SACCSIV – blog ortodox

Sfantul Paisie Aghioritul: “precum stelele stralucesc cu lumina de la soare” / Si de ce scrie in Biblie ca la Sfarsitul Vremurilor “cerul s-a dat în lături, ca o carte de piele pe care o faci sul”?

Posted in Uncategorized by saccsiv on martie 13, 2017

Fratele mircea.v ne propune spre dezbatere un foarte interesant citat, in comentariul sau de la Video: RECLAMA la CENTRUM cu un CUPLU DE HOMOSEXUALI si o fetita? Sau cu fetita, un tata si un bunic?:

Spune foarte frumos Sfantul Paisie Aghioritul:

„Fie ca esti oglinda, fie capac de cutie de conserva, nu stralucesti daca nu cad razele de soare peste tine. Sfintii au stralucit cu razele harului lui Dumnezeu, precum stelele stralucesc cu lumina de la soare!” – vol2 Cuvinte Duhovnicest

Pana acum nu mi-a atras atentia finalul, ca era prea frumoasa si adanca prima parte.

finalul – „stelele stralucesc cu lumina de la soare”
Acuma, finalul asta nu era subiectul principal, nu asta era subiectul propozitiei, iar Sfantul Paisie in general vorbeste extrem de putin pe tema asta si doar colateral.

Adica, ar veni ca soarele nu e stea, si nici stelele nu sant sori, si ca exista o singura sursa de lumina (si caldura) materiala – Soarele, ce lumineaza tot.

   Comentariu saccsiv:

Sfantul Paisie Aghioritul a trait in zilele noastre, deci stia bine varianta oficiala cum ca Soarele e si el o stea iar stelele au lumina proprie.

Atunci, de ce o fi spus ceea ce a spus? Si a spus-o ca pe un adevar fundamental pe care l-a folosit ca exemplu.

Sa ne amintim si ce scrie in Sfanta Scriptura la Apocalipsa, Capitolul 6, 13 si 14 http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=4&cap=6

“Şi stelele cerului au căzut pe pământ, precum smochinul îşi leapădă smochinele sale verzi, când este zguduit de vijelie.

Iar cerul s-a dat în lături, ca o carte de piele pe care o faci sul şi toţi munţii şi toate insulele s-au mişcat din locurile lor.”

In vechime cartile erau sub forma de sul.

E limpede ca nu vorbim de sori gigantici si de distante uriase, precum ni se zice in astronomia oficiala.

Ba mai mult, tot in Sfanta Scriptura, la Facerea, e scris:

“Şi a zis Dumnezeu: „Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii,

Şi să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul. Şi a fost aşa.

A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele.

Şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să lumineze pământul,

Să cârmuiască ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.

Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra.”

Asta dupa ce facuse vegetatia in ziua a treia …

Adica mai apoi a facut Soarele, Luna si stelele. Si le-a facut pentru Pamant.

In Sfanta Scriptura de la 1688 cuvintele din Facerea sunt chiar mai clare. Dumnezeu a facut a doua zi o intaritura pe care a numit-o cer. Iar “intru intaritura cerului” puse acei luminatori.

In concluzie, spusele Sfantului Paisie Aghioritul, coroborate cu cele scrie in Bibilie ar putea fi interpretate cam asa:

Dumnezeu a facut o intaritura numita cer pe care a pus Soarele, Luna si stelele ca sa lumineze Pamantul. Soarele direct, Luna si stelele functionand precum niste oglinzi ce reflecta tot lumina de la Soare. Iar la Sfarsitul Vremurilor intaritura va fi facuta sul. Cam ca aici:

Fresca Manastirea Voronet. Ingerii infasoara cerul precum un sul. Cerul e reprezentat prin semnele zodiacale. Foto: https://www.flickr.com/photos/rietje/14696911379/

 

41 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. evtodiev said, on martie 13, 2017 at 9:26 am

    off topic:
    Patriarhul Chiril despre mandrie –

    Pe cel împotmolit în noroi până la genunchi l-au înfundat până la grumaz

    Apreciază

  2. Ionut said, on martie 13, 2017 at 9:38 am

    Parerea mea in legatura cu articolul e urmatoarea:
    – Ma feresc sa interpretez fragmente din Apocalipsa;
    – Nu sunt un bun cunoscator in ale astronomiei. Asta-vara am vazut pe cer spre SV un triunghi de trei stele mai luminoase decat altele si, cautand pe net, am aflat ca este vorba de planetele Saturn, Marte si steaua Antares. Cea mai luminoasa „stea” este Venus (numita si „luceafarul de dimineata” sau „luceafarul de seara”, in functie de momentul in care isi face aparitia.
    – Ne tot chinuim mintea sa gasim explicatii, dar e greu de „simulat” ce s-ar putea intampla cu Pamantul in anumite conditii. Atmosfera terestra exista asa cum o stim atat datorita gravitatiei, cat si datorita campului magnetic. Disparitia sau micsorarea intr-un anumit grad a campului magnetic ar duce la un dezastru.

    „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte.” (Psalmii, 162;1)

    Apreciat de 1 persoană

  3. mircea.v said, on martie 13, 2017 at 10:32 am

    Ziua a patra incurca mult pe evolutionisti, si este un foarte bun exemplu de nepotrivire a teoriilor stiintifice omenesti (legate de cosmologie, evolutionism…) cu cele ale lui Dumnezeu. Dar, Dumnezeu pe toate le face bine si cu un scop.
    De ce mai intai regnul vegetal si apoi soarele, explica sfintii mai jos.

    Din „Cartea facerii, crearea lumii si omul inceputurilor” – ieromonah Serafim Rose

    „Rugii de mure au fost mai înainte de
    soare; firul ierbii e mai bătrân ca luna.”

    „Ziua a Patra a facerii dă multă bătaie de cap celor ce ar dori să aranjeze
    cele Şase Zile în cadrul evoluţionist, căci lucrul acesta este cu totul imposibil
    de făcut dacă soarele a fost creat într-adevăr în Ziua a Patra.
    Iată de ce apologeţii interpretării evoluţioniste sunt nevoiţi să creadă că
    soarele a fost de fapt făcut în Ziua întâi, laolaltă cu cerul, şi doar a apărut în
    Ziua a Patra – chipurile, după ce învelişul de nori al pământului din primele trei
    zile s-ar fi ridicat.
    Dar trebuie să ne amintim din nou că primele capitole din Cartea Facerii
    nu istorisesc dezvoltarea naturală a pământului după legile ce guvernează
    dezvoltarea sa în prezent, ci istorisesc începutul miraculos al tuturor lucrurilor.
    Nu avem voie să rearanjăm Zilele Facerii spre a se potrivi cu teoriile noastre;
    ci, mai curând, ar trebui să ne smerim cugetul, astfel încât să înţelegem ce
    spune de fapt textul sfânt. Şi în acest caz, ca întotdeauna, Sfinţii Părinţi sunt
    cheia înţelegerii. Cum au înţeles ei Ziua a Patra ?
    Sfinţii Părinţi sunt cu toţii de acord când afirmă că soarele şi luminătorii
    cerului au fost făcuţi în Ziua a Patra – nu doar au apărut atunci. Nu există nici
    un motiv pentru care Părinţii, dacă textul Facerii ar fi îngăduit-o, să nu fi
    acceptat explicaţia, mai „firească” aparent, că lumina soarelui a luminat
    primele trei zile ale facerii, însă globul soarelui a devenit vizibil de pe
    pământ doar în Ziua a Patra. Faptul că ei resping cu toţii explicaţia aceasta
    însemnă că textul Facerii nu o îngăduie.
    Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Dumnezeu a creat soarele în ziua a patra,
    ca să nu socoteşti că datorită lui avem ziua.” Sfântul Vasile învaţă: „Cerul şi
    pământul fuseseră făcute mai înainte; după facerea lor a fost
    creată lumina, apoi a fost despărţită ziua de noapte, apoi iarăşi s-a făcut
    tăria şi arătarea uscatului; apa s-a adunat într-o adunare cu margini fixe şi
    determinate; pământul s-a umplut cu cele care au răsărit din el, a odrăslit
    mii şi mii de feluri de plante şi s-a umplut cu toate soiurile de arbori. Nu
    erau încă nici soarele, nici luna, ca să nu spună oamenii că soarele este
    pricina şi tatăl luminii, ori ca aceia ce nu-L cunosc pe Dumnezeu să-l so
    cotească creator al celor răsărite din pământ. […] Dacă lumina a fost fă
    cută mai înainte, pentru ce se spune acum iarăşi că soarele a fost făcut ca
    să lumineze ? […] Cuvintele acestea nu sunt contrare celor ce s-au spus
    despre lumină. Atunci, la început, s-a adus la existenţă firea luminii;
    acum, corpul acesta ceresc a fost făcut ca să fie vehicul al acelei lumini
    întâi-născute. […] Să nu-mi spui că este cu neputinţă ca acestea să stea
    despărţite. Nici eu nu spun că ne este cu putinţă, mie şi ţie, să despărţim
    lumina de corpul soarelui, ci spun că cele care pentru mintea noastră nu
    sunt despărţite, acelea pot fi despărţite în realitate de Creatorul firii. […]
    Să fie spre semne şi spre zile, zice Scriptura. Nu ca să facă zilele, ci ca să
    stăpânească zilele. Căci ziua şi noaptea au fost făcute înainte de facerea
    luminătorilor.”
    Sfântul Ambrozie subliniază îndeosebi acest fapt:
    „Priveşte mai întâi la tăria cerului care a fost făcută înaintea soarelui;
    priveşte mai întâi la pământul care a început a se vedea şi era tocmit încă
    mai înainte ca soarele să se ivească; priveşte la verdeaţa pământului care a
    fost mai înainte de lumina soarelui. Rugii de mure au fost mai înainte de
    soare; firul ierbii e mai bătrân ca luna. Aşadar, nu socoti drept zeu acel lucru
    ale cărui daruri date de Dumnezeu se văd a fi mai preţioase. Trecuseră trei
    zile; în vremea aceasta nimeni nu s-a îngrijit de soare totuşi strălucirea
    luminii se vădea pretutindeni. Căci şi ziua îşi are lumina ei, care şi ea a fost
    mai înainte de soare.”

    Apreciat de 1 persoană

  4. rr said, on martie 13, 2017 at 12:37 pm

    In vedenia Sfantului Ierarh Nifon, este scris:

    „Era miezul noptii si el inca veghea, privind cerul instelat si luna. Singur isi socotea pacatele sale si se tanguia cu mintea, gandindu-se la infricosatul ceas al judecatii.
    Deodata, vede ca se trage taria cerului ca o perdea si apare Domnul nostru Iisus Hristos intr-o slava negraita. In jurul lui, in vazduh, stateau toate ostile ceresti; ingeri, heruvimi si serafimi, erau in minunate si infricosate cete, randuite fiecare dupa felul, frumusetea si stralucirea lor.”

    http://www.sfaturiortodoxe.ro/nifon/cap5.html

    Apreciat de 1 persoană

  5. gheorghi said, on martie 13, 2017 at 12:43 pm

    Video Shows Sun Flashing and Pulsing! – Published on Jan 12, 2017
    „I have been hearing people say they saw the Sun flashing and pulsating so I decided to go out and see if I could catch it…and boy did I! Have you seen this?”

    „… there would be signs in the heavens…”

    Apreciat de 1 persoană

  6. gheorghi said, on martie 13, 2017 at 12:50 pm

    Continuare
    Sun Flashes and Pulses Big Time!

    Apreciază

    • X said, on martie 13, 2017 at 5:01 pm

      Interesante filmuletele dar se observa ca „flashing”-ul are loc doar cand sunt nori! Este foarte posibil sa fie simple raze de soare care razbesc prin nori la un moment dat. Ar fi foarte interesante videouri similare, cu „sun flashing” dar fara nori, din care sa reiasa mai clar ce se intampla!…

      Apreciază

  7. Calator Astral said, on martie 13, 2017 at 1:04 pm

    Deputatul Dumei de Stat a Rusiei și fost procuror general al Republicii Crimeea, Natalia Poklonskaya, si epitropul unei capele a Bisericii locale Sfintii Mucenici Imperiali, din Simferopol – capitala Crimeei, au emis un raport despre un bust izvorator de mir al Tarului Nicolae al II-lea,scrie Pravoslavie.fm.
    http://www.pravoslavie.ru/english/101622.htm

    Apreciază

  8. seren said, on martie 13, 2017 at 3:23 pm

    Tot in legătură cu NIL Dorobanțu

    „Să piardă invidia, mai ales tatăl invidiei, care a lăsat la o parte scrierile acestea, chiar și mai mult în intuneric, aruncate într-un colț și de-abia au fost salvate de la pieire, ca să vadă lumina întregii lumi acestea care erau nu numai valoroase, ci și foarte valoroase, ca să nu zic mai prețioase decât însuși cerul.”

    „Prin aceasta lucrare lăuntrică, purcezând pe calea luminii dumnezeiești, este răpit și acesta precum Pavel, nu numai cu mintea și cu celelalte puteri sufletești, dar și cu însăși simțirea lui (în afară de răsuflare) cu o răpire mai presus de fire și totală, în timpul căreia se naște dragostea extatică către Domnul. Și după aceea urcă pe munții veșnici sau se înalță nu cu închipuirea cugetului, ci prin puterea negrăită a Duhului, neștiind „dacă este în trup sau în afara trupului”.
    Și o minune devine privitor al celor mai presus de lume, căci aude cuvinte negrăite, lucru pe care nu poate să-l descopere sau să-l exprime și să-l atingă.”

    „Și-i dă harisma nu numai a vederii lucrurilor deja existente, nici numai harisma deosebirii lucrurilor ci și harisma cea mare, a înainte-vederii, a celor care se vor întâmpla după mult timp. Îi dă chiar harisma vindecării – mai mult decât oricărui sfânt – din belșug și când era în viață și după moarte, când i se atribuie de către Biserică denumirea de Binefăcător.”

    „Dumnezeu împreună cu celelalte harisme îi dăruiește darul să teologhisească cu certitudine și fără greșală, ce este darul cel mai înalt dintre toate și cel mai iubit și cel mai potrivit ca să ducă la iubirea dumnezeiască.”

    „A început să scrie toate câte le-a consemnat nu din dorința personal, nici fără voia dumnezeiască, ci în urma poruncii și descoperirii dumnezeiești.
    Și astfel începe să teologhisească fără rătăcire, deoarece aparținea nu numai Tagmei celor ce se curățesc, ci a acelora deja curățiți, prin curățenia cea mai desăvârșită a minții și a inimii, de vreme ce și mai înainte – avusese descoperiri dumnezeiești care depășesc nemărginit cu cuvântul teologia.”

    „Când mintea, alungând toate patimile casnice, a provocat în suflet nepătimirea, şi întorcându-se cu desăvârşire nu doar spre ea însăşi, ci şi spre celelalte puteri ale sufletului“, atunci, „oferă multe dovezi ale frumuseţii lui Dumnezeu şi trupului cu care este unită, mijlocind între harul dumnezeiesc şi grosimea trupului şi dăruindu-i puterea de a lucra cele imposibile“. Din această lucrare interioară a minţii „provine obişnuinţa cu chip dumnezeiesc şi de negrăit în virtute, desăvârşită imobilitate sau dificilă mobilitate spre răutate, facerile de minuni şi puterea de a vedea şi de a prevedea şi de a vorbi cineva despre toate câte se întâmplă în locurile îndepărtate ca şi cum acestea ar fi în faţa ochilor săi”.

    „A avut o vedenie, în care i s-a dat harisma cuvântului şi a scrierii, după şaptesprezece ani de asceza monahală.”

    „Ce putem să spunem despre zilele noastre, în care oricine doreşte scrie şi editează o sumedenie de cărţi? Pentru creştini nu trebuie să fie aşa. Doar atunci când i s-a dat de sus harisma, atunci trebuie să scrie şi cu adevărat va folosi. Pentru că harisma învăţătorească, ca dar al lui Dumnezeu, urmează că lucrează în cel care a ajuns la unica luminare, la starea de sălaş al harului, având cunoştinţa şi experienţa din Predania Patristică; în cel care s-a curăţat de patimi şi se împărtăşeşte în chip unic şi sensibil cu harul lui Dumnezeu”

    „Într-o noapte, povestea el, în vreme ce rosteam Rugăciunea, am simţit înlăuntrul meu o mare bucurie. Am continuat să rostesc Rugăciunea şi deodată chilia mea s-a umplut de lumină. Era albă, cu o mică nuanţă spre albastru. Inima mea bătea dulce. M-am rugat până când a răsărit soarele. Acea lumină care a rămas în chilia mea până dimineaţa era foarte puternică, mai puternică chiar şi decât lumina soarelui. Acesta îşi pierdea strălucirea în faţa ei.
    Vedeam soarele, iar lumina lui mi se părea palidă, lipsită de strălucire, aşa cum este lumina lunii atunci când este lună plină. Am văzut mult timp acea lumină. După aceea, când ea a dispărut şi harul s-a micşorat, atunci nu am mai simţit nici o mângâiere sau bucurie. Şi deoarece căzusem dintr-o stare mai înaltă în una mai joasă, mă vedeam pe mine ca pe un animal.”

    Apreciază

    • el said, on martie 13, 2017 at 8:51 pm

      serea

      ai venit sa faci aici PROPGANDA pro nil dorobantzu INSELATUL?
      ba voua nu va mai ajung Sfintii din Sinaxare de ati ajuns sa umblati dupa INSELATI?

      Apreciat de 1 persoană

      • Eugen Serea said, on martie 14, 2017 at 9:53 am

        @el
        Este vorba despre cineva cu nick-name-ul „seren”, nu de cineva cu numele Serea.
        Ceva mai multa atentie la detalii, frate…

        Apreciază

  9. Matiu Cosmin said, on martie 13, 2017 at 4:15 pm

    Scaner de iris in viitoarele telefoane.

    https://playtech.ro/2017/samsung-elimina-senzorii-de-amprenta/?ref=yfp

    Apreciază

    • Calator said, on martie 14, 2017 at 1:16 am

      Ce spune Suharev asta?

      „Trebuie să punem odată și pentru totdeauna punctul în acest dosar și să-i împăcăm pe cei roșii cu cei albi, înhumându-i pe conducătorii bolșevici cu ritualuri ortodoxe. Cu atât mai mult cu cât Biserica și-a expus poziția în legătură cu asta”, spune Suharev.

      Cum adica impacarea rosilor cu albii si inmormantarea ortodoxa a bolsevicilor?!

      Apreciază

  10. Adi said, on martie 13, 2017 at 5:18 pm

    Offtopic. Doamne, ajuta! Cum se mai este domnul Mugur Vasiliu?

    Apreciază

    • Grigore said, on martie 14, 2017 at 9:08 am

      A ieşit de la terapie intensivă acum 3-4 zile, merge spre bine. Slavă Domnului!

      Apreciază

  11. paul said, on martie 13, 2017 at 7:21 pm

    Marturii cutremuratoare despre jocul pe internet. Balena Albastra care propune tinerilor sinuciderea
    http://ortodox.md/marturii-ingrozitoare-ce-este-jocul-balena-albastra-si-cum-cad-tinerii-in-plasa-balenelor/

    Apreciază

  12. sandel said, on martie 13, 2017 at 8:51 pm

    Sfântul Paisie Aghioritul despre sistemul lui antihrist condus de slujitorii antihristului:

    „Ne vor avea pe toţi în evidenţa lor – vor avea şi toată economia în mâna lor –, iar prin pecetea pe care încet, încet o vor pune, ne vor urmări. Ei pot urmării prin satelit până şi peştii de treizeci de centimetri în care ocean se duc. Auzi ? Peşti de treizeci de centimetri ! … Prin urmare, vor putea urmări fiecare om, şi unde se află şi toate tranzacţiile lui …O astfel de dictatură pe care vor să o instaureze, numai diavolul putea să o gândească. Ai înţeles ce se întâmplă ? În cele din urmă însă antihrist va lua o palmă puternică şi va fi distrus. Numai trei ani şi jumătate va fi greu. Trei ani şi jumătate vor fi uşori. Va fi zdrobit!…

    Uite, acum în America, mulţi câini sunt pecetluiţi şi urmăriţi. Cei care sunt pecetluiţi au emiţător: tac, tac, tac… stiu unde se află fiecare câine. Când vor, pot să-l omoare. Şi la oameni !!!… Şi vor şti unde se află fiecare om, deoarece va avea emiţător, fie la mână, fie la frunte: tac, tac, tac… Prin urmare, toate datele vor fi îndosariate. O astfel de dictatură numai diavolul putea să o conceapă.”

    Apreciază

    • gheorghi said, on martie 14, 2017 at 7:50 am

      In anii 80, la Universitate a conferentiat un corespondent roman la Agerpres (parca) despre situatia internationala…
      Imi amintesc despre afirmatia sa ca se vedea un pachet de Marlboro din satelit si se putea citi numele….
      Inainte de 2000, imi spunea cineva care lucrase in Israel ca se termina autostrada israeliana, „moderna” brusc la intrarea in zona araba unde era o bariera simpla, nepazita si continua un drum „de tara”.
      Fiind curios de ce nu navalesc palestinienii pe-acolo a aflat ca demarcatia dintre teritoriulisraelian si cel palestinian este monitorizata – tot – din satelit si de fiecare data cand se petrece o miscare de la arabi spre ceilalti se alarmeaza fortele miitarizate (Politie, „speciali”-mascati…?) si daca nu se „vede” intoarcerea insului (semnalizarea miscarii contrare, de revenire in „tarc”) pornesc „anticorpii” direct spre noua „tinta” unde erau ghidati prin semnale radio… Nu aveau nici o sansa sa ajunga la prima localitate de „settleri”.
      Au facut gard pana la urma ca au navalit palestinienii fara sa mai respecte instinctul de conservare…
      –––––
      Despre astea se vorbea, se stia acum 30-40 de ani.
      Azi?
      Toate echipamentele wireless si „smart” dar si obiectele – carduri, etichete RFID (din casa, masina, birou, portofel, buzunar, geanta sau ceas, … unii ochelari, casti diverse „bengoase”) sint identificate si observate 24/7 aproape peste tot, in special in zonele „civilizate” – orase, sate, de-a lungul drumurilor, avioane, trenuri….
      Nu sta cineva anume sa urmareasca pe altcineva anume dar – in functie de dreptul si capacitatea de accesare a sistemelor deja implementate informatic – este posibil tehnic si – dupa cum spun astia de la IA si „whistleblower”-ii se si face!
      CONTROLUL ESTE QUASI-TOTAL.
      Si direct – cum am arata mai sus, si … indirect dupa cum redau mai jos, fara a epuiza.
      Nu doar otravirea apei, aerului, alimentelor – plante, pasari, animale – dar si indoctrinarea prin confuzionarea mentala (rasturnarea „traditiei” si inversarea sensului conceptelor intr-o formula de anti-principii) au dus la slabirea individuala – atat a trupului devenit lipsit de rezistenta la boli si incitat spre satisfacerea poftelor si patimelor… dar si a sufletului – prin spurcarea mintii, derularea gandirii inverse si stimularea imaginatiei perverse…
      Ei bine, toate acestea au cam dus la aparitia omului „nou” care NU VREA SA CREADA, VREA SA GFIE ASISTAT DE TEHNOLOGIE ca in MATRIX aproape, NU POATE SA DISTINGA REALITATEA CARE IL FACE SA SUFERE.
      Vedem acest – de fept ne-om nou =zombie care isi distruge sufletul din ratacire…. in marile orase si in randul tineretului „studios”, dar studios de demonologie: teoria „genului”, „libertarianism” – adica anarhism, evolutionism, marxism cultural – adica anti-crestinism, feminism, pozitivism, rationalism, humanism si trans-humanism, structuralism si post-structuralism, „alternative” la orice (ca nu le place ce este real, verificat ci vor ce le inunda mintea internetul, rockul si hollywoodul) respingand pana la urma propria fiinta, identitate, … realitatea.
      La noi – tiflangii lui soros, nemultumitii teleghidati, speriati ca lumea de poveste din filme si eseurile New Age se indeparteaza de orizontul lor cand deschid ochii la viata.
      La altii – California e „fruncea”. Cea lovita cu parul rau de tot.
      Dar America are multe orase si unversitati iar in Europa satanismul este bine „mobilat” la CERN, la CE, … si cam peste tot…
      ––––––
      Cum te intorci – hopa, ideaa, teoria, ipoteza …. formularea, …. au venit aproape in totlaitate de la vechi cunostiinte – Khazarii. Care mimeaza cultul mozaic pastrandu-si credinta babiloniana asezonata talmudic.
      Au distrus Rusia Tarista, au metastaziat Europa si acum se lupta pe viata si pe moarte sa distruga SUA.
      Juramant facut in 1812 cand Rusia a ajutat guvernul SUA impotriva tentativei de lovitura de stat platita de khazari.
      NOTA:
      Si dintre asa zii catolici sint destui mozaici, cunoscuti drept „maranos” (despre care Enciclopedia Iudaica spune ca sint doar cei „cripto-iudei” din peninsula Iberica… – si Fidel Castro nu a fost asasinat fiind „protejat” ca fiind… marano!). Ca si Hillary Rodham Clinton…

      Apreciază

      • saccsiv said, on martie 14, 2017 at 9:18 am

        gheorghi

        Iar ai stricat-o la final cu kazarii aia fantoma. Si evreii unde sunt frate? De ce profetiile ne spun ca evreii fac toate pregatirile?

        Apreciat de 1 persoană

  13. Vasile said, on martie 13, 2017 at 9:14 pm

    Ce parere aveti? Este interesanta ideie

    Cea mai mare înșelătorie a statului: CNP-ul

    Apreciat de 1 persoană

    • sandel said, on martie 14, 2017 at 12:12 am

      Recomand si următorul articol:

      http://www.aparatorul.md/simple-linii-sau-semnul-fiarei/

      Simple linii sau „semnul fiarei”?


      În codul de bare de mai sus, „barele de siguranţă” au fost evidenţiate cu roşu. Pentru comparaţie, reprezentarea cifrei 6 din codul propriu-zis a fost evidenţiată cu albastru. Seamănă nu?

      Odată cu dezvoltarea reţelelor de tip supermarket şi în România, am înţeles cu toţii ce este codul de bare şi la ce foloseşte. Codul de bare a apărut din necesitatea identificării rapide şi uşoare a mărfurilor şi îşi găseşte aplicabilitate în comerţ. Fiecare produs are alocat un număr unic de identificare la nivel mondial, iar codul de bare este o reprezentare grafică convenţională a acelui număr compusă dintr-o alternanţă de linii albe şi negre, mai subţiri sau mai groase.

      În cunoscutul său text. Sfântul Ioan Evanghelistul spune: „Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei” (Apocalipsă 13,17). Coincidenţă ! Scopul declarat al codului de bare este tocmai acela de a înlesni actul de comerţ. Pe de o parte produsele sunt rapid şi comod identificate, pe de altă parte comerciantul, are o foarte bună şi eficientă gestionare a stocurilor. Sfântul Ioan mai vorbeşte de “semnul fiarei” sau “numărul fiarei”. Din nou coincidenţă! Codul de bare este chiar semnul unui număr.

      În continuare, Sfântul Ioan adaugă: „Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” (Apocalipsa 13,18).

      Pentru codul de bare, standardul cu cea mai mare circulaţie este standardul EAN -13 (prescurtarea de la European Article Numbering, adică Numerotarea Europeană a Articolelor). Conform acestui standard, fiecărui “articol” i se alocă un număr propriu compus din 13 cifre. Acesta permite identificarea ţării de origine, a agentului economic (producător sau comerciant) şi a produsului în sine. În reprezentarea sa grafică, separat de succesiunea de linii şi spaţii care codifică numărul propriu-zis, standardul EAN-13 presupune obligatoriu şi prezenţa la început, la mijloc şi la sfârşit a câte două liniuţe subţiri apropiate şi mai lungi decât celelalte, numite bare de siguranţă. “Întâmplător”, două liniuţe subţiri apropiate sunt, conform aceluiaşi standard, reprezentarea cifrei “6” (vezi imaginea de mai sus). De aici prezenţa în orice codificare EAN-13 a trei cifre „6” la începutul, la mijlocul şi la sfârşitul codului de bare. Nici o legătură cu 666 din textul Apocalipsei… Rostul declarat al acestor liniuţe este unul de ghidaj şi dacă, pentru liniuţele de la începutul codului şi cele de la sfârşit s-ar putea găsi o logică, pentru liniuţele din mijlocul codului, deşi s-a demonstrat că nu au nici o utilitate, se caută încă o explicaţie…

      Dar în actul de comerţ participă şi oameni. De la numerotarea produselor la numerotarea oamenilor nu a fost decât un pas care s-a şi făcut. Fiecare avem alocat, bineînţeles de la naştere, cunoscutul CNP sau cod numeric personal (absolut întâmplător CNP-ul este compus tot din 13 cifre…). Şi noi, românii, am început să-i simţim importanţa în viaţa de zi cu zi. Când vrei să plăteşti vreun impozit sau vreo amendă de circulaţie, dacă ai nevoie de un credit de la bancă sau dacă vrei să te angajezi, CNP-ul e deja mai important decât numele. Singurul loc unde CNP-ul e de prisos, e la biserică. În faţa lui Hristos avem numele de la botez.

      Sfântul Ioan ne spune: “Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om”. Deci nu este „nume de om” ci „număr de om”. De altfel într-o ediţie franceză din 1997 a Bibliei (Bible en francais courant) sintagma „căci este număr de om” a fost tradusă: „car ce chiffre correspond au nom d’un homme” („căci acest număr corespunde numelui unui om”). Despre asta ne avertiza oare Sfântul Ioan Evanghelistul ? Despre înlocuirea numelui de botez cu un număr ?

      A mai rămas doar să reprezentăm CNP-ul în standardul EAN-13 bineînţeles din motive practice şi să acceptăm incripţionarea lui pe mâna dreaptă sau pe frunte din motive de siguranţă… „Şi ea îi sileşte pe toţi, şi pe cei mici, şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi, şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte” (Apocalipsa 13.16).

      Biserica Ortodoxă Greacă şi Comunitatea Sfântului Munte au luat poziţie şi s-au implicat direct şi deschis într-o campanie împotriva noului sistem de identitate care urma să se introducă în Grecia. Părintele Paisie Aghioritul a vorbit şi a scris clar despre această problemă, afirmând că „în spatele sistemului se ascunde dictatura mondială, sclavia lui antihrist”.

      Unii au comentat că lucrurile ar fi prea evidente, prea la vedere: „Cei care ar vrea să implementeze un astfel de sistem nu sunt aşa de proşti să trădeze cu 666, când Sf. Ioan a spus-o atât de clar în Apocalipsă. Dacă aceasta ar fi urmărit, ar fi făcut-o într-un mod mai inteligent, mai ascuns”. Acestora Părintele Paisie Aghioritul le-a răspuns: „Ei bine, cărturarii şi fariseii nu ştiau Vechiul Testament ? Anna şi Caiafa nu ştiau mai bine ca toţi că Hristos va fi trădat pentru 30 de arginţi ? De ce nu au dat 29 sau 31 de arginţi şi au dat 30 ? Deci erau orbiţi. Ştia Dumnezeu că aşa se vor petrece lucrurile”.

      Personal, consider că această problemă există măcar şi numai pentru că ridică probleme de conştiinţă unora dintre noi. Şi dacă ridică probleme de conşriinţă unora dintre noi, trebuie să ne pese, pentru că libertatea conştiinţei e garantată.

      Dacă prezenţa lui 666 este, aşa cum s-a spus, o nefericită întâmplare, atunci, din respect pentru conştiinţa religioasă a unor oameni, trebuie să reparăm greşeala. Biserica Ortodoxă a Greciei a venit şi cu o soluţie şi a cerut în 1997 în locuirea numărului 666 în sistemul electronic central al Uniunii Europene cu „orice alt cod numeric”. Până acum, însă, nu s-a schimbat nimic…

      Apreciază

      • Matiu Cosmin said, on martie 14, 2017 at 8:08 am

        Demonstratia informatica ca cele 3 randuri de liniute sunt 666, Apocalipsa 13 sfarsitul libertatii umane:

        https://extraterestriidemascati.wordpress.com/apocalipsa-13-sfarsitul-libertatii-umane/

        Apreciază

      • codrin said, on martie 19, 2017 at 2:09 am

        @Matiu Cosmin

        Sfântul Paisie Aghioritul ne explică de ce evreii pun 666 în codul de bare şi nu numai:

        „Sfantul Evanghelist Ioan stia ce va face diavolul, precum si proorocii au proorocit ca-L vor vinde pe Hristos pentru “treizeci de arginti” (Zaharia 11, 1-13;), ca-L vor adapa cu otet (Ps. 68, 22), ca-I vor imparti hainele (Ps. 21, 19). Cu 2000 de ani in urma s-a scris in Apocalipsa ca oamenii se vor pecetlui cu numarul 666. “Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei; caci este numar de om. si numarul ei este sase sute saizeci si sase” (Apoc. 13,18). Pentru evrei numarul 666 este simbolul economiei. Evreii, precum se arata in Vechiul Testament, au pus impozit concret neamurilor pe care le-au supus in diferite razboaie. Impozitul anual era de 666 talanti de aur (3 Regi 10,14 si 2 Par. 9,13). Acum, ca sa supuna toata lumea, pun iarasi acest numar de impozit vechi, care se leaga de trecutul lor slavit. De aceea nu vor sa-l inlocuiasca cu alt numar. Adica 666 este simbolul lui mamona. L-au luat de la greutatea aurului – nu stiau aceasta ce o spune Sfantul Ioan in Apocalipsa – dar nu inceteaza sa fie mamona. Evanghelia insa spune: “sau Hristos sau mamona“. “Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui mamona” (Mt. 6,24).”

        https://buzlecatalin.wordpress.com/2013/07/06/cuv-paisie-aghioritul-despre-semnele-timpului-antihrist-si-pecetea-666/

        Apreciază

  14. Vasile said, on martie 13, 2017 at 10:20 pm

    Cred ca ne asteapta vremurii ! De incercarii

    Foc strain, Noua Religie Mondialà

    Apreciază

  15. Vasile said, on martie 13, 2017 at 10:45 pm

    Foc strain, Noua Religie Mondialà

    Ce pararere avetii? Pai cam sa apropriat vremurile!

    Apreciază

  16. Sluga netrebnica said, on martie 13, 2017 at 10:58 pm

    Se aude ca parintele Iulian de la Prodromu s-a intors la comuniunea cu ereticii ecumenisti:

    „Acum sa va spun cate ceva,despre controversatul părinte ieroschimonah Iulian.Opera lui de activitate,in mare parte se repetă ca pe vremuri.Sa ma explic putin.Părintele avand faima deja cunoscuta de mare duhovnic greu îi vine sa si-o păstreze in situatia actuala.Un părinte pe care l-a preocupat in special studiul cărților de tot felul,nu a reusit totusi sa conștientizeze intru totul gravitatea evenimentelor pe care le trăim astăzi, apoi sa sfatuiasca corect
    sufletele spre mântuire.
    De ce spun acestea? Deoarece,se vede din fapte. Dansul este de partea moderatilor. De fapt ,fiind in sinaxa schitului,a jucat si inca mai joaca un rol foarte important. Acum si-a dat demisia pentru avantajul ecumenistilor.La inceput,era de acord cu nepomenirea ereticului la slujbe,ca ,,sinodul „din Creta a fost talharesc,si ne sfatuia sa mărturisim dreapta credinta si chiar ne-am bucurat la început. Dar ne întrista faptul ca primea împărtășanie de la oricine liturghisea. Dar apoi, a inteles ca nu face bine si a intrerupt comuniunea cu cei care pomenesc si se inpartasea numai de la cei doi preoti moderati,caci atunci la inceput au slujit o perioada fara sa omeneasca.

    Trecand vremea,a venit inca o incercare peste parintele Iulian. A fost prigonit,amenintat si chiar numit inselat,spunandui-se ca produce tulburare si dezbina obstea.
    Fiind stresat de toate acestea si influentat si de ingrijitorul lui, schimonahul Hariton, a cedat făcând cea mai mare gafa, de fapt repetand aceasta gresala ca si in trecut, ducandu-se la biserica la iertarea de obste, facand metanie ca a gresit.
    Groaznica cadere au considerat-o multi, mai ales cand a mai sfatuit cu insistenta si izgonire de sub epitrafil, a celor care nu vor sa se duca si sa ceara iertare de la ,,staret”. De neichipuit acest lucru si de neinfaptuit, deoarece nu trebuie ca un ortodox sa-si ceara iertare in fata celui cazut in partasie cu erezia. Si din aceasta cauza,a inceput sa iasă la iveală adevarata fata ascunsă .
    Părintele Iulian,facand acest gest catre ecumenisti, adica de prosternare la picioarele ereticilor, s-a ales cu stergerea denumirii de înselat, neprigonirea din obste si rămanerea sub canon, împreună cu cei doi preoti de mai sus numiți. Iar canonul este, sa nu se împărtășească pana la Buna-Vestire, sa nu spovedeasca niciunul care a oprit pomenirea, iar scoaterea din sinaxa, sau iesirea, i-a fost tot impusă. Aceasta este situația părintelui Iulian foarte pe scurt,si incompletă.

    Acum sa va spun si despre cei care nu pomenesc pe ereticul Bartolomeu. Acestia ii poți numara pe degete.
    Ieroschimonahul Damaschin Raus, schimonahul Nicodim, monahul Efrem, schimonahul Varsanufie, monahul Marcu, monahul Valerian , acestia care mai sunt inca in schit, iar doi,rasoforul Rafael si fratele Ioan fiind si ei cu nepomenirea ecumenistilor, au plecat din schit.
    Cei care au ramas, primii trei sunt amenintati de mănăstirea Lavra prin scrisoare , sa paraseasca schitul. Cu toții acesti Parinti nu merg la slujbele de la biserica, pentru ca acolo se pomeneste un eretic. Nu merg la ascultarea de ,,obste”, unii, pentru ca nu mai recunosc nici o autoritate cazuta in partasie cu ereticii, altii au fost scoși de la ascultarea de ,,obste”si de la trapeza de ,,obste”,pe motiv ca nu vin la biserica unde se pomeneste patriarhul …”

    Integral la sursa: https://stranaortodoxa.wordpress.com/2017/03/12/marturisire-situatia-actuala-din-schitul-prodromusf-munte-athos/

    Apreciază

  17. Gabriel said, on martie 13, 2017 at 11:41 pm

    Ce ai fi spus daca ai fi gustat din vinul din Cana Galileia? Eu zic ca toti ar fi zis ca e vechi. Si daca l-am fi analizat in laboratoarele moderne de azi, tot acelasi ar fi fost verdictul. Asadar, oamenii de stiinta ar fi spus ca e vechi, ca a aparut dupa struguri, care au aparut dupa vita de vie cand in realitate era vin nou, facut din apa si fara struguri. Mai are rost in acest caz sa ne ocupam cu stiinta? Mai are rost sa studiem cerul? Ca oricum soarele poate avea ce traictorie vrea el. Ziua e zi si fara soare. Si la toate se cunoaste deja raspunsul.

    Apreciază

  18. tataia said, on martie 14, 2017 at 4:11 am

    Dom’le stiinta spune aia, spune ailalta si asa mai departe…Noi totul vrem sa explicam „stiintific” doar ca din pacate stiinta minte. Foarte bun comentariul scris mai sus de fratele Gabriel. Stiinta minte. Stelele nu sint sori imensi dar aflati la miliarde de miliarde de ani lumina…asemenea distante sint complet incomprehensibile pentru omul de rind si nici macar nu sint reale. Stelele sint ca niste beculete pentru pomul de craciun. Puse acolo de Creatorul acestei lumi pentru a ne infrumuseta cerul pe timp de noapte. Nimic altceva. Sint mult mai mici si mult mai aproape decit ne spune „stiinta”.

    Din pacate de cite ori incerci sa le spui oamenilor ca asa zisa „Stiinta” este o minciuna in proportie de 95% vin mereu cu acelasi argument stupid…”ce pacat ca obiectul de pe care tastezi acum este rezultatul stiintei. Ce pacat ca fara stiinta nu aveam TV, internet, sateliti, medicina avansata etc, etc”. Lasind la o parte faptul ca sateliti NU EXISTA iar medicina noastra este departe de a fi avansata…stia mai multe medicina traditionala chineza decit cea pe care o stim noi acum…Pina la urma ce folos avem noi de internet si tv? Oare nu cumva atit tv-ul cit si internetul sint niste latrine in care mai marii lumii varsa niste dejectii pe care noi oamenii de rind trebuie sa le ighitim docili? Simplul fapt ca TV-ul sau laptopul in sine functioneaza, iar functionarea acestora nu este bazata pe magie voodoo (oricine poate demonta un tv sau un laptop si o sa vada acolo circuite integrate, diode condensatori etc….daca e inginer s-ar putea sa si inteleaga ce fac acelea) nu inseamna ca in alte privinte „stiinta” nu ne minte. Oricine poate verifica ca un laptop chiar functioneaza si cum anume functioneaza dar cine a stat sa masoare distanta pina la stele? Intotdeauna omul de rind porneste de la presupunerea ca „stiu ei ce stiu ca de aia sint oameni de stiinta, de aia sint inteligenti”. Dar daca acei oameni de stiinta nu stiu de fapt nimic mai mult decit tine dar au reusit sa te faca sa crezi ca ei sint net superiori tie? AM vazut la viata mea profesori universitari care erau de zece ori mai slab pregatiti decit un banal profesoras de liceu…asa ca sa nu credeti vreo clipa ca ce care au ajuns „sus” au ajuns acolo pe merit.

    De ce scrie in Apocalipsa ca la sfirsitul vremurilor Dumnezeu va stringe cerul precum un sul? DIn acelasi motiv pentru care scrie in Isaia ca „El sade deasupra cercului pamintului si intinde cerul desupra acestuia ca pe un cort”. Imi cer iertare pentru citatul aproximativ, nu am mai avut timp sa ma uit pe Biblia online pentru a da un citat exact, sper sa nu imi sariti in cap.

    Voi reveni cu detalii acum nu gasesc informatiile necesare.

    Apreciază

    • safimvigilenti said, on martie 16, 2017 at 10:45 am

      tataia, obisnuiai sa postezi poate cele mai interesante comentarii pe care le citeam cu interes, dar in ultima vreme spui niste chestii uluitoare : planetele nu exista, acum spui ca satelitii nu exista, as fi curios cum argumentezi si cum explici de exemplu telefonia prin satelit, sau gps-urile.
      apoi stiinta, stiinta adevarata, nu prea cred ca minte ci mint doar oamenii de stiinta , care au parasit adevarul si cinstea pt bani si alte avantaje

      Apreciază

    • tataia said, on martie 17, 2017 at 12:38 am

      @safimvigilenti Probabil chestiile pe care le spun acum sint intr-atit de interensante incit depasesc capacitatea ta de intelegere….Nu stiu care parte nu ai inteles-o..pamintul nu este o PLANETA. Nu exista planete! Pamintul nu este o bila care se invirte si alearga de nebuna prin univers….nu este nici macar o bila fixa pentru ca o bila fix este un non-sens….lucrurile care stau nemiscate pot avea orice forma, nu sint conditionate de existenta unei forme „rotunjite” care sa le faciliteze miscarile…

      Daca tu nu esti dispus sa crezi adevarul pina la capat si iti place sa lucrezi doar cu jumatati de masura, ce as putea eu sa fac? Crezi ce vrei…nici bunul Dumnezeu din ceruri nu te-ar putea convinge de realitatea adevarului atita timp cit tu te incapatinezi sa crezi povestile de adormit copiii mici ale nasa cu bile albastre care se invirt prin univers si oameni care au fost pe luna, si lansari de sateliti si statia orbitala internationala, etc. Toate sint miciuni.

      Dar desigur…afirmatia ca la sfirsitul veacurilor Dumnezeu va stringe cerul cu stele cu tot ca pe un sul si va descoperi pamintul pentru tine are valoare de metafora, nu trebuie interpretata literalmente nu este asa?

      Iar ma provoci sa explic chestii pe care le-am explicat de mii de ori. Cum functioneaza telefonia prin „satelit” sau GPS-ul? Ai auzit vreodata de radioamatori? Sau te-ai jucat vreodata cu un banal aparat de radio care sa aiba si benzile de unde scurte? In ziua de azi rar mai gasesti radio-uri care sa aiba scurte….si chiar mi-am pus si eu intrebarea oare de ce? Daca totusi cauti vei mai gasi probabil ceva chinezarii prin magazinele uitate de vreme din piete, tirguri, statii de metrou, etc. Si dupa cum stii un radioreceptor poate receptiona in benzile de unde scurte inclusiv transmisiuni efectuate din America sau China. Oare cum este posibil sa receptineze chestii de dincolo de curbura pamintului? Am mentionat cumva ca aceasta tehnologie exista dinaintea „cuceririi spatiului” si a „lansarilor de sateliti”? Explicatia oficiala este ca undele radio se reflecta pe ionosefra. DAr daca nu este nevoie sa se reflecte pe nimic? Daca pamintul este plat si ai un emitator suficient de puternic si suficient de inalt vei putea transmite pin in celalalt capat al pamintului. Acum ai inteles cum functioneaza telefonia prin „satelit” si GPS-ul? Cica GPS-ul este o tehnologie introdusa de catre armata SUA prin anii 70…dar nu s-a intrebat nimeni cum se face ca pentru populatia de rind aceasta a aparut abia dupa generalizarea telefoniei mobile? Nimeni nu a avut GPS inainte de telefon mobil ci chiar mult dupa…desi variata oficiala ne spune ca exista deja. Ai vazut ca de multe ori cind esti in munti si intri intr-o padure dispozitivul de navigatie pierde semnalul GPS? Oare de ce? Pentru ca vederea la cer este in continuare nestingherita…

      Apreciază

  19. mircea.v said, on martie 14, 2017 at 11:40 am

    Daca Soarele este singurul soare, atunci alte sisteme solare nu exista, atunci alte planete care sa poata gazdui viata (pe care sa apara viata) nu exista, atunci este distrusa toata teoria probabilitatilor ca intr-un numar imens de sisteme solare este imposibil sa nu mai apara viata, atunci nu exista extraterestri, nu pot exista teoriile ca viata a venit de pe alte planete, atunci dracii de la sfarsit ce vor aparea la vedere nu pot spune ca sant extraterestri – adica nu se pot camufla:). „Ce santeti voi ma, si de unde veniti? Aaa…”
    Deci, e clar ca sistemul antihristic nu poate accepta asa ceva – un singur soare.

    E clar ca dpdv al sistemului este nevoie de un numar infinit de sisteme solare pt toate ratacirile ce le propaga, pentru ateism, evolutionism si pt camuflarea dracilor de la sfarsit.

    E clar ca Biblia si teoriile cosmogonice sant in antiteza, si din toate astea rezulta ca Soarele chiar e singurul soare.

    Omul e centrul Creatiei, si toate au fost facute sa slujeasca omului. Omul are nevoie de un singur soare.

    (Oare „uni” de la latinescul „universum” ce o vrea sa spuna? E destul de ciudat sa se aleaga „uni” pt a defini „toate”, doar mai exista si „multi”. Poate e cineva mai in domeniu sa ne spuna mai multe despre cuvantul „universum”, cum s-a format acest cuvant… , cum se spunea in vechime la univers…. )

    Apreciază

  20. […] Sfantul Paisie Aghioritul: “precum stelele stralucesc cu lumina de la soare” / Si de ce scrie in… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.