Este creștinesc a susține pedeapsa capitală?

Doua pareri din Rusia:

ORTHODOX CHRISTIANITY: THE CHURCH’S ATTITUDE TOWARDS CAPITAL PUNISHMENT, PAST AND PRESENT

ATITUDINEA BISERICII FAȚĂ DE PEDEAPSA CAPITALĂ, TRECUT ȘI PREZENT

Protopopul Vladislav Tsypin

Recent, în societatea rusă au avut loc multe dezbateri aprinse despre pedeapsa cu moartea: dacă ar fi sau nu rezonabil să se ridice suspendarea pedepsei capitale în legătură cu evenimentele tragice recente, și anume uciderea unei fete nevinovate de nouă ani din orașul Saratov.

Am discutat cu protopopul Vladislav Tsypin, doctor în istorie a Bisericii, doctor în teologie, profesor al Academiei Teologice din Moscova și al Seminarului Teologic Sretensky, despre poziția Bisericii asupra pedepsei capitale din trecut și din prezent.

– Părinte Vladislav, în opinia dumneavoastră, care a fost din punct de vedere istoric perspectiva Bisericii Ortodoxe Ruse cu privire la pedeapsa cu moartea? A acceptat această formă de pedeapsă și nu a contestat-o ​​niciodată? S-a ridicat vreodată pentru a fi eliminată sau a avut o atitudine neutră față de ea și nu și-a exprimat niciodată poziția asupra ei?

– Dacă aș alege dintre răspunsurile pe care le-ați sugerat, aș spune că Biserica a acceptat în mod natural pedeapsa capitală ca realitate și nu a contestat niciodată legitimitatea existenței sale. În același timp, în istoria Bisericii primare, Bizanțul și Biserica Rusă, ierarhia apela adesea în cadrul unor acțiuni specifice la autorități pentru clemență pentru cei condamnați la moarte. Astfel, deși nu a negat necesitatea folosirii pedepsei cu moartea, în diferite perioade ale istoriei sale, Biserica a făcut totuși milă față de cei care au comis crime grave.

Acesta este adevărul, în acele cazuri, în care cei care erau evident nevinovați au fost condamnați la moarte; în astfel de cazuri, Biserica prin cadrul întâistătătorilor apela la autoritățile supreme, la împărați pentru cercetarea pricinilor. Poate că cel mai cunoscut exemplu de mijlocire și mediere pentru cei care au fost condamnați pe nedrept a fost mitropolitul Filip al Moscovei.

Mai mult, acest tip de pedeapsă este considerat în „Bazele conceptului social al Bisericii Ortodoxe Ruse”. Acest document acordă o atenție considerabilă acestei chestiuni. Abordarea Bisericii se rezumă la următoarele: În timp ce Biserica nu are motive biblice pentru a insista pe abolirea pedepsei cu moartea, consideră că, dacă societatea a devenit suficient de matură pentru a opri utilizarea pedepsei capitale, atunci această inițiativă ar trebui să fie susținută.

– Înțeleg corect că Biserica nu și-a ridicat niciodată vocea în favoarea abolirii pedepsei capitale ca atare?

-Ai dreptate.

– Dar de ce?

– Nu vom mai zăbovi mult pe chestiune, când pedeapsa capitală a fost eliminată din codurile penale din multe țări. Însă, în vremurile anterioare, legalitatea utilizării pedepsei cu moartea era evidentă: Scopul ei era să protejeze societatea împotriva crimelor grave.

Din punct de vedere dogmatic este, de asemenea, evident că, din perspectiva creștină, moartea nu este sfârșitul vieții umane. Viața continuă după moartea fizică, iar dreptatea finală nu va fi dezvăluită decât la Judecata de Apoi.

Prin urmare, chiar dacă a avut loc o eroare judiciară (care este, desigur, foarte deplorabilă și teribilă), aceasta nu este totuși o tragedie totală. Cei care au fost supuși pedepsei capitale în timp ce erau nevinovați vor fi răsplătiți pentru aceasta în vesnicie. De asemenea, un criminal care este condamnat la moarte poate ajunge și la pocăință, cu condiția să existe un interval de timp (chiar dacă unul scurt) între stabilirea pedepsei și punerea în aplicare a acesteia.

Mai mult, o cerere pentru interzicerea pedepsei cu moartea în orice circumstanțe – de exemplu, în timpul ostilităților – ar însemna o abordare distructivă a funcționării armatei și, prin urmare, a statului. Ar fi un element de anarhie aici – o idee pe care Biserica nu o poate accepta niciodată.

– Există poate o umanitate și sentimentalisme excesive în ceea ce privește cerințele pentru abolirea necondiționată a pedepsei capitale?

-Poate ai dreptate. Poate fi chiar umanismul care intră în conflict cu înțelegerea creștină a omului și a societății.

– Și în ce anume nu sunt de acord?

– Se diferențiază în acea că viață umană pământească este considerată o valoare absolută care depășește toate celelalte, chiar bunăstarea societății. Faptul că viața umană este veșnică nu este luată în considerare. De aceea, pedeapsa capitală este văzută ca ceva mult mai tragic atunci când nu ținem cont de perspectiva vieții veșnice.

– Ați spus mai devreme că Biserica nu a găsit niciun motiv pentru abolirea pedepsei capitale în Biblie. Dar unii ar putea contrazice și zice ceva de genul: Ce zici de porunca „să nu ucizi”, de exemplu?

– Vedem că multe cazuri de pedeapsă capitală menționate și descrise în Vechiul Testament sunt justificate. Și acestea nu sunt doar execuții de măsură criminală; este de asemenea, masacrul unor națiuni întregi păgâne care s-au opus poporului ales.

De asemenea, din contextul complet rezultă că porunca „să nu ucizi” este despre relațiile dintre oameni. Adică, este vorba de cazuri când un individ ia viața altui individ.

Dar nu este o provocare pentru însăși existența statului și a puterii statului. Ține minte ce scrie Apostolul Pavel în Epistola sa către Romani: Căci ea este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tău. Iar dacă faci rău, teme-te; căci nu în zadar poartă sabia; pentru că ea este slujitoare a lui Dumnezeu şi răzbunătoare a mâniei Lui, asupra celui ce săvârşeşte răul. (Rom. 13: 4).

Într-adevăr, cel cu autoritate nu poartă sabie ca decor. De aici rezultă că existența în lume (care zace în puterea celui rău) a celor cu autoritate care folosesc pedeapsa capitală și cârmuiesc armate atunci când trebuie să lupte împotriva inamicului este justificată.

Adică apostolul Pavel, care nu a contrazis în niciun fel învățătura lui Hristos și Predica de pe munte, nu a găsit nicio interdicție a armatei, a sistemului judiciar și a unor măsuri represive (până la utilizarea sabiei pentru executarea infractorilor) în porunca „să nu ucizi”.

– Ai mai spus că societatea trebuie să devină suficient de matură pentru abolirea pedepsei capitale. Ce înseamnă? În opinia dumneavoastră, când se va întâmpla?

– Cred că se întâmplă atunci când infracțiunile grave devin extrem de rare în societate. Atunci, impunerea unor sancțiuni mai ușoare va fi probabil suficientă. Dar pentru a nu aplica sancțiuni este nevoie de o stare a societății imposibil de atins pe pământ. Așadar, orice proiecte destinate să aboleze statul (și, prin urmare, instanțele, armata și așa mai departe) sunt, prin natura lor, absolut utopice. O societate fără stat este de neconceput; statul presupune prezența și utilizarea unor forțe și mijloace de apărare foarte fizice atât împotriva amenințărilor externe, cât și împotriva delictelor interne.

– Mă întreb dacă susțineți personal suspendarea actuală privind pedeapsa capitală în Rusia, în circumstanțele noastre socio-culturale actuale și în situația noastră în care suntem cu multe crime și infracțiuni.

– Aș spune că, în calitate de cleric, nu am dreptul să vorbesc în favoarea ridicării suspendării. Cu toate acestea, dacă majoritatea populației țării noastre este în favoarea ridicării acesteia, nu voi fi împotriva acesteia.

– Și de ce nu aveți dreptul să predicați pentru ridicarea suspendării?

– Pe de o parte, noi clericii binecuvântăm soldații să își îndeplinească îndatoririle militare, inclusiv participarea la uciderea altora. Dar, pe de altă parte, nu putem să luăm armele și să luăm parte la luptă în război. În consecință, ar fi ciudat pentru mine ca preot să vorbesc pentru întoarcerea pedepsei cu moartea.

Iuri Pușcaev

a vorbit cu protopopul Vladislav Tsypin

Tradus de Dmitry Lapa

 

ORTHODOX CHRISTIANITY: IS SUPPORT OF THE DEATH PENALTY CHRISTIAN?

Este creștinesc a susține pedeapsa capitală?

Există vreo problemă  între a fi pro-life și a susține pedeapsa capitală? Nu consideram că există până când o conversație de acum câțiva ani m-a făcut să mă gândesc. Vorbeam cu niște prieteni despre „Duminica sfințeniei vieții” – o zi anuală în care biserica mea se roagă pentru a se pune capăt avortului.

Răspunsul lor: „Dacă Ortodoxia prețuiește sfințenia vieții, de ce nu spune nimic legat de pedeapsa capitală?”

Am ripostat ca este absurd să consideri ca egal un copil nenăscut cu un criminal. El a renunțat la dreptul la viață luând-o.

Dar schimbul de idei m-a lăsat descurajat și l-am întrebat pe preotul meu care sunt învățăturile bisericii noastre în privința pedepsei capitale.

Spre frustrarea mea, el a răspuns că nu există un singur răspuns. Nu cunoștea nici o declarație explicită în Sinoadele Bisericii ori în alte surse tradiționale, dar m-a încurajat să caut singur.

Mi-a spus totuși că atunci când Prințul Vladimir al Kievului a îmbrățișat Ortodoxia în 988, a abrogat execuțiile în teritoriul său deoarece le considera incompatibile cu o societate care se întorsese către Hristos. Spre dezamăgirea mea, nu am putut să-l clasez pe Sf. Vladimir ca liberal.

Deci am început sa caut precedente și am găsit același lucru în Bizanț: îndată ce Roma s-a întors la Hristos, nu numai că a respins avortul și abandonarea sugarilor – dar, în mare măsură a abandonat și execuțiile (în special crucificarea, pentru motive evidente), în favoarea răspunderii penale, exilului și ”închisorii pe viață, fără drept de eliberare condiționată”.

Societățile ortodoxe, în general, refuză să execute chiar persoanele care au renunțat la speranța oricărei clemențe. Acest lucru nu provine din faptul că infractorii erau ei înșiși victime, ci dintr-un sentiment că viața lor aparține doar Domnului Dumnezeu.

În același timp, argumente teologice pro pedeapsa capitală au eșuat în a menționa acest aspect – în ciuda precedentului că execuțiile sunt autorizate în mod repetat în Vechiul Testament. Acela este Cuvântul Domnului, dar trebuie înțeles prin prisma Evangheliei, care arată mai puțin interes în moartea păcătoșilor.

Mai multe dovezi se ivesc de la părinții bisericii. În predica sa despre Cain și Abel, Ambrose din Milan întreabă de ce a cruțat Dumnezeu viața primului criminal, chiar marcându-l pentru ca alții să nu-l omoare.

Concluzia sa: pentru a ne învăța că ”Persoana care nu a cruțat viața unui păcătos, i-a luat acestuia oportunitatea de a-și răscumpăra păcatul și l-a privat de toată speranța. El, în fapt, va fi supus justiției divine în egală măsură.” A executa un criminal îl privează de pocăință, ceea ce este un păcat în sine.

Încetul cu încetul, suportul meu pentru pedeapsa capitală a fost fărâmițat prin examinarea normelor istorice Creștine.

Poate că dacă susținătorii pentru-viață sunt numiți ipocriți datorită suportului pentru pedeapsa capitală – și progresistii pentru că ei gândesc că este normal să avortezi fetuși dar criminalii merită viața – atunci ambele grupuri greșesc pe jumătate? Poate că toată viața este un dar de la Dumnezeu și nu ar trebui să fie luată – nu din cauza a ceea ce aceasta spune despre condamnați, ci despre noi.

La urma urmei, Creștinismul istoric nu este atât de silențios vis-a-vis de execuții. Și dacă America le-ar pune capăt, ar fi chiar un act Creștin.

Părintele Barnabas Powell

13/2/2018