Saccsiv – Weblog

Astăzi, Vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ioan Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează: “LEGIUNEA ARHANGHELULUI MIHAIL”

Posted in Uncategorized by saccsiv on Iunie 24, 2017

OrtodoxInfo: 90 DE ANI – Mișcarea Legionară la ceas aniversar. Cuvântul Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu

 

Astăzi, Vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ioan Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează: “LEGIUNEA ARHANGHELULUI MIHAIL”,
sub  conducerea mea.
Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat.
Să rămână în afară cel ce are îndoieli.

Corneliu Zelea Codreanu

Aceste cuvinte au fost citite la câteva minute după ce au fost scrise de către Corneliu Zelea Codreanu, ca un Ordin de zi, numerotat cu Nr.1, într-o ședință a Naționaliștilor-Creștini, convocată la Iași, Str. Florilor, Nr. 20. Se întemeia astfel, în urmă cu 73 de ani, cadrul organizat al Naționaliștilor-Creștini din România, cunoscuți după aceea ca „Legionari”… Înainte de această dată, sub conducerea aceluiași Codreanu, liderul incontestabil al Naționaliștilor Români, lider a cărui lumină de martir strălucește peste ani în conștiințele Românilor, care, cu bună credință recunosc măreția „Căpitanului”, au mai fost însă și alte Ligi și Asociații cu caracter Naționalist, dat fiind perioada imediată după primul război mondial, când se făcea o politică ostilă neamului, în diverse domenii.
La 9 februarie, se tipărește la Iași „Garda conștiinței naționale”, gazetă în paginile căreia se publică „Crezul socialismului național creștin”, alcătuit de Căpitan și Constantin Pancu. Trebuie menționat faptul că această tipăritură a aparținut unei organizații a muncitorilor ieșeni, liderul acestora fiind Constantin Pancu, muncitor cu numai patru clase primare (instalator de apă și electricitate), dar cu extraordinare calități de lider, atât ca organizator, dar și ca „vorbitor de mâna întâi”. La 20 mai 1922, Codreanu înființează „Asociația studenților creștini”. „Frățiile de cruce” au luat ființă în 8 noiembrie 1923, în închisoarea Văcărești.
După înființarea Legiunii, la 1 iulie 1927 se cimentiază cel dintâi legământ legionar la București, Cluj, Câmpulung, Focșani. Vedem așadar că, la doar o săptămână de la adunarea care a consfințit înființarea Legiunii în centrele din toată țara, au început acțiuni de răspândire a Naționalismului, ca manifestări pentru apărarea intereselor Românismului, interese care, în acea perioadă a istoriei neamului, erau neglijate în favoarea unor interese materiale, de grup.
Primul „cuvânt scris” al Legiunii a apărut în foaia proprie „Pământ strămoșesc”, revistă bilunară care apare cu începere din 1 august 1927. După apariția primelor numere, greutățile în tipărirea revistei au început să apară. Motivele? Cam aceleași pe care le întâmpină în ziua de azi reviste care urmează linia Naționalismului Românesc.
Acest text nu se vrea deloc o schiță a istoriei Mișcării Legionare. Considerăm că, mai mult ca oricând, după atâția ani de tăcere sau de răstignire a Naționalismului Românesc, care continuă și astăzi, într-un „astăzi” în care se trâmbițează libertatea cuvântului, în timp ce Mișcarea Legionară este ținută sub obroc, istorici înveșmântați în virtutea nefricii de a scoate adevărul la lumină ar trebui să purceadă degrabă, neleneși în a săvârși îndreptarea neadevărurilor ce ne-au urmărit atâta amar de vreme.
Se vor aceste rânduri o aducere aminte a ceea ce a fost o tentativă de Reînviere a Neamului Românesc dintr-o stare ce părea că-i este fatală, în anii imediat după Marea Unire… O aducere aminte care să se constituie în una din marile sărbători ale Neamului, știind că tot ce s-a săvârșit în acea seară de 24 iunie 1927 a fost sub semnul Iubirii de Patrie.

„România de Azi” Anul V Nr. 113-114 12-07-2000
Gheorghe Moruț, din volumul „Jurnal în Tranziție” (publicistică 1999 – 2002)

În faţa situaţiei de mai sus, m-am hotărât să nu merg nici cu o tabără, nici cu cealaltă. Nici să mă resemnez, ci să încep organizarea tineretului pe răspunderea mea, după sufletul şi capul meu şi să continui lupta iar nu să capitulez.
În mijlocul acestor frământări şi ceasuri de răscruce ne-am adus aminte de icoana care ne-a ocrotit în închisoarea Văcăreşti. Ne-am hotărât să strângem rândurile şi să continuăm lupta sub protecţia aceleiaşi Sfinte Icoane. În acest scop, ea a fost adusă la căminul nostru din Iaşi, din altarul bisericii Sfântul Spiridon, unde o lăsasem cu trei ani în urmă.
La aceste gânduri, grupul „Văcăreşti“ s-a alăturat imediat. Peste câteva zile am convocat la Iaşi pentru vineri 24 iunie 1927, ora zece seara, în camera mea din str. Florilor nr. 20, pe Văcăreşteni şi pe puţinii studenţi care mai rămăseseră legaţi de noi. Într-o condică, cu câteva minute înainte, scrisesem următorul ordin de zi, numerotat cu n0. 1:

„Astăzi, vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ion Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează: LEGIUNEA ARHANGHELUL MIHAIL, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli.
Fixez ca şef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici“.

Această primă şedinţă a durat un minut, adică cât am citit ordinul de mai sus, după care cei prezenţi s-au retras, rămânând ca să cugete dacă se simt destul de hotărâţi şi de tari sufleteşte pentru a păşi într-o asemenea organizaţie unde nu era nici un program, singurul program fiind viaţa mea de lupte de până atunci şi a camarazilor mei de închisoare. Chiar si pentru cei din grupul “Vacaresti” am lasat timp de gandire si de cercetare a constiintei lor, pentru a vedea daca nu au vreo indoiala sau rezerva deoarece pasind aici vor trebui toata viata lor sa mearga inainte fara nici o sovaire.

Intima noastra stare sufleteasca din care s-a nascut Legiunea a fost aceasta: nu ne intereseaza daca vom birui, daca vom cadea infranti sau daca vom muri. Scopul nostru este altul: de a merge inainte, uniti. Mergand impreuna, uniti, cu Dumnezeu inainte si cu dreptatea neamului romanesc, orice soarta ne-ar fi daruita, infrangerea sau moartea, ea va fi binecuvantata si va da roade pentru neamul nostru. Sunt infrangeri si sunt morti care trezesc un neam la viata, dupa cum sunt si biruinte dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odata. Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei.

Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Arhanghelului Mihail si la umbra sabiei lui. El nu mai era pentru noi o fotografie pe o icoana, ci il simteam viu. Acolo la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa.”

Corneliu Zelea Codreanu, “Pentru legionari”, Ed. Vestemean, Sibiu, 1936

Comentariu saccsiv:

Bloguri care amintesc de infiitarea Miscarii Legionare (asta-i tot ce-am gasit pe internet …):

https://24pharte.ro/90-de-ani-de-la-crearea-legiunii-arhanghelului-mihail/

Unde putem citi cum ca:

Ajunsă la putere, Mişcarea legionară a introdus o serie de legi antisemite dure şi jaful organizat al minorităţii evreieşti. Asasinatele legionare au afectat circa 2/3 dintre români şi 1/3 dintre evrei.Membrii Gărzii de Fier au pus la cale cel mai mare pogrom, în care au fost ucişi pest  100 de evrei iar câţiva dintre aceştia au fost atârnaţi în cârlige la abator şi mutilaţi.

Buciumul:

24 IUNIE 1927

Presa Ortodoxa:

90 de ani de la fondarea Mişcării Legionare – Legiunea Arhanghelul Mihail (24 Iunie 1927 – 24 Iunie 2017). FILE DE ISTORIE / VIDEO

Veghe Patriei:

90 de ani! Traiasca Legiunea si Capitanul!

24.06.1927 – 90 de ani de la infiintarea Miscarii Legionare! Traiasca Legiunea si Capitanul!

Anunțuri

12 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. ion hodor said, on Iunie 24, 2017 at 7:07 pm

    TRAIASCA LEGIUNEA SI CAPITANUL,O TARA avem romani si-o cinste,Desteptati-va ca-m dormit destul!!!

    Apreciat de 1 persoană

  2. dante said, on Iunie 24, 2017 at 7:40 pm

    Prezent!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Lucian N said, on Iunie 24, 2017 at 7:53 pm

    Si Active News are astazi un articol despre infiintarea Miscarii Legionare: http://www.activenews.ro/cultura-istorie/24-iunie-1927-Corneliu-Codreanu-infiinteaza-Miscarea-Legionara.-Un-studiu-al-istoricului-Ioan-Scurtu-47925

    Apreciază

  4. Grig said, on Iunie 24, 2017 at 10:36 pm

    Pentru ca aşa a vrut Dumnezeu, am cunoscut după 1990 mulţi legionari veterani. Când vorbeau despre Căpitan, se transfigurau, lăcrimau si, pentru câteva clipe, trăiau în altă lume. Întâlnirile cu asemenea oameni n-au cum să nu te marcheze pe viaţă.
    Atât timp cât mai există un singur legionar conştient de misiunea lui, Mişcarea Legionară este vie, activă şi de neînvins.
    Trăiască Legiunea şi Căpitanul!

    Apreciat de 1 persoană

  5. A N D R E I L E G I O N A R U L said, on Iunie 25, 2017 at 7:23 am

    Trăiască Legiunea si Căpitanul.

    Apreciază

  6. petrupetru said, on Iunie 25, 2017 at 8:50 am

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Apreciază

  7. isa said, on Iunie 26, 2017 at 5:06 pm

    90 de ani de jertfa … si prigoana continua …

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: