SACCSIV – blog ortodox

SUA: Despre zapada ciudata din martie si o analiza a apei de ploaie

Posted in CHEMTRAILS by saccsiv on aprilie 2, 2018

Traducerea OrtodoxInfo:

Este natura capricioasă sau este o inginerie meteorologică determinată: Ciclonul nr. 4 și analiza apei de ploaie

De Catherine J Frompovich

În timp ce scriu aceste lucruri, mă întreb cât din zăpada anticipată de 10 până la 18 inch va cădea în regiunea noastră în timpul celor patru ciclonuri în doar trei săptămâni în martie 2018. Oamenii din regiune încep să devină foarte neliniștiți în privința vremii; unii par foarte relaxați, iar alții o iau ca pe un lucru lipsit de importanță. Abia dacă vezi ceva pe drumuri și tuturor li se spune să stea în casă. Pare a fi un exercițiu de supunere planificat pentru a vedea ce se poate face unui comportament uman.

Toate aceste evenimentemeteorologice” au început în săptămâna Crăciunului 2017, când am avut o furtună de zăpadă în care erau probabil niște ingrediente speciale și dovada spuselor mele este aceea că cel mai frumos arbust verde de lemn, care a viețuit mulți ani într-o oală mare de grădină, pe peretele din spate al terasei mele, sub o streașină foarte mare de sus (dormitorul meu), care îl proteja de vreme, a fost devastat când “zăpada” a suflat pe el, acoperindu-l în totalitate. Când “zăpada” s-a topit, pe fiecare frunză erau chestii albe, ca și cum cineva ar fi murdărit frunzele cu zahăr pudră! Ghiciți ce s-a întâmplat apoi? Toate frunzele au murit! S-au făcut maro și s-au uscat. Acel arbust a trăit în același loc an de an, dar nu a căzut niciodată zăpadă pe el. Ce era în zăpada care a udat și ucis arbustul în săptămâna Crăciunului 2017? Am păstrat niște frunze, dacă vreun om de știință ar vrea să le examineze. Doar dați-mi de știre.

(more…)

Reclame
Tagged with: , ,

Foto: CADEREA VIENEI …

Posted in Uncategorized by saccsiv on aprilie 2, 2018

Cu peste 300 de ani in urma, islamul n-a putut cuceri Viena. A reusit acum …

.

 

Tagged with: