SACCSIV – blog ortodox

Partea a doua a cărții ”Viața mea. Mărturia mea”- Părintele Adrian Făgețeanu

Posted in Parintele ADRIAN FAGETEANU by saccsiv on octombrie 3, 2019

Ciprian Voicila: Partea a doua a cărții ”Viața mea. Mărturia mea”- Părintele Adrian Făgețeanu

MĂRTURIA MEA

Despre voia lui Dumnezeu

Cum ştim care e voia lui Dumnezeu, părinte? 

Voia lui Dumnezeu e rezumată în Evanghelie în două fraze foarte mici, scurte: „Să Îl iubeşti pe Domnul Dumnezeu din toate puterile, din toate, toate, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Pe aproapele tău ca pe tine însuţi! Iar când învăţătorul de lege L-a întrebat: „Dar cine e aproapele meu?”, pentru că el nu considera că-i aproape decât ăla care-i de aceeaşi părere cu el. Or, Mântuitorul a dat nu… Nici preotul, nici levitul nu-i aproapele tău, evreule. Nici preotul iudaic, nici levitul, ci un samarinean, adică din altă lume, din altă… Însuşi Dumnezeu, Mântuitorul… Pentru că i-a arătat că preotul şi levitul au trecut pe alături. Părintele a explicat foarte frumos azi, la predică, că simbolic asta înseamnă că Vechiul Testament nu ne ajută la mântuire, este numai o pregătire pentru mântuire, pentru Noul Testament. Aşa cum la şcoală întâi mergi într-o clasă care te pregăteşte pentru cea superioară. Întâi înveţi alfabetul, gramatica, şi pe urmă înveţi şi alte lucruri din ştiinţă.

Despre puterea Sfântului Botez

Când vii la botez, orice păcat ai fi făcut, se iartă! Orice, orice, orice! Eu am botezat o dată un aşa‑zis tânăr, sau semi‑tânăr, semi‑bătrân, care trecuse de 40 de ani. Părinţii lui cu vreo 70 de ani înainte plecaseră în China şi n‑au găsit un preot ortodox să‑l boteze, deşi acolo sunt, dar n‑au căutat. Nu l‑au botezat. El, după ce a crescut mare, a intrat într‑o clică de bandiţi, a făcut şi furturi şi mai multe rele, şi când a prins de veste că poliţia chineză îl caută, a fugit din China în România. Şi m‑am pomenit, când eram la Antim, că vine la mine: „Părinte, eu am patruzeci şi atâţia de ani şi nu sunt botezat.” M‑am mirat, la vârsta asta!… Zic: „Dar părinţii dumitale au murit când erai mic sau cum s‑a întâmplat? Când te‑ai născut sau cum? Sau n‑ai părinţi, sau cum?” Şi el mi‑a explicat ceea ce v‑am spus. Ce să fac eu? Că n‑am aşa o cristelniţă de mare, nu? M‑am dus la un dulgher care face butoaie, i‑am comandat un butoi nou, unul mare, mare, că el era înalt. Am spus să‑mi facă şi două scări, una să meargă de la duşumele până la buza butoiului şi alta în butoi. L‑am dezbrăcat, i‑am ajutat să se dezbrace, şi l‑am ajutat – că eram tânăr atunci, puternic şi sportiv – să urce pe scară, l‑am ţinut să coboare înăuntru şi de trei ori l‑am afundat cu capul în apă: „Se botează robul lui Dumnezeu în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Duhului Sfânt, Amin”. Nu‑i simplu? Şi i s‑au iertat toate păcatele, toate crimele lui. V‑am spus asta numai ca să înţelegeţi că prin botez se iartă orice. Orice! Ştiţi că eu am stat mulţi ani la puşcărie. În timpul ăsta, noi nu aveam voie nici să scriem la mama, nici să primim de la mama vreo veste. Un om care stă mai mult de zece ani sau douăzeci în puşcărie, nu ştie nimic: mama mai trăieşte, sau ce se întâmplă, nu? Ştiu că nu avea salariu, nu avea bani; mai trăieşte? Nu? Şi primul gând al meu, după ce am ieşit din puşcărie: s‑o văd pe mama! Mama locuia în Petroşani, aici, aproape. Şi am făcut rost de bănuţii de tren şi… merg la Petroşani cu trenul. Când cobor din tren – eram cu haină de asta; adică nu aveam la puşcărie aşa ceva, dar când am fost arestat, aveam, şi mi‑au dat‑o de la magazie. Şi, coborând în haina asta din tren, se apropie de mine vreo trei momârlani – aşa le spunea la Petroşani la ţărani: momârlani. „Sunteţi preot?” „Da, dar ce e?” „Am fost aici, la părintele, la biserică. Doamna preoteasă ne‑a spus că părintele două zile nu vine, că‑i plecat undeva. Şi medicul mi‑a spus că copilul moare. Şi dacă el vine peste două zile… ne‑a spus: chemaţi orice preot pe care‑l întâlniţi, chemaţi‑l aici, la biserica noastră, să‑l boteze repede, cât mai repede!” Când am auzit, am grăbit şi eu pasul, deşi nu prea aveam putere. Am ajuns la o bisericuţă foarte frumoasă, pe malul unui pârâu. Mi‑a plăcut bisericuţa, ca pictură… Repede m‑am îmbrăcat în veşminte, am citit rugăciunile de îmbrăcare şi de toate. Ei au venit cu copilul şi tot mă grăbeau să fac mai repede, deşi eu nu făceam încet totul, dar ei se temeau că moare, moare, moare… Şi după ce‑am început eu botezul, mai ales lepădările, de trei ori Crezul, de trei ori toate – şi ei erau supăraţi, că de ce spun de trei ori?! Dar la noi în carte spune că dacă nu faci de trei ori (lepădările de Satana), dacă nu face preotul slujba cum trebuie, copilul va fi bolnav, pentru că n‑ai făcut după rânduiala dictată de Duhul Sfânt. Şi, după ce am citit toate rugăciunile astea de pregătire, am spus: „Se botează robul lui Dumnezeu, Ioan, în numele Tatălui, Amin” – îl bag în apă; „al Fiului, Amin” – îl bag în apă, şi a treia oară… Şi prima şi a doua oară şi a treia oară, el a ţipat, copilul, pentru că apa era foarte rece. Şi eu le‑am spus: „Măi, oameni buni, de ce spuneţi voi că moare? Ăsta nu‑i… un om care ţipă, nu are putere?” Păi, un muribund…

Nu mai zice nimic un muribund. Şi a trăit… 

Şi urmarea: mama a murit, cumnata mea a murit, sora mea a murit. Şi trăia în Petroşani numai nepotul meu de soră, care e profesor la Institutul Minier – de rezistenţa materialelor, profesor universitar. Şi el merge o dată cu maşina, iarna, şi fiindcă n‑a pus destul antigel, sau cum îi spune, maşina n‑a pornit. A pornit din garaj, fiindcă era la vale, dar când a ajuns la loc şes, n‑a vrut să mai meargă. Motorul în niciun caz nu s‑a aprins. Şi el vede un tânăr pe margine, şi‑l roagă: „Uite ce te rog: să‑mi împingi puţin maşina până ce, dacă văd că are viteză şi eu pornesc motorul, el se aprinde după aceea!” Şi acela împinge. El bagă mâna în buzunar, să‑i dea şi el un bănuţ, dar acela spune: „Domnul Vlad, vă cunosc, sunteţi nepotul părintelui Adrian, acela care mi‑a spus că nu mor la botez.” Şi n‑a vrut să‑i ia banii.

Dacă un copil este botezat că aproape că moare, aşa, repede, dacă copilul ăla trăieşte, trebuie să mai facă o dată botezul, aşa cum trebuie? Să‑l cufunde şi să‑l ungă…

Nu trebuie cufundat încă o dată! Şi eu am făcut aşa ceva. Mă bucur că mi‑aţi pus întrebarea.


Despre duhovnicul iscusit


Cum se poate recunoaşte un duhovnic bun? 

Duhovnic bun e numai acela rău! Numai cel riguros, care ţine cont de ce învăţături i‑a dat Duhul Sfânt, în Molitfelnic, în Aghiasmatar şi‑n toate cărţile noastre. Ăla care‑ţi dă împărtăşania prea deasă, să iei împărtăşania cum iei ciorba, în fiecare zi, ăla nu‑i duhovnic.

Nu numai despre asta e vorba, părinte.

Nu, nu numai atât. Cel care te povăţuieşte. Capul familiei trebuie să răspundă de mântuirea tuturor din familie, numai atunci se mântuieşte. Se spune în cartea noastră că Dumnezeu a crescut‑o pe Fecioara, pe Prunca aceea, până ce a ajuns Maica Domnului. Creşterea înseamnă educaţie în sensul mântuirii, nu?

Un duhovnic trebuie să‑ţi simtă sufletul, să‑ţi simtă rana, sau să simtă prin Duhul Sfânt… 

Nu, nu! Numai ce spui din gură. El, din ceea ce spui, trebuie să deducă, să intuiască în ce stare eşti. Pentru că un medic veterinar are o sarcină mult mai grea decât cel uman. Pacientul uman, ori e copil, ori e matur, spune: „Mă doare aici, sau aici, sau aici!” – nu? Dar vita nu‑i spune, el trebuie să constate. Or, el, fiind duhovnic, noi suntem ca un fel de mieluşel în faţa lui, sau purcel, el trebuie să ştie ce mă doare sau unde trebuie să puie medicamentul. Canonul nu‑i pe viaţă pentru păcat, este medicamentul ca să‑ţi revii la Hristos.

Şi, prin spovedanie, ne vorbeşte prin părintele duhovnic, ne vorbeşte Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. Dar există situaţii în care nu poate fi aşa? Dacă, poate, credinciosul… nu ştiu… 

Da, există! Multe! Şi foarte mulţi duhovnici, săra­cii, trec alături, adică Mântuitorul a spus că atunci când a căzut un om între tâlhari, întâi a trecut un preot şi nu s‑a interesat de el. Pe urmă, un levit, care e un fel de ajutor de preot, cum e asistentul la un doctor, a trecut alăturea. Abia un samarinean, adică din altă lume (Mântuitorul) a venit, i‑a turnat vin şi untdelemn – vinul înseamnă nădejde, untdelemnul înseamnă milă –, pe urmă l‑a dus la o casă de oaspeţi şi a dat doi dinari – înseamnă să‑i îngrijească şi trupul, şi sufletul, şi abia acela l‑a salvat. Tot Dumnezeu.

Pocăinţa cum se începe, părinte? 

În momentul în care îţi dai seama că nu eşti mai bun decât vameşul. Dacă fariseul n-ar fi spus nebunia aceasta: „Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, că nu-s ca acesta”, poate că s-ar fi mântuit şi el. Dar, când s-a comparat că-i mai bun – „Mulţumesc, Doamne, că nu-s ca vameşul”, a mers în fundul iadului. Deci, pocăinţa în care-ţi dai seama că nu eşti mai bun ca altul, ci dimpotrivă. Pentru că, atunci când te împărtăşeşti, ce spui: „dintre păcătoşi cel dintâi sunt eu”.

Tăierea voii nu e numai pentru monahi, e şi pentru mireni?

Da.

Şi dacă e tăierea voii, de cine să ascultăm, ca mireni? 

Vă spun: dacă nu cunoşti bine voia lui Dumnezeu, caută-ţi un duhovnic bun. Pentru că nu toţi au posibilitatea să cunoască şi Scriptura şi scrierile Sfinţilor Părinţi, nu? Dar să ai un duhovnic… Orice creştin are dreptul să-şi aleagă duhovnicul, nu e obligat să meargă la preotul care l‑a botezat sau la cel de parohie, nici la instituţia unde aparţine, nici nicăieri. Poate să găsească pe cine vrea el, în care are încredere.

Şi dacă nu ştim ce să alegem, căsătorie sau cale monahală? 

Acum vă spun ceva, dacă nu ştii să alegi, nu e greu să mai întrebi şi pe alţii – rudă, prieten, vecin: „Măi, pe cine ai duhovnic? Şi e duhovnic bun?” Am să vă spun ceva ce n-o să vă placă acuma. Din toţi duhovnicii mari şi buni care sunt aici, la Lainici, eu mă spovedesc la cel mai tânăr. O să mă întrebaţi de ce. Pentru că e singurul care nu-şi dă aere de duhovnic. V-am spus că duhovnicii care sunt filmaţi, dau interviuri, sunt foto­gra­fiaţi şi se scrie despre ei nu ştiu pe unde, nu-s cei mai buni duhovnici, nu-s cei mai smeriţi, cei mai duhovniceşti şi cei mai plăcuţi de Dumnezeu. Eu din toţi duhovnicii din ţara noastră am considerat că cel mai iubit de Dumnezeu este părintele Macarie de la Pasărea. N-a dat niciodată inter­viuri, nu s-a lăsat fotografiat, nu s-a pronunţat că cuvântul lui e suprem.

Da, dar nu mai primea lume. 

Blând şi smerit, blând şi smerit. Aşa a fost şi părintele Sofian de la Antim, blând şi smerit.

Ce alţi duhovnici de la noi mai iubiţi, părinte? 

Păi, nu contează aprecierea mea, v-am spus: Dumnezeu îi iubeşte pe cei blânzi şi smeriţi. Aşa nu are rost şi nici nu-i bine să vă înşir eu pe cineva.

Părinte, dar cum putem şti că duhovnicul în care ne-am încredinţat sufletul ne duce pe calea cea bună?

Orice creştin nu e obligat să meargă nici la parohul care l-a botezat, nici la cel de la mănăstire, ci la cine crezi tu că poţi să ai încredere.

De exemplu, la noi în mănăstire, părintele nostru nu e de acord – este tânăr el, are 30 de ani – nu este de acord ca maicile să meargă să se spovedească la un părinte mai bătrân. Nu a interzis, dar atitudinal, este împotrivă.

Eu am spus: orice creştin de pe lume îşi alege duhovnicul pe care-l vrea el, nu pe care i-l impune cineva. Eu, aici, din câţi părinţi sunt la Lainici, trimit pe toţi la cel mai tânăr – dacă vrei, mergi şi sfinţia ta.

Dar maica îl are duhovnic pe părintele Arsenie Papacioc.

Bine. De trei ori în viaţa mea am fost împreună – şi-n puşcărie, şi-n alte împrejurări şi am mare respect pentru el. El a avut o condamnare mai mare ca a mea, a fost bătut mai rău ca mine, a suferit mai mult ca mine.

Despre iertarea păcatelor


Despre patimi, părinte, ce ne puteţi spune? Cum se pot învinge patimile? 

Oricine-şi dă seama cine este şi cere ajutor să biruiască patima, Dumnezeu îl ajută şi biruieşte. Nu singur.

Dar ne îndulcim, părinte, de dulcegăriile astea.

Diavolul îi arată fiecărui om că păcatul e mult mai dulce decât să faci porunca lui Dumnezeu. Fiul cel rătăcit a cheltuit toată averea cu desfrâ­na­tele, îndrăcitele, a fost pus să pască porcii, dădea roşcove – roşcovele îs ca păstaia, care au sâmburi roşiatici dulci. Diavolul spune că-i mult mai dulce păcatul decât să faci porunca lui Dumnezeu, să asuzi în muncă şi să câştigi tot ce ai prin sudoarea feţei şi prin jertfă, prin osteneală…

Cum simte omul că i s‑au iertat păcatele?

Măi, când te‑ai certat – la mine au fost ieri doi soţi din Bucureşti, pe care i‑am cunoscut cu vreo 20 de ani în urmă, şi ei se iubeau şi erau în pace, şi au cinci copii. Şi acum au venit, ea să‑l pârască că a lovit‑o, el să spună: „Da, am lovit‑o, că m‑a scos din răbdări! N‑a vrut să se mai ocupe de copii, s‑a dus în dealul Patriarhiei, şi a spus că pe ea o interesează dealul Patriarhiei, nu copiii şi soţul. Eu mi‑am ieşit din răbdări şi am lovit‑o. Ea s‑a dus la medicul legist şi a scos un certificat, să mă bage în puşcărie…” Şi eu i‑am împăcat. El a fugărit‑o: „Uite, pleacă la maică‑ta, dacă nu vrei să ai grijă de copii”. Eu i‑am împăcat şi, nu‑s în pace? Păi, atunci când s‑au iertat unul pe altul, nu e pace? Şi când simţi în viaţă pace, nu înseamnă că?… Da…

Ce înseamnă de fapt suflet viu, părinte?

Ia gândiţi‑vă puţin la un domnu’ Goe – domnu’ Goe! – care a spus: „Tată, dă‑mi partea mea de avere!” Tatăl a trebuit să‑i dea, că tatăl care nu ascultă de domnu’ Goe… nu? Acest domn Goe şi‑a luat averea, a plecat într‑o ţară străină de Dumnezeu, deci o ţară unde domneau îndrăciţii, a ajuns slugă la porci. Diavolul l‑a convins că e foarte greu să împlineşti porunca lui Dumnezeu. Că Dumnezeu spune: „În sudoarea feţei să‑ţi mănânci pâinea”, nu? În sudoarea feţei să‑ţi câştigi nota la şcoală, în sudoarea feţei să‑ţi câştigi diploma, salariul şi tot ce ai. Numai cine munceşte! Nu ştiu dacă v‑am spus că a venit aici o profesoară cu elevele ei de la religie, şi una avea trei cruciuliţe. O întreb: „De ce ai trei cruciuliţe?” „Mă duc la olimpiadă, să iau nota cea mai mare!” Dumnezeu nu‑ţi ajută dacă nu munceşti! Dumnezeu îţi ajută numai după ce ai citit şi ai învăţat, să‑ţi aduci aminte ce ai citit, ca să răspunzi, pentru notă mare. Nu, dacă nu înveţi, pentru trei tinichele să‑ţi dea notă mare! Cine munceşte mai mult pentru notă, pentru diplomă, pentru orice, atunci… Cu cât e mai pregătit, cu atât e mai util altora – şi ca medic, şi ca inginer, şi ca dulgher, şi ca orice!

Despre mântuirea celor opriţi de la împărtăşanie

Părinte, un om, dacă nu face rugăciuni, dar vine la biserică, pare să fie… poate să se mântuiască fără rugăciuni? 

Nu! Dacă vii la biserică, eşti în biserică, auzi tot ce se face, vezi tot ce se face, dar dacă n‑ai legătura între tine şi Dumnezeu – asta e rugăciunea, nu? Eu, dacă stau lângă mata, ce legătură e între noi? Poţi să stai chiar lipit de cineva, dacă n‑ai ceva comun cu sufletul, cu rugăciunea, n‑ai nici… n‑ai! Dacă n‑ai nici rugăciunea cu Dumnezeu, atunci ce ai? Ce legătură ai? Degeaba stai în biserică, dacă nu te rogi, n‑ai legătură cu Dumnezeu.

În cazuri extreme, se poate să te mântuieşti şi fără împărtăşanie, spovedanie… 

Nu extreme! Nu extreme! Ia citeşte aici, citeşte tare, să audă toţi.

„Fiule, atâţia ani poruncesc dumnezeieştii Părinţi să nu te împărtăşeşti cu Sfintele Taine, ci numai să bei agheasmă mare. Şi de vei ţine să nu te împărtăşeşti, ţi se vor dezlega păcatele tale.”

Deci, dacă se dezleagă păcatele, nu eşti vrednic de rai? Eu dumneavoastră vă răspund. Deci, ce spun dumne­ze­ieştii Părinţi? Ce înseamnă dumnezeieştii Părinţi? Aceia care au primit de la Duhul Sfânt, în ziua Cincizecimii sau a Rusaliilor… Duhul Sfânt a venit în chip de limbi de foc peste fiecare apostol şi le‑a spus: „Pentru cutare păcat, atâta canon; pentru cutare păcat, atâta canon; pentru păcate mici, canon mic, pentru păcate mari, canon mare şi greu”, nu? Când mergi la spovedanie şi preotul îţi spune că pentru cutare păcat, un timp de, cât îţi spune el, la păcate mici, chiar un an, spune: „Nu te împărtăşeşti!”, sau trei ani, sau şapte, nu te împărtăşeşti, în loc de împărtăşanie iei agheasma mare de la Bobotează.

„Şi de vei ţine să nu te împărtăşeşti, ţi se vor dezlega păcatele tale.”
Şi de vei aştepta acest lucru, se vor dezlega păcatele tale şi ai dreptul la rai.

„Iar de vei îndrăzni peste porunca Sfinţilor Părinţi să te împărtăşeşti, te vei socoti al doilea Iuda.”

Deci, dacă totuşi nu vrei să respecţi aceasta, şi te împărtăşeşti, te vei socoti acelaşi cu Iuda, vei avea soarta lui Iuda.

Părinte, cum simte omul că i s‑au iertat păcatele?

Cine din dumneavoastră ştie rugăciunea cea mică, scurtă, de după masa de prânz: Mulţumim Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru, că ne‑ai săturat pe noi…

„…de bunătăţile Tale cele pământeşti; nu ne lăsa pe noi lipsiţi nici de cereasca Ta împărăţie, ci, precum în mij­locul ucenicilor Tăi ai venit, Mântuitorule, pace dându‑le lor, aşa vino şi la noi şi ne mântuieşte. Amin.” 

Rugăciune scurtă, mică. Dar din ea învăţăm totul. Ce înseamnă pace dându‑le lor? Împăcarea cu Dum­nezeu. Şi, dacă te împaci cu Dumnezeu, nu‑i mântuire? Precum în mij­locul ucenicilor Tăi ai venit (…), aşa vino şi la noi şi ne mântuieşte. Vedeţi, dintr‑o rugăciune mică, dacă eşti atent, înveţi totul. Când ai o pace în suflet, nu mai ai grijă: „Vai, ce‑am făcut!”, nu? „Ce‑o să fie?” Pentru că la Judecata de apoi se vădesc toate.


Despre puterea credinţei

Părinte, gândurile ce pondere au într‑o vindecare? 

Mare! Mare, mare! Adică numai convingerea, cine crede, dacă crezi acestea. Ştiţi ce a spus Mântuitorul: cine crede cu putere, orice va crede se va întâmpla.

Cum se poate dobândi această credinţă? Există ca dar de la Dumnezeu sau se poate creşte în această credinţă?

Nu, e dar, dar Dumnezeu nu‑ţi dă în dar dacă nu ceri. Deci, insistenţa cu care ceri şi încrederea pe care o ai, nădejdea pe care o ai că Dumnezeu îţi va împlini, aceea te ajută. Dar să nu aştepţi să‑ţi dea Dumnezeu fără să baţi şi fără să ceri ce ai zis. Dar rugăciunea trebuie făcută permanent.

Chiar atunci când ea nu este vie, părinte? Când… 

Măi, omule, înainte de brichetă, de cutie de chibrituri, cu ce se aprindea focul?

Cu piatra!

Cu iasca. 

Cu cremene. 

Da. Şi înainte de cremene?

Cu lemne. Se frecau două lemne.
Frecai două lemne până se înfierbântau şi luau foc. Deci, asta înseamnă insistenţa. Nu când îţi vine pe chelie numai!

Despre Împărăţia lui Dumnezeu

Părinte, despre Împărăţia lui Dumnezeu ne puteţi spune ceva?

Mântuitorul spune: căutaţi întâi Împărăţia, şi toate celelalte vi se adaugă, că Dumnezeu are grijă să vă dea şi toate cele trupeşti, şi tot ce aveţi de mâncare, de îmbrăcat, de toate, şi nu daţi prioritate la bijuterii sau la altceva. Întâi Împărăţia, iar celelalte vi se dau.

Sfântul Serafim de Sarov spunea că scopul vieţii este dobândirea harului Duhului Sfânt. 

Da, exact. Pentru că harul e dar, nu‑i dat ca o… recompensă pentru vrednicia ta. Numai faptul că‑l ceri, cum spune: Fericiţi cei săraci cu duhul – înseamnă cei care‑s săraci pentru a primi duh, nu că‑s săraci cu duhul, că‑s proşti. Care se simt prea săraci şi vor să se îmbogăţească în cele duhovniceşti, nu?

Dar cum dobândim harul Duhului Sfânt? 

Numai prin cerere. „Bate şi ţi se va deschide, caută şi vei afla”. Dar asta trebuie să fie ceva permanent, nu din când în când…

Despre rugăciune

Părinte, în ziua de azi omului îi vine greu să se roage. Foarte mulţi au probleme cu rugăciunea. 

Da, pentru că rugăciunea este legătura între om şi Dumnezeu. Legătura a fost de la început între Dumnezeu şi om, s-a rupt această legătură şi atunci, religia înseamnă relegarea legăturii cu Dumnezeu prin rugăciune.

Şi cum să facă cel care nu se poate ruga, e furat de alte griji…

Trebuie şi efortul omului, şi ajutorul lui Dumnezeu, fără Dumnezeu nu putem ajunge la rugăciune. Dar, dacă cauţi cât de cât să reiei această legătură, Dumnezeu îţi ajută şi Biserica noastră are această rugăciune: „Binecu­vân­tat eşti, Doamne! Întâi învaţă-mă îndreptările Tale! Bi­ne­cuvântate Stăpâne, înţelepţeşte-mă să înţeleg ce-ai învăţat! Doamne Preasfinte, luminează-mă!” Are trei faze. Deci, toţi creştinii aşa ţin legătura cu Dumnezeu, prin rugă­ciune. Dar Dumnezeu, când a vorbit de vremurile de acum, a spus că va veni vremea când nu ne vom putea ruga în obşte, adică în comunitate de credinţă, ci numai în duh şi-n adevăr, fiecare. Cum s-au rugat creştinii, primii cre­ştini, din catacombe, ascuns, nedescoperiţi, nu în public…

Trebuie să ne rugăm şi pentru cei necredincioşi? Şi pentru cei nepocăiţi?

Şi pentru cei necredincioşi trebuie să ne rugăm, pentru că Mântuitorul a spus: „Iubeşte-l pe aproapele tău”. Nu numai pentru cel care te iubeşte, ci şi pentru vrăjmaşii tăi, ca şi ei să ajungă la mântuire, şi atunci numai aşa te vei mântui, când te vei ruga pentru toţi care sunt în aceeaşi primejdie, în aceleaşi necazuri, în aceeaşi prigoană cu tine.

Cum putem să ne rugăm pentru cei care au murit nepocăiţi sau ştim noi că au păcate despre care nu se ştie?

Dumnezeu nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor, pentru că şi Vechiul Testament ne spune că este Dumnezeul lui Avraam, al lui Iacov, al lui Isaac – or, niciunul din ei nu e mort. Deci, în împărăţia lui Dumnezeu, şi cei ce sunt în viaţa asta temporară, şi cei ce sunt în viaţa veşnică, toţi sunt vii.

Părinte, dar cei care s-au sinucis? 

Nu, nu se mântuiesc, pentru că Mântuitorul spune: „Eu am venit ca viaţă să fie şi să fie din belşug”, iar cei care se sinucid, fiind împotriva vieţii şi împotriva Celui care a dat viaţa, care vor să rezolve ei problema necazurilor, nu se roagă lui Dumnezeu să-i ajute, să rezolve El [problemele lor]. Cei care n-au nădejde nu vor avea nădejde niciodată.

Dar ne putem cumva putea ruga pentru ei? 

Biserica, nu.

Dar familiile lor? 

Care e slab în credinţă face ce vrea. Eu am întâlnit mulţi care au făcut înmormântare şi pisicii şi câinelui…

Da, am auzit de asta! 
… şi copilului avortat, şi aşa mai departe. Deci, cine face, cine vrea să facă paradă, treaba lui.

Rugăciunea inimii, rugăciunea lui Iisus, se poate face fiind în lume? 

Cei mai mari teologi ruşi spun că asta e rugăciunea cea mai plăcută de Dumnezeu, rugăciunea inimii. Eu am fost foarte bun prieten cu părintele Paulin Lecca, arhimandritul, care a tradus din ruseşte Spovedania unui pelerin rus, despre rugăciunea inimii. A tradus multe lucrări filocalice de la ruşi. Şi ruşii se laudă mereu că ei au ajuns la concluzia că asta e cea mai bună şi mai plăcută rugăciune de Dumnezeu. Mă iertaţi dacă eu am să îndrăznesc să-i combat, pentru că atunci când ucenicii Mântuitorului I-au cerut: „Învaţă-ne să ne rugăm!”, Mântuitorul nu i-a învăţat rugăciunea inimii. Pentru că rugăciunea domnească, Tatăl nostru, este completă şi se roagă pentru toţi rugăciunea, nu? „Dă-ne nouă pâinea…, iartă-ne nouă”, ş.a.m.d. Ne mântuieşte pe toţi, nu? Nu numai pe mine, nu?


Tâlcuire la Psalmul 50

Dintre dumneavoastră cine ştie cel mai bine Psalmul 50? 

Îl ştim de la rugăciune, toată lumea. La fel îl ştim toţi, părinte. Nu există unul care să-l ştie mai grozav. 

Eu te rog să-mi spui: „cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi le-ai arătat mie” – ce înseamnă?
Cele tainice ale lui Dumnezeu şi tainele sufletului meu mi le-a descoperit Dumnezeu.

Nu-i adevărat! Numai Sfintele Taine, cele şapte taine. Care-s cele şapte taine? Ia spune, din Psalmul 50: Stropi-mă-vei cu isop şi mă vei curăţi ce taină e? Botezul. Auzului meu vei da bucurie şi veselie ce taină e? Prin auz vine credinţa. Mirungerea. Eleungerea sau pecetea darului Duhului Sfânt. După asta ce vine? Ce cuvinte vin? Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte în mine – împărtăşania. Dacă spune inimă curată – deci, luaţi, mâncaţi şi beţi, pentru iertarea păcatelor. După asta? Învăţa-voi pe cei fărădelege cuvintele Tale – ce-i asta? Asta-i spovedania. Învăţa-voi pe cei fărădelege – ce-i din mine fărădelege! Mai departe: Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge – care taină e? Maslul. Şi deschide-voi gura mea, Îţi voi spune: Osana! Deci, la maslu, pentru că la învierea lui Lazăr, asta a fost, când a spus şi la prunci să strige Osana! Deci, maslu. După asta, ce vine? De-ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat – preoţia. Şi ultima, care e? Fă bine, Doamne – deci, înseamnă că e cea mai mare binefacere a lui Dumnezeu, care o are Dumnezeu pentru Sion. Pentru ce are Dumnezeu cea mai mare bunăvoinţă? Pentru Sion, nu pentru pământ. Pentru ceruri. Să se zidească zidurile Ierusalimului – deci, în bunăvoirea pe care o are Dumnezeu pentru ceruri, să se zidească Biserica luptătoare. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot, atunci vor pune pe altarul tău viţei. Deci, care taină e asta? Cununia. Cununia cu Hristos! Orice muceniţă Îl vrea mire pe Hristos, şi bărbaţii la fel, să-L aibă mire pe Hristos. Deci, asta e cea mai mare taină.


Şi când începe cununia aceasta, părinte? Ce simţi în suflet? 

Ştie cineva dintre voi… maica, să spună troparul la muceniţă!

Mieluşeaua Ta, Iisuse, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc, şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc, şi împreună mă răstignesc şi mor pentru Tine, ca să şi viez întru Tine. 

Deci, muceniţa asta vrea: să-L aibă mire pe Hristos. Şi călugărul la fel. Şi orice creştin asta vrea, să-L aibă mire pe Hristos. Asta e taina cununiei. Şi apostolul spune că din toate tainele, din cer şi din toate, asta e cea mai mare.

Cununia? 

Păi, nu e cel mai mare să te uneşti cu Hristos în veşnicie?Uite, dacă nu crezi, îţi arăt aici!

Cred, părinte! 

Crezi de frică, că-ţi arăt în carte! Altfel n-ai crede…

Şi credinţa cum o putem spori, părinte? 

Ia citeşte aici, jos.

Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia, pe sine se iubeşte, căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi-l încălzeşte, precum şi Hristos Biserica. Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui.

Lui, cu L mare?

Da.

Deci, a lui Dumnezeu.

De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta este mare. 

Cine spune asta? Sfântul Apostol Pavel, în epistola către Efeseni. Taina aceasta este cea mai mare, pentru că e unirea oricărui creştin cu Hristos, pentru veşnicie.

Despre iubirea creştină

Părinte, despre iubire în lumea de astăzi, iubirea creştină în lumea de astăzi. Ce forme îmbracă iubirea creştină?

Trebuie să-i iubeşti şi pe vrăjmaşii tăi, trebuie să-i iubeşti şi pe cei care te prigonesc, să te rogi ca Dumnezeu să-i lumineze, să-i înveţe… Şi aşa va face Dumnezeu. Acei care spun acuma că nu Dumnezeu l-a creat pe om, peste un timp de…, după ce vor distruge foarte mulţi, milioane de ortodocşi, vor pune întrebarea: „Dar noi în ce credem?” Pentru că ceia care fac filme şi dau scrieri pornografice despre Mântuitorul, aceia, la urmă, vor pune întrebarea: „Noi în ce credem? I-am distrus pe ortodocşi, dar noi în ce credem?” Şi atunci, Dumnezeu le va arăta – aşa cum a dat la Qumran, cum a dat altădată, anumite descoperiri şi manuscrise, le va arăta cum a fost adevărul în Vechiul Testament, şi atunci vor vedea că Talmudul n-are nimic din adevărul lui Dumnezeu. Şi noi trebuie să ne rugăm şi Biserica chiar acum se roagă pentru cei chemaţi, ca Dumnezeu să le descopere adevărul ş.a.m.d.

Părinte, cum dobândim pacea? Războiul nevăzut cum îl înfruntăm mai bine? 

În primul rând, să nu-i judecăm pe alţii, să nu ne comparăm cu alţii, pentru că rugăciunea fariseului: „Mul­ţu­mescu-Ţi Ţie, Doamne, că nu-s ca acest vameş” e rugă­ciune de mândrie, de dispreţ, şi Dumnezeu n-a acceptat-o şi a ajuns în fundul iadului cel care dispreţuia pe altul. Trebuie să ne rugăm pentru toţi. N-avem voie să ne rugăm pentru vrăjmaşii lui Hristos, ci numai pentru vrăjmaşii noştri. Mântuitorul S-a rugat şi pentru vrăjmaşii Lui: „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!” Dar Iuda şi toţi cei din sinagoga satanei ştiau ce fac. Mântuitorul S-a rugat pentru cei ce nu ştiu ce fac, nu-şi dau seama.

Părinte, fiind atâta răutate astăzi, ne vorbiţi despre comuniune şi comunitate? Cu atâta răutate, astăzi, despre comuniune şi comunicare? Între noi şi ceilalţi…

Oamenii de omenie… Trebuie să ne rugăm pentru toţi. Aici nu există niciun pic de răutate, nicăieri, în rugăciune. Răutatea e răspândită tocmai de cele mai mari mijloace de transmisiune. Şi la televizor e violenţă, şi la toate. Copiii învaţă numai asta: violenţă, violenţă, violenţă! Chiar unii creştini şi-au dat copilaşii mici la sport de karate, să-l ataci pe altul. Poftim?

Să te aperi, zic ei. 

Că aşa zici mata! Dar când îi dai o direcţie la plex, e apărare? Când îi dai una şi-i spargi maxilarul, e apărare? Boxul e apărare, da? Apărarea Dumnezeu i-o dă fiecărui creştin la botez: îngerul păzitor şi apărător, nu? Iar eu cunosc clerici mari, care şi-au luat nişte dulăi, cum avea Gorbaciov, nişte câini înalţi, aşa, şi oricine venea la el, trebuia întâi să-l miroase câinele dacă-i prieten sau nu, să-l apere pe Gorbaciov. Nu-i rânduiala Bisericii să facă botezul şi atunci îţi dă Dumnezeu îngerul păzitor? Are câini sau ştiu eu ce aparate care recepţionează şi… să-l apere! Şi de ăştia plătiţi, cum se cheamă, de la jandarmi…

Bodyguarzi… 

Aşa, aşa!

Despre Învierea morţilor

Despre înviere, părinte, ce ne puteţi spune? Despre Învierea fiecăruia şi învierea de obşte…

Da. Cel mai clar cuvânt despre tema asta îl spune Scriptura, când spune aşa: Pe mine mă aşteaptă drepţii până ce-mi vei răsplăti mie – adică cei care au intrat în Împărăţia cerurilor încă n-au fericirea deplină, până ce nu venim şi noi în Împărăţia Cerurilor. Atunci e bucuria cea mare, când şi copiii tăi, şi nepoţii tăi, şi toţi se vor mântui. De aceea, capul de familie – aşa scrie în cărţile noastre – este acela care se străduieşte zi şi noapte pentru mântuirea tuturor din casa lui, aşa cum capul Bisericii este Hristos, pentru că S-a jertfit pentru mântuirea tuturor. Un căpitan de corabie cu pânze n-are voie să sară din corabie când se îneacă corabia, decât după ce a salvat femeile şi copiii, ceilalţi călători, ceilalţi marinari, mai bătrâni, mai bolnavi. El n‑are voie să sară din corabie nici măcar cu ultimul marinar, ci abia după ce i-a salvat pe toţi, are voie să se salveze şi el. Aşa şi capul de familie: trebuie să se îngrijească de mântuirea tuturor celor de care răspunde el, şi abia atunci se va mântui şi el.

Despre mântuirea celor de aproape ai noştri

Părinte, dar dacă noi ne mântuim şi din familia noastră sunt unii care nu se mântuiesc, cum putem noi fi fericiţi?

Frate scump, dumneata, întrebarea pe care ai pus-o e ca şi cum ai învinui că Dumnezeu n-are milă să mântuiască pe toţi. Atât a spus Ioan Botezătorul: Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii, şi spune pe urmă şi păcatele lumii, nu numai păcatul lumii. Păcatele şi păcatul strămoşesc, de la Adam şi până la Mântuitorul, pentru toţi S-a jertfit, şi pentru toţi ceilalţi, care au păcătuit de la El până la sfârşitul lumii. Astea-s păcatele lumii! Deci, dacă Mântuitorul S-a jertfit, a dat învăţătură, a dat apostoli, a dat scripturi, a dat învăţători, a dat de toate, de toate, de toate, şi unii nu se sinucid, sau nu mai au nădejde, e vina Mântuitorului?

Nu, sigur că nu! 
Păi, atunci, n-are nimic de-a face, dacă şi mata vrei mântuirea tuturor din familie, şi ei nu vor, chiar dacă ar fi copilul dumitale, şi nu vrea, dumneata nu poţi suporta consecinţele, ci cel care se opune voii lui Dumnezeu şi voii tatălui şi mamei şi învăţătorului şi tuturor.

Ce am putea face când avem membri de familie care sunt nebotezaţi, poate chiar mai mari decât noi – părinţi sau… – cum putem să-i ajutăm, cât timp ei mai sunt lângă noi?

Depinde de metodă. Aveţi mai mult timp răgaz sau nu? Îmi daţi voie să fac o mică introducere? Într-un sat, vine factorul poştal la o casă şi dă un plic – un ţăran analfabet… Ţăranul zice: „Domnu’ factor, da’ eu nu ştiu să citesc…” „N-am timp să-ţi citesc eu, caută-ţi pe altcineva!” El ia plicul şi iese în stradă, poate întâlneşte pe cineva care ştie să citească. Şi întâlneşte pe jandarm, şeful de post. „Ce-i, bade Vasile?” „Necaz!” „Ce necaz?” „Ştii că eu nu ştiu carte…” „Ştiu!” „Uite, am primit o scrisoare…” „Heeei, ai primit o scrisoare! Sigur ai primit de la fecior, că feciorul a plecat în armată. O fi de la el. Las’ că-ţi citesc eu!” Ia şeful de jandarmi scrisoarea, desface plicul şi spune: „Dragă tată, sunt într-un necaz, cineva mi-a furat arma” – şeful de post zice: „I-a furat arma! Derbedeul! Nici o armă nu poate să păzească? Ăştia nu merită să trăiască! Ăsta e un criminal care nu-şi apără nici măcar arma lui!” Tatăl, când aude „criminal”, „derbedeu”, „nu merită să trăiască”, întinde mâna, ia scrisoarea, izbucneşte – nu chiar de faţă cu şeful de post, merge mai încolo – în hohote: „Fiul meu, criminal! Criminal! Criminal! Nu merită să trăiască! Nu merită… derbedeu… nu poate să-şi păzească nici arma… nu poate… nu-i bun de nimic… Eu îs tatăl lui. Eu nu l-am învăţat. Eu îs vinovat, eu nu trebuie să trăiesc, eu! Eu! Eu!” şi se întâlneşte cu învăţătorul din sat. „Măi, Vasile, cine te-a bătut?” „Nu m-a bătut nimeni, m-a bătut Dumnezeu. Merit să mă bată Dumnezeu! Nu merit să trăiesc! Derbedeu, criminal!” „Ce-i cu dumneata, dom’le? Cine te-a bătut? De ce plângi?” „Cum să nu plâng, dacă nu merit să trăiesc şi nici feciorul meu?” „Feciorul dumitale? Dar era cel mai bun elev al meu şi cel mai cuminte! Şi cel mai ascultător!” „O fi fost, dar acuma uite ce a ajuns! Să nu-şi păzească nici măcar arma! Nu-i bun de nimic! Nu merită să trăiască! Nu merită…” „Ia dă-mi scrisoarea!” Ia scrisoarea, şi începe el: „Dragă tată, cineva mi-a furat arma, acuma sunt pus la carceră. Dacă nu voi plăti arma în câteva zile, voi fi trimis la închisoarea militară, şi m-am gândit să-ţi cer ajutor, să-mi trimiţi acuma nişte bani şi eu, când oi scăpa din armată, am să muncesc, să-ţi restitui banii, să fiu cuminte, să fiu cum trebuie, să fiu un cetăţean bun şi om bun.” „Aşa scrie?” „Aşa scrie!” „Dragul tatei!…” Ce-aţi înţeles?

Depinde cine citeşte şi cu ce inimă citeşte. 

Deci, depinde de metodă, de ton şi semiton. Deci, unuia care-i ateu, nu poţi să-i spui deodată: „Măi, eşti nebun, nu crezi în Dumnezeu?” Îi spui: „Măi, eu te înţeleg. Acuma, toată lumea e aşa ca şi tine. Şi eu am momente de astea, nu?” – atunci când faci păcatul, nu spui că Dumnezeu e prezent. Şi nu-i nimeni care să nu fi făcut păcate, nu? Numai Dumnezeu e fără păcat în veşnicie. Depinde de metodă şi de răbdare, de dragoste – pentru că dragostea toate le rabdă, toate le… nu? Nu se semeţeşte, nu se laudă, nu caută ale sale, ci binele altuia, nu?

Despre canonizarea noilor mărturisitori

Părinte, vă rugăm să ne vorbiţi puţin despre Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului. 

Vă spun ceva: dintre toate acatistele pe care le-am citit în viaţa mea, este cel mai cizelat, cel mai cult, cel mai subtil.

Aşa este! 

Eu am fost foarte apropiat de părintele Daniil, foarte apropiat, şi îl cunosc mai bine decât l-au cunoscut toţi. Mulţi nu l-au iubit pentru că era foarte pretenţios, adică pretindea ca fiecare să fie foarte corect în ceea ce vorbeşte şi gândeşte, dar el era cel mai pretenţios cu el însuşi. Nu era iubit pentru că făcea observaţii mereu, şi la cucoane, şi la toţi, că vorbesc prea mult.

Vorbiţi-ne un pic despre părintele Daniil. 

El era foarte pregătit din punct de vedere literar, să stea de vorbă, încât mulţi vlădici de pe vremea lui îl chemau ca el să le cizeleze cărţile pe care trebuiau să le tipărească. Am fost de faţă, martor, şi la Firmilian al Craiovei, şi la alţii, când stătea noaptea întreagă şi lucrau cu el, nopţi întregi, să le refacă cărţile, să fie mai literare. El a pornit la Sfântul Munte cu un gând perfiiiid!!! Dacă un Pitigrilli sau un Damian Stănoiu au câştigat bani cu Alegere de stareţă şi alte cărţi pornografice, el va câştiga de o mie de ori mai mult, cu stilul lui, nu? Dar când a ajuns acolo şi făcea observaţii la fraţii de la unele mănăstiri: „Asta-i haină, ce ţi-a dat stareţul? Asta-i mâncare, ce-ţi dă stareţul? Asta-i comportare omenească? Asta-i pesimism!” Şi fraţii i-au răspuns cum nu se aştepta nici el, nici nimeni de pe lume: „Ăsta-i stareţul meu, în care am încredere, şi Dumnezeu prin el mă va mântui!” N-a putut să mai răspundă nimic! A vrut să-i instige pe toţi împotriva stareţilor şi, dimpotrivă, fraţii l-au pus la punct şi atunci s-a întors în ţară smerit. S-a întâlnit cu Tit Simedrea, mitropolitul cel mai cult, şi acesta i-a spus: „Au dreptate fraţii, nu tu. Smereşte-te tu!” Şi atunci, el s-a transformat cu totul din gândurile pe care le aveau pitigriliciştii, damianstănoicii – să fie smerit, să se închine, să se jertfească pentru credinţă, pentru biserică, şi de asta a fost bătut mai rău decât toţi la Aiud şi de asta l-au omorât în bătăi.

A murit martir, da.

Da.

Şi ar putea fi sanctificat, părinte? Ar putea fi canonizat?

Dar de ce puneţi problemele astea? Cine are dreptul, cine are iniţiativa la canonizare?

Sfântul Sinod. 

Nu-i adevărat!

Puterea poporului, iubirea poporului…

Nu-i adevărat! Fals, minciună, fals, fals! Numai Dumnezeu! Dumnezeu, când a vrut să arate că nădejdea unor creştini a slăbit în înviere, după trei sute şi atâţia ani, la Efes, a desfăcut peştera, în care a arătat că aceia erau sfinţi, pentru că au crezut în înviere. numai când se întâmplă ca la mănăstirea Neamţ, când merg părinţii la miezonoptică şi se roagă, se roagă, se roagă, şi când ies din biserică, văd că s-a întâmplat ceva afară: trotuarul s-a ridicat. Şi atunci au săpat şi au dat de nişte oseminte. Or, osemintele nu puteau să ridice trotuarul. Deci, numai Dumnezeu are iniţiativa. Numai când Dumnezeu are iniţiativa, atunci se canonizează. În privinţa asta, vă spun foarte sincer şi cu frica lui Dumnezeu adevărul, nu-i aprob nici pe legionarii care vor să-l canonizeze pe Codreanu, dacă Dumnezeu încă n-a hotărât. Am să vă spun ceva ce nu vă place la cei care l-aţi iubit sau îl iubiţi pe cine-am iubit eu cel mai mult în viaţă, pe Corneliu. Am să vă spun că Corneliu nu-i de acord cu cei care vor să-l canonizeze. Numai Dumnezeu trebuie să ia iniţiativa, la timpul potrivit…

De ce nu e de acord? 

Pentru că nu e timpul pentru aşa ceva. V-am spus că pe cei şapte tineri din Efes, abia după 378 de ani… Deci, Dumnezeu ştie când trebuie să…

Şi cum ne arată Dumnezeu că trebuie canonizat cineva? 

Cum a arătat la Neamţ, când s-a ridicat pământul.

Dar, de pildă, la Ştefan cel Mare cum a arătat?

A arătat prin alte fapte. N-aş vrea să intru în amănunte acuma. Pot să intru, dar nu e momentul, pentru că şi părinţi buni, buni, buni, chiar prieteni de-ai mei, arhimandriţi, au fost împotriva canonizării lui Ştefan, pentru că a trăit cu cutare femeie sau cutare, nu?

Da, şi Petre Ţuţea…

Dar Constantin a fost mai păcătos ca Ştefan, şi Dumnezeu a hotărât canonizarea lui. David a curvit şi apoi l-a ucis pe soţul curvei, nu? Şi e mai sfânt ca alţii. Deci, Dumnezeu, când face socoteala minus şi plus, trage linie şi spune: „Nu, binele pe care l-a făcut e mult mai mare decât răul”. De aceea am spus că la Ştefan a intervenit Dumnezeu, pentru binele pe care l-a făcut el în ţara noastră – nu numai în ţara noastră! A făcut biserici şi în Grecia, şi în Sfântul Munte şi în multe locuri…

Despre traseul neamului în istorie

Care ar putea fi legătura între mântuire, între mântuirea personală şi neam? 

Da, o întrebare foarte bună, pentru că chiar în Vechiul Testament, Moise a pus această problemă. Moise zice: „Eu, pentru păcatele pe care le-am făcut, nu-s vrednic să ajung în Ţara Făgăduinţei, în Ţara Sfântă şi în ceruri, dar singura mea dorinţă este ca neamul meu să se mântuiască”. Deci, iubirea de neam e iubită de Dumnezeu. Iar Pavel spune şi mai clar: „Chiar dacă eu, pentru că am prigonit pe Mântuitorul şi pe creştini, voi fi blestemat, anatema, neamul meu să se mântuiască. Eu, chiar dacă aş fi anatema, dar neamul meu să se mântuiască!” Deci, iubirea de neam este ceea ce o slăveau şi păgânii, şi toţi – aşa spuneau latinii: Suprema lex, suprema iubire este iubirea de neam. Dar, vedeţi, creştinii o înţeleg şi mai mult, de aceea voievozii care şi-au iubit neamul şi-au iubit şi Biserica şi pe Dumnezeu.

Dar într-un neam pot fi şi necredincioşi, nu numai credincioşi.

Da, selecţia n-o putem face noi şi n-o face nimeni. Abia la Judecata de apoi se va cerne. Cernerea a început deja… Acuma se face cernere: cine vrea să rămână cu Hristos şi Biserica Ortodoxă, şi cine vrea să treacă de partea maimuţoilor şi ereticilor. Aţi auzit ce poruncă s-a dat? N-avem voie, nici profesorii de religie, nici alţi profesori, nici alţi educatori, nici preoţii, nici tata şi mama să spună la copii că Dumnezeu l-a creat pe om – pentru că omul a devenit om din maimuţă!!! Cei care se dau drept păstrătorii tradiţiei ortodoxe sunt tocmai aceia care vor să desfiinţeze Ortodoxia. Cei care sunt cei mai mari francmasoni dau declaraţii că nu-s francmasoni. Aşa cum Dumnezeu a spus: „Eu sunt Cel ce sunt”, adică existenţa cea mai evidentă şi în timp şi-n spaţiu, există din veşnicie, fără început, fără sfârşit, şi în spaţiu, pretutindeni. Diavolul spune: „Eu nu exist! De unde aţi născocit voi că există diavol?” Că voi, dacă-l veţi crede pe el că nu există diavol, veţi crede că nu există nici Dumnezeu.

Că noi suntem dumnezei…

Dom’le, … vă dau un singur exemplu. Preşedintele Academiei, la înmormântarea unui prieten de‑al meu, poate aţi auzit de el, Virgil Cândea, a spus: „A fost un om de omenie şi acuma a trecut în neant, în non-existenţă”… În non-existenţă, aşa zic ei. Deci, antihriştii [zic că] nu există existenţă, nici Dumnezeu, nici nimeni. În neant…

Părinte, ca profesor de religie, dacă nu mai eşti lăsat să-ţi faci datoria aşa cum trebuie, rămâi profesor de religie sau treci la catedra de limba română, unde poţi vorbi liniştit copiilor despre Hristos?

Eu vă sfătuiesc să treceţi la limba română sau la orice profesiune vrei. Decât să fii silit să spui că omul e maimuţă, mai bine vorbeşti de gramatică şi de fonetică şi de silabe…

Şi de Hristos putem vorbi… 

… de etimologie, de alte lucruri.

Părinte, dacă copiii vor să plece din ţara asta, îi oprim sau nu?.

Eeei, săracii… Doamna profesor, cine le-a cumpărat calculatoare? Cine le-a cumpărat televizor? Cine le-a făcut educaţia să plece?

Şi televizorul, şi părinţii, şi şcoala… 

Eu spun că cine a cumpărat, acela e vinovat. Nu ăla care-i păgân, de la televiziune şi de la… E mai vinovat tata, mama, bunica.

Ce facem, aruncăm televizorul, părinte? 

Nu trebuie să-l arunci, să nu cadă în cap cuiva. Dar vinde-l şi iei o carte bună.

Ce credeţi că putem face noi azi pentru neamul nostru? Pentru că tinerii ca noi sunt îngroziţi, că-n politică nu-i niciunul bun, şi noi ce putem face? Să ne rugăm. Şi altceva? 

Eu l-am cercetat foarte mult pe Herodot şi pe toţi istoricii antici, m-am interesat despre originea dacilor şi a geţilor. Şi Herodot vorbeşte cu mare respect despre geţi şi daci, spune „geţi nemuritori”. Dar spune şi Herodot şi toţi contemporanii istorici din vremea veche că geţii nu erau uniţi între ei. Spune Herodot că dacă ar fi fost uniţi, nici un Cezar, nici un Alexandru Macedon, nici nimeni de pe lume n-ar fi putut să-i învingă. Dar erau dezbinaţi. Asta-i cea mai mare dovadă că suntem strănepoţii lor, că nu suntem… doi români nu se unesc!

Aşa este! Totuşi, au fost şi încercări de unire…

Au fost încercări, dar nereuşite. Şi Mihai Viteazul…

Chiar Mişcarea lui Codreanu!

Da. Dar Codreanu n-a avut urmaşi.

Da, aşa este. 

Nimeni nu a urmat ce-a vrut el. Nimeni, nimeni din Mişcarea Legionară nu l-a urmat pe Căpitan.

Oameni ca dumneavoastră, totuşi, au continuat acel spirit, într-un fel, nu?

Nu. Toţi ortodocşii au continuat, nu oameni ca mine. Toţi ortodocşii au continuat. Putem spune că cine-a fost mirean sau preot ortodox, acela l-a urmat. Pentru că şi Dumitru Stăniloae, şi toţi care au ţinut la dogma ortodoxă, sunt în aceeaşi idee cu cei care au luptat împotriva marxismului, leninismului, ateismului ş.a.m.d.

Părinte, ce credeţi: România se mai vindecă? 

România? Nu! Mai curând se vor vindeca alte ţări. România, v-am spus mai înainte şi repet: nu se pot uni doi români între ei. Asta-i cea mai bună dovadă că suntem strănepoţii geţilor, dacilor. Sfinţii Părinţi din ultimul timp spun că, din cauză că ruşii au dat cei mai mulţi mucenici, ei vor lupta împotriva şi a ecumenismului şi a papistaşilor şi a tuturor…

Cine, ruşii? 

Ruşii! Vor lupta şi vor ajunge să conducă Constantinopolul ortodox.

Este aşa şi o profeţie a unui părinte din Sfântul Munte, la fel zice.

Da, da. Păi, da, da, exact.

Părinte, în ziua de astăzi, valorile s-au inversat. Adică, tot ce altădată era foarte clar că este bine să faci, deci toate, aproape toate valorile morale, nu chiar toate, aproape toate valorile morale s-au inversat. Acuma se zice că e bine să fii invers decât trebuie, şi e foarte greu să te menţii, mai ales dacă creşti într-aşa un mediu. Cum să faci faţă? Cum să mergi contra curentului? 

A reuşit şi diavolul şi toţi îndrăciţii ca tineretul să nu mai asculte nici de tata, nici de mama, nici de profesori, nici de Dumnezeu. Pentru că i-a dat, cum dă diavolul, două feluri de atracţii: televizorul cu tot ce arată el, violenţa, dorinţa de bani fără muncă, dorinţa de mărire fără merit. Or, Dumnezeu vrea să fii cât mai pregătit, ca să poţi fi cât mai util altora. Deci, afaceri comerciale, fabrici ş.a.m.d., şi toţi vor da faliment până la urmă. Pentru că aşa-s făcute legile de acum şi viitoare, ca românul să nu mai fie stăpân pe nimic al lui – nici ţăranul pe ţarina lui, nici nimeni pe al lui.

Despre prigoana împotriva monahismului

Părinte, foarte multe dintre sfaturile duhovniceşti sunt pentru monahi. Dar eu aş vrea să vă întreb cum putem noi trăi duhovniceşte în lume fiind, căsătoriţi…

Dumnezeu nu face nicio deosebire între monahi şi mireni şi, în calendarul nostru, sunt mai mulţi sfinţi mireni decât călugări, mult mai mulţi. Adică soţ, soţie, copii în familie. Or, rugăciunea de care vorbeşte Dumnezeu, asta în duh şi-n adevăr, se poate face chiar mai bine pe ascuns, în familie, decât în public, în mănăstire. A şi început vremea când mănăstirile vor fi prigonite. Aţi auzit ce spune Europa despre „ciorile negre din România”? Mănăstirile vor fi multe transformate în centre de turism conduse de păgâni, acolo vor primi străini, cu sarmale, cu cozonaci, cu plăcinte – nu cu cuvânt de la Dumnezeu.

Da, în România sunt şase mii de monahi şi monahii.

Statisticile niciodată nu redau adevărul. Fostul patriarh susţinea că Biserica Ortodoxă e majoritară, are 87%. Statisticile niciodată nu redau adevărul. Adevărul este că numai acei creştini sunt creştini, care se şi se mărturisesc, care se roagă, adică ţin legătura zilnică cu Dumnezeu şi se roagă nu numai pentru ei, se roagă pentru toţi creştinii. Mântuitorul a spus: Cine vrea numai mântuirea lui, nu o va dobândi. Numai cine se roagă pentru toţi se va mântui.

Ce să facă călugării, că aţi zis că mănăstirile vor fi transformate, în timp, în centre turistice. Şi noi trăim vremurile astea.

Veţi face sarmale, plăcinte moldoveneşti şi alte lucruri şi mănăstirile de maici vor fi stăpânite de Ministerul Turismului şi de jidovi.

Şi atunci credeţi că ne-ar fi mai de folos să ne întoarcem în lume şi să slujim lui Dumnezeu în lume, unde măcar nu eşti obligat să faci ascultare? 

Mi-e greu să vă răspund în două cuvinte, dar vă dau un sfat. Când Mântuitorul a vorbit cu o samarineancă, Fotini, la fântână…

La puţul lui Iacob! 

Da. Întâi El i-a spus: „Cheamă-l pe bărbatul tău!”, ea i-a răspuns: „Nu am bărbat!” Mântuitorul i‑a spus: „Cinci ai avut, fără binecuvântare de la Dumne­zeu, şi ăsta pe care-l ai acum, tot fără binecuvântare de la Dumnezeu!” Ea şi-a dat seama, ce a ţinut ea secret, secret, nu ştia nicio rudă de-a ei, nici vecină, nici nimeni, că ea toată curvia o făcea în secret, şi i-a descoperit, e prooroc! Dar când Mântuitorul a început să-i vorbească despre apa cea vie, şi-a dat seama că nu-i numai prooroc, este Mesia! Şi atunci ea a îndrăznit să-L întrebe: „Unde trebuie să ne rugăm? Noi ne-am rugat numai aici, în Garizim. Voi, iudeii, spuneţi că în Ierusalim.” Mântuitorul a spus: Va veni vremea – Mântuitorul vorbeşte de vremurile de acum! – când nu ne vom putea ruga nici în Ierusalim, nici în Garizim, nici la Antim, nici la Lainici, nici nicăieri, numai în duh şi în adevăr. Numai mata şi Dumnezeu să ştie, nu afişat! Nici citirea Psaltirii, nici a altor rugăciuni, nici acatiste, nici toate, să nu ştie nimeni! Numai mata şi Dumnezeu. Ştiţi unde se strângeau românii când năvăleau perşii, hunii, tătarii, mahomedanii, care ucideau? În codrii, nu? Cunoşti mata care-i codrul cel mai des acuma, în ţara noastră?

Codrii Vlăsiei? 

Nu! Bucureşti, Cluj, Galaţi, Timişoara… pentru că vecinul tău din bloc habar n-are cine eşti. Poţi să mori. S-a întâmplat, chiar o fiică duhovnicească de-a mea, Varvara, care venea mereu la Antim, a dat drumul la apă fierbinte la baie, a ţâşnit abur foarte fierbinte, a ameţit-o şi a murit. După două săptămâni, abia după ce mirosul prin bloc s-a răspândit, au spart uşa, să vadă ce-i acolo. Deci habar n‑are vecinul cine eşti.

Despre bravadă

Părinte, ne puteţi spune un cuvânt puternic pentru zilele noastre? Cum să ne păstrăm, cum să creştem în credinţă? 

Vă spun. Primul sfat pe care vi‑l dau: să nu bravaţi! Să nu ţineţi crucile afară! Să nu faceţi ca Sfântul Petru: „Dacă toţi Te vor părăsi, eu nuuu!” I‑a spus Mân­tu­i­torul: „Chiar în noaptea asta te vei lepăda, de trei ori, pentru că singur nu poţi, până ce nu fac Eu, fără de Mine nu puteţi face nimic!” Deci, numai ca să dobândim, să facă Dumnezeu, trebuie să existe ce‑am spus până acuma, nu? Să ceri, să baţi, să cauţi. Şi, Mântuitorul, în convorbirea lui cu samarineanca Fotini, la fântână, întâi i‑a spus: „Cheamă‑l pe bărbatul tău”, nu? Ea a spus: „N‑am bărbat”. El i‑a stri­gat: „E adevărat că n‑ai, dar ai avut cinci, fără binecuvân­ta­re de la Dumnezeu, şi ăsta de acuma e tot fără binecu­vântare.” Dar ea toate fărădelegile şi le făcea fără să spună la colega ei, la prietena ei, la ruda ei. Le făcea în ascuns şi a rămas uimită: de unde ştie Dumnezeu ce‑a făcut ea în ascuns, în ascuns? Nimeni nu ştia, nu? Şi atunci l‑a socotit prooroc. Dar când a intrat în convorbire mai serioasă cu Mântuitorul, a întrebat ea: „Voi spuneţi că rugăciunea tre­buie făcută la Ierusalim. Noi ne‑am rugat aici, la Garizim, nu?” Mântuitorul a spus: „Va veni vremea ‑ Mântuitorul vorbeşte de vremurile de acum! ‑ când nu ne vom putea ruga nici în Ierusalim, nici în Garizim”, nici la Antim, nici la Lainici, nici nicăieri, numai în duh şi în adevăr. Numai mata şi Dumnezeu să ştie, nu afişat! Nici citirea Psaltirii, nici a altor rugăciuni, nici acatiste, nici toate, să nu ştie nimeni! Numai mata şi Dumnezeu.
Ce vreau eu cel mai important: să vă daţi seama care-i deosebirea între a brava şi a face ce vrea Dumnezeu. Asta aş vrea s-o înţelegeţi foarte bine, pentru că de asta depinde tot ce veţi face în viitor. Creştinii au luat numele de cristiani întâi în Antiohia Mare, deci în răsărit. După asta, în miazănoapte – miazănoapte sau nord, cum îi spuneţi dumneavoastră. Pe urmă, v-am spus că în apus nu propovăduirea a sporit numărul creştinilor, ci sângele mucenicilor, sângele martirilor a fost sămânţa creştinilor. Asta o ştiu toţi creştinii. Sângele martirilor a fost să­mân­ţa creştinismului, în apus. În sud, împăraţii romani cuce­riseră de mult sudul, de mult, înainte de a cuceri răsăritul şi nu-i mai interesa ce se petrece acolo – în Africa şi-n tot sudul, nu al Europei, ci la sud de Mediterană. Şi atunci, creştinii acolo s-au înmulţit în număr foarte mare, dar orgoliul – la noi îi spune mai clar decât orgoliu, în creştinism noi spunem mândria – i-a făcut să gândească aşa: „Măi, suntem aşa de mulţi, şi nu avem nici un singur martir, nici un singur mucenic! Asta-i ruşine, măi, să fim milioane de creştini şi n-avem niciun mucenic!” Şi atunci au bravat, s-au dus la Roma, au spus că-s creştini. Împăraţii i-au ucis. Biserica, atunci, nu era condusă de papii îndrăciţi, ci era condusă de Ierusalim. Biserica de Răsărit nu i-a considerat mucenici, ci i-a excomunicat din Biserică. I-a excomunicat! Nici măcar… nu mucenici, nici măcar cel mai păcătos membru al Bisericii, pentru că au bravat. S-au sinucis, s-au dus singuri la moarte, n-au fost ei nedreptăţiţi, adică să fie urmăriţi şi prigoniţi. Vreau să înţelegeţi acest lucru clar de tot. E mare deosebire între a fi prigonit – urmărit, prigonit şi omorât, cum au fost atâţia în răsărit şi-n miazănoapte şi-n toate părţile – şi între a te băga singur în gura lupului, fără să fii prigonit, fără să fii urmărit. Biserica răsăritului, conducerea Bisericii răsăritene a considerat că ei bravează, şi i-a excomunicat.
Să nu facem nimeni dintre noi ca Petru, când a spus: „Dacă toţi Te vor părăsi, eu nu, Doamne!” Nu! Ci: Doamne, Tu învaţă-mă, Tu înţelepţeşte-mă, Tu luminează-mă, Tu întăreşte-mă, ca să nu Te părăsesc! Nu că eu nu Te voi părăsi! Adică: eu, eu, eu, eu, eu! Ăsta e orgoliu: eu! Ce se spune la tunderea în monahism – tăierea voii tale. Asta vrea Dumnezeu, nu numai de la monahi. Primul cuvânt pe care l-a spus Dumnezeu lui Adam şi Eva a fost tăierea voii: „Din toate roadele gustaţi, numai din cel care spun Eu, nu!” – deci: „Faceţi voia Mea, nu voia voastră!” Tăierea voii proprii. Înfrânare. Primul cuvânt pe care l-a spus la oameni după ce i-a creat este înfrânare, şi pe urmă le-a spus: „Stăpâniţi toate şi nu vă lăsaţi înrobiţi!” Or, madam Eva din orgoliu a devenit roaba lui satana. Când i-a spus: „Nu veţi muri, veţi fi dumnezei”. „Vai, ce bine mi-ar sta mie ca dumnezeoaică!”


Despre imaginaţie

Când un copil are vocaţie spre artistic, faci ceva să‑l întâmpini, sau îl laşi să meargă pe calea lui?

E bine dacă‑l ajuţi.

Sfinţii Părinţi spun că imaginaţia este de la diavolul. Aşa am auzit. Şi atunci toate artele… 

Staţi puţin! Diavolul are mult mai mare putere de imaginaţie decât alte căi. Spune Scriptura că diavoli mii de‑a stânga – adică cu păcate trupeşti, şi zeci de mii cu imaginaţia şi cu cele duhovniceşti. Aici diavolul are o putere extraordinară, pentru că oricui îi vine un gând să se compare cu altul, cum i‑a venit fariseului să se compare cu vameşul, el e mult mai bun ca vameşul: „Mulţumescu‑Ţi Ţie, Doamne!”, nu? Aia te duce la mândrie, pe când cele trupeşti… Mai greu te convinge diavolul să curveşti, nu? Or, cu gândul, vă spun, chiar mulţi călugări, preoţi, duhovnici care au venit la mine mi‑au spus: „Părinte, n‑am făcut păcate cu trupul, dar cu gândul, zeci de ori şi sute de ori pe zi!” Mai ales când te compari cu alţii. Or, când te împărtăşeşti, ce spui? „Cred, Doamne, şi mărturisesc, că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui Viu, care ai venit să‑i mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu”. Ce înseamnă: cel dintâi sunt eu? Nu că eşti mai păcătos ca altul, ci tu, cu educaţia pe care o ai, n‑ar fi trebuit să faci nici păcatele astea, şi să te compari, să judeci pe alţii. Şi Mântuitorul spune: „Nu, vezi‑ţi bârna din tine, nu paiul din ochiul altuia”, nu? Nu te compara şi să acuzi pe alţii. Iar Mântuitorul a spus: numai cine e fără păcat are dreptul să osândească. Or, nimeni nu‑i fără de păcat, decât Dumnezeu. Şi atunci înseamnă că niciun om. Iar Psaltirea spune mai clar: „Tot omul e mincinos!” Când spui: Doamne, Îţi făgăduiesc că am să mă rog, am să fac cutare, am să fac bine, am să fac nu ştiu ce, – şi spui şi nu faci, nu eşti mincinos?

Sfinţii Părinţi spun să ne ferim de imaginaţie. 

Da, pentru că imaginaţia te scoate din realitate şi tu îţi formezi o lume a ta. Or, când tu faci, spune, mai ales, Sfântul Apostol Iacob, aşa de clar; chiar cel care spune: „Mâine am să plec în cutare loc, poimâine am să fac aşa”, deja înseamnă că nu spun: „Doamne, ajută-mi să fac!”, ci „Eu fac! Eu, eu, eu, eu, eu!” Deci, tu eşti dumnezeul tău, tu eşti idolul tău.

Dar toată arta se bazează pe imaginaţie, totuşi. 

Da. Cu imaginaţia se fac mult mai multe păcate decât cu trupul.

Şi atunci, literatura, pictura, înseamnă că sunt… 

Nu! Vezi? Orice lucru, dacă-l foloseşti spre bine, nu poate fi considerat păcat. Mama mea îmi povesteşte următorul fapt: păştea vaca în grădina casei. Şi o ducea unde era iarba mai bună. Vaca, însă, a văzut că nişte tulpini sunt mai verzi lângă stupul de albine, mai verzi ca celelalte. Şi atunci, a tras-o pe mama – pentru că ea, când porneşte într-o direcţie cu coarnele înainte, trage pe oricine, nu? A tras-o, degeaba o ţinea ea de lanţ sau de ce o ţinea ea, de funie, a tras acolo şi, mergând în fugă spre stupină, a răsturnat un stup. Albinele au ieşit din stup, au înţepat şi pe vacă şi pe mama. Au înţepat-o vreo 60 de albine. Mama a leşinat, a fost dusă la medic. Înţepăturile de albină au un fel de toxină care e usturătoare, dureroasă. Dar înţepăturile de albină au salvat-o de reumatism. Au trebuit medicii s-o ţină în comprese şi să-i scoată veninul cela din sânge, prin lichide, prin… aşa că orice rău, dacă e folosit spre bine, face bine. V-am dat exemplul ăsta naiv.

Despre reclame

Acuma e o foarte puternică industrie a reclamei. Pentru un creştin este imoral să lucreze în lumea reclamei? 

Chiar în lumea asta unde suntem acuma, sunt părinţi a căror icoană a Maicii Domnului a dat lacrimi la icoane, ei au făcut sute şi mii de fotografii, pentru că dacă dă la fiecare o fotografie din astea, acela se simte obligat, nu?

Dar au şi preţ, părinte! Nu‑ţi lasă loc să fii obligat.

Eu cred că vă ajunge atâta, că ar trebui să mă mai bat peste gură.

Dar vorbesc de… nu ştiu, să faci reclamă la biscuiţi, la Coca‑Cola, chiar şi la băutură, la maşini – e păcat să lucrezi în aşa ceva?

Orice minciună e păcat. Când îşi fac reclama că e bună şi ea, în realitate, nu‑i aşa. Şi acela, când a spus că vaca asta, dacă i‑ai da mâncare, îţi dă şi lapte, şi toate, aţi văzut ce‑a păţit şvabul, nu?

Părinte, dar care e soluţia? Să intri acolo şi să încerci să faci lucrurile bine, adică reclama care se face să fie bine sau să fugim de astfel de lucruri?

Nu, să fugiţi şi să nu cumpăraţi. Pentru că spune Mântuitorul: dacă unui credincios îi spui defectele, aşa cum îmi arată mie părintele meu, care de nouă ani este însoţitorul meu de orb, el îmi face observaţie de câte ori scrie aici, de câte ori văd lume, el îmi vrea mântuirea. Cel care mă laudă vrea să mă ducă în fundul iadului. Deci, care‑i bună? Iar Mântuitorul spune mai clar: dacă unui creştin adevărat îi spui defectele, îl îndrepţi, îl corijezi. Dacă el însă nu‑i creştin adevărat, e duşmanul tău, că de ce i‑ai făcut observaţie. Deci, te consideră duşman dacă‑i spui defectele lui, nu? Numai acela care e creştin bun, acela îţi mulţumeşte că l‑ai corectat, nu?

Despre taina căsătoriei

Părinte, vă rog să ne mai vorbiţi un pic despre aceasta. Care este legătura între cununia cu Hristos şi cununia între bărbat şi femeie? Cum le legăm în viaţa noastră duhovnicească?

Nu ştiu, cuvintele pe care le-ai exprimat nu-s chiar clare. Spune-mi încă o dată puţin mai clar întrebarea.

Cum să facem legătura între unirea cu Hristos şi unirea în cununie între bărbat şi femeie? 

Păi, e aceeaşi. Dacă eşti cununat la biserică… la primărie cunună ofiţerul Stării civile. La biserică cine cunună?

Preotul. 
Nu-i adevărat! Mata, când spui că cineva a fost operat, spui că bisturiul l-a operat? Sau doctorul?

Dumnezeu cunună.

Deci, preotul este numai un instrument al lui Dumnezeu. Dumnezeu – adică întreaga Sfântă Treime cunună, întreaga: şi Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt. Pentru că preotul sfânt de trei ori cântând: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii”. Nu cineva îi încununează în numele Sfintei Treimi, ci Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt îi încununează. Îţi spun matale o problemă acuma: dacă pe globul pământesc s-ar întâmpla o dată să fie aceeaşi zi, aceeaşi oră, acelaşi minut, o mie sau un milion de cununii, Dumnezeu poate să fie prezent la toate?

Sigur că da!

Da, pentru că e pretutindenea în aceeaşi clipă, nu? Bine, ai răspuns minunat, felicitări! Deci, nu există deosebire între cununiile de la biserică, pentru că toate sunt făcute de Dumnezeu. Numai cei care nu se cunună la biserică… Aceea nu mai este iubire, cea a păgânilor. Nu mai e iubire. E numai o încercare. Pentru că Dumnezeu nu Se pricepe să cunune pentru trei ani, El cunună pentru veşnicie.

Despre împărăţia lui Dumnezeu ne mai puteţi spune? 

Eu, când eram mic, o întrebam pe mama: „Mamă, ce înseamnă cer? Ce înseamnă împărăţia lui Dumnezeu?” Şi ea mi-a răspuns: „Măi, eu când te-am învăţat Tatăl nostru, nu ţi-am spus: unde se face voia lui Dumnezeu? Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa să se facă şi pe pământ.” Acolo unde se face voia lui Dumnezeu, aceea-i împărăţia lui Dumnezeu. Şi acolo e şi cerul.

Deci chiar aici, pe pământ, se poate face. 

Cine vrea să facă pe pământ, poate să facă. Nu ştiu dacă v-am vorbit vreodată despre doi creştini, soţ şi soţie, Atanasie şi Achilina, care au făcut cunoştinţă, băiatul cu fetiţa, când amândoi aveau doi ani. Adică tatăl băiatului era vecin cu tatăl fetei. Numai gardul îi despărţea. Tatăl băiatului a plecat odată de acasă, băiatul a ieşit şi el cum a putut până la poartă, s-a uitat în dreapta, în stânga, dacă nu sunt câini, şi vede că la poarta din stânga iese o fetiţă. S-a dus spre ea şi a întrebat-o: „Cum te cheamă?” „Achilina”. „Achilina, vrei să ne jucăm de-a alesea?” Ea s-a speriat: „Ce-o fi asta? Mie nu mi-a spus ce înseamnă alesea.” Din dum­nea­voastră cine ştie ce înseamnă?

Nu ştim. 

Când un copil se ascunde după un copac şi celălalt îl caută. Când îl găseşte, spune: Cucu, te-am găsit! Şi-i bucurie mare că a găsit.

V-aţi-ascunselea!

Ea întâi n-a înţeles când i-a spus: „Vrei să ne jucăm?” El când i-a spus: „Te ascunzi după copac”, ea s-a ascuns. El, când a găsit-o, bucuria a fost aşa de mare, că ei i-a plăcut jocul. A doua zi, când a văzut ea că el nu vine, a venit ea la el. Şi aşa au venit, de la doi ani până la şapte ani, mereu, unul la altul. La şapte ani, învăţătoarea i-a pus în aceeaşi bancă, dacă a văzut şi ea că erau prieteni. După şcoala primară, au făcut şcoala profesională de croitorie, i-a pus la un loc. El când s-a dus la armată, ea a rămas la croitorie, la confecţii. Când a venit din armată, a spus: „Tată, uite, am terminat stagiul militar, am venit acasă…”, dar taică-său, cam ironic: „Dar tu întâi ai venit la mine sau întâi te‑ai dus la vecină?” „Cum să mă duc la vecină fără ştirea ta?” „Hai, du-te! Hai, nu mai umbla cu fofârlica!” S-a dus acolo şi ce-a văzut? Ea, în lipsa lui, i-a făcut costumul cel mai frumos, costum naţional cu cusături, costum naţional, dar cel mai frumos din comună, atât l-a îmbunătăţit în fiecare zi… Şi el când i-a spus: „Frate, uite ce-a făcut Achilina ta, să ştii că n-a pus numai bumbac, a pus şi inima ei, să fie acolo”. S-a pomenit la Starea civilă, la cununie, au avut mai mulţi copii, pe urmă, na! Au trăit amândoi până la 96 de ani – deci, cât au trăit împreună?

94 de ani!!! 

Deci, la matematică văd că te pricepi! Să vedem dacă te pricepi mai departe. În viaţa lor de 94 de ani, niciodată nu s-au contrazis. Niciodată nu s-au contrazis! Ori el, ori ea, dacă spuneau: „Hai să facem aşa!”, zicea: „Dacă spui aşa, aşa facem!” N-a contrazis, să spună: „Nu, facem mai bine altfel!” Ea a murit la 96 de ani. Ea a venit – Învierea era foarte devreme – se întâmplă să fie şi-n aprilie, nu? Şi atunci, încă nu se dezgheţase pământul, ea a stat la Înviere până dimineaţa, n-a plecat cum pleacă acuma, toţi tinerii după Înviere pleacă acasă. A stat toată slujba, până dimineaţă. Când a venit acasă, era obosită, s-a aşezat pe pământ, care nu era încă dezgheţat, a adormit cu ceafa pe pământ, a avut o boală care dă dureri îngrozitoare – meningită, a murit. El a mai trăit încă două zile, până în ziua înmormântării. În viaţa lor nu s-au contrazis niciodată. Deci, omul dacă vrea poate să facă rai sau iad pe pământ.


Despre morţi şi judecarea sufletelor

Cum este sufletul judecat, părinte? La judecata particulară, cum este judecat sufletul? Sunt acele vămi ale văzduhului?

Da… orice gândeşte, orice vorbeşte omul, orice face, în fiecare clipă, e scris în cartea vieţii. Totuşi, abia la Judecata de apoi, Mântuitorul va hotărî, adică va face bilanţul, cât e minus, cât e plus. V-am spus: şi la Ştefan Vodă, şi la ceilalţi, aşa s-a făcut, câte a făcut păcate, cât bine. Deci, Dumnezeu hotărăşte dacă ai făcut mai mult bine decât rău. El hotărăşte locul, spune: „Mă duc înainte, să vă pregătesc loc la fiecare”, nu? De aceea, după moarte, încă trei zile, sufletul – aşa spune Biserica noastră – încă este în preajma trupului şi a celor ai lui, care sunt părinţi sau copii sau fraţi sau rude sau cine ce are, unde moare. Abia pe urmă sufletul merge în locul în care hotărăşte Dumnezeu, nu definitiv, ci până la Judecata de pe urmă, în locul provizoriu. Nu există ce spun catolicii, purgatoriu, ci Dumnezeu ştie fiecare unde trebuie să meargă. Sunt şi lo­curi necunoscute nici de Sfinţii Părinţi, unde, de exemplu, sunt acuma Ilie, Enoh, nu? Spune Psalmistul David: Hotar a pus şi nu-l vor trece, nici se vor întoarce să acopere pământul, ci numai atunci când va vrea Dumnezeu, când va fi războiul între bine şi rău, adică între diavoli şi oa­menii îndrăciţi împotriva ortodocşilor, iar de cealaltă parte vor fi îngerii lui Dumnezeu, şi Ilie şi Enoh şi toţi. Spune Scriptura că vor ucide şi pe Ilie… Atâta ştim, atâta spunem.

Părinte, cei bolnavi de cancer, cei cu defecte trupeşti… 
… la înviere nu va mai fi niciun defect. La înviere, toţi se vor învia cu trupurile întregi, aşa cum a vrut Dumnezeu să-i nască. Nici măcar genetice nu vor fi, nu numai accidente sau… Vor fi întregi, întregi, întregi! Şi nu numai atât. Spun Sfinţii Părinţi că vor fi ca un fel de tineri, deci în culmea puterii.

Parastasul cum îi ajută pe morţi, părinte? Slujbele de pomenire? 

Păi, e clar, nu? Unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, şi viaţă, fericire fără sfârşit.

De ce mai au nevoie de parastas, atunci?

Păi, rugăciunile şi ale rudelor şi ale prie­te­ni­lor şi ale altora, şi ale Bisericii, ajută foarte mult, aşa cum atunci când cei patru prieteni l-au dus pe paralizat cu pat cu tot, au spart acoperişul şi i-au dat drumul în faţa Mân­tuitorului. Pentru rugăciunile celorlalţi, Dumnezeu l-a vin­de­cat pe cel paralizat, că acela nu se ruga. Deci, rugă­ciu­nea… mult poate rugăciunea dreptului care se face pentru alţii. De aceea, rugăciunea Maicii Domnului e cea mai pri­mită. De aceea spune: „Ocrotitoare neînfricată, neînfrun­ta­tă, ceea ce eşti bună”, nu? Să primească rugăciunile – „întăreşte viaţa de obşte a creştinilor, mântuieşte pe cei ce i-ai rânduit să conducă şi Biserica şi pe toţi creştinii şi dă biruinţă din cer, ceea ce eşti una, unica, cea mai binecuvântată! Că mult poate rugăciunea dreptului, fiind cea mai dreaptă, rugăciu­nea ei este cu totul de ajutor. Orice cere ea, Dumnezeu împlineşte, că ea cere numai ceea ce e de folos pentru mântuire, nu altceva.

Despre copiii avortaţi

Părinte, în România s-au făcut 18 milioane de avorturi, în ultimii 17 ani.

Am întrecut alte ţări ca proporţie.

Cum se poate ispăşi asta? 

Domnii medici sunt urmaşii moaşelor lui Faraon, care îi ucideau pe pruncii evrei de sex masculin, care puteau să devină preoţi sau leviţi. Deci ei, pentru că au un bănuţ mai mult la avort, fac ceea ce au făcut moaşele lui Faraon, care în Vechiul Testament era socotit cel mai bun executant al diavolului. Mântuitorul spune clar: femeia care avortează nu face numai păcatul uciderii, ci pentru cei avortaţi n-au voie să se roage nici preoţii, nici tata, nici mama, nici nimeni, pentru ei, v-am spus: sunt în rezervaţia lui Dumnezeu. Deci, nu numai că l-a omorât, i-a tăiat şi posibilitatea de mântuire, că cine se va boteza se va mântui, cine nu, spune Mântuitorul, nu! Pentru copiii avortaţi nu are voie să se roage Biserica – nici pentru poliţie, nici preoţii, nici nimeni, nimeni nu are voie să se roage pentru ei, pentru că sunt în rezervaţia lui Dumnezeu. După cum pădurile noastre, pe timpul lui Dragoş Vodă erau pline de zimbri, acuma zimbrii sunt numai într-o rezervaţie, nu? Aşa Dumnezeu şi-a rezolvat problema copiilor avortaţi, să rezolve El, nu vlădicii, nu patriarhii, nu preoţii, nu părinţii, nu… numai El.
Acuma, toţi creştinii trebuie să ne rugăm pentru viitorii creştini. Mântuitorul a spus aşa: Ierusalime, Ierusalime! Cât am vrut Eu să‑ţi adun fiii şi fiicele, cum îşi adună o cloşcă puii sub aripi. Una, că‑i încălzeşte, a doua, că‑i ocroteşte de ulii, sau de ţarcă, de coţofană, codobatură sau cum îi spune, care mănâncă puii, nu? A treia, nu numai că le face toate posibilităţile ca să ajungă la hrană, ea spune din plisc că e ora de mâncare, la pui. N‑aţi fost la ţară? Nu ştiţi?

Da Vinci şi Cina cea de Taină

Ce părere aveţi despre tabloul lui Leonardo da Vinci, Cina cea de taină? Mulţi spun – ştiţi acea teorie! ‑ că acolo ar fi Magdalena, în loc de Ioan, şi că ar face un M din litere şi că Leonardo era de părere că Magdalena a fost soţia lui Iisus…

Asta nu‑i părerea lui Leonardo, ci cei care sunt francmasoni transformă şi Sfânta Scriptură, şi Vechiul Testament şi Noul Testament… Şi credeţi că ceea ce e propagat de ei, de către rabinii evrei, se cheamă Talmud, nu? Mai are ceva din Vechea Scriptură în el? Nimic!


Despre reîncarnare, New Age şi evoluţionism

Învierea va fi şi în trup, nu? Va fi şi în trup, asta înseamnă că nu există reîncarnare, de exemplu, nu? Pentru că învierea va fi fiecare cu trupul său.

Chiar în Vechiul Testament, proorocul Ezechiel a avut o vedenie în care a văzut ţarina plângerii, unde erau mii şi mii de cadavre. El vede că în oase vine Duhul Sfânt, le înveleşte în carne şi-n piele, pe urmă începe Duhul Sfânt să sufle asupra lor şi fiecare începe să se mişte, înviază şi încep să se roage, să-L laude pe Dumnezeu, să-L preamărească. Şi noi spunem, în biserică: „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru!”, nu? Deci, încă în Vechiul Testament, Ezechiel vede cum va fi învierea de apoi. Nu contează dacă ai ars într-un incendiu, dacă ai căzut din avion, te-ai înecat în mare, te-au mâncat fiarele, sau… nu contează nimic! Toate vor ajunge la înviere.

Şi atunci cum susţin ei teoria reîncarnării? Există o teorie a reîncarnării, care este foarte la modă.

Reîncarnarea e altceva. De exemplu, diavolul s-a încarnat în şarpe. Spune Biblia că şarpele era cel mai şiret dintre animale. El n-a fost creat de Dumnezeu şiret, a fost creat cel mai umil. Dintre toate vietăţile, era singurul care se târa pe burtă, nu-şi ridica capul, cum îşi ridică leul sau vulturul capul sus. Dar când diavolul s-a întrupat în el, atunci i-a spus: „Tu eşti cel mai umil dintre toţi, dar tu, când vei înşela pe Eva, vei fi domn peste ea, ea îţi va fi roabă.” Şi ce i-a spus diavolul? „E adevărat că Dumnezeu v-a oprit să mâncaţi din toţi pomii?” Eva a spus: „Nu, numai din unul nu! Din cel al cunoaşterii binelui şi răului, şi în ziua în care vom mânca din el vom muri.” „Nu veţi muri, veţi fi dumnezei!” Când a auzit Eva că va fi dumnezeoaică – ăsta e specificul femeii, să fie orgolioasă… Nu numai împărăteasa care se uita zilnic în oglindă, să vadă dacă mai există alta mai frumoasă ca ea – deci nu credea că Albă ca Zăpada e mai frumoasă, nu? Orice femeie are acest orgoliu, că ea e mai ceva ca toate. Eu am fost duhovnic şi la călugări şi la maici. Dacă-i spuneam unui călugăr: „Părinte, te rog să nu mai vorbeşti în biserică!”, chiar dacă se uita urât la mine, peste juma’ de oră se împăca cu mine. Dar maica? Nici peste şapte ani! „Să spună la alţii, nu mie! Mie? Mie să-mi spună să tac?” Femeia să tacă în biserică? Deci, este specificul lor. Eu nu le acuz şi nu le osândesc, pentru că e specificul lor. Dar aţi văzut că şi Maica Domnului şi toate muceniţele şi toate mărturisitoarele au renunţat la orgoliu.

Ce e mai mare primejdie, părinte: materialismul sau mişcarea New Age? Care e mai periculos? 

Materialismul neagă pe Dumnezeu, pe când mişcările astea Îl schimonosesc pe Dumnezeu mai rău decât materialismul şi înşală mai mult. De aceea eu mi-am permis să spun că Origen e mai mare eretic decât Arie. Dar profesorii de teologie din Bucureşti vor să-l reabiliteze. Şi nu numai pe el…

Argumentaţi un pic! 

Păi, v-am spus mai înainte: Origen a scris peste trei mii de volume.

Şi unele sunt bune, nu, părinte? Unele dintre ele sunt bune.

Da. Rele sunt numai trei capitole, trei fraze: apocastasis on panton, adică că la urmă Dumnezeu va trebui nu numai să-i ierte, dar să-i sfinţească în ceruri şi pe diavoli.

Acum se vorbeşte şi e foarte la modă un film, Secretul. Eu nu l-am văzut, dar mi-au vorbit mai mulţi despre el – nu ştiu dacă ştiţi şi dacă ştie cineva mai bine despre el – în care se spune, e o doctri­nă din aceasta new-age-istă, în care se spune că trebuie să vrei. Dacă vrei ceva cu adevărat, atunci până la urmă, dorindu-ţi lucrul ăsta foarte mult, lucrul ăsta se împlineşte – orice: şi să te vindeci, şi să ai avere, şi orice. Ce pot să le spun? Printre colegii mei sunt unii foarte pasionaţi de asta şi ce-aş putea să le spun? 

Eu mai înainte v-am spus ceva. Mântuitorul spune clar, are două atitudini: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu!”, şi celălalt: „Plecaţi, blestemaţilor, în focul de veci!” Cine preface altfel cuvintele Mântuitorului este şi el diavol. Pentru că acuma e modern să pui în seama Mântuitorului că a trăit cu Maria Magdalena, că are fiu pe Iuda, că face cutare – şi filme, şi scrieri şi toate – deci, e modern pentru domnul diavol să publice altceva.

Serafim Rose – un monah american ortodox – scrie că există un plan pentru a se înlocui Ortodoxia cu religiile orientale, un plan pus la punct mai demult.

Da, e adevărat asta, ce spui mata. Constatarea lui e corectă. Pentru că n-am îndrăznit să vă spun mai înainte, când am vorbit de Andrei Scrima. Principele Indiei a venit la Ceauşescu în vizită şi l-a cerut să-l dea pe el ca bursier, adică Andrei Scrima, pentru că era cel mai bun student la filosofie la Anton Dumitriu – cel care a scris Logica matematică. A aflat prinţul Indiei de el, că e cel mai inteligent la filosofie şi atunci i-a cerut lui Ceauşescu să i-l dea ca un fel de bursier la universitatea indiană. El s-a dus acolo, s-a lăsat influenţat, s-a schimbat şi fizionomia lui, ochii lui erau ca ai lui Buddha. De câte ori venea la Antim, îi spuneam: „Mata, care cunoşti şi creştinismul şi budismul, poţi să scrii o carte, să arăţi diferenţa.”

Să combată, din punct de vedere ortodox…

Eu cred că am spus clar! Şi el niciodată n-a vrut să mă asculte, tot mă trimitea la alţii. Şi n-a făcut asta. Dar avea nu îndrăzneala, ci obrăznicia să se împărtăşească singur, fără spovedanie, adică lua Sfânta Împărtăşanie fără să se spovedească la duhovnic. Or, părintele Sofian era un duhovnic minunat. Dar el n-a vrut să se spovedească, ci direct să ia împărtăşania. Şi oricine face asta este al doilea Iuda. Deci, sunt mult mai răi ăştia care fac pe creştinii, sunt mai răi decât materialiştii, decât ateii. Pentru că şi românul spune că cel viclean e mai rău decât cel rău.

Acum suntem în Uniunea Europeană. E un lucru foarte grav? Sau…

V-am spus că puteţi să ştiţi dumneavoastră mai bi­ne ca mine informaţiile externe, dar au poruncit: nici pro­fe­sorii de religie, nici părinţii trupeşti, tata şi mama, n‑au voie la copii să spună că Dumnezeu l-a creat pe om. Toţi sun­tem din maimuţe…

Poate fi împăcat cumva evoluţionismul cu creaţio­nismul? Se pot concilia cumva?

Poate fi împăcat numai de Origen. Restul intră în păcat.

Că există o teorie care spune că Dumnezeu a creat lumea după un plan al unei evoluţii, al unui progres.

Mda… Dumnezeu a obosit, săracul, şi a spus: „De-acuma, faceţi ce ştiţi voi!” Or, Mântuitorul a fost clar când a spus: „Fără de Mine nu puteţi face nimic!” Deci, numai conlucrarea cu Dumnezeu. De aceea, Emanoil înseamnă cu Dumnezeu…

Chiar profesori la facultate, de dogmatică…

Acuma o să avem de ăştia câţi vrei! A întrebat chiar Sfântul Antonie, o dată, pe diavol: „În iad aveţi călugări?”

Şi a zis: Nu! 

„Cum să fie călugări?” „Măi, de ăştia, cum sunt eu, cum sunt alţii…” „Ohooo!…” Diavolul a înţeles întâi călu­gări adevăraţi. Cum să fie călugări adevăraţi în iad? Dar de ăştia, care au numai sutana sau numai titlul sau numai…

Părinte, tot despre copii şi lumea de azi. Se întâm­plă din ce în ce mai des, în America, dar acum, mai nou, şi în Finlanda, ca un copil, adolescent sau chiar mai mic, să vină cu puşca şi să omoare colegi şi profesori. De ce se întâmplă asta şi cum să facem noi şi ce să facem? Că ne e şi nouă frică de ce se poate întâmpla în viitor şi la noi. Ce măsuri ar trebui să se ia ca să nu se ajungă la astfel de lucruri şi la noi? 

Nu se mai poate face nimic pe plan şcolar. Numai acasă, tata şi mama, să nu mai dea nici calculator, nici televizor de unde să înveţe violenţă, şi, în taină, educaţia creştină, cu catehismul. Acuma, catolicii au făcut un catehism în care spun că Darwin a avut dreptate. Catehism! Catehismul bisericii catolice! V-am spus că papii, şi actualul şi fostul, sunt din sinagoga satanei, şi îl admit pe Darwin, admit pe Marx, pe Engels, pe toţi jidanii care i-au distrus pe creştini şi care au afirmat că Ortodoxia are numai vreo două crâmpeie din adevăr şi i-au dat anatemei pe ortodocşi…

Despre ecumenism

Acum ateismul a luat forma New Age-ului, de exemplu.

Da, acuma ceea ce-a spus părintele Dumitru Stă­niloae văd că s-a împlinit. Erezia secolului spune că vrea să respecte tradiţia ortodoxă şi să asculte de maimuţoii care conduc Europa.

Ce diferenţă e între ecumenism şi dialog? 

Măi, omule, eu cred că mata ştii mai bine ca mine ce a spus părintele Stăniloae, nu?

[Că e erezia tuturor ereziilor.]

Hai să vă spun de ce invoc numele lui. Nu zile, nu săptămâni, ci luni întregi, în ultima parte a vieţii lui, eram mereu prezent la el. Nu numai pentru rugăciuni, Sfântul Maslu, ci spunea toate necazurile. Şi pe el l-au jignit mulţi oameni, şi călugări… Aţi auzit de Ghelasie de la Frăsinei? Am la mine ce mi-a dat părintele Dumitru Stăniloae, o scrisoare în care îl face în tot felul: „Cum îndrăzneşti dumneata să spui că eu nu scriu clar şi nu înţelegi ce spun eu despre Hristos? Hristos mă admiră şi dumneata nu mă admiri. Ai să vezi că Dumnezeu o să te pedepsească!” O am la mine scrisoarea. Deci, ca şi alţii, au făcut ceea ce nu era de acord părintele Dumitru. L-au atacat, l-au ponegrit, l-au duşmănit…

Credeţi că vor impune aşa repede şi în celelalte biserici întâlniri cu co-slujire cu ereticii? 

Mântuitorul spune aici aşa: anul, luna şi ziua când antihriştii vor da ordine nu le ştiu nici îngerii, nici Fiul, numai Tatăl. Păi, atunci, de ce mă întrebi pe mine? Dar mata n-ai spirit de observaţie? Am observat că ai. Nu vezi că diavolul şi-a pierdut răbdarea şi schimbă toate lucrurile mai vertiginos ca înainte?

Mă gândesc că dacă va fi aşa, cei care cunosc pericolul nu vor mai accepta să se împărtăşească, că acolo… nu va mai fi Hristos! 

Măi, omule! Asta depinde de fiecare individual, nu depinde de patriarh, nici de mitropolit, nici de episcop, nici de duhovnic. Am spus, cine vrea, să fie ceea ce a spus Mântuitorul lui Fotini: în duh şi-n adevăr poate să facă, nu în public.

Mântuitorul a spus că porţile iadului nu vor tri­um­fa asupra Bisericii. Deci Biserica nu va fi biruită, totuşi.

Păi nu va fi biruită. Mata ce înţelegi prin Biserică? 87% creştini în România? Numai aceia care se spovedesc, care-s smeriţi, care ţin adevărul. Deci, în taină.

Părinte, totuşi, Dumnezeu va ridica şi dintre membrii Bisericii un conducător…

Nu, nu, nu! Nu-i duhovnic mare acela care dă interviuri, care-i filmat, ci acela care, ca părintele Macarie de la Pasărea, n-a dat niciodată interviuri, nu s-a lăsat fotografiat, smerit… Acela a fost duhovnic adevărat.

Acela, într-adevăr. Oamenii au nevoie şi de un cuvânt de învăţătură, părinte. Oamenii au nevoie şi de un cuvânt de folos. 

Au nevoie… Eh, uşor de dat sfaturi! Mai bine ar fi să dau exemplu de viaţă smerită.

Părinte, trebuie să facem sau nu ascultare de patriarh? Să-l socotim episcop, sau să nu-l pomenim? 

Dacă-mi aduci o adeverinţă că eşti din partea securităţii sau partidului, îţi răspund.

N-am de unde, părinte!

Iudeii şi răstignirea lui Hristos

V‑am povestit mai multe faze din viaţa mea, când am fost nedreptăţit, persecutat, şi persecuţia a venit mai ales din partea securiştilor‑comunişti. Cei care i‑au inspirat pe comunişti au fost Marx şi Engels, amândoi de origine evrei. Cei care L‑au persecutat pe Mântuitorul, la fel erau arhierei, cărturari, farisei evrei.

Dar şi apostolii tot evrei erau. 

Da, ai dreptate! Şi mă bucur că ai făcut această re­marcă. Deci, atunci când L‑au condamnat pe Mântuito­rul, poporul evreu s‑a împărţit în două. În antichitate, toate popoarele erau idolatre. Toţi credeau în zeităţi, în idoli, în draci. Zeii erau mult mai îndrăciţi ca poporul de rând, tot păgân, dar poporul de rând păgân nu făcea atâtea păcate cât făceau zeii. Jupiter trăia cu o viţică, nu? Făcea dra­goste… Venera, cu toate… medicii de atunci au spus că toa­te bolile venerice vin de la Venera. Mercur înşela mai mult ca oricine. Numai oamenii săraci făceau mai puţine păcate. Trebuia să muncească pentru mâncare, pentru toa­te, şi‑n timp ce munceşti nu faci atâtea păcate ca atunci când eşti bogat şi liber sau comandant şi zeu. Singurul popor care credea într‑un Dumnezeu adevărat, unic era po­porul evreu. Această credinţă într‑un singur Dumnezeu era simbolizată prin catapeteasma templului. Catapeteas­ma tem­plului nu era cusută, nu era ţesută din două bucăţi diferite. O singură ţesătură – unicat, unicat, unicat! Vă rog să înţelegeţi toţi: catapeteasma templului simboliza credinţa într‑un singur Dumnezeu! Nu în zeităţi, în idoli, în mai mulţi! La răstignirea Mântuitorului ştiţi ce s‑a petrecut, nu? Toţi creştinii ştiu că s‑a întunecat soarele, pământul s‑a cutremurat din temelii – nu ca la Vrancea, de gradul 7 sau ştiu eu care! –, pietrele s‑au despicat, multe fenomene cosmice, nu? Dar cel mai important este că această catapeteasmă s‑a sfâşiat, s‑a rupt în două. Apostolii, femeile mironosiţe şi două mii de ani toţi mucenicii, toţi mărturisitorii, toţi drepţii, şi cler şi ne‑cler au mers după Hristos, iar ceilalţi au mers împotriva lui Hristos. E clar?

Da! 

Şi dacă e împotriva lui Hristos, cu cine au mers?

Cu diavolul! 

Cu diavolul. În limba latină, a lucra se cheamă ago, agere. Cei care lucrau împotriva lui Hristos au format sinagoga satanei. Această sinagogă a satanei a vrut nu numai – şi a reuşit! – să‑L omoare pe Hristos, deşi toţi spuneau: „Noi n‑avem voie să omorâm pe nimeni! Dar tu, Pilate, dacă nu‑L omori, noi te spunem Cezarului de la Roma că tu ţii cu Regele iudeilor – aşa‑numit, pe cruce era INRI, nu? Iisus Hristos, Iisus, Regele iudeilor, nu? – şi atunci, împăratul o să te omoare. Aşa că noi n‑avem voie să omorâm, dar tu omoară‑L!” Orice om logic, dacă vede că unu‑i spune: „Eu n‑am dreptul să omor!”, dar instigă pe altul, ştie că are aceeaşi vină cel care instigă la omor, ca şi făptaşul, nu? Aşa am învăţat şi eu la drept. Are aceeaşi soartă, aceeaşi pedeapsă, aceeaşi vină cel care îndeamnă şi instigă şi sileşte – că l‑au silit pe Pilat! Toţi creştinii vă adu­ceţi aminte că Dumnezeu, când a creat lumea, întâi a creat cerul cu îngerii şi pe urmă pământul şi, pe rând, plante, copaci, animale, păsări, peşti, şi pe urmă pe om, nu? Adam şi Eva. Toate cetele îngereşti erau de îngeri, nu? Dar unul din ei, care era şeful cetei a doua îngereşti, a spus: „Dum­nezeu începe să dea porunci.” Îi spune lui Adam: „Stăpâniţi toate, faceţi toate, faceţi toate…”, şi lui nu i‑a convenit. „Atunci unde‑i libertatea mea, dacă Dumnezeu intervine în ce vreau eu să fac? Să fac eu ce vrea El, nu ce vreau eu?!” Şi atunci, dintr‑un fel de revoltă şi invidie, piz­mă şi rău­tate, şi mândrie – mai ales din mândrie vin toate! Din mândrie vin toate relele! Aţi văzut că s‑au dus la templu să se roage doi oameni, nu? Un vameş şi un fariseu. Vameşul, ştiind că are păcate multe şi urâte, tot spunea: „Milostiv fii mie, păcătosului!” Nici n‑avea curajul măcar să ridice ochii în sus, spre altar, spre cer, spre Dumnezeu. Iar fariseul, mândru! Întâi a spus: „Mulţumesc, Doamne, că nu‑s ca acest vameş! Eu sunt un sfânt, eu sunt drept, eu sunt mult superior lui, mult mai bun, mult mai drept, mult mai bun, mult, mult, mult!!! Dau zeciuială din chimen, postesc, dau zeciuială din chimen!”… Vameşul, pentru că s‑a smerit, i‑a fost primită rugăciunea şi a intrat în rai. Cel mândru îl dispreţuia pe vameş, îl judeca. De aceea, în Postul Paştelui, Sfântul Efrem ne învaţă pe toţi, şi toţi preoţii şi toţi creştinii trebuie să spună împreună cu preo­tul: „Doamne, Stăpânul vieţii mele, ajută‑mă să‑mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu!” Mântui­torul a spus, când a fost prinsă femeia adulteră în flagrant delict de adulter, ce a spus? Când ei au spus: „Moise ne‑a poruncit să o ucidem cu pietre!”, a spus: „Cine‑i fără păcat să dea cu piatra!” Şi atunci ei şi‑au dat seama că nimeni nu‑i fără păcat. Toţi au plecat. Mântuitorul a spus acestea ca om, iar ca Dumnezeu a spus mai mult: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi?” Pentru că Mân­tui­torul, ca Dumnezeu, ştia ce a gândit ea atunci când o du­ceau la El aceşti farisei. Ea atunci s‑a hotărât: „Orice mi s‑ar întâmpla, eu, nu numai că‑mi pare rău că am făcut păcatele, dar mă rog la Dum­nezeu să mă ierte şi chiar dacă n‑o să mă omoare, nu mai fac păcatul ăsta!” Dumnezeu ştiind aceasta, Mântuitorul zice: „Unde sunt pârâşii tăi? Nici Eu nu te mai osândesc!” E clar? Deci pocăinţa, smerenia, prin spovedanie ajungi la cer, la rai, ca şi cel care merge să se boteze. Pentru că tâlharul din dreapta era pironit şi el, nu? Cu piroane. Şi a spus către celălalt: „Acest Drept niciun rău n‑a făcut şi uite că e chinuit mai rău ca noi! A fost şi bătut, şi răs‑bătut, desfigurat. Noi numai atâta, răstigniţi, n‑am fost bătuţi înainte de asta. A fost bătut mai rău ca noi, deşi n‑a făcut niciun rău, a făcut numai bine. Noi, însă, pe dreptate suntem aici. Nu numai că am furat, ca hoţii: suntem tâlhari, înseamnă că am şi ucis!” După ce a mărturisit toate, s‑a gândit că Mântuitorul e singurul care poate să‑l ierte şi a spus: „Pomeneşte‑mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta!” Şi ce i‑a spus Mântuitorul? „Azi vei fi cu Mine în rai!” – prin spovedanie, prin mărturisire, deci fără împărtăşanie.

Despre intuiţia ţărănească

Eu aud aici ştiri, deşi n‑am radio, nici televizor, aud ce‑mi spun oamenii. Într‑o zi a venit un ţăran, zice: „Părinte, văd că n‑aveţi curent electric aici, n‑aveţi televizor. Deşi sunt ţăran, vă spun eu care‑i realitatea: să ştiţi că aţi scăpat de dracul”. Ţăranii au mai bună intuiţie decât aparatele de radio, nu?

Au reţelele mai ascuţite.

Nu! Au intuiţia lor.

Lupta împotriva lui Dumnezeu

La ruperea catapetesmei templului în două, apostolii, femeile mironosiţe, toţi mucenicii, două mii de ani, toţi mărturisitorii, toţi drepţii, nu numai clericii, orice creştin care a dus o viaţă de… care a respectat poruncile lui Dumnezeu – din Vechiul Testament, vorbesc – s‑au mântuit, nu? Toţi ceilalţi au format sinagoga satanei.
Prima dată a pornit Lucifer peste tronul lui Dumnezeu, împotriva lui Dumnezeu, numai în fruntea cetei a doua de draci. A doua oară, însă, a pornit, s‑a unit cu domnii zidari – zidari, ăia care fac ziduri – care au făcut turnul Babel. Au pus piatră peste piatră, iar pe urmă au pus cărămidă peste cărămidă, împotriva lui Dumnezeu şi peste tronul lui Dumnezeu. Şi piatra şi cărămida nu e numai cea materială. Deci, tot ce făceau şi gândeau şi vorbeau cu alţii şi tot, era totul împotriva lui Dumnezeu. Adică şi împotriva lui Dumnezeu, şi peste tronul lui Dumnezeu. Zidar, în limba franceză, înseamnă mason. La revoluţia franceză, francezii de rând au strigat: Egalite! Fraternite!, iar urmaşii celor de la Turnul Babel au strigat: Ecrasez! Striviţi‑L, distrugeţi‑L pe infamul Dumnezeu, Care nu ne lasă o libertate absolută! „Dacă eu, cel mai bun român votat de dumneavoastră, vreau să fac parada homosexualilor, să nu vie Dumnezeu şi nici Biserica Ortodoxă să mă ameninţe cu Sodoma!” Cine a înţeles să tacă. Cine nu, să întrebe. Deci, nu toţi francezii au strigat la fel. Numai iniţiaţii, urmaşii celor care au făcut turnul Babel, au strigat: „Striviţi‑L, distrugeţi‑L pe infamul Dumnezeu, Care nu ne lasă să avem o libertate absolută, adică libertinaj!”

Deci ei Îl ştiau pe Dumnezeu. 

Ştiu că dintre dumneavoastră, chiar cei care sunteţi la un metru de mine, mă socotiţi duşman al lor. Pentru că v‑am spus ieri că Dumnezeu spune: Iubeşte pe vrăjmaşul tău! Şi eu am spus: „Eu înţeleg să iubesc pe vrăjmaşul meu, nu pe vrăjmaşul lui Dumnezeu”. Astăzi, însă, am să vă vorbesc ce simt şi cred eu, mai mult decât am spus ieri. La Liturghia de astăzi, şi toate Liturghiile care se fac de ortodocşi, pe tot globul pământesc, se spune aşa: Pentru cei chemaţi [să intre în Biserica lui Hristos], trebuie să ne rugăm noi, creştinii. Şi ce să ne rugăm? Întâi, să‑i înveţe cuvântul adevărului Dumnezeu. Înţelegeţi? Să le descopere Dumnezeu Evanghelia dreptăţii. Evanghelia dreptăţii înseamnă a credinţei, a nădejdii şi a dragostei. Deci, şi dragostea. Dumneavoastră sunteţi mult mai informaţi ca mine, că eu, fiind şi orb, şi noi aici nu avem nici televiziune, nici alea care aveţi dumneavoastră, aparate de informaţie, sunteţi mai informaţi ca mine. Dumnezeu le‑a spus evreilor: „Vă scot din pământul ăsta, vă dau pământ mai bun, unde va fi lapte şi miere”, nu? Dar ei, faptul că Dumnezeu le‑a spus „Vă dau” l‑au transformat în „Îl luăm noi!” Dumnezeu le‑a dat tot ce a promis, dar ei continuă să‑şi ia. Şi cel mai bine poţi să iei când privatizezi tu. Nu spun numai cuvântul privatizat, dar înţelegeţi prin el totul. Şi în curând oricine va fi numit fundamentalist, evreii au dreptul să‑l distrugă şi pe el şi averea sa. Aţi auzit despre fundamentalism, nu? Ştiţi definiţia voi. Cine nu acceptă ce spun acuma e fundamentalist, nu? Nu‑i fundamentalist? Păi, nu vrei să renunţi la… Cei trei tineri din Babilon, Anania, Azaria, Misail, când au fost puşi să se închine la idoli, au spus: „Nu! Noi ne închinăm numai la Dumnezeul părinţilor noştri, strămoşilor noştri!” „Doamne, Părinte al părinţilor şi al nostru, Tu să fii binecuvântat, nu idolii!” Deci, aşa cum au făcut cei trei. „Cât am vrut Eu să‑ţi adun fiii şi fiicele, cum îşi adună cloşca puii sub aripi, să‑i încălzească, să‑i ferească de ulii şi de orice, să‑i apere, să‑i ocrotească, nu? Şi tu n‑ai vrut!” La ai Săi a venit şi ai săi nu L‑au primit. Şi atunci l‑a pus pe Saul să predice la neamuri, la păgâni. Şi Pavel, din păgâni i‑a făcut creştini. Dar tot Sfântul Pavel ştii ce spune? Un lucru minunat, cu care‑mi permiteţi să vă obosesc şi eu. Spune: după ce antihriştii (francmasonii) vor omorî milioane, milioane de creştini – pentru că scrie în Talmud: „Pe cel mai bun dintre goimi, ucide‑l!” – deci, cei săraci ascultă ce le spune Talmudul, nu? Nu‑s vinovaţi ei. După ce vor ucide mulţi… Câţi evrei au fost ucişi la Holocaust? Cât se ştie sau cât se spune?

Opt sute de mii.
Alţii zic milioane. Până la şase milioane.

Nu, nu! Cât se spune despre asta, nu cât a fost.

Se spune că şase milioane.

Şase milioane. Câţi creştini au omorât evreii în Holocaustul roşu din Rusia?

Treizeci de milioane. 

Nu‑i adevărat. Văd că n‑aveţi, nu ştiţi numărul adevărat.

Nu se ştie numărul.

Un fiu de‑al unui coleg de‑al meu de liceu – se cheamă Motrescu, medic – a fost în URSS şi s‑a făcut o statistică nouă. Rudele au dat toţi date cum au fost ucişi bunicii lor sau în timpul celălalt, în Rusia. Evreii, care aveau cel mai mare cuvânt în guvernul comunist, şi Marx şi Engels au fost tot evrei, şi urmaşii lor, adică evreii care erau la conducere în Rusia au ucis nu numai pe călugări, pe preoţi, pe ţar şi pe ăştia; atâţia au ucis, încât a trecut de şaizeci de milioane. Acesta a scris o carte, cu datele prezente. O găsiţi, este de vânzare cartea. Eu, însă, nu asta mă interesează. Mă interesează ce a spus Sfântul Apostol Pavel: după ce evreii îi vor măcelări pe creştini, pe ortodocşi – pentru că în capitolul XXIV de la Matei… ia citiţi titlurile!

Dărâmarea Ierusalimului. A doua venire a lui Hristos şi sfârşitul lumii. Când va veni ceasul acela? 

Mântuitorul spune aşa: „Cerurile acestea se vor schimba, pământul se va schimba, va fi cer nou, dar cuvintele Mele, nu!” Spune: „Vor fi strâmtorări, chinuri mai mari de când a fost lumea, de când e începutul lumii şi până acuma”, vor fi mult mai mari chinurile împotriva ortodocşilor, numai pentru că au numele de creştin ortodox, nu pentru alt motiv. Nu pentru că vor călca o lege a statului vor fi ucişi. Dar e mai important ce spune altceva: după ce vor ucide, vor ucide, vor ucide, ei vor conduce şi nimeni nu se va putea opune. Dar şi ei îşi vor pune întrebarea: ăştia au crezut în Hristos, au fost fundamentalişti – noi în ce credem??? Se vor interesa: în ce credem noi? Acuma am să vă spun adevărul, ce spune Sfântul Apostol Pavel. Dacă Mântuitorul la ai Săi a venit şi nu L‑au primit, El a pus un apostol nou pentru păgâni. Şi asta au făcut Saul şi Pavel, nu? Adică nu şi Pavel, Saul a fost pe urmă Pavel. Şi ce spune Sfântul Apostol Pavel? Atunci când Dumnezeu le va descoperi adevărul din Testamentul Vechi, se vor întoarce la Dumnezeul vechi.

Amin!

Dar, citind proorocii, şi văzând că şi proorocul cutare, şi cutare vorbesc că la plinirea vremii se va naşte Hristos dintr‑o fecioară, … Stai puţin, măi! Noi ce‑am prigonit? Şi atunci spune Sfântul Apostol Pavel aşa de simplu: Domnul Iisus Hristos, după ce a înviat pe Lazăr, a intrat în Ierusalim aşezat pe mânzul asinei, nu? Asta simbolizează – n‑a intrat pe bătrâna asină. În Ierusalimul de sus, Mântuitorul două mii de ani a intrat pe mânzul asinei, nu pe evrei, pe credincioşii evrei, în ceruri. Asina bătrână însă a intrat în Ierusalim după mânză. Că atunci evreii care‑s împotriva creştinilor – acuma, dacă i‑au măcelărit, nu mai au pe cine măcelări. Acuma ei se interesează unde e adevărul vechi. Şi Dumnezeu o să le dea, o să le descopere. Şi atunci ei se vor întoarce la prooroci, de la prooroci vor ajunge şi la Mesia şi la Fecioară şi la tot. Şi spune Sfântul Apostol Pavel foarte frumos, foarte frumos… fiţi atenţi, că n‑a spus nimeni aşa de frumos: „Moise a spus: Dacă eu nu sunt vrednic să intru în ţara sfântă, Doamne, măcar poporul meu să intre!” Deci, iubirea de credinţă şi de neam, de popor, de strămoşi Dumnezeu o iubeşteeeeee!!! Pentru că toţi m‑au acuzat, toată viaţa mea: De ce‑ţi iubeşti neamul? Iar Sfântul Apos­tol Pavel spune şi mai frumos. Mult mai frumos: Atunci ei vor crede şi în Mesia şi în Sfânta Fecioară şi în apostoli şi‑i vor pune pe apostoli în acelaşi rând cu proorocii. Şi atunci, cei care s‑au rupt de la rădăcina veche, de la rupe­rea catapetesmei în două, au mers pe altă cale, împotriva lui Hristos, vor reveni la Hristos şi se vor altoi mult mai puternic decât s‑au altoit domnii creştini prin botez, şi vor fi mult mai buni creştini decât creştinii – şi asta eu cred cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată conştiinţa, că vor fi mult mai buni decât domnii noştri care‑s botezaţi şi habar n‑au de Hristos! Statistica veche de 87% vedeţi că e falsă, pentru că eu am vorbit asta cu mulţi preoţi şi i‑am întrebat: La dumneata în parohie câţi vin la spovadă? 5%, la unii 4%, n‑a trecut de 5% la nimeni. Or, atunci, evreii vor trece sută la sută! Şi altoiul va fi mult mai puternic decât au fost altoiţi păgânii, la rădăcina veche, şi atunci, dacă Dumne­zeu îi iubeşte şi‑i aşteaptă ca pe fiul pierdut, eu cine sunt să nu mă rog: „Doamne, ajută‑le, înţelepţeşte‑i, luminează‑i pe fiii celor care au prigonit pe creştini, ca să fie mai buni ca noi, să fie creştini adevăraţi, să se mântuiască, să se altoiască mult mai bine decât s‑au altoit prin botez!”

De aceea s‑a numit poporul ales.

Da! Aşa că, vreţi sau nu vreţi, vă place sau nu vă place, ăsta e adevărul! O dată ce Dumnezeu îi iubeşte mai mult, o dată ce Pavel îi iubeşte mai mult, o dată ce Evanghelia îi iubeşte mai mult, noi nu putem să fim de altă părere.


Un prooroc mincinos

Un eretic a venit la mine şi a spus că e ieromonah – într‑adevăr, avea barbă şi plete de ieromonah şi ţinuta, haina. El fusese profesor de religie la mănăstirea Neamţ, a fost preot la Iaşi. Într‑o zi, l‑a enervat soţia, l‑a părăsit soţia – natural, cu mijloace puţin mai violente, l‑au prins ăştia şi l‑au dus la spitalul de nebuni, la Socola. La Socola, întâi l‑au închis şi l‑au pus în cămaşă de forţă. Dacă au văzut că nu mai e violent cu cei de acolo, l‑au scos de acolo şi, dacă au văzut că e liniştit şi se roagă, i‑au dat drumul. El a venit la Cluj, a spus la arhiepiscopul de acolo că‑i ieromonah – el era numai preot de mir, nu era ieromonah – şi acela s‑a bucurat, pentru că la Piatra Fântânele tocmai murise stareţul – un stareţ care a fost şi la Sfântul Munte, român şi creştin foarte bun, a murit şi el n‑avea cu cine să‑l înlocuiască. El a spus: „Dumnezeu mi l‑a trimis acuma, tocmai în ziua în care a murit acela, să‑l pun pe el!” El a venit la Piatra Fântânele, a intrat în biserică. Oamenii erau adunaţi în biserică că murise stareţul de acolo şi ţineau toţi la el, ţineau la el mai mult ca la oricare altul, pentru că el, când au ocupat ungurii două sau câte judeţe din Ardeal – ăla comunist, ştiţi asta, nu? Armata comunistă a Ungariei a ocupat două sau câte judeţe din Ardeal – când au ajuns la el, au spus că el e spion pentru apărarea României. L‑au condamnat la moarte, l‑au silit să‑şi sape groapa. După ce a terminat să‑şi sape groapa, se înserase, de‑acuma se întunecase bine soarele. Au tras în el, el a căzut în groapa făcută de el. Ei s‑au gândit: „Gata! L‑am nimerit ori în cap, ori în inimă, nu? Dacă a căzut în groapă… Acuma e seara, târziu. Mergem dimineaţă să astupăm groapa.” El nu murise, era împuşcat numai în picior. Noaptea, s‑a zbătut până ce a putut să iasă din groapă, s‑a dus la un pădurar care era prieten cu el, acela l‑a dosit într‑o şură cu fân, şi acolo îl hrănea, mult timp: cât au stat ungurii, au ocupat ţara, el l‑a hrănit. Când a ieşit de acolo, ungurii plecaseră. El a revenit la biserica pe care el a clădit‑o – nu era acolo biserică în sat, el a clădit‑o cu ajutorul oamenilor credincioşi. Dar oamenii credincioşi au pus numai temelia, pentru că acolo era piatră multă, şi au făcut din bârne de lemn biserica, cum fac ardelenii. Dar, la acoperiş, unii au spus: „Să nu mai punem şindrilă sau şiţă, să punem tablă!” Dar bani n‑avea nimeni. Nu înţeleg de ce n‑au bani ăştia din Piatra Fântânele dacă vând casă, miel poţi (să dai) cam cât e valoarea mielului… N‑aveau bani. Şi atunci el a scris tatălui, care era într‑un sat din regiunea Bacăului: „Tată, când eram eu elev la seminar, mi‑ai spus că o să‑mi dai două hectare. Te rog, dă‑mi două hectare!” El le‑a vândut şi a cumpărat tablă pentru biserică. Aşa că nu numai munca şi tot ce a făcut, ci şi banii de acoperiş i‑a dat el. Şi, când venea la el un pelerin, atât de mult se ocupa de el, încât un profesor universitar, care a părăsit Bucureştii pentru câteva luni, a spus: „Eu nu mai vreau să am nici ziare, nici radio, nici nimic, vreau să mă reculeg aici, la dumneata!” L‑a primit acolo şi l‑a hrănit. Şi acela, când a văzut ce a făcut – nu numai biserica, a făcut şi o şcoală. Până la facerea şcolii, el îi chema pe toţi copiii din comună – toţi! – şi‑i făcea să înveţe să citească, să scrie, să înveţe matematica, fizica, igiena şi toate. Şi ăla, când a văzut – că era profesor universitar, prieten cu ministrul învăţământului – a scris ministrului învăţământului ce face ăsta, pe profesorul, pe învăţătorul, şi acela i‑a dat ordin scris că poate să dea şi diplome de absolvire.

Aproape ireal pentru noi!… 

Da. Şi multe lucruri care ni se par ireale, dar sunt şi oameni pe care Dumnezeu îi ştie. Eu nu l‑am cunoscut niciodată, dar pentru că am fost numit acolo după moartea lui – nu imediat după moartea lui, după ce m‑a chemat vlădicul să‑l combat pe ereticul cela care s‑a dat drept ieromonah. Acela spunea că e mai mare decât Ioan Botezătorul, ca prooroc; în faţa lui merge evanghelistul Ioan, în spate Matei, lateral ceilalţi doi evanghelişti, şi atuncea, având şi nişte bănuţi, a pus şi nişte cântăreţi să‑i cânte nişte osanale. Or, ciobanii de la Piatra Fântânele zic: „Dacă ăsta‑i sfânt, ne bucurăm că a venit la noi”, că dacă celălalt a murit, a venit un sfânt, nu? Şi ăsta a început să le predice de sfârşitul lumii, aşa cum v‑a predicat şi un handicapat, aici, şi, el fiind prooroc mare, trebuie să‑l cinstească pe el toţi. Deci, avea de toate, afară de smerenie, nu? Când am intrat în biserică, au venit chiar babele la mine: „Te pupă mă‑ta rece! Te ling iepurii mâine de dimineaţă rece” – era iarnă – „dacă vii să ne alungi pe sfântul ăsta, pe proorocul ăsta, înseamnă că dracul te‑a trimis!”

Poporul e naiv…

Or, eu ce m‑am gândit? Măi, ăştia‑s dârji, urmaşii dacilor. Şi atunci, ce‑am făcut? Dacă mă duc între dânşii şi nu mă primesc în biserică, m‑am dus de la casă la casă cu Noul Testament şi le‑am arătat la toţi că a spus Mântuitorul că Ioan Botezătorul e cel mai mare prooroc, după el nu mai poate să mai vină nimeni ca prooroc, degeaba am făcut asta. Ştiţi ce mi‑au spus oamenii? „E falsă Scriptura ta!!” M‑am dus la Bucureşti, am luat şase ediţii de Biblii din vechime, chirilice, şi aşa, cu timpul, am început să‑i conving. Foarte greu, dar i‑am convins. Şi atunci, vlădicul a avut curajul să vie cu un mic vicleşug. A zis: „Părinte Zamislicu – aşa se chema, Zamislicu – uite ce e: aici e o biserică de lemn, cu oameni puţini, săraci. Eu te pun stareţ la o mănăstire mare, mare, mare, cu mulţi credincioşi, care să te cânte, să te osaneze…” Şi el a acceptat. L‑a dus la o moşie mare. Între timp, episcopul a anunţat autorităţile că ăsta nu‑i ieromonah, ci fost popă răspopit, că soţia l‑a pârât că a bătut‑o şi a fost la spitalul de nebuni, şi atunci, autorităţile – era o lege că dacă săvârşeşti slujbă la biserică şi tu nu eşti preot, intri sub cadrul acestei legi, nu? ‑ l‑au arestat, dar nu l‑au ţinut mult, că i‑au dat drumul, pe urmă. Ca şi ceilalţi, care au văzut că nu‑i violent, nu face alte rele. Şi atunci, am intrat eu slujitor aici, şi atunci i‑am dumirit pe oameni cum trebuie…

Despre apostazia contemporană

Trăim în vremuri în care… Ştiţi mai bine! 

Trăim în vremurile tiraniei lui antihrist. N-a început de-acuma. A început în faze mici. Prima dată, când Lucifer s-a răsculat împotriva lui Dumnezeu din mândrie, nu din alte motive. A vrut să fie nu ca Dumnezeu, ci mai sus ca Dumnezeu. A vrut să fie mai liber decât a dat Dumnezeu libertatea. Dumnezeu a spus că cine cunoaşte adevărul va fi liber. El a vrut libertate abso­lută, să nu restrângă Dumnezeu nici din ce pom să mă­nânce. Că Dumnezeu, înainte de a da cele zece porunci, a dat şi porunca restrângerii unei libertăţi absolute. Or, Luci­fer a vrut libertate absolută, să nu asculte de Dumnezeu. Dumnezeu de la început a spus [omului]: „Din toate roadele pomilor gustaţi, numai din cel al cunoaşterii binelui şi răului – şi răului! –, nu!” Or, el nu poate suporta asta, antihristul, să fie restrânsă libertatea absolută. Un contem­poran de-al nostru, pe care-l iubiţi foarte mult – el spune că-l iubiţi, eu nu ştiu! El spune că-l iubiţi, dovadă că l-aţi votat – spune: „Eu vreau libertate absolută! Când fac parada homose­xualilor, să nu vie nici Dumnezeu, nici Bise­rica, nici nimeni să mă oprească să fac parada homose­xualilor!”
Prima dată, v-am spus şi repet, Lucifer s-a sculat numai cu ceata lui, a doua ceată, împotriva lui Dumnezeu. A doua oară, s-a aliat cu oamenii care au făcut turnul Babel. Turnul Babel: împotriva lui Dumnezeu, peste tronul lui Dumnezeu! Întâi au pus piatră peste piatră, pe urmă cărămizi peste cărămizi, să treacă mai sus de tronul lui Dumnezeu! Şi ei au dorit acelaşi lucru: libertate absolută. Urmaşii lor, în revoluţia franceză, au strigat: Noi vrem libertate absolută – deci, ecrasez! Striviţi-L, distrugeţi-L pe infamul Dumnezeu, Care spune: Nu minţi! Nu desfrâna! Nu ucide! Nu! Nu! Nu!

Poruncile, da… 

Asta nu e libertate absolută: „Nu desfrâna, nu ucide, nu minţi…” Dumnezeu vrea ca tot ce dobândim să dobândim prin muncă: „În sudoarea feţei veţi mânca şi pâinea” şi orice…

Despre vindecările înşelătoare

Părinte, revenind la problemele lumii de astăzi, poate să lipsească Dumnezeu dintr-o vindecare? Poate să se facă o vindecare unde să nu fie Dumnezeu? 

Dumneata ce profesiune ai?

Profesor de religie.

De religie… Dintre dumneavoastră cine ştie să conducă maşina?

Dumnealui. Şi maica. 

De ce, dacă vrei să cumperi de la farmacie ceva, ai voie să opreşti la farmacie un minut, cât intri şi ieşi, să cumperi medicamentul?

Păi, dacă e interzis, n-ai voie.

Păi, acuma, pentru un minut…

Nu, după noul cod rutier, n-ai voie. Dacă pe strada aia e interzis, nu se mai poate. Dacă pe strada aia e voie, poţi să opreşti.

Dar sunt atâtea maşini lângă farmacie, nu?

Da, da.

Şi intri într-un loc unde nu e altă maşină, nu?

Da. 

Dumnezeu face la fel. Dacă o inimă sau maşină, un suflet nu-i ocupat de diavolul, El intră. Dacă-i ocupat, nu poate să intre.

Sunt atâtea terapii complementare, părinte.

Sunt. Dar şi diavolul face minuni. Şi spune Mântuitorul, Domnul nostru Iisus Hristos, în Matei 24, că antihriştii în epoca modernă, unde tehnica a ajuns la o per­fecţiune neobişnuită, se fac numai convorbirile telefonice prin satelit, se vor face proiecţii şi alte minuni care vor păcăli toţi gură-cască, chiar din cei aleşi. De aceea, trebuie să fim atenţi, că vor veni mulţi prooroci mincinoşi şi hristoşi mincinoşi şi vor face minuni. Vă dau un exemplu naiv şi o să mă înţelegeţi mai bine. Un sectar spune la un bolnav: „Vezi că tu ai fost la biserica ortodoxă şi nu te-au vindecat popii. Vino la noi, că noi ne rugăm toată comunitatea, şi-ai să vezi că te faci bine”. Deci, diavolul îi ajută dacă îşi părăseşte credinţa. Însă aparent! Nu mai simte durere, nu mai simte ameţeli, nu mai simte cutare, dar cade în altă stare şi dă vina pe necazuri şi ajunge la deznădejde, la sinucidere. Şi dă vina şi pe Dumnezeu.

Aţi scris o carte despre semne, minuni şi vindecări paranormale, împreună cu ieromonahul Mihail.

Da, am scris.

Despre yoga ce ne puteţi spune, părinte?

Acelaşi lucru pe care vi‑l spun şi alţii.

Şi radiestezia? 

Este tot, tot, tot, numai de la diavol. Şi yoga, şi radiestezia…

Şi homeopatia? Şi acupunctura? 

Nu, eu am încredere în medicina clasică, şi Dumnezeu la fel. Dumnezeu îndeamnă să mergi la medic, când eşti bolnav, dar nu la ăla care vindecă cu formule şi cu ştiu eu ce pase şi cu ştiu eu ce medicamente, nici măcar astea naturiste.

Dar nu erau tot din plante, la început? 
Nu, astea naturiste nu pot să‑ţi facă rău, dar ideea că numai acestea te salvează nu e de la Dumnezeu.

O formă de vrăjitorie este bioenergia, radiestezia.

Da, da. Şi toate influenţele din Extremul Orient, şi yoga, şi toate astea.

Dar ei se pretind ortodocşi. Claudian Dimitriu, dacă-l ştiţi… Aţi auzit de Claudian Dimitriu? 

Nu numai de ăsta.

Ei zic că sunt ortodocşi. 

Prima dată am auzit de Bivolaru. S-a dat drept Dumnezeu şi a spus unor tineri – erau la etajul IX, undeva în Bucureşti – zice: „Uitaţi-vă, eu, ca să vă dovedesc că-s Dumnezeu, dacă vă aruncaţi pe fereastră, eu poruncesc la îngeri să vă păzească, să nu se lovească de piatră piciorul vostru. Voi aruncaţi-vă pe fereastră!” Noroc că nu s-au aruncat. Dar el a spus: „Eu sunt Dumnezeu şi eu le dictez la îngeri să vă păzească.”

Acolo înşelăciunea e mai limpede. Dar la radieste­zie ei pretind că sunt chiar ortodocşi. Acolo e mai greu de sesizat.

Da. Adică sunt mai camuflaţi, mai… Şi înşeală mai uşor, spunând că sunt ortodocşi.

Da, da, da! Fac vindecări în numele Sfintei Treimi.
Da… şi unii sectari spun: „Uite, vezi că Bise­rica ta nu-ţi ajută? Vino la noi, că ne rugăm noi toţi, toţi din sectă ne rugăm, şi ai să vezi că te vindeci!” Şi, într‑adevăr, acela are senzaţia că nu-l mai doare. Pentru că dacă unui om îi spui: „Nu te mai doare, nu te mai doare, nu te mai doare!” îl influenţezi, în sensul că nu mai simte.

Psihic! 

Psihic, da. Ăştia care hipnotizează: „Ai să adormi… ai să adormi… ai să adormi…”, până ce asculţi.

Dar, părinte, cum îi convingi că greşesc? Că ei nu ascultă! Cum îi convingi că sunt în erezie? 

La mine au venit mulţi, chiar mulţi, care mi-au spus ce-a făcut Bivolaru. Şi mi-au spus că multe lucruri au ascultat. După ce s-au lepădat, i-am primit ca fii duhovni­ceşti, însă le-am pus condiţii grele, foarte grele. Că e mai mare păcatul ăsta, când crezi că altul e dumnezeu, nu?

O persoană care a făcut yoga poate fi hirotonită, chiar dacă se întoarce?

Da… oricine se leapădă… aşa cum la botez spui: Mă lepăd de satana şi mă unesc cu Hristos, aşa oricine se leapădă de diavol, nu?, şi se uneşte pentru veşnicie cu Hristos, şi nu numai că nu mai crede, nu mai face nicio practică şi nu mai…

Da, tocmai asta este problema, că voiam să vă întreb, că poate… Am văzut la cineva, am văzut un caz aşa şi… cum să zic eu? Încă manipulează, încă… cum să zic? Se foloseşte, practic, de taina Sfintei Spovedanii pentru a manipula, ca nimeni să nu… să nu iasă… 

Atunci, nu. Dacă el numai teoretic s-a lepădat şi practic nu, atunci nu. Cunosc şi eu un preot care are lipsă ceva la degete, care deschide cartea… Nu s‑a lepădat decât spunând că s-a lepădat, dar în practică, el face tot ce-i spune diavolul.

A recidivat. Combină. Anumite reminiscenţe de acolo, cu spovedanie şi cu… De aceea şi interzice celor care se spovedesc la el să meargă la alţi duhovnici.

Da, e adevărat ce spuneţi. V-am spus şi de ăsta care are ceva lipsă la degete… Deschide cartea, spune viitorul şi interzice să mergi la alţi duhovnici.

Despre smerenie

Înainte de răstignirea Mântuitorului, a venit la El soţia lui Zevedeu, Maria, fiica lui Cleopa, mama lui Iacov şi Ioan. Mântuitorul, când Se retrăgea să Se roage în taină în grădina Ghetsimani, lua numai trei persoane cu El: pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan. Iacov şi Ioan erau feciorelnici nu numai cu fapta sau cu vorba: nici măcar cu gândul n-au greşit. De aceea, mama lor, care i-a observat că ei sunt feciorelnici, curaţi, curaţi, de mici copii şi până la vârsta aceea mare, a îndrăznit să spună Mântuitorului: „Vreau ca în Împărăţia Cerurilor să fie cei mai apropiaţi de Tine, în dreapta şi în stânga Ta!” – în Împărăţia Cerurilor, da? Mântuitorul i-a întrebat: „Ei, de ce vă certaţi pe cale?” Şi ei au spus sincer: „Cine să fie mai mare în Împărăţia Cerurilor”. Ei se bazau pe faptul că sunt feciorelnici. Şi erau. Erau! Dar cea mai mare virtute pentru Împărăţia Cerurilor nu este curăţia, ci este smerenia. Or, când tu te socoţi mai vrednic decât toţi pentru Împărăţia Cerurilor, nu-i smerenie. Există o mândrie care-i cu dispreţ şi alta care-i fără dispreţ. Ei nu îi dispreţuiau pe alţii, numai pe ei se socoteau mai curaţi, mai feciorelnici. La crucea Mântuitorului erau trei Marii: Maria Magdalena, Maria lui Cleopa, adică soţia lui Zevedeu, mama lui Iacov şi Ioan, şi Maica Domnului. Maica Domnului nu se supără niciodată dacă o pui ultima – atât e de smerită! Şi Maica Domnului plângea, cu cea mai mare durere posibilă pe lume, că ea va fi despărţită de Mântuitorul, prin răstignirea Lui şi moartea Lui, nu? Şi se ruga să nu o lase fără fiu. Şi Mântuitorul i-a spus mamei Sale: „Iată fiul tău” – pe Ioan feciorelnicul, şi lui i-a spus: „Iată mama ta”, deşi mama lui era lângă el. Pentru că mămica lui l-a apreciat foarte bine că-i feciorelnic, dar nu l-a învăţat smerenie. Şi atunci, Maica Domnului l-a învăţat smerenie, smerenie, smerenie, încât după 40 de zile de la Învierea Mântuitorului, când Mântuitorul S-a înălţat la cer, a ales alt apostol, pentru neamuri – pe Saul, care a devenit Pavel, care era atât de bun apostol, încât Petru le-a spus la ceilalţi: „Să-l ascultaţi toţi pe Pavel. El e mai luminat decât noi!” Din ce cauză e mai luminat? Pentru faptul că a prigonit pe Hristos şi pe creştini, s-a smerit, s-a smerit, s-a smerit, încât el singur spune: „Nu ştiu, în trup sau fără trup, Dumnezeu m-a înălţat până la al treilea cer”. Din cauza smereniei, l-a înălţat până la al treilea cer. Dar Maica Domnului atât de mult l-a învăţat smerenie pe Ioan, încât Ioan a fost ridicat de Dumnezeu mult mai sus de al treilea cer, în cerul cel mai de sus, de unde a văzut vremurile de acum, în apocalipsă. Dar aceste vremuri vor fi înţelese abia după ce se vor realiza. Până atunci, cei mai mari teologi nu îndrăznesc să spună exact tâlcuirea. E sigilat, e acoperit, e pecetluit. Noi nu e bine să discutăm acuma despre Apocalipsă, numai v-am spus cum a ajuns el în cerul cel mai de sus, pentru că Maica Domnului l-a învăţat mai multă smerenie decât a avut Pavel.

Era şi cel mai iubit de Mântuitorul. 

Da. Nu alintat! Merita iubirea, pentru că era curat şi sincer, ca un copil.

Despre ocrotirea dumnezeiască

Cum trebuie să ne rugăm pentru lume? Doamne, mântuieşte-i pe toţi cei din lume – simplu, aşa? 

Simplu! Uitaţi, pe front am avut un soldat care se ruga aşa: „Dă, Doamne, bine la toată lumea, dă-mi şi mie!” Da, nu-i simplu?

Da, din inimă! 

Din inimă!

Şi a scăpat? 

Da. Chiar, am un caz foarte interesant, uite, vi-l spun şi pe ăsta, că e interesant. Între voluntarii de război – eu am fost voluntar, am plecat pe front nu chemat – a fost un învăţător din Borşa, comuna Borşa, de lângă Deva. El era învăţător, s-a căsătorit cu fata morarului – morarul era cel mai bogat din sat – şi avea şi un băieţel el, când a cerut să fie voluntar pe front. Am plecat un detaşament de voluntari, separat de alte regimente. Am luptat sub comanda directă a lui Dragalina fiul, fiul eroului. Şi el a fost un erou. Şi el ne-a folosit în probleme mai grele ca pe alţii, mai riscante a vieţii. Chendreanu Ion, aşa era numele lui. Ungurii comunişti când au intrat în Ardeal, au cucerit două judeţe, nu? L-au prins pe tatăl lui, care a declarat că nu-i de acord cu intrarea lor în România, i-au băgat în coteţe de porci şi i-au împuşcat acolo, în coteţe. El, când i‑a spus mamei că vrea să plece voluntar, mama a căzut în genunchi înaintea lui, a spus: „Pe taică-tău l-am pierdut, pe frate-tău l-am pierdut, acuma vrei şi tu să mergi pe front? Nu! Dacă nu mă omori, eu, cât îs vie, nu te las!” Şi i-a cuprins picioarele, nici n-a putut să desprindă mâinile. Eh, în genunchi, înaintea lui, l-a prins de picioare şi l-a ţinut. „Nu pleci de lângă mine cât sunt în viaţă!” Şi el atunci i-a făgăduit mamei că nu va trage cu arma în ruşi, dar trebuie să plece pe front, că aşa-i dictează inima, să plece împotriva comuniştilor. Nu împotriva ruşilor! Aşa a dictat şi cel pe care nu-l iubim sau unii nu-l iubesc – Antonescu, nu? Război sfânt împotriva marxismului, nu îm­po­triva ruşilor! Şi dacă vom câştiga războiul, vom redo­bândi Ardealul, aşa a fost condiţia. Şi a trebuit să plecăm toţi voluntarii, să redobândim Ardealul – doar nu pentru decoraţii! Şi atunci, el s-a ţinut de cuvânt, şi acolo mergea în fruntea plutonului: „După mine, băieţi!”, mergea înain­te, înainta, dar n-a tras cu arma în nimeni. Din tot regi­mentul, numai el s-a întors fără o zgârietură în ţară.

Fantastic! 

Aţi înţeles ce spun? El s-a întors fără nicio zgârie­tură, măcar.

Minune! 

Da. El mergea în frunte. Nu puteau să-i facă nimic. Legea marţială spunea: „Dacă nu lupţi, eşti dezertor, se aplică pedeapsa cu moartea.” Or lui, cum să-i spună dezertor, dacă el mergea în frunte? Ăsta-i adevărul, ce v-am spus. Ion Chendreanu, din Borşa.

Despre iubirea lui Dumnezeu

Părinte, dacă nu-L putem iubi pe Dumnezeu, din cauza împietririi inimii, sau a păcatelor, ce facem? 

Îi cerem tot Lui. Fiul pierdut – mort a fost şi-a înviat, pierdut a fost şi s-a aflat – abia când a primit iubirea adevărată a fost de la Dumnezeu iertarea păcatelor, pentru el a fost averea mai mare decât cea pe care a primit‑o când a cerut el de la tatăl: „Tată, dă-mi partea mea de avere!”, când el era ca domnu’ Goe şi a cerut să-i dea Dumnezeu averea lui, a lui! Şi Dumnezeu, după ce a spus: „Daţi inel în dreapta lui!”, a spus: „Jertfim viţelul cel gras, să ne veselim!” Dumnezeu de aceea îţi dă mai mult decât meriţi, ca să trezească în tine o recunoştinţă, să-L iubeşti şi tu. Că n-a fost vrednicie ceea ce i-a dat Dumnezeu la fiul cel pierdut.

Părinte, totuşi, pe Dumnezeu dacă nu-L vedem, e mai greu să-L iubim, pentru că nu L-am văzut şi… dacă nu-L simţim…

Da, dar orice copil, când întreabă pe tăticul şi pe mămica: „Mămicule, e adevărat că nu barza m-a adus?”, şi mama ce-i spune? „Dumnezeu te-a dăruit nouă, şi lui tăticul, şi lui mămica, şi lui bunicul şi la toţi. Şi Bisericii şi omenirii întregi.” Deci, copilul este un dar al lui Dumnezeu nu numai pentru el, ci şi pentru părinţi, pentru rude, pentru Biserică, pentru toată omenirea. Afară de maimuţoii lui Darwin, toţi spun că Dumnezeu i-a creat pe oameni, nu? Şi i-a creat pentru dăinuirea neamului omenesc. Din iubire de oameni. Adică din două motive. Dumnezeu are două braţe. Pentru că pe noi ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa, noi avem două braţe şi el tot două braţe. Braţul drept al lui Dumnezeu se cheamă iubire – Dumnezeu pe cei drepţi îi iubeşte, pe cei păcătoşi îi miluieşte. Dintre toţi câţi sunteţi prezenţi aici, de ce avem noi mai mare nevoie: de iubire sau de milă?

De milă. 

De milă, pentru că nu suntem drepţi, ca să avem pretenţii la iubire. Dar din milă, Dumnezeu ajunge la iubire. Nu numai atât, şi cei drepţi, pe care-i iubeşte, ajung la fericirea veşnică, şi cei păcătoşi, pe care-i miluieşte şi le iartă păcatele, ajung tot la mântuire şi la fericirea veşnică. Deci, ambele mâini ale lui Dumnezeu au aceeaşi putere. Însă e adevărat, El din milă ne-a făcut. Nu putea să iubească ceea ce nu exista. Deci, pentru că El era existenţa cea mai evidentă din veşnicie, şi-n timp şi-n spaţiu, din milă ne-a creat şi pe noi, să ne bucurăm şi noi de existenţa Lui şi de tot, de fericire.

E o poruncă grea aceasta, părinte, să-L iubeşti pe Dumnezeu. Şi nu e la îndemână pentru oricine. 

Da, e greu. Dar când simţi că Lui Îi datorezi existenţa, nu numai prezentul, ci şi viitorul, atunci încerci să te interesezi: cine e El? Şi dacă spune chiar Evanghelistul cel mai iubit de Dumnezeu că Dumnezeu e Iubire, nu? La iubire trebuie să răspunzi cu iubire. Românul spune: cum e bună ziua, aşa e şi mulţumita, nu? Eu, ca elev, ca student, duceam o viaţă de Heidelberg. Cântec, băutură, distracţie. Abia când am fost rănit de moarte pe front şi Dumnezeu mi-a salvat viaţa când era imposibil, adică niciun medic nu mai spunea că e posibil să mai trăiesc, toţi şi-au exprimat părerea, ca medici, că cel mult două ceasuri mai am de viaţă. Două ore. Cam cât se scurge sângele de la un curcan mare. Şi Dumnezeu m-a salvat. În două ore, în loc să mor, eram dus de un avion la şase sute şi ceva de kilometri, la un spital militar. Şi erau medicii anunţaţi, medicii spitalului, erau toţi în costum de operaţie. Nici nu m-au identificat măcar, m-au pus imediat pe masa de operaţie, doar m-au şters puţin cu spirt, aşa, ca să… nici nu mi-au luat identificarea pe care o avea orice militar, aceea de metal, cu numele, contingentul, regimentul şi toate astea. Ei ştiau că-i urgent. „Las’ că vedem noi cine-i, dacă-l salvăm!” Şi atunci, aşa cum un om păcătos s-a gândit încă în avion, dacă Dumnezeu m-a salvat, să-mi închin şi eu viaţa la ceea ce vrea Dumnezeu, nu ce vreau eu. După operaţie, când am primit nu concediu, ci un fel de învoire cu revenire la spital, m-am dus la mănăstirea Putna şi mi‑am închinat viaţa lui Dumnezeu…

Încheiere

Ştiţi că lumea vă spune apostolul Bucureştilor? Împreună cu părintele Sofian, când aţi fost la Antim, şi foarte multă lume se spovedea la Sfinţia voastră, mulţi ani aţi fost…
Vă spun ceva. Eu le‑am făcut observaţie telefonică celor care mă numesc apostol sau patriarh sau ştiu eu ce. Şi ei mi‑au spus: „Cum vreţi să vindem noi ziarul nostru?” Nimeni nu vrea să‑l cumpere, numai dacă nu sunt eu fantastic, extraterestru. Deci trebuia să născocim ceva. Aşa mi‑au răspuns ei. Vreţi să spun adevărul? Vă spun. Eu odată am fost numit ghid la mănăstirea Cheia. Dacă aţi auzit vreodată de o localitate climaterică din judeţul Prahova, treci de Braşov şi mergi spre munte, încolo. Cheia! Şi am fost numit ghid acolo, nu preot. Şi era uşor. Pentru că ghidul repetă în fiecare zi şi la toţi acelaşi lucru, nu? Dacă vrea să exagereze, n‑are decât. Ca să vie turişti mai mulţi, cum se face aici, la Lainici. Şi, deodată aud că muzeul de acolo face apel la toţi vânătorii din România, face un apel cam dramatic. Aici, la noi, la Cheia, este un munte, Zăganul. Din ce cauză? Pe stâncile de pe muntele Zăganul erau cei mai frumoşi vulturi din Europa, nu din ţara noastră. Şi atunci, vânătorii din Europa, când au auzit că aici e cel mai frumos vultur, sigur că au venit, au împuşcat şi au luat trofeul împăiat, nu? Şi s‑a trezit muzeul din Cheia că au decimat, nu mai există vulturi pe muntele Zăganul, pe stânci, şi ei n‑au niciun exemplar împăiat din vulturul cel frumos, cel mai frumos. Au făcut apel la vânătorii din ţară: „Cine are un vultur să ni‑l vândă nouă, că vin turiştii şi întreabă: Voi, cum, în localitatea asta, n‑aveţi un exemplar măcar?” şi atunci, din ţară s‑a spus că n‑are nimeni, dar din Cheia, unul a spus: „Un vultur n‑a fost lovit nici în cap, nici în inimă, ci în picior, când a fost împuşcat. A căzut, n‑a mai putut nici să umble, nici să zboare, a căzut la mine în curte. Eu l‑am găsit pe gunoi. Întâi am vrut, când oi arunca gunoiul din curte, să‑l pun şi pe el la… să‑l duc la câmp, cu gunoiul. Pe urmă am zis: Măi, dacă n‑avem unul din ţară frumos, măcar să‑l împăiez eu pe ăsta!” Şi l‑a dat la muzeu. Acuma, pentru că toţi vulturii frumoşi de la Rugul Aprins sunt morţi, lumea vine să‑l vadă pe cel împăiat.

Iertaţi-ne că v-am obosit, că v-am oprit de la rugăciune… Iertaţi-ne! 

V-am iertat, înainte…

Dar ne-am folosit. Şi va fi de folos. 

Mă bucur că v-aţi folosit. Dumnezeu să vă lămurească mai bine decât mine şi să povăţuiţi mai ales pe copii să înveţe, să fie cât mai pregătiţi! Cu cât vor fi mai pregătiţi, cu atât vor fi mai utili altora, şi asta vrea Dumnezeu! Din toate profesiunile, recomand pentru copii să fie medici, atunci vor fi cei mai utili pentru aproapele. Că directorii de spital vor fi străinii, dar habar nu vor avea de medicină, cum o vor conduce. Ei, am să spun şi eu două, trei rugăciuni.
„Întru naştere, fecioria ai păzit, întru adormire, lumea n-ai părăsit, Născătoare de Dumnezeu. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre. Născătoare de Dumnezeu, cea întru rugăciuni neadormită, întru folosinţă nădejdea cea neschimbată, mormântul şi moartea nu au ţinut pe Maica Vieţii, la viaţă s-a mutat, Cel ce S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.”

Amin! 

Hai să spunem şi asta: „Ceea ce eşti ocrotitoare neînfricată, neîn­frun­ta­tă, ceea ce eşti bună, primeşte rugăciunile noastre, întăreşte viaţa cea de obşte a drept-măritorilor creştini ortodocşi, mântuieşte pe cei ce i-ai rânduit să conducă şi le dă biruinţă din cer, pentru că tu ai născut pe Dumnezeu, ceea ce eşti una, unica, cea mai binecuvântată!
Amin! 
Dumnezeu şi Maica Domnului să vă ocrotească şi să vă ducă numai spre cele de folos pentru mântuire. Doamne, ajută!
Amin!

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Prima parte din cartea „Parintele Adrian Fageteanu – Viata mea. Marturia mea”

 

4 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Duhul Căpitanului said, on octombrie 3, 2019 at 11:39 pm

    Ce sa va mai spună acest părinte?!

    Apreciază

  2. Oana said, on octombrie 4, 2019 at 9:02 am

    Multumim, foarte folositoare cuvintele parintelui.

    Apreciază

  3. isa said, on octombrie 4, 2019 at 5:04 pm

    In catunele neasfaltate din zona Siriu-Nehoiu se afla case vechi parasite, cele care sunt de vanzare au pretul de ordinul miilor de lei.

    Apreciază

  4. GHEORGHE said, on octombrie 4, 2019 at 9:14 pm

    DOAMNE, CIT DE ZIDITOARE CUVINTE!
    Cuvinte care te inalta direct la cer!
    MULTUMIM DOMNULUI NOSTRU, IISUS HRISTOS si SFINTEI TREIMI SI MAICUTEI DOMNULUI pentru oamenii LUI unsi, sa ne lumineze pe noi pacatosii!
    Amin!
    Dumnezeu sa ne lumineze pe toti!
    Amin!
    Doamne ajuta-ne!
    Amin!

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: