SACCSIV – blog ortodox

Foto: VILA de la SINAIA a parintelui ARSENIE BOCA / A fost torturat inainte de moarte?

Posted in Arsenie Boca by saccsiv on ianuarie 17, 2017

Cati dintre voi sau dintre parintii vostri v-ati cumparat pe vremea lui Ceausescu o vila?

A fost torturat inainte de moarte parintele Arsenie Boca?

Iata ce putem citi la Povestea neştiută a lui Arsenie Boca şi cum a murit acesta la Sinaia de pe OBSERVATORULPH din 6 Noiembrie 2015:

boca

Pe 28 noiembrie se împlinesc 26 de ani de când părintele Arsenie Boca a trecut în neființă și, chiar dacă numele său este cunoscut de cei mai mulți români, puțină lumea știe că Sfântul Ardealului, așa cum a fost supranumit, a murit la Sinaia, într-o casă bine ascunsă de pădurea deasă. Aici, în această clădire unde s-a aflat atelierul său de pictură și chilia sa, părintele Arsenie Boca și-a pterecut ultimii 12 ani din viață, înconjurat de măicuțele de la mănăstirea Prislop pe care le-a salvat de prigoana securității.

Din păcate sau poate din contră, această casă, care s-a păstrat și astăzi, nu se vizitează. Aici nu au acces nici măcar fețele bisericești și nici închinători mai evlavioși. Cele 12 măicuțe, dintre care zece au fost martore la ultimele clipe de viață ale duhovnicului lor, au ales să păstreze cu strictețe confidențialitatea, dar și o distanță față de tot ceea ce înseamnă laic pentru că asta a fost rânduiala lăsată lor de părinte. Nici măcar Arsenie Boca nu primea pe nimeni în visită la Sinaia. Făcea acest lucru fie la Prislop, fie la biserica de la Drăgănescu, aflată în județul Giurgiu.

Cum a ajuns Arsenie Boca la Sinaia

Este cunoscut faptul că spre finalul anilor 50 a început prigoana securității împotriva celor care purtau haine preoțești, iar părintele Arsenie Boca este unul dintre cei care a suprotat cele mai mari chinuri din partea comuniștilor. Se temeau de el în primul rând pentru că reușea să adune în jurul său  un număr foarte mare de oameni, lucru deloc apreciat în acei ani, iar în al doilea rând zvonurile legate de faptul că Arsenie Boca sprijinea sau fraterniza cu mișcarea legionară, era poate, acuzația cea mai grave. A fost alungat de la Prislop și obligat la domiciliu forțat în București. Nu rămâne mult acolo, însă. În secret și cu multă precauție se întâlnea cu măicuțele în speranța că vor putea împreună să păstreze unită comunitatea.

„Maicile din obștea Prislopului veche întotdeauna au căutat să rămână unite pentru că știți, în 59 călugării au fost răspândiți care încotro, au căutat să rămână sub formă de comunitate, de obște și inițial nu au avut unde să se ducă. S-au retras pe la rude din zona Rășinari, au stat cât mai grupate. Chiar și atunci părintele și măicuța noastră stareță care și ea este înmormântată la Prislop, un pic mai jos de părintele Zamfira, au avut domiciliu forțat în București, pentru că ei erau personalitățile urmărite de securitate, dar veneau pe ascuns la maici ca să mențină acest duh monahal, această comunitate cu care s-a pronit, nu să se întoarcă în lume….vă dați seama”, ne-a povestit una dintre măicuțele care are acum grijă de casa părintelului din Sinaia.

Așa s-a făcut că, după îndelungi căutări, părintele Arsenie Boca să găsească la Sinaia, într-o zonă retrasă, înconjuartă de o deasă pdure de brazi, la poalele muntelui, o casă aflată încă în construcție, dar scoasă la vânzare. Prorpietarul, un arhitect, suferea de o boală incurabilă și se decisese să renunțe la vila sa de vacanță. Cu bani adunați de la măicuțe și de la rudele acestora, Arsenie Boca achiziționează această casă. Ulterior, în aceeași curte mai construiește o altă clădire, după planurile și proiectele sale. Rămâme aici 12 ani, până în ultima zi a vieții sale.

Casa de la Sinaia era locul unde părintele se retrăgea pentru rugăciuni, dar și pentru a scrie și a picta. Aici iau naștere icoanele care împodobesc catapeteasma de la Prislop și de la biserica Drăgănescu și tot aici scria. De altfel, cele din urmă însemnări ale sale sale, păstrate cu sfințenie după moartea părintelului, au fost publicate de măicuțe.

„Sunt manuscrise pe care noi le-am editat în cartea Îngerul cu cădelniță de aur sau Omul îmbrăcat în haine de in, prefațată de presfințitul Daniil Stoenescu de la Vârșeț… în partea a doua sunt manuscrise de-ale părintelui, așa cum le-am găsit aici la Sinaia. Deci cam activitatea asta a fost, dar, sigur că părintele punea mâna peste tot, lucra orice, îndrepta orice, era desăvârșit gospodar nu numai scriitor sau pictor. Gardul, poarta sunt după planul dânsului, magazia este după planul dânsului, măsuța din piatră naturală de prin zona Făgărașului ca și la Sâmbăta, deci toate, toate,” a mai spus măicuța Maria.

Chilia

Despre chilia în care a creat și s-a rugat părintele Arsenie Boca se vorbește cu multă pioșenie și respect. Nimeni nu a îndrăznit, din ziua morții, să se atingă de lucrurile lăsate de părinte. Nimic nu a fost schimbat acolo, nici măcar așternutul. Din când în când se face doar curat și atât.

„Avea chilia dânsului unde a rămas totul neschimbat, nici pat, nici așternut… a rămas exact așa cum a fost ca în ziua în care a murit. Nu ne permitem să facem acolo modificări și nu va fi dată spre vizitare. Nu pe asemenea lucruri punea preț părintele și ar fi trist din partea noastră să facem acest lucru,” a explicat măicuța Maria reticența comunității de la Siniaia față de curioși.

Sunt ani de zile de când, despre Arsenie Boca au apărut tot atâtea povești încât poate concura cu un star de cinema sau cu un erou de basm. Se caută senzaționalul și mulți încearcă să descopere câte o nouă minune sau vreo vorbă de duh atribuită aiurea Sfântului Ardealului de care se agață, e adevărat în disperare de cauză , cu gândul că îi va fi mai bine în viață. Uităm cu toții că, de fapt, credința înseamnă cu totul și cu totul altceva, în niciun caz o fotografie cu portretul părintelui, agățată într-un cui, pe post de icoană.

„Știu că acum se umblă după senzațional, dar ceea ce am sfătui noi pe oameni este să citească adevăratele scrieri, dacă citești o carte de-a părintelui sesizezi imediat exagerările care se spun acum despre el. Totul este foarte clar, scris cu acuratețe, e limpede, te trimite la sensuri și sensuri și la meditație, pe când ce apare acum pe…hm. Pe asta punea accent, pe învățăturile pe care ni le dă. El astea ne-a învățat…Ați văzut cum se îmbulzește lumea să sărute hainele preoțești, atinsul…astea sunt lucruri secundare, esențial este să trăim după învățătura pe care ne-a dat-o, adică ce am băgat în mintea și în purtarea noastră, asta este cel mai important, nu alergatul acesta după…. Știți cum? Omul ar face tot imediat lucruri din astea exterioare, să se închine de nu știu câte ori, să-și ia nu știu câte fotografii, să facă un anume ritual, dar lucrurile nu stau așa ca la farmacie, ci trebuie să atingă ceva în suflet, să miști ceva din tine, înăuntrul tău,” a mai spus măicuța Maria.

A murit de moarte naturală

Poveștile, invențiile legate de Arsenie Boca nu au ocolit nici ultimele clipe de viață ale acestuia. Au existat „regizori” care au adus în fața opiniei publice tot felul de variante ale cauzei morții Sfântului Ardealului. S-a spus că ar fi murit schingiuit de securiști, legat de un copac dintr-o pădure din Sinaia, ba chiar că ar fi fost otrăvit și câte și mai câte. Bazaconii, susțin măicuțele care au avut grijă de părinte până în ultima clipă. Arsenie Boca era suferind de tânăr, avea probleme caridace,  și și- a presimțit sfârșitul încă din toamna anului 1988, când și-a luat adio de la credincioșii de la Prislop.

„A murit de moarte naturală, nimeni nu l-a omorât. Sunt tot felul de povești, bazaconii, să mă iertați. Toată lumea adaugă folclor după folclor ca să înflorească,  dar nu este adevărat. Părintele a murit de moarte naturală. Am înțeles că a avut probleme cu inima încă din tinerețe. Chiar cu o lună înainte încă se plimba prin curte. Și-a prevăzut sfârșitul, e adevărat, și în 88 parcă și-a luat rămas bun din Prislop și în primăvara lui 89 din Drăgănescu, de la credincioșii de acolo. Dânsul știa că se va duce, „susține măicuța Maria.

„Nu vrem să se întâmple și aici ca la Prislop”

Cele 12 măicuțe care au rămas unite încă de pe vremea când duhovnic le era Arsenie Boca țin cu strictețe la decență și se luptă ca nu cumva refugiul lor să fie invadat așa cum se întâmplă la Prislop.

„Prislopul e deja invadat de oameni, maicile nu-și mai găsesc timp să se adune sufletește, ar trebui într-un fel conceput un traseu care să ocolească mănăstirea. Nu se poate așa, afluxul acesta de mireni și nu vrem să se întâmple și aici același lucru.

Lucrurile sunt mult mai sfinte și mult mai serioase și părintele însuși a fugit de slava asta deșartă de doi bani, să mă iertați, și acum să aibă parte de așa ceva, pe noi de doare foarte mult. Nu se poate să-l coborâm la nivelul acesta! A fost de o înălțime sufletească deosebită.”

   Comentariu saccsiv:

A fost prigonit, dar indubitabil nu cum se exagereaza. Ca un prigonit nu poate strange in jurul sau atatea maicute si cu atat mai putin o mare suma de bani cu care sa cumpere o vila in constructie la Sinaia pe care mai apoi s-o mai si termine si extinda.

Si iata ca nici n-a fost torturat pana la moarte de Securitate.

Cititi va rog si:

AUDIO: Parintele ADRIAN FAGETEANU despre parintele ARSENIE BOCA, despre MISCAREA LEGIONARA, despre VERONICA de la Vladimiresti si alte amintiri din viata sa

De ce parintele Arsenie Boca l-a pictat pe ereticul Francisc printre Sfinti?

FOTO: De ce l-a pictat parintele ARSENIE BOCA pe ereticul ULFILA in biserica DRAGANESCU? Sau nu era eretic?

FOTO: De ce a pictat parintele ARSENIE BOCA Biserca Ortodoxa si Erezia Catolica in acelasi semicerc de raze la Biserica Draganescu?

DE CE parintele ARSENIE BOCA si-a pictat PROPIUL CHIP in reprezentarea Sfantului IOAN BOTEZATORUL de la Biserica din Draganescu?

Parintele ARSENIE BOCA. Noutati Comisia de canonizare

 

120 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. vali said, on ianuarie 17, 2017 at 10:16 am

    Iarta-ma Vasile, dar nu cred ca e bine sa judecam noi. Nu stim noi ce s-a petrecut cu adevarat cu parintele Arsenie. Cel mai bine este sa ne rugam pentru el daca credem ca a gresit.
    „Nu judecati ca sa nu fiti judecati”. Daca judecam, acuzam (mai ales cand nu stim sigur) ne judecam si ne acuzam singuri. Asta este lipsa de intelepciune si de smerenie.
    Cred ca ar trebui evitate astfel de subiecte care nu duc decat la dezbinari si tulburari.

    Apreciază

    • saccsiv said, on ianuarie 17, 2017 at 11:06 am

      vali

      Dar nu l-am judecat ca si-a luat vila pe vremea lui Ceausescu. Ideea e ca n-a fost asa prigonit cum se minte. Vezi si marturia maicutelor.

      Apreciat de 2 persoane

      • el said, on ianuarie 17, 2017 at 9:48 pm

        saccsiv

        .. l-au torturat DRACII pe care ii invoca pentru „harismele” lui „minunate”… asa patzesc si VRAJITORII… daca NU reusesc sa castige cat mai multi pt ratacirea lor , dracii ii pedepsesc (direct sau prin intermediarii lor PROSTI slugile omenesti cretine) … sa nu crezi ca e exagerare, Dumnezeu L- A PARASIT pe omul INSELAT si omul RATACIT , NEPAZIT de har, ramane PRADA FACILA tuturor dracilor si dusmanilor lui !

        Apreciază

      • a.r.t.i.o.n said, on ianuarie 18, 2017 at 9:06 pm

        Eu cred ca daca parintii Adrian Fageteanu sau Arsenie Papacioc ar trai azi, si ar fi cunoscut mai bine viata si minunile parintelui Arsenie Boca,nu cred ca ar fi de acord cu aceasta campanie (care a fost pornita si alimentata de unii comentatori ai acestui blog) impotriva parintelui Arsenie Boca. CA cineva e sceptic, reticent fata de sfintenia parintelui Arsenie Boca, n ar fi o problema, dar inversunarea manifestata de unele persoane impotriva parintelui Arsenie Boca, nu o pot intelege.

        Nu e om sa nu fii gresit.Pe de alta parte exista sfinti, care in timpul vietii lor erau considerati rataciti, desi nu erau, doar ca nu erau intelesi. Dau ca exemplu (nu stiu daca e cel mai potrivit exemplu) pe Sfantul Maxim Cavsocalivitul – arzatorul de colibe din Muntele . De fiecare data cand schimba locul de nevointa dadea foc colibei in care locuise. Din acest motiv a fost numit „capsocalivitul” adica ”arzatorul de colibe”. Sfantul Maxim a fost considerat nebun pana la venirea Sfantului Grigorie Sinaitul in Muntele Athos.

        De exemplu daca analizam un paragraf din cartea „Imn pentru crucea purtata – Virgil Maxim” :

        „La începutul prieteniei noastre, voind să mă spovedesc pentru a mă putea împărtăşi, cercetându-mi cugetul, am găsit o stare de îndoială pe care o aveam asupra sincerităţii manifestărilor duhovniceşti ale lui Valeriu. Mi se părea că unele din formele pe care le îmbracă viaţa lui duhovnicească au uneori ceva artificial şi chiar ostentativ. I-am descoperit vinovăţia gândurilor mele. M-a ascultat cu atenţie; la sfârşit, plângând, m-a îmbrăţişat şi, rugându-ne amândoi, a luat asupra lui toată tulburarea pe care mi-o provocase: „Sunt vinovat în faţa lui Dumnezeu pentru tulburarea pe care ţi-am provocat-o. Îţi mulţumesc că mi-ai sesizat o lacună de care nu eram conştient cu adevărat, căci nu numai prin păcatul propriu-zis poţi sminti pe cineva, nu numai cu cele de stânga, ci şi cu cele de dreapta, cu virtuţile, când nu sunt făcute cu tact duhovnicesc, spre ferirea cugetului fratelui care se poate sminti din pricina libertăţii tale, tu fiind încredinţat că faci binele”. Am sesizat ideea din epistola Sfântul Apostol Pavel către Corinteni (de la capitolul 8); mai târziu aveam s-o înţeleg: toţi Sfinţii Părinţi făcuseră din ea un dreptar al vieţii lor în comunităţile călugăreşti şi pustniceşti mai ales.”

        Asadar, Virgil Maxim spune ca la inceputul prieteniei sale cu Valeriu Gafencu avea o stare de îndoială asupra sincerităţii manifestărilor duhovniceşti ale lui Valeriu , dar apoi dupa ce l-a cunoscut mai bine, s-a convins de faptul ca acesta era un adevarat traitor , mai mult Virgil Maxim spune despre Valeriu Gafencu : A fost un sfânt. Este un sfânt.

        Apreciază

      • Ioana said, on ianuarie 18, 2017 at 10:49 pm

        Despre diavol, care exista si face minuni mincinoase

        Diavolul, dupa invatatura parintelui Porfirie, dar si a Bisericii Ortodoxe, exista.

        „Religia noastra, spunea cu simplitate parintele, a facut din diavol dogma (de vreme ce Hristos a venit ca sa nimiceasca lucrarile diavolului). Daca zici ca diavolul nu exista, toata dogma noastra se duce de rapa”.[5]

        Diavolul nu izbaveste, ci face minuni mincinoase.

        „Exista multe lumini, invata parintele Porfirie, pe care le vede omul si ramane uimit, dar una este Lumina adevarata. Celelalte lumini nu fac nimic bun (se refera la luminile celorlalte religii). Acelea se fac prin scamatorie si altele asemenea, pe cand in religia noastra le avem pe toate. Pe toate le gasim la Sfintii nostri. Sunt minuni rele si minuni bune. Unul poate sa faca rugaciune pentru saracii care sufera pentru ca nu au untdelemn, si-si deschide mainile si acestea se umplu cu untdelemn. Un guru poate face altceva, o alta minune, dar nu este de la duhul bun. Fiindca precum am spus, exista si rau. Şi raul are puterea de a-i da omului care crede ceva rau. De aceea si exista diferiti magi, gurusi, fachiri… sunt de la duhul rau“.[6]

        Apreciază

      • Ioana said, on ianuarie 18, 2017 at 10:50 pm

        „Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.”

        Apreciază

      • David said, on ianuarie 22, 2017 at 9:46 am

        a.r.t.i.o.n

        Pictarea unuia (a lui Francisc de Assisi) care a fost anatemizat de Sfinții Părinți nu indică altceva decât că pictorul s-a aflat în înșelare, căci niciun eretic nu poate fi în Împărăția lui Dumnezeu. Căci hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă nici în veacul acesta nici în veacul viitor. Cei care spun că ”Dumnezeu poate l-a iertat”trec cu nerușinare peste cuvântul lui Hristos Însuși. Aceștia, unii chiar teologi, încurcă grav noțiunea de greșeală cu cea de hulă.
        O să enumăr câteva din aceste erezii pictate, căci mulți se întreabă ”oare unde a greșit Părintele Arsenie Boca?”

        – pictarea Mântuitorului desprins de pe cruce este blasfematoare, căci se știe că Mântuitorul a suferit ca om și nu S-a folosit de puterile dumnezeiești pentru a face tot felul de scamatorii sau a-Și înlesni suferința;
        – pictarea Lui sub formă de spirit, este iarăși hulă, căci nu a fost nici măcar o clipă când Mântuitorul să nu fi fost om în carne și oase. Cele nouă straturi spirituale sub care este reprezentat prezintă o concepție steineriană, eretică în sine, făcând trimitere la filozofiile și religiile orientale.
        – pictarea Mântuitorului cu mai multe chipuri vrea să ne indice existența Sa sub forma mai multor persoane, ceea ce este hulitor, dar și eretic căci duce cu gândul la reincarnare. Domnul a avut un singur chip, întrupat ca Om.
        – pictarea Mântuitorului fără barbă nu face decât să sugereze firea Sa androgină, idee eretică regăsită și în cartea Cuvinte Vii, la pagina 61. Același principiu al androginității se regăsește și în kabbalah în reprezentarea lui Baphomet. De asemenea, lipsa bărbii indică nedesăvârșirea, ceea ce este iarăși hulă.
        – pictarea Maicii Domnului sub forma unei madone, fără însemnele sfințeniei, și în ipostaze fără legătură cu Evanghelia. Aceasta arată necinstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și este strigător la cer.
        – pictarea alor scene care nu au legătură cu Evanghelia, între acestea regăsindu-se și mult menționatele profeții.
        – de asemenea, nerespectarea erminiei și în ceea ce privește pictarea chipului celorlalți sfinți, ca de ex. cel al Înaintemergătorului sau al Sfinților Apostoli;
        – apariția celor trei însemne de foc deasupra capului unui înger, însemne regăsite și la zeitățile hinduse dar și la sataniști, care sunt asociate literei vav din alfabetul ebraic – corespondentul cifrei 6.
        – alte însemne și simboluri oculte, ca de exemplu: ochiul lui Horus în triunghi, fulgerul satanic și podeaua masonică*.

        Notă: *Podeaua în carouri alb-negru este des întâlnită în pavajul clădirilor. Pentru prima dată, mozaicul de tip alb-negru a fost întâlnit în templele din Egiptul antic și reprezenta legătura duală între bine şi rău. Mai târziu simbolul egiptean a fost preluat de lojele Masonice şi transformat într-un element cheie al inițierilor masonice. De fapt, podeaua din mozaic alb-negru este întâlnită în toate structurile masonice din ziua de astăzi şi semnifică legătura strânsă între foarţa binelui, reprezentată de culoarea albă şi forţa răului, caracterizată de culoarea neagră.Masonii au preluat acest element definitoriu pentru cultul lor din Templul lui Solomon, care era pavat cu lemn de pin în carouri albe şi negre. Încă de pe atunci termenul de dualitate era acceptat şi înțeles mult mai bine decât în zilele noastre. Dualitatea mai este întâlnită şi în principiul ying-yang, două concepte religioase care își au originea în filozofia și metafizica chineză.
        O altă delimitare conceptuală a celor două culori complementare este definită de principiul materialismului în opoziție cu spiritualitatea. O altă teorie susține că podeaua alb-negru este de fapt un „cerc magic” care deschide ușa comunicării transcendentale. Acesta ar fi un portal care odată activat prin anumite formule magice poate să te trimită în lumile spirituale.

        Deci, pur ezoterism, nimic ortodox!

        Apreciază

    • Pąʍvo said, on ianuarie 17, 2017 at 12:52 pm

      Arsenismul ia amploare zăpăcind suflete şi tu vrei să se evite astfel de discuţii. Dacă nu ar fi fost vorba de un curent înşelător, ci de păcatele personale ale cuiva – ţi-aş fi dat dreptate.

      Apreciază

    • gheorghi said, on ianuarie 17, 2017 at 1:31 pm

      Nu e vreo dezbinare, idolatrii se plaseaza singuri in afara Bisericii.
      Daca nu stiii despre ce e vorba te poti insela
      A arata fotografii si a aduce marturiile celor care cunosc realitatea faptica nu inseamna „judecata” omului ci judecarea situatiei eea ce este chiar obligatoriu – nu avem capacitatea de a gandi ca s-o lasam deoparte si sa „urmam” ca oile pe cei care umbla cu vraji, spiritisme, practici magice dar se prezinta impresionant vizual si auditiv.

      Apreciază

    • Vali said, on ianuarie 17, 2017 at 6:46 pm

      Iarta-ma „vali” nu stiu ce varsta ai, dar sigur nu prea stii ce inseamna comunismul. In vremea aia doar aia cu „pile” puteau avea asa o vila! si neaparat sa aiba carnet de partid.
      Parintii tau au fost propietari pe vremea lui ceasca?
      „Cred ca ar trebui evitate astfel de subiecte care nu duc decat la dezbinari si tulburari” vrei sa spui ca pagina Saccsiv ar trebui sa dispara???? zau????????? pai tot ce scrie fratele saccsiv ar putea duce la dezbinari si tulburari! anti-ecumenism, anti-cip, anti-vaccin, chemtrails, teoria pamantului pat/oval/rotund/cine mai stie, NOM, fNOM etc etc De ce mai vii pe pagina asta, daca nu-ti plac subiectele astea tulburatoare?

      PS: suntem DOUA PERSOANE DIFERITE! eu sunt „vali” cu pisici si copil

      Apreciază

    • el said, on ianuarie 17, 2017 at 10:37 pm

      saccsiv

      .. si daca a fost torturat de seCURisti … este DOAR pentru SETEA lui de CIRCOTECA, ca se dadea ahitiat in spectacol, „semne si minuni” de la diavol, „profetul” boborului … cu scamatorii si ghicit din burta( duh pitonicesc)…

      EVIDENT ca unii au fost la un moment dat suparati pe pe „Profetiile ” lui … si DRACII bucurosi sa-si ihatze PRADA devenita on live INUTILA, L-aU LIVRAT INSTANT spre IAD !..

      dracii SE BUCURA sa ia orice suflet de pacatos inhatzat , dar de al unui VRAJITOR si SLUGA a lor DEMONIZATA la MAXIM ???

      Apreciază

    • Aurora said, on ianuarie 18, 2017 at 10:07 pm

      Pai nu judeca ! Judecata inseamna sa ai ceva neuroni si sa-i folosesti, caci de aia ti i-a dat Dumnezeu. Dar tu n-ai nici un neuron si n-ai nici cum sa judeci. Vai de capul tau care, de cate ori te lovesti cu el de zid, suna a doaga !

      Apreciază

    • Ioana said, on ianuarie 18, 2017 at 10:54 pm

      BOCA zian VRAJITOR, practica hatha yoga> https://www.youtube.com/watch?v=B2gYHwAH-DE

      Parintele Arsenie Boca practica Hatha Yoga

      Apreciază

      • ayeaye20 said, on ianuarie 22, 2017 at 3:56 pm

        Ioana si ce facem noi acu cu tehnologia cu mesajele astea tot vrajitorie se cheama , cunosti asta?

        Apreciază

    • a.r.t.i.o.n said, on ianuarie 20, 2017 at 8:57 am

      Saccsiv nu mi-o lua in nume de rau ,dar daca ar fi oamenii mai uniti, si nu ar fi atata inversunare si sange infierbantat, ci mai multa dragoste si intelegere altfel ar sta lucrurile..

      Probabil pentru a fi pe placul lumii parintele Arsenie Boca ar fi trebuit sa vietuiasca cu atatea maici intr-o casa cu 2 sau 3 camere. Si sa mai aiba si un atelier de pictat icoane. Ca si cum de buna voie si nesilit de nimeni a lasat manastirea Prislop si a ales sa vietuiasca intr o „vila”.

      Desigur ca probabil tot „vila” e si chilia sfantului Siluan Atonitul:

      Adevarata smerenie e in interior, nu in exterior.

      Smirenie(rus.) are ca rădăcină cuvântul mir, ce poate fi tradus atât ca lume, cât şi ca pace.

      « …smerenia este starea sufletului omenesc care primeşte tăcut, supus, orice i se dă şi din tot ce i se dă aduce rod. »

      « Nu sentimentul înfrângerii, ci smerenia activă, împăcarea activă, lumea interioară activă fac din noi soli şi apostoli, oameni trimişi în lumea întunecoasă, grea şi amară, care ştiu că acolo le este locul firesc şi acolo vor agonisi harul. »

      Apreciază

      • Pąʍvo said, on ianuarie 22, 2017 at 5:40 pm

        Ai fost la Sf. Siluan sa vezi unde s-a nevoit ? Din ce vezi tu in imagine, afla ca cuviosul a stat intr-o singura camera. Ingusta si saraca.
        Boca daca ar fi fost calugar cu viata sfanta ar fi ales si el smerenia unui asemenea loc, unde si-ar fi dat duhul in mainele Domnului, nu in bratele unei femei, fie ea si maica.

        Apreciat de 1 persoană

  2. Maria Nastac said, on ianuarie 17, 2017 at 10:41 am

    Frate Saccsiv, eu te urmaresc de mult timp si marturisesc ca mi-a fost de mult folos sa o fac. totusi imi permit sa iti scriu , deoarece mi-a atras atentia atitudinea ta la adresa Parinteleui Arsenie Boca, care este mai degraba ostila decat neutra,. Stiu ca esti un suflet sles, totusi mai ai de luptat cu tendinta ta de a judeca pe altii! In rest numai de bine!

    Apreciază

    • saccsiv said, on ianuarie 17, 2017 at 11:07 am

      Maria Nastac

      Vezi ce i-am scris lui vali.

      Apreciază

    • Ioana said, on ianuarie 17, 2017 at 12:28 pm

      hm, de fiecare data la un articol cu inselarile Boca sau Dorobantu apare cate un trimis cu misiune, care sa -si insuseasca numele comentatorilor care au aratat ca nu sunt de acord cu aceste rataciri si AU ADUS SI DOVEZI; pentru a-i baga si pe altii in ceata. A fost Ioan ce viclean, acum e vali, care preiau numele pentru a baga diversiune, in privinta lui vali cu verde nu stiu, dar cu Ioan cel roz stim noi cum sta treaba…

      Apreciat de 1 persoană

      • Vali said, on ianuarie 17, 2017 at 7:03 pm

        si eu sunt Vali! si am verde dar NU AM SCRIS EU MAI SUS!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! dar nu stiu cum sa dovedesc asta…….. 😦
        ca sa fie clar MA DOARE DREPT IN COT DE BOCAIT!
        probabil ca eu si familia mea, suntem singurii de Romania carora nu ne pasa de Boca! si asta din cauza ca am avut un parinte duhovnic EXTRAORDINAR! el, parintele nostru drag, mi-a cununat parintii, m-a boteza, a fost parintele nostru toata viata, a fost alaturi de noi si la bucurii si la necazuri, am continuat sa ma duc la el si dupa ce a iesit la pensie…..
        Si cand ai un parinte duhovnic BUN, NU MAI AI NEVOIE DE NIMIC SI DE NIMENI ALTUL!
        un mic exemplu : l-am intrebat pe parintele meu, ce inseamna deschiderea cartii (aveam o prietena care ma incita sa mergem la nu’s ce preot care deschidea cartea) si parintele meu s-a uitat atat de dezamagit, trist, suparat, chiar un pic furios la mine, ca mi-am muscat limba, in veci nu m-am dus sa-mi deschida cartea si asta pt ca parintele meu drag stia ce si cum sa ma indrume de cate ori aveam nevoie, asa ca nu aveam nevoie sa ma duc la altii…
        Cand esti satul nu furi de mancare
        Cand esti fericit in casnicie nu calci „in strachini”
        Cand ai un duhovnic bun nu alergi dupa vrajitori
        astia care alerga dupa boca n-au cunoscut in viata lor un preot adevarat, altfel nu ar alerga dupa asa nazbatii!

        Apreciază

      • Ioana said, on ianuarie 17, 2017 at 7:19 pm

        Vali draga, uite si pe mine ma confunda, iertare, trebuia sa zic verde intens, la tine e verde paL si deschis, uff, mare incurcatura cu bocaitii astia, vezi ca si pe mine ma confunda unii. Iarta-ma daca nu m-am exprimat pana lșa capat. Dar stiu de la topicul despre rugaciune ca i-ai zis ca ui Apa trece… sa renunte la ratacirile lui Boca si sa se intoarca spre sfintii lui Dumnezeu!

        SI VALI CU VERDE INTENS DE MAI SUS A APARUT DUPA CE ai scris mai multe comentarii pe blog, mi se pare ciudata coincidenta de nume, si nu e noutate, stie si saccsiv de-a lungul anilor

        Dumnezu si Maica lui Preacurata sa te ajute sa gasesti un preot vrednic!

        Apreciat de 1 persoană

      • Ioana said, on ianuarie 17, 2017 at 7:53 pm

        Dumnezeu si Maica Lui Preacurata sa te ajute sa gasesti un preot vrednic!

        Apreciază

      • Vali said, on ianuarie 17, 2017 at 8:11 pm

        Multumesc @Ioana !
        Doamne ajuta si ne miluieste

        Apreciat de 1 persoană

    • Cristian Vodă said, on ianuarie 17, 2017 at 5:10 pm

      Apreciat de 1 persoană

  3. a.r.t.i.o.n said, on ianuarie 17, 2017 at 10:51 am

    Saccsiv, ce parere ai de afirmatiile acestei maici

    Care spune la minutul 00:15 :

    „Marina, cand o venit mascatii la Sinaia, l-au batut atat de rau pe parintele, incat l-au dus la spital, si cand o venit de la spital atunci a murit. Si eu zic, dar cum maicuta, ca doar dumneavoastra ne-ati spus noua ca parintele o murit de boala. Pai daca noi va spuneam cum o murit parintele voi nu puteti tacea, si puneati in primejdie manastirea. ”

    E marturia directa, nu ziare, nu presa, deci viu grai, sursa directa.

    De asemeni ce parere ai de faptul ca maica Zamfira in inregistrarea cu Parintele Adrian Fageteanu, este acuzata ca a facut acatiste parintelui Arsenie iar in cartea „Cararea Imparatiei” uite ce scrie :

    Dă clic pentru a accesa boca-arsenie-cararea-imparatiei.pdf

    La pagina 331 din fisierul pdf (respectiv 344 din manuscrisul original) :

    „Ultima lamurire este asupra celor doua scrieri apocrife: „Acatistul Prea Cuviosului Parinte Arsenie” si „Viata Sfantului Prea Cuvios Parinte Arsenie”, scrise de Ieromonahul Dometie de la Minastirea Brancoveanu-Sambata de Sus […] care venea pe la Parintele, ii scria scrisori, dintre care din intamplare i s-a pastrat ultima dar care mereu pleca suparat ca Parintele nu-i da sfatul pe care-l voia el. Culmea este ca acest acatist a fost scris cu incuviintarea Prea Cuv. Perinti de la Sambata si cu binecuvantare arhiereasca (dupa marturisirea autorului), unii fiindca sunt probabil de acelasi nivel cu autorul, iar altii ca sa-l denigreze.

    Dovada ca, cu toate demersurile facute de conducerea Manastirii Prislop atat catre conducerea Manastirii Sambata, cat si catre Arhiepiscopia Sibiului, precum si anunturile publicate in TelegrafuI Roman Si Credinta Strabuna (anul 1992), cele doua apocrife, scrise sub o forma puerila cu multe minciuni, exagerari si inventii , circula, si acum nu numai in tara ci si peste hotare, ajungand pana in America, incat nu stim cui i-a facut mai mult rau acest pseudo-acatist, Parintelui sau Manastirii Sambata si Arhiepiscopiei Sibiului, ca ingaduie asemenea scrieri, fara sa le interzica si sa lamureasca pe credinciosi.”

    am postat si pe blogul monahului Teodot.
    https://monahulteodot.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/

    Asadar, ti am dat 2 surse directe.

    Apreciază

    • Ioana said, on ianuarie 17, 2017 at 11:54 am

      a.r/t/i/o/n -bastion

      – lasă amăgirile și scuzele, Boca a fost înșelat, nu-l mai scoate „curățel”, că vai ! i se face „deserviciu”, ca este „bietul de el” „victima” „unor consiratii si denigrari” „sub o forma puerila cu multe minciuni, exagerari si inventii”

      SINTEZA – DOVADA CA A FOST INSELAT si PRACTICANT DE MISTICA ORIENTALA VRAJITOREASCA

      i-auzi, le și proba

      cică : „experiența personală” I-A DOVEDIT !!!!!!

      LUPTE greco-DRAGANESCO-romane in costumația de rigoare

      maimuța cu glugă: PAPISTAȘUL Francisc d’A-SI-SI

      o fi gresit si parintele Papacioc ca a zis si el de Francisc, dar s-a lepadat de asta in Singur Ortodoxia si nici nu l-a pictat pe pereti. Nici un alt duhovnic cunoscut, din cei ce ii vadesc neascultarile nu a facut-o… Si oricum, si acesti cunoscuti duhovnici au mai gresit, si nu sunt un reper dogmatic, nu si-au dat seama, decat mai tarziu unii, de valmaseala ecumenista

      HOPA si fantoma ! chemata ca duhul din lampa lui aLadin, dupa indelungi „probe” ALE MISTICILOR „marilor „religii superioare” pe care, mhgm mhgm CITEZ: „cautam SA MI LE INSUSESC”

      Mai Bocaila ai vrut sa vezi si tu cum e cu spiritismul lui Hasdeu si sa-ti apara duhuri-fumuri de vezi stele verzi ?

      BUNA-VESTIRE IN BAIE CU fantoma/drac si podea masonica

      hristosul mincinos, hula GRAVA, PICTANDU-L (MAZGALIND-L) cum se DESPRINDE de pe CRUCE

      TARE SEAMANA CU FILMELE HULITOARE GEN SCORSESE ALE amerlocilor INDRACITI

      Apreciat de 1 persoană

      • a.r.t.i.o.n said, on ianuarie 17, 2017 at 1:59 pm

        / Ioana

        1) „DOVADA CA A FOST INSELAT si PRACTICANT DE MISTICA ORIENTALA VRAJITOREASCA”

        Din pasajul ala pe care l ai pus, reiese ca-l interesa „cat se intinde sfera vointei in domeniul vietii sufletesti” , nu l interesau alte balarii si practici vrajitoresti.Pe de alta parte, daca a gresit facand asta a facut-o intr un anumit moment al vietii , nu inseamna ca a persistat in invataturile astea pana in momentul cand a murit. Parintele Serafim Rose a practicat zen si yoga in caz ca nu stiai intr-o etapa a vietii sale.

        „Lipsa unei tradiţii autentice, vii, care să dea sens existenţei, filosofia lui Nietzsche, generaţia beat, practicile zen şi yoga l-au condus treptat pe S. Rose, după cum avea s-o mărturisescă el însuşi, la marginea prăbuşirii. A trecut prin diferite experimente şi experienţe pe care le-a considerat cumplite, de la beţie la droguri, promiscuitate, homosexualitate. În această perioadă căuta cu disperare Adevărul, nu un adevăr oarecare, ci Adevărul absolut.”
        https://ro.wikipedia.org/wiki/Seraphim_Rose

        Nu conteaza ce-am fost, conteaza ce suntem. Asa sunt sfintii ,de mai multe feluri, unii se nasc sfinti din pantecele maicii lor (vezi cazul Sf Nicolae) altii ajung sfinti dupa un drum lung de cautari. Altii sunt convertiti..

        „Am văzut pe unul păcătuind pe faţă şi pocaindu- se în ascuns. Şi pe cel ce l-am osîndit ca curvar, l-am aflat socotit la Dumnezeu neprihănit, pentru că Îl îmblînzise cu adevărat prin întoarcerea sa.” (Sfantul Ioan Scararul)

        „Unii au făcut greşeli mari la arătare, dar au făcut lucruri şi mai mari în ascuns. S-au înşelat deci iubitorii de osîndiri, prinzînd fum în loc de soare.” (Sfantul Ioan Scararul)

        2) „Arsenie Boca a pictat sfinti in chiloti”

        O fi pictat. Mai sunt si alti sfinti mai „dezbracati” in ortodoxie..

        3) HOPA si fantoma ! chemata ca duhul din lampa lui aLadin

        Daca tu-l numesti fantoma pe Mantuitorul care e de fata in chip nevazut cand se savarseste Sfanta Liturghie, atunci ai comis o hula. Scuza-ma dar observ ca iei sensul picturii ad-literam precum sectantii. Ok, or fi unele greseli in pictura, dar lasa-le doar pe alea care sunt nu mai inventa altele.

        4) BUNA-VESTIRE IN BAIE CU fantoma/drac si podea masonica

        Demonstreaza tu te rog ca e baie in primul rand. Podea masonica ?

        uite podea masonica in Biserica Invierii Domnului :

        Podeaua aia, doar pentru ca e in patratele alb negru ca la masoni nu inseamna ca e inventia masonilor. Masonii sunt niste plagiatori ieftini …

        5) hristosul mincinos, hula GRAVA, PICTANDU-L (MAZGALIND-L) cum se DESPRINDE de pe CRUCE

        Mantuitorul Hristos apare si rastignit ca in poza asta

        si desprins de pe cruce ca in poza asta :

        unde spune „Veniti la mine”. Ne cheama pe cruce, ia gandeste-te de ce ne cheama pe cruce!

        Apreciază

      • Ioana said, on ianuarie 17, 2017 at 3:29 pm

        Sfantul Onufrie este pictat in mod Cuvios, pentru ca era un Sfant care se nevoia in pustie…
        Nu poti face diferenta? Nu vezi ca Boca incalca de tot bunul simt si predania prin hulele lui si prin mazgalelile lui odioase?

        Zici de mere, dai de pere ?

        lasa podeaua, e neesentiala, Dar cu fantomele cum e ?

        si cand o huleste pe Preacurata Sa Maica, pictand-o in stilul madonelor, fara insemnele fecioriei !

        MADONE ANTI MAICA DOMNULUI
        https://sfintiinugresesc.wordpress.com/2016/02/08/pag-570-madone-anti-maica-domnului/

        Cuvinte vii (cuvinte stricate si stricatoare de suflet) la pag. 61:
        DU-TE SI CAUTA SI VEZI CU OCHII TAI. EXACT ASA FAC SI CRETANII DE SE PRETIND CEI MAI „ORTODOCSI”….

        🙂 🙂 https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/boca-arsenie-cuvinte-vii1.pdf

        ____Dar faptul istoric, petrecut pe planul realităţii omeneşti, a
        zămislirii şi naşterii Fiului lui Dumnezeu în Fiul Omului mai are şi alte
        semnificaţii. Cu Iisus apare în lume o nouă generaţie de oameni, neamul
        lui Iisus, care nu se naşte după legile firii numai, ci, peste ele se
        suprapune o naştere spirituală,___generaţia spirituală__ a lui Iisus.

        „Noul neam duhovnicesc, cel al lui Iisus, nu-i un neam care se
        naşte pe pământ, după legile lumii animale, un neam neîncetat ispitit de
        poftele inferioare. Desfacerea de odinioară a omului de Dumnezeu,
        însemnă pentru om pierderea integrităţii, a neprihănirii, pierderea
        chipului ______androgin _____________ !!! , care constituie
        chipul său ceresc, pacificat de ispitele lăuntrice.

        Hristos se naşte din Fecioara, ca să sfinţească din nou ________alcătuirea
        feminină şi s-o unească principiului masculin_________, ca bărbatul şi femeia să
        devină androgini_____ !!!!, cum a fost Iisus______________ !!!!!

        Cand ii citeaza pe Berdiaev, pe Steiner, ce e ? Nu un amagitor care se ia dupa filozofi apocrifi si ERETICI ? si BLASFEMIA despre Mantuitorul si SFANTA MIRONOSITA FECIOARA Maria Magdalena de la pag 89 🙂 (!!!!) – – TRECI DE CAUTA SI VEZI CE LIMBAJ TENDENTIOS SI CE CUGETARE SEMETA SI TRUPEASCA, PLUS neadevarul despre sfanta Magadalena care era fecioara, (tot cuvinte vii) ! Asa scrie un sfant? Degeaba acoperiti NOROIUL SCRIERILOR STRICATE CU BALAST SI SCUZE, cine a stricat cu O singura EREZIE, INVATATURA, a stricat-o CU TOTUL si NICI sfant NU mai este !

        da, nu ai ce sa le faci inselatilor si nebunilor…

        Apreciază

      • Ioana said, on ianuarie 17, 2017 at 3:30 pm

        David pe 3 ianuarie 2017
        Ia priviți pictura de mai sus – jpg. Arsenie Boca a pictat sfinți in chiloți – in care apar două simboluri oculte extrem de relevante:
        1. ochiul lui Horus in triunghi și 2. fulgerul satanic care il lovește pe prigonit

        Apreciază

      • Riko said, on ianuarie 17, 2017 at 3:57 pm

        a.r.t.i.o.n
        N-are rost, lasa-i pe toti sa-si faca lucrearea. Daca Ioana are impresia ca inventand sau preluand minciuni face voia Lui Dumnezeu, la-so sa zica cat vrea. Asa rezolva ea treaba, cu batjocura. Se smintesc singuri la fel cum se smintesc cei care-l cred pe parinele A. Boca un fel de zeu, si contribuie si ei cu cate o minciuna sau o intamplare inflorita. Treaba lor, noi avem treaba noastra.

        Apreciază

      • Pąʍvo said, on ianuarie 17, 2017 at 4:29 pm

        @a.r.t.i.o.n

        Toata demonstratia ta cade la cuvantul: În cele ce te voi găsi, în acelea te voi judeca. (Ie. 33, 20)

        Apreciază

      • David said, on ianuarie 17, 2017 at 6:16 pm

        a.r.t.i.o.n.

        ” Pe de alta parte, daca a gresit facand asta a facut-o intr un anumit moment al vietii , nu inseamna ca a persistat in invataturile astea pana in momentul cand a murit.”_____________BA DA, A PERSISTAT IN INVĂȚĂTURILE ASTEA PÂNĂ A MURIT. CĂ DACĂ NU, ȘTERGEA MÂZGÂLITURILE ĂLEA ODIOASE DE LA DRĂGĂNESCU CU DOMNUL PICTAT IN 9 STRATURI SPIRITUALE CA O FANTOMĂ STEINERIANĂ, ȘI IDEILE ANDROGINE DIN CARTEA CUVINTE VII (PG.61)

        „Parintele Serafim Rose a practicat zen si yoga in caz ca nu stiai intr-o etapa a vietii sale.”______________________PĂRINTELE SERAFIM ROSE A PRACTICAT PROBABIL YOGA CÂND INCĂ NU DESCOPERISE CREDINȚA ORTODOXĂ ȘI NU DEVENISE CĂLUGĂR, DE CARE NU S-A LEPAPĂDAT NICIODATĂ.

        „Mantuitorul Hristos apare si rastignit ca in poza asta si desprins de pe cruce ca in poza asta : unde spune „Veniti la mine”. Ne cheama pe cruce, ia gandeste-te de ce ne cheama pe cruce!” __________________ UNDE AI MAI VĂZUT TU PE MÂNTUITORUL DESPRINS DE PE CRUCE? TU IȚI DAI SEAMA CE HULĂ GRAVĂ E ASTA? ADICĂ MÂNTUITORUL N-A SUFERIT CA OM PE CRUCE, Și S-A FOLOSIT DE PUTERILE DUMNEZEIEȘTI SĂ IȘI MAI DEZAMORȚEASCĂ MÂINILE ȘI SĂ TE CHEME PE TINE PE CRUCE. VAI DE CAPUL TĂU!

        Apreciat de 1 persoană

      • Ioana said, on ianuarie 17, 2017 at 6:49 pm

        Riko

        si Boca cum mai rezolva el treaba?

        Cu batjocura! Batjocorind-o pe Nascatoarea de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria

        vezi ca asta de mai jos el a pictat-o , nu am inventat-o eu, la fel si EREZIA DE LA PAGINA 89 DIN CARTEA LUI BOCA, CUVINTE VII, EL A ASCRIS-O, NU E INVENTIA MEA

        Apreciază

      • el said, on ianuarie 17, 2017 at 9:54 pm

        artioane BOCOLATRULE

        …Sfintii dezbracati pe care INDRAZESTI cu NERUSINARE demonica sa ii compari cu MAZGALELIE DRACESTI ale lui guru… au trait GOI, … HARUL ii acoeprea, nu le era nici frig , nici „rusine” nu aveau de goliciunea lor ca Adam(Eva) /omul cel CURAT in Rai INAINTE de Cadere !!!…

        sunt pictati acoperiti cu frunze…( NU in chiloti !!! debilule ) pentru DOBITOCI ca tine, INCA IMPATIMITI… care v-ati sminti de SIMPLITATEA lor SFANTA !

        NU e NIMIC asemanator intre cele randuite de Biserica in Erminie pentru pictarea Sfintilor PUSTINICI GOI… si … HULELE lui boca agarciul dracilor !…

        Apreciază

      • Riko said, on ianuarie 17, 2017 at 10:12 pm

        Ioana
        Daca ai avea inima curata ai putea sa vezi si perspectiva reala si adevarata.

        Apreciază

      • Cristina said, on ianuarie 19, 2017 at 12:17 am

        El (Elohim?), Ioana (Ioan, vocea celui care striga în pustie?) și David ( – Fiul lui David?) sunt una și aceeași persoană. De ce? Ca tot adevărul să fie statornicit prin gura a doi sau trei?
        Prin 2009 – 2010 citeam cu drag comentariile de pe blog ale unui „el”. Felul deșănțat in care găsește de cuviință să se exprime „el”-ul ultimilor ani, violența sa care amintește de Jihad, atitudinea de Inchizitor Suprem fac ca tot adevărul antiecumenist pe care, probabil de bună credință, se străduiește să-l exprime sa fie îngropat sub maldărul de invective. O să evit comentariile sale. Mă întreb ce s-o fi ales de comentatorul pe care odinioară îl admiram.

        Apreciază

      • saccsiv said, on ianuarie 19, 2017 at 6:07 am

        Cristina

        Esti sigura ca sunt aceeasi persoana?

        Apreciază

      • David said, on ianuarie 22, 2017 at 1:01 pm

        Ioana

        Este chiar foarte relevant ce ai spus tu legat de podeaua masonică. Este într-adevăr un simbol ocult, readus la viață de către masoni în ritualurile lor satanice. Vezi nota mea legată de aceasta la un comentariu de mai sus.

        Dar sunt unii precum a.r.t.i,o.n și riko care nu vor să le vadă. Pentru ei, Boca e mai presus de orice, de canoane, de Dumnezeu, de Sfinții Părinți. Păi, să spună ei, ce sfânt părinte mai are un ”mormânt sfânt” asemenea Mântuitorului? Ce sfânt părinte și-a permis să spună că nu are nici un păcat, și că va sta de dreapta Tatălui asemenea Mântuitorului, decretând de acolo soarta păcătoșilor?
        Ce sfânt părinte a mai învățat altceva decât dreapta credință ortodoxă? A spune că Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost androgin e puțin lucru? Că s-a desprins de pe cruce e nimic? Sau că Biserica nu este încă una sobornicească și că trebuie să se ajungă la unire?

        Bocolatrii care spun că idolul lor e sfânt, dar totuși se întreabă unde a zis Părintele unele ca acestea, să facă bine să-i studieze opera și viața înainte să nu se mai apuce să comenteze în necunoștință de cauză, provocând sminteală în stânga și în dreapta.

        Domnul să îți răsplătească efortul, atât ție cât și lui Pamvo, fratelui el, lui Ioan cel neviclean, lui Matiu Cosmin, Mirelei și multor altora care se străduiesc să vădească această înșelare.

        Apreciat de 1 persoană

    • Pąʍvo said, on ianuarie 17, 2017 at 1:11 pm

      Propaganda arsenista in biserica ! Sentimentalism bolnavicios asemanator sectarilor.

      „In toate Bisericile sfintilor , femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi Legea.” (1 Corinteni 14-34)

      Apreciază

      • Raluca said, on ianuarie 18, 2017 at 7:16 am

        Poți te rog să spui care este legătura între articolul de față: ”VILA de la SINAIA a parintelui ARSENIE BOCA / A fost torturat inainte de moarte” și comentariul tău? Mulțumesc.

        Apreciază

      • Pąʍvo said, on ianuarie 18, 2017 at 10:06 am

        Acest comentariu e un raspuns la clipul video de mai sus, unde o maica arsenista propovaduieste in biserica sentimentalisme in favoarea idolului sau. Minciuni de-ti vine sa si razi: mascati pe vremea lui Ceausescu, etc

        Apreciază

      • Raluca said, on ianuarie 18, 2017 at 7:23 pm

        Da, aveți dreptate. Sentimentalisme, superstiții și duh sectar. Nu m-am uitat la acel clip. Mai demult, adică acum vreo opt-zece ani am cumpărat câteva cărți de și despre AB. Pe atunci nu știam prea multe despre viața lui AB, nu apăruseră mărturiile audio ale pr. Arsenie Papacioc, și Adrian Făgețeanu, nu se știau prea multe despre pictura de la Drăgănescu, despre dezvăluirile din arhivele securității în legătură cu viața lui civilă, și nici informațiile care sunt acum pe internet gen https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/
        Nu știu ce să fac cu acele cărți. Să le arunc la containerele speciale pentru colectarea maculaturii de hârtie? N-aș vrea să le dau altcuiva să le citească.

        Apreciază

      • Pąʍvo said, on ianuarie 18, 2017 at 10:45 pm

        E bine si la acele containere… Eu de obicei cartile cu misticism bolnav, nebunii filosofice ateiste sau sectare le dau pe foc. Am ars si cateva tablouri cu Boca si multa putoare de slava desarta s-a raspandit in vazduh.

        Tăria mea şi lauda mea este Domnul şi mi-a fost mie spre izbăvire. Glas de bucurie şi de izbăvire în corturile drepţilor: „Dreapta Domnului a făcut putere,
        Dreapta Domnului m-a înălţat, dreapta Domnului a făcut putere!”
        (Psalmi 117; 14-16)

        Apreciază

      • Pąʍvo said, on ianuarie 19, 2017 at 12:13 am

        La viata mea am cunoscut si vorbit cu duhovnici cu viata sfanta (parinti cu ani grei de nevointa si zeci de ani fara sa vada chip de femeie) unii dintre ei inca in viata – si toti au avut retineri fata de Arsenie Boca, cativa numindu-l chiar ratacit !
        Insir cateva nume: parintele Cleopa Ilie, parintele Dionisie Ignat, parintele Paisie Vasilioglu, parintele Iulian Lazar, parintele Arsenie Papacioc, parintele Petroniu Tanase, parintele Onufrie Frunza, parintele Antim Gadioi, etc

        Apreciază

    • Ioana said, on ianuarie 17, 2017 at 7:48 pm

      Părintele Arsenie Boca a pictat-o (pe Maica Domnului) cu fața rombică, dreptunghiulară sau pătrată, cu bărbia retezată, cu chipul albicios sau rozaliu având paloare, părul la vedere în unele tablouri, cu ochii fixiști și visători, cu sprâncene drepte, în unghiuri, negre total, cu nasul retezat, sub formă de paralelipiped dreptunghic, fără rotunjimi, cu nările mici și înfundate în nas, cu buzele drepte, subțiri și strânse, inexpresive, mâinile butucănoase și scurte, degetele asemenea, dar și cocârjate. Ființa ei este compusă, ca al actrițelor profesioniste, jucând variabil rolul mai multor personaje, unele inexpresive și pierdute, altele naive, altele ignorante, altele languroase, altele țărănești, exprimând prefacere și multă împodobire omenească, cu veșminte în mai multe culori, de multe ori neavând simbolul pururea fecioriei (cele trei stele), după modelul aparițiilor demonice apusene. Și în afară de acestea, mai presus de toate, au într-însele urâciunea omenească plină de patimi, ce nu se poate compara cu frumusețea divină a Maicii Domnului, aceste madone având obrăznicia de a juca rolul Ei și prin aceasta O hulesc

      De altfel baticul alb, ochii albaștri, hainele în mai multe culori, prezența unei stele (în loc de trei) sau chiar absența lor, vederea părului madonei sunt lucruri comune și în vedeniile înșelătoare, și în tablourile latine, și în pictura Părintelui Arsenie Boca. De unde se vede că sursa lor este comună.

      Apreciază

  4. Ioana said, on ianuarie 17, 2017 at 10:59 am

    https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/moartea-parintelui-arsenie-boca/

    In octombrie “89, părintele Arsenie are o premonitie grava, și anume afirma ca atunci când Ceausescu va pleca din tara, va pierde la scurta vreme și conducerea ei. Acest lucru se pare ca a ajuns la cabinetul 2, la urechile Elenei Ceausescu, care a dat ordin ca părintele sa fie ucis. Cu puțin înainte de a muri, a mai spus in felul lui, simplu și foarte limpede: “Eu am sa mor martir“ [ deja se canonizase singur ca mucenic – n.n. ] . A murit la 21 noiembrie; in ce condiții, va lasam sa deduceți din dialogul înregistrat mai jos:

    “Ultimele momente și le-a petrecut la Sinaia. Trebuie neaparat sa scrieți asta. Am fost la el, impreuna cu părintele Dometie. Părintele Dometie a fost tinut acolo timp de o saptamana și jumătate și nu i-au dat voie sa vorbească cu el. Maica de acolo ne spunea ca e la Draganescu. Părintele Arsenie avea insa un catel mic, flocos, negru. Unde era părintele, acolo era și cățelul. Când am văzut cățelul, mi-am dat seama ca este acolo. În cele din urma, ni s-a spus ca este bolnav și ca nu il poate vedea nimeni. I se poate trimite doar un pomelnic sau o scrisoare… După trei zile, ni s-a spus ca a murit părintele. L-au adus și era asa cum era: torturat și chinuit. Se vedea la degete și la fata faptul ca a fost torturat. Eu am fost la inmormantare și am văzut: unghiile de la doua degete ii erau pur și simplu smulse [ vom vedea din alte mărturii că alții au văzut altfel: unghiile nu îi erau smulse – n.n. ] … Toate acestea s-au petrecut pentru ca a prezis caderea și moartea lui Ceausescu. Nu mi-e frica sa spun adevărul, chiar daca unii mai vor sa ascunda acest lucru [ acum declară că a proorocit căderea președintelui înainte și, deci, aceasta a fost cauza omorârii – n.n. ] . Puteri fi și un om trimis de cei care l-au torturat și acum vor cu orice preț sa ascunda adevărul. Eu spun adevărul pe fata, pentru ca mulți il știu, dar nu il spun. Părintele Dometie a spus și el acest lucru, in acatist, inainte de a muri. Pana acum nu a aparut acest acatist, deși se spunea de multa vreme ca va aparea. Părintele a lasat cu limba de moarte sa nu fie deshumat pentru cercetări, dar el știa ca adevărul oricum se va descoperi” 1216 [ a lăsat cu limbă de moarte să nu fie deshumat. Dar nu neapărat pentru a nu se afla că a fost torturat, ci, se poate, dimpotrivă, pentru a nu se afla că nu a fost torturat, ca să nu-i fie șifonată imaginea de martir, sau pentru a nu se afla că nu are Sfinte Moaște. Secretul este cu dus-întors. Vom vedea cum procedau Sfinții autentici, ca să nu le fie cinstite Sfintele Moaște. Nu doar ca în cazul de față: să pară că sunt smeriți și să pară că nu vor să le fie cinstite rămășițele pământești, ca să fie mai apreciați și să li se facă un cult mai accentuat, la adăpostul că nu se va descoperi că nu au Sfinte Moaște. Sfinții adevărați porunceau cu multă chibzuință și eficiență împlinirea acestei sete a lor de smerenie – n.n. ] . – https://sfintiinugresesc.wordpress.com/2016/02/08/pag-1272-moartea-parintelui-arsenie-boca-contradictii/

    ” Părintele Arsenie Boca va muri pe 28 noiembrie 1989 si va fi inmormantat cinci zile ‎mai târziu la Prislop, in locul ales chiar de el, in prezenta a 2000 de oameni. Si aici sunt ‎multe taine si lucruri inca nelămurite. Mulți din cei cu care am vorbit sunt convinși ca ‎părintele a fost schingiuit de Securitate, ca avea unghiile de la mâini smulse si ca ‎inainte de a muri si-a avertizat călăii: „Spuneți-i lui Ceausescu ca nu mai apuca ‎Crăciunul” [aici avem varianta că a proorocit în timpul torturii, nu înainte, deci nu aceasta ar fi fost cauza – n.n.] . Alții, care s-au ingrijit de înmormântarea părintelui, spun dimpotrivă ca a ‎murit de moarte buna la Manastirea Sinaia, ca slăbise din cauza muncii epuizante si a ‎numeroaselor boli pe care le avea [aici avem varianta că a murit de boli și suprasolicitat încordarea de a picta atât de urât, ca să poată așezământul Drăgănescu, și nu numai, a se asemăna cu sine. Totuși, dacă este să vorbim obiectiv, parcă nu a tras nici la sapă, nu a lucrat nici în mină. De unde ar fi munca epuizantă? – n.n.] . Contează mai puțin teama si reținerile unora de a ‎vorbi despre acest lucru. Mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși oricum la iveala [amin! Așa să fie – n.n.] . ‎E limpede ca părintele Arsenie Boca nu a fost un om obișnuit [așa este… săracul – n.n.] si ca Dumnezeu a lucrat ‎prin el neîntrerupt [așa este. L-a îngăduit, ca să-I vadă bunătatea, să se lase de iubirea de sine și să se întoarcă la pocăință – n.n.] . Timp de aproape 50 de ani cat a durat regimul comunist, de-a ‎dreptul sau cu subtilitate perfida, s-a încercat ascunderea părintelui si a numelui sau [lăsându-se să fie popular ca pictor, vizitat de mii de oameni la așezământul Drăgănescu, pentru a-i avea de control. Nu vedem unde a fost ascunderea lui? E adevărat că nu-i făceau reclamă la telejurnalul atât de scurt și nici nu apărea la emisiunile de revelion. Dar atunci nu s-ar fi prins oamenii că era colaborator? Fiindcă nici unui alt om, în afară de președinte, nu i se construia imagine publică – n.n.] ‎Faptul ca imaginea lui tasneste acum [nu țâșnește spontan, ci e presată cu pompa, cu mare pompă – n.n.] , la zece ani de la moarte, mai strălucitoare ca ‎oricând, e semn ca cei fara prihana isi au plata lor, la adapost de invidia patimasa a ‎lumii acesteia [în realitate Dumnezeu nu se ocupă de imaginea oamenilor. Chiar și această exprimare arată patima față de Părintele Arsenie Boca. Toți Sfinții și ucenicii lor se laudă cu slava Domnului care strălucește prin ei. Accentul este pe Dumnezeu. Psa 67:36 Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui, Dumnezeul lui Israel; Însuși va da putere și întărire poporului Său. Binecuvântat este Dumnezeu”. Ucenicii Părintelui Arsenie Boca sunt preocupați de imaginea părintelui, accentul fiind pe sfinția sa și pe slava deșartă a acestei lumi – n.n.] .‎ […]

    Spun unii ca părintele Arsenie nu a fost un disident, un luptător pe fata contra regimului ‎comunist. Atunci, de ce era hăituit, interzis, considerat o primejdie publica? [după cum este evident din studiul obiectiv asupra dosarului nu a fost nici hăituit, nici interzis, nici considerat primejdie publică, ci supravegheat ca să aibă protecție oficială că nu este contra regimului, lăsat să își facă adepți împreună cu aleasa inimii sale, continuându-și activitatea cum și-a dorit-o fără preoție și călugărie – n.n.] Din dosar ‎nu rezulta ca i s-ar fi propus colaborarea (oricum nu ar fi acceptat) [după cum am văzut nu rezultă că i s-ar fi propus colaborarea, însă este evident că a fost un colaborator notoriu, după cum vedem mai jos, luat și ca sfetnic de securitate în probleme de paranormal. Mai mult în scrierile sfinției sale face o apologie a socialismului și comunismului, dovedindu-și fidelitatea față de regim – n.n.] . In schimb, pana ‎după 1965, in mai multe reprize, anchetatorii il iscodesc cu tot felul de intrebari: ce ‎părere are despre socialism, despre situația politica din Panama, din Cipru, din ‎Vietnam? Ce părere are despre telepatie sau paranormal, despre Arhanghelii Mihail si Gavril? [fără să îl aresteze, elegant, ca la un colocviu. Părintele Arsenie Boca ca un părinte bun al lor, le spunea tot, fără opreliști. Dar cum am putea trage concluzia că securitatea se purta cu el grosolan și fără metodă? – n.n.] Grosolan si ‎fara metoda, Securitatea voia sa intre in intimitatea părintelui, sa-i cunoască resorturile ‎de gândire, sa-si explice cumva forța spirituala si darurile teribile pe care le avea.‎

    Pus de-a valma, cu felurite scrisuri si fara nici o ordine cronologica, dosarul lui Arsenie ‎Boca se poate rezuma doar la un cuvânt: o pândă continuă [cu adevărat, ca orice elev ce se instruiește, își pândește dascălul pentru a absorbi orice informație. Dar chiar dacă ar fi o pândă cu bănuieli, ca informatorul lor să nu joace cumva dublu, tot nu se poate compara cu adevărata prigoană prin care au trecut cei cu adevărat mărturisitori. Lucrurile trase de păr ce se spun despre o așa zisă prigonire a Părintelui Arsenie Boca, fără fapte reale, consistente, comparate cu realitățile sinistre și dureroase ale adevăraților prigoniți, par cu totul de râs, ca într-o poveste de adormit copiii – n.n.] . La toate ispitirile si ‎capcanele întinse, părintele a răspuns senin [am spune degajat, cu siguranța de sine, ca unul ce se știe ocrotit de regim și are numai de câștigat de pe urma lui – n.n.] , blând ca porumbelul si viclean ca șarpele. ‎[5]

    Cu adevărat… viclean ca șarpele, bine ar fi fost să fie doar înțelept ca el… ”

    https://sfintiinugresesc.wordpress.com/2016/02/08/pag-1272-moartea-parintelui-arsenie-boca-contradictii/
    ” pag. 1272- MOARTEA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA – CONTRADICȚII
    1272bE. MOARTEA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA

    În afară de excepțiile care confirmă regula, în mod obișnuit, moartea este o sinteză a vieții cuiva. Dar parcă la Părintele Arsenie Boca acest lucru este și mai evident, atât prin contradicțiile ucenicilor, cât și prin evidenta lucrare de amăgire, însoțită de minuni și scheme diavolești, care îl situează în afară de Ortodoxie.

    1. CONTRADICȚII

    A) ÎN LEGĂTURĂ CU MOARTEA

    După cum a trăit cu mândria că este Sfânt, așa a și murit, cu mândria că își prorocește infailibil sfârșitul, vrând să-și facă slavă deșartă și din cunoașterea momentului morții, fiind convins că de el depinde mântuirea multora:

    La un moment dat, in 1989, părintele Arsenie le spune celor apropiați:

    “Vine vremea când o sa ma cautati și nu o sa ma mai găsiți“. Toți se întrebau ce vrea sa însemne asta. Părintele avea 79 de ani, o varsta înaintata s-ar putea crede, insa cei care l-au cunoscut atunci povestesc ca la aceasta varsta un tanar cu greu se putea tine după el când mergea pe jos la drum lung.

    Intr-una din zile, spune: “Mai sunt doua calendare. Nu ma mai vedeți in curând, ca astia ma termina“. Oamenii se întrebau unii pe alții ce va urma.

    Va fi sfârșitul lor, al tuturor? Cineva a pus întrebarea: “Daca moare părintele?”. “Asta ar fi fost chiar culmea”, i s-a răspuns. Toți se amuzau:

    “Cine să-l termine pe părintele, ca părintele are putere” [ ce grav amuzament. Ce cumplite afirmații. Singurul care a murit numai când El a vrut este Hristos. Singurul ce are putere în Sine este numai Dumnezeu. Să spui despre un alt om că este așa, deja înseamnă că îl cinstești în tine însuți ca pe un antihrist – n.n. ] „

    Apreciat de 1 persoană

  5. sorin said, on ianuarie 17, 2017 at 10:59 am

    Chiar de ar fi fost prigonit si schingiuit, astea nu dovedesc ca ar fi fost sfant. Si dracii la fel pot proceda cu cineva,adica sa imite lucrarea lui Dumnezeu ca sa ii insele pe cat mai multi. Iar daca li se implementeaza in mintea omului ca, cutare duhovnic era mare si ca era a lui Hristos, e clar ca demonii vor duce o munca foarte usoara de inselare a oamenilor chiar si dupa moarte. Binenteles ca sa fie totul bine regizat, diavolul pune si ceva bun in tot raul asta ca sa fie foarte credibil, si atunci toti credulii devin ai lui, si uite asa ca dupa moartea unui asemenea preot inselarea ia amploare nemaintalnita incat aproape toti isi pun intrebarea ce e rau a crede ca Boca e sfant? Pai e foarte rau. Nici un SFant adevarat nu se supara daca nu credem ca nu e Sfant daca inca nu sunt destule dovezi. In momentul cand eu afirm cu tarie ca, cutare parinte e Sfant desi el nu e proslavit de Dumnezeu, eu ma pun in locul lui Dumnezeu si il sfintesc , si asta se numeste pacat impotriva Duhului Sfant care nu se iarta nici aici nici dincolo, este hula. Plus ca eu ca si mirean ca sa imi pot da seama la ora actuala cum trebuie sa fie un parinte cu viata Sfanta, neaparat trebuie sa fii citit Vietile Sfintilor, Pidalionul si sa cunosc bine canoanele, iar cum in ziua de azi nu se mai intampla acest lucru, cine ii invata pe oameni necitind nimic, nefiind sinceri, sa vada cine e Sfant cand inca nu e proslavit de Dumnezeu? Oare nu diavolul? La ora actuala este o indracire in masa. Sf Ignatie Briancianinov spune ca in vremurile din urma toti vor fi indraciti, doar ca unii intr-o mica masura, iar altii intr-o masura mai mare. Un alt aspect este faptul ca un parinte cu o viata cu adevarat Sfanta, obligatoriu are ucenici cu viata Sfanta si raspandeste si dupa moarte, liniste, pace, nu indoiala, tulburare si agitatie din partea sustinatorilor luii cum se intampla acum . Tot diavolul acum vazand ca inselarile sunt date in vileag vine si le sopteste la sustinatorii inselatorilor ca sunt cateva persoane sau grupuri care vor sa faca dezbinare sau sa creeze nu stiu ce fel de ura intre asa zisii sustinatori ai inselarilor.
    Cititi Sf PArinti, Pidalionul si in special Sf Ignatie Briancianinov fiindca este cel mai reprezentativ pentru vremurile actuale si vorbeste foarte bine despre actualele inselari si explica cum si din ce motiv preotii in special cad in inselari.

    Apreciază

    • ayeaye20 said, on ianuarie 17, 2017 at 11:39 am

      Tu contrazici Scriptura cand afirmi „obligatoriu are ucenici cu viata Sfanta ” deci sa inteleg ca Stapanul Iisus avandu-l pe Iuda ca ucenic dupa logica asta…

      Apreciază

      • dasvik said, on ianuarie 17, 2017 at 1:28 pm

        Ce dragut ai manipulat tu repede situatia, luand un caz unic si cu niste circumstante absolut extraordinare (Iuda, despre care era scris ca il va vinde pe Hristos, si despre care Hristos stia ca il va vinde), si ignorandu-i pe ceilalti 11 ucenici care au vestit Evanghelia in toata lumea si majoritatea au murit mucenici. Te-ai axat pe unul singur si l-ai scos in fata, iar de ceilalti unsprezece n-ai pomenit nimic. Pai asta nu-i marlaneala manipulativa?

        In plus, se stie clar ca „nu exista padure fara uscaturi”. Nu inseamna ca un sfant va avea numai ucenici vrednici, dar numarul celor vrednici il va covarsi pe cel al celor catorva mai „nepasatori”.

        Apreciat de 1 persoană

      • ayeaye20 said, on ianuarie 17, 2017 at 4:19 pm

        Bun , atunci cum explic ca pe sf Vasile un semiarian la facut preot????????

        Apreciază

      • ayeaye20 said, on ianuarie 17, 2017 at 4:20 pm

        Si doi in Sarea pamantului zice ca la final vor fi 11 Iude si 1 ortodox turma mica iar e manipulare????

        Apreciază

      • Pąʍvo said, on ianuarie 17, 2017 at 4:45 pm

        ayeaye20

        Deci dupa logica ta, un Iuda al zilelor noastre poate produce sfinti. 🙂

        Apreciază

      • ayeaye20 said, on ianuarie 17, 2017 at 8:04 pm

        Sfintii nu invata sa mergem dupa logica, logica e lumeasca…

        Apreciază

      • Pąʍvo said, on ianuarie 17, 2017 at 10:56 pm

        Dar nici sa ne lasam purtati de vant.

        Apreciază

    • ayeaye20 said, on ianuarie 17, 2017 at 11:48 am

      Sorin daca esti asa vanator de erezii poate ne zici si noua vro erezie ce apare in articolu asta? Hai da erezia pe fata sau nu o vezi???

      Apreciază

    • sorin said, on ianuarie 17, 2017 at 6:35 pm

      ayeaye20 ceartate cu Sfintii nu cu mine. Citeste la Sf Ignatie Briancianinov, la Sf Ioan Gura de Aur si daca gasesti greseli in afirmatiile mele, le corectez
      Stiai ca idolatria te arunca in iad? Daca ai duhovnic roaga l sa iti explice cum stau treburile din Sfintii parinti si nu din visele lui

      Apreciază

      • ayeaye20 said, on ianuarie 22, 2017 at 3:44 pm

        Sorin iar te intreb erezia din articol o vezi? De ce nu o vezi ????

        Apreciază

  6. sorin said, on ianuarie 17, 2017 at 11:12 am

    Frate Vasile, ai ceva cu mine? este ceva gresit in comentariu? la tot ce afirm iti pot aduce argumente din Sfintii Parinti.

    Apreciază

  7. Ioana said, on ianuarie 17, 2017 at 11:27 am

    apa trece, pietrele raman

    iubeste-L pe Dumnezeu intai si nu te mai agata plangand de inselarile lui Arsenie Boca. PENTRU CLERICI POCAINTA TREBUIE SA FIE PUBLICA SI NUMAI PUBLICA NU A FOS. A SPUS CUMVA PUBLIC CA SE POCAIESTE ? NU ! I-A LASAT SI PE ALTII SA le curga balele la inselariele lui schimonosite, HULIND PE MANTUITORUL! Cand Il huleste pe Mantuitorul vrajitorul tau boca de ce nu plangi! Eu m-a intristat tare mult cand am vazut ca lumea ne osandeste CA SPUNEM ADEVARUL DESPRE ticalosiile lui Boca, dar nu ii doare deloc ca Mantuitorul a fost batjocorit de el, la fel si Preacurata Sa Maica. SI NU MAI BASMI, incercand s intorci totul doar sa iti SCOTI idolul are te-a facut sa ai niste sentimente, IARTA-MA, ieftine si INSELATE vis-a-vis de mormantul lui…

    Nu i-a masl;uit niomeni pictrile, el le-a pictat, asa arata toate marturiile si DOVEZILE !

    Cum fugim de Arie ca de un sarpe viclea, asa sa fugimsi de Boca. Ai grija cu aceasta atasaare emotionala, nu e buna. Singurul ajutor e de la Domnul, NU MAI PUNE LA SUFLET simtamintele inselate pe la mormantul lui Boca. (ai dovezi ca e mare inselat si vrajitor NEPOCAIT! –)

    INTOARCE-TE CATRE DRAGOSTEA LUI HRISTOS, lasa inselarile si vaietele, ai grija ca daca nu recunosti ca e inselat si ca a scris erezii, iti ramane mintea intunecata de demoni ! Intoarce-ti fta spre Dumnezeu, Prea Curata Sa Maica (hulita de Boca) si spre Sfintii Proslaviti de Dumnezeu, nu spre inselatii proslaviti de oameni !

    Apreciază

  8. ayeaye20 said, on ianuarie 17, 2017 at 11:34 am

    Cartea Vedere duhovniceasca pag.25,26: Sfantul Maxim Kavsocalivitul…Si din ceasul acela, cand era treaz, si cand dormea, rugaciunea clocotea in inima lui, indulcindu-i sufletul…Incat, ajungand a fi luminat astfel, vedea cu ochii lui in intunericul noptii atat de bine, ca si cand ar fi stralucit soarele in plina zi. SI DE MULTE ORI SE RIDICA SI ERA PURTAT PRIN AER CU TRUPUL, CA UN VULTUR.

    Apreciază

    • Ioana said, on ianuarie 17, 2017 at 12:17 pm

      ayeaye, lasa-l pe laudarosul boca, ca doar stii ca prin scamatorii steiner facea levitatiile… dupa ce cauta sa-si insuseasca prin „probe” studiile orientale ALE MISTICILOR „marilor „religii superioare”

      UITE CUM SE SMEREA SFANTA TEODORA DE LA SIHLA, patimind ascunsa de laudele oamenilor
      ! faceti diferenta intre smerita slujitoare a lui Hristos, Sfanta Teodora, si slujitorul misticilor orientale Boca, care le zicea altora… sa veniti la mormantul meu ca va voi ajuta mai mult, Sfintii se rugau si lacrimau rugand pe Dumnezeu sa le mai dea vreme de pocainta… nu se laudau ca vor fi mari facatori de mnuni si ca a veni puhoi la ei la mormant… EVIDENTA E CLARA, dar unii catari se incapataneaza, neavand urechi de auzit si minte luminata sa priceapa.

      Sf. Teodora de la Sihla:

      – Nu se cuvine, sfinte părinte, să îngenunchezi având asupra ta nepreţuitele Taine ale lui Iisus Hristos; eu trebuie să îngenunchez, că sunt păcătoasă.

      Aşa s-a smerit ea, căci sfinţii cei mari niciodată nu se laudă, ci pururea zic că sunt păcătoşi. Că cine se laudă, cade din darul lui Dumnezeu în trufie şi se face diavol

      Apreciază

      • ayeaye20 said, on ianuarie 17, 2017 at 4:10 pm

        Bun atunci ,poate ne explici si ce e smerenia ? Si cum o putem dobandii ?

        Apreciază

      • Ioana said, on ianuarie 17, 2017 at 7:31 pm

        aye aye

        uite la ce duce indaratnicia in inselare… drum bun!

        „In cei ce bolesc de aceasta inselare apare o ingamfare neobisnuita: parca ar fi _________BEȚI DE SINE, DE STAREA LOR DE AMĂGIRE DE SINE, VĂZÂND ÎN EA O STARE HARICĂ.”

        „Cei molipsiti de inselare prin „parere” pot fi intalniti foarte adesea. Oricine nu are duh infrant, cel care isi recunoaste vreun fel oarecare de vrednicie , si de merite, oricine nu tine neabatut invatatura Bisericii Ortodoxe, ci judeca in ce priveste oarecare dogma sau predanie dupa cum il taie pe el capul sau dupa invataturile celor de alta lege, se afla in aceasta inselare. Cat este de mare inselarea cuiva se poate vedea dupa marimea ratacirii si a staruintei sale in ratacire.”

        „Mare nenorocire este a ne abate de la invatatura dogmatica si morala a Bisericii; de la invatatura Sfantului Duh, printr-o filozofare oarecare ! Aceasta este ”inaltarea” care se ridica impotriva intelegerii Dumnezeiesti”

        – Despre inselare – Sfantul Ignatie Briancianinov –

        sunteti IRECUPERABILI ! sau poate nu, deocamdata asta demonstrati, cerbicie si indaratnicie in inselare, erezii bocaite si vrajitorii orientale

        Apreciază

      • Ioana said, on ianuarie 17, 2017 at 7:41 pm

        nu sunt eu o nevrednicas in masura sa va arat ce sa faceti. eu fac doar strcitul necesar sa ma in gradesc de erezii refuzand sinodul antihristic, si ingradindu-ma de ierarhii cazuti romani de patricii vlaici, de boca-loca, si alte tampenii – incercand cum trebuie orisicine STRICT MINIMUM MINIMORUM SA FACA, adica sa nu merg la cretani s pomenitorii lor, sa nu accept ratacirri steineriene bocaite, si sa accept intru totul doar INVATATURA SFINTILOR PARINTI

        SI ESTI OBRAZNIC, CREZAND ca intorci armele impotriva mea cu o intrebare hartuitoare. nu pot eu sa va invat nimic. doar pun niste marturii de la Sfintii Parinti. De la ei aveti de invatat…

        Si vedeti, cand credinta e primejduita, datoria este de a nu pastra tacerea, iar credinta este primejduita de bocaiala lui boca, de ratacirea lui cumplita, hulele pictate, si erezia cumplita cu neamul androgin al lui Iisus!

        Apreciază

      • Ioana said, on ianuarie 17, 2017 at 8:01 pm

        eu o nevrednica, IERTARE

        Va las in durerea voastra, doar atat sa stiti, ca nu sunt eu Ioana Andreea si NU MERG LA NICI UN ERETIC, eu am zis ca si pana atitudinea cu iconomie a lui Gheron Sava e periculoasa pentru nestiutori, impigandu-i pe multi inapoi la „harul” ereticilor… deci cititi mai bine ce au scris sfintii despre erezii. aceasta e si parerea mea. SA NU MAI MERGEM LA NICI UN ERETIC/ POMENITOR DE ERETIC, oricat de „in duh(rataciti) ar parea !

        Învăţătura Bisericii despre părtăşia cu ereticii
        https://ortodoxiadreaptacredinta.wordpress.com/2016/10/25/iii-invatatura-bisericii-despre-partasia-cu-ereticii/

        Apreciază

      • el said, on ianuarie 17, 2017 at 8:16 pm

        ayeaye20 BOCOLATRU

        „Bun atunci ,poate ne explici si ce e smerenia ? Si cum o putem dobandii ?”______ ca sa castigi smerenia … TREBUEI sa te smeresti …. MACAR sa PRIMESTI Dreapta Credinta in locul SMINTELILOR si INSELARILOR mintilor bolnave si deocheate de DIAVOL ca a lui zian CURVARUL ! 🙂

        OK?

        NU se ajunge la SMERENIE DECAT PRIN Dreapta Credinta FARA INSELARI !

        asa ca intrebarea ta retotic fatranica are un raspuns simplu. : Smerenia e DREAPA CREDINTA pe care TRBUEI sa o primesti si sa te LEPEZI de cele ale diavolului si ale mintii tale BOLNAVE de patimi care se propun IN LOCUL Adevarului !

        TU NU VREI sa te smeresti sa PRIMESTI ADEVARUL in locul INSLEARIII DIAVOLESTI ! … asta e problema ta si a tuturor BOCOLATRILOR, asta a fost problema IDOLULU vstru boca si el a mostenit-o de la DIAVOL ! … si e NEVINDECABILA !

        vi se pare ca sunteti „credniciosi ” si drepti”… dar UMBLATI CU DIAVOLUL si el VA VA ARUNCA NEGRESIT unde merge el : in iad !

        Apreciază

    • Ioana said, on ianuarie 17, 2017 at 12:18 pm

      nimeni said, on Ianuarie 4, 2017 at 11:01 pm

      Rugaciune cu levitatie si invaluiti in Lumina Harica au avut si sfinti autentici precum Sf.Maria Egipteanca si Sf. Teodora de la Sihla fiind invaluita intr-o lumina suprafireasca si Parintele hristofor din Tula care a fost vazut de catre o fiica duhovniceasca de-a sa pe cand era singur in biserica si se ruga in fata Icoanei Maicii Domnului fiind invaluit in lumina suprafireasca.

      Levitatia nu tine neaparat de budism (ca acolo o lucreaza demonii), ci unii oameni s-au invrednicit de asemenea trairi si in ortodoxie dar sunt f. putini. Si inca ceva, nu avem nevoie de levitatie pt. a ne mantui doar ca unii au ajuns la o masura duhovniceasca mai inalta iar altii au fost inselati de demoni chiar ortodocsi fiind.

      Insa si diavolul poate face levitatii si teleportari cu ai sai si astia sunt mai numerosi decat crestinii autentici si mai spectaculosi, mai laudarosi nefiind vorba de smerenie la unii ca acestia cum probabil e si cazul lui Nil Dorobantu.

      Avem cateva exemple de levitatie si la papistasi care nu se smereau ci se aratau tuturor cu asazisele lor puteri, pe cand Sfintii nostrii autentici s-au smerit foarte atunci cand au fost vazuti de altii in levitatie sau in Lumina caci se temeau sa nu cada si nu trambitau despre ei ci cu tot dinadinsul se smereau pe ei.

      Dovezi de smerenie autentica gasim la:
      http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-01-cv_maria_egipteanca.html

      Sf. Maria Egipteanca:
      „În vremea cînd stătea ea la rugăciune, ridicîndu-mi puţin ochii de la căutarea în pămînt, am văzut-o înălţată de la pămînt ca de un cot, stînd în văzduh şi rugîndu-se”.

      Sf. Serafim de Sarov:
      Din viata Sfantului Serafim din Sarov

      Un tanar paralizat a fost in Manastirea Sarov, de matusa lui, printesa Chikaev. Pe atunci traia in manastire Sfantul Serafim de Sarov (1759-1833). Cuviosul l-a luat pe tanar in chilia sa si i-a spus sa se roage cu putere, timp in care se va ruga si el lui Dumnezeu, ca sa-l tamaduiasca. Sfantul l-a mai rugat pe tanar ca, in timpul rugaciunii, sa nu isi deschida ochii sai.
      Uitand cuvantul sfantului, dupa o vreme, tanarul a deschis ochii si a privit spre Sfantul Serafim. Atunci, el l-a vazut pe sfant ridicat de la pamant. De uimire, tanarul s-a ridicat in sus si a strigat. Dandu-si seama ca a fost vazut, sfantul l-a mustrat pe tanar pentru neascultare si, in semn de recunostinta pentru tamaduirea primita de la Dumnezeu, i-a poruncit sa nu spuna nimanui ceea ce a vazut. Tanarul nu a spus nimic pana dupa moartea Sfantului Serafim de Sarov.

      http://www.doxologia.ro/vietile-sfintilor/sinaxar/descoperirea-sfintei-cuvioase-teodora-de-la-sihla

      Sf. Teodora de la Sihla:

      – Nu se cuvine, sfinte părinte, să îngenunchezi având asupra ta nepreţuitele Taine ale lui Iisus Hristos; eu trebuie să îngenunchez, că sunt păcătoasă.

      Aşa s-a smerit ea, căci sfinţii cei mari niciodată nu se laudă, ci pururea zic că sunt păcătoşi. Că cine se laudă, cade din darul lui Dumnezeu în trufie şi se face diavol, măcar de ar fi vieţuit toată viaţa în pustnicie. Şi atunci Sfânta Teodora, mai înainte de a se împărtăşi cu PreaCuratele Taine, a spus viaţa ei, de unde se trage şi pe unde a stat. Şi după ce s-a împărtăşit cu PreaCuratele Taine, a strălucit faţa ei ca soarele şi şi-a ridicat mâinile la cer, iar când şi-a dat duhul, a ieşit o mireasmă de a mirosit tot muntele trei zile.

      Dovezi de inselati cu levitatie aveti aici:
      https://ganduridinortodoxie.wordpress.com/2016/10/15/levitatia-intre-sfintenie-si-vrajitorie/

      si mai jos in articol sunt si dovezile de smerenie ale sfintilor nostri.

      Cat despre Nil Dorobantu care din cate am inteles se urca pe Sf. Masa dupa Sfanta Impartasanie nicidecum asa ceva nu e in duh ortodox asa ca fratilor reveniti-va din inselarile astea cu Boca, cu Dorobantu, cu Maglavit, cu Vladimiresti si cu alte facaturi straine Ortodoxiei.

      Cred ca nimeni nu doreste sa-si piarda sufletul datorila credulitatii in niste inselari dovedite si in niste inselati.

      Avem pe Hristos si pe Maica Lui de ajutor de nadejde si pe sfintii canonizati, care nu sunt putini dar nu avem credinta si nu le cerem ajutorul ci cautam nu stiu ce minuni extrafantastice.
      Pai Mantutitorul nu a facut destule minuni, sau Apostolii Sai si ne mai trebuiesc altele care nu stim ce duh poarta?

      Asta nu e decat dovada putinei noastre credinte, sa-mi fie cu iertare!

      Apreciază

      • ayeaye20 said, on ianuarie 17, 2017 at 4:22 pm

        Tot nu ai raspuns la intrebari sinodu din creta e eretic sai iti fac conversatia de pe facebook publica????? Sa vada lumea ce zici de pr Sava si pr Iulian?????

        Apreciază

      • Ioana said, on ianuarie 17, 2017 at 6:53 pm

        nu eu sunt Ioana Andreea

        sinodul din Creta e eretic si antihristic!

        fa publica conversatia Ioanei Andreea, nu sunt eu aceea

        Apreciază

      • Ioana said, on ianuarie 17, 2017 at 7:07 pm

        Ioana,

        Comentatorii „care fac senzatie pe chestia ca nu ar exista Har in BOR, in momentul de fata” FAC INFINIT MAI MULT BINE CREDINCIOSILOR decat POGORAMINTELE CALDUTE SI IUBIRESTE ALE LUI GHERON SAVA. – NEACCEPTAND NICI O LEGATURA CU ERETICII SI NICI UN POGORAMANT PENTRU OTRAVA ERETICILOR! si ce e cel mai folositor CA II INDEAMNA SI PE CEILALTI SA NU MAI CALCE ACOLO UNDE SUNT POMENITI ERETICII, si sa nu caute scuze in A SE INGRADI DE EREZIE !!!!!

        Sunt foarte toxice declaratiile lui Gheron Sava din acea scrisorica gen:

        „ Nu toti pot opri pomenirea, nu toti credinciosii au aceeasi credinta si putere de marturisire, nu toti au aceeasi putere de intelegere”

        „Preotii care au oprit pomenirea sa nu judece, sa nu-i acuze pe cei care nu au oprit-o ci sa-i primeasca cu multa dragoste la Sfintele Liturghii si sa conslujeasca ei, cu condita ca atunci cand conslujesc sa nu pomeneasca pe ierarh.”

        „De aceea si noi credem ca in Sfanta Liturghie savarsita in Bisericile unde s-a semnat Creta, Duhul Sfant vine si preface painea in Trupul si vinul in Sangele lui Hristos.”

        – extrem de nefricite aceste declaratii, foarte – foarte grave. Nu seamana cu marturisirea Sfintilor Parinti care ii indemnau pe toti sa ia aminte SA NU AIBA NICI O PARTASIE CU ERETICII, si nu emiteau „postulate” despre cum lucreaza „tainele” la eretici

        Iata cum unii vor merge cu „tainele ereticilor” pana la Parusie.

        Ufff. Pe zi ce trece ma mahnesc tot mai mult cand vad cat DE MULT RAU au gâfacut aceste declaratii ametite ale lui Gheron Sava….

        iata, tot mai multi dintre cei care au auzit de erezie tot o dau ca e har… DAR RESTUL DIN CE A ZIS GHERON SAVA ATI CITIT ? Habaucii o sa ia DOAR ACESTE DELARATII NEFERICITE SI O SA DOARMA LINISTITI CU HARUL EREZIEI in brate asteptand venirea Mantuitorului pe norii Cerului….

        Ioana,

        mai mergi sau nu la ereticii de care tot spui ca nimeni nu a zis ca nu mai au har ?

        PENTRU CEI CE MERG LA ERETICI SI COMENTEAZA PE BLOGURI: INSEMNA CA ACUM STITI. MACAR LUATI-VA DUPA ACEST INDEMN AL LUI GHERON SAVA, NU O MAI DATI COTITA… VI SE SPUNE DOAR CA SPRE OSANDA VESNICA VA IMPARTASITI CU ERETICII ( !!!! ):

        ________„Credinciosii care, cunoscand blasfemia semnata in Creta, se impartasesc cu Preacuratele Taine din mana celor care au semnat in Creta sau a preotilor care pomenesc pe episcopii care au semnat in Creta, sau sunt deacord cu Creta, incurajand astfel pe episcopii care s-au lepadat de Hristos in Creta, ca si cum nimic nu s-a petrecut, aceia se impartasesc cu Hristos spre ______OSANDA lor”

        Foarte rau si foarte nefericit momentul in care Gheron Sava s-a lansat in ziceri din burta cu „harul” pentru nestiutori, iata ca si stiutorii tot merg la eretici, doar e „har” din plin!

        ioanaz2sagwa said, on Decembrie 30, 2016 at 10:26 pm
        Iata ce spune parintele maxim, sau Augustin (apropo, este un parinte care sustine ca ERETICII ODATA CE SI-AU PIS CU TOTII PARAFA LA CRETA AU LEGIFERAT TOATE EREZIILE SI DIN MOMENTUL CRETA NU MAI AU HAR)

        AUGUSTIN
        Celor ce nu stiu trebuie sa le spuna asa: NU MANCATI NIMIC DE LA ECUMENISTI, INDIFERENT CE MANCATI DE LA EI, MANCATI SPRE OSANDA! PUNCT!

        Sfintiile voastre, conferentiari, menajati tocmai pe cei mai multi, pentru ca sunt ecumenisti si sunt majoritatea, operati tot cu duhul democratic, duh pe care il incriminati mai devreme in video. Noi nu menajam. Noi trebuie sa spunem realitatea si adevarul ca si asa toti mirenii sunt defazati cu 10-20 de ani. Daca-i mai si menajati, vor mai trece alti 20 de ani pana veti opri menajarea si pana vei face vreun sinod mega-grecesc, mega-anticreta, dar atunci il veti face degeaba caci NIMENI, ABSOLUT NIMENI nu va mai putea intelege ceva. Cei ce cred acum, vor crede si atunci. Nu intelegeti duhul vremurilor? ??

        DECEMBRIE 26, 2016

        Ioana said, on Decembrie 30, 2016 at 11:02 pm
        Da asa suntem noi astia „comentatorii are fac senzatie pe chestia ca nu ar exista Har in BOR, in momentul de fata”

        -ne incapatanam sa nu primim nimic strain de EVANGHELIA LUI HRISTOS si de INVATATURA DUHULUI SFANT transmisa prin INVATATURILE SFINTILOR PARINTI !

        FOARTE BINE FAC comentatorii „de senzatie” ca ii ajuta pe cei sinceri cautatori SA NU SE ABATA DE LA ADEVAR si sa nu isi IA OSANDA VESNICA DIN MAINILE ERETICILOR!

        MULTUMIM, el, Mirela, maxim (augustin), David, nikodim si tuturor celor care nu se lasa inselati de MERSUL PRIN BLARII al unora, ce se pretind AUTORITATE SUPREMA DE CARE sa asculte toti romanii…

        ____el said, on Octombrie 16, 2016 at 7:04 pm
        Ioana

        acum daca au sus sa nu mai mearga la pomenitorii de ERETICI din beserica.bor.srl e destul!
        macar sa asculte de ei in aceasta crestinii nostri si ar avea MARE FOLOS si fara Sinodul acela.

        numai ca ma tem ca vor IGNORA TOCMAI partea aceasta CLARA si DREPTA …si se vor agata(ajutati de „diortorisitorii” si „marturisitorii” binecunoscuti ) cu APRIGA sarguinta de aia cu „au har ” pana la Sinod” …. si vor jubila „marturisitorii” de teapa lui teodot &ric&gasca si vor impinge gloata oarba inapoi la ERETICI cu „justficari” sofistice de la mintea lor „iluminata” de diavolii EREZIEI,… ca „asa au spus si Athonitii pe care ii cunosc ei personal” ! „…. 🙂

        cand ai de-a face cu o asemenea GLOATA DE ORBI e bine sa cantaresti BINE cuvintele ca sa NU le dai pretexte de CADERE, ca astia si Scriptura si Dogma si Sfintii, si pe Hristos Insusi sunt capabili sa-i „talcuiasca patristic” dupa mintea lor.
        mai bine TACEAU pe tema cu „harul” ereticilor pana la Sinod…. MAI ALES ca NU STIU daca e asa cum zic ei.

        ____O babuta insa, care nu are internet si nici prietenele ei nu au, iar copiii sai sunt superindopati de doctrina new age? Deci o babuta care habar nu are de cele ce discutam noi pe aici, dar se duce cu inima curata la bisericuta din catunul ei unde preotul pomeneste Ierarh eretic fara insa a face pe activistul pro ecumenism? Ce va fi cu ea? Poate bat campii, dar consider ca pentru ea va fi o oarecare iconomie.

        Dar mai bine voi asculta la minutele de care zici, caci poate ei zic altceva.

        maxim said, on Octombrie 16, 2016 at 9:48 pm
        Frate Vasile, nu este asa cu iconomia babutei… Tu esti preot. Eu vin la tine sa ma impartasesc, tu nu crezi in Impartasanie si-mi pui niste paine goala dintr-o prescura si niste vin dintr-o sticla in Potir, si vii intre Sfintele Usi si ma ‘impartasesti’. Eu sunt credincios, sunt sincer, nu stiu ce ai facut tu acolo. Eu ma impartasesc real cu Impartasanie, dintr-o iconomie si mila dumnezeiasca?! Nu!

        ___Duhul Sfant, Duhul Adevarului pleaca de la eretici (mincinosi si hulitori de Dumnezeu) si Sfintele Taine nu mai lucreaza la ei!

        Din comentariul fratelui el adresat parintelui Ciprian Staicu (cu ocazia conferintelor monahilor athoniti):

        (…)

        ” ok, au facut bine cu conferintele lor, dar RAUL AFIRMAT ca „ar mai fi taine/har ” la POMENITORII ERETICILOR VA DARAMA TOATA „Marturisirea” lor.” „[…]
        ________________

        „Ereticul este ERETIC din momentul aderarii lui la erezie, iconomia pt el e ca Dumnezeu INCA IL ASTEAPTA/ IL AJUTA/ ii da prilejuri sa se lepede de erezia lui, iar NU ca ERETICUL ar mai avea „har” pana NU se leapada de erezia lui.

        Duhul Sfant PLEACA de unde este MINCIUNA EREZIEI si dintru inceput se departaeaza de omul pacatos, cu atat mai mult de ERETIC ! Dar lucreaza DIN AFARA lui dandu-i aceluia prilejuri de indreptare si il rabda indelung sa se LEPEDE de erezia lui.
        De va asculta ereticul ADEVARUL il primeste INAPOI IN BISERICA prin MIRUNGERE, iar NU il lasa asa SLABANOGIT de CADEREA lui din har, ca nu cumva sa se intoarca inapoi la erezie ca porcul la varsatura sa.
        Iar de NU VA ASCULTA si ramane in erezia lui , LISPIT DE HAR asa cum se afla, VA CRAPA ca un ERETIC CE ESTE deja PARASIT de Duhul Sfant cum se afla si REFUZAND AJUTORUL Duhului Sfant care l-a chemat DINAFARA lui.
        La fel a fost si la CADREA lui Adam cand firea omeneascas-alipsit de harul ei dinaintea Caderii si a petrecut in acea DARAPANARE pana cand a venit Dumnezeu la ea SA O VINDECE prin Hristos la Botez, iar TOTI cei DINAINTEA Lui Hristos , nebotezati/NEVINDECATI de CADEREA lor mergeau LA IAD indiferent de „virtutile” lor.
        Asa e si cu ERETCII, ei sunt/petrec PARASITI DE HAR si TREBUIE sa se vindece de CADEREA lor prin LEPADAREA de EREZIA in care petrec LIPSITI de HARUL de care singuri s-au LEPADAT ca sa se lipseasca de EREZIE/MINCIUNA.

        ERETICII ecumenisti sunt ERETICI si NU Sinodul ii va declara pe ei eretici, ci EREZIA LOR in care petrec de pe acum inca, ca NU sunt bieti NESTIUTORI ca sa aibe scuza/iertarea nestiintei.

        aveti o opinie „magica” despre EREZIE si ANATEMATIZAREA ei.

        NU Anatema ereziei face EREZIA EREZIE, ci doar o DECLARA ca FARADELEGE inaintea lumii, spre luarea aminte a celor INCA nestuitori ca sa se fereasca sa nu cada si ei in ea si spre indreprarea celor deja cazuti in ea.
        Asta nu inseamna ca pana la anatema erezia aceea ar fi lucru „curat”/”admisibil” si ca ERETICUL ar mai avea „har”´.

        Duhul Sfant NU PETRECE IMPREUNA cu EREZIA INCA dintru inceputul ei, caci erezia este gand DIAVOLESC si NEASCULTARE de Dumnezeu si CUM poate Dumnezeu sa petreaca in cele CONTRARII Lui?
        Dumnezeu NU se contrazice pe Sine niciodata/nici o clipa !”

        David said, on Ianuarie 1, 2017 at 7:08 pm
        Dacă un om este binecredincios, dar nu are cunoștință de cele întâmplate la Creta și se spovedește/împărtășește la un preot pomenitor, mai lucrează harul la el?
        Răspuns: Nu.
        Intrebare: De ce?
        Răspuns: Fiindcă la preotul eretic nu mai lucrează harul deloc. Altfel, și la catolici, pentru unii oameni care se pocăiesc sincer, ar mai lucra harul. Insă, pentru motivul explicat mai sus, aceștia nu mai pot fi dezlegați de păcatele lor, ei nemaiavând Sfinte Taine in biserica căzută din har de aproape e o mie de ani de erezie.

        Acum, dacă omul respectiv n-ar avea păcate de moarte, pentru unul ca acesta se pot ruga alți frați binecredincioși sau un preot nepomenitor sau chiar el insuși, și acele păcate, care nu sunt de moarte, se iartă prin rugăciune.
        Exemplu: supărarea și zavistia. „Mâniaţi-vă, dar nu greșiţi” (Ps. 4, 4), adică păcatul ce nu devine patimă.
        Însă, dacă omul respectiv are păcate de moarte, chiar de se pocăiește sincer in inima lui, aceste păcate nu mai pot fi dezlegate prin punerea mâinilor preotului pomenitor, unit in cuget și rugăciune cu ereticii. Împărtășania nu va face decât să ii sporească osânda atât preotului cât și penitentului.
        Însă, dacă omul este sincer in căutarea lui, Duhului Sfânt il va ajuta să înțeleagă osânda dobândită prin impărtășania respectivă, și ii va descoperi intr-un fel sau altul un mijloc de mântuire și oameni cu credința nepătată. Altfel, necrezând aceasta, ne-am indoi de Pronia lui Dumnezeu care lucrează prin Duhul Sfânt, și ne-am increde doar in forțele noastre.

        Fraților, nu vă așteptați să luați Impărăția Cerurilor fără să vă siluiți! Creștinismul adevărat presupune luptă și prigoane, nu doar urmarea tipicului: spovedanie, impărtășanie, rugăciune și păcate la greu.
        Ia gândiți-vă, dacă e s-o luăm așa…ce s-ar fi făcut cei din închisori nespovediți de atâta timp sau Maria Egipteanca în pustie? I-a mântuit pe ei tipicul, deasa spovedanie și împărtășania la oricine, sau Cuvântul lui Dumnezeu? I-a lăsat Dumnezeu până la urmă nespovediți și neîmpărtășiți? Nu trebuie să uităm că împărtășania este de mai multe feluri. Mărturisirea dreptei credințe și mucenicia este împărtășania sângelui.

        Dar, nou suntem prea mici, și să nu mâniem pe Dumnezeu cu lenea noastră și cu neîncrederea in ajutorul Lui, să ne pocăim măcar acum in ceasul de pe urmă și să luptăm cu toate forțele să recuperăm ce mai poate fi recuperat.

        Domnul să ne miluiască! Domnul să ne mântuiască! Domnul să ne dăruiască bucurie duhovnicească!

        Ioana said, on Decembrie 30, 2016 at 11:05 pm
        AUGUSTIN

        (…)

        Sfantul Ioan Gura de Aur:

        – ” Trebuie a asculta de invățători și de preoți, și a nu-i judeca, chiar de ar avea o viață urâtă; dacă însă credința le e greșită, atunci nu trebuie doar să nu-i ascultăm, ci și să fugim de ei, și să-i judecăm ” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

        – ” Daca episcopul sau preotul este viclean in chestiunile credintei, atunci fugi si leapada-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar si inger din cer de-ar fi.” (Sfantul Ioan Gura de Aur)

        (..) Scriptura, zice la fel:

        – “ Oricine se abate şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învăţătura Lui, acela are şi pe Tatăl şi pe Fiul.” (II Ioan 1, 9)

        – ” Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema! ” (Galateni I-9)

        – ” Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit!” (II Ioan 1, 9-10)

        DECEMBRIE 27, 2016

        Ioana said, on Decembrie 30, 2016 at 11:09 pm
        Mirela said, on Octombrie 11, 2016 at 12:29 pm
        Mă întreb şi eu: cine să-i caterisească la noi pe episcopii eretici? Care sinod? Al lui Daniel? Al lui Frunzăvede? Al episcopilor care au semnat în Creta şi al celor care tac mâlc? Nici cel mai mare naiv care mai raţionează nu poate să creadă aşa ceva!
        „Până la o condamnare oficială, putem merge la slujbe unde sunt pomeniţi ierarhi eretici”. Deci, ni se spune că în România vom putea merge la slujbe până la venirea nu a lui antihrist, ci a lui Hristos, căci o condamnare oficială nu are cine să facă. Doar câte un izolat, ca IPS Longhin, a cărui opinie nu e considerată de „oficiali” „condamnare oficială”, ci înşelare personală.
        Şi mă mai întreb: dacă în bisericile unde sunt pomeniţi eretici există har şi sfinţenie, cum de Sf. Ciprian şi Sf. Ignatie Teoforul ne spun că oamenii care merg acolo vor ajunge în iad? Adică, mergi să te sfinţeşti, dar finalul e iadul?

        Sf. Ciprian al Cartaginei: „Oricine se împărtășește intr-o biserică unde este pomenit un episcop eretic, chiar dacă preotul acelei biserici învață ortodox, o astfel de împărtășire nu rămâne fără urmări. Acel om va avea parte la Judecata de Apoi cu episcopul eretic, in fundul iadului.”
        Sfântul Ignatie Teoforul în cuvântările sale afirmă: ”Un episcop care a devenit eretic nu mai este episcop, dar dacă credincioșii continuă să-l considere pe el episcop ortodox, dacă continuă să vină la slujbele din bisericile ce îl pomenesc pe el, să primească “darurile” sau „binecuvântările” lui, atunci vor cădea cu toții în afara Bisericii.”

        Ce înţelegem din cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur, care a spus că „dușmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci și cei aflați în comuniune cu ei.”
        Pomenirea ierarhului eretic nu mai e comuniune cu el şi cu credinţa lui? Ne ducem la bisericile unde sunt pomeniţi eretici, deşi Sf. Ioan Gură de Aur ne avertizează că prin asta devenim duşmani ai lui Hristos???

        Ce înţelegem din cuvintele atâtor sfinţi, care ne avertizează să fugim ca de fiare de eretici şi de orice legătură cu ei? Să mergem la slujbele unde „întâi” (Întâi pomeneşte Doamne pe X) sunt pomeniţi eretici?

        Ioana said, on Decembrie 30, 2016 at 11:20 pm
        Mirela said, on Octombrie 17, 2016 at 5:40 pm
        Cristian,

        Deci, dacă nu se face sinod de caterisire a eretcilor ecumenişti, mergem cu „harul” ereziei până la Parusie? Cam pe cine vezi tu într-un sinod care să-i caterisească pe ereticii din bor??? Dă-ne nişte nume! Sau crezi că pe ereticii noştri îi vor caterisi ierarhii din Grecia?

        el said

        (celor ce) astepati Sinoade dar NU FACETI CE sunteti DATORI sa faceti si SINGURUL lucru care va sta in putere : SA VA RUPETI de EREZIE, ca ziua de maine NU este in stapanirea noastra.
        daca MAINE e RAZBOI si miraculosul „Sinod” amanat pana al calendele gresecsti NU VA AVEA loc, sau din alte motive NU VA AVEA loc, ce faceti? trimiteti in continuare lumea pana la Parusie la pomenitorii de ERETICI ?

        Ioana said, on Decembrie 30, 2016 at 11:28 pm
        Iata raspunsul unei crestine adevarate si iata si cum marturiseau Sfintii Parinti impotriva ereziei! Nici un compromis cu ereticii! Nu seammana deloc pogoramintele caldute ale lui Gheron Sava, desi bine intentionat prin toate stradaniile lui, cu starea fierbinte si marturisitoare a Sfintilor, care spuneau ca INTINARE ARE IMPARTASANIA UNDE ESTE POMENIT EREZIARHUL! si ca „TAINELE” ERETICILOR SUNT OTRAVA ! se ingradeau de erezie si ii indemnau pe crestini sa se ingradeasca! nu isi dadeau cu parerea ca sa vedem, ca pentru nestiutori… bla… bla… bla….

        Mirela said, on Decembrie 14, 2016 at 7:18 pm
        ins rătăcit şi pervers

        “Cred că sîntem într-o fundătură.”___________Eşi în fundătură şi vrei să-i tragi şi pe alţii după tine.

        “unde e Episcopul acolo este Biserica.”__________Da, unde este episcopul, nu unde e minciuno-episcopul. Tot Sfântul Ciprian, pe care l-ai citat, nu îngăduie mai multor credinţe să coexiste simultan în interiorul Bisericii. Biserica are o singură credinţă. Nici nu le îngăduie ereticilor să fie în Biserică: dacă cineva devine eretic, prin definiţie se găseşte în afara Bisericii.

        Poate ne explici al 15-lea canon I II Constantinopol:
        “Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinți, adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești, desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cei ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci (dimpotrivă) se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudoepiscopi și pe pseudoînvățători și nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări.”______S-au silit să izbăvească Biserica rupându-se de Biserica lui Hristos şi de Hristos?

        Sf. Maxim Mărturisitorul a spus că: ”Biserica Sobornicească nu este o anume Biserică sau adunarea Bisericilor locale, care s-au îndepărtat de Adevăr, ci este cea care păstrează ”mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței în Hristos.”______Reuşeşti să pricepi, sau nu e destul de clar? Sau poate ştii tu mai bine ori eşti mai credibil decât Sf. Maxim MĂRTURISITORUL?

        “Cred în una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”___________Asta spui, sau tu crezi în Biserică episcopală?
        Dacă Biserica e unde e episcopul eretic, înseamnă că erezia e sfântă şi apostolească? Biserica, trupul lui Hristos, e eretică? Tu de faptul că Sf. Ap. Pavel spune că cine vesteşte altă Evanghelie să fie anatema ai auzit? Erezie înseamnă altă evanghelie, iar dacă Biserica e unde e episcopul eretic, înseamnă că Biserica e anatema???
        Judeci?

        Cică, zici tu din iluminare luciferică, “Sf. Maxim. Care a așteptat AFARĂ. Patru ani”. ______Adică, după mintea ta, ereticii erau în Biserica lui Hristos, iar Sf. Maxim în afara ei???? Bravo, teologul lui antihrist!!!!
        Citim că “Sf. Maxim Mărturisitorul a fost un singur calugăr şi atunci când s-au apropiat de el oamenii patriarhului din Constant. care erau căzuti şi l-au întrebat : “Tu de ce biserică aparţii?” “Eşti cu Constantinopol., cu Alexandria , cu Ierusalimul , cu Roma ?” “Toti acestia sunt cu noi .Tu de ce biserică aparţii? ” Si ne spune Sf Maxim : “Eu aparţin de Biserica lui Hristos “ ___________Dar nu-l credem pe Sf. Maxim, ci pe insul care bate câmpii.

        Dacă vrei să ajungi în fundul iadului te priveşte, dar nu ne da nouă lecţii de teologie eretică, ca să te urmăm în gheena. Noi avem Scriptura şi Sfinţii părinţi care să ne călăuzească, nu ne trebuie orbi, perverşi, eretici sau altele de genul ăsta. Iar Sfinţii Părinţi spun:

        Sfantul Vasile cel Mare: „De cei care arată că mărturisesc credinţa ortodoxă, dar sunt în unire cu cei care i se împotrivesc, dacă după mustrare nu vor întrerupe această unire, de aceia trebuie nu numai să te desparţi, dar nici fraţi nu se cuvine să-i mai numeşti”

        Sfantul Teodor Studitul: “Hrisostom ii expune cu glas tare nu numai pe eretici, ci si pe cei care sint in comuniune cu ei ca vrajmasi ai lui Dumnezeu.” si in alt loc: „Dacă ar da cineva toţi banii lumii şi are părtăşie cu erezia, nu este prieten al lui Dumnezeu, ci vrăjmaş”_____Adică, vrăjmaşii lui Dumnezeu sunt Biserica, iar sfinţii care au intrerupt pomenirea sunt în afara Bisericii lui Hristos?

        Sfantul Teodor Studitul: “Avem poruncã de la însusi Apostolul Pavel cã, atunci cînd cineva învatã ori ne sileste sã facem orice alt lucru decat am primit si decat este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice si locale, acela urmeazã a fi osîndit, ca nefãcînd parte din clerul sfintit. Nici un sfant nu a încãlcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfant, dacã ar fi cãlcat-o.”

        Sf. Ap. Iacov spune: ”Cel ce se arată că este prieten al lor (al ereticilor), vrăjmaș al lui Dumnezeu este”(Iacov IV,4).”

        Sf. Efrem Sirul: „Vai acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeieştile Scripturi! Vai de cei care murdăresc sfânta credinţă cu eresuri sau încheie vreo înţelegere cu ereticii!”

        Despre părtăşia cu ereticii, Sfântul Theodor Studitul spune: „În legătură cu cele rânduite de Sfinţii Părinţi trebuie spus că nici a petrece, nici a mânca, nici a cânta împreună, nici a avea vreo părtăşie cu ei nu am primit, ci ‹‹Vai!›› se rosteşte asupra celor care au părtăşie cu ei, fie şi doar la mâncare sau băutură sau simplă relaţie.”

        Sfantul Marcu al Efesului: „Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”________Adică, ne îndeamnă să ieşim din Biserica lui Hristos???

        Sf. Grigorie de Nissa, ”Despre rugaciune”: ”Cand credinciosii si preotii pomenesc un episcop eretic, ei nu se adreseaza Tatalui ceresc, ci lui satan insusi”.

        Sf. Maxim Mărturisitorul: „Dacă, de dragul iconomiei, împreună cu credinţa cea rea este suprimată şi credinţa mântuitoare, atunci o astfel de formă de pretinsă iconomie este de fapt o separare totală desăvârşită de Dumnezeu şi nu o unire”. _________ Te separi de Dumnezeu prin erezie, dar rămâi în Biserica lui Hristos?

        Sf. Ioan Gură de Aur: „De aceea v-am amintit adesea despre ereticii cei fără de Dumnezeu şi vă rog şi acum: să nu aveţi nici un fel comuniune cu ei – să nu mâncaţi cu ei, să nu beţi, să nu legaţi prietenii, nici relaţii, nici dragoste, nici pace. Căci dacă cineva se învoieşte cu ereticii în acestea, acela se face străin de Biserica Sobornicească” .

        Sf. Atanasie cel Mare: „Fugiţi de cei care, prefăcându-se că nu sunt de acord cu Arie, de fapt slujesc împreună cu cei care îl urmează”

        Din viaţa Sf. Ipatie de Rufinian: „Cum am aflat că [Patriarhul Nestorie] spune erezii despre Dumnezeu, am încetat orice comuniune cu el şi nu-i mai pomenesc numele; pentru că nu este episcop”.

        Sf. Teodor Studitul zice: „Unii au suferit un naufragiu desăvârşit în materie de credinţă, iar alţii, dacă totuşi nu s-au înecat prin gânduri rătăcite, totuşi mor din cauza comuniunii cu erezia”

        Sf. Maxim: „Vă rog să fiţi aspri şi neînduraţi faţă de orice ar putea să ajute la dăinuirea credinţei lor nebuneşti, căci socotesc ură faţă de oameni şi despărţire de Dumnezeiasca dragoste ajutorul dat rătăcirii ereticeşti spre mai mare pierzanie a celor ce se ţin de această rătăcire”

        Sfantul Teofan Zăvorâtul spune: „Fie se pronunţă, fie nu se pronunţă asupra învăţăturii şi numelui tău anatema, tu deja eşti căzut sub ea atunci când cugeţi cele potrivnice Bisericii şi stărui în această cugetare.” (Sf. Teofan Zăvorâtul – Manuscrise din chilie, Cuvânt la Duminica Ortodoxiei)

        Sf. Marcu al Efesului: „Se învinovăţeşte acela care îl pomeneşte ca arhiereu ortodox pe acest papa şi pe cei ce-l vor urma în eres, şi latino-cugetătorul trebuie privit ca un trădător al credinţei. Prin urmare, fugiţi de aceşti lupi, fraţilor, ca şi de împărtăşirea cu ei, pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni”.

        Cat priveste lucrarea celor ce singuri s-au blestemat prin partasia cu erezia, Sf. Maxim Marturisitorul se intreba retoric: “Aceia ce fel de taină săvîrşesc? Apoi ce duh vine asupra acelora care se hirotonisesc de unii ca aceia?” (Sursa: Viata Sf.Maxim)

        Sf. Ap. Pavel: “De omul eretic, după prima şi a doua mustrare depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit”_______adică te depărtezi de eretic prin nepomenire, aşa cum porunceşte Sf. Ap. Pavel, şi ieşi din Biserică, adică te rupi de Hristos? Iar ereticul, cel “singur de sine osândit”, rămâne în Biserică?

        Sf. Teodor Studitul: “Așadar, dacă monahi sunt unii în vremurile de acum, să arate prin fapte. Iar fapta monahului este ca nici din întâmplare să nu sufere înnoirea Evangheliei, ca nu cumva, punând înaintea mirenilor pilda sa, să le dea motiv pentru erezie și pentru împărtășirea cu ereticii, spre a lor pierzanie. “

        “Dacă episcopul care este pomenit in Biserica este eretic, dar oamenii nu-l consideră astfel, atunci o astfel de rugăciune Îl insultă pe Hristos Domnul, care nu poate fi parte din minciună. Oricine se împărtășește intr-o biserică unde este pomenit un episcop eretic, chiar dacă preotul acelei biserici învață ortodox, o astfel de împărtășire nu rămâne fără urmări. Acel om va avea parte la Judecata de Apoi cu episcopul eretic, in fundul iadului.” (Sfântul Ciprian al Cartaginei)_________Reţine, fundul iadului!

        „Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe” (Sfântul Ioan Gură de Aur). „Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau de săvârşeşte semne, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor” (Sfântul Ignatie).

        Sf. Ioan Gură de Aur : ”Dacă cineva contraface o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel și în credința cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de puțin în ea, o vatămă pe toată. Căci dacă pe de o parte, dogma este răstălmăcită, și înger de-ar fi, să nu-l credeți. Nimic nu folosește viață virtuoasă, dacă credința nu este sănătoasă.”

        Canonul 46 (BISERICILE ERETICILOR NU SUNT BISERICI) Sf. Nichifor Mărturisitorul (818): ”Vă sfătuim, că în bisericile luate în stăpânire de eretici să se intre ca într-o simplă casă și să se cânte numai din nevoie, așezându-se cruce la mijloc, iar în altar nici să nu se intre, nici să se tămâieze, nici să se săvârșească rugăciune, nici să se aprindă candele și lumânare.”________ cum se potriveşte cu peroraţia ta?

        Canonul 45 al Sfinților Apostoli precizează:
        „Episcopul sau preotul sau diaconul, dacă numai s-ar ruga împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit acestora să săvârșească ceva ca și clerici (să săvârșescă cele sfinte) să se caterisească.”____________Dar nu credem canonul, ci te credem pe tine că ereticul e Biserica!

        Cuv. Ghenadie Scholarul(1452): ”Să nu facem nici măcar tovărășie cu cei care au schimbat cugetul Dreptei Credințe.”

        Sf. Valsamon arată că de eretici ”trebuie să ne scârbim ca și de niște întinăciuni și să nu avem legături cu ei.”

        Sf. Ignatie Teoforul poruncește: ”De aceștia (de eretici) trebuie să fugiți ca de fiare (…). Trebuie să vă feriți de ei, fiindcă mușcăturile lor sunt greu de vindecat.”

        Sf. Vasile cel Mare afirmă: ”Trebuie să evităm orice părtășie cu ei (cu ereticii) și să le respingem cuvintele ca unele ce sunt otravă pentru suflete.”

        Sf. Chiril al Ierusalimului: ”Fugi, dar, de necucernicie și nici măcar să nu-l saluți pe unul ca acesta ca să nu fi părtaș la faptele cele neroditoare ale întunericului (Efeseni V, 11); și nici să nu te amesteci (cu ereticii), nici să nu voiești să intri în discuție cu ei.”

        Sf. Ignatie al Antiohiei, purtătorul de Dumnezeu, scria în Epistola sa către Sf. Policarp al Smirnei: ”Tot cel ce se pronunță împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ți fie lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor.”

        Sf. Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: ”Dacă cineva va binevesti vouă, altceva decât ați primit, să fie anathema.”, observă că apostolul ”Nu a zis că, dacă propovăduiesc împotrivă, sau leapădă totul, ci chiar și ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă din întâmplare vor fi mișcați, anathema să fie.”

        Sf. Ioan Gură de Aur spune: ”Și eu, iarăși, vă voi spune cele asemănătoare: Vedeți să nu vă înșele careva, nici din cei dinăuntru (bisericii), nici din cei dinafară, nici episcopi, nici preot, nici diacon, nici citeț, sau oricare ar grăi cele strâmbe. Ei vor veni la voi în haine de oi, dar pe dinlăuntru vor fi lupi răpitori. Au înfățișarea dreptei credințe, dar tăgăduiesc puterea ei.”___________Despre unii ca tine vorbeşte!

        Sf. Gherman cel Nou al Constantinopolului (1224-1240), într-o scrisoare de a sa, din 1229, îi îndemna pe ortodocșii din Cipru: “Fugiți cu grăbire, depărtându-vă de preoții care s-au plecat stăpânirii latine. Să nu vă adunați cu ei în biserică, nici să nu primiți din mâinile lor vreo binecuvântare. Fiindcă este mai bine să vă rugați lui Dumnezeu, singuri în casele voastre, decât să vă adunați în biserică, dimpreună cu slugarnicii latino-cugetatori.”

        Sfântul Nicodim Aghioritul (1809) spunea: ”Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greșeală, privitor la cele ce țin de Credință și de Adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți.”

        Sf. Chiril al Alexandriei (444): ”Dacă cineva schimbă ceva în sfintele și dumnezeieștile dogme patristice, acest lucru nu trebuie sa-l luăm drep clarviziune, ci drept crimă și abatere de la dogmă și păcătuire împotriva lui Dumnezeu.”

        Sfântul Ignatie Teoforul în cuvântările sale afirmă: ”Un episcop care a devenit eretic nu mai este episcop, dar dacă credincioșii continuă să-l considere pe el episcop ortodox, dacă continuă să vină la slujbele din bisericile ce îl pomenesc pe el, să primească “darurile” sau „binecuvântările” lui, atunci vor cădea cu toții în afara Bisericii.”

        La Sfântul Teodor Studitul găsim că ”Niciun sinod al ierarhilor ortodocși nu este canonic, dacă nu păzește cu totul, Sfintele Canoane instituite.” . Tot același sfânt sustine că ”cei care nu acceptă toate rânduielile canonice ale Sfintelor Sinoade, nu sunt pe deplin ortodocși, chiar dacă cred drept în toate dogmele ortodoxe.”

        Sf. Chiril, patriarhul Ierusalimului: ”Mai înainte ereticii își mărturiseau rătăcirea lor pe față; acum însă este plină Biserica de eretici ascunși. Oamenii s-au lepădat de Adevăr, și neadevărul le încântă urechile. Se grăiește ceva care desfată urechile? Toți oamenii ascultă cu plăcere. Se grăiește ceva folositor sufletului? Toți se îndepărtează. Cei mai mulți oameni s-au lepădat de învățăturile cele drepte; este ales răul mai mult decât binele. Aceasta este deci “lepădarea de credință”

        Sfântul Marcu Eugenicul: ”Fugiţi, fraţilor! Fugiţi de părtăşia cu cele de neîmpărtăşit, şi de pomenirea celor de nepomenit! Iată eu, Marcu păcătosul, vă spun că oricine pomeneşte pe papa ca pe un ierarh ortodox este vinovat. Iar cel ce cugetă dogmele latinilor (papistaşilor), cu latinii se va judeca şi se va socoti vânzător al Credinţei.”

        Lasă-ne, înaintemergătorul lui antihrist!!!

        ioanaz2sagwa said, on Decembrie 30, 2016 at 11:37 pm
        Iata cum marturiseau Sfintii! Faceau mare „senzatie”, uneori isi dadeau si viata pentru Hristos prin marturisirea credintei in fata ereticilor!

        Apreciat de 1 persoană

      • Ioana said, on ianuarie 17, 2017 at 7:08 pm

        Asta e parerea mea despre cretani, iconomie si pomenitorii lor ERETICI

        https://saccsiv.wordpress.com/2016/12/30/parintele-eftimie-mitra-il-sustine-pe-parintele-pamvo-si-bastionul-ortodox-de-la-radeni/

        VEZI CA AM MAI MULTE COMENTARII, si ciudat, sunt si alte Ioane pe acolo infiltrate care merg la eretici

        Apreciază

      • Ioana said, on ianuarie 17, 2017 at 7:14 pm

        te-ai lamurit ca ai gresit persoana ? eu comentez cu nickname Ioana pe blogul saccsiv si pe sinod. nu sunt Ioana Andreea, daca ma cheama tot Ioana nu inseamna ca sunt eu aia. Si te rog nu ma mai incurca, EU NU MERG LA BESERICI ERETICE. INTR-ADEVAR, AM AUZIT CA ioana Andreea are pareri eretice vis-a-vis de Creta, dar nu sunt eu acea persoana, incurci borcanele, ayeaye

        Apreciază

  9. Pąʍvo said, on ianuarie 17, 2017 at 12:07 pm

    Dacă îl vor canoniza va fi declarat implicit şi întemeietor al vieţii monahale mixte, iar specificul mănăstiresc va debuta profitabil şi deplin legalizat cu aşezări de tip staţiune.
    Câinele negru şi flocos va deveni simbolul arsenist la care va aspira noua generaţie de credincioşi îndrăgostiţi de animale, divorţul visătoarelor după noutate va fi binecuvântat de paharul pe care actualul soţ îl va bea în plus, coincidenţa şi intuiţia vor fi sinonime cu miracolul şi profeţia, sfinţii vor putea în sfârşit să fie reprezentaţi iconografic aşa cum arătau în tinereţe, retorica şi isteţimea şarpelui vor fi elementele de bază ale înţelepciunii, idolatriei i se va zice pură şi cuminte evlavie, desenele animate se vor numi artă superbizantină, pocăinţa va deveni asigurare credulistă în avans fără nevoinţă proprie, iar mistica orientală va face legea cel puţin în ortodoxia românească – pentru că chinezii sunt demult convinşi că Arsenie Boca este Iisus Hristos.

    Apreciat de 1 persoană

  10. nikodim said, on ianuarie 17, 2017 at 1:37 pm

    Din pacate pentru unii, piatra de temelie a credintei lor o reprezinta impatimirea de Boca, iar restul pentru ei devine umplutura. Inventeaza acolo unde nu exista, interpreteaza in stil personal si nicidecum dupa Sfintele Canoane acolo unde este ambiguitate, sau pur si simplu se lasa sedusi de propaganda mass media, aceeasi mass media hulitoare care nu scapa nicio ocazie de a denigra Biserica si Numele Domnului dar are mereu „bunavointa” de a-l „sanctifica” pe Boca.
    De ce nu are lumea rabdare si se grabeste pe ritmul impus de mainstream sa il scoata musai sfant musai pe omul acesta cu viata plina de ambiguitati canonice alunecoase? A ramas Ardealul fara sfinti si trebuie musai facut unul? De ce dreptcredincioasii nu-si cinstesc cu aceeasi ardoare ca cea a pelerinilor de la Prislop, Sfintii Ardealului dovediti cu fapte si sange mucenicesc varsat in cazul tuturor pentru Ortodoxie? Si cei care manipuleaza serpeste figura lui Boca si cei care cu buna stiinta urmeaza manipularea si cinstesc faptele lui anticanonice, vor avea de raspuns…

    Apreciază

  11. ilioara said, on ianuarie 17, 2017 at 2:19 pm

    Fratilor, atata dezbinare a facut subiectul asta….as zice ca mi se pare exagerat sa-i numim indraciti dar discutiile cu ei care la inceput ma uimeau pana la urma au ajuns sa ma sperie. Zic si eu, nu avem destui sfinti, sunt peste 40 de acatiste numai in acatistier plus ca fiecare dintre noi a citit vietile unor sfinti care nu sunt in acatistier si au si acatistele lor, sfinti care au legatura cu noi sau cu familiarii nostri, frate zic si eu, daca esti asa de induhovnicit, faci acatistul Mantuitorului, al Maicii Domnului, al tuturor sfintilor, mai citesti si un acatist al unui sfant din acatistier, cand mai ai timp sa te mai rogi unui „sfant” care e cu risc, „sfant” care nu a fost canonizat, voi nu vedeti cata dezbinare produce?Daca aveti curajul sa va bagati, sa riscati in felul asta, nu inteleg de ce va luptati sa-i bagati si pe altii….
    Daca nu vi se strange inima cand priviti picturile alea intelegeti ca nu a mers asa cum credeti voi marturisirea pe timpul comunismului. Pe mine ma doare ca sfintii inchisorilor au fost si sunt desfiintati in constiinta acestui popor printr-o campanie asidua iar cinstirea lor este inlocuita cu cinstirea lui A B. M L, in esenta ei a fost o tresarirea a poporului roman, pe vremea cand , acum 70 de ani batranele satelor, moasele, omorau pruncii in pantecele mamelor punand oala pe ei. Puneau oala incercand sa-i prinda si mai ales sa le prinda capul,
    sau coloana, stateau pe oala si era gata, ii srtiveau la propriu, asta daca nu isi dadeau seama femeile cand erau mai mici si ii scoteau singure cu batul, da, erau vremuri cand batrane care mergeau la biserica, se spovedeau, se impartaseau, ghiceau in toate cele, descantau ele sau plateau pe altele mai pricepute, barbatii nu isi mai reveneau din betii, nu degeaba a ingaduit Dumnezeu carciumile evreilor si alcoolul lor dupa cum povesteste si N Paulescu, si cine mai are bunici poate sa intrebe cum erau timpurile si oamnenii pe atunci. Vecinele mele care abia mai apuca primavara cand se aduna la poarta povestesc cum lepadau ele pruncii, batrane care se spvedesc si grijesc regulat „ha ha ha, cati era fa sa fac, ete asa am lapadat unu, ete asa, ca pe mana, cat un pisic, ha ha ha ce era sa fac?” si nu e vorba de judecata, e vorba de constiinta acestui popor, nu mai zic ca se bucura sa aiba nepoatele lor iubit bogat, cu cariera lasa tu nunta si copiii, au timp…..Deci am divagat, ziceam ca pe vremea aia legionarii s-au ridicat dar nu era o alegere, era o DATORIE, intentia lor a fost de departe LAUDABILA, sa te dezici de ei e ca si cum ar fi dezertat stramosii nostri de la oaste. Ca au fost intrusi si ca miscarea a fost deturnata asta e altceva asa a ingaduit Dumnezeu pentru pacatele poporului, pentru ca era nevoie de o mare de sange sa spele pacatele acestui neam, era nevoie de jertfa cum a fost tot timpul in istorie pentru a putea merge mai departe. In momentul in care tara era sub asediu, cum a mai fost si cum este si acum, sa condamni actiunuile lor este ca si cumi ai acuza pe Mircea cel Batran, Mihai Viteazu pe Stefan cel Mare si pe altii ca ei de crime impotriva umanitatii. Stiu, o sa ziceti ca nu avem putere, asa puteau sa zica si domnitorii nostri cei sfinti, ma daca turcii au trecut europa prin sabie ce putere avem noi, dar S-AU JERTFIT, a fost nevoie si este de jertfa dar e mai simplu sa zicem ca nu putem, nu avem putere….Fratilor, suntem datori vanduti fata de sfintii inchisorilor, datorita lor noi traim, si avem posibilitatea SA ALEGEM, iar acest popor in loc sa-i cinsteasca, cinteste un „sfant” care s-a lepadat de ei si de Hristos. Am avut in neam pe cineva care a fost intemnitat si schingiuit pe vremea aia FARA SA FIE LEGIONAR, ci pentru ca facea parte din O Domnului, deci sa nu-mi spuneti ca te puteai lepada M L da nu si de HRISTOS. Chiar si asa era suficient sa spui, ma lepad de M L dar nu si de Hristos si era suficient sa fii inchis si schingiut pana la moarte deci va rog frumos, cu marturisirea lui AB in temnitele comuniste plina de teleportari lasati-o mai moale din respect pentru cei care AU MARTRISIT CU ADEVARAT ACOLO…..Deci spuneam ca nu este suficient sa spui eu ma rog si atat , in rest nu am nicio putere pentru ca urmasii nostri au nevoie de jertfa, asa cum si stramosii nostri s-au rugat dar s-au si jertfit, asa si noi, AR TREBUI sa ne ridicam, ar trebui generatii intregi de jertfa, ar trebui in loc de Dunare, sa curga sange sa spele atatea pacate, atatia prunci ucisi, atata desfrau, tinerii nostrii in discoteci si pe strada noaptea, nu mai contenesc, cica nu te poti duce la baie intr-o discoteca ca sunt beti, drogati si ….baieti cu baieti, fete cu fete,…..nu mai conteaza……dar cine frate sa se ridice, CINE????? PENTRU UNII DINTRE NOI CEVA MAI RAU DECAT SINODUL DIN CRETA NU POATE FI, pentru ca inseamna LEPADARE DE ORTODOXIE, LEPADARE DE HRISTOS, dar monahii nostri care , dupa cum zicea cineva nu au familii, cum au preotii, deci nu mai zic de mireni sau preoti, zic de atatia monahi care zic nu-i bai nu ne priveste. pai frate te lepezi de Hristos, dar nu e grav, inca nu ne-am inchinat lui antrihrist, te bagi de buna voie in staulul lui dar inca nu esti pecetluit, te dezbraci si te bagi in bat cu dracul, esti in bratele lui dar inca nu s-a -ntamplat nimic, e totul sub control doar stati de vorba……si pana la urma frate si asa nu mai sunt virgin/a, ca oricum s-a mai gresit pana acum asa ca…ce mai conteaza……si pana la urma cat s-a mai pacatuit pana acum de-a lungul timpului….au mai facut-o si altii ………

    Apreciat de 1 persoană

    • Rozalia said, on ianuarie 18, 2017 at 12:06 am

      ilioara,
      ai vorbit bine. Pacat ca putini sunt cei care stiu si inteleg. Treziti-va fratilor!

      Apreciază

  12. RomeoB said, on ianuarie 17, 2017 at 2:20 pm

    Aspazia Otet Petrescu depune o marturie cu mare greutate in favoarea parintelui Arsenie.
    Dna Aspazia a scapat vie din subsolul plin cu sobolani unde fusese dusa pt a fi mancata de vie – la inchisoarea din Miercurea Ciuc.

    Apreciază

    • Pąʍvo said, on ianuarie 17, 2017 at 4:38 pm

      La cerintele trupesti te poate ajuta si diavolul. Indiferent ca se numeste Sarsaila, Aghiuta sau Boca.

      Apreciază

    • el said, on ianuarie 17, 2017 at 8:21 pm

      RomeoB

      tanti Aspazia e dusa cu capul…. O RATACITA !

      Apreciază

  13. alex said, on ianuarie 17, 2017 at 6:06 pm

    În revista Atitudini nu mai stiu exact ce număr părintele Iustin Pârvu spunea ca Dumnezeu l-a iertat pe părintele Arsenie Boca. Părintele Iustin Pârvu avea acest dar de la Dumnezeu de a stii unde este sufletul asezat dupa moarte. Unele rataciri au fost nu dupa parerea mea ci dupa parerea altor mari duhovnici dar nu putem spune unde este sufletul decat daca Dumnezeu ne dezvaluie. Frate Saccsiv esti impartial in tratarea acestui subiect. Personal cred ca 100% la 100% nu esti convins de faptul ca părintele Arsenie Boca este la rău. Pana la urma la Dreapta Judecată vom afla. Nu trebuie idolatrizat dar nici înfierat. Iertare daca am amintit pe cineva. Frate Saccsiv daca iti pot fi de folos cu sfaturi despre televiziune astept un semn de la tine pe mail. Lucrez în domeniu. Iertare încă o data.

    Apreciază

    • saccsiv said, on ianuarie 17, 2017 at 6:56 pm

      alex

      A fi iertat e una, a fi canonizat de ecumenisti si declarat de activisti cel mai mare Sfant roman e cu totul altceva.

      Apreciat de 1 persoană

      • alex said, on ianuarie 17, 2017 at 7:31 pm

        Ai dreptate dar este mare diferenta intre a fi iertat si a zace în iad cum foarte mulți susțin. Deci daca este sa se increada in părintele Iustin cum multa lume sustine nu ar mai trebui sa se mai discute despre sufletul parintelui Arsenie cum ca ar fi în iad. Mai multa grija la siguranta cu care unii afirmă despre locul sufletului în trecerea la cele vesnice. Iertare

        Apreciază

    • el said, on ianuarie 17, 2017 at 8:25 pm

      alex

      EREZIA si INSELAREA NEPOCAITE daca omul MOARE IN ELE, cum e cazul lui boca, sunt PACATE IMPOTRVA Duhului Sfant si NU SE IARTA , nici macar daca asa va abureste pe voi cineva despre contrariu..

      Par Justin NU CRED ca a zis aasa ceva …. si daca asa a zis, A GRESIT GRAV !!!
      NU poate el si niciun alt om sa „ierte” ceea ce NU dezleaga Dumnezeu si nici sa CONTRAZICA Scripturille …

      Apreciat de 1 persoană

      • alex said, on ianuarie 18, 2017 at 4:59 am

        Frate el ai fost tu cumva la capul lui sa vezi daca a fost pocainta sau nu. Da, daca a murit nepocait in acele pacate groaznice de acord cu tine dar altfel nu putem spune daca a avut pocainta sau nu in ultimele ceasuri.

        Apreciază

      • el said, on ianuarie 18, 2017 at 5:27 pm

        Alex

        bocolici al tau TREBUIASa sa se pocaiasca PUBLIC, ca orice cleric care A INSELAT Biserica, altfel NU e primiuta „pocainta” lui, ca nu e vorba de pacate particulare aici care se refera DOAR la persoana sa, ci la RASPANDIREA DUHULUI DRACESC in Biserica!

        ori zian idolul vostru NU s-a pocait, NU a sters HULELE pictate la Draganescu pe petretii bisericii si NU A ASCULTAT nici macar de ierarhul locului PS Roman cand i s-a creut sa REVIZUIASCA in duhul ERmineie MAZGALELIE si HULELE pictate pe Biserica … nu a lasat niic macar un cuvant cuiva, o scrisoare in care sa cera macar prostmortem SA FIE CORECTATE EREZIILE pictate si SCRISE de el !!

        si zian nu era vreu nestiutor , ci se dadea in ochii gloatei de gura-casca cu mare TARABOI si multe „minuni” de circoteca drept … INVAVATOR al Bisericii, si „om duHUOvnicesc” … deci NU era vreun ageamiu, ci un INSELAT ERETIC INDRACIT si INDRATNIC RATACIT !

        OK?

        NIMENI, deci NICI Par Justin NU POATE sa „ierte/dezlege” ceea ce Duhul Sfant ne invata ca NU SE IARTA IN VEAC : EREZIA si INSELAREA NEPOCAITE !!!

        asa ca ce i se pare si zice parintele Justin e IERELEVANT daca CONTRAZICE Scriptura, au mai gresit si altii !

        … ca la capul vrajitoarelor sau a ereticilor de ar fi cineva ar pricepe ca au MOARTE CUMPLITA si ca desi ei PRICEP atunci ca au gresit NU MAI POT sa schimbe nimic caci vremea de pocainta le-a expirat .

        ERETICUL tau boca cum a trait asa a si murit : INSLEAT ERETIC si MINCINOS ! … NESPOVEDIT si FARA DUHOVNIC ! ….

        Apreciază

  14. m&v said, on ianuarie 17, 2017 at 8:09 pm

    Saccsiv, nu greșește cu nimic, ridicându-se împotriva celor ce fac fărădelegea pe pământ, ci v-a avea plată în cer, nu este păcat a osândi pe eretici, indiferent cât de credincioși au fost, avem exemplu Sinodul al cinci-lea Ecumenic, unde ereticii susțineau că nu se cade a osândi pe eretici după moarte. Cine forma adunarea ereticilor? Chiar episcopii și preoții ortodocși din acel timp, deci nu musulmanii sau budiștii, iar pentru acea erezie, s-a ținut acest sinod. Redau pe scurt faptele:
    În acea vreme împărăţea Iustinian cel Mare, de către care au fost chemaţi arhiereii la al cincilea Sinod din toată lumea. Şi se întîmplase atunci că mitropolitul Amasiei era cuprins de o boală şi l-a rugat pe Cuviosul Eutihie Arhimandritul, ca să se ducă în locul lui la Sinod în Constantinopol. Deci, gătindu-se fericitul de cale, i s-a arătat în vis o vedenie în acest fel: Degetul lui Dumnezeu îl vedea întins pe tăria cerului, spre muntele ce era deasupra mănăstirii lui, care era foarte înalt şi avea pe el o biserică de rugăciune a Sfîntului mucenic Talaleu. Deci, arătînd degetul lui Dumnezeu înălţimea muntelui, s-a auzit un glas de sus, zicînd către Eutihie: „Acolo vei fi episcop”.
    Deşteptîndu-se din somn, se minuna de vedenia aceea şi nu se pricepea ce va fi aceasta. Iar aceea însemna cinstea cea înaltă a patriarhiei Constantinopolului, la care avea să se ridice, prin bunăvoinţa lui Dumnezeu. Iar după ce s-a dus la Constantinopol, Prea sfinţitul patriarh Mina, fiind bătrîn şi aproape de sfîrşit, văzînd pe fericitul Eutihie, a zis în chip proorocesc despre dînsul către clerul său, că acela are să fie patriarh după dînsul şi i-a poruncit, ca să locuiască în casele cele patriarhiceşti şi cu dragoste vorbea cu dînsul, îndulcindu-se cu cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate. Apoi l-a trimis la împărat, vestindu-i aceluia mai înainte despre buna pregătire şi despre buna purtare a bărbatului aceluia. Din întîmplare era în ceasul acela oarecare din eretici înaintea împăratului. Aceia au început a pune întrebări sfîntului despre dogmele credinţei şi n-au putut să stea împotriva înţelepciunii lui şi a duhului cu care grăia. Iar întrebarea le era aceasta: „Oare se cade să-i anatemizeze pe eretici după moartea lor?” Adică grăiau că asupra acelora care după moarte au fost cunoscuţi ca eretici, nu se cade a pune anatema. Iar Sfîntul Eutihie grăia împotrivă: „Cu adevărat, pe eretici se cade şi după moarte a-i pedepsi cu anatema”. Şi a adus din scriptura lui Iosie, împăratul Ierusalimului, cum că oasele închinătorilor de idoli celor morţi, după mulţi ani le-a scos din morminte şi le-a ars cu foc. Deci, asemenea şi pe eretici, după moartea lor, se cuvine a-i pedepsi. Din acel ceas Cuviosul Eutihie era iubit de împărat şi de toţi cinstit şi lăudat.
    În acea vreme Sinodul încă neadunîndu-se, s-a îmbolnăvit preasfinţitul patriarh Mina, fiind plin de zile, şi s-a dus către Domnul. Mulţi din duhovniceasca rînduială căutau acea cinste la împărat, cu daruri şi cu mijlociri. Împăratul, a cărui inimă era în mîinile lui Dumnezeu, gîndea la Fericitul Eutihie şi a poruncit unuia din sfetnicii săi, bărbat cinstit, cu numele Petru, ca să păzească cu cinste pe Arhimandritul Amasiei, ca să nu fugă în taină din Constantinopol, ferindu-se de lauda omenească. Atunci i s-a arătat Sfîntului o altă vedenie în vis, pe care singur mai pe urmă a spus-o casnicilor săi: „Mi se părea că vedeam o casă mare şi prealuminoasă şi într-însa era un pat aşternut cu podoabe de mare preţ. Şi şedea o femeie cinstită pe patul acela, cu numele Sofia, care chemîndu-mă la sine, mi-a arătat podoabele sale. Atunci am văzut îndată acoperămîntul casei plin de zăpadă şi pe un prunc care stătea în zăpadă cu numele Soteric care era gata să alunece şi să cadă jos de pe acoperămînt. Iar eu, apucîndu-l, l-am coborît de pe acoperămînt, l-am izbăvit din zăpadă şi l-am salvat de la cădere”. Această vedenie a avut-o el în noaptea dinaintea alegerii lui la patriarhie, care s-a împlinit îndată.
    Pentru că acea cinstită femeie pe care o văzuse, cu numele Sofia, nu însemna altceva decît Sfînta Sofia soborniceasca Biserică a Constantinopolului. Iar podoabele ei însemnau bisericeştile lucruri în timp ce pruncul Soteric, care era gata să cadă de pe acoperămînt, însemna dogmaticeasca mărturisire, care era aproape de eretica alunecare şi cădere, avînd trebuinţă de grabnicul ajutor al bunului păstor. Şi împăratul a avut o dumnezeiască descoperire despre Cuviosul Eutihie, precum singur împăratul a spus suitei sale şi la tot clerul Bisericii celei mari, zicînd cu jurămînt: „Fiind eu în biserica Sfîntului Apostol Petru din Atira, la rugăciune, am dormitat şi am văzut pe verhovnicul Apostol arătînd cu mîna spre Eutihie, zicînd către mine: „Acesta să se aşeze episcop la voi””.
    Aceasta auzind-o toţi, într-un glas au strigat: „Vrednic este! Vrednic este!” Şi Sfîntul Eutihie a fost ridicat la scaunul patriarhiei Constantinopolului după voirea şi descoperirea lui Dumnezeu în al patruzecilea an al vieţii sale. Iar la începutul patriarhiei lui, adunîndu-se Sfinţii Părinţi în Constantinopol, s-a făcut Sinodul al cincilea din toată lumea, la care a fost Vigilie, papă al Romei celei vechi, Apolinarie, patriarhul Alexandriei, Domnos al Antiohiei, care împreună cu preasfinţitul Eutihie, Patriarhul Romei celei noi şi cu ceilalţi Sfinţi Părinţi, au întărit dreapta credinţă dînd anatemei pe eretici şi a lor socotinţă rău credincioasă.

    Apreciat de 1 persoană

  15. el said, on ianuarie 17, 2017 at 8:37 pm

    FAINA vilutza avea neica guru „prigonitu ´´” ! …. nici MULTI dintre securisti tortinonari NU si-au permis asa cvea…. AFERIM „prigoana” pe zian !

    … dealtfel majoritatea crestinilor de azi nici azi NU si-ar permite sa o cumpere ! 🙂

    ….si nici tzoalele pricopsite cu care se impodobea zian boca ca cocotele fudul in buricul tragului nu erau ieftine, de unde o fi avut gurutzu banutii sa isi procure asa ceva daca el NU castiga nimic din munca lui de popa „inetrzis” si era atat de „prigonit” …. ??? 🙂 🙂 🙂 !!!

    baaa va luat DIAVOLUL mintile COMPLET si nu mai pricepeti nici lucrurile simple pe care le pricepe si un copil de 7 ani … asta inseamna sa SUFERI de INSLEARE , esti NEBUN IREVRESIBIL !

    Apreciază

  16. Apa trece, pietrele rămân. said, on ianuarie 17, 2017 at 11:14 pm

    A început ora de rugaciune. Parintele Arsenie săvârșea Sfânta Liturghie în fiecare noapte, iar ziua umbla fără îmbrăcat obișnuit, fără barba, iar uneori chiar și în pantaloni scurți. Este acuzat ca in tinerețe a citit cărți de nu știu care fel. O fi citit… Și eu am mai cițit. . Am aruncat ce nu era de folos. Adică pe mine sa mă ierte Dumnezeu, dar pe el nu! Ca el trebuie sa fie mai ceva ca Hristos! Ca sa corespundă gusturilor noastre. Ca suntem pretențioși rău când e vorba de altii! Cei mai vehemenți au citit numai cărți sfinte! Cred ca, dacă Hristos s-ar fi născut în zilele noastre, L-am fi răstignit și pe El. Și i-am fi făcut niște ,,complimente”…. Uite-așa, ca sa ne tina minte!

    Eu cred ca adevăratele picturi ale sale sunt cele din sufletele oamenilor, nu din Biserica Draganescu .

    Nu va mai grăbiți sa spuneți ca făcea minuni cu necuratul ori ca este în iad, ca va pierdeți liniștea și va întrebați de ce. Dacă a primit putere de la Dumnezeu, el este un mijlocitor pentru cei care îl roagă, chiar și după moarte. Mie mi-a dovedit ca are putere de a ajuta oamenii. Si simt bucurie in suflet cand spun asta. Aștept ,,complimentele” de rigoare!

    Apreciază

    • trovant said, on ianuarie 18, 2017 at 8:29 am

      Sfintii Mari Parinti au citit literatura antica greaca, pe arieni, gnostici, macedonieni, etc.
      Cum ar fi putut altfel sa-i combata ?
      Nu le reproseaza nimeni ca aveau in biblioteci lucrari ale acestora.
      acuzatii ridicole

      Apreciat de 1 persoană

    • Pąʍvo said, on ianuarie 18, 2017 at 12:14 pm

      ARSENISMUL ESTE EREZIE

      Idolatrie, ocultism, narcisism, apostazie, zoofilie, metempsihoză, feminism, ecumenism.

      Şi în aceaste capcane cad cei slabi în credinţă.

      Apreciază

    • el said, on ianuarie 18, 2017 at 5:30 pm

      apa de ploaie INDRACITA si IREVERISBIL PIREDUTA !

      „Mie mi-a dovedit ca are putere de a ajuta oamenii. Si simt bucurie in suflet cand spun asta. Aștept ,,complimentele” de rigoare! „___ pai de aia te-ai INDRACIT si NU TE MAI POTI VINDECA NICIODATA, ca ai prmit „harul” DIAVOLULUI si acum DRACUL e Stapanul tau, te va duce NEGRESIT cu el und eiti vei capata „camplimentele” MERITATE… O VESNICIE INTREAGA !… ai inceput deja de pe acum sa TRAIESTI IADUL, dar tie ti se pare ca e „duhovnicia” ….

      Apreciază

  17. Emil Baciu said, on ianuarie 18, 2017 at 12:05 am

    Foarte bun articolul si comentariile. Ioana, iti multumesc tie si celorlati care incercati sa lamuriti ce este cu idolatria arsenisto-nilisto-vladimirista si maglavista, care au acelasi izvor ca si ecumenismul. Datorita voua multi au inceput sa-si puna intrebari cu privire la Arsenie Boca, care dupa cum spune parintele Arsenie Papacioc se lasase si de calugarie si de preotie, preferand in locul acestora traiul alaturi de Julieta. Totusi, desi in prezent sunt dovezi de netagaduit ca arsenismul este ratacire, indaratnicia ii opreste pe marea majoritate a oamenilor sa judece limpede cu privire la aceste rataciri , iar alta cauza este indiferenta aproape generala a clerului fata de tot felul de inselari (mai ales cea cretana).

    Apreciază

    • Apa trece, pietrele rămân. said, on ianuarie 18, 2017 at 9:33 am

      Acest articol este politic corect. Maicile spun ceea ce trebuie, ca sa nu-și complice existenta. Undeva am citit ca parintele a fost declarat bolnav cu mult inainte. cand era sanatos tun…

      Nici Sfântul Serafim de Sarov nu a fost prețuit decât după un anumit timp de la moartea sa. Sa avem multă grijă. Nu părintele Arsenie Boca e o problema, ci noi înșine. Cati ne rugam înainte de a scrie?

      Ca sa scriem despre un sfânt, trebuie sa ne rugam înainte. Dacă gândul pe care îl avem ne aduce tulburare, înseamnă ca nu e de la Dumnezeu. Sfântul Serafim de Sarov spunea ca atunci când nu se ruga înainte, dădea sfaturi greșite.

      E adevărat ca părintele s-a comportat aproape ca un nebun pentru Hristos. Picturile sale sunt profetice si trebuie interpretate asa. Noua, celor care traim vremurile profețite, ni se pare ca sunt ecumeniste. Problema noastra.

      Așa, fără barba, și la patru ace îmbrăcat, a avut grija de obștea sa de maici. Cati nu se costumeaza evlavios, iar în suflet lasa sa intre toate gândurile mizerabile despre oricine și despre orice. Mi s-a întâmplat și mie sa cred ca, dacă am luat o fusta lunga și un batic pe cap, am prins pe Dumnezeu de un picior. Aceste ispite I se pot întâmpla oricui. Trebuie sa luptam cu gândurile noastre și sa ne rugam sa ne descopere Dumnezeu care de unde sunt.

      Tot ce aduce tulburare este de la vrăjmașul.

      Apreciază

      • Ioana said, on ianuarie 18, 2017 at 12:28 pm

        nimeni said, on Ianuarie 4, 2017 at 11:01 pm COMENTARIU FOARTE FOLOSITOR

        Rugaciune cu levitatie si invaluiti in Lumina Harica au avut si sfinti autentici precum Sf.Maria Egipteanca si Sf. Teodora de la Sihla fiind invaluita intr-o lumina suprafireasca si Parintele hristofor din Tula care a fost vazut de catre o fiica duhovniceasca de-a sa pe cand era singur in biserica si se ruga in fata Icoanei Maicii Domnului fiind invaluit in lumina suprafireasca.

        Levitatia nu tine neaparat de budism (ca acolo o lucreaza demonii), ci unii oameni s-au invrednicit de asemenea trairi si in ortodoxie dar sunt f. putini. Si inca ceva, nu avem nevoie de levitatie pt. a ne mantui doar ca unii au ajuns la o masura duhovniceasca mai inalta iar altii au fost inselati de demoni chiar ortodocsi fiind.

        Insa si diavolul poate face levitatii si teleportari cu ai sai si astia sunt mai numerosi decat crestinii autentici si mai spectaculosi, mai laudarosi nefiind vorba de smerenie la unii ca acestia cum probabil e si cazul lui Nil Dorobantu.

        Avem cateva exemple de levitatie si la papistasi care nu se smereau ci se aratau tuturor cu asazisele lor puteri, pe cand Sfintii nostrii autentici s-au smerit foarte atunci cand au fost vazuti de altii in levitatie sau in Lumina caci se temeau sa nu cada si nu trambitau despre ei ci cu tot dinadinsul se smereau pe ei.

        Dovezi de smerenie autentica gasim la:
        http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-01-cv_maria_egipteanca.html

        Sf. Maria Egipteanca:
        „În vremea cînd stătea ea la rugăciune, ridicîndu-mi puţin ochii de la căutarea în pămînt, am văzut-o înălţată de la pămînt ca de un cot, stînd în văzduh şi rugîndu-se”.

        Sf. Serafim de Sarov:
        Din viata Sfantului Serafim din Sarov

        Un tanar paralizat a fost in Manastirea Sarov, de matusa lui, printesa Chikaev. Pe atunci traia in manastire Sfantul Serafim de Sarov (1759-1833). Cuviosul l-a luat pe tanar in chilia sa si i-a spus sa se roage cu putere, timp in care se va ruga si el lui Dumnezeu, ca sa-l tamaduiasca. Sfantul l-a mai rugat pe tanar ca, in timpul rugaciunii, sa nu isi deschida ochii sai.
        Uitand cuvantul sfantului, dupa o vreme, tanarul a deschis ochii si a privit spre Sfantul Serafim. Atunci, el l-a vazut pe sfant ridicat de la pamant. De uimire, tanarul s-a ridicat in sus si a strigat. Dandu-si seama ca a fost vazut, sfantul l-a mustrat pe tanar pentru neascultare si, in semn de recunostinta pentru tamaduirea primita de la Dumnezeu, i-a poruncit sa nu spuna nimanui ceea ce a vazut. Tanarul nu a spus nimic pana dupa moartea Sfantului Serafim de Sarov.

        http://www.doxologia.ro/vietile-sfintilor/sinaxar/descoperirea-sfintei-cuvioase-teodora-de-la-sihla

        Sf. Teodora de la Sihla:

        – Nu se cuvine, sfinte părinte, să îngenunchezi având asupra ta nepreţuitele Taine ale lui Iisus Hristos; eu trebuie să îngenunchez, că sunt păcătoasă.

        Aşa s-a smerit ea, căci sfinţii cei mari niciodată nu se laudă, ci pururea zic că sunt păcătoşi. Că cine se laudă, cade din darul lui Dumnezeu în trufie şi se face diavol, măcar de ar fi vieţuit toată viaţa în pustnicie. Şi atunci Sfânta Teodora, mai înainte de a se împărtăşi cu PreaCuratele Taine, a spus viaţa ei, de unde se trage şi pe unde a stat. Şi după ce s-a împărtăşit cu PreaCuratele Taine, a strălucit faţa ei ca soarele şi şi-a ridicat mâinile la cer, iar când şi-a dat duhul, a ieşit o mireasmă de a mirosit tot muntele trei zile.

        Dovezi de inselati cu levitatie aveti aici:
        https://ganduridinortodoxie.wordpress.com/2016/10/15/levitatia-intre-sfintenie-si-vrajitorie/

        si mai jos in articol sunt si dovezile de smerenie ale sfintilor nostri.

        Cat despre Nil Dorobantu care din cate am inteles se urca pe Sf. Masa dupa Sfanta Impartasanie nicidecum asa ceva nu e in duh ortodox asa ca fratilor reveniti-va din inselarile astea cu Boca, cu Dorobantu, cu Maglavit, cu Vladimiresti si cu alte facaturi straine Ortodoxiei.

        Cred ca nimeni nu doreste sa-si piarda sufletul datorila credulitatii in niste inselari dovedite si in niste inselati.

        Avem pe Hristos si pe Maica Lui de ajutor de nadejde si pe sfintii canonizati, care nu sunt putini dar nu avem credinta si nu le cerem ajutorul ci cautam nu stiu ce minuni extrafantastice.
        Pai Mantutitorul nu a facut destule minuni, sau Apostolii Sai si ne mai trebuiesc altele care nu stim ce duh poarta?

        Asta nu e decat dovada putinei noastre credinte, sa-mi fie cu iertare!

        Apreciază

      • el said, on ianuarie 18, 2017 at 5:40 pm

        apa de ploaie INDRACITÀ !

        … esti DEMULT in iad muiere tampita !

        Saccsiv

        te rog sa nu mai lasi toti INDRACITII ca nebuna asta de „apa de ploaie INVECHITA in INSELARE ” sa se produca” la nesfarsit aici cu INSELARILE lor INCAPATANATE ca NU foloseste nimanui sa repeti aceleasi lucruri pe care ei NU VOR / NU POT sa le mai auda caci sunt CALARITI si CONNDUSI de DRACI.

        sau crezi ca nu au DESTULE locuri unde INSELAREA si INDRACIREA sunt la mare cinste unde sa se adune intre ei si sa se spurce in continuare?
        crezi ca trebuie sa SPURCE INCONTINUU si aici? NU VEZI ca NU POT sa stea inte ei, DRACUL ii mana la loc curat sa SPURCE pana CRAPA?
        nu e destula idolatrie si indracire in poporul asta ca sa le mai oferi si tu aici la nesfarsit spatiu de desfasurare? sau CINE crezi tu ca va putea stavili PUHOAIELE de INDRACITI si INSLARILE debitate de ei GLOATA de pe Calea cea lata a diavolului?

        ai vazut cu ce nebuna ai de-a face, mai e si periculoasa ca VREA sa se amestece cu Robii Lui Hristos, ea NERUSINATA CURVA si sluga DIAVOLULUI fiind … nu e destul cat „s-a produs” aici ca sa pricepi ce poate ea sa mai debiteze pe tema asta? ce FOLOS poate aduce cuiva cu mintea intreaga aduce nebunia ei redundanta si OBRAZNICIA fara masura?

        Apreciază

      • saccsiv said, on ianuarie 18, 2017 at 8:29 pm

        el

        La teme parintele Arsenie Boca ii las pe toti.

        Apreciază

      • sorin said, on ianuarie 18, 2017 at 8:38 pm

        apa trece si chietrele ramana? tu de unde esti?

        Apreciază

      • el said, on ianuarie 18, 2017 at 9:35 pm

        saccsiv

        atunci SA NU ASTETI sa se vadeasca Adevarul pe tema asta !
        ca INSLEATII si INDRACITII sunt COVRASITOR mai numerosi decat cei intelepti.
        va fi aceeasi ISNELARE RASPANDITA pentru cei fara minte/indecisi deci si de pe blocgul tau !
        asta e rezultatul.

        si daca arsenistii si hoardele de NEBUNI s-au manifestat AGRESIV cu TOTI cei care VADESC de MINCIUNA si INSELARE pe IDOLUL lor INDRACIT ar trebui sa-ti dea de gandit deasemenea, nu sa te temi de amenintarile lor de kakat !… DOAR DRACUL nu sufera sa fie VADIT de MINCINOS ,ar pirede si GLOATA IMENSA din nebunii pe care i-a agatat in carligul lui pentru iad !

        inseamna ca eu NU MAI PARTICIP DELOC la discutii (cu DRACII din ei ) pe tema asta!(bucurie pentru bocolatri !)
        eu mi-am facut DESTUL datoria, veti da si voi c´socoteala mai departe de DATORIA voastra !( sa lasati sa se arunce cu gatul inainte in zid SINUCIGAS pe inselati si …sa mai atraga si GLOAT de ORBI dupa ei !!!)

        IMI AJUNGE si ai ajuns si tu sa lasi tot dementii/)INSELATII sa se balege aici din balegarul iadului …ca de , „nea ion e si el „om”, adica ANIMAL cuvantator, chiar daca GRAIESTE DOAR din ale diavolului… e animal cuvantator, are deci dreptul la cuvant.. adica sa HULEASCA si SA INSELE !

        ma rog, opinia ta … eu ma retrag in cazul asta !

        ca NU am invatat de la Sfintii Parinti ca se da CUVANT sa graiasca DIAVOLULUI (din INSELAT) …
        DIMOTRIVA pe diavol il tratezi cu INAPOIA MEA SATANO, si HAI SICTIR !( Sf pavel a facut sa fie MUT pe diavlul pitonicesc dein sluga, iar Hristos a dat peste bot dracilor si cand „il marturiseau” de Fiul Lui Dumnezeu ) … dar poate crezi tu ca esti mai „bun” ca ei sau ca poti sa biruiesti diavolii din inselati.

        una e sa dai cuvantul unui (nebun) sa-si expuna parerea atat cat sa pricepi ce gandeste, ca RATACESTE si apoi sa iei masurile de rigoare, .. si CONTRARIUL este sa dai voie NEBUNULUI sa HULEASCA si sa SPURCE ( e el si pe altii) la nesfrasit !

        oricum te previn ca NICIUN bocolatru NU va sfarsi bine, NICI CU HRISTOS NU VA RAMANE daca NU se leapda de INSELAREA lui draceasca !… INSLEREA lui este semnul BOLII lui( chiar daca DEOCAMDATA ascunsa pentru ochii unora) de moarte

        … si VAI celor care se lasa AMAGITI de „virtutile” si „marturisirea” sau „dreptatea”/HUOrtodoxia vreunui INSELAT !!! .. PAGUBA MARE va suferi !

        Apreciat de 2 persoane

      • David said, on ianuarie 20, 2017 at 3:44 pm

        @Apa trece, dar prostia rămâne

        „Ca sa scriem despre un sfânt, trebuie sa ne rugam înainte”________păi, roagă-te, cine te ține, însă lui Hristos Dumnezeului nostru, nu „sfântului” vostru, căruia vă închinați ca unui dumnezeu.

        „Noua, celor care traim vremurile profețite, ni se pare ca sunt ecumeniste. Problema noastra.”__________Problema ta, nu a noastră. Noi nu avem astfel de probleme de vedere, când ne uităm la acea pictură. Nu că e numai ecumenistă,dar e și hulitoare. Ca o ahtiată după profeții ce ești, tu vezi doar senzaționalul: telefonul, turnurile gemene și toate parascoveniile care in mod normal nu-și au loc pe o biserică. Dar pe Mântuitorul batjocorit de Boca Il vezi?
        Te-ntreb dacă-L vezi pictat fără barbă – semn al nedesăvârșirii, apoi ca o fantomă – semn că nu s-ar fi intrupat ca Om, sau că uneori mai acționa și ca spirit; și desprins de pe cruce – semn că nu ar fi pătimit cu adevărat . Pictat apoi cu diferite chipuri – ceea ce indică multitudinea de personalități, existența Sa in multiple persoane umane…apoi batjocorirea Evangheliei, a Maicii Domnului pictată fără insemnele sfințeniei ca orice madonă. HULE ÎNGROZITOARE. NU LE VEZI?
        Apo, Mântuitorul Însuși a zis că hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă nici in veacul ăsta, nici in veacul viitor. Tu îndrăznești să-L contrazici?

        Apreciază

  18. Coprie said, on ianuarie 18, 2017 at 12:09 am

    Din Viața Sf. Antonie cel Mare pentru frații noștri arseniști. Mai lăsați cărarea și mai citiți și voi niște paterice, niște Vieți ale Sfinților. Nu veți regreta.

    Iar urîtorul de bine şi pizmaşul diavol nu suferea văzînd un tînăr cu o nevoinţă ca aceasta. Ci, cele ce a cugetat să facă, a început asupra acestuia să le aducă. Mai întîi îl supăra pe dînsul ca din nevoinţe să înceteze, aducîndu-i aminte de avuţii, de purtarea de grijă a surorii sale, de prietenia multora, de iubirea de argint, de iubirea de slavă, de dulceaţa desfătării şi celelalte odihne ale vieţii; şi mai pe urmă, arătîndu-i asprimea faptei bune şi cum că este mai mare osteneala ei. Îi punea în minte şi neputinţa trupului şi lungimea vremii, şi în scurt timp, mulţime de gînduri a ridicat în mintea lui, vrînd să-l depărteze de la gîndirea lui cea dreaptă.

    Dar vrăjmaşul s-a văzut slăbind în scopul lui şi mai ales biruindu-se de tăria lui Antonie, răsturnîndu-se de marea lui credinţă, şi căzînd jos prin rugăciunile acestuia cele dese; dar, bizuindu-se pe armele sale cele necurate, adică plăcerile trupeşti şi cu aceasta fălindu-se asupra celor tineri, s-a apropiat de tînărul Antonie. Atunci, noaptea tulburîndu-l pe el, iar ziua atît de mult supărîndu-l, chiar cei ce-l vedeau simţeau lupta ce era între amîndoi. Căci acela îi punea în minte gînduri întinate, iar el cu rugăciunile le răsturna pe acestea; cînd vrăjmaşul îl momea, el socotind ruşinea, cu credinţa, cu rugăciunile şi cu postirile îşi îngrădea trupul; însă diavolul ca o femeie a voit să se închipuiască noaptea, şi în tot chipul să-l urmeze şi să-l amăgească pe Antonie. Dar el de Hristos aducîndu-şi aminte şi de bunurile date oamenilor printr-Însul, stingea cărbunii înşelăciunii celui rău.

    După aceea, vrăjmaşul îi punea în minte plăcerea dezmierdării; iar el asemănîndu-se celui mînios şi scîrbit, de îngrozirea focului şi de durerea viermelui îşi aducea aminte, şi pe acestea punîndu-le împotrivă, rămînea neatins. Toate acestea se făceau spre ruşinarea vrăjmaşului, căci cel ce a socotit să se facă asemenea lui Dumnezeu, de un tînăr acum se batjocorea; cel ce se fălea asupra trupului şi a sîngelui, de un om ce purta trup se răsturna. Căci îi ajuta Domnul, Care a purtat trup pentru noi şi trupului i-a dat biruinţa asupra diavolului; întrucît fiecare din cei ce cu adevărat se nevoiesc, poate zice cu Apostolul: Nu eu, ci darul lui Dumnezeu care este cu mine. Deci, mai pe urmă, dacă n-a putut necuratul să biruiască pe Antonie nici prin aceasta, ci încă se vedea împins afară şi scos din inima lui , scrîşnind din dinţi, cu nălucirea s-a arătat lui, ca un copil negru. Apoi, deşi căzut, încă prin gînduri mai năvălea asupra lui; în urmă a ieşit afară vicleanul şi glas omenesc scoţînd, zicea: „Pe mulţi am amăgit şi prea mulţi am surpat şi, precum asupra multora am năvălit, astfel şi asupra ta, dar în zadar, că am slăbit”
    […]
    Deci, proorocul fiind trimis de Domnul, plîngea pentru unii ca aceştia, zicînd: Vai celui ce adapă pe aproapele cu amestecare tulbure. Pentru că nişte meşteşugiri ca acestea şi gînduri sînt răsturnătoare şi împiedică de la calea ce duce la fapta cea bună. Iar Domnul însuşi, măcar că diavolii grăiau cele adevărate, adică acestea: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, cu toate acestea le poruncea să tacă şi-i oprea a grăi; ca nu cumva împreună cu adevărul să semene şi răutatea lor şi ca pe noi să ne obişnuiască a nu lua aminte niciodată la unele ca acestea, deşi s-ar părea că grăiesc adevărul.

    Pentru că este necuviincios lucru avînd Sfintele Scripturi şi libertate de la Mîntuitorul, să ne învăţăm de la diavolul, cel ce nu şi-a păzit rînduiala sa, ci altele a cugetat. Pentru aceasta, cînd grăieşte din Scripturi, să-l opreşti zicînd: Iară păcătosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce tu povesteşti dreptăţile mele şi iei testamentul meu în gura ta? Căci toate le fac diavolii şi le tulbură, spre amăgirea celor proşti. Deci, fac sunete, rîd mult şi şuieră, iar dacă nu ia aminte nimeni la dînşii, apoi plîng şi se bocesc ca nişte biruiţi.

    Domnul Dumnezeu poruncea diavolilor să tacă, iar noi, cei ce ne-am învăţat de la sfinţi, se cuvine să facem ca dînşii şi să urmăm bărbăţiei lor. Pentru că şi ei, văzînd acestea, ziceau: Cînd a stat păcătosul înaintea mea, eu am amuţit şi am tăcut din bunătăţi. Şi iarăşi: şi eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut, ce nu-şi deschide gura sa; făcutu-m-am ca un om ce nu aude.

    Deci, şi noi nici să-i auzim pe dînşii, ca pe unii ce sînt străini de noi, nici să-i ascultăm, chiar de ne-ar deştepta la rugăciune şi pentru postire ne-ar grăi; ci la pustnicia noastră mai vîrtos să luăm aminte şi să nu ne amăgim de dînşii, care pe toate le fac cu vicleşug. Şi nu se cade a ne teme de dînşii, chiar de ni s-ar părea că năvălesc asupră-ne şi cu moarte ne-ar îngrozi; căci sînt neputincioşi şi nu pot nimic, decît numai să ne îngrozească. Deci, acum venind pentru aceasta în mijloc, am zis: „Şi acum mai pe larg a vă spune cele despre dînşii, nu se cuvine a pregeta, că întemeiată va fi nouă aducere-aminte”.
    […]
    De aceea şi diavolii, dacă cîndva aceleaşi socotindu-le, le spun, pentru aceasta să nu se minuneze cineva de dînşii, nici să ia aminte la ei. Căci ce foloseşte celor ce-i aud ca să ştie de la ei cele ce au să fie? Sau de ce să aibă sîrguinţă a cunoaşte unele ca acestea, deşi cu adevărat diavolul le cunoaşte, căci acest lucru nu este făcător al faptei bune, nici al obiceiului celui bun, nu este cu adevărat cunoştinţă.

    Nimeni din noi nu se va judeca pentru că nu le-a ştiut, nici se fericeşte că le-a învăţat şi le-a cunoscut; ci într-acestea fiecare va avea judecată, dacă a păzit credinţa şi dacă a împlinit poruncile lui Dumnezeu curat. De aceea, nu se cade mult a le socoti acestea, ci a ne nevoi şi a ne osteni, nu ca să cunoaştem mai înainte, ci, ca bine petrecînd, să placem lui Dumnezeu.

    Şi trebuie a ne ruga nu să cunoaştem mai înainte, nici să cerem plată pentru nevoinţă, ci ca ajutător să ne fie nouă Domnul, spre biruinţă împotriva diavolului. Iar dacă vreodată este nevoie de a cunoaşte mai înainte, să ne curăţim la minte; căci eu cred că sufletul care s-a curăţit de toate păcatele, după fire poate să se facă văzător şi chiar mai multe şi mai departe să vadă decît diavolii; căci are pe Domnul în sine, care descoperă lui. În felul acesta, Elisei vedea pe Gheezi şi puterile îngerilor stînd lîngă dînsul.

    Deci, cînd vin la noi noaptea şi voiesc să ne grăiască de cele ce au să fie, sau să zică: „Noi sîntem îngeri”, să nu luaţi aminte, căci mint. Iar dacă vor lăuda pustnicia voastră şi vă vor ferici, să nu-i ascultaţi şi nicidecum să vă supuneţi lor. Mai vîrtos să vă pecetluiţi cu semnul cinstitei Cruci, pe voi şi casa voastră şi să vă rugaţi; atunci îi veţi vedea făcîndu-se nevăzuţi, căci se înfricoşează foarte mult de semnul Crucii Domnului; fiindcă prin ea i-a biruit Mîntuitorul. Iar dacă şi mai cu obrăznicie vor sta, săltînd şi prefăcîndu-se cu nălucirile, să nu vă temeţi, nici să vă speriaţi, nici ca la nişte fiinţe bune să luaţi aminte la dînşii.

    Pentru că venirea de faţă a celor buni şi a celor răi cu înlesnire şi cu putinţă este a o cunoaşte, fiindcă Dumnezeu a făcut astfel. Pentru că arătarea sfinţilor îngeri nu este tulburată; căci nu va certa, nici va striga, nici va auzi cineva glasul lor. Ci atît de cu linişte şi cu blîndeţe se face, încît se aduce bucurie, veselie şi îndrăzneală în suflet; căci Domnul este cu dînşii, El este bucuria noastră şi a lui Dumnezeu Tatăl este puterea. Iar gîndurile sufletului rămîn netulburate şi neînvăluite, încît el făcîndu-se strălucit de ea, vede pe cei ce i se arată; acesta este un dar al luminilor celor dumnezeieşti şi al celor ce au să fie într-însul.

    Iar dacă, ca nişte oameni s-ar înfricoşa de vederea celor buni, care se arată, numaidecît iau frica de la dînşii prin dragoste, precum a făcut Gavriil pentru Zaharia. Asemenea şi îngerul care s-a arătat femeilor la Sfîntul Mormînt şi cel ce s-a arătat păstorilor, precum s-a zis în Evanghelie: Nu vă temeţi; căci frica acelora nu este cu spaima sufletului, ci cu cunoştinţa venirii de faţă a celor buni.

    Deci, în acest fel este arătarea sfinţilor. Năvălirea celor răi este tulburătoare, cu sunet, vuiet şi strigare, ca şi cînd s-ar fi făcut vreo pornire a unor tineri nepedepsiţi şi a unor tîlhari, de la care se face frica sufletului, tulburarea şi neorînduiala gîndurilor, mîhnire, urîciune către pustnici, trîndăvie, întristare, pomenirea rudeniilor şi frică de moarte; şi de aici pofta celor rele, împuţinarea de suflet către fapte bune şi nestatornicia obiceiurilor.

    Deci, cînd cineva din voi va vedea aşa ceva, vă veţi teme; dacă însă frica se va lua de la voi şi în locul ei s-ar face bucurie negrăită şi voie bună, cutezare, îmbărbătare, netulburarea gîndurilor şi celelalte, cum mai înainte am zis, adică bărbăţie şi dragoste către Dumnezeu, atunci îndrăzniţi şi vă rugaţi, căci bucuria şi liniştea sufletului arată sfinţenia celui ce vine de faţă. Aşa Avraam, cînd a văzut pe Domnul, s-a bucurat; Ioan cînd s-a făcut glasul închinării din partea Născătoarei de Dumnezeu, Maria, s-a bucurat.

    Iar dacă s-ar face tulburare şi sunet din afară, nălucire lumească, îngrozire de moarte, să cunoaşteţi că este năvălirea celor răi. Şi aceasta să vă fie vouă semn. Cînd sufletul unora s-ar teme, să ştiţi că este de faţă venirea vrăjmaşilor; căci diavolii nu izgonesc temerea unora ca acestora, precum a făcut marele Arhanghel Gavriil către Maria şi Zaharia, şi Acela ce S-a arătat la mormînt femeilor; ci, mai cu seamă, cînd îi vor vedea temîndu-se, ei sporesc nălucirile, ca mai mult să-i înfricoşeze, şi, de aceea, sărind asupra lor, îi batjocoresc, zicînd: „Închinaţi-vă nouă!”.

    Iată, pe elini aşa i-au amăgit, că aşa s-au socotit de dînşii zeii, cei cu nume mincinos. Iar pe noi nu ne-a lăsat Domnul să ne amăgim de diavol, căci El prin nişte năluciri ca acestea făcute înaintea Lui, l-a certat şi i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano; căci scris este: Domnului Dumnezeului tău te vei închina şi Lui Unuia vei sluji. Deci, vicleanul mai mult se defăimează de noi; căci Domnul pentru noi a făcut acestea, ca diavolii de la noi auzind nişte glasuri ca acestea, să se răstoarne pentru Domnul, Care pentru aceasta i-a certat. Apoi, nu se cade a ne făli pentru că scoatem diavolii, nici a ne înălţa pentru tămăduiri, nici să ne minunăm de cel ce scoate pe diavoli ori pe cel ce nu-i scoate să-l defăimăm; ci pustnicia fiecăruia s-o înveţe cineva şi ori s-o rîvnească şi s-o urmeze, ori s-o îndrepteze. Pentru că a face semne nu este al nostru, ci al Mîntuitorului.

    Pentru aceea El zicea ucenicilor: Nu vă bucuraţi că diavolii se supun vouă, ci pentru că numele vostru s-a scris în ceruri. A se scrie numele în ceruri, este mărturia faptei bune şi a vieţii voastre. A scoate pe diavoli este darul Mîntuitorului, Celui care l-a dat. Pentru aceea, celor ce nu în fapte bune, ci în semne se făleau şi ziceau: Doamne, au nu cu numele Tău am scos diavoli şi întru numele Tău am făcut multe puteri? Domnul le-a răspuns: Amin zic vouă, nu vă ştiu pe voi. Căci cunoaşte Domnul căile necredincioşilor. Dar se cade a ne ruga pentru a lua darul alegerii duhurilor, căci, după cum este scris, să nu credem la tot duhul.
    […]
    După cîteva zile, iarăşi s-a întors în muntele său şi mulţi veneau la dînsul, iar alţii care pătimeau, au îndrăznit a merge la el. Deci, el către toţi monahii care veneau la dînsul, de această poruncă, adică a crede întru Domnul, a-L iubi şi a se păzi de gînduri întinate şi de dezmierdări trupeşti, precum în Pilde este scris; a nu se amăgi cu săturarea pîntecelui, ci a fugi de slava deşartă, a se ruga adeseori, a cînta psalmi înainte de culcare şi a învăţa pe de rost poruncile din dumnezeieştile Scripturi; apoi a pomeni faptele sfinţilor, ca urmînd rîvnei acestora să se pună la rînduială sufletul, aducîndu-i-se aminte de poruncile lui Dumnezeu. Şi mai ales îi sfătuia să cugete adeseori la graiul Apostolului: „Soarele să nu apună întru mînia voastră. Şi aceasta de obşte s-o socotească, că nu numai întru mînie, ci nici într-un alt păcat al nostru soarele să nu apună. Căci este lucru bun şi de nevoie, ca nici soarele pentru răutatea zilei, nici luna pentru păcatul de noapte, sau chiar de aducerea aminte să ne pîrască pe noi. Deci ca să se facă de noi binele acesta, drept este a auzi pe Apostolul care zice: Pe voi judecaţi-vă şi ispitiţi-vă.
    […]
    Deci acestea sînt lucrurile, minunile şi vederile lui Antonie; şi se cade a le crede, căci dacă printr-un om s-au făcut atîtea minuni, a Mîntuitorului este făgăduinţa care zice: Dacă veţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acesta „Mută-te de aici”, şi se va muta; şi nimic nu va fi cu neputinţă vouă, şi iarăşi: Amin, amin zic vouă, dacă veţi cere ceva de la Tatăl în numele Meu se va da. Apoi El este Cel ce a zis ucenicilor Săi şi tuturor celor ce cred într-Însul: Pe cei bolnavi vindecaţi-i, pe diavoli scoateţi-i, în dar aţi luat, în dar să daţi.

    Deci Antonie, a tămăduit pe cei bolnavi, nu poruncind, ci rugîndu-se şi amintind numele Domnului, încît tuturor s-a arătat că nu el era cel care făcea ci Domnul, Care prin Antonie se milostivea şi tămăduia pe cei ce pătimeau. A lui era numai rugăciunea, pustnicia şi nevoinţa, pentru care şezînd în munte, se bucura prin vedeniile cele dumnezeieşti, dar se mîhnea fiind supărat şi tras afară în muntele cel de jos.

    Sursa: http://paginiortodoxe.tripod.com/vieti.html

    Apreciază

  19. sorin said, on ianuarie 18, 2017 at 12:46 am

    Sfântul Ioan Iacob depărtarea de la Sfânta Împărtăşanie – temelie a Pocăinţei celei adevărate

    Sfântul Ioan Iacob, de pildă, citându-l pe Sfântul Nicodim Aghioritul, spunea ur­mătoarele despre importanţa opririi de la Sfânta Împărtăşanie: „După toate acestea îţi grăim ţie, frate, că se cuvine să păzeşti cu dinadinsul depărtarea de Împărtăşire, câţi ani va rândui duhovnicul tău. Pentru că depărtarea aceasta, la cei căzuţi în pă­cate grele, este o împlinire de canon a tu­turor canoanelor. Şi această depărtare este nevoie la cei vinovaţi de păcate şi trebuie socotită această depărtare ca o temelie a Pocăinţei celei adevărate. Pentru că de vei îndrăzni să te împărtăşeşti în aceşti ani [cât ar trebui să stai oprit de la Împărtăşire], prin aceasta te faci ca un al doilea Iudă – 14. Hrană Duhovnicească, pag. 327

    Apreciază

  20. sorin said, on ianuarie 18, 2017 at 8:36 pm

    Apreciază

  21. Ioana said, on ianuarie 18, 2017 at 11:18 pm

    Apreciază

  22. sorin said, on ianuarie 19, 2017 at 11:15 pm

    Sfântul Ignatie Briancianinov- despre fuga inselatilor dupa minuni

    „Odată cu trecerea vremii, cu slăbirea treptată a creștinismului și cu știrbirea vieții duhovnicești, bărbații săvârșitori de semne s-au împuținat. În fine, ei au lipsit cu desăvârșire. Între timp, oamenii, pierzându-și evlavia și cinstirea față de tot ce e sfințit, pierzându-și smerenia, care se socoate nevrednică nu numai de săvârșirea minunilor, ci chiar și de vederea lor, însetează (ei, oamenii) de minuni mai mult ca oricând. Oamenii, îmbătați cu părere de sine, cu nădăjduirea în sine, cu neștiința lor, năzuiesc cu nechibzuință, fără prevedere, cu îndrăzneală, spre tot ce e miraculos, nu se dau în lături să fie părtași la săvârșirea de minuni, se aruncă să facă asta fără a sta câtuși de puțin pe gânduri. Această orientare e mai primejdioasă decât oricând. Ne apropiem treptat de vremea în care trebuie să se deschidă un larg spectacol de numeroase și izbitoare minuni mincinoase, atrăgând în pierzare pe acei nefericiți fii ai cugetării trupești care vor fi amăgiți și înșelați de aceste minuni.” p 296~296
    „Dorința de a vedea semne este semn al necredinței, și semnele au fost date necredinței, ca s-o întoarcă la credință. Să ne alipim de cuvântul lui Dumnezeu cu tot sufletul, să ne unim cu El, într-un singur duh, și semnele lui Antihrist nu ne vor atrage luarea-aminte. Cu nepăsare și ură față de ele, ne vom întoarce de la ele privirile ca de la o priveliște drăcească, ca de la niște fapte ale vrăjmașilor înverșunați ai lui Dumnezeu, ca de la niște batjocoriri ale lui Dumnezeu, ca de la o otravă și de la o boală ucigătoare. Să ne amintim următoarea observație de mare însemnătate scoasă din cercările [expierențele] nevoitorilor făptuitori: toate fenomenele drăcești au însușirea că până și cea mai măruntă luare-aminte care li se dă este primejdioasă; dintr-o asemenea luare-aminte, pe care omul și-o îngăduie chiar fără nici o împreună-simțire față de respectivul fenomen, el poate primi o întipărire cât se poate de vătămătoare, să fie supus unei ispite grele.” p 296
    din cartea PREDICI
    Editura sophia 2008.

    Apreciază

  23. ayeaye20 said, on ianuarie 22, 2017 at 9:47 pm

    el care e metoda prin care ajungi la Credinta Ortodoxa???

    Apreciază

  24. ayeaye20 said, on ianuarie 23, 2017 at 12:44 am

    Ioana, David p-asta cum o explicati ? : Dumnezeu face pe om androgen, adica barbat si femeie. Dar intelepciunea cea fara margini a Lui, Care pe toate le-a facut mai presus decat mintea omeneasca, n-a inzestrat pe femeie cu insusirile barbatului, dar nici pe barbat cu insusirile femeii, numai cand se intalnesc amandoi sa formeze omul

    http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/19femeia.htm

    Apreciază

    • David said, on ianuarie 23, 2017 at 12:58 pm

      Aoleu, ayeaye20,

      Tu citești ce zice aici: ”Dumnezeu face pe om androgen, adica barbat si femeie.” Unul e bărbatul și alta e femeia. Împreună, și NU SEPARAT, ei formează un tot. Adică ”n-a inzestrat pe femeie cu insusirile barbatului, dar nici pe barbat cu insusirile femeii, numai cand se intalnesc amandoi sa formeze omul”

      Deci nu luați separat, adică bărbatul sau femeia ar fi cumva ANDROGINI.

      Dar Boca, guru vostru, chiar asta spune: că Hristos întrupat ar fi fost androgin, adică jumătate femeie jumătate bărbat.

      Hristos ca Dumnezeu și Om desăvârșit, a luat firea BĂRBĂTEASCĂ, nu a femeii și a bărbatului împreună. Când a fost Hristos femeie, nemintoaso?

      ”Numele de om nu se aplică sufletului sau trupului în mod separat, spune Sfântul Grigore Palama, ci la amândouă, căci împreună au fost create după chipul lui Dumnezeu” .

      Adică, în rai, înainte de cădere, Adam și Eva nu aveau nevoie de împreunare, căci erau neprihăniți, deși creați ca parte bărbătească și ca parte femeiască. Prin cădere însă, au pierdut asemănarea cu Dumnezeu.
      Dar Dumnezeu preamilostivul, ca să nu îi piardă definitiv – ca pe îngerii cei căzuți – i-a alungat pe pământ ca prin sudoarea frunții lor și prin nașterea de prunci (deci de aici nevoia femeii de bărbat și a bărbatului de femeie) să se mântuiască. Însă firea umană fiind supusă păcatului strămoșesc, nu a putut să se mântuiască de una singură, și de aceea a fost nevoie ca Hristos Dumnezeul nostru să vină să o răscumpere prin jertfa Sa. Astfel, a ridicat pe om din nou la asemănarea cu Dumnezeu, dacă acesta își va păstra prin voința liberă haina sufletului neîntinată.

      Apreciază

      • ayeaye20 said, on ianuarie 23, 2017 at 2:53 pm

        Ce e haina sufletului? Si nu-s fata…

        Apreciază

      • David said, on ianuarie 23, 2017 at 3:06 pm

        saccsiv,

        De ce îmi modifici, frate, comentariile? Eu știam că tu întotdeauna le postezi exact așa cum au fost trimise.
        Mă faci ca altădată să nu mai comentez 😉

        Apreciază

      • saccsiv said, on ianuarie 23, 2017 at 3:37 pm

        David

        Atunci ti le las cum le postezi tu, iar cand nu-mi place un cuvant, nu ti le mai aprob. Si vei avea astfel unele comentarii la moderare, dar intregi.

        Apreciază

    • David said, on ianuarie 23, 2017 at 3:12 pm

      Ayeaye20, uite ce e haina sufletului:

      Rusinea care insoteste goliciunea trupului este specifica omului cazut in pacate. Pana la caderea in pacat, Adam si Eva „erau goi si nu se rusinau”. Rusinea a aparut odata cu primul pacat. In starea de dinainte de cadere, oamenii aveau sufletul curat si nu cunosteau rusinea. Apoi, cand au savarsit pacatul si s-au vazut dezbracati de „slava cea dintai”, oamenii s-au rusinat pana si de trupurile lor. Atunci, ei au simtit nevoia sa-si acopere goliciunea. Ei nu mai puteau sta goi unul in fata celuilalt fara a simti durerea pierderii harului lui Dumnezeu care-i imbraca si se facea in ei izvor de curatie.

      Rusinea este un lucru adaugat firii noastre. In orice caz, in starea actuala, avem nevoie de ea. Rusinea ne reaminteste faptul ca simtim si traim intr-un mod nefiresc si ca nu aceasta e starea pentru care am fost creati. Sfintii, ca unii care si-au curatit mintea si s-au umplut de harul Duhului Sfant, au ajuns sa nu mai faca diferenta intre barbat si femeie, nici sa simta vreo miscare in trupul lor, la vederea trupului gol al unei femei desfranate.

      Biserica se roaga lui Dumnezeu sa-l imbrace pe om in lumina inca din aceasta viata. Luminanda care se canta in slujba Deniilor din Saptamana Patimilor spune: „Camara Ta, Mantuitorul meu, o vad impodobita si imbracaminte nu am, ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de Lumina, si ma mantuieste!”

      Apreciază

  25. ayeaye20 said, on ianuarie 23, 2017 at 3:26 pm

    David p-asta cum o mai explici??? „Pe 28 noiembrie se împlinesc 26 de ani de când părintele Arsenie Boca a trecut în neființă „

    Apreciază

    • David said, on ianuarie 23, 2017 at 4:00 pm

      Nu înțeleg, ayeaye20, ce anume vrei să întrebi.

      Sau crezi cumva că eu sunt automatul tău de dat răspunsuri? Și ce e cu asta că a trecut în neființă? Nu avea voie să treacă sau ce? Sau că și-a prezis moartea, sau ce vrei să întrebi?

      Și la mine la țară era o babă care nimerea datele când urmau să moară oamenii. Ce e cu asta?
      Probabil că i-au spus dracii dinainte pentru că deja stabiliseră când o să vină să-l ia.

      Apreciază

      • ayeaye20 said, on ianuarie 23, 2017 at 5:25 pm

        Mai intrebarea e : e vro erezie acolo in fraza aia ?

        Apreciază

      • David said, on ianuarie 23, 2017 at 8:04 pm

        Deci tu habar n-ai ce e aia erezie și cu toate astea îți permiți să-ți dai cu părerea în stânga și în dreapta.

        ayeaye20,

        Hai răspunde și tu acum, ca să nu creadă lumea că ești chiar pe dinafară, ce e aia erezie, să vedem dacă știi? Că altfel nu-mi explic cum puteai să pui o asemenea întrebare tâmpită.

        Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.