SACCSIV – blog ortodox

SUNTEM SALVATI! Din BUCOVINA vine MANTUITORUL LUMII. Ne zice GUPTA SWAMI

Posted in Uncategorized by saccsiv on martie 28, 2017

Iata ce putem citi la Profeţia unui indian care susţine că România va stăpâni lumea: un om din Bucovina pare a fi alesul mileniului de pe Adevarul:

Profetul indian Gupta Swami a prezis că din zona Bucovinei va răsări cea mai puternică personalitate politică a mileniului, care va fi mântuitorul omenirii. Gupta Swami este recunoscut în lume ca prezicător şi clarvăzător, el fiind cel care a prezis căderea lui Gorbaciov, prăbuşirea navetei spaţiale Columbia, sfârşitul comunismului în România şi execuţia soţilor Ceauşescu.

În anul 2004, Gupta Swami, un indian, doctor în istoria religiilor, cunoscut în întreaga lume ca şi prezicător, a fost în vizită în România. Deşi în ţara noastră, numele Gupta Swami nu este cunoscut mai de nimeni, profesorul indian este celebru nu numai în India, ci pe întregul glob datorită profeţiilor sale.
De-a lungul timpului, indianul a prezis că  prăbuşirea Uniunii Sovietice, atentatul terorist din Indonezia, căderea navetei Columbia, precum şi execuţia cuplului Ceauşescu. Mai mulţi conducători de stat din întreaga lume au apelat la Gupta Swami cu privire la ce se va întâmpla în viitor.

Există o legendă conform căreia în anul 1983, după ce a prezis sfârşitul soţilor Ceauşescu, indianul ar fi fost obligat să părăsească teritoriul României, unde se afla în vizită. Acesta s-a întors în ţara noastră 20 de ani mai târziu, alegând să viziteze Bucovina. În timp ce se afla în nordul României, Gupta Swami a făcut mai multe preziceri care mai de care mai interesante.
„Ceea ce mi-a purtat de curând paşii spre binecuvântatul pământ al Bucovinei este mai ales faptul că, într-un viitor nu prea îndepărtat, de aici va porni la întâlnirea cu destinul său cea mai puternică personalitate politică pe care s-ar părea că în curând o va cunoaşte mileniul care a început. Am venit astfel să mă familiarizez şi eu cu aceste sfinte locuri, de unde va porni să acţioneze cel despre care am putea spune că va fi Mântuitorul omenirii viitoare”, declara la acea vreme profetul indian.”
Gupta Swami s-a arătat impresionat de mănăstirile din Bucovina şi a ţinut să anunţe că în viitor de pe aceste meleaguri se va ridica un om ce va opri decăderea României şi va transforma ţara noastră într-una dintre cele mai puternice state de pe glob. Profetul indian a mai spus că sub conducerea bucovineanului, România va avea cea mai mare înflorire economică.

Indianul Gupta Swami a explicat şi cum va reuşi ţara noastră să devină o putere mondială. Conducătorii statului român vor beneficia de experienţa acumulată de militarii români, ce au luptat pe fronturile din afară. Profetul a mai explicat că România va avea un rol foarte important în soarta lumii, totul culminând cu cel de-al III-lea şi ultimul război mondial.

Gupta Swami a prezis că după terminarea acestui război, România şi India vor deveni unele dintre cele mai importate state la nivel mondial, însă cei mai importanţi poli ai dezvoltării vor fi ţări precum Franţa, Rusia, Grecia sau Japonia.
Iata si ce putem citi la Un român din Bucovina va mântui lumea! Ce a spus un prezicător indian despre rolul României in Noua Ordine Mondială! de pe Can Can:

Nu este primul profet care vorbeste despre rolul ţării noastre în spiritualitatea mondiala, pentru că şi Baba Vanga spunea, în profeţiile sale, că un român va conduce lumea. Iata ca si indianul R.A. Gupta Swami vorbea despre acelaşi lucru, acum mai bine de zece ani, după o vizită în ţara noastră, arata yogaesoteric.net.

“Ceea ce mi-a purtat de curând paşii spre binecuvântatul pământ al Bucovinei este mai ales faptul că, într-un viitor nu prea îndepărtat, de aici va porni la întâlnirea cu destinul său cea mai puternică personalitate politică pe care s-ar părea că în curând o va cunoaşte mileniul care a început. Am venit astfel să mă familiarizez şi eu cu aceste sfinte locuri, de unde va porni să acţioneze cel despre care am putea spune că va fi Mântuitorul omenirii viitoare… Şi acum, în urma vizitei mele, trebuie să recunosc că acesta are multe circumstanţe favorabile. Spun aceasta după ce, de curând, am vizitat stâlpii spiritualităţii româneşti, care sunt în mod genial concretizaţi în incomparabilele opere de artă care sunt mănăstirile Moldovei.”

Iată cum îl descrie prezicătorul indian pe viitorul conducător al României, singura persoană capabilă să oprească prabuşirea României.

„Din Bucovina se va ridica un om plin de o mare credinţă în Dumnezeu şi bun, care va fi tare ca o stâncă. Totodată, el va fi o mână de fier, un om foarte înţelept şi drept, de nimeni cunoscut aşa până la acea dată. El va opri ca prin miracol prăbuşirea naţiunii române şi tot el o va înălţa ca să ajungă în fruntea statelor de pe glob. România va ajunge astfel cu ajutorul lui, în scurt timp, la cea mai mare extindere teritorială din întreaga sa existenţă şi la cea mai mare înflorire economică.” (…) În secolele următoare, România va juca un rol preponderent în viaţa politică, socială şi economică a lumii. Raportul de forţe se va schimba total în lume la încheierea celui de-al III-lea şi de fapt ultimul război mondial. Ţările care vor fi puternic spiritualizate vor dobândi imediat, la sfârşitul acestui ultim război, supremaţia mondială. Ţările noastre, India şi România, vor deveni atunci pilonii principali pe care se va sprijini noua orânduire internaţională. Grecia, Japonia, Franţa sau Rusia (spălată de ateism şi de comunism printr-o mişcare socială ce va fi cu mult mai brutală decât cea românească) vor deveni polii noii dezvoltări mondiale, ce va fi bazată cel mai mult pe spiritualitate, cultură, religie şi artă decât pe regulile reci ale unor economii de piaţă care cel mai adesea sunt complet lipsite de suflet.”

   Comentariu saccsiv:

   Titlul, desigur, e ironic.

   Habar n-am cine mai e si asta si daca a zis ceea ce spune ca ar fi zis. Dar nici nu prea conteaza, important e ca acest mesaj e intens mediatizat de ziare online si de tot soiul de bloguri, ca pe ceva demn luat in seama si care foarte probabil se va si infaptui.

Adica e din categoria asta:

Se adevereste PROFETIA LUI SUNDAR SINGH despre Romania. SHOCK NEWS: iata ce zicea mega sfantul super iluminat indian convertit la crestinism. Asa ca sa taca traditionalistii extremisti fundamentalisti ortodocsi de pestera ce se opun minunatelor constructii Catedrala Mantuirii Neamului, Gigantica Moschee, Templul Masonic

Antihrist nu apare in ecuatia asta, ca de altfel nici Parusia, asa ca nu e decat o mare prosteala draceasca. Noi sa mergem dupa profetiile Sfintilor Parinti:

http://ortodoxinfo.ro/category/credinta-ortodoxa/profetii/

 

Tagged with: ,

66 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Matiu Cosmin said, on martie 28, 2017 at 1:19 pm

    Cine stie de unde va veni antihristul caci la el probabil se refera

    Apreciat de 1 persoană

    • el said, on martie 28, 2017 at 8:05 pm

      de cand A APOSTAT besericaBOR.srl ..pana is DRACII si indienii au ajuns sa faca „profetii” despre „viitorul stralucit” al acestui pamant LEPADAT de Hristos !

      …au omis Sfintii si Staretii vech sau noi sa VADA asta …si a ramas DRACII si indienii calariti de ei sa „profeteasca” … NO COMMENT !

      daca nu ar fi de JALE…ar fi rasul curcilor betege !

      Apreciat de 1 persoană

      • Matiu Cosmin said, on martie 28, 2017 at 8:35 pm

        De unde salvare pentru Romania cand mai avem cel mult cateva mii de ortodocsi care nu sunt parte la lepadarea bor ?

        Apreciază

  2. Grigore said, on martie 28, 2017 at 1:34 pm

    Cred ca vroia sa vorbească despre Căpitan, dar s-a trezit cam târziu.

    Apreciază

  3. unu1 said, on martie 28, 2017 at 1:34 pm

    Ca sa fac o glumita… dar nu la misto, ci ca elogiu.

    Din Bucovina vine Salvarea prin Saccsiv, Ortodox Info si Asociatia Sfintilor Marturisitori din Inchisori – BUCOVINA – prin informatiile benefice pe care ni le ofera zilnic.
    Deci nu e chiar o minciuna 😉

    Apreciază

  4. Ionut said, on martie 28, 2017 at 1:45 pm

    Mai usor cu titlurile astea, ca provoaca emotii 🙂 La prima vedere, am avut impresia ca vreun filantrop gen Gigi Becali s-a hotarat sa sustina proiectele Asociatiei.

    Apreciază

  5. Ionut said, on martie 28, 2017 at 2:09 pm

    Se spune sa nu asculti de duhurile intunericului nici cand spun adevarul.
    Vreau sa spun cateva lucruri, in ideea ca sunt unii mai creduli printre noi care chiar iau in seama aceste „profetii” si se bucura.
    E posibil ca Dumnezeu sa se fi milostivit de noi si sa scoata neamul romanesc din necazurile in care se zbate, dar, ma gandesc, asta se intampla doar pentru cei drepti care se afla printre noi si care se roaga pentru tara aceasta. E posibil sa se implineasca acel cuvant care zice „Cei din urma vor fi cei dintai”, ca suntem cei mai dispretuiti si mai jefuiti din Europa.
    Daca nu ne-am pierdut credinta in vreme de necaz, poate se gandesc unii ca ne-o vom pierde atunci cand ne „proorocesc” fericirea si vom alerga dupa hristosi mincinosi.
    Poate ca se vor prabusi dusmanii nostri si poporul acesta va fi lasat in pace, in tara pe care i-au tot jefuit-o.
    Se mai spune despre unii care au fost in temnitele comuniste ca teroarea si tortura nu i-au putut face sa cada, dar au cazut in urma linguselilor.

    Apreciază

    • saccsiv said, on martie 28, 2017 at 2:28 pm

      Ionut

      Sau si mai posibil e ca Romaniei sa i se dea un oarece rol antihristic.

      Apreciază

      • NIMENI said, on martie 29, 2017 at 8:26 am

        Asta e! Vazand gloata TFL …astia chiar sunt apologetii spurcaiunii caruia ii vor pupa poala si umbra …..

        Apreciază

    • guti flo said, on martie 28, 2017 at 3:46 pm

      Pana nu scapam de sistemul asta electronic..(lucru f greu de crezut).in care mai este un pas si suntem insemnati pe frunte sau pe mana..poate sa fie si inger din cer cel care ne conduce pe cele mai inalte culmi…ca nu valoreaza nimic! La ce ne foloseste ca tara noastra sa fie una dintre cele mai puternice..daca noi primim semnul lui antihrist si ne pierdem sufletele?!…..pe treaba asta se concentreaza „ei” cel mai tare…pe sistemul electronic si al nanotehnologiei…care este fara posibilitaea de revenire a omului din sclavie la libertate….nu au reusit sa cucereasca lumea cu razboaie, cu fel si fel de tirani,…aristocrati, comunisti, etc, dar vor reusii prin acest sistem daca noi il vom accepta..o spun sf parinti destul de clar!
      Acceptarea actelor electronice este sfarsitul Romaniei …si nu inceputul prosperitati, oricine ar venii la putere…asa cum am spus mai devreme..sau mai bine zis cum sune sf. apostol Pavel…chiar inger de ar fi!

      Apreciază

    • nikodim said, on martie 28, 2017 at 7:00 pm

      Ionut,
      Ai zis: „Poate ca se vor prabusi dusmanii nostri si poporul acesta va fi lasat in pace, in tara pe care i-au tot jefuit-o.”
      Da, daca ar fi asa s-ar putea sa vedem cu stupoare, unii dintre noi, cum se prabuseste vreo doua treimi din populatie…dintre ce-i care se fura, se pizmuiesc, se invidiaza, curvesc si se inseala unul pe altul si intre ei… Da, doi din trei…ca in balada „Miorita” unde doi il omorau si il furau pe al treilea.
      Daca n-ar fi toate mizeriile astea in realitate, niciun dusman extern nu ar conta…

      Apreciază

  6. m&v said, on martie 28, 2017 at 2:10 pm

    Capitolul 24 ( Matei)
    1. Şi ieşind Iisus din templu, S-a dus şi s-au apropiat de el ucenicii Lui, ca să-I arate clădirile templului.
    2. Iar El, răspunzând, le-a zis: Vedeţi toate acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească.
    3. Şi şezând El pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?
    4. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva.
    5. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi.
    6. Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul.
    7. Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri.
    8. Dar toate acestea sunt începutul durerilor.
    9. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu.
    10. Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii.
    11. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi.
    12. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci.
    13. Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui.
    14. Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul.
    15. Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă –
    16. Atunci cei din Iudeea să fugă în munţi.
    17. Cel ce va fi pe casă să nu se coboare, ca să-şi ia lucrurile din casă.
    18. Iar cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi, ca să-şi ia haina.
    19. Vai de cele însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea!
    20. Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta.
    21. Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.
    22. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile.
    23. Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi.
    24. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.
    25. Iată, v-am spus de mai înainte.
    26. Deci, de vă vor zice vouă: Iată este în pustie, să nu ieşiţi; iată este în cămări, să nu credeţi.
    27. Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului.
    28. Căci unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.
    29. Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui.
    30. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă.
    31. Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini.
    32. Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi odrăsleşte frunze, cunoaşteţi că vara e aproape.
    33. Asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că este aproape, la uşi.
    34. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta, până ce nu vor fi toate acestea.
    35. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
    36. Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.
    37. Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi venirea Fiului Omului.
    38. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie,
    39. Şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului.
    Capitolul 14 ( Ioan)
    8. Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.
    9. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?
    10. Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl – Care rămâne întru Mine – face lucrările Lui.
    11. Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea.
    12. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.

    Apreciază

  7. viorel said, on martie 28, 2017 at 2:32 pm

    Am mai vazut un comentariu pe blog ca Romania o sa aibe un Bucovinean condicator care va prospera Romania .

    Apreciază

  8. Ioana said, on martie 28, 2017 at 2:35 pm

    Video cu Preasfintitul Ipolit din Ucraina care a fost trimis la pensie fortat dupa ce a vorbit impotriva actelor cu cip si ecumenismului
    https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/03/28/video-cu-preasfintitul-ipolit-din-ucraina-care-a-fost-trimis-la-pensie-fortat-dupa-ce-a-vorbit-impotriva-actelor-cu-cip-si-ecumenismului/

    Apreciază

  9. viorel said, on martie 28, 2017 at 2:41 pm

    O sa ne mai dea bunul Dumnezeu sansa sa avem un conducator credincios care sa opreasca distrugerea neamului romanesc si a valorilor crestine prin colonizarea care o fac masoni.

    Apreciază

  10. geo said, on martie 28, 2017 at 4:06 pm

    Mircea Streinul: “Prăvălia diavolului”

    (1910-1945), unul dintre proeminentii scriitori bucovineni interbelici, sef incontestat al gruparii „Iconar”, caruia recent i-a fost dedicata o monografie de catre prestigiosul critic sucevean Mircea A. Diaconu, a surprins in romanele sale (zece la numar) viata care pulsa in preajma-i. Astfel ca nu putea sa-i scape si momentul ocuparii Cernautiului si Bucovinei de catre sovietici, in 1940. Citeva fragmente din romanul in doua volume Pravalia diavolului (Buc., 1942), in care sint redate aspecte din tragedia ocupatiei si a refugiului, credem ca sint relevante atit pentru capacitatea artistica a autorului, cit si pentru forta sa de expresie. (L.P.)

    Ocuparea Cernăuţiului

    Din timp in timp, oprea motocicleta, ca sa nu mareasca prea mult distanta dintre sine si calareti. Atunci asculta freamatul nelamurit si coplesitor al noptii. Uneori se auzeau impuscaturi departate. Apoi, pacea domnea iarasi intre zari si ginganiile zumzaiau fara grija, ca si cum nu s-ar fi intimplat nimic.
    „Totul e atit de absurd, isi spuse Leontiu, incit imi vine sa cred ca m-am imbatat!”
    Dupa citiva kilometri, opri cam brusc.
    – Nu te inspaiminta, nu s-a-ntimplat nimic, isi linisti dinsul sotia. Am oprit ca sa ascult fluierul… Uite, vine uncioban cu oile si cinta in lumina farului. N-am vrut sa-i sperii turma. Sa asteptam pina va trece.
    Irina zimbi in intuneric si strinse mina lui Leontiu.
    Calaretii ii ajunsera; se oprira si ei.
    Sunetele fluierului cresteau mereu.
    Ciobanul ajunse in dreptul motocicletei.
    – Mai baietane, ii spuse Isachie. Vin rusii, mai!
    – Da-i dracului…, raspunse taraganat flacaul. N-au decit! Oi sti eu sa mi-i pun cu botul pe labe…
    – Dar atunci te-or ucide…
    – Eh! Crezi dumneata c-au sa poata ucide toata natia romaneasca? – si ciobanul isi relua mersul.
    In curind – fluierul se auzi iarasi.
    Fugarii ascultara infiorati, fara sa scoata o vorba, pina ce cintecul se pierdu in departare.
    – Chiar daca pamintul acesta, spuse Filo, ar ramine si-o mie de ani sub ciubota ruseasca, si rusii tot n-ar fi in stare sa nimiceasca sufletul sateanului roman. Taranii nostri vor fi vesnic ai nostri. Ei nu-si vor lepada, niciodata, sufletul romanesc. Nici filosofii, nici cartile, nici domnaritul nu constituie permanenta romaneasca. Permanenta romaneasca o constituie acest taran, acest taran cu fluierul sau. In singele lui, dinsul poarta geniile viitoare. El poate da viata unor poeti, unor noi ginditori. Dar dintr-un ginditor nu vei reusi niciodata sa faci un taran… Iata, noi credem c-am si devenit fii ai pamintului. Insa, daca am fi devenit cu adevarat, ramineam aici, ca sa ne aparam, chiar cu pretul vietii, tarina si icoanele. Bolsevicii nu vor putea nimici prezenta romaneasca de aici, dupa cum nu ne-au putut-o nimici nici in Transnistria. Si asta o vom datora taranului nostru, pe care ar trebui sa-l iubim pina la jertfa.
    – N-am sa uit niciodata cintecul ciobanului din noaptea asta, rosti Largo. Si-i multumesc lui Dumnezeu ca mi l-a revelat la asemenea ceas de cumpana pe taranul roman.
    Pornira tacuti mai departe. /…/
    Supunindu-se, Largo se lua dupa ei. In Piata Unirii, cineva voia sa arboreze un steag rosu pe turnul Primariei, care domina intreg orasul. Un jandarm ochi si comunistul cazu sfarimat in strada. Undeva rasunau mitraliere. Filo Taina vazu citiva cunoscuti care se grabeau spre bariera comunala din strada Transilvaniei. Un ucenic dela tipografia „Vorwaerts” a lui Gaidosch tragea asupra romanilor. Isachie se napusti asupra lui cu calul si-i sparse capul. /…/
    /Petrus/ alerga la gara, unde afla lucruri ingrijoratoare. Trenul care plecase cu o ora in urma fusese atacat cu pietre si focuri de revolver.
    Totusi, urmeaza sa mai plece un tren. Ultimul. In biroul de miscare, impiegatii romani parlamenteaza cu un ofiter rus. Sutele de oameni asteapta cu infrigurare rezultatul. Un ceferist iese din birou, alearga spre locomotiva, ii spune ceva mecanicului. Multimea rasufla usurata. Dar, minut dupa minut se scurge si trenul tot nu porneste. Citeva femei pling. Petrus vede o doamna palida, care pare sa fie bolnava. Se apropie de ea. O intreaba daca poate sa-i fie de folos. Doamna ii multumeste si da negativ din cap. Se face seara si trenul continua sa ramina nemiscat. Birourile au si fost ocupate de armata rosie.
    Petrus il descoperi pe Sil in multime.
    – Cum, inca n-ai plecat? si-si imbratisa prietenul. Tata a primit ordin sa ramina pina in clipa din urma. Acuma vad ca bestiile nu vor sa ne dea drumul.
    – Dar e absurd! Ce vor sa faca porcii astia cu nenorocitii din tren? Fiecare din ei are un fiu, o sora sau un frate dincolo de noua frontiera. Ar fi o crima sa nu-i lase sa plece!
    – Deocamdata, tovarasii pretexteaza ca e in chiar interesul nostru sa nu plecam. Dumnealor afirma ca nu garanteaza de siguranta trenului. Cica populatia oprimata de noi ar intentiona sa provoace deraierea trenului.
    – Pai nu-s decit femei si copii in vagoane! Si citiva functionari inferiori…
    – Evident. Insa nu te poti masura cu perfidia asiatica. Daca intentiile lor ar fi cinstite, n-ar avea decit sa puna un steag rosu la locomotiva, ca sa arate ca trenul a plecat cu incuviintarea noii stapiniri.
    Noaptea invalui orasul.
    O femeie lesinase pe peron.
    Copiii plingeau tot mai tare in vagoanele care zaceau in intuneric.
    In cele din urma, o delegatie se hotari sa se prezinte la comandantul garii. Acesta ii sfatui sa aiba rabdare. Da! Da! Vor pleca! Sa nu-l mai plictiseasca atita!
    Intre timp – se adunasera citeva zeci de comunisti locali pe peron. Cintau „Internationala”, mincau seminte si-si ridicau pumnii spre vagoane. Intre ei, si citeva curve din cartierul hotelului „Lemberg”. Purtau funde rosii in par si tot plimbau un portret urias al lui Stalin de-a lungul peronului.
    Gherasim Voda îi intilni in dreptul locomotivei pe Sil si Petrus.
    – Controlorul Vagsit si Trefla, fochistul, imi spun ca rusii au dat un comunicat prin care se interzice parasirea orasului. Cine va incerca sa fuga va fi impuscat.
    – Cum asa?! se revolta Petrus. Cele patru zile acordate pentru evacuare inca nu s-au scurs…!
    – Acuma nu mai avem nici o nadejde de salvare, scrisni Sil. Sa mergem acasa, tata. Hai, Petrus. Vino cu noi.
    O luara pe linie spre cantonul lui Gherasim.
    Acolo ii astepta un soldat rosu.
    – De ce ti-ai parasit serviciul? urla dinsul, miscindu-si amenintator arma.
    – Cum de ce? Sint functionar roman.
    – De azi inainte esti functionar comunist. Iscaleste aici si ia-ti serviciul in primire – si-si misca iarasi, semnificativ, arma.
    Sil si Petrus iesira in oras. Toate scursurile cartierului garii si ale suburbiilor se strinsesera in Piata Unirii. Un cor improvizat cinta si aici „Internationala”. Lucratoarele de la „Hercules” si „Trinaco” prindeau garoafe rosii de pieptul soldatilor sovietici, care patrulau tantos sub privirile admirative ale muierilor din „Panaitengasse”. Uneori trecea cite-un tanc, zornaindu-si ca pe niste lanturi de temnita fieraria. Atunci multimea aplauda nebuneste si urla de entuziasm.
    – Nu e nici un roman printre bestiile astea! spuse cu satisfactie Petrus.
    Numerosi soldati erau beti.
    – Dupa ce vor termina rachiul, sopti Sil, vor incepe sa bea apa de colonie. Ca-n cursul razboiului mondial…
    Deodata, Petrus il prinse de brat pe Sil.
    – Priveste! Acolo, linga monument… Il vezi pe tinarul acela?
    – Tipul care aplauda?
    – Da. Dumnezeule mare! E |tefan Ierihon, fostul meu prieten. Mi se pare ca ti-am vorbit despre el de citeva ori. Cum e posibil asa ceva?! Uite cum ii aplauda pe comunisti!
    Apoi, privirea i se incrucisa cu a lui Stefan. Acesta se scutura ca strabatut de un curent electric. Veni la Petrus. Fata ii era congestionata, ochii i se injectasera.
    – Ei, ce spui? vorbi dinsul zimbind larg.
    – In ce privinta? raspunse Petrus.
    – In privinta acestui formidabil fenomen care e fenomenul comunist.
    – Gasesc ca e incalificabil din partea ta sa…
    Un ghiont al lui Sil ii curma vorba.
    Voise sa spuna: „…sa aplauzi pe cei ce ne-au furat pamintul”, insa se razgindi. Sil avea dreptate; nu era bine sa se dea dintr-o data in miinile neofitului comunist.
    – Sa ce? insista Ierihon.
    – Sa… sa mai vorbesti cu mine, dupa ce ne-am certat.
    – Asta-i buna! rise |tefan. Ce importanta are o cearta prosteasca, pornita din motive burgheze. Sintem in fata unei lumi noi, nu vezi ?!
    Petrus rosise si ochii ii devenisera amenintatori. Sil stia ca prietenul sau e pe cale sa izbucneasca, de aceea interveni grabit in discutie:
    – Trebuie sa mergem acasa, Petrus. Tata desigur ca ne si asteapta.
    – Ai dreptate, spuse Luria, silindu-se sa-si tina cumpatul.
    – Pacat ca nu mai ramineti, regreta Ierihon. Spectacolul e admirabil! Priviti cita miscare…! Toti oamenii sint fericiti… Da, e o adevarata revarsare de fericire!
    – Numai sa nu plesneasca de atita entuziasm, nu se putu abtine Petrus.
    – Lasa, lasa! Asa esti tu… sceptic ca toti burghezii. Dar, cu timpul, vei fi cuprins si tu de febra acestui superb fenomen care e statul comunist. Vei lucra cot la cot cu mine, cu tovarasii nostri…
    Sil il trase de mina pe prietenul sau si disparura amindoi in gloata care urla, se legana beata si ridea desmatat in noaptea instelata de vara.
    In strada Regina Maria il intilnira pe Petru Policrat. Le istorisi o multime de noutati. Beer, patronul restaurantului „Camenber”, urma sa devina primar. Pentru alte posturi inalte erau prevazuti profesorul Dr.Silberbusch, fotograful Brull, avocatul Dr. Norbert Zloczower si fabricantul Weinblum. Un fost profesor, anume Engler, care stiuse sa se vire intotdeauna sub pielea profesorilor romani, o batuse cu lemne pe vaduva unui preot. Pe subinspectorul Pihal, de la Siguranta, il arestasera. Medicul Dr. Zalozieckij, un mare mincator de romani – nu voia sa-i consulte niciodata pe „valahi”, ii injura si-i scotea cu ciinii din antecamera salii de consultatii – se spinzurase.
    – L-a batut Dumnezeu! spuse Policrat, si continua cu informatiile: Dupa cum stiti, il vizitam adeseori pe chimistul Adolf Schmidt din strada Vasile Conta. Prietenul meu are un chirias cu numele Eckstein, a carui nevasta e croitoreasa. Ce crezi ca a gasit de cuviinta Ecksteinoaia? Sa dea imediat afara din casa familia Schmidt. Romanii sau nemtii sint persecutati pretutindeni. In schimb, sint tari si mari consulul onorific al Olandei, un oarecare Luttinger, precum si Benno Widner, un industrias deochiat si antiroman. Citiva de-ai nostri au si fost impuscati.
    in strada Brincoveanu se aprinsese o casa si cerul stralucea de flacari.
    Fetele din „Panaitengasse”, agatate de gitul tovarasilor soldati, chiuiau.
    „Internationala” suna ca un latrat de ciini turbati.
    Policrat relua:
    – Ii auziti? Bestiile apocalipsului urla. La noapte vor fi orgii ca la Sodoma. Sa vedeti ce-o sa se intimple la „Vieneza” sau la Geissler!
    Weinblum, marele fabricant, tocmai trecea strada. Se nascuse la Wilna, insa isi facuse la Cernauti cariera. Avea toate motivele sa fie fericit. Il cunostea inca din copilarie pe Baruch Widma, seful G.P.U.-ului din Cernauti, care se nascuse si el in strada aceea posomorita si plina de copii murdari din frumosul oras nordic.
    Petrus continua sa locuiasca la Gherasim Voda, insa se simtea ca o fiara inchisa in cusca. Avea zilnic intilniri cu diferiti oameni, care voiau sa plece clandestin in Romania libera. Punea la cale cele mai indraznete planuri de fuga, dar trebuia sa recunoasca mereu ca nu sint realizabile decit pe hirtie. Adevarat, unii aveau noroc si reuseau sa ajunga cu bine dincolo, insa majoritatea erau prinsi si aruncati prin temnite sau impuscati in apropierea frontierei. Profesorul N.Tcaciuc-Albu, un om extrem de simpatic, insa naiv, aratase intr-un articol din ziarul „Glasul Bucovinei”, care aparea acuma la Bucuresti, locul pe unde trecuse in Romania libera. Rezultatul: comunistii capturasera sute de romani in raionul indicat.
    Comisia pentru repatriere lucra cu o incetineala exasperanta; ea devenise un fel de institutie pentru distrarea sefilor comunisti, care se amuzau pe socoteala romanilor dornici sa scape din raiul sovietic. Mii de oameni asteptau din zori pina tirziu seara in fata palatului administrativ, unde se instalase comisia, ca sa le vina rindul la inscriere. Primele trei transporturi plecara, insa ele nu putura cuprinde decit cel mult vreo 5oo de persoane in total. Apoi comisia isi suspenda brusc lucrarile. Ca sa-i tortureze pe cei ramasi, agentii G.P.U.-ului raspindira zvonul ca toti inscrisii pe listele de repatriere vor fi arestati si deportati in Siberia.
    Intr-o zi, Petrus il vazu pe Stefan Ierihon intrind in cladirea fostei chesturi de politie, unde se instalase acuma sediul G.P.U.-ului.
    Ii comunica lui Sil faptul acesta.
    – Ce, nu stiai? raspunse tinarul Voda. Ierihon lucreaza la G.P.U.
    – Imposibil! striga Petrus consternat. Un student teolog nu poate fi agent al G.P.U.-ului.
    – Ba da, e asa cum iti spun. De altfel, am aflat ca Ierihon se numea Iampolski. Abia in universitate si-a schimbat numele. Tatal sau s-a nascut la Ecaterinoslav. Atitudinea lui Ierihon nu mai are de ce sa ni se para inexplicabila. A revenit la neamul sau.
    – Asculta, se infurie Petrus, daca mi-ar mai vorbi azi cineva despre farmecul slav, l-as rupe in batai. Da, sint uriasi, geniali si tot ce vrei Dostoievski, Tolstoi, Rimski-Korsakov sau chiar Maiakovski, insa poporul rus e un popor de monstri. Politica rusilor a fost intotdeauna politica unor nebuni. Conducatorii lor din trecut, pina si Petru-cel-Mare, niste epileptici, sadisti, invertiti sau psihastenici, iar cei de azi niste grajdari ca Stalin sau belferi pensionari ca Molotov. Oribil! |i toti acestia au o permanenta, caraghioasa sete de singe. Repet, o sete caraghioasa. Rusii sint prea prosti in politica pentru a fi tragici in materie de asasinat. Ei ucid in numele unei ridicole conceptii statale, in numele unei abstractii stupide ca toate abstractiile. Comunistii n-au nici macar o logica a crimei. Faptul ca Ierihon s-a pus in serviciul acestor cretini ma scirbeste peste masura. E un ticalos. Poate ca e singurul om din lume pe care as fi in stare sa-l scuip in frunte.

    http://www.miscarea.net/w/?p=2359

    http://www.transylvaniaworld.com/concepte/mitologie-dacica.html

    http://www.marturisitorii.ro/2017/03/18/ioan-ladea-detinut-politic-la-13-ani-%E2%80%A0-15-martie-2001-scrisoarea-catre-goma-si-file-de-jurnal-ceea-ce-ma-framanta-e-harul-din-care-n-as-vrea-sa-ies-sunt-atent-la-mine-la-tin/

    Mărturii care vorbesc de la sine…

    28 Ianuarie 1941. Memoriul Sefului Grupului Etnic German din România, Andreas Schmidt 1), adresat Biroului de intermediere pentru etnicii germani de la Berlin.

    Reichssicherheitshauptamt RSHA
    Anexã la 42/41/secret IV/2 SECRET
    28 Ianuarie 1941 Nr. 1. 781/41 Schm/Le.

    Către Biroul de intermediere pentru etnicii germani.
    Berlin

    Încă înainte de Crăciun se putea observa că, in România, situatia devenise treptat critică. Am spus aceasta de mai multe ori in timpul unor discutii particulare si l-am exprimat in rapoartele noastre scrise, in special in cele privind arianizarea si relatiile germanilor din provincia Banat si Legiune, care au fost rezolvate de mine, personal, printr-o convorbire purtatã cu Sima si Antonescu. Dupã sosirea mea de la Berlin, in ianuarie, m-am dus de îndatã la trimisul extraordinar al Germaniei, Fabricius, apoi la Antonescu si la Sima. Fabricius si Antonescu tocmai se întorseserã dintr-o vizitã fãcutã Fuhrerului. Din convorbirea purtatã cu Fabricius rezultã faptul cã Antonescu, singurul lider politic recunoscut al României, a fost confirmat de cãtre Fuhrer (*). Totusi, trebuie sã subliniez faptul cã, întregul comportament al lui Fabricius mi-a lãsat impresia că, prin vizita la Fuhrer si prin rapoartele sale ar fi câstigat o bãtãlie personală si politicã, de care parea a fi pe deplin mulțumit, dar care, într-o perspectivã mai largã, va produce Reichului dificultãti in aceastã zonã. În timpul convorbirii noastre, Antonescu a fost foarte agitat si nesigur. Când i-am atras însã atentia ca, la Berlin, opinia este favorabila persoanei sale, el m-a rugat insistent sã comunic aceasta lui Sima si a facut observatia că, in cazul in care Legiunea nu i s-ar supune in totalitate o va distruge si nimici. L-am rugat pe Antonescu ca – in conformitate cu dorinta Reichului – sa încerce totusi sã se inteleagã cu Sima si sã mentinã linistea si ordinea în tara. Tinând seama de sosirea noului trimis extraordinar von Killinger, ar fi, poate, încă posibil sã se dezamorseze diferendele între el si Sima.
    Gencralul Antonescu m-a rugat sã-i transmit acestea si lui Sima, deoarece el ar încerca bucuros sã facã acest lucru. Dupã aceea m-am întretinut cu Sima. Acesta era nervos; totusi, din atitudinea sa se observa hotãrârea clarã de a-l pune pe Antonescu sã aleagã o datã pentru totdeauna, însã prin negocieri calme si solicitari clare adresate Generalului. Dupã ce Sima mi s-a plans de faptul cã, prin rapoartele false trimise la Berlin, trimisul extraordinar Fabricius a adus o influentã nefastã in evaluarea sefului Miscãrii prin implicarea sa in clica din jurul lui Antonescu (d-na Goga 2), d-na general Antonescu 3), ministrul Mihai Antonescu, ministrul politiei Rioseanu 4) si alti generali) s-a adâncit si mai mult ruptura dintre el si generalul Antonescu. Se pare cã Fabricius s-ar fi rãzbunat pe Legiune, deoarece aceasta nu l-a recunoscut niciodatã (datoritã politicii sale anterioare, ostile lui Codreanu). L-am rugat si pe Sima ca, in cazul in care este ferm convins cã varianta sa ar corespunde adevãrului, sã pãstreze tãcere deplinã deoarece acest lucru ar fi in interesul Reiehului. Mai mult, el ar putea încerca mai târziu ca, prin rapoartele sale personale cãtre Berlin, sã convingã in legãturã cu faptele sale si, astfel, pe cale legala, sã-si obtinã dreptatea. I-am adus la cunostintã si dorinta Gcneralului si l-am rugat sã cadã de acord, mai ales pentru faptul cã trimisul von Killinger este unul din cei mai vechi membri de partid si, cu sigurantã, ar sprijiri Legiunea.
    Din toate cele trei convorbiri a rezultat cã situatia tensionatã din tarã se va acutiza in cel mai scurt timp si va duce la o rupturã între Sima si Antonescu. Tinând cont de aceasta, mi-am trimis imediat in tarã sefii de departamente, cu sarcina cãtre sefii de provincii, judete si formatiuni, de-a mentine o liniste deplinã si de a adopta o anumita atitudine ori de a întreprinde actiuni doar la ordinul meu. Convorbirile de la Bucuresti au avut loc la 16 Ianuarie 1941; dupã aceea am plecat in munti, la o jumãtate de orã dcpãrtare de Brasov, si, pânã la sosirea lui von Killinger, nu am mai luat contact cu nici o autoritate. Asa numita revoltã a Legiunii pare sã fi avut loc in modul urmãtor: Dupã ce Antonescu i-a demis pe ministrul de interne, Petrovicescu 5), pe adjunctul acestuia Ghica 6), si câtiva prefecti 7), Legiunea a început sã protesteze prin marsuri, cerând reinstalarea lor in functii si îndepãrtarea cercurilor masonice din Guvern. În ultimele sãptãmâni, Legiunea a efectuat in întreaga tarã perchezitii la domiciliile francmasonilor si a gãsit material compromitãtor pentru cercurile din jurul lui Antonescu. Pentru a contracara demonstratiile Legiunii, Generalul a ordonat imediat armatei sã efectueze marsuri, la rândul ei, si, astfel, s-a ajuns la confuzie. Prin negocieri purtate de trimisul extraordinar Neubacher8) cu Sima si Antonescu, prin implicarea Wehrmacht-ului care, prin generalul Hansen 9) si prin comandantul garnizoanei Bucuresti, colonelul von Ravenstein, a transmis Legiunii asigurãri scrise privind libera trecere si impunitatea in cazul in care ar depune imediat armele si ar restabili ordinea, s-a ajuns la faptul ca Legiunea a oprit rebeliunea. Wehrmachtul a fãcut sã parvinã Miscãrii scrisoarea din care reiesea clar faptul cã Fuhrerul îl va sprijini pe Antonescu si ca dorinta Reichului este cea de ordine si liniste. Este însã extrem de important sã se stie cã nu interventia militarilor români a silit Legiunea sã revinã la ordine, ci acest lucru se datoreste exclusiv negocierilor duse de Neubacher si, mai ales, prezentei si interventiei armatei germane.
    In toatã perioada haosului care a domnit in tarã, Grupul Etnic s-a comportat exemplar. Germanii si-au vãzut de treabã in cea mai deplinã ordine si, prin atitudinea lor, au influentat, ca singarii, mentinerea linistii si ordinii in Transilvania si Banat. În nici un oras din Transilvania si Banat nu s-a ajans la ciocniri între populatia civilã si militari sau legionari, asa cum a fost cazul in toate orasele din Vechiul Regat. Dupa negocierile purtate de Legatia germanã si de Wehrmacht, militarii români au pãtruns peste tot, au început sã tragã la nimerealã in cetãteni st trecãtori, fãrã sã fi dat mai înainte ordine prin care strãzile din orase sã fi putut fi evacuate de populatie. Astfel, de exemplu, ei i-au atacat pe brasoveni si casele lor din avioane cu grenade si foc de mitraliere. Total fără nici un rost, deoarece – pe temeiul interventiei germane – legionarii predaseră armele si se retrăseseră din clădirile ocupate la ordinele lui Sima, ordine transmise însã de Radiodifuziunea românã cu o zi intârziere !
    La 24 Ianuarie am plecat la Bucuresti, pentru a-l saluta pe trimisul von Killinger la sosire, in numele grupului etnic. La putin timp dupã sosirea lui, am purtat o convorbire despre cooperarea nostrã pe baza liniilor directoare trasate de Reiehsfuluer SS 10), ale ministrului de extrme al Reichului si ale Obergruppenfuhrerului Lorenz. La 25 Ianuarie am avut o altã convorbire, la dorinta lui von Killinger, in care am discutat situatia existentã dupã ruptura dintre Sima si Antonescu, ocazie in care Killinger mi-a comunicat cã Reichul îl sprijinã pe Antonescu in totalitate si cã, in ceea ce îl priveste, este absolut convins ca numai Sima este vinovat de tot haosul. In ce mã priveste, i-am spus cã dezordinea si puciurile neîntrerupte, care au avut loc in aceastã tarã de când existã statul românesc, sunt considerate din punct de vedere rasial. De aceea, ar fi extrem de necesar ca influenta Reichului in România sã devinã atât de puternicã încât, în viitor, mentinerea ordinii si linistii sã devinã o problema a Reichului. Prin formarea noului guvern, Antonescu s-a declarat pe deplin de partea militarilor români. Cu exceptia unui ministru, toti ceilalti sunt generali. Experientele trãite de noi cu militarii pe timpul lui Cãlinescu 11) si sub regimul lui Carol al II-lea stârnesc multã îndoialã si in cazul acestui guvern, anume cã va reusi în viitor sã instaureze ordinea si sã redreseze economia. S-a introdus acelasi sistem de muncã de pe vremea lui Cãlinescu. Chiar si prefectii sunt cu totii ofiteri. Acestia nu fac deosebire între români si germani; ca pe vremea lui Carol, cu acestia nu se poate discuta. Sarcina lor consta in “a executa ordinele” si a mentine linistea in felul in care o fac deja acum, legitimând trecãtorii si efectuând perchezitii, stradã cu stradã. Acest lucru l-au pãtit si germanii, întrucât pentru militari nu existã decât cetãteni. Tare mi-e teamã cã toate chestiunile fundamentale pe care le-am initiat in perioada Antonescu – Sima, ne vor fi putin de folos in acest nou regim…

    Heil Hitler !
    (ss) Andreas Schmidt
    Bundesarchiv (Berlin), R 58/112, ff. 28-32 (fragment)
    *)____
    – Toate sublinierile ne apartin…
    Note
    1. Andreas Schmidt (1912-1948). În timpul studiilor universitare din Germania are contacte strânse cu NSDAP si SS. Întrerupe studiile in 1937, pentru a se lansa in politicã. Revine Ardeal si se implicã in activitatea etnicilor germani, devenind in 1938 presedintele Frontului National al Muncii, iar la 27 Septembrie seful Grupului Etnic German. Casãtoria cu fiica Obergruppenfuhrerului SS Gotlob Berger îi mãreste influenta in cercurile SS. 23 aug 1944 l-a surprins la Budapesta, de unde, in toamnã, va fi parasutat in Transilvania. Dupã ce îsi îndeplinise misiunea, la întoarcere, avionul este doborât de antiaerianã, lângã Debretin, capturat împreunã cu Constantin Stoicãnescu, si predat rusilor, care, dupã anchete interminabile, cum numai NKDV-ul stia sã facã, îl condamnã la 25 ani muncã silnicã. In aprilie 1948 moare, ca un adevãrat erou, în împrejurãri tragice, încã neelucidate, in lagãrul de la Vorkuta.
    2. Veturia Goga. Vãduva lui Octavian Goga. Solistã de operã, supranumitã “Privighetoa Ardealului “. A fãcut parte din anturajul intim al generalului Ion Antonescu, contribuind hotãrâtor la declansarea conflictului General – Gardã. Agentã a Intelligence Service-ului britanic. Dupã instaurarea regimului comunist nu a avut de suferit nimic, asigurându-i-se pensie de urmasã a unui fost prim -ministru, apoi fiind custode la Casa memorialã Octavian Goga, la Ciucea.
    3. Maria Antonescu (1892-1964). Sotia generalului Antonescu. În perioada când sotul sau a fost Conducãtorul statului a fost presedinta Consiliului de Patronaj. Încercarile comunistilor de a-i descoperi fraude in gestiune s-au soldat cu un esec total. A împãrtãsit soarta sotului sau in Rusia si apoi persecutiile regimului comunist. Atât in închisoare cât si in timpul domiciliului obligatoriu din Bãrãgan a avut o comportare exemplarã. Chiar si dupã amnistia din 1964 nu i s-a ridicat domiciliu obligatoriu, rãmânând in Bãrãgan, unde a si murit.
    4. Alexandru Riosanu. Ofiter de carierã, locotenent colonel. Subseeretar de stat la Ministerul de Interne, având in subordine Politia si Siguranta. Unul dintre cei mai credinciosi slujitori ai generalului Ion Antonescu. Relatii strânse cu vechile cercuri politice si masonice pe care le sprijinea. Dusman înversunat al Legiunii.
    5. Constantin Petrovieescu (1883-1949). Ofiter de carierã, general. În 1934, Comisar regal în procesul intentat conducerii Gãrzii de Fier in urma atentatului de la Sinaia, din 29 Decembrie 1933, când rechizitoriul sãu a fost favorabil acuzatilor. N-a fost încadrat în Miscarea Legionarã. Ministru de interne între 14 Iepternbrie 1940 si 20 Ianuarie 1941, când a fost destituit de Antonescu. Desi nu a participat la pregãtirea si desfãsurarea evenimentelor din ianuarie 1941, a fost judeeat si condamnat la 7 ani temnitã grea. În procesul echipei guvemarnentale a lui Ion Antonescu a fost judecat din nou si condamnat la închisoare pe viatã. A murit in închisoarea Aiud, in 1949, dupã ce executase mai bine de opt ani de temnitã.
    6. Alexandru Ghica. Avocat. Director General al Politiilor si Sigurantei Statului in perioada Statului National – Legionar. Arestat si condamnat dupã evenimentele din Ianuarie 1941. Mentinut in detentie de comunisti pânã in 1964.
    7. În realitate, toti prefectii si chestorii, cu câteva exceptii privind pe militarii numiti anterior de generalul Ion Antonescu.
    8. Hermann Neubacher. Diplomat de carierã, specialist in problemele economice, ambasador in Ministerul de Exteme al Germaniei. Reprezentant cu probleme economice, cu rang de ambasador, in perioada 1940-1943, in cadrul Legatiei germane la Bucuresti.
    9. Erik Hansen. General de cavalerie, seful Misiunii Militare Germane in România. În timpul evenimentelor din Ianuarie 1941, la ordinul lui Hitler, a scos trupele de sub comanda sa in sprijinul generalului Antonescu.
    10. Heinrich Himmler (1900-1945). Om politic german. Sef al Politiei si Gestapoului, apoi ministru de interne al Reichului, functii din care a dirijat represiunile împotriva adversarilor regimului nazist si evreilor. In 1945, pentru a scãpa de judecata Tribunalului International de la Numberg, s-a sinucis.
    11. Armand Cãlinescu (1893-1939). Doctor in drept la Paris, om politic. Respins de Ion I. C. Brãtianu, s-a înrolat in P.N.T. De mai multe ori subsecretar de stat la interne, ministru de interne si de rãzboi, iar între 7 martie – 21 septembrie 1939 prim – ministru. Slugã credincioasã a lui Carol al II-lea si a camarilei din jurul acestuia, care i-au recompensat vanitatea cu cele mai înalte posturi in stat. Printre marile lui “realizãri” se pot mentiona asasinarea muncitorilor de la Grivita in 1933 si sutele de victime din rândurile tineretului nationalist, asasinate, fãrã judecatã, din ordinele acestui sanguinar dement. Pentru oribilele sale crime a fost pedepsit de o echipã de legionari la 21 Septembrie 1939.
    12. Garmisch-Partenkirschen. Celebrã statiune pentru sporturile de iarnã din Alpii Bavariei (Germania).

    http://www.miscarea.net/w/?p=4104#more-4104

    Delegaţia „Special Olympics” a României, participantă la Jocurile Mondiale de Iarnă, competiţie desfăşurată în Austria, s-a întors acasă cu un braţ de medalii. Printre participanţi s-a numărat şi arădeanca Mara Oprea, medaliată cu bronz la proba de snowshoeing.

    În drumul lor spre casă, membrii delegaţiei au fost primiţi la Consiliul Judeţean Arad de Erika Stark, directorul Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului Arad.
    21 de medalii într-o competiţie de iarnă, în care tradiţia nu ne-a avantajat, vă conferă respectul nostru, al tuturor! Vă felicităm pentru felul în care aţi reprezentat România! Suntem mândri de voi!

    http://www.mandri.ro/olimpicii-s-au-intors-acasa-printre-participanti-s-a-numarat-si-aradeanca-mara-oprea/

    200 de tone de combustibil nuclear au fost aruncate peste Serbia, 50.000 de rachete cu uraniu sărăcit, este o „epidemie” de tumori maligne

    BUCUREȘTI, 25 martie, Sputnik. Au trecut 18 ani de la bombardamentele NATO asupra Belgradului și a altor localități din Serbia. De atunci, relațiile Belgradului cu Europa occidentală s-au îmbunătățit, există chiar dorința intrării în UE manifestată de ambele părți, cu o singură condiție — fără NATO! Sârbii nu uită cu alianța militară condusă de SUA a atacat și le-a distrus capitala, cum au murit mii de oameni. Celebra artistă Svetlana Ceca Raznatovic, văduva controversatului comandant și erou sârb Zeljko Raznatovic — Arkan, a postat o fotografie a Belgradului în flăcări, cu explicația „Au trecut 18 ani, cunoaștem cu toții”.

    În 78 de zile — 25.000 de lovituri aeriene asupra Serbiei

    Pilotul român Ioan Alexandru Pricop a publicat o analiză pe baza mărturiilor și relatărilor, dar și folosind date din surse militare. „În seara de 24 martie 1999, fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, NATO a lansat cea mai mare operațiune militară din istoria sa: Operațiunea Forțele Aliate”, scrie autorul. Iată descrierea, pe scurt, a agresiunii NATO:

    „1200 de avioane de vânătoare NATO împreună cu mii de rachete Tomahauk au atacat mii de ținte din întreaga Serbie. Au fost lovite pe rând: obiectivele militare apoi infrastructura și obiectivele civile. Peste 200 de tone de combustibil nuclear au fost aruncate peste Serbia în urma bombardamentelor efectuate cu bombe cu uraniu sărăcit, unele zone din Serbia nefiind locuite nici în ziua de azi (2014, n.n.) din cauza gradului ridicat al radioactivității. Timp de 78 de zile Serbia a fost bombardată de NATO. În raiduri au fost implicate 3500 de aeronave euroatlantice (inclusiv elicoptere de luptă), venind în valuri de 1200 de aeronave. Atacurile au fost sprijinite de trei mari portavioane, 6 submarine de atac dotate inclusiv cu armament atomic, 2 crucișătoare, 7 distrugătoare, 13 fregate. Numai în Marea Mediterană se aflau 4 nave amfibii de război având peste 10.000 de pușcași marini la bord. Bombardamentele au lovit întreaga țară, paralizând-o. Au fost executate peste 25.000 de lovituri aeriene și au fost neutralizate la sol 995 de obiective. Peste 3000 de rachete de croazieră au lovit teritoriul statului iugoslav. Au murit 2200 de civili (dintre care 400 erau copii). Pierderile Iugoslaviei s-au ridicat la 200 de miliarde de dolari”.

    De menționat că pilotul Ioan Alexandru Pricop a publicat o analiză (Mai mult aici) amplă pe această temă, iar cei care vor să se informeze asupra evenimentelor pot să afle multe date despre care nu se mai vorbește în România.

    Bombardamente cu uraniu sărăcit — tumori canceroase în ziua de azi

    O chestiune foarte delicată este cea a folosirii în bombardamente a proiectilelor cu uraniu sărăcit. Publicația „Srbjia Danas” (Serbia azi) scrie, în ediția dedicată comemorării începerii bombardamentelor NATO, că nici măcar 18 ani mai târziu, nu a fost stabilit exact cât de multe rachete au fost trase Serbiei și nici care sunt „consecințele actuale ale bombardamentelor asupra sănătății populației”. Publicația amintește de un raport al armatei Iugoslaviei, în care s-au folosit peste 50.000 de rachete cu uraniu sărăcit, NATO recunoaște doar 31000 de rachete, surse rusești spun că au fost circa 90.000.

    „Consecințele radiațiilor și efectele toxice ale uraniului asupra sănătății cetățenilor din Serbia nu au fost investigate în mod serios”, scrie Srbjia Danas. „Uraniul sărăcit este un agent cancerigen, care cauzează o varietate de boli, de la cancer la modificari genetice; cu toate acestea, Comisia Senatului italian, care a investigat relația dintre utilizarea armelor cu uraniu sărăcit și morbiditatea soldaților italieni care au fost în misiuni de menținere a păcii în Bosnia și Kosovo și Metohija, a ajuns la concluzia că nu există o legătură cu folosirea uraniului”.

    Din afirmațiile președintelui Comisiei de anchetă menționate, Paolo Franco, rezultă că, în probele histologice analizate prelevate de la soldați italieni bolnavi sau decedați „nu se găsesc urme de uraniu”, în schimb s-au descoperit „nanoparticule care ar putea fi rezultatul exploziei de uraniu sărăcit”.

    „În ciuda dovezilor că Serbia se confruntă cu o epidemie de tumori maligne, în acest moment nu se poate da vina oficial pe NATO, deoarece pur și simplu nu există studii care să coreleze creșterea la pacienții cu cancer în țara noastră cu bombardarea cu uraniu sărăcit”, scrie Srbjia Danas, care menționează și avertismentul lansat de Societatea sârbă pentru lupta împotriva cancerului, ale cărei studii efectuate indică o creștere alarmantă a numărului de pacienți cu cancer din Serbia — și că este de așteptat să continue această tendință.

    http://www.mandri.ro/sarbii-nu-iarta-nato-18-ani-de-la-atacul-belgradului/

    https://www.srbijadanas.com/vesti/info/nato-mape-ovo-su-tacne-lokacije-u-srbiji-na-koje-je-padao-osiromaseni-uranijum-tokom-1999

    YouTube rămâne fără un număr însemnat de reclame, după ce mai multe companii au luat decizia de a-și retrage publicitatea.

    Google are probleme financiare și de imagine în ultima săptămână, după ce mai multe branduri importante și-au retras reclamele de pe YouTube, din cauza conținutului extremist de pe site.

    În Statele Unite, companii de telecomunicații ca AT&T și Verizon, dar și alte nume mari, cum ar fi GSK, Pepsi, Walmart, Johnson & Johnson și Enterprise și-au retras reclamele de pe YouTube. Fenomenul a luat naștere în Europa, după ce mai multe companii de aici și-au retras, la rândul lor, reclamele, în urma unei investigații făcute de Times.

    Conținutul marilor companii apărea pe aceeași pagină cu videoclipuri care promovau conținut extremist. Spre exemplu, reclamele Verizon apăreau în videoclipurile clericului egiptean Wagdi Ghoneim, care are interdicție de a intra în SUA pe fondul extremismului.

    În urma acestor evenimente, Google și-a cerut scuze public, luându-și angajamentul de a oferi brandurilor mai mult control cu privire la videoclipurile unde vor apărea reclamele lor. Cercetătorul de la thinktank-ul Demos, Alex Krasodomski-Jones, spune că aceasta este o premieră pentru YouTube, deoarece pentru prima dată se confruntă nu doar cu daune de imagine, ci și financiare.

    Disputa de acum aduce încă o dată, în prim-plan, ideea că brandurile ca YouTube trebuie să aibă mai multă grijă la conținutul care apare pe site, așa cum s-a întâmplat și în cazul Facebook, după explozia de știri false. În doar 15 minute, cei de la The Guardian au reușit să descopere reclama de la T-Mobile la videoclipuri despre avort, bannere cu Minecraft la videoclipuri despre prizat cocaina și reclame la medicamente Novartis alături de videoclipuri intitulate ”feminismul este cancer”.

    https://playtech.ro/2017/youtube-pierde-milioane-de-dolari-dupa-ce-companiile-isi-retrag-reclamele/

    Greu an s-a dovedit a fi 1442 pentru valahi. Turcii sunt mai dornici decât altă dată să cucerească Europa și să ajungă cât mai departe. Mohamed al II-lea e de neostoit, în setea de mărire a imperiului se800px-Hun_corv2milunii și de noi bogății. În luna lui gustar, miroase țara a grâu și a sânge risipit. Plutesc în văzduh țipetele de moarte ale vulturilor și strigăte de bătălie, nechezat de cai și miros de pârjol. Mohamed a trimis în Europa cu optzecidemii de soldați și vrea să treacă peste Valahia și Ungaria. Cetatea Târgoviștei a căzut. Mai pot fi stăviliți turcii? Din frumosul său castel construit de tatăl, ce se înalță cu semeție către cer, cu turnuri și donjoane, Voievodul Iancu de Hunedoara e mai hotărât ca niciodată să își păstreze avuția și neamul. A adunat 25.000 de soldați și a pornit în întâmpinarea turcilor, ce urcau pe Valea Ialomiței, spre Pasul Buzăului. La începutul lunii lui răpciune, grea bătălie s-a dus acolo și otomanii au fost înfrânți, siliți să se retragă spre Dunăre, ca să scape cu viață. Mii d287px-Hrad_Hunedoara_(5)e cămile, cai, catâri, corturi, steaguri și lucruri de preț au fost luate ca pradă de râzboi de oștenii voievodului. Principesa Erzsebet aștepta veștile cu îngrijorare, în castelul de la Hunedoara. Zilnic, porțile castelului sunt deschise, pentru a lăsa să intre solii. E trecut de ora prânzului și principesa, o femeie frumoasă, cu trăsături fine, ieși din capelă. ”Domnul să-l aibă în pază, pe domnul meu!” își zise ea în gând. Însoțită de două doamne urcă la etaj, pe scara în spirală. În timp ce suia scările vede poarta deschizându-se și se opri. Au sosit vești. Pe poartă intră călăreți, însoțiți de cai încărcați cu desăgi și două căruțe. În capătul coloanei, zărește un grup prizonieri turci, trei tineri, abia trecuți de douăzeci de ani, în straiele lor ciudate. Li se citește pe fața durerea înfrângerii iar în ochii negri, umezi, o tristețe nemărginită. Zilele le sunt numărate. I se făcu milă de tinerețea lor risipită. Își mângăie pântecele, ce începea să se rotunjească. ”Copilul meu nenăscut încă, va trece și el prin asta, candva? Va trebui să leg viața lui de salvarea unor vieți, nu de risipire”. Porunci ca tinerii prizonieri turci să îi fie aduși înainte și urcă spre iatac să se odihnească puțin. Nu îi era foame. Grijile îi erau mai puține, de data aceasta. Privind de pe fereastra castelului, în soarele blând de toamnă, văzu plutind funigei. Zări pe câmp spinii înfloriți. ”O să fie o toamnă lungă și frumoasă! De s-ar termina razboiul…” O oră mai târziu coborî în sala domnițelor, așezându-se pe un jilț. Ceru să îi fie aduși ce trei prizonieri turci și un tălmaci. Voia să afle câte ceva despre locurile din care vin, despre obiceiuri si familiile lor. Doamna îi întreabă.
    – Dacă de azi, nu ați mai fi soldați, ce știți voi a face?
    – Mărită doamnă, știm să muncim. Eu știu să sap fântâni.
    – Cum te numești?
    – Hassan.
    – Hassan. Vreau să facem un târg. Castelul acesta mare, frumos, e construit pe stâncă dar are un mare neajuns. Nu are apa. Are nevoie de o fântână. Dacă voi sunteți în stare să săpați o fântână și să dați de apă, o să vă cruț viața și vă eliberez, să mergeți unde veți voi.
    Citi bucuria în privirile celor trei tineri, care se înclinară cu supunere și recunoștință, ducând mâna, în semn de salut, la buze, inimă și frunte. Se ridică apoi, nu înainte de a porunci li se dea trei încăperi în care să locuiască, să fie hrăniți iar de a doua zi să înceapă să sape fântâna castelului. Dacă voievodul ar fi fost în castel alta le-ar fi fost soarta. Gândurile ei zburau deja în altă parte. De ceva vreme tot cumpănește dar acum a hotărât. Lucrurile sunt încă nesigure cu războaiele . Victoria aceasta nu e deplină. Turcii nu se vor lăsa înfrânți cu una, cu două. Vor reveni. Așa că, după întoarcerea domnului ei, îi va spune. Copilul său se va naște în siguranță. Se va duce la Cluj. A primit deja invitații și nobilimea din Klausenburg abia așteaptă să o primească. I-a fost oferită deja o casă în care să șadă, cu doamnele, slujitoarele și oamenii săi de încredere. Conta pe încrederea mai marilor orașului ce voiau să spele astfel din rușinea de a fi implicat în Răscoala de la Bobâlna. Apoi, drumul său va continua spre Buda.
    ***
    Se așază la o masă și încep a roti ochii după fete și după chelner. Când sunt reperați, Răzvan ridică în sus doua degete, semn clar că vrea două beri. Un semn al victoriei, al unei misiuni împlinite. Două halbe aburite poposesc pe masă, în fața fiecăruia. În fața lor o reclamă le arăta un rege încoronat: ”Ursus, regele berii in România!” Atenția li se îndreaptă spre masa alăturată. Câteva fete vesele, genul cu mai puține fițe, fac schimburi de priviri interesate. După câteva chicoteli, s-au regrupat, invitându-i să își tragă scaunele la masa lor.
    Răzvan e un tip amuzant și volubil. Ochii lui albastri, veseli, zâmbetul radios, expresia feței a uimire în fața unor lucruri noi, reacțiile lui spontane fac asistența să zâmbească. Atrage discuțiile de partea lui stârnind hohote de râs. Își scoate agenda lui de notițe și vorbind cu accent le explica fetelor ce consemnase.
    – Bre, mă dusei azi la piață, colo șa, la Mihai Viteazu și cum vă zisei, văzui două mătuși care se oțărau una la alta. Nu pricepui eu mare lucru, din ce vorbeau. Una zise: ”și-o-ai de minune la lume!” Păi cum vine asta?
    Fetele râd printre lacrimi. Tânărul le etalează colecția lui valoroasă de ardelenisme cerând explicații. Târziu, către miezul nopții se ridică să plece. Răzvan însoțit de o moldoveancă frumusică, studentă la litere, pleacă amuzându-și noua prietenă. Matei, conduse două fete până în Piața Cipariu și se întoarse pe jos acasă. O luă agale pe străduțe. Venind dinspre Bastionul Croitorilor intră pe strada Brătianu. E mereu încântat de farmecul acestor străduțe cu aer medieval și are senzația ca timpul s-a încurcat pe undeva. Se oprește în fata unei case vechi, Casa Aurarului. Admiră ancadramentul ferestrei si sculptura de deasupra ce înfățișa un potir. Un felinar vechi, împrăștie lumina slabă, gălbuie. Aude motorul unei mașini însă nu îi dă importanță. Prin geamurile coborâte manelele străpungeau liniștea nopții. BMW-ul albastru opri în dreptul lui și trei tineri coborâră râzând.
    – Băi, ce faci tu aici?
    – Nimic. Mă plimb. Merg spre casă.
    – Spre casă, zici? Ia haideți, să vedem noi unde mergea!
    Palma ce îl plesni peste cap îl făcu să se simtă umilit. Aplecă înainte capul, ca un recul al gestului violent. Un pumn în burtă îl lăsă fără respirație. Apoi unul în falcă. Pumnii veneau cu repeziciune, fără să poată riposta. Se prăbuși la pământ în timp ce, picioarele celor trei se dovedeau la fel de nemiloase. Își simțea toată carnea dureroasă și moale, ca gelatina. Auzea propriile gemete și icnetele de efort ale brutelor. Ar fi vrut să plângă. ”Dreptatea unde e?” Mai avu timp să audă o mașină intrând pe străduță. Ce trei se opresc brusc, sar în BMW-ul lor dispărând în noapte. Aude pași și femeia întreabă ceva. Nu înțelege și îi e atât de somn. Închide ochii.

    https://gabrielailies.wordpress.com/2013/11/21/dreptatea-unde-e/

    Apreciază

  11. geo said, on martie 28, 2017 at 4:09 pm

    http://comunitatearomanilor.com/2017/03/25/un-oras-intreg-din-romania-se-zbate-saracie-lucie-din-cauza-mafiei-rusesti-care-distrus-tot/

    În timpul perioadei Yongle din Dinastia Ming a Chinei, un om pe nume Gao Wenya fusese de curând desemnat persoană oficială la Curtea Imperială. Într-o zi, necunoscând edictul, a vorbit în mod deschis despre Împăratul Jianwen, folosind cuvinte interzise, fără reţinere. Auzind vorbele lui Gao Wenya, supraveghetorul imperial Chen Ying a solicitat o audienţă la împărat, pentru a hotărî pedepsirea lui Gao Wenya.

    Aflând mesajul lui Chen Ying, Împăratul Zhu Li a răspuns: „Întrucât Gao Wenya este o persoană oficială nou-numită, purtarea lui este scuzabilă. Comentariile sale merită atenţia noastră. Nu ar trebui să respingem ceea ce a spus numai din cauza francheţei şi a caracterului ofensiv al cuvintelor sale.”

    Împăratul l-a convocat atunci pe Zhen Ci, ministrul Afacerilor Funcţionarilor Oficiali, spunându-i : „Vom avea parte de mai multe sfaturi cinstite şi mai puţine laude, dacă vom înceta să-i mai pedepsim pe cei simpli.”

    Comentariile sale merită atenţia noastră. Nu ar trebui să respingem ceea ce a spus numai din cauza francheţei şi a caracterului ofensiv al cuvintelor sale

    „Încă din vechime, împăraţii luminaţi au acordat atenţie criticii. Sper că înţelegeţi în ce scop vă spun toate acestea. De acum înainte, oricând se discută despre politică, ar trebui să vedem ce beneficii putem obţine din asemenea comentarii. Opiniile oamenilor sunt valoroase şi nu se cuvine să-i pedepsim pe cei care vorbesc, numai din cauză că folosesc cuvinte interzise. Chen Ying este răuvoitor şi incapabil să mă ajute în implementarea unei politici mai blânde. Ar trebui să fiţi atent în privinţa lui. Gao Wenya este simplu şi sincer, iar onestitatea sa ar trebui respectată. Procedaţi la evaluarea lui de către minister şi promovaţi-l.”

    http://epochtimes-romania.com/news/povestiri-istorice-sfaturile-oneste-sunt-mai-utile-decat-laudele–143395

    https://doxologia.ro/cresterea-copiilor/ii-hranim-cu-moarte-pe-copiii-nostri-apoi-ne-miram-de-alegerile-pe-care-le-fac

    https://www.thesun.co.uk/news/3092362/shocking-police-pictures-reveal-10000-weapon-arsenal-intended-for-the-hands-of-terrorists-including-howitzers-machine-guns-and-grenades/

    Apreciat de 1 persoană

  12. ban said, on martie 28, 2017 at 4:30 pm

    Fara sa vrea, a nimerit-o asta micu’ din India. Caci dupa ce va fi caterisit, Teofan va candida la prezidentiale.

    Apreciat de 1 persoană

    • Mihai said, on martie 28, 2017 at 11:58 pm

      Ban, dar Teofan este din jud Arges, sau din cauză că ocupa postul de episcop la m.m.b?

      Apreciază

  13. tom beron said, on martie 28, 2017 at 7:14 pm

    Prima data am auzit asta spusa de ratacitul Lorin Fortuna
    Cam tarziu cu profetia..numa’ vreo 500 si ceva de ani..cel mai mare roman a fost declarat ca fiind sf. Stefan cel Mare..acum bucovinenii sunt corciti cu ‘mitishi” din Botsheni.Guru a fost trimis in Bucovina de stapanul sau Azazel(ptiu!)

    Apreciază

  14. sica said, on martie 28, 2017 at 9:45 pm

    Identitatea Românească a fost în direct.
    Ieri la 20:56 ·

    Istoria interzisă a României – Din preistorie până în prezent. Episoadele 1,2 și 3.
    -1:33:08

    Apreciază

  15. sica said, on martie 28, 2017 at 9:55 pm

    Romania subjugata de stapanii lumii ( teorii incredibile)

    Apreciază

  16. berlin said, on martie 28, 2017 at 9:57 pm

    GUPTA SWAMI a citit profețiile Babei Vanga și Babei Vanga i-au fost citite profețiile gurului GUPTA SWAMI fiindcă era oarbă și uite așa suntem salvați , dar noi știm că orb pe orb de va călăuzi vor ajunge toți trei în groapă . upss.

    Apreciat de 1 persoană

  17. sica said, on martie 28, 2017 at 9:58 pm


    Toți sateliți stabilității sub baloane

    Apreciază

  18. sica said, on martie 28, 2017 at 10:04 pm

    Nicolae Ceausescu, 20 decembrie 1989, un discurs ce acum 27 de ani a fost cenzurat. Discursul difuzat în urmă cu 27 de ani a durat doar 6 minute, PESTE 3 minute au fost excluse (tăiate) fără voia așa zisului dictator.

    Apreciază

  19. sica said, on martie 28, 2017 at 10:15 pm

    Identitatea Românească a fost în direct.
    25 martie la 21:40 ·

    Conduși din umbră!

    Apreciază

  20. ortodoxend said, on martie 28, 2017 at 10:18 pm

    Ma face sa rad faptul ca profetia lui vorbeste despre viata si inflorire planetara dupa al III lea razboi mondial. La ce se asteapta antihristul ? Sa conduca lumea mii de ani dupa ce robotizeaza tot neamul omenesc ? Dupa al IIi lea razboi mondial lumea va mai exista o perioada scurta de cativa ani (2-3 ani) timp in care guvernul mondial va cipa tot ce respira si se numeste om. Lumea se va zbate in foamete din cauza incalzirii globale si a arsitei solare. Dumnezeu va sfarsi apoi omenirea din cauza ca cipatii nu mai pot fi Biserici pentru Duhul Sfant, va fi doar neam de antihristi, drept urmare lumea vazuta nu isi mai are sens iar Dumnezeu invoca Judecata.

    Apreciază

  21. mihay2016 said, on martie 29, 2017 at 12:20 am

    Cica sunt tot mai mari tensiuni intre Grecia si Turcia

    Apreciază

  22. Ioan said, on martie 29, 2017 at 11:32 am

    Ajutorul vine de la Domnul nostru Iisus Hristos. PS Lucian Mic de Caransebes, nu a sanctionat doi preoti care l-au scos de la pomenire: „atata timp cat va faceti treaba, nu am nimic cu voi”.
    Doamne ajuta!

    Apreciază

  23. Iones said, on martie 29, 2017 at 1:01 pm

    Calugarii si preotii Manastirii Petru Voda din Neamt fac acuzatii socante: implementarea buletinelor ar putea urmari transformarea noastra in roboti!

    http://www.stirilekanald.ro/calugarii-si-preotii-manastirii-petru-voda-din-neamt-fac-acuzatii-socante-implementarea-buletinelor-ar-putea-urmari-transformarea-noastra-in-roboti-16874870

    Noul proiect indraznet al miliardarului Elon Musk ne va permite sa devenim CYBORGI

    http://www.descopera.ro/dnews/16210977-noul-proiect-indraznet-al-miliardarului-elon-musk-ne-va-permite-sa-devenim-cyborgi

    Apreciază

    • ovidiu said, on martie 29, 2017 at 3:12 pm

      Sigur este denaturarea adevarului ,adica deturnarea atentiei asupra ecumenismului!

      Apreciază

  24. Paul222 said, on martie 29, 2017 at 2:07 pm

    Eu zic ca exista sanse ca antihristul sa isi faca aparitia in Romania, sunt ceva semne care indica asta. Daca interpretam „profetiile” astea pe dos cam asta rezulta. Sa nu uitam ca la noi se afla leaganul civilizatiei indo europene, cea mai veche asezare umana a fost in Iasi la Cucuteni, datata la peste 7000 de ani, mai veche decat cea sumeriana plus ca israelienii au un interes special la noi, si nu doar sa ne faca praf valorile, Biserica, ci sa controleze absolut tot si sa detina tot. Cineva, nu mai stiu cine, mi-a zis la un moment dat ca niste parinti greci considerau Ortodoxia romaneasca ca fiind cea mai puternica dintre toate, daca o fi asa avem suficient motiv sa credem ca antihristul va veni acolo unde il doare mai tare. Si bineinteles acum o sa sara userul „el” sa-mi spuna cat de rau am decazut si ca astea sunt povesti dar eu vin si spun, cine stie cati pustnici avem noi in munti cu adevarat? I-a numarat cineva? Daca Dumnezeu n-a distrus Sodoma si Gomorra pentru un singur drept credincios, poate mai tine si tara asta pentru cateva sute de viitori sfinti. Nu uitati de falsul mesia Superman, colorat in culorile tricolorului nostru, filmele americane cu antihristul roman Nicolae Carpathia, steagul Romanesc de la Sinod in acel vitraliu cel putin ciudat care arata cum se unifica iudaismul cu crestinismul si islamul. Poate de asta se grabeste tare patriarhia cu Catedrala, cine stie. Vom trai si vom vedea. Sunt doar niste pareri, nu dati cu parul.

    Apreciază

    • Paul222 said, on martie 29, 2017 at 2:11 pm

      Ia uitati-va cu atentie la imaginea asta https://saccsiv.files.wordpress.com/2016/06/vitraliu-masonic-creta_2.png?w=720&h=352 de la articolul https://saccsiv.wordpress.com/2016/06/19/foto-vitraliu-bizar-si-statuie-cu-prometeu-in-academia-ortodoxa-din-creta-acolo-unde-are-lor-marele-sinod/

      Pai ce vedem acolo oameni buni? Crucea pe Mijloc, iudaismul in stanga, islamul in dreapta, si cine le uneste? Tricolorul romanesc! Unii au comentat acolo ca ala e defapt curcubeu ca nu aveau cum sa bage toate culorile. Asta mi se pare o scuza ridicola. In astfel de vitralii nu exista greseli, daca sunt fix 3 culori si fix ale Romaniei e cu un motiv. Ca mai exista aceste culori si in steagul Andorei este absolut irelevant, ei nu sunt o tara Ortodoxa si nu au dat atatia sfinti in Ceruri. Ganditi-va bine, poate ni se pregateste cu adevarat cea mai mare inselare posibila.

      Apreciază

    • saccsiv said, on martie 29, 2017 at 6:39 pm

      Paul222

      Un rol antihristic e posibil sa i se dea Romaniei.

      Apreciază

    • el said, on martie 29, 2017 at 8:47 pm

      Paul222

      „sa sar”… sa „nu sar ” ? 🙂 … mmm?

      asa ca tien excat asa se bateau pe burta de atata „duhovnicie ” „UNICA” si evreii din vremea Mantuitorului Hristos… si ce sa vezi?…
      de atata „duhovnicie” si dreptate” TAMAN EI L-au RASTINIT !… ei „stravechii „.. de „ortodcsi puternici ” ce erau!

      lasa ca sa-u mai vazut de-alde d´astia ca voi, da filetsmul si ORBIREA pe afara … DOAR sa NU ZICETI : IARTA-NE Hristoase suntem CEI MAI DE PE URMA CAZATURI !

      lauda de sine NU PUTE A a bine ! .. mai reflecteaza la cuvantul taranului roman !…
      si SMERENIA NU se brodeste cu PARAREA DE SINE , nici nu se tine de mana cu LAUDA de sine !

      … ce sa zic? e „mandru „Hristos de nadejdile voastre (… DESARTE) la propria „udhonvnicie”..cada daca NU se vede se presupune A PRIORI la tine nu? !

      …baaai frate , lasa sa te laude Hristos …. ca NU cu palavre si incurajari desarte de astea s-au mantuit cei 3 Tineri din babilon( si ei chiar ERAU DREPTI, CURATI si SFINTI !!!)

      azi e insa babilonia STAPANA in mintile oamenilor… de aia le va veni duh de inselare si VOR CREDE inimilor lor SMINTITE … DEJA se vede „trendul” asta la hortodocsii „practicanti „… DOAR DOAR sa NU SE POCAIASCA ca sa se mantuiasca !

      si sa NU imi spui ca era si Hristos URATAOR de neamul lui cand le arata SCHIMONOSIREA DRACEASCA la care ajunsesera( ps a Nu se cered ac ma compar cu Hrisos cum mi-au mai reprosat sistematic de-a lungul timpului pe aici niste bicisnici RANITI in AMORUL ROPRIU !!) !…si pentru care AU SI CAZUT din CHEMAREA lor…ASA VOR CADEA azi Neamurile botezaze MOCA … e vremea CERNERII FINALE

      Apreciat de 1 persoană

      • Paul222 said, on martie 30, 2017 at 12:14 am

        Omule iarta-ma dar esti un pic razna. Nu poate cineva sa aibă o părere diferita de a ta fără sa vii tu sa tai si sa spânzuri. Nu te supăra ca te întreb dar tu esti vreun sfânt? Te-ai desavarsit si esti plin de Duhul Sfânt? Tu nu esti păcătos? De la ce înălțime duhovnicească ne vorbesti de iti permiti mereu sa judeci pe toata lumea in halul asta? Cine te crezi tu defapt? Nu ai pic de smerenie si iti permiti asa sa osândești pe altii de parca ai fi vreun înger din ceruri. Tare as vrea sa te cunosc pe viu sa vad eu cam ce fel de om esti. Oricum esti, duhul blândeții ti-e străin si sincer m-am saturat de comentariile tale stridente cu tentă de „moara stricata”. Mai vezi oleacă care-i treaba in ograda proprie ca nu cred ca esti fără de păcat!

        Apreciat de 1 persoană

      • gheorghi said, on martie 30, 2017 at 11:10 am

        Da.
        Sa incerce Dl. Paul222 sa desluseasca de unde vin afirmatiile, ca sint sustinute si afirmate deja in Ortodoxie.
        Daca deranjeaza postarea lor, … eu nu vad o „punere la punct” sau o contrazicere a interlocutorului ci doar aducerea la lumina a celor stiute.
        In aceste chestiuni, materii… nu conteaza parerea, opinia proprie – adica ce judecam unul ori altul,…
        Conteaza ce invatura avem si primim de la Sfintii Parinti.
        Cu toii alunecam, insa nu cred ca trebuie sa ne impiedicam in exprimare care este la obiect si fara menajamente.
        Destul ne scaldam in minciuni – si cele proprii, trufase, suspicioase, … si cele din jur.

        Apreciază

      • Spaceman said, on martie 30, 2017 at 10:51 pm

        @Paul222

        Speculezi în mod greșit, că acel vitraliu de la academia ortodoxă din Creta ar avea vreo legătură cu România.

        https://saccsiv.wordpress.com/2016/06/19/foto-vitraliu-bizar-si-statuie-cu-prometeu-in-academia-ortodoxa-din-creta-acolo-unde-are-lor-marele-sinod/

        După părerea mea acel vitraliu are legătură cu masoneria, rosicrucianismul – mișcarea ‘zorii aurii’, ecumenismul și Antihrist.

        https://ro.wikipedia.org/wiki/Zorii_Aurii

        Iată de ce:

        În domeniul artistic (în special în pictură) se utilizează cel mai vechi sistem de culori primare – RYB – Red Yellow Blue – roşu galben albastru.

        Citește mai multe despre sistemele de culori aici:

        https://despretot.info/culori-primare-culori-binare-culori-reci/

        Atât culorile simbolurilor celor trei mari religii monoteiste (creștinismul, iudaismul, islamul) cât și celelalte culori din vitraliu, respectiv ale celor trei personaje prinse cu un lanț ce par a sta în flăcări, le regăsim și la baza ‘crucii rosicruciene’ – ‘zorii aurii’ care par a forma o piramidă văzută de sus în jos și în a cărei vârf stă pentagrama, care îl simbolizează pe Antihrist – superman, batman sau mai știu eu ce personaj cu chiloții peste colanți. :))

        Probabil și acest ‘profet’ indian inspirat de draci a făcut o speculație între sistemul de culori primare RYB, masonerie, Antihrist și steagul României.

        Apreciază

      • Paul222 said, on martie 30, 2017 at 11:13 pm

        @spaceman Nu speculez nimic, este doar o parere personala, care poate fi foarte bine gresita evident. Nu inteleg de unde atata siguranta pe tine, ca si cum stii tu exact ce e gresit si ce nu. Ce te face sa crezi ca ai dreptate, si tu poti gresi la fel de bine, toata lumea poate gresi.

        Apreciază

      • el said, on martie 31, 2017 at 12:04 pm

        Paul222 din neamul cel PREADUHOVNICESC al romanilor cu 25 MILIOANE de AVORTURI !! …

        Daca interpretam „profetiile” astea pe dos cam asta rezulta. Sa nu uitam ca la noi se afla leaganul civilizatiei indo europene, cea mai veche asezare umana a fost in Iasi la Cucuteni, datata la peste 7000 de ani, mai veche decat cea sumeriana plus ca israelienii au un interes special la noi, si nu doar sa ne faca praf valorile, Biserica, ci sa controleze absolut tot si sa detina tot. Cineva, nu mai stiu cine, mi-a zis la un moment dat ca niste parinti greci considerau Ortodoxia romaneasca ca fiind cea mai puternica dintre toate, daca o fi asa avem suficient motiv sa credem ca antihristul va veni acolo unde il doare mai tare. Si bineinteles acum o sa sara userul „el” sa-mi spuna cat de rau am decazut si ca astea sunt povesti dar eu vin si spun, cine stie cati pustnici avem noi in munti cu adevarat? I-a numarat cineva? Daca Dumnezeu n-a distrus Sodoma si Gomorra pentru un singur drept credincios, poate mai tine si tara asta pentru cateva sute de viitori sfinti” !!!! _____

        VERSUS Cei trei Tineri SFINTI FECIORI din babilon

        „Capitolul 1

        1. Şi stând Azaria în mijlocul focului, şi deschizând gura sa, aşa s-a rugat, zicând:
        2. „Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci.
        3. Că drept eşti în toate câte ai făcut nouă, şi toate lucrurile Tale sunt adevărate, şi drepte căile Tale şi toate judecăţile Tale adevărate.
        4. Tu ai dat hotărâri drepte în toate relele ce ai făcut să vină asupra noastră şi asupra cetăţii celei sfinte a părinţilor noştri, Ierusalimul; că în adevăr şi dreptate ai adus acestea peste noi din pricina păcatelor noastre:
        5. Că am păcătuit, că am făcut fărădelege, depărtându-ne de la Tine.
        6. Şi am greşit în toate, şi poruncile Tale n-am ascultat, nici le-am păzit, nici le-am făcut, după cum ne-ai poruncit nouă, ca să ne fie bine.
        7. Şi câte ai adus şi ai făcut nouă în dreaptă judecată sunt.
        8. Tu ne-ai dat în mâinile vrăjmaşilor noştri, oameni fără lege şi cei mai răi dintre nelegiuiţi, unui rege nedrept, cel mai rău care este pe pământ.
        9. Şi astăzi nu mai putem să deschidem gura; ruşine şi ocară ne-am făcut robilor Tăi şi celor ce Te cinstesc pe Tine.
        10. Nu ne părăsi pe noi pentru totdeauna, pentru numele Tău, şi nu strica legământul Tău.
        11. Şi nu depărta mila Ta de la noi, pentru Avraam cel iubit de Tine şi pentru Isaac, robul Tău, şi pentru Israel, sfântul Tău,
        12. Cărora le-ai făgăduit să le înmulţeşti seminţia lor, ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării.
        13. Căci, Stăpâne, ne-am împuţinat mai mult decât toate neamurile şi suntem umiliţi astăzi, în tot pământul, pentru păcatele noastre.
        14. Şi nu mai este în vremea aceasta căpetenie, prooroc, nici conducător, nici ardere de tot, nici jertfă, nici prinos, nici tămâie, nici loc unde să aducem înaintea Ta pârga noastră şi să aflăm har la Tine.
        15. Ci cu suflet zdrobit şi cu duh umilit să fim primiţi de Tine.
        16. Ca ardere de tot de berbeci si de junci, ca zeci de mii de miei graşi, aşa să fie jertfa noastră înaintea Ta astăzi şi înţelegere să găsească la Tine; că nu este ruşine celor ce nădăjduiesc în Tine.
        17. Şi acum urmăm ţie cu toată inima, şi ne temem de Tine, şi căutăm faţa Ta.
        18. Să nu ne ruşinezi pe noi, ci fă cu noi după îndurarea Ta şi după mulţimea milei Tale. „______

        cine are minte de priceput PRICEPE MINCIUNA si INSELAREA DE SINE cu FALSELE NADEJDI la „DREPTATEA” proprie / VERSUS : SMERENIA celor CURATI care a plecat Cerurile !

        si aceia erau SINGURUL POPOR care avea Dreapta Credinta in acele timpuri…. azi romanii sunt SINGURUL POPOR ortodox cu beserica/ cler APOSTAT OFICIAL dupa Creta !!!….

        popor Roman TE_AU AJUNS PACATELE tale NEPOCAITE si cu fii atat de drepti si SIGURI de „sfintenia” lor POSTULATA A PRIORI … salbe nadejdi de mantuire …

        POCAINTA si VEDEREA PACATELOR PROPRII = grea POVARA de purtat pentru visatorii fara minte si iluziile lor confortabile !

        Apreciază

      • Spaceman said, on martie 31, 2017 at 1:01 pm

        @Paul222

        Legătura dintre masonerie, tricolorul roșu-galben-albastru și steagul României.

        Istoria francmasoneriei în România – pe Wikipedia

        https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_francmasoneriei_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia

        ‘În 1825, frații Golescu, boieri de rang, au întemeiat la București o societate paramasonică, „Societatea filarmonică”, la care a aderat jumătate din protipendada politică, economică și socială din oraș. Dar cea mai mare și vestită lojă românească a fost a șaptea, „Steaua Dunării”, întemeiată la. Bruxelles în 1850, în refugiu, de „frații farmazoni” care făcuseră în 1848 revoluția „pașoptistă” cu tricolorul albastru-galben-roșu însemnând „libertate, dreptate, frăție”, principii de bază ale francmasonilor.

        La acești „farmazoni vechi” se adaugă o seamă de studenți români din Franța, unii inițiați în loja „Athénée des Étrangers“ (Ateneul străinilor), alții în „La Rose du Silence” (Trandafirul Tăcerii)’

        ‘Doritori de a stabili un stat de drept bazat pe principiile democraţiei parlamentare şi ale dreptului pământean, francmasonii români (majoritatea lor defapt erau evrei) au înfiinţat numeroase societăţi şi reviste literare (Junimea), asociaţii filantropice sau chiar societăţi revoluţionare secrete (Frăţia). Prin ele sau individual, au activat intens pentru întregirea României în 1918, atât în consiliile româneşti din Banat, Crişana, Maramureş, Bucovina, Ardeal şi Basarabia (Sfatul Ţării), unde au militat pentru o unire necondiţională cu vechiul regat, cât şi la conferinţa de pace de la Paris, pentru recunoaşterea noilor graniţe, iar în parlamentul României pentru extinderea în vechiul regat a anumitor noi legi mai democrate, atunci votate în noile teritorii – mulţumită activităţii lor (a masonilor), România a devenit o monarhie parlamentară unitară modernă, în care majoritatea problemelor constituţionale, agrare şi de drept erau rezolvate.’

        Legătura dintre masonerie și Biserica Ortodoxă Română (B.O.R)

        –francmasonii români (majoritatea lor defapt erau evrei) – au activat intens pentru întregirea României în 1918 – DE CE? – pentru ca să se poată înființa Patriarhia Română.

        https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cum-s-a-nascut-patriarhia-romana

        ‘A doua jumătate a secolului al XIX-lea înregistrează pentru istoria României, inclusiv a Bisericii Ortodoxe Române evenimente esenţiale:Unirea Principatelor (1859),războiul de independenţă (1877-1878),proclamarea Regatului (1881) şi obţinerea,în 1885,a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române.

        Le urmează Marea Unire din 1918 moment fundamental în istoria poporului român. Toate aceste schimbări,în plan intern şi extern,reclamau schimbările politice de la începutul secolului al XX-lea reclamând afirmarea unui statut corespunzător şi Bisericii Ortodoxe Române,adică ridicarea acesteia la rang de Patriarhie‘.

        Apreciază

  25. Laur said, on martie 31, 2017 at 2:13 pm

    Apreciat de 1 persoană

  26. […] SUNTEM SALVATI! Din BUCOVINA vine MANTUITORUL LUMII. Ne zice GUPTA SWAMI […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.