Sa ne amintim de cazul MARC DUTROUX. Acesta facea parte dintr-o rețea de prostituție în care erau implicați membri din poliție și guvern

Fetele au fost rapite, inchise in celule construite in pivnita, violate, filmate si mai apoi ucise.

In timpul unei percheziții a politiei, doua fete erau încă în viață, în celula din pivniță, dar deși s-au auzit strigăte, poliția le-a ignorat motivand ca au crezut că sunt zgomote care vin din stradă. Fetele au murit mai apoi de foame.

Judecătorul de instrucție, Jean-Marc Connerotte, care jucase un rol important în eliberarea altor două dintre fetele răpite de Dutroux a fost demis. Motivul demiterii a fost că a participat la o cină de strângere de fonduri pentru familiile fetelor.

În timpul procesului, Cannerotte a fost chemat ca martor, iar fostul magistrat a izbucnit în lacrimi, sugerând că se teme să facă dezvăluiri pentru că ar fi amenințat. A depus în cele din urmă mărturie că investigația sa a fost serios împiedicată de protecția de care se bucurau unii suspecți la nivel de guvern. Era convins că mafia controlează cazul.

Pana la urma, o comisie speciala parlamentara a conchis că Dutroux … nu avea complici în poziții de rang înalt din poliție și sistemul judiciar.

Mai jos puteti citi detalii.

Flux 24:

Emoția colectivă resimțită de societatea românească în cazul Caracal are un corespondent belgian, vechi de aproape un sfert de secol. În 1996, mai precis, societatea belgiană era terifiată de ororile descoperite în casa lui Marc Dutroux, dar și de modul defectuos în care autoritățile au reacționat în cazul răpirii a șase fetițe. Patru dintre acestea au murit. Jean Louis Herzeele era la acea vreme, comisar de poliție la Bruxelles. Acum pensionat, el s-a aflat atunci foarte aproape de evenimentele care au zguduit societatea, transmite RFI.

Jean Louis Herzeele: Am cunoscut o poveste terifiantă care a bulversat opinia publică, cazul Marc Dutroux care a avut loc în 1996. Este vorba de un bărbat care avea un trecut serios de delincvent, care a fost arestat în august 1996, după ce sechestrase mai mulți copii. Înainte de arestare, ucisese deja patru și-i îngropase în grădină. Am trecut prin asta, a fost o dramă națională, o castrofă națională. La câteva zile după aceea, părinții s-au reunit și au organizat un marș alb pentru a denunța această tragedie. 500 de mii de oameni au participat la acest marș alb pe străzile din Bruxelles. În urma acestui marș au fost multe schimbări în sistem… aproximativ 5% din populația Belgiei ieșise în stradă. A fost ceva enorm… a fost ceva care a atins pe toată lumea.

Reporter: Ce particularități a avut acest caz? Am înțeles că au fost probleme în rândul poliției care a făcut greșeli  și asta a enervat și mai mult opinia publică.

Jean Louis Herzeele: În urma marșului alb, s-a creat o comisie de anchetă, iar raportul acestei comisii de anchetă a arătat un anume laxism în cazul poliției și justiției, un laxism a indivizilor în cadrul exercitării misiunilor, considerat drept o slăbire a conștiinței profesionale. A mers foarte departe… apoi, la câteva luni de la arestare, suspectul a evadat când a fost dus să-și consulte dosaul la Palatul de justiție. Vă imaginați? Dușmanul public numărul 1 în Belgia evadase. A fost prins după câteva ore, dar în urma incidentului, ministrul de justiție și cel de interne au demisionat. În urma acestei comisii de anchetă și a evadării prizonierului, s-a făcut o reformă a sistemului de justiție și poliție aici, în Belgia.

Jean Louis Herzelee, fost comisar de poliție, șef de divizie la Poliția din Bruxelles
Image source: Jean Louis Herzelee

Reporter: Detaliile în acest caz sunt teribile. Marc Dutroux fusese închis pentru alte fapte în timp ce avea sechestrate acasă două fetițe. Acestea au murit de foame…

Jean Louis Herzeele: Da… așa este… este vorba despre Julie și Melissa, primele fetițe răpite. Le-a răpit de pe stradă, cu camioneta lui, iar în boxa de acasă avea o cușcă unde le ținea și le abuza sexual. A fost arestat pentru alte fapte, iar fetițele au murit de foame în acestă cușcă din casa lui de lângă Charleroi. După ce a ieșit din pușcărie, le-a îngropat în grădină. A mai răpit, cu aceeași camionetă, alte două fetițe de pe coasta belgiană. Și acestea au avut aceeași soartă, au fost îngropate în grădină. Ultimele două au avut noroc… când a răpit-o pe a șasea fetiță, țipetele acesteia au atras atenția unui martor care a reținut numărul de înmatriculare, Marc Dutroux a fost arestat și așa au fost găsite fetele care se aflau în cușcă la el acasă.

Reporter: Chiar mama lui Marc Dutroux a scris, din câte știu, directorului închisorii în care se aflase fiul său să-l atenționeze că acesta pune la punct un plan macabru… Iar directorul închisorii nu i-a acordat atenție.

Jean Louis Herzeele: Da, da… de când era copil, Marc Dutroux a avut deja mai multre probleme. El este considerat pedofil, dar și psihopat… E un tip extrem de periculos. În 2003 sau 2004 a fost condamnat la închisoare pe viață.

Reporter: Am citit că în 2018 a scris părinților victimelor încercând să-i convingă că nu este un monstru…

Jean Louis Herzeele: Da, dar cum să explice părinților că nu e un monstru după ce le-a răpit copiii, i-a maltratat, i-a violat, i-a lăsat să moară de foame și i-a îngropat. Nu cred că există părinți care să accepte să ierte așa ceva.

Reporter: Media este foarte inflamată aici. Toată lumea încearcă să găsească răspunsuri, să înțeleagă… Victima a sunat la 112 și poliția a ajuns la locație la 19 ore după primul apel. Cum au reacționat presa și opinia publică din Belgia? A fost aceeași efervescență?

Jean Louis Herzeele: Da, da, a fost o mare emoție. Tot ceea ce făcea Comisia de anchetă era difuzat în direct la televizor. Toată lumea putea să urmărească și oamenii erau foarte supărați. De altfel, miniștri au trebuit să demisioneze și s-au făcut reforme în poliție și justiție. A fost creat Child Focus, un mecanism de căutare a copiilor dispăruți foarte important. Când o țară trăiește astfel de emoții, trebuie luate măsuri…

În urma acestui caz, Jandarmeria belgiană a fost desființată

Reporter: Vorbeați de comisia dumneavoastră de anchetă care a observat un laxism al polițiștilor. Ce credeți că-i face pe polițiști să devină laxiști?

Jean Louis Herzeele: Pot să vă dau niște exemple. Să spunem că mergeați la secția de poliție să anunțați dispariția copilului dumneavoastră. Mai întâi, trebuia să stați la coadă ca toată lumea și, când ajungeați, polițistul vă spunea: doamnă, nu e grav, fără îndoială a fugit de acasă… reveniți mâine, dar veți vedea că copilul e ascuns pe undeva și se va întoarce. Dar copilul nu revenea și vă întorceați a doua zi la poliție și alt polițist trebuia să vă asculte. Aceasta e o formă de laxism, de lene care are consecințe pentru că, într-o dispariție, primele ore sunt cele mai importante.

Reporter: Ce s-a schimbat la dumneaviastră după afacerea Dutroux?

Jean Louis Herzeele: Au fost mai multe reforme. Mai întâi victimele – părinții au acces la dosar foarte rapid, sunt parte constitutivă a anchetei de la bun început, ceea ce nu se întâmpla înainte. A fost pus la punct Child Focus, organism care ajută foarte mult să fie descoperite abuzurile sexuale. La momentul acela, aveam Poliția Judiciară a Parchetului care lucra de partea sa, apoi aveam Brigada Jandarmeriei de cealaltă parte, aveau fiecare informații dar nu și le dădeau unii altora. Jandarmeria a fost desființată și am făcut Poliția Locală și Poliția Federală. Acestea lucrează mână în mână. Poliția Locală face anchetele și Poliția Federală susține eforturile cele locale. Înainte aveam două poliții care făceau anchete fiecare în dreptul ei, vroiau rezultate fiecare penstru sine, nu le împărțeau cu ceilalți.

Reporter: Cota de încredere pe care o au românii în Poliție acum este foarte scăzută. La dumneavostră, după toate aceste schimbări făcute de autorități, cetățenii și-au recăpătat încrederea?

Jean Louis Herzeele: Da, da… nu totul este perfect peste tot acum, o astfel de reformă nu este ușoară, dar e mai bine acum. Cu toate acestea, am avut un nou caz în 2003, un criminal în serie de copii, este vorba despre Michel Fourniret. În acest caz, majoritatea actelor s-au petrecut în Franța, iar Franța și Belgia au pus toate probele împreună și a avut loc un singur proces, în Franța. Astfel de cazuri transfrontaliere sunt și mai complicate.

DIGI 24:

[…]

În 1986, Dutroux este arestat, împreună cu Michelle Martin, pentru sechestrarea, răpirea și violarea a cinci minore cu vârste până în 16 ani. Cea mai mică avea 11 ani. Trei dintre fete le răpise din Slovacia comunistă și le violase în fața soției. Pentru aceste fapte a fost condamnat în 1989 la 13 ani și jumătate închisoare. Partenera sa a fost condamnată la cinci ani. Dar după numai trei ani, în aprilie 1992, a fost eliberat condiționat, deși procurorul și psihiatrul s-au împotrivit. Dăduse dovadă de un bun comportament în închisoare și a fost eliberat prin ordin al ministrului justiției, după ce decizia a fost luată de un consiliu special.

Apoi, Marc Dutroux este arestat la 13 august 1996. Este acuzat de răpirea mai multor fete, fapte comise între 1995 și 1996.

Culmea e că însăși mama lui a trimis o scrisoare către directorul închisorii, în care se arăta îngrijorată că Dutroux ținea captive în casă două tinere. Scrisoarea a fost inițial ignorată.

[…]

De profesie electrician, șomer în majoritatea timpului, Dutroux avea deja un cazier bogat: furt de mașini, jafuri, trafic de droguri. Toate aceste activități i-au adus destui bani cât să trăiască în relativ confort, la Charleroi. Avea șase case, majoritatea nelocuite, iar trei dintre ele le-a folosit pentru a le tortura pe fetele răpite. În pivnița uneia dintre ele, după o ușă masivă de beton, ascunsă după un raft, construise o celulă de 2 metri lungime, mai puțin de un metru lățime și 1,64 înălțime.

Julie Lejeune și Mélissa Russo, ambele în vârstă de 8 ani, au fost răpite împreună, în iunie 1995, probabil chiar de Dutroux, care le-a închis în ascunzătoarea pe care o construise în pivniță. Le-a abuzat sexual în repetate rânduri și a făcut casete pornografice, filmând aceste abuzuri.

Peste două luni, în august, Dutroux le răpește pe An Marchal, de 17 ani, și pe Eefje Lambrecks, de 19 ani, care erau într-o excursie cu cortul la Ostend. Cel mai probabil a avut un complice, în acest caz, Michel Lelièvre, care l-a ajutat în schimbul unor droguri. Cum în pivniță avea deja două captive, Dutroux le-a legat cu lanțuri de un pat pe cele două fete, într-o cameră din casa în care locuia. Soția sa a știut tot timpul despre acestea.

La sfârșitul anului 1995, Dutroux a fost arestat pentru implicare în trafic cu mașini furate. Stă trei luni în închisoare, din 6 decembrie 1995 până la 20 martie 1996. Poliția percheziționează casa lui Dutroux pe 13 decembrie 1995, iar peste șase zile face o nouă percheziție în legătură cu furtul de mașini. În acest timp, Julie Lejeune și Mélissa Russo erau încă în viață, în celula din pivniță, dar deși s-au auzit strigăte, poliția nu a găsit fetele.

Soția a hrănit câinii, dar nu și fetele sechestrate. Au murit de foame

Michelle Martin, soția lui Dutroux, a hrănit câinii soțului ei, dar nu și fetele, deși bărbatul îi dăduse instrucțiuni în acest sens. Ea a spus ulterior că i-a fost prea frică să coboare în pivniță. Lejeune și Russo au murit de foame.Au fost puse în saci de gunoi și îngropate în grădina din spatele uneia dintre proprietățile pe care le avea Dutroux.

La numai două luni după ce fusese eliberat din arest, în mai 1996, tot cu ajutorul lui Lelièvre, Dutroux o răpește pe Sabine Dardenne, de 12 ani, în timp ce aceasta mergea spre școală. O închide în pivnița unde le ținuse pe celelalte două fete care muriseră.

Apoi, la 9 august 1996, Dutroux și Lelièvre o răpesc pe Laetitia Delhez, de 14 ani, în timp ce se întorcea acasă de la un bazin de înot. Un martor băgase de seamă dubița lui Dutroux, a descris-o și a identificat o parte din numărul de înmatriculare. Dutroux, soția lui și complicele Lelièvre sunt arestați la 13 august 1996.

Criminalul trece la mărturisiri

O primă percheziție la domiciliul lui Dutroux se dovedește neconcludentă, dar după două zile, Dutroux și Lelièvre fac mărturisiri. Dutroux conduce poliția la ascunzătoarea din pivniță, iar cele două fete, Dardenne și Delhez, sunt găsite în viață. (Într-un interviu pe care l-a acordat după câțiva ani, Dardenne a dezvăluit că Dutroux îi spusese că a fost răpită de o bandă și pentru că părinții ei nu au vrut să plătească răscumpărarea, bandiții voiau să o omoare. Dutroux i-a spus că a salvat-o și că nu trebuie să se teamă de el. A lăsat-o chiar să scrie scrisori către familia ei, pe care, evident, nu le-a trimis niciodată.)

La 17 august 1996, Dutroux conduce poliția la o altă casă a lui, din altă localitate. Acolo, îngropate în grădină, sunt găsite cadavrele lui Julie Lejeune și Mélissa Russo, precum și al unui alt presupus complice, Bernard Weinstein. Dutroux mărturisește că i-a lovit testiculele lui Weinstein până când acesta i-a dat bani, apoi l-a drogat și l-a îngropat de viu.

Ulterior, Dutroux a spus poliției unde să găsească și cadavrele lui An Marchal și Eefje Lambrecks.  Erau îngropate într-o baracă din apropierea uneia dintre casele deținute de Dutroux, în care Weinstein trăise trei ani.

Poliția confiscă de la proprietățile lui Dutroux sute de filme pornografice, dar și un mare număr de înregistrări video cu scene sexuale pe care Dutroux și soția sa, Michelle Martin, le făcuseră acasă.

Într-un interviu acordat ziarului Le Soir din 9 martie 2016, unul dintre foștii avocați ai lui Dutroux a povestit că pedofilul avea în proiect să răpească enorm de mulți copii și să creeze un fel de oraș subteran, în foste galerii miniere, pentru a regenera „binele, armonia, securitatea”. De asemenea, Le Parisien a scris că Dutroux, care avea cu Michelle trei copii, doi băieți și o fetiță nou-născută, nu era interesat de băieți, dar aștepta să crească fata, pentru a înfăptui un incest, ca să o „inițieze” în arta dragostei.

Deciziile justiției în „procesul secolului”

În 2004, după aproape opt ani de la arestare, Dutroux este găsit vinovat pentru răpire, tortură și abuz sexual în cazul celor șase fete răpite, cu vârste cuprinse între 8 și 19 ani. Patru dintre ele au murit. Dutroux a fost condamnat și pentru uciderea presupusului fost tovarăș, Bernard Weinstein.

Soția lui, Michelle Martin, a fost considerată complice.

Verdictul a fost dat de o curte cu juri, care a audiat pe parcursul procesului declarațiile a 450 de martori. Presa l-a numit „procesul secolului”.

Din 1996 și până  azi Dutroux se află în închisoare. A reușit să evadeze, pentru scurt timp, în aprilie 1998.  A fost condamnat pe viață, în condițiile în care Belgia a abolit pedeapsa cu moartea în 1996, anul când era arestat.

Soția sa a fost eliberată între timp. Condamnată la 30 de ani închisoare, a fost eliberată în 2012, ceea ce a dat naștere unor proteste violente în Belgia (vezi foto). Trăiește în prezent la o mănăstire.

Culmea e că în 2017, avocatul lui Dutroux a făcut demersuri pentru ca clientul său să fie eliberat condiționat. Cererea a fost respinsă, dar avocatul spunea că se așteaptă ca pedofilul să fie eliberat în decurs de patru ani.

[…]

Când i-au percheziționat prima oară casele, în legătură cu furtul de mașini, polițiștii nu au luat câini sau echipament specializat care le-ar fi permis să descopere prezența fetelor în piviniță, acolo unde n-au băgat de seamă nici că pereții aveau urme proaspete de tencuială și vopsea. Iar când au auzit strigătele fetelor, au crezut că sunt zgomote care vin din stradă. Toate astea se întâmplau în condițiile în care la nivel național poliția era în căutarea unor fete date dispărute, iar Dutroux avea cazier pentru răpire și violare de minore.

Mai multe dintre casetele care au fost confiscate din casa lui Dutroux arătau intrarea secretă și pivnița în care erau ținute fetele, dar casetele nu au fost niciodată vizionate de poliție, care a motivat ulterior că … nu a avut videoplayer.

Belgienii au fost mâniați și frustrați în urma dezvăluirilor despre greșelile copilărești ale poliției, despre ignorarea unor probe și despre încetineala anchetei. Faptele erau atât de crase, încât au apărut suspiciuni că Dutroux a fost protejat, mai ales când s-a aflat că Dutroux a făcut parte dintr-o rețea de prostituție în care erau implicați membri din poliție și guvern.

Toate acestea au culminat cu demiterea unui judecător de instrucție, Jean-Marc Connerotte, care jucase un rol important în eliberarea a două dintre fetele răpite de Dutroux. Motivul demiterii judecătorului a fost că a participat la o cină de strângere de fonduri pentru familiile fetelor. În locul acestuia a fost numit un judecător începător, care a avut o relație dificilă, conflictuală, cu procurorul public, având viziuni diferite despre caz.

Așa s-a ajuns la masivul protest „Marșul Alb”, din 1996, la care oamenii au cerut reforme în poliție și justiție.

În timpul procesului, Cannerotte a fost chemat ca martor, iar fostul magistrat a izbucnit în lacrimi, sugerând că se teme să facă dezvăluiri pentru că ar fi amenințat. A depus în cele din urmă mărturie că investigația sa a fost serios împiedicată de protecția de care se bucurau unii suspecți la nivel de guvern. Era convins că mafia controlează cazul.

Scandalul a făcut obiectul unei comisii speciale parlamentare care a desfășurat timp de 17 luni o anchetă, dar a conchis că Dutroux nu avea complici în poziții de rang înalt din poliție și sistemul judiciar, ci doar a profitat de corupția, neglijența și incompetența din aceste domenii.

Publicul s-a inflamat din nou în aprilie 1998, când a aflat că Dutroux e reușit să evadeze în timp ce se afla la tribunal pentru a-și studia dosarul. A reușit să-l dezarmeze pe un polițist care îl păzea și a fugit. A amenințat un șofer cu arma, i-a luat mașina și a încercat să se ascundă într-o pădure. Imediat a fost declanșată o vastă operațiune de căutare, cu 5.000 de agenți implicați, plus elicoptere, cu alerte la granițe, care practic au fost închise. A fost arestat în câteva ore, după ce a fost zărit de paznicul unei parcări, care a anunțat poliția. Ministrul justiției, ministrul de interne și șeful poliției au demisionat.

Cazul Dutroux a pătruns în conștiința publicului și altfel. A apărut un serial, coproducție franco-belgiană, Public Enemy, bazat în mare parte pe faptele pedofilului. În 2008, a apărut o carte scrisă de Nicole Malinconi care se numește în traducere „Vă cheamă Michelle Martin” (despre soția lui Dutroux). Și o altă scriitoare, Kristien Hemmerechts, a publicat mai multe romane despre afacerea Dutroux.

Comentariu saccsiv:

In cazul in care mi se va inchide acest blog, ma gasiti la:

https://saccsivanalytical.wordpress.com/

Salvati adresa de mai sus. Detalii la:

saccsiv a fost dat afara de pe portalul Ortodoxinfo