VIDEO: Daca acum doi ani facea Manastirea Putna asa ceva … ce va fi de acum incolo?
Micul Dejun cu Rugaciune s-a mutat din Parlament la Manastirea Putna
Iata si ce putem citi la VIDEO: La manastirea Putna, directivele CMB sunt mai presus decât învăţătura Bisericii Ortodoxe. Aceasta va favoriza aplicarea cu mai multă uşurinţă a deciziilor ierarhilor BOR care apără erezia din Creta. de pe Astradrom:
Staretul Melchisedec Velnic de la mănăstirea Putna adoptă erezia ecumenistă.
Evenimentul prezentat mai sus a avut loc în anul 2014 şi arată că pentru monahii din mănăstirea Putna aplicarea deciziilor din Creta va fi un lucru uşor de acceptat.
Aprobarea sinodului din Creta, de catre mănăstirea Putna, a fost făcută public de către ieromonahul Teofan Popescu în predica din Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci. Vezi aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/09/reactii-la-redica-parintelui-teofan.html
Deşi canoanele Bisericii Ortodoxe nu aprobă rugăciunile în comun cu ereticii, pentru staretul Melchisedec Velnic de la Putna, aceasta este puţin important. Nu contează ce spun canoanele sau Sfinţii Părinţi ai Bisericii, ci doar ceea ce spun organizaţiile internaţionale laice şi de ce nu, organizaţia protestantă numită „Consiliul Mondial al Bisericilor” CMB-ul.
Cateva mărturii canonice, patristice şi scripturistice despre erezia stareţului de la Putna pot fi gasite mai jos:
Un sinod ortodox a anatemizat ecumenismul: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/09/ecumenismul-fost-anatemizat-de-un-sinod.html
Parintele Arsenie Papacioc ne indeamna sa luptam impotriva ecumenismului:
http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/10/parintele-arsenie-papacioc-indemn-la.html
Canoanele 10, 45, 47 ale Sfintilor Apostoli interzic comuniunea cu ereticii.
Canonul 33 din Laodiceea opreşte comuniunea cu ereticii şi schismaticii.
„Oricine se abate şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învăţătura Lui, acela are şi pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele.” (II Ioan 1, 9-11)
„Pe ereticii cei nelegiuiţi, care nu se pocăiesc, afurisiţi-i şi-i lepădaţi de ceilalţi credincioşi, aducând la cunoştinţă publică îndepărtarea lor din Biserica lui Dumnezeu şi porunciţi credincioşilor să se ferească cu desăvârşire de ei, şi să nu se întovărăşească cu ei nici la vorbă, nici la rugăciune, căci ei sunt potrivnici şi duşmani ai Bisericii, strică turma lui Hristos şi batjocoresc moştenirea credinţei.”
Despre părtăşia cu ereticii, Sfântul Theodor Studitul spune: „În legătură cu cele rânduite de Sfinţii Părinţi trebuie spus că nici a petrece, nici a mânca, nici a cânta împreună, nici a avea vreo părtăşie cu ei nu am primit, ci ‹‹Vai!›› se rosteşte asupra celor care au părtăşie cu ei, fie şi doar la mâncare sau băutură sau simplă relaţie.”[2]
Iar Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur spune: „Auziţi toţi care mâncaţi împreună cu ereticii, hotărâre dureroasă: sunteţi vrăjmaşi ai lui Hristos. Căci nici cel ce este prieten cu vrăjmaşii împăratului nu poate să fie prieten al împăratului; şi nu se învredniceşte de viaţă, ci piere împreună cu vrăjmaşii şi suferă şi mai rele.”[3]
„Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Galateni 1, 9)
„Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei.” (Romani 16, 17)
Unul dintre marii sfinţi ai Bisericii Ortodoxe, anume Sfântul Iustin Popovici spunea clar si limpede că „Ecumenismul este pan-erezia timpului nostru„. În acest context explica:
„Protestantismul? Este copilul loial al papalităţii. A mers dintr-o erezie într-alta de-a lungul secolelor şi se îneacă încontinuu în feluritele otrăvuri ale erorilor sale eretice. În plus, semeţia papală şi neghiobia “infailibilă” domnesc în chip absolut înlăuntrul ei, ruinând sufletele credincioşilor săi. Mai presus de orice, fiecare protestant este un papă independent atunci când se ajunge la probleme de credinţă. Acest lucru conduce de la o moarte spirituală la alta; şi nu există nici un sfârşit al acestei stări “muribunde”, întrucât o persoană poate suferi nenumărate morţi spirituale (pe parcursul unei vieţi). Întrucât aşa se prezintă lucrurile, nu există nici o ieşire din acest impas pentru ecumenismul catolico-protestant dimpreună cu pseudo- Biserica sa şi pseudo-creştinismul său fără o pocăinţă pornită din adâncul inimii făcută dinaintea Dumnezeu-omului Hristos şi a Bisericii Sale Ortodoxe.”[4]
Încheiem cu mărturia Cuviosului Paisie Aghioritul care spune ca „Cei ce se roagă cu ereticii (catolici si protestanţi -n.n.) sunt zdrenţele diavolului„[5]
prof. Ilie Ion Apetrei
[1] Hotărâre canonică, Const. Ap. VI, 18, în Pravila Bisericească, Valea Plopului, 1999, p. 172.
[2] Dreapta Credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi, Sfântul Theodor Studitul, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Amfilohie de Iconium, vol. 1, Ed. Sophia, Bucureşti, 2006, p.153.
[3] ibidem, p. 170.
[4] http://www.apologeticum.ro/2012/02/a-aparut-nr-21-al-revistei-atitudini-numar-inchinat-sfantului-iustin-popovici/
[5] Nicolae Zurnazoglu, “Mărturii ale închinătorilor”, ed. Evanghelismos, Bucuresti 2006.
Comentariu saccsiv:
La minutul 1:06 il vedeti si pe Ionut Mavrichi, despre care am scris la:
Asadar, tema dezbătută în acel an a fost „Statul și Biserica: misiune comună de pace și reconciliere”. Adica pentru ei Biserica erau toti: ortodocsi si eretici …
Deci ei au inceput demult. In Creta doar au oficializat:
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Chipul lui Ştefan cel Mare
Bat clopotele de la Putna
În miezul nopţii de opal;
Un cor de îngeri geme-n strană,
Se-aude un plâns voievodal.
Iar Mănăstirea de la Putna
Deodată s-a străluminat;
Şi vin călugării degrabă
Să vadă cine a intrat.
Văd, însă, uşile-ncuiate
Şi fac metanii-ntrebători,
Şi lângă uşile închise
Fac priveghere până-n zori.
Iar dimineaţa, când intrară,
Găsiră tot ce au lăsat,
Doar chipul lui Ştefan cel Mare
Era cernit şi-ntunecat…
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Știu că nu are absolut nicio legătura cu lucrurile importante ale țării și ale Bisericii în momentul de față, dar tare aș fi curios să văd ce ați să ne sfătuiți în legătură cu Pădurea Hoia Baciu și dacă o să abordați vreodată acest subiect
ApreciazăApreciază
Alex Cristian Rogojan
Fenomenele paranormale si OZN din padurea Baciu?
Draci.
ApreciazăApreciază
Nu ma refer doar la astea. Ma gandeam sa dezbatem pe tema asta si sa discutam si despre legendele locale. Le credeti sau nu le credeti? Chiar e padurea diavolului? Cat despre fenomenele stranii daca chiar sunt reale, atunci sunt draci
ApreciazăApreciază
Alex Cristian Rogojan
Fa o analiza, posteaz-o la comentarii, eu o voi pune intr-un articol, eventual mai scriu ceva si dam drumul la dezbatere.
ApreciazăApreciază
Pana acuma am vazut niste video-uri pe YouTube si putin citit pe ceva site-uri, dintre care acesta este cel mai complet:
ApreciazăApreciază
Alex Cristian Rogojina
DRACISME ieftine.
proabil acolo e unul din locurile unde se aduna dracii locali la sfat.
Povestea Par Dionisie( cel orb) romanul de la Colciu ca pe vremuri ( el CUNOSCUSE asemnea parinti) in Athos erau MULTI parinti cu viata atat de sfanta ca Dumnezeu le descoperea pana si planurile dracilor si „sdintele” lor efectiv!
povestea Avva Dionisie despre un asemnea batran sfintit care intr-o zi trecand printr-o poaian anume, mai „ciudata” din Athos, a fost martorul unei asemnea „sedinte” dracesti, unde un numar mare de draci din cei mai inaintati in rang se adunasera si discutau ingrijorati CUM si CE sa mai puna la cale ca sa perverteasca Athosul . Iar batranelul( cu Voia si Puterea Lui Dumnezeu) a auzit toata discutia dracilor, si s-a apropiat si intrand intre ei LE-A RAS IN NAS si le-a zis ca Dumnezeu VA SRTICA planurile lor ca pe panza de paianjen si i-a alungat cu rusine de acolo.
ce povestesti tu e un loc bantuit de draci, MURDAR, pe unde n-a trecut (inca?) nici un PUSTINIC adevarat ca sa isi rada de scamatoriile dracesti ce se trec acolo spre „inacantarea” debililior ahitati dupa senzational ( ca tine?) .
Crestinul NU se intereseaza de „paranormal” caci STIE DIN START ca e lucratura draceasca de cea de JOASA SPETA si TOATA intoarcerea lui este SPRE DUMNEZEUL CEL VIU si NIMIC din cele de jos, INCLUSIV scamatorile dracesti( ale lui zian boca de la prislop, sau ale dracilor „anonimi” de la padurea ta) NU il mai intereseaza , caci IRELEVANTE !
ApreciazăApreciază
offtopic.avand in vedere anuntul facut de protv referitor la buletinul cu cip biometric 666 reamintim
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La care se mai adauga si conceptia lor aiurea despre cipuri – adica cipurile sant ok, lepadarea va fi directa, cu semnatura…. Normal, sant dati drept exemplu pozitiv de cei de la ric, merg pe aceiasi linie. Cine se aseamana se aduna.
ApreciazăApreciază
Madame Ardeleanu Sanda, profesor universitar la Facultatea de Litere din Suceava, catedra de franceză și deputat, este catolică. Normal să-i placă ecumenismul
ApreciazăApreciază
Ce ne zicea nouă @starcu auriu despre stareţul Melchisedec:
„Hule incredibile fata de unul din cei mai antiecumenisti si sfinti parinti ai ortodoxiei noastre.”
https://saccsiv.wordpress.com/2016/09/04/scrisoare-deschisa-catre-ips-pimen/#comment-323561
Acum ce ne mai zici, starcu???
ApreciazăApreciază
Melchisedec este bagat in loja masonica Ordinul Stefan Cel Mare. Acest ordin a fost creat la implinirea a 500 de ani de cand este manastirea.
Pentru cei care mai punea intrebari cum e cu man Putna. La manastirea Putna ultimi monahi care erau in dreapta credinta au fost alungati.
ApreciazăApreciază
Melchisedec are stranse legaturi cu politicienii, mai ales cu cei PSD. Anul trecut a obtinut o finantare pentru manstire de 2 milioane euro. Dragnea l a ajutat. A fost prezentat in presa
ApreciazăApreciază
Ecumenismul în Biserica Ortodoxă Română
Ierom. Bretanion Munteanu
Perfidia cu care se înrădăcinează zi de zi în viața noastră mentalitatea noului veac este de negrăit. Sub masca umanismului iubitor de om și nu de Hristos-Dumnezeu, ecumenismul, prin promovarea sincretismului apostatic, socialismului religios și a utopiilor sacerdotale dorește în marea lui apostazie să instaureze împărăția lui Antihrist pe acest pământ. Ispita cea mare e că vicleanul duh râvnește la a ne desprinde de Ortodoxie și a ne face lucrători pentru noul templul babilonic, pentru Împărăția de carne a Antihristului acestei lumi. Iată de ce aducem această mărturisire dreaptă a predaniilor apostolice și rânduielilor Sfinților Părinți, spre a arăta credincioșilor de pretutindeni cum eresul ecumenist caută să surpe Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a Ortodoxiei.
Înainte de a face orice judecată în cele ale credinței, se cuvine a nu trece cu vederea mărturisirile celor care mai înainte de noi au știut să poarte „lupta cea bună” și să biruiască până la capăt: Sfinții Prooroci, Evangheliști, Apostoli, Mărturisitori și Cuvioși din toate timpurile și toate locurile ce într-un cuget mărturisesc despre Biserica Ortodoxă drept Mireasa Domnului nostru Iisus Hristos și despre apărarea Ortodoxiei drept virtute mântuitoare.
Încredințați fiind de cele de mai sus, vom căuta, pentru o prezentare cât mai clară a ecumenismului autohton, să găsim rădăcinile prin care s-a ridicat acest vlăstar eretic pe zidurile Bisericii noastre Ortodoxe. Istoric vorbind, aderarea oficială și „legală” a BOR în CEB s-a făcut în anul 1964, dimpreună cu celelalte biserici din blocul comunist. Însă pentru a avea o radiografie clară a momentului, vom aduce în prezentare factorii esențiali ce au determinat acest pas al BR pentru ca mai apoi să putem privi obiectiv și nepărtinitor situația actuală a ecumenismului din România.
Secolele V-XVI au însemnat pentru Ortodoxia românească vremurile de aur când mai-marii voievozi luptau deopotrivă pentru apărarea Bisericii și izbăvirea neamului creștinesc de cotropitorii mahomedani și latini, când dragostea de neam era totuna cu iubirea de Hristos și Biserică, pilde de viață creștinească și mărturisire ortodoxă rămase încă vii în conștiința românilor.
Însă schimbările majore asupra rânduielilor bisericești s-au produs la jumătatea sec. XIX în urma urcării pe tron a domnitorilor emancipați, inițiați în masonerie și docți în studii renascentiste, ce au adus rânduiala statală împotriva Bisericii, culminată cu prigoana din perioada 1927-1934 a preoților și monahilor ce au refuzat noul calendar.
Deja ne aflăm în perioada expansiunii comuniste, care prin eliminarea în forță a partidelor politice și a îngrădirii drepturilor Bisericii, a reușit instaurarea unui regim de teroare socială și ateism științific timp de 50 de ani.
Este al doilea moment major de prigoană a Bisericii, în care temnițele s-au umplut de arhierei, preoți, călugări și mireni mărturisitori ai credinței ortodoxe. Și prin rugăciunile acestora Biserica a respirat, prin jertfa lor Biserica a supraviețuit asupririlor. Însă marea masă a populației a primit din plin „binefacerile dictaturii” prin cursuri de ateizare sistematică, ședinte plenare de idolatrie comunistă, totul și toate supravegheate de ochiul neiertător al Securității.
Din păcate, strategia aleasă de oficialii bisericii în această bătălie s-a dovedit a fi un eșec, datorită deschiderilor, demarate în acea perioadă, către blocurile religioase din Apus. Se crease o mentalitate de respingere a tot ce însemna comunism, orice altceva venind din direcție opusă fiind automat socotit ca bun. Pe această bază s-au demarat contactele inițial personale ale patriarhilor și apoi oficiale ale BO cu Vaticanul, apoi reînnoirea relațiilor cu anglicanii și restul protestanților, CEB fiind văzut atunci ca o punte de recunoaștere a valorilor ortodoxe prigonite și secularizate de regimul comunist. Deja Vestul cu toată apostazia lui însemna libertate pentru o Românie ortodoxă stăpânită de ateism instituționalizat.
Anul 1990 însemnează perioada de încetare a persecuțiilor, ducînd la o destindere ce a favorizat explozia de libertăți și manifestări religioase eretice și păgâne, noul stat democratic uitând sau renegând luptătorii și martirii neamului și ai Bisericii, chiar pînă astăzi. Acest fapt arată cum duhul comunismului a lăsat sechele adânci în înțelegerea și trăirea Ortodoxiei la nivel de guvern și ierarhie; singurii supraviețuitori ai gândirii Sfinților Părinți și ai mărturisirii ortodoxe sunt tocmai acei oameni ce s-au confruntat direct, în bătălia pe viață și pe moarte cu „fiara roșie” și prin puterea lui Hristos au biruit-o.
De aceea, pentru români, ecumenismul își are rădăcina în idealismul socialismului timpuriu, care la vremea lui a luptat pentru o nouă epocă utopică în care fericirea umanității ar fi fost desăvârșită când toate deosebirile de clasă, rasă și religie ar fi dispărut. Toată reeducarea din perioada comunistă a făcut acum posibilă celor înfierați de apostazie, dorirea acelorași principii dar sub altă denumire. Acum ecumenismul contrabalansează comunismul și o face cu mult succes, dar prețul plătit de Biserica Română prin toleranță și pogorăminte este enorm:
– comunismul a adus teroare și asuprire, ecumenismul vine cu libertatea și toleranța religioasă și înnoirea dogmatică;
– comunismul l-a negat pe Hristos Dumnezeu, ecumenismul strânge laolaltă toți dumnezeii lumii;
– comunismul s-a străduit a stârpi și demola Biserica, ecumenismul rezidește o nouă biserică, dintr-un mozaic de culte numite biserici;
– comunismul a fost demonic, ecumenismul este antihristic.
În România ecumenismul vine cu iluzia înnoirii și a unității cândva pierdute și se grefează pe mentalitățile comuniste ale principalilor susținători, în persoana liderilor politici și unor înalte fețe bisericești, ce văd în Biserică vreun partid religios cu orientare creștinească sau un domeniu personal, mai clar, Biserica drept instituție unde gândirea antiecumenistă este primită ca păcat de neascultare adică nesupunere față de legile partidului, abatere pedepsită prin metode de îngrădire comunistă.
Cum istoria se repetă, începutul a ceea ce a fost demarează sub o nouă formă în anul 1994, când din dispoziții oficiale bisericești se începe propaganda ecumenistă în învățământul teologic și la nivel de mass-media pentru reeducarea maselor.
Concret, roadele ecumenismului românesc se arată prin semnarea acordului din același an de la Balamand-Liban când fățis se vădesc cine sunt cei ce fac mărturisirile de apostazie de la dogmele dreptei credințe ortodoxe, ce urmăresc și cum se vor orienta pe viitor dezideratele liderilor ecumeniști. Imediat evenimentului s-a declanșat infestarea premeditată a programei de învățământ teologic, docilă acum noilor planuri europene de integrare în comunismul religios, ce vizează, printre altele, reducerea locurilor și anilor de studiu, precum și eliminarea disciplinelor fundamentale și apologetice.
În cele 14 facultăți de teologie din România, din anul 1996 o nouă materie a devenit obligatorie: „ecumenismul ortodox”, care – profitând de răstălmăcirile istorice și de desființarea catedrelor de Apologetică, Spiritualitate și Mistică -, reasează Ortodoxia într-o nouă viziune, lepădată de „balastul” dogmatic și „învechitele” canoane, promovând în schimb halucinațiile înșelaților occidentali ce văd Biserica lui Hristos deplină numai prin aderarea Ortodoxiei la normele și rigorile apostate ale celorlalte culte.
Momeala „ecumenismul ortodox” a fost înghițită de către unii ierarhi ce nu văd prin această deschidere o profanare a Bisericii și o pustiire a Ortodoxiei, ci urmărind o glorie lumească și papistașă a Ortodoxiei administrează Biserica ca o instituție, oferind cadrul perfect pentru crearea unei noi religii universale și reînnoite după norme secularizante.
Paralel cu platformele de învățămînt teologic universitar, în ultima perioadă s-au ridicat, pe lângă principalele facultăți de teologie, așa numitele institute ecumenice, unde cu importante finanțări venite din Apus se pun bazele și se creează infrastructura viitoarei biserici ortodoxo-ecumenistă, prin conferințe și cursuri interconfesionale, excursii și vizite reciproce de apropiere și recunoaștere, diverse seminarii, tabere, proiecte, emisiuni radio-TV ecumeniste, ale căror mesaje și manifestări erodează simțul ortodox-național și deformează conștiința ortodoxă română.
Un loc important în manifestarea ecumenismului românesc îl ocupă „Săptămâna de rugăciune ecumenică” ținută în luna ianuarie a fiecărui an, unde laolaltă se adună clerici ortodocși cu catolici și protestanți pentru a săvârși rugăciuni în comun, cu texte adaptate la psihologia maselor, punându-se accentul pe hulitoarele precepte de „unire între credințe” și „unitate a bisericilor”. Acest fenomen dă de gândit conștiinței bisericești prin validitatea necanonică a acestor nesăbuite fapte, mai ales de prelungirea lor, în unele locuri, prin slujirea succesivă, pe același altar, a misselor latine, greco-catolice și liturghiilor ortodoxe.
Odată cu primirea papei în România la anul 1999 s-a făcut justificată promovarea cultului marilor înșelați ai catolicismului, rămășitele neputrezite ale lui Francisc de Assisi și Anton de Padova adeverind puterea afurisaniei de către Sfintele Soboare. Cu toate acestea, cel din urmă a beneficiat de o călduroasă primire anul acesta din partea multor ierarhi ortodocși.
Deosebind în duhul discernământului patristic faptele pomenite, putem grăi fără a greși că dorința de bine a omenirii este așa de pervertită, încât este și va fi impulsul călăuzitor și lucrător către întemeierea împărăției lui Antihrist. Aici trebuie conștientizat răul ce-l făptuiește ecumenismul în întreaga lume, ca viciu teologic și duh de secularizare ce se regăsește la baza fiecărui nivel social: mântuirea omului nu mai vine din Biserică ci din grija organizațiilor sociale sau a statului prin progres și bunăstare, hrana duhovnicească a sufletului nu mai este dată de harul Bisericii ci de renașterea idolatriilor și viețuirea pătimașă, adevărul Bisericii nu-l mai întruchipează Hristos ci ecumenismul prin întocmirea noilor legi „bisericești” ale Noului Veac Antihristic.
Dar acestea sunt doar forme de manifestare. Fundamental, ecumenismul este un duh rău ce se manifestă ca o plagă polimorfă ce se mulează pe profilul psiho-social al fiecărei comunități, etnii sau țări pentru ca mai apoi să se manifeste ca un bun (dat) al acestora. Ecumenismul pentru ortodocși vrea să fie biserica, scop pentru care mereu se înnoiește pe sine, își modifică permanent principiile și își adaptează obiectivele, transformându-se cameleonic într-un pan-ecumenism, fiind de fapt o iluzie, o adunare de idei utopice ce amăgesc ca o vrajă și atrag doar pe cei ce nu cunosc sau ignoră Ortodoxia Sfinților Părinți. Ecumenismul vrea să pară adevărata față, tradiție și virtute a Ortodoxiei. Dacă nu vom privi ecumenismul ca o erezie, el va ajunge să fie ortodoxie. Iar monahismul are – ca și pe vremea comunismului – de ales între a se ecumeniza sau a nu mai fi deloc. Ecumenismul este virusul cu mii de fețe ce strălucește ca un idol umanității și lucrează prin dorința de bine antihristic din fiecare om.
Cu toate acestea, dacă ar fi ca să răspundem la întrebarea „Este România o țară ecumenistă?” răspunsul care se cuvine nu poate fi decât unul singur: „Încă nu”. În țara noastră doar structurile învățământului teologic și cele ierarhice sunt ecumenizate respectiv ecumenizante, majoritatea monahismului în frunte cu Bătrânii Ortodoxiei și poporul binecredincios fiind și luptând împotriva acestei erezii apocaliptice.(Notă: realitatea este mult mai rea decât a prevăzut autorul).
Iată de ce soluțiile prezentate aici de față sunt posibile numai prin împreună-lucrarea tuturor celor care cred că ecumenismul este pan-erezia celor de pe urmă veacuri:
1. Întărirea comuniunii în sobornicitatea Bisericii prin prezența ierarhilor ortodocși ai celorlalte Biserici la marile evenimente BOR, mai înainte de a ajunge un obicei prezența papistașilor la aceste hramuri. Este bine să înțelegem că abaterile și căderile din BOR sau altor BO vor fi abaterile și căderile celorlalți în cel mai scurt timp.
2. Crearea unei baze de date anti-ecumenistă, cu documentare patristică și scripturistică, accesibilă tuturor celor ce vor să studieze apologetica ortodoxă contemporană sau să combată din punct de vedere ortodox erezia ecumenistă. Pentru a facilita mediatizarea, propunem alocarea de servere care să găzduiască situri și forumuri cu informații la zi despre pulsul anti-ecumenismului în lume.
3. Redactarea de către o Comisie Teologică Ortodoxă formată din teologi clerici și laici, a unei Epistole de înștiințare ce să arate pericolul ce-l reprezintă neo-ecumenismul, semnată de toți bine-credincioșii și trimisă tuturor patriarhiilor și episcopiilor ortodoxe din toată țara.
4. Similar, să se facă analizarea și propunerea, separat sau în amintita scrisoare, a mărturisirii de credință ortodoxă împotriva eresului ecumenist, și înaintată tuturor Bisericilor Ortodoxe pentru a se organiza, întruni și a da un răspuns într-un viitor sinod pan-ortodox. (Notă: s-a întâmplat tocmai contrariul).
Toți Sfinții Părinți mărturisesc într-un glas: de la Răstignire Biserica s-a făcut jertfitoare, de la Înviere Biserica este biruitoare, și de la Cincizecime Biserica este desăvârșit-mântuitoare. Numai Biserica Ortodoxă reunește toate aceste harisme, căci numai ea este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, de la Întemeietorul și Capul ei – Iisus Hristos Dumnezeu. Numai Biserica Ortodoxă a biruit veacurile neatinsă, nepătată și neîntinată, numai Biserica Ortodoxă a dăruit lumii sfinți, sfințenie și sfinte moaște, numai Biserica Ortodoxă va fi singura ce va purta război împotriva falselor biserici ce vor încerca să o uzurpe.
ApreciazăApreciază
Vad ca unii -care la deruta folosesc pseudonimul calin la care mai adauga un nume de familie sau niste cifre- lanseaza din nou voit acea confuzie dintre erezie si pacat.
Sa reamintim diferentra dintre erezie si pacat: pacatul este calcarea legii lui Dumnezeu, (asta fac pacatosii, cum suntem si noi), in vreme ce erezia este incercarea de schimbare a legii lui Dumnezeu. Asta o fac ereticii hulitori de Dumnezeu. Cei ce stau in comuniune cu hulitorii de Dumnezeu eretici sunt in cea mai mare/grava forma de inselare, fiindca nu se mai poti mantui, deoarece in afara Bisericii nu exista mantuire. Comuniunea ii orbeste, sunt de fapt sub vraja si nu se mai pot trezi la realitate; este starea de inselare prin excelenta! Se amagesc si nu mai pot rupe aceasta vraja -la propriu- prin pocainta, deoarece constiinta nu mai poate reactiona. Le trebuie multa sinceritate si smerita cugetare pentru ca Dumnezeu sa poata lucra in inima lor ca sa se poata trezi si sa iasa din erezie. Fiindca in primul rand e necesara ruperea comuniunii cu ereticii. Aceasta orbire/vraja este deci o chestiune la nivel duhovnicesc, fiindca dupa cum ne invata Sfintii Parinti, impartasania ereticilor este hrana dracilor! (http://ecumenizm.tripod.com/ECUMENIZM/id8.html), de aici intelegem ca cine are partasie cu ereticii mananca jertfa idoleasca si este batjocura dracilor! Stand deci in trupul lor ajung asemenea ereticilor si vor fi judecati impreuna cu ei avand parte de plata ereticilor, chiar daca in inchipuirea/inselarea lor draceasca nu se considera pe sine eretici si li se pare ca traiesc cine stie ce stari de linistire sau de extaz, asemeni yoghinilor.
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Ce-i asta ? Hip hop crestin ? 🙂
„Dacă muzica îţi aduce în suflet o stare de linişte, de înţelepciune, de sfinţenie, ascult-o, nutreşte-ţi sufletul cu ea. Iar dacă prin ea îţi pătrund în suflet patimi, nu o mai asculta, ţine-te deoparte de trupul şi de spiritul acelei muzici.” Sf. Ioan de Kronstadt
In cazul de fata, acest stil de muzica nu este linistit si e infratit cu rock-ul, cel putin la aspectul disperat si critic.
ApreciazăApreciază
Tot vânzre și răsticnire de Hristos se numește și acțiunea starețului Melchisedec, precum înaintașul lui Caiafa care l-a predat lui Irod pe Iisus Nazarineanul, pt. al ucide.
RAPORTUL LUI PILAT
Guvernatorul Palestinei către Cezarul Tiberiu
Nobile Suveran, Salutare,
Cauzele care au provocat acea tulburare din Ierusalim, fură în legătură cu moartea lui Iisus din Nazaret şi evenimentele, care au avut loc în provincia mea acum câteva zile, au fost de un astfel de caracter încât mă fac să le raportez cu de-amănuntul, pentru că eu nu voi fi deloc surprins dacă, în vremea scurgerii timpului acestuia, nu se va schimba cu totul soarta națiunii noastre, căci se pare că, cu zilele din urmă, zeii au încetat de a mai fi ispăşit. Din partea mea sunt gata să spun: blestemată să fie ziua aceea în care am urmat pe Valerius Gratius la guvernarea Iudeei. La sosirea mea în Ierusalim, am luat în primire sala de judecată şi am poruncit ca să se facă ospăț mare,la care am invitat pe tetrarhul Galileii împreună cu arhierul şi pe toți oficianții lui. La ora anunțată, nici unul dintre oaspeți nu s-a arătat. Aceasta a fost o insultă pentru onoarea mea personală. Mai târziu, după câteva zile, a venit la mine arhiereul să-şi ceară scuze. Îmbrăcămintea şi purtarea sa era grozav de vicleană (iar religia sa pretindea ca să îl oprească pe el şi pe supuşii lui a sta la aceeaşi masă cu romanii, adică cu păgânii). Am crezut de bine ca să primesc această scuză, dar tot cu această ocazie m-am convins că cuceriții se declară duşmani ai cuceritorilor şi mi se pare că dintre oraşele cucerite, Ierusalimul este cel mai greu de cârmuit. Atât de tulburat era acest popor, încât eu trăiam mereu cu frică că va izbucni în orice moment o răscoală. Pentru suprimarea ei însă, nu aveam decât un singur sutaş şi o mână de soldați. Am cerut întăriri de la guvernatorul Siriei care m-a informat că şi el are abia trupe de ajuns pentru a-şi apăra provincia sa.O dorință neastâmpărată de cucerire, adică de a ne întinde împărăția dincolo de mijloacele noastre de apărare, mă tem ca să nu fie cauza de răsturnare a nobilului nostru guvernământ. Printre mai multe veşti care mi-au venit, încă una mă interesează în mod deosebit. Un tânăr se zice că a apărut în Galileia, predicând pe un ton blând şi nobil o altă lege, în numele lui Dumnezeu ce l-a trimis. La început mă temeam ca acesta să nu fie vreun agitator, care să ațâțe poporu lcontra romanilor; dar nu mult timp, temerile mele fuseseră spulberate. Iisus din Nazaret a vorbit mai mult ca un prieten al romanilor decât al evreilor. Trecând într-o zi pe lângă locul ce se cheamă Siluam, am văzut mare adunare de popor, iar în mijlocul ei pe un tânăr, care stătea rezemat de un copac şi cu toată seninătatea şi calmul predica mulțimii. Mi s-a spus că acesta este Iisus. Era tocmai ce mă aşteptam mai puțin să văd. Atât de mare era deosebirea dintre El şi ascultătorii Lui.Părul şi barba Sa aurie îi dădeau înfățişare cerească. El părea a fi cam de vreo 30 de ani. N-am văzut în viața mea o privire atât de dulce şi de senină. Ce contrast între El şi ascultătorii Săi cu bărbile lor negre şi fețe încruntate. Nevrând să-L întrerup prin prezența mea, mi-am continuat drumul înainte, dar am făcut semn secretarului meu să se asocieze mulțimii şi să asculte ce vorbeşte. Numele secretarului meu este Manelius. El este strănepotul şefului de spionaj şi conspirație, care s-a ascuns în Etruria aşteptând pe Catilina. Manelius este un vechi băştinaş din Iudeea, astfel cunoaşte bine limba ebraică. Mi-e foarte devotat şi vrednic de orice încredere. Intrând în sala de judecată, l-am găsit pe Manelius, care mi-a istorisit cuvintele auzite de la Iisus în Siluam, zicând: „Niciodată nu am citit în cărți sau în lucrările filosofilor ceva ce s-ar putea asemăna predicilor lui Iisus”. Unul din Iudeii răsculători, dintre cari sunt atâția în Ierusalim, îl întreabă dacă este cu cale de a da tribut Cezarului! Iisus a răspuns: „Dați Cezarului cele ce se cuvin Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce se cuvin lui Dumnezeu”. Tocmai din cauza înțelepciunii Lui, eu am îngăduit Nazariteanului libertatea, pentru că eram în putere să-L aresteze, dar aceasta ar fi fost împotriva dreptății ce i-a caracterizat întotdeauna pe romani. Omul acesta nu era nici tendențios şi nici răsculător şi L-am ocrotit cu protecția mea, poate necunoscută Lui. El avea libertatea să lucreze, să vorbească, să facă adunări, să țină predici poporului şi să-şi aleagă ucenici neîmpiedicat de nici un mandat pretorian. Dacă s-ar întâmpla însă, ferească-ne zeii (aceasta este presupunere), ca religia strămoşilor noştri să fie înlocuită prin religiunea lui Iisus, lucrul acesta se va datora acestei nobile toleranțe şi prea mari indulgențe, pe care le îngăduie Roma. Pe când eu, mizerabilul nenorocit, voi fi poate instrumentul pe care oamenii îl numesc „providențial” prin care să vină peste noi acest destin. Dar libertatea aceasta nemărginită dată lui Iisus a indignat tare pe iudei, dar nu pe cei săraci, ci pe cei bogați şi puternici. În adunări Iisus era foarte aspru cu cei din urmă (cu bogații) şi aceasta a fost pentru mine un bun motiv de a nu tulbura liniştea Nazariteanului. Cărturarilor şi fariseilor le zicea: „Voi sunteți pui de viperă, voi vă asemănați cu mormintele văruite”. Alte dăți El era indignat de îngâmfatele posturi şi daruri ale bogaților şi le spunea că doi bani ai văduvei sărace sunt mai prețuiți înaintea lui Dumnezeu decât darurile lor bogate. În fiecare zi se făceau plângeri la sala de judecată în contra abuzurilor iudeilor. Eram informat că vreo nenorocire o să i se întâmple acestui om. Căci nu va fi pentru întâia dată ca Ierusalimul să-şi omoarecu pietre pe cei care erau numiți de ei profeți, şi dacă pretorul le va refuza plângerea, ei vor face apel la Cezar. Conduita mea a fost aprobată de Senat şi mi s-a promis o întărire de soldați după terminarea războiului cu perşii, fiindcă astfel nu eram în stare de a întâmpina răscoala. M-am hoărât apoi să iau o măsură care făgăduia mai mult pentru a stabili liniştea în oraşe, fără a supune Pretorul la concesiuni umilitoare.Am scris lui Iisus, invitându-L la o convorbire cu mine în sala de judecată şi El a venit. Precum ştiți în vinele mele curge sânge spaniol amestecat cu sânge de roman, care nu cunoaşte frica şi e nesupus emoțiilor. Mă plimbam prin curte când Nazariteanul a apărut şi când am dat ochii cu El, mi s-apărut ca şi când o mână de fier mi-ar fi legat picioarele de pământ şi tremuram ca şi un vinovat, deşi Nazariteanul era calm şi liniştit, ca un nevinovat.Când a venit la mine, s-a oprit deodată şi ca printr-un semn părea că-mi zice: „iată-Mă, am sosit”. Câtva timp am rămas încremenit şi priveam cu admirație, respect şi frică acestei figuri de om, supranaturală, o formă de om necunoscută numeroşilor noştri pictori, care au dat forme şi figuri la tot felul de zei. „Iisuse” i-am zis în cele din urmă şi limba mea gângăvea. „Iisuse din Nazaret, eu ți-am dat timp de 3 ani de zile o mare libertate de vorbă şi nu-mi pare rău. Cuvintele Tale sunt ale unui om învățat. Nu ştiu dacă Tu i-ai citit pe Socrate sau pe Platon, dar un lucru îți spun că în predicile Tale se află o simplitate maiestuoasă, care Te ridică mult mai sus deasupra acestor filosofi. Împăratul este informat despre Tine (zise facând aluzie la scrisoarea lui Publius Lentulus) şi eu, umilul său reprezentant în această comunitate a lui Israil, sunt foarte fericit că ți-am îngăduit această libertate de care Te bucuri şi eşti atât de vrednic. Totuşi nu pot să ascund de la Tine că predicile Tale au stârnit mari şi puternici duşmani în contra Ta. Nici aceasta nu e de mirare, Socrate a avut duşmanii săi şi a căzut victima urii lor. Ai Tăi sunt fără îndoială aprinşi contra Ta, din pricina libertății pe care ți-o dau; mă învinuiesc pe mine de a fi în directă legătură şi unire cu Tine, cu scopul de a dezbrăca pe iudei de mica putere ce o mai au de la romani. Rugămintea mea este deci, nu zic poruncă, ca Tu să fii pe viitor mai cu băgare de seamă şi să înconjuri de a jigni mânia duşmanilor. Fă ca să nu se răscoale populația stupidă în contra Ta şi să mă silească pe mine să întrebuințez mijloacele justiției. Nazariteanul a răspuns liniştit: „Prinț al pământului, cuvintele tale nu sunt din adevărata înțelepciune. Spune-i furtunii: Stai în mijlocul muntelui, căci astfel vei dezrădăcina copacii din vale. Furtuna îți va răspunde: Eu trebuie să mă supun legilor Creatorului. Numai singur Dumnezeu cunoaşte încotro merge furtuna. Adevăr zic ție, înainte de a înflori rozele Saromului, sângele Celui drept va fi vărsat”. Eu I-am zis: „Tu mi-eşti mai prețios mie pentru înțelepciunea ta decât toți tulburătorii aceştia şi îngâmfații de farisei; abuzează de libertatea Cezarului şi ne țin într-o frică continuă, aceşti mizerabili neliniştiți. Ei nu cunosc că lupii din pădure se îmbracă uneori în piele de oaie. Eu te voi apăra față de ei. Palatul de justiție este deschis ție pentru scăpare”. Cu nepăsare şi clătinându-Şi capul, cu un har şi zâmbet dumnezeiesc, Iisus îmi ripostă: „Când ziua aceasta va fi sosit nu va fi loc de scăpare pentru Fiul Omului nici sub pământ; sălaşul Celui drept este acolo, zise El, arătând cu degetul spre cer. Ceea ce este scris în cărțile profeților trebuie să se împlinească”. „Tânărule, I-am răspuns pe un ton moale, Tu mă obligi ca simpla mea cerință să o schimb în poruncă. Siguranța provinciei care este încredințată îngrijirii mele cere aceasta. Trebuie să arăți mai multă moderație în predicile Tale. Nu vătăma pe alții, aceasta îți poruncesc. Fericirea Ta să Te însoțească, mergi în pace”. „Prințe al pământului, a răspuns Iisus, am venit în lume ca să aduc nu război, ci pace, iubire şi bunăvoință. Eu m-am născut în aceeaşi zi în care Cezar a dat pace lumii romane. Prigonirea nu este de la Mine. Eu o aştept de la alții şi o voi întâmpina cu supunere față de voința Tatălui Meu, care Mi-a arătat calea. Nu este în puterea ta de a aresta victima de la picioarele Altarului de ispăşire”. După aceste cuvinte, El a dispărut ca un nor luminos după perdelele pretorului. Duşmanii lui Iisus s-au adresat în cele din urmă lui Irod, care pe atunci domnea în Galileia, ca să se răzbune asupra lui Iisus. Dar Irod prefera să încline în această privință, el nu ar fi ordonat imediat osândirea la moarte a lui Iisus, însă desi era mândru de cinstea domniei sale, se temea de Senat de a comite o faptă care să-i nimicească influența în fața Senatului. Într-o zi vine la mine în pretoriu şi când s-a ridicat să plece, după câteva cuvinte neînsemnate, m-a întrebat ce părere am despre Iisus Nazariteanul. Eu i-am răspuns că părerea mea este că Iisus este un filozof mare, după cum unele națiuni mari adesea produc şi că învățăturile Sale, cu nici un chip nu sunt eretice sau primejdioase, iar Roma este dispusă a îngădui în toate, libertatea de a vorbi şi la aceasta este îndreptățit prin faptele Sale. Irod a surâs cu ironie şi, salutându-mă cu respect prefăcut, s-a depărtat.
Se apropia marea sărbătoare a evreilor, conducătorii religioşi plănuiau să se folosească cu această ocazie şi de exercitarea populară care se da loc totdeauna la sărbătoarea Paştilor. Oraşul era arhiplin de o populație turbulentă care dorea moartea lui Iisus. Spionii mei mi-au raportat că arhiereii şi fariseii întrebuințau tezaurul templului să mituiască pe popor. Primejdia creştea pe fiecare oră. Un sutaş Roman insultat. Am scris atunci la prefectul Siriei să-mi trimită imediat 100 de soldați de infanterie şi tot atât de cavalerie, dar el a refuzt să-mi trimită. M-am văzut atunci rămas singur, cu o mână de soldați, nişte păzitori îmbătrâniți în mijlocul unui oraş răsculat, neputincios de a reprima şi fiind silit de a o tolera. Răsculații au pus mâna pe Iisus şi cu toate că ei simțeau că nu au de ce să se teamă de pretoriu, crezându-mă alturi de conducătorii lor în privința aceasta au continuat să strige: „Răstigneşte-L”. Trei partide se uniseră împotriva lui Iisus: Irodianii, Saducheii şi Fariseii. Saducheii, a căror conduită era sprijinită de două motive, ei urau pe Iisus şi doreau să scape de jugul roman, n-au putut uita niciodată intrarea mea în sfântul oraş cu steaguri care purtau chipul împăratului roman, deşi eu am făcut o mare greşeală din necunoştință, totuşi în ochii lor profanarea aceasta nu s-a micşorat. O altă nemulțumire pe care o purtau ei, era propunerea mea de a întrebuința o parte din tezaurul templului pentru ridicarea de clădiri publice. Din cauza acestei propuneri, ei erau plini de amărăciune. Fariseii erau duşmani pe față ai lui Iisus. Ei au fost siliți să înghită trei ani şi jumătate pilulele amare pe care Nazariteanul le arunca în fața lor public, oriunde se ducea şi fiind prea slabi şi sfioşi şi neavând curajul de a lua singuri măsurile dorite, au fost foarte bucuroşi de a se uni cu irodienii şi cu saducheii. Pe lângă aceste trei părți, noi mai avem de luptat împotriva unei populații îndârjite şi totdeauna gata a se uni la răscoală şi să se folosească de neînțelegerea ce rezultă din acesta. Iisus fu târât înaintea arhiereilor şi condamnat la moarte. Cu această ocazie Caiafa arhiereul a săvârşit umilul fapt de supunere, de a trimite prizonierul la mine, ca să pronunț eu osândirea asupra Lui. I-am răspuns că, deoarece Iisus este galilean, afacerea cade sub jurisprudența lui Irod şi am poruncit să-L trimită la el. Acel viclean şi-a mărturisit umilința şi pretextând a avea respect față de mine, prin sutaşul Cezarului, mi-a încredințat mie soarta acestui om. Îndată palatul meu şi-a luat înfățişarea unei cetăți ocupate. Fiecare moment ce trecea, sporea numărul tulburătorilor. Ierusalimul era inundat de populația adunată de prin munții Nazaretului. Se părea că toată Iudeea se află la Ierusalim. Eu îmi luasem de femeie o domnişoară dintre gali, care avusese unele descoperiri pentru viitor. Plângând s-a aruncat la picioarele mele …
ApreciazăApreciat de 1 persoană
mi se face greatza de la stomac….oameni buni, fiti treji, nu dormiti pe voi, chiar daca vi se par SF-uri, astia vor cu adevarat sa ne insele, sa ne trezim cand va fi prea tarziu……SA LUPTAM PENTRU HRISTOS, ADEVARATUL NOSTRU DUMNEZEU!
ApreciazăApreciază
Ar trebui să folosesc la greu cuvintele fratelui ”el” pentru a spune ceea ce cred despre cele petrecute la Putna, dar nu ași vrea să fiu acuzată de plagiat … 🙂 E pur și simplu o rușine.
ApreciazăApreciază
[…] https://saccsiv.wordpress.com/2016/11/07/video-daca-acum-doi-ani-facea-manastirea-putna-asa-ceva-ce-… […]
ApreciazăApreciază
[…] VIDEO: Micul Dejun cu Rugaciune ecumenista s-a mutat din Parlament la Manastirea Putna […]
ApreciazăApreciază