Saccsiv – Weblog

Scrisoarea unui grup de crestini din MMB catre Mitropolitul Teofan

Posted in Uncategorized by saccsiv on Mai 26, 2017

Am primit pe e-mail:

 

ÎPS Voastră Părinte Teofan,

Mitropolit al Moldovei și Bucovinei ,

 

Cu adâncă și fără de margini amărăciune ne-am hotărât să vă scriem această scrisoare, un strigăt de neostoită durere pentru ceea ce ÎNGĂDUIȚI sau HOTĂRÂȚI  să ni se întâmple de ceva vreme, mai exact de când a avut loc adunarea eretică din Creta, din 16.06.2016.

Vă scriem un grup de moldoveni, din eparhia al cărei Mitropolit sunteți,cu mila Domnului, și de care se vede că nu vă este deloc milă și că nu ne iubiți !

De câteva luni încoace ne-ați dat nenumărate dovezi că nu vă pasă de noi, că ne socotiți proști, o adunătură care trebuie reeducată și disciplinată, simple oi, o turmă care trebuie împinsă către alte pajiști !

Cu orice mijloace !

Nu ne iubiți, ÎPS Voastră, se vede din avion ! Nu ne iubiți !

Noi v-am iubit de când ați venit la noi,în Moldova, și credem că v-am mai putea iubi, dacă ați redeveni cel care ați fost și dacă ați dovedi că sunteți APĂRĂTOR,primul dintre noi și cel mai tare, al dreptei noastre credințe, al ORTODOXIEI ! Pentru că asta trebuie să fie un Mitropolit,nu ?

Și ,dacă nu ne iubiți ÎPS Voastră, ne mângâie gândul că ne iubește bunul Dumnezeu, care vede ce ne faceți și ce puneți la cale să ni se întâmple de câteva luni încoace!Ne vede lacrimile,suferința,jalea și ne aude strigătul sufletelor .

Iar dacă EL îngăduie să ne umiliți, să ne hăituiți și că încercați să ne schimbați gândurile, după  cum vi le-ați schimbat ÎPS Voastră în Creta – înseamnă că are un plan cu noi, un plan de mântuire , pentru că Dumnezeu nu face niciodată ceva rău !

Credem însă că și cu ÎPS Voastră are un plan . O fi tot de mântuire ? Sau ne mântuim unii prin alții ?

N-am fi crezut niciodată că vom ajunge să gândim cum gândim despre ÎPS Voastră,așa cum n-am crezut niciodată că va veni o vreme când vă veți lepăda de noi și de tot ce ne-ați învățat,de tot ce ați predanisit ,de tot și de toate pe care ÎNSUȘI HRISTOS v-a poruncit să ni le spuneți și faceți nouă, fraților mai mici ai Săi !

Ați fost în Creta,ați semnat niște documente eretice,ați călcat jurămintele făcute la hirotonie, de a apăra ADEVĂRUL-HRISTOS,chiar cu prețul vieții ! Pentru că în Creta, HRISTOS a fost negociat și vândut la masa verde și ÎPS Voastră ați semnat cu numele și cu rangul pe care Dumnezeu vi le-a dăruit , ați semnat că sunteți de acord cu această vânzare-trădare !

Dumnezeu știe de ce Și-a retras harul pentru o vreme și v-a lăsat să greșiți!

Poate pentru a vă da prilej să vă ridicați mai sus după aceea, prin pocăință, ca să-L mărturisiți cu și mai înflăcărată dragoste și să primiți cunună mai frumoasă !? Poate pentru ca  să vă meritați și mai mult scaunul de Mitropolit !? Poate pentru ca să ispășiți și ÎPS Voastră cine știe ce păcate, că om sunteți, ca și noi !? E o taină !

V-a lăsat ,poate,să greșiți ,ca să vă dea șansa SĂ VĂ ÎNTOARCEȚI !!

Pentru că     a greși este omenesc,dar a persevera în greșeală ESTE DIABOLIC !

Dar nu vreți să vă întoarceți,Părinte Mitropolit,nu vreți !

Perseverați în greșeală și mai puneți și pe deasupra, apăsați mai tare,precum iudeii coroana pe capul lui Iisus ! Să doară mai tare, să usture,să curgă sânge !

Ne-am întrebat de multe ori,mulți dintre noi,oare cum dormiți noaptea?Sunteți liniștit ?Nu vă mustră conștiința?Nu aveți coșmaruri ?

Nu auziți plânsul nostru,suspinele noastre,nu vă pasă de ele ?

Nu vă doare că ne chinuiți și nu înțelegeți că noi credința nu ne-o negociem,orice ne-ați face ? Și vedem și înțelegem că multe și felurite ne faceți și ne veți putea face !

Dar noi nu-i putem șterge din calendar, și nici din inimile noastre, pe Sfinții Paisie Aghioritul,Ioan Iacob Hozevitul,pe părintele Cleopa,pe părintele Arsenie Papacioc ,pe acești Străjeri ai Ortodoxiei,pe care chiar preoții de mai ieri ne învățau să-i urmăm  – că preoții de astăzi (unii dintre ei ) vă execută ordinele de hăituire cu un sârg care numai ”preoțesc” nu este  și care ne mint fără nicio frică de Dumnezeu  ! Este foarte dureros și aproape inimaginabil cum ieri spuneau adevărul și astăzi  se dezic de ce spuneau ,răstălmăcesc ,interpretează,ne prostesc în față ! Pentru unii dintre ei Sfânta Scriptură a devenit echivalentă cu Coranul !!!

Așa ceva,noi,moldovenii Sfântului și Slăvitului Ștefan, nu vom accepta niciodată !

Și, drept pedeapsă, ce aveți de gând să faceți cu noi ? Am auzit că ÎPS Longhin i s-a pus mercur în mâncare ;maicile de la Văratec au fost alungate în plină iarnă; călugări de la Petru Vodă au fost izgoniți ;maici de la M-rea Frumoasa au fost bătute,schilodite;maici de la M-rea Miclăușeni sunt închise(poate între timp le-o fi eliberat) într-o chilie și ținute ostatice,ca să-și revină din ”rătăcire”; părintele Zaharia de la Sihăstria este ținut  la secret;ieromonahul Pamvo,de la Rădeni, este vânat și vă jucați cu SSa precum șoarecele cu pisica ;pe preotul Ioan Ungureanu de la Botoșani vreți să-l terminați psihic, trimițându-i echipe de preoți, trupe de șoc ( numai cagulele le lipsesc!) să-l terorizeze,să-l amenințe, să-l ”cumințească!”

Astăzi nu mai rup carnea,nu te trag pe roată,nu te fierb în oala cu smoală,ci vor să-ți zdrențuiască mintea și nervii, ca să devii o cârpă,cu care ei mai apoi să se șteargă pe picioare, fără nicio remușcare ! Nu au nevoie de trupul nostru,mintea vor să ne-o distrugă,pentru a ajunge la suflet !ÎL vor pe Dumnezeul din noi !

Și ce vă fac acești slujitori ai Domnului,ÎPS Voastră ?

Cu ce vă dezonorează de le vreți capul ? Biserica este a lui HRISTOS sau este a ÎPS Voastre ? În biserică ne închinăm la HRISTOS numai cu voia, cu aprobarea și cu binecuvântarea ÎPS Voastre ?!?

De ce vă mâniați și prigoniți atât de tragic și inuman  preoții, monahii și monahiile care refuză să vă pomenească ,sau să participe la slujbele unde este pomenit numele ÎPS Voastre, care ACUM sunteți în greșeală ?

De ce dați din deget și către noi,mirenii,și încă în Sfânta noapte a Învierii, așa cum nu a mai făcut nici un mitropolit din țara asta, întunecând BUCURIA?

De ce ne considerați ”rătăciți”,”schismatici”ori”extremiști” pe noi,cei care nu mai mergem la slujbele unde vi se pomenește numele ?

HRISTOS a fost primul”extremist” al lumii,pentru că EL a spus :”CINE VA CREDE , SE VA MÎNTUI,IAR CINE NU VA CREDE,SE VA OSÂNDI!”

Cine va crede AȘA cum ne-a lăsat EL,fără să schimbăm o cirtă sau o iotă, fără adăugiri și fără alte ”invenții”-mincinoase.

Noi AȘA credem și AȘA vom crede,orice ne veți face !

Așa cum ne-au învățat tocmai preoții care acum ne arată cu degetul și ei !Așa cum ne-au învățat preoții noștri, care până la Creta au fost Păstori buni și blânzi, iar astăzi i-ați făcut lupi. ÎPS Voastră i-ați schimbat , pentru că ei nu au fost așa. Cu durere îi iubim ,încă îi mai iubim și ne este jale de Sfințiile lor, că îi strâmtorați și îi faceți să sufere și să vă asculte de frică ! Pentru că altfel nu ne explicăm schimbarea lor . Însă…că fricoșii nu se mântuiesc…de la Sfințiile lor am învățat ! E problema lor dacă au uitat de Brâncovenu iar,până la urmă, mântuirea este o chestiune personală . E treaba lor,ei vor răspunde !

Părinte Mitropolit, ați semnat în Creta că există și alte /mai multe ”biserici”,pe când noi știam că Duhul Sfânt S-a pogorât O SINGURĂ DATĂ, la Cincizecime ! De aceea credem într-UNA Sfântă  Sobornicească și Apostolească Biserică ,UNA,nu mai multe ! Deci ne-a fost atacat Crezul – și ÎPS Voastră ați tăcut !

S-au ”interpretat” Sfintele Canoane (de fapt s-au schimbat !) până au ieșit cum au vrut neprietenii noștri – și n-ați zis nimic !

S-a pus problema ”relaxării” postului și nu am auzit să fi comentat ceva!

S-a dat liber la căsătoriile mixte și iarăși n-ați zis nimic ! Sfinții Părinți au fost considerați învechiți și ruginiți și ați hotărât că e cazul să recunoaștem că trăim o epocă”post-patristică”și din nou v-ați asumat,prin semnătură, acordul cu aceste erezii ! Ecumenism la vedere !

Atâtea GREȘELI cumplite , pentru care nu există iertare , DACĂ nu vă reveniți !

Vă pasă de o  semnătură greșită ? Nouă nu ne-ar păsa,dacă v-ați dezice de ea ! V-am reprimi în sufletele noastre , v-am cădea la picioare și vi le-am săruta cu evlavie și supunere și v-am urma pe calea crucii !

Poate cineva vă amenință,poate vă este viața pusă în primejdie…Dar ce-i viața aceasta,Părinte Mitropolit ,dacă nu I-o dai lui Hristos ? La ce v-ar folosi să ajungeți la adânci bătrâneți, Mitropolit sau Preafericit,cu traista plină de lepădări?

Încotro vă îndreptați și cu noi ce vreți să faceți ?

Deși credem că ne înșelăm amarnic,totuși (!!) unii dintre noi mai credem într-o minune : credem că vă veți întoarce cu fața către ORTODOXIE,că o veți apăra , că NE veți apăra ,chiar cu prețul vieții!

A venit lupul , de fapt LUPII ! Vor să ne prade,să ne sfârtece credința și pe noi să ne alunge în râpi și în furtună ! Ei cred că Hristos e departe și-I zgâlțâie corabia din toate încheieturile,vrând s-o scufunde ! Uită că Biserica LUI nu o vor birui nici porțile iadului, sau nu cred!

ÎPS Voastră,HRISTOS e cu noi,e în corabie ! Nu doarme,ci ne privește printre gene și așteaptă… Așteaptă să vadă ce facem noi,cum mărturisim și ai cui vrem să fim. Apoi …va interveni !

E timpul mărturisirii,Părinte Mitropolit !

Fiți cu noi,fiți de partea ADEVĂRULUI ! Nu mai faceți rău ,nu mai prigoniți,nu vă mai lăsați vicarii și inspectorii și stareții și starețele să amenințe ,să alunge ori să bată ! Hristos n-a bătut,n-a jignit și n-a făcut pe nimeni să plângă!

Lepădați-vă de ecumenism și fiți Păstorul cel bun , care-și pune viața pentru oile sale ! Dacă nu vă întoarceți acum,nu veți mai avea când,pentru că trăim vremuri apocaliptice și timpul s-a scurtat,precum mai bine decât noi știți !

Iar dacă nu vreți,pentru că de putut…puteți ! (să mori pentru HRISTOS se poate oricând și oriunde) – dacă nu vreți să vă întoarceți…noi vă vom spune precum au spus Sfinții Epictet și Astion înainte de a fi puși la cazne :

”Suntem creștini,facă Dumnezeu  cu noi ce-o vrea !”

Suntem ORTODOCȘI , faceți cu noi ce vreți, noi ORTODOX vă vrem și pe ÎPS Voastră,și NU ecumenist !

Nu avem nimic cu nimeni,fiecare să-și vadă de eresurile lui, noi suntem și rămânem ORTODOCȘI ! Ce vreți să faceți cu noi ?

Cu dragoste și nădejdea că nu ați aruncat scrisoarea noastră chiar înainte de a o citi,vă alăturăm tabele cu numele  celor (câțiva,nu  mulți, dar nici proști!)  care așteptăm un răspuns . Iar dacă nu ne veți da un răspuns scris,așa cum sperăm și este  normal, așteptăm…  SĂ VĂ VEDEM ÎN CALENDAR !

Cel ORTODOX !!!

Cale de mijloc nu există !

 

Iertare dacă v-am supărat și Dumnezeu să vă lumineze și să vă țină la picioarele LUI ,pentru ca în Ziua Judecății să stați fără teamă !

 

Anunțuri

12 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. ultimul mohican said, on Mai 26, 2017 at 3:57 pm

    Razbate multa durere din scrisoare, a fost scrisa cu sufletul. Sa dea Dumnezeu sa fie spre indreptarea celui/celor atentionati. Dar nu prea cred. De ce: „Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.”

    Apreciat de 2 persoane

    • marinela said, on Mai 26, 2017 at 8:37 pm

      Da ,razbate durere si suferinta pt Credinta Ortodoxa tradata in Creta cu nonsalanta de acesti lupi flaminzi ,ce stau sa hacuie turma fara mila.Dumnezeu sa ne apere de aceste hiene cu chip de „pastori”in sutana si sa ne calauzeasca pasii pe calea cea strimta pina la sfirsit,sa nu cadem in mreaja cintecului de sirena al ademenitorilor „pastori”vinduti pt un blid de linte a ereziei.Doamne iarta-ne si nu ne parasi !

      Apreciază

  2. Ada said, on Mai 26, 2017 at 7:54 pm

    Slava Domnului ca mai exista protestatari. Aveam impresia ca incet-incet se asterne tacerea, proteste mai fiind doar pe la cate o manastire, pe ici pe colo.
    Cum as putea lua legatura cu acesti oameni? Frate Vasile, imi poti trimite pe mail adresa de mail a persoanei care ti-a trimis scrisoarea? Sau sa ii dai acestei persoane adresa mea de mail? Vreau si eu sa discut cu persoane care mai tin la ortodoxie. In jurul meu ori nu le pasa, ori dau pe la biserica ca asa au prins de acasa, ori le au cu biserica dar considera ca daca s-ar ingradi de patriarh (ereziarh) sau mitropolit s-ar rupe automat de biserica. Degeaba le spun ca nu exista sa te rupi de biserica, sa te rupi de Hristos,ci exista doar delimitare de erezie. Degeaba atrag atentia ca pe langa Creta exista si impreuna slujire cu ereticii, ca Sf. Nicolae nu a stat la discutii si pupaturi fratesti cu Arie ci l-a pocnit, ca cei care si-au manifestat opozitia fata de ce s-a intamplat in Creta 2016 sunt prigoniti. Mi s-a spus ca provoc sminteala. Adica unii se pun de slujesc cu ereticii si eu care trag un semnal de alarma smintesc! Atunci pot discuta si eu cu persoane la fel de „smintite” ca mine? Alea „normale” n-au decat sa mearga la impreuna rugaciuni cu protestantii si papistasii si chiar sa se „impartaseasca” cu ei, daca le lasa constiinta. Pe mine ma intereseaza sa fiu in legatura cu persoane care se delimiteaza clar de ecumenism. Am vazut ca pe aici se tot vorbeste de plecat in padure, arbalete, costume de camuflaj, tehnici de supravietuire. Problema mea deocamdata nu e ca nu stiu sa folosesc o arbaleta, ci cu cine plec? Ca s-a zis sa plecam in grupuri de 10-15, nu fiecare de capul lui. Doar in mici grupuri e posibila supravietuirea. Si chiar daca nu ar fi inca vreme de plecat. Pot sa discut si eu, personal, cu persoane carora nu li se pare normal faptul ca se incearca a ni se inocula ideea ca exista mai multe beserici si ca toti ne inchinam la acelasi Dumnezeu?

    Apreciază

    • Unu said, on Mai 27, 2017 at 12:21 am

      Da poți vb cu mine ADA

      Apreciază

      • Ada said, on Mai 27, 2017 at 9:25 pm

        Cum luam legatura? Daca fratele Vasile imi trimite adresa ta de mail, iti scriu. Daca preferi sa imi scrii tu, nici o problema. Fratele Vasile are adresa mea de mail.

        Apreciază

  3. Rozalia said, on Mai 26, 2017 at 8:01 pm

    Nici eu nu cred ca se indreapta ,,careva”. Azi se ingramadesc la conferinta lui popa Necula prin Iasi, a 2-a chiar, ieri a mai tinut una. Vremuri tulburi si minti tulburate prin metode intensive. Privesc in urma si ma ia groaza in ce ritm ultrarapid se deruleaza totul. Acum un an eram speriati de ce va aduce pseudosinodul, dar inca mergeaM la biserici, inca duceam o viata normala sa zicem. Apoi, totul s-a derulat nebuneste de cu greu reuseam sa ne dumirim ce se petrece.
    Am plans la scrisoarea aceasta. Uite ca un grup acolo chinuit si indurerat nu se lasa, ne da curaj, scrie si nadajduieste…
    Odios a fost si este totul, iar IPS Teofan a dezamagit adanc sufletul nostru, al meu… Lumineaza-l Doamne si ajuta-l sa onoreze cum se cuvine rangul pe care-l are si chiar daca a fost pus in acest scaun cu alte intentii, fa-l sa-si vina in simtire, fa-l sa fie ortodox. Doamne, Tu care esti bun si milostiv, nu ne lasa!

    Apreciază

  4. el said, on Mai 26, 2017 at 11:14 pm

    degeaba, e INDRACIT celofan savu… insa aceste luari de pozitie IL VOR ARDE VESNIC !
    ANATEMA APOSTATULUI celofan savu si TUTUROR care primesc COMUNIUNEA cu EREZIA ECUMENISTA !

    Apreciază

  5. mihailavl said, on Mai 27, 2017 at 12:46 am

    Eu cred că este inutil să ne mai milogim la acești veritabili LUPI în piei de oaie sa mărturisească adevărul, când ei sunt ecumenisti și se autonumesc drept credincioși, numindu-ne pe noi care suntem impotriva ecumenismului, dușmanii,, biserici” după cum s-a exprimat d-nul Teofan in discursul de Sfintele Paști (pe Apologeticum). Singurul care mai poate să – i înfrunte pe apostati, este Hristos la a Doua Venire, noi nu mai putem decât să răbdam până atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, prigoana din partea lor. D-nul Teofan ( Mitropolitul Lui Hristos nu are cum să fie) lipsit de înțelepciune, nu a specificat ai cărei,, biserici „suntem noi neecumenistii dușmani. Singur sa referit la,, biserica” lui universală, ecumenista și antihristica a c m b-ului nu la BISERICA Lui Hristos de care nu îi pasă si mai și minte ca noi inventăm nereguli despre,, sinodul” din Creta și că el este următorul Sfinților Părinți. Ce așteptări avem de la asemenea om?????

    Apreciază

  6. elena adriana said, on Mai 27, 2017 at 10:16 am

    HRISTO S-A INALTAT …
    SI eu ..am plans citind aceste randuri ..scrise cu durere si dragoste ….Am plans si m-am bucurat ..ca mai avem frati care ..cred ca si noi,simt ca si noi ,traiesc ca si noi….si mai cred ca e foarte bine ca le-au scris ….nu pentru arhierei ….ei sunt prea incrancenati..ci pentru alti frati crestini… POATE AR TREBUI SA LE MULTIPLICAM SI SA LE DAM IN BISERICA ….randurile astea scrise cu atata durere …Poate se mai trezeste vreun frate …
    Arhierei daca ..aveau macar putina dragoste ..nu s-ar fi pornit cu atata ura impotriva celor care au incetat pomenirea …puteau sa-i lase pe cei cativa preoti nepomenitori sa slujesca conform constiintei lor .si in sufletul lor ..chiar sa se bucure …ca mai exista CREDINTA.si ca ingaduinta lor ..va cantari ..macar putin la JUDECATA…..
    Dar le e frica sa nu se intinda …CONSTIINTA CURATA si la ceilalti preoti care de frica ..slujesc ..cui slujesc . ……si asa cu frica ..cred ei ..ca se vor infatisa la JUDECATA?
    Asta dovedeste ca au ales binele acestei lumi…si nu ADEVARUL.
    Am plans citind scrisoarea si m-am bucurat …ca nu m-am mai simtit singura ….in fata fratilor mei ..care ma privesc de sus ..si zic ..”.ca din mandrie …am ajuns in situatia asta ..ca nu stim noi mai bine decat arhierei…ca nici ei nu sunt de acord .cu sinodul..ba chiar ..ca nu a fost sinod ……si ca nu vad catolici in biserica ..ca am facut schizma …si ca parintii din SFANTUL MUNTE..nu sunt de acord ..cu ce facem noi..”
    Multumesc DOMNULUI ca existati …si ca internetul asta .atat de blamat …..ne-a adus si multe lucruri bune ….
    Fara el ..nu am fi aflat ….pana une a ajuns LEPADAREA.
    Ar fi bine ..sa mai scriem scrisori..nu pentru ei ….ci pentru noi.Este totusi o forma de marturisire …
    .

    Apreciază

  7. Mirela said, on Mai 27, 2017 at 10:35 am

    Strigăte de durere adresate călăului, oaia cerând milă lupului care a decis să o mănânce la cină şi care mai are de hotărât doar după ce reţetă să fie preparată oaia… Cred că ar trebui să nu ne facem iluzii.
    Aşa-zişii „păstori” nu au fost altfel, ci doar au îmbrăcat blana de miel peste firea de lup pentru a-şi agonisi o recoltă de suflete mai bogată, din a cărei devorare să trăiască bine şi să primească plată de la stăpânii din umbră care i-au protăpit în scaune înalte. Au fost lupi şi înainte, doar că şi-au ascuns faţa, intenţiile şi lucrarea pe care acum le vădesc.

    „Noi v-am iubit de când ați venit la noi,în Moldova, și credem că v-am mai putea iubi, dacă ați redeveni cel care ați fost și dacă ați dovedi că sunteți APĂRĂTOR,primul dintre noi și cel mai tare, al dreptei noastre credințe”________Eroare! Să ne amintim că Teofan a lepădat dreapta credinţă nu doar în Creta, ci din tinereţe, semnând în 1993 la Chambesy recunoaşterea monofiziţilor drept ortodocşi şi declarând că papistaşii au sfinte taine. Deci, ce să redevină ereticul Teofan „cel care a fost” şi „apărător al credinţei”? Când a fost Teofan altceva decât e acum? Se referă la copilărie şi la vremea în care era în pântecul mamei?

    „Iar dacă EL îngăduie să ne umiliți, să ne hăituiți și că încercați să ne schimbați gândurile, după cum vi le-ați schimbat ÎPS Voastră în Creta”__________Nu, în Creta Teofan nu şi-a schimbat gândurile, ci doar modul de acţiune. Şi el, ca şi mulţi alţi ierarhi, a fost pregătit din tinereţe şi instalat în înalte scaune claricale de către duşmanii ascunşi ai Bisericii ca să o ruineze eficient din interior.
    Trist, dar adevărat!
    Iar pentru cine nu crede, poate îmi explică şi mie ce caută Vinceţiu Grifoni, frate de rabin, în scaun de episcop?
    http://www.glasulstramosesc.ro/blog/prigonitorii_moderni_ps_vincentiu_grifoni_este_evreu/2016-11-23-219
    Pentru că „vrednic este” a ajuns ierarh?

    Apreciază

    • Adrian said, on Mai 27, 2017 at 6:39 pm

      Aveţi dreptate dna Mirela când spuneţi că nu trebuie să ne facem iluzii că ÎPS-ul ar putea fi vreodată ADEVĂRAT IERARH, pentru că, da, nu a fost , nu este şi nu va fi, după câte ne arată, vreodată !!!
      După cum spune şi fratele -el-, acest adevărat, real strigăt de durere al celor care vor să rămână în DREAPTA CREDINŢĂ tare îl va arde la JUDECATĂ !
      Eu nu-l am absolut de loc la suflet pe acest individ, care, pe lângă multe alte aberaţii/erezii pe care le susţine, mai rosteşte şi numele Mântuitorului aşa cum fac papistaşii – Cristos (şi nu e singurul, în Ardeal aşa se rosteşte !) – pur şi simplu mă zgârie la ureche … pentru cine are stomac tare (!) … https://doxologia.ro/predici/video-sa-fim-pregatiti-pentru-venirea-domnului-hristos-ca-cum-am-muri-aceasta-seara-ips
      Domnule Teofan, de Sfântul Agneţ, de pecetea de pe prescură, ai auzit, ce scrie acolo bre !? … https://ro.orthodoxwiki.org/Agne%C8%9B

      HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT !

      Apreciază

      • Mirela said, on Mai 27, 2017 at 9:07 pm

        Adevărat că S-a Înălţat!
        Mi se pare de neascultat acest minciuno-mitropolit. Ce voce falsă, ce vocale sparte! Dezvăluie că nu e glas de miel adevărat, ci de lup înşelător. Vorbeşte vreun om cu adevărat duhovnicesc în felul acesta?
        Ce năpastă!

        Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: