SACCSIV – blog ortodox

Ierodiacon Antonie Cazacu A INTRERUPT POMENIREA Arhiepiscopului Pimen

Posted in Uncategorized by saccsiv on Ianuarie 12, 2018

Iata ce putem citi la Ierodiacon Antonie Cazacu, Mănăstirea Doroteia, jud. Suceava: Mărturisire Ortodoxă despre Sinedriul din Creta de pe OrtodoxInfo:

Încă de la începutul acestei scrisori deschise aș vrea să vă afirm poziția mea fermă în relație cu așa zisul sinod din Creta și erezia ecumenistă. Am întrerupt pomenirea episcopului în urmă cu cinci luni, timp în care nu am fost lăsat să mai slujesc la Sfânta Liturghie și nici să mă împărtășesc cu Sfintele Taine, lucru ce s-a hotărât în cadrul obștii, consider eu în mod necanonic, întrucât doar episcopul poate să hotărască oprirea de la slujire a unui clerit hirotonit. Am acceptat decizia ca oprire din partea starețului de slujire în cadrul mănăstirii conduse de el, ca o măsură administrativă. Cu toate acestea hotărârea de oprire pe termen nelimitat sfidează Sfintele Canoane si Sfânta Tradiție. Ar mai fi de menționat că am fost de asemenea oprit și de la Sfânta Împărtășanie în mod necanonic întrucât nu se aplică două pedepse pentru aceeași faptă. Aceste decizii au avut un singur scop menționat de stareț și alti membri ai obștii, acela de a mă îndepărta din mănăstire. Desigur și acest lucru este necanonic, împotriva tradiției și a lucrării duhovnicești a unui stareț sau duhovnic, sfinții părinți și canoanele îndeamnă starețul sau duhovnicul să insiste de multe ori cu lacrimi pentru întoarcerea unui călugăr care pleacă din mănăstire iar nu să îl forțeze să plece pe unul care dorește să stea. Si în nici un caz să îl forțeze să trăiască și să se manifeste împotriva propriei conștiințe.

(more…)

Anunțuri

ROG RASPANDITI: Campanie de conştientizarea a populaţiei cu privire la impactul mediului virtual asupra copilului mic (0-3 ani)

Posted in Uncategorized by saccsiv on Ianuarie 12, 2018

Vă rugăm să distribuiți (mai ales în grădinițe) pliantul care se află la sfârșitul articolului pentru a sprijini Campania de combatere a autismului virtual.

Campania are ca scop conștientizarea populației cu privire la impactul consumului de mediu virtual (TV, tabletă, mobil, etc) asupra copiilor mici cu vârstele cuprinse între 0-3 ani.

Proiectul urmărește reducerea numărului de copii cu diagnostic de:

  • întârziere în dezvoltarea psihomotrică,
  • întârziere în apariția și dezvoltarea limbajului,
  • tulburare de opoziție și/sau comportament
  • și mai grav de ADHD sau chiar de autism,

cauzate de vizionarea excesivă (peste 4-5 ore/zi) a programelor TV sau a altor forme de realitate virtuală (mobil, tabletă, calculator), în perioada de vârstă 0-3 ani.

În prezent se lucrează la mai multe studii într-o echipa mixta (Romania, SUA, Franța) pentru validarea științifică.

Citiți pe larg despre STUDIU: Autizarea copilului prin televizor

Descarcă Pliant autismul virtual

 

Tagged with: