SACCSIV – blog ortodox

Dr. Richard Gallagher: MULȚI PSIHIATRI se feresc să recunoască faptul că BOLILE PSIHICE au o componența DEMONICĂ reală / DIAVOLII îi POSEDEAZĂ cu adevărat pe oamenii / Răul pur cuprinde omenirea

Posted in Uncategorized by saccsiv on iunie 13, 2018

Motto: ”Este foarte greu să îi biruim pe demoni cu inteligența, cu pocăința sau chiar cu credința noastră, pentru că demonul este un înger căzut. El are inteligența mai mare decât a noastră, putere de înțelegere mai mare decât a noastră și vede lucrurile mai mult decât noi. În orice luptă cu demonii, dacă nu suntem foarte bine căliți, suntem pierduți.” – Părintele Gheorghe Calciu, ”Cuvinte vii”

Traducerea OrtodoxInfo:

Demonii îi posedă cu adevarat pe oameni, atenționează psihiatrul, pe măsură ce răul pur cuprinde omenirea

Un psihiatru educat în Ivy League (n.t.: liga celor mai prestigioase universități din SUA) este convins că există o epidemie în creștere de posedări demonice în lumea de astăzi și că majoritatea oamenilor obișnuiți recunosc acum realitatea întunecată a acestei situații înfricoșătoare.

Dr. Richard Gallagher, care a absolvit atât la Universitatea Princeton cât și la Universitatea Yale, spune că, în ciuda opiniilor contradictorii din știința medicală actuală, posesia demonică este atât reală cât și agresivă.

Având 25 de ani de experiență ca psihiatru privat, care îi completează cele doua poziții de predare atât la Colegiul Medical din New York, cât și la Universitatea Columbia, Dr. Gallagher crede că are un punct de vedere unic în ceea ce privește deosebirea dintre comportamentul uman și cel non-uman sau satanic.

El este, de asemenea, un profesionist extrem de căutat în astfel de situații, în cazurile în care se ia o hotărâre cu privire la posibila necesitate a unui exorcism. După evaluarea a sute de cazuri de posibilă posesie demonică până la final, dr. Gallagher este sigur că fenomenul este legitim și urgent.

El a sugerat în The Telegraph (Regatul Unit), într-un interviu recent, că demonii știu foarte bine cum să înșele ființele umane, deoarece posedă facultăți cognitive mult mai avansate. Ei utilizează în mod obișnuit aceste ”inteligențe” mentale pentru a controla oamenii pe care îi posedă, provocându-i pe mulți dintre ei să comită atrocități și alte rele împotriva altor oameni și altor forme de viață.

”Sunt foarte, foarte deștepți”, este citat dr. Gallagher, vorbind despre ființele care ocupă spațiul demonic. ”Nivelul de inteligență al unui înger căzut, căci eu așa îi numesc, este cu mult superior ființelor umane”.

Biserica romano-catolică vede o imensă escaladare a cazurilor de posedare demonică

Sentimentele doctorului Gallagher se aliniază cu alte declarații recente despre creșterea cererii de exorcizare în Biserica Romano-Catolică. Vaticanul a organizat, la începutul acestui an, un curs de formare pentru a pregătii preoții exorciști, pentru a face față acestui aflux de oameni posedați de demoni.

Papa Francisc a comentat de asemenea fenomenul, explicând adepților săi că satana este într-adevăr ”o ființă reală” care ”umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită”. El a scris în aprilie că oamenii nu ar trebui să presupună că diavolul este doar un mit, reprezentare, simbol, figură de stil sau idee. Acest lucru îi face pe oamenii să-și lase jos garda, susține el, făcându-ne pe toți ”mai vulnerabili”.

Francis mai spune că preoții ”nu ar trebui să ezite” să-i trimită la exorciști la oamenii care suferă de ”tulburări spirituale autentice”. Ritualul de exorcizare, spune el, este o ”slujbă delicată și necesară”, care ar trebui să fie întreprinsă ”cu mare grijă și cu mare prudență”.

Potrivit datelor din Statele Unite, numărul de preoți instruiți în efectuarea exorcizărilor a crescut de la 12, cu aproximativ un deceniu în urmă, la 50 – o creștere de peste 300%. Acest salt dramatic nu trebuie ignorat, spune dr. Gallagher, care, deși nu este singurul cu această opinie, se numără printre puținii care sunt dispuși să vorbească profesional despre aceast lucru.

”Sunt mulți alți psihiatri și profesioniști în domeniul îngrijirii sănătății mintale care fac ceea ce fac și eu – poate nu în scopul care mă privește pe mine – care par să ezite să vorbească”, spune dr. Gallagher. ”Aceasta dă muncii mele un fel de unicitate. Că am avut atât de multă experiență și că sunt dispus să vorbesc. Simt o obligație de a vorbi. Cred că ar trebui.”

În același timp, dr. Gallagher avertizează că este important să se determine fără îndoială că o persoană are cu adevărat demon înainte de a recomanda ca el sau ea să viziteze un exorcist.

”Există criterii foarte stricte pentru a determina problema persoanei”, avertizează el. ”Nu este numai intuiție. Abordez problema dintr-un punct de vedere foarte științific.”

Nota traducatorului:

 

Am citit acum câteva luni un articol-interviu ”GENERAȚIA MUTILATĂ GENETIC SAU GENERAȚIA MANIPULABILĂ”, în revista Atitudini nr. 43 (din aprilie 2016), cu d-na Galina Răduleanu, medic psihiatru și fost deținut politic, în care este atins și acest subiect. Bolile psihice au natură duală: pe de o parte trupească și pe de altă parte spirituală, unii dintre oamenii bolnavi psihic fiind în mod real posedați.

Redau fragmentul următor din acest interviu, realizat de părintele Ioan Șișmanian:

D-na Galina Răduleanu: […] toate bolile psihice, dar mai ales schizofrenia are sigur o componentă demonică. Sigur este o componentă demonică. Însă componenta asta demonică, ca apostolii cu copilul ăla lunatic din Evanghelie, nu putem să o vindecăm, așa cum a vindecat-o Mântuitorul. N-am văzut nici un schizofren vindecat prin exorcisme, prin Sfântul Maslu, prin rugăciuni. Probabil că nu mai avem puterea aceea a rugăciunii.

Părintele Ioan: Când trăia Părintele Justin se întâmplau vindecări.

G.R.: Cu ce?

P.I.: Cu rugăciuni. Nu dintr-odată, dar după multe rugăciuni. Și Părintele Justin spunea că schizofrenia are și latură somatică, trupească, dar și demonică.

G.R.: Și știți, partea demonică este, cum să vă spun, demonstrabilă sau vizibilă prin ceea ce are în nebunia lui omul respectiv, pentru că în această nebunie vin voci care îi spun: ”Tu ești Dumnezeu. Omoară-ți mama. Scuipă icoanele”. Eu am avut un exemplu concret și, cum să spun, așa de demonstrativ, încât nici nu mai trebuia să fac o demonstrație. Un pacient pe care abia îl pusesem pe picioare, a participat la o sfeștanie. Și în momentul în care a fost stropit cu apă sfințită, în momentul în care a căzut apa sfințită pe el, a început să strige, a aruncat icoanele, a făcut o criză îngrozitoare. Așa l-au dus la spital. Deci, când a fost atins de apa sfințită. După aceea i s-a făcut un tratament și și-a revenit. Deci și noi psihiatrii suntem într-o primejdie, pentru că noi nu ne luptăm cu boala, noi ne luptăm cu demonul.

 

Nota saccsiv:

Catolicii recunosc fenomenul, fac exorcizari, dar fiind eretici nu au efect, decât dacă dracul conlucrează cu ereticii, ca să înșele lumea.

La noi e invers. Suntem ortodocsi, deci exorcismele au efect, insa Patriarhia tradeaza pe toate planurile. Sa ne amintim ce spunea Preotul Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei:

 

„IN BISERICA ORTODOXA ROMANA NU SE FAC EXORCISME” 

Dar nu ne miram, caci lucrurile se leaga, purtatorul de cuvant fiind cel ce declarase in 2009 ca va fi primul ce-si va lua pasaport cu cip.

Iar in 2011 Patriarhul Daniel interzicea citirea in biserici a Molitfelor Sfantului Vasile cel Mare la inceput de an la initiativa Episcopului homosexual de Husi. Si iar se leaga lucrurile.

Iata insa ce ne invata parintele Iustin Parvu:

„Era de datoria Bisericii să explice însemnătatea rânduielilor şi rugăciunilor care se citesc la cei bolnavi cu trupul, sau cu sufletul, pentru că Evanghelia spune clar că nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi – de aceea Însuşi Mântuitorul îndeamnă bolnavii să alerge la rugăciunile preoţilor, iar preoţii au datoria de a primi orice bolnav care vine să le ceară ajutorul. Dar, din păcate, ierarhia bisericească nu numai că nu a explicat însemnătatea rugăciunilor Bisericii, ci s-a lepădat chiar de unele rânduieli bisericeşti, întocmite cu atâta grijă şi evlavie de Sfinţii şi marii Părinţi ai Bisericii.

Bine, dar cine au întocmit aceste molitfe? Cele mai cunoscute sunt încă din secolul IV, molitfele Sf. Vasile şi apoi cele ale Sf. Ioan Gură de Aur.Cine spune să nu se mai citească molitfele Sfântului Vasile este ca şi cum ar spune că nu mai sunt valide rugăciunile în Biserica Ortodoxă.Am terminat – nu se mai face Maslu, nu se mai fac rugăciuni pentru bolnavi, şi poate nici un soi de rugăciune. Şi atunci probabil ne vom aştepta la o vindecare aşa din senin, în afara harului lui Dumnezeu. Şi Tainele ce rol mai au, dacă noi spunem că este o înapoiere a Bisericii prin citirea acestor vechi rânduieli?Dacă citim molitfele Sf. Vasile nu înseamnă că ne întoarcem în Evul Mediu, că asta ar însemna că dacă citim Evanghelia ne întoarcem în antichitate.Şi în Evul Mediu nu au fost Sfinţi care se rugau pentru lume? Câţi nu se fac sănătoşi prin aceste rugăciuni din tradiţia bisericească? Este o practică folosită de vechii Părinţi ai Bisericii şi, cu toate că erau mai înapoiaţi, vindecau mai multe suflete decât vindecăm noi, cei păcătoşi de azi. Păi, câţi părinţi nu vin aici, la mine, cu copiii lor care nu pot dormi noaptea? Plânge şi răcneşte bietul copil de parcă n-ar fi om. Ei bine, aceşti copii capătă astfel vindecare, liniştire, chiar dacă medicii nu le găsesc nici o cauză şi nu le acordă nici o şansă.Însă, să ştiţi că toate aceste metode de denigrare a Bisericii nu vor putea opri credinţa poporului român, care dintotdeauna a alergat şi va alerga la rugăciunile Bisericii de tămăduire a neputinţelor trupeşti şi sufleteşti, care se înmulţesc din ce în ce mai mult.
Începând din secolul IV şi până astăzi, există în molitfelnicele bisericeşti aceste tipuri de rugăciuni, de exorcizare şi timp de atâtea secole poporul s-a servit de ele. Cine nu cunoaşte măreţia acestor molitfe ale Sfinţilor Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, stâlpii Ortodoxiei, nu cunosc şi nu trăiesc nimic din ortodoxia noastră.

Rugăciunile de exorcizare sunt consemnate în mai multe manuscrise, astfel: cele mai vechi mss. cu textul original sunt: – pt. Molitfele Sf. Ioan Gură de Aur – Sinaiticus 982 (sec. 13), f. 120; – pt. Molitfele Sf. Vasilie cel Mare – Cryptensis G.b.2 (sec. 11 ), Grotaferrata, f. 105; Sinaiticus 973 (sec. 12), f. 106; – pt. Molitfele Sf. Grigorie Thaumaturgul – Cryptensis G.b.2.VI (sec. 13), f. 84. Cele mai vechi rugăciuni de alungare a dracilor sau păstrat în Codex Barberinus Graecus 336, din secolul 8, unul din cele mai importante manuscrise liturgice din lume, în care apare pentru prima dată textul Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur.”

 

Iata si ce spunea Parintele Mihai Valica:

Moliftele cuprind exorcizarea demonului nu numai din om, ci si din locuri si tinuturi.Cred ca Moliftele ar trebui completate si nu limitate, cu noi formule actualizate la problemele noi, cum ar fi: sa scoata demonii din politica, din masonerie, miscari oculte, de prin unele banci jefuitoare, precum si din alte ideologii dracesti actuale, din secte sau din bisericile ecumeniste, din unii teologi inchipuiti si apostati, din guverne si administratii centrale si locale, care jefuiesc prin taxe si impozite aberante pe om, pe care il umilesc si-l subjuga in numele unei false simulari a binelui comun.

Cititi va rog mai multe la:

Prof. Pr. MIHAI VALICA motiveaza indemnul sau la citirea MOLIFTELOR SFANTULUI VASILE CEL MARE in ziua de 1 ianuarie

Cititi va rog si:

CAZUL ELISA LAM si CIUDATENIILE DIN HOTELUL CECIL (Los Angeles) – „Exista mistere care sunt atat de stranii si ciudate ca iti bantuie gandul pentru zile in sir” …

 

14 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Alex said, on iunie 13, 2018 at 5:45 pm

    Offtopic, dar:

    Pecetea 666

    Apreciat de 1 persoană

  2. ioanide said, on iunie 13, 2018 at 8:21 pm

    Uitati-va la emisiuni gen Romanii au Talent , care se desfasoara in toata lumea .
    Ve-ti vedea ca sau inmultit cei care vin sa demonstreze ca fac magie .
    Tot mai multi i-si vand sufletul pt a avea o glorie trecatoare si placeri ale trupului.

    Apreciază

    • ines said, on iunie 13, 2018 at 9:41 pm

      Schizofrenia se poate sa fie demonica pt ca persoana respectiva aude voci, dar Alsheimer si depresia nu prea cred. In Alzheimer, neuronii care mor nu se mai regenereaza, iar in depresie este lipsa din organism a hormonului numit serotonina. Nici macar epilepsia nu e demonica, iar duhovnicii spun ca trebuie mare atentie cum sa fie deosebite daca se recurge la exorcizare. Mi se pare cam exagerat articolul. M-as bucura sa fiu contrazisa, daca aveti intr-adevar argumente bune.

      Apreciază

      • saccsiv said, on iunie 14, 2018 at 7:54 am

        ines

        Esti indoctrinata.

        Apreciat de 1 persoană

      • Traian Ioan said, on iunie 14, 2018 at 11:13 am

        Nu contestă nimeni cunoștințele medicale căpătate de omenire prin experiențe proprii, dar orice credință fără de judecată poate fi în egală măsură Adevăr sau neadevăr!
        Eu sunt considerat schizofrenic, psihopat de către Patriarhul Daniel, pe care l-am informat printr-o „Notă Informativă” (Nr. 7743 data 19.07.2017) despre câteva Adevăruri, fapt pentru care mă ignoră.
        Ignoranții nu pot afla Adevărurile revelate de către Creator, altora.
        Toate religiile, toate politicile, sunt credințe lipsite de judecată!

        Apreciază

  3. octavpelin said, on iunie 14, 2018 at 10:15 am

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

    Apreciază

  4. Traian Ioan said, on iunie 14, 2018 at 11:46 am

    Fraților,
    Rolul Bisericii Ortodoxe Române în lume este de a arăta și dovedi întregii lumi Adevărul despre Creatorul cunoscut și numit de strămoșii noștri, Sântio, de pe vremea Zeului Zalmoxis.
    Toate religiile sunt conspirații evreiești la fel cum sunt toate „științele” stabilite democratic de către marii hoți ai lumii, marii capitaliști.
    Am informat pe PF Patriarh Daniel despre marea minciună evreiască numită „Încălzire Globală” prin Nota Informativă înregistrată la Nr. 7743/19.07.2017.
    Iată comunicarea științifică pe care o supun judecății soborului:

    Iată cum se calculează o balanţă energetică a Pământului:
    Cantitatea specifică de energie pe care o primeşte Pământul în fiecare secundă a fost măsurată la partea exterioară a atmosferei timp de aproape 30 de ani ( ce pâine bună).
    Valoarea acestei cantităţi specifice de energie ce ajunge pe Pământ este [b]cuprinsă între 1363,1 Joule/m[sup]2[/sup].s şi 1374,8 Joule/m[sup]2[/sup].s[/b] această variaţie este dată de activitatea soarelui şi de distanţa dintre Pământ şi soare care nu este aceeaşi tot timpul anului. Pentru stabilirea Balanţei Termice (energetice) a Pământului vom lua în considerare media acestor extreme:
    e[sub]in[/sub] = 1369 Joule/m[sup]2[/sup].s
    Cantitatea totală de Energie termică ce vine pe Pământ E[sub]in[/sub] este direct proporţională cu aria proiecţiei Pământului, A = πR[sup]2[/sup], pe un plan perpendicular direcţiei razelor solare şi de asemeni, direct proporţional cu energia specifică e[sub]in[/sub] = 1369 Joule/m[sup]2[/sup].s adică:
    E[sub]in[/sub] = πR[sup]2[/sup].e[sub]in[/sub] în care,
    R = 6.371.000 m raza Pământului
    e[sub]in[/sub] = 1369 Joule/m[sup]2[/sup].s energia specifică ce vine pe Pământ,
    E[sub]in[/sub] = 1.74569565511125037 × 10[sup]17[/sup] Joule/s sau în calorii ( 1 cal = 4,184Joules) = 4.1723127512219177 × 10[sup]16[/sup] cal/s.
    Această energie nu se repartizează în mod egal pe toată suprafaţa luminată a Pământului, ci în funcţie de pătratul cosinusului unghiului, „x”, format între firul cu plumb (raza Pământului) al lui Iehova (Isaia 28:17) şi linia (dreapta) formată de raza de soare ce atinge plumbul din capul firului. Astfel fiecare m[sup]2[/sup] al semisferei luminate va primi energie astfel:
    e[sub]in[/sub] × cos[sup]2[/sup] x;
    iar acelaşi m[sup]2[/sup] va emite energie termică în spaţiul planetar înconjurător egal cu σ × sin[sup]2[/sup] x; în care,
    σ = constanta Stefan-Boltzman 5,67 × 10[sup]-8[/sup] W/m[sup]2[/sup]K[sup]4[/sup]
    Energia termică radiată de Pământ în spaţiul interplanetar „E[sub]out[/sub]” este:
    E[sub]out[/sub] = 3 πR[sup]2[/sup] × σ T[sup]4[/sup] reducând la un singur m[sup]2[/sup] rezultă
    e[sub]out[/sub] = 3 × σ T[sup]4[/sup]
    Orice balanţă trebuie echilibrată! Nu-i aşa?
    E[sub]in[/sub] = E[sub]out[/sub] rezultă:
    1369 Joule/m[sup]2[/sup].s = 3 × 5.67 × 10[sup]-8[/sup] × T[sup]4[/sup]
    T[sup]4[/sup] = 1369 / 3 × 5.67 × 10[sup]-8[/sup] = 8,0482069 × 10[sup]9[/sup] de unde T = 299.51928[sup[0[/sup]K ceea ce înseamnă 26,37[sup]o[/sup]C sau 79,46[sup]o[/sup]F
    Temperatura critică de declanşare a uraganelor, de altfel observată şi menţionată în literatura de specialitate este de 80[sup]0[/sup]F (cca 27[sup]o[/sup]C) când atmosfera este calmă, fără vânt.
    joi, 25 octombrie 2007 ora 11:27
    citiri 1498
    Această comunicare științifică arată că „Încălzirea globală” este o conspirație a evreilor imbecili care conduc popoarele prin Servicii Secrete de tot felul.
    Transmiteți urgent Președintelui Donald J. Trump și președintelui impostor, profesor de Fizică Klaus Werner Iohannis.
    Toți oamenii suferă de psihoza de a se crede deștepți dar cei mai mulți sunt lipsiți de inteligența Creatorului Sântio.

    Apreciază

    • saccsiv said, on iunie 14, 2018 at 12:44 pm

      Traian Ioan

      N-am inteles ce-ai zis la:

      „Rolul Bisericii Ortodoxe Române în lume este de a arăta și dovedi întregii lumi Adevărul despre Creatorul cunoscut și numit de strămoșii noștri, Sântio, de pe vremea Zeului Zalmoxis.”

      Apreciat de 1 persoană

      • Ge P said, on iunie 14, 2018 at 5:25 pm

        Care rol? BOR nu a facut in ultimii 28 de ani decat sa arunce discordii pe origine intr-o generatie in tranzitie in partizanate de dreapta in campaniile dreptei! BOR si-a pierdut rolul de biserica nationala si e o parte a sistemului si o biserica de tortionari! A trebuit sa scuip un presedinte ca sa pot intra intr-o biserica si cum intram incepeau sa schimbe slujba de ore intregi urlau cu Poarta Alba si cu Canalul Dunare Marea Neagra chiar si cu un sobor din cinci popi! Nu am uit niciodata privirea plina de ura a preotului si pentru acea privire am ajuns sa cunosc Coranul mai bine decat Biblia pe care am rupto in bucati dupa mizeriile astea. E o biserica a urii in care ei nu traiesc decat in ura si in campanii , in media si in bisericile lor. Pentru ura lor nu mai era mult si le dadeam foc la biserici ca doar le plac bisericile din lemn. Nu era mare lucru.

        Apreciază

      • saccsiv said, on iunie 14, 2018 at 9:07 pm

        Ge P

        Tu fiind tot Adrian Zglobiu, de aici:

        https://saccsiv.wordpress.com/2018/06/13/o-unanimitate-care-spune-totul/comment-page-1/#comment-379075

        Apreciază

      • amonmiss said, on iunie 15, 2018 at 9:01 pm

        Ce e aceea ,,Sântio”????

        Apreciază

  5. Apa trece, pietrele rămân. said, on iunie 14, 2018 at 10:54 pm

    https://www.aparatorul.md/rugaciunea-lui-iisus-o-vedenie-a-monahiei-tatiana/

    Apreciază

  6. […] Dr. Richard Gallagher: MULȚI PSIHIATRI se feresc să recunoască faptul că BOLILE PSIHICE au o com… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.