SACCSIV – blog ortodox

Patriarhul Daniel spune ca IADUL nu inseamna chinuri si „cazane cu smoală”, ci doar mustrare a conștiinței

Posted in BOGATUL NEMILOSTIV, iad, JUDECATA DE APOI, PATRIARHUL DANIEL, RAI by saccsiv on noiembrie 4, 2019

Patriarhul Daniel se adresează credincioșilor prezenți la sfințirea Bisericii bucureștene „Sfinții Arhangheli” – Huedin. ©Basilica.ro / Mircea Florescu. Foto: https://basilica.ro/patriarhul-romaniei-dumnezeu-nu-uraste-iadul-este-starea-sufletului-care-nu-a-raspuns-la-iubire-cu-iubire/

Basilica:

Patriarhul României le-a vorbit bucureștenilor prezenți duminică la sfințirea Bisericii „Sfinții Arhangheli” – Huedin despre textul evanghelic duminical, Pilda Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr.

[…]

În acest context, Patriarhul a precizat faptul că iadul nu înseamnă nici „cazane cu smoală”, nici „foc material, văpaie”, ci un chin de mustrare a conștiinței pentru binele pe care ar fi putut să-l facă omul pe pământ și nu l-a făcut, pentru faptele rele de care nu s-a pocăit.

„Este o suferință chinuitoare a omului egoist care n-a răspuns la iubirea milostivă a lui Dumnezeu”.

Amintind spusele Sfântului Isaac Sirul, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a atras atenția că „este nedrept să spunem că Dumnezeu urăște pe cei din iad și iubește pe cei din rai, pentru că El este iubire milostivă față de toți”.

„Însă iubirea Lui milostivă pe cei din rai, care au răspuns iubirii Lui, îi bucură, iar față de cei care n-au răspuns iubirii Lui produce în ei mustrarea conștiinței, regretul, părerea de rău”.

„Acesta este chinul din iad. Nu e vorba de cazane cu smoală care ard ceva material, ci e vorba de o realitate spirituală, o stare a sufletului care nu a răspuns la iubire cu iubire, care a trăit egoist și a fost insensibil, nepăsător față de sărăcia, boala și suferința celor din jur”.

În continuare, Părintele Patriarh a detaliat starea în care se află sufletele în rai.

„Ce este raiul? Raiul este comuniunea plină de bucurie a celor care au fost milostivi și acum stau în legătură directă cu Dumnezeu cel smerit și milostiv. Deci totul depinde de sufletul omului. Din viața aceasta ne pregătim pentru iad sau pentru rai”.

„Ne pregătim pentru rai dacă adunăm în suflet, prin rugăciune și fapte bune, iubire milostivă. Începe raiul din sufletul omului. Iar dacă în sufletul omului se adună răutate, invidie, ură, egoism, delăsare duhovnicească și închidere în sine însuși, în autosuficiență, atunci iadul este deja început în sufletul nostru”, a atras atenția Patriarhul Daniel.

Până la urmă totul depinde de răutatea sau bunătatea din noi.

„Dacă avem bunătate în suflet ne îndreptăm spre rai, iar dacă avem răutate în suflet ne îndreptăm spre iad”.

„De aceea, să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte păcatele, să ne curățească de toată fapta cea rea, lipsită de iubire milostivă și să ne învrednicească să simțim iubirea milostivă a lui Dumnezeu în suflete, care se dobândește prin rugăciune, și s-o arătăm apoi prin cuvinte și fapte bune”.

[…]

Intr-adevar, bogatul a avut mustrari de constiinta, caci de aceea l-a si rugat pe Avraam sa-l trimita pe Lazar sa le spuna fratilor sai sa se pocaiasca. Dar iadul nu inseamna doar mustrare a conștiinței, ci si efectiv un loc de chin, si se specifica foarte clar chiar la Ev.Luca 16:

  1. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.  
  2. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie.  

Adica iadul e locul de osândă în care petrec păcătoşii după moarte şi judecată, dupa cum explica si Părintele Ilarion V. Felea.

Teologia ortodoxa, si teologii ei vorbesc de doua raiuri si de doua iaduri: unul, provizoriu, dupa judecata particu­lara si altul definitiv, raiul sau iadul – propriu-zise – dupa judecata universala, in realitate fiind un singur rai si un singur iad, numai ca starea din asa-zisul prim rai si prim iad, dintre cele doua judecati este o stare provizorie, de unde unii mai pot fi usurati si iertati prin rugaciunile Bisericii si milosteniile celor vii; si numai la judecata finala se ajunge la raiul si iadul propriu-zis, sau la starea definitiva, cand starea sufletelor nu se mai poate schimba, pentru ca rasplata sau osanda morti­lor ramane definitiva. Iar acel, sa-i zicem, ultim iad, adica iazul de foc de dupa Judecata de Obste si invierea mortilor, este clar un loc de chin, nu doar o mustrare de constiinta.

Patriarhul Daniel nu vorbeste nici despre draci in aceasta ecuatie, de parca acestia nici n-ar exista, cu toate ca nu este deloc asa:

Despre IAD si SANUL LUI AVRAAM. Vedenia lui Cosma Monahul, înfricosatoare si folositoare

Referitor la chinuri si iubirea lui Dumnezeu, iata si ce spunea Sfantul Teofan Zavoratul:

Dar să revenim la îndoiala dumneavoastră și să auzim care vă sună argumentele:
Cum se împacă veșnicia chinurilor cu bunătatea lui Dumnezeu și cu necuprinsa Lui milă? Chinurile pe care le pomenește Evanghelia sunt înfricoșătoare: focul veșnic, viermele neadormit, întunericul, scrâșnirea dinților. Cum va putea preabunul Dumnezeu să vadă toate aceste chinuri. Domnul ne-a spus să iertăm. Oare El însuși nu va ierta? Când era pe Cruce, Se ruga pentru cei care Îl răstigneau, adică pentru cei mai mari ucigași. În viața viitoare, nu-i va putea ierta pe cei care au păcătuit mai puțin?
Ce aș putea spune la toate acestea? Că ar avea un suport rațional dacă nu am fi cunoscut bunătatea și mila lui Dumnezeu sau dacă veșnicia iadului ar fi fost făcută de oamenii răi și neînduplecați, însă atunci când suntem siguri că această veșnicie a fost lăsată de preabunul Dumnezeu, putem oare noi, făpturile Sale, să spunem că aici a greșit și a făcut ceva contrar bunătății Sale? Sau poate a încetat vreodată să fie bun? Cu siguranță, nu! De vreme ce nu a încetat niciodată să fie bun, atunci nici când a lăsat ca iadul să fie veșnic nu a fost în contradicție cu bunătatea Sa, pentru că Dumnezeu nu face și nu spune niciodată nimic care să fie contrar vreuneia dintre trăsăturile Sale. Pentru credința simplă a copiilor, această explicație este suficientă, iar pe mine mă odihnește cel mai mult, drept care v-o recomand și dumneavoastră.
Când era pe Cruce, Domnul S-a rugat pentru cei care Îl răstigneau, iar rugăciunea Sa a adus roade imediat: tâlharul s-a pocăit, a crezut în Dumnezeu și a intrat primul în rai, iar sutașul a mărturisit că Domnul este Fiul lui Dumnezeu și a fost socotit împreună cu mucenicii. Astfel, toți cei care au păcătuit dinaintea lui Dumnezeu și care s-au pocăit din adâncul inimii lor au primit iertarea și nu au găsit porțile raiului închise. Dacă se pocăiau toți păcătoșii, nimeni nu ar fi fost izgonit la iad, unde ar mai fi rămas numai duhurile viclene, care nu se mai pot pocăi în veci.
Dumneavoastră vă bazați pe mila și pe puterea de iertare a lui Dumnezeu însă iertarea nu se dă decât în anumite condiții. Cum să fiți iertată dacă nu vă pocăiți?

(more…)

%d blogeri au apreciat asta: