Saccsiv – Weblog

Parintele ADRIAN FAGETIANU despre CORNELIU ZELEA CODREANU

Posted in Uncategorized by saccsiv on Decembrie 1, 2016

capitanul-miscarii-legionare-corneliu-zelea-codreanu-la-nunta-sa-focsani-14-iunie-1925

   Parintele Adrian Fageteanu:

Da, da. Era preşedintele studenţimii pe toată ţara, un om minunat, Şerban Milcoveanu, care trăieşte şi acum, în Bucureşti. Are foarte multe scrieri tipărite despre cel pe care- l urăsc cel mai mult francmasonii şi jidanii – el era cel mai apropiat de Corneliu Codreanu. Eu mergeam la Rarău când eram elev. Părintele stareţ Efrem totdeauna- mi spunea: „Măi Alexandre, ce mă fac? N- am decât două chilii şi bucătărie, şi, când vin credincioşii aici, unde să- i culc când plouă, când e frig, când e ceva?” Eu mai glumeam cu el, de multe ori, zicând că eu mi- am ales „hotelul fân”. Odată el a zis: „Măi, acuma a venit la mine Căpitanul cu o echipă de tineri. Ei taie copaci din pădure, cioplesc şi- mi fac o cabană. Acuma am să pot primi sute de credincioşi. Mâine să te scoli şi tu mai de dimineaţă, să mergi să- i ajuţi la treabă!” „Bine, părinte, mă duc!” Dimineaţă m- am sculat, m- am dus acolo. Deodată, văd că vine cineva, într- un pulover modest, un om înalt, frumos, şi ei încep să- i cânte Ştefan Vodă al Moldovei. El îi opreşte – dar nu îi opreşte ca militarii. Eu, când am auzit că a venit Căpitanul, am crezut că e un domn căpitan de la militărie. Şi dimineaţă, când mă duc acolo şi încep ei să cânte Ştefan Vodă, el îi opreşte, dar foarte fin. Militarii spun: „Tăceţi!”, însă el a spus: „Vă rog frumos să cântăm ceva lui Dumnezeu, nu mie”. Şi el începe aşa: „Cu noi este Dumnezeu. Înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi”. Eu n- am de lucru şi spun: „Domnu’ Căpitan” – au râs toţi când m- au auzit; eu nu ştiam cine- i – zic: „Domnu’ Căpitan, ăsta e un cântec al evreilor!” „Tinere, nu! Evreii cântă aşa: «Înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi nouă, evreilor». Ăsta e cântec ortodox, că noi spunem: «Înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi lui Dumnezeu, nu nouă»!” Am rămas paf. Mi- a închis şi gura şi am înţeles că nu e vorba de un căpitan militar.
Ce fel de om era Căpitanul?
Vă spun: tot ce a făcut, a făcut împotriva ateismului comunist. Şi el, şi Moţa. Şi Şerban Milcoveanu era unul dintre cei mai apropiaţi de el. L- am cunoscut pe urmă pe Sebastian Erhan. Sebastian Erhan era cel mai vechi în Mişcarea Legionară. Pe mulţi i- am cunoscut. Iar Căpitanul, după ce mi- a spus: „Nu, tinere, ăsta e cântec creştin ortodox, să ne închinăm lui Dumnezeu”, mi- a explicat multe lucruri. Mai târziu l- am căutat eu, când plecase de la Rarău. Am ajutat şi eu la clădirea din Bucureşti. L- am cunoscut pe generalul Zizi Cantacuzino. Am cunoscut pe multe din căpeteniile Mişcării. Când au murit Moţa şi Marin, eu i-am petrecut cu trenul de la frontieră, de la gara Grigori, până în Bucureşti, unde au fost înmormântaţi. Aşa m- am apropiat mereu, mereu de Mişcare, şi acuma nu-i zi în care să nu mă rog pentru ei.
N- aţi intrat în Mişcare, totuşi, la Suceava, la congresul legionar?
Eu nicio secundă n am făcut parte din partid. Am fost numai dintre cei care se rugau pentru ei, dintre cei care luau parte la a clădi ceva, a face ceva. La congrese, la lucrări chiar riscante. V- am spus că am fost la înmormântarea lui Moţa şi Marin. Iar în puşcărie ei mă considerau de al lor.
Dar de ce n- aţi aderat, de ce n- aţi intrat în Mişcare atunci, la Suceava, la congres? 
Păi, nu eram cu ei?
Dar n- aţi aderat oficial… 
Ce înseamnă oficial?
Ca membru. 
La congres nu era niciun nelegionar. Numai legionari. Şi la Suceava, şi la Craiova, cu Şerban Milcoveanu, erau numai şi numai legionari. Şi în închisoare, şi după închisoare, toţi cu comandant am lucrat. Am lucrat şi în Fălticeni, tot cu ei. Şi- n alte părţi, tot cu ei. Dar nu făceam paradă.

[…]

Am mai citit cărţi despre cum a fost în închisoare. Şi eu nu înţeleg cum au rezistat acolo… Ştiu că mulţi au cedat, sub tortură. Cum se poate rezista în astfel de condiţii? 
Chiar mulţi preoţi, la Aiud, s- au dezis, au spus: „Noi am făcut pentru salariu, am propovăduit Evanghelia, nu credem în Dumnezeu!”
Dumneavoastră cum aţi rezistat, părinte?
Nu ştiu, n- am rezistat eu. Nu ştiu. Nu vă pot răspunde. Nu e constituţia fizică care a rezistat. În antichitate şi- n vremurile vechi, când o armată biruia pe alta, scotea amândoi ochii la toţi, numai unuia îi scotea un singur ochi, să meargă acasă, să spună ce au păţit ceilalţi, ca să nu se mai opună ţara la duşmanul respectiv. Părintele Daniil [Sandu Tudor] a fost bătut până ce l- au omorât şi l- au aruncat la groapa cu gunoi. Or, Dumnezeu vrea ca unul să nu moară, să spună la alţii ce s- a întâmplat. Nu e rezistenţa mea. Eu n- am ştiut că o să mi dea atâţia ani Dumnezeu, nici n- am cerut.
Atunci când vă aruncau cruciuliţa la gunoi… 
Da, o aruncau mereu în coşul cu gunoi. Şi eu de şapte ori m- am dus şi am luat o. Ei îmi dădeau şi peste mână, peste toate, eu nu mă lăsam. Şi i- am obosit eu pe ei.
Şi v- au lăsat- o, până la urmă? 
Mi- au lăsat- o.
Unde era asta? La care închisoare?
La Aiud.
Acolo a fost cea mai cruntă închisoare? La Aiud? 
Nu. Cea mai cruntă a fost la Piteşti, unde tot doi jidovi, Nikolski, general, şi încă un colonel jidan, i au pus să se omoare ei între ei.
Aţi fost la Piteşti? 
Nu. M- aţi întrebat care a fost cea mai cruntă închisoare.
Dar care a fost cea mai rea în care aţi fost închis sfinţia voastră? 
Aiudul. Şi la Poarta Albă, la Ostrov, Dunăre Marea Neagră, când s- a făcut canalul acela… Ne- a trimis să facem noi canalul. Şi acolo au murit foarte mulţi.

[…]

Acum zece ani, în ’96, aţi fost achitat de 37 de judecători. Tribunalul militar a dat o sentinţă de achitare… 
Curtea supremă!
Dar doi dintre judecători au avut o opinie diferită de ceilalţi. 
Doi, doi! Nu împotriva sentinţei, ci altă motivare.
Altă încadrare, la alt punct. 
Altă încadrare, da. N- are valoare. Nicio judecătorie n- a avut în vedere acest lucru.
Dar sentinţa de achitare e valabilă, aţi fost reabilitat. 
Păi, reabilitat. Dar terenul pe care l- am cumpărat eu, când mi- a trimis tata bani, ca să- mi fac casă cu pomi, cu tot ce am vrut eu, mi s- a luat şi nu se mai dă…
Cu cei din alte loturi v- aţi întâlnit în închisoare? Pe Nicu Steinhardt, pe părintele Steinhardt, l-aţi cunoscut?
Pe el nu l- am cunoscut.
Nici pe Valeriu Gafencu? 
Ba da. L- am cunoscut şi pe [pastorul Richard] Wurmbrandt şi, spre deosebire de toţi care l- au cunoscut, eu mi- am dat seama că- i şarlatan. Spre deosebire de toţi ceilalţi, eu am afirmat şi- am dovedit şi la toţi ceilalţi: e viclean şi şarlatan!
Ştiţi că era să iasă pe locul întâi, dintre cei mai mari români?
El, când suferea cu plămânii, ceilalţi, deşi nici ei n- aveau mâncare să supravieţuiască, i- au dat lui. El a spus: „Prima dată când ies din puşcărie, am să mă botez ortodox!” – a spus o numai de formă. Pe urmă, ştiţi ce a declarat el? Dacă eu sunt evreu şi puteam să primesc pachete câte vreau de la JOINT [sistemul mondial de ajutorare a evreilor], de ce să iau eu de la un legionar mâncare? Vedeţi ce fals?
Şi pe Valeriu Gafencu cum l aţi cunoscut?
L- am cunoscut, dar am stat foarte puţin lângă el. Pe cine am admirat eu cel mai mult dintre toţi puşcăriaşii a fost un ţăran, Ilie Imbrescu, din comuna Socetu, de aici, aproape, lângă Roşiorii de Vede. Pentru că, orice i- ar fi făcut, ori îl băteau, ori îl omorau, el niciodată nu şi- a schimbat poziţia lui de creştin şi român. Român, român! Cea mai mare pildă de statornicie. Mântuitorul a spus aşa: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie, la Ioan Botezătorul? O trestie bătută de vânt? Nu! Un stâlp care, orice ai face împotriva lui, nu se mişcă şi nu se schimbă”.
L-aţi cunoscut pe Mircea Vulcănescu?
Nu. Adică ştiam de el, dar n am stat în aceeaşi celulă.

[…]

Cu părintele Sofian aţi fost în celulă?
Nu.
Nici cu părintele Stăniloae? 
Cu părintele Stăniloae am fost. Cel mai mult am stat cu Vasile Voiculescu, poetul, împreună.
Ce fel de om era Vasile Voiculescu? 
Nu numai smerit, modest, dar de o blândeţe serafică. De o bunătate şi o blândeţe serafică. Odată, nişte caralii – ăia erau securiştii care ne păzeau – l- au pus să ducă un butoi mare, or, el era slab, firav, nu putea. Şi i- au spus: „Dacă nu poţi să munceşti, n- ai dreptul nici să mănânci”. Şi l- au oprit să- i se dea mâncare de la bucătărie. Şi aşa, cu mâncarea aceea, mulţi au murit de foame. Nici aceea n- au vrut să i- o dea. Şi atunci noi, vreo câţiva de lângă el, am vrut să-i dăm din pâinea noastră – pâinea era cel mai consistent aliment, dar era atât de subţire, că noi spuneam, nu ştiu dacă în glumă sau în serios, că se vede prin ea. Adică o felie de pâine cât palma era de trei ori mai subţire decât degetul. Şi noi rupeam dintr- a noastră, câţiva, trei, patru, cinci, şase, ca să- i dăm lui. El nu voia şi eu l- am forţat: „Asta e sinucidere. Dacă nu primeşti, faci un păcat mai mare!” Şi până la urmă, a primit.
Pe părintele Mina Dobzeu l -aţi întâlnit, părinte? 
L- am cunoscut.
Dar pe Valeriu Gafencu?
N- am stat cu el, dar mereu primeam ştiri prin perete, ştiţi cum aveam, telegrafie fără fir la pereţi, ştiam morse…
Deci, comunicaţi cu ceilalţi… 
Da, comunicam.
Şi cum era Valeriu Gafencu? 
Nu era numai el! De el s- a vorbit mai mult, dar erau mulţi de ăştia. V- am spus că eu am stat cu un ţăran de lângă Roşiorii de Vede, din satul Socetu, pe care l- am admirat mai mult decât pe Gafencu şi pe toţi. Ăsta era ţăran simplu, dar atât de altruist şi atât de hotărât, de statornic, orice îi făceau, ori îl băteau să- l omoare, orice, el nu şi schimba atitudinea deloc, niciodată.
Dar Arsenie Papacioc? 
Cu el de trei ori am fost împreună în închisoare.
Şi cum era părintele? 

El era mai… Hai să vă spun şi asta, deşi n- aş fi vrut. Mişcarea Legionară ştiţi de cine a fost înfiinţată, nu?
[Corneliu] Zelea Codreanu. 
Da. Şi v- am spus că el ne- a tâlcuit de ce a făcut- o: a făcut- o pentru apărarea Ortodoxiei. El nu era antisemit niciodată, niciodată, nici o secundă în viaţa lui! Dar, între legionari, mai ales după moartea lui Codreanu, s- au ivit alţii, care nu erau de acord cu Zelea Codreanu. Mai ales când a venit Horia Sima la conducere, s- au ivit şi antisemiţi. Când eram eu elev la Cernăuţi şi student la Cernăuţi şi la Drept şi la Teologie, antisemiţi erau foarte puţini studenţi, numai cei ai lui A.C. Cuza. A.C. Cuza ştiţi cine era, da? Un profesor universitar care, fiind descendent din familia Cuza, era un fel de reacţie la francmasonul care a fost domnitor – şi care a secularizat averea mănăstirească! Şi fiindcă acela, în Franţa, a absolvit academia cea mai mare, Moulin Rouge – deci, nu era numai cel mai mare beţiv şi destrăbălat, curvar, şi tot antihrist, anti, anti, antihrist –, de aceea l- au ales francmasonii domnitor. Şi atunci el, făcând parte din familia Cuza, a vrut să facă ceva împotriva francmasoneriei şi a ateilor. Şi el a dat la tineri zvastica. Nimeni n- a vrut zvastica, nici legionarii, nici alt partid din ţara noastră, numai A.C. Cuza. De aia a avut foarte puţini partizani, câţiva de unde era el profesor universitar. Fiind mulţi legionari în puşcărie, foarte puţini erau antisemiţi, foarte puţini. Abia târziu, după revolta aceea a lui Horia Sima împotriva lui Antonescu, s- au ivit antisemiţi. Până atunci nu erau.

Cititi va rog mai multe la:

Prima parte din cartea „Parintele Adrian Fageteanu – Viata mea. Marturia mea”

Sa ne amintim si de:

Parintele Justin Parvu

Despre Corneliu Zelea Codreanu si Legiunea Arhanghelului Mihail, istoricii nostri mai vechi sau unii mai noi au avut grija sa denatureze adevarul. Au facut-o cu un scop: generatiile care le-au urmat (sau vor urma) sa nu stie adevarata istorie a romanilor. Nu s-a scris “fara ura si partinire”, asa cum ar trebui sa o faca adevaratii istorici.

Corneliu Zelea Codreanu a fost inca din timpul vietii sale o legenda, iar moartea sa, care a fost o jertfa – “cea mai scumpa dintre nunti”, cum spunea cantecul legionar, a facut ca proiectarea sa mitica sa capete o deosebita profunzime. Corneliu Zelea Codreanu si Miscarea Legionara au fost insa si o realitate care apartine istoriei romanilor. N-o putem neglija si trebuie sa o intelegem. Mai mult, Corneliu Zelea Codreanu a intrat intr-un panteon al mitologiei romanesti, unde trebuia demult sa-si afle locul.

Ma bucura faptul ca se studiaza acest fenomen si marturiile noastre, ale celor care mai traiesc, putini intr-adevar, pot ajuta la descrierea unei istorii care n-a beneficiat pana nu demult decat de un singur fel de prezentare, bineinteles, negativa. Caci cei care au scris erau dusmanii miscarii, cei carora le era frica de ea si ma mira faptul ca inca le mai este, astazi cand tinerii din “Fratiile de Cruce” de la sfarsitul anilor ’30 sunt octogenari sau nanogenari. Sunt tot mai putini astazi dintre cei care au trait acele vremuri si au crezut in biruinta legionara si marturia lor nu trebuie sa se piarda.

Tinerii legionari erau credinciosi si au crezut in rolul crestin al Miscarii. Dupa ani sau chiar zeci de ani de temnita grea, multi dintre supravietuitori s-au indreptat catre manastiri. Aici si-au aflat linistea, loc de rugaciune, nevointa si curatenie. Candva, Codreanu gandea ca ultim mijloc, retragerea in munti, caci de veacuri, romanul a primit lupta in munti si codri. Astazi, muntele si manastirile sale raman doar locurile unde romanul lucreaza pentru mantuire. Pentru mantuirea neamului nostru. Aceasta este lupta noastra.

Parintele Arsenie Papacioc

Nu putem gandi Miscarea Legionara fara voia lui Dumnezeu; deci a fost voia lui Dumnezeu chiar daca a plecat de la niste cauze materiale istorice.

Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

Tinand cont de cati martiri a dat, cred ca a fost de la Dumnezeu, dar oameni fiind, au facut si greseli.

Parintele Ilarion Felea

Nu am facut politica si nu sunt legionar, dar vorbesc ca preot: Miscarea legionara va birui sigur, caci:

  1. a cucerit tinerimea tarii
    2. are un cap care stie ce vrea si e ascultat
    3. are la temelia ei adevarul, credinta si dragostea crestina si impotriva acestora nu avem nicio putere.

Monahul Athanasie Stefanescu spunea despre idealurile si “omul nou” pe care il dorea Corneliu Codreanu ca baza a “Romaniei legionare”:

Telul final nu este viata, ci Invierea. Invierea neamurilor in numele Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Neamul este, deci, o entitate care-si prelungeste viata si dincolo de pamant. Neamurile sunt realitati si in lumea cealalta, nu numai in lumea aceasta. Acest student (Corneliu Zelea Codreanu) a indrumat generatia lui avand ca arhetip pe Hristos. Lupta a fost grea, acerba, cerand sacrificii pentru credinta lor in Dumnezeu si neamul romanesc, tineretul a fost supus la un experiment unic in lume, cunoscut sub numele de experimentul Pitesti, unde toti au fost prabusiti ca asa era reteta. Dar in fata lui Dumnezeu nu conteaza caderile, ci ridicarile. Preotul Calciu a fost unul dintre acestia. Generatia acestui student, in verde imbracata si la icoane inchinata, a fost martirizata cum n-au fost decat crestinii din primele secole. Din randurile ei ridicandu-se pe treptele cele mai inalte ale eroismului si chiar sfinteniei. Daca in iuresul luptei au fost si greseli, sa nu se uite ca una este individul cu instincte morbide, care ucide dragul de a ucide si alta  este individul care lupta in numele cetatii si al tarii, care a fost dintodeauna declarat erou.

extras din cartea Realitatea unui mit: Corneliu Zelea Codreanu

IPS Bartolomeu Anania

Marturisesc insa ca in “Fratia de Cruce” din Seminar nu se facea politica, nici antisemitism, ci doar educatie, si ca nu am avut de invatat decat lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam si de patrie, corectitudine, disciplina in munca, cultivarea adevarului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu.

Cititi va rog si:

Apologeticum:

PREZENT: Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu la 78 ani de ani în Garda cerească

Daca mai stiti de vreun blog ortodox care sa fi scris zilele acestea ceva despre Capitan, va rog sa-mi dati un semn.

 

29 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. eulescu said, on Decembrie 1, 2016 at 7:55 am

    Pray for Malaysia children, stop organs donation, stop organs mafia, stop donating organs, keep your children safe!!!
    https://thecoverage.my/news/horror-images-alleged-organ-farm-malaysia-thailand-border-shocks-social-media/

    Apreciază

    • calin said, on Decembrie 5, 2016 at 10:28 am

      Pt a intelege cei care nu stiu ce inseamna acel ”Stefan Voda al Moldovei”, este vorba despre un cantec intrat in folclorul legionar, avea titlul Marsul Legionarilor Vranceni.

      Iata versurile:

      STEFAN VODÃ
      (Marsul legionarilor Vrânceni)
      de Al. I. Popescu

      Stefan Voda al Moldovei,
      Fost–a pela noi prin munti,
      Si–a gasit în codrii nostri,
      Soimi viteji, razboinici multi.

      Tot asa tu Capitane,
      Urca pe–ale Putnei vai,
      Si–ti vom da batalioane
      De legionari flacai.

      Stim ca Tu de multa vreme,
      Aprig lupti ca un erou,
      Sa scapi tara care geme
      Si sa–i dai un suflet nou.

      Sa ne scapi pe noi taranii
      Care suferim din greu,
      Caci tâlharii si jidanii
      Ne tot sug mereu, mereu.

      Tudora Vrâncioaia este,
      Numele ce–l purtam noi
      Caci strabuna din poveste,
      Ne–a dat sânge de eroi.

      Acel sânge pentru tine
      Gata suntem sa–l varsam,
      Caci mareata clipa vine
      Tara sa ne–o aparam.

      Tu, Codrene esti nadejdea
      Ce ne–a dat–o Cel din cer,
      Tu ne spulberi desnadejdea,
      Tu si Garda ta de Fier.

      Ia cum stii în mâna cnutul
      Si Românii nu mai pier,
      Caci vor sta mereu sub scutul,
      Mândrei noastre „Garzi de Fier”.

      Apreciază

  2. guti flo said, on Decembrie 1, 2016 at 9:20 am

    Cat de frumosi sunt acesti oameni si cat de frumoasa este jertfa lor ! ……Sfintii lui Dumnezeu!
    Toata stima si admiratia pt ei, in frunte cu Capitanul….faptele lor vorbesc de la sine, ei sunt modelele care trebuie sa le urmam dupa puterea noastra…
    Doamne ajuta.

    Apreciază

    • calin said, on Decembrie 5, 2016 at 10:31 am

      Recomand in context si un video pe care l-am revazut de curand:

      Parintele Atanasie Stefanescu Despre Demnitate

      Apreciază

  3. Mihai Titi said, on Decembrie 1, 2016 at 9:41 am

    Vesnica pomenire martirilor si mucenicilor neamului romanesc!!!

    Apreciază

  4. Iustin said, on Decembrie 1, 2016 at 10:37 am

    off topic

    Apreciază

  5. Iustin said, on Decembrie 1, 2016 at 10:38 am

    primul A.I. romanesc care invata in functie de ce i se spune de cate ori i se spune
    asadar daca la intrebare „romanii sunt pro lgbt?” I se raspunde ca da de 100 de ori atunci el asta o sa stie

    https://rombot.ro/

    Apreciază

  6. Aly Aly said, on Decembrie 1, 2016 at 11:12 am

    Ceea ce n-au inteles cei care l-au omorat e ca l-au facut mai puternic.
    Eu il iubesc oricum si imi invat copii sa-l iubeasca si pe el si pe toti Sfintii inchisorilor , deci au invins.
    Bolsevicii au fost invinsi adevarul a iesit la suprafata , nu au putut ascunde lumina sub obroc.

    Apreciază

  7. unu1 said, on Decembrie 1, 2016 at 12:22 pm

    LA MULTI ANI TUTUROR ROMANILOR (CRESTIN ORTODOCSI) !!!

    Apreciază

  8. I said, on Decembrie 1, 2016 at 5:19 pm

    Ajutati-ma va rog frumos, daca puteti, dati un link la vreun document despre C.Z.Codreanu, cu informatie veridica. Va multumesc!

    Apreciază

  9. mircea.v said, on Decembrie 1, 2016 at 5:46 pm

    Si cine vrea sa inteleaga si mai mult din ML si ce a insemnat ea, sa citeasca
    „Imn pentru crucea purtata” – Virgil Maxim.

    Parintele Calciu a zis ca au facut si greseli, dar, ca au fost cei mai buni. Nu exista om fara de greseala.

    Apreciază

  10. mircea.v said, on Decembrie 1, 2016 at 7:05 pm

    pt „neica nimeni” & comp un rezumat f scurt despre ML si contextul social-politic al acelor ani.
    Este f interesant.

    Virgil Maxim – Imn pentru crucea purtata
    Doctorul Topa – marturie din inchisoare
    (1952, Jilava)

    Într-o zi, ne-a fost aruncat în camera, ca o zdreanţă, un bătrân numai piele şi oase, bolnav şi gângav în vorbire. Defecţiunea nu o avea din naştere, ci din cauza suferinţelor indurate. Distrofia era evidenta. L-am oblojit şi am început sa vorbim cu dansul. Nu putea deschide gura complet, mai mult bolborosea sau şuiera cuvintele printre cei câţiva dinţi care-i mai rămăseseră.
    Acest cadavru viu era profesorul universitar dr. Topa, ortoped, somitate a medicinei româneşti, descendentul unei familii de macedoneni. Avea multe lucrări şi inovaţii în tehnica operatorie ortopedica, era cunoscut pe plan european şi international. A fost o perioada vice-preşedintele Asociaţiei Europene de Medicina.
    Urmărit de securitate pentru atitudinea anti-atee şi naţionalistă în Universitate, trăise fugar prin casele prietenilor din Bucureşti. Operase în clandestinitate zeci de accidente, la lumina lămpilor de petrol, prin beciuri, magazii sau şoproane. Pentru a nu pune în primejdie pe cei care îl ocrotiseră, se predase. Ca orientare politica a fost un adept al lui Iorga, căruia i-a fost secretar si prieten de familie, dar a fost acuzat de spionaj, legionarism şi tot felul de acţiuni îndreptate împotriva partidului. Groaznic maltratat şi înfometat, când au socotit ca persoana lui nu mai constituie un pericol, l-au condamnat si l-au aruncat în groapa comuna a celor vii, în Jilava. Moralul ridicat l-a ajutat sa-şi recâştige repede şi fortele fizice.
    După vreo doua săptămâni, când a început sa vorbească clar, deşi dantura distrusa ii crea probleme de dicţie, era o adevărata plăcere sa îl asculţi. Îşi presăra prelegerile de medicina, dar mai ales cele de istorie naţională şi europeana, cu anecdote sau întâmplări inedite, din lupta de culise a partidelor politice dintre cele doua războaie mondiale, care dădeau un farmec deosebit expunerilor sale. Cineva l-a întrebat într-o zi:
    -Domnule profesor, de ce va acuza securitatea de legionarism dacă dumneavoastră eraţi iorghist?
    -Domnilor, acest fapt comporta o discuţie mai amplă. Dar eu am sa va spun pe scurt nişte fapte pe care lumea, în general, nu le cunoaşte. Mai mult încă, este acum tendinţa de a fi şterse complet si din amintirea celor de buna credinţă şi de a fi înlocuite cu minciuni, care sa conducă la confuzii şi acuzaţii împotriva luptei cinstite a acelora care au declarat bătălia în chip organizat împotriva comunismului şi ateismului, nu numai la noi în ţară, fiindcă semnalul a fost dat pentru toata lumea.
    Profesorul Nicolae Iorga, prin toata activitatea lui didactica si publicistica, este mentorul spiritului de apărare a neamului romanesc împotriva ideilor de cosmopolitism si alterare a specificului natinonal şi creştin. De aceea toţi romanii creştini l-au iubit. Studenţii lui la Iaşi şi la Bucureşti îl adorau.
    Tinerii care s-au legat prin jurământ în fata lui Dumnezeu în pădurea Dobrina şi şi-au luat ca patron mai târziu pe Arhanghelul Mihail, sa lupte împotriva comunismului, Corneliu Zelea Codreanu, Ionel Mota şi ceilalţi, erau hrăniţi cu laptele acestei mame spirituale. Cum comunismul era creaţia iudaica pentru îngenuncherea neamurilor, elementele de vârf ale acestei lupte anti-iudeo-masonice şi anti-comuniste, trebuiau anulate. Fie prin compromiterea morala, sociala şi politica, fie prin scoaterea din lupta prin acuzaţia de extremism naţionalist, fie prin lichidare fizica.
    Iorga era o somitate culturala de probitate morala invulnerabila, singura formula de compromitere a lui era atragerea şi implicarea in politica de partid, în arena aceasta unde oricine îşi poate frânge gatul la cel mai mic pas făcut greşit. Argetoianu, care era deja mason, a fost pana care a gâdilat slăbiciunea lui Iorga. Căci avea şi acesta o slăbiciune, un păcat. Era cam mândru de el. Poate nu fără acoperire. Adversarul aceasta slăbiciune ţi-o speculează si prin ea te darama.
    I-a sugerat ideea ca împreună cu el sa scoată ţara din impasul politic si economic al perioadei critice a anilor 1925-1930. Prin formula politica Iorga-Argentoianu, Iorga a fost împins în fata, iar masoneria, stăpână pe forţa financiara, a sabotat şi zădărnicit toate eforturile lui, compromiţându-l în imposibilitatea de a realiza scopul propus. Economia s-a prăbuşit în asa fel încât condiţia de viata a populaţiei ajunse la exasperare. Salariile n-au fost plătite aproape un an de zile, determinând proteste şi manifestaţii de strada ale învăţătorilor, ţăranilor, profesorilor şi funcţionarilor, împotriva politicii lui Iorga. Învăţătorilor, Iorga le-a spus sa cante cu vioara la horele ţărăneşti sau sa vândă ţigări. Îndemnat sa nu cedeze de cei ce trăgeau sforile în spatele lui, Iorga a devenit dezagreabil opiniei publice româneşti.
    Tineretul legionar a simţit cel mai acut compromiterea lui Iorga. Căpitanul i-a trimis scrisoarea prin care-i atrăgea atenţia asupra greşelii de a se aventura în politica, compromiţând personalitatea sa şi ideea naţionalistă, pe care o reprezenta.
    Iudeo-masoneria a avut astfel un argument prin care sa pună în conflict pe Iorga cu proprii săi copii spirituali. Mândria lui nu a putut accepta lecţii de politica şi naţionalism din partea celor pe care-i crescuse în acest spirit. Deşi legionarii au încercat sa tempereze amorul propriu jignit, Iorga a fost hrănit cu aversiune împotriva celor care avuseseră curajul sa-i atragă atenţia asupra primejdiei care pândeşte ideea naţionalistă. Pentru a putea lovi în ceea ce pana atunci iubise, Iorga a devenit mason.
    Mulţi politicieni căzuseră în bratele iudeo-masoneriei, în special pe formula liberala. Pentru ţărănişti s-a găsit alta modalitate de compromitere, din care sa reiasă o viitoare acuzaţie. Maniu era pe plan moral un incoruptibil; sub masca libertăţii ideilor politice, i s-a băgat sub aripa, prin fracţiunea Mihalache, o formula de stânga extremista, comunista. A urmat compromiterea cu “afacerea Skoda” în care acoliţii lui avuseseră rolul principal.
    Legionarii s-au găsit la un moment dat în lupta cu toate formulele politice din ţară care făceau, conştient sau inconştient, jocul iudeo-masoneriei. Semnalul de alarma a fost dur, dar cinstit. Suprimările lui I.G.Duca şi Armand Călinescu nu au fost, asa cum se spune, crime, ci pedepse juste in numele neamului care nu se mai putea apăra prin instituţiile oficiale care erau în mâinile celor fără Dumnezeu. De aceea au şi suportat consecinţele acestor acte, nu fugind, nici ascunzându-se sau negând, ci asumându-şi răspunderea lor. Duca şi Călinescu îşi luaseră obligaţia în fata lojilor masonice sa distrugă spiritualitatea românească şi sa împartă ţara cu străinii. Aceasta a fost politica titulesciană şi carlistă.
    Reacţia masoneriei a fost mult mai dura, mii de legionari au fost internaţi în lagăre şi închisori. Jertfa lui Mota şi Marin în Spania, în 1937, a creat o aureola de mare cinste neamului romanesc, ca simbol al luptei împotriva comunismului ateu şi o stare de nelinişte pentru iudeo-masonerie. Carol, prin Lupeasca, dirija lupta de exterminare fizica a reprezentanţilor idealurilor creştine şi româneşti.
    Prigoana a ajuns la paroxism. Iudeo-masoneria l-a folosit pe rege în uciderea multor fruntaşi legionari; Corneliu Codreanu a fost ucis prin strangulare împreună cu alţi 13 legionari în duba care-i transporta de la Ramnicu-Sarat la Jilava. Apoi, ciuruiţi de gloanţe, au fost ascunşi sub o placa de beton, turnându-se şi var nestins peste cadavrele lor. Represaliile autorităţilor la pedepsirea lui Călinescu în lagăre, în închisori şi în fiecare judeţ au fost sălbatice: legionarii, elita sufletului romanesc, au fost ucişi, apoi aruncaţi la răspântii de drumuri. Oricâtă simpatie as avea pentru Iorga ca om de cultura, nu pot sa spun ca nu a avut contribuţia lui majoră în cazul uciderii lui Corneliu Codreanu.
    Scăpaţi ca prin minune, Mircea Eliade, Constantin Noica şi alţii au fost marginalizaţi, puşi în situaţia sa părăsească ţara sau sa intre în clandestinitate şi în catacomba tăcerii, pentru a nu declanşa altă avalanşă a crimelor împotriva celor ramaşi liberi în ţară. Împotriva lor s-a pornit o acţiune de denigrare camuflata.
    Când Hitler stăpânea centrul Europei, impunând cedarea Ardealului de Nord, legionarii l-au alungat pe Carol, recunoscând dinastia prin Mihai şi au făcut un guvern cu generalul Antonescu, fost ataşat militar în Anglia, deci anglofil. Legionarii au cerut colaborarea partidelor istorice, dar au fost refuzaţi. Au preluat răspunderea guvernării în acele împrejurări. Alegerilor libere li s-a opus Antonescu, care urmarea alte planuri. Si au stat singuri în fata nazismului hitlerist. Atitudinea lor evidenţiază dragostea de neam şi ţară, dar şi conştiinţa răspunderii în fata istoriei şi a lui Dumnezeu.
    Cererii germane de subordonare a armatei romane la războiul antisovietic, legionarii au răspuns: “România nu a făcut niciodată războaie de cucerire. A luptat pentru apărarea şi integritatea statului si pământului strămoşesc. Vom lupta pentru cucerirea pământurilor furate şi a fraţilor noştri subjugaţi din Basarabia şi Bucovina şi Ardeal şi Cadrilater. Dacă va voi cineva sa meargă voluntar mai departe în lupta contra URSS-ului, o poate face. Dar acest comunism rusesc, constituit ca putere de stat, nu poate fi lichidat acum de vreo armata. El va cădea atunci când cei care şi l-au însuşit se vor lămuri aici” ( Si a arătat cu degetul spre frunte ).
    Cererii de control economic, legionarii au răspuns: “Asa ceva nu putem admite. Va vom vinde ceea ce ne prisoseşte. Tara noastră este ciuntita şi problema refugiaţilor este foarte grea”. Dar nemţii s-au gândit sa înlăture guvernul civil legionar, lucru care intra şi în calculele lui Antonescu, şi sa-l şantajeze pe Antonescu, care apoi sa treacă cu armata si economia de partea lor.
    Un punct care a constituit baza rasturnarii legionarilor, a fost asa zisul control al averii ofiterilor superiori. Acest lucru l-au speculat nemtii. Carol, pentru a-si asigura o baza de simpatie si aparare, oferise ofiterilor superiori inlesniri de a cumpara sau a dobandi, mai ales prin casatorii, suprafete de teren agricol, paduri, balti etc. Pe altii ii facuse actionari si participanti la redevente in mai toate sectoarele industriei romanesti: uzine, mine, petrol etc. Peste noapte acestia au devenit participanti la exploatarea bogatiilor tarii, taranul si muncitorul suportand toate platile, impozitele si celelalte angarale cu sudoarea fruntii – in 1937, un taran trebuia sa vanda o caruta de grau sau o pereche de boi pentru plug ca sa-si cumpere incaltaminte pentru familia sa. In acelasi timp nemtii au facut presiuni directe asupra lui Antonescu, pentru a-l convinge ca vor castiga razboiul si ca daca nu se aliaza cu ei, vor ocupa tara.
    A avut loc si pregatirea psihologica a populatiei, caci in timpul acesta a fost ucis Iorga. Eu, care sant iorghist, pot sa afirm ca nu legionarii l-au ucis pe Iorga. Asasinul, Traian Boieru era numele lui, nu a fost legionar cinstit sufleteste. A mai gasit un asa zis legionar, un prostanac, pe Cojocaru, si l-au omorat pe Iorga la Strejnic, langa Ploiesti, apoi au fugit.
    De aici puteti sa intelegeti de ce toata organizatia legionara, in frunte cu Horia Sima, nu si-au revendicat aceasta crima. Pentru ca legionarii nu au fugit niciodata de la locul de pedeapsa, data in numele dreptatii. Nici Nicadorii, nici Decemvirii si nici Pedepsitorii lui Calinescu n-au fugit de raspundere. Boieru a aruncat o pata atat de mare asupra acestor luptatori ai dragostei de neam, care, speculata de adversari, constituie pana astazi piatra de poticnire, chiar si pentru cele mai cinstite cugete. Mai mult, oricine vrea sa-si acopere faradelegile proprii, arata spre legionari.
    Speculand si aceasta intamplare, oamenii masoneriei si ai nemtilor, caci interesele acestora coincideau, au dezlantuit campania de denigrare si au creat conflicte artificiale in toate zonele tarii intre autoritatile legionare si politicieni. Atunci a fost pusa la cale inlaturarea legionarilor. A fost convocata la Bucuresti o intrunire la care au fost obligate sa fie prezente toate autoritatile legionare: prefecti, sefi de judete etc., in ziua de 21 ianuarie 1941. In timpul acestei intruniri, militarii, avand spatele acoperit de nemti, au ocupat institutiile publice in capitalele de judet si in orasele principale.
    Legionarii ramasi acasa au incercat sa protesteze, dar si-au dat seama ca s-ar putea declansa un razboi fratricid. Au cedat, nu inainte de a atrage atentia Generalului ca prin aceasta tradare a intereselor neamului, floarea Romaniei va pieri pe coclaurile Rusiei, economia romaneasca va subventiona razboiul pe care nemtii il vor pierde, pentru ca lupta lor nu este de a aduce biruinta crucii lui Hristos, ci de a castiga un spatiu vital pentru ei, cu toate nedreptatile provocate statelor ocupate: Cehoslovacia, Austria, Yugoslavia, Polonia si neglijand faptul ca evreii din America, sponsorii materiali si spirituali ai comunismului din intreaga lume, nu vor lasa ca nazismul sa triumfe si vor interveni pentru a-si salva fratii de sange din URSS. Nemtii si noi vom fi acuzati ca am participat alaturi la lupta.
    Actiunii de inlaturare a legionarilor, Antonescu si antonescienii i-au zis rebeliune legionara. Impotriva cui facusera legionarii rebeliune? Impotriva propriului lor regim politic? Sa fim seriosi, domnilor. Arestati, condamnati la ani grei de inchisoare [nota mea; mai putin asasinii lui Iorga], acuzati printr-o lucrare masluita, „Pe marginea prapastiei”, ca au ucis la abator sau in alte puncte ale Bucurestiului evrei si militari, au fost stigmatizati ca cei din urma raufacatori.
    Liberalii, care l-au sprijinit pe Carol in actiunile criminale, taranistii, care au oplosit in aripa lor stanga pe comunisti, ca si ofiterii superiori, platesc actul propriei inconstiente sau relei intentii. Atentiona Corneliu Codreanu conducerea de atunci ca va fi vinovata de dezastru, cand tara va cadea sub jugul comunist. Conducerea tarii n-a stiut sa realizeze concordanta intre realitatea materiala si idealul spiritual al acestui neam, ci si-a trait viata de huzur si nepasare fata de cerintele lumii romanesti. Proorocirea lui Corneliu Codreanu prevăzuse prăbuşirea statului roman, determinată de inconştienta conducătorilor, mai ales a lui Titulescu, agentul numărul unu al iudeo-masoneriei de la acea data: “Daca vor intra trupele ruseşti pe teritoriul României, unde este mintea aceea care poate sa creadă ca ele vor pleca înainte de a ne bolşeviza, adică de a ne sataniza?”. Si proorocirea lui s-a împlinit.
    De aceea sunt porniţi evreii şi slugile lor directe, comuniştii, contra legionarilor. Pentru ca le-au deconspirat intenţiile criminale asupra neamurilor si au ridicat steagul luptei, realizand unitatea organizata pe ideea de jertfa, împotriva asasinilor spiritului şi ai trupului romanesc. E urat întreg neamul romanesc pentru ca, nu ca o lauda înfumurată spun aceasta, este singurul neam care are o unitate de credinţă: ortodoxia. Si unitatea învinge, dincolo de aparentele înfrângeri, orice maşinaţie. Legionarii de aceea erau iubiţi, pentru ca s-au fixat în aceasta valoare spirituala, care nu poate fi biruita: ortodoxia. Întrebaţi orice legionar care este idealul lui. O sa răspundă: “Dragostea în Iisus Hristos şi neam!“. Si întrebaţi-l cu ce o poate dovedi. Va răspunde “Cu moartea mea!“.
    In testamentul lui Ion Mota, am găsit o mărturisire care ne-a cutremurat; ne-a pus în fata o oglinda în care noi nu putem privi: “Eu asa am înţeles datoria vieţii mele. Am iubit pe Hristos si am mers fericit la moarte pentru El. Nu este adevărat ca dacă as fi rămas în ţară as fi fost mai de folos neamului meu. Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos. Se cutremura aşezarea creştină a lumii. Puteam noi sa stam nepăsători?“
    Nimeni, la acea data, dintre politicienii tarii nu era în stare sa intuiască, nu sa înţeleagă, valoarea acestui act în destinul neamului. Nimeni nu se ridica deasupra intereselor personale, meschine. I-am cunoscut. Pe toţi, la un moment dat, i-a apucat frica. Se vedeau puşi la zid sub povara păcatelor lor. Aveau conştiinţa vinovăţiei şi ştiau ca neamul nu-i va ierta. Legionarii au avertizat neamurile cu privire la primejdia comunista, scula iudeo-masoneriei.
    Biserica însăşi se împrospătează mereu cu martirii şi conducătorii spirituali din rândurile lor. Marii duhovnici sunt dintre ei. Uitaţi-va prin puşcării. Ei sunt cei care ţin tonusul moral-spiritual al tuturor celor în suferinţă şi care se jertfesc şi aici, în tăcere, suportând toate calomniile. “Nu sunteţi voi în stare sa omorâţi atâţia dintre noi câţi suntem noi în stare sa murim pentru Hristos si neam!” a zis Corneliu Codreanu. El era convins ca cel hrănit cu Adevărul lui Hristos, este capabil de jertfa suprema, care se multiplica şi nu încetează.
    Am fost impresionat cand a aparut cartea lui Mota, „Cranii de lemn”. In articolul „La icoana” zice la un moment: „Noi n-am facut si nu facem o singura zi in viata noastra politica. Noi santem robii unei credinte”. Lucrau in politica cu valorile moralei crestine. Aceasta a fost noutatea adusa in veacul asta dominat de rationalismul materialist. Ei coboara pe Dumnezeu pe pamant sa supravegheze actele omenesti. Este cu adevarat cea mai mare revolutie spirituala sa traiesti cu constiinta prezentei dumnezeiesti.
    Numai Apostolii, Martirii, Pustinicii, Sfintii au trait aceasta realitate ca o stare fireasca a lor. S-a facut si politica. Dar Mota sanctioneaza politica decazuta in politicianism, pe care ei n-au facut-o. Responsabilitatea fata de Dumnezeu pentru actul de conducere era politica lor. Orice lege lumeasca poate fi eludata sau calcata. Dar legea sanctiunii divine, nu! Pe aceasta trebuie sa o aiba in vedere cei ce conduc sau vor sa conduca destinele unui neam.
    Nu este adevarat ca legionarismul este totalitar. Aceste doua notiuni se exclud; ele au fost suprapuse de cei interesati sa-si apere interesele. Codreanu ar fi putut da oricand lovitura de stat, daca ar fi speculat popularitatea pe care o avea. Dar el a luptat numai in cadrul legalitatii. Daca in 1937/38 liberalii n-ar fi falsificat voturile, legionarii ar fi iesit primii. Au iesit doar pe locul trei, s-au supus conditiilor democratice.
    Cei care au crezut în Hristos şi şi-au iubit aproapele, neamul, au fost prigoniţi. Mereu vor fi oameni care vor iubi pe Hristos si pe aproapele. Si mereu vor fi prigonitori. Corneliu Codreanu a avut viziunea biruintei legionare si a murit cu aceasta credinta. Eu l-am auzit de doua ori vorbind. La inmormantarea lui Mota si Marin, cand a rostit juramantul care a cutremurat toate sufletele, zeci de mii de oameni, afara de legionari, si cand a citit o circulara la Casa Verde ca biruinta legionara este aproape.
    Acest aproape trebuie inteles in sensul in care si Hristos a spus ca „Imparatia Cerurilor este aproape, bate la usi”. Nu timpul istoric este avut in vedere, ci timpul spiritual, timpul trairii hristice in fata neamului nostru este intr-adevar aproape. Se apropia biruinta chiar din momentul in care ea a fost dorita in sufletul acestui om care a contaminat intraga suflare romaneasca cu dorinta sa. Neamul urca spre aceasta biruinta, in marsul legendar al sfintei tinereti ce se smulge din bucuriile pamantesti pentru a se bucura de cele ceresti.
    Generatia lui Corneliu Codreanu si-a facut datoria fata de Dumnezeu si fata de neam. Noi traim ca fiinta nationala, din momentul jertfelor, si avem datoria sa nu facem zadarnica aceasta jertfa. Ei vor invia! Continuu, pentru ca ei sant deja vii in sufletul neamului romanesc, pentru ca au crezut pana la moarte in invierea lui. Iar cei care i-au ucis, vor trebuie sa-si ceara iertare. Am vazut acel cortegiu al magistratilor in procesiune de penitenta la mormantul lui Codreanu. Dumneavoastra va veti da seama ca prin justitia aservita, adevarul a fost inca o data rastignit in tara romaneasca? Ei bine, cei rastigniti in numele Adevarului cheama la recunoasterea greselii, la pocainta, tot neamul. Si neamul a venit prin toti cei ce isi asuma suferinta ca rasplata pacatelor lor.
    Doctorul Topa si-a fixat ochii in perete, emotionat de ceea ce spusese.
    – De aceea, domnilor, am fost acuzat de legionarism. Cand m-au intrebat de ce-i simpatizez pe legionari, care l-au omorat pe Iorga, le-am spus ceea ce am trait eu alaturi de Iorga, nu ceea ce mi-au spus altii. Eu sant batran. Mai am poate o zi, un ceas, sau mai stiu eu cat de trait. Dar imi pare bine ca am putut spune in fata dumneavoastra, care sunteti mai tineri si care aveti datoria sa spuneti si altora aceasta marturisire. Iorga, Dumnezeu sa-l ierte, n-ar avea nimic sa-mi reproseze. L-am iubit. El n-a stiu sa ramana in dragostea celor care l-au iubit.
    Un singur lucru as fi vrut sa va mai spun: lui Antonescu i s-a întâmplat ce i-au spus legionarii. A plătit cu viata nesăbuinţa sa politica. Meritul in fata istoriei neamului este ca n-a acceptat şi n-a iscălit documentul pe care i-l puneau sovieticii in fata, sa recunoască Basarabia ca pământ rusesc şi a preferat moartea. Iar aici la Jilava, înainte de a fi dus în Valea Piersicilor pentru execuţie, a vrut sa-şi ceara iertare de la legionari. Aceasta o ştiu prea putini. O ştiu mai bine cei care l-au păzit.
    Profesorul Topa obosise. Nimeni n-a mai scos vreun cuvant. Toti au incetat orice comentariu cand dansul s-a intins sa se odihneasca. Adormise si am crezut ca a murit. Privindu-l atent am observat ca respiratia ii era linistita.
    Mi-am insemnat pe o gamela ideile acestui discurs pro veritas. Ma gandeam ca ar trebui scrise cu litere de aur pe un altar in mijlocul tarii. Dar nici un altar, de piatra sau de bronz nu poate inlocui altarul sufletului romanesc, care a pastrat, pastreaza si va pastra toate jertfele aduse de el, marturii ale vesniciei lui nestricacioase in Hristos.
    Dupa catva timp doctorul Topa a fost trimis la Aiud.

    Dialog in inchisoare, intre Virgil Maxim si un evreu.

    – Domnule Maxim, a zis Litman care ascultase foarte atent explozia mea sufleteasca, am inteles ca dumneata esti condamnat pentru legionarism. Ce raport este intre ceea ce spui acum de pe aceasta pozitie crestina si conceptia sau ideologia , daca-i putem spune asa, legionara? […]
    – Credeam ca ati inteles. Raspunsul consta tocmai in trairea conceptiei crestine in mod viu, nu numai ca ceva abstract, ca o speculatie filosofica, ci ca o forma vie, in care existenta fiecaruia intruchipeaza existenta hristica. Aceasta o propune Miscarea Legionara si incearca sa desavarseasca sub auspiciile Bisericii.
    – De ce Miscarea Legionara?
    – Pentru ca Miscarea Legionara s-a constituit ca o scoala care a dus caile Bisericii oamenilor; scoala oficiala nu mai lucreaza cu metode crestine de cunoastere si luminare, nu mai propune si nu mai dirijeaza actul virtutii in vederea mantuirii. Astfel, Miscarea Legionara suplineste ceea ce Biserica nu mai poate face prin scoala, scoala fiindu-i smulsa din tinda, integrand fiecare suflet romanesc in trupul Bisericii lui Hristos, ca pe un fiu scos din ratacirea conceptiei materialiste, iudeo-masonice, pe care o propagati subtil, dar cu multa perseverenta, intregii omeniri, prin falsa libertate a omului, libertate in robia patimilor, nu in Dumnezeu. „
    ––––––––––––––––––––––––––––––––-

    “Nu sunteţi voi în stare sa omorâţi atâţia dintre noi câţi suntem noi în stare sa murim pentru Hristos si neam!” a zis Corneliu Codreanu.

    In puscariile comuniste, legionarii au realizat ca aceasta propozitie exprima mandrie. Era o greseala.

    Gandurile lui Puiu Atanasiu:
    Pasaje din: Marcel Petrisor – Cumplite incercari, Doamne

    „Mai descoperise insa cu aceasta ocazie ca scopurile se puteau atinge, idealul niciodata, decat in Lumea de Dincolo poate, si ca cine vrea Salvarea sau Mantuirea lumii, acela trebuie mai intai cu sine sa inceapa. Si nu fara a-si infrange mandria si a-si recunoaste neputinta in fata lui Dumnezeu. Fara ajutorul Lui nu se putea. Dar nu implorandu-I dreptatea, ci mila. Pentru ca drept in fata Lui nu mai era nimeni. Si, chiar daca ar fi fost, dreptatea n-ar fi fost indeajuns pentru mantuire.
    Or, el si camarazii lui pentru ce se ridicasera? Mai trebuia insa ceva pentru a sfarsi cruciada; mai trebuia infranta mandria de a fi invingator.

    Dar Cel ce le ingaduise pe toate? El insa nu trebuia implicat in judecata, pentru ca incercarea nu fusese ingaduita decat pentru cei ce o cerusera sau avusesera nevoie de ea. SI el, si ei, generatia lui si a tuturor care aveau sa gandeasca la fel, avusesera nevoie de asa ceva.
    Salvare?! Da, dar numai cu pretul sacrificiului si numai incepand, acest proces, cu sine; cu un sine cunoscut in toate cotloanele sale, in care sa nu se mai poata ascunde in primul rand mandria, mama tuturor pacatelor omenesti.
    De aceea nici nu mai reactiona la ceea ce se petrecea in jur, el, cel care fusese atat de mandru de sine in orice succes sau infrangere chiar. In final, era infrant de propria cunoastere, recunoscandu-si propria nimicnicie in cea mai nobila aventura. Mai mult nu se putea. Si ce avea sa urmeze, pentru el, nu mai avea nici o importanta. Cel putin asa credea el atunci! Planurile celor ce supervizau si voia lui Dumnezeu nimeni nu le cunostea insa. Iar el nu se mai temea decat de ingaduita lui. „

    Apreciază

  11. ion hodor, said, on Decembrie 1, 2016 at 10:19 pm

    Saccsiv azi dimineata,am pus un com ,stii ceva?!

    Apreciază

  12. gheorghi said, on Decembrie 2, 2016 at 10:47 am

    Pentru ce a fost asasinat Corneliu Codreanu?
    Constantin PAPANACE
    (Preluare din volumul „Corneliu Codreanu: Prezent„, Editura Dacoromania, Madrid 1966)

    http://www.rostonline.ro/2016/11/pentru-ce-a-fost-asasinat-corneliu-codreanu/

    Pentru ce a fost asasinat Căpitanul?

    Căpitane, Căpitane,
    Neamul plânge cu amar
    Căpitane, Căpitane
    Țara mi te cheamă iar.

    În aceste zile de sfâșietoare durere, când neamul românesc «din Pind și până dincolo de Nistru» care luptă cu moartea, plânge și-l chiamă pe Căpitan, ne întrebăm și întrebăm pe prigonitorii noștri de ieri: pentru ce a fost asasinat Căpitanul?

    1. El a fost acela care a desfășurat de la început, în plin haos social, steagul rezistenței antibolșevice, «ridicând o barieră de conștiințe care nu va permite ca acest virus al negației să se încuibeze în sufletul românesc, căci bolșevismul lucrează din ură împotriva celor care au, și nu din dragoste pentru cei ce n’au» (Circulări, p. 62)

    2. A afirmat cu tărie credința în Dumnezeu și în primatul spiritului asupra materiei, într’un moment când egocentrismul cel mai feroce, ateismul cel mai destrăbălat și materialismul cel mai grosolan pustiau straturile noastre conducătoare, cerând intrarea în ordinea naturală: «individul în cadrul și serviciul națiunii, națiunea în cadrul și serviciul lui Dumnezeu și al legilor Sale» (Pentru Legionari, p. 326)

    3. A propovăduit ca forță propulsoare a societății, principiul dragostei creștine căci «în afară de dragoste pe care Dumnezeu a semănat-o în sufletele oamenilor ca o sinteză a tuturor calităților umane prin însuși mântuitorul Iisus Cristos pe care a pus-o deasupra tuturor virtuților, nu există nimic care să ne poată da liniște și pace» (Pentru Legionari, p. 246)

    4. A preconizat toleranța cea mai desăvârșită față de credința altora, îndemnând pe legionari numai să-și mărturisească credința proprie, fără să atace pe nimeni și fără măcar să încerce «a sdruncina în credința lor pe cei înfipți în credință cu toată curățenia inimei» (Circulări, p. 246). El așteptând biruința «de la desăvârșirea în sufletul națiunii a unui proces de perfecțiune omenească». (Circulări, p. 271)

    5. A cerut de la adepții săi «viață aspră, severă, austeră, pentru că acesta este drumul înălțării; comoditățile, îmbuibarea, luxurile, trivialitatea indică drumul decăderii națiunilor» (Circulări, p. 166), condiționând ideea de elită «de ideea de jertfă, de sărăcie, de trăire aspră și severă a vieții». (Circulări, p 125)

    6. «În Țara fugii de răspundere, sufocată de atâția pișicheri și paraziți sociali, a făcut școala omului de caracter, a omului de onoare, a omului care nu minte niciodată, a omului demn, corect, drept, voios, muncitor și cu curajul răspunderii, întronând principiul că «nici o muncă nu e rușinoasă» (Circulări, p. 58), și înlăturând de la recrutare cu desăvârșire în organizație: «pe omul haimana, făra căpătâiu, pe omul secătură, fără sănătate interioară, pe omul lăudăros, pe omul vorbăreț, pe cel cu scăderi în materie de corectitudine bănească, pe cel care n’ar putea trăi în armonie deplină» (Circulări, p. 120)

    7. A luptat pentru «înfrățirea între toți fiii neamului, a tuturor claselor sociale, cerând pentru lumea muncitoare care are foame de pâne și sete de dreptate dreptul de a se simți stăpână peste țară, deopotrivă cu ceilalți români» (Circulări, p. 185), repudiind instalarea unei clase «oligarhice și tiranice pe spatele muncitorilor de toate categoriile pentru a-i jupui literalmente de piele, fluturând continuu în aer: Patria pe care nu o iubesc, Dumnezeu în care nu cred, Biserica în care nu intră niciodată și Armata pe care o trimit în răsboiu cu mânile goale». (Pentru Legionari)

    8. A indicat linia loialității desăvârșite ca principiu de luptă de a merge numai pe căile onoarei, de a lupta, de a nu fi niciodată mișel, de a lăsa altora căile infamiei căci «decât să învingi printr’o infamie mai bine cazi pe drumul onoarei». (Cărticica Șefului de Cuib)

    9. A crezut cu tărie în neegalata armă a jertfei, singura care poate rupe cercul vicios al vendetei și în «superioritatea nepieritoare a principiului Bisericei creștine că biruința veșnică și adevărată este biruința născută din martiriu». (Circulări, p. 110)

    10. A năzuit să scoată din școala legionară «omul nou care va ști să lupte și să învingă dușmanii Patriei», adică «tot ce mintea noastră poate imagina mai frumos, spiritual vorbind, tot ce rasa noastră poate să dea mai mândru, mai înalt, mai drept, mai înțelept, mai curat, mai eroic, iata ceeace trebuie să creeze școala legionară» (Pentru Legionari, p. 233)

    Asemenea gânduri și sentimente înalte a propăvăduit Căpitanul. Și lumea românească, însetată de adevăr și dreptate, a alergat, cu entuziasm fără seamăn, spre aceste isvoare de viață nouă. Și forțele întunericului s’au alarmat! Toți cei fără Dumnezeu și fără Patrie, fiii Satanei, cei mici la suflet și slabi la gândire, paraziții, veneticii, lumea interlopă a cafenelelor, cu un cuvânt toate «căzăturile morale», care vedeau în însănătoșirea morală a vieții publice românești o primejdie pentru existența lor parazitară, s’au strâns și i-au uneltit moartea. S’a format «coaliția oamenilor cu păcate față de Neam pentru isbirea celor fără de păcate». (Circulări, p. 130) Acesta a fost sensul adevărat al convulsiunilor interne din ultimele decenii în România: lupta între moralitate și imoralitate, între lumină și întuneric, între Cristos și Satana. Încercarea acestei lumi corupte de a se prezenta …

    Apreciază

  13. Raluca said, on Decembrie 2, 2016 at 10:13 pm

    Foarte utile mărturiile document prezentate de mircea. v si gheorghi.
    ML a fost singura de genul si de anvergura ei din toate țările ortodoxe din secolul XX. Rusia era ocupată de bolșevici deja din 1917, și ML a vrut să preîntâmpine pericolul comunizării României, pericol pe care ei l-au văzut atât de mare și de evident. Și au avut dreptate.
    Nimeni nu cred că a avut curajul să facă o istorie obiectivă a ML, cu evenimentele așa cum s-au petrecut ele în realitate. Bine că s-au păstrat aceste mărturii care clarifică lucrurile.
    Nu știu dacă intrarea în politică a ML a fost inevitabilă, dacă a fost rea sau bună, dar oamenii politici au fost cei care i-au desființat. ML a făcut și greșeli, DAR multe dintre lucrurile grave de care au fost învinovățiți au fost manipulări, invenții și minciuni, pentru că nu pentru toate acestea au existat probe clare și fără echivoc în baza cărora au fost învinuiți.
    Erau ortodocși și patrioți, adică Îl iubeau pe Hristos și neamul românesc, și asta deranja pe mulți oameni influenți ai vremii. Și au avut mulți adepți, mai ales tineri, pentru că în acele vremuri, nu foarte îndepărtate românii își iubeau foarte mult țara și erau și foarte mulți dintre ei buni creștini. În vremurile interbelice în care comunismul vroia să cucerească lumea, având ca țintă principală țările ortodoxe, era greu de crezut că ML putea avea un viitor. Dar ea a avut un prezent, care atât cât a durat a dat neamului românesc foarte mulți martiri: preoți, intelectuali, militari, țărani, oameni de toate categoriile și din toate clasele sociale. Și a mai arătat că neamul românesc a fost în stare să-și declare în mod public și militant credința și patriotismul. Acesta a fost în secolul XX momentul de glorie al neamului românesc, și atât pentru acești martiri, cât și pentru toți ceilalți din istoria acestor pământuri, Dumnezeu, la judecata neamurilor, ne va da locul nostru.
    Declinul a început cu instalarea comunismului și a continuat cu pseudodemocrația post comunistă, în care ML a fost demonizată, învinovățită de toate relele, și, mai ales, urâtă de toți cei care au fost și sunt împotriva lui Dumnezeu. De ce? Pentru că a îndrăznit să existe, să-și exprime idealurile și credința în Dumnezeu, și să iasă biruitoare prin martirii ei în niște vremuri imposible. De ce nu sunt canonizați acești martiri de către biserică? Răspunsul cel mai clar îl avem acum după Creta. Ierarhii apostați îi urăsc și ei, pentru că martirii L-au mărturisit pe Hristos cu prețul vieții, în timp ce ei l-au vândut pe Hristos pentru ca să-și păstreze o vremelnică viață spre osânda veșnică. Și apoi nu e corect politic să-i canonizeze, nu-i așa? Câți români mai sunt ACUM creștini în țara asta, și câți își mai iubesc din toată ființa țara cu tradițiile și obiceriurile ei frumoase, cu bogățiile materiale primite din abundență de la Dumnezeu, și cu bogățiile infinite ale ortodoxiei? Se poate spune că neamul acesta s-a dus de râpă pe propria-i mână? Eu cred că din păcate s-a întâmplat chiar așa. Legenda Mioriței nu este doar o legendă, ci este amarul adevăr exprimat cu realism și înțelepciune de neamul românesc despre sine însuși.

    Apreciază

  14. Rozalia said, on Decembrie 3, 2016 at 1:14 am

    Ma gandesc ca de multe ori in situatii confuze, intuitia te pune pe drumul bun, numai ca in vremurile astea suntem bolnavi si apatici si pana si discernamantul ne-a disparut.
    @Raluca, ce bine zici : ML a ,, arătat că neamul românesc a fost în stare să-și declare în mod public și militant credința și patriotismul. Acesta a fost în secolul XX momentul de glorie al neamului nostru” (uite ca am mai avut si momente de glorie!). Iar acum, carcotasii de noi nu ne obosim sa cautam adevarul, dar nici macar nu ascultam si alte pareri. Ca asa avem noi o gena a suficientei, pe toate le stim si le pricepem cum vrem noi… Ce sa mai vorbim ca sa-i punem la loc de cinste si sa le aducem vesnica recunostinta.
    Intr-un comentariu trecut @Cristian foloseste termenul ,,erezie” legat de ,,definitia” ML:

    ,,La fel este si cu adevarul despre Miscarea Legionara – ea este, conform definitiei data de Zelea-Codreanu – o scoala spirituala creatoare a eroului social, ADICA EREZIE CAT CUPRINDE:
    „In acest om nou, vor trebui sã învieze toate virtutile sufletului omenesc. Toate calitãtile rasei noastre. In acest om nou, vor trebui ucise toate defectele si toate pornirile spre rãu. In acest tip de erou, erou în sens rãzboinic, pentru ca sã poatã prin luptã sã-si impunã puterea, erou în sens social: incapabil dupã victorie de a exploata munca altuia; erou al muncii: uriasul creator prin muncã al tãrii sale, trebuie sã fie concentrat tot ce a putut strânge mai bun în timpul miilor de ani poporul român. Pe acest om îl asteptãm, pe acest erou, pe acest urias. Pe el se va baza statul cel nou, România de mâine. Mişcarea legionarã, înainte de a fi o miscare politicã, teoreticã, financiarã, economicã, etc., de formule, este o şcoalã spiritualã în care dacã va intra un om, la celãlalt capãt va trebui sã iasã un erou.””

    Ce treaba are erezia aici? Ca eu nu pricep. Cand citesc ,,din astea” inteleg ca nu suntem bine…

    Pentru mine faptul ca Parintele Adrian Fageteanu, Parintele Justin Parvu si Parintele Arsenie Papacioc l-au iubit si admirat pe C.Z.Codreanu a fost pe undeva o garantie si apoi o mare provocare. A fost momentul in care am inceput sa caut si sa citesc despre M.L.
    @mircea v. – comentarii pretioase!

    Apreciază

    • Cristian said, on Decembrie 3, 2016 at 10:46 am

      @Rozalia

      Daca nu e limpede erezia din citatul dat, l-am completat cu cel din Virgil Maxim:

      ”Mişcarea Legionară a epuizat din toate punctele de vedere, doctrinar, formativ-educaţional, metodologic şi organizatoric, toate aspectele şi datele în procesul de devenire a omului nou creştin-legionar, singurul care poate rezolva toate problemele de viaţă materială şi spirituală în acest veac demonizat.” (Virgil Maxim, „Imn pentru crucea purtată”) – CAREVASAZICA IN VEACUL ASTA DEMONIZAT HRISTOS A DEVENIT INSUFICIENT.

      Cum altfel decat erezie se poate numi nevoia unui om nou crestin-legionar, adica Hristos+doctrina legionara?

      Apreciază

      • mircea.v said, on Decembrie 3, 2016 at 3:17 pm

        Cristian,

        tu ai citit „Imn pentru crucea purtata” ? sau ai citit doar citatul asta?

        cred ca tu ai luat niste litere, care litera ucide, dar duhul (care da viata) nu.
        Nici o secunda nu am ramas cu ideea mentionata de tine, dupa citirea cartii. Programul lor politic, adica al ML, era Biblia frate, si Iisus. Ce erezii vorbesti tu? legionarismul se vroia un model de transpunere in viata de zi cu zi a invataturii lui Iisus. Nu teorie; practica. Atata tot. Si astfel transpusa, invatatura lui Iisus, se rezolvau pr.
        ML era o treapta in viata mireanul in drumul spre Hristos. ML nu era un scop, ci un mijloc. Era cam cea mai inalta treapta a mireanului. Daca mireanul vroia mai mult, existau alte trepte, mai sus; calugaria, preotia. Si sant destule exemple, printre care si Anghel Papacioc – Parintele Arsenie Papacioc.

        Te doare capu ce pot unii sa inteleaga….

        Apreciază

    • Cristian said, on Decembrie 3, 2016 at 11:21 am

      @Rozalia

      „Pentru mine faptul ca Parintele Adrian Fageteanu, Parintele Justin Parvu si Parintele Arsenie Papacioc l-au iubit si admirat pe C.Z.Codreanu a fost pe undeva o garantie” – grav (iertati-ma), pentru ca tocmai ce se vorbeste printre cei care luptam impotriva ecumenismului si altor erezii despre faptul ca fiecare crestin este dator sa-si cunoasca credinta – cautam sa ramanem in Biserica Lui Hristos ingradindu-ne de orice erezie. Si iata cum ne invata un Sfant autentic ca trebuie sa „filtram” invatatura pe care o primim:

      „Orice vă scriu, să judecaţi şi să analizaţi în funcţie de ceea ce spun Sfinţii Părinţi şi, dacă concordă, atunci să-mi primiţi îndrumările; aceasta este mucenicia ortodoxă care atrage harul lui Dumnezeu şi care-i deosebeşte pe martirii sfintei noastre credinţe şi Tradiţii”. (Sfântul Iustin Popovici către ucenicii din Atena)

      #######################

      Si pana la urma, oare cat ne va mai lua sa deschidem ochii sufletului si sa vedem ca citatele si invataturile Sfintilor Parinti vehiculate astazi ca arme duhovnicesti impotriva ecumenismului trebuie aplicate fara deosebire tuturor, fara prejudecati, afinitati si prietesuguri? Oare cand vom intelege ca barba alba, anii grei de temnita si/sau lupta anti-comunista NU sunt nicidecum garanti ai dreptei credinte (si cu atat mai putin ai sfinteniei)? E nevoie de discernamant in toate. Il aratam cu degetul (pe buna dreptate) pe ereticul papa dela Roma, dar continuam sa ne facem o sumedenie de mini-papi locali carora nu indraznim sau nu vrem sa le cercetam dreapta credinta pana la capat si ii luam drept repere absolute. Nu asta ne invata Sfintii Parinti.

      Apreciază

      • Rozalia said, on Decembrie 3, 2016 at 11:07 pm

        Cristian, iti raspund doar ca sa vezi ca am trecut pe-aici, dar de fapt nu vreau sa-ti spun nimic caci tu rezonezi pe alte lungimi de unda.

        Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: