Saccsiv – Weblog

Comentarii: PLANSUL romanilor ortodocsi din Vest

Posted in Uncategorized by saccsiv on Decembrie 11, 2016

Iata comentariul cititorului tudor postat la L-au „răzgândit” iar pe pr. SIMEON Zaharia? Comunicatul măn. Sihăstria zice că DA! Părintele a fost IZOLAT, încât NIMENI să nu-l poată întreba:

Cine a zis că dacă te impartasesti cu ereticii nu este o problemă?

Haideți să vă spun: Am o cunoștinta in Italia, care merge regulat la o Biserică Ortodoxă din zonă. Avea un duhovnic acolo care nu împărtăşise niciodată catolicii până la sinod. Și imi mărturisea că se simțea ca-n rai când mergea la sfintele slujbe, că o cuprindea o bucurie și o dragoste de nedescris.

Despre sinod, și hotărâri, lor nu li s-a comunicat nimic acolo, iar lumea nu prea știa despre ce e vorba. Ea a aflat recent despre treaba asta, când s-a intors in țară. Chiar nu înţelegea de ce se simțea foarte rău la slujbă, și resimțea dorința de a pleca de acolo. Parcă ceva se schimbase, dar nu-si dădea seama ce. Se gândea că poate este vrăjmașul care o îndeamnă să se îndepărteze de credință. A mai observat că, după ce-l împărtăşea și pe cel mic, acesta incepea să plângă foarte rău, se inrosea și nu mai vroia să mănânce toată ziua, in condițiile in care, de multe ori când primea Sf Impărtășanie era foarte vesel și foarte liniștit.
Apoi a aflat că la acea biserică au inceput să vină și catolicii să se impărtășească, și nu a mai vrut să se ducă acolo.

Insă nu știe ce să facă, pentru că este singura biserică ortodoxă din zonă, și in țară ei se intorc foarte rar. Plus de asta, și noi ne confruntăm cu aceeași problemă: aproape că nu mai găsești preot drept mărturisitor.

Vă rog să mă ajutați cu un răspuns, pentru că eu nu am știut ce sfat să ii dau. Vă mulțumesc, și Dumnezeu să ne mântuiască!

Iata si comentariul cititoarei Andreea postat la Petitie de sustinere pentru cei ce vor sa semneze marturisirea anti-ecumenista de la schitul Radeni:

Si eu am aceeasi problema. Locuiesc in Toscana si am incetat sa mai merg la biserica in urma cu 2 luni. Si nu e ca am renuntat imediat, am fost la o alta biserica din apropiere: un perete plin cu Boca, m-am si seriat de aratare. Duminica trecuta ma prinsesera remuscarile si dorul de biserica, asa ca am mers ca poate poate m-am inselat si nu e chiar asa rau. Nu imi venea sa cred ca acum se practica rostirerea Crezului si a rugaciunii Tatal Nostru si a unor cantari in romana si italiana. In cadrul predicii preotul a vorbit despre cei care se indeparteaza de biserica. Eram foarte tulburata si nu am reusit sa fiu atenta, dar tind sa cred ca avea legatura cu sinodul. Pe care el alta data l-a numit doar o simpla conferinta in cadrul careia nu s-a stabilit absolut nimic si ca este cat se poate de ridicola reactia unora. Isi fac aparitia preoti catolici in seara de Pasti sau alte zile importante, dar tin scurte cuvantari chiar daca se intampla sa asiste la toata Liturghia. Am vazut si eu italieni care luau Impartasania dar mi-a placut sa cred ca sunt botezati. Sunt afundata in pacate pana la gat, daca voi unii de aici spuneti ca sunteti caldicei, ei bine eu sunt usor dezmortita. Ma rog dar parca nu asa ca alta data, postul acesta a fost un fiasco total. Poate nu am destula dorinta , imi scade dorul de Dumnezeu.

   Comentariu saccsiv:

Vizionati va rog si:

 

Anunțuri

30 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Claudiu said, on Decembrie 11, 2016 at 12:41 pm

    din pacate si eu am impresia ca merg degeaba la biserica si nu mai am aceeasi traire, evlavie, am impresia ca nu mai este har. Adica merg plin de indoiala si nu este in regula. Inainte nu era asa. Dar imi tot zic ca poate eu sunt de vina… dar la fel de bine poate ca nu eu sunt de vina.

    Apreciază

  2. Sluga netrebnica said, on Decembrie 11, 2016 at 1:38 pm

    Rugaciune pentru crezul patristic – melodie superba:

    Apreciază

  3. mimi said, on Decembrie 11, 2016 at 1:55 pm

    Am exact aceeasi problema. Parintele bisericii unde merg de ani de zile (care imi e si duhovnic) pomeneste pe „preafericitul” cu toate ca nici el nu e prea convins de pseudo-sinod, simt un formalism dus la extrema ca sa nu facem schisma, si nu stiu unde sa merg. Azi nu am fost nicaieri si sufar. In jurul meu toti sunt aliniati orbeste, cu toate ca ei sunt mai buni si mai credinciosi decat mine, incomparabil. Cum sa nu ma spovedesc si sa ma impartasesc pentru marea sarbatoare a Nasterii Domnului? Unde si la cine sa ma duc in Bucuresti ca sa regasesc dreapta credinta si sa nu-mi fie frica ca aleg osanda vesnica?

    Apreciază

    • Elena said, on Decembrie 11, 2016 at 3:33 pm

      Saccsiv, pot sa iti dau un e-mail cu un raspuns pt mimi si sa i-l trimiti tu dupa aceea? Care e mailul tau?

      Apreciază

      • saccsiv said, on Decembrie 11, 2016 at 3:48 pm

        Elena

        Sunt atat de mult ramas in urma cu lucrul, incat va rog sa nu ma rugati deocamdata asa ceva.

        Apreciază

  4. Cosmin said, on Decembrie 11, 2016 at 1:55 pm

    Doamne ajuta.

    Si eu sunt tot un dezmortit, nici macar caldicel, si mare pacatos pe deasupra.

    Citind articolul, m-am regasit parca in situatia descrisa in articol, cu o mica mare diferenta: se-ntampla in Romania, in Ardeal.

    In primavara acestui an am fost nevoit sa ma mut din orasul natal intr-un sat din apropierea orasului.

    Nu doresc sa comentez deschiderea preotilor de la oras spre ecumenism, si inainte, si dupa sinod. Vreau sa descriu ce se petrece, atentie, la sat.

    Odata mutat, dau sa ma duc la Liturghie. Necunoscand pe nimeni in sat si satul fiind format din oameni de diverse credinte, m-am dus la biserica pe care trecatorii o indicau ca fiind Ortodoxa. Nestiind programul, m-am dus de la ora 8 dimineata. Intru in biserica si inafara de faptul ca are catapeteasma, iconografia 100% catolica. Zic, hai sa stau ca poate asa e aici. La un moment dat preotul incepe pomenirea ierarhului care nu era altul decat papa Francisc. Am hotarat sa ies instantaneu.

    Dupa cateva zile ma intalnesc cu cineva care mergea la acea biserica, ortodox omul, si il intreb daca e catolica sau ortodoxa acea biserica. Persoana imi raspunde ca, e ortodoxa biserica, in localitate sunt doua biserici ortodoxe, la o oarece distanta una de cealalta si ca in acele biserici oficiaza si grecocatolicii de la ora 8, iar de la ora 10 ortodocsii. Intreb persoana: dar biserica e ortodoxa sau catolica? Persoana imi raspunde: Sti-le Dumnezeu. M-am mirat ca oamenii de la sat, care se presupune ca sunt mult mai apropiati de traditii si de credinta, sa fie atat de superficiali in analaiza si sa faca o ascultare chiar atat de robotica si lipsita de un legitim spirit critic.

    Banuiesc ca, situatia descrisa are o legatura foarte mare cu retrocedarile de biserici: unele ortodoxe au fost luate de catolici, iar unele catolice au fost luate ulterior, probabil ca si compensatie, de catre ortodocsi. Sunt chestiuni istorice ce au legatura cu evenimente din trecutul mai mult sau mai putin indepartat al Ardealului.

    Ma conformez si ma duc la Liturghie de la ora 10.

    Dupa trecerea la cele vesnice a Arhiepiscopului Maramuresului si Satmarului, Iustinian Chira, preotul din biserica pe care o frecventez ii pomeneste pe Preasfintitul Iustin Sigheteanul si pe IPS Andrei Andreicut.

    Cer un sfat de la fratiile voastre care sunteti mai informati, spuneti-mi daca sa mai frecventez acea(acele) biserica(biserici) sau nu.

    Va multumesc pe aceasta cale celor care m-au ajutat si ma ve-ti ajuta cu un sfat bun in continuare.

    PS: Mentionez ca sunt de putini ani pe calea ADEVARULUI, dupa indelungi rataciri si ma confrunt cu o problema majora: cercul meu de cunostinte se rezuma la oameni fara o traire autentica a Dreptei Credinte. Nici macar atat. Au adoptat o mentalitate atee, iar cei care mai au ceva legaturi cu Biserica sunt pur si simplu umblatori la biserica, ca sa imprumut o expresia invatata aici pe blog. Duhovnicul ce l-am avut la oras, era si el cu orientari ecumeniste, la pangarul bisericii de la oras fiind la vanzare si carti de rugaciuni catolice.
    Sunt in cautarea unui duhovnic marturisitor in acest moment. Duhovniceste sunt un om foarte singur.

    Apreciază

    • Mihail said, on Decembrie 11, 2016 at 3:29 pm

      Curaj Cosmin! Și eu sânt în aceeași situație. Și mulți alții de lângă noi, mai mult sau mai puțin. Eu încă merg la același duhovnic și la aceeași Biserică, însă nu știu pentru cât timp. Deocamdată încă mai simt harul, deși toți preoții îl pomenesc pe trădătorul șef… Nu știu cum, dar Dumnezeu încă are grijă de mine. Sper să nu mă înșel, că plata va fi grea pentru mine. Mă ajută foarte mult împărtășania și slujbele de la care nu lipsesc nici dacă am 40 de grade.
      Cu toate acestea, știu (și simt) prea bine că se apropie ziua (foarte curând) când va trebui sa părăsesc această Biserică și chiar să plec de la duhovnicul meu. Abia atunci va fi jale și plângere.
      Eu cred că Dumnezeu nu ne va lăsa pe nici unul din noi atunci când va veni momentul. Trebuie totuși să ne rugăm mai mult, pentru ca să ne arate la momentul potrivit ce trebuie să facem. Până atunci, răbdare și multă rugăciune.
      Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.

      Apreciază

      • el said, on Decembrie 11, 2016 at 4:00 pm

        Mihail

        Dreapta Credinta NU se judeca dupa „simtiri gingase” femeiesti, ci dupa CONFORMITATEA la Dogme si la Invataura Sf Parinti.

        „Eu cred că Dumnezeu nu ne va lăsa pe nici unul din noi atunci când va veni momentul. „_____ asta DOAR e „credinta” ta caldicica !
        momentul este AZI ca MINE NU e in stapanitea ta /omului. Si daca AZI esti EREICA ( caci in COMUNIUNE DEPLINA cu ERETICII ) maine DE CE ai fi dreapta si CINE iti garanteaza tie schimrarea sau faptul ca vei trai „Momentul” cu pricina, daca tu azi RATACESTI cu BUNA STIINTA ?

        spre stiinta ta: pana la „momentul magic” ( OARE va fi acela si pt tine, sau vei CRAPA IN EREZIE inainte?) esti ERETICA !

        Apreciat de 1 persoană

      • el said, on Decembrie 11, 2016 at 4:05 pm

        Mihail

        si pana atunci ( CAND vei deveni ORTODOXA) iti urez sa te trezesti si sa iti ajute Dumnezeu sa iesi din RATACIREA ta !

        ps: sa stii ca daca peteci cu ereticii vrednica esti sa mergi la locul unde merg ereticii/pomenitorii de eretici, iar duhovnicul tau pomenitor de eretici NU iti va servi nici de scuza, nici de „vesta de azbest” la cazane.

        Apreciază

      • Cosmin said, on Decembrie 11, 2016 at 9:06 pm

        @ Mihail

        Multumesc mult de suport. Chiar am nevoie. Pe langa faptul ca sunt slab si sarac duhovniceste, mai sunt si singur. Problema e ca e destul de tarziu si daca vine un necaz peste noi, nu vreau sa mor cu haina murdara. Daca am fost harnic la pacat, trebuie sa fac totul, totul ca sa ma curat. SI asta cat mai repede. Asa simt. Simt ca trebuie sa fac de urgenta ceva si nu pot sa mai aman. E vorba de mantuire, iar necuratul ne impinge la amanare. Asta stiu sigur: frica si amanarea vin de la necuratul.

        Apreciază

    • Matiu Cosmin said, on Decembrie 11, 2016 at 4:06 pm

      Eu am fost ultima data la biserica imediat dupa sinod cand i-am spus duhovnicului meu ca daca mai pomeneste pe Sofronie eu nu mai pot merge la el (i-am dat tot atunci un dosar sa citeasca mai multe articole de ce nu e bine, articole listate de aici: https://extraterestriidemascati.wordpress.com/opriti-comuniunea-cu-ierarhii-ecumenisti/). SI inca pomeneste. Am trimis pomelnic la unul din parintii din tara care nu pomenesc si pana acum asta este situatia pana cand va aparea vre-un parinte in Bihor sau o sa pot merge unde nu este pomenit.
      Aveti grija ca va umpleti de duhul lor si intrati in amortire duhovniceasca si nu mai aveti scapare. Sa va feriti de a cadea in pacate grele si chiar daca mergeti odata pe an la spovedanie la sute de km.

      Apreciat de 1 persoană

    • mihai said, on Decembrie 11, 2016 at 8:39 pm

      sub nici o forma nu mai ai ce cauta acolo, cel putin eu unul am vazut cam ce se petrece in jud. cluj si bihor, si ce conglomerat de secte sunt pe acolo, in schimb in bucuresti din cate am vazut sunt din ce in ce mai multe parohii unde sunt arborate steaguri cu u.e.

      Apreciază

  5. best722014 said, on Decembrie 11, 2016 at 2:09 pm

    Arhim. Epifanie Teodoropulos / acoperişul pe care se străduiesc să-l construiască fără temelie se va prăbuşi cu sunet mare, strivindu-i şi pe ei…

    Subiectul Tainei Sfintei Euharistii, care, în mod complet neteologic, s-a pus primul în tematica „Dialogului”. Fără îndoială nu s-a pus la întâmplare. Numai cei naivi nu disting ce intenţie a sugerat propunerea acestui subiect. Sunt străvezii ca pânza de păianjen intenţiile fixării ordinii subiectelor spre discuţie. Scopul este
    foarte uşor de distins: să ne înţelegem în cele despre Sfânta Euharistie ca să ajungem cât se poate de repede la acelaşi Potir şi după aceea vom avea timp să discutăm… până la sfârşitul veacurilor despre celelalte diferenţe dintre noi. Dar în viaţa de multe veacuri ale Bisericii Sfânta Euharistie n-a fost niciodată un mijloc de realizare a unirii, ci întotdeauna a constituit pecetea şi încununarea unirii în credinţă deja realizate, niciodată Sfânta Euharistie n-a constituit începutul drumului spre unire, ci totdeauna sfârşitul şi capătul fericit al lui. Unirea nu începe de la Sfântul Potir, ci se termină şi se întregeşte în el. Viţelul cel îngrăşat n-a fost junghiat ca să pricinuiască întoarcerea fiului risipitor în casa părintească, ci ca să se prăznuiască întoarcerea deja făcută. Nu zidim de la acoperiş, ci de la temelie… Dacă teologii noştri vor să experimenteze contrariul, un singur lucru vor reuşi: acoperişul pe care se străduiesc să-l construiască fără temelie se va prăbuşi cu sunet mare, strivindu-i şi pe ei…

    De asemenea Părintele Ioannis Romanides consideră această împărtășire a ortodocșilor cu romano-catolici ca și cum ai pune carul înaintea boilor. El spune: însuși actul comuniunii este rezultatul și expresia unității în credință; prin urmare, el este înțelegerea unității Bisericii. Acum presupusa recunoaștere a Tainelor latine [romano-catolice] va sugera că nu ar putea exista niciun alt impediment în calea împărtășirii cu romano-catolicii decât bigotismul!
    Andrew J. Sopko , Profetul Ortodoxiei Romeice, Teologia Părintelui Ioannis Romanides, Editura Renașterea, Cluj, 20015, pp. 279-280

    Sfântul Iustin Popovici are un răspuns cu privire la împărtășirea ortodocșilor cu romano-catolicii și cu celelalte confesiuni:

    Ce să mai zicem de hotărârea Ierarhiei, la fel de gravă ca şi vânzarea lui Iuda, de intercomuniunea [împărtășirea] cu romano-catolicii din 16/29 Dec. 1969, ce este împotriva tuturor Dogmelor şi Canoanelor sfinte ale Bisericii Ortodoxe? Prin această decizie de intercomuniune cu ereticii învederaţi – nemaiauzită în
    istoria şi tradiţia dogmatică şi canonică a Bisericii Ortodoxe – întreg trupul Dumnezeiesc –Omenesc al Ortodoxiei a fost rănit adânc. Toţi Sfinţii Părinţi şi toate Sinoadele au fost dispreţuite. Dogmele şi Canoanele Bisericii au fost călcate în picioare. Biserica lui Hristos, Mireasa cea fără prihană, a fost aruncată în mocirla înveninată a ereticilor. Astfel de fapte şi manifestări, prin neruşinarea lor ieşită din comun, au uimit lumea. Ce mărturisesc toate acestea? Că ierarhia se află într-o înfiorătoare paralizie duhovnicească. Iar ea, astfel fiind, va trebui să reprezinte Biserica Ortodoxă la un posibil Sinod Ecumenic în viitorul apropiat? Să nu îngăduie Dumnezeu o astfel de grozăvie apocaliptică!.

    Sfântul Iustin Popovici : / Biserica Ortodoxă, ca trup al lui Hristos, este izvorul şi criteriul Tainelor, şi nu invers. Tainele nu se pot ridica deasupra Bisericii şi nici nu pot fi gândite în afară de trupul Bisericii – ereziile nu sunt Biserică şi nici nu pot fi Biserică

    Învăţătura Bisericii Ortodoxe a Dumnezeu-Omului Hristos, rostită de către Sfinţii Apostoli, de către Sfinţii Părinţi şi de către Sfintele Sinoade asupra ereticilor, este următoarea: Ereziile nu sunt Biserică şi nici nu pot fi Biserică. Pentru aceea în ele nici nu pot exista Sfinte Taine, şi mai cu seamă Taina împărtăşirii – această Taină a Tainelor; fiindcă tocmai Sfânta Împărtăşanie este totul şi toate în Biserică: însuşi Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos, şi Biserica însăşi, ca trup al Lui, şi îndeobşte tot ce este Dumnezeu-omenesc.
    De pildă, Sfânta Împărtăşanie este sămânţa lui Dumnezeu, în ea Se găseşte întreg Dumnezeul-om. Îngrijindu-se de virtuţile cele evanghelice dinlăuntrul lui, omul face ca «sămânţa» lor să treacă de la încolţire la deplina maturitate – la rodirea virtuţilor. Căci Sfânta Împărtăşanie nu e altceva decât Sfânta Taină în care Dumnezeu, în chip concret şi real Se întrupează în om .
    Ce bogăție! Îl primești pe Dumnezeu întreg. Dar, vai! – dacă după Sfânta Împărtașanie ești nepăsător, ești fără de grijă, nu păstrezi această sfințenie întru tine, nu viețuiești întru ea și pentru ea. Și atunci păcatul tău, lenea ta, patima ta te lipsesc de Dumnezeu, și tu devii sărac lipit pământului ca și Adam .
    Intercommunio – între-unirea, între-împărtăşirea cu ereticii în Sfintele Taine, şi îndeosebi în Sfânta Împărtăşanie – este cea mai ruşinoasă trădare a Domnului Hristos, trădare de Iudă; şi, mai mult, trădare a întregii Biserici a lui Hristos, a Bisericii Dumnezeu-omeneşti, a Bisericii Apostolilor, a Bisericii Sfinţilor Părinţi, a Bisericii Sfintei Tradiţii, a Bisericii celei una. Aici ar trebui omul să-şi oprească mintea şi conştiinţa încreştinată asupra câtorva sfinte fapte, sfinte bune-vestiri, sfinte porunci.
    Mai înainte de toate, trebuie să ne întrebăm: Pe ce ecleziologie, pe ce teologie privitoare la Biserică se întemeiază aşa-zisa „intercommunio”? Fiindcă întreaga teologie ortodoxă privitoare la Biserică se întemeiază nu pe „intercommunio”, ci pe realitatea Dumnezeu-omenească a lui „communio”, pe împreună-unirea Dumnezeu-omenească – pe κοινωνία Dumnezeu-omenească (v. 1 Corinteni 1, 9, 10, 16-17; 2 Corinteni 13, 13; Evrei 2, 14, 3, 14; 1 Ioan 1, 3) – în timp ce noţiunea „intercommunio” (între-unire) este în ea însăşi contradictorie şi cu totul neînţeleasă pentru conştiinţa ortodoxă sobornicească. Al doilea fapt, sfânt fapt al credinţei ortodoxe, este următorul: în învăţătura ortodoxă despre Biserică şi Sfintele Taine, singura şi neasemănata Taină este Biserica însăşi – trupul Dumnezeu-Omului Hristos, în aşa fel că ea este şi singurul izvor şi conţinutul tuturor Sfintelor Taine.
    În afară de Taina aceasta Dumnezeu-omenească şi a-tot-cuprinzătoare a Bisericii, care este a-tot-Taina, nu există şi nici nu pot să existe „Taine”; aşadar, nu poate exista nicio „între-împărtăşire” („intercommunio”) în ceea ce priveşte Tainele. De aici, numai în Biserică – în această neasemuită a-tot- Taină a lui Hristos – poate fi vorba despre Taine: fiindcă Biserica Ortodoxă, ca trup al lui Hristos, este izvorul şi criteriul Tainelor, şi nu invers. Tainele nu se pot ridica deasupra Bisericii şi nici nu pot fi gândite în afară de trupul Bisericii.
    Pentru aceasta, potrivit cu cugetul Bisericii soborniceşti a lui Hristos şi cu întreaga Predanie ortodoxă, Biserica Ortodoxă nu îngăduie existenţa altor Taine în afara ei, nici nu le socoteşte Taine, până la venirea prin pocăinţă din „biserica” eretică, adică dintr-o biserică mincinoasă, în Biserica Ortodoxă a lui Hristos.
    Câtă vreme cineva rămâne în afară de Biserică, neunit cu ea prin pocăinţă, unul ca acesta este pentru Biserică eretic şi, în chip de neocolit, se găseşte în afara împreună-unirii mântuitoare: Fiindcă ce părtăşie poate fi între dreptate şi nelegiuire? Ce părtăşie poate să fie între lumină şi întuneric? (2 Corinteni 6, 14).

    Părintele Dumitru Stăniloae : / Din dreapta credinţă rezultă Euharistia – nu invers

    Întărirea comunităţii locale în dreapta credinţă şi prin aceasta trăirea reală în raza Sfintei Treimi, ca o condiţie pentru împlinirea Tainei prefacerii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos, pentru împărtăşirea comunității de El, e nesocotită de teoria aşa-zisei eclesiologii euharistice, inventată de teologul Afanasiev. După teoria aceasta, fiecare biserică locală are plenitudinea Bisericii prin faptul că are în Euharistie pe Hristos întreg, chiar dacă se deosebeşte în credinţă de alte biserici locale. După teoria aceasta plenitudinea nu o are Biserica Universală, ci fiecare biserică locală, chiar dacă nu are legături cu alte biserici locale. Dar teoria aceasta este pentru Afanasiev , fost profesor la Institutul Saint Serge din Paris, numai un drum ocolit pentru încadrarea Ortodoxiei în Biserica Universală, pe care până la urmă o consideră pe cea supusă primatului papal. „Prin efortul iubirii — zice el — Biserica Ortodoxă poate stabili comuniunea cu Biserica romano-catolică, cu toate deosebirile dogmatice existente şi fără să ceară ca Biserica romano-catolică să-şi renege învăţăturile care o deosebesc de Biserica Ortodoxă, deoarece «dragostea îndelung rabdă, se poartă cu bunătate, nu pizmuieşte, nu se îngâmfă, nu se mândreşte» (I Cor. 13, 4). La fel poate face şi Biserica romano-catolică «consimţind să nu ceară Bisericii ortodoxe ca să primească noile sale dogme», adică cele ale primului Conciliu de la Vatican, „în interiorul ei, aceasta poate rămâne cum este şi astăzi, păstrând conţinutul şi învăţăturile pe care le posedă astăzi. Desigur, pentru a se ajunge la aceasta e necesar efortul iubirii, o mare jertfă, un fel de autonegare. Includerea învăţăturii despre puterea papei numai în interiorul graniţelor Bisericii romano-catolice ar fi pentru Biserica Romei rezultatul unui mare elan spre jertfă în scopul restabilirii unităţii Bisericilor prin iubirea din inimă. Nu e vorba nicidecum de obligaţia Bisericii ortodoxe de a recunoaşte învăţătura despre puterea papei numai ca «teologumenă». Dogma ar rămâne dogmă. Dar dogmă nerecunoscută de celelalte Biserici” . Dar aceasta numai pentru un timp. Căci Afanasiev spune ceva mai departe că în această comuniune restabilită, Biserica Romei ar primi locul prim, pe care l-a avut în Biserica primelor secole . „Roma ar obţine apoi prin iubire mai mult decât prin drept” .
    Afanasiev ajunge cu teoria lui la admiterea primatului papal întrucât afirmă că odată ce se admite comuniunea în Euharistie, divergenţele dogmatice nu contează; ele sunt de suprafaţă, deci Biserica Ortodoxă se poate considera una cu Biserica romano-catolică dacă intră în comuniune euharistică cu ea. „Eu îmi propun, zice el, în acest articol să arăt că legăturile Bisericii romano-catolice şi Bisericii Ortodoxe nu s-au rupt niciodată, ci ele continuă să existe până în prezent. Legătura esenţială între noi este Euharistia”. Euharistia este prezenţa lui Hristos între noi cu Trupul şi cu Sângele Lui, prin care noi devenim trupul Lui. „Iată de ce Euharistia este nu numai o legătură între Biserica romano-catolică şi Biserica Ortodoxă, ci şi manifestarea Bisericii”. De aceea „nu trebuie uitat că despărţirea noastră, chiar dacă a fost provocată de divergenţe dogmatice, are totuşi un caracter canonic (?). Această despărţire rămâne la suprafaţa vieţii bisericeşti şi nu atinge adâncimile ei” . În realitate nu din Euharistie rezultă dreapta credinţă, ci din dreapta credinţă rezultă Euharistia adevărată, sau întâlnirea cu adevăratul Hristos. Deci şi comuniunea în adevărata Euharistie se bazează pe unitatea în dreapta credinţă. De unde ştim că în Euharistie este Trupul şi Sângele lui Hristos, dacă nu din învăţătura dreptei credinţe?
    De aceea Liturghia nu începe cu Euharistia, ca să continue (şi la ce-ar mai continua?) cu mărturisirea comună a dreptei credinţe, ci înainte de a se produce în Liturghie prefacerea pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Domnului şi la împărtăşirea de ele comunitatea se luminează în dreapta credinţă şi se întăreşte în unitatea ei, sub îndrumarea preotului, iar acesta îşi mărturiseşte aceeaşi credinţă prin rugăciunile sale. Nu ne apropiem de Euharistie ca de ceva acoperit de un întuneric, ci călăuziţi de lumina dreptei credinţe. De aceea credinciosul ortodox se apropie de Sfânta Împărtăşanie cu lumânarea aprinsă în mână.
    Mărturisirea unităţii în credinţă înainte de săvârşirea Tainei prefacerii sub îndrumarea preotului, care ţine prin episcopul său legătura cu toată Biserica, îşi ajunge punctul culminant, când la îndemnul acestuia: „Să ne iubim, unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim” comunitatea cântă: „Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită” şi apoi, tot la îndemnul preotului: „Uşile, uşile, cu înţelepciune să luăm aminte” rosteşte Crezul niceo-constantinopolitan, care cuprinde în mod concentrat întreaga dreaptă credinţă.
    Abia după aceasta, şi îndată după aceasta, se trece la săvârşirea Tainei Sfintei Euharistii.
    Nu se cere numai o asigurare a iubirii reciproce de la membrii comunităţii, ca după aceea să se treacă la săvârşirea Tainei, rămânând ca divergenţele de credinţă să se aplaneze într-un Crez comun, după săvârşirea Tainei şi a împărtăşirii de Ea, cum se propune în teoria eclesiologiei euharistice şi în alte îndemnuri la o intercomuniune (la o împărtăşire comună) între cei de credinţe diferite, în nădejdea că iubirea ce şi-o promit şi împărtăşirea comună îi va aduce mai târziu şi la unitatea credinţei. Iubirea reciprocă, dacă este adevărată şi totală, trebuie să se arate imediat în mărturisirea „într-un gând” a credinţei comune.
    Euharistia adevărată e încadrată în adevărul despre Hristos, despre faptele Lui mântuitoare, mărturisite prin dreapta credinţă, rezultată din dreapta credinţă în El. Trebuie să cunoaştem sensul Euharistiei care se săvârşeşte, şi anume, dacă acest sens este conform adevărului revelat nouă de Hristos şi în Persoana lui Hristos ca Fiul lui Dumnezeu cel întrupat. Hristos nu i-a împărtăşit pe Apostoli cu Trupul şi Sângele Său înainte de a Se face cunoscut cine este El, care este unitatea Lui de o fiinţă cu Tatăl şi înainte ca ei să-L fi mărturisit ca Fiul lui Dumnezeu celui viu. Omul e o fiinţă înţelegătoare. El trebuie să ştie cu cine se împărtăşeşte ca să ştie ce obţine prin Sfânta Împărtăşanie. Euharistia nu lucrează magic, asupra lui, ca un obiect cu forţă atractivă asupra unui alt obiect. Hristos care Se dă spre împărtăşire e un Hristos care S-a explicitat în cuvinte ce trebuie cunoscute şi primite cu credinţă de cei ce vor să se împărtăşească de El. Hristos care ni Se dăruieşte este „o jertfă cuvântătoare”, jertfa unei persoane care s-a explicat pe Sine şi a arătat intenţia urmărită de ea prin această jertfă, prin cuvinte . Hristos promite să Se sălăşluiască numai în cei ce cred în El, sau păstrează credinţa neştirbită în El, păzind toate cuvintele Lui, ca semn al iubirii faţă de El (Ioan 14, 23-24). De fapt cum poate să se unească cineva cu Hristos în Euharistie, dacă nu se uneşte cu El în Duh şi în adevăr şi în voinţă, păzind poruncile Lui, arătând prin aceasta că Îl iubeşte? „Dacă Mă iubiţi pe Mine, păziţi poruncile Mele” (Ioan 14, 15). Şi numai cei care Îl iubesc pe El, păzind poruncile Lui, deci şi adevărul Lui, se iubesc cu adevărat şi între ei, împlinind şi aceasta poruncă a Lui (Ioan 15, 17).
    De aceea Iisus nu desparte câtuşi de puţin unirea cu El de rămânerea în adevărul Lui întreg, în care se cuprinde iubirea adevărată faţă de El şi iubirea între ei a celor ce cred în El aşa cum a cerut El. El uneşte rămânerea în El, cu păzirea cuvintelor Lui. „Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân întru voi, orice veţi cere se va împlini vouă” (Ioan 15, 7).
    Unirea cu El nu poate fi înţeleasă fără unirea în Adevărul Lui, în adevărul despre El. El şi Adevărul sunt una. Dar aceasta trebuie să se cunoască de către credincios. El cunoaşte că Hristos este Adevărul, prin explicarea ce o dă Hristos despre Sine. De aceea sfinţirea în El e sfinţirea în adevărul Lui sau în cuvântul Lui cunoscut de ei, care e adevărul sau cuvântul despre Tatăl conform acestui cuvânt în Sfântul Duh: „Sfinţeşte-i pe ei în Adevărul Tău, cuvântul Tău este Adevărul” (Ioan 17, 17). Chiar faptul că Cuvântul ipostatic este cuvânt comunicat, arată că cu Hristos nu se poate uni cineva, fără să-L cunoască prin cuvintele ce pornesc din El. Iisus declară chiar că Se va sfinţi pentru oameni ca om (prin cruce) pentru ca şi ei să se sfinţească în El ca adevăr explicitat în cuvinte şi în fapte de iubire pentru ei. „Şi pentru ei, Eu mă sfinţesc pe mine însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi în adevăr” (Ioan 17, 19). Dar în cuvintele „sfinţiţi în adevăr” se indică şi valenţele duhovniceşti, sacramentale ale învăţăturilor de credinţă şi ale mărturisirilor, sau ale cuvintelor însuşite de la Cuvântul. De fapt, credincioşii înaintează în Liturghie şi într-o viaţă duhovnicească tot mai înaltă. De aceea punctele de credinţă nu se expun rece, ci în formă de laudă a lui Dumnezeu şi de rugăciune, ba chiar de chemare a lui Dumnezeu prin Duhul.
    C. Andronicov spune că prin aceasta, formula raţională a dogmei devine metaraţională . Noi socotim că însăşi formula dogmatică e metaraţională, punîndu-se în legătură cu Logosul personal mai presus de raţiune. Se scoate numai în relief acest caracter. Pentru orice faptă a lui Hristos, săvârşită pentru mântuirea lor, ei laudă pe Hristos şi cer mila Lui şi ajutorul Lui odată ce au cunoscut iubirea şi puterea Lui. În cult credinţa devine şi preamărire a lui Dumnezeu (sunt cele două sensuri ale cuvântului grecesc doxa) şi cuvântul comunităţii despre faptele lui Dumnezeu devine cuvântare de mărire (doxologie, slavoslovie). Chiar cuvintele: „Mărire Tatălui, şi Fiului şi Sfântului Duh”, folosite de credincios după orice rugăciune, sunt o doxologie a lui Dumnezeu, o uimire pentru puterea şi bunătatea ce ne-a arătat-o şi care e temeiul pentru laudele şi cererile noastre epicletice. Este o strînsă legătură între adevărul lui Hristos sau despre Hristos, şi iubirea Lui sau iubirea noastră faţă de El. Nu există una despărţită de alta. Iubirea lui Hristos cuprinde Adevărul lui Hristos, sau cunoaşterea Lui şi Adevărul Lui cuprinde iubirea Lui. Iubirea de Hristos, sau cunoaşterea Lui nu e goală de Adevărul Lui, sau de cunoaşterea Lui. Cine vrea să înainteze în Hristos numai prin una nu va avea nici un rezultat. Adevărul lui Hristos trăit ca laudă şi ca bază de invocare a Lui ne ridică din nou în Hristos .
    Cum să ne unim cu protestanţii, împărtăşindu-ne împreună, odată ce ei nu văd în Euharistie pâinea şi vinul prefăcute în Trupul şi Sângele Lui, ci numai o prezenţă a lor deosebită de pâine şi vin (Luteranii), sau numai o putere a trupului Lui (Reformaţii), sau numai o amintire a jertfei Lui trecute (alte denominaţiuni protestante sau neoprotestante)? Dacă Hristos nu e întreg în ea, covârşind totul, cum ne vom uni cu El şi deci şi între noi?
    S-ar putea spune că Biserica romano-catolică crede că în Euharistie este prezent Trupul şi Sângele lui Hristos prin transsubstanţierea (sau prin ceva asemănător prefacerii) pâinii şi vinului în Trupul și Sângele Său ca şi Biserica ortodoxă şi că ea a păstrat ca şi Biserica ortodoxă credinţa în Sfânta Treime şi în Hristos ca Fiul lui Dumnezeu cel întrupat, Care ne-a mântuit prin răstignirea şi învierea Lui. Dar Biserica romano-catolică a adăugat la credinţa veche a Bisericii, mărturisită în Liturghia păstrată din primele secole, dogma primatului papal, Filioque şi purgatoriul. În crezul niceo-constantinopolitan, mărturisit de comunitatea liturgică ortodoxă, nu se află Filioque şi nicio aluzie la primatul papal . În crez e mărturisită credinţa într-o Biserică universală, înţeleasă ca având ea însăşi, ca comunitate sobornicească plină de Hristos însuşirea infailibilităţii – nu păstrarea ei întru adevăr prin papa, ca singurul lui cunoscător. În acord cu învăţătura veche despre Biserică, preotul se roagă în mai multe rânduri pentru „păzirea plinirii Bisericii” şi pentru episcopul său, iar episcopul, pentru sinodul căruia îi aparţine, dar niciodată pentru papa. Iar în privinţa vieţii viitoare, crezul niceo-constantinopolitan redă credinţa Bisericii din primele secole, care nu ştia nimic de purgatoriul adoptat de romano-catolici.
    În special dogma primatului şi infailibilităţii papale diminuează valoarea Bisericii ca Trup a lui Hristos sau călăuzirea ei prin Duhul în Hristos, prezent în toţi credincioşii ca factor de unitate interioară, nu juridică, între ei. Dacă iubirea omenească, lipsită de Duhul nu duce la unirea în adevăr atunci nici adevărul susţinut juridic nu cuprinde iubirea şi nu duce la iubire – ci numai prin Duhul Sfânt, Duhul comuniunii între membrii Bisericii.
    Mărturisirea în unitate a dreptei credinţe, care cuprinde adevărata iubire, a fost cerută totdeauna de Biserică pentru împărtăşirea comună reală de adevăratul Hristos.
    Dacă pe cei cu grave păcate, care nu ştirbeau adevărul lui Hristos, moştenit de la Apostoli, Biserica îi ţinea departe de Sfânta Împărtăşanie numai pentru un timp anumit, pe cei ce ştirbeau Adevărul îi excomunica, (îi depărta de la Sfânta Împărtăşanie) pentru tot timpul cât rămâneau în erezie. Sfântul Irineu leagă strâns Adevărul de Duhul Sfânt, de Duhul Adevărului sau al lui Hristos, iar pe Duhul Sfânt de Biserică, în care se păstrează unitatea de credinţă, deci în iubire. De aceea numai în Biserica ce păstrează dreapta credinţă are loc împărtăşirea de Hristos. „Predicarea Bisericii este în toate părţile şi în mod egal perseverentă… ea este primită de credinţa noastră de la Biserică, pentru că e înnoită totdeauna în ea ca un tezaur de preţ într-un vas bun de către Duhul Sfânt, Care înnoieşte vasul însuşi în care este. Căci în acest tezaur este depozitată comunicarea lui Hristos, adică Duhul Sfânt, arvuna nestricăciunii şi întărirea credinţei noastre şi scara înălţării noastre la Dumnezeu… Căci unde este Biserica, acolo este Duhul lui Dumnezeu şi unde e Duhul lui Dumnezeu acolo este Biserica şi tot harul. Iar Duhul este adevărul… De aceea cei ce nu participă la Duhul, nu se hrănesc nici la sânul maicii spre viaţă şi nu beau din izvorul prealimpede din Duhul lui Hristos, ci se duc la bălţile gropilor pământeşti şi beau apa stricată din noroi – fugind de credinţa Bisericii, nu sunt călăuziţi, ci aruncaţi de Duhul, ca să nu fie învăţaţi” .
    Am văzut că Hristos se aduce Tatălui şi se împărtăşeşte ca o „jertfă (sau ca o slujire) cuvântătoare”, sau ca Cel ce a vorbit şi vorbeşte despre Sine credincioşilor pentru a-L primi nu numai fizic, ci cu înţelegere, ca pe adevărul care luminează. Acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Irineu în pasajul de mai sus şi-l spune şi Biserica, declarând în rugăciunea preotului de după prefacere că cei ce se împărtăşesc de Hristos se împărtăşesc de Duhul Lui, sau de Adevărul lui Hristos păstrat de Biserica umplută de Duhul lui Hristos. Căci Duhul lui Hristos e ca şi duhul din noi, dar la o potenţă infinită; e lumina înţelegătoare, e cunoaşterea adevărului. De aceea cântă credincioşii după Sfânta Împărtăşanie: „Văzut-am lumina cea adevărată, luat-am Duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Treimi închinîndu-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”.
    Hristos s-a întrupat şi ni Se dăruieşte în Euharistie pentru ca să ne reunifice în El, în Adevăr, după ce ne-am dezbinat prin egoismul minciunii păcatului. Dar tot Sfântul Irineu spune: „Precum din grăunţele grâului uscat nu se poate face o unică pastă fără umezeală, nici o unică pâine, tot aşa nici noi cei mulţi nu putem deveni una în Hristos, fără apa care s-a pogorât din cer” . Iar această apă este Duhul (Ps. 147, 7), Care, fiind acelaşi în toţi ca şi în Hristos, susţine în noi o unică credinţă şi promovează o unică viaţă în Hristos.
    Din acest punct de vedere e semnificativ faptul că în Liturghie nu se repetă numai mărturisirea credinţei în Taine, ci mărturisirea aceasta se încheie cu Crezul, în care se cuprind concentrate toate adevărurile de credinţă, imediat înainte de prefacere. Dar odată cu acest progres se observă şi un progres pe plan duhovnicesc. De la ecteniile de cuprins general şi orizontal se trece, după intrarea cu darurile la ecteniile de cuprins duhovnicesc : „Milă şi iertare de greşeli, cele bune şi de folos sufletelor noastre, „pocăinţă” pentru toată viaţa următoare, „sfârşit creştinesc vieţii noastre” etc.
    Dar mărturisirea credinţei se face şi imediat înaintea împărtăşirii. Credinciosul apropiindu-se de Sfântul potir zice: „Cred, Doamne şi mărturisesc” etc. Iar preotul dându-i Sfânta Împărtăşanie zice repetând în esenţă toată credinţa Bisericii: „Cinstitul Trup al Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului…”. Acum credinciosul păşeşte ca o persoană deosebită în faţa lui Hristos pentru unirea cu El în cadrul comunităţii. Unirea cu Hristos pe baza credinţei comune nu anulează, ci întăreşte identitatea lui personală pentru veci, cum şi Hristos rămâne Om distinct ca persoană în veci. El intră în relaţie cu Persoanele Sfintei Treimi, indicată fiecare pe nume. Aceasta arată iarăşi caracterul personal al Lor. Numai relaţia între persoană şi persoană menţine şi întăreşte identitatea personală. Iar pentru veci o menţine relaţia cu Persoanele Sfintei Treimi, care nici Ele nu se confundă.
    Părintele Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în liturghia ortodoxă, Craiova, 1986, pp. 397-403.

    Apreciază

  6. augustin said, on Decembrie 11, 2016 at 5:57 pm

    Acum ceva vreme am aflat o veste si mai socanta: Sfantul Mir folosit pentru mirungerea celor ce se boteaza si pentru celor care se intorc din erezii si inselari se face in Joia Mare. Sunt cativa ierarhi dintre cei participanti acolo, in Joia Mare, care spun niste formule vrajitoresti peste Mir si pun niste ingrediente vrajite chiar in compozitia Mirului. Atunci ne intrebam: cu sa nu se indraceasca copiii nostri cand sunt mirunsi de ‘Mirul’ acestor satanisti?!

    Apreciat de 1 persoană

  7. el said, on Decembrie 11, 2016 at 6:10 pm

    romanii ortodocsi dn occident NU AU DE CE sa se planga atata ca niste nevolnici!

    lor le sta in MAI MARE PUTINTA( pri vecintataea lor si faptul ca isi castiga viata mai usor ca romanii din Romania, SA CHETUIASCA deci SI PENTRU MANTUIRE, nu doar pentru burta !!) ca romanilor treji din Romania sa mearga la alte Biserici DREPTE CANONICE.
    Ce atata milogeala si plans nevolnic de propria mila. Sa vada AVANTAJUL faptului ca le-a ajutata/ingaduit Dumnezeu sa fie acolo, anume ca :
    POT MERGE MAI USOR ca romanii din Romania la Biserici DREPTE : georgiana, bulgara, sarba ( a se vedea ce fel de preotul) ROCOR !!!

    Romani NU mai mergeti la popii romani din vest, sunt APOSTATI in marea lor majorittate ( nu stiu ce „hram” poarta fiecare din ei, dara atata vreme cat pomenesc pe ERETICII EPISCOPI ROMANI de diaspora___ si TOTI episcopii roamnei din dispaora sunt DOVEDIT ERETICI ecumenisti !!___ sunt ERETICI si ei prin COMUNIUNEA DEPLINA cu EREZIA si episcopul eretic ! … si asa ii fac ERETICI si pe crestini neatenti sau ignoranti care mai merg la ei !)

    asa ca mai degraba BUCURATI-VA romani ortodocsi din vest si NU va mai plangeti ca niste babe nevolnice si NU asteptati mura in gura mantuirea !
    altii o duc INFINIT MAI GREU ca voi ! voua VI s.a INLESNIT mantuirea (pentru suferinta de a trai in afara tarii) de veti fi si voi INTELEPTI !

    FOLOSITI-VA de avanatajul acesta si purtati-va cu intelepciune !
    si FUGITI de episcopii roamni de diaspora si de popii care pomenesc pe acesti episcopi ERETICI FARA sa va deparattid e Biserica.

    Biserica este acolo unde este Adevarul si Dreapta Credinta, NU acolo unde se vorbeste limba neamului tau, ca nici Hristos NU a fost roman !

    Apreciază

    • Kami said, on Decembrie 11, 2016 at 8:58 pm

      Cunosc cel putin 2 preoti romani antiecumenisti in Spania.

      Apreciat de 1 persoană

      • Mirela said, on Decembrie 11, 2016 at 10:46 pm

        Kami
        Pe cine pomenesc cei doi preoţi antiecumenişti? Că dacă pomenesc vreun ierarh bor, adică eretic, doar fac pe antiecumeniştii, lipindu-i pe credincioşi de erezie.

        Apreciază

      • el said, on Decembrie 12, 2016 at 12:25 am

        Kami

        atunci sa mearga si sa ceara sa se puna sub ascultarea de vreun episcop CANONIC NEecumenist din cei de pe acolo chiar de ar fi de alt neam. si NU vor fi refuzati !

        Apreciază

    • tanase said, on Decembrie 12, 2016 at 12:55 pm

      Corect! Eu am inceput sa merg la Biserica Rusa, am intalnit un preot – calugar misionar deosebit. Desi aici exista biserica ortodoxa cu preoti care-l pomenesc la liturghie pe Bartilomeu, prefer sa merg la Biserica Rusa.

      Apreciază

      • Maria said, on Decembrie 12, 2016 at 6:35 pm

        Exact asta am vrut sa spun si eu si sa sugerez sa frecventati biserica rusa.

        Apreciază

  8. Viorel said, on Decembrie 11, 2016 at 8:19 pm

    Toti ortodocsi au de suferit din cauza papistasilor si a ereticilor in occident si mai ales dupa „Sinodu din Creta”

    Apreciază

    • mihai said, on Decembrie 11, 2016 at 8:51 pm

      de acord cu ce spune El, ia sa nu se mai vaicare atit ca toata ziua bunaziua moare de focul taicilor joanta si siluan, se imbraca in costume nationale special pt ei, chiar intrasem pe blogul arhiepiscopiei italiei si ce sa vezi, pelerinaj in venetia la ,,catedrala” san marco, toata lumea incantata nevoie mare, mai citeam de o ,,sarbatoare” venerata de popii romani in italia care nu am auzito niciodata, cica ,,sf” cecilia, ceea ce eu nu am auzit niciodata asa ceva, Doamne fereste nu vreau sa bag pe toata lumea in aceias oala, dar mai fratilor din diaspora nu va mai vaicariti atita ca muriti de focul lor, ducetiva prin paduri dar nu in lacasurile ereticilor si apostatilor

      Apreciază

  9. ortodoxiacatholica said, on Decembrie 11, 2016 at 11:43 pm

    Mergeti la Bulgari, la Rusi, la Georgieni sau Antiohieni! Trebuie sa fie in zona o astfel de Biserica!

    Apreciază

  10. Andreea said, on Decembrie 12, 2016 at 3:43 pm

    Dumnezeu sa va binecuvinteze. Tocmai am descoperit o biserica bulgara la 20 km. Pentru voi a fost evident, dar eu ma tem ca nu m-as fi gandit la o solutie atat de simpla. Dumnicia ma voi ruga intr-o biserica

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: