Saccsiv – Weblog

Pomenirea Sfintilor paisprezece mii de prunci, ucisi de Irod

Posted in Uncategorized by saccsiv on Decembrie 29, 2016

Uciderea_pruncilor

Foto: Pomenirea celor 14000 de prunci uciși de Irod Împăratul

În luna decembrie, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea sfinţilor paisprezece mii de prunci, ucişi de Irod.

Irod, împăratul iudeilor, a poruncit magilor să se întoarcă pe la el ca să-i spună şi lui unde este Împăratul, Care S-a născut şi pe Care li-L vestise steaua ce-o urmau, pentru ca să se închine şi el Lui. Îngerul Domnului însă le-a spus magilor să nu mai treacă pe la Irod, ci să se ducă pe alta cale în ţara lor. Şi aşa au făcut. Irod, văzând că a fost înşelat de magi, s-a supărat tare. A cercetat cu de-amănuntul vremea când s-a arătat steaua şi a trimis ostaşi ca să omoare pe toţi pruncii, din Betleem şi din împrejurimi, de la doi ani în jos. Că se gândea că de va ucide pe toţi pruncii, atunci va ucide negreşit şi pe Împăratul ce va să fie, şi nu va mai unelti împotriva tronului lui. Dar în zadar s-a ostenit, nebunul! Nu-şi dădea seama, că omul nu poate împiedica voia lui Dumnezeu. Şi aşa Irod a pricinuit pruncilor împărăţia cerurilor, iar lui şi-a pricinuit osânda veşnică.

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie29.htm

Anunțuri

17 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. octavpelin said, on Decembrie 29, 2016 at 10:34 am

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

    Apreciază

  2. Nimbus said, on Decembrie 29, 2016 at 10:47 am

    Off topic

    Azi se implinesc 100 de anu de la asasinarea lui Rasputin

    http://www.istorie-pe-scurt.ro/acum-100-de-ani-era-asasinat-grigori-rasputin/

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ana Maria said, on Decembrie 29, 2016 at 11:35 am

    Sa va povestesc ce mi s-a intamplat legat de Enel. Ma pomenesc zilele astea cu un plic de la ei, in care dupa ce il deschid gasesc un card My enel cu cod de bare. Cica se poate plati cu el oriunde fara factura si doar daca stii suma exacta.Mi-a fugit pamantul de sub picioare, mai ales ca eu fug de carduri ca de aghiuta! Am cautat informatii sa vad de ce mi-au trimis asa ceva si am gasit. Eu stau cu chirie intr-o locuinta ANL si anual ma obliga sa inchei un nou contract, iar Enel la fel.La semnarea contractului cu Enel, ti se face automat cont My Enel unde vezi datele contractului, facturile si istoricul platilor.Eu am optat pt factura cu posta, nicidecum pt factura electronica.Am primit- o prin posta pana la un moment dat, cand n-a mai ajuns si m-am pomenit cu notificarea de plata prin mesaj pe telefon.Cum sa platesc cand eu nu aveam factura? Atunci am rugat pe cineva care avea cont my enel ( al meu nu a functionat niciodata) sa alipeasca la cont si locatia mea si astfel se poate vedea facturile emise. Numai ca acea persoana a bifat ca doreste transmiterea facturii in mod electronic.Iar Enel transmite aceste carduri celor care doresc factura electronica.O sa le returnez cardul pt ca nu-l vreau sub nicio forma si o sa cer din nou factura prin posta.V-am scris acest lucru ca sa vedeti ce inseamna sa functioneze totul electronic, cum inainteaza lucrurile de repede si nu te intreaba nimeni nimic.Numai prin simplul fapt c-ai bifat electronic, se prezuma acceptul tau in tot ce deriva de aici.

    Apreciază

    • mircea.v said, on Decembrie 30, 2016 at 9:57 am

      Asta se intampla atunci cand esti in gura sistemului, adica chirias in bloc anl. In astfel de cazuri, sistemul face ce vrea cu tine, adica, de ex, te pune sa faci un nou contract in fiecare an, ca sa poata ei modifica in fiecare an termenii… Eu nu mai semnez nici un alt contract nici la gaz nici la curent, nu vreau sa reinnoiesc nici un contract.
      La polul opus cei de la tara. Fara enel, engie…, cu wc in curte, cu fantana…
      Cei de la oras vor obosi mai repede, si unii vor cadea mai repede, si mai multi. Nu trebuie lasat sistemul sa aiba el prima lovitura, ci trebuie ca omul sa prevada un pic, si sa fie el cu un pas-doi inaintea sistemului. Asta pana cand se va putea, ca vor veni dupa tine si la tara. Da intr-un sat oricum esti mai liber decat la oras.

      Apreciat de 1 persoană

    • NIMENI said, on Decembrie 30, 2016 at 4:28 pm

      Cu scrisoare recomandata, CU VALOARE DECLARATA si confirmare de primire. Scrii pe Nota de inventar ce contine plicul, respectiv adresa de returnare a cardului si card cu seria xxx. Pastrezi factura si Nota de inventar si astepti confirmarea. Ai grija de ele.

      Apreciază

      • NIMENI said, on Decembrie 30, 2016 at 4:29 pm

        Pentru Ana Maria.

        Apreciază

  4. bogdan said, on Decembrie 29, 2016 at 11:57 am

    https://postimg.org/gallery/2e0vvw48k/
    Fragment din cartea ” De la moarte la viata” Parintele Paulin Lecca !

    Apreciază

  5. parastaki_dany said, on Decembrie 29, 2016 at 1:44 pm

    https://youtu.be/Radc5vSvNQ uitati-va aici ff important

    Apreciază

  6. mariani said, on Decembrie 29, 2016 at 4:11 pm

    Din cate am inteles singurul supravietuitor din corul Alexandrov a fost intors din drum deoarece avea pasaportul expirat … l-a pazit Dumnezeu …

    Apreciat de 1 persoană

  7. Templier said, on Decembrie 29, 2016 at 6:38 pm

    Spuneti şi voi dacă acest om e sănatos la cap? Eu îl suspectez de rea credinţă pe acest individ
    ://templierblog.wordpress.com/2016/12/29/ultimul

    Apreciază

  8. STOP RFID ( Viorel Ghica ) said, on Decembrie 29, 2016 at 6:54 pm

    Apreciază

  9. sica said, on Decembrie 29, 2016 at 7:22 pm

    Buna seara, nu are legatura cu subiectul acesta ci cu cel ,,chemtrails,, care a fosta cu citeva zile in urma .

    Explicatiile sunt f.f.f. pe intelesul nostru???

    Apreciază

    • Mihai said, on Decembrie 30, 2016 at 7:47 am

      Astazi trăim un Irod, dar ce zic eu Irod că e prea puțin zis, un holocaust la nivel planetar in rândul pruncilor

      Apreciază

      • elena said, on Decembrie 30, 2016 at 3:38 pm

        Cu ani in urmă biserica era persecutata de atei. comunisti .Azi biserica si poporul este persecutata de patriarh.mitropoliti episcopi preoți din interiorul .ei Si acesta pentru niste banii in plus sau pentru functi mai superioare.Dar tocmai ei uita ca totul este .trecător doar sufletul este vesnic.

        Apreciază

  10. NIMENI said, on Decembrie 30, 2016 at 4:37 pm

    Sa omori 14.000 de prunci este urmarea starii de turbare instalate in capul si sufletul „regelui”, ne putem inchipui ce mare tulburare a fost printre oameni iar saducheii si fariseii au tinut minte evenimentul si nu au realizat ca sunt unelte …nici astazi nu realizeaza ….!

    Apreciază

    • marinela said, on Decembrie 30, 2016 at 9:26 pm

      Irod in nebunia lui a facut 14000 de mucenici,deci le-a salvat sufletele acestor prunci ucisi fara mila,insa mamele avortatoare in ce-i transforma pe atitea milioane de prunci ucisi cu premeditare?!

      Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: