Saccsiv – Weblog

GEORGE MICHAEL A MURIT impacat?

Posted in GEORGE MICHAEL by saccsiv on Decembrie 26, 2016

George Michael and Kenny Goss arrive for a film premiere in 2005 (Pic: Getty Images)

Foto: http://www.mirror.co.uk/3am/celebrity-news/george-michael-rekindled-friendship-kenny-9514678

Iata ce putem citi la George Michael a murit la vârsta de 53 de ani de pe Digi 24:

Cântăreţul George Michael a murit duminică seară, la vârsta de 53 de ani, în ziua de Crăciun, a anunţat agentul său de presă. Potrivit unui colaborator, artistul a murit din cauza unei insuficiențe cardiace.

„Cu mare tristeţe, vă confirmăm că iubitul nostru fiu, frate şi prieten George a murit împăcat în reşedinţa lui, în perioada Crăciunului. Familia cere să îi fie respectată intimitatea în aceste zile dificile. Pentru moment, nu vom mai face alte declaraţii”, a declarat agentul de presă al muzicianului.

George Michael, al cărui nume real a fost Georgios Kyriacos Panayiotou, s-a născut pe 25 iunie 1963 la Londra şi a vândut pe parcursul carierei sale de patru decenii peste 100 de milioane de albume.

Cântăreţul britanic, care s-a lansat cântând în grupul pop Wham! din anii 1980 şi şi-a construit apoi o carieră de succes în calitate de artist solo, „a murit împăcat în reşedinţa lui”.

Elton John, prieten apropiat a lui George Michael, i-a adus un ultim omagiu pe Instagram, relatează News.ro. Elton John a publicat o fotografie care îi prezenta pe amândoi la o gală muzicală.

„Sunt complet şocat. Am pierdut un prieten mult iubit – cel mai blând, cel mai generos suflet din lume şi un artist strălucit. Inima mea este alături de familia lui şi de toţi fanii lui”, a scris Elton John în mesajul care însoţeşte fotografia.

George Michael a devenit cunoscut după ce a înfiinţat duoul pop Wham!, alături de colegul lui de şcoală Andrew Ridgeley. Şi-a construit apoi o carieră solo impresionantă şi a lansat albume de mare succes, inclusiv materialele discografice „Faith” şi „Listen Without Prejudice Vol.1”.

[…]

În 2011, George Michael şi-a amânat o serie de concerte după ce a fost spitalizat de urgenţă din cauza unei pneumonii severe.

Comentariu saccsiv:

   Asadar, ni se zice ca “a murit împăcat în reşedinţa lui, în perioada Craciunului”

Impacat cu cine sau cu ce?

Pentru cei ce nu cunosc, a fost homosexual si asa a si ramas cel putin pana foarte de curand:

George Michael had ‘rekindled friendship with Kenny Goss’ just weeks before his death

Si n-a fost dintre cei ce nu stiau care-i treaba cu acest cumplit pacat:

VIDEO: homosexualul GEORGE MICHAEL la o nunta si un botez intr-o BISERICA ORTODOXA din Grecia …

Evident, nu stim daca s-a cait pe patul mortii sau oleaca mai inainte, insa daca n-a facut-o, va fi teribil pentru el la Judecata.

 

Anunțuri

20 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Mihai said, on Decembrie 26, 2016 at 10:03 am

    Un alt poponautul Elton John la căpătâiul lui, poate se duce și tanti Remus cernea la căpătâiul lui

    Apreciază

  2. Matiu Cosmin said, on Decembrie 26, 2016 at 10:29 am

    Dumnezeu este drept, la judecata fiecare primeste ce si-a adunat cat a fost viu in trup, nu altceva.
    Fiecare dintre noi de aici de pe blog are cunostinte care oricat le-ai spune ei stiu mai bine ce au de facut, nu primesc sfaturi si acesta este felul lor de a-si folosi vointa si timpul primite de la Dumnezeu. Eu la multi le spun: din pacate o sa intelegeti abia dupa moarte. Ei se tin destepti, dar vor crede abia dupa ce vor vedea. Cand iti lipseste smerenia esti parada sigura pentru diavol.

    Hristos a fost rastignit in anul 33 de arhierei care nu L-au cunoscut, in zilele noastre iadul se va umple de arhierei si calugari pentru ca se prind in tipice pe care le interpreteaza dupa mintea lor si nu pastreaza Adevarul. Au trecut 2000 de ani si ei nu stiu ce vrea Hristos de la ei.

    Degeaba faci zilnic cele 7 laude daca la Hristos nu ii dai inima ta sincer fara viclenie. Multi mucenici au fost oameni simpli si fara pregatire dar pentru smerenia lor Dumnezeu i-a intarit la momentul potrivit si au ajuns mari sfinti.

    „Nimeni nu va putea sa intre neispitit in Imparatia Cerurilor. Ca, ridica, zice, ispitele si nimeni nu este care sa se mantuiasca.”

    „Zis-a avva Antonie: Am vazut toate cursele vrajmasului intinse pe pamant si suspinand am zis : Oare cine poate sa le treaca pe acestea ? Si am auzit glas zicandu-mi: Smerenia.”

    Apreciat de 1 persoană

    • el said, on Decembrie 26, 2016 at 2:54 pm

      Matiu Cosmin

      ” Si am auzit glas zicandu-mi: Smerenia.”______ dar daca le atragi atentia unca ca astia cauzti in plasele iscusite ale diavolului ca sunt in CUMPLITA INSELARE te acuza pe tine tocmai de …. LIPSA de smerenie !! … ca ei „superbii” indraciti, ei sunt PLINI de „smerenia” de a NU ASCULTA nici de Sfinti , nici de a urma pe Hristos si Ortodoxia !
      No Comment !
      nu mai e vreme de trezit visatorii frate , e vremea sa ne mantuim fiecare si zice Duhul Sfant prin Sfntii Pariniti: MARE va fi in Imparatia Cerurilor acela care se va mantui DELIMITANDU-SE de GLOATA IADULUI in vremurile acestea de pe urma !

      Apreciat de 1 persoană

  3. vali said, on Decembrie 26, 2016 at 11:04 am

    A murit impacat cu cei carora le-a slujit. G. Michael ca si ceilalti de teapa lui sunt niste damnati. Din momentul in care sunt alesi pt a-si indeplini misiunea de a diaboliza lumea nu mai pot scapa din ghearele diavolului pt ca primesc la schimb faima. Isi dau seama ca merg spre distrugerea lor si a celor din jur dar nu mai pot da inapoi.

    Apreciază

    • el said, on Decembrie 26, 2016 at 2:58 pm

      VAI de capul lui ca s-a nascut grec si poate era si botezat ortodox !
      acest nefericit MAI MARE OSANDA va avea decat satanistii si sodomitenii eretici/pagani/atei !!!

      cine stie ce GROZAVII se vor fi petrecut la capataiul lui de muribund spre luarea aminte a DOBITOCILOR care l-au inconjurat ? si ei, din cauza GROAZEI acum cer :” Familia cere să îi fie respectată intimitatea în aceste zile dificile. Pentru moment, nu vom mai face alte declaraţii”, a declarat agentul de presă al muzicianului.” !!!

      despre unii ca acestia ne spune Psalmul : „MOARTEA PACATOSULUI este CUMPLITA !”

      … cu cat mai STRASNICA este vesnicia lui ?!!!

      Apreciază

  4. mihai444 said, on Decembrie 26, 2016 at 1:02 pm

    Apreciază

  5. Gabriel M. said, on Decembrie 26, 2016 at 1:41 pm

    Bravo Becali. Sa te tina Dumnezeu sanatos si puternic. Uitati-va la asta… N-am cuvinte:

    Apreciază

    • Matiu Cosmin said, on Decembrie 26, 2016 at 6:35 pm

      Nu este la fel ca si cand a fost eliberat, are ceva

      Apreciază

      • Gabriel M. said, on Decembrie 26, 2016 at 9:08 pm

        Asa e .. E ceva in vorbirea lui .. o problema cu accentul lui. Posibil sa fie si varsta. Cine stie

        Apreciază

    • Cosmin said, on Decembrie 27, 2016 at 1:33 am

      Nu am crezut ca voi ajunge sa vad in aceasta viata, un om politic sa-l marturiseasca pe Hristos. Sa-i dea Dumnezeu sanatate si putere, sa-i indeplineasca toate intentiile legate de poporul roman si de Romania.

      Apreciază

  6. Lumi said, on Decembrie 26, 2016 at 2:28 pm

    Impacat sau IN PACAT?

    Apreciază

  7. Anto said, on Decembrie 26, 2016 at 3:55 pm

    Apreciază

  8. Apa trece, pietrele raman said, on Decembrie 26, 2016 at 4:41 pm

    Despre CNP si documente:

    Apreciază

  9. Stefan said, on Decembrie 26, 2016 at 10:33 pm

    Doamne ajuta!
    Dar nu a spus nimic despre NiL Dorobanțu.
    A zis doar de Arsenie Boca.
    Titlu e totuși cam neadevărat.

    Apreciază

  10. abcdurs said, on Decembrie 27, 2016 at 11:41 am

    george michael a fost sacrificat ritualic, pare data de 25 nu va zice nimic?

    Apreciat de 1 persoană

  11. acelas said, on Decembrie 27, 2016 at 4:42 pm

    evident NU a murit impacat acest om. De asta se si tot droga de nu mai termina. In perioada non-hetero, dupa ’91-’92 au inceput treptat sa apara probleme in viata lui, de a intrat intr-o perioada chiar neagra, desi pe atunci mai concepea ceva muzica.

    Mama lui, fata de care era innebunit si extrem de atasat, a murit in ’97 de cancer la piele, un cancer care iti sapa in carne si provoaca sangerari multiple si continuu. Le-am scris mai detaliat atunci, in linkul care este atasat acestui articol, sub numele „same”, cam pe atunci eu debutand si in randul „comentator”, pana atunci fiind mai mult in vizitator al site-ului, cred ca mai multe detalii dadusem pe la Razboi intru Cuvant, vorbeam si cu ei in acea vreme, erau cuplati in jurul parintelui Justin, si preluasera articolul de pe Saccsiv si postasera imaginile video cu cununia unui cuplu de ortodocsi si botezul copilului, intr-o catedrala greceasca din Londra de pe strada Moscow, catedrala in care fusese botezat insusi copilul George Michael si chiar ginerele cununat din acel filmulet , asa-zisul var Andros Georgiou, fiind doar fiul unor prieteni de familie greco-ciprioti impreuna cu care parintii emigrasera din Cipru.

    Ce nu adaugasem atunci cred in descriere, este ca nefericitul om (unchiul lui George, fratele mamei, evreu deci si el pe jumatate, un homosexual depresiv) a savarsit odiosul act (sinuciderea) chiar in ziua in care s-a nascut micutul George (Yorgos). Ce mostenire infernala. Te miri si de cum a rezistat atata, fiind o oarecare parte din viata un om f normal, natural, fara capricii, fara fite de vedeta, cu talent mai mult decat dovedit, cu sensibilitati si generozitati cunoscute (mai ales acum dupa moartea sa) cum a rezistat cu atatea grozavii in viata si consum de droguri si pacate cunoscute public, accidente, gasit adormit la volan de cateva ori noaptea din cauza stupefiantelor, intrand cu masina intr-un magazin, cazand chiar din masina in timpul mersului. Apoi a venit pneumonia aceea, de care zicea ca aproape l-a omorat, lasandu-i sechele majore sanatatii.

    nu a facut niciodata semne illuminati, cu mana sau de alt gen. Nicio aluzie in interviuri sau alte declaratii publice. Parea un star atipic, care nu se incoloneaza celorlalte vedete, un independent, care se baza mult pe talentul, cariera si notorietatea pe care si-o construise pe acel talent propriu. Pomenea nu rar de Iisus si era obsedat de ideea lui proprie ca Iisus ne va salva pana la urma pe toti! Cu minciuna asta s-a hranit ca sa reziste depresiei din urma consumului de droguri si relatiilor homosexuale.

    Insa au fost vreo doua momente critice cand cred ca a fost „strans cu usa” si pare c-a rezultat un compromis. Pe la mijlocul anilor 90 cand se lupta cu gigantul Sony sa-l elibereze de „necesitatea” de a scoate albume pe banda rulanta pt vanzari, a intervenit Steven Spielberg, evreu notoriu, care l-a „ajutat” sa scape de poverile acelui contract si i-a scos noul album Older la compania lui Dreamworks. Rezultatul? Chipul lui George apare pe coperta albumului intr-o umbra pe jumatate, vazandu-i-se doar un ochi. Pare ca e un semn nororiu illuminati si cred ca asa e. Si cred ca de la acel magnat evreu era ceva. Apoi tot restul carierei nimic, niciun ul alt fel de semn sau aluzie – din ce stiu – cat mai ma preocupase sa-i cunosc cariera din moment ce se dezvaluise public ca e homosexual, adica din ce in ce mai putin. Cariera i-a si intrat intr-un con de umbra din ce in ce mai mult, cu anumite reveniri. Sufleteste nu era insa niciun remediu, era tot mai rau.

    Dar catre finalul carierei si a vietii a mai fost un moment trist, de data asta destul de explicit. Adica in urma pneumoniei severe si a comei de vreo luna, si-a revenit totusi. A urmat un cantec cu un clip ciudat, in care clameaza ca nu vazuse inca „lumina alba” (ce inselare) in timpul comei deci nu avea cum sa-i fie sfarsitul acolo, ca e viu, si le multumeste oamenilor care se rugase pt el. Un videoclip cu destul de multe semne oculte, in care e aratat ca moare ucis de „oamenii de ordine” si ca oarecum invie, un ochi se tot deschide catre final, asemenea unei papusi, cyborg etc si asemenea mortii unei beyonce sau alti oculti mega notorii, care „au murit” si au o alta identitate de scena, fiind „inviati”. Ceva se intamplase cu aceasta pneumonie si mai ales dupa coma respectiva. Sunt aratate echipamente medicale, seringi, injectari. Sunt si niste efecte de voce gen cyborg, apare si o zebra intr-o arena, care mi se pare ca prin dungile alb-negru se reproduce tabla de sah a ocultismului, si alte semne. F trist pt acest final de viata. Toate astea se pot vedea intr-un mic material pe youtube dar cu transcript in italiana

    Se pare unora le statuse ca un ghimpe ca a fost majoritatea vietii un independent, iar cand a devenit o epava sufleteasca si decazut de atatea patimi si pacate, orbit, a cedat probabil. Nu stiu. E doar o simpla intuitie.

    Cam jumatate din avere acum s-ar parea ca se imparte finilor sai, copiilor pe care i-a botezat pe parcursul vietii. Botezati cu adevarat sunt numai aceia ai lui Andros, un botez fiind prezentat chiar in acel filmulet cu cununia. Restul a fost doar simbolic.

    http://www.dailymail.co.uk/news/article-4067832/George-Michael-s-100m-fortune-Godchildren.html

    alte acte caritabile au inceput sa apara acum dupa moartea sa. Exista pe net. De la donatii pt oameni bolnavi, interventii medicale pana la ingrijirea unor oameni ai strazii, relatate pe net chiar de oameni simpli care participau la aceste ajutoare, fiind uimiti, dar pe care i-a rugat sa nu sufle nimic in public. Toate in valoare de cateva miloane de lire sterline.

    cu alte cuvinte o viata cu multe lumini si multe umbre.

    A fost botezat ortodox, a ramas asa afirmand ca vrea sa pastreze tot ce e „element grecesc” in viata lui. Si chiar daca nu pastra, botezul e botez, e pecetluit. Deci poate fi pomenit, mai ales acum dupa moarte. Cred ca are mare nevoie. Cine doreste, sa-l pomeneasca.

    .

    Apreciază

  12. […] Iata comentariul fratelui acelas postat la GEORGE MICHAEL A MURIT impacat?: […]

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: