Saccsiv – Weblog

De luat aminte: DIAVOLUL in chip de INGER DE LUMINA a ISPITIT-O chiar si dupa 9 zile de RASTIGNIRE / Patimirea Sfantului Mucenic Timotei si a foarte tinerei lui sotii Mavra

Posted in Uncategorized by saccsiv on Mai 3, 2017

Multe putem invata din:

DE LUAT AMINTE: Patimirea Sfantului Mucenic Timotei si a foarte tinerei lui sotii Mavra. DIAVOLUL A ISPITIT-O CHIAR SI DUPA 9 ZILE DE RASTIGNIRE …

Insistam insa asupra fragmentului:

Şi, iarăşi, după o vreme, Sfînta Mavra a zis către Sfîntul Timotei: “Deşteaptă-te, fratele meu, alungă somnul de la tine şi priveghează, ca să afli cele văzute de mine. Căci am văzut pe un om, stînd înaintea mea ca într-o uimire, avînd în mîinile sale un pahar plin cu lapte şi miere, zicîndu-mi: “Pe acesta, primindu-l, să-l bei”. Iar eu am zis către dînsul: “Tu cine eşti?” Acela mi-a răspuns: “Sînt îngerul lui Dumnezeu”. Atunci am zis către dînsul: “Să ne rugăm lui Dumnezeu!” Dar el mi-a zis: “Eu, milostivindu-mă, am venit spre tine, văzîndu-te flămîndă şi însetată şi postind pînă la ceasul acesta”.

Apoi, iarăşi am zis către dînsul: “Cine te-a trimis pe tine la mine cu această milă netrebnică şi ce grijă porţi de răbdarea şi postirea mea? Nu ştii oare că Dumnezeu şi pe cele cu neputinţă le dăruieşte celor ce se roagă către Dînsul?” Zicînd acestea, am început să mă rog. Pe cînd mă rugam, am văzut pe acel om ce mi se arătase cu paharul, întorcîndu-şi faţa dinspre mine la apus şi îndată am cunoscut că este nălucirea vrăjmaşului care, şi pe cruce, vrea să ne ispitească. Şi a pierit acea nălucire.

După aceea a venit iarăşi altul şi mi se părea că m-a scos la un pîrîu pe care curgea lapte şi miere şi-mi zicea: “Bea!” Iar eu am răspuns: “Acum ţi-am spus ţie că nu voi bea apă, nici altă băutură pămîntească, pînă ce nu voi bea paharul morţii pentru Hristos, Domnul meu, pe care El singur îl va da mie, prin mîntuirea şi nemurirea vieţii cele veşnice”. Cînd am zis aceasta, omul cel care îmi poruncise să beau din rîu, îndată a pierit împreună cu rîul.

Asta pentru ca tot soiul de ispite din dreapta fac ravagii in randul celor ce figureaza in tabara traditionalistilor, unii chiar nepomenitori: de la spovedirea schismaticilor stilisti si pana la spovedania prin bip.

Ba mai rau, multi din tabara asta au suit pe socluri tot soiul de rataciti carismatici ce au vazut, in trecutul nu prea indepartat, chestii pe care s-au grabit a le considera dumnezeiesti, neluand in seama invatatura Sfintilor Parinti care ne indeamna sa fim atenti caci uneori dracii apar precum ingerii de lumina. Si inselati fiind nefericitii, acum inseala prin acesti “traditionalisti” multimi de incepatori.

Cititi va rog si:

Categoria esential: DRACI ca INGERI DE LUMINA. Cum S-AU INCHINAT unii calugari DIAVOLULUI si apoi au “PROFETIT”. Si ceva despre cum “CITESC” DRACII GANDURILE

 

Anunțuri

46 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Iones said, on Mai 3, 2017 at 12:47 pm

    Off-topic
    Alegeri in Franta: liderii ISLAMICI si evrei se tem de Marine Le Pen si le spun adeptilor sa voteze cu Emmanuel Macron, marioneta Finantei .

    https://www.stiricrestine.ro/2017/04/30/lideri-evrei-si-musulmani-avertizeaza-asupra-votului-pentru-candidata-extremei-drepte-franceze-marine-le-pen-in-alegerile-prezidentiale/

    Apreciază

  2. evtodiev said, on Mai 3, 2017 at 12:53 pm

    off topic:
    Vântul puternic

    Apreciat de 1 persoană

  3. Mihai said, on Mai 3, 2017 at 1:47 pm

    Pai și madame Lopen, tot una de-a lor este, căci nu întâmplător a ajuns pina aici cei care din absurd să zicem vin cu intenții bune sunt anihilați din start,uitate in Grecia unde tipras cică vine cu ,, intenții bune” și iată ce se petrece la greci

    Apreciază

  4. Iones said, on Mai 3, 2017 at 3:32 pm

    Coalitia pentru Familie: PSD, PNL SI ALDE NE-AU MINTIT
    https://ro.sputnik.md/society/20170503/12470211/coalitia-pentru-familie-psd-pnl-alde.html

    Apreciază

    • Mihai said, on Mai 3, 2017 at 11:09 pm

      Nustiu cat de reală sau falsă este, insa pictura care apare este romano-catolică/renascentista, deci în nici un caz ortodoxa, și încă ceva anul trecut de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, ecumenism în toată regula, greco catolici cu ortodocși, așa că nu mai știm ce să credem, insa trebuie atenție maximă că înșelari apar de unde nu te astepti

      Apreciază

    • Eugen Serea said, on Mai 4, 2017 at 7:17 am

      @cca70
      @Mihai

      Este un fals.
      Nu trebuie să fii specialist în Photoshop sau în erminia icoanei bizantine pentru a vedea că este un cunoscut cadru cinematografic cu actorul Robert Powell din pelicula „Iisus din Nazareth” a lui Franco Zefirelli.
      Aici este un link, daţi click pe respectiva poză:
      http://infocarlibaba.blogspot.ro/2013/05/cum-arata-in-2013celebrul-actor-din.html#.WQqpREWGO0M

      Apreciază

      • guti flo said, on Mai 4, 2017 at 8:29 am

        Daa, e fals…original!

        Apreciază

  5. STOP RFID ( Viorel Ghica ) said, on Mai 4, 2017 at 10:38 am

    „Nu trebuie sa neglijam, asa cum am neglijat toti, oameni politici, bancheri, oameni de afaceri, avertismentele cu privire la criza financiara. Astazi specialistii ne avertizeaza ca poate urma o criza alimentara”, a mai spus Basescu.

    Apreciază

  6. mircea.v said, on Mai 4, 2017 at 2:41 pm

    off

    Apropo de BOR.srl, am vazut ieri un autocar inscriptionat „Basilica Travel”, nr inmatriculare B 65 BOR

    Bastovoi pune initiale de monah pe posetute si cureluse, patriarhul si ai lui pun BOR pe nr de inmatriculare…
    Cam asta e nivelul.

    Si daca tot veni vorba de copii nenascuti inca

    „Gemeni nenascuti inca, discutau:
    – Hei, frate! Crezi ca exista viata dupa nastere? Crezi in Mama?
    – Nuu…, eu nu cred in astfel de lucruri. Eu sant ateu. Ai vazut-o tu vreodata pe Mama?”

    Apreciază

    • Mihai said, on Mai 4, 2017 at 10:02 pm

      Mircea poate nu știai, dar în vara asta Basilica travel va efectua un ,,pelerinaj”în Malta, și unde crezi?! Ei bine ai ghicit la templul cavalerilor templieri

      Apreciază

  7. Fratele Mihail said, on Mai 4, 2017 at 3:53 pm

    Astradrom dă iarăși cu mucii în fasole :

    http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2017/05/ieromonahul-macarie-banu-cine-vrea-sa.html

    Apreciază

    • Mihai said, on Mai 4, 2017 at 10:10 pm

      Da dar mint și le înfloresc cu nerușinare, și nici decum Pr Staicu nu a cerut caterisirea lui Banu, acel astradrom a luato pe urma ,,cuvântului” kakadox, Pr Staicu a atras atenția că Banu Nepomenitor trimite credincioși la pomenitori, atunci la ce a mai întrerupt domnul Banu pomenirea?!

      Apreciază

      • Matiu Cosmin said, on Mai 5, 2017 at 8:04 am

        Eu am spus ca ecumenismul e un camp radioactiv si cine sta in el nu scapa fara a fi contaminat si ucis vesnic, Eftimie Mitra si astradromul sunt una din dovezi.

        Apreciază

  8. pamaio said, on Mai 4, 2017 at 10:56 pm

    Pentru atei.Dar nu numai….

    Apreciază

  9. mircea.v said, on Mai 5, 2017 at 9:42 am

    Referitor la cum „citesc” dracii gandurile

    Spunea Constantin Oprisan in inschisoare ca :
    „Dumnezeu este sintetic, El creeaza; divolul este doar analitic, analizeaza pana la distrugere”

    Apreciază

  10. mircea.v said, on Mai 5, 2017 at 9:52 am

    Ilioara si cei ce mai au grija de o gradina, niste pomi pructiferi, vita de vie…

    Mama la tara a inceput sa foloseasca maceratul de urzica pt stropit. 1kg de urzica la 10kg apa, si a lasat 5-6 zile (depinde si cat e de cald afara). A rezultat un lichid special, asa, cum se simte la mana, si intepator. Niste gandacei au atacat frunzele de la niste ciresi mici. A dat dimineata cu macerat si seara cand a scuturat de ciresi cadeau gandacei morti. Acum face pt 50 de litri, si va stropi via. Am stabilit ca anul asta sa faca un experiment sa vedem ce rezulta. E in zona de campie-deal si sant destul de multi daunatori. Cand mai am date, o sa mai postez.

    De maceratul de urzica am auzit pe aici, „razboiul urzicii” in Franta. Niste fermieri francezi folosesc asa ceva, si marile companii i-au tot dat in judecata ca nu e legal, ca nu e omologat produsul… Coste cam 200.000 euro o astfel de omologare. In curand va trebui sa omologam apa.

    Apreciază

    • ilioara said, on Mai 5, 2017 at 11:17 am

      am stropit si eu, si fierte si macerate crude, am udat si la radacina, bine numai rosiile si in general gradina de zarzavat, dar rosiile tot s-au manit. A ajutat dar cred ca trebuie un tratament constant nu din cand in cand cum am facut eu. Pomii si via deja i-am stropit cu Dhitan sau ceva de genu, nu m-am gandit la urzici dar cred ca mama dvs trebuie sa stropeasca saptamanal, sau oricum sa se tina de asta. La rasaduri in schimb v-am urmat sfatul si am pus urzici tocate , la rosii, ardei, vinete, insa oricum am pregatit bine terenul in sensul ca tot ce am maturat de la pasari am imprastiat in gradina de zarzavaturi, cu toate ca suna ciudat e bun ca ingrasamant. Acum , pentru ca nu se poate arunca direct pe planta ca o arde, pun intr-un recipient, acopar cu apa si las cateva zile, si din amestecul ala iau cate o cana si pun la o stropitoare de 10 l de apa si ud plantele. O sa stropesc mereu si cu zeama de urzici, sper sa nu creasca din nou mari si frumoase si in loc sa se inroseasca….
      Spor la gradinarit, tuturor!!!!

      Apreciază

      • mircea.v said, on Mai 5, 2017 at 12:27 pm

        ilioara,

        fierte nu are sens, ca se distruge tot. Mama nu mi-a zis ca maceratul la concentratia asta, 1 kg urzici la 10 kg de apa, ar arde frunzele. Santem la inceput, vazand si facand, si te tin la curent. Pana sa apara urzica, a facut si mama o stropire la pomi cu niste chimicale.

        Apreciază

      • mircea.v said, on Mai 5, 2017 at 12:31 pm

        Ilioara,

        inrosirea frunzelor nu a fost de la valul de frig? Am pus si eu 2 afini, si de la frig li s-au inrosit frunzele, apoi a venit caldura si s-au inverzit la loc. Alte plante nu au reactionat asa, poate reactioneaza diferit, nu stiu…

        Apreciază

      • ilioara said, on Mai 5, 2017 at 1:34 pm

        nu maceratul de urzici arde planta si excrementele de la pasari aruncate direct pe planta, stiu ca suna aiurea dar am vazut si eu la altii si pana la urma m-am incumetat si eu sa le folosesc. De fapt e primul an cand incerc, pamantul fiind foarte sarac, putem imprastia de toamna pana primavara prin gradina ce maturam la pasari, eu le-am mai dat si drumul prin gradina tot din cauza asta, iar dupa ce plantam (rosiile mele au deja flori), putem face cum am scris. Nu s-au inrosit frunzele, ziceam ca rosiile mele de obicei cresteau mari si frumoase dar in loc sa se inroseasca se maneau si eram nevoita sa le stropesc. Oricum ar fi din experienta, maceratul de urzici functioneaza dar trebuie insistat. Nu ma mir de faptul ca vor sa interzica folosirea urzicilor, mai nou am inteles ca vor sa puna impozit pe pasarile si animalele din ograda omului. Deci asa ceva….la mine la tara sunt cateva familii cu multi copii, lucreaza decat sotul si au si ei cateva pasari acolo. Am o vecina cu pensia de 500 de lei, pana mai anu trecut avea vreo 400, de unde sa plateasca oamenii astia impozit pe hrana lor? INCREDIBIL DAR ADEVARAT, ce BATAIE DE JOC? Nu se mai satura, satura-i-ar Dumnezeu!!!!

        Apreciază

      • Rozalia said, on Mai 5, 2017 at 3:26 pm

        Ilioara, mircea v.
        Foarte bune informatiile astea (sau si astea)! Multumim!!

        Apreciază

      • Cristinel said, on Mai 6, 2017 at 5:23 pm

        trebuie stropit si pamantul din jurul plantelor.

        Apreciază

    • Popsy said, on Mai 5, 2017 at 12:30 pm

      Off topic.

      Ultimul articol de pe blogul monahului Teodot in care aduce niste acuzatii serioase. Nu am avut timp sa verific daca are dreptate:
      https://monahulteodot.wordpress.com/2017/05/04/texte-introduse-fraudulos-de-zelotisti-in-scrierile-sfinti-parinti-erorile-teologice-ale-pr-hariton-karyotul-din-athos/

      Doamne-ajuta!

      Apreciază

      • el said, on Mai 5, 2017 at 1:06 pm

        hahaha, ma face sa rad „teologul ” subtzire tedot INSELATUL si aproape analfabetul duhovniceste!

        acum are si „ucenici” teologi bashiti ai politicului correct care ii scriu/sugeraza articolele!!!! cum
        bine observase cititorul @Ioan odata despre „propteaua teologala” primita in ultima vreme de CRIPTOecumenistul si INSELATUL teodot sustinator infocat al teHUOriei „iconomiei” si „harului” la ERETICI si al RAMANERII INCAPATZANATE in COMUNIUNE cu ERETICII prin popii CAZUTI POMENITORI de ERETICI… cu „conditzia” MAGICA sa urli la slujba ca apucatul „nevrednic” cand e pomenita capetenia ERETICA …dar apoi sa te furajezi KOSHER cu „tainele” ERETICULUI ! 🙂 🙂 🙂 … nici fariseii nu ar fi brodit-o mai bine cu „ascultarea” de Dumnezeu ca teodot aici ! 🙂

        a innebunit lumea si au ajuns toti prostii „telogi” ! 🙂

        Apreciat de 1 persoană

      • marinela said, on Mai 5, 2017 at 3:10 pm

        Monahul Teodot e cazut rau saracul,nu mai are sanse sa-si revina ,pina nu renunta la ratacirile lui de tot felul.Incepuse bine cit de cit ,dar a dat-o la-ntors cu ecumenismul asta,pare ca face jocul celor de la Petru Voda in ultimul timp si nu mai e deloc suparat pe Hariton,ciudat!Chiar si cu Teofan pare sa nu mai fie atit de inversunat ,dimpotriva ,pare destul de conciliant cu ceea ce-a facut in Creta.Am ajuns pe rabojul lui citiva de pe acest blog:eu,Mirela,@el,Aurora,guti flo,etc,facindu-ne in fel si chip unii comentaci de pe acel blog,amenintindu-ne si cu bataia,daca ne-ar intilni in fata lor.Cam asa a decazut saracul cu liota lui de postaci,unul din ei e Lucian Pop,care se tot baga in seama aici pe blog si pe Sinodul tilharesc,ducind posta de ici colo ,cu citate intregi din comentariile unora de aici .Ma dezgusta pina la voma soiul asta de oameni fara bun simt.

        Apreciază

      • mircea.v said, on Mai 5, 2017 at 3:28 pm

        Monahul Teodot e pe tarmul marii, se uita in nisip, si isi spune:”vreau sa descopar apa marii, dar nisipul e atat de mult…” .

        E f simplu monah Teodot, ridica ochii si vei vedea:

        17. Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei.
        18. Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, şi prin cuvinte bune si prin cuvantare de bine inseala inimile celor prosti”
        Romani 16
        Biblia 1914

        „Pavel asta, mare zelotist… Da eu cred ca si textul asta e modificat, sau poate chiar introdus fraudulos. Nu se poate sa fie asa. E prea simplu. Chiar asa de simplu oare sa fie? Si atunci io ce mai fac? Ce mai studiez? Cu ce mai imi bat capul? Ce se intampla cu toate constructiile mele logice si inalt teologice si nezelotiste? Ce se intampla cu munca mea de detectiv?
        Explicatia nu poate fi decat una:
        Pavel zelotistul a introdus fraudulos acest text in Noul Testament. Da, asa este; si e mult mai tare decat ce am descoperit pana acum, „texte introduse fraudulos de zelotisit in scrierile Sfintilor Parinti”.
        Asta da tema. E o descoperire prea mare pt un simplu articol. Cu asta imi voi da doctoratul la Teofan. Sau poate la Daniel….”
        Gandi in sinea sa monahul Teodot.

        Apreciază

      • Mihai said, on Mai 5, 2017 at 3:50 pm

        Acolo sunt și vreo câțiva trepadusi care ai vezi pe blogurile aservite și ai da apa la moara

        Apreciază

      • guti flo said, on Mai 6, 2017 at 1:58 pm

        Da Mircea…aici e ispita cea mare, sa crezi ca mai ai ceva de adaugat la cuvintele sfintilor parinti…mai ales pt cei care au facut teologia..sau ceva de genul…pt ca exista ispita asta sa te crezi destept daca ai facut o facultate, sau niste studii…si nu inteleg ca sfintii au facut facultatea facultatilor! …si din moment ce ei au stabilit totul pt mantuirea noastra, la asta trebuie sa te intorci oricate facultati ai avea…la simplitate.! E greu de inteles ca sunt datori, ( si noi toti) doar sa pastreze ce au primit..si nu sa adauge , sau sa scada ceva! ….
        Tot admiratia si respectul pt oamenii cu facultati sau studi superioare..care sau raportat la simplitatea cuvintelor sf parinti si nu au crezut intelepciuni lor…astfel dobandind lucrul cel mai de pret…smerenia!

        Apreciază

  11. Ioana said, on Mai 5, 2017 at 6:14 pm

    Urmeaza schimbarea buletinelor: Schimbare majoră în România. Se schimbă cartea de identitate.
    https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/05/04/urmeaza-schimbarea-buletinelor/

    Observam cu totii cum in ultima perioada avanseaza etapele spre pecetluire. S-a inceput cu introducerea CNP-ului prin anii ’70 , dupa care transformarea buletinului clasic in buletin tip card, toate produsele din magazine contin cod de bare ca sa ii obisnuiasca pe oameni cu numarul antihristului , permisul de conducere a fost transformat in tip card cu cod de bare, a aparut obligativitatea cardului de sanatate, iar acum , doresc sa implementeze pe buletin, cipul, semnatura olografa, amprenta digitala si mai mult decat atat , vor ca acest act antihristic sa contina si cardul de sanatate. Adica exact ce au anticipat mai multi Sfinti , ca inainte de implantare vor face un act unic care sa contina toate datele personale. Acest act unic este antemergator impantului cu cip care va insemna lepadarea. Dar si acest buletin va contribui foarte mult la lepadare deoarece cei care il accepta vor slabi duhovniceste si nu vor mai avea putere sa renunte la implant.

    In ultimii ani autoritatile statului doresc cu orice pret inrobirea propriilor locuitori si ii obliga pe oameni sa accepte bonul fiscal, iar pe vanzatori sa dea bonuri catre clienti. La inceput ni s-a spus ca doar firmele vor fii obligate si nicidecum oamenii simpli.Uitati ca ne-au mintit si au trecut la un alt nivel, incat si pe batranii care vand la colt de strada sau oriunde pentru a-si castiga painea , sunt obligati sa achizitioneze case de marcat. Acesta fiind un alt semn proorocit si implinindu-se sub ochii nostrii.

    Apreciază

  12. ioana L. said, on Mai 5, 2017 at 7:47 pm

    Draga „el”, de mult mi-am dat seama ca acest monah e „ciudat”. Nu stiu de unde pana unde a ajuns atat de mare „sfatuitor”.

    Apreciază

    • el said, on Mai 5, 2017 at 8:22 pm

      ioana L.

      TAARE motanelul! 🙂 🙂 🙂
      Parca ar fi Iliutza !

      Apreciază

    • el said, on Mai 5, 2017 at 8:29 pm

      ioana L.

      cat despre CAZATURA de teodot e inutil sa mai detaliem, il stim demult, „e dus” si cu mintea si cu dracii !
      si „sfatuitor” a ajuns pentru unii ca el, la fel de rataciti, nici o grija comentacii/aplaudacii lui erau DEMULTI rataciti, doar ca acum se vede mai bine fiecare de ce parte se situeaza : cu Hristos sau cu diavolul.
      teodot nu o sa faca mare branza cu blogul/ flecareala lui pe santz ca dracii II AVEAU DEMULT pe prostii care-l asculta pe el asa cum il aveau si pe el, incat CURAND se va plictisi de ei si ii va azvarli pe fiecare cat colo ca pe carpe lepadate, vremea lor e scurta.

      Apreciază

  13. Mary said, on Mai 5, 2017 at 8:39 pm

    Pe Trinitas TV acum o emisiune in care o tanti doctora ne spune foarte pe fata ca legea e de asa fel incat daca faci vaccin ai si obligatia legala sa raportezi efectele adverse. Pai si Mengele isi lua mai multa responsabilitate decat astia! Ca era psiho si verifica singur. Cum adica ca e responsabilitatea ta sa raportezi ca ti-e rau? Si cum adica televiziunea oficiala a.Patriarhiei sa ne prezinte asta drept emisiune de informare medicala?
    Doamne iarta-ne si ne ajuta!

    Apreciat de 1 persoană

    • mircea.v said, on Mai 5, 2017 at 10:04 pm

      Eu pot sa raportez de acum ca mi-e rau, chiar inainte de a nu face vaccin 🙂

      Apreciază

      • Nicoleta said, on Mai 6, 2017 at 2:34 pm

        „mircea.v”, bine ai face sa nu spui ca iti este rau. Ca asa isi face baza de date cu organe disponibile si „statistica”. E ca si cum le-ai spune: deosebitilor, , veniti si luati ce va trebuie (adica organele), acum cat mai sant in viata.

        Mai degraba fugiti. Luati-va „ranitii” si ascundeti-va pana se refac. Macar ca ii puneti la pastrare intregi decat sa vi hacuiasca vanatorii.

        Cand ma gandesc ca cei dragi mie si-au facut carnet de „donator” ma apuca groaza si disperarea. Si imi este atat de rau incat imi vine sa vomit. De-a dreptul. De durere si de propria neputinta in a-i convinge sa se intoarca din calea lor.
        Rugati-va fratilor, pentru toti. Chiar si pentru dusmani. Rugati-L pe Dumnezeu sa intoarca cat mai multi din calea pierzarii. Acum, doar cu rugaciunea mai putem face ceva. Dumnezeu sa ne ajute.

        Apreciază

      • marinela said, on Mai 6, 2017 at 8:20 pm

        mircea v.
        :)))Si mie mi-a venit rau la auzul/cititul acestor aberatii!

        Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: