Sute de angajați ai Companiei Epicenter au deja microcip implantat în mână, iar campaniile de promovare a implantării sunt în plină desfășurare
Iata ce putem citi la Sute de angajați ai Companiei Epicenter au deja acest microcip implantat în mână, iar campaniile de promovare a implantării sunt în plină desfășurare (VIDEO) de pe Info Alert:
Reprezentanții bisericilor văd acest fapt ca fiind viitorul sumbru al omenirii. Campaniile de implantare a microcipurilor pentru angajați nu țin cont însă de textele biblice. Sunt deja 400 de angajați ai companiei suedeze Epicenter care au acest microcip implantat în mână, iar campaniile de promovare a implantării cipurilor continuă.
Marile firme prezintă „facilitățile” oferite de aceste microcipuri: poți deschide ușile fără a avea nevoie de cheie sau de card de identificare, poți servi drept card bancar atunci când mergi să cumperi ceva, fără să mai fii nevoit să porți cu tine bani cash.
Postul de televiziune NBC News a prezis că în anul 2017 toți americanii vor primi un astfel de microcip. Autoritățile vor să convingă populația să accepte implantul cu cip RFID.
Mulți dintre americani sunt speriați de gândul că prin acest sistem de urmărire, guvernul va avea o totală putere asupra întregii populații. Situația prezentă pare a fi anticipată de textul biblic unde sunt scrise următoarele, în Apocalipsa lui Ioan:
„16. Şi ea (FIARA sau, altfel spus, gruparea satanică a așa-zișilor ILUMINAȚI – n.n.) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn fie pe mâna lor cea dreaptă fie pe frunte.
- Pentru ca astfel nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are în trupul său semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.
- Aici este înţelepciunea dumnezeiască. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” (CODUL CU BARE cuprinde deja NUMĂRUL FIAREI).
Comentariu saccsiv:
Iluminati nu sunt fiara, ei doar pregatesc terenul fiarei. Fiara este chiar antihristul.
Cititi va rog si:
VIDEO: 666 in codurile de bare EAN-13 si UPC
Inventatorul codului de bare 666 este evreul George Joseph Laurer de la IBM …
Sa ne mai amintim faptul ca bazele CERN au fost puse de o parte dintre evreii ce au creat bomba atomica:
BOMBA ATOMICA, o afacere a elitei EVREIESTI?
Iar acolo a fost creat www:
Cercetatorii de la CERN (ce au creat si World Wide Web) vor sa produca la LHC un mini BING BANG
Dar stim ca www = 666 (ebraica):
Da un alt stat unde sa ajuns cu.microciparea fiind Cehia
ApreciazăApreciază
??? Cum asa ? De ce intr-o tara din vechiul bloc comunist ? De ce nu in Spania sau Germania sau Franta ?
ApreciazăApreciază
Hahaha!!Nu ma pot abtine ,cand vad oameni EVOLUATI ,acum saiborgizati (ciborg).Cred ca s-ar merita sa facem si un clasament cu tarile unde sunt cei mai evoluati goyimi.. spre Noua Ordine .De departe mama prostilor e prin nordul europei (suedia,norvegia) si… fata…si fata… si fata milioane de prosti.Uitate si tu cum arata,,barbatelul ”ala cu fular din videoclip,eu cred ca are c.ito..s (ca la fete)! E clar ca primele locuri la debileala demonica sunt de departe ocupate de creaturile din nordul europei.La noi ,daca le ,,indrugi” la idiotii de pe strada …tuuu…societatea civila…din statul de drept …tuuu..2 luni pe la televizor ca CIPURILE=evolutie=ca afara…tuuu,sigur dupa doua luni le ,,plantezi” in ei ,dar cu bani(hahaha).Ce debilizare in masa.Marsul Distrugatorului a facut ravagii in sufletele idiotilor ,acceptand noul demon sa le stapaneasca viata total ,el se cheama -evolutie.In numele sodomizarii in grup,al untold-ului in grup si al vacantelor in grup am predat sufletele demonului.Daca mai este o micro rezistenta ,ea nici nu mai va conta.Lumea se autodistruge deacuma din ,,inertie” si lene de a se mai opri de la aceasta autodistrugere.Doamne ajuta sa nu cadem in inselarea vrajmasului!!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Este o întrebare în Pateric: Cine este cel care, având mortul lui pe masă, plânge mortul altuia?
Părerea mea este că am ajuns, ca neam, într-o situaţie prea jalnică pentru a mai râde de alţii sau a-i arăta cu degetul. Măcar nordicii sunt eretici din moşi-strămoşi, nu au luminarea Duhului Sfânt, deci nu se poate aştepta mare lucru de la ei. Noi, însă, suntem neam ortodox, ne-am născut în dreapta credinţă doar prin vrednicia şi jertfa înaintaşilor noştri, fără să avem vreun merit propriu. Şi, în loc să conştientizăm darurile primite şi să aducem rod pentru ele, ne batem joc de ortodoxie, o pângărim cu toate ereziile fără să ne plesnească inima şi Îl trădăm pe Hristos în masă, pentru un blid de linte, din prostie, inconştienţă, nepăsare sau nesimţire.
Câţi sunt cei care se delimitează de erezie? Câţi înţeleg că erezia e moarte duhovnicească? Nu tot în iad ajung şi părtaşii la erezie, alături de cei cu cip?
Oare nu mai bine, văzând căderea altora, am lua bine aminte la noi înşine? Oare judecata noastră va fi uşoară?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cita dreptate ai sora Mirela!Popor ortodox cu o zestre de credinta inestimabila,dar inconstienti pina la uitare,astia-s romanii,astia sintem noi,marea parte a poporului roman,inconstienti de zestrea noastra ortodoxa,o aruncam la gunoi ca pe o cirpa lepadata,rivnind la desertaciunea vecinului de peste gard,ca ni se pare mai sclipicioasa si mai atragatoare.Vai de noi,ce socoteala vom da pt aceasta ignoranta si nepasare criminala,de care dam dovada in ultima vreme si-n care ne complacem cu nonsalanta multi dintre noi,dormin somnul mortii sufletesti.Doamne trezeste acest popor nepasator la plinsul Bisericii Tale,care il cheama s-o apere de coltii lupilor in piei de oaie!
ApreciazăApreciază
Roboței teleghidați, fără sentimente și conștiință, cu voința anihilată și gata să răspundă la comenzi. Nu știu dacă aceste cipuri au ajuns la astfel de performanțe, dar spre asta se tinde.
ApreciazăApreciază
Firma belgiana Newfusion din Mechelen implanteaza cipuri in miinile angajatilor.(sursa:Les moutons rnrages,05.02 2017,articolul:Une societe belge implante une puce electronique sous la peau de ses employes… .Exista si un material video.)
Doamne ajuta!
ApreciazăApreciază
Cred ca in cazul de fata mai potrivit e sa inchei cu „Doamne FERESTE!”
Am vazut mai multi comentatori pe blogul asta ca dau tot felul de stiri horror si la sfarsit scriu „Doamne ajuta”. Doamne ajuta la ce?… la inmultirea lucrurilor rele povestite inainte..? Nu mai stim nici numele Domnului sa-L chemam unde e cazul? Doamne ajuta DA, dupa rugaciune, dupa cereri de implinire spre bine…
ApreciazăApreciază
da. si eu am vazut asta. cum sa spui „Doamne ajuta” in incheierea unui comentariu in care simti nevoia sa spui „Doamne fereste”. foarte buna observatia. multumesc din suflet
ApreciazăApreciază
Corectez:Les moutons enrages.Scuze!
ApreciazăApreciază
Astia din articol se cipeaza mai mult de sanchi, ca sa fie la moda, pentru ca mare lucru nu rezolva (deschid usi, fac plati – niste nimicuri). Adevaratul pericol vine prin telefoanele inteligente care au din ce in ce mai multe aplicatii prin care-i leaga pe oameni de lumea virtuala creindu-le o sumedenie de facilitati. Apoi cipul implantat va veni firesc sub forma unui dispozitiv care va face practic acelasi lucru dar va imbunatati enorm aceasta legatura (va fi mult mai facila, mai rapida, mai sigura, mai discreta etc etc etc) si practic va potenta multe capacitati ale omului printr-o interactiune facila cu dispozitive tehnologice pregatite sa-l serveasca (ex. accesul la baze de date din cloud – de aceea ni se ofera gratuit si suntem invitati sa folosim resurse din cloud, comanda unor dispozitive electronice, legatura cu alte persoane samd).
Posibilitatile sunt practic nelimitate iar accederea oamenilor in aceasta lume virtuala ii va face mult mai eficienti in tot ce fac. Practic cine nu se va conecta acolo va fi total „rupt de lume”. Desigur ca si banii vor fi tot electronici iar manipularea lor va fi imposibila fara astfel de dispozitiv. La modul in care se schimba lucrurile acum estimez ca intr-un an doi implantul va deveni apanajul progresistilor care se vor inghesui sa-l aiba pentru multiplele avantaje oferite iar peste 4-5 ani va fi cu adevarat o necesitate pentru toata lumea.
Evident ca cei care vor refuza din diverse motive se vor plasa singuri in afara societatii. Cu toate ca vor fi vai de capul lor (traistari care-si vor duce zilele cautand prin gunoaie – dar si acelea vor fi f putine din cauza sistemului de management al rezidurilor), este foarte probabil ca vor fi si chinuiti de unii ce se vor transforma in tortionari ca urmare a unor semnale vagi venite din ungherele constiintelor adormite care le vor da sclipiri de intelegere a adevarului in care se afla cei care refuza si pentru a-si refula astfel de sentimente ii vor lovi pe acestia.
Mila Domnului
ApreciazăApreciat de 1 persoană
FACEBOOK investeşte în „telepatia” neuroştiinţifică ce POATE CITI MINTEA OMULUI şi îi poate raporta gândurile către Agenţia Naţională de Securitate
sursa: OrtodoxINFO
http://ortodoxinfo.ro/2017/02/07/facebook-investeste-telepatia-neurostiintifica-ce-poate-citi-mintea-omului-si-ii-poate-raporta-gandurile-catre-agentia-nationala-de-securitate/
ApreciazăApreciază
De remarcat în poza din articol este faptul că au ales implantarea cipului în mâna… stângă.
ApreciazăApreciază
off-topic: Nu mai gasesc aici pe blog postarea dar imi aduc aminte de niste postari mai vechi (parca erau mai multe) cu niste preoti ortodocsi prin Ucraina, implicati in revolta de acolo… sau in lupta impotriva rusilor. Nu le mai gasesc! Dar iata de ce la cautam! Parca seamana cu Ucraina (inca un detaliu, dupa multe alte asemanari)?
https://www.mail.com/int/news/europe/4953398-people-power-romania-halts-corruption-decree.html#.1258-stage-hero1-8
ApreciazăApreciază
Oamenii astia chiar nu se informeaza deloc inainte sa accepte asa ceva? Sunt atat de multe informatii pe Internet despre pericolele gadgeturilor implantabile. Si chiar daca esti un sceptic cand vine vorba de conspiratii, poti sa gasesti diverse informatii ingrijoratoare chiar pe siturile companiilor care produc sau vand asa ceva.
Intr-un articol scris de Buhnici pe situl lui, dupa ce si-a implantat cipul, am gasit o imagine care face referire la una din din companiile respective. Nu e nevoie sa stii prea multe ca sa devii prudent cand intri pe un site care se numeste Dangerous Things (http://www.dangerousthings.com). Compania se ocupa de „biohacking” si „Biohack the planet!” e indemnul lor, in partea de jos a paginii.
Din „Crezul lor”: „”Credem ca biohacking-ul e urmatoarea faza in evolutia umana.” sau „Corpurile noatre ne apartin, ca sa facem ce dorim cu ele.”
Unul din proiectele lor e Vivo-key – o platforma implantabila de tip NFC (Near Field Communication) pentru aplicatii de identificare, securitate, criptografie si plata iar invazivitatea in viata personala e foarte evident anuntata in titlul paginii de prezentare a proiectului: „When digital identity gets personal… really personal”. Nu stiu cum ar putea sa fie considerat in regula un produs de identificare care, pe langa ca e implantabil, mai e si „…foarte personal”, intr-o lume in care securitatea datelor nu poate fi asigurata. In plus, Vivo-key e imbunatatita prin combinarea cu o alta platforma multi-aplicatie numita Fidesmo, pentru a face posibila INLOCUIREA TUTUROR CARDURILOR din portofel cu un singur dispozitiv. Asta il face pe utilizator complet vulnerabil si controlabil.
Si inca un detaliu. Numele companiei care distribuie aceste produse in Australia e CHIP MY LIFE. Suna sinistru. Parca ar fi o cerere de inrobire. Poate ca si simpla asocierea dintre „chip” si „my life” ar trebui sa aprinda niste beculete in capul unora.
ApreciazăApreciază
O sa devina o moda si asta cu microcipurile in mana, exact cu facebookul, ca au inebunit astia mai batranii acum cu el si pustanii,sa vezi cand o sa fie si vindecatoare, de o a vindece boli incurabile si mai stiu eu ce, sa vezi cand renunta la insulina , ce cu placere o sa isi bage microcipul , inca i vor invita sa le bage unde vor ei , numai sa il bage.
ApreciazăApreciază
da, din pacate, este un fenomen larg raspundit deja in Suedia. Am rude acolo, care desi au plecat cu constiinta crestina, in cativa ani „ceva” a facut click si s-a schimbat in mintea lor…
Ba chiar amicii lor suedezi, pe care i-am intrebat despre faza cu cipurile, au zis TOTI ca abia asteapta!! Si le-am zis „Bine, bine, dar chiar daca nu credeti treaba din Apocalipsa cu pecetea – ei fiind toti pe trend new-age si ateu-evolutionisti, tot nu vi se pare ca ati fi controlati? Adica sa stie cineva tot timpul chestii mereu despre tine, la nivel muuuult mai avansat si profund decat informatiile date de un smartphone acum?”
…si raspunsul (la care nu ma asteptam sincer, crezand ca ne limitam la cipuri) a fost ca ei de fapt abia asteapta TRANSHUMANISMUL!!!! Adica nu doar cipurile. Asta e „apa de ploaie”
In tarile nordice sunt muuult mai multe informatii larg raspandite, reclama si promovare pentru transhumanism si ei cred sincer ca „asta e noul upgrade uman …cum au evoluat bacteriile in primele fiinte si blabla… next phase este sa fi cyborg. Este evolutia normala!!!”. …
…de s-ar mai afla pe pamant macar un Sfant sa planga rauri de lacrimi pentu noi TOTI!!! …cunosc suedezi care sincer intrec in „virtuti crestinesti” pe multi crestini: milostenie sincera si din tot sufletul, pace si bladete si altele. Stiu ca toate sunt in zadar fara dreapta credinta, dar e dureros sa vezi cum secera acolo diavolul din start multe suflete care poate usor s-ar fi mantuit in ortodoxie. …iar acum cu nanotech nici nu va mai fi ca in vechime cand cei care nu au ajuns la cunostinta Adevarului vor fi judecati dupa faptele bune.
Am putea sa ne rugam un picut si pentru ei, si pentru noi pentru toti, sa fie cat mai putini care sa ia cipuri si nanobiti. …caci pana una-alta nici noi nu suntem mantuiti. Domnul sa ne intareasca pe toti!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
@Iuliana. am avut o discutie cu un coleg de munca apropo de suedia si norvegia…om integru…cu familie, cu copii…nicio problema….dar m-a dezamagit cand a inceput sa ridice in slavi tarile astea…cat de perfecte sunt si cum s-au ridicat ele din gunoi…ca acum sunt pe cai mari ca sunt disciplinati…si i-am retezat-o cu: ar fi bine sa iti ia copilul ca ai ridicat tonul la el?” …a inceput sa o dea de gard…ca nu e asa…ca am eu impresia…ca inseamna ca e mai bine la noi cu coruptie si bla bla bla…si i-am zis: da…e mai bine la noi..inca…ca prefer sa fiu om liber decat robot….. si a tacut:)) si sunt multi care gandesc asa…muulti…dar nu se gandesc si la consecinte…zici ca sunt orbi. si sa nu ma judecati aspru…nu imi place deloc ce e la noi…e din ce in ce mai rau. sa nu intelegeti ca sunt de acord cu ce e la noi. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi, pacatosii!
ApreciazăApreciază
1.600 £ pentru imigranții care atacă Europa
07 Feb 2017 – 19:40
Organizația teroristă Stat Islamic (SI) a pus ochii pe sute de refugiați și imigranți care se îndreaptă spre Europa, cerându-le să pornească Jihadul asupra Occidentului. În schimb, gruparea islamistă le oferă acestora banii necesari pentru a pătrunde ilegal pe continentul european. „Schema” brevetată de SI pare să explice valul de atentate care a zguduit Uniunea Europeană în ultimii doi ani.
Stat Islamic oferă până la 1.600 de lire sterline imigranților din taberele aflate în Liban și Iordania, dacă aceștia acceptă să fie recrutați de teroriști,….
http://jurnalul.ro/stiri/externe/1-600-pentru-imigrantii-care-ataca-europa-735260.html
ApreciazăApreciază
off topic
http://www.activenews.ro/economie/Cum-se-vede-la-Visegrad-revolutia-anti-PSD-de-la-Bucuresti-%E2%80%9EAsistam-la-revolta-Germaniei-impotriva-unui-guvern-care-incearca-sa-schimbe-unilateral-statutul-de-colonie-a-Romaniei-.-Cele-trei-masuri-care-ar-declansat-represaliile-gruparii-Merkel-Soros-140830
ApreciazăApreciază
Marius Albin Marinescu-Justitiarul siban
·
Dracu’ sa va ia cu masoneria voastra cu tot, care va leaga intre voi si v-a facut sa va imbarligati cozile!
Klaus Iohannis, traficantul de copii, individul care si-a cumparat prima casa in anul 1992 cu 70.000 de marci germane provenite din vanzarile de copii, felicita iresponsabilii care si-au dus copiii la un miting care putea sa degenereze in violente! Cica respectivii le-au facut educatie civica. Da, hitleristii ca Iohannis indoctrinau copiii de mici! Nu-l numesc hitlerist pe sas doar fiindca este de etnie germana, dar individul chiar a condus o organizatie care s-a declarat oficial succesoare a Grupului Etnic German, desfiintat de Conventia de Armistitiu si regele Mihai in 1944, condamnat pentru nazism si crime de razboi de catre Tribunalul de la Nürnberg! Cititi aici ca sa va convingeti:
http://www.justitiarul.ro/jaf-imobiliar-la-sibiu-retroceda…/
Tocmai ce a scris si Radu Golban despre acest subiect:
http://www.stiripesurse.ro/klaus-iohannis-un-tun-de-15-mili…
Revenind la copii, cum isi permite un individ care nu a crescut prunci in viata lui – doar i-a vandut pe ai altora! – sa dea sfaturi unui popor intreg cum sa-si educe odraslele? Nu ti-e rusine, ticalosule?
Atentie, nu sunt pesedist! Ba chiar ii condamn si pe papagalii aia ca desi au avut si au toate informatiile, sustinute de dovezi, cu infractiunile comise de Klaus Werner Iohannis, nu le-au facut publice, fiind astfel complici. Dracu’ sa va ia cu masoneria voastra cu tot, care va leaga intre voi si v-a facut sa va imbarligati cozile!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
http://www.activenews.ro/economie/Cum-se-vede-la-Visegrad-revolutia-anti-PSD-de-la-Bucuresti-%E2%80%9EAsistam-la-revolta-Germaniei-impotriva-unui-guvern-care-incearca-sa-schimbe-unilateral-statutul-de-colonie-a-Romaniei-.-Cele-trei-masuri-care-ar-declansat-represaliile-gruparii-Merkel-Soros-140830
ApreciazăApreciază
Cerem respectarea dreptului de a ne apara credinta ortodoxa
https://www.petitieonline.com/cerem_respectarea_dreptului_de_a_ne_apara_credinta_ortodoxa#sign
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Miting spontan???!!!
http://m.cotidianul.ro/oamenii-lui-felix-tataru-sunt-implicati-in-organizarea-si-popularizarea-protestului-295737/
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poate n-o sa va vina sa credeti cine mai face propaganda pt Zian „Arsenie” Boca.
Incepand de la minutul 8:22 cred ca pana pe la min 13, poate zice si mai incolo, dar n-am mai avut rabdare sa ma uit mai departe, mi-a fost deajuns.
Nu ma mira ca acest sectar sambatar gretzos ii face propaganda, fiindca e in duhul lui, la fel ca si puzderia de ocultisti care ii fac propaganda.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
acum sunt buni si ortodocsii, se mantuiesc si ei, e buna si crucea, pot veni linistiti sectarii la orodocsi ca nu mai sunt diferente intre ei……
ApreciazăApreciază
Vanzarea de bilete folosind tehnologii biometrice: https://sputniknews.com/europe/201702071050437501-uk-railroad-ticketless-technology/
Imaginati-va ca acest lucru va functiona la un moment dat pe scara larga; daca nu vei fi inregimentat in baza lor de date nu vei mai putea calatori nicaieri. Probabil nici nu vei mai putea cumpara nimic si … asa mai departe.
ApreciazăApreciază
Off topic : par. Staicu nu se lasa. Daca ar fi caine, l-ar sfasia pe Sacsiv, dar nefiind, loveste si el cum poate.
http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2017/02/07/raspuns-la-intrebarile-cititorilor-despre-administratorului-site-ului-saccsiv/#comment-6180
ApreciazăApreciază
Iata si raspunsul meu catre pr. Staicu (sper sa mi-l publice) :
„Parinte, nu saccsiv este problema, ci d-ta ! Nu-ti vezi barna din ochiul d-tale, ci paiul lui Saccsiv. Mandria e la d-ta cat casa. Se vede chiar din titulatura cu care semnezi : „pr. dr. Cipr.I. S….”. La ce-ti trebuie sa scoti in evidenta ca esti doctor in teologie ? La ce-i trebuie preotului un asemenea adaos, cand stiut este ca el e doctor sufletesc si nu mai are nevoie de alte adaosuri lumesti ? Lasa-i pe academicieni si pe alti stiutori a toate sa-si gramadeasca titluri si para-titluri, iar daca ai dobandit prin studii stralucite (cum banuiesc) si titlul de dr., nu-l mai pune la cartea de vizita, pt. ca faci de la inceput impresia ca tii sa ti se recunoasca meritele, adica sa fii apreciat de lume. Arhiepiscop dr. Teodosie Petrescu, alt doctor !!! Cercetat penal, sarmanul ! Pacat de doctoratul lui si de toate ostenelile lui ! Eu mult ma intristez pt. necazul prin care trece, dar cel mai mult ma doare ca nu s-a dezis macar el de summit-ul din Creta. Deci sa revin la razboiul pe care il duci cu Saccsiv. D-ta n-ai fost cinstit fata de el inca de nla inceput si l-ai muscat cat ai putut, desi el te-a promovat pe blog cu mult entuziasm. Munca lui de aproape un deceniu a intors pe multi din bezna. Cunosc eretici care au venit la dreapta credinta dupa ce au stat o vreme pe blogul lui si, desigur, i-au ramas loiali. Nu vad ceva rau ca face apel la cititori sa contribuie si ei cu picatura lor pt. intretinerea blogului si a portalului. Prin indemnul lui s-au strans fonduri pt. multi necajiti care erau in pragul evacuarii din case, neputand sa-si mai achite facturile la banci, la lumina si pt. cei care au trecut prin operatii grele si pt. multe altele. Dvs. ati uitat cand a facut apel la noi in repetate randuri sa venim in ajutorul preotilor proaspat caterisiti de ereziarhi, deci si pt. dvs. si sa ne gandim ca odata ramasi fara parohie nu veti mai avea cu ce sa va intretineti familiile. Ne-a spus : ”fratilor, sa ne rugam pt. par. Staicu, Buza, Grigorie, Macarie si toti ceilalti , dar sa ii ajutam si cu bani, caci le va fi foarte greu de acum inainte”. Dar dvs. uitati desigur aceste lucruri care tin de nobletea lui si vreti doar sa aflati precis din ce traieste el, din ce traieste Gabriel, daca au servici, daca le place munca, sa dea cu sapa, sa spele podele etc. Sigur ca niciunul din ei nu s-ar da in laturi de la vreo munca, pt. ca munca nu-i injoseste, ci ii inalta, dar daca se vor duce, cum vreti dvs. la cazma, venind acasa rupti de oboseala le va mai arde de blog ? Vor mai avea putere si timp sa posteze articolele pe care noi le citim zilnic pe nerasuflate ? Imi pare rau sa v-o spun, dar daca nu era Sacsiv, dvs. nu erati cunoscut la ora actuala. Se pare ca sunteti mai degraba judecator decat parinte si nu razbate niciun pic de dragoste din cele cuvintele dv. Ar fi cazul sa-i cereti iertare lui Saccsiv pt. toate atacurile de pana acum si sa va veniti in fire, caci nu ne e de folos niciunuia sa ne duelam, ci sa ne iubim si sa ne sprijinim intre noi toti care ducem lupta impotriva Fiarei ecumeniste”.
ApreciazăApreciază
deci pana la urma problema e ca i-a stricat Vasile imaginea…, pai importanta este imaginea in fata lui Dumnezeu si constiinta fiecaruia ca sa nu mai zic ca imaginea ne-o modelam singuri, pentru ca cine are ceva de priceput pricepe oricum ce vrei sa faci sau sa zici, cine nu e instare sa priceapa…..nu va pricepe oricum, asa ca ceea ce ramane e doar propria constiinta, doar ea te poate face sa fii impacat ……
cand am vazut ca nu a raspuns la suspiciunile lui Vasile legate de mesajele alea am zis ca e din noblete cu toate ca erau binevenite niste lamuriri insa nu inteleg de unde si pana unde reactia asta acum…..
….si atata timp cat mentine linia Sfintilor Printi si a Adevarului nu inteleg ce conteaza cate poze are pe net, Vasile.
As fi vrut sa vad concret in planul ortodoxiei ce anume il deranjeaza la Vasile, si mi-ar fi placut sa vad ceva argumente patristice, in sfarsit, Dumnezeu sa ii miluiasca pe amandoi!
ApreciazăApreciază
Am fost anuntat recent ca firma la care lucrez a optat pentru inlocuirea tichetelor de masa cu un card cu CHIP asemanator celor bancare, unde se vor vira banii ( contravaloarea) echivalenti cu tichetele de masa pentru o luna intreaga
am fost curios sa vad cum vor arata viitoarele tichete de masa si iata ca am gasit:
https://www.edenred.ro/ro/produse-si-servicii/beneficii-extra-salariale/tichete-de-masa-pe-card2
un plastic cu CHIP , aproape identic cu cel de la banca…
La cum cunosc eu conducerea firmei ar fi inutil sa cer pentru mine sa se ramina pe vechiul sistem, caci nu vor accepta…..asa ca tot ce imi ramine e sa imi gasesc alt servici cat mai repede.,…..unde prefer sa nici nu existe tichete de masa, decat sa imi aduca dracul painea pe masa
ApreciazăApreciază
cca70, nu se poate sa iti faci cont bancar si sa bage acolo banii de pe tikete , sa le poti scoata pe luna , intr-o anumita zi?
ApreciazăApreciază
nu se poate asa ceva…tichetele de masa sunt ” bani pentru hrana” si nu pot fi cheltuiti ( teoretic) decat pe hrana….deci nu vor accepta sa le transforme in bani si sa le vireze in contul bancar
ApreciazăApreciază
exact. azi am vazut la un supermarket ca tichetele de masa se pot folosi doar pentru produse alimentare…nu mai e ca inainte. nu mai e doar „teoretic” cca70….e real…nu mai poti lua cu tichete de masa decat produse alimentare. au implantat un program si la casa iti spune cat poti plati cu tichete si cat trebuie sa pui diferenta. nu cred in veci ca ar putea transforma tichetele in bani cash:))) pai…atunci pt ce au luptat atat? sa se intoarca inapoi? ha ha…nuuuu…vor sa fii cat mai dependent de ei…clar. si sa te controleze pas cu pas…nu ai card…ai tichete….ai alte facilitati ca de exemplu programul ala cu tichete de vacanta ….asa e la inceput…te imbie…ca e o suma frumisica si poti sa iti faci concediul cateva zile ok….dar, va venii vremea cand totul va fi pe card…si nu mai poti renunta…ca de…te-ai obisnuit…si iti place sa te rasfeti cateva zile…doar nu muncesti ca un rob un an de zile si sa nu te duci in concediu (am zis rob??…oare de ce? ha ha ha) asa e vorba, nu? dar e si adevarul…si te faci rob pe mai departe…dar nu la cine trebuie! si uite tot asa…pe mai departe..usor usor…ca nici nu poti sa il faci pe om sa inteleaga ca se leaga singur…ca nu ai argumente in prima faza…doar teorii..de ce se poate intampla…si nu te cred…ba te si injura ca esti idiot…si uite asa…te prinde…si bine de tot..si nu mai poti scapa. pe de o parte ca nimeni nu e langa tine…ca ceilalti nu au ajuns in faza ta…sau cei care au ajuns sunt deja la limita si ai intrerupt legaturile cu ei…ssamd…o perpetua nebunie. ooooffffff…asa se intampla…si majoritatea, printre care si eu din nefericire, punem mai mult pret pe ce spune societatea…decat ce spune Domnul Iisus Hristos si Sfanta Treime in Sfanta Scriptura si Sfintii Parinti. asa se intampla. ooooofffffff. iertare ca am plecat de la un subiect si am ajuns la altceva!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
iti sta mintea-n loc …
dar totusi, mai surprinde pe cineva ?
http://www.evz.ro/binomul-renaste-din-propria-cenusa-coldea-nu-a-plecat-din-sri.html
.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
in prima zi piata V. full : 50-60 de mii raportat de toate televiziunile
apoi, televiziunile sri-ste, la aceeasi piata V. : 300.000 de oameni
.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
[…] Sute de angajați ai Companiei Epicenter au deja microcip implantat în mână, iar campaniile de pr… […]
ApreciazăApreciază