SACCSIV – blog ortodox

Gheorghe Mencinicopschi: ATENTIE la produsele de POST din magazine, pateuri, cascaval, etc.

Posted in E-uri, POST by saccsiv on noiembrie 20, 2019

Click pentru femei: Avertisment pentru cei care ţin post. Profesorul Mencinicopschi a explicat care sunt alimentele care te pot îmbolnăvi

În zilele de post, românii sunt tentaţi să cumpere orice este sau pare a fi vegetal în magazine şi supermarketuri, fără să se gândească la pericolele pentru sănătate. Produsele care nu conţin carne şi lactate conţin, de multe ori, aditivi şi substanţe chimice care pot dăuna organismului. Avertismentul este tras de profesorul Gheorghe Mencinicopschi, cel care vine cu o serie de sugestii privind alimentaţia în perioada postului Crăciunului.

Menci explică ce conţinut au produsele vegetale de tip caşcaval, pateuri sau alte preparare de post şi recomandă să studiem cu atenţie etichetele înainte de a cumpăra.

„Atenţie la produsele de post din magazine, deoarece unele dintre ele pot face mai mult rău decât bine. Aceste produse au multă sare şi conţin E-uri sau organisme modificate genetic. În plus, dacă nu citiţi eticheta veţi avea surpriza să mâncaţi de fapt de dulce,” a declarat profesorul.

Mencinicopschi a vorbit şi despre câţiva dintre cei mai întâlniţi aditivi, aşa numitele E-uri din compoziţia alimentelor de post. Cât sunt ele de periculoase în timp şi care sunt de evitat?

„E 120 este roşu carmin. El se regăseşte şi în alimentele de post, deoarece dă o culoare plăcută creând senzaţia că acel aliment este ceva proaspăt, dar el este obţinut prin extracţie cu anumite substanţe şi este de origine animală, se extrage dintr-o insectă care creşte pe cactus. Îl vom regăsi în pateurile vegetale. În acestea vom regăsi şi caragenan, un agent de îngroşare obţinut din alege marine, vom regăsi fosfaţi care dezechilibrează balanţa calciu-fosfor şi poate să ne pericliteze sănătatea sistemului osos, dar şi sănătatea rinichilor. Vom regăsi îndulcitori, vom regăsi coloranţi chimici de sinteză, substanţe conservante care împreună cu alţi agenţi din alimente să ne producă disbioză, adică să ne distrugă echilibrul microflorei colonice”, a explicat Gheorghe Mencinicopschi.

Gătiţi acasă preparatele de post, recomandă specialistul 

„Cel mai bine este să ne luăm o carte cu reţete autentice, tradiţionale de post. Cel mai bine este să începem să gătim acasă. Lucrul acesta ne va permite să avem şi o mâncare sănătoasă, o mâncare care în această perioadă de post pe lângă purificarea spirituală vom avea şi beneficii nutriţionale pentru că vom avea o hrană mai bogată în macro şi micronutrienţi, în vitamine, în antioxidanţi, ceea ce este absolut necesar în această perioadă de stres climatic, este frig, este cald, avem umiditate, circulă viroze. Perioada este propice pentru a consuma din plin legume în stare proaspătă sau puţin procesate, făcute la aburi, sotate sau grilate. Uneori legumele la grill sunt chiar mai bune decât carnea, gustativ. Nu este complicat să le pregătim. Putem consuma proteină de origine vegetală, adică leguminoase, cum ar fi fasolea, mazărea, lintea şi care ne aduc o proteină de calitate destul de bună”, a mai spus Menci, potrivit România Tv.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Ce mancam de POST? RETETE CULINARE

 

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Duhul Căpitanului said, on noiembrie 20, 2019 at 12:11 pm

    Important este sa prostești…. Restul îl rezolva Dumnezeu.Totul este să ai credință în Dumnezeu…

    Apreciază

  2. ciprian p. said, on noiembrie 20, 2019 at 2:00 pm

    DESPRE PUTEREA MILOSTENIEI SI POCAINTA CEA ADEVARATA

    Fiindcă azi în cuvintele Evangheliei ati auzit la fericirea a cincea pe Mântuitorul nostru zicând: Fericiti cei milostivi, că aceia se vor milui, vom arăta printr-o oarecare istorioară cât poate înaintea lui Dumnezeu milostenia si cum ajută ea chiar si celor mai păcătosi dintre oameni, spre a se întoarce la pocăintă si spre a se împăca cu Dumnezeu, pe Care ei L-au supărat foarte mult cu păcatele si fărădelegile lor. Pentru a cunoaste adevărul în această privintă, ascultati cu atentie cele ce urmează:

    Era un mare sihastru cu numele Pafnutie, pustnic având darul preotiei, desăvârsit în fapta bună si făcător de minuni. Odată acest mare sihastru a fost ispitit de gândul acesta: cu cine ar fi el asemenea la fapta bună si dacă mai este cineva dintre oameni care să-l întreacă pe el în lucrarea duhovnicească. Acesta poate a fost si un gând de mândrie, sau poate anume a venit acest gând în inima sa, ca Dumnezeu să-i arate lui tainele Sale, pe care el încă nu le cunostea.

    Deci zăbovind gândul acela în inima lui, el a alergat la Dumnezeu prin rugăciune si s-a rugat să-i descopere acest lucru, adică să-i arate cine ar fi asemenea lui cu vietuirea duhovnicească sau de este cineva care îl întrece. Si asa rugându-se el cu stăruintă către Preabunul Dumnezeu, a auzit un glas, zicându-i: „Pafnutie, încă nu ai ajuns în măsura cutărui cimpoias care cântă pe la nunti în orasul Alexandria”.

    La auzirea acestor cuvinte, bătrânul sihastru a oftat, a suspinat din greu si s-a smerit foarte cu mintea si inima lui, zicându-si: „Dacă eu încă n-am ajuns la măsura acelui lăutar ce cântă pe la nunti si dacă acela este mai bun decât mine, apoi mare este puterea Mântuitorului meu. Nici n-am să mănânc si nici n-am să beau, până nu voi afla pe acel om minunat pe care mi l-a descoperit Domnul”.

    Si asa bătrânul pustnic si-a luat toiagul său si a pornit spre orasul Alexandria. Ajungând el acolo cu multă osteneală, căuta pe acel cimpoias întrebând din om în om până ce l-a aflat în casa lui, pregătindu-se tocmai atunci să se ducă spre a cânta la o nuntă. Acela când a văzut pe bătrânul sfânt cu barba albă ca zăpada si cu haine vechi, pustnicesti pe el, a căzut în ge-nunchi înaintea lui si s-a închinat până la pământ. Apoi, ducându-l în casă după obiceiul locului, i-a spălat picioarele sale cu apă rece, căci era mare căl-dură si fierbinteală, si apoi i-a pus masa.

    Dar Sfântul Pafnutie i-a zis:

    – Mă jur pe Dumnezeul Cel viu că nu voi gusta din masa ta, nici nu mă voi odihni la tine până ce nu-mi vei spune viata ta si care sunt faptele tale bune.

    Iar cimpoiasul i-a spus:

    – Sfintite Părinte, ce viată si ce fapte bune cauti la mine, un lăutar care supără pe Dumnezeu cântând pe la nunti?

    Atunci sfântul sihastru i-a spus:

    – Te jur pe Dumnezeu să nu tii taina ascunsă de mine, căci eu nu de voie am venit aici, ci sunt trimis la tine de îngerul Domnului.

    Atunci cimpoiasul a spus:

    – Ce lucruri vrei să auzi de la mine, părinte sfinte, că eu în viata mea am fost căpetenie de tâlhari si nu este păcat pe care să nu-l fi făcut. Iar acum, după cum vezi, sunt lăutar si cânt pe la nunti. Deci ce fapte bune poti să afli la un asemenea om?

    Iar sfântul i-a zis:

    – Eu am venit aici nu ca să-mi spui faptele tale cele rele, ci pe cele bune. Vezi că te-am jurat cu numele Domnului si nu poti să tăinuiesti cele ce caut eu de la tine. Căci eu cu multă osteneală, cu foame si cu sete, din munti depărtati am venit până la tine ca să mă folosesc.

    Atunci cimpoiasul a chemat pe sotia sa si i-a zis:

    – Adu, te rog, un scaun pentru sfântul bătrân, că iată stă în picioare si se osteneste după atâta cale.

    După ce a stat bătrânul sihastru pe scaun, cim-poiesul a început a-i spune asa:

    – Părinte sfinte, eu păcătosul si necuratul nu sunt vrednic să primesc în casa mea un om asemenea sfintiei tale, căci multe răutăti am făcut în viata mea. Dar fiindcă m-ai jurat cu numele Domnului si fiindcă zici că ai avut vestire de la înger să vii la mine păcătosul cel cu totul nevrednic, apoi îti voi spune sfintiei tale si unele fapte bune pe care le-am făcut pe vremea când eram sef de tâlhari si aveam sub conducerea mea mai mult de 30 de hoti, asemenea mie. Si iată ce am a-ti povesti:

    Mergând noi odată călări pe cai si pe cămile pentru a mai prăda pe undeva – căci desi făceam prădăciuni mari si mai băteam pe unii, dar moarte de om n-am voit să fac niciodată -, deodată, mergând noi prin pustie, iată că întâlnim o fată foarte frumoasă la chip, care mergea pe o cărare. Cum au văzut-o tova-răsii mei, care erau si cam ametiti de vin, au vrut să o prindă si să o batjocorească. Iar aceea, văzându-se în această primejdie si cunoscând că eu sunt mai-marele lor, a alergat la mine cu lacrimi si s-a prins de picioarele mele rugându-se să nu o las pe mâna acelora ca să o batjocorească. Si mi-a spus:

    – Eu, domnule vătaf, am pierdut niste vite si acum am rătăcit pe aici căutându-le si iată că am căzut în mâinile voastre, dar vă rog foarte mult, pentru Dumnezeu, nu mă lăsati. Fie-vă milă de mine care nu am pe nimeni în pustia aceasta ca să mă ajute, decât pe Bunul Dumnezeu.

    Iar eu i-am zis:

    – Nu te teme, fată, că nu ti se va întâmpla nimic. Numai îti cer ca si tu în viata ta să te rogi lui Dumnezeu să facă milă cu mine si să mă scape de primejdie si de moarte năprasnică.

    Si asa am dat ordin la toti, ca nimeni să nu se atingă de ea, ci s-o lase să se ducă cu pace. Văzând biata fată că a scăpat din primejdie si de batjocură, mi-a sărutat picioarele si mi-a zis:

    – Să-ti dea Dumnezeu plată în ziua judecătii si să aibă milă de tine precum si tie ti-a fost milă de mine.

    Si zicând acestea, s-a dus în drumul ei…

    Mai trecând apoi câtiva ani de hotie, s-a întâmplat că am dat peste altă fată tânără si frumoasă lângă cetatea Alexandriei în pădure, care tinea în mână o funie lângă un copac si se pregătea să se spânzure. Îndată ce au văzut-o tovarăsii mei, au prins-o si voiau să-si bată joc de ea. Dar eu le-am spus:

    – Dati-i pace, să vedem ce are de gând.

    Si am întrebat-o:

    – Ce-i cu tine, fată?

    Iar ea a răspuns:

    – Văd că voi sunteti hoti. Deci vă rog pe voi să mă omorâti, aici, căci nu mai vreau să trăiesc. Iată, dacă nu soseati voi, cu funia asta eram gata să mă spânzur.

    – Dar de ce?

    – Un băiat de bun neam a vrut să mă ia în căsătorie. Dar acum nu mai vrea să mă ia pe mine pe motiv că sunt săracă; iar el are avere multă si de aceea vrea să ia pe o alta bogată, asemenea lui.

    – Si ce ti-a zis mirele tău?

    – Mi-a spus că dacă nu am o sută de galbeni de aur nu mă ia. Si eu am numai patru, că mama mea este văduvă si săracă.

    Atunci mie mi s-a făcut milă foarte tare de frumusetea si tineretea ei si am zis către tovarăsii mei:

    – Măi, dati fiecare dintre voi câte cinci galbeni.

    Iar eu i-am dato sută, si asa cu totii i-am făcut fetei 250 de galbeni pe care i-am dat în mână, zicându-i:

    – Du-te copilă cu Dumnezeu si să ai parte de o căsătorie fericită, numai ai grijă ca în rugăciunile tale să nu ne uiti nici pe noi!

    Atunci biata fată, văzând această întâmplare fe-ricită care i-a schimbat necazul în bucurie, a lăcrimat si a zis:

    – Să facă Dumnezeu milă cu voi, asa precum si voi m-ati miluit pe mine.

    Plecând ea, am zis către însotitorii mei de tâlhărie:

    – Vedeti, fratilor, că azi am avut fericita ocazie să scoatem un suflet de la moarte?

    Unii din ei au si plâns de bucurie, că i-am oprit a face rău unui suflet deznădăjduit de viată. Apoi am aflat că, ducându-se ea la Alexandria si vestind tânărului că are atâtia galbeni, acela o ruga să meargă după el, si asa s-au făcut toate după dorinta lor.

    Altădată, mergând noi prin văile muntilor, am găsit o altă femeie tânără, care abia se tinea pe picioa-re si plângea cu amar, că era gata să moară de foame.

    Si am întrebat-o:

    – Ce-i cu dumneata pe aici?

    Iar ea, căzând în genunchi, a început a spune asa:

    – Domnilor, nu vă cunosc, dar vă rog dacă aveti o bucătică de pâine, dati-mi, căci altfel mor de foame. Sunt sapte zile de când nu am gustat nimic, nici apă si nici hrană. Sotul meu este căpitan de vapor si a pierdut corabia într-o furtună, dar el a scăpat viu. Însă l-au condamnat la închisoare pe viată, învinuindu-l că n-a condus bine corabia si că de aceea a pierdut încărcătura în valoare de 5000 de galbeni. Si asa pe sotul meu l-au ridicat si toată averea noastră a fost luată. Încă si pe copiii nostri i-au luat. Iar eu de abia am scăpat cu fuga de n-am căzut în mâinile lor.

    Asa am venit în pustia aceasta rugându-mă lui Dumnezeu ca ori să mor aici, ori, de este voia Lui să mai trăiesc, să facă milă cu mine si, cu judecătile pe care le stie, să facă minune cu mine ca să scap cu zile si să nu mă închidă si pe mine pe toată viata. Asa m-am rugat, fiind hotărâtă mai bine să mor aici de foame si de sete, decât să merg în cetate, unde stiu ce mă asteaptă.

    Deci, văzând primejdia în care a căzut această familie, am zis către acea femeie necăjită:

    – Femeie, cât ai zis că a pierdut sotul tău?

    – Ca la 5000 de galbeni, a spus ea.

    – Hai cu noi!

    – Nu pot merge, căci, după cum vedeti, am slăbit foarte mult de foame si de sete.

    Atunci i-am dat să mănânce pâine si să bea apă. Iar după putină odihnă întărindu-se, încet-încet a mers cu noi până la pestera noastră tâlhărească. Însă ea foarte se temea, nestiind ce hotărâre vom lua asupra ei. Când am ajuns la pesteră, ea a căzut în genunchi la rugăciune către Dumnezeu, apoi a zis către noi:

    – Vă rog, fratilor, să vă fie milă de mine, căci vedeti în ce necaz sunt.

    Atunci eu i-am zis:

    – Femeie, eu sunt căpetenie peste banda aceasta de hoti. Priveste la vasul aceasta plin cu bani de aur. Ia-ti de aici 5000 de galbeni.

    Iar femeia uimită, neavând în ce-i pune, si-a luat basmaua de pe cap si, numărând banii, i-a pus în ea. Apoi i-am dat pâine să se hrănească si, scotând-o până aproape de cetate, ne-am despărtit de ea, spunându-i:

    – Du-te, femeie, si plăteste ceea ce datorati statului si scoate-ti sotul, copiii si averile voastre.

    Aceasta, sfinte părinte, a fost în viata mea a treia faptă bună făcută cu femeile. Altă dată, mergând cu ceata mea de tâlhari prin pustie ca să ne ascundem prăzile ce le făcusem, am întâlnit doi oameni, frati de mamă după spusa lor. Acesti oameni erau numai în cămasă, desculti, cu capetele goale si foarte tristi. Eu, văzându-i, i-am întrebat:

    – Unde mergeti voi asa prin pustia aceasta?

    Iar ei au zis:

    – Domnule, noi am avut sub paza noastră averea unui mare dregător împărătesc. Si fiind noi paznicii acelui aur, într-o noapte a venit o ceată de hoti, au spart casa dregătorului care tocmai atunci era plecat si au luat acea avutie în valoare de 10.000 de galbeni. Când a venit boierul a dat vina pe noi, spunând că am fost complici cu acei hoti la prădarea averii lui. Iar noi, văzând primejdia în care am căzut, am fugit, ca să nu ne ia în stăpânire si să ne pedepsească cu amare chinuri si închisoare.

    Atunci eu le-am spus:

    – Întoarceti-vă înapoi, căci pe boierul acela îl stiu eu (căci ei fuseseră hotii care l-au prădat) si o să-l facem să-si găsească toate lucrurile care i s-au furat, dar cu conditia să vă dea vouă pace.

    Ei au zis:

    – Noi, domnule, nu ne mai întoarcem, căci am auzit că acel boier vrea să ne piardă cu moartea.

    – Nu vă temeti, le-am zis. Haideti cu noi!

    Si asa ei au prins curaj si s-au întors. Iar când a înserat, ne-am dus cu ei la boier si i-am spus:

    – Stii cine te-a prădat?

    – Nu.

    – Noi, pe care ne vezi. Apoi am adăugat: Iată lucrurile tale si banii tăi. Ia-le si să stii că dacă vei pedepsi pe acesti oameni nevinovati, apoi vom veni când nici nu gândesti si îti vom lua si averea si viata.

    Si asa acela cu jurământ a făgăduit că nu-i va pedepsi pe acei oameni nevinovati, care adormiseră tocmai în vremea când noi am prădat pe acel boier.

    După o vreme, Sfinte Părinte Pafnutie, am căzut si noi în mâna stăpânitorilor, că asa este viata de tâlhar. Ceata s-a desfiintat si eu am fost bătut si schingiuit. Am dat înapoi pe cât am putut din cele furate si fiindcă nu făcusem în viata mea moarte de om, am scăpat cu 20 de ani închisoare. După o vreme a fost o oarecare gratiere si mi s-au mai scăzut din ani si asa am venit si eu la casa mea având vârsta de peste 50 de ani.

    Si văzând că nu am cu ce trăi, fiind foarte sărac, m-am apucat să cânt si eu din cimpoi pe la nunti, căci stiam bine să cânt din tineretile mele, ca să-mi câstig astfel pâinea cea de toate zilele. Si asa până azi îmi petrec zilele cu sotia mea, cu care, după ce am venit de la închisoare, m-am sfătuit să trăiesc în curătie, ca fratii, ea învoindu-se bucuroasă la acest lucru, fiind femeie cu frica lui Dumnezeu. La sfânta biserică mergem, din toată sărăcia noastră facem putină milostenie si, pe cât putem, ne rugăm si postim. Iată, sfinte părinte, aceasta este petrecerea noastră pe acest pământ.

    Atunci Sfântul Pafnutie a zis:

    – Frate, lasă cântările acestea lumesti care strică sufletele multora si hai cu mine la călugărie, iar pe sotia ta du-o la o mănăstire de călugărite.

    Auzind ei de la sfântul bătrân aceste cuvinte, cu mare bucurie s-au făgăduit să facă cele poruncite lor. Si nu după multă vreme, cimpoiasul Ioan – căci asa îi era numele – a venit în pustie la sfântul staret. Iar acesta l-a pus într-o pesteră aproape de el si l-a învătat cum să se roage, dându-i o Psaltire în mână spre a o citi ziua si noaptea. Iar hrana cea de trebuintă odată pe zi o primea de la bătrânul.

    Asa fericitul Ioan cimpoiasul a petrecut în sfânta pustnicie 15 ani, după care, văzându-si cu 40 de zile mai înainte sfârsitul, s-a mai spovedit o dată de tot ce gresise, s-a împărtăsit din mâna staretului celui sfânt cu Preacuratele Taine ale lui Hristos si, adormind în Domnul ca un fericit sihastru, s-a dus să se odihnească cu sfintii lui Dumnezeu întru desfătarea cea negrăită si vesnică.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: