SACCSIV – blog ortodox

Părintele Cosmin Tripon acuză nerespectarea dreptului de a se apăra şi refuză să participe la consistoriu

Posted in Uncategorized by saccsiv on Februarie 20, 2017

Preasfinţia Voastră

Am luat cunoştinţă cu tristeţe de Citaţia nr. 2/14 februarie 2017 şi Decizia Chiriarhală nr. 244/14 februarie 2017 prin care mi se comunică, pe de o parte, că sunt aşteptat în faţa Consistoriului eparhial pentru a fi caterisit.

Faţă de cele două documente doresc să fac următoarele precizări:

  1. Decizia Chiriarhală şi Citaţia la Consistoriul eparhial au fost emise în aceeaşi zi şi vizează aplicarea a două pedepse simultane: una temporară, fără posibilitate de contestare, şi una permanentă, cu posibilitate de constestare, în conformitate cu art. 5 (A) şi 5 (B) dinRegulamentul Autorităţilor Canonice Disciplinare şi al Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române.
  2. În conformitate cu Decizia Chiriarhală sunt oprit de la slujire pe durata a 30 de zile. Această sancţiune temporară cuprinde o perioadă specificată de reflexie, cu scopul acordării unui timp pentru îndreptarea preotului sancţionat. Din acest motiv, mi se pare anormal şi contrar prevederilorRegulamentului Autorităţilor Canonice Disciplinare şi al Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române (care spune în art. 62, alin. 1 şi 88, alin. 1 că Chiriarhul poate da sancţiuni fără drept de apel, dispune trimiterea cazului în Consistoriu, fără a preciza că le poate face concomitent) ca în timpul executării acestei pedepse să fiu supus unei judecări care poate să îmi aducă o sancţiune definitivă, care ar putea intra în vigoare concomitent cu cealaltă sancţiune, ca urmare a unei dispoziţii de accelerare a judecării procesului, survenite în urma deciziei de a mă suspenda din funcţie, comunicată tot prin Decizia Chiriarhală.
  3. Consider Citaţia pentru Consistoriu contrară prevederilorRegulamentului Autorităţilor Canonice Disciplinare şi al Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, care prevede, în art. 108, alin. 2), că “Lista de martori se comunică preşedintelui Consistoriului eparhial cu cel puţin 7 zile înainte de data fixată pentru judecată”, iar în art. 89, “După ce primeşte dosarul, preşedinteleConsistoriului eparhial îl înscrie pe rol şi dispune citarea părţilor şi a celorlalţi martori”. Având în vedere că am primit Citaţia în mod legal, prin poştă, la data poştei 16 februarie, iar data fixată pentru judecată este 21 februarie 2017, invoc nulitatea procedurii, deoarece mi se anulează posibilitatea de a-mi formula apărarea cu martori.
  4. Consider toate cele cinci capete de acuzare lipsite de temei canonic, deoarece ele pierd din vedere faptul că motivul comportamentului meu este determinat de participarea episcopului la erezie, pentru care, în conformitate cu canonul 15 I-II, nu ar trebui să fiu cercetat canonic.

Prin urmare, Vă rog să dispuneţi reprogramarea datei de judecată în consistoriu în aşa fel încât să se respecte Regulamentul Autorităţilor Canonice Disciplinare şi al Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române.

În caz contrar, îmi rezerv dreptul de a refuza să particip, din acest motiv, la Consistoriu.

16.02.2017
Cu respect, Pr. Cosmin Tripon

Preasfinţiei Sale Sofronie, Episcopul Oradei

Comentariu saccsiv:

Fotocopii la:

OrtodoxInfo

Anunțuri

50 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. mihay2016 said, on Februarie 20, 2017 at 7:39 pm

    Alt ambasador rus a murit! Cam multi! http://www.agerpres.ro/externe/2017/02/20/ambasadorul-rusiei-la-onu-vitali-ciurkin-a-murit-la-new-york-19-27-54

    Apreciază

    • nimeni said, on Februarie 20, 2017 at 10:17 pm

      Apreciază

      • Nicoleta said, on Februarie 21, 2017 at 3:40 pm

        nimeni, o sa il traduc eu diseara sau maine cel mai tarziu. Dar cred ca in seara asta., ca este scurt.

        Acum, implantul este voluntar. Cat de curand va fi obligatoriu. Pe curand.

        Apreciază

      • Nicoleta said, on Februarie 23, 2017 at 10:55 pm

        Am promis ca traduc materialul video. Iertati intarzierea. Pe cei care cunosc bine rusa, va rog corectati-ma.

        min. 0:09 – Eram nelamurit, cum va fi implantul perfect
        min. 0:16 – Si voi va puteti intreba „cum trebuie sa privim implantul perfect?”
        min. 0:20 – Este oare implantul varianta perfecta?
        min. 0:23 – Iar eu, categoric pot spune „da, iata-l!”
        min. 0:28 – microcip mic
        min. 0:33 – De obicei, implantam astfel de cipuri in mana, intre degetele mare si aratator
        min. 0:41 – Precum este acest loc, creat pentru el (sublinierea imi apartine – ca sa atrag atentia ca transcrierea in rusa s-a facut, probabil cu oarece greseli. Nu-mi dau seama, dar expresia este cel putin ciudata.
        min. 0:45 – Aici este pielea foarte moale, datorita careia se introduce cu usurinta cipul.
        min. 0:48 – sau invers, sa-l scoateti, daca vreti
        min. 0:53 – si acum apare o mare intrebare: „dar ce putem face cu aceste cipuri?”
        min. 0:59 – pana acum doua versiuni, aplicatii (cu sensul de DOAR aplicatii)
        min. 1:03 – prima – aceasta este identificarea
        min. 1:05 – de exemplu, acolo unde este necesar sa prezentati (cartea de identitate, cardul de asigurare sociala sau la noi cnp-ul)
        min. 1:09 – puteti sa va identificati cu propria mana
        min. 1:12 – ori, de asemenea, se pot lua informatii, cum ar fi cartile de vizita
        min. 1:17 – de asemenea puteti (administra) folosi propriul smartfon
        min. 1:22 – se stie ca dimineata, la iesirea din casa, vom lua cu noi smartfonul, portofelul si cheile
        min. 1:29 – acestea sant 3 lucruri principale in viata noastra, asa e?
        min. 1:32 – nimeni nu iese din casa fara aceste 3 lucruri
        min. 1:35 – dar daca noi toti le-am uita, aceasta nu ar fi bine
        min. 1:38 – santem nevoiti sa ne intoarcem, sa cerem cuiva sa ne deschida usa
        min. 1:47 – Eu in 3 ani, mi-am pierdut de doua ori cheile
        min. 1:51 – dar acum, aceasta mare problema nu mai apare
        min. 1:53 – pentru ca eu am inlocuit cheile cu cipul
        min. 1:57 – acum ne gandim cum sa ajutam cipul sa inlocuiasca portofelul
        min. 2:04 – dar aceasta va fi deja urmatoarea generatie a cipurilor noastre (ceea ce ne arata ca acest material video este mai vechi)
        min. 2:07 – aceste implanturi nu pot fi deteriorate sau corupte
        min. 2:15 – cand il purtati nu simtiti durere – in general el nu se simte
        min. 2:19 – cipul nu este recunoscut de catre sistemele de securitate din aeroporturi si gari
        min. 2:24 – nu puteti fi urmariti cu ajutorul cipului (oare de ce este nevoie sa dea ei astfel de asigurari)
        min. 2:34 – in cipuri nu exista baterii pe care sa le schimbati, ori acumulatori pe care sa ii inlocuiti
        min. 2:43 – si cel mai important lucru, nu trebuie sa administrati cipul (de asta ne ocupam „noi”)
        min. 2:49 – in smartfonurile si ceasurile inteligente, noi monitorizam nivelul de incarcare, si asa mai departe… (ce v-am spus? Noi…)
        min. 2:56 – cu cipul nu se intampla acest lucru. Voi il implantati in voi si tot el lucreaza in continuu
        min. 3:04 – si daca brusc nu va mai trebuie, el poate fi scos cu usurinta
        min. 3:08 – procedura dureaza in jur de 20 de secunde
        min. 3:12 – si in incheiere vreau sa va spun ca microcipul nu are nici un dezavantaj
        min. 3:16 – cum vedeti, am adus cu mine cateva accesorii
        Apoi, victima speriata se supune introducerii implantului. Cipul perfect pentru victima perfecta. Priviti fata victimei! Si acum, un final devastator:
        min. 4:21 – „De ce-mi faceti asta?” – poate va intrebati…
        min. 4:40 – Iar eu as raspunde – „dar de ce nu?”

        Apreciază

    • nimeni said, on Februarie 21, 2017 at 9:43 pm

      Cateva concluzii de la Summit-ul One World Government:

      Se grabesc tare baietii caci timpul lor e scurt, vor imortalitate si transhumanism, imortalitatea lor apartine iadului pe care si-l pregatesc

      Min 2:52 – Ca sa concluzionam, suntem pt un guvern mondial;

      Min 4:56 – Peste 9 ani de acum incolo un laptop obisnuit de 1000 de dolari va avea aceeasi putere de calcul ca si creierul uman;

      Min 5:51 – Iti poti imagina ca peste 10 ani vom fi aici si vom avea un implant in creierele noastre;

      Min 6:16 – Se vorbeste despre upgrade asupra creierului uman;

      Min 8:34 – Veti digera aceste dispozitive computerizate, le veti inhala si ele vor in tot si in toate, in orice persoana, vor fi universale si cum va arata aceasta lume hiperconectata;

      Min 9:08 – Noi avem incredere mare in companiile de tehnologie mai mult decat in guverne si le dam totul, toate informatiile si toate datele noastre in schimbul a ce?
      In schimbul comoditatii;

      Min 10:42 – Se spun foarte multe lucruri cheie de catre mai multe persoane;

      Fiecare poate sa traga concluziile sale oricum s-a ajuns deja prea departe, mai marii lumii isi ating scopul si anume globalizarea si guvernul unic.

      Daca toate astea merg asa cum au ei in plan nu ne mai tine Dumnezeu nici 10 ani, e mult 10 ani la cum evolueaza lucrurile, ca s-ar strica tot omul de pe Pamantul asta si nu s-ar mai mantui nimeni.

      Dumnezeu cu Mila Sa de acum!

      Apreciază

  2. PorculPolitic said, on Februarie 20, 2017 at 7:57 pm

    UN PREOT NEPOMENITOR DIN ORADEA?!

    Apreciază

  3. Radu Humor said, on Februarie 20, 2017 at 8:07 pm

    Bolile ni se trag de la excesul de alimentatie. Avem dovezi foarte clare si studii stiintifice in acest sens”, a spus profesor dr. Dafin Muresanu, presedintele Societatii de Neurologie din Romania (SNR) si al Societatii pentru Studiul Neuroprotectiei si Neuroplasticitatii (SSNN), la conferinta prilejuita de a X-a editie a Scolii Internationale de Vara de Neurologie, care are loc in perioada 5-9 iulie, la Eforie Nord, scrie doctorulzilei.

    Potrivit profesorului Dafin Muresanu, tratamentul prin post al unor patologii foarte greu de controlat a fost initiat in Rusia, la inceputul secolului XX, intr-o clinica importanta din Goriacinsk, si se bazeaza pe principiile medicului Iuri Nikolaev, care a facut aceasta observatie si a dezvoltat-o ulterior. Apoi, in anii ’60-’70, la Spitalul Korsakov din Moscova, postul a fost aplicat cu foarte mult succces la bolnavii cu depresii mari si care nu mai raspundeau la niciun fel de tratament.

    “In Germania, exista o clinica sofisticata, specializata in tratamentul prin post controlat, Clinica Buchinger, pe malul lacului Konstantz. In aceasta clinica, statul german ramburseaza serviciile medicale pentru cei care fac terapie prin post. Este foarte important, pentru ca este o terapie de comutare”, a mai spus Dafin Muresanu.

    “Singura metoda sigura de prelungire a vietii este infometarea, o lozinca pe care am vazut-o scrisa la un simpozion in America”, a adaugat academician dr. Laurentiu Popescu.
    http://www.secretele.com/2015/11/singura-metoda-sigura-de-prelungire.html
    P.S.
    Acuma să nu creadă cineva că cei care ne împing spre înfometare şi sărăcie lucie, ne vor binele ! 😉

    Apreciat de 3 persoane

    • Dorel said, on Februarie 21, 2017 at 5:57 pm

      Treaba cu postul e veche. Este si un documentar facut pe tema asta de francezi:

      Dar vorbim despre post negru. Si da, insanatoseste.

      Apreciază

      • Mel said, on Februarie 21, 2017 at 11:00 pm

        Unde găsesc clipul asta subtitrat in romană? Sau cum pot sa-l descarc?

        Apreciază

      • Dorel said, on Februarie 22, 2017 at 1:25 am

        @ Mel said, on Februarie 21, 2017 at 11:00 pm

        Este deja subtitrat in romana. Se poate descarca asa, mergi la pagina filmului:

        Mai jos, imediat sub clip sunt 2 butoane, Download si Share. Apesi Download si urmezi pasii.

        Apreciază

      • Alex said, on Februarie 22, 2017 at 2:24 am

        @Mel

        Descarcă video de pe: Youtube, Dailymotion, Facebook, Vimeo etc.

        http://www.telechargerunevideo.com/en/

        Apreciază

      • Mel said, on Februarie 22, 2017 at 8:42 am

        Merci mult! Am descărcat!

        Apreciază

  4. Radu Humor said, on Februarie 20, 2017 at 8:10 pm

    Cred că a mai apărut, dar e bine să-l mai citim, poate, poate….
    http://ortodoxia.rol.ro/tulburatoarea-scrisoare-adresata-poporului-roman-inainte-de-moarte-de-iustin-parvu-919331.html

    Apreciază

  5. Fratele Mihail said, on Februarie 20, 2017 at 8:49 pm

    E real sau făcătură ? Ce părere aveți ?

    http://www.flux24.ro/tatuajul-misterios-cu-care-s-a-afisat-un-inalt-ierarh-ortodox-ar-fi-o-pentagrama-opus-dei/

    Apreciază

  6. PorculPolitic said, on Februarie 20, 2017 at 9:07 pm

    Ma scuzi, frate saccsiv, dar „butonand” si eu pe YouTube, am observat ca Grasu XXL tocmai a lansat de cateva ore o piesa noua cu Smiley si am zis sa dau si eu sa ascult sa vad ce zice. Cate inselari! Ne vorbeste despre ce alegem, daca ramanem la moaste sau „evoluam”, despre faptul ca nu se considera evreu, ungur, roman, etc, ci ca mai bine ii zicem „cetatean” al planetei si ca granitele sunt demodate! Doamne, astia sunt controlati sau or cazut oare intr-o capcana fara sa isi dea seama? Piesa are si un titlu sugestiv, „Lumea noua”, deci nu stiu ce sa zic. Astept o parere a ta sau o analiza, ca tot nu ai prea analizat muzica romaneasca aici pe site pana acum. Ar fi o oportunitate buna si interesanta, zic eu:

    Apreciază

  7. IULIA TIPA said, on Februarie 20, 2017 at 9:28 pm

    In cazul parintelui Tripon se grabesc pentru ca paraclisul nu este in proprietatea bor.Ar fi fost bine daca AR fi procedat la preluarea lui.Preotul pomenitor slujeste acolo abuziv si nelegal astfel incat ii puteti face plangere penala pe 381 Cod penal. Nu este tarziu sa interveniti in sensul intrarii in posesia proprietatii d-voastra.

    Daca doriti vin sa va sprijin pro bono.

    Pt maine, rapid, trimiteti prin fax cu pastrarea dovezii, un inscris prin care ii instiintati ca nu se pot intruni si dispune masuri disciplinare deoarece nu au temei legal. Conform legii speciale aplicabile in materie, codurile canonice trebuiau recunoscute prin hotarare a guvernului. In speta nu exista nicio hotarare de guvern in acest sens.

    Doar daca exista indeplinita conditia mai sus mentionata,prevazuta imperativ de lege ar fi avut dreptul sa demaraeze procedura disciplinara.

    Principiul autonomiei bor, atat de clamat, nu poate fi invocat, pe considerentul ca statul trebuie sa recunoasca in prealabil, conform procedurii instituite de lege codurile canonice.Deoarece dispozitiile legale au fost incalcate, nu pot fi luate masuri disciplinare impotriva parintelui Tripon.

    Altfel spus, pana la autonomie exista o conditie prealabila a carei indeplinire doar, poate conferi borului dreptul de a se intruni si a dispune masurile disciplinare. Totodata principiul autonomiei trebuie inteles in sensul ca aplicarea sa se realizeaza in conditiile legii si nu in afara ei.

    Apreciază

    • Fratele Mihail said, on Februarie 21, 2017 at 12:17 pm

      Trag nădejdea că Maica Domnului îi va da afară pe ecumeniști din paraclis, astfel că Părintele Cosmin va putea sluji din nou acolo.

      Apreciază

  8. nimic nu sunt said, on Februarie 20, 2017 at 10:15 pm

    Cerem respectarea dreptului de a ne apara credinta ortodoxa
    https://www.petitieonline.com/cerem_respectarea_dreptului_de_a_ne_apara_credinta_ortodoxa#sign

    Apreciază

    • Mihai said, on Februarie 21, 2017 at 5:56 am

      Un alt Pr care a făcut publică nepomenirea este Nicholas Manolis care a încetat pomenirea episcopului de Tesalonic Antimos, sursa katanixisblogspot.gr

      Apreciat de 1 persoană

  9. Calator Astral said, on Februarie 21, 2017 at 8:28 am

    Românii din Spania i-au celebrat pe Valeriu Gafencu și Pr. Gheorghe Calciu. Sfântul Închisorilor este ”un sfânt popular, care a fost canonizat deja de neamul românesc”
    http://www.jurnalulromanesc.at/romanii-din-spania-i-au-celebrat-pe-valeriu-gafencu-si-pr-gheorghe-calciu-sfantul-inchisorilor-este-un-sfant-popular-care-a-fost-canonizat-deja-de-neamul-romanesc/

    Apreciat de 1 persoană

  10. Marius ilie said, on Februarie 21, 2017 at 4:54 pm

    Russia considers introducing tax on cash transactions https://www.rt.com/business/378126-russia-cash-transaction-limit/

    Apreciază

  11. Iones said, on Februarie 21, 2017 at 5:47 pm

    OFF-TOPIC

    Presedintele PSD, Liviu Dragnea, at fi de accord cu „parteneriatul civil”: „Pe de o parte trebuie sa sustinem ideea de casatorie intre barbat si femeie, dar pe de alta parte nu trebuie sa fim foarte radicali. Societatea romaneasca trebuie sa caute tot timpul modalitatea prin care orice sursa de divizare sa fie exclusa.”

    Articolul complet este aici: http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21621106-liviu-dragnea-multe-ori-cei-care-initiat-referendum-fost-cei-care-pierdut-final.htm

    Apreciază

  12. sica said, on Februarie 21, 2017 at 7:20 pm

    Cum poti sa construiesti un acoperis si o casuta (coliba) in padure fara scule si tehnologie.
    DOAMNE AJUTA.

    Apreciat de 1 persoană

  13. sica said, on Februarie 21, 2017 at 8:43 pm

    Cum se testeaza varza daca este modificata genetic

    Apreciază

    • el said, on Februarie 22, 2017 at 8:08 pm

      sica

      cum poti sa aduci aici asemenea INSELARI si PROSTII?
      blogul ala care se autointinutleaza pretentios „secretulcunoastreii” e mai degraba secertul NEcunoasterii LIMBARE , sau prostul cu ifose de „cunoscator”….

      frate tu ai ceva disceramant sau inghiti orice VOMA?

      Apreciază

  14. Dorel said, on Februarie 22, 2017 at 1:30 am

    Din seria pamantului plat, ar exista o limita la ceruri sus:
    http://beforeitsnews.com/science-and-technology/2016/06/swiss-balloonist-who-witnessed-the-flat-earth-in-1931-true-story-2831054.html

    Apreciază

  15. IULIA TIPA said, on Februarie 22, 2017 at 9:42 am

    Avand in vedere hotararea Sfantului Sinod din februarie 2017 prin care se ia act de dispozitiile Noului Cod PENAL si pe cale de consecinta se dispune luarea masurilor de prevenire a faptelor penale, toti parintii nepomenitori pot sa adreseze o notificare Patriarhului prin care sa i se pune in vedere perpetuarea faptelor care intra in sfera penala in teritoriu… :))))))))
    Sa-i fie notificata solicitarea de a lua act de faptul ca BOR prin autoritatile canonice este in imposibilitate de a proceda la aplicarea dispozitiilor Regulamentului Autorităţilor Canonice Disciplinare si al Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române pe care, de altfel, il invoca in mod nelegal.Autoritatea d-voastra si a B.O.R nu poate fi manifestata decat in limitele prevazute de dispozitiile legale in vigoare, limite carora se subordoneaza si atributiile d-voastra de serviciu.
    In speta,efectele juridice ale lipsei aprobarii de catre stat a codurilor canonice se concretizeaza in situarea demersului d-voastra in afara cadrului legal.
    Altfel spus, Biserica Ortodoxa Romana prin organele de conducere nu poate demara procedura disciplinara prin intrunirea Consistoriului eparhial, nu poate dispune masuri disciplinare nu-si poate exercita prerogativele instituite prin Regulamentului Autorităţilor Canonice Disciplinare si al Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române
    Autoritatile canonice ale bisericii (autoritatile canonice disciplinare si de judecata ) isi exercita autoritatea biserioceasca fie in mod direct, fie prin organisme constituite in acest sens.
    Astfel, in exercitarea judecatii bisericesti, autoritatile canonice ale BOR actioneaza fie direct emitand sentinte disciplinare sau de judecata, fie prin intermediul unui organism ajutator, in speta, consistoriul eparhial.
    Lipsa procedurii de aprobare prin Hotarare de guvern a codurilor canonice in conditiile legii interzice exercitarea autoritatii canonice , respectiv: intrunirea consistoriului eparhial, emiterea sentintelor disciplinare sau de judecata sau mai explicit, urmarea oricarei proceduri instituita prin Regulamentului Autorităţilor Canonice Disciplinare si al Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române sau aplicarea prevederilor acestuia.

    TOTI PARINTII NEPOMENITORI POT SA MA CONTACTEZE PENTRU A LE REDACTA DOCUMENTELE NECESARE ( CATRE EPISCOP ,ETC) PRO BONO.
    TEL : 0742 753672
    AV. IULIA TIPA

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: