CE A BUBUIT de s-a auzit in trei judete? De ce autoritatile din Galati, Braila si Tulcea habar n-au?
Dupa cum stiti:
Iata insa ca aceeasi bubuitura sau una similara s-a auzit si in judetele Braila si Tulcea, conform articolului de pe Obiectiv Vocea Brailei UPDATE: ORIGINILE BUBUITURII CARE A ZGUDUIT BRĂILA RĂMÂN UN MISTER. UNDA DE ȘOC A FOST RESIMȚITĂ ÎN TOT ORAȘUL. ACELAȘI MISTER ȘI LA GALAȚI
UPDATE: Mister și la Galați. Cotidianul gălățean ”Viața Liberă” semnalează, de asemenea, în ediția online, producerea unui zgomot puternic auzit chiar și la 30 km de municipiu.
Iată ce scriu colegii din presa orașului vecin: ”O bubuitură extrem de puternică a zguduit oraşul, marți, 16 mai, în jurul orelor 16,50, zgomotul resimţindu-se în toate colţurile oraşului, dar şi chiar la 30 de kilometri de Galaţi, respectiv Independenţa, Şendreni, Şiviţa sau mai aproape, la Vânători, precum şi pe Dunăre. Cel puţin la acest moment, nicio instituţie abilitată să intervină nu a fost sesizată de producerea vreunui incident care să fi provocat zgomotul asurzitor.
De asemenea, nu a fost raportat vreun incident nici pe platforma siderurgică sau la vreun alt operator economic de pe raza Galaţiului. O posibilă variantă ar fi fost o aplicaţie în Poligonul Smârdan, dar nici din partea reprezentanţilor Garnizoanei Galaţi nu a venit vreun răspuns pozitiv.
Contactat telefonic, prefectul judeţului Galaţi ne.a precizat că a solicitat deja conducerii ISU Galaţi să îi transmită oficial o comunicare cu datele evenimentului”.
O bubuitura a zguduit Braila
O bubuitură de mare intensitate a zguduit puternic atmosfera Brăilei, astăzi, în jurul orei 16.30. Zgomotul s-a făcut auzit în toate zonele orașului, făcându-i pe brăileni să se întrebe dacă nu a explodat ceva într-un cartier anume. Nu este cazul, însă, de o explozie produsă pe raza municipiului. Cel puțin așa susțin reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Aceștia ne-au declarat că nu s-a primit niciun apel la 112 care să confirme oficial existența unui astfel eveniment.
Bubuitura din această după-amiază seamănă cu cele care s-au semnalat în toamna anului 2015. Atunci, o serie de zgomote similare au fost resimțite mai multe zile la rând, însă originile lor nu au fost lămurite pe deplin nici până astăzi. Concluzia trasă atunci a fost că bubuiturile ar fi apărut ca urmare a unor manevre militare efectuate în poligonul de la Smârdan, județul Galați. De altfel, din câte se pare, bufnitura de astăzi a fost resimțită și în orașul vecin, chiar mai puternic decât în Brăila. Există, însă, semnale că și în orașul Măcin, din județul Tulcea, a fost zguduită atmosfera la fel de tare ca la Brăila și Galați.
https://syrianfreepress.wordpress.com/2016/04/20/daesh-organ-traffick/
ApreciazăApreciază
Posibil sa fie vorba de Haarp? Altfel, nu imi explic.
ApreciazăApreciază
si cu HAARP-ul cum explici zgomotul ?
ApreciazăApreciază
http://adevarul.ro/locale/iasi/fenomen-incredibil-deasupra-iasiului-curcubeu-perfect-rotund-inconjurat-soarele-miezul-zilei-1_591ac8b35ab6550cb825f11a/index.html În aceeași zi, marți, 16 mai 2017, la Iași, orele prânzului. Pentru scurt timp, hallo-ul a fost vizibil și la Pașcani, doar că a fost mai tot timpul cerul acoperit de nori.
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciat de 1 persoană
http://www.miscarea.net/w/?p=248
http://www.cotidianul.ro/cantecul-de-lebada-al-occidentului-299620/
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cia-si-secretele-tehnicii-de-spalare-pe-creier
http://www.gandul.info/magazin/capcana-din-spatele-facebook-ului-ce-ascund-de-fapt-postarile-din-social-media-16181414
http://www.activenews.ro/externe/Tot-mai-multi-mormoni-si-protestanti-din-Utah-SUA-se-convertesc-la-Ortodoxie-Mi-am-dat-seama-ca-Biserica-Ortodoxa-e-aici-de-2000-de-ani-ca-si-a-pazit-cu-grija-teologia-si-nu-a-permis-credintelor-populare-sa-o-schimbe-143287
http://www.masonicforum.ro/ro/no-53-ro/gustavo-raffi-viitorul-unui-mesaj-antic-posibila-contributie-a-masoneriei-la-societatea-civila/
http://www.george-roncea.ro/index.php/component/k2/item/642-jihadul-%C8%99i-marxismul-cultural-dou%C4%83-fe%C8%9Be-ale-aceleia%C8%99i-c%C4%83r%C8%9Bi-de-joc-joaca-satanic%C4%83-de-a-distrusul-europei-cre%C8%99tine
http://www.miscarea.net/w/?p=7184
https://www.agerpres.ro/externe/2017/05/16/comisia-europeana-cere-romaniei-sa-intensifice-ritmul-primirii-refugiatilor-conform-cotelor-obligatorii-20-16-35
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cum-isi-varsau-ura-cei-mai-feroce-sefi-ai-securitatii-lui-ceausescu
ApreciazăApreciază
EU am citit ca ar fi vorba de boom-ul sonic de la unul din rablele F 16 cumparate recent
ApreciazăApreciază
Nu cred ca bang-ul sonic e asa puternic ca ce este descris aici. Am auzit multe in copilaria mea de la MIG-uri.
ApreciazăApreciază
Bumul respectiv e ceva ce se intampla peste tot in restul lumii, si nimeni nu stie ce e. Cred ca e aceeasi sursa ca si la toate video-urile cu „strange sound” de pe youtube care sunt cat se poate de reale, si nu au o sursa pe pamant ci in cer. Undele electromacnetice ale pamantului care vibreaza foarte tare si se rup (asta cred eu, dupa ce am auzit o data sunetele respetive) motivele pot fi multe, cum ar fi de la soare, HAARP, teste nucleare.
ApreciazăApreciază
Si cand va fi sfarsitul tot asa vei aprecia?
ApreciazăApreciază
@Mosu
Nu sunt sigur la ce te referi, dar da, tot asa voi aprecia. Sfarsitul lumii nu va fi ceva supranatural. Minunile in general nu sunt ceva inexplicabil, desii in vremea prigoanei vor fi minuni cum n-au mai fost.
Stiti cum functioneaza boxele cu un magnet? Daca tot se zice ca pamantul e un magnet urias cu un camp electomagnetic care respinge undele electro… ale soarelui, la o intensitate mare (o explozie solara de ex), vor ceda straturile mai apropiate de pamant intr-o zona unde se gasescc gaze care sa preia vibratiile (adica sunetul) si sa-l aduca pe pamant. In mod normal tot timpul cedeaza undele magnetice externe ale pamantului, dar intr-o zona unde e vid, si vin din spate alte unde care sa le inlocuiasca.
O data am auzit sunetele alea cum gasesti pe net, absolut infricosatoare, si sunau cam asa: vibra ceva foarte tare, apoi se auzea ca si cum rupi ceva foarte intins si vibra si mai tare dupa se linistea, se auzeau si niste sunete metalice si un sunet ca si cum urla monstrii prin filme, si ca sunetul acela asurzitor de microfon. Afara chiar daca inainte era vreme frumoasa si insorit pe toata durata sunetelor a inceput sa bata vantul foarte puternic si sa inorat, ca si momentul dinainte de o furtuna, dar apoi dupa ce au inceput sa sune tot mai rar, sa inseninat iara. A fost ciudat ca chiar daca erau sunetele respective foarte puternice, ca la un concert rock daca stai langa scena, eram intr-o zona de pandure si pasarile cantau ca si cum n-ar fi nimic.
ApreciazăApreciază
„puterile cerurilor vor fi clatinate”
ApreciazăApreciază
Riko, ce spui tu acolo cum ca pasarile nu au sesizat nici un sunet inseamna ca nu le-au perceput, inseamna ca sunetele rezonau poate doar cu fiinta umana. Am mai vazut si pe youtube astfel de clipuri in care desi se auzeau sunetele respective, pasarilor nu le aducea nici o atingere. Era ca si cum sunetele repective ar fi fost suprapuse artificial peste un clip obisnuit. In contrapartida au fost evenimente in care semnale imperceptibile pentru om au rezonat cu pasarile atunci cand mureau pe capete din senin. Noi oamenii nu percepeam nimic dar ele da, Stau si ma gandesc daca nu se fac cumva niste experimente. M-am mai gandit daca nu cumva au legatura si cu LHC-ul. Oricum categoric se experimenteaza din plin. Era parca o profetie in care se spunea ca americanii vor avea o arma pentru fiecare popor in parte care sa rezoneze strict cu structura lor cu adn-ul lor. E posibil ca acum se fac astefl de experiente si se asteapta reactii.
ApreciazăApreciază
Este Cineva din Focsani?
ApreciazăApreciază
Da Adi, de ce intrebi?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pai as vrea sa ne cunoastem toti din Focsani. https://www.facebook.com/adryan.adrian.549
ApreciazăApreciază
este doar boom sonic sau bum sonic pe limba noastră , pe timpul când exista aeroportul Ianca pe metereze eram obișnuiți cu acest zgomot , cu sirenele de la Progresu și cele de la laminoare în număr de 5 astăzi în număr de 0,00 și refularea de la combinatul chimic Chiscani care mai și gaza Brăila odată pe săptămână.
ApreciazăApreciază
Sa stiti in nici un caz n-a fost un boom-ul sonic pentru cei ce zic asta!
ApreciazăApreciază
Groapa, puțul negru fără fund, în care apa curge în adâncuri cu zgomot sinistru, construit pe locul catastrofei din 911, numit „Ground Zero Memorial – New York”.
Simbolistică ezoterică: Infinity Pool Memorial: THE SATURN HYPERCUBE:
All-Seeing Eye Oculus World Trade Centre Groud Zero New York (ochiul închis):
Simbolistică șerpească explicită la Vatican
ApreciazăApreciază
Iertare pentru off-topic…dar…
Cam cu asta ne confruntam/ne vom confrunta noi…
ApreciazăApreciază
A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.
ApreciazăApreciază
dormeam eu si sotia ! la 16.50 s-a auzit acel boom..parca ar fi tras o baterie in razboi..un deep bass..ceva infundat si am simtit si o unda de vibratie ceva gen dinaintea cutremurului ! papagalii au amutit ! am scris la CAA nu am primit raspuns si nici nu cred ! sunt din Braila. parca ar fi bubuit in casa !am sarit efectiv in fund din somn amandoi ! fara glume..suntem prea mici sa stim lucrurile esentiale care se intampla cu adevarat in lume ! nimeni nu stiE, nu a auzit NIMIC OFIFCIAL, PE BUNE?!
ApreciazăApreciază
http://www.b1.ro/stiri/eveniment/bubuitura-misterioasa-de-la-galati-nu-este-singulara-ce-s-a-intamplat-in-iasi-si-calarasi-de-nu-vorbesc-autoritatile-186019.html
.
ApreciazăApreciază
A fost un meteorit.
ApreciazăApreciază