CHINA DE AZI = PAMANTUL DE MAINE / Big Brother monitorizeaza cetatenii, apoi cetateanii primesc note si la final sunt pedepsiti sau recompensati / Iata cateva greseli si pedepsele lor
Traducerea OrtodoxInfo:
China își clasifică cetățenii cu un sistem de credit social – iată ce poți greși și cum poți fi pedepsit
Statul chinez instituie un vast sistem de clasificare ce va monitoriza comportamentul enormei sale populații, și îi va clasifica pe toți pe baza “creditului social”.
“Sistemul de credit social”, anunțat pentru prima oară în 2014, urmărește să consolideze ideea că “păstrarea încrederii este glorioasă și pierderea încrederii este rușinoasă”, potrivit unui document guvernamental.
Se așteaptă ca programul să fie complet operațional până în 2020, dar este deja testat pe milioane de oameni. Participarea este obligatorie.
Momentant sistemul este fragmentar – unele sunt rulate de consiliile locale, altele de platformele tech private ce dețin date personale.
Precum scorul de credit, scorul social al unei persoane poate crește sau scade depinzând de comportament. Metodologia exactă este secretă – dar exemple de infracțiuni includ condusul inpropriu, fumatul în zone de nefumători, cumpărarea a prea multor jocuri video și postarea de știri false online.
- Interzicerea zborului sau luarea trenului.
China a început deja să pedepsească persoane restricționându-le mișcarea.
Pentru nouă milioane de persoane cu scoruri scăzute li s-a blocat achiziționarea de bilete pentru zboruri domestice, a relatat Channel News Asia citând statistici oficiale.
Pot de asemenea să interzică opțiunile de lux – trei milioane de persoane nu au dreptul să achiziționeze bilete de tren la clasa business.
Sistemul finalizat va pedepsi pasagerii ce nu se comportă adecvat în mod specific. Potențialele infracțiuni includ călătoria fără bilet, hoinăreala în fața porților sau fumatul în zonele de nefumători.
- Ajustarea vitezei de internet.
Asta potrivit Rachel Botsman, o autoare ce și-a publicat o parte a cărții sale pe tema securității tech pe Wired anul trecut. Mecanismul exact încă nu este clar.
Conform Foreign Policy, sistemele de credit vor monitoriza dacă persoanele își plătesc facturile la timp, precum trackerele de credit financiar – dar vor asuma de asemenea o dimensiune morală.
Alte posibile infracțiuni includ petrecerea a prea mult timp jucând jocuri video, risipirea banilor pe achiziții lipsite de importanță și postarea pe social media.
Răspândirea de știri false, în special despre atacuri teroriste sau securitatea de aeroport, vor fi de asemenea infracțiuni sancționabile.
- Interdicția ta sau a copiilor tăi de la cele mai bune școli.
Pentru 17 persoane ce au refuzat să efectueze stagiul militar anul trecut li s-a interzis înscrierea la educație superioară, liceu, sau continuarea studiilor, potrivit Beijing News.
Cetățenilor cu credit social scăzut li se va interzice de asemenea să-și înscrie copiii la școli particulare scumpe, a zis Botsman. Nu este clar dacă această politică a fost pusă în aplicare încă.
- Interdicția de la obținerea celor mai bune slujbe.
Indivizi ce au încălcat încrederea nu vor avea de asemenea acces la posturi de managemment în firme deținute de stat și bănci mari.
Unele infracțiuni, precum frauda și delapidarea, ar avea un mare efect asupra creditului social, potrivit lui Botsman.
- Interidicția de la cele mai bune hoteluri.
Persoane ce au refuzat serviciul militar nu au avut acces la unele vacanțe și hoteluri – indicând că planurile de vacanță pot fi afectate de asemenea.
Regimul nu numai pedepsește dar și recompensează persoane în acest domeniu.
Persoane cu un scor bun pot accelera aplicațiile de călătorie în locuri precum Europa, a zis Botsman.
O femie neidentificată în Beijing a zis pentru BBC în 2015 că a putut să-și facă o rezervare la un hotel fără să plătească datorită scorului bun.
- Numirea publică ca prost cetățean.
Numirea și umilirea e o altă tactică disponibilă. Un anunț guvernamental din 2016 încurajează companiile să consulte lista neagră înainte să angajeze persoane sau să le acorde contracte.
Cu toate acestea, persoanele vor fi notificate de instanțe înainte de a fi adăugate la listă, și li se permite să facă apel împotriva deciziei în termen de zece zile de la primirea notificării.
Încă nu e clar când lista va începe să fie implementată.
Un prototip al listei negre există deja, și a fost utilizată pentru a pedepsi persoane.
Lista rulantă din stânga arată numele indivizilor alături de numere de identificare parțial redactate, în timp ce cea din dreapta arată nume de companii.
Li Xiaolin, un avocat ce a fost plasat pe listă în 2015, nu a putut să achiziționeze bilete de avion către casă într-o călătorie de lucru, a relatat Human Rights Watch. Nu a putut de asemenea să aplice pentru cărți de credit.
Există de asemenea o listă pentru cetățeni buni – ce conform relatărilor îți va acorda mai multe potriviri pe site-uri de întâlniri.
BBC a relatat că Baihe, cel mai mare site de întâlniri din China, stimulează profilurile cetățenilor buni.
Aceștia beneficiază de asemenea de reduceri la facturile de energie, pot face închirierea fără să plătească și au parte de rate de dobânzi mai bune la bănci.
Aceste beneficii au devenit disponibile pentru cetățenii din Rongcheng, China de est, unde consiliul local a instaurat un sistem de credit social, despre care Foreign Policy a făcut un reportaj.
În ciuda bizareriei sistemului – Human Rights Watch l-a numit “înfiorător” în timp ce Botsman l-a numit “o viziune futuristă a Big Brother scăpată de sub control” – unii cetățeni susțin că îi fac deja oameni mai buni.
Un întreprinzător de 32 de ani, ce și-a dat numai numele de Chen, a spus pentru Foreign Policy: “Am impresia că în ultimele șase luni comportamenul oamenilor s-a tot îmbunătățit.”
“De exemplu atunci când conducem ne oprim întotdeauna în fața trecerilor de pietoni. Dacă nu ne oprim, pierdem puncte.”
“La început ne-am îngrijorat să nu pierdem puncte dar între timp ne-am obișnuit.”
Cititi va rugam si:
CHINA este pe cale SĂ SCOATĂ ÎN TOTALITATE BANII CASH de pe piață
CHINA, sinistru laborator al NOII ORDINI MONDIALE
VIDEO: Oras fantoma in China …
FOTOGRAFII TERIFIANTE cu poluarea din China
Răspândiți:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă)
Similare
21 răspunsuri
Subscribe to comments with RSS.
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate. Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Perfect adevarat! Totul era deja prefigurat si foarte bine detaliat intr-unul din episoadele din Black mirror inca din 2014. Va incurajez sa descoperiti cum un film sf este deja realitate.
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
off
interesant..
http://rosettedelacroix.com/?p=16312
ApreciazăApreciază
off
nebunia transgender
https://henrymanov.com/2018/04/My-View-of-Transgendered.html
ApreciazăApreciază
A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
CHRISTOS A INVIAT ! VA SCRIU DIN NOU ,CU RUGAMINTEA DE A MI FURNIZA DATE PRIVIND MODALITATEA DE A INTRA IN POSESIA CATORVA BROSURI –-INGRADIREA NU ESTE SCHISMA–THEODOR ZISIS
VA MULTUMESC, CARMEN FULGER
ApreciazăApreciază
aici se ajunge pe blogul asta. Christos sau Hristos?
ApreciazăApreciază
Mai demult se foloseau de către ortodocșii români și Hristos și Christos.
De exemplu, în Biblia Galaction, care e ortodoxă, întâlnim Christos, dar cea mai răspândită în mediul ortodox este varianta Hristos a numelui Mântuitorului. Chiar și Eminescu folosea Christos, dar asta era când limba română era la începuturile grafiei cu litere latine.
Astăzi, nu prea scriu Christos decât greco-catolicii și neoprotestanții.
ApreciazăApreciază
https://www.activenews.ro/externe/Fara-precedent-Statul-California-la-un-pas-de-adoptarea-unei-legi-care-interzice-printre-altele-cartile-de-invatatura-crestin-ortodoxe-despre-casatorie-si-sexualitate-150430
ApreciazăApreciază
Asemenea sisteme rudimentare sunt deja în funcțiune cam peste tot în țările civilizate. Exemple din România: cazierul judiciar, istoricul amenzilor de circulație, istoricul creditelor neplătite (la americani se cheamă credit history, și poate fi afectat chiar și de către facturi la utilități neplătite la timp), etc…
În formă experimentală există și pe multe site-uri și forum-uri de discuție, unde utilizatorii au istoric, primesc note de la ceilalți utilizatori, etc…
Apoi gândiți-vă la toate site-urile cu review-uri de produse sau de hoteluri/pensiuni turistice… Vrei să-ți cumperi telefon, te uiți ce review-uri are. Vrei să stai la o pensiune, te uiți ce spune lumea despre ea, etc…
Acum urmează ca aceste sisteme să fie unificate și extinse la întreaga populație…
ApreciazăApreciază
mai frate avem si eu un link (cred ca interesant de citit,cel al blogarului delacroix) e la moderare din 22 aprilie. mailul e valid.sunt tot eu vechiul „kosk” poti a mi trimite mesaje private.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
[…] CHINA DE AZI = PAMANTUL DE MAINE / Big Brother monitorizeaza cetatenii, apoi cetateanii primesc note… […]
ApreciazăApreciază
[…] CHINA DE AZI = PAMANTUL DE MAINE / Big Brother monitorizeaza cetatenii, apoi cetateanii primesc note… […]
ApreciazăApreciază
[…] CHINA DE AZI = PAMANTUL DE MAINE / Big Brother monitorizeaza cetatenii, apoi cetateanii primesc note… […]
ApreciazăApreciază
[…] CHINA DE AZI = PAMANTUL DE MAINE / Big Brother monitorizeaza cetatenii, apoi cetateanii primesc note… […]
ApreciazăApreciază
[…] CHINA DE AZI = PAMANTUL DE MAINE / Big Brother monitorizeaza cetatenii, apoi cetateanii primesc note… […]
ApreciazăApreciază
[…] CHINA DE AZI = PAMANTUL DE MAINE / Big Brother monitorizeaza cetatenii, apoi cetateanii primesc note… […]
ApreciazăApreciază
[…] CHINA DE AZI = PAMANTUL DE MAINE / Big Brother monitorizeaza cetatenii, apoi cetateanii primesc note… […]
ApreciazăApreciază
[…] CHINA DE AZI = PAMANTUL DE MAINE / Big Brother monitorizeaza cetatenii, apoi cetateanii primesc note… […]
ApreciazăApreciază
[…] – implementarea unui sistem de pedepse de tip chinezesc […]
ApreciazăApreciază