SACCSIV – blog ortodox

ADEVARATA TRADARE: Gazul romanesc din Marea Neagra este al companiilor straine. Cantitatile sunt uriase, dar noi vom primi maruntis

Posted in Uncategorized by saccsiv on mai 21, 2018

In lungul lor articol de ieri (Decizie economică crucială. În Marea Neagră este mai mult gaz decât producţia totală pe care o au Petrom şi Romgaz.) cei de la Capital isi plimba si zapaceste cititorii, creandu-le iluzii prin neprecizarea esentialului. Dupa ce informeaza despre cantitatile enorme de gaz romanesc din Marea Neagra descoperite de Carlyle şi consorţiul format din ExxonMobil şi OMV, dezvolta mult si absolut neinteresant pentru romanul simplu pe tema:

 

Ce va face România cu gazele extrase din Marea Neagră, din 2020

România trebuie să decidă de urgenţă dacă doreşte să utilizeze gazele din Marea Neagră în industria autohtonă sau doar vrea să obţină venituri din tranzitul acestor gaze pe teritoriul ţării noastre

 

Ce nu spun cei de la Capital clar, raspicat, cu subiect si predicat e ca “exporturile nu vor fi însă făcute de companii româneşti, ci de americani şi de austriecii de la OMV, pentru că al lor este gazul din Marea Neagră”, dupa cum recunostea Ministrul Energiei, Toma Petcu, anul trecut, conform Gazele românești din Marea Neagră, armă geopolitică în regiune de pe Cotidianul, articol din care mai aflam ca:

 

În afară de componenta comercială a extracţiei gazelor din Marea Neagră, mai există şi una geopolitică. Astfel, americanii ar putea începe, din deceniul următor, să furnizeze gaze Ucrainei, ţară cu un consum uriaş, de 40 de miliarde de metri cubi pe an, care nu mai importă din Rusia de când cu conflictul din Crimeea. Acum, mare parte din gaz este adus prin Polonia. Dacă vor face acest pas, americanii vor fi responsabili cu alimentarea, chiar dacă parţială, cu gaz a Ucrainei, ţară extrem de importantă geopolitic. Practic, îi vor fi înlocuit pe ruşi de la robinet, o lovitură de prestigiu la Washington şi în întreaga lume. Şi nu numai în Ucraina, ci chiar, posibil, în Bulgaria şi, mai departe, Grecia. Evident, un lucru nu tocmai plăcut pentru Moscova, care va face tot ce îi stă în putinţă ca acest lucru să nu se întâmple.

 

Cu ce se alege Romania din toata aceasta afacere? Cu redevente, deci cu maruntis, dar nici macar despre acesta nu se stie inca exact in ce valoare:

Gaze Marea Neagră, Transgaz. Adevărata MIZĂ, ocolită

Foarte probabil ca vor ramane ca si pana acum, adica printre cele mai mici din Europa si din lume, de până la cinci ori mai mici decât statele din vârful clasamentului, ceea ce a facut ca România deja sa piarda în zece ani nu mai puțin de 20 miliarde de euro.

Curtea de Conturi în raportul de activitate pe 2015 incrimina, printre altele, faptul că în perioada 2011 – 2015 statul a încasat redevenţe cu aproape 4,7 miliarde lei mai mici decât ar fi trebuit, din cauza neîncasării corecte a redevenţelor petroliere:

https://www.flux24.ro/romania-da-de-pomana-petrolul-si-gazele-din-marea-neagra-zeci-de-miliarde-de-euro-pentru-exxon-omv-si-lukoil/

Ce inseamna intreaga aceasta mizerie? Subminarea economiei naționale, aservirea interesului statului fata de o putere straina, tradare de neam si tara. Dar, desigur, toti cei implicati pot dormi linistiti. Nu-i va deranja absolut nici un organ de forta pe aceasta tema. SRI-ul, DNA-ul, DIICOT-ul, etc., au cu totul alte preocupari …

 

Reclame

19 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Se poate aplica solutia de mai jos said, on mai 21, 2018 at 7:41 pm

    Se poate aplica solutia de mai jos

    Efecte ale condamnarii lui Mazare: Terenul pe care este Palatul Regal din Mamaia reintra in proprietatea orasului Constanta

    Terenul de 11 hectare pe care este construit Palatul Regal din Mamaia, unul dintre locurile preferate de odihna ale reginei Maria, urmeaza sa reintre in proprietatea orasului Constanta, liber de orice sarcini.

    Decizia apartine Tribunalului Constanta si a fost data in dosarul in care fostul edil al orasului, Radu Mazare, a fost condamndat la 6 ani si 6 luni de inchisoare. Sentinta nu este definitiva. Potrivit judecatorilor care au constatat vinovatia fostului edil, terenul a fost vandut de Primaria Constanta la un pret subevaluat.

    „Desfiinteaza contractele de vanzare-cumparare nr. 3816/12 octombrie 2004, 435/28 februarie 2007 si 1297/31 mai 2007, autentificate la BNP Asociati Mariana Iosif si Patrascu Ion Gabriel, si dispune restabilirea situatiei anterioare incheierii acestora, in sensul predarii terenurilor libere de orice sarcini catre Unitatea Administrativ Teritoriala Municipiul Constanta si restituirii pretului vanzarii”, este o parte din sentinta Tribunalului Constanta din acest caz.

    http://www.ziare.com/radu-mazare/dna/efecte-ale-condamnarii-lui-mazare-terenul-pe-care-este-palatul-regal-din-mamaia-reintra-in-proprietatea-orasului-constanta-1514061

    Apreciază

    • Pascuta pufoasa said, on mai 21, 2018 at 9:54 pm

      Poate doar Bunul DUMNEZEU sa deranjeze acesti tradatori de tara si de neam !!!

      Apreciază

  2. geo said, on mai 21, 2018 at 10:10 pm

    Apreciază

  3. octavpelin said, on mai 22, 2018 at 11:33 am

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

    Apreciază

  4. geo said, on mai 22, 2018 at 1:45 pm

    Apreciază

  5. geo said, on mai 22, 2018 at 2:33 pm

    Apreciază

  6. Flavius said, on mai 22, 2018 at 6:38 pm

    How long until GLOBAL CHECK MATE?

    Apreciază

  7. sherlock_holmes said, on mai 23, 2018 at 9:01 am

    Daca cineva se asteapta ca lumea lui antihrist Israel/SUA/UE et Co. sa faca ceva bun in Romania sau oriunde in lume,se amageste. Zi de zi vor urma legi si actiuni din ce in ce mai rele,mai nebunesti,mai dezgustatoare,pina la disparitia acestui neam cu ce are el mai bun. Singura necunoscuta este cit de repede vor realiza ei aceasta distrugere si pustiire,drumul pare ireversibil. Oricum multi romani mi se pare ca sint multumiti cu aceasta situatie,pentru ei dusmanii sint cei mai buni prieteni atit timp cit este piine si circ.

    Mare dreptate a avut Dumnezeu cind a spus ca daca nu se vor scurta zilele acestea,nimeni nu se va mai mintui. Sa speram ca Dumnezeu a inceput deja sa le scurteze,greu sa mai vezi pe pamint ceva bun intimplindu-se,numai razboaie,amenintari si amenintari cu razboaie,lacomie,desfrinare,necredinta,Imperiul a innebunit complet,deja mintea i se revarsa in afara craniului precum lava vulcanului din Hawaii,cred ca o sa urmeze in curind si vulcanul St.Helen,monstrul din Yellowstone,falia St.Andreas ar trebui sa inceapa sa se miste si ea in Vestul Americii,uraganele femei vor potoli Estul ei.
    In Europa nu este nevoie de calamitati naturale,are teroristi destui,la cite milioane de familii au nenorocit cu razboaiele lor,s-au asigurat pe cel putin un secol cu atentate. Aici vorbesc de atentatele naturale,nu de cele ale serviciilor secrete,care sint mult mai periculoase.

    Apreciază

  8. Alex23 said, on mai 23, 2018 at 1:14 pm

    Offtopic, dar

    JIDOVUL CATRE m-UE => LUAVA-R MII SI MII DE DRACI

    https://www.haaretz.com/israel-news/israeli-minister-eu-can-go-to-a-thousand-thousand-hells-1.6112839

    Apreciază

    • sherlock_holmes said, on mai 23, 2018 at 6:00 pm

      Conducatorii Americii,ai Israelului si multi din UE daca ar face un examen psihiatric cred ca ar fi opriti pe loc de catre medici de a mai iesi din spitale fara macar o medicatie sau un tratament de aducere pe linia de plutire a mintii si a inimii lor. Acestia sint bolnavi si cucu la modul fizic,nu numai expresiv.

      Mint de ingheata apele,propaganda comunista este cel mai alb inger cu putinta in comparatie cu propaganda acestora,cei care isi apara tarile sint animale,cei care nu se supun sint dictatori,victimele sint intotdeauna agresorii, teroristii pe care chiar ei se lauda ca ii sponsorizeaza,acum apartin celor care se lupta impotriva lor,albul e negru si negrul e alb,pacea e razboi si razboiul pace, au inventat cazul Skripal,mai toate atacurile chimice din Siria sint operele teroristilor lor dar si ale serviciilor lor secrete,doboririle de avioane,Srebenita si cite si mai cite,orice razboi pe care vor sa-l declanseze,sau orice atrocitati pe care le comit dupa aceea, INVARIABIL se bazeaza pe minciuni,pe operatii de dezinformare si pe atrocitati comise de serviciile secrete,teroristii lor din teritoriile gazda pregatiti de mai inainte,pe echipaje Hollywood si pe o desantata campanie mass media.
      Cine mai crede ca presa in tarile capitaliste este libera sau ca exista democratie acolo,sa-i spunem ca este cel putin naiv. Cum spunea un comic,George Carlin:

      „Partidele politice exista ca sa te faca sa crezi ca ai puterea de a alege,ai o varianta,contezi cu ceva cit de mic.Dar nu ai in realitate.Tot ceea ce ai sint patroni care poseda totul.”

      Un interviu aici extraordinar despre crimele recente din Gaza,este in engleza:

      Asa ceva nu se da in Romania,sint convins,femeia denunta minciunile evreilor. In primul rind ca Israelul are dreptul sa-si apere granitele,nu sint granite intre evrei si palestinieni,acestia nu i-au atacat pe civilii evrei sau fortele armate,exista o zona tampon intre ei,lunetistii evrei au impuscat fara discriminare. Denunta minciuna incetatenita in prestitutia de pretutindeni ca palestinienii nu recunosc statul Israel,denunuta minciuna cu Hamas care nu exista decit de relativ putin timp.
      Nu palestinienii nu vor pace,ci evreii,ca sa-si poata extinde tara in caz de razboaie,de la Eufrat la Mediterana. O uriasa inchisoare in aer liber si cu atrocitati zilnice comise cu complicitatea intregii lumi. Numai pentru Palestina si ar fi putut Dumnezeu sa o termine cu planeta aceasta,adica ar fi avut tot dreptul si justificarea.

      Stau si ma gindesc,daca astazi lumea majoritar este de partea lumii lui antihrist,care in multe parti ale ei in mod vizibil este odioasa si irationala daca nu nebuna dea dreptul,dar cind o veni antiHristul in persoana,frumos,mieros,pacifist,de partea saracilor si umilitilor,cu puteri asa mari,cine sa mai fie impotriva lui ? Mari sfinti aceia,fara nici o indoiala.

      Apreciază

  9. Sufletel said, on mai 24, 2018 at 9:47 am

    Un câine stă nedezlipit de mormântul stăpânului său, un preot din Alexandria

    Un câine stă nedezlipit de câteva zile de mormântul fostului său stăpân, un preot din Alexandria care a murit pe 16 mai.

    Preotul Niculae Bonaș a murit în urmă cu câteva zile și a fost înmormântat într-un cimitir din Alexandria.

    Fiul preotului a descoperit cu uimire un lucru ieșit din comun. Încă din ziua înmormântării, câinele de care preotul avea grijă stă nedezlipit de mormântul tatălui său.

    „Ar fi mai nimerit să se spună ‘suflet de om’, nu ‘suflet de câine’! ESTE SINGURUL CARE STA DE DOUĂ ZILE NEMISCAT DE LANGA EL!”, a scris fiul preotului pe Facebook.

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: