Saccsiv – Weblog

Prof. dr. Adrian BOTEZ: „Cum poți deveni antisemit… și anticomunist”

Posted in Uncategorized by saccsiv on Aprilie 7, 2017

Iata ce putem citi la Cum poți deveni antisemit… și anticomunist de pe Justițiarul:

…Nu fac parte din generaţia Agnita-Botorca sau a lui „Stalin şi poporul rus/Libertate ne-au adus!”. Nu! Mai curând, aparţin generaţiei naive, a lui „Petre, Otto şi cu Feri/Se-ntâlniră-n miezul verii/Într-o tabără, la mare./Zece ani au fiecare…”

Despre părinţii comunismului am învăţat mult după ce am fost făcut pionier… Prin liceu, timid, am încercat să-i citesc pe Karl Marx şi Friedrich Engels…dar n-a ieşit nicio brânză: erau grozav de plicticoşi! Nu zic că n-avea dreptate Marx, cu sărăcia cumplită a proletarilor irlandezi…dar eu voiam şi-oleacă de… „stil”. Deh, mentalitate mic-burgheză….

Abia când, după 1989, bibliotecarele azvârleau, cu grămada, din rafturi, volumele „părinţilor comunismului”, am putut să pun, şi eu, mâna, pe cele trei volumoaie din Capitalul, şi să-l citesc, din scoarţă în scoarţă, în tihnă… Oricum, muzica şi  versurile Internaţionalei („Sculaţi, voi, oropsiţi, ai vieţii, /Voi, osândiţi la foame, sus!/ Să fiarbă-n inimi răzvrătirera,/Să-nceapă-al lumii vechi apus!” … – şi mama îmi povestise despre „sfârşitul lumii”, tatăl meu şi unchii mei îmi povestiseră despre iadul mizeriei din puşcării şi tranşee… – în alimentarele anilor ’60 existau de toate, şi foarte ieftin! – deci mă revolta mizeria altora, din alte părţi! – la 10 ani eşti înflăcărat prea tare, ca să mai iei aminte la „factorii care au determinat războaiele şi puşcăriile”… – le amestecam binişor… – aşa că… ce importanţă mai avea dacă lumea apunea de la apus… sau de la răsărit… bine că apunea, cum se spunea la Sfânta Scriptură!!!) – muzica şi versurile Internaţionalei, vă mărturisesc sincer, mi-au plăcut, m-au impresionat şi chiar înflăcărat infinit mai mult decât… manelele şi rock-ul de azi!

Nu-i mai puţin adevărat că, la vremea lor, şi Am fost medic la Auschwitz, şi Jurnalul Annei Frank – apoi, pe jumătate, chiar şi filmul Lista lui Schindler – m-au impresionat… – până am dibăcit escrocheria „publicitară”, afacerea „di granda” cu „Holocaustul”, speculaţia chinurilor sărăcimii evreieşti, de către coreligionarii lor (speculaţie aducătoare de multe, foarte multe miliarde de dolari, pentru „crema” Marii Finanţe Mondiale  –  şi aşezarea lumii creştine în genunchi, spre pocăinţă, generală şi  infinită!)… escrocheria protipendadei sionismului, a „poporului ales”…

…Unchii mei, care tocmai ieşiseră, în 1964, din puşcăriile politice, în care putreziseră, fiecare, vreo 16 ani (după ce a fost pus în libertate, unchiul Sandi, pictorul bisericesc, a fost asasinat, aruncat, cu capul în jos, de pe schelele bisericii pe care o picta, prin judeţul Buzău), adunaţi la masă, dădeau din cap, când mă vedeau cum învârt în mâini Capitalul… Ei toţi cei martirizaţi, aflaţi la masă, dimpreună cu părinţii lor, nu vorbeau (de faţă cu părinţii lor!) nimic despre puşcărie, să nu-i îndurereze şi mai mult decât o făcuseră, prin pustiirea casei… – dar, treptat, am auzit, de la părinţii mei şi de la unchii mei, apoi am citit şi în manualele şi cărţile mele, despre Anna Pauker/Robinsohn, Teohari Georgescu/Burach Tescovici, Iosif Chişinevschi/Jakob Broitman, Holban/Moscovich, Marcel Breslaşu//Mark Breslau,  Aurel Baranga/Ariel Leibovich, Alexandru Graur/Alter Brauer, Mihai Roller etc.  Şi despre CDE (Comitetul Democrat Evreiesc)…

…Dar, ce să zic, în librăriile anilor 1967-1985, se găseau de cumpărat, pe lângă Marin Preda, Ştefan Bănulescu sau Alexandru Ivasiuc – şi Alexandre Dumas, Charles Dickens, Lord Byron, Dostoievschi, William Shakespeare, Góngora, Calderon de la Barca, Lev Tolstoi, Cehov, Platon, Aristotel, E.T.A. Hoffmann, Schiller, Goethe, Heidegger, Nietzsche, Baudelaire, Rimbaud, Paul Verlaine, Lautréamont, E. A. Poe… – un adevărat dezmăţ spiritual! Nu-mi trebuia, pe-atunci, mai mult… nici mâncare! Abia după 1985 s-a cam „schimbat macazul”, în mintea mea (eram căsătorit şi cu trei copii…) – când puneam sacoşa, pe la 3 din noapte (cu trei sticle pentru laptele celor trei copii) în clanţa de la Alimentara, cu speranţa că, pe la ora 10-11, chiar voi putea apuca trei sticle de lapte, pentru cei trei copii… etc. Dar asta-i „altă gâscă-n altă traistă”…şi numele de Pacepa începea să şuiere prin urechile mele!

…În facultăţile anilor ’70, studenţii  aveau burse (cazare, mâncare şi-un ban de cumpărat cărţi… plus siguranţa unui loc de muncă, după facultate!) şi erau făcuţi membri ai PCR , în ordinea mediilor anuale… Părinţii mi-au spus să nu refuz primirea în PCR… ca nu cumva să se răscolească, perfid şi tardiv, trecutul legionar al familiei mele… Şi i-am ascultat, pentru că am înţeles, în linii mari, primejdia…!!! Dar fără să ştiu, încă, a face legături reale, între „semiţi” şi „comunism”…

***

…Sunt originar din Bucovina de Sud, oraşul Gura Humorului. Pe strada unde am copilărit eu, în anii ’50 (numită Ilie Moscovici – cum altfel?) n-a existat picior de antisemit. Ne jucam, cu drepturi egale la bucuria gălăgioasă – şi, se vede treaba, acum se vede: bucuria inconştientă! – ţânci de 5-6 ani şi Mamciuc-Carpiuc-Hudeniuc, şi Goldman-Druckmann-Blumenstein, şi Weinkeller-Topfer-Stricknadel, şi Rotaru-Macovei-Botez…

Dau mărturie că orice evreu, ucrainean, neamţ ori român se naşte om de treabă (în mod normal…). Doar că prietena noastră cea mai veselă, nebunatică şi sinceră, Sofica Goldman, a dispărut, într-o zi – şi, după vreo câteva luni, am revăzut-o total schimbată: arogantă, distantă, posomorâtă… Nu mai voia să se joace cu noi, în ruptul capului! Am insistat, toţi Mamciucii-Topferii şi Botezii – şi i-am scos, în fine, un răspuns bosumflat: „Ravvi de la Fălticeni mi-a spus că voi toţi sunteţi goi, şi nu am voie să mă joc cu voi…”. Atunci, pe loc, n-am ştiut ce vrea să zică, şi, indignaţi şi uimiţi i-am spus că noi, uite, suntem îmbrăcaţi – mă rog, cu zdrenţele de rigoare, pentru nişte copii neastâmpăraţi cum eram, dar că nu suntem goi… să se uite mai bine, poate că i-au slăbit vederile, de atâta carte fălticenească… Mult mai târziu, mi s-a spus ce înţeleg ei prin goi/goimi… şi că nu era nimic de bine…

Da, iubita mea din copilărie, Sofica lui Marcu Goldman, devenise, în câteva luni, ei – nu mai voia să fie EA… Vai de capul ei, sărmana… Să le fie în nas educatorilor lor, cum nenorocesc suflete nevinovate de copii curaţi!…

Bineînţeles, nu atunci am devenit antisemit (deci, nici anticomunist…) – căci habar n-aveam, nici eu, nici părinţii, nici prietenii mei, ce-i aia… „anti-semitism” (anticomunişti fuseseră, e drept, prin martiraj, toţi membrii familiei mele!). Acest cuvânt, „antisemitism”, nu exista în vocabularul humorenilor… Peste vreo zece ani, întrebând de nişte vecini, bărbaţi dispăruţi misterios, prin anii ’52-’53, mi s-a spus că i-a anchetat „Wolferiţa”, fata unui morar evreu, Wolfer – venită pe tancurile ruseşti, cu ani în urmă – şi devenită comunistă-mai-comunistă-decât-Stalin – şi i-a băgat pe toţi „goimii” la închisoare… după ce îi torturase, cu multă curiozitate, bătându-i cu creionul peste testicule… Dar nici atunci n-am devenit antisemit, pentru bunul motiv că habar nu aveau humorenii de acest cuvânt – ei spunând doar, cu năduf şi jale, despre cei chinuiţi şi duşi la ocnă de „Wolferiţa”: „A dracului muiere!… Săracu’ Macovei, săracu’  Andrişel, săracu’ Beleca… – Dumnezeu să-i ierte…” Aşa am aflat, eu şi prietenii mei, că se poate muri „în invizibil”; unii, care-au aflat, erau direct suferitori – căci, între „dispăruţi”, erau părinţii lor… şi nimeni nu i-a mai văzut, în niciun fel, niciodată… Dar, ca românul învăţat cu răul, nepăsător la istorie şi curios de ziua de azi şi de mâine, ne-am continuat jocurile vieţii.

Tatăl meu, fost ofiţer în armata regală, mi-a povestit cum trăgeau în ofiţerii români, pe ferestre, din spate, în 1940, evreii comunişti… şi-i scuipau, evreii comunişti… şi-i scuipau, şi le smulgeau epoleţii… Dar nici atunci n-am devenit antisemit. Mi-am zis: aşa a fost în război – rău lucru e oricare război, face din om, neom…

Atunci, mă veţi întreba, de ce ne faci să pierdem timpul citindu-ţi neroziile tale nesărate – dacă nu ne zici nimic despre antisemitismul şi anticomunismul tău? C-aşa ai scris în titlu… Păi, eu habar nu aveam de antisemitism – până ce, cu vreo trei-patru ani în urmă, în şcoala unde predau Româna, l-am auzit pe profesorul de Istorie zicând, printre dinţi: „Ia uite, n-am vreme să le predau elevilor Istoria României, şi trebuie, acum, să fac lecţii cu ei despre Holocaust… I-au scos din programă pe Mircea şi Ştefan, şi ne bagă antisemitismul…”. Iată c-am fost obligat să aud termenul de antisemitism, am fost obligat să asist la prelegerile profesorului de Istorie despre anti-Semitism – cu toată şcoala – prelegeri fixate la cele mai fanteziste date (anunţate de MEC!) – cât mai dese…

Cu stupoare, am aflat că noi, bucovinenii şi moldovenii, suntem ucigaşii de evrei cei mai sângeroşi… Păi, o să spun şi eu, ca personajul-copil Cubi Lubiş, al lui Sadoveanu (cf. Nicoară Potcoavă, Minerva, Buc., 1970, p.362), când a fost acuzat de băieţaşii armeni „cum că l-ar fi omorât şi răstignit pe Domnul Hristos”: „– Eu? Să n-ajung acasă cu bine dacă ştiu de aşa ceva . Poate să-l fi omorât băieţii lui Moise Lupu, care-s nişte golani vestiţi, dar eu, nici măcar nu-l cunosc pe acel domn de care vorbiţi voi.”  Noi, noi să fi omorât evrei? Sunteţi nebuni! Bunicii mei mi-au spus cum, când au venit nemţii, au avut pivniţa plină de evrei, pe care i-au pitit, ca să-i scape de ochii şi vigilenţa nazistă. Eu, eu, care-am fost îndrăgostit lulea de Sofica lui Marcu Goldman? – da’ dacă ea m-a părăsit, cum că-s „goi” – eu ce stric şi cu ce-s de vină? Poate părinţii ei şi rabinul de la Fălticeni, care-s rasişti vestiţi, să-i fi omorât sufletul…

Iată cum am auzit eu de antisemitism – dar nici vorbă să fi devenit, atunci, în 2002-2003, antisemit. Şi, deci, nici cine ştie ce anticomunist. Am zis că-i o nebunie, ca oricare alta, şi-o să treacă, aşa cum toate trec… Dar n-a fost să fie aşa! În 2005, aud de faptul că marele poet român LIVIU IOAN STOICIU e dat afară din postul de redactor şef-adjunct, de la Viaţa românească (şi judecat, stalinist, de Consiliul USR!), pentru că l-a publicat pe GOMA – un Jurnal, nu ştiu ce – care GOMA ar fi mare antisemit… M-a pufnit un râs nebun: cum dracu’ să fie antisemit, unul care are nevastă evreică, şi, deci, feciorul lui e semi-evreu? S-o fi certat omul cu nevastă-sa, şi, astfel, a devenit antisemit…Păi aşa, la mine în cartier sunt numai antiromâni, căci zilnic se ceartă, nevoie mare, cu soaţele lor, românce!

Am pus mâna pe numărul dublu, 6-7, din iunie-iulie 2005, al Vieţii româneşti. Ştiam, de la tatăl meu, fost ofiţer în armata regală, precum v-am spus – că ceea ce spunea GOMA era perfect adevărat, despre „martirizarea, uciderea românilor [n.n.: de evrei], cu un an mai devreme, începînd din 28 iunie 1940, în Basarabia şi în Bucovina de Nord ocupate de bolşevici” – de ce să mă fi minţit atât de necăjitul meu tată, cumplit persecutat de comunişti?… Dar, pentru Dumnezeu, de ce să dezgropăm morţii, iar şi iar? Păi, dacă-i dezgropăm pe cei ai evreilor – se ridică din mormânt toate neamurile pomenite în Vechiul Testament, şi aneantizate, prin genociduri (zice Cartea Sfântă, negru pe alb şi cu mândrie trufaşă!) de către poporul lui Israel…, se scoală din mormânt sutele de milioane de piei roşii şi sutele de milioane de negri, măcelăriţi de „stăpânii lumii”, de cei ce-şi zic azi S.U.A… Și Anglia… şi Spania, şi Portugalia, şi Franţa… – mă rog, toată „lumea bună”, din NATO şi UE… „modelele” sacre ale democraţiei mondiale… Se scoală şi armenii, măcelăriţi, cu scop de exterminare, de turcii aspiranţi la UE… dar, mai ales, se scoală japonezii, despre care scriam, într-un articol din 2003, din revista CONTRAATAC – Adjud, Anul IV, nr. 11, p. 20:  Ministrul şi Holocaustul: „JAPONEZII – singurii din lume (n.mea: dacă n-ar trebui să-i punem la socoteală pe vietnamezii arşi cu napalm, în anii ’60-’70, pe irakienii şi sârbii iradiaţi în anii ’99-2003 – sârbilor, bombardaţi de Paştele ortodox, li se scria, de către americani, pe bombe: „Paşte fericit!”) – care au fost arşi DE VII, în întregime, DE TOT (n. n: „holos+haustos”…), la Hiroshima şi Nagasaki, prin ordinul criminal al preşedintelui american Harry S. Trumann (…), de le-au rămas doar umbrele, «fotografiate» pe pereţii caselor…”. 

Şi se scoală şi morţii palestinienilor nedreptăţiţi din 1948 (anul creării artificiale a Statului Israel) – situaţie despre care scrie americanul Thomas Nelson, în The puritans of MassachussetsJudaism, vol. XVI, nr. 2, 1967 – tot negru pe alb: „Forţa pumnului evreu, astăzi, vine de la mănuşa de oţel americană, care îl acoperă, şi de la dolarii cu care este căptuşită(…). Statul israelian nu poate fi format decât după un breviar al urii, drept unică motivaţie a tineretului său, a armatei sale, a întregului său popor(…). Armata israeliană invadează Libanul şi omoară acolo zeci de mii de oameni: operaţiunea se numeşte PACE ÎN GALILEEA(!!!)… În Israel, pentru a convinge că Palestina era un deşert înainte de înfiinţarea statului Israel, sute de sate (palestiniene) au fost rase de pe faţa pământului cu buldozerul, cu casele şi acareturile lor, cu cimitirele şi mormintele lor(…)”… Scriitorul şi politologul evreu Norman G. Finkelstein (cf. Industria Holocaustului, Samizdat, 2000) îi acuză pe conaţionalii săi că speculează tema „holocaustului”, pentru a trage foloase băneşti uriaşe, şantajând statele lumii – şi pentru a obţine reclamă gratuită (şi agresivă) – pe spinarea unor bieţi morţi şi chinuiţi, din trecut….

Evreul Jean Gabriel Cohn-Bendit scrie: „Să luptăm pentru a fi distruse aceste camere de gazare ce sunt arătate turiştilor în lagăre, unde acum se ştie că nu au existat niciodată, deoarece ne asumăm riscul de a nu mai fi crezuţi nici despre ceea ce suntem siguri”. De ce nu li se intentează procese, cu ani grei de temniţă, de ce nu sunt daţi afară (de unde? de pe planeta Terra?)  aceşti evrei (Finkelstein, Cohn-Bendit etc.), care spun astfel de adevăruri, despre conaţionalii şi coreligionarii lor? Sau, vorba iubitei mele din copilărie, Sofia lui Marcu Goldman, noi suntem goimi, şi cu noi „nu se mai joacă nimeni” (că interzice rabinul-şef de Fălticeni!) – şi numai noi trebuie să suferim sancţiuni interne şi internaţionale? Problemele adevărate ale evreimii sunt o afacere de familie şi, deci, discută şi se păruie doar între ei, evreii!!! – pe când goimii, care n-au avut norocul şi partea învăţăturii şi înregimentării de sinagogă, trebuie să plătească din greu, cu bani şi umilinţă, acest deficit (devenit DELICT!) de educaţie…

Căci, aflu din Comunicatul US din România că preşedintele N. Manolescu şi acoliţii săi, în cazul GOMA-STOICIU: „nu doresc limitarea libertăţii de exprimare a opiniilor, ci doar încadrarea expunerii acestora în limitele unanim acceptate în lumea civilizată”. Ce-o fi însemnând, în limbajul de lemn al neo-liberalismului mondial actual, al aşa-zisei „political corectness” (corectă cu unii, incorectă cu alţii – cu căţeii una, cu dulăii – alta…): „limitele acceptate în lumea civilizată”? Şi Stalin, şi Hitler – erau foarte democratici şi corecţi şi civilizaţi, deci!!!, dar, fireşte, în „limitele unanim acceptate” de tribul comuniştilor, respectiv al naziştilor. Dincolo de unanimitatea tribului politic – erau mitraliera, Naganul, primitoarele pivniţe ale Gestapo-ului ori NKVD-ului…

***

Şi, iată că vine data de 18 decembrie 2006: „Raportul Tismăneanu provoacă mari convulsii pe scena politică”

Luni, 18 Decembrie 2006:  Președintele Traian Băsescu prezintă, astăzi, în Parlament, concluziile raportului Comisiei pentru analiza dictaturii comuniste, condusă de Vladimir Tismaneanu și va cere condamnarea comunismului.

Solicitările publice privind condamnarea comunismului adresate Cotroceniului au căpătat consistență după 9 mai 2005, când președintele Băsescu a fost prezent, la Moscova, la ceremoniile legate de aniversarea Zilei Victoriei împotriva fascismului.

Aproape un an mai târziu, la 5 aprilie 2006, președintele Traian Băsescu a anunțat că a decis să înființeze o comisie prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România.

Istoricul si politogolul Vladimir Tismaneanu a fost desemnat să conducă grupul de experți însărcinat să elaboreze sinteza științifică dorită de șeful statului.

În comisie au mai fost cooptați: Sorin Alexandrescu, Sorin Antohi, Mihnea Berindei, I.P.S. Nicolae Corneanu, Radu Filipescu, Monica Lovinescu, Sorin Iliesiu, Gail Kligman, Nicolae Manolescu, Horia Roman Patapievici, Marius Oprea, Dragos Petrescu, Andrei Pippidi, Romulus Rusan, Stelian Tanase, Constantin Ticu Dumitrescu, Cristian Vasile si Alexandru Zub. Din comisie a făcut parte și Virgil Ierunca, decedat la sfârșitul lunii septembrie.

…Dintre cei implicaţi în „plodirea Raportului”, Tismăneanu / Tismeneţki ar fi trebuit să tacă mâlc, „din motive de familie”, dar şi de, ca la baschet, „greşeli personale”, accentuate şi repetate… – iar unii dintre cei citaţi drept „cooptaţi” s-au dovedit, ulterior, foşti (?!) turnători la Securitate… Domnul-tovarăş comunist Băsescu/Braunovici nu credem a fi fost, „via Anvers”, suficient de „curăţel”, pentru a se încumeta să pozeze în „chevalier sans peur et sans reproche”… Şi… ia să mai vedem un lucru, destul de interesant… Legat de adevărurile copilăriei mele, cu unchi prin puşcăriile comunismului stalinist – dar şi de „adevărurile” mincinoase, ale „democraţiei” masonice contemporane, exprimate, la modul cel mai profund bolşevic, de către „political correctness”!!! În definitiv, Marea Finanţă a dat bani (cu suspectă generozitate şi dezinvoltură!), prin Rotschild, prin fraţii David şi Nelson Rockefeller etc., ÎN MOD EGAL, tuturor părţilor – COMUNIŞTILOR, CA ŞI NAZIŞTILOR!!! Lui Ossama bin Laden, cât şi CIA…!!!

***

…Uitaţi-vă ce Raport am găsit, în Arhive, despre ziariştii „români”…(?!) – de la 1 aprilie 1943, până la 31 decembrie 1843. Şi, ca urmare, am scris un articol, evitat (cu ochii…) de toată lumea! Câtă spaimă bolşevico-liberală, cu putoare masonică, stârneşte ea, coana mare : «POLITICAL CORRECTNESS» !!!

CE LIPSEŞTE RAPORTULUI TISMĂNEANU…

1-Zaharia Jac (Iacob Zalmanovici) – .n. Focşani, 14 XI 1890, evreu; Lupta şi Semnalul;

2-Zaharia N.Theofile (Tobias Zalmanovici) – n. Iaşi, 10 III 1894, evreu; Universul;

3-Zissu Sergiu (Sűssmann) – n. Bucureşti, 3 VII 1896  – ?; Lupta;

4-Zsigmond Nicolae (Zeiner Maximilian) – n. Timişoara, 1 III 1885 – ? ; Erdelyi Friss şi Ujsag

5-Volbură Radu (Max Coldenberg) – n. Adjud, 1899, evreu; Curentul-Galaţi;

6-Zaharia  Arthur (Zalmanovici) – n. Iaşi, 31 X 1906 – radiat!; Curentul;

7-Vifor Radu (Moisă Rorlich) – n. Piatra Neamţ, 1894, evreu; Curentul;

8-Vişan I.L.Al. (Alter Iosipovici) – n. Bucureşti, 1904, evreu; Epoca;

9-Török Tiberiu – n.Oradea, 9 III 1908, evreu; Erdelyi Magyarszag;

10-Toma Solomon  A.– n. Urziceni, 11 II 1875; radiat! ; Adevărul şi Dimineaţa;

11-Vainstein Ruvin – n. Chişinău, 26 X 1892; radiat!; Poşta Basarabiei;

12-Vainstein Struli – n. Chişinău, 27 XII 1891; radiat!; Unser Zeit;

13-Terziman Alexandru (Iţic Altersohn) – n. Stănişeşti-Tecuci, 14 IX 1894; Izbânda;

14-Stromingher Moise – n. Panciu, 28 III 1895, evreu; Argus, Dreptatea, Adevărul, Dimineaţa, Semnalul, Jurnalul

15-Sulcină Adrian (Schor Arnold) – n. Roman, febr. 1881, evreu; Universul, Adevărul, Dimineaţa;

16-Şuţu Ion Rudolf (Rudo) – n. Iaşi, 27 VII 1870; radiat!; Universul, Adevărul, Dimineaţa;

17-Szomary Oscar – n. Arad, 22 IV 1890; evreu; Prezentul, Ellenzec, Magyar Neplap;

18-Steinhaus Martin – n. Timişoara, 21 VI 1912 ; evreu; Aradi Közlöny;

19-Stelescu Alexandru (Stern Alter) – n. Brăila, 3 IV 1991; radiat!; Gazeta;

20-Streitman St. Henric – n. Piatra Neamţ, 1 II 1870; evreu; Semnalul, Reporter, Vocea Galaţilor;

21- Stroe M. George (Strulovici M.) – n. Buc., 8 V 1903; evreu; Argus;

22-Samson P. (Abramovici P. Samson) – n. Tecuci, sept. 1907; evreu; Lumea, Lupta, Jurnalul;

23-Sarkany Gabriel (Saltzberger) – n. Timişoara, 24 XII 1878; evreu; Temesvarer Zeitung şi Personal;

24-Roman R. Al. (Alter Ronetti-Rosenberg) – n. Tg. Neamţ, 11 III 1908; evreu; Ordinea;

25-Rosenberg Arpad (Rado) – n. Sârşig, 1 I 1909; evreu; Estilap;

26-Rosenblatt Isac – n. Cernăuţi, 28 III 1898; radiat!; Algemeine Zeitung;

27-Rosental Zelman – n. Teleneşti-Orhei, 20 X 1889; radiat!; Unser Zeit;

28-Rosenthal Iacob – n.Botoşani, 27 IX 1879; radiat!; Agenţia Rador, Direcţia Presei;

29-Rosenthal-Relea Aurel – n. Piteşti, 13 V 1905; radiat!; Adevărul, Dimineaţa;

30-Ross Joseph (Rosenfeld) – n. Iaşi, 1 I 1899; radiat!; Adevărul, Dimineaţa;

31-Roşu Marin(Maier Goldenberg) – n. Craiova, 29 V 1901; radiat!; Gazeta, Cuvântul;

32-Râpeanu Benjamin ((Rosenberg) – n. P. Neamţ, 5 VI 1897; evreu; Opinia, Adevărul, Dimineaţa;

33-Ranta Adrian (Rosenfeld) – n. Galaţi, sept. 1901; radiat!; Lupta, Semnalul;

34-Ring Camil (Sufrin) – n. Iaşi, 20 V 1909; radiat!; Tempo, Semnalul;

35-Rodan-Cronberg Victor – n. Galaţi, 21 VII 1898; evreu; Curentul, Dreptatea;

34-Pilisi Geza (Pilitzer) – n. Fuzesgyarmat, 12 VII 1889; evreu; Arady Közlöny;

35-Pogany-Salamon Marcell – n. Bontida-Cluj, 5 XII 1995; radiat!; Brasoi Lapok;

36-Pauker G- n? – radiat!;  Jurnalul;

37-Paukerow Leonard – n. Chişinău, 6 XI 1886; radiat!; Prezentul;

38-Peltz Isac – n. Buc., 1899; evreu; Lupta, Presa Politică şi Financiară, Personal;

39Păstorescu S. (Schaffermann Simon) – n. Botoşani, 11 II 1903; evreu; Ancheta;

40- Pasztor Nicolae – n. Oradea, 18 II 1991; evreu; Nagyvaradi Friss, Ujsag, Erdelyi Magyarszag;

41-Pauker Emanoil Mendel – n. Iaşi, 8 XI 1891; evreu; Adevărul, Dimineaţa, Finanţe şi Industrie-Personal;

42-Nudelman David – n. Chişinău, 11 II 1888; radiat!; Poşta Basarabiei;

43-Orester Moise – n. Chişinău, 3 IV 1900; radiat! ; Pessarabscoe Slovo Gazeta;

44-Millian- Maximin G. (Mendel Grunberg) – n. Ploieşti, 1 IX 1885,; evreu; Lupta, Personal;

45-Milorian Sergiu (Solomon Swiebel) – n. Buc., 19 IX 1901; radiat!; Mişcarea, Zorile, Gazeta;

46-Mohr Solomon (Faust Mohr) – n. Focşani, 30 VIII 1882; radiat!; Ora 8, Comedia;

47-Moncinschi Vladimir – n. Chişinău, 12 X 1887; radiat!; Poşta Basarabiei;

48-Moscovici Ilie – n. Băiceni-Iaşi, 26 XI 1885; radiat!; Vorwarts, Socialismul, Mişcarea Socială;

49-Miereanu M. (Iacob Moses Hönig) – n. Iaşi, 13 V 1875; evreu; Universul, Personal;

50-Marton Ştefan Ladislau Iuliu – n. Oradea, 21 V 1898; evreu; Estilap;

51-Massoff Ioan – n. Buc., 17 VI 1904; evreu; Rampa, Jurnalul;

52- Mauermeister-Zidăreanu Alexandru – n. Hânceşti-Lăpuşna, 20 IV 1897; evreu; Universul;

53-Marcovici Moritz – n. P.Neamţ, 27 I 1899, evreu; Viitorul;

54-Marcu-Holda Ana(Nathansohn) –n. Tg. Neamţ, 31 V 1877; evreică; Viitorul;

55-Marcus Singer – n. Gura Humorului, 13 VI 1910; radiat!; Czernowitzer Morgenblatt;

56-Markovits Ernest – n. Livada Nouă, 22 XI 1887; radiat!; Nagyvaradi Friss, Ujsag;

57-Major Adalbert – n. Pecica Română, 29 X 1900; radiat!; Erdely Hirlap;

58-Mandel Tiberiu – n.Sibiu, 14 XII 1911, evreu; Aradi Közlöny;

59-Leipnik Ladislau – n. Timişoara, 8 III 1907; evreu; Temesvarer Zeitung;

60-Leonte Mihail (Moise Leon Esra) – n. Buc., 8 XI 1873; evreu; Universul;

61-Lesnea Dimitrie – n. Iaşi, 1 V 1900; radiat! ; Adevărul, Dimineaţa, Unirea;

62-Libros Mircea – n. Buc., 6 XII 1888; evreu; Argus;

63-Labin Saniel – n. Buc., 9 XII 1877; evreu; Adevărul, Dimineaţa, Personal, Semnalul;

64-Landau Michel – n. Hârlău, 7 I 1895; evreu; Unser Zeit;

65-Landesberg Wiliam – n. com Galgocz-Ungaria, 29 XI 1851; evreu; Banater Bote;

66-Lăzăreanu Barbu (Bernard Leizerovici) – n. Botoşani, 5 XI 1906; radiat!; Adevărul, Dimneaţa, Jurnalul;

67-Kasztner Rudolf – n. Cluj, 14 IV 1906; radiat! Uj Kelet;

68-Karoly-Klein Alex – n. Arad, 27 III 1894; evreu; Ederlyi Hirlap;

69-Klekner E. Iosif – n. Brăila, 19 X 1892; evreu; Argus, Adevărul, Dimineaţa, Semnalul;

70-Marcu-Balş Petre (Pandrea) – n. Balş-Romanaţi, 29 VI 1904,; radiat!; Dreptatea;

71-Jakobovits Elemer– n. Oradea, 5 VI 1897; evreu; Nagyvaradi Szabadszag;

72-Kadar Emeric – n. Comarno-Cehoslovacia, 12 I 1894; evreu; Ellenzek;

73-Ionescu Nicolae – n. Focşani, 1 VIII 1902; radiat!; Adevărul, Dimineaţa, Personal, Curentul;

74-Ionescu P. Rodica (Wexler-Fundoianu) – n. Iaşi, 19 V 1910; evreică; Adevărul, Dimineaţa, Jurnalul;

75-Ionescu Vion-Vasile – n. Călăraşi, 4 XI 1890; radiat!; Universul;

76-Iordan Alexandru – n. Medgidia, 8 VIII 1906; radiat!; Viitorul, Mişcarea;

77-Honigman Albert – n. Iaşi, 15 IX 1869; evreu; Lupta, Personal;

78-Horia Georges (Horowitz) – n. Craiova, 29 XII 1894; evreu; Argus;

79-Horosz Adalbert (Bela) – n. Cluj, 22 I 1909, evreu; Brassoi Lapok;

80-Hurtig Alexandru – n. P.Neamţ, 1897; radiat!; Argus, Agenţia Rador;

81-Huzella Edmund – n. Oradea, 1891; radiat!; Magyar Lapok;

82-Haralambie Avram (Leibovici Herş Avram) – n. Bârlad, 23 I 1882; evreu; Adevărul, Dimineaţa, Argus, Lupta, Jurnalul;

83-Hartmann H. (Horia Tăriceanu ) –  n. Iaşi, 5 X 1889; evreu; Lupta, Ştirea;

84-Hatszegy Ernest  (Zuckermandel)– n. Haţeg, 25 III 1904; evreu; Uj Kelet, Agenţia Rador;

85-Hegedus Ferdinand (Nandor) – n. Oradea, 29 IX 1884; radiat!; Szabadszag Nagyvarad;

86-Hegedus Paul – n. Botiz, 24 III 1907, evreu; Szamos;

87-Heller Nicolae – n. Oradea, 29 XII 1910; evreu; Estilap;

88-Helman Pinco – n. Galaţi, 5 VI 1899; radiat!;  Universul;

89-Herschkovits-Hajdu Eugen – n. Cehul Silvaniei, 1897; radiat!; Temesvari Friss Ujsag;

90-Herschkovits-Havas Elemer – n. Cehul Silvaniei, 7 III 1893; radiat!; Erdelyi Friss Ujsag;

91-Gruia Alexandru  (Alter Moise sin Ghidale)– n. Ploieşti, mai 1907; evreu; Adevărul, Dimineaţa, Semnalul;

92-Haim Leon – n. Georgiu-Bicaz, 23 X 1895; radiat!; Adevărul, Dimineaţa;

93-Graur Constantin (Brauer Avram) – n.  Botoşani, 24 I 1880; evreu; Adevărul, Dimineaţa, Personal, Tempo;

94-Graur Grigore (Brauer Grigori) – n. Botoşani, 23 IV 1884; evreu; Adevărul, Dimineaţa, Personal;

95-Grosman Saniil – n. Botoşani, 27 XII 1872; evreu; Curentul;

96-Grosu Petru – radiat!; Viaţa Basarabiei;

97-Fuchs Eugen – n. Budapesta, 26 sept. 1898; evreu; Szatmary Ujsag, Szamos;

98-Geller Leon  (Legrel) – n. Galaţi, 5 X 1900; radiat!; Dreptatea;

99-Froda Scarlat (Weitzendorf) – n. Buc., 12 II 1899; evreu; Rampa;

100-Fainştein-Firoiu Willy – n. Brăila, 27 XII 1911; evreu; Zorile, Gazeta, Personal, Curentul;

101-Dumbrăveanu Aurel (Avram Berman) – n. Burdujeni, 24 VI 1902; radiat!; Dreptatea, Lupta, Cuvântul, Timpul, Capitala etc. etc. etc.

(Din Cuprinsul Dării de seamă a Organelor de Conducere şi Control ale Casei de Retrageri şi Pensiuni a Ziariştilor – Anuarul membrilor casei de retrageri şi pensiuni a ziariştilor – cu membrii înscrişi de la 1 aprilie 1943, până la 31 decembrie 1943)

Bineînţeles, este lista jurnaliştilor de etnie israelită şi religie mozaică, care, mai cu curajul de a-şi da numele, mai cu şpaga, prin care şi-l radiau (…îşi radiau până şi anul naşterii… – deh, pentru orice eventualitate, în acele vremi, de alianţă a României cu Germania…), mai cu nume românizate de-a mai mare dragul… – au „branduit” comunismul, în România, prin intermediul presei!

Credeţi că am ceva cu cetăţenii români, de etnie israelită, nu? Ei bine, NU!!! Cum am mai spus şi nu voi obosi să repet, eu respect pe orice om de omenie, indiferent de culoarea pielii ori etnie… Ba chiar îl iubesc şi respect – FIREŞTE, DACĂ AM CE RESPECTA ŞI IUBI

DAR NU POT ÎNGHIŢI SĂ FIU PROSTIT DE LA OBRAZ!!!

De ce v-am oferit, deci, lista (care ar putea continua, aproape la nesfârşit…) jurnaliştilor români – israeliţi, prin etnie? Pentru a vedea că Vladimir Tismăneanu şi toată liota lui de bolşevici, TOŢI MASCAŢI CA DEMOCRAŢI…!!! – a minţit ordinar, atunci când a prezentat acel Raport (citit de comunistul – de sine însuşi recunoscut, în ultima confruntare cu Adrian Năstase, la alegerile din 2004…!!! – Traian Băsescu…) de CONDAMNARE A COMUNISMULUI DIN ROMÂNIA!!! CUM SĂ CONDAMNI COMUNISMUL DIN ROMÂNIA, FĂRĂ ACEASTĂ LISTĂ ANEXATĂ LA… CONDAMNAREA TA?!

Dacă ne uităm în Dicţionarul presei româneşti, al dlui Ion Hangiu, vedem că peste 90% din presa la care lucra armata asta de israeliţi (titlurile ziarelor le-am dat, cu bold-aldine, în ultima poziţie a tabelului-listă!) – era fie de-a dreptul comunistă, fie înverşunat socialistă… (Nu mai spun, CĂ SE VEDE!!! – ce poziţii strategice, CHEIE!!! – ocupau, în presă, jurnaliştii de etnie israelită…). Aşadar, pentru aducerea, pregătirea terenului şi consolidarea comunismului bolşevic în România, au luptat, din greu, trupe de jurnalişti israeliţi…: dacă n-ar fi fost aceşti „eroi”, de unde naiba am fi ştiut şi învăţat noi, valahii ăştia molcomi, conservatori „exasperanţi” (pentru mulţi…), „cu limba lată” – comunismul bolşevic?! Pun şi eu întrebarea, aşa… ca să fie… şi să mă aflu în treabă… Poate că-mi răspunde, totuşi, cineva. Poate «cineva» chiar dintre «liberalii» şi «democraţii» masoni, care se trag, EGAL CU BOLŞEVICII, de la Revoluţia Regicidă de la 1789, din Franţa…

***

…Mă trage de mânecă nevasta: „Ia mai taci, ia mai lasă scrisul – nu-i treaba ta! Ai copii de crescut, cine ştie ce mai păţesc, săracii!”. Păi, a cui e treaba scrisului? A scriitorului! A cui e treaba Adevărului? A Lui Hristos, deci a oricărui creştin – şi, în definitiv, având în vedere că „Fi-va o turmă şi-un păstor” – a Omului. A omului – pur şi simplu. Iar dacă ai mei copii vor vedea că TATA TACE – îl vor dispreţui pentru laşitate. Sau – îi voi determina, prin tăcerile mele, să devină, şi ei, nişte şobolani, găvozdiţi prin găuri – pe când Hristos este scuipat, batjocorit, răstignit… Şi nu de „băieţii lui Moise Lupu” – nişte golani! – ci de câtumai şeful meu de Uniune: domnul profesor universitar doctor – şi mentor de generaţie (într-un cuvânt, sau în două?…) NICOLAE MANOLESCU!!!

Şi dacă are voie evreul să scrie adevăruri despre evrei – şi apoi, să-i înfiereze drept criminali  plătitori, pe toţi câţi îi trece lui prin cap (ori buzunar) – de ce n-aş avea eu voie nu să înfierez pe cineva, ci să desfierez pe cei care n-au făcut alta decât să spună Adevărul, ori să-i lase pe alţii să-l spună? Azi o păţesc GOMA (care îndrăzneşte să zică/„blasfemieze”: De când au o ţară, israelienii au încetat de a mai fi «popor ales», au devenit ca ne-aleşii: egoişti, răi, xenofobi, nedrepţi cu goi-ii, brutali, mincinoşi, terorişti-de-stat”) şi STOICIU – ieri au fost interzise numele şi busturile unor personalităţi ale istoriei româneşti – mâine – da, mâine: ce se va mai putea întâmpla MÂINE, aşa, din laşitate în laşitate, din cedare morală în cedare morală?

Suntem înfieraţi, pe bună dreptate, că ne-am ascuns capetele de struţ, pe vremea dictaturilor – acum să fim înfieraţi că suntem oameni demni, cu fruntea sus şi adevărul pe buze? Păi, dacă tot e vorba de suferit, e bine să ştii pentru ce suferi, nu să dai din umeri, ca handicapatul mental – iar dacă e vorba de murit, „nu-i totuna leu să mori, ori câine-nlănţuit”… O zicea asta un foarte mare criminal naţionalist, deci fascist: GEORGE COŞBUC. Şi pe el, turnaţi-l degrabă la „hârdăul lui Petrache”… Păcat că-i mort… Nu-i nimic, scoateţi-i oasele şi azvârliţi-i-le pe apă: aşa cum fac astăzi ucrainenii, cu morţii din neamul meu bucovinean – în Cernăuţii Bucovinei de Nord… Tot noi, Doamne – mereu noi, Doamne – iar cei care ne năpăstuiesc să fie „popor/popoare ales(e)”? Alese pentru ca Tu să ne baţi cumplit… Iar noi să tăcem? Păi, doar Tu ai spus că, dacă oamenii tac, se vor scula pietrele să dea mărturie!!! À propos: acum, datorită scandalului stârnit de domnul N. Manolescu şi de Comunitatea Evreiască, ştiu ce-nseamnă antisemit! Şi, fireşte, „a fi anticomunist… de ochii lumii”! Dacă nu se nevoiau aşa de tare ăştia să dezgroape morţii şi să îngroape viii – habar  n-aveam. Dar zău dacă-mi pare bine c-am învăţat şi de ce anume am aflat. Sunt amărât. Nici măcar acum nu pot să devin antisemit – dacă semiţi vor fi însemnând evreii. Pentru că din biblicul Sem se trag exact cei asasinaţi de către evrei – arabii palestinieni…

…Şi de mai am eu „reziduuri” comunistoide prin „mental”, ele sunt întreţinute de un „liberalism” sălbatic şi grozav de ipocrit, de junglă (extrem de violent, frate bun cu nazismul, dar şi mai bun cu bolşevismul leninisto-stalinist!), promovat prin „criza” băncilor israelite „Lehman Brothers”…

Grecia se pregăteşte să dea în judecată băncile Marii Finanţe Israelite din SUA, pentru pornirea bolovanului „crizei” care le distruge poporul, viitorul de Neam şi fibra morală!!!

 ***

…Eu îl iubesc din tot sufletul pe cel născut în Bethlehemul Iudeii, pe apostolii lui evrei (chiar şi pe Iuda îl deplâng, c-aşa suntem noi, valahii, proşti de buni…) – iar iubirea pentru Sofica lui Marcu Goldman mi-a rămas, ca o arsură de nevindecat, în piept… Dar, oameni buni, băgaţi de seamă una: nu toţi oamenii lumii ăsteia s-or fi îndrăgostind romantic, irevocabil  de Sofice ale unor Goldmani…

Comunism şi …anticomunism?! Abia acum puteţi vedea, în lumea toată, autenticul şi extrem-violentul comunism bolşevizant, ca în sărmana Rusie „octombristă” a anilor 1917-1922 (…iar ca URSS – până mult după 1953…  aş zice că până la Putin!), de care s-a prefăcut a o vindeca evreul Hruşciov… – şi, DA, acum chiar am devenit un fervent ANTICOMUNIST, dar asta, tot aşa cum am devenit un anti-mason, anti-globalist/anti-internaţionalist şi, deci, un anti-„liberaloid/mason”, anti-“democratoid/mason” – şi, deci, un naţionalist atent şi lucid, aplecat spre Neamul meu, ca şi spre durerile întregii omeniri, înlănţuite de perfid-confecţionatele curente ideologice, cu scopul re-învierii Sclaviei Mondiale… NAZISTO-COMUNISTE!), care desfiinţează rase şi popoare – interzice, cu perversitate, RELIGIA CREŞTINĂ (mai ales, prigoneşte ORTODOXIA, prin „ecumenismul” cu forţa!) – patriotismul şi demnitatea/onoarea… promovând uniformitatea letală a mâncării, băuturii, hainelor, gândirii, uniformitatea grotescă a minciunii „globalizate” şi stârnind instincte canibalice în oamenii „civilizaţi”, de tipul lui Emil Hurezeanu, care declara, mai an, la Realitatea TV, că „Dumnezeu a decis ca populaţia terestră din emisfera sudică a Terrei să moară de foame”…!!! Asta sună ca idioţenia lui Bush Jr., care a declarat, cu alura lui de cretin solemn, la CNN, că Dumnezeu l-a vizitat şi l-a mustrat  că ÎNCĂ n-a atacat Afghanistanul şi Iraqul…!!! De fapt, îl  mustraseră Israelul şi Marea Finanţă Mondială, din Loja Masonică Skull and Bones (înfiinţată în 1832, în cadrul Universităţii Yale, lojă iudeo-masonică din care TREBUIE să facă parte orice potenţial preşedinte al SUA!) şi din Clubul de la Roma!!!

…Stimaţi reprezentanţi ai „poporului ales”, vă rog smerit: nu mai semănaţi vânt, că veţi culege furtună – şi apoi vă veţi întreba, făcând-o pe nevinovaţii, de ce şi cum şi pentru ce…!!!

Prof. dr. Adrian BOTEZ 

   Comentariu saccsiv:

Iata si o lista cu originea etnică a autorilor din umbră ai fenomenului Piteşti:

Soarta intrușilor și a torționarilor

   Citiți vă rog și:

Știați că în 1919, în Germania, a existat REPUBLICA SOVIETICĂ BAVARIA (Munchen)? Printre reforme: DISPARIȚIA BANILOR CASH/Conducători: EVREI. Ce rol a jucat… ADOLF HITLER?

PIERRE MOSCOVICI, EVREUL ce l-a facut presedinte pe Francois Hollande in Franta. Detalii esentiale despre STRAMOSII LUI BOLSEVICI din Romania. Cum lucreaza ILLUMINATI in Romania, lucreaza si in Franta …

 

Anunțuri

Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: