La RADENI nu s-a practicat şi NU se va practica vreo REBOTEZARE

de Mihai-Silviu Chirilă

De câteva săptămâni circulă, deocamdată în mod neoficial, zvonul mincinos că la Rădeni s-ar face rebotezări ale unor persoane botezate valid în Biserica Ortodoxă. Această acuză ar urmări, pe de o parte, să arate că la acest schit se încalcă disciplina sacramentală şi canonică a Sfintei noastre Biserici, iar pe de altă parte, să refacă o legătură mai veche cu acuza, la fel de mincinoasă, că Schitul Rădeni ar fi iniţiat legături cu grupări stiliste (a se vedea manipularea cu presupusa săvârşire a Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile pe 14 ianuarie, de anul nou pe stilul vechi) sau că ar fi devenit chiar “o nouă Slătioara”, aşa cum s-a exprimat în urmă cu câteva zile un scriitor, care nu a simţit nevoia să prezinte vreo probă raţională serioasă în sprijinul acelei afirmaţii, considerând că simpla sa prestanţă şi autoritate morală ţin loc de evidenţă.

Se pare că prima dată s-ar fi auzit despre pretinsele rebotezări de la Rădeni în urmă cu mai bine de o lună, în timpul campaniei eşuate lamentabil de preluare a Rădeniului de către Mănăstirea Petru Vodă. Colportorul acestei idei ar fi fost exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, despre care se spune că ar fi afirmat, neoficial, în timpul unei vizite la o mănăstire nemţeană de tradiţie, că Rădeni trebuie închis, deoarece acolo se petrec „erezii”, iar ca exemplu de “erezie” ar fi dat practica rebotezării, fără însă a da şi vreun exemplu concret în acest sens.

La acea vreme, probabil că Exarhatul căuta cu disperare o formă de a face o breşă în comunitatea compactă de la Rădeni şi de a diminua sprijinul popular masiv faţă de Schit, pentru a reuşi preluarea acestuia, în condiţiile în care devenea din ce în ce mai evident că eforturile disperate ale stareţului Hariton de a-şi câştiga în instanţă dreptul de a-l anexa mănăstirii pe care o conduce sunt sortite eşecului. Exarhatul a abandonat ulterior această pistă falsă, conştient de faptul că o asemenea acuză nu s-ar putea proba.

Între timp însă, zvonul a început să circule şi în rândul unor vieţuitori din Mănăstirea Petru Vodă, unde nu se ştie dacă a ajuns din întâmplare sau ca parte a acestei strategii a mănăstirii de a desfiinţa comunitatea de la Rădeni.

Cea mai irealistă formă în care este răspândit aparţine unora care, asemenea soldaţilor japonezi care au rămas prin junglele filipineze, luptând într-un război care se terminase de 30 de ani, continuă o luptă oarbă şi plină de o ură demonică contra mărturisitorilor de la Rădeni şi nu numai, afirmând că la Rădeni ar fi rebotezaţi oameni maturi sau prunci care au fost botezaţi în alte parohii sau mănăstiri din Biserica Ortodoxă Română, după sinodul din Creta, de către preoţi pomenitori ai ierarhilor părtaşi la erezia ecumenistă semnată acolo.

Afirmaţia a fost preluată de teologi de ocazie care, deşi se consideră împreună luptători contra ecumenismului, şi-au dedicat o bună parte din timp în aceste luni „demonstrării” ideii că unii nepomenitori moldoveni nu ar mai recunoaşte existenţa harului în Biserica Ortodoxă Română după căderea ierarhiei în erezia ecumenistă din Creta. Tema harului a fost tranşată de mult de către nepomenitorii din Neamţ şi din restul Moldovei, care au arătat că nu contestă în niciun fel existenţa harului în Biserică, însă ea este reactualizată pentru a servi ca motiv pentru o acuză credibilă de schismă sau chiar erezie la adresa acestora, miza fiind aceeaşi încercare de a lega Rădeni de grupările stiliste.

Adevărul este că la Rădeni nu s-a săvârşit şi nu se va săvârşi niciodată vreo rebotezare. Nu au fost rebotezaţi nici oameni maturi, nici prunci, nici dintre cei ce au făcut Botezul valid înainte de Creta, nici dintre cei ce au făcut Botezul valid după acel sinod. Oricine susţine contrariul este invitat să prezinte probe în acest sens, atât înaintea autorităţilor bisericeşti, cât şi în faţa celor laice, dacă situaţia va impune. Probele trebuie să includă persoane care să afirme şi să demonstreze că au fost rebotezate la Rădeni, ele însele sau copiii lor, după ce l-au informat pe Părintele Pamvo că au botezul valid în Biserica Ortodoxă Română. Cine nu poate prezenta astfel de probe ar trebui să nu se lanseze în acuzaţii mincinoase. Cei care primesc asemenea informaţii mincinoase, pe internet sau pe alte căi, este bine să se informeze serios în această privinţă şi să nu le creadă doar pentru că cel ce le lansează pare un om de încredere şi un “luptător adevărat împotriva ecumenismului”. Aparenţele pot adesea înşela.

Denigrarea Schitului Rădeni în această manieră a urmărit o încadrare a părintelui Pamvo la art. 29, litera 2) din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericilor Ortodoxe Române, care stipulează că preotul care repetă Taina Botezului săvârşită corect (cu trei afundări) în numele Preasfintei Treimi se cateriseşte. Ar fi fost singura şansă a MMB de a avea un motiv real pentru caterisirea Părintelui.

Din acest motiv, proba cea mai clară că la Rădeni nu se fac rebotezări şi că zvonurile acestea sunt produsul unor manevre menite să discrediteze Schitul şi pe cei ce merg acolo să se roage este citaţia cu lista de acuzaţii la adresa Părintelui Pamvo. Îşi închipuie cineva că, dacă la Rădeni s-ar fi săvârşit cu adevărat rebotezări, acest lucru nu ar fi fost trecut în lista de acuzaţii la adresa Părintelui Pamvo, formulate de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei? Dacă exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, care a întocmit raportul cu acuzaţiile la adresa Părintelui Pamvo, ar fi avut cea mai mică probă referitoare la rebotezări săvârşite de la Rădeni, nu le-ar fi transformat într-un capăt de acuzaţie la adresa Părintelui?

Se cuvine remarcat cu tristeţe că asemenea calomnii, produse mai mult ale unor inspiraţii arhiconice decât ale grijii faţă de păstrarea curăţiei Ortodoxiei, nu sunt aduse în mod oficial de către tabăra ecumenistă, semnatară în Creta sau susţinătoare a semnatarilor din Creta, ci de către unii care, deşi se prezintă ca antiecumenişti şi luptători împotriva sinodului din Creta, nu au întreprins nimic până acum, frecventând în continuare bisericile unde sunt pomeniţi ierarhii semnatari în Creta, îndemnându-i şi pe alţii să le frecventeze şi criticându-i pe nepomenitori pentru că îi sfătuiesc, nu îi obligă (nici nu ar avea cum), pe cei care le cer sfatul să se ţină de bisericile în care ierarhii nu sunt pomeniţi, nu pentru că în bisericile pomenitorilor nu ar mai fi har, ci pentru că acolo este părtăşie la erezie.