SACCSIV – blog ortodox

ASPAZIA OTEL PETRESCU s-a mutat la Domnul

Posted in Uncategorized by saccsiv on ianuarie 23, 2018

Iata ce putem citi la A murit Aspazia Oţel, „sfânta“ din închisoare. „Am fost calificată drept irecuperabilă şi am crezut că merg să mă împuşte“ de pe Adevarul:

Aspazia Oţel, femeia care a pătimit 14 ani în temniţele comuniste, a murit în noaptea de luni spre marţi. Ea a fost naşa Zoei Rădulescu, fiica lui Gogu Puiu, liderul rezistenţei armate din Dobrogea.
Aspazia Oţel Petrescu s-a născut pe 9 decembrie 1923 la Cernăuţi, într-o familie de învăţători. După ce a urmat cursurile şcolii primare în comuna Ghizdiţa, a fost înscrisă la Liceul din Bălţi. Acolo a urmat un semestru, după care a fost retrasă din cauza unei hipocalcemii. Fiind pusă de părinţi să aleagă între Chişinău şi Cernăuţi, urmează cursurile Liceului de fete ortodox „Elena Doamna“ din Cernăuţi.

Între 1944-1948 urmează Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj; primul an la Sibiu, unde Universitatea era refugiată, şi apoi la Cluj. În timpul facultăţii, conferenţiază în cadrul FORS (Frăţia Ortodoxă Română Studenţească), cu lucrarea Iisus în poezia română. Este una dintre elevele preferate ale lui Lucian Blaga, care o va încuraja să-şi cultive talentul literar.
Între 1946-1948 a fost dactilografă la prestigiosul Centru de Studii Transilvane, condus de remarcabilul profesor academician, istoricul Silviu Dragomir. La 9 iulie 1948 este arestată în plină sesiune de examene, fără să fie absolventă şi fără posibilitatea de a susţine examenul de stat. Este condamnată la 10 ani de temniţă grea, pe care i-a executat în diferite închisori: Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc. Motivul arestării a fost aderenţa la Cetăţuia – organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea Legionară, similară Frăţiilor de Cruce – organizaţia de tineret a bărbaţilor – din cadrul „Liceul ortodox de fete” Elena Doamna din Cernăuţi.

La sfârşitul celor 10 ani de temniţă, Aspazia Oţel Petrescu a fost dusă la biroul de eliberare. „După ce am semnat biletul de ieşire m-au pus să ies afară şi m-au aşezat într-un pluton. Am fost calificată drept irecuperabilă şi am crezut că merg să mă împuşte“, povestea ea. În scurt timp, a aflat că pedeapsa i s-a prelungit cu patru ani şi că va fi dusă la Mislea. „M-au închis singură foarte mult timp, aproape că am uitat să vorbesc. Nu mă aşteptam să mai scap de acolo“, îşi aminteşte Aspazia Oţel.
Un alt episod greu din lagar este când a stat la izolator, pentru că nu a dorit să pârască. „Ne ţineau două zile flămânzi şi în a treia zi ne aduceau jumătate de porţie de mâncare, rece ca gheaţa. M-am făcut ca o vişină putredă“, a povestit ea pentru Adevărul.
După 14 ani de chinuri în lagăr, Aspazia Oţel Petrescu a văzut din nou lumina soarelui. „Lumea de afara era altfel, comunismul devenise victorios. Mi-a fost mai greu să mă acomodez cu acea «libertate», decât cu închisoarea“, mărturisea femeia.

În 1958 se stabileşte cu mama în oraşul Roman, tatăl fiind decedat. Cu foarte multă dificultate reuşeşte să se angazeje pe un post de contabilă la o cooperativă din Roman. În 1964 se căsătoreşte cu Ilie Alexandru Petrescu, căruia îi decedase soţia. Împreună cu acesta îi creşte pe cei doi copii orfani, care ajung calificaţi (fiul – inginer, iar fiica – medic).
După decembrie 1989 participă la toate comemorările martirilor şi mucenicilor din temniţele comuniste, fiind coorganizatoarea Sfântului Paraclis de la Mislea, locul de pomenire a tuturor sfintelor din temniţele comuniste.
Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Aspazia Otel Petrescu: TRAIM VREMURI APOCALIPTICE. „Eu zic ca lupta pe pamant este deja…, pare sa fie castigata de astia”

 

18 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. geo said, on ianuarie 23, 2018 at 10:01 am

    Bunul si Marele Dumnezeu sa o ocroteasca!

    Apreciază

  2. Adi said, on ianuarie 23, 2018 at 10:26 am

    Bunul Dumnezeu sa o odihneasca si sa-i dea un coltisor de Rai, asa cum spunea parintele Paisie Olaru. Si sa se roage de acolo de sus ptr. poporul roman! Doamne mantuieste pe cei bine credinciosi!

    Apreciază

  3. adriandirnescu said, on ianuarie 23, 2018 at 10:38 am

    Dumnezeu sa o ierte ! Dumnezeu sa o odihneasca !

    Apreciază

  4. Mihai said, on ianuarie 23, 2018 at 11:15 am

    Acum au scăpat de ea dumnealor
    Dumnezeu să o odihnească

    Apreciază

  5. Riko said, on ianuarie 23, 2018 at 11:58 am

    Dumnezeu sa o odihneasca.

    Apreciază

  6. mihay2016 said, on ianuarie 23, 2018 at 12:33 pm

    Dumnezeu sa o odihneasca !

    Apreciază

    • marinela said, on ianuarie 23, 2018 at 12:54 pm

      Dumnezeu s-o ierte si s-o odihneasca in ceata dreptilor ,sa se roage si pt noi pacatosii ,sa ne mintuiasca Dumnezeu cu mare mila Lui

      Apreciază

  7. Ioan C. said, on ianuarie 23, 2018 at 2:54 pm

    Gândindu-mă la doamna Aspazia și la mucenicia ei în temnițele comuniste, zic și eu împreună cu Psalmistul:
    „Bucuraţi-vă, drepţilor; celor drepţi li se cuvine laudă.” (Psalmul 32, 1).

    Apreciază

  8. Aurora said, on ianuarie 23, 2018 at 9:35 pm

    Dumnezeu s-o ierte pe d-na Aspazia !

    Apreciază

  9. petrupetru said, on ianuarie 24, 2018 at 9:33 am

    Dumnezeu sa o odihneasca in pacea Lui!
    Roaga-te pentru noi, sfintita doamna!!!

    Apreciază

  10. Eugen Serea said, on ianuarie 24, 2018 at 12:33 pm

    Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească!

    Apreciază

  11. valentin-ion said, on mai 4, 2020 at 4:44 pm

    @petrupetru

    Îmi pare rău că a suferit foarte mult în închisoare această femeie, Aspazia Oțel Petrescu, dar a spus erezii, înșelată fiind de duhul antihristic al lui Arsenie Boca.

    Ereziile Aspaziei Oțel Petrescu într-un interviu din 31.05.2107

    [00:40:44] Diavolul nu poate face lumină. Toată lumina care se obține prin curentul electric, știm, este contrafacere.

    [00:41:00] Noi n-am înțeles cum și de ce, habar n-am avut, pe urmă ne-am lămurit ce s-a întâmplat. Diavolul care are o cunoaștere luciferică și care are o destul de mare înălțime sau profunzime, cum vreți să o considerați, a văzut despre ce este vorba. În loc să obțină o herghelie de dobitoace, așa cum a plănuit el prin aplicarea reflexelor condiționate, s-a pomenit cu o legiune de martiri și mucenici pe care Dumnezeu i-a investit cu darul sfințeniei. Oasele lor au devenit moaște, acelora dintre ei care au murit în condițiile în care vi le voi sublinia imediat. Deci, oasele lor au devenit moaște, izvorăsc mir, fac miracole, purtătorii acestui fel de martiraj n-au putrezit, ne uităm la părintele Lăcătușu și ne este concludent lucrul acesta. Îmi închipui, nu numai eu, toți ne-am imaginat în momentul acela când primul a plecat în felul acesta la Domnul, i-a lămurit pe îngeri, cred că a fost un hohot de râs în tot Cerul când a văzut cum a păcălit, a păcălit, cum a reușit fără, fără, fărăăă, fără zgomot, deci liniștit și blând, așa cum este Dumnezeu, să întoarcă herghelia de dobitoace în martiri și mucenici. I-a fost posibil Domnului să facă lucrul acesta, în primul rând pentru că este singurul care poate face lucrul acesta. Dumnezeu poate să întoarcă în bine cel mai mare rău, a demonstrat-o asta de-a lungul veacurilor și, cu atât mai mult în episodul în care tocmai vi-l povestesc. Și în al doilea rând și-a binecuvântat încă odată darul pe care l-a dat omului, libera alegere. Oamenii aceștia au căzut fiindcă au fost chinuiți peste puterea de suportabilitate hotărâtă de Bunul Dumnezeu, nu au ales ei, n-au putut să aleagă, au fost duși dincolo de puterea când mai puteau să aleagă ceva. Deci ei de aia au putut fi transformați în sfinți, pentru că ei n-au căzut prin alegerea blasfemiei, a urii de aproapele și tot ce s-a practicat în temnițele comuniste, nu, ei au fost siliți să facă lucrul acesta printr-o asceză care nu era compatibilă cu puterea de suportabilitate a omului, și Dumnezeu i-a sfințit. Deci, deci așa va face tot timpul, asta este lucrarea Domnului și a demonstrat-o cu foarte multe ocazii.

    [00:45:12] De foarte multe ori diavolul s-a crezut aproape de victorie. Nu. Când L-a torturat pe Mântuitorul, deci Însăși Divinitatea supusă reflexelor condiționate.(nu e adevărat, este contrazisă de Părintele Bisericii, Doctorul Bisericii, Sfântul Ioan Damaschin care în Dogmatica sa spune că „nu Dumnezeirea a pătimit, ci trupul Domnului” – n. n.) Și a zis atuncea că iadul a biruit Raiul. S-a văzut în ce glorie, probă este Învierea Domnului, nu?, în ce glorie s-a terminat opera lui de distrugere.

    [00:45:54] Ceea ce, ceea ce am înțeles noi din toată chestiunea asta este că într-adevăr, diavolul este o energie (nu e adevărat, este o „putere îngerească care prin voinţa lui liberă, s-a îndreptat de la starea sa naturală la o stare contra naturii sale şi s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu care l-a făcut, voind să se împotrivească Lui”, vezi Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin – n. n.), este inferioară Divinității, categoric, dar, dar determină o lume paralelă care există și unde el ne poate duce oricând, pentru că noi nu avem suficientă tărie să-i putem rezista, și de foarte multe ori Dumnezeu ne lasă la puterile noastre, și intervine El, intervine întotdeauna, condiția este să ne ținem cu amândouă mâinile de toartele Cerului, să ne ținem de El, El a și spus, a și precizat că este nevoie de acceptul nostru. El a spus: „Iată, Eu stau la ușa inimii voastre și bat, intru numai celui care Îmi deschide”.

    [00:47:04] Dar, ceea ce trebuie să înțelegem noi este că de fapt nu ne părăsește niciodată, dar locul pe care îl avem în marea Lui îndurare are nevoie și de un mic, mic merit al nostru, acesta de a avea toată încrederea că Dumnezeu este exact ceea ce ne-a spus: Creatorul nostru, „Calea, Adevărul și Viața”. Dacă nu ne îndoim de lucrurile astea, n-are ce să ne facă. Pe aceasta se întemeiază Biserica Domnului și pe Aceasta „porțile iadului n-o vor birui”.

    [00:47:54] Cred că am reușit să vă sp…, fiindcă pentru asta ați venit, nu-i așa, să înțelegeți care a fost misterul rezistenței noastre, să vă deslușesc cum a lucrat diavolul și cum a lucrat Bunul Dumnezeu.

    [00:48:14, O tânără adresându-se celorlalți vizitatori din grup:] Am mai putea vreun sfert de oră dacă vreți să puneți o întrebare.

    [00:48:21, Un tânăr din grup:] Greu.

    [00:48:23, O tânără din grup:] Doamna Aspazia vreți să ne mai povestiți ceva despre părintele Arsenie?

    [00:48:26, AOP:] Eu vă povestesc, dar să vă întrerupeți când trebuie să plecați. Eu, când e vorba de părintele Arsenie, pot să vorbesc o zi întreagă de dimineața până seara și nu mai termin.

    [00:48:40] Deci, am să pornesc de la un fapt. A venit un părinte, a stat aicea unde am stat eu, eu eram acolo și mi-a spus: „Doamna Aspazia am citit cartea dumneavoastră…” „Care?”, am zis eu. Și el a zis: „Strigat-am către Tine, Doamne”. „Strigat-am către Tine, Doamne”, acesta este titlul meu, nu „Doamne, strigat-am” pe care l-a pus Platytera (editura Platytera a îndreptat titlul după stihul din psalmul lui David, 140: „Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine”, așa cum este și în Septuaginta grecească: Kyrie ekekraxa pros Se, https://www.youtube.com/watch?v=W63_PvOrZZg – n. n.), editura asta care și-a cam bătut joc de cartea mea, dar de fapt și-au bătut joc de ei pentru că Dumnezeu le-a administrat o, o, o lecție foarte severă. Au spus la un moment dat, eu vorbesc la un moment dat despre… Care era problema Platyterei: că eu am considerat-o pe Tereza de Lisieux sfântă. Eu, eu nu sunt vrednică nici pe departe ca părintele Arsenie, dar am pățit același lucru pe care l-a pățit cuvioșia sa cu Francisc de Assisi. Cum mi-am permis să-i considerăm în afară de păcat (în afară de păcat este doar Dumnezeu, despre Francisc de Assisi și „sfinții” latinilor zice Sfântul Părinte al Bisericii Ortodoxe, Sfântul Ignatie Briancianinov în cartea „Despre înșelare”: „O mare parte dintre nevoitorii Bisericii Apusene, socotiți în sânul acesteia ca foarte mari sfinți – aceasta dupa căderea ei de la Biserica Răsări­teană și îndepărtarea Sfântului Duh de la ea – s-au rugat și au ajuns la vedenii, bineînțeles mincinoase, prin metoda pe care am amintit-o. Acești păruți sfinți se aflau în cea mai cumplită înșelare drăcească. Înșe­larea își ridică, deja, în chip firesc capul pe temeiul hulirii împotriva lui Dumnezeu prin care este schimo­nosită la eretici credința dogmatică”. Pentru mai multe informații vă recomandăm citirea cărții Sfântului Ignatie Briancianinov, „Despre înșelare” – n. n.), eu nu i-am considerat sfinți, dar i-am considerat în afară de păcat, deci vrednici de mântuire prin viața lor, pentru că Mântuitorul a spus: „După faptele voastre vă voi judeca”, n-a zis după teologie, n-a zis după ortodoxie vă judec Eu, a spus după faptele voastre.(nu e adevărat ce spune această femeie, bolește de duhul lui Boca, bolește de ecumenism; Avva Coprie din Pateric, Sfântul Părinte Ioan Gură de Aur, Sfântul Părinte Nicolae Velimirovici în conglăsuire cu Sfântul Părinte Ignatie Briancianinov spun: „Chiar dacă îmbrățișăm dogma cea adevărată, dar nu ne îngrijim de viața noastră zilnică, cu nimic nu sporim. Dar tot așa, când ne îngrijim atent de curățenia vieții noastre sufletești și trupești, dar neglijăm dogmele cele adevărate, tot nimic nu sporim, și mântuirea nu o dobândim. Dacă vrem să ne izbăvim de gheena și să cîștigăm împărăția, avem nevoie de amândouă: de o viață cinstită și de Ortodoxia credinței.”, a se citi și scrisoarea Sfântului Părinte Ignatie Briancianinov, Despre faptele bune ale celor de altă credință. Despre mântuirea neortodocșilor, https://invataturilesfintilorparinti.files.wordpress.com/2017/03/ignatie-briancianinov-despre-mantuirea-neortodocsilor.pdf – n. n.) Și a mai spus o chestiune la care noi nu ținem cont, și toți bârfitorii de azi nu se gândesc la lucrul ăsta, a spus: „Nu vă voi judeca în mod egal pe toți, ci cu asprimea cu care voi ați judecat”. Deci, ăștia care își permit să judece cu atâta asprime și cu atâta nedreptate (deci bârfitorii sunt, în opinia acestei femei, cei care au judecat, drept, în lumina Sfinților Părinți viața înșelatului de Boca, asta face înșelarea din om zice binelui rău și răului bine, așa cum face și această femeie; ne mai mirăm de ce este situația în țară cum e – n. n.) viața „sfântului”, pentru mine este „sfânt”, am să vă demonstrez de ce, ăă, „sfântului” Arsenie, nu își dau seama că cu această asprime vor fi judecați, nu-și dau seama, le plâng de milă. Pentru că la mine să vină toți iereii, arhiereii din lumea asta și să îmi spună că este un înșelat de diavol, că nu îi cred. (iereii și arhiereii pe care această femeie nu îi crede când îl dezvăluie pe Boca ca fiind înșelat, sunt tocmai Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe care au participat la cele 7 Sfinte Sinoade care au avut loc în lumea asta și ale căror hotărâri le-a încălcat idolul ei Boca prin învățăturile scrise și prin pictura eretică de la Drăgănescu, tocmai pe acești ierei și arhiereii nu îi crede – n. n.) Eu știu că este „sfânt”, pentru că „sfântul” părinte mi s-a arătat ca atare și mi s-a arătat ca atare fiindcă trebuia. (despre arătările demonice recomandăm citirea și recitirea cărții Sfântului Părinte Ignatie Briancianinov, „Despre înșelare” – n. n.)

    [00:51:21] Și, făcând această mică introducere, vă spun ce s-a întâmplat. Deci, a venit părintele respectiv și îmi spune: „Doamna Aspazia, în ce stare de har vă aflați c-ați putut să-L vedeți pe Dumnezeu și Lumina necreată?” Am sărit în picioare și am spus: „Părinte, opriți-vă, nu spuneți mai departe că spuneți blasfemii”. Și părintele s-a uitat așaa, la mine și speriat dee… ieșirea mea vulcanică, așa, că i se părea că sunt o fire blândă, cumpătată, la locul ei, și faptul că mi-am permis să îi spun „opriți-vă, nu mai vorbiți mai departe”. Și i-am spus: „Părinte, cum ați citit rândurile alea, că eu spun clar în ce stare eram. Care stare desăvârșită? De har, cum o numiți sfinția voastră? Eu spun clar că eram în adâncul deznădejdei, care este păcatul cel mai de neiertat. Și vă spun, după experiența din închisoare, că este mai de neiertat decât sinuciderea, despre care se știe că este păcatul care nu se iartă.” „Păi, de ce?” Zic: „Păi de-aia, pentru că sinuciderea este doar o consecință a deznădejdei”. Să știți că nici un sinucigaș nu moare într-o stare de spirit corectă, trebuie să ajungă întâi în fundul deznădejdei și pe urmă celelalte vin de la sine cu supramăsură, că și diavolul are supra măsura lui. „Deci, deci, părinte nu eram, eram în cea mai cumplită deznădejde”. Zice: „Da’ atuncea dumneavoastră cum vă explicați?” Zic eu: „Nu-mi explic, eu cred că ceea ce mi s-a întâmplat a fost ajutorul Bunului Dumnezeu Care a înțeles, din fericire pentru mine, de felul cum m-am manifestat eu, adevărat, a înțeles că eu n-am nici o îndoială că El este singura mea soluție, am totală încredere, că eu fals m-am considerat atunci într-o dilemă, Domnul nu ne pune niciodată în dilemă, noi ne punem, dilema este a alege între bine și rău tot timpul, și m-a binecuvântat. Și eu cred că, știind că este foarte urgent, văzând că eu sunt în panică, cuprinsă de panică, înspăimântată pur și simplu, a zis: Trebuie să acționeze imediat, și m-a, eu zic că m-a transportat virtual într-o lume despre care Mântuitorul ne-a vorbit. El a spus: Părintele Meu are multe lăcașuri, pentru voi, unde veți sta până la Marea Înfricoșată Judecată, acolo atunci vi se stabilește definitiv locul pe care îl veți avea în veșnicie sau nu-l veți avea; până atunci sunteți trimiși în aceste locașuri ale Domnului, care sunt mai aproape sau mai departe de Rai după judecata personală pe care o va face Mântuitorul atunci. Deci este cumva provizorie, definitivă va fi la Marea Judecată. Deci, eu cred că Domnul m-a purtat virtual într-un astfel de lăcaș. Ce pot să vă spun eu, într-adevăr prin ce am trăit, este că este extraordinar de bine. Eram fericită, nu știam ce a venit peste capul meu, dar nu eram în Lumina necreată.” „Da, dar dumnevoastră descrieți că este o lume cu…” Zic: „Da, dar dacă vă amintiți eu am spus că era o lumină aproape materială. Dumnezeu n-are nimic absolut material în El. Pe ce m-am bazat eu că era materială? Că mă simțeam încorporată în această lumină. Dumnezeu m-a încorporat în ea ca să mă liniștească, să îmi dea liniștirea de care aveam nevoie ca să traversez mai departe încercarea care mi se dăduse și pe care altfel nu eram capabilă să o traversez. Deci nici vorbă de Lumina necreată. Era lumina pe care o dă Dumnezeu drepților până la Judecata de Apoi. Și era, am zis eu, materială, pentru că m-a încorporat în ea, ori eu eram corporabilita…, eu eram corp, eu eram acolo, eu nu m-am mișcat de acolo. Dumnezeu nu m-a dus în sfere înalte, nu, virtual m-a plimbat acolo, deci, în cunoștința mea a făcut această operație, pe care numai El poate să o facă cu noi. Așa se explică revelațiile pe care le-au avut familii drepți de-a lungul timpurilor, nu știu dacă e așa sau dacă e altfel, eu așa mi-am explicat”. Și-a plecat părintele meu și n-a mai spus că eram în stare de har și că am văzut… I-am spus: „Părinte, ați, ați făcut dogmatică, să știți eu nu sunt deloc prietenă cu Dogmatica, nici n-o cunosc, nici nu sunt în stare să o înțeleg, este foarte multă înțelepciune, n-am această înțelepciune, deci, n-am cum să îmi dau o altă explicație sau să vă angrenez într-o discuție din asta teologică foarte înaltă, foarte subtilă, dar spuneți-mi din Dogmatica pe care ați studiat-o sfinția voastră e posibil ca ochi omenești să vadă pe Dumnezeu și să nu ardă privirea respectivă? (Sfântul Nicolae Velimiroci în conglăsuire cu Avva Coprie și cu Sfântul Părinte Ioan Gură de Aur, spune: „Dacă uneori dogmele Credinței ne par hrană tare, atunci să ne sârguim mai întâi să împlinim poruncile creștinești de curățire a trupurilor și sufletelor noastre, iar dogmele Credinței singure ni se vor descoperi. La nimic nu folosește preocuparea cu cele înalte ale teologiei, câtă vreme nu ne nevoim să ne îmbunătățim calitatea vieții creștinești personale. Odată monahii din Egipt au vrut să știe mai mult despre Melchisedec, vrând să pătrundă în taina acestui mare preot și rege din timpurile vechi, în scopul acesta l-au invitat pe Avva Coprie în mijlocul lor, și l-au întrebat despre Melchisedec. Auzind aceasta, Avva și-a bătut gura de trei ori și a strigat: „Vai ție, Coprie! Tu ai lăsat cele ce Dumnezeu ți-a poruncit să împlinești și întrebi despre cele pe care Dumnezeu nu ți-a cerut să le cunoști!” Auzindu-l, monahii s-au rușinat și au plecat. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Chiar dacă îmbrățișăm dogma cea adevărată, dar nu ne îngrijim de viața noastră zilnică, cu nimic nu sporim. Dar tot așa, când ne îngrijim atent de curățenia vieții noastre sufletești și trupești, dar neglijăm dogmele cele adevărate, tot nimic nu sporim, și mântuirea nu o dobândim. Dacă vrem să ne izbăvim de gheena și să câștigăm împărăția, avem nevoie de amândouă: de o viață cinstită și de Ortodoxia credinței”.” – n. n.) Gândiți-vă că numai c-a atins pământ, pe care a venit îngerul cu legile divine și a trebuit Moise să își descalțe încălțămintea, cum pot ochii dumnezeiești să vadă Dumnezeirea?” Și a zis părintele: „Da, într-adevăr pe Dumnezeu nu este cu putință omului a vedea.” Deci, deci a citat un fragment din învățătura noastră creștină. Și-a dat seama, și-a dat seama c-a greșit și că eu de-aia m-am răzvrătit, pentru că de asta mi-a fost frică, ei au spus, este foarte greu să mărturisești trăiri în afară de contingent, pentru că Dumnezeu m-a scos din contingent, asta recunosc, m-a scos din realitate și m-a dus în altă realitate dându-mi puterea de a înțelege acea realitate. Numai El poate să facă lucrul ăsta, dar este foarte riscant, tu să încerci să povestești cum s-au întâmplat lucrurile pentru că uite poți să fii interpretat în felul astă. Și o chestie de interpretare așa, cum n-aș fi dorit au făcut-o și măicuțele de la Diaconești față de care eu am foarte mare evlavie și față de îndrumarea lor am foarte mare încredere, sunt convinsă că sunt pe undrum bun, dar ele au pus într-o icoană, m-au pus pe mine, nu știu de ce, că eu eram vie încă, Doamne iartă-mă. Deci, m-au pus, m-au pus cu martirii nevină acolo, n-aveam ce cauta acolo, a pus șobolanii în icoană. Șobolanul pentru mine și pentru foarte multă lume este expresia celui rău, este un animal necurat, ce să caute el într-o icoană? A pus acolo turma de șobolani, i-a pus urcând scările către mine, ori eu spun clar că unul singur a urcat și de la jumătatea drumului s-a întors, l-a întors Dumnezeu, de fapt îngerul, îngerul meu păzitor. Pictează Lumina ca o revărsare ca o revărsare de lumină în valuri și în cadrul Luminii pun o mână ca și cum ar fi mâna Bunului Dumnezeu. Clar, peste existența mea Dumnezeu și-a pus mâna Lui sfântă, dar lumina nu era Lumina Lui Divină, nu era El în Lumina Divină, nu, lumina în care m-a înfășurat era Lumina pe care o dăruiește drepților, deci nu era lumina care venea de la mâna lui Dumnezeu. Aicea chiar că este o chestie de dogmă, la care eu nu mă pricep, dar atâta pot să spun că ea m-a cuprins dintr-odată, eu m-am simțit dintr-odată în această lumină. N-am văzut-o venind în valuri către mine de la excelența Divină, n-aaam, cât de păcătoasă și de ticăloasă sunt eu, nu me…, cum să spun, nici nu meritam așa ceva, dar nici nu face Dumnezeu așa ceva. El m-a scos doar din contingent și m-a pus puțin în lumea privegheată de El ca să mă liniștească atât cât era necesar ca să fac față în continuare anchetei care a continuat, anchetă pe parcursul căreia starea de spirit pe care mi-a lăsat-o această trăire m-a ajutat să trec foarte ușor.

    Apreciază

  12. valentin-ion said, on mai 25, 2020 at 12:58 pm

    Aspazia Oțel-Petrescu, Doamne strigat-am!, ediția a II-a, Editura Platytera, București, 2008, pp. 56-57:
    http://fericiticeiprigoniti.net/ioan-iovan/1343-pe-parintele-ioan-l-a-iubit-mult-dumnezeu
    https://web.archive.org/web/20160808214903/http://fericiticeiprigoniti.net/ioan-iovan/1343-pe-parintele-ioan-l-a-iubit-mult-dumnezeu

    Dintre toţi închişii care într-un fel sau altul s-au bucurat de binecuvântarea părintelui Arsenie [Boca], cea mai mare condamnare a avut-o părintele Ioan, 25 de ani. Cred că nici un preot român n-a fost mai calomniat şi mai insultat decât acest preot, exemplu de trăire creştină. Acuzaţiile cele mai aberante, minciunile cele mai josnice i-au însoţit calvarul.

    Dacă am în vedere o aserţiune rostită de Mama Sica, pe părintele loan l-a iubit mult Dumnezeu pentru că l-a găsit capabil să poarte o cruce atât de grea.

    L-am cunoscut pe părintele loan mai mult în ipostaza de Silviu Iovan. A venit spre mine în ziua în care îmi terminasem lucrarea susţinută la F.O.R.S. Mi-a dăruit atunci „Urmarea lui Hristos”, această sublimă „osana” adusă dumnezeirii, acest imn de iubire neegalat încă. Numele părintelui loan mi-a rămas legat de această carte. (despre cartea „Urmarea lui Hristos” recomandăm citirea cărții Sfântului Părinte Ignatie Briancianinov, Despre înșelare; pentru cei care nu au cartea pot citi aici: http://fericiticeiprigoniti.net/ioan-iovan/1343-pe-parintele-ioan-l-a-iubit-mult-dumnezeu#comment-539 sau aici: https://web.archive.org/web/20160808214903/http://fericiticeiprigoniti.net/ioan-iovan/1343-pe-parintele-ioan-l-a-iubit-mult-dumnezeu#comment-539 – n. n.) Silviu avea un suflet cu limpezime de copil, o puritate ce nu putea fi ruptă de nici un demon flămând de pervertire a sufletelor mari. Uneori, în temniţă, când mi se oferea spectacolul trist al omului ne-om, mă gândeam la Silviu ca la o reabilitare a OMULUI.

    Mi-l amintesc într-un amurg de primăvară timpurie, într-un Cluj în care nu bântuiau încă strigoii arestărilor. Ne întorceam de la Zorica [Lațcu n.n.] unde clujenii legaţi de Sâmbăta şi de părintele Arsenie ne-am adunat să sărbătorim ziua de aniversare a poetei, despre care profesorul nostru, Dimitrie Popovici, spusese că ea a reuşit să atingă cerul poeziei pure.

    Fusese o zi minunată, în spiritul Sâmbetei, încheiată cu acel sublim „lumină lină”, cântat atât de frecvent la vecerniile de la mănăstire. La plecare Silviu mi-a propus să ne plimbăm puţin prin primăvară. Era momentul în care ziua se scufundă în noapte şi cerul capătă un albastru intens. Ningea rar, cu fulgi mari, care, pe fondul albastru, păreau fluturaşi albi sau petale de floare. Silviu era într-o vervă de zile mari. Îmi povestea despre poezia lui Ducici, despre poeme albastre, despre flori albastre, despre ceruri şi ape albastre, era o revărsare de azur în cuvintele sale ce dădea o anume feerie clipei. Am numit această clipă „ora albastră” şi am identificat-o cu personalitatea părintelui loan.

    În anii lungi de temniţă, acolo unde obloanele sau varul de pe geamuri îmi permiteau să văd cerul, contemplam acest moment al zilei în declin, după care se instalează „ora albastră”. Reuşisem cu timpul să deosebesc, după nuanţele de albastru ale acestei ore, cum va fi ziua următoare: geroasă sau caldă, ploioasă sau senină, calmă sau bântuită de vânturi. Pe părintele loan aveam să-l reîntâlnesc în libertate, după 1989. Doamne, ce emoţie, ce regăsire!

    (Aspazia Oțel-Petrescu, Doamne, strigat-am!, ediția a II-a, Editura Platytera, București, 2008, pp. 56-57)

    Viața Părintelui Ioan Iovan (1922-2008), 8. Închisoarea Văcărești:
    http://ioaniovan.ro/viata/56-8-inchisoarea-vacaresti
    https://web.archive.org/web/20160913025347/http://ioaniovan.ro/viata/56-8-inchisoarea-vacaresti

    În Închisoarea de la Văcărești, doctorul Schoferman și doctoul Blidaru s-au îngrijit a-i restabili sănătatea părintelui Ioan Iovan. Aici, conjuctura internațională modificată, datorită relaxării relațiilor politice dintre America și U.R.S.S. prilejuiește schimbarea regimului de detenție. Astfel, părintelui Ioan i se permite să primească scrisori, pachete, dar și să vorbească la vorbitor. Dorul crâncen al părintelui Ioan de mamă urma să fie ostoit în 28 august. La scadența vorbitorului, a venit tatăl acestuia. Pentru a căpăta tărie la vederea fiului, tatăl părintelui Ioan renunțase a purta doliul și băuse un pahar cu vin. Părintele Ioan arătă că nu este străin de cele întâmplate, întrebându-l ce s-a petrecut pe data de 5 februarie. Tatăl spuse mâhnit fiului că aceea fusese ziua piederii mamei. Aceasta, înainte de a trece la Domnul, a primit Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Mântuitorului Hristos[1].

    Ferecat între ziduri, părintele Ioan resimte intensitatea trăirii adevărate. De Sfintele Paști, s-a reușit unirea a trei confesiuni. Astfel, părintele Ioan a izbutit a-i convinge pe părintele vicar romano-catolic de la Iași, Xaveriu și pe părintele greco-catolic, Nicolae Opriș, fost paroh la Bonțida-Cluj, să oficieze împreună Sfânta Liturghie. Apoi, a urmat împărtășirea tuturor deținuților într-o atmosferă de nesfârșită bucurie. Totodată, însuflețiți de entuziasm creștinesc, deținuții au intonat „Hristos a înviat”, ceea ce a atras atenția gardianului din postul turn de observație. Ofițerul de seviciu a fost informat, prezentându-se în celulă. Căpitanul Cucu, deținut politic ca și ceilalți, fost ofițer de grăniceri, a rânduit plasarea preoților în spate. De asemenea, ofițerul de serviciu a impus ieșirea în față a preoților, suspectându-i pe aceștia că au făptuit slujbă religioasă. Căpitanul Cucu a răspuns ferm acestuia, rugându-l să nu profaneze religia ortodoxă. Acesta preciză că i se cântase „Hristos a înviat” cu prilejul zilei de naștere[2].

    De altfel, după ce a stat în celulă cu părintele Ioan, ajungând să-l intuiască, să-i cunoască concepția, părintele greco-catolic, Nicolae Opriș , se atașase într-atât, încât mărturisea: „Îmi pare rău, însă dacă cineva îmi prezenta așa Ortodoxia, alta era atitudinea mea față de ea”[3].

    [1] Cristina Stavrofora, Părintele Ioan Iovan, Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”- Recea de Mureș, Târgu-Mureș, 2010, pp. 44 – 45.

    [2] Idem, op. cit., pp. 45 – 47.

    [3] Remus Onișor, editorul volumului și realizatorul interviurilor, Cuvinte împărtășite de părintele Ioan și Maica Stareță Cristina, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, p. 88.

    MONAHIA CRISTINA STAVROFORA, Părintele IOAN IOVAN de la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” – RECEA de Mureș, 2010, pp. 44-47:

    VĂCĂREȘTI

    La Închisoarea Văcărești m-a primit doctorul Schoferman și bunul doctor Blidaru, fiu de preot. Aceștia m-au îngrijit și m-am vindecat. În acest timp, a avut loc schimbarea conjuncturii internaționale, datorită relaxării relațiilor politice dintre America și U.R.S.S., fapt care s-a reflectat și în regimul nostru de detenție. Mi s-a acordat dreptul de a primi scrisori, pachete și dreptul la vorbitor. Bucuria mea a fost enormă, pentru că îmi era foarte dor de mama, așa că am chemat-o pentru 28 august. La scadența vorbitorului, am așteptat-o cu nerăbdare, dar, spre marea mea mirare, în locul mamei a venit tata. Obsedat de visul avut pe 5 februarie, înainte de a-i fi adresat salutul de bun venit: „Sărut mâna!” – l-am întrebat iritat de ce nu a venit mama. Mi-a răspuns blând, să fiu liniștit că va veni data viitoare.

    Nemulțumit, i-am cerut să-mi spună ce s-a întâmplat în 5 februarie, pentru că eu știu că mama venea și dacă era bolnavă, venea și pe targă!

    Surprins, tata m-a întrebat:

    – Cine ți-a spus?

    Eu am răspuns:

    – Ce să-mi spună?

    La care tata mi-a cerut să-i spun ce știu eu.

    Imediat i-am povestit visul pe care l-am avut pe data de 5 februarie.

    Bietul tata a început să plângă și a căzut zdrobit pe gardul de sârmă de la vorbitor spunând că în acea zi mama murise.

    Gardianul care asista mi-a făcut semn să fiu atent ca să nu se întâmple ceva cu tata. Revenindu-și, tata mi-a spus că, pentru a rezista la întâlnirea cu mine, și-a scos doliul și a băut un pahar cu vin. L-am întrebat apoi dacă a fost împărtășită și m-am liniștit, când mi-a confirmat că fusese.

    Tot la Văcărești, înainte de a fi transferat la Jilava, care era o închisoare de tranzit, am trăit împreună cu colegii un moment de înălțare sufletească. De Sfintele Paști, cu mare greutate, am reușit să-l conving pe părintele vicar romano-catolic de la Iași, Xaveriu (care a murit în închisoare) și pe părintele greco-catolic, nerevenit[*], Nicolae Opriș, fost paroh la Bonțida-Cluj, să oficiem împreună slujba, întrucât eram deținuți de toate confesiunile. Așa cum am mai relatat s-au folosit obiecte sfinte corespunzătoare condițiilor de detenție aspră în care ne aflam. Vinul îl aduceau plantoanele în sticluțe de vin tonic. Antimisul îl aveam cusut pe spatele maieului, iar Potirul era o cutie de ebonită sfințită. Totul a decurs cu bine până la momentul consacrării (epicleza – chemarea Duhului Sfânt) pentru prefacerea darurilor, când părintele vicar a ezitat să consacre. Rugându-l insistent să treacă peste confesionalism, având în vedere că ne găseam la o răscruce a vieții, a acceptat Prefacerea în comun a Sfintelor Taine în ritualul Ortodox, eu fiind Protos.

    Pentru mine a fost un moment de fericire sublimă, le-am și spus că acolo, închiși între ziduri, am reușit să realizăm unirea dintre cele trei confesiuni. Apoi, a urmat împărtășirea tuturor deținuților într-o atmosferă de extaz creștinesc.

    La încheierea Sfintei Liturghii, animați de o bucurie divină, nemaiîntâlnită, am cântat cu toți deținuții Hristos a Înviat cu voce tare, ceea ce a atras atenția turelei (gardianul din postul turn de observație). Acesta fiind bine instruit, știa exact celula unde se cântă și a raportat telefonic ofițerului de serviciu. Curând, am auzit pași repezi pe coridor, îndreptându-se spre ușa noastră. Cu o iuțeală uimitoare s-a strâns totul, iar preoții s-au împrăștiat printre deținuți. Gestul nostru era foarte periculos; dacă ne prindeau, ne trimiteau la izolator. Pentru cei bolnavi, această pedeapsă însemna exterminarea. Căpitanul Cucu, deținut politic ca și noi, fost ofițer de grăniceri, fiul generalului Cucu, comandantul Jandarmeriei din România, ca un bun organizator ce fusese, ne-a așezat în spate cu mâna lui. Când a intrat ofițerul de serviciu, cele mai mari emoții le aveam noi, preoții.

    – Ați făcut slujbă religioasă, s-a auzit cântând! Cine a slujit? a strigat nervos.

    Nu i-a răspuns nimeni.

    – Care dintre voi sunt preoți? Să iasă în față!

    Când noi ne-am mișcat, cu intenția de a ieși în față, căpitanul Cucu a sărit înaintea noastră. S-a prezentat în fața ofițerului de serviciu și i-a spus:

    – Vă rog, domnule ofițer, să nu ne jigniți în ziua de Paști!

    – Cum puteți spune că nu ați slujit, mai și negați? a strigat ofițerul furios.

    Căpitanul i-a răspuns din nou calm:

    – Domnule ofițer, nu vă bateți joc de religia noastră. Unde ați văzut dumneavoastră făcându-se Liturghie în zeghe și fără obiecte de cult?

    – Totuși s-a auzit cântând! a mai spus ofițerul pe un ton mai blând.

    – Domnule ofițer, a fost ziua mea de naștere și colegii mei mi-au cântat Hristos a înviat, așa ca un cadou, a replicat căpitanul Cucu.

    După care ofițerul a ieșit liniștit, fericit că nu s-a oficiat slujba și că superiorii nu-l vor trage la răspundere pentru lipsă de vigilență.

    [*] Greco-catolic (unit) nerevenit la credința ortodoxă

    În căutarea sensului suferinței – interviu cu părintele Ioan Iovan de la Mănăstirea Recea –, Interviu realizat de Cornel NISTEA:
    http://nistea.com/IOANIOVAN.html
    https://web.archive.org/web/20170602040948/http://nistea.com/IOANIOVAN.html

    […]

    Cornel Nistea: Ce-a mai urmat? Rămăseserăți la momenul Văcărești.

    Părintele Ioan: Aici, la Văcărești, am trăit, în condiții grele de detenție, un moment de mare înălțare sufletească. Am reușit să-i conving, nu fără dificultate, pe părintele vicar romano-catolic Xaveriu, de la Iași (el a murit în închisoare) și pe părintele greco-catolic Nicolae Opriș, fost paroh la Bontila de lângă Cluj, să oficiem împreunã slujba de Înviere. Cu un singur moment de ezitare al părintelui vicar, acela al consacrării, când s-a invocat coborârea Sfântului Duh pentru prefacerea darurilor, totul a decurs într-o comuniune în care ne regăseam toți, indiferent de confesiune, fii ai lui Dumnezeu, uniți întru Hristos. A urmat împărtășirea tuturor deținuților într-o atmosferă de extaz sufletesc. Realizam acest moment de fericire sublimă ca pe o răscruce a vieții mele. La încheierea Sfintei Liurghii, animați de o bucurie divină unică, am cântat toți deținuții, din tot sufletul, „Hristos a înviat”, cu voce tare, ceea ce atras atenția supraveghetorilor. Noi, preoții, eram pasibili de pedepse aspre. La apariția ofițerului, instantaneu toți deținuții au fost preocupați să ne apere făcând un scut de trupuri. În față se afla căpitanul de aviație Cucu, un om inteligent și foarte bun organizator. Când ofițerul a pretins că am făcut slujbă religioasă, ceea ce era strict interzis, căpitanul Cucu i-a replicat ofițerului ce ne inspecta, pe un ton liniștit, dar hotărât: „Vă rog, domnule ofițer, să nu ne jigniți în ziua de Paști. E ziua mea de naștere, iar colegii mi-au cântat Hrisos a înviat.”

    […]

    Interviu realizat de Cornel NISTEA

    Această pagină a fost ultima oară modificată
    la data de 10/25/2013 14:50:09

    Părintele Ioan Iovan, de la Mănăstirea Recea. PARINTELE IOAN DE LA RECEA VAZATOR CU DUHUL:
    http://biserica.org/Publicatii/1994/NoI/04_index4.html
    https://web.archive.org/web/20090309112856/http://biserica.org/Publicatii/1994/NoI/04_index4.htm

    […]

    Dintr-o închisoare într-alta

    Părintele Ioan este acuzat de instigare la terorism, printr-o înscenare mârșavă, și condamnat la muncă silnică pe viață de Tribunalul Galați. Sistemul de distrugere morală și fizică a deținuților din penitenciarul Galați era pus la punct în cele mai mici amănunte. Nu e vorba numai de anchetele pe care cei de la Interne le conduceau zile și nopți, fără pauză și fără milă, sau de celula fără geam și fără calorifer în care își ișpășea părintele Ioan, în plină iarnă, pedeapsa. Când părintele Ioan solicita să meargă la toaletă, i se spunea „așteaptă!”; „zile intregi mi se răspundea: Așteaptă!”. La un moment dat, părintele Ioan face un TBC glandular și, din aceleași cauze – frigul și mizeria – mâinile i-au crăpat până la os. Și totuși, cu eforturi supraomenești, reușea să se roage de fiecare dată în poziție de rugăciune, cu fața spre crucea însemnată cu apă pe perete.

    Nu a lipsit o zi în care părintele Ioan să nu oficieze Sfânta Liturghie cu ajutorul plantoanelor, care erau deținuți de drept comun, primind o sticluță de vin tonic ca medicament. Antimisul îl avea cusut pe spatele maieului. Potirul era o cutie de medicamente din ebonită sfințită. La Văcărești, unde fusese transferat de la Galați, a reușit, cu foarte mare greutate, să-i convingă pe părintele Xaveriu, vicar romano-catolic de Iași, și pe părintele Nicolae Opriș, preot greco-catolic nerevenit, să oficieze împreună Sfânta Liturghie, de Paști. Totul a decurs bine până la epicleză – chemarea Duhului Sfânt pentru transformarea pâinii și vinului în Trupul și Sângele lui Hristos. Atunci, părintele vicar a ezitat. Părintele Ioan l-a rugat în acel moment să aibă în vedere că se găseau la o răscruce a vieții și să treacă peste confesionalism. Atunci, părintele Xaveriu a acceptat să cheme împreună cu ceilalți doi preoți Sfântul Duh – epicleza. Părintele Ioan mărturisește că a trăit atunci un moment de fericire sublimă, pentru că reușiseră, închiși între zidurile pușcăriei și în suferință, să fie „una în Hristos”.

    […]

    LAURENTIU MELINTE

    Fragment din predica Pãrintelui Ioan Iovan, din 15 august 1992, la Mănăstirea Recea. Extras de pe o casetă video de către Cristian Tudose:
    http://nistea.com/ioanip1.htm
    https://web.archive.org/web/20160702045422/http://nistea.com/ioanip1.htm

    În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh!

    …Eu, ca preot și ca frate al dumneavoastră vă spun: privirile dumneavoastră sunt primite de Hristos, care-i pe Sfânta Masă, și Dumnezeu care este în cer; toți vă privesc, și nu vă privesc ca să vă întrebe unde ați fost până acum, ci ca să se bucure cu bucurie negrăită…

    – Uite-i, uite-i cum te caută, zice Maica Domnului; îi întoarce privirea Mântuitorului când vede așa ceva. Iar când vede cădere, când vede întinare, așa-i întoarce privirea, ca să nu vadă. Și când strigă cineva: Doamne, Maica Domnului(!), Doamne ajută (!), Maica Domnului, ajută (!), când vă vede prezenți la slujba Maicii sale, atunci Mântuitorul se bucură cu bucurie negrăită, iar eu, ca preot, vă spun că-i aici, și l-ați fericit, l-ați bucurat, și cu o prezență din acestea, s-a șters absența de 45 de ani dintr-o dată, a uitat lipsa voastră, că așa-i Dumnezeu, tu faci un pas și El face o mie către tine. Asta-i proporția divină, dă ploaie peste bun și peste rău, dă soare peste drept și peste păcătos, de aceea, scumpii mei, rogu-vă eu din inimă, căutați să descoperiți, să desfaceți inima, și să împăcați într-însa o bucurie care să vă țină mult, și nu numai să vă țină așa, ci să vă hotărască ca de acum înainte să fiți oamenii lui Dumnezeu, oamenii credinței, nu în interesul lui Dumnezeu, căci El există de la sine, ci în interesul nostru, iubiți credincioși. Da, am fost păcătoși, mai suntem dar iată că Dumnezeu a semănat o mică putere la tinerii noștri, și au răsturnat o întunecime de veacuri.

    Un preot de dinainte de a ne dezbina de frații noștri catolici, un preot vede cum se întinează lumea și simte că urmează pedeapsa lui Dumnezeu, și, frământat, se roagă cu lacrimi, întinzându-și mâinile, și zice:

    – Doamne, mai iartă-i, mai dă-le timp de pocăință, nu-i prăpădi, nu-i distruge!

    Îi apare în vedenie Mântuitorul, cu toată autoritatea lui, și alături, arhanghelul Mihail, și-i spune:

    – Când va suna a treia oară trâmbița lui, Mihail va pedepsi toată țara pentru păcatele ei. Preotul strigă la Maica Domnului disperat, și apare Maica Domnului, după ce de două ori se făcuse semn lui Mihail, când să se dea al treilea semn, Maica Domnului vine în față și spune:

    – Oprește-te, Fiul meu, pentru rostul care-l am la tine!

    Iar Mântuitorul a dat-o la o parte, și zice:

    – Nu îndrăzni să mă oprești, Maica Mea, căci au păcătuit toți, nu numai poporul de rând, ci și arhiereii, și preoții, și călugării, toți au întinat jurămintele, nu mai rabd, lasă-mă să fac dreptate!

    Maica Milei, care nu are opreliște la Fiu, a îngenunchiat și-și frângea mâinile, și-i curgeau brazde de lacrimi pe obraz, și a strigat:

    – Ai dreptate, Fiul meu, așa este, ai luat Trup din Trupul meu, Sânge din Sângele meu, rogu-te, iartă-i și de data aceasta, adică, dă-le timp de pocăință, te rog, pentru rostul meu la tine.

    Mântuitorul, iubiți credincioși, strigă:

    – M-ai biruit, Maica mea, m-ai biruit! În veci voi schimba dreapta mea mânie și o voi transforma în milă. Le voi trimite alți propovăduitori să-i învețe calea mântuirii !…

    Și, se pare că și nouă ne trebuie așa ceva, să ne rugăm cu toții ca să ne primească pe noi, pe toți, că se poate, iubiți credincioși, Dumnezeu nu ține minte răul pe care-l fac oamenii, și, pe lângâ toate acestea, să nu uităm noi, românii, că oriunde am fi (și mă bucur că azi sunteți aici din toate părțile țării), să nu uităm câtă dragoste are Maica Domnului de țara noastră, de poporul nostru care-l iubește, care are în el, în sufletul lui, cel mai mult din lume, biserici închinate Maicii Domnului, și cele mai multe hramuri, dedicate ei, Preacuratei.

    Dragii mei, am mai spus, dar mai repet, că și Evanghelia se repetă: cinci călugări pleacă de la mănăstirea Bistrița-Baia, din Moldova, pleacă la Sfântul Munte Athos, pleacă, și n-au apucat doi km. sau trei să iasă căci apare Maica Domnului în fața lor și le spune:

    – Unde mergeți, fiilor, unde vă grăbiți?
    – Mergem la grădina ta, Maica Domnului, din Sfântul Munte, să ne
    mântuim mai ușor.

    Și răspunde Maica Domnului, auziți toți:

    – Întoarceți-vă înapoi, și să știți că și România este grădina mea!”

    Fragment din predica Părintelui Ioan Iovan, din 15 august 1992, la Mănăstirea Recea.
    Extras de pe o casetă video de către Cristian Tudose.

    Această pagină a fost ultima oară modificată
    la data de 10/25/2013 14:50:10

    Pr. Nicolae Bordașiu: „Am fost cu adevărat cucerit de personalitatea Părintelui Arsenie Boca”:
    http://www.arsenieboca.ro/am-fost-cucerit-de-personalitatea-parintelui
    https://web.archive.org/web/20161015232852/http://www.arsenieboca.ro:80/am-fost-cucerit-de-personalitatea-parintelui

    […]

    Am stat de vorbă, sigur, cu Părintele, care avea, oarecum, idee despre fiecare dintre noi. Știa că am venit acolo de la București, cu atât mai mult cu cât Părintele Stăniloae voia să realizeze o legătură între grupul de la Antim și grupul de la Sâmbăta. Și, cum noi eram de la Antim, și Părintele a fost interesat să ne cunoască. Cât am stat pe acolo, aproape în fiecare seară am stat câte puțin de vorbă cu Sfinția Sa, în grup, toți laolaltă.

    Asta a fost prima noastră vizită la Sâmbăta. A doua oară a fost în anul următor, când tot așa, ne-am adunat în grup mai mare și ne-am dus la Sâmbăta. Îmi amintesc de aceasta, pentru că acolo l-am reîntâlnit, după multă vreme, pe părintele Ioan Iovan. El terminase facultatea, venise la Sâmbăta, stătea de vorbă cu Părintele Arsenie, și noi, care veniserăm de la București, eram găzduiți într-o micuță cabană, un fel de șură, unde am dormit cu toții pe fân. Și Părintele l-a adus și pe studentul de atunci Ioan Iovan și ni l-a prezentat. Eu m-am bucurat foarte mult, fiindcă Ioan Silviu Iovan, studentul de atunci, era colegul meu de liceu, de dinainte de 1940, prietenul meu din copilărie și era botezat de bunica mea. Era din satul de unde era tata de origine, și bunicii mei erau gard în gard cu casa parohială unde locuia părintele Gavriil Iovan, tatăl lui Silviu Iovan. Și ne-am bucurat că ne-am revăzut! Cât am fost cu Ardealul cedat, el a rămas acolo, iar eu am fost dincoace, astfel că nu ne-am întâlnit niciodată. Din această a doua întâlnire, îmi amintesc de această clipă, când Părintele Arsenie nu știa că suntem atât de apropiați și așa de bine cunoscuți.

    […]

    Un mare duhovnic și martir român – Părintele IOAN IOVAN. Interviu realizat de Claudiu Târziu cu Pr. Jan Nicolae de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia:
    http://formula-as.ro/2015/1170/spiritualitate-39/un-mare-duhovnic-si-martir-roman-parintele-ioan-iovan-19322
    https://web.archive.org/web/20170427155205/http://www.formula-as.ro/2015/1170/spiritualitate-39/un-mare-duhovnic-si-martir-roman-parintele-ioan-iovan-19322

    Mulți dintre cei care au supraviețuit închisorilor co­muniste au scris, după 1990, despre Părintele Ioan cu admirație. De pildă, N. Steinhardt povestește în celebra sa carte „Jur­na­lul fericirii” că, după botezul lui în închisoare, a primit, printr-un terț, o fărâmă de împărtășanie de la Pă­rintele Ioan Iovan. Scriitorul Nico­lae Balotă, care era greco-cato­lic, îl elogiază și spune că nu a văzut în închisoare o figură mai mistică și mai interesantă sub raport duhov­nicesc decât Părintele Ioan Iovan. Este consem­nat și un moment de ecu­menism duhovnicesc, în care P­ărintele Ioan a slujit Liturghia ortodoxă și s-a cu­mine­cat cu un episcop romano-catolic și cu unul greco-ca­tolic. În momentele de suferință, granițele confesio­nale dispăreau și îi ținea la un loc numai crucea lui Hristos. Pentru această jertfă a sa, de a sluji în acele condiții neîncetat, l-am pictat în biserica aceasta, în care ne aflăm, la proscomidiar, cu potirul în mână, în veșminte pascale, și cu două păsări, de-a stânga și de-a dreapta, care poartă câte un ciorchine de strugure. Căci Printele spunea: „Dumnezeu nu m-a uitat în închisoare și îmi trimitea în fiecare dimi­neață, când slujeam Liturghia la Zarcă, la Aiud, un paracliser și-un cântăreț: două păsări, care stăteau nemișcate pe pervazul ferestrei până la sfârșitul slujbei”.

    […]

    „Părintele Arsenie Boca a fost cel care l-a convins să se călugărească”

    – Până la închisoare, părintele Ioan Iovan a avut o evoluție spectaculoasă, care poate că nu s-ar fi pe­trecut, dacă nu s-ar fi aflat sub influența unor mari preoți și martiri ai Bisericii.

    – Da, începând chiar din studenție, părintele Ioan, pe atunci tânărul Silviu Cornel Iovan, l-a avut profesor și îndrumător la licență pe părintele Florea Mureșanu, protopop al Clujului, cel care avea să devină martir în temnița Aiudului. Pe urmă, Silviu Cornel Iovan făcea parte dintr-un grup de tineri intelectuali și studenți creștini ortodocși de la Cluj, alături de Zorica Lascu, Aspazia Oțel Petrescu și Valeriu Anania. Aceștia l-au îndreptat spre părintele Arsenie Boca, care susținea la Mânăstirea Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus, în Făgăraș, o serie de cuvântări duhovnicești, care atră­geau multă lume bună. Cei doi s-au cunoscut, părin­tele Arsenie i-a citit inima și l-a plăcut imediat. Părin­tele Arsenie l-a convins să se călugărească. Înainte de a-l cunoaște pe Părintele Arsenie, tânărul teolog Iovan nu era decis pe care cale să apuce, a preotului căsătorit sau a monahismului, deși se dăruise cumva Maicii Dom­nului. E aici o întreagă poveste! Silviu Cornel Iovan s-a născut ca ultim fiu al unei familii nume­roase a unui preot bihorean. Când era în pântecele mamei, s-a constatat că e o sarcină toxică, iar medicii voiau să-i provoace avort. Părinții lui însă s-au întors din drumul spre spital, asumându-și riscurile. S-au rugat Maicii Domnului să-i ajute, și iată ce om a ieșit! De aceea, Părintele Iovan a avut mare evlavie la Maica Domnului și a vrut, la un moment dat, după 1990, să facă o troiță pe locul unde părinții lui au făcut cale întoarsă din drumul spre medic.

    Deci, Părintele Arsenie l-a îndemnat spre călugărie și tot el i-a dat centura de monah, pe care i-a prins-o, spu­nându-i ca niciodată să nu o lărgească, în sensul că să ducă o viață de asceză, să rămână mereu ca un brad, așa cum era. Iar părintele Ioan l-a ascultat; avea unul dintre cele mai dure programe ascetice din câte am întâlnit.

    În vremea aceea, părintele Arsenie și Maica Vero­nica, stareța de la Vladimirești, aveau o frumoasă prie­te­nie duhovnicească. Știind că Vladimireștiul avea nevoie de un duhovnic, Părintele Arsenie Boca l-a determinat pe Părintele Ioan, care era secretar perso­nal al lui Nicolae Colan, Episcopul Clujului, să mear­gă la Vladimirești. Părintele Arsenie a intuit că acesta este omul care se potrivește locului. I-a scris maicii Veronica: „Ți-am pregătit un munte, dar lasă-l să mai crească!”. Însă Vladimireștiul însuși a crescut foarte mult datorită forței duhovnicești a Părintelui Ioan. Veneau acolo zeci de mii de oameni la sărbători, de puneau Securitatea în alertă generală.

    În 1947, ajuns la Vladimirești, părintele Ioan a fost primit cu multă dragoste, hirotonit diacon și apoi preot de către Episcopul plaiurilor natale, Nicolae Popovici, un alt martir, un om cu mare dârzenie și curaj, care i-a fost și model. De la el a moștenit împotrivirea față de minciuna comunistă. Părintele Ioan a primit și un pro­gram duhovnicesc: „Te pun slujitor al acestui sfânt și sfințitor altar, să deschizi Cerul, nu să-l închizi”. Epis­copul Nicolae știa că vor veni vremuri cumplite și că oamenii au nevoie să fie călăuziți cu orice preț. De altfel, nu mult după aceea, Episcopul Nicolae Popo­vici a intrat în conflict cu autoritățile comuniste, a fost depus din treaptă și a primit domiciliu forțat la Mâ­năs­­tirea Cheia. Părintele Ioan și Episcopul Nicolae nu s-au mai putut vedea prea des, dar au menținut o legă­tură duhovnicească. Și, cel mai important lucru, Părintele Iovan a urmat calea de slujire a Adevărului deschisă de Episcopul Nicolae.

    […]

    Cum a fost arestat în biserică fiul duhovnicesc al lui Arsenie Boca, în urma unei descinderi armate ca la război:
    http://adevarul.ro/locale/galati/cum-fost-arestat-biserica-fiul-duhovnicesc-arsenie-boca-urma-descinderi-armate-razboi-1_5659a82d7d919ed50eae30e3/index.html
    https://web.archive.org/web/20160207110633/http://adevarul.ro:80/locale/galati/cum-fost-arestat-biserica-fiul-duhovnicesc-arsenie-boca-urma-descinderi-armate-razboi-1_5659a82d7d919ed50eae30e3/index.html

    Cum a fost arestat în biserică fiul duhovnicesc al lui Arsenie Boca, în urma unei descinderi armate ca la război

    29 noiembrie 2015, 02:01 de Costel Crangan

    […]

    Arsenie Boca l-a pregătit pe părintele Ioan Iovan, unul dintre marii teologi ai României, pentru a fi, în tinerețe, duhovnicul celei mai prigonite mănăstiri din timpul stăpânirii comuniste: Tudor Vladimirescu din Galați. Considerat dușman al poporului, părintele Ioan a fost arestat, împreună cu stareța Veronica și cu alte maici, în urma unei operațiuni militare în forță la care au participat sute de soldați.

    Deși există obișnuința ca numele părintelui Arsenie Boca să fie legat în special de Prislop, există numeroase dovezi că acesta a avut o influență importantă, inclusiv prin prezența sa fizică, în mai multe locuri din România.

    Un astfel de exemplu este Tudor Vladimirescu din județul Galați, cea mai cunoscută mănăstire din sudul Moldovei, în ciuda faptului că este o așezare monahală relativ „tânără”, de nici opt decenii.

    La amintita mănăstire, Arsenie Boca, „sfântul Ardealului“, a avut un rol extrem de important în definirea conștiinței teologice a părintelui Ioan Iovan (duhovnicul așezării monahale, devenit apoi unul dintre cei mai importanți eologi români) și a măicuței Veronica, una dintre cele mai cunoscute starețe de pe teritoriul românesc.

    Arsenie Boca a fost l-a pregătit personal pe duhovnicul de la Vladimirești

    Părintele Ioan Iovan a fost considerat fiul spiritual al părintelui Arsenie Boca. Acesta l-a pregătit special pentru a fi duhovnicul mănăstirii de la Tudor Vladimirescu, față de care avea sentimente speciale.

    Tânărul profesor de religie Silviu Iovan (devenit Ioan prin tundere la mohahism) l-a cunoscut pe Arsenie Boca la mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, loc în care a cunoscut-o, de altfel, în 1948, și pe maica Veronica, stareța Mănăstirii Vladimirești. În acel timp, era absolvent al facultății de teologie din Cluj și era doctorand sub bagheta marelui teolog ortodox Dumitru Stăniloaie.

    Stareța era venită acolo în căutarea unui duhovnic pentru mănăstire, iar părintele Arsenie, care fusese câteva luni duhovnicul mănăstirii Vladimirești, i-a spus măicuței niște vorbe vizionare: „Ți-am pregătit un munte, dar lasă-l să mai crească!”

    Wikipedia despre Ioan Iovan:
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Iovan

    Ioan Iovan
    De la Wikipedia, enciclopedia liberă

    Ioan Iovan (n. 26 iunie 1922, Husasău de Criș, jud. Bihor – d. 17 mai 2008, Mănăstirea Recea) părinte arhimandrit, mare duhovnic și teolog român, a fost fiul spiritual al Părintelui Arsenie Boca, și duhovnic la Mănăstirea Vladimirești, Plumbuita și Recea. A fost închis în închisorile comuniste de la Galați, Văcărești, Jilava, Gherla și Aiud.[1]

    Note
    [1]. Omul lui Dumnezeu – Parintele Ioan de la Recea – Societate, Sorin Preda, Formula AS – anul 2006, numărul 732, accesat la 12 mai 2016

    Și ucenicii/ucenicele l-au canonizat:
    Icoană pictată cu mult drag, cu părintele Ioan Iovan și scene din viața lui:
    https://web.archive.org/web/20161108172307/http://ioaniovan.ro/fotografii/113-icoana-pictata-cu-mult-drag-pentru-parintele-ioan

    SF. CUV. Mărturisitor IOAN IOVAN

    Și se mai întreabă românii: oare de ce este situația așa cum este în România?

    Apreciază


Lasă un răspuns la marinela Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: