SACCSIV – blog ortodox

NEXT LEVEL in Saptamana de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor? Sinodul BOR a decis mutarea atentiei pe parohii, “acolo unde crestinii sunt chemati fiecare in parte sa concretizeze diverse actiuni ecumenice”

Posted in Uncategorized by saccsiv on ianuarie 16, 2017

Imaginea artiocolului

Iata ce putem citi la 2017, primul an fără patriarh în cadrul Săptămânii pentru Unitatea Creștinilor de pe Click:

Anual, din 1993 încoace, în București se organizează între 18 și 25 ianuarie Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor. Conform tradiției din ultimul sfert de veac, evenimentul se deschidea sau se închidea la Catedrala Patriarhală din Capitală, de fiecare dată în prezența Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române (BOR), fie că acesta s-a numit Teoctist Arăpașu sau Daniel Ciobotea. La el luau parte lideri, dar și credincioși de rând, ai principalelor confesiuni creștine din România, în frunte cu cei ortodocși, catolici, luterani, calvini, armeni sau anglicani.

O cutumă căreia îi spunem adio?

Pentru prima dată din 1993 această cutumă nu va mai fi respectată. Printr-o decizie a Sfântului Sinod, după cum ne-a informat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, locul Catedralei Patriarhale va fi luat de o parohie bucureșteană, respectiv cea de la „Sf. Silvestru”. Decizia, a adăugat Vasile Bănescu, a fost luată cu consultarea celorlalte culte creștine participante în mod tradițional la Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor și este motivată prin încercarea de a muta atenția de pe centrul Bisericii pe parohii, acolo unde creștinii sunt chemați fiecare în parte să concretizeze diverse acțiuni ecumenice.

Alegerea Bisericii bucureștene „Sf. Silvestru” a venit ca urmare a faptului că parohia este cunoscută, atât intern, cât și extern, pentru relațiile sale ecumenice dezvoltate în ultimii ani, în special cu lumea creștină catolică și protestantă din vestul și centrul Europei. Au mai contat, de asemenea, și existența la „Sf. Silvestru” a unuia dintre cele mai vechi centre rezidențiale și de întrajutoare din Capitală, dedicat seniorilor, dar și faptul că parohia posedă moaște ale unuia dintre patronii săi spirituali, Silvestru, Papă al Romei între 313 și 335. Însă la anul locul parohiei „Sf. Silvestru” va fi luat de o alta, întrucât la nivelul parohiilor Biserica majoritară din România nu are practic contracandidat.

Pe de altă parte, e greu de crezut că Patriarhul Daniel va onora cu prezența sa rugăciunea desfășurată joi, 19 ianuarie, de la ora 17.00, în cadrul Bisericii „Sf. Silvestru” sau pe cea de luni, 23 ianuarie, tot de la ora 17.00, din cadrul Catedralei Episcopale Armene, acolo unde predica adresată tuturor celor prezenți urmează a fi susținută de un reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române. Și asta din simplul motiv că din 2008 încoace Patriarhul Daniel, cel puțin, nu a fost prezent la acest tip de manifestări decât în ziua în care rugăciunea comună a principalelor culte creștine din România era găzduită de Catedrala Patriarhală.

O decizie controversata a Sf. Sinod al BOR

Or, ori cât de mult ar conta încercarea de transfera înțelegerea valorilor ecumenismului și la nivelul credinciosului de rând, cu atât mai importantă va fi absența Patriarhului BOR, fiindcă exemplul dat de cel mai înalt ierarh al Bisericii majoritare e greu de ignorat, ori cât de mult ar încerca unii sau alții să explice decizia, cel puțin ciudată, a ierarhiei ortodoxe.

Pe de altă parte, e de scris și amănuntul conform căruia Patriarhia României este singura din rândul țărilor cu populații creștine majoritar ortodoxe care construise, după 1990, cu multă migală această tradiție de a participa în cadrul Săptămânii de Rugăciune a Unității Creștine. Și, iar de subliniat, e și amănuntul conform căruia actualul patriarh, Daniel Ciobotea,  a participat la acea dată, în aprilie 2001, în calitatea de mitropolit al Moldovei și de reprezentant al BOR la Strasbourg, la Întâlnirea Ecumenică Europeană, unde s-a semnat așa numita „Charta Oecumenica”, cea care consfințește criteriile după care principalele Biserici creștine din Europa, dar și din lume, încearcă de zeci de ani să țină vie flacăra unității Bisericii lui Isus Cristos.  

După cum nu e de ignorant nici faptul că nu toții creștinii ortodocși, ba chiar și preoți sau călugări, nu au văzut cu ochi buni acest demers al Patriarhiei. Constant au existat voci sau site-uri, precum www.cuvantul-ortodox.rowww.catacombeleortodoxiei.rowww.apologeticum.ro  sau www.sfantulpolicarp.ro care au criticat constant participarea înalților ierarhi sau a simplilor creștini ortodocși la acest tip de întâlniri, susținând că, în conformitate cu canoanele Bisericii Ortodoxe, „nu te poți ruga alături de eretici” întrucât „singura Biserică adevărată a lui Cristos ar fi cea Ortodoxă”.

BOR schimbă „regulile jocului” și în alte orașe din țară

Or, istoria, deopotrivă profană sau sacră, tradiția creștină, învățătura credinței după Isus Cristos și cea mai mare parte a cultelor creștine nu au acceptat niciodată acest tip de afirmații, care în ultimul an au căpătat accente din ce în ce mai apăsate, inclusive în rândul ierarhiei ortodoxe române, chiar dacă la acest din urmă nivel nu au fost încă clar rostite.

Una peste alta, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor se va deschide în București miercuri, 18 ianuarie, la ora 17.00, la Biserica Evanghelică Luterană, întrucât suntem în anul în care marcăm 500 de ani de la lansarea celor 95 de teze ale lui Martin Luther, călugărul catolic ale cărui învățături au stat la baza nașterii luteranismului și a protestantismului în general, și se va încheia peste exact o săptămână, la 25 ianuarie, tot de la ora 17.00, la Catedrala Romano-Catolică „Sf. Iosif”.

În țară există déjà orașe sau localități importante unde protopiatele ortodoxe au anunțat déjà că reprezentanții lor nu vor mai merge să se roage, ca în anii trecuți, în alte biserici creștine. Spre exemplu, presa brașoveană a semnalat că acest lucru se va întâmpla déjà în 2017 în orașul de sub Tâmpa.

Vom asista așadar la București, cu siguranță, la o ediție aparte a evenimentului, în care din ce în ce mai puțin creștini, de diverse confesiuni, mai cred. În condițiile în care și mesajul liderilor pare a fi unul de protocolară implicară sau chiar deloc, vezi cazul Patriarhului BOR, 2018, anul centenarului nașterii României Mari, ne-ar putea aduce cu sine decesul întâlnirilor și a rugăciunilor creștine comune pe care de fapt nu am știut nici să le prețuim, nici să le însuflețim!

Comentariu saccsiv:

   Jalanie mare in ziarul asta, ca dispare rugaciunea comuna. N-am inteles insa pe ce se bazeaza autorul articolului cand spune ca Patriarhul Daniel “nu va onora cu prezenta”.

 

46 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. paul said, on ianuarie 16, 2017 at 2:34 am

    Pr.M. VALICA dezbisericirea din creta poats fi respins de sinodele locale nu neaparat de unul panotodox.Sinodalii sunt cei cere provoaca shisma

    http://sinodultalharesc.tk/pr-dr-mihai-valica-dez-bisericirea-din-creta-poate-fi-respinsa-de-sinoadele-locale-nu-neaparat-de-unul-panortodox-sinodalii-sunt-cei-care-provoaca-schisma/

    Apreciază

    • calin said, on ianuarie 16, 2017 at 10:58 am

      comentariu de pe sinodultalharesc.tk

      Tschus

      Daca pr.Mihai Valica si multi altii care gandesc ca el ar intrerupe pomenirea ierarhului poate acesti tradatoti s ar mai gandi….dar asa…zic ca caterisim 2….3 si ne am scos. Alo…pr.Valica luati pozitia pana la capat …nu ezitati ca tradatorii.

      Apreciază

      • el said, on ianuarie 16, 2017 at 11:10 pm

        calin

        intai i-au pus pe TOTI episcopii ro sa semneze actele APOSTAZIEI din Creta, apoi popii au botnitza din lene si frica prosteasca si „MUSAI TREBUIE” sa-si pomeneasca fiecare ERETICUL local…

        …acum e randul POPORULUI sa se SPURCE !… sa „jertfeasca” EREZIEI /IDOLULUI ecumenismului !

        TOTI TREBUIE SPURCATI!…
        si au dracii metode de succes pentru fiecare ins si fiecare cin!

        …a ltfel NU POATE sa vina RAGARICI anticrist MASCRARICU veacurilor…. TREBUIE SPURCATE Sf Liturghii si TREBUIE sa se ridice harul de la crestinii ortodocsi, … altfel ajunge anticrist senil si.. nu mai urca pe tron… si trebuie altul …. 🙂

        Apreciază

    • Ioana said, on ianuarie 16, 2017 at 1:36 pm

      Despre vederea păcatelor. Despre duhovnicii care nu mai respectă sfintele canoane. Despre netipărirea Pidalionului. Despre mucenicie.

      https://danielvla.wordpress.com/2015/09/01/ieroschimonahul-xenofont-horga-petru-voda-duhovnicii-trebuie-sa-i-canoniseasca-pe-credinciosi-dupa-sfintele-canoane/

      https://www.youtube.com/results?search_query=parintele+Xenofont

      Apreciază

  2. paul said, on ianuarie 16, 2017 at 2:40 am

    Arabii ortodocsi au contestat apostazia cu NEVREDNIC ESTE
    http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2017/01/arabii-ortodocsi-au-contestat-apostazia.html?m=1

    Apreciază

  3. geo said, on ianuarie 16, 2017 at 8:59 am

    Apreciat de 1 persoană

    • sv said, on ianuarie 16, 2017 at 3:28 pm

      @geo
      Asta da „credintza”.Mi-a spus un calugar de asta cu peste 10 ani in urma.Asta-i Rusia!

      Apreciază

      • el said, on ianuarie 16, 2017 at 7:17 pm

        sv

        foarte bine au facut sa sfinteasca armele alea, ce ti se are aiurea? sa te aperi NU e pacat !
        poate sunt debil, dar eu daca as fi general as ordona sa sfinteasca preotii TOATA oastea …inclusiv armamentul si aparatura logistica!
        Si Sf Stefan cel Mare sfintea oastea si armele ei implicit cand mergea la razboi.
        sau crezi cumva ca e de „buna mireasma duhovniceasca” sa lasi anticristii sa intre peste tine si sa te distruga ca tara( si credinta ) cum fac romanii azi lingand slugarnici la amerloco-europoponari? ?

        Apreciază

    • timisorean1 said, on ianuarie 19, 2017 at 7:37 am

      E vorba de S400, un sistem de APARARE din cate stiu eu.

      Apreciază

  4. isa said, on ianuarie 16, 2017 at 9:27 am

    Acatistul Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos !!!

    Apreciază

  5. unu1 said, on ianuarie 16, 2017 at 10:23 am

    BOR e „pe cai mari” (cei 4 cai, oare???)

    Apreciat de 1 persoană

  6. cel pacatos said, on ianuarie 16, 2017 at 11:13 am

    off topic

    Stie cineva ceva despre site-ul deathtotheworld.com, al cui este sau de cine apartine? este al vreunei manastiri din Agion Oros?
    Doamne ajuta!

    Apreciază

    • Iones said, on ianuarie 16, 2017 at 1:51 pm

      „Death To The World” este o revista crestin-ortodoxa de la St Herman of Alaska Monastery in Platina, statul american California, cu scopul de evanghelizare a tinerilor implicate in subcultura punk de catre monahi care sunt fosti punkeri.

      https://en.wikipedia.org/wiki/Death_to_the_World

      Apreciază

    • gheorghi said, on ianuarie 16, 2017 at 2:45 pm

      http://deathtotheworld.com/about/

      Site care promoveaza scrierile Parintelui Seraphim Rose si altele ortodoxe, localizabil la Manastirea the St. Herman of Alaska Brotherhood (intai „sub” rusi, ulterior „sub” sarbi).

      http://sainthermanmonastery.org/about-us/

      http://www.sainthermanmonastery.com/
      ––––––––––––––––––––-
      „IN THE WILDERNESS of Northern California, Monks John and Damascene searched in hopes of finding a way to reach out to the Punk scene, which John had escaped.
      Seeing that the scene was full of kids that were sick of themselves and crippled by nihilism and despair, the Monks set out to give them the same hope that they found in Ancient Christianity.
      To do this, they decided to submit an article about Father Seraphim Rose in the popular magazine, Maximum Rock and Roll. When Father Damascene read over the magazine, he knew that they would never publish something like it. Struggling to show truth to the darkened subcultures, they tried again, but this time only placing an ad for Saint Hermans Brotherhood.
      They got a response from the editor, saying “What the @#*% is a Brotherhood?” and the Monks were told “We only run ads for music and ‘zines*.” A light bulb went on and thus, Death to the World was born.
      The first issue was printed in the December of ’94 featuring a Monk holding a skull on cover. The hand-drawn bold letters across the top read “DEATH TO THE WORLD, The Last True Rebellion” and the back cover held the caption: “they hated me without a cause.””
      „… to the Monks of Saint Herman Brotherhood. The monastery’s Abbot, Father Gerasim, sent them copies of each issue of the ‘zine that had inspired so many over the years, together with seven of the last copies of the book ”

      „In 1963, the St. Herman of Alaska Brotherhood was founded with the blessing of St. John Maximovitch, Archbishop of San Francisco and Western America (Russian Orthodox Church Outside of Russia) as a missionary brotherhood for the dissemination of the Orthodox Faith, primarily through the printed word.
      The brotherhood chose as its patron a holy missionary monk of the American land, Fr. Herman of Alaska, who would later be glorified as a saint of the Orthodox Church. In 1969 the brotherhood moved to the mountains of northern California in order to pursue a monastic life in the wilderness. The following year, the first monks were tonsured, marking the beginning of the St. Herman of Alaska Monastery.

      Amidst its monastic labors, the St. Herman Monastery continues its missionary work by publishing books and its bimonthly journal, The Orthodox Word. Its co-founder, Fr. Seraphim Rose, has since his repose become one of the best-loved spiritual writers in the Orthodox Church, especially in traditionally Orthodox countries.

      In the year 2000, the St. Herman Monastery was received into the Western American Diocese of the Serbian Orthodox Church. The monastery is now under the omophorion of His Grace Bishop Maxim (Vasiljevic). Its superior is Abbot Damascene.”

      Apreciază

  7. Alexandru TM said, on ianuarie 16, 2017 at 11:24 am

    SA CONTINUAM RUGACIUNEA.

    Cu ajutorul domnului am incheiat o saptamana de raguciune cu fratiile voastre, lupta de abia a inceput.

    Sa continuam impotriva saptamanii de uraciune ecumenista, si apararea familiilor noastre.

    Impreuna cu Parintele Ioan Miron din Turda si cu alti parinti, Veniti si va rugati azi si in fiecare seara la ora 23:00,
    ora Romaniei, ne vom intalni cu tostii in rugaciune..

    Rugaciunile propuse si acceptate:

    1. Tatal nostru
    Care esti in ceruri
    Sfinteasca-se numele Tau
    Vie imparatia Ta
    Faca-se voia Ta
    Precum in cer asa si pre Pamant
    Painea noastra cea de toate zilele
    Da-ne-o noua astazi
    Si ne iarta noua gresalele noastre
    Precum si noi iertam gresitilor nostri
    Si nu ne duce pre noi in ispita
    Ci ne izbaveste de cel rau
    Ca a Ta este imparatia
    Slava si puterea
    In numele Tatalui
    Al Fiului
    Al Sfantului Duh
    Amin.

    2. Rugăciunea ultimilor stareti de la Optina:
    Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzeşte-ne de înşelăciunea vicleanului Antihrist, a cărui venire se apropie, şi ne izbăveşte de toate uneltirile lui. Acoperă-ne pe toţi şi pe toţi dreptmăritorii creştini de mrejele lui cele viclene, în tainica pustie a mântuirii Tale. Nu ne lăsa pe noi, Doamne, să ne îngrozim de frica diavolească mai mult decât de frica de Dumnezeu şi să ne depărtăm de Tine şi de Biserica Ta cea sfântă. Dă-ne Doamne, mai bine să pătimim şi să murim pentru sfânt numele Tău şi Credinţa cea adevărată, decât să ne lepădam de Tine şi să primim semnul mârşavului Antihrist şi să ne închinăm lui. Dă-ne nouă, zi şi noapte, lacrimi să plângem greşalele noastre şi îndură-Te de noi, Doamne, în ziua Infircoşatoarei Tale Judecăţi. Amin.

    3.,, Apărătoare, Doamnă,
    Pentru biruință mulțumiri,
    Izbavindu-ne din nevoi aducem ție
    Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tai.
    Și ca ceea ce ai stăpânire nebiruita,
    izbaveste-ne din toate nevoile,
    ca sa strigăm ție:
    Bucură-te, Mireasa, pururea Fecioară! ”

    4. Ar fi bine si o catisma din Psaltire de la 23.00

    5 Pomeneste Doamne pe fiecare-n parte,dupa numele lor al celor se ostenesc in rugăciune (numele de pe lista), pentru apararea, sănătatea familiilor lor si pe cei prigoniti pentru Tine Doamne si nu ma uita pe mine pacatosul
    Doamne Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu si ale tuturor Sfintilor Tai, miluieste-ne pe noi pacatosii, si pe cei prigoniti pentru Tine, iar pe cei ce ne urasc lumineaza-i, Doamne, sa inteleaga cu adevarat ce rau fac si sa se intoarca la Calea catre Tine!

    Apreciază

    • mircea.v said, on ianuarie 16, 2017 at 4:48 pm

      o mica corectie:

      „Painea noastra cea spre fiinta” e mai cuprinzator
      Asa e in Biblia 1918 si in cele de azi.

      In Biblia 1688 e „painea noastra cea de toate zilele”.

      Apreciază

      • Otilia said, on ianuarie 17, 2017 at 7:50 am

        Aceasta schimbare „mai cuprinzatoare” vine de la traducerea din greaca. E un adjectiv care e interpretat de scolitii zilelor noastre in special catolici. Daca se doreste aflarea argumentelor a se citi https://en.m.wikipedia.org/wiki/Epiousios .
        Cum au tradus si de ce.

        Apreciază

    • Dorel said, on ianuarie 16, 2017 at 5:01 pm

      PREZENT

      Apreciază

    • VioletaB said, on ianuarie 16, 2017 at 10:31 pm

      Alexandru, pune te rog si toata lista cu numele preotilor, calugarilor si mirenilor de pomenit la rugaciune, adaugand si pe ieromonahul Onisim.
      O alta rugaciune pe care am putea sa o zicem cat de des putem si in timpul zilei, din cate am citit, are mare putere: „Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta. Biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu Crucea Ta pazeste pe poporul Tau!”

      Apreciază

  8. enkidu said, on ianuarie 16, 2017 at 11:42 am

    Cântarea celor trei tineri
    Capitole:1

    Capitolul 1
    1. Şi stând Azaria în mijlocul focului, şi deschizând gura sa, aşa s-a rugat, zicând:
    2. „Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci.
    3. Că drept eşti în toate câte ai făcut nouă, şi toate lucrurile Tale sunt adevărate, şi drepte căile Tale şi toate judecăţile Tale adevărate.
    4. Tu ai dat hotărâri drepte în toate relele ce ai făcut să vină asupra noastră şi asupra cetăţii celei sfinte a părinţilor noştri, Ierusalimul; că în adevăr şi dreptate ai adus acestea peste noi din pricina păcatelor noastre:
    5. Că am păcătuit, că am făcut fărădelege, depărtându-ne de la Tine.
    6. Şi am greşit în toate, şi poruncile Tale n-am ascultat, nici le-am păzit, nici le-am făcut, după cum ne-ai poruncit nouă, ca să ne fie bine.
    7. Şi câte ai adus şi ai făcut nouă în dreaptă judecată sunt.

    8. Tu ne-ai dat în mâinile vrăjmaşilor noştri, oameni fără lege şi cei mai răi dintre nelegiuiţi, unui rege nedrept, cel mai rău care este pe pământ.
    9. Şi astăzi nu mai putem să deschidem gura; ruşine şi ocară ne-am făcut robilor Tăi şi celor ce Te cinstesc pe Tine.
    10. Nu ne părăsi pe noi pentru totdeauna, pentru numele Tău, şi nu strica legământul Tău.
    11. Şi nu depărta mila Ta de la noi, pentru Avraam cel iubit de Tine şi pentru Isaac, robul Tău, şi pentru Israel, sfântul Tău,
    12. Cărora le-ai făgăduit să le înmulţeşti seminţia lor, ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării.
    13. Căci, Stăpâne, ne-am împuţinat mai mult decât toate neamurile şi suntem umiliţi astăzi, în tot pământul, pentru păcatele noastre.
    14. Şi nu mai este în vremea aceasta căpetenie, prooroc, nici conducător, nici ardere de tot, nici jertfă, nici prinos, nici tămâie, nici loc unde să aducem înaintea Ta pârga noastră şi să aflăm har la Tine.
    15. Ci cu suflet zdrobit şi cu duh umilit să fim primiţi de Tine.

    16. Ca ardere de tot de berbeci si de junci, ca zeci de mii de miei graşi, aşa să fie jertfa noastră înaintea Ta astăzi şi înţelegere să găsească la Tine; că nu este ruşine celor ce nădăjduiesc în Tine.
    17. Şi acum urmăm ţie cu toată inima, şi ne temem de Tine, şi căutăm faţa Ta.
    18. Să nu ne ruşinezi pe noi, ci fă cu noi după îndurarea Ta şi după mulţimea milei Tale.
    19. Şi ne scoate pe noi după minunile Tale, şi dă mărire numelui Tău, Doamne; şi să se ruşineze toţi cei ce arată robilor Tăi rele.
    20. Şi să se ruşineze de toată puterea Ta, şi tăria lor să se sfărâme.
    21. Şi să ştie că Tu eşti Domn, Dumnezeu singur, şi slăvit peste toată lumea”.

    Apreciază

  9. Ioana said, on ianuarie 16, 2017 at 12:25 pm

    Între învățăturile Sfinților Părinți și înșelările contemporane

    – Mântuirea creștinilor de pe urmă va fi foarte grea din pricina înmulțirii smintelilor –

    Sfântul Ignatie Briancianinov
    „Înșelarea este vătămarea firii omenești prin minciună. (…) înșelarea este însușirea de către oameni a minciunii luate de ei drept adevăr.” p 189-190. – Expierențe ascetice

    Ofrandă monahilor contemporani

    „Duhul căzut a văzut că ispitele mari și crunte trezesc în oameni râvna înflăcărată și bărbăția, care îi ajută să le rabde. El a văzut aceasta și a înlocuit ispitele tari cu ispite slabe, dar fine și care lucrează foarte puternic. Ele nu trezesc în inimă râvna, nu o duc la nevoință, ci o țin într-o stare de nehotărâre, iar mintea o țin într-o stare de nedumerire. Ele istovesc, secătuiesc treptat puterile sufletești ale omului, îl duc la deznădejde, la trândăvie și îl pierd, făcându-l sălașul patimilor din pricina slăbănogirii, a deznădejdii și a trândăviei. (…)
    Noi vedem că necazurile și nenorocirile actuale, în aparență slabe, tind, asemenea necazurilor și nenorocirilor puternice din vechime, să-l depărteze pe om de Hristos, să stârpească de pe pământ adevăratul creștinism, lăsând doar învelișul spre a înșela mai ușor. Noi vedem că ispitele slabe, dar gândite și pline de viclenia iadului, lucrează mult mai puternic spre folosul satanei decât ispitele grele, dar clare și directe. (…) Lipsa zidirii duhovnicești trebuie socotită cea mai mare nenorocire. Și această nenorocire se va vedea mai târziu.” p 138.
    editura Egumenița 2011

    Expierențe ascetice

    „Nu fără temei s-a făcut de către unii legătura între starea de amăgire de sine și înșelare și întocmirea sufletească a acelor monahi care, lepădând deprinderea rugăciunii lui Iisus și îndeobște lucrarea minții, se mulțumesc doar cu rugăciunea cea din afară, adică doar cu a lua parte nelipsit la slujbele bisericești și a plini fără știrbire pravila de chilie, care este alcătuită doar din cântări de psalmi și rugăciuni făcute cu gura și cu glasul. Aceștia nu pot scăpa de , după cum lămurește starețul Vasile de la Poiana Mărului.” p 211
    „Cel ce vede duhul amăgirii, în vedeniile care îi sunt înfățișate, a spus preacuviosul Maxim Capsocalivitul, foarte adesea este supus iuțimii și mâniei; buna-mireasmă a smereniei ori a rugăciunii ori a lacrimii adevărate nu încape într-însul. Dimpotrivă, unul ca acesta se laudă mereu cu virtuțile sale, este plin de slavă deșartă și se dedă întruna, fără frică, patimilor viclene.” p201
    „Iar lumea cum să-l cunoască pe nevoitorul adevăratei rugăciuni, când nevoința aceasta este ea însăși cu totul necunoscută lumii! Altfel stau lucrurile cu cel aflat în amăgire de sine! Nu mănâncă, nu bea, nu doarme, iarna umblă doar în rasă, poartă lanțuri, vede vedenii, pe toți îi învață și îi mustră cu o nerușinare plină de îndrăzneală, fără nici o dreptate, fără rost, cu înfierbântare a sângelui, înfierbântare trupească, pătimașă și îndemnat de această înfierbântare nenorocită și pierzătoare. SFÂNT ȘI GATA.” p 200
    Editura Egumenița 2011.

    „Cel necredincios învățăturii lui Hristos, care urmează proprii sale voi și înțelegeri, se supune vrăjmașului și trece din starea de amăgire de sine în starea de amăgire demonică, își pierde și rămășița de libertate pe care o avea, ajunge la o supunere deplină față de diavol.” p 191
    „Începutul înșelării este trufia, iar roada ei, trufia cea peste măsură. Cel înșelat, socotindu-se vas al harului dumnezeiesc, disprețuiește mântuitoarele preîntâmpinări ale celor apropiați, precum a băgat de seamă sfântul Simeon.” p 197
    „Cel ținut de această înșelare nutrește despre sine, alcătuiește despre sine că ar avea numeroase virtuți și merite, chiar și că ar fi plin din belșug de darurile Sfântului Duh. este alcătuită din socotințe mincinoase și simțiri mincinoase; potrivit cu această însușire ei, se află pe de-a-ntregul în partea tatălui și întruchipării minciunii, diavolul.” p 203
    „Cei molipsiți de înșelare prin pot fi întâlniți foarte adesea. Oricine nu are duh înfrânt, cel care își recunoaște vreun fel oarecare de vrednicie și merite, oricine nu ține neabătut învățătura Bisericii Ortodoxe, ci judecă în ce privește oarecare dogmă sau predanie după cum î-l taie pe el capul sau după învățăturile celor de altă lege, se află în această înșelare. Cât este de mare înșelarea cuiva se poate vedea după mărimea rătăcirii și a stăruinței sale în rătăcire.” p 204
    „Înșelatul Îl propovăduiește pe Dumnezeu numai cu scopul de a se proslăvi pe sine, așa cum a făcut fariseul.” p 207
    Editura Egumenița 2011.

    Ofrandă monahilor contemporani

    „Viețuirea după Dumnezeu devine foarte grea din pricina apostaziei generale. Apostații, care se înmulțesc, numidu-se și dându-se în aparență drept creștini, îi vor asupri cu atât mai ușor pe adevărații creștini. Ei îi vor împresura cu nenumărate curse și vor pune nenumărate piedici în calea bunei lor intenții de a se mântui și a sluji lui Dumnezeu. (…) Ei vor lucra împotriva robilor lui Dumnezeu și prin violență, și prin clevetire, și prin curse viclene, și prin felurite amăgiri și prigoane cumplite. (…)
    Așa și în vremurile de pe urmă, adevăratul călugăr abia va găsi un adăpost depărtat și necunoscut pentru ai sluji lui Dumnezeu cu oarecare libertate și a nu fi atras de forța apostaziei și a apostaților puși în slujba satanei.”
    editura Egumenița 2011, p 142.

    Expierențe ascetice

    „Cel ce se mântuiește va mântui sufletul său, spuneau vechii monahi mari despre adevărați creștini ai vremii de pe urmă. Asta înseamnă că mântuirea va fi foarte greu de dobândit pentru ei din pricina înmulțirii smintelilor și din pricina înclinării întregii omeniri spre păcat. Pentru mântuire va fi nevoie de strădanii deosebite, de râvnă deosebită, de fereală și pază de sine deosebită, de înțelepciune deosebită, de răbdare deosebită.” p 749
    „Pentru a săvârși binele firii căzute nu e nevoie să fii creștin, ele sunt ale întregii omeniri căzute. Unde se săvârșesc faptele bune ale firii căzute, în laudele tunătoare ale lumii, (…) Cât de nimicnice par lumii faptele credinței față de faptele răsunătoare și strălucitoare ale lumii! Ce faptă bună e, la arătare, conștiința propiei păcătoșenii, …ce faptă bună e, la arătare, pocăința!” p 748
    Editura sophia 2008.

    „Nu prin închinarea la idoli îi atrăgea de acuma satana să se lepede de Dumnezeu și să se închine lui; el a născocit și le-a pregătit o altă cursă, mai lucrătoare, o altă prăpastie pierzătoare, neasemuit mai adâncă și mai întunecată. Satana i-a lăsat pe creștini (iudei) să slujească la arătare adevăratului Dumnezeu – și nu numai; el i-a atras la o cinstire foarte mare și rătăcită a rânduielilor ritualice și a datinilor din bătrâni, furându-le totodată cinstirea față de poruncile lui Dumnezeu; el i-a atras la studierea cât se poate de amănunțită și subtilă a Legii lui Dumnezeu după slovă, și totodată le-a furat studierea Legii lui Dumnezeu cu viața; cunoașterea după slovă a Legii lui Dumnezeu, el a întrebuințat-o ca mijloc de atragere în cea mai amarnică trufie, în cea mai cumplită părere de sine, ce au făcut ca ei, numindu-se și înfățișându-se celorlalți ca atare, să fie în fapt vrăjmași ai lui Dumnezeu și fii ai diavolului. Sub pretextul păzirii credincioșiei față de Dumnezeu, ei L-au lepădat pe Dumnezeu; sub pretextul păzirii împărtășirii cu Dumnezeu, ei au lepădat împărtășirea cu Dumnezeu, s-au molipsit de ură satanică față de Dumnezeu…”
    editura sophia 2008 p 732.

    „Monahismul nu este monahism. E înșelare, e o caricatură, o schimonosire a monahismului. E o batjocorire a monahismului. E amăgire de sine. E teatru, foarte bun pentru a atrage luarea-aminte și laudele lumii, dar lepădat de Dumnezeu, străin de roadele Sfântului Duh, îmbelșugat în roadele ce ies de la satana.” p 220
    „Aceștia știu (adevărații fii ai Bisericii) că cel care voiește a primi înțelepciunea cerească trebuie să lepede înțelepciunea sa pământească, oricât de mare ar fi ea, să o lase deoparte, să o taie, s-o recunoască drept nebunie, așa cum este ea de fapt.
    Înțelepciunea pământească este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu; ea legii lui Dumnezeu nu se supune și nici nu poate. Dintru început aceasta este firea ei; așa va rămâne până ce va lua sfârșit, când iar împreună cu ele și înțelepciunea pământească, vor arde.” p 94.

    Ofrandă monahilor contemporani

    „Acei bătrâni, care își asumă rolul – folosim acest cuvânt neplăcut, care aparține lumii păgâne, pentru a explica mai bine lucrarea ce în esență nu este altceva decât actorie pierzătoare de suflet și cea mai tristă comedie – își asumă rolul sfinților stareți de demult, neavând darurile lor duhovnicești, să știe că însăși intenția lor, gândurile și ideeile lor despre înalta lucrare monahicească, despre ascultare, sunt greșite și că însuși felul lor de a gândi, însuși înțelepciunea și știința lor sunt înșelare de sine și amăgire diavolească, ce nu pot să nu-și dea rodul lor în sufletele celor povățuiți de ei.” p 74.
    „Slava deșartă și îngâmfarea sunt dornice să-i învețe și să-i povățuiască pe ceilalți. Ele nu se îngrijesc de calitatea sfatului lor. Ele nu se gândesc că îi pot pricinui aproapelui o rană de nevindecat printr-un sfat nepotrivit, pe care începătorul nepriceput îl primește cu încredere oarbă și cu înflăcărare trupească. Ele au nevoie de izbândă, de orice fel ar fi această izbândă și oricare ar fi temelia ei. Ele vor să-l uimească pe începător și să-l supună sufletește. Ele au nevoie de lauda omenească. Ele vor să câștige faima de stareți și învățători văzători cu duhul, înțelepți și sfinți. Ele au nevoie să-și hrănească mândria lor.” p 79.

    Expierențe ascetice

    „Ne alegem drept povățuitori cu precădere acei îndrumători pe care lumea îi declară sfinți și care se găsesc fie în adâncul înșelării fie în adâncul neștiinței. Ne alegem drept călăuze cărți scrise de nevoitori eterodocși, aflați în cea mai cumplită înșelare demonică, în comuniune cu diavolii. Ne alegem drept povățuitori scrieri ale Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe care înfățișează rugăciunea monahilor sporiți, pe care începătorii nu o pot nici măcar înțelege, darămite s-o urmeze, și ca roadă a nevoinței duhovnicești apar ca niște monștri neorânduiala sufletească, pierzania.” p 220.

    „Păziți-vă, (îndeamnă Domnul), de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar înlăuntru sunt lupi răpitori; după roadele lor îi veți cunoaște pe ei. (sf ev Matei)
    Domnul poruncește să avem în privința lor o deosebită luare-aminte, o deosebită fereală. Proorocii mincinoși se cunosc după roadele lor, după viața lor, după faptele lor, după urmările lucrării lor. Nu te lăsa atras de vorbirea meșteșugită și cuvintele frumoase ale fățarnicilor, de glasul lor lin, ce pare semn al blândeții, smereniei și dragostei; nu te lăsa atras de zâmbetul lor dulce care le joacă pe buze și pe față, de prietenia și bunăvoința care le strălucesc în ochi; nu te lăsa înșelat de zvonurile despre sine pe care ei le răspândesc cu iscusință printre oameni, de încuviințările, de laudele, de numele răsunătoare cu care îi mărește lumea; ia aminte la roadele lor.” p 417

    Ofrandă monahilor contemporani

    „Îndrumarea prin cuvântul lui Dumnezeu luat din cărți, iar nu prin viu grai este singura îndrumare ce ne este dată nouă și prin care monahul (tot creștinul) devine în mare măsură propiul său îndrumător. (…) Din pricina lipsei de îndrumători, din pricina nenumăratelor primejdii de care suntem împresurați, starea noastră de vase vii ale Duhului este vrednică de plânsul cel mai amarnic, de tânguirea cea nemângâiată. Suntem săraci, ne-am rătăcit și nu se află niciun glas să ne răspundă, ca să putem ieși din rătăcirea noastră. Cartea tace, duhul căzut, vrând să ne țină în rătăcire, șterge din mintea noastră chiar și știința despre existența cărții. a strigat prorocul, văzând dinainte cu duhul său proorocesc sărăcia noastră și vorbind în numele celui ce dorește a se mântui, Nu se mai află un îndrumător purtător de duh, care să ne arate nesmintit calea mântuirii, în mâinile căruia să se poată încredința cu toată nădejdea cel ce dorește a se mântui! , din insuflarea rațiunii sufletești, capabile doar să sporească și să pecetluiască rătăcirea și îngâmfarea. Suntem nespus de slabi, ispitele ce ne împresoară s-au înmulțit, au sporit peste măsură. Cu felurimea și farmecul lor amăgitor, se înfățișează privirilor bolnave ale minții și inimii noastre, le atrag spre ele și le depărtează de Dumnezeu.” p 140
    Editura Egumenița 2011.

    „Ne-am supus atât de mult puterii ispitelor, încât am renunțat chiar și la îndrumarea prin Cuvântul lui Dumnezeu, SINGURA CALE DE MÂNTUIRE. În timpul acestei îndrumări trebuie să viețuim cu cea mai mare trezvie, fără împrăștiere, dar voia noastră vătămată cere cu totul altceva, potrivnic acestora. Am început să tindem către bunăstarea materială, către bunăstarea lumii! Avem nevoie de cinstire, avem nevoie de lux și bogăție! Avem nevoie de distracții și de participarea la desfătările lumii! Și ca să dobândim acestea, ne preocupăm numai de propășirea firii căzute. Despre firea cea înoită, am pierdut chiar și noțiunea. Poruncile evanghelice sunt neglijate și uitate. Lucrarea sufletească ne este cu totul străină, iar cu lucrarea trupească ne îndeletnicim doar ca să putem părea în fața lumii evlavioși și sfinți și să putem primi răsplata ei.” p 141
    Editura Egumenița 2011.

    „Ne-am supus atât de mult puterii ispitelor, încât am renunțat chiar și la îndrumarea prin Cuvântul lui Dumnezeu, SINGURA CALE DE MÂNTUIRE. În timpul acestei îndrumări trebuie să viețuim cu cea mai mare trezvie, fără împrăștiere, dar voia noastră vătămată cere cu totul altceva, potrivnic acestora. Am început să tindem către bunăstarea materială, către bunăstarea lumii! Avem nevoie de cinstire, avem nevoie de lux și bogăție! Avem nevoie de distracții și de participarea la desfătările lumii! Și ca să dobândim acestea, ne preocupăm numai de propășirea firii căzute. Despre firea cea înoită, am pierdut chiar și noțiunea. Poruncile evanghelice sunt neglijate și uitate. Lucrarea sufletească ne este cu totul străină, iar cu lucrarea trupească ne îndeletnicim doar ca să putem părea în fața lumii evlavioși și sfinți și să putem primi răsplata ei.” p 141
    Editura Egumenița 2011.

    Ofrandă monahilor contemporani

    „Fățărnicia îi place foarte mult lumii oarbe, ea atrage către sine lauda, cinstea și încrederea oamenilor, îl depărtează pe călugăr de calea Crucii și îi rânduiește cea mai prielnică situație trupească și pământească. Când fățărnicia îl aranjează astfel pe lucrătorul său, acesta, văzând pe de o parte, câștigul său, iar pe de alta, ocările și defăimările din partea lumii, la care sunt supuși adevărații nevoitori ai bunei credințe, se străduiesc să sporească și mai mult în fățărnicie și în intenția de a plăcea oamenilor. Deplina izbândă în fățărnicie dă naștere fariseului ce se ține de litera legii, care ucide, și respinge duhul cel dătător de viață al legii. Fariseul, deși vorbește neîncetat despre Dumnezeu și virtute, este cu totul străin de Dumnezeu și virtute. El este gata și capabil de orice fărădelege, de orice faptă josnică pentru satisfacerea iubirii de sine. Acest proces și acest rod sunt firești. p 32
    Editura Egumenița 2011.

    Expierențe ascetice

    „Milostivul nostru Mântuitor, Domnul Iisus Hristos, care nu i-a lepădat pe vameșii și curvele ce se pocăiau, nu i-a disprețuit nici pe farisei; El a venit să-l vindece pe om de toate bolile sale, printre ele și de fariseism, care este cu osebire greu de tămăduit numai fiindcă această boală se socoate și se vestește pe sine drept sănătate înfloritoare, leapădă doctorul și îngrijirea, vrea să vindece ea însăși bolile altora, întrebuințând pentru scoaterea unui firicel de praf care de-abia se vede lovituri cu bârne grele.” p 337
    „Cel molipsit de boala fariseismului este lipsit de sporire duhovnicească. Împietrit e pământul țarinei sale sufletești, și nu aduce roadă; pentru rodirea duhovnicească este nevoie de o inimă lucrată prin pocăință, muiată, umezită de străpungere și de lacrimi. Lipsa sporirii este, deja, o pagubă de cea mai mare însemnătate; dar vătămarea pricinuită de fariseism nu se mărginește la nerodirea sufletului; molima aducătoare de moarte a fariseismului este în cea mai mare măsură împreunată cu urmările cele mai pierzătoare. Fariseismul nu doar că face neroditoare pentru om faptele bune ale acestuia, ci le și îndreptează spre răul sufletului său, spre osândirea lui înaintea lui Dumnezeu.”. p 338
    Editura sophia 2008.

    „Fariseul, mulțumindu-se cu împlinirea rânduielilor exterioare ale religiei și săvârșirea câtorva fapte bune, de care nu sunt străini nici păgânii, slujește ca un rob patimilor, pe care, într-o măsură însemnată, nici nu la vede în sine și nu le pricepe, care pricinuiesc în el o DESĂVÂRȘITĂ ORBIRE.” p 339

    „Cu gura, cu vârful limbii el (fariseul) îl mărturisește pe Dumnezeu, iar cu inima se leapădă de Dânsul. El nu simte niciodată prezența lui Dumnezeu, nu vede purtarea lui de grijă, nu cunoaște din experiență ce înseamnă frica de Dumnezeu. Pentru inima lui nu există Dumnezeu, și nu există nici aproapele. El e cu totul pământesc, cu totul trupesc, cu totul sub stăpânirea patimilor sufletești, este mânat de ele, cârmuit de ele, împins de ele la toată nelegiuirea, trăiește și lucrează doar pentru iubirea de sine. În acest suflet este înălțat idolul EU.” p 340
    „Fiind străin de Dumnezeu, fariseul are nevoie să pară înaintea oamenilor slujitor al Lui; fiind plin de toată nelegiuirea, are nevoie să pară înaintea oamenilor îmbunătățit; năzuind să-și împlinească patimile, are nevoie ca faptele sale să pară bune. Fariseul nu se poate lipsi de mască. Nevrând de fel să fie cu adevărat cucernic și îmbunătățit, vrând doar să fie socotit de oameni ca atare, fariseul se înveșmântează în fățărnicie. Totul în el e făcătură, totul e născocire! Faptele, cuvintele, viața lui sunt o necurmată minciună.” p 341
    Editura sophia 2008.

    „Fariseul, îngrijindu-se să apară drept înaintea oamenilor, fiind după suflet fiu al satanei, vânează din Legea lui Dumnezeu câteva trăsături, se împodobește cu ele, ca ochiul necercat să nu recunoască în el un vrăjmaș al lui Dumnezeu și, încredințându-i-se lui ca unui prieten al lui Dumnezeu, să-i cadă jertfă. Fariseul osândește în aproapele nu răul, nu păcatul, nu încălcarea Legii. Nu! Cum poate el să osândească răul, al cărui prieten și ucenic iubit este? Săgețile lui sunt îndreptate împotriva virtuții; însă pentru ca loviturile să nimerească mai bine, el clevetește virtutea, îi pune în seamă răul, se smintește de acest rău și, părând a-l lovi, el ucide pe robul lui Hristos, pe care îl urăște. (…)
    Cea mai mare fărădelege de pe pământ a fost săvârșită de farisei. Întotdeauna ei au fost, și rămân până-n ziua de azi, credincioși chemării lor infernale. Ei sunt cei mai însemnați vrăjmași și prigonitori ai adevăratei virtuți și evlavii creștine, care nu se opresc înaintea nici unei fărădelegi.” p 341
    Editura sophia 2008.

    „Dimpotrivă, fariseii, dorind numai să pară drepți, se îngrijeau doar cum să facă pe slugile lui Dumnezeu înaintea societății oamenilor, înaintea unei mase îndeobște cu prea puțin discernământ. Și acum se poate vedea că fariseii se folosesc de toate șireteniile cu putință cu scopul ca faptele lor, având înfățișare bună, să strălucească cât mai puternic ochilor oamenilor, iar fărădelegile lor să fie dezvinovățite prin , prin masca și , prin dorința de și alte îndreptățiri ce se revarsă cu îmbelșugare din inima plină de viclenie. Domnul ne oprește de la o astfel de purtare prin cuvinte foarte puternice. (Lc 16_15) Fariseii s-au străduit să își ascundă prin dezvinovățirile lor patimile sufletești, lucrările acestora, roadele lor. Patimile sufletești, la umbra și răcoarea îndreptățirii de sine, de obicei înfing rădăcini adânci în suflet, devin un copac puternic, care cuprinde prin ramurile sale întreaga lucrare a omului; pătrunde, adică, în toate gândurile lui, în toate simțămintele lui, în toate faptele lui. Sfântul Pimen cel Mare a zis: ”
    p 343 Editura sophia 2008
    „Cum puteți voi să credeți (grăiește Mântuitorul către farisei) când voi primiți slavă unul de la altul și slava cea de la Singurul Dumnezeu nu o căutați!” (In 5_44)

    Expierențe ascetice.

    „Păziți-vă, (îndeamnă Domnul), de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar înlăuntru sunt lupi răpitori; după roadele lor îi veți cunoaște pe ei. (sf ev Matei)
    Domnul poruncește să avem în privința lor o deosebită luare-aminte, o deosebită fereală. Proorocii mincinoși se cunosc după roadele lor, după viața lor, după faptele lor, după urmările lucrării lor. Nu te lăsa atras de vorbirea meșteșugită și cuvintele frumoase ale fățarnicilor, de glasul lor lin, ce pare semn al blândeții, smereniei și dragostei; nu te lăsa atras de zâmbetul lor dulce care le joacă pe buze și pe față, de prietenia și bunăvoința care le strălucesc în ochi; nu te lăsa înșelat de zvonurile despre sine pe care ei le răspândesc cu iscusință printre oameni, de încuviințările, de laudele, de numele răsunătoare cu care îi mărește lumea; ia aminte la roadele lor.” p 417.

    Apreciat de 1 persoană

  10. sv said, on ianuarie 16, 2017 at 3:30 pm

    off topic interesant:

    https://halbock.wordpress.com/2017/01/14/mise-en-garde-de-poutine-si-vous-assassinez-trump-je-dechainerai-lenfer-sur-lamerique/

    ps:scrie ca Putin amenninta cu urgia SUA daca il vor lichida pe Trump.

    NU STIU CIT E DE ADEVARATA STIREA, E UN SITE NEVERIFICAT SI L-AM PRIMIT DE LA UN AMIC

    Apreciază

  11. sv said, on ianuarie 16, 2017 at 4:13 pm

    Fara comentarii: asta „da” revista tehnica:

    http://playtech.ro/2016/controversa-extraterestra-cia-a-publicat-dosare-secrete-despre-ozn-uri/

    Apreciază

  12. Gilbert said, on ianuarie 16, 2017 at 4:40 pm

    Buhnici raspunde celor care il condamna pentru cipul din mana lui:
    http://buhnici.ro/despre-cipul-din-mana-mea/

    Apreciază

  13. ffazzbear said, on ianuarie 16, 2017 at 5:15 pm

    Apreciază

  14. sorin said, on ianuarie 16, 2017 at 6:07 pm

    Apreciază

  15. Raluca said, on ianuarie 16, 2017 at 10:49 pm

    Consiliul Mondial al Bisericilor a fost înființat în anul 1948 de către reprezentanții a 147 de ”biserici”. În prezent ”bisericile” membre ale CMB sunt în număr de 349 și provin din mai mult de 110 de țări din toate continentele.
    Biserica Romano-Catolică NU ESTE MEMBRĂ a Consiliului Mondial al Bisericilor, dar colaborează cu acesta mai bine de trei decenii!!!
    Biserica Ortodoxă Română este membră a Consiliului Mondial al Bisericilor începând din 1961 !!!
    Sursa: Wikipedia

    Întrebare: știe cineva conținutul documentului semnat de BOR la aderarea la CMB în 1961?
    Se poate spune că prin intrarea BOR în CMB aceasta a recunoscut ca și biserici toate denominațiunile creștine, păgâne, animiste, etc. participante la acest organism global? Nu a fost intrarea BOR în CMB prin semnarea unor documente o recunoaștere a ecumenismului, o acceptare a lui și mai apoi o ”propovăduire”a lui așa cum s-a observat în anii care au urmat, și mai ales dupa 1990?
    Astfel stând lucrurile mi se pare cel puțin la fel de grav ce s-a întâmplat în 1961 ca și ceea ce s-a întâmplat în 2016. Toată lumea pare a fi de acord că în acest intreval de timp de 55 de ani harul a lucrat în BOR (poate prin iconomie), chiar dacă BOR recunoscut ca și biserici sutele de ”biserici” care aparțin CMB. În Creta s-a explicitat doar ceea ce fiecare biserică ortodoxă a recunoscut deja atunci când a intrat în CMB.

    Concluzie: lupta antiecumenistă ar trebui să includă și ieșirea BOR din CMB, și ar fi de dorit ca să se găsească acel document semnat de BOR la aderarea la CMB, PENTRU A SE CUNOAȘTE CONȚINUTUL LUI.

    Apreciază

    • augustin said, on ianuarie 16, 2017 at 11:08 pm

      Buna intrebarea cu continutul documentului din 1961 ! Interesant (peiorativ desigur) este de ce papistasii nu sunt in cmb… Nu cumva pentru ca ei sunt sefii? Nu cumva pentru ca TOTI, in urmatorii ani vor avea cap pe papa care nu avea nevoie sa mai fie membru cmb?

      Si, da, inca din 1961 a inceput ecumenismul oficial pentru Romania, iar timp de 55 de ani au tot parafat cate o mizerie de erezie. Insa in 2016, au fost parafate TOATE cele hotarate in cei 55 de ani, TOATE IN GRUP!

      Si, da, iesirea din cmb este treaba numarul doi dupa negarea si lepadarea de ecumenism a ierarhilor si preotilor, in public, si prin remirungere!

      Apreciază

      • Marius popescu said, on ianuarie 17, 2017 at 8:47 am

        Consider, că ar fi cu folos să mergem în biserica unde vin sectarii la ortodocsi și să informăm pe credincioși stând cât mai in față
        la icoana Maicii Domnului ținând o foaie cu mesajul
        Canonul 45 al Sfinţilor Apostoli interzice rugăciunea împreună cu ereticii

        Un model cu scris mare vă po trimte pe email, dați-mi de veste la marius8eu9999@gmail.com

        Doamne ajută, vă rog să mă iertați

        Apreciază

      • saccsiv said, on ianuarie 17, 2017 at 9:08 am

        Apropo de ideea asta:

        Propunere de FLUTURAS despre SINODUL DIN CRETA. De impartit mirenilor in biserici. Sau in jurul nostru, celor ce stim ca merg la biserici

        https://saccsiv.wordpress.com/2016/12/24/propunere-de-fluturas-despre-sinodul-din-creta-de-impartit-mirenilor-in-biserici-sau-in-jurul-nostru-celor-ce-stim-ca-merg-la-biserici/

        Apreciază

      • Alexandru said, on ianuarie 17, 2017 at 2:11 pm

        Doamne ajuta!
        Si eu m-am gandit sa merg dar sa stau la intrare si sa-mi atarn de gat o pancarda pe care sa scrie si despre canoanele care interzic rugaciunea, si despre ce inseamna sa te rogi cu protestantii care sunt hulitori de cele sfinte si despre prigonirile suferite de ortodocsi de la „fratii” catolici precum si despre cei care s-au rugat impreuna cu papistasii la mânăstirea Xiropotamu si peste care a căzut cupola bisericii.

        Apreciază

    • mircea.v said, on ianuarie 17, 2017 at 8:57 pm

      Cum sa nu fie catolicii in cmb? Ei sant primii mentionati prin toate documentele, sant primii mentionati cand se vorbeste de cmb… Am fost curios sa vad si eu ce e si cum decurge o adunare cmb si a fost una prin Coreea de Sud prin 2014, si m-am uitat pe net la program, la „paperuri”, la modul de prezentare… Numai laude la adresa catolicilor si la adresa papei, catolici in sus, catolici in jos, si apoi protestantii. Ortodocsii erau si ei pe acolo, in categoria „si altii”.

      Normal, inceputul tradarii a fost in 1961.
      A fi membru in cmb (ortodox fiind) este la fel cu a spune ca e normal doar barbat cu femeie, dar sa te inscrii in organizatiile lor si sa fii militant pro-homosexualitate.

      Apreciază

  16. sorin said, on ianuarie 17, 2017 at 12:08 am

    Despre vederea păcatelor. Despre duhovnicii care nu mai respectă sfintele canoane. Despre netipărirea Pidalionului. Despre mucenicie.

    https://danielvla.wordpress.com/2015/09/01/ieroschimonahul-xenofont-horga-petru-voda-duhovnicii-trebuie-sa-i-canoniseasca-pe-credinciosi-dupa-sfintele-canoane/

    https://www.youtube.com/results?search_query=parintele+Xenofont

    Apreciază

  17. sorin said, on ianuarie 17, 2017 at 12:28 am

    Sfântul Ioan Gură de Aur
    Invatatura SF Ioan Gura de Aur despre cine ARE VOIE sa predice si cum sa predice

    „…trebuie neapărat ca acela căruia i s-a încredințat slujba cuvântului, sau să spună credincioșilor cu îndrăznire toate cele scrise în lege, urmărind totdeauna folosul, nu plăcerea ascultătorilor, sau, de teama supărării ascultătorilor săi, să piardă și mântuirea sa, și mântuirea credincioșilor săi, din pricină că vrea să le fie pe plac, așa cum nu trebuie. Este foarte primejdios și pentru predicator și pentru ascultători să se ascundă vreo una din legile dumnezeiești. Sunt vinovați de ucidere predicatorii care nu tălmăcesc fără teamă toate poruncile lui Dumnezeu.” p 598
    „Voi n-aveți grijă decât de voi înșivă și dacă vă purtați bine, voi n-aveți de dat seamă pentru alții. Dar un preot, un păstor, dacă se mulțumește să trăiască numai el bine, dacă n-are o grijă destul de mare de voi și de toți cei ce-i sunt încredințați lui, el va merge în iad cu cei răi; adesea el piere, nu pentru greșalele sale proprii și pentru păcatele lui, ci pentru ale altora, dacă n-a făcut tot ceea ce-i stă în puterea sa ca să-i îndrepte.” p 637

    „Pentru a face față tuturor acestor greutăți, nu i s-a dat PREOTULUI alt ajutor decât ajutorul cuvântului. Dacă este lipsit de puterea cuvântului, atunci sufletele credincioșilor săi, – vorbesc de credincioșii mai slabi în credință și mai iscoditori – nu vor avea o soartă mai bună decât corăbiile veșnic amenințate de furtună. De aceea PREOTUL trebuie să facă totul ca să dobândească această putere, puterea de a predica.” p 644

    „Dacă păstorul nu știe să combată bine toate aceste rătăciri diavolești, lupul poate mânca, cu o singură rătăcire, cele mai multe oi.” p 646.
    Lumina Sfintelor Scripturi vol 2
    Editura Anestis 2008.

    Apreciat de 1 persoană

  18. Graiul Ortodox said, on ianuarie 17, 2017 at 2:06 am

    De luat aminte. Important!

    1. Ziarul Katimerini și Ortodoxos Typos aduc la lumină dezvăluiri incredibile despre Patriarhul Bartolomeu al Costantinopolului

    PLAN PREMEDITAT DE ASCENSIUNE LA TRON A PATRIARHULUI ECUMENIC BARTOLOMEU? Temeliile Patriarhiei Ecumenice sunt minate!

    https://graiulortodox.wordpress.com/2015/08/16/plan-premeditat-de-ascensiune-la-tron-a-patriarhului-ecumenic-bartolomeu-temeliile-patriarhiei-ecumenice-sunt-minate/

    2. „Nu sunt un răzvrătit și nici dezbinare în Sfânta Biserică Ortodoxă nu fac.” Scrisoarea de mărturisire a unui ofiţer al Armatei Române

    https://graiulortodox.wordpress.com/2017/01/17/nu-sunt-un-razvratit-si-nici-dezbinare-in-sfanta-biserica-ortodoxa-nu-fac-scrisoarea-de-marturisire-a-unui-ofiter-al-armatei-romane/

    Apreciază

  19. cca70 said, on ianuarie 17, 2017 at 7:37 am

    off topic

    presa aservita satanei de pe raza brasovului a ” infierat cu manie proletara” ( ce mult seamana actiunile jidanilor de la o generatie la alta…exact ca in anii de glorie a bolsevismului) actiunea Pr Ciprian Staicu…si cu multa minciuna strecurata in paginile ziarului declara:

    http://www.bzb.ro/stire/raspopit-a107157

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.