SACCSIV – blog ortodox

Preotul Ciprian Ioan Staicu BLESTEMA si o numeste SCHIZOFRENICA pe o creștină care i-a cerut un sfat duhovnicesc

Posted in Uncategorized by saccsiv on octombrie 25, 2017

OrtodoxINFO: Preotul Ciprian Staicu insultă și blestemă o creștină care i-a cerut un sfat duhovnicesc

În urmă cu câteva zile, o credincioasă din Bucureşti a adresat un memoriu preoţilor nepomenitori membri ai Sinaxei naţionale române a preoţilor, monahilor şi mirenilor nepomenitori din Biserică Ortodoxă Română, în care cerea un sfat referitor la situaţia domniei sale.

Memoriul a fost adresat şi preotului Ciprian Staicu, care a dat următorul răspuns:

„A ajuns si la mine memoriul. M-am prapadit de ras.
Raspunsul meu: nu ti-a fost de ajuns ca ai facut cu zambetul pe buze combinatia intre erezie si ortodoxie, mai ai si tupeul de a obosi pe parinti cu aiurelile astea?
Atata vreme cat eu particip la vreo sinaxa asemenea memorii – provenite din neurmarea terapiei in curs – nu vor fi luate in seama, pentru ca parintii ortodocsi sunt oameni intregi la minte, care se ocupa cu lucruri serioase, nu cu a motiva IN SCRIS cum o persoana sa stea si in erezie, si in ortodoxie.
Si, ca sa fie mai clar, cu puterea pe care o am de la Hristos esti legata – pe motiv de hulire a Ortodoxiei – de toate pacatele tale si oprita de la impartasanie pana cand un Sinod va anathematiza adunarea din Creta.
Continuă-ti terapia și nu mai stresa oamenii cu scaun la cap.”
Pr Ciprian Staicu

alte detalii aici.

Redacţia OrtodoxINFO a reuşit să obţină textul acelui memoriu, pentru a vedea ce anume a determinat răspunsul pe care l-a dat părintele Staicu. Îl prezentăm în continuare. Din mesajul cu care creştină şi-a însoţit memoriul rezultă că domnia sa sta la dispoziţia sinaxei pentru orice lămuriri pe tema pusă în discuţie în memoriu.

Vezi acest document pe Scribd

32 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Avatarul lui Matiu Cosmin Matiu Cosmin said, on octombrie 25, 2017 at 4:57 pm

    Doamna respectiva slujeste la doi stapani si nu stiu de ce a mai cerut sfat daca ea ramane in comuniune si cu nepomenitorul si cu pomenitorul. Nu vad nimic deplasat in actiunea Pr Ciprian. Persoanele ca si aceasta D-na sunt cele mai periculoase pentru ortodoxie in acest moment

    Apreciază

    • Avatarul lui saccsiv saccsiv said, on octombrie 25, 2017 at 6:43 pm

      Matiu Cosmin

      Nu cele spuse de ea sunt subiectul propozitiei. Neinteresant daca ceea ce spune ea este gresit sau nu.

      Nimic deplasat in ce-a scris preotul Ciprian Ioan Staicu? Pai sa vedem:

      Inca de la inceput o numeste schizofrenica. Sa ne amintim ce zice Sfanta Scriptura:

      “iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului.”

      De unde stie ca e schizofrenica? Presupune? Asta e barfa, despre care stim de la Sfantul Ioan Gura de Aur cum ca:

      Sfantul Ioan Gura de Aur: Despre BARFIRE si mancatorii de suflet de om …
      https://saccsiv.wordpress.com/2011/08/31/55sfantul-ioan-gura-de-aur-despre-barfire-si-mancatorii-de-suflet-de-om/

      Sau s-a spovedit la el si de la ea stie ca e bolnava? Atunci e si mai grav …

      Pe de alta parte, parerea mea e ca schizofrenia, paranoia si multe altele de care se ocupa legiunile de psihopupu, nu prea tin de nebunie, ci mai degraba de razboiul nevazut. Adica de treaba cu dracii. Ori, de exemplu, Domnul nostru Iisus Hristos nu i-a spus demonizatul in fel si chip, ci a avut treaba cu dracii, deci l-a vindecat:

      Vindecarea demonizatului din tinutul Gherghesenilor
      http://ortodoxinfo.ro/2017/10/22/vindecarea-demonizatului-din-tinutul-gherghesenilor/

      Adica, daca femeia este bolnava sau e cuprinsa intr-un teribil razboi nevazut, preotul nu doar ca n-are dreptul sa-i zica “schizofrenico” si s-o trimita la pilule, dar cu atat mai putin nu are dreptul s-o lege:

      cu puterea pe care o am de la Hristos esti legata – pe motiv de hulire a Ortodoxiei – de toate pacatele tale si oprita de la impartasanie pana cand un Sinod va anathematiza adunarea din Creta.

      Si tu nu vezi nimic deplasat? Frate drag …

      Deci, in general, nu mai discutam, ci dictam ca toti care merg la pomenitori (sau si la pomenitori si la nepomenitori) sunt eretici? Si care piuie, il legam, caci doar suntem preoti?
      Frate, oricum asta cu erezia sau neerezia pomenitorilor e un taram de discutie extrem de periculos. De aceea eu m-am ferit sa-mi dau cu presupusul. Imi este extrem de suficienta nepomenirea Ierarhului. Caci daca intram in detalii, fi atent la ce putem ajunge:
      Si de cand sunt pomenitorii eretici? Dupa Sinodul din Creta? Super. Deci pana sa intrerupa pomenirea, a fost si preotul Ciprian Ioan Staicu eretic. De fapt toti preotii ce actualmente sunt nepomenitori. Si cand au trecut la nepomenitori, le-a facut careva mirungerea? Iar daca au fost eretici, evident ca n-au mai fost nici preoti. Deci ei nici acum n-ar mai fi preoti, ci simpli mireni … nepomenitori. Dar noi totusi ii consideram preoti. Ba mai mult, ii vom considera preoti pe absolut toti preotii pomenitori ce vor intrerupe pomenirea in viitor. Dar pe de alta parte zicem si ca absolut toti sunt eretici de la Sinodul din Creta incoace. Ops! Cum se poate? Frate, de abia asta e nebunie.

      In particular insa, discutand despre nefericita femeie, dupa ce ca-i bolnava sau demonizata sau orice, tu o mai si blestemi? Pana la Parusie, caci doar stim bine ca nu va mai fi vreun Sinod … anti Sonodul din Creta.

      Doamne fereste!

      Si cine leaga? Preotul Ciprian Ioan Staicu, care ce zicea acum cateva luni, umar langa umar fiind cu preotul Macarie?

      Datorită Capului Unic și Infailibil al Bisericii, Domnul nostru Iisus Hristos, Harul Dumnezeiesc este prezent și lucrător în Biserica Ortodoxă Română, spre mântuirea poporului dreptcredincios, în pofida abaterilor dogmatice inadmisibile ale unora dintre păstorii ei.

      http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/11/17/spre-luare-aminte/

      Care spunea ca lui Dumnezeu ii place muzica masonica?

      http://ortodoxinfo.ro/2017/07/12/muzica-clasica-si-masoneria-2/

      Apreciază

      • Avatarul lui Matiu Cosmin Matiu Cosmin said, on octombrie 25, 2017 at 7:08 pm

        Adresa doamnei este vicleana pentru ca ea voia de fapt confirmarea ca ceea ce face este bine pentru ca spune clar ca indiferent de raspuns ea ramane in comuniune cu duhovnicul pomenitor.

        Ceea ce a facut Pr Ciprian o va obliga pe D-na respectiva sa aleaga clar una din parti.

        Daca de exemplu pe mine ma leaga acum unul dintre pomenitori sincer nu imi pasa, dar daca ma leaga un nepomenitor nu imi e tot una.

        Eu nu consider eretici pe cei care inca merg la pomenitori dar pe episcopi ii consider pentru ca ei trebuiau sa fie lumina si pastori care sa ne apere. Chiar daca pe episcopi ii consider eretici daca au sau nu har, nu stiu pentru ca Dumnezeu imparte harul.

        Oricum nu imi doresc ca toti cei care din diferite motive merg la pomenitori sa ajunga in iad.

        Apreciază

      • Avatarul lui saccsiv saccsiv said, on octombrie 25, 2017 at 9:57 pm

        Matiu Cosmin

        Te tot legi de femeie …

        E normal s-o blesteme?
        E normal sa-i zica schizofrenica si s-o trimita la tratament?

        Aproape toti nepomenitorii actuali n-au devenit nepomenitori in secunda 0 dupa Sinodul din Creta. Ci dupa un timp.
        Si majoritatea au trecut prin faza prin care trece acum femeia. Sa nu ne facem ca uitam. V-a zis pe vremea aceea vreunul dintre cei deja nepomenitori ca sunteti eretici? V-a blestemat vreun preot nepomenitor cand inca erati nedumiriti?
        Ea de ce nu are voie? Sau altii? Sau in viitor?

        Apreciază

      • Avatarul lui el el said, on octombrie 29, 2017 at 4:57 pm

        Matiu Cosmin

        frate NU E BINE ce a facut popa Staicu, asta fara discutie. Se vede cine se credea drept si infialibil „corect” in forme(mieroase) si continut VICLEAN ( acum i se vadeste MASURA ! …daca ar avea minte sa ia aminte …) si taman el acuza mai deunazi sfatos si „intelept” pe altii de „datul cu blestemul” si de limbaj nepotrivit. La el nu numai limbajul ( INJURIOS) e deficitar, ci MAI ALES ESENTA/ MESAJUL( PATIMA mandriei, maniei,NEstiintei caci s el ca si femeia sunt IGNORNATI ai Dreptei Credinte fiecare in partea/felul lui, etc).
        Femeia aceea sarmana e CLAR pe aratura ei, treaba ei, e o simpla MIREANCA si NU va putea influenta Biserica/ pe cei multi ca sa se justifice o asemenea „pedeapsa”, NU e ea Arie si Nestorie sau Origen ai Bisericii/ neamului APOSTAT roman!!!.
        el insa nu are voie ABUZIV sa o lege pentru nestiinta/ratacirea ei … si asta pana la vremuri care NU ii stau omului in putere sa le estimeze, amarata aia e doar o biata INSELATA ca MAJORITATEA poporului roman APOSTAT SI ERETIC azi.
        Si CU CE e el mai bun ca ea? cu PARUTA lui Marturisire , aia facuta dupa mintea lui? E el FARA INSELARE/GRESEALA de Dogma ca sa ridice piatra ca FARISEUL catre desfranata?
        Parerea mea: MA INDOIESC !!!

        de aceea „legatura” lui la manie/PATIMA si FARA JUSTIFICARE ABSOLUTA e … apa de ploaie, ba sa aibe grija sa nu se intoarca impotriva lui.

        si daca a facut-o la MANIE/PATIMA( cum se vede CLAR pentru cine are ochi de vazut, ca despre OCHIUL Lui Dumnezeu NU e cazul sa aduc eu pamant si cenusa ce sunt vorba) cel mai bine i-ar fi sa „o ridice”, …..
        … nu atat pentru, cat pentru el !

        Apreciază

  2. Avatarul lui Pr Dumitru Ionel Pr Dumitru Ionel said, on octombrie 25, 2017 at 6:58 pm

    Hristos a inviat! Tipa in gura mare parintele Staicu cu „bipul” lui Macarie prin Grecia și nu numai, dar uite că a ajuns să lege virtual printr-o apasare de „mouse” sau tastatură. Ei, boală grea prostia! Puterea de a lega și dezlega e pentru a dezlegaaaa (de 70×7) , ca precum slava Ta este neasemanata, asa si MILA Ta este nemasurată ( Nu poti pune ruleta pe MILA lui Dumnezeu). Hula atrage mania lui Dumnezeu. Cui i se pare ca sta, sa ia aminte sa nu cadă! Pace tuturor!

    Apreciază

  3. Avatarul lui ion hodor ion hodor said, on octombrie 25, 2017 at 7:53 pm

    Saccsiv,ptr cine lucrezi,iarta-ma?Dumnezeu sau mamona,?!!

    Apreciază

  4. Avatarul lui STOP RFID (Viorel Ghica) STOP RFID (Viorel Ghica) said, on octombrie 25, 2017 at 8:38 pm

    https://www.youtube.com/watch?v=HpF4s0zoYSU

    Apreciază

  5. Avatarul lui seren seren said, on octombrie 25, 2017 at 10:17 pm

    http://ortodoxinfo.ro/2017/10/11/ieromonah-grigorie-sanda-partasia-comuniunea-cu-erezia-cu-ereticii-si-alte-explicatii/

    La comentarii catre Pr Ciprian Staicu :

    Bucura-te, Cipriane care faci rugaciune non-stop la butoane
    Bucura-te, ca desi esti doctor in ale T-ologiei, esti beteag in ale SOCI-ologiei
    Bucura-te ca alergi dupa cate un nou nepomenitor, ca mai apoi sa-i rupi cate un picior/
    Bucura-te, ca fiind creierul miscarii de aparare a Ortodoxiei, ai reusit sa faci din toti nepomenitorii propria tinta minciunii si a vicleniei./
    Bucura-te ca stetoscopul tau n-a dat gres decat in proportie de 99%./
    Bucura-te ca mouse-ul tau e pe post de metanier/
    Bucura-te ca ecranul laptopului este icoana cu hramul „tuturor site-urilor”.
    Bucura-te ca desi cunosti limba lui Socrate la perfectie, ti-ai insusit de la greci doar parsivenia ca lectie/ Bucura-te preaminunatule, si preainteleptule marturisitor care ai dobandit doar o cununa la coafor/
    Bucura-te ca ai incurcat dogmele mai mult decat Bula slovele/
    Bucura-te ca ai ametit canoanele la fel de tare ca damele/
    Bucura-te ca atat de cinstit ai aparut in ochii lumii/incat si Pinocchio pare mai serios pentru unii
    Bucura-te cel prin care poporul roman si-a gasit calea marturisirii, incat toate babele si-au bagat net pentru comentarii/
    Bucura-te cel care a prezidat orice SINAXA incat finalul s-a transformat doar in METAXA/
    Bucura-te cel care a reprezentat pe crestinii marturisitori in Tesalonic, incat la ontoarcere te-ai ales doar cu un polonic/
    Bucura-te ca rusii au preferat la sinaxa pe altcineva, pentru ca tu sa nu-ti mai faci din nou inima rea
    Bucura-te suplete in ale comentariilor sece/
    Bucura-te cel care esti smerit si rabdator ca un berbece/
    Bucura-te bunule pastor de oi virtuale pe care le hranesti doar cu solutii mortale/
    Bucura-te ca la o mare nevoie si strigare esti urmat in forta de like uri bizare/
    Bucura-te predicatorule, povatuitorule si micropastorule, care iti pui contul la bataie pentru orice letcaie/
    Bucura-te, Cipriane reper universal pentru orice gogomanie/
    Bucura-te cel care atragi instinctiv maxima grosolanie /
    Bucura-te ca singur te-ai descalificat, chiar si in cursa de a fi campion- surclasat /
    Bucura-te ca pentru tine tradarea este o virtute de taina, incat toti prietenii au simtit asta sub haina ( pe propria piele)/
    Bucura te ca pentru tine a fi luptator, inseamna a-ti mai ucide un colaborator/
    Bucura te ca ai fost mereu un model de urmat, incat tu ai crezut ca vei ramane in CREZ ca Pontiu Pilat /
    Bucura-te ca in occident ai imbarbatat pe orice marturisitor, incat la plecarea ta i-a ramas buzunarul fara vreun chior
    Bucura-te singura materie-cenusie dintre cei cu doctorate/Bucura-te ca cenusa-materie se punea pe cap pentru pacate /
    Bucura-te ca floarea de colt este mai in comuniune cu florile campului, decat esti tu in comuniune cu muritorii pamantului /Bucura-te ca perla e praf si cenusa pe langa a ta celebritate /Bucura-te ca diamantul e ca o plastilina pe langa obrazul tau „frate” /
    Bucura-te, nestatornicule, nelinistitule, neobositule si …epitetele toate, care te caracterizeaza din plin nefartate .
    Bucura-te, Cipriane purtatorule de biruinta, care ai reusit sa te certi cu toti pentru credinta / Bucura-te ca pe Macarie cel dintai l-ai sacrificat /
    Bucura-te ca pe primul care a oprit pomenirea nu l-ai suportat /
    Bucura-te ca pe Chirila cu tot cu fulgi tu l-ai mancat /
    Bucura-te ca Antim era pentru tine ca un ratat/ Bucura-te ca pe Mihail preotul din start l-ai carotat / Bucura-te ca pe Longhin episcopul mereu l-ai sabotat /
    Bucura-te ca nici Eftimie – monahul de tine n-a scapat / Bucura-te ca si Zisis profesorul in fata ta a picat / Bucura-te ca Vulcanescu pentru tine e un psihopat /
    Bucura-te ca pana si Claudiu, micutul ucenic, una in Buza a capatat /
    Bucura -te ca si Grigorie plapandul c-un sut in fund s-a capatat /
    Bucura-te, ca Pamvo pentru tine este un manipulat /
    Bucura-te, ca si pe Xenofont cu Spiridon la spate tu i-ai dat / Bucura-te ca pe Ioan din Turda mereu l-ai controlat/ Bucura-te ca nici Onisim din ghearele tale n-a scapat/
    Bucura-te ca pe Cosmin, Ioan botosaneanul, si altii inca nu i-ai apucat /
    Bucura-te ca pe Sava aghioritul aproape l-ai sanctificat, dar inca el in malaxorul tau n-a intrat Bucura-te ca tuturor romanilor nepomenitori la coaste tu le-ai dat /
    Bucura-te ca pe grecii-atoniti usor i-ai scarpinat/
    Bucura-te ca pe moldovenii de peste Prut doar Bunul Dumnezeu i-a aparat /
    Bucura-te ca pe ucrainieni putin i-ai inselat/
    Bucura-te ca rusii cu brio au scapat /
    Bucura-te ca sarbii, bulgarii si georgienii inca de tine n-au aflat/
    Bucura-te preaputernicule Cipriane, ca multe ciolane ai sfaramat
    Bucura-te, ca precum in Creta credinta s-a tradat, aici in tara tu in schisma pe toti i-ai aruncat Bucura-te ca iconomia nu ai suportat, pentru ca mai multe suflete s-ar fi salvat/
    Bucura-te ca atat de mult ai folosit acrivia, incat mai ai un pic si ramai „tu si ea”/
    Bucura-te ca ecumenismul pentru tine a fost o tinta, cu timpul nepomenirea ti-a devenit credinta/
    Bucura-te ca ai lovit puternic in erezie, incat ai ajuns sa dogmatizezi orice prostie/
    Bucura-te ca ai acuzat pe cei care „cauta prin ecumenism unitatea pierduta”, iar tu ai reusit sa distrugi unitatea deja facuta/
    Bucura-te ca desi ai demascat pe ierarhii care au distrus in Creta „sinodiceasca organizare” ai ajuns sa crezi ca tu singur esti insusi Sinodul cel Mare/
    Bucura-te ca precum in Creta botezul ereticilor a fost recunoscut, asa si tu botezul ortodox anticanonic l-ai refacut /
    Bucura-te ca teoria ramurilor puternic tu ai infierat, dar teoria ta ca doar nepomenitorii sunt biserica, tuturor o ai promovat /
    Bucura-te ca anateme peste toti ai aruncat, de parca tu singur pe lume esti fara de pacat!

    Apreciat de 1 persoană

  6. Avatarul lui Ioan C. Ioan C. said, on octombrie 25, 2017 at 10:46 pm

    Viața-i scurtă, mai bine o muzica bună și grijile dispar ca prin farmec!

    Apreciază

  7. Avatarul lui Constantin Constantin said, on octombrie 25, 2017 at 11:33 pm

    @saccsiv, credeam ca poți mai mult decât a lua de buna părerea lui danielvla cu privire la ereticii care ar fi trebuit remirunsi după creta. Cei ce au fost în comuniune cu ierarhii eretici au revenit în Biserica prin mărturisire de credință (vezi Canonul 95 de la sinodul VI Ecumenic). Atât preoții cat și mirenii au mărturisit, fie prin scrisori de întrerupere a pomenirii, fie prin adeziuni la scrisorile către pseudo-episcopi. V-ati molipsit și voi de la pr Claudiu Buză cu „partasii la erezie” sau mai bine zis cu teoria „semiortodocsilor” Înțelegeți fraților ca nu exista nimic intermediar intre ortodoxie și erezie. Spui că ti-e suficient nepomenirea ierarhilor. Pai ce folos ca te ingradesti de ecumenism dar cazi în alte erezii? Va luați de pr Staicu ca a legat-o pe femeia asta dar când pr Claudiu lega o comunitate întreaga ca sa…. asculte o înregistrare telefonica n-ati mai sărit. Dumnezeu ii vădește pe toti cei ce-au intrat în lupta asta cu viclenie, atât pe pr Ciprian, pr Claudiu, pr Macarie și alți preoți și mireni… alții țin sute de kg de împărtășanie în sicrie, alții își cumpără Touareg de prigoana, alții leagă pe mail.. vai de ortodoxia noastra

    Apreciază

    • Avatarul lui saccsiv saccsiv said, on octombrie 25, 2017 at 11:54 pm

      Constantin

      Ce tot zici tu acolo? Din ce scrieri ai scos-o? Erezia e erezie. Sau altfel: ori e erezie ori nu mai e.

      Nu vii din erezie prin marturisire.

      Nu stiu ce spune preotul Claudiu Buza. Si nu ma iau dupa absolut nici unul dintre preotii nepomenitori. Caci eu sunt prea vechi in lupta anti ecumenista. Si majoritatea stiu despre ecumenism de la mine si fratii mei.

      Eu nu stiu in ce stare sunt acum pomenitorii. Unii spun ca sigur nu sunt in erezie. Altii spun ca sigur sunt in erezie. Am demonstrat insa ca ultimii au o mare problema la care n-au cum raspunde.

      Apreciază

      • Avatarul lui Bu_Florin Bu_Florin said, on octombrie 26, 2017 at 7:15 pm

        Pentru că am fost de faţă la acel moment, permiteţi-mi să va spun despre ce era vorba cu: „pr Claudiu lega o comunitate întreaga ca sa…. asculte o înregistrare telefonica n-ati mai sărit.”
        In urma unor diferențe de opinie între Părinte si unii dintre frati, Părintele a spus: pe cei ce au nelămuriri îi leg” să stea si să asculte înregistrarea telefonică dintre mine si …..(nota mea UN FRATE DEMN DE TOATA ÎNCREDEREA).

        Si cine a avut nelamuriti si a rămas, ascultând înregistrea, a primit lămuriri. Deci, nu mai săriti degeaba in sus, pt că nu a legat pe cineva de pacatele lui sau să îi opreasc de la Sfînta Împărtăşanie sau nustiu cum până la un sinod ortodox care nu stie nimeni daca va fi sau nu si nici nu a vorbit urât cuiva, ci, toate acestea le-a spus cu smerenie si cu multă blândețe.
        Iertare.

        Apreciază

  8. Avatarul lui s.d. s.d. said, on octombrie 25, 2017 at 11:53 pm

    PE DE-O PARTE PR. CIPRIAN:

    „A ajuns si la mine memoriul. M-am prapadit de ras.
    Raspunsul meu: nu ti-a fost de ajuns ca ai facut cu zambetul pe buze combinatia intre erezie si ortodoxie, mai ai si tupeul de a obosi pe parinti cu aiurelile astea?
    Atata vreme cat eu particip la vreo sinaxa asemenea memorii – provenite din neurmarea terapiei in curs – nu vor fi luate in seama, pentru ca parintii ortodocsi sunt oameni intregi la minte, care se ocupa cu lucruri serioase, nu cu a motiva IN SCRIS cum o persoana sa stea si in erezie, si in ortodoxie.
    Si, ca sa fie mai clar, cu puterea pe care o am de la Hristos esti legata – pe motiv de hulire a Ortodoxiei – de toate pacatele tale si oprita de la impartasanie pana cand un Sinod va anathematiza adunarea din Creta.
    Continuă-ti terapia și nu mai stresa oamenii cu scaun la cap.”
    Pr Ciprian Staicu

    PE DE ALTĂ PARTE P. SAVAS LAVRIOTUL:

    Emisiune radiofonică, Radio Kosmos.
    Prezentator: Loizos
    Invitat: P. Savas Lavriotul
    (aprox. min. 27)

    Loizos – “Dacă duhovnicul este ecumenist? E mai bines să-l ai sau să nu-l ai?”
    p. Savas – „Uitaţi, noi am spus-o de multe ori. Ar trebui să găsim duhovnici care nu sînt în comuniune cu erezia…”

    L. – « Chiar aşa.»
    p.S. «Există însă – şi o spun şi-n public ca să se facă auzit, pentru ne-au condamnat că noi nu facem iconomii…”
    L. – «… sau, însfîrşit, pe cineva care nu este eretic…»
    p.S. – «…Să vă spun. Există, există oameni care vin acum în Biserică, nu s-au spovedit niciodată…»
    L. – «Da.»
    p.S. «Deci eu, în momentul ăsta, nu pot să le vorbesc despre ecumenism. Ce să le spun? Să-i iau de la generală şi să-i duc la cursuri superioare, la teze de doctorat? Am să le spun să se spovedească, să găsească un preot…»
    L. – «…Să postească, să se roage…»
    p.S. – «… bineînţeles îi vom trimite la nişte preoţi care nu au convingeri eretice şi sînt împotriva ecumenismului, indiferent dacă pomenesc sau nu. De-ndată, însă, ce se familiarizează le vom spune că va trebui de-acum să vadă ce-o să facă cu ecumenismul…»
    L. – «…Cu credinţa dvs.; cum să o salvgardaţi.»
    p.S. « Cu credinţa dvs.»
    L. – «Chiar aşa.»
    p.S. – «Nu putem să le explicăm din start cum stau lucrurile…»

    https://www.youtube.com/watch?v=CxP1a43Ifxk

    ŞI PE DE-O PARTE P. SAVAS LAVRIOTUL

    (Citatele sînt extrase din recentul studiu al P. Savas Lavriotul despre Canonul 15, tradus de p. Ciprian Staicu)

    1. “Considerăm că este indicat și necesar să ne referim la două probleme teologice pe care le-a creat greșita interpretare a Canonului 15, care îi tulbură pe ortodocși și pe care le răspândesc unii teologic lipsiți de teologie. Primul subiect este cum unii susțin în mod cu totul antipatristic că devreme ce tainele ereticilor ecumeniști și ale celor care acceptă sinodul din Creta sunt valide, datorită faptului că aceștia nu au fost condamnați încă de un Sinod Ortodox, putem să mergem în bisericile în care sunt preoți care au „cuget ortodox”, indiferent dacă aceș- tia îl pomenesc pe episcopul lor care este ecumenist și care acceptă sinodul tâlhăresc din Creta ca ortodox.”

    2. “Nu este posibil ca un ortodox, mai ales un episcop, să fie în comuniune de credință cu ereticii, care sunt vrăjmașii lui Hristos și ai credinței adevărate. „Ce legătură are lumina cu întunericul? Și ce învoire este între Hristos și Veliar? Sau ce are laolaltă un credincios cu un necredincios? (II Corinteni 6, 14-15) Sfinții Părinți Aghioriți din vremea patriarhului Vekkos ne spun că aceasta este „ceea ce se cuvine creștinilor ortodocși”, adică datoria de la sine înțeleasă a ortodocșilor de a întrerupe comuniunea bisericească cu pseudo-episcopii.”

    Apreciază

    • Avatarul lui saccsiv saccsiv said, on octombrie 26, 2017 at 12:02 am

      s.d.

      Sora, referitor la femeie, parerea mea e sa mearga la nepomenitori. De fapt, nici nu stiu de ce ma mai repet, caci am spus-o mai des decat toate celelalte bloguri la un loc.

      Problema era insa alta. Anume, blestemul …

      Ca preot, n-ai voie, indiferent cat greseste cineva cu intrebarile si te tracaseaza, sa-l blestemi.

      Apreciază

      • Avatarul lui iscru emanuel iscru emanuel said, on octombrie 26, 2017 at 12:32 am

        Esti pitestean de al meu.ai poveste asemanatoare cu a mea.dar vad ca pe linia cu cnp ai cam lasato moale.si asta pt ca din ce am auzit si vazut Chirila e de acord cu el.Deci daca va lasati influentati de oameni si nu de Sfinti.este o problema.am tot pus clipul pe mesaje dar degeaba.nu ai vrut sa il.postezi.nici u nici ortodox info.doar glasul stramosesc si aparatorul.numai e lupta limpede

        Apreciază

      • Avatarul lui saccsiv saccsiv said, on octombrie 26, 2017 at 11:25 am

        iscru emanuel

        Am scris despre acest subiect (de la cnp si pana la implant) mai mult decat voi toti la un loc. Iar cand am postat eu prima data in tara asta o inregistrare cu Parintele Vasile Novikov, s-au pornit legiuni impotriva mea. Pe unde erai tu cand saccsiv era singurul blog ce se lupta impotriva lor? Asa ca te rog sa nu mai vii cu acuze aiurea.

        Te vaiti ca filmul a fost doar la comentarii? Pai bucura-te ca l-am lasat la comentarii, caci un comentariu pe saccsiv sau portal are un impact mediatic mai mare decat un articol pe multe bloguri mici. Asa ai ajuns la 14 000 de vizualizari.

        De ce nu l-am postat totusi si intr-un articol? Pentru ca nu l-am vizionat. De ce nu l-am vizionat? Pentru ca m-am oprit dupa faza cu card – drac …

        Apreciază

      • Avatarul lui s.d. s.d. said, on octombrie 26, 2017 at 10:39 am

        De acord şi eu.

        Apreciază

  9. Avatarul lui Aurora Aurora said, on octombrie 26, 2017 at 12:45 am

    Cred ca inteleg ce se intmapla cu doamna respectiva. Cea mai mare greseala e sa te indragostesti de duhovnic. Nu ma refer la atractie sexuala, Doamne fereste, ci la faptul ca foarte multe persoane, in special femeile dezvolta un soi de atasament fata de duhovnic asemanator cu fidelitatea cainelui fata de stapan. Cunosc acest fel de atasament pentru ca am trecut si eu printr-o faza asemanatoare cu fostul meu duhovnic si pot sa inteleg unele dependente care se creeaza. Pe scurt, sotul meu si cu mine am avut un duhovnic care se purta cu multa dragoste fata de fiii sai duhovnicesti. Niciodata nu obosea in scaunul de spovedanie, nu ne mustra cu asprime cand greseam, ci ne facea sa constientizam gravitatea pacatelor noastre si sa ne rusinam sa le mai comitem de teama sa nu-l intristam. Cand ii spuneam ca nu vrem sa-l intristam ne raspundea ca la Hristos sa ne gandim in primul rand, pe El sa nu-l intristam. Cat timp am fost sub epitrahilul parintelui am fost parca sub o umbrela minunata care ne-a ferit de toate intemperiile. Dar sotul meu si cu mine avem si un simt critic foarte dezvoltat si simtim imediat cand ceva nu mai este ca la inceput. Am vazut in cei 10 ani cum parintele devine din ce in ce mai permisiv cu cei de alte confesiuni, cum savarseste cununii mixte, cum primeste masoni, pesedisti si alte lighioane in altar. Am vazut cu ochii nostri cum si-a sapat un prieten preot cu care slujea in altar (un om cu coloana vertebrala, cu o tinuta morala si duhovniceasca ireprosabila) pentru a-i face loc unui altuia care era in gratiile Patriarhului si director la Trinitas. Au inceput sa se auda voci din ce in ce mai clare ca parintele ar fi si el mason. Nu ne-am mai mirat de nimic. Invatasem sa punem lucrurile cap la cap… Intre timp a venit sinodul din Creta si ne-am vazut fiecare de drumul lui; el cu ecumenistii si masonii lui, noi, cu un parinte nepomenitor pe care ni l-a descoperit Dumnezeu in marea Lui mila.
    Doamna cu scrisoarea a ramas cumva suspendata in timp, ca in filmele acelea sf in care personajele repeta aceeasi zi la infinit, aflandu-se prizonieri intr-o bucla a timpului in care se pare ca totul se invarte in gol. Ea nu mai reuseste sa-l vada pe Hristos din cauza supradimensionarii persoanei duhovnicului. Exact ca in sintagma „nu mai vede padurea din cauza copacului”.Din pacate de boala asta se scapa foarte greu din cauza ca odata ce ti-ai facut din duhovnic idol, e greu sa-l mai vezi pe Hristos ca Dumnezeu.
    Parintele Staicu nu a procedat corect cu aceasta doamna. Ea, sarmana are o limitare in gandire, o orbire duhovniceasca, nu trebuie s-o lovim cu piatra ,dar el ca preot al lui Hristos, tocmai asta face ! Faptul ca a legat-o este un abuz demn de tiranul Ciprian al Buzaului. Dumnezeu sa-l lumineze pe parintele Staicu , caci daca va continua asa, va pierde cu siguranta lupta cu ecumenismul !

    Apreciază

  10. Avatarul lui sherlock_holmes sherlock_holmes said, on octombrie 26, 2017 at 1:58 am

    Unii se cred marturisitori ai adevaratei credinte dau cu duh demonic in ei. Uitati-va mai atent la blestem:

    ” Si, ca sa fie mai clar, cu puterea pe care o am de la Hristos esti legata – pe motiv de hulire a Ortodoxiei – de toate pacatele tale si oprita de la impartasanie pana cand un Sinod va anathematiza adunarea din Creta.”

    Sarmana femeie este legata si nu mai are putere sa faca nimic in privinta aceasta,caci independent de vointa ei,numai daca un Sinod va anatemiza adunarea din Creta….si daca nu va exista un Sinod care sa anatemizeze,sau va anatemiza prea tirziu si femeii i se intimpla ceva intre timp….cita rautate,ar putea trimite in iad un om fara nici o putinta ca acesta sa mai faca ceva.

    Cel mai bine ar fi ca femeia sa se duca acolo unde simte ca este de la Dumnezeu,unde simte ca se odihneste si primeste sfaturi bune,adica la duhovnicul ei….eventual sa astepte si raspunsul Sinaxei nepomenitorilor ( sper sa nu fie in acelasi duh ca al parintelui Ciprian ) daca tot oscileaza…

    PS. Povestea asta imi aduce aminte de Danion Vasile,care cu osemintele izvoritoare de mir ale martirilor din inchisori in miinile sale,credea ca Biserica romana nu mai era ortodoxa si nu mai avea har de pe la 1923,cind cu introducerea calendarului nou…

    Apreciază

  11. Avatarul lui gabrielanaghi gabrielanaghi said, on octombrie 26, 2017 at 9:04 am

    34Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.(Matei6;34)
    Citind ingrozita faptele,treptat in sufletul meu a coborat MILA puternica ,incandescenta,care m-a coplesit.
    Mila inseamna”* a-L iubi pe Dumnezeu din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată puterea şi a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.
    În cap. 18, v. 34 (pilda celui care datora zece mii de talanţi): „Nu se cădea oare ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine precum şi eu am avut milă de tine?”Mila e un simţământ, o virtualitate, mai bine zis o stare sufletească sau şi mai precis: o stare harică…capacitatea de a ieşi din tine însuţi, de a iubi pe semenul tău nu numai ca pe tine ci mai mult decât pe tine, de a te substitui lui, de a simţi şi suferi întocmai ca el, devenind oarecum una cu el.
    Mila, scurt spus, presupune facultatea de a te părăsi şi a lua locul altuia, fără a-l judeca, nu dincolo de bine şi de rău cum spunea Nietzsche, dar dincolo de dreptate şi osândă şi tăgăduind asprul, adagiu „fiecare pentru sine”….Samarineanul s-a identificat cu necunoscutul a cărui soartă o preia; nu numai că l-a ajutat, ci i-a jertfit interesele, timpul şi necazurile proprii. S-a purtat ca şi cum ar fi fost el însuşi cel lovit şi jefuit, rămas valid. A pătimit, adică, odată şi la fel cu celălalt.
    Iată ce-i adevărata milă care, odată încă nu-i simplă milostenie ci înţelegere a durerii, fricii, amărăciunii, obidei altuia; care-i iubire, înduioşare şi mai ales, mai înainte de orice altceva, participare, părtăşie, facultatea de a te investi în situaţia altuia, de a vedea lucrurile din perspectiva lui, de a te părăsi pe tine însuţi spre a deveni pentru oarecare vreme un altul”.
    Situatia tinerei doamne putea fi a oricaruia dintre noi,mirenii care am reusit prin Mila lui Dumnezeu ,sa ne desprindem de Parintii duhovnici ,care la randul lor au ramas partasi ai ereziei.Nu poti acuza pe nimeni,si mai ales nu este treaba ta sa-i pui eticheta de eretic si ecumenist.Sigur incetul cu incetul,poate s-ar fi ajuns la solutia ideala,fie doamna intrerupea relatia cu Parintele Duhovnic,fie acesta intrerupea pomenirea ereziarhului.Harul Duhului Sfant venea in ajutor sunt convinsa,daca sfaturile celui caruia i-a fost incredintata ar fi reusit sa o convinga,dar..mult timp nu poti rezista intr-o situatie de compromis,mai ales atunci cand nici putinele cunostinte teologice nu te ajuta.Este numai decizia libera a dumneaei,avertizata politicos de consecinte.
    Un rol important in acest context il au si mirenii care in tot acest timp,fie nu s-au rugat fierbinte Domnului Atotmilostiv,pentru izbavirea din inselare a preotilor nepomenitori si a turmelor de credinciosi care ii urmeaza, ,fie au intors spatele si au blamat pe unii preoti nepomenitori in favoarea unuia,caruia i-au acordat increderea ,dar barfind,clevetinnd,insultand,batjocorind,prin cuvinte in care se amesteca dispretul si sarcasmul, pe ceilalti,fie ei teologi,preoti, ieromonahi sau mireni.O parte au preferat sa stea cuminti ,in aceste vremuri de grele,lasand pe altii sa intre in focul luptei ,dar de mare ajutor era cuvantul si sprijinul lor.Eu m-am sprijinit doar in cuvantul nepretuit al Domnului Slavei si al Parintelui meu Duhovnic,”gura lui Hristos”.
    „*Omul căruia îi este milă de fratele, de aproapele, de vecinul ori de străinul şi necunoscutul său îşi dă pe faţă calitatea de fiu al Tatălui ceresc….în milă se contopesc însuşiri diferite (şi opuse) ale omului: curajul şi blândeţea, avântul şi răbdarea, indignata revoltă şi duioşia.
    Milostivul e totodată cavaler rătăcitor plecat în lume să îndrepte nedreptăţile şi silniciile şi călugăr-infirmier într-un spital de leproşi.Căci tot omul lovit de soartă e un fel de lepros”.
    „**Va incepe sa adie asupra noastra Duhul Mangaietor, Ca­re va aduce o alta stare sufleteasca si ni se vor drege strunele sparte si sufletul isi va aduce aminte indata de bunatatea si ajutorul lui Dumnezeu. „Ziua porunci-va Domnul mila Sa; noaptea cantarea Lui va fi cu mine” (Psalm 41,8), pentru ca sa incheie zicand, cu convingere: „Pune-ti nadejdea in Dumnezeu, ca Lui ma voi marturisi, Dumnezeul meu e mantuirea fetei mele“.
    Suflete mahnit, ridica-te deasupra multimii grijilor si amaraciunilor tale, uita-te fara frica la acele talazuri, care se ridica uneori in jurul tau, tine minte ca prin ele ti se deschide calea pe care trebuie sa o urmezi si ca deasupra lor straluceste „lumina si adevarul Lui“, care „te vor duce in muntele Sau cel sfant si la locasurile Sale” (cf. Psalmi 42, 3). Invata-te sa dai slava si jelania ta va inceta. Nadajdu­ieste, si mahnirea va disparea.”
    Trebuie sa recunosti boala in toata complexitatea ei,sa-ti fie mila de cei carora le place sa-si vada numele ,cand nimic nu au a spune despre problema supusa dezbaterii ,oferind link-uri pe care nimeni nu le cerceteaza.despre alte probleme decat cele puse in discutie.Atitudinea lor de fronda o urmeaza pe cea a conducatorului ,care ii foloseste pe post de „haitasi”,invatati fiind sa critice doar pe cei care nu sunt de acord cu ei,frizand ridicolul in nenumarate alocutiuni,prin limbajul nelalocul lui.Mi-este o nesfarsita mila de cel bolnav ,pe care nu-l poți ajuta fiindcă își încarcă sufletul cu arma nepăsării, încrezător în slaba lui judecată, in eu -l propriu,vanitos si orgolios pana la capat.
    Ce ma doare in toata situatia este tulburarea dusa la extrem ,intretinuta de unii,care nu au luat seama la consecintele dezastruoase ale atitudinii lor sfidatoare, care a produs deja rani adanci,sau a celor pe care nu ii intereseaza decat propria mantuire,insensibili la durerile sau nevoile celor din jurul lor, despre care N.Iorga spunea „egoismul cel rău, iubirea pătimașă de sine și numai de sine scapă din lanțurile cuviinței și datinilor bune… În acest fel, societatea se face vijelioasă, veșnic tulburată, neliniștită la lucrul ei, lipsită de siguranță în păstrarea roadelor ei și împiedicată în cugetarea mai înaltă. Oamenii se simt tot mai departe unul de altul, legăturile ce sunt siliți să le încheie nu mai sunt decât false și trecătoare”.
    *https://nicolaesteinhardt.wordpress.com/2017/10/07/despre-mila-la-duminica-20-dupa-rusalii/#more-783
    **https://stranaortodoxa.wordpress.com/2017/08/29/invata-te-sa-dai-slava-si-jelania-ta-va-inceta-nadajdu%C2%ADieste-si-mahnirea-va-disparea-nu-va-temeti-de-ziua-de-maine-ziua-de-maine-se-va-ingriji-de-ale-sale/

    Apreciază

  12. Avatarul lui geo geo said, on octombrie 26, 2017 at 10:15 am

    http://investmentwatchblog.com/immigrants-commit-84-percent-of-all-rape-in-sweden-migrants-commit-two-thirds/

    https://www.macworld.com/article/3234829/apple-phone/iphone-x-apple-store-lines.html

    http://rinf.com/alt-news/newswire/trump-russia-dossier-funded-by-dnc-clinton-camp-report-rt-us-news/

    http://www.roadandtrack.com/new-cars/future-cars/a13092719/mazda-skyactiv-x-compression-ignition-gasoline-engine/

    http://www.theregister.co.uk/2017/10/25/ios_apps_camera_spying/

    http://www.theregister.co.uk/2017/10/25/kaspersky_nsa_keygen_backdoor_office/

    http://rinf.com/alt-news/multimedia/video-poroshenkos-fake-news-holocaust-twisting-social-media-post-still-online-after-4-days/

    http://dailycaller.com/2017/10/25/professor-traditional-science-must-be-replaced-by-anti-science-antiracist-feminist-approach/

    http://govtslaves.info/2017/10/evidence-is-overwhelming-that-clintons-sold-out-our-natl-security-to-the-russians/

    http://rinf.com/alt-news/newswire/prison-planet-com-the-universe-shouldnt-exist-scientists-say-after-finding-bizarre-behaviour-of-anti-matter/

    http://rinf.com/alt-news/newswire/conspiracy-of-abuse-allows-pedophiles-to-rule-hollywood/

    http://investmentwatchblog.com/raqqa-has-fallen-media-silent-on-trump-victory-obama-created-isis-thats-why/

    http://21stcenturywire.com/2017/10/25/israel-now-threatening-neighbor-syria-military-escalation/

    http://rinf.com/alt-news/multimedia/video-expansion-of-imperialist-u-s-war-on-terror-in-africa-preceded-deadly-attacks-in-niger-somalia/

    http://www.express.co.uk/news/science/871035/global-warming-climate-change-sun-earth-atmosphere

    http://www.breitbart.com/london/2017/10/25/migrants-turn-another-area-german-city-no-go-zone/

    http://govtslaves.info/2017/10/elites-move-to-sacrifice-clintons-just-like-weinstein/

    http://www.thetruthseeker.co.uk/?p=159939

    http://russia-insider.com/en/leaked-document-reveals-nato-knows-it-could-not-counter-russian-offensive-eastern-europe/ri21335

    http://www.dailymail.co.uk/news/article-5013881/BBC-apologises-climate-sceptic-Lord-Lawson-interview.html

    http://rinf.com/alt-news/newswire/hug-a-jihadi-or-prosecute-hate-preachers-uk-counter-terror-watchdog-sends-mixed-messages-rt-uk-news/

    http://www.madnesshub.com/2017/10/still-restricted-100-years-later-zone.html

    http://russia-insider.com/en/hordes-africans-waiting-flood-europe-excellent-russian-tv-report/ri21318

    http://rinf.com/alt-news/newswire/professor-tweets-that-white-people-should-commit-mass-suicide/

    http://rinf.com/alt-news/newswire/georgetown-student-group-targeted-for-promoting-hateful-catholic-views-on-sexual-integrity-rt-us-news/

    http://rinf.com/alt-news/editorials/rolling-back-tide-pesticide-poison-corruption-looming-mass-extinction/

    https://www.youtube.com/watch?v=5pq3XyYaLVQ

    http://norberthaering.de/en/home/27-german/news/745-washington-s-role-in-india#weiterlesen

    https://www.cnsnews.com/news/article/michael-w-chapman/timeline-uranium-exec-gave-313-million-clinton-foundation

    http://massprivatei.blogspot.ro/2017/10/real-id-allows-police-to-control.html

    http://www.informationliberation.com/?id=57573

    http://www.informationliberation.com/?id=57572

    http://govtslaves.info/2017/10/bombshell-genetic-modification-proven-ineffective-pests-have-become-immune-to-the-poison-of-modified-crops-in-less-than-five-years-but-we-still-have-to-eat-it/

    https://www.xda-developers.com/android-dns-over-tls-website-privacy/

    http://govtslaves.info/2017/10/the-u-s-is-retreating-from-religion-by-2030-a-third-of-americans-will-have-no-religious-preference/

    http://news.xinhuanet.com/english/2017-10/25/c_136703399.htm

    https://www.activistpost.com/2017/10/boston-marathon-bombers-aunt-says-fbi-set-nephew-proof.html

    Apreciază

  13. Avatarul lui gheorghe gheorghe said, on octombrie 26, 2017 at 10:38 am

    Ma bag si eu in vorba…
    1. Doamna are o durere in suflet, este clar.
    Nu este singura; si eu – cred ca si multi altii – realizez ca ce s-a facut in Creta poate sminti usor chiar daca ierarhii ar fi aplicat metoda „zic ca tine, fac ca mine”!
    De aici incolo insa, lucrurile se deruleaza ciudat, adica pe langa normalitate.
    Doamna intreaba chiar pe cei pe care nu ii pomeneste (considerandu-i in erezie)… daca dansa greseste prin nepomenirea lor de catre dumneaei … iata pe cine intreaba, pe cei pe care-i considera in erezie!?!!?
    ‘O spune vreunul ca a apostaziat in Creta???? Cum sa iti vina ideea asta incat sa-i intrebi tocmai pe ei?
    Pai, inteleg sa intrebi pe cineva pe care il consideri „corect” daca e corecta sau nu atitudinea ta…, in nici un caz pe cineva caruia ii spui ca e… „incorect”.
    …. mentioneaza imediat ca – practic – orice s-ar intampla ea tot „asa” va face…. atunci de ce ii mai intrebi?
    Nu este nici macar logic demersul, daramite rational.
    Atunci, care e rostul scrisorii? … poate ca e un strigat de ajutor… dar oaia cheama lupul sa o apere??
    Ce folos duhovnicesc are ca urmare a acestui demers???
    2. Parintele Staicu – pe care nu il cunosc, am informatii in legatura cu Sfintia Sa doar de pe ‘net…
    Din scrisoare eu inteleg ca intareste afirmatia (care se refera la faptul ca femeia este „legata”) precizand „cu puterea pe care o am de la Hristos”, nu sesizez vreun blestem.
    Sfintia Sa constata evidenta – ca Doamna prezinta contradictoriu situatia dumneaei si avertizeaza ca este hula si asta n-o iarta un preot! – contradictia rezida din separarea unora de altii pe motiv de pomenire or nu.
    In plus, pozitionarea Doamnei „si cu, si cu” dar si „nici-nici” face ca „solutionarea” se atarne de o proceduura canonica aparenty fara de speranta, un Sinod care sa anatemizeze…
    Cam asa ne trebuie cand ne bagam fara cunostiinte suficiente in a afirma si emite judecati acolo unde altii au vocatie – noi intelegem ceva cu mintea insa cu duhul stam mai prost, ne fura mintea alte forme de analiza, judecare…
    Oricum este bine ca nu a lasat-o in asteptare,.. ce zic eu – in confuzie chiar pe doamna care i-a scris… , raspunzand la o astfel de scrisoare complexa, sensibila … daca ai una pe zi, preot sa fii si cred ca incepi sa te clatini – bine ca a raspuns.
    Cam scurt, incepe glumind poate nepotrivit… si aparent rece dar nu asta transpare, in intelegerea mea.
    ….
    Doamna se afla intre un pomenitor (duhovnic) care-i ingaduie sa mearga la nepomenitor (slujitor) si un ne-pomenitor (slujitor) care – DIMPOTRIVA! – nu-i ingaduie sa mearga la pomenitor (duhovnic).
    inima ii spune ca e bine sa mearga la duhovnic, fie si pomenitor dar mintea ii spune ca nu e bine…
    Aici este divizarea, „schizarea” gandirii ceea ce se produce la cei care au nevoie de grija sufleteasca dar sint coplesiti de constientizarea realitatii.
    Din cate stiu eu, judecatorul corect este inima – unde vrem sa coboare Sfantul Duh – si nu mintea – unde vin toate duhurile/ideile sa ne minta… daca minte nu-i urmeaza, duhovnicul – atat cat este – poate sa fie sprijin.
    Cum sa crezi in cineva in care nu crezi fiindca SIMTI altceva???

    Apreciază

  14. Avatarul lui gabrielanaghi gabrielanaghi said, on octombrie 26, 2017 at 11:19 am

    20. Căci zic vouă: Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.
    21. Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă.
    22. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului.
    23. Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta,
    24. Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău.
    25. Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, până eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea judecătorului, şi judecătorul slujitorului şi să fii aruncat în temniţă.
    26. Adevărat grăiesc ţie: Nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei fi dat cel de pe urmă ban.(Matei 5;20-26)
    Blagosloviti si iertati,Sfintia Voastra!
    Continui cu blagoslovirea Sfintiei Voastre,cuvantul inceput cu o zi in urma ,caci situatia la care s-a ajuns nu suporta amanare.Dureros,infricosator si sfasietor este pentru mine si pentru intreaga pliroma ortodoxa binecinstitoare si iubitoare de Hristos,Domnul si Dumnezeul nostru,cuvantul care s-a spus de catre un sfintit parinte,unei surori aflata intr-o grea problema de constiinta,care a cerut deslusire de la soborul parintilor nepomenitori.
    Pasesc usor si sunt alaturi de sufletele ranite ale celor afectati de drama care s-a petrecut sub ochii nostri si la care asistam neputinciosi,slabi,neajutorati,tremurand in fata Dreptului Judecator,caci ne spune,vrednicul de pomenire, Parintele Paisie,“*Omul slab la minte şi încrezut pentru toate cele ce i se par nu după planul lui se supără, se mânie, se tulbură, cârteşte şi nu primeşte chiar de ar fi de folos.
    Omul încrezut şi mândru se prinde de o craca uscată şi nu ştie că sfatul mai multora este sfatul lui Dumnezeu”.
    “Mândria este atunci cand te încrezi în tine, în mintea şi puterile tale; când socoteşti că eşti mai priceput decât altul, mai bun decât altul, mai frumos decât altul, mai sporit în fapte bune şi mai plăcut lui Dumnezeu decât altul. Atunci eşti stăpânit de păcatul cel urât al mândriei, de care să ne ferească pe toţi Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mântuirea noastră.
    Să ne smerim, fratilor, că cel mândru nu se poate mântui.”
    Sa respectam libertatea de a alege,pe care a dat-o Domnul tuturor,sa calatorim cu intrebarea, caci”**Mantuirea, zice, este in sfatuire multa” (Prov. 11, 14)
    Un indemn plin de intelepciune al Sfintilor Parinti spune ca “cine vrea sa se mantuiasca, cu intrebarea sa calatoreasca”. Pentru omul insetat dupa mantuire, nevoia sfatului duhovnicesc si intrebarea se inscriu intr-un firesc al lucrurilor.
    Imparatul Solomon o prezinta succint dar cuprinzator, in nefirescul ei, intr-unul din proverbele sale, astfel: “barbatul nesfatuit este dusmanul sau”. Cu alte cuvinte, omul ignorant sau omul care se considera „masura a tuturor lucrurilor”, se arata a fi propriul sau dusman.”
    Era foarte bine,ca inainte de a cere sfatul sinaxei parintilor nepomenitori,doamna sa fi cerut blagoslovire Parintelui Duhovnic,cel la care a facut ascultare un timp indelungat si de care nu se putea desparti.Aceasta o pazea de tot raul,nascocit de vrajmasul intregii omeniri.
    Inainte de a arunca blestemul,Sfintite Parinte Ciprian,va fac metanie si va intreb,desi sunt convinsa ca stiti cuvantul Parintelui Paisie ,care frumos si intelept spune:“*Să socotim pe aproapele nostru mai bun decât noi, să-i cerem sfat în loc să-i dăm noi, iar lipsurile lui să i le completăm cu dragostea noastră. Faceți aceasta și vă mântuiți!Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredințează că suntem mai păcătoși decât toți oamenii și nevrednici de mila lui Dumnezeu. Cand ne defaimăm pe noi înșine nu avem smerenie, ci atunci cand altul ne ocarăște și ne defaimă, încă în public, iar noi răbdam și zicem: «Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască, pentru păcatele mele», aceasta este smerenia adevarată. De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare și smerenia, care spala păcatele și biruiesc diavolul”.
    Va mustra oare constiinta,Parinte Ciprian?Ati socotit oare,vreodata ca aproapele este mai bun decat Sfintia Voastra?
    V-ati gandit macar o clipa la raul produs intregii plirome ortodoxe condusa de preotii nepomenitori,care numai poate fi sters decat de milostivirea lui Dumnezeu ,caruia cu smerenie ii cerem sa ne aduca izbavire de vrajmasul care s-a cuibarit in spinarea noastra,facandu-ne de rusine in fata tuturor Preotilor si a intregii plirome ortodoxe romane?
    Pentru prima oara ma gasesc in fata acestei situatii nemaiintalnite in care dragostea ,porunca de la Atotmilostivul Domn IISUS HRISTOS,a fost inlocuita cu blestemul plin de ura si incrancenare,care ne-a lovit ca un fulger pe toti.
    Caci prin acest blestem se subintelege ,ca oricine va mai incerca sa spuna ceva ,va fi „legat”,pe vecie.
    Exemplul dat ma umple de rusine si amaraciune.
    Nu pot sa spun decat ca mi-este mila de Sfintia Voastra,Parinte Ciprian,de boala necrutatoare care s-a cuibarit in inima,cugetul si mintea Sfintiei Voastre,mi-e mila de toti cei care s-au increzut in Sfintia Voastra,ca sa-i conduceti pe drumul mantuirii,mi-e mila ca folositi cuvinte din domeniul psihiatriei frecvent,fara a cunoaste sensul si gravitatea lor,mi-e mila ca ne acuzati pe toti ,conform principiului „cine nu e cu noi ,e impotriva noastra”. mila ca Vrajmasul si-a tesut mrejele minciunii,ale inselarii,ale urii ,ale impietririi cugetelor,ale razvratirii,declansand urgia asupra noastra,a tuturor.”***Spune un părinte: „Fericit este cel ce iubeşte pe aproapele, că fratele nostru este viaţa noastră. De la aproapele este viaţa şi moartea. Dacă am dobândit pe fratele, pe Hristos L-am dobândit. Dacă l-am smintit pe aproapele, lui Hristos i-am greşit” („Patericul”, Avva Antonie, 10). Noi şi aproapele suntem două icoane: eu, dacă îmi văd păcatele, rugându-mă pentru mine, pentru păcatele mele, să nu fiu prilej de poticneală, ştiind cât sunt de păcătos. În felul acesta, cel de lângă mine este bun, toţi sunt buni, îi văd pe toţi sfinţi şi sfinte. Dar, dacă mi-am lăsat păcatele şi nu mai iau aminte la cunoaşterea de sine, mă smintesc şi de un înger, îi găsesc şi lui defecte. „Cine spune că Îl iubeşte pe Dumnezeu iar pe fratele său îl urăşte este mincinos” (1 Io. 4:20). Deci, iubind pe fratele, arăţi că-l iubeşti pe Dumnezeu. Rugându-te pentru fratele tău, arăţi cu adevărat că tu eşti omul lui Dumnezeu. Sunt multe feluri de a te ruga pentru aproapele, dar, în orice caz, „ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face” şi „ce doriţi să vă facă vouă oamenii, aceea faceţi şi voi pentru ei” (Mat. 7:12).

    *http://www.cuvantul-ortodox.ro/parintele-paisie-olaru-18-octombrie/
    **https://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/calatorind-intrebarea-nevoia-sfatului-duhovnicesc-124656.html
    ***http://www.familiaortodoxa.ro/2010/07/10/ascultarea-calea-credintei-care-biruieste-lumea/

    Apreciază

  15. Avatarul lui Crina Crina said, on octombrie 26, 2017 at 2:33 pm

    Sa ne fereasca Dumnezeu de asa nepomenitori….a venit vremea cand nu mai stii unde s-o apuci si in cine sa te increzi. daca tipi ca nu-ti convine politica unor conducatori corupti si tradatori, se gasesc unii sa faca abuz de functie si sa-ti inchida cumva gura…..cand spui ca in sfarsit ai gasit odihna in sfaturile Parintilor contemporani care merg pe calea dreapta si ingusta a ortodoxiei….se gaseste unul care sa faca abuz de preotia lui si sa manjeasca toata aceasta lupta crancena anti-ecumenista. Bravo, Pr. Staicu, ati reusit sa faceti mai mult decat ecumenistii, ereticii sau pomenitorii….ati reusit sa manjiti o lupta curata impotriva ecumenismului, unde alti crestini care nu erau decisi sa ramana sau sa nu mai ramana inca la pomenitori….i-ati „ajutat” sa se decida mai repede. Mi s-a ingrosat glanda tiroida sa citesc un asemenea raspuns de la un asa Parinte nepomenitor si sa gandesc ca poate fi mai bine pentru echilibru meu duhovnicesc sa stau la mine acasa (unde Biserica este si in sanul familiei care respecta cu sfintenie Canoanele Sf . Parinti)…decat sa ma smintesc la pomenitori si nepomenitori. Sf. Maria Egipteanca s-a spovedit si s-a impartasit spre sfarsitul vietii ei, Sfintii Inchisorilor Comuniste s-au sfintit fara liturghie si impartasanie. Asta este parerea mea.

    Apreciază

  16. Avatarul lui gheorghe gheorghe said, on octombrie 27, 2017 at 10:59 am

    @moderator
    A sesizat ca in textul recomandat printr-un link in articol, cel ce povesteste ce s-a intamplat doamnei este choiar parintele Staicu si spune „asa ceva sa nu fie”, referitor la atitudinea preotului care o „repede”, probabil = asa am inteles din text – ca e preotul la care merge la slujba.
    Rog din nou sa revedeti, recititi cu atentie si sa verificati pentru ca se profileaza un alt scenariu in care parintele Staicu nu este partas…

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.