Saccsiv – Weblog

Patriarhia Romana CONFIRMA ca Episcopul Husilor APARE IN FILMARE facand SEX ORAL altui barbat / „Îl vom sfătui să se retragă“

Posted in Uncategorized by saccsiv on Iulie 14, 2017

Iata ce putem citi la Patriarhia Română confirmă că episcopul Huşilor este cel care apare într-un film controversat, întreţinând relaţii sexuale cu un bărbat: „Îl vom sfătui să se retragă“ de pe Adevarul:

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române confirmă că Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, este bărbatul care apare în filmuleţul publicat în presa tabloidă întreţinând relaţii sexuale cu un alt bărbat.
”Confirm că persoana din imagine este Episcopul de Huşi”, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvant al Patriarhiei Române, la Antena 3. Potrivit acestuia, „situatia fără precedent, pentru că BOR nu s-a mai confruntat cu o asemenea situaţie, la un asemenea nivel, sminteşte pe unii care pot să fie tentaţi să asocieze imaginea lui cu imaginea sinodului”.
Bănescu si-a exprimat speranţa ca acest caz să fie singurul de care a aflat şi de care va afla vreodată, precizând că „episcopul cred ca va fi sfătuit să se retragă. Nu poate să rămână într-o astfel de poziţie, în urma unui astfel de scandal”.
Presa tabloida a publicat joi, 14 iulie, un filmuleţ, cu imaginea blurată, în care doi bărbaţi apăreau întreţinând relaţii intime, afirmându-se că unul dintre ei este episcopul Huşilor.
[…]

Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:

Câți IERARHI HOMOSEXUALI sunt în Sinodul BOR?

 

Anunțuri

60 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. eliana said, on Iulie 14, 2017 at 9:17 pm

    Ma intreb daca acesta credea in existenta lui Dumnezeu … I-mi amintesc cum a umilit niste Calugari care traiau in nevointa in Mrea. Tanacu .

    Apreciază

    • un crestin dezamagit said, on Iulie 15, 2017 at 4:46 pm

      Sesizarea la DNA a fost facuta de episcopul Corneliu care doreste in acest fel sa demonstreze ca filmarea este trucata si in acelasi timp sa scape de santajisti. Se poate deduce ca :
      !.-sunt cu adevarat imagini trucate, altfel nu se explica gestul autodenuntului,dorind sa-si spele imaginea si sa scape de santajisti (daca filmul este real risca inchisoare pentru sex cu elevi si corupere de minori);
      2.- i s-a dictat sa faca acet lucru prin care arunca BOR intr-o pozitie compromisa total cu bataie pe termen lung (sa nu uitam ca aceste filmari au deja in jur de 8 ani!);
      3.- a clacat, nu a mai facut fata santajului si a gandit ca daca tot cade atunci sa distruga si pe altii , sa faca cat mai mult rau (caz in care gandeste patologic).

      Un singur lucru este concludent in toata aceasta mizerie Corneliu vrea sa isi spele propria imagine fara sa tina cont de faptul ca murdareste Biserica. Macar sa nu mai fi slujit pe perioada acestui scandal, sa se vada un gest de smerenie din partea sa, daca era bine intentionat, sau sa fi fost sfatuit de Mitropolit in acest sens.

      Daca acest fim se va dovedi ca este trucat Biserica ramane cu imaginea compromisa iar Corneliu va fi in continuare episcop?

      Doamne ai mila de noi si fa Tu dreptate, opreste raul care vine peste Biserica noatra de la acest slujitor alTau Corneliu, iarta-l pe el si pe noi, nu te uita la pacatele noastre si da-ne preoti si ierarhi care sa ne duca la mantuire nu la pierzare. Amin

      Pentru netrebnicia noastra avem acesti ierarhi si pentru faptul ca nu vrem , nu putem , nu stim , nu ne silim sa ne rugam pentru ei si mantuirea noastra! In duh de hula nu atragem dreptatea lui Dumnezeu ci doar pedeapsa.

      Apreciază

      • Mirela said, on Iulie 16, 2017 at 12:23 pm

        1. “sunt cu adevarat imagini trucate, altfel nu se explica gestul autodenuntului,dorind sa-si spele imaginea si sa scape de santajisti (daca filmul este real risca inchisoare pentru sex cu elevi si corupere de minori)”__________Nu sunt trucate, de vreme ce de ani de zile se ştia, în mediul clerical şi nu numai, că episcopul este şantajat cu existenţa lor. Autodenunţul se explică, aşa cum spune un preot, prin faptul că Onilă ştia că, acceptându-l pe şantajist ca vicar, acela îl va şantaja în continuare până îl va scoate din scaunul Episcopal.
        Onilă fusese ameninţat de către şantajist că, dacă nu va fi ales vicar, va prezenta imaginile compromiţătoare în faţa sinodului şi în mass-media externă, ceea ce înseamnă că oricum s-ar fi aflat la modul generalizat despre film şi despre practicile episcopului.
        A făcut el primul pas, dar nu a ştiut ce incediu iscă şi ce surprize îl pasc.
        O altă informaţie spune că Onilă a discutat cu Ciprian al Buzăului şi cu Casian (despre care afirmă în alte înregistrări că sunt sodomiţi), şi a fost sfătuit să facă denunţul. Alte explicaţii:
        De ce a apelat Onilă la procurori, făcând publică la nivel naţional existenţa filmului pornografic? Înainte de a risca devoalarea existenţei înregistrării sexuale prin denunţarea celor trei şantajişti, s-a asigurat de sprijinul sinodului sau măcar al unora.
        Părerea mea este că planul iniţial general a fost ca, la dezvăluirea publică a existenţei filmului, Patriarhia (cu complicitatea tacită a procurorilor) să spună că e făcătură şi cazul să fie îngropat. De aceea procurorii au tot tăcut, la fel şi Patriarhia (nici o acuzaţie de pedofilie sau de viol, ci doar comunicatul placid că se va urmări evoluţia procesului, deşi acela era despre şantaj).
        Surpriza MAJORĂ (sau mâna lui Dumnezeu) a fost că au mai apărut 8 filme porno, cu multe alte personaje. Asta nu era la fel de uşor de acoperit ca un singur film! Lumea a început să mai reacţioneze, să acuze, plus că în înregistrări se vorbeşte despre alţi episcopi homosexuali, iar tăcerea Patriarhiei în faţa unui caz public atât de grav devenise foarte suspectă şi crea bănuieli serioase asupra altor membri ai sinodului.
        Conform unei informaţii foarte pertinente apărute pe net, Onilă i-a ameninţat pe membri ai sinodului că, dacă nu va fi apărat, va spune tot ce ştie despre ei.
        Deci, pe de o parte Patriarhia e silită să-l acuze public pe Onilă ca să nu fie şi ea suspectată de chestiuni similare şi ca să-şi spele în faţa turmei imaginea terfelită, iar pe de altă parte Patriarhia e ameninţată de Onilă cu dezvăluiri ale mizeriilor altora.
        De aici, multa politeţe a răspunsului public al Patriarhiei despre cazul Onilă.

        Apreciat de 1 persoană

  2. mihay2016 said, on Iulie 14, 2017 at 10:05 pm

    Va rog ziceti si mie manastiri antiecumeniste mai ales din partea moldovei ! Ca vreau sa plec la cateva manastiri in august!

    Apreciază

    • Tschus said, on Iulie 15, 2017 at 8:38 am

      Frate dar de unde ai aterizat?care manastiri antiecumeniste?nu exista asa ceva in Romania cu exceptia schitului de la Radeni,Neamt.

      Apreciat de 2 persoane

      • mihay2016 said, on Iulie 15, 2017 at 1:06 pm

        Deci tu zici ca nu se mai merita sa nu mai mergem la manastiri deloc!

        Apreciază

      • mihay2016 said, on Iulie 15, 2017 at 1:17 pm

        Eu vreau sa vizitez si sa stau la slujba la anumite manastiri si sa ma spovedesc si sa ma inpartasesc si nu vreau preoti pomenitori si care au semnat la asta ma refer dar e greu pentru tine sa intelegi!

        Apreciază

  3. Mihai said, on Iulie 14, 2017 at 10:11 pm

    Ați vine sa vomiti numai când citești

    Apreciat de 1 persoană

  4. bogdan said, on Iulie 14, 2017 at 10:21 pm

    Inseamna ca relatarile din cartea „Pantecul desfranatei” de Ciprian Moga, nu sunt fictiune….

    Apreciat de 4 persoane

  5. mishuleu said, on Iulie 15, 2017 at 1:49 am

    Din păcate in ultima săptămână constatăm o mișcare puternică de atac din partea masoneriei asupra ortodoxiei prin activare informatiilor strânse de serv secrete despre ăștia doi imbecili Pomohaci si „episcopul” de Huși. Îmi pare rău să văd chestiunile de genul asta analizate si rediscutate cu o poftă nebună de către televiziunile aservite elitelor, pentru că ele duc la o nouă erodare a încrederii în biserica ortodoxă și îngreunarea muncii noastre a celor ce încercam să aducem lumea la ortodoxie fiecare după putința lui. Doamne ajută!

    Apreciază

    • S-au dus in Creta si au vandut credinta pentru linistea lumeasca. said, on Iulie 15, 2017 at 12:22 pm

      S-au dus in Creta si au vandut credinta pentru linistea lumeasca.
      Credeau ca necuratu le va da pace.
      Vai lor, pe Domunul l-au vandut iar acum fiindca departe sunt de Domnul, cu atat mai vartos ii va ataca necuratul, pe ei si pe intreg poporul.
      Vai lor si noua.

      Apreciat de 1 persoană

    • Maresalul. said, on Iulie 15, 2017 at 4:10 pm

      Daca un esxista foc un iese fum

      Apreciază

      • gheorghe said, on Iulie 18, 2017 at 10:15 am

        Repeta minciuna pana incep ascultatorii sa creada ca e adevar…
        Iese fum si fara foc, nu absolutiza zicala …. ca intelesul este altul, exista o cauza pentru cele ce se petrec, NIMIC NU ESTE INTAMPLATOR.

        Apreciază

  6. gaspar said, on Iulie 15, 2017 at 2:27 am

    In casta lor se stia demult despre asemenea lucruri si nu numai… dar au tinut sub pres gunoiul .se mazilesc intre ei cand ii lasa neuronul…Dumnezeu nu bate cu paru .dar nu stiu daca unora ca acestia le pasa sunt mai rau ca ana si caiafa.sa isi lege piatra de gat sa mearga cu ea la mare si sa mai ia vreo doi trei cu el.

    Apreciază

  7. gaspar said, on Iulie 15, 2017 at 2:37 am

    RASPLATA a venit ca prea nu il suporta pe Sfantu VASILE CEL MARE .nici ei nu se pocaiesc nici pe altii nu lasa.
    DOAMNE vino cat mai degrab catre noi si ne usureaza povara.

    Apreciat de 3 persoane

  8. ovidiu said, on Iulie 15, 2017 at 6:56 am

    Auzi la ecumenisti ca il vor sfatui si nu dat afara din ierarhie si trimis in lume unde le este locul la toti homalaii si lesbiene .De ce? Pentru ca stie prea multe si s-ar putea sa -i traga pe toti ierarahii apostati dupa el!

    Apreciat de 2 persoane

  9. Mihaela Bejan said, on Iulie 15, 2017 at 10:00 am

    Adică aceia care s-au ridicat pentru Adevăr au fost umiliţi, bătuţi, caterisiţi, ameninţaţi, daţi afară din mănăstiri, iar acesta „va fi sfătuit să se retragă”???? Iar „Bănescu si-a exprimat speranţa ca acest caz să fie singurul de care a aflat şi de care va afla vreodată” – adică, indiferent dacă şi câţi mai sunt asemenea lui, important este să nu se afle?!?!

    Apreciat de 3 persoane

  10. Raluca said, on Iulie 15, 2017 at 11:38 am

    Conform Wikipedia:
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Corneliu_Onil%C4%83

    Studii teologice:

    – 1982-1987: Seminarul Teologic Liceal Ortodox « Veniamin Costachi » din cadrul Mănăstirii Neamț.
    – 1988-1992: Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității din București.
    – 1992: începe doctoratul la Școala doctorală, specializarea Noul Testament a Facultății de Teologie Ortodoxă din București
    – 1993-1996: în paralel face și alte cursuri doctorale la Facultatea de Teologie Protestantă, din cadrul Universității Marburg, în urma unei burse primite de la Diakonische Werk (DW), organizație caritabilă a Bisericii Evanghelice din Germania (Evangelische Kirche in Deutschland – E.K.D.).
    – decembrie 1999: bursă din partea Guvernului german prin intermediul Fundației Konrad Adenauer Stiftung (K.A.S.)

    Evoluție în BOR:

    – 21 noiembrie 1997 (31 de ani) tuns în monahism
    – 22 noiembrie 1997 (după o zi) hirotonit în treapta de ierodiacon
    – 23 noiembrie 1997 (după încă o zi) hirotonit ca preot, în treapta de ieromonah
    – 25 decembrie 1997 (după o lună) a primit prin hirotesie rangul monahal de protosinghel
    – 26 iunie 1999 (32 de ani) a primit prin hirotesie rangul monahal superior de arhimandrit
    – 21 noiembrie 1999 (la 33 de ani, și la numai 2 ani de la intrarea în monahism) a primit prin taina hirotoniei darul celei mai înalte trepte a preoției: arhieria sau episcopatul.

    Funcții deținute

    – 1997-1998: Consilier cultural la Centrul Eparhial al Episcopiei Hușilor.
    – 1998: numit vicar administrativ al Eparhiei Hușilor.
    – 27 octombrie 1999-17 iunie 2009: – Episcop Vicar al Episcopiei Hușilor cu titlul de „Bârlădeanul”, recunoscut prin decretul prezidențial (nr.415 din 7 decembrie 1999) semnat de Emil Constantinescu.
    – 18 iunie 2009 – prezent: Episcop Titular al Episcopiei Hușilor.

    Activitate didactică:

    – 1996-1997: asistent universitar în cadrul Facultății de Teologie Protestantă a Universității Marburg Germania
    – 1998: începe cariera de profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox « Sfântul Ioan Gură de Aur » din Huși
    – 1998-2000: ieromonahul, profesorul și episcopul-vicar Corneliu Bârlădeanul al Hușilor va exercita și funcția de director al acestui liceu teologic

    Alte activități:

    S-a ocupat în mod special de sectorul diaconal-caritativ al Episcopiei Hușilor (Biroul de Asistență Socială), având colaborări cu: Fundația “Maica Tereza” – Olanda, Fundația “Prieteni pentru Moldova”- Olanda, International Orthodox Christian Charities (IOCC), Mânăstirea Plankstetten din Germania
    A fost delegat de Patriarhia Română să participe la numeroase simpozioane, conferințe și congrese internaționale:
    – 1998: Conferința cu tema „2.000 de ani de creștinism, realități și perspective“ (Bensheim, Germania)
    – 2000: Congresul monahilor benedictini cu tema „Monahismul, spiritualitate și provocare în Europa“, Roma
    – 2001: Seminarul organizat de Episcopia Catolica de Haarlem – Olanda, cu tema „Misiunea creștină în Europa secolului XX“
    – 2003: Simpozionul cu tema „Misiunea creștină și succesele misionare în Europa“, organizat de către Conferința Bisericilor Europene (Varșovia)
    – 2004: Simpozionul cu tema „Mediul înconjurător și mesajul creștin“ (Zurich, Elvetia)
    – 2004: Simpozionul cu tema „Constituția Europei și Bisericile creștine“ (Stuttgart, Germania) ș.a.
    A publicat studii și articole teologice în publicațiile bisericești: „Glaube aus der zweiten Welt“, „Una sancta“, „Konfessionskunde“, „Candela Moldovei“, „Mitropolia Olteniei“, „Vestitorul Ortodoxiei“ etc.

    Știe cineva în ce mănăstire a viețuit ca monah?

    Apreciat de 1 persoană

    • ovidiu said, on Iulie 15, 2017 at 12:05 pm

      DACA NU ERA SI MASON ,NU AJUNGEA AICI IATA CINE DISTRUGE ORTODOXIA PAPA BANIEL CU GASCA LUI DE TRADATORI!

      Apreciat de 1 persoană

    • marinela said, on Iulie 17, 2017 at 1:09 am

      Mamaaa…dar ce ascensiune fulminanta a avut acest poponaut in sutana,halal asa episcop!Ce s-au mai grabit sefii lui sa-l cocoate-n rang!No coment!

      Apreciază

      • marinela said, on Iulie 18, 2017 at 2:49 pm

        Dumnezeu sa-i lumineze pe acesti bolnavi de aceasta patima grea ,de care si diavolul se scirbeste si sa-i intoarca la pocainta si smerenie.

        Apreciază

    • metatron said, on Iulie 17, 2017 at 7:15 pm

      Sunt oameni care ajung preoti sau mai grav Episcopi si nu iau in serios raspunderea care o iau, dar plata lor va fi groaznica pe lumea cealalta, nu trebuie ca oamenii sa se tulbure si sa isi piarda speranta.

      Apreciază

    • metatron said, on Iulie 17, 2017 at 7:17 pm

      Intr-un fel ne sunt dati astfel de oamenii ca pastori sa ne duca in eroare , ca nu am voit adevarul,asta e cu ducerea in ispita.

      Apreciază

    • gheorghe said, on Iulie 18, 2017 at 10:29 am

      Nu il cunosc, nu l-am intalnit niciodata …
      Prezentarea este totusi facuta „la suparare”, poate ca mi se pare mie….; sa precizezi repetat ca e hirotonit „dupa o zi”, „dupa o zi”, „dupa o luna” , „dupa o luna”… cand absolvise seminarul de 10 ani si Facultatea de 5 ani…
      Pacat ca s-a dus la scoala la sectanti si a mai fost si „asistent universitar” pe acolo…
      Pai „seful” a fost profesor de ecumenism la Chambessy vreo 7 ani!?!?! si „s-a scos” un fel de neo-papa local de la Creta incoace.
      Ce ne facem cu Mitropolitul Americilor ca dupa o zi de calugarie a fost cocotat sef peste ortodocsii din cele doua Americi??? Asta e promovare absurda, nu ce s-a petrecut cu IPS Corneliu.
      Sa-l lumineze Dumnezeu si sa marturiseasca Adevarul si sa pretuiasca Biserica peste „imaginea” proprie, …. cum bine spunea cineva mai inainte, ca din smerenie sa se retina de la slujire.
      Daca stie ca a cazut, sa se retraga si sa se pocaiasca fara sa mai astepte analize, cercetari, judecare….
      Daca stie ca nu a cazut, sa se retina de la iesire in public, de la slujire si sa astepte pronuntarea Sinodului.
      Fara ascultare nu exista ordine, fara ordine se distruge armonia, pacea si linistea sufleteasca.

      Apreciază

      • Vichentie said, on Iulie 18, 2017 at 10:30 pm

        Gheorghe
        Mi se pare mie sau ești ori naiv ori slab informat
        Nicolae Condrea si-a cumpărat postul , stiu asta deoarece contracandidatul lui era la acea vreme staretul meu si avea pregătit de la tatasu un diplomat de dolari , Spagoveanu la cântărit si ia spus ca e prea Putin , celălalt a dat mai mult .
        Asa ca casca ochii bine ca sa înțelegi în ce lume trăiești

        Apreciat de 1 persoană

      • Popsy said, on Iulie 19, 2017 at 9:24 am

        @ Vichentie

        Pai contracandidatul lui Nicolae Condrea a fost cel ce urma sa devina in scurt timp episcopul sau vicar: Ioan Casian Tunaru, actualul Episcop de Canada.
        Dupa biografia publicata aici:
        http://basilica.ro/inca-un-ierarh-in-biserica-ortodoxa-romana-ps-ioan-casian-de-vicina/,
        nu a fost niciodata staret ci doar preot paroh la Bordeaux si apoi la New York, de unde a devenit episcop. Deci nu inteleg cand/unde ti-a fost tie staret.

        Pe de alta parte, este intersant de urmarit evolutia celor doi episcopi din America: varste apropiate, educatii ecumeniste, intrati in monahism cu cateva luni inainte de-a fi propusi pentru episcopie, etc.

        Doamne-ajuta!

        Apreciază

  11. radu59 said, on Iulie 15, 2017 at 1:30 pm

    Ce sfatuire de retragere???Ar trebui caterisit scutr si sa se termine repede cu sminteala pe care a facut-o prin comportamentul lui.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ella said, on Iulie 15, 2017 at 2:16 pm

      Ovidu – Asa este, daca nu era mason nu ajungea aici intr-un timp asa de scurt, si as mai adauga, daca nu era pe invers, se stiu intre ei si se promoveaza unii pe altii din pacate asta este cruntul adevar.

      Apreciază

    • ema said, on Iulie 15, 2017 at 2:28 pm

      Cine sa il careriseasca? Citi ca el or mai fi si nu stim noi. Sa nu ne mire daca auzim ca il vor „insura” superiorii lui cu iubitul.. ca doar asta e curentul lgtb..

      Apreciază

    • Mirela said, on Iulie 15, 2017 at 4:53 pm

      Sigur că Patriarhia se poartă cu fineţe cu Onilă, s-ar putea altfel? Cu o bombă, cine e nebun să se poarte cu brutalitate? Nu e clar că Onilă ştie că şi alţii din sinod sunt la fel de „vrednici” ca şi el? Cum ar putea aceia să strige sus şi tare împotriva bubelor din capul lui Onilă, când ei înşişi sunt la fel de bolnavi, iar Onilă ştie asta?
      Oare de ce a apelat Onilă la procurori, făcând publică la nivel naţional existenţa filmului pornografic? Nu e logic că, înainte de a risca devoalarea existenţei înregistrării sexuale prin denunţarea celor trei şantajişti, s-a asigurat de sprijinul sinodului sau măcar al unora?
      Părerea mea este că planul iniţial general a fost ca, la dezvăluirea publică a existenţei filmului, Patriarhia (cu complicitatea tacită a procurorilor) să spună că e făcătură şi cazul să fie îngropat. De aceea procurorii au tot tăcut, la fel şi Patriarhia (nici o acuzaţie de pedofilie sau de viol, ci doar comunicatul placid că se va urmări evoluţia procesului, deşi acela era despre şantaj).
      Surpriza MAJORĂ (sau mâna lui Dumnezeu) a fost că au mai apărut 8 filme porno, cu multe alte personaje. Asta nu era la fel de uşor de acoperit ca un singur film! Lumea a început să mai reacţioneze, să acuze, plus că în înregistrări se vorbeşte despre alţi episcopi homosexuali, iar tăcerea Patriarhiei în faţa unui caz public atât de grav devenise foarte suspectă şi crea bănuieli serioase asupra altor membri ai sinodului.
      Conform unei informaţii foarte pertinente apărute pe net, Onilă i-a ameninţat pe membri ai sinodului că, dacă nu va fi apărat, va spune tot ce ştie despre ei.
      Deci, pe de o parte Patriarhia e silită să-l acuze public pe Onilă ca să nu fie şi ea suspectată de chestiuni similare şi ca să-şi spele în faţa turmei imaginea terfelită, iar pe de altă parte Patriarhia e ameninţată de Onilă cu dezvăluiri ale mizeriilor altora.
      De aici, multa politeţe a răspunsului public despre cazul Onilă.
      Părerea mea este Onilă va fi convins, ca între complici, să plece, dar că nu va fi trimis la pocăinţă decât de faţadă, în timp ce i se va asigura o viaţă de nabab din fondurile deloc puţine ale Patriarhiei. Va fi tras pe dreapta cu blândeţea care deja se vede, pentru a nu risca să-i stârnească orgoliul sau supărarea, deşi atitudinea va părea în faţa turmei o mustrare cu dragoste a celui care a păcătuit. Doar toţi suntem păcătoşi, nu?
      Caterisire? Nu cred, câtă vreme Patriarhia vrea să îngroape canoanele. Pleacă el „de bună voie” şi se stinge incendiul, iar „biserica” BOR rămâne „curată”.
      Ce bine!

      Apreciat de 1 persoană

  12. mihay2016 said, on Iulie 15, 2017 at 1:32 pm

    Frate Vasile se mai merita sa mai ma duc la manastiri si daca da dami si mie nume..!

    Apreciază

    • marinela said, on Iulie 17, 2017 at 1:20 am

      mihai2016
      Poti merge la Radeni la liturghie si poti sa te spovedesti acolo,ca sint toti preoti antiecumenisti.Poti merge la mormintul parintelui Iustin sa te rogi/inchini,la chilia lui,in biserica ,doar sa te inchini si atit ,fara pomelnic ,fara participare la liturghie.Asta-i situatia din pacate in biserica noastra acum,iar noi ne adaptam situatiei,facind fata cum putem mai bine,aparindu-ne cu toata puterea credintei noastre de erezie /eretici.Doamne ajuta si mintuire!

      Apreciază

      • mihay2016 said, on Iulie 17, 2017 at 1:03 pm

        Mersi de sfat Marinela!! Doamne ajuta!!

        Apreciază

  13. Maresalul. said, on Iulie 15, 2017 at 4:11 pm

    Cica sfatuire de retragere))))Noaptea mintii.Deci ceva de genul te-as ruga frumos sa te retragi.

    Apreciază

    • Matiu Cosmin said, on Iulie 16, 2017 at 9:40 am

      Exact. Adica preotii care spun: „ne rugam pentru toti episcopii ortodocsi” in loc sa pomeneasca numele episcopului ce a semnat in Creta sunt caterisiti iar episcopii homosexuali sunt rugati frumos sa se retraga.
      Ei slujesc diavolului de ceva vreme si acum au fost vaditi de Dumnezeu.

      Apreciază

  14. contracurent said, on Iulie 15, 2017 at 9:59 pm

    cine l-a numit episcop ? e vreun vrednic si mult incercat calugar pt scaunul episcopal, precum in vechime, baiatul asta ? gasiti-i biografia, nu cumva e pus de celofan ?

    Apreciază

  15. dante said, on Iulie 15, 2017 at 10:57 pm

    Cuvintul de ordine in toata aceasta poveste, care este parte a unei povesti mult mai ample, este SANTAJUL.
    Cu siguranta ca se stia demult de sodomia acestui ierarh, insa nu venise ceasul potrivit. Acuma cind Biserica Ortodoxa a strins 3 000 000 de semnaturi pentru familia crestina s-a scos de la sertar dosarul acestui nefericit, care reprezinta ierarhia ortodoxa. Intr-o Europa sodomizata Adevarul deranjeaza si atunci aplici schema santajului: ori esti cu mine ori te dau in git. Asa a fost si in Creta, pe santaj si pe coruptie s-a vindut Dreapta Credinta, de aceea nu a suflat nici un ierarh nimic. Acum cred ca s-a lamurit multa lume cum sta treaba cind faci pactul cu diavolul, chiar daca tu crezi ca ai cistigat ceva, in fond esti doar o nefericita victima.
    Cum sa mai strige BOR acum impotriva bulangiilor, cind acestia exista chiar in rindurile lor?
    Schema-i veche, prosti-s noi.

    Apreciază

    • Vichentie said, on Iulie 16, 2017 at 9:46 pm

      Dante
      Aproape ai nimerit-o , cu ceva timp înainte de ,,numirea,, lui în ,,funcție,, era considerat în mediul monahal ca nevastă a lui taica blaniel , fapt stiut de multi monahi din arhiepiscopie .
      Acum dacă cade , blaniel va fi primul tras după el .
      În cazul acesta ai dreptate, cel santajat este ,,marele alb,, , cu ce ? Vom vedea în săptămânile care urmează prin deciziile ce vor fi luate .
      La Creta tot cu astfel de metode au lucrat , au ales numai panorame ușor de santajat , unii cu curvii, altui cu copii, si altui sodomiti . Nu voi începe să-i enumăr acum , Ciprian Mega a prezentat în ,,Pântecul desfranatei,, doar unu la suta .
      Situația e de plâns

      Apreciază

      • ioana L. said, on Iulie 17, 2017 at 5:25 pm

        Vichentie, am citit si eu acum cativa ani „Pantecul desfranatei”si am ramas uimita…in naivitatea mea ii credeam pe aproape toti ierarhii foarte aproape de cer. Cu un „inalt” si preasfintit” ierarh am vazut personal o scena la m-tirea Sihastria care m-a pus serios pe ganduri. Acum sunt convinsa de murdaria lor, a multor preasfintiti, dar avem si sfinti in Biserica, pe care Dumnezeu ii stie(ca cei mai buni au trecut la Domnul).Ceea ce ma uimeste profund e ca nu au frica de Dumnezeu, ca fac cu mainile lor spurcate si cu constiinta lor murdara SFANTA JERTFA. In curand va veni plata lor!

        Apreciază

    • gheorghe said, on Iulie 18, 2017 at 10:43 am

      Esti in eroare (desi Vichentie te sustine…).
      Un ierarh care este posibil sa fi cedat nuinseamna BOR.
      Daca si cati vor mai fi existand cu astfel de caderi …. nu cred ca e cineva informat sau sigur cand se fac astfel de afirmatii ca ar fi multi, ca – de fapt – majpritatea ar fi devianta si perversa sexual…
      Sa nu amestecam „temele” – Apusul satanizat se bucura sa auda ca la ortodocsi mai cade vreunul in sfera preocuparilor si practicilor sexuale ne-crestine.
      Chestia santajului in Creta nu sta in picioare – pe cine si cu ce sa santajezi incat TOTI EPISCOPII ROMANI sa semneze – practic – apostazierea?
      M-as bucura sa vad ceva discernamant nu doar preluare de – aproape devenite – sloganuri si incrancenare, sa nu spun rautate.
      BOR s-a pronuntat impotriva pretentiilor homosexualilor si a reamintit pozitia teologica crestina in aceasta privinta; chiar crezi ca un Episcop impinge intreaga ierarhie bisericeasca „la colt” si-i pune botnita???
      Au cazut – sa ne rugam sa se indrepte, nu sa ledam si noi un sut sa cada mai jos si mai repede.
      Nu inteleg de unde atat inversunare.
      Daca stii ca Adevarul este cu tine, esti si calm, si linistit, si milos – te poti ruga si pebtru cei care-ti sint potrivnici..
      Daca nu stii, nu simti asta inseamna ca esti infricosat si asta este rau, anulezi efectul de comuniune cu Iisus si cauti vinovati, ii demasti si cauti n sprijin exterior, lumesc… iluzoriu si ineficient.

      Apreciază

      • Vichentie said, on Iulie 18, 2017 at 10:05 pm

        Gheorghe
        Nu stim cine este în eroare , sau cati pătimași mai sunt , totuși iti spun în cunoștință de cauză – tată, sunt filiere , dacă nu cu femei ( maici)atunci cu bărbați , în general elevi de seminar ori studenți la teologie , stiu ca pare de necrezut , dar iti pot enumera doar câteva locații : Căldărușani, Cernica, Sitaru,Plumbuita, Codaesti…
        La Gura Motrului de când a venit Teofan si startul a crăpat , sa desființat filiera ,
        Nu vrea nimeni sa smintească pe nimeni dar trebuie sa stai puțin în mediu ca sa iti dai seama cum stau lucrurile , santajul e la ordinea zilei , numai cu asa ceva se lucrează

        Apreciază

  16. Cristina said, on Iulie 16, 2017 at 2:01 am

    „Nu poate să rămână într-o astfel de poziţie, în urma unui astfel de scandal.”
    Scandalul e de vină, nu sodomia. Dacă nu era scandalul, îl păstrau. Gunoaie ecumeniste. Când ești obișnuit cu gunoiul, nu-ți mai pute nici mizeria sodomita. Reacția Patriarhiei e o rușine, dar prin ea de vede clar cine sunt. Nu că nu știam deja, că tot pomul după roade de cunoaște.

    Apreciat de 1 persoană

  17. IoanIoan said, on Iulie 16, 2017 at 1:19 pm

    Deci,..cum ar spune Patriarhia Română, …: frate intr-un poponou , nu te mai putem scoate , daca te-au filmat sugand microfonul , nu mai putem drege busuiocul .
    Cam asa sună invitatia de a se retrage.

    Apreciat de 1 persoană

  18. Raluca said, on Iulie 16, 2017 at 3:56 pm

    Dumnezeu a pedepsit cu pară și cu foc de nu a mai rămas piatră peste piatră pe sodomiți și gomoriți, iar la sfârșitul lumii tot cu foc și cu pară va curăța pământul de toate necurățiile.
    Pentru orice păcat, dacă există pocăință adevărată, există și iertare de la Dumnezeu. Cine face astfel de păcate și stăruie în ele în fața oamenilor, fără a avea sentimentul rușinii și al vinovăției, înseamnă că nu le consideră a fi păcate, deci, prin urmare, nu consideră că ar trebui să se pocăiască pentru săvârșirea lor. Așadar într-o astfel de situație nici frică de Dumnezeu nu există, lipsa fricii putând fii din cauza faptului că nici credință în existența Celui de care ar trebui să le fie frică nu există. Și atunci de ce ar accepta cineva să slujească cuiva în care nu crede, și mai mult decât atât, să accepte și ranguri importante în acea slujire? Pentru strălucirea funcției și cinstirea acordată de mulțimi? Adică să joci teatru păcălindu-i pe oameni (sute de mii sau milioane), într-o lucrare ce ține de mântuirea sufletelor lor și de viața veșnică? Și se spune că nu ar fi un caz izolat? Adică nu e o excepție? Avem dreptul să ni se spună adevărul!

    Apreciază

    • gheorghe said, on Iulie 18, 2017 at 10:49 am

      „… la sfârșitul lumii tot cu foc și cu pară va curăța pământul de toate necurățiile…”
      Parca altfel sint proorocite evenimentele si credinciosii vor fi luati inImparatia Tatalui…. pe Pamant ramand toti cu „printul lumii”, Antihristul sa se cazneasca vesnic.
      –––-
      Daca nu crede si joaca teatru… nu crede nici in mantuire si deci nu crede ca ritualurile servesc la asa ceva, nu distinge nici semnificatia, nici importanta „mantuirii”.
      Ca si in cazul celor lipsiti de discernamant (aici, duhovnicesc, teologic), raspunderea actiunilor sale revine „cui l-a pus”, adica Mitropolitului.

      Apreciază

      • Raluca said, on Iulie 18, 2017 at 5:51 pm

        Frătzioare, ce vorbești?
        „ pe Pamant ramand toti cu „printul lumii”, Antihristul sa se cazneasca vesnic.„ __________ Nu va mai fii pamântul ăsta pe care-l cunoaștem, ci va fii cer nou și pământ nou, iar cu „prințul lumii”, Antihristul vor rămâne doar păcătoșii nepocăiți, dar nu pe pământ, ci în iad.
        „raspunderea actiunilor sale revine „cui l-a pus”, adica Mitropolitului” ___________ Răspunderea acțiunilor fiecărui om oricine ar fii el îi revine în primul rând lui însuși, și mai apoi celui care-l pune într-o funcție sau alta, pentru că fiecare este răspunzător pentru ceea ce face.
        Obiceiul adamic veșnic de a da vina pe alții pentru propriile greșeli.

        Apreciază

      • saccsiv said, on Iulie 18, 2017 at 6:24 pm

        Raluca

        Se pare ca Gheorghe nu stie de Parusie, Judecata de Obste, Iazul de Foc si tot restul. Pare ca-i mai degraba influentat de rapirea neoprotestantilor.

        Apreciază

  19. elena adriana said, on Iulie 17, 2017 at 1:21 am

    Raluca …cum „SA ACCEPTE RANGURI IMPORTANTE IN ACEEA SLUJIRE”….pai face tot ce poate sa primesca aceste ranguri..pentru ca ele inseamna viata traita in huzur ..in lux ,salariu de ministru ,masina la scara ,palat episcopal,doua manejere maici care gatesc ,spala,curata …
    CE CREDINTA???face un serviciu pur si simplu…nu lucreaza 10 ore pe zi…ca altii pe un salriu de nimic …
    Calugari azi ..au salarii si concediu de odihna…din aceasta cauza ..in loc sa iasa in fata acum si sa ne lumineze si pe noi turma de oi…stau la chiliute …salariu,mancarica ,caldurica ….nu ii doare capul…
    pai ce credinta are un episcop care a tras sfori ..si a putut sa ..fie tuns azi in monahism,fara sa stea o zi in manastire …apoi maine e diacon,poimaine ..ieromonah ..peste trei luni ..staret ….si anul urmator ..episcop???
    si mai putem vorbi de credinta ….
    inainte calugarii fugeau de ranguri si functii…acumn …asta e scopul….slava si bunastarea …lumii…
    Nu el este de vina ..de vina sunt toti cei care stiu ce se intampla in gastile lor ..si tac ..pentru diferite motive .
    CUMPILITA MIZERIE …..SI MAI INDRAZNESC SA-SI IMBRACE VESMINTELE POMPOASE ..SI SA VORBESCA DE SUFERINTA ……..CINE O SA-I MAI POATA ASCULTA????

    Apreciat de 2 persoane

    • metatron said, on Iulie 17, 2017 at 7:21 pm

      Elena , mai sunt cartile religioase , inca necumparate si de acum 15 ani, cumpara si dumneata pe Ilie Cleopa, si alti duhovnici care au dat multa invatatura buna, trebuie doar dorinta de a citi si a pricepe, rugaciune pentru luminare si mai intreaba preotul, ca sigur iti va spune dupa cat stie si dumnealui.
      Stii ce imi pare ciudat, ca pe multii i aud vorbind urat de preoti, ca sunt nustiu cum sau fac nustiu cum, la mine aici am un preot painea lui Dumnezeu, oare pentru ca sunt cartitori , au parte de preoti dupa cum cartesc ?

      Apreciază

  20. Tanase Gheorghe said, on Iulie 17, 2017 at 4:23 pm

    Rusine sa-i fie .Se vede de ce era impotriva moliftelor Sf Vasile pentru ca avea o legiune de draci in el si cati ori mai fii ca el .Dumnezeu sa-i judece pe toti tradatorii Ortodoxiei.

    Apreciat de 1 persoană

  21. Mirela said, on Iulie 17, 2017 at 7:14 pm

    Stricarea lumii în imagini:

    http://www.eatliver.com/insane-fashion/

    Apreciază

    • marinela said, on Iulie 18, 2017 at 3:01 pm

      Mirela
      Cita sila imi provoaca aceste imagini oribile.Nu stie cum sa mai schimonoseasca pe biata lume proasta,ahtiata dupa moda draceasca!S-a intors lumea cu fundu-un sus!

      Apreciat de 1 persoană

      • Mirela said, on Iulie 18, 2017 at 10:26 pm

        Impresia mea este că modelele propuse sunt atât de greţoase şi de degradante încât nu ar putea plăcea nici măcar sodomiţilor decât, poate, în dormitor.
        Mai curând, mi se pare că prin astfel de haine masculine ce batjocoresc bărbăţia autentică, prin astfel de aluri fizice şi de machiaje, se încearcă stricarea lumii de tot, amestecarea desăvârşită a genurilor, castrarea psihică a bărbaţilor.
        Prin haine şi celelalte cred că se ţinteşte depravarea/pervertirea comportamentului şi a caracterului, pe acelaşi principiu că dacă eşti bucuros, zâmbeşti, dar şi dacă eşti trist şi te forţezi să zâmbeşti, starea ta devine mai bună.

        Apreciază

  22. elena adriana said, on Iulie 18, 2017 at 1:58 am

    Metraton…eu nu contest ca au existat calugari adevarati in nemul noastru….
    EU constat numai cum sunt calugarii de azi….
    citeste STRAJERI IORTODOXIEI ..si vezi atitudinea monahilor si a monahiilor de astazi ..fata de ceea ce se intampla in biserica ….
    Este normal sa intrerupa pomenirea mai multi parinti de mir decat calugari?
    DE CE AU CAZUT MANASTIRILE???
    Ce zice acum PUTNA ,SIHASTRIA ,PETRU VODA,FRASINEIUL???
    Tac calugarii?De ce oare???..
    .cine sau ce il obliga pe un staret sa accpte tunderea in monahism a unuia care nu are o zi de manastire?
    Sunt „calugariti „la comanda.Scoliti la eretici..,cu burse platite de eretici,….NU LE MAI PASA DE ORTODOXIE ….
    URACIUNEA PUSTIIRI IN LOCUL CEL SFANT …..si intra in SFANTUL ALTAR SI SAVARSESC SFINTELE TAINE ….SI turma alearga .sa ia binecuvantari si sa sarute maini..de episcopi…
    .

    Apreciat de 1 persoană


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: