SACCSIV – blog ortodox

Apologeticum: MITROPOLITUL TEOFAN prigoneste marturisitorii din Neamt prin STARETUL HARITON / REZISTENTA DE LA RADENI a Parintelui PAMVO / Dupa aproape 20 de ani, Parintele TIHON va fi exclus din Manastirea PETRU VODA?

Posted in Uncategorized by saccsiv on decembrie 2, 2016

   Iata ce putem citi la Hariton, caraliul lui Teofan, persecută monahii din jud. Neamț care nu pomenesc pe cretani! Împreună cu acolitul lui, pseudo-monahul Filoteu, au transformat, după voia diavolului, mănăstirea Petru Vodă în apărătoarea ecumeniștilor:

Diavolul se răzbună pe locul unde ani de-a rândul a fost biruit și rușinat de marele Duhovnic al tuturor românilor, Sfântul Mărturisitor, Părintele Justin Pârvu

Cum era de așteptat, după moartea Părintelui, cei care au rămas în urmă și-au arătat adevărata valoare și chipul ascuns, în umbra marelui duhovnic. Cu venirea capiștei de la măn. Durău, primele semne de cădere au fost când au impus îngroparea sfintelor moaște ale sfințitului mărturisitor, Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa. Apoi, prin manipulare și intimidare, monahii si ieromonahii au fost reeducați să facă doar cum hotăra sinaxa, adică Haritont Negrea cu acoliții săi. Binențeles că cei care nu s-au supus nu mai sunt azi în mănăstirea Petru Vodă, cu mici excepții.

Duminică 4 dec. sau azi, 2 dec. 2016 se va face sinaxă pentru excluderea din măn. a ierom. Tihon

Printre excepții este ierom. Tihon, care după sinodul din Creta a refuzat să mai pomenească ierarhul locului, pan-ereziarhul Teofan Savu. Părintele Tihon este în mănăstirea Părintelui Justin din anul 1998, a fost mereu la slujbe și la pomenirea celor care călcau pragul mănăstirii, încât după 19 ani de mănăstire s-a îmbolnăvit și tratat cu umilință de noul stareț la îndemnul ighemonului Paisie. Acum, părintele Tihon slujește singur în paraclisul mănăstirii, având conștiința curată că ascultă de glasul Bisericii luptătoare, precum ar fi PS Loghin Jar – episcop de Bănceni, Părintele Iulian de la Prodromu, Părintele Simeon de la Poiana lui Ioan (schit al mănăstirii Sihastria), Părintele Antim Gădioi, nevoit să plece de la măn. Bistrița și toți cei care au avut curajul să nu mai aibă părtășie cu ierarhii trădători. A fost lăsat în pace până acum, deși era mereu numit schismatic de către molima mănăstirii Petru-Vodă, pseudo-monahul Filoteu Bălan, cunoscut prin mediile academice ca Filoxera. Doar că în urma extraordinarei mărturisiri a Părintelui Simeon, care și-a revenit la adevărata sa poziție față de apostazia din Creta, ce-a ajuns la cunoștiința noastră datorită înregistrării video făcută de ierom. Tihon, presiunile din partea ereziarhului Teofan Savu, îi dă ocazia stărețoiului Haritont Negrea să convoace “sinedriul”, numit sinaxa mănăstirii, pentru a decide excluderea din mănăstire a ierom. Tihon!!! Asta se va întâmpla în seara aceasta. Vă spun ca o mărturie personală prin care am trecut alături de monahul Teodot, duhul care stăpânește în astfel de sinaxe este mai rău decât în instanțele judecătorești, are loc o demonizare în masă a cozilor de topor stăpânite de capiștea Haritont!

Prigoană asupra ierom. Pamvo la schitul Rădeni, jud. Neamț

La schitul Rădeni, ce ține administrativ de măn. Petru Vodă, ierom. Pamvo nu l-a mai pomenit pe pan-ereziarhul Teofan după trădarea din Creta. În nenumărate rânduri, stărețoiul Haritont a fost să facă presiuni asupra părintelui Pamvo, ca să reia pomenirea ierarhului. La marile sărbători și în duminici, sute de oameni merg la schitul Rădeni să se împărtășească de Cuvântul lui Dumnezeu, nepătat de niciun compromis. De fiecare dată, stărețoiul Hariton a plecat cu coada între picioare, atrăgându-i-se atenția că poate răspunde penal pentru interzicerea dreptului la servicii religioase, garantat de Constituție pentru orice cetățean român.

Joi, 24 noiembrie 2016, ziua neagra a Ortodoxiei din judetul Neamt. La ora 13.00 Arhim. Hariton Negrea, staretul de la M-rea Petru Voda si Arhim. Nichifor Horia, exarhul de Iasi, au dat un ultimatum celor 16 maici de la M-rea Varatec, ca in zece zile sa paraseasca chiliile de langa manastire, daca nu renunta la nepomenirea ierarhului cretan Teofan.
Satisfacuti, precum tractoristii care bat femeile cu levierul, Nechifor si Hariton, acesti Turcanu si Nicolschi ai Ecumenismului, la ora 18.00 au descins in forta la schitul Radeni (din Neamt) pentru schimbarea egumenului din motive de nepomenire a ierarhului eretic, Teofan. Dupa numeroase amenintari si presiuni desprinse parca din reeducarea de la Pitesti, vazand ca nu pot cu nici un chip sa-l infricoseze pe preotul nepomenitor ierom. Pamvu J., au plecat racnind: „Noi suntem stapanii Ortodoxiei. Va vom nimici pana la unul”, parafrazandu-i pe calaii indraciti care urlau la fel si acum 64 de ani: „Noi suntem adevarata evanghelie! Noi o scriem acum pe starvurile voastre!” (sursa)

Molima Filoxera ce infestează mănăstirea Petru Vodă

Pseudo-monahul Filoteu afirmă cu o mare nesimțire ce l-a caracterizat dintodeauna: Cei ce nu pomenesc ierarhii BOR şi nu merg la slujbele lor şi ale preoţilor BOR sînt schismatici. (sursa:  Filotheu Bălan). Pentru a ajunge la asemenea concluzie a fost ajutat și de ibovnica sa, para-rasofora Neonila, piesa de legătură cu securiștii Roncea. Dar se bate cu cărămida în piept că el e împotriva ecumenismului, și să vă spun cum este anti-ecumenism: a tradus cartea Sf. Iustin Popovici, Biserica ortodoxă și Ecumenismul, motiv pentru care a bătut zdravăn o maică pentru că nu i-a plătit drepturile de autor. Este anti-ecumenist până la bani, iar acum nu ar vrea să-și primejduiască vila la care numai geamurile teropan au costat 16 mii de euro. Vom reveni cu alte amănunte…

Comentariu saccsiv:

   Cititi va rog si:

PRIGOANA la Manastirea VARATEC

AUDIO (cu transcriptul): REEDUCAREA de la PETRU VODA

VIDEO. Monahul FILOTHEU BALAN: Sinodul din CRETA a fost organizat de EVREI. Au semnat de frica. Cine INTRERUPE POMENIREA este SCHISMATIC

Foto: CHILIA Monahului FILOTHEU BALAN

 

16 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. diogene said, on decembrie 2, 2016 at 11:45 pm

    Nu stiu pana unde se va merge,dar eu zic ca fiecare vsa faca dupa cum simt.Sa lase timpul sa hotarasca pt ca de gresit oricum s-a gresit la Creta.Necazul este ca mai marii ierarhi nu recunosc si mai mult,ii prsecut si pe cei care nu vor sa ii mai pomenesca pe nume.

    Apreciază

  2. Ioan said, on decembrie 3, 2016 at 1:46 am

    Citat din Pr. Gheorghe Calciu: „Pentru multele noastre păcate, Biserica noastră a ajuns ţinta atacurilor satanice mai mult decît alte biserici. Treziţi-vă credincioşi! Treziţi-vă preoţi ai lui Hristos! Treziţi-vă, ierarhi, locţiitori ai Domnului pe pămînt! Puneţi capăt acestor erezii mai rele decît cea a lui Arie!
    Nădejdea noastră este că preoţii şi monahii, împreună cu credincioşii, vor cere Patriarhiei Române Ortodoxe să părăsească mişcarea ecumenică şi toate rătăcirile legate de ea, în care se prăbuşesc unii preoţi şi chiar ierarhi, punînd deasupra celor dumnezeieşti ideile ecumenice, căci ei caută mai mult slava oamenilor decît slava lui Dumnezeu.”

    „Treziţi-vă, ierarhi, locţiitori ai Domnului pe pămînt!” este o formulare nefericita, eretica si este nascuta din papism!!

    Hristos nu are „loctiitori”.

    Caci spune: „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului.”

    Sfantul Ioan Damaschin zice: ”Dumnezeu este infinit si necuprins si tot ce putem cuprinde cu privire la El este infinitatea si necuprinderea sa.”

    Sfantul Iustin Popovici scrie: „in Biserica Romano-Catolica locul Dumnezeu-Omului il ocupa «Vicarius Christi» (Loctiitorul lui Hristos), iar Dumnezeu-Omul a fost surghiunit in cer.”

    Sfantul Marcu Eugenicul ne invata: „Nimeni sa nu ne stapaneasca in credinta noastra: nici un imparat, nici un arhiereu, nici un sinod mincinos, nimeni, fara numai Unul Dumnezeu, ce ne-a daruit-o prin El si prin ucenicii Sai”.

    Apreciat de 1 persoană

  3. preotul said, on decembrie 3, 2016 at 11:05 am

    Cum adica ,- ierarhi loctiitori ai Domnului pe pamant , – asta e conceptie eretica. De cand sunt ierarhii loctiitorii Domnului pe pamant ?

    Apreciază

    • el said, on decembrie 3, 2016 at 12:03 pm

      preoltul

      e luata din scolastica apuseana (KA)KAtolica … par Calciu Dumitreasa a fost inflentat de ea si o vreme nici nu ii era clar ca NU trebuie sa impartaseasca catolici ….
      saracii oameni au avut si ei LIPSURI DOGMATICE destul d emari, ca doar sunt iesiti din neamul asta neteolog care si-a datorat patrirahii si statului de Patrierhie al Bisericii TOCMAI CADERII in erezia ecumenista ( pe atunci reprezenatat de introducerea „calendarului innoit” PRIMA RADACINA a RAULUi si CADERII in Ortodoxia de dupa meletie metaxakis)

      dar par Calciu daca gresea era DIN NESTIINTA , viata lui insa a fost o lupta cu compromisul si formele caderii de atunci, de aceea eu cred ca Domnul l-a iertat pentru ereziile astea la el NU din tradare, ncii din convingre, ci din PROSTIE /NESTIINTA !

      Apreciază

      • David said, on decembrie 3, 2016 at 3:57 pm

        @el

        Așa este. Părintele Calciu a fost supus unor presiuni foarte puternice din partea partidului, acționând chiar și prin familia sa. In inregistrarea de la Petru Vodă, Hariton le spune că cică vezi, Doamne acest ecumenism ar fi adus și beneficii, ca de ex. eliberarea părintelui Gheorghe Calciu din inchisoare.
        https://saccsiv.wordpress.com/2016/11/25/audio-cu-transcriptul-reeducarea-de-la-petru-voda/

        Mă și miram eu ca hienele ăstea in piele de oaie să facă ceva pe gratis.Probabil compromisul ăsta era – să impărtășească și catolicii. Dar la părintele nu a fost trădare ca la leprele astea, ci a fost un joc politic care nu a ținut de el propriu-zis.

        Apreciază

      • Ionut said, on decembrie 3, 2016 at 10:22 pm

        David

        Nu cred ca Pr. Gh. Calciu a facut vreun compromis de felul acesta din interes (ceva de genul „te ajutam daca faci asta”).

        Apreciază

      • David said, on decembrie 4, 2016 at 8:47 am

        @Ionuț

        Aici este vorba de o manevră politică internațională foarte abilă. Elitele pregăteau demult ecumenismul in taină; Imediat după ’67, după înfiinţarea statului Israel. Și aveau nevoie de astfel de jocuri, ca să pară ei protectorii tuturor religiilor. De ce crezi că Bush tatăl l-a invitat pe Părintele la casa albă? Gândește-te că ei fac parte dintre luciferienii cei mai inraiti, Skull&Bones. Pentru mine, propunerea lor de a-l elibera ca și cum ar fi venit de la diavolul in persoană. Și vrăjmașul nu face nimic pe gratis.

        Apreciază

  4. adrian t. said, on decembrie 3, 2016 at 4:56 pm

    ‘Ca cel ce nu dupa asezamantul Bisericii celei Sobornicesti creade, sau sa impartaseste prin lucrurile cele necuvioase cu diavolul, necredincios iaste.’

    SF. Ioann Damaskin

    Apreciază

  5. Mirela said, on decembrie 5, 2016 at 11:18 am

    http://www.apologeticum.ro/2016/12/staretoiul-hariton-impune-ierom-tihon-sa-pomeneasca-ereziarhul-teofan-altfel-va-fi-dat-afara-din-manastire-oameni-buni-haideti-sa-alungam-acest-staretoi-talhar-din-manastirea-parintelui-justin/

    „ÎN SINAXA staretul Hariton Negrea a propus excluderea din manastire a ieromonahului TIHON, deşi canonul spune urmatoarele: EGUMENUL SĂ NUI GONEASCĂ PE CĂLUGĂRI DIN MĂNĂSTIRE. Nu se cuvine ca egumenul să scoată culionul ucenicului şi să-l alunge pe acesta din mănăstire. Din 45 de voturi au fost 7 pentru excludere,5 abtineri,33 de voturi pentru a fi canonisit cu canonul ales de staret, care este a sluji cu toti preoti in sobor care pomenesc episcopul semnatar in creta. În cazul in care ieromonahul Tihon nu va sluji (SI NU SE VA LEPADA DE ADEVAR) ATUNCI VA FI DAT AFARA. Din 80 de calugari au fost prezenti doar 45.
    Prima masura pentru a-l prigoni a fost indepartarea lui din biserica, sâmbata, de la pomelnice, pentru a fi izolat de popor si pentru a nu putea spune pe viitor credinciosilor adevarul de credinta.”

    Apreciază

    • el said, on decembrie 5, 2016 at 11:44 pm

      Mirela

      harito e desigur omul SITEMULUI!

      dar NU PUTEM sa cere asa ceva ca facatorii de dezordine!

      Par Tihon daca e intelept TREBUIE sa PLECE , daca vrea sa se mantuiasca, si pt ca el NU a priceput singur aceasta, Dumnezeu in MAREA lui GRIJA si DRAGOSTE t el il sileste sa faca CEEA ce II este de folos !

      NU se va pierde pt atata sufletul par Tihon, NCODEUM; DIMPOTRIVA!
      … CAZUTA si PIERDTUTA e man Petru Voda !

      securistii sunt „domnii „ei, si cine e intelept FUGE de acolo !

      Apreciază

      • Mirela said, on decembrie 6, 2016 at 9:37 am

        el

        Aşa este, nici un călugăr care l-a ales pe Dumnezeu nu mai poate trăi într-o comunitate de apostaţi, lucru pe care l-a văzut clar părintele Antim Gâdioi.
        Deci, nu decizia sinaxei mă miră, căci nu ne puteam aştepta la altceva, ci m-a mirat faptul că am văzut, într-un material video postat de un comentator, faptul că însuşi Părintele Justin Pârvu, întrebat de către mitropolitul Teofan pe când era pe patul de moarte cine vrea să îl urmeze la conducerea mănăstirii, a răspuns repetat că Hariton de la Durău. Nu ştiu cum se explică, mă gândesc că a fost forţat, căci e şi nefiresc să alegi la stăreţie un călugăr din altă mănăstire, mai ales dintr-un cuib de ecumenişti. Îmi amintesc că am citit că Părintele Justin a fost ameninţat în chestiunea asta cu desfiinţarea mănăstirii, că i s-a impus un stareţ, dar nu am reţinut pe cine voia el şi cine i-a fost impus. În orice caz, dacă Hariton e cel care i-a fost băgat pe gât cu ameninţări, mi se pare o mare mârşăvie din partea lui Teofan să-l şi înregistreze pe părinte, ca şi cum ar fi voia lui să-l urmeze trădătorul de Hristos Hariton.
        Doamne fereşte de aşa stareţ al lui antihrist!

        Apreciază

      • el said, on decembrie 8, 2016 at 8:44 pm

        Mirela

        la fel putem specula si despre Parintele Cleopa si alegerea lui ca „monah” luat sub propria mantie a LEPADATURII ciobotea !
        daca acesti Parinti au facut ceva care noua ni se pare la un moment dat „smintitor”, sa avem rabdare si sa NU ne tulburam, ca ei ca oameni duhovnicesti poate au avut” socotelile” lor , iar noi (acum) poate suntem prea mici( la intelegere) ca sa le pricepem sensul

        gandeste-te la faptul ca si Hristos INSUSI A ALES ca Apostol pe …iuda !… desi STIA si sufletul lui si „lucrarea” lui viitoare ….

        ..poporul ro. si.a agonsit singur „clerul” de care este vrednic !.. pentru CEI DREPTI din poporul Lui Dumnezeu insa sunt alte SOCOTELI ! … sa nu ne tulburam , NIMIC NU se intampla FARA Voia Lui Dumnezeu.

        Apreciază

      • Mirela said, on decembrie 8, 2016 at 10:27 pm

        el

        Poate nu ştii sau nu îţi aminteşti, dar cred că unii pot confirma că după moartea Părintelui Justin s-a discutat despre faptul că a fost ales un stareţ, deşi părintele a dorit alt stareţ. Stareţul actual fiind Hariton, ar reieşi că nu pe el l-a dorit Părintele Justin ca urmaş. Iar dacă vedem ce face Hariton şi ţinem cont că a venit de la Durău, cuib ecumenist consacrat al lui Daniel, avem mai multe motive să ne întrebăm de ce l-ar fi ales tocmai pe el?
        De aceea, m-a mirat înregistrarea cu Părintele Justin zicându-i de pe patul de moarte lui Teofan că-l vrea pe Hariton de la Durău. Părerea mea e că nu l-a vrut, dar Teofan nu numai că l-a obligat cumva să-l accepte pe Hariton, dar l-a şi făcut pe părintele Justin să spună cu gura lui că l-ar vrea pe el. Şi aşa, cu „dovada”, Teofan a putut să joace rolul de ascultător al duhovnicilor neamului.
        Părintele Justin l-a trimis pe părintele Pamvo să construiască schitul de la Rădeni, iar când părintele Pamvo i-a replicat că nu are pentru cine să-l facă, întrucât nu ar veni nimeni, Părintele Justin i-a răspuns că va veni o zi în care biserica de la Rădeni va fi plină, ceea ce s-a adeverit după Creta. Dacă Dumnezeu i-a descoperit că va veni o vreme când biserica de la Rădeni va fi plină, dacă i-a descoperit că vom merge mult până să găsim o liturghie curată şi că ierarhii ne vor vinde, oare i-a ascuns ce hram poartă Hariton? E logic să vrea ca stareţ un călugăr din altă mănăstire, ba încă una ecumenistă? Şi l-o fi dorit tocmai pe Teofan la căpătâi, ştiindu-se ce părere avea despre el?
        Mă îndoiesc. Îmi pare rău că nu am reţinut pe cine a vrut Părintele Justin ca stareţ, dar înclin să cred că nu pe Hariton.

        Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.