Saccsiv – Weblog

La RADENI nu s-a practicat şi NU se va practica vreo REBOTEZARE

Posted in Uncategorized by saccsiv on Martie 21, 2017

de Mihai-Silviu Chirilă

De câteva săptămâni circulă, deocamdată în mod neoficial, zvonul mincinos că la Rădeni s-ar face rebotezări ale unor persoane botezate valid în Biserica Ortodoxă. Această acuză ar urmări, pe de o parte, să arate că la acest schit se încalcă disciplina sacramentală şi canonică a Sfintei noastre Biserici, iar pe de altă parte, să refacă o legătură mai veche cu acuza, la fel de mincinoasă, că Schitul Rădeni ar fi iniţiat legături cu grupări stiliste (a se vedea manipularea cu presupusa săvârşire a Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile pe 14 ianuarie, de anul nou pe stilul vechi) sau că ar fi devenit chiar “o nouă Slătioara”, aşa cum s-a exprimat în urmă cu câteva zile un scriitor, care nu a simţit nevoia să prezinte vreo probă raţională serioasă în sprijinul acelei afirmaţii, considerând că simpla sa prestanţă şi autoritate morală ţin loc de evidenţă.

Se pare că prima dată s-ar fi auzit despre pretinsele rebotezări de la Rădeni în urmă cu mai bine de o lună, în timpul campaniei eşuate lamentabil de preluare a Rădeniului de către Mănăstirea Petru Vodă. Colportorul acestei idei ar fi fost exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, despre care se spune că ar fi afirmat, neoficial, în timpul unei vizite la o mănăstire nemţeană de tradiţie, că Rădeni trebuie închis, deoarece acolo se petrec „erezii”, iar ca exemplu de “erezie” ar fi dat practica rebotezării, fără însă a da şi vreun exemplu concret în acest sens.

La acea vreme, probabil că Exarhatul căuta cu disperare o formă de a face o breşă în comunitatea compactă de la Rădeni şi de a diminua sprijinul popular masiv faţă de Schit, pentru a reuşi preluarea acestuia, în condiţiile în care devenea din ce în ce mai evident că eforturile disperate ale stareţului Hariton de a-şi câştiga în instanţă dreptul de a-l anexa mănăstirii pe care o conduce sunt sortite eşecului. Exarhatul a abandonat ulterior această pistă falsă, conştient de faptul că o asemenea acuză nu s-ar putea proba.

Între timp însă, zvonul a început să circule şi în rândul unor vieţuitori din Mănăstirea Petru Vodă, unde nu se ştie dacă a ajuns din întâmplare sau ca parte a acestei strategii a mănăstirii de a desfiinţa comunitatea de la Rădeni.

Cea mai irealistă formă în care este răspândit aparţine unora care, asemenea soldaţilor japonezi care au rămas prin junglele filipineze, luptând într-un război care se terminase de 30 de ani, continuă o luptă oarbă şi plină de o ură demonică contra mărturisitorilor de la Rădeni şi nu numai, afirmând că la Rădeni ar fi rebotezaţi oameni maturi sau prunci care au fost botezaţi în alte parohii sau mănăstiri din Biserica Ortodoxă Română, după sinodul din Creta, de către preoţi pomenitori ai ierarhilor părtaşi la erezia ecumenistă semnată acolo.

Afirmaţia a fost preluată de teologi de ocazie care, deşi se consideră împreună luptători contra ecumenismului, şi-au dedicat o bună parte din timp în aceste luni „demonstrării” ideii că unii nepomenitori moldoveni nu ar mai recunoaşte existenţa harului în Biserica Ortodoxă Română după căderea ierarhiei în erezia ecumenistă din Creta. Tema harului a fost tranşată de mult de către nepomenitorii din Neamţ şi din restul Moldovei, care au arătat că nu contestă în niciun fel existenţa harului în Biserică, însă ea este reactualizată pentru a servi ca motiv pentru o acuză credibilă de schismă sau chiar erezie la adresa acestora, miza fiind aceeaşi încercare de a lega Rădeni de grupările stiliste.

Adevărul este că la Rădeni nu s-a săvârşit şi nu se va săvârşi niciodată vreo rebotezare. Nu au fost rebotezaţi nici oameni maturi, nici prunci, nici dintre cei ce au făcut Botezul valid înainte de Creta, nici dintre cei ce au făcut Botezul valid după acel sinod. Oricine susţine contrariul este invitat să prezinte probe în acest sens, atât înaintea autorităţilor bisericeşti, cât şi în faţa celor laice, dacă situaţia va impune. Probele trebuie să includă persoane care să afirme şi să demonstreze că au fost rebotezate la Rădeni, ele însele sau copiii lor, după ce l-au informat pe Părintele Pamvo că au botezul valid în Biserica Ortodoxă Română. Cine nu poate prezenta astfel de probe ar trebui să nu se lanseze în acuzaţii mincinoase. Cei care primesc asemenea informaţii mincinoase, pe internet sau pe alte căi, este bine să se informeze serios în această privinţă şi să nu le creadă doar pentru că cel ce le lansează pare un om de încredere şi un “luptător adevărat împotriva ecumenismului”. Aparenţele pot adesea înşela.

Denigrarea Schitului Rădeni în această manieră a urmărit o încadrare a părintelui Pamvo la art. 29, litera 2) din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericilor Ortodoxe Române, care stipulează că preotul care repetă Taina Botezului săvârşită corect (cu trei afundări) în numele Preasfintei Treimi se cateriseşte. Ar fi fost singura şansă a MMB de a avea un motiv real pentru caterisirea Părintelui.

Din acest motiv, proba cea mai clară că la Rădeni nu se fac rebotezări şi că zvonurile acestea sunt produsul unor manevre menite să discrediteze Schitul şi pe cei ce merg acolo să se roage este citaţia cu lista de acuzaţii la adresa Părintelui Pamvo. Îşi închipuie cineva că, dacă la Rădeni s-ar fi săvârşit cu adevărat rebotezări, acest lucru nu ar fi fost trecut în lista de acuzaţii la adresa Părintelui Pamvo, formulate de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei? Dacă exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, care a întocmit raportul cu acuzaţiile la adresa Părintelui Pamvo, ar fi avut cea mai mică probă referitoare la rebotezări săvârşite de la Rădeni, nu le-ar fi transformat într-un capăt de acuzaţie la adresa Părintelui?

Se cuvine remarcat cu tristeţe că asemenea calomnii, produse mai mult ale unor inspiraţii arhiconice decât ale grijii faţă de păstrarea curăţiei Ortodoxiei, nu sunt aduse în mod oficial de către tabăra ecumenistă, semnatară în Creta sau susţinătoare a semnatarilor din Creta, ci de către unii care, deşi se prezintă ca antiecumenişti şi luptători împotriva sinodului din Creta, nu au întreprins nimic până acum, frecventând în continuare bisericile unde sunt pomeniţi ierarhii semnatari în Creta, îndemnându-i şi pe alţii să le frecventeze şi criticându-i pe nepomenitori pentru că îi sfătuiesc, nu îi obligă (nici nu ar avea cum), pe cei care le cer sfatul să se ţină de bisericile în care ierarhii nu sunt pomeniţi, nu pentru că în bisericile pomenitorilor nu ar mai fi har, ci pentru că acolo este părtăşie la erezie.

 

Anunțuri
Tagged with: ,

25 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Pąʍvo said, on Martie 21, 2017 at 12:33 pm

    Poate ca e mai bine, Vasile, ca nu nu mi-ai publicat comentariile… Oricum cei ce si-au dat cu parerea la cele scrise de mine ieri m-au inteles total gresit. Nu sunt ei de vina, ci duhul mandriei si al habotniciei.
    Afla ca nici parintele Antim nu este adeptul miscarii legionare si de aceea e retinut in privinta duhovniciei parintelui Iustin pe care voi deja il venerati ca pe un sfant.
    Dreptate nu se face cu disperare si fanatism. Noi am invatat sa marturisim frumos cu pacea Lui Hristos !
    Acesta este ultimul meu cuvant. Domnul sa va mantuiasca !

    Apreciat de 1 persoană

    • saccsiv said, on Martie 21, 2017 at 12:52 pm

      Pąʍvo

      Esti un facator de dezbinare.

      Apreciat de 1 persoană

    • Fratele Mihail said, on Martie 21, 2017 at 1:52 pm

      @ Pąʍvo : sunt curios ce părere ai de faptul că majoritatea foștilor deținuși politici, în fapt Sfinții Închisorilor, au fost legionari și nu s-au dezis niciodată de Mișcare. Cu foarte mici excepții.

      Apreciază

      • Pąʍvo said, on Martie 21, 2017 at 2:13 pm

        Daca nu s-au dezis de miscarea legionara nu sunt sfinti si nu pot fi canonizati.

        Apreciază

      • saccsiv said, on Martie 21, 2017 at 2:57 pm

        Pąʍvo

        Pentru cei mai noi care n-au bagat inca de seama. Tu nu esti Parintele Pamvo de la Radeni.

        Dupa cum ti-am zis, nu-ti mai scot de la moderare comentariile. Cu asta am facut o exceptie, pentru a se vedea in ce hal ai ajuns.

        Apreciază

      • Fratele Mihail said, on Martie 21, 2017 at 4:19 pm

        @ Pąʍvo : nu au de ce să se dezică. Mișcarea Legionară a fost singura mișcare naționalistă cu fundament creștin. De altfel, nici nu a fost incriminată în vreun fel la Tribunalul de la Nurnberg, spre deosebire de mișcările nașionaliste similare din Europa.

        Apreciază

      • guti flo said, on Martie 21, 2017 at 8:15 pm

        Pamvo
        cine esti tu sa spui daca sunt sfinti sau nu cei din Miscarea Legionara? ?…Dumnezeu?!
        Este in pateric un calugar care avea aceleasi aptitudini….: ala e asa ..aia asa trebuie sa fie..ala e sfant, ala nu…nu mai avea nimeni loc de ” intelepciunea ” lui in manastire..si ca sa-l smereasca Dumnezeu , intr-o zi in care a murit un frate..a trimis Dumnezeu un inger la calugarul „atotstiitor” sa-l intrebe unde sa duca sufletul fratelui in rai sau in iad? devreme ce el le stie pe toate! Si asa sa umilit calugarul si si-a venit in fire din mila lui Dumnezeu …

        Apreciază

      • Raluca said, on Martie 21, 2017 at 10:54 pm

        saccsiv, bine că ai precizat că acest „Pąʍvo” nu este aceeași persoană cu pr. Pąʍvo de la Rădeni. Altfel s-ar fi creeat multe confuzii în detrimentul pr. Pąʍvo de la Rădeni.

        Apreciază

    • mircea.v said, on Martie 21, 2017 at 2:53 pm

      Pamvo,

      dupa ce arunci cu rahat si noroi (asa, tangential si tehnic) vii si spui ca s-a inteles gresit de catre toata lumea, si ca datorita mandriei si habotniciei oamenii nu spun rahatului parfum si noroiului zapada. Ne crezi tampiti?

      Sa vezi ce „frumos si cu pacea lui Hristos” marturisea Sfantul Paisie Aghioritul cand se lua cineva de cele Sfinte. Miorlaiala de tipul asta au sectantii, si astia de acum cu iubirea universala si ecumenismul la fel. Lasa-ne pe noi asa mai „disperati si fanatici”.

      iti dorim si noi mantuire!

      aaa, si mana pe carte!
      iti recomand sa citesti si cele 6 vol Cuvinte Duhovnicesti – Sf Paisie, si Viata Sfantului Paisie. Ai sa vezi acolo ca toate pot fi si bune si rele, chiar si „disperarea si fanatismul”.
      Nu uita, primul fanatic a fost Iisus Hristos. (nu e de la mine, au spus lucrul asta mai multi printre care si IPS B Anania)
      „Cine nu e cu Mine e impotriva Mea, cine nu aduna cu Mine, risipeste”

      Apreciază

    • Aliosa said, on Martie 21, 2017 at 10:11 pm

      Pamvo, perete varuit, nu doar parintele Iustin Parvu a fost legionar, ci mai toti sfintii inchisorilor, incepand cu Valeriu Gafencu si Ioan Ianolide, si terminand cu marii duhovnici ai zilelor noastre si parinti marturisitori, Arsenie Papacioc, Gh Calciu Dumitreasa, Adrian Fageteanu, Liviu Branzas, Constantin Voicescu, mitropolitul Bartolomeu Anania, bineinteles Iustin Parvu si multi altii.

      Apreciază

    • Ioana said, on Martie 22, 2017 at 10:36 am

      sa publici te rog comentariul acesta – AL TREILEA, NU PE CELE ANTERIOARE am scris gresit numele in cel anterior, MULTUMESC MULT!

      saccsiv, erau mai demult niste utilizatori ortodox traditionalist Cristian Voda, care erau cam pe aceeasi lungime cu Pamvo, comentatorul de aici, eu ma intrebam daca nu cumva au aceleasi ip, adica e aceeasi persoana, daca ar fi asa, e clar ca e cu multa treaba pe aici…. eu m-as bucura sa fie doar un calugar care asa a inteles si el,dar e ciudata lovitura asta din senin, parca vin toate de-a valma, pr ciprian, pr macarie, teodot…ca la domino

      Apreciază

      • saccsiv said, on Martie 22, 2017 at 12:12 pm

        E si Cristian Vodă pe aici sa-i tina isonul dar nu i-am mai aprobat si lui comentariile.

        Apreciază

  2. jijicamatraguna said, on Martie 21, 2017 at 1:59 pm

    Oamenii astia nu mai obosesc? Cred ca au nevoie de o noua ocupatie…….se numeste DNA peste Teofan si Daniel. catedrala Neamului, imensa cladire construita chiar in spatele Parlamentului Romaniei este din investitiile acumulate de la credinciosi neimpozitate, buget de stat…….dar tot ce detin ei de unde sunt? Nu au salarii chiar asa de mari pentru a-si permite tot ce au. Dar mai mult de atat…..pentru cine fac toate acestea daca nu au familii? Dupa moartea lor sau daca intra la inchisoare…..cine beneficiaza de toate acestea? Ciudat……..Si apropo de ecumenism….ieri am aflat ca de fapt Vaticanul este cladit pe un loc antic al zeitatilor. Statuetele Sfintilor din Piata Vaticanului sunt pagane..prelucrate dupa statuetele zeitatilor…….dupa ce Cezar a vrut sa se crestineze. Cititi istoria Vaticanului ascunsa pe discover.ro. Sunt lucruri interesante. Chiar si cei de la Vatican au recunoscut ca sub Basilica se afla mormintele unor sclavi pagani. Si noi vrem sa ne unim cu ei? Uffffff…….ce ne asteapta

    Apreciază

    • Mihai said, on Martie 21, 2017 at 8:02 pm

      Sigur că te va aștepta daca vei pune botul la hardelile apostați lor, așa că nici cel mai mic compromis cu acestia

      Apreciază

  3. STOP RFID ( Viorel Ghica ) said, on Martie 21, 2017 at 2:14 pm

    Apreciază

  4. cornelia said, on Martie 21, 2017 at 2:21 pm

    va merge parintele Pamvo de la Radeni in consistoriu?
    are vreun rost? pentru cei care vor sa ajunga sambata, duminica la Radeni, se mai slujeste Sf. Liturghie?

    Apreciază

  5. mircea.v said, on Martie 21, 2017 at 3:06 pm

    Pentru cei ce denigreaza ML si Sfintii Inchisorilor, am auzit ca institutul ellie wiesel face angajari

    Apreciat de 1 persoană

  6. sile said, on Martie 21, 2017 at 8:19 pm

    Pamvo sa sti ca e diferenta mare intre P Antim si P Justin,P Justin este un sfant,cel mai mare staret sfant din Romania ultimilor zeci de ani,zic staret pt sfinti sunt si mirenii sau pustnicii,P Antim nu e singuru care se indoieste gresit in privinta P Justin,si P Anitulesei se indoieste,si altii,Dumnezeu sa va ierte pt aceste ganduri negre.Daca nu era P Justin sa ne vorbeasca despre actele cu 666 era vai de noi,nu uitati asta,P Justin a fost singuru care s a luptat impotriva lor!

    Apreciază

  7. minionita said, on Martie 21, 2017 at 9:58 pm

    Nu ar trebui sa il luati in seama pe comentatorul Pamvo 2. Este de rea credinta de vreme ce a ales acest nume de user ca sa comenteze aici. Probabil ca data viitoare o sa isi zica saccsiv.

    Apreciază

  8. Turistbooking said, on Martie 23, 2017 at 1:08 am

    Foarte bun articol pe partea de ortodoxie. Felicitari!

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: