Cum ar trebui un creștin să reacționeze la vise?

Foto: vse42.ru

I.

ORTHODOX CHRISTIANITY: HOW SHOULD A CHRISTIAN REACT TO DREAMS?

Cum ar trebui un creștin să reacționeze la vise?

Preot Gregory Diachenko

Chiar și printre păgâni a existat o diferență de opinie cu privire la vise. Un înțelept păgân (Protagoras¹), a declarat: „Fiecare vis are propriul său sens, propria sa semnificație, și este util în viață să fim atenți [la ele]”. Un alt înțelept păgân (Xenofon²) a explicat că toate visele sunt zadarnice și înșelătoare, și că cine le dă atenție și își aranjează afacerile bazându-se pe ele, va rătăci. Trebuie să căutăm adevărul în interior, adică în primul rând nu trebuie să acordăm atenție tuturor viselor și, în al doilea rând, nu trebuie neapărat să ignorăm toate visele ca fiind zadarnice și fără sens.

În primul rând, am spus că nu trebuie să acordăm atenție tuturor viselor. Prin Moise, Dumnezeu Însuși i-a prevenit pe oameni să nu folosească visele pentru a ghici care le este destinul („…să nu vrăjiţi, nici să ghiciţi.” Leviticul 19,26). Sirah explică „Deşarte nădejdi şi mincinoase îşi face omul cel neînţelegător şi visurile fac pe cei neînţelepţi să-şi iasă din fire. Ca şi cel care se prinde de umbră şi aleargă după vânt, aşa este şi cel care crede visurilor. Numai oglindire este vederea viselor; asemănarea feței înaintea feței adevărate.”( Ecclesiasticul 34: 1-3). Majoritatea viselor sunt pur și simplu rezultatul natural al unei imaginații active. Omul visează la ceea ce îl interesează cel mai mult, la ceea ce își dorește sau nu își dorește cu pasiune. Sfântul Grigorie povestește despre un om oarecare care credea nebunește în vise, și căruia i s-a spus într-un vis că va trăi o viață lungă. El a economisit o sumă mare de bani, pentru a-și asigura resursele pentru o viață lungă și fericită. Cu toate acestea, el s-a îmbolnăvit brusc, și la scurt timp a murit. Astfel, el nu a putut să-și folosească comoara și, în același timp, nu a fost în stare să ia cu el nici o faptă bună în eternitate. Rezultă că există multe vise zadarnice și înșelătoare care sunt lipsite de sens, vise cărora nu ar trebui să le acordăm nici o  atenție.

Totuși, în al doilea rând, există vise care sunt semnificative pentru noi, și cărora ar trebui să le acordăm atenție. Un exemplu este ceea ce a visat Iosif, unul dintre cei doisprezece fii ai Patriarhului Iacob. Iosif a visat că el, tatăl său, și frații săi culegeau recolta pe câmpul de grâu. Claia de grâu al lui Iosif stătea ridicată drept, în timp ce cele ale tatălui și fraților săi l-au înconjurat și s-au înclinat în fața lui. Ceva timp mai târziu, s-au întâmplat următoarele: Iosif, a fost vândut de frații săi în Egipt [ca rob], a devenit conducătorul Egiptului, iar tatăl și frații săi, care se mutaseră în Egipt, au trebuit să se plece în fața lui și să-l trateze cu respect. În același fel, un vis pe care l-a avut Faraonul, regele Egiptului, s-a dovedit a fi profetic și, după o perioadă de timp s-a întâmplat. Dacă Faraon nu ar fi acordat atenție acelui vis, dacă nu ar fi pregătit hambarele de cereale din anii cu roade bogate pentru a le folosi în anii fără roade, ar fi ajuns să regrete amarnic acea decizie: cei care locuiau în Egipt, precum și tatăl și frații lui Iosif ar fi murit de foame.

Există multe persoane, poate chiar și printre noi, care au motive să regrete că nu au reușit să ia în seamă anumite vise. De exemplu: Un oarecare tânăr capricios nu a ascultat sfaturile celor mai buni prieteni ai săi, care doreau să-l îndrume pe un alt drum mai bun. El l-a visat pe tatăl său, care, în vis, i-a poruncit aspru să renunțe la modul său de viață destrăbălt și ateu, și să ducă o viață mai bună. Cu toate acestea, după cum ne-a spus Iisus Hristos, „Dacă ei nu ascultă [legea] nici nu vor fi convinși, chiar dacă un om care era mort, a înviat…” Tânărul nu a acordat atenție visului său. Mai târziu, a avut un vis similar: L-a văzut din nou pe tatăl său, care i-a spus că, dacă nu-și va îndrepta calea în viață, se va confrunta cu moartea la un moment dat, și va trebui să facă față Judecății lui Dumnezeu. Tânărul a glumit în fața prietenilor săi, care împărtășeau aceeași părere cu el despre vis. Nu numai că nu s-a gândit să-și îndrepte modul în care trăia, dar a vrut chiar să-și bată joc de amenințarea pe care o primise în vis. El a planificat o mare petrecere cu băutură împreună cu prietenii săi, care urma să aibă loc chiar la data la care tatăl său îl avertizase că va muri. Ce a urmat? În timp ce bea vin, fiul a fost lovit de apoplexie și a murit după câteva minute! Din poveștile relatate aici, putem vedea că nu toate visele sunt zadarnice și înșelătoare. Există vise care se împlinesc.

Câteva recomandări despre modul în care ne raportăm la vise

1) Dacă visele tale te inspiră să faci bine și te feresc de rău, ar trebui să le consideri ca fiind degetul lui Dumnezeu care-ți arată calea, indicând drumul către cer, și îndepartandu-te de drumul spre iad.

Dumnezeu vorbește o dată și dacă omul nu pricepe, El vorbește a doua oară, „într-un vis, într-o viziune a nopții, când somnul adânc cade peste oamenii care dorm în pat; atunci deschide urechile oamenilor și pecetluiește instruirea lor… „Vezi că Dumnezeu vorbeşte când într-un fel, când într-alt fel, dar omul nu ia aminte. Şi anume, El vorbeşte în vis, în vedeniile nopţii, atunci când somnul se lasă peste oameni şi când ei dorm în aşternutul lor. Atunci El dă înştiinţări oamenilor şi-i cutremură cu arătările Sale. Ca să întoarcă pe om de la cele rele şi să-l ferească de mândrie, ca să-i ferească sufletul de prăpastie şi viaţa lui de calea mormântului.” (Iov 33, 14-18).

Sfântul Varsanufie³ învață că atunci când vedeți imaginea Crucii într-un vis, să știți că visul este cu adevărat de la Dumnezeu, dar, străduiți-vă să primiți o interpretare a semnificației sale de la sfinți, și să nu vă bazați pe propriile idei (Varsanufie și Ioan, Învățături despre viața spirituală, p. 368).

2) Dacă nu sunteți sigur că un vis este de la Dumnezeu, sau dacă nu aveți nicio bază rezonabilă ca să credeți că este, mai ales dacă se ocupă de chestiuni lipsite de importanță, nu este necesar să luați în seamă astfel de vise, sau să vă bazați comportamentul pe ele. Fii atent, ca nu cumva acordând atenție fiecăruia dintre visele tale, să nu devii superstițios și cazi pradă păcatului.

3) În sfârșit, dacă un vis îl ispitește pe unul să păcătuiască, acesta este rezultatul imaginației noastre stricate, tulburate, a fanteziei noastre, sau provine de la cel de care Dumnezeu să ne păzească prin harul Său, adică de la diavol.

Viața parohială
O publicație lunară a Catedralei Ortodoxe Rusea Sfântului Ioan Botezătorul, Washington, DC
Noiembrie 2019
Preot Gregory Diachenko(link)

11/1/2019

Nota traducatorului:

1 – Protagoras din Abdera (greacă: Πρωταγόρας, n. 486 î.e.n., Abdera, Grecia – d. 411 î.e.n., Marea Ionică), a fost un filosof grec, considerat a fi cel mai timpuriu și mai important dintre sofiști. Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Protagoras

2 – Xenofon (n. 430 î.e.n., Erchia[*], Atena clasică – d. 354 î.e.n., Corint, Grecia) a fost un istoric, soldat și mercenar grec, precum și un discipol al lui Socrate. conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Xenofon

3 – Filocalia XI, conține „Scrisorile duhovnicești” ale Sfinților Varsanufie și Ioan  – https://biserica-sfantulvasile.ro/documente/Filocalia_xi.pdf

Comentariu saccsiv:

II.

Iata si ce putem citi la Putem accepta visele? de pe Crestin Ortodox:

Multe persoane se intreaba daca trebuie sa creada in vise. Raspunsul Sfintilor Parinti la acest tip de intrebare a fost simplu: Nu. Este un raspuns care nu intra in contradictie cu cele petrecute cu dreptul Iosif, caruia Dumnezeu ii cere in vis sa ia Pruncul si pe mama Sa si sa fuga in Egipt (Matei 2, 13), pentru ca aici avem parte de o descoperire si nu de un simplu vis.
Potrivit Sfantului Ioan Scararul, visul „este miscarea mintii in somn o data cu nemiscarea trupului”. Dar Iosif ajunge sa afle ca trebuie sa plece in Egipt nu prin miscarea mintii sale, ci prin descoperire dumnezeiasca, prin ceva ce depaseste simturile. Sfantul Nichita Stethatos spune ca pe durata somnului omul poate avea parte de vise, vedenii sau descoperiri. Iar ca sa nu le confundam, spune ca visele sunt cele care nu raman neschimbate in imaginarul mintii, prezinta o imagine confuza si se schimba continuu prin reprezentari si forme, in vreme ce vedeniile raman neincetat neschimbate, iar descoperirile sunt vederi ale sufletului, mai presus de simturi.
Feluri de vise
Pe langa visele obisnuite, care iau fiinta din gandurile cu care ne ocupam mintea zilnic, avem si vise care vin de la demoni. Sfantul Diadoh din Foticeea spune ca visele care provin de la diavol nu raman in aceeasi forma, ci se schimba dintr-o forma in alta, inspaimantand simtirea. Din aceste vise nu ne trezim linistiti, ci tulburati, ametiti si nervosi.
Interesant este ca din visele pe care le avem, putem sa distingem patimile care ne stapanesc. In acest sens, Sfantul Simeon Noul Teolog marturiseste ca atunci cand mania si iutimea nu sunt controlate, cel tulburat de ele viseaza certuri, atacuri, razboaie cu presupusii sai rivali.
Descoperirile pe care le ofera Dumnezeu sau ingerii, ca trimisi ai Lui, „nu trec de la o infatisare la alta, nici nu ingrozesc simtirea, nici nu aduc rasul sau plansul asa deodata”. Aceste revelatii aduc pace si bucurie in suflet.
Respingerea viselor
Din cauza nedesavarsirii noastre, ni se cere sa respingem visele. Cunoscand viclenia diavolului, Sfantul Diadoh din Foticeea recomanda celor ce se nevoiesc sa nu primeasca niciun fel de aratare, fie ca ea este lumina, figura in chip de foc, glas sau chip.
Iar ca sa nu ne intristam ca le-am alungat, pe motiv ca unele ar fi putut fi descoperiri dumnezeiesti, acest sfant ne ofera urmatoarea pilda: „O sluga e chemata de stapan noaptea, la poarta curtii, dupa o lipsa indelungata; dar ea necunoscandu-l precis, nu-i deschide usa, ca se teme ca nu cumva inseland-o asemanarea glasului sa se faca pierzatoare a lucrurilor ce i-au fost incredintate de stapan. Domnul acesteia nu numai ca nu se va mania pe ea cand se va face ziua, ci o va invrednici de multe laude, fiindca a socotit ca si vocea stapanului este inselaciune si n-a voit sa piarda lucrurile lui”.
Inchei prin a spune ca nu trebuie sa credem in vise, iar ca aceasta recomadare sa fie de neuitat, voi aminti de versetul 2 din Cartea Intelepciunii lui Isus fiul lui Sirah, de la capitolul 34: „Precum este cel ce alearga dupa vant si vrea sa prinda umbra sa, asa este omul care crede in vise”.
Adrian Cocosila

III.  

Iata si ce putem citi la Sfântul Ignatie Brancianinov. Despre înşelare. Partea I:

Despre vise

Demonii se folosesc de vise pentru a tulbura si vatama sufletele omenesti; chiar si monahii neincercati, luand aminte la vise, isi aduc vatamare si din aceasta pricina trebuie neaparat sa aratam aici ce insemnatate au visele in ceea ce priveste omul a carui fire nu este inca innoita prin Duhul Sfant.
In vremea somnului omenesc, starea celui ce doarme este astfel randuita de Dumnezeu, ca orice om se afla intr-o deplina odihna. Aceasta odihna este atat de deplina, incat omul, pe durata ei, pierde constiinta existentei proprii si intra intr-o  stare de uitare de sine. Pe timpul somnului, orice activitate care se face cu efort, in mod deliberat, sub imperiul ratiunii si al vointei, conteneste: ramane doar acea activitate care este indispensabila existentei si nu poate fi despartita de aceasta. In corp, sangele isi continua miscarea, stomacul mistuie hrana, plamanii respira, pielea asuda; in suflete continua sa se nasca ganduri, inchipuiri si sim-tiri, insa nu dependent de ratiune si liberul-arbitru, ci prin lucrarea inconstienta a firii. Din asemenea inchipuiri, insotite de o gandire si simtiri caracteristice, se alcatuieste visul. El este adesea straniu, dat fiind ca nu apartine sistemului de inchipuiri si cugetari voluntare si deliberate, ci apare spontan si de sine statator, potrivit legii si necesitatii firii. Uneori visul poarta amprenta incoerenta a cugetarilor si inchipuirilor voluntare, iar uneori constituie o urmare a dispozitiei sufletesti. In acest fel, visul in sine insusi, nu poate si nu trebuie sa aiba nici o insemnatate. Asadar, este ridicola si cu totul ilogica dorinta unora de a vedea in himerele viselor pe care le au, prevestiri asupra viitorului propriu sau asupra viitorului altora sau vreun oarecare alt talc. Cum poate exista un lucru care nu are nici o pricina ca sa existe ?
Demonii, care au cale libera spre sufletele noastre in vremea cat suntem treji, au cale libera spre ele si atunci cand dormim. Si in vremea somnului, ei ne ispitesc cu pacatul, amestecand cu inchipuirea noastra si inchipuirea faurita de ei. De asemenea, vazandu-ne ca luam aminte la vise, se silesc sa ne faca visele cat mai interesante, iar in noi sa starneasca o mai mare atentie fata de aceste naluciri, sa ne faca, incetul cu incetul, sa ne incredem in ele. Aceasta incredere este intotdeauna impreunata cu parerea de sine, iar parerea de sine, falsifica modul in care ne vedem cu mintea pe noi insine, iar drept urmare, intreaga noastra activitate se lipseste de dreapta socoteala – exact ce le trebuie demonilor. Celor ce au sporit in parerea de sine, demonii incep sa li se arate in chip de ingeri de lumina, in chip de mucenici si preacuviosi, chiar si in chipul Maicii lui Dumnezeu si al lui Hristos Insusi, fericesc petrecerea lor, le fagaduiesc cununile ceresti, ridicandu-i prin aceasta la inaltimea parerii de sine si a tru-fiei. Aceasta inaltime este, totodata, si prapastia pierzarii. Trebuie sa stim si iarasi sa stim ca in starea noastra, neinnoita inca prin har, nu suntem in stare sa vedem alte vise in afara de cele alcatuite de aiurarea sufletului si de barfirea demonilor. Asa cum, in stare de veghe, din firea cazuta, rasar in noi, sau sunt aduse de demoni in chip statornic si neincetat, cugete si in-chipuiri, si in vremea somnului vedem vise doar prin lucrarea firii cazute si prin lucrarea demonilor. Asa cum mangaierea noastra in vreme de trezie sta in strapungerea inimii, care se naste din constiinta pacatelor noastre, din aducerea-aminte de moarte si de judecata lui Dumnezeu (numai ca aceste ganduri apar in noi din harul lui Dumnezeu, care traieste in noi, sadit prin Sfantul Botez, si sunt aduse de ingerii lui Dumnezeu, potrivit starii noastre de oameni aflati sub pocainta) tot asa si in somn, foarte rar, la mare nevoie, ingerii lui Dumnezeu ne infatiseaza fie sfarsitul nostru, fie muncile din iad, fie infricosata judecata care incepe odata cu apropierea mortii si continua dupa moarte. Aceste vise ne aduc frica de Dumnezeu, strapungerea inimii, plansul pentru noi insine. Asemenea vise se dau, insa, foarte rar unui nevoitor, sau chiar si unui pacatos vadit si inrait, prin osebita si nestiuta iconomie a lui Dumnezeu; sunt date rar nu din zgarcenia Dumnezeiescului har, fata de noi – nu ! Ci din acea pricina, ca tot ce se intampla cu noi in afara randuielii obisnuite ne duce la parere de sine si clatina in noi smerenia, care este neaparat trebuincioasa pentru mantuirea noastra.
Voia lui Dumnezeu, in a carei implinire sta mantuirea omului, este infatisata in Sfanta Scriptura atat de viu, atat de puternic, atat de amanuntit, ca a lucra pentru mantuirea oamenilor prin incalcarea obisnuitei randuieli a lucrurilor apare ca o fapta de prisos si nefolositoare. Celui ce a cerut invierea celui mort si’ trimiterea lui catre fratii sai spre a-i vesti sa treaca de pe calea cea larga pe cea stramta, i s-a zis: „Au pe Moise si pe prooroci: sa asculte de ei”. Iar cand cel ce ceruse aceasta s-a impotrivit: „Nu !…, ci daca cineva dintre morti se va duce la ei, se vor pocai”, a primit raspunsul: „Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva din morti” (Lc. 16, 27-31 ). Experienta a aratat ca multi dintre cei care s-au invrednicit in vis de vedenia vamilor, a Infricosatei Judecati si a altor lucruri cumplite de dincolo de mormant, au fost cutremurati de vedenie pentru scurt timp, iar apoi au cazut in imprastiere, au uitat de cele vazute si au trait in negrija; dimpotriva, unii care nu au avut nici un fel de vedenii, ci s-au invatat cu osardie in legea lui Dumnezeu, au venit treptat la frica lui Dumnezeu, au atins sporirea duhovniceasca si au trecut din pamanteasca vale a plangerii in fericita vesnicie cu bucuria nascuta din incredintarea mantuirii. Sfantul Ioan Scararul cugeta despre partea pe care o au demonii in visele monahilor, folosind cuvintele de mai jos: „Atunci cand parasim, pentru Domnul, casa si rudeniile noastre, dandu-ne pe noi insine strainatatii pentru dragostea lui Hristos, demonii, din razbunare, incearca sa ne tulbure prin visuri, aratandu-ne rudeniile noastre plangand, fie murind, fie inchise, fie stramtorate pentru noi. Deci, cel ce crede viselor e asemenea celui ce alearga dupa umbra sa si incearca sa o prinda. Dracii slavei desarte se fac, in visuri, prooroci. Ei ghicesc ca niste vicleni, cele viitoare si ni le vestesc mai dinainte, ca implinindu-se vedeniile sa ne minunam si sa ne inaltam cu gandul ca unii ce ne-am afla deja aproape de darul proorociei. In cei care cred dracului acestuia, el se face adeseori prooroc. Iar pentru cei ce-l defaima, el este pururea mincinos. Duh fiind, el vede cele ce se savarsesc in cuprinsul vazduhului si cunoscand pe cineva ca moare, vesteste despre aceasta, in vis, celor usurei la minte. Dracii nu stiu nimic din cele viitoare, dintr-o cunostinta de mai inainte, altminteri si vrajitorii ar fi in stare sa ne prezica ceasul mortii.
Demonii se prefac deseori in ingeri de lumina si in chipuri de mucenici si ne arata pe aceia venind la noi in visuri. Iar cand ne desteptam, ne afunda in bucurie si inaltare. Dar aceasta sa-ti fie semnul inselarii (amagirii dracesti). Caci ingerii ne arata muncile, judecata si moartea, iar odata treziti, ne umplem de cutremur si tanguire. Cand incepem sa ne plecam in vis dracilor, ei vor incepe sa-si bata joc de noi si cand suntem treji. Cel ce crede visurilor e cu totul necercat. Iar cel ce nu crede nici unora, e cu adevarat filosof. Crede numai celor care-ti vestesc tie chinuri si judecata. Dar daca acestea iti pricinuiesc deznadejde, si ele sunt de la draci” (Sf. Ioan Scararul, Adaos la cuvantul al 3-lea).
Preacuviosul Casian Romanul povesteste despre un monah oarecare, de loc din Mesopotamia, cum ca ducea o viata cat se poate de anahoretica si postniceasca, dar a pierit, amagit fiind de demoni prin vise. Demonii, vazand ca monahul nu prea lua seama la cresterea lui duhovniceasca, ci isi indrepta toata luarea-aminte spre nevointa trupeasca, au inceput sa-i infatiseze vise care, prin reaua viclenie a dracilor, se implineau in fapta. Atunci cand monahul s-a intarit in increderea in visele sale si in sine, diavolul i-a infatisat intr-un vis maret pe iudei desfatandu-se de bunatatile cele ceresti, iar pe crestini chinuindu-se in muncile iadului. Facand aceasta, demonul – bineinteles, in chip de lumina sau de oarecare drept al Vechiului Testament – l-a sfatuit pe monah sa primeasca iudaismul spre a avea putinta de a se impartasi de fericirea iudeilor, ceea ce monahul a si facut fara sa mai intarzie catusi de putin. (Cuvant despre dreapta socotinta, Filoc. slav. V, VI).
Cele spuse sunt de ajuns pentru a lamuri iubitilor nostri frati, monahilor din vremea de astazi, cat de nesocotit lucru este a lua aminte si, cu atat mai mult, a te increde in vise, precum si cumplita vatamare care poate sa se nasca dintr-o asemenea incredere. Din luarea-aminte la vise totdeauna se furiseaza in suflet increderea fata de ele: de aceea este oprita cu asprime chiar si aceasta simpla luare-aminte.
Firea innoita prin Duhul Sfant se carmuieste dupa cu totul alte legi decat faptura cazuta si impietrita in caderea ei. Carmuitorul omului innoit este Duhul Sfant. „Caci peste acestia a stralucit harul Dumnezeiescului Duh,” a spus Preacuviosul Macarie cel Mare, „si S-a salasuit in adancul mintilor: pentru acestia, Domnul este ca sufletul lor” (Omilia 7, cap.l2). Si in trezie, si in somn, ei petrec in Domnul, afara de pacat, afara de gandurile si inchipuirile pamantesti si trupesti. Gandurile si inchipuirile lor, care se afla in timpul somnului in afara de carmuirea ratiunii si vointei omenesti si lucreaza in ceilalti oameni in mod inconstient, sub impulsul firii, in acestia lucreaza sub indreptarea Duhului, iar visele lor au o insemnatate du-hovniceasca. Astfel, dreptul Iosif in vis a fost invatat despre taina inomenirii lui Dumnezeu-Cuvantul; in vis i s-a poruncit sa fuga in Egipt, precum si sa se intoarca de acolo (Mat. cap.I si II). Visele trimise de Dumnezeu poarta in ele insele o nebiruita putere de convingere. Aceasta putere de convingere este de inteles in ceea ce-i priveste pe sfintii lui Dumnezeu, insa de neatins pentru cei aflati in lupta cu patimile.