Saccsiv – Weblog

SCRISOAREA DESCHISA a Protos. ELEFTERIE TARCUTA catre PATRIARHUL DANIEL si SFANTUL SINOD: Cerem iesirea Bisericii Ortodoxe Romane din CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR

Posted in Uncategorized by saccsiv on Octombrie 26, 2016

Dupa cum stiti, in ordine cronologica, evenimentele s-au derulat astfel:

MARELE SINOD. Protos. Elefterie Tarcuta nu-l mai pomeneste pe Arhiepiscopul Ioachim Bacauanul

RASPUNSUL IPS Ioachim catre Parintele Elefterie. COMENTARIUL Parintelui Ciprian Ioan Staicu. ESENTIAL: Cine nu-l mai pomeneste pe Ierarhul ecumenist NU SE RUPE DE BISERICA

A doua scrisoare a Protos. ELEFTERIE TARCUTA catre IPS IOACHIM BACAUANUL: Dvs. pregatiti instalarea ANTIHRISTULUI

SA-L SUSTINEM pe Protos. Elefterie Tărcuță. Va fi exclus din cadrul Eparhiei daca nu se pocaieste de ”afirmatiile lui eretice” … anti ecumeniste

Raspunsul Protos. Elefterie Tărcuță la somatia IPS Ioachim Bacaoanul de a se dezice de “eretica decizie de a nu mai pomeni la slujbe chiriarhul acestei eparhii”

Iata decizia IPS Ioachim Bacauanul pentru Parintele Elefterie Tarcuta: LA FRIG, ca-i batran si poate scapa de el …

Iata si scrisoarea deschisă a Protos. Elefterie Tărcuță către Patriarhul Daniel, din 24 octombrie 2016:

https://drive.google.com/file/d/0B5UnAwbXz-IyM1pIaXlVVGdYOFE/view

Iar Sfantul Sinod este acesta:

LISTA MEMBRII SFANTUL SINOD (BOR) scoliti in occident, cu functii in organismele ecumeniste din occident sau participanti la intrunirile ecumeniste

CINE si IN CE SCOP i-a pregatiti inca de mici pe actualii IERARHI sa devina Ierarhi? Aproape toti au trecut foarte scurta vreme prin MONAHISM, strict cat sa figureze ca sunt monahi, caci altfel nu puteau fi Ierarhi, dar au foarte multe studii unde trebuie …

 

 

12 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Miron Lucretia said, on Octombrie 26, 2016 at 11:07 am

    Avem modele de viață în Hristos Domnul și noi românii.
    – PELERINUL ROMÂN –
    MOSUL GHEORGHE LAZAR

    MOSUL GHEORGHE LAZAR – Manastirea Varatec
    S-a născut în anul 7321 si a trecut la Domnul în anul 7391; (1846-1916)
    Viata
    Credinciosul Gheorghe Lazar este modelul adevaratului pelerin roman. Prin trairea sa cu totul aleasa, el formeaza un exemplu unic in viata duhovniceasca a Bisericii noastre din ultima suta de ani.
    Mosul Gheorghe Lazar, cum i se spune pana astazi, s-a nascut in comuna Sugag, judetul Alba, in anul 7321 (1846). Cand avea varsta de 24 de ani, parintii sai l-au casatorit si l-au lasat mostenitor averii lor. Si a trait in insotire cu femeia sa, Pelaghia, aproape 20 de ani, fiind binecuvantat de Dumnezeu cu cinci copii. Ducea o viata crestineasca aleasa, in munca cinstita, in rugaciune, in post si milostenie. Indeletnicirea lui era cresterea vitelor.
    In anul 7359 (1884), s-a dus sa se inchine la Mormantul Domnului si a ramas la manastirile din pustiul Iordanului si al Sinaiului peste un an de zile. Apoi s-a nevoit un an si jumatate in Muntele Athos si s-a intors in tara. A mai trait cativa ani in familie, si-a pus copiii in randuiala, iar in anul 7365 (1890) s-a retras ca pelerin spre manastirile Moldovei.
    Dupa ce se inchina la toate sfintele lacasuri, Mosul Gheorghe Lazar se stabileste definitiv in orasul Piatra Neamt si se nevoieste ca un adevarat sihastru in clopotnita lui Stefan cel Mare din mijlocul orasului timp de 26 de ani, pana la obstescul sau sfarsit. Aici se ostenea singur, in post si rugaciune, vara si iarna, fara foc, fara pat, fara doua haine, fara incaltaminte in picioare, traind din darul lui Dumnezeu si din mila oamenilor.
    Astfel, bineplăcând lui Dumnezeu si cunoscandu-si sfarsitul, s-a savarsit cu pace in chilia lui, la 15 august 7391, ( 1916, ) si a fost inmormantat in cimitirul orasului. In vara anului 7409 ( 1934), osemintele sale au fost asezate in gropnita Manastirii Varatec.
    Fapte si cuvinte de invatatura
    Credinciosul Gheorghe Lazar a fost in viata sa un om al rugaciunii. Cel mai mult citea Psaltirea. Inca de mic o purta cu sine si, pascand vitele parintilor sai pe munte, citea mereu psalmii lui David, pana i-a deprins pe de rost.
    Dorind foarte mult sa se inchine la Mormantul Domnului, in primavara anului 7359 (1884) si-a pus Evanghelia si Psaltirea in traista, si-a lasat casa in randuiala, a luat toiagul in mana si a plecat la Ierusalim. Pana la Constanta a mers pe jos, apoi cu vaporul, rostind neincetat psalmii lui David. Iar cand a ajuns la Sfantul Mormant, s-a rugat cu atata credinta si lacrimi, ca a uimit pe toti. Si a zabovit in Ierusalim 40 de zile.
    Spunea mai tarziu ucenicilor sai ca, ravnind sa cunoasca nevointa calugarilor din Tara Sfanta, s-a dus sa se inchine prin toate manastirile din pustiul Iudeii si din Valea Iordanului. Mai intai a ajuns cu mai multi pelerini la un sihastru vestit ce se nevoia in pestera Sfantului Xenofont. Sihastrul tocmai atunci dadea mancare unui leu in gura pesterii. Apoi, slobozind leul in pustie, a strigat pe nume pe Mosul Gheorghe, zicandu-i prin talmaci:
    – Frate Gheorghe, vino si nu te teme. Pomenita sa fie credinta ta inaintea lui Hristos si auzita sa-ti fie rugaciunea in urechile Domnului Savaot! Stiu dragostea ta si ravna inimii tale de a-I sluji Lui toata viata. Deci, zaboveste o vreme la manastirile din Palestina in post si rugaciune, iar cand iti va porunci Duhul Sfant, sa vii iarasi la mine.
    Cu binecuvantarea acestui sihastru a petrecut Mosul Gheorghe un an de zile prin manastirile Palestinei. In fiecare lavra statea o luna de zile. Ziua ajuta la udatul gradinilor, iar noaptea citea la Psaltire in biserica si zicea rugaciunea lui Iisus. Apoi pleca la alta manastire.
    Asa s-a nevoit batranul, in post, in rugaciune si tacere, nestiut de nimeni. Apoi s-a dus iarasi la bunul sau dascal din pustie.
    Primindu-l cu dragoste, pustnicul l-a intrebat:
    – Frate Gheorghe, cum se simte duhul tau?
    – Bine, cu rugaciunile sfintiei tale, parinte.
    – Sa stii, frate, ca tu nu esti chemat sa fii calugar, dar vei duce o nevointa mai grea decat a unui calugar. Ca vei trai mergand din loc in loc, in rugaciune, in post si in multa lipsa. Dar, de vei avea neincetat mintea la Dumnezeu, darul Lui va fi cu tine si vei birui toate ispitele vrajmasului. Avere pe pamant sa nu-ti aduni; pe calugari si pe preoti sa-i cinstesti, pe mireni sa-i sfatuiesti, pe saraci cat poti sa-i ajuti, in biserici ziua si noaptea sa te rogi, si asa te vei mantui.
    – Dar cum voi putea implini toate acestea, ca sunt slab si neputincios?
    – Du-te la pustie, unde nu este fata de om, si posteste patruzeci de zile. Iar pentru slabiciunea firii sa iei cu tine putina paine si apa. Insa, fii cu luare- aminte, ca multe ispite si naluciri diavolesti vei patimi. De vei sfarsi aceste zile cu bine, vei primi mare dar de la Dumnezeu si vei birui toate cursele vicleanului diavol.
    Trecand bunul nevoitor Iordanul, numai cu Evanghelia si Psaltirea in desaga, a postit 40 de zile in pustie, rugandu-se neincetat si intarindu-se din cand in cand cu putina hrana. Dar in aceste zile multe ispite a patimit. Ca uneori il speria vrajmasul cu naluciri de fiare si serpi veninosi, alteori il chinuia cu foamea, cu setea, cu arsita si mai ales cu tantarii si cu tot felul de insecte. El insa, cu ajutorul lui Dumnezeu, de toate s-a izbavit.
    Intr-o zi, vrajmasul i-a aruncat caciula, ca sa-l tulbure de la rugaciune. Atunci el s-a fagaduit Domnului ca sa umble pana la moarte cu capul descoperit. In alta zi i-a aruncat bocancii si nu i-a mai gasit. De atunci, bunul nevoitor a inceput sa umble toata viata descult. Iar in alta zi i s-a aratat vrajmasul in chipul unui om ce ara si i-a zis:
    – Mos Gheorghe, vezi brazda aceasta?
    – Da, o vad, a raspuns batranul.
    – Asa ca este dreapta?
    – Da, este dreapta.
    – Iata, asa este si credinta ta catre Dumnezeu! adauga vrajmasul, vrand sa-l arunce in pacatul mandriei. Dar Mosul Gheorghe, insemnandu-se cu Sfanta Cruce, a izgonit pe diavolul de la el.
    Implinindu-se cele 40 de zile, Mosul Gheorghe s-a dus iarasi la sihastrul din pustie. Iar pustnicul, sarutandu-l, i-a zis:
    – Frate Gheorghe, pentru ca ai biruit pe vrajmasul si nu te-ai lasat inselat de cursele lui, iata, ti-a dat Dumnezeu darul rugaciunii celei curate si putere duhovniceasca in nevointa ta. Ca toata viata vei umbla descult si fara acoperamant pe capul tau, dar nici frigul, nici caldura, nici boala nu te vor vatama.
    Apoi batranul, facand metanie dascalului sau, s-a intors la Ierusalim, s-a inchinat la Mormantul Domnului, a primit Preacuratele Taine si a plecat spre Muntele Athos. Aici a zabovit inca un an si jumatate, inchinandu-se pe la toate sfintele lacasuri si cercetand pe cuviosii calugari din manastiri si pesteri. Apoi, luand de la toti binecuvantare, s-a intors iarasi in sanul familiei.
    Spuneau ucenicii sai ca Mosul Gheorghe n-a stat mult in Sugag. Ci, punandu-si in randuiala casa si copiii, a plecat inchinator pe la manastiri si schituri. Imbracat cu cojoc, descult, cu capul descoperit, cu Psaltirea sub brat si cu toiagul in mana, bunul pelerin mergea pe jos din sat in sat, din manastire in manastire, rostind rugaciunea lui Iisus si psalmii lui David. Ziua calatorea, iar seara poposea prin sate, cat mai aproape de biserici. Dupa ce se odihnea cateva ceasuri, intra in biserica si se ruga acolo, singur, cu rugaciuni de taina, pana dimineata. Apoi pleca mai departe.
    Asa s-a nevoit batranul Gheorghe Lazar trei ani de zile, strabatand Transilvania si Muntenia, rugandu-se prin biserici si manastiri, ca un adevarat pelerin al Bisericii noastre Ortodoxe.
    In anul 1890, Mosul Gheorghe Lazar a mers sa se inchine si prin manastirile Moldovei, zabovind in fiecare sfant lacas. Apoi s-a stabilit definitiv la biserica Sfantul Ioan Botezatorul din Piatra Neamt, zidita de Voievodul Stefan cel Mare si Sfant. Si a locuit in clopotnita bisericii timp de 26 de ani in aspra nevointa, ca un adevarat stalpnic si sihastru in mijlocul lumii, fiind iubit de toti si rugandu-se pentru toti.
    Nevointa batranului Gheorghe Lazar, dupa marturia ucenicilor sai, arhimandritul Mina Prodan si protosinghelul Damaschin Trofin din Manastirea Neamt, era aceasta:
    – Dimineata pleca, cu toiagul in mana si cu Psaltirea sub brat, la unele familii unde era chemat sau pe strada, zicand pe de rost psalmii. Din banii pe care ii primea milostenie, cumpara mai multe paini calde de la brutarie si, la amiaza cand se intorcea, le impartea saracilor si cersetorilor din oras care il asteptau in fata clopotnitei. Unora le dadea paine, altora le dadea bani si tot ce primea de la credinciosi. Apoi urca in turn singur numai cu Psaltirea sub brat. Acolo zabovea in rugaciuni de taina pana catre seara. Dupa asfintitul soarelui manca legume fierte si indata se culca.
    La ora 11 noaptea, batranul cobora din turn, se inchidea in biserica si se ruga acolo singur, nestiut de nimeni, pana dimineata. In zorii zilei iesea din biserica si pleca sa cumpere paine pentru saraci.
    Psaltirea era cartea de rugaciuni cea mai iubita in viata batranului Gheorghe Lazar. O stia pe de rost din tineretea sa si o rostea regulat in fiecare zi. Pe strada, insa, batranul rostea psalmii in ison, cu glas tare si rar, zicand:
    – Acum sa incepem dragutele de rugaciuni ale catismei intai! Dupa ce termina, adauga:
    – Acum sa incepem dragutele de rugaciuni ale catismei a doua!
    Asa continua pana termina Psaltirea. Apoi impartea milostenie si se urca din nou in turn.
    Spuneau ucenicii batranului ca oamenii din oras si din imprejurimi, toti il cunosteau si se foloseau mult de viata lui aleasa. Tineri si batrani, sateni si oraseni, saraci si bogati, cu totii il numeau de obste „Mosu Gheorghe”. Iar cand trecea prin sate sau pe strada, unii ii sarutau Psaltirea pe care o purta permanent sub brat, altii ii dadeau milostenie ca sa se roage pentru ei, copiii se opreau din joaca, vitele pe camp stateau o clipa din pascut, iar cainii niciodata nu latrau dupa el. Multi credinciosi il petreceau, mergand cu evlavie in urma lui si ascultand psalmii pe care ii rostea in auz.
    Spuneau aceiasi ucenici ca cea mai inalta rugaciune a batranului era cea de noapte, pe care o facea in biserica. Timp de peste 30 de ani nu a lipsit niciodata noaptea de la biserica. Intra la ora 11 inainte de miezul noptii si iesea dimineata, intre orele patru-cinci. Oriunde innopta, in orase, prin sate sau pe la manastiri, pastra cu sfintenie aceasta randuiala. Aceasta era rugaciunea de foc a batranului Gheorghe Lazar, pe care o savarsea in taina, nestiut de oameni.
    Ucenicul sau, Protosinghelul Damaschin Trofin din Manastirea Neamt, spunea urmatoarele:
    – Fiind eu de loc din Piatra Neamt, Mosul Gheorghe venea adesea in casa noastra. Intr-o zi, pe cand aveam 15 ani, a zis batranul catre tata:
    – Draguta, lasa copilul deseara sa se roage cu mine la biserica!
    – Il las, Mos Gheorghe. Si am plecat impreuna spre biserica Sfantul Ioan Domnesc.
    Noaptea, la ora 11, a deschis biserica si ne-am incuiat inauntru. Pe mine m-a trimis la strana sa citesc incet din Ceaslov, iar el a ramas in pronaos. Si a stat acolo nemiscat, descult pe piatra, cu mainile in sus la rugaciune, doua ceasuri. Eu ma uitam pe furis la el, sa vad cum se roaga, dar nu intelegeam ce zice. Apoi a zis cateva catisme din Psaltire. Apoi a lasat Psaltirea si zicea catre fiecare sfant din calendar aceasta scurta rugaciune:
    – Sfinte preacuvioase parinte (numele), roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, pacatosii!
    Pe urma a inceput sa pomeneasca pe de rost pe toti oamenii care i-au dat milostenie in ziua trecuta, fara a uita vreun nume. Pentru fiecare facea o inchinaciune si zicea aceasta rugaciune:
    – Preasfanta Treime, miluieste pe cutare care m-a miluit pe mine pacatosul! Apoi si-a pus cojocul, Psaltirea si toiagul in strana si a inceput sa faca metanii cu rugaciunea lui Iisus, mai mult de un ceas. Iar cand a observat ca se lumineaza de ziua, s-a apropiat de mine si mi-a zis:
    – De acum, hai sa mergem, draguta!
    Pe langa rugaciune si milostenie, Mosul Gheorghe Lazar avea si o mare nevointa trupeasca, prin care intrecea pe toti. Vara si iarna umbla descult si descoperit, oricat de cald sau de ger ar fi fost. Iarna ieseau aburi de pe crestetul sau, iar zapada si gheata i se topeau sub talpi, incat toti se minunau de aceasta si slaveau pe Dumnezeu. Spuneau parintii care l-au cunoscut si batranii orasului ca Mosul Gheorghe nu a fost niciodata bolnav, caci darul Domnului era cu dansul.
    Pe cand traia inca in Transilvania, s-a dus iarna descult peste Carpati, la Schitul Pestera Ialomicioarei. Acolo, vazand ca biserica nu are soba, a zis egumenului:
    – Cum stati in biserica fara foc?
    – Nu avem bani sa cumparam o soba, a raspuns. Atunci Mosul Gheorghe a cumparat o soba de teracota din Sinaia si a dus-o la schit.
    Trecand odata printr-un sat in timp de iarna si vazandu-l oamenii descult, i-au zis:
    – Mos Gheorghe, vrei sa-ti cumparam noi niste opinci?
    – Lasa draguta, a raspuns batranul, ca picioarele mele sunt mai calde ca ale voastre!
    Uneori obisnuia acest minunat batran sa mearga spre inchinare pe la sfintele manastiri, ca era cunoscut parintilor si toti il primeau cu dragoste. Si statea pana la o saptamana in fiecare lacas, pazind neschimbata buna lui randuiala si zabovind in vorbiri duhovnicesti cu parintii calugari. Manastirile cele mai iubite Mosului Gheorghe erau: Bistrita, Neamt, Sihastria, Sihla, Agapia, Varatec si Nechit.
    Vestea nevointei sale ajunsese departe, dincolo de hotarele Moldovei. De aceea veneau multi sa-i ceara cuvant de folos. Unii veneau sa se roage pentru ei. Altii ii cereau milostenie. Iar batranul, fiind bland la chip, dulce la grai, intelept la cuvant si smerit la inima, pe toti ii mangaia si ii zidea sufleteste.
    Veneau inca la Mosul Gheorghe tineri din Transilvania si Moldova, care doreau sa slujeasca lui Hristos. Iar el, avand darul inaintevederii, pe unii ii trimitea la manastirile din Moldova sau la Sfantul Munte, iar pe altii ii intorcea la caminele lor. Cei mai multi ucenici avea la Manastirea Neamt, iar dintre maici, la Agapia si Varatec. Insa, toti ucenicii lui au ajuns calugari desavarsiti.
    Odata l-a intrebat un tanar din Zarnesti:
    – Mos Gheorghe, vreau sa ma fac calugar. La ce manastire sa ma duc?
    – Asculta, draguta. Daca vrei sa te mantuiesti, du-te acolo unde sunt mai multe ispite!
    Altadata l-a intrebat ucenicul sau, Dumitru Trofin, din Piatra Neamt:
    – Mos Gheorghe, m-am hotarat sa ma duc la Sfantul Munte. Ce sfat imi dai?
    – Draguta, nu te duce la Sfantul Munte. Poti fi si aici calugar bun. Du-te la Schitul Sihastria. Acolo este un egumen ales si are mare nevoie de frati. Deci, ascultandu-l, ucenicul a ajuns duhovnic iscusit.
    Alti doi ucenici ai batranului, anume Ioan si Constantin Pavaluca, mocani vestiti din comuna Bretcu-Covasna, l-au intrebat:
    – Mos Gheorghe, vrem sa ne facem amandoi calugari. Donam manastirii si averea noastra formata din 500 de oi. La care manastire sa mergem?
    – Draguta, mergeti la Manastirea Neamt. Acolo este mantuirea voastra!
    Uneori batranul se retragea la Manastirea Sihastria, al carei egumen, Protosinghelul Ioanichie Moroi, ii era cel dintai ucenic. Noaptea se ruga dupa obicei in biserica, iar ziua se ruga si citea Psaltirea la un loc tainuit pe Muntele Taciunele.
    Odata s-a urcat Mos Gheorghe la Schitul Sihla cu mai multi parinti din Sihastria. Batranul mergea inainte, rostind in taina rugaciunea lui Iisus. Apoi, deodata s-a impiedicat si era gata sa cada jos. Atunci s-a intors catre parinti si le-a zis:
    – Vedeti ce mi s-a intamplat? Numai putin am parasit rugaciunea si indata m-a parasit darul lui Dumnezeu. Cum m-am pogorat cu mintea jos, m-am si impiedicat sa cad, caci, mintea trebuie sa fie intotdeauna inaltata la Dumnezeu.
    Acest minunat batran dobandise de la Dumnezeu darul preasfintei rugaciuni a lui Iisus, pe care o zicea in taina cu mintea si cu inima. Dar despre aceasta minunata lucrare nu vorbea niciodata cu nimeni. Numai pe fiica sa cea mai mare, Ana, o invatase rugaciunea lui Iisus, inca pe cand traia in familie. Despre aceasta spunea copila:
    – Repetam mereu rugaciunea „Doamne Iisuse”, asa cum ma sfatuise tata, dar nu puteam s-o zic cu atentie. Mintea mea se raspandea mereu, desi ma rugam toata ziua. Mi se parea ca atentia mea este in fata, iar nu in inima. Pentru aceasta eram tare intristata si ma rugam lui Dumnezeu sa-mi dea darul rugaciunii.
    Odata, trecand pe langa o troita de la rascrucea unui drum, m-am inchinat inaintea ei cu multa credinta. In clipa aceea am simtit ca o putere a intrat in inima mea. De atunci, mintea mi se pogoara in inima si ma rog totdeauna cu nespusa bucurie si caldura.
    Spuneau ucenicii Mosului Gheorghe ca odata, pe cand se rugau dupa obicei in biserica, i s-a aratat vrajmasul in fata si l-a intrebat cu manie:
    – Ce faci aici?
    – Ma rog lui Dumnezeu! a raspuns batranul cu indrazneala.
    – Bine faci! a zis vrajmasul, si a disparut.
    Altadata zicea batranul ucenicilor sai:
    – intr-o Duminica, pe cand veneam de la biserica, am vazut la carciuma satului multi oameni la baut, iar printre ei multime de diavoli, cum n-am mai vazut in alta parte.
    Se spunea despre dansul ca daca ii dadea cineva milostenie mai mult de un leu, nu voia sa primeasca, ci cu blandete ii zicea:
    – Draguta, da-i la saraci, ca asa ne porunceste Dumnezeu!
    Odata a venit o femeie saraca la el si i-a spus, plangand:
    – Mos Gheorghe, sunt femeie vaduva, am cinci copii la scoala si n-am nici un ban.
    – De cat ai nevoie? o intreba batranul.
    – Imi trebuie o suta de lei.
    Atunci el i-a dat tot ce primise milostenie de la oameni in ziua aceea.
    Alta data mos Gheorghe s-a urcat in tren la Pascani sa mearga la Roman, dar nu avea bilet. Controlorul i-a spus:
    – Mosule, daca n-ai bilet, la prima statie te dai jos din tren!
    Batranul rostea in taina Psaltirea pe care o stia din tinerete pe de rost. Iar oamenii din tren rugau pe controlor sa-l lase, ca este om cu viata sfanta.
    Insa, la prima statie, l-a coborat din tren, iar batranul a plecat pe jos pe langa calea ferata, zicand:
    – Draguta, ramaneti aici cu Dumnezeu si cu maicuta Domnului!
    Dupa putin timp, mecanicii au vazut ca trenul nu mai porneste, si nu stiau de ce!
    Atunci oamenii au inteles ca din cauza batranului, care a fost dat jos, nu mai porneste trenul. Auzind controlorul, imediat a plecat pe jos dupa el, l-a urcat in tren si a pornit locomotiva.
    Mosul Gheorghe avea la Manastirea Neamt trei monahi, ucenici ai lui din Transilvania, cu numele Veniamin, Pamvo si cu Damaschin.
    Odata batranul a venit la ei sa-i vada. Iar ei, fiind tulburati, i-au spus:
    – Mos Gheorghe, noi plecam din manastirea asta, ca ne-am smintit!
    – Dar de ce, draguta?
    – Nu mai este mantuire aici!
    Atunci batranul, desi era foarte bland, a strigat tare de trei ori:
    – Nu fa tu! Nu fa tu! Nu fa tu!… Ca fiecare va raspunde pentru ale sale pacate.
    Spuneau batranii din Piatra Neamt ca iarna, oricat de ger ar fi fost, Mosul Gheorghe mergea incet pe strada, prin viscol si troiene, zicand Psaltirea pe de rost. Iar cand trecea pe langa brutarii, intra inauntru si punea cate un picior pe vatra cu jaratic pana ii cadea gheata dintre degete. Apoi pleca, rugandu-se mai departe.
    Uneori il intrebau ucenicii:
    – Cand o sa mori, Mos Gheorgtie?
    – Draguta, stii cand? Cand s-or tulbura popoarele si la moartea mea va fi sarbatoare mare si vor suna toate clopotele din tara!
    In ziua de 15 august, 7391 ( 1916), la Adormirea Maicii Domnului, pe cand clopotarul bisericii Sfantul Domnesc din Piatra Neamt se urca in turn sa sune clopotele de mobilizare generala, Mosul Gheorghe Lazar zacea jos in chilie, cu Psaltirea langa el. In clipa aceea bătrânul pelerin isi dadea duhul in mainile lui Hristos Dumnezeu!
    Petrecut de mii de credinciosi, a fost ingropat in cimitirul orasului, imbracat in cojocul sau, cu Psaltirea si toiagul alaturi.
    Iar stramutarea osemintelor sale de la Piatra Neamt la Manastirea Varatec a fost asa:
    In anul 1934, Protosinghelul Damaschin Trofin, ucenicul sau, fiind staret la Manastirea Rasca-Suceava, a voit sa duca osemintele Mosului Gheorghe Lazar la Rasca. Deci, asezandu-le intr-un sicriu, le-a pus in caruta si a pornit spre Targu Neamt. La drumul spre Varatec, insa, caii s-au oprit si n-au voit nicidecum sa mearga mai departe. Zadarnic incerca parintele Damaschin sa-i porneasca din loc. Apoi fara veste, caii au pornit in galop spre Varatec si nu s-au oprit decat in fata manastirii.
    Intelegand staretul ca aceasta este voia fericitului batran Gheorghe Lazar, i-a facut prohodul in biserica, impreuna cu tot soborul maicilor, iar osemintele le-a asezat in gropnita, sub altar, unde se afla pana astazi.
    Fericiti sunt, Doamne, cei pe care i-ai primit si i-ai ales!

    Apreciat de 2 persoane

    • adriandirnescu said, on Octombrie 27, 2016 at 4:45 am

      Multumesc ca ati postat aici si am putut si eu sa aflu si sa ma bucur de aceasta istorisire ! Doamne ajuta !

      Apreciază

  2. Iones said, on Octombrie 26, 2016 at 11:30 am

    Off-Topic

    Aici putem vedea maine in direct procesul de judecata privind decizia CCR cu privire la solicitarea celor 2 gay: https://www.ccr.ro/Transmisie-n-direct

    Apreciază

  3. mircea.v said, on Octombrie 26, 2016 at 12:21 pm

    Mitropolitul Iosif al Petrogradului a fost varf de lance a luptei impotriva mitropolitului Serghie, a fost printre primii ce au protestat impotriva tradarii. Mai jos, cuvintele Mitropolitului Iosif. Despre schisma si schismatici, despre argumentul adus atunci si acum cu „viitorul sinod…” . Pai rusii cred ca au asteptat Sinod oficial cel putin 60 de ani. Nu stiu exact situatia, si poate ma lamureste cineva.
    Sfintii catacombelor Rusiei, pg 105-108

    EPISTOLĂ CĂTRE UN ARHIMANDRIT DIN PETROGRAD (1928)

    Dragă părinte,
    Până nu de mult am crezut că disputa mea cu Mitropolitul Serghie
    a luat sfârşit şi că, refuzând să mă dedic politicii murdare, intrigilor şi
    urmăririi duşmanilor şi trădătorilor Bisericii, puteam să mă retrag în pace,
    dedicându-mă protestului şi războiului împotriva acestei politici neoneste
    şi împotriva arbitrariului. Şi am fost deplin sincer atunci când am
    gândit şi am spus că „nu încep niciun fel de schismă” şi că mă voi supune
    pedepsei nedrepte – până la oprire de la slujire şi excomunicare –, sperând
    doar în dreptatea lui Dumnezeu.
    Dar s-a dovedit că viaţa eclezială nu stă la temperatura de îngheţ,
    ci clocoteşte şi face spume peste temperatura normală de fierbere. „Cazul
    meu minor” s-a dovedit curând a fi doar o mică parte a unui abuz
    monstruos, slavă omenească şi trădare a Bisericii pentru interesele ateismului
    şi pentru distrugerea acestei Biserici, încât pentru mine a rămas
    de mirare, de aici înainte, nu doar propriul meu calm şi răbdarea mea, ci
    şi indiferenţa şi orbirea acelora care încă mai cred că cei care au permis
    şi au făcut acest lucru hidos fac lucrarea lui Dumnezeu, că „salvează” Biserica
    şi că o conduc, iar nu că o rănesc fără milă, o batjocoresc, numărându-
    se între duşmanii ei, tăindu-se de la trupul ei – pentru că nu sunt
    ei cei care îi taie din Trup pe cei care nu mai pot îndura această destrăbălare,
    această coerciţie şi această politică hidos de blasfemiatoare.
    Poate că aş fi putut suporta şi acestea. Puteam presupune că nu mă
    privesc aceste lucruri, după cum problema mea de acum nu este a ta.
    Dar, dragă părinte, dintr-odată am început să simt, cu multă durere, că
    sunt în mare măsură responsabil pentru soarta cea rea a Bisericii. Până
    la urmă, după cum ştii, sunt unul dintre înlocuitorii locţiitorului patriarhal,
    care, având datoria de a pătimi, este obligat nu doar să ia locul predecesorului
    arestat, ci să fie pentru el, chiar şi atunci când este liber, o
    „rezervă” gata să-i ia locul în caz de cădere duhovnicească. Pentru mai
    multă siguranţă, o astfel de cădere, în condiţii normale de viaţă eclezială,
    trebuie să fie însoţită de un proces şi de o decizie sinodală. Dar ce fel de
    proces şi decizie sinodală sunt posibile acum, în condiţiile actuale? Şi în
    urma cărei examinări şi hotărâri sinodale mi s-a aplicat o pedeapsă care,
    după canoane, este permisă doar în cazul unui păcat foarte mare săvârşit
    de mine? Din care motiv, cerând examinare şi decizie sinodală într-o situaţie,
    permiţi lipsa acestora într-o alta?
    Un astfel de argument nu poate servi decât ca material pentru capitolul
    privitor la contradicţii dintr-un manual de logică. Dar nu trebuie
    decât să aşteptăm, sperând că va veni timpul când vom vorbi despre toate
    acestea tot la o judecată. Şi rămâne de văzut cine va fi atunci mai acuzat.
    Dar, pentru moment, lucrurile stau astfel: nu vom da Biserica în
    mâinile trădătorilor, ale politicienilor lipsiţi de onestitate şi ale agenţilor
    ateismului şi distrugerii. Iar prin acest protest nu ne tăiem din Trupul ei,
    ci îi tăiem pe ei de la noi şi spunem cu îndrăzneală: nu doar că nu am fugit,
    dar nici nu vom fugi şi nu vom pleca niciodată de la sânul adevăratei
    Biserici Ortodoxe, dar pe cei care nu sunt cu noi şi pentru noi, ci împo107
    triva noastră, îi considerăm a fi duşmanii ei, trădători şi ucigaşi. Nu noi
    suntem cei care facem schismă, nesupunându-ne Mitropolitului Serghie,
    ci mai degrabă voi, care sunteţi supuşi lui, mergeţi în adâncul condamnării
    Bisericii. Vă chemăm şi vă întărim puterile ca să luptaţi pentru independenţa
    Bisericii, doar că nu în maniera în care credeţi că vi se cere:
    nu prin acordul cu cei care robesc Biserica şi cu cei care ucid sfânta ei
    independenţă, care se manifestă acum prin sfânta ei dreptate, ci mai degrabă
    printr-un protest puternic şi decisiv împotriva oricărei concesii,
    împotriva compromisurilor ipocrite şi mincinoase şi împotriva trădării
    intereselor ei în favoarea satanismului fără Dumnezeu şi a războiului
    amarnic împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale.
    Chiar nu vedeţi contradicţia şi neconcordanţa, care nu sunt compatibile
    cu nimic din dilema voastră? Vei zice: „Ne veţi priva de ascultarea
    pe care v-o datorăm prin faptul că deveniţi schismatic, sau, supunându-
    vă Mitropolitului Serghie, ne veţi întări puterile în lupta pentru independenţa
    Sfintei Biserici?” Eu sunt schismatic?! Supunerea faţă de Serghie
    este o „luptă pentru independenţa Bisericii”?! Dragul meu! Orice
    bătrânică din Leningrad ar râde de o astfel de idee!
    Poate, nu spun nu, „în prezent sunt mai mulţi ca tine, decât ca
    noi”. Şi poate că „majoritatea nu este de partea mea”, după cum spui.
    Dar eu nu mă voi considera niciodată schismatic, chiar dacă ar fi să rămân
    absolut singur, aşa cum a fost cândva unul din sfinţii mărturisitori.
    Problema nu este una de cantitate, să nu uiţi aceasta niciodată: Fiul lui
    Dumnezeu, când va veni, va găsi El oare credinţă pe pământ? (Luca
    18: 8). Şi poate că ultimii „răzvrătiţi” împotriva trădătorilor Bisericii şi a
    complicilor ruinării Sale nu vor fi episcopi şi arhiepiscopi, ci doar simpli
    muritori, tot astfel cum lângă Crucea lui Hristos ultima Lui suflare de
    suferinţă a fost auzită de câteva suflete simple, care erau aproape de El.
    Aşadar, dragă părinte, nu mă judeca atât de aspru, mai ales din
    perspectiva lui Balsamon al tău. Eu cred că el este departe de ceea ce, pe
    înţelesul tuturor şi deasupra oricăror comentarii, au scris autorii sfintelor
    canoane şi că, în orice caz, acest Balsamon nu poate fi considerat un
    comentariu pertinent şi fidel al situaţiei în care ne aflăm noi, care nu a
    fost prevăzută de niciun comentariu sau canon.

    Nu mă judeca atât de aspru şi înţelege în mod clar cele ce urmează:
    1. Eu nu sunt deloc schismatic şi nu cer schismă, ci purificarea
    Bisericii de aceia care au semănat adevărata schismă şi au provocat-o.
    2. A arăta cuiva propriile erori şi greşeli nu înseamnă schismă, dar,
    pentru a vorbi fără ocolişuri, înseamnă să pui la ham un cal sălbatic.
    3. Refuzul de a accepta reproşurile întemeiate şi directivele este de
    fapt o schismă şi o dispreţuire a adevărului.
    4. În construirea vieţii ecleziale, participanţii nu sunt doar cei din
    conducere, ci întregul trup al Bisericii, iar schismatic este acela care îşi
    arogă drepturi care-i depăşesc autoritatea şi în numele Bisericii îşi permite
    să spună ceea ce nu este împărtăşit de colegii săi.
    5. Mitropolitul Serghie s-a arătat a fi un astfel de schismatic, deoarece
    şi-a depăşit cu mult atribuţiile şi a respins şi a dispreţuit vocile multor
    ierarhi, în mijlocul cărora adevărul a fost păstrat.
    Tu observi, printre altele, că între diferitele drumuri spre adevăr,
    „Hristos ne-a arătat o nouă cale: cea a iubirii de aproapele”. Referitor la
    aceasta, îţi amintesc doar, părinte, despre minunata concluzie a Mitropolitului
    Filaret din predica sa despre iubirea duşmanilor: „Deci, dispreţuiţi-
    i pe duşmanii lui Dumnezeu, loviţi duşmanii neamului, iubiţi-i pe
    duşmanii voştri! Amin.” (Vol.1, p. 285. Vezi şi Apostolul iubirii, II Ioan 1:
    10-11).
    Apărătorii lui Serghie spun că, după canoane, este permis să te separi
    de episcop doar din motiv de erezie condamnată de un sinod. Împotriva
    acestui argument se poate răspunde că faptele Mitropolitului Serghie
    se încadrează destul de mult şi în această categorie, dacă se are în
    vedere o violare atât de flagrantă a libertăţii şi demnităţii Bisericii, Cea
    Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.
    Dar, dincolo de aceasta, canoanele însele nu au putut să prevadă
    multe lucruri. Şi poate cineva să nege faptul că este chiar mai rău decât
    orice erezie atunci când cineva înfige un cuţit în însăşi inima Bisericii –
    libertatea şi demnitatea ei? Ce este mai rău: un eretic sau un ucigaş (al
    Bisericii)?
    „Ca să nu pierdem pe nesimţite, încetul cu încetul, libertatea pe care
    Domnul nostru Iisus Hristos, Izbăvitorul tuturor oamenilor, ne-a
    dat-o ca un dar prin propriul Său Sânge…” (din Canonul al 8-lea al celui
    de-al treilea Sinod Ecumenic).

    Apreciază

  4. Cristian said, on Octombrie 26, 2016 at 12:58 pm

    In afara de cele de mai jos, „tehnologia” (retelele de socializare) e o metoda FOARTE EFICIENTA de control al maselor! S-a observat asta in Piata Universitatii, acum un an (si de multe ori inainte)! Nu mai spun de spionare in masa…

    Dependența de tehnologia digitală, flagelul care face ravagii în rândul adultilor, tinerilor și chiar al copiilor. Ce s-a întâmplat în Finlanda
    http://www.activenews.ro/stiri-it-c/Dependenta-de-tehnologia-digitala-flagelul-care-face-ravagii-in-randul-adultilor-tinerilor-si-chiar-al-copiilor.-Ce-s-a-intamplat-in-Finlanda-137654

    Apreciază

  5. Sluga netrebnica said, on Octombrie 26, 2016 at 4:46 pm

    Rostirea anatemelor la Biserica Panagia Odighitria din Pireu, 2016:

    „Celor care predica si invata panerezia ecumenista, inter-crestina si inter-religioasa, ANATEMA
    Consiliului Mondial al Bisericilor, ANATEMA
    Celor ce participa la rugaciunile in comun, numindu-i pe eretici „frati intru Hristos”, ANATEMA
    Celor care spun ca exista Sfinte Taine in afara Bisericii Ortodoxe, ANATEMA”

    Integral la sursa: https://miscareapentruaparareaortodoxiei.wordpress.com/2016/06/13/istoria-ecumenismului-in-romania-2/

    Apreciază

  6. […] SCRISOAREA DESCHISA a Protos. ELEFTERIE TARCUTA catre PATRIARHUL DANIEL si SFANTUL SINOD: Cerem iesi… […]

    Apreciază

  7. […] SCRISOAREA DESCHISA a Protos. ELEFTERIE TARCUTA catre PATRIARHUL DANIEL si SFANTUL SINOD: Cerem iesi… […]

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: