Vrednic este lucratorul de plata sa

Iata ce putem citi la http://www.ioanguradeaur.ro/345/cum-putem-imita-pe-dumnezeu/

[…]

Preotii, care îsi tin bine dregatoria, sa se învredniceasca de îndoita cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul si cu învatatura. Pentru ca Scriptura zice: „sa nu legi gura boului care treiera”, si: ” Vrednic este lucratorul de plata sa „. (5, 17-18) Sub denumirea de „îndoita cinste”, de aici, el numeste îngrijirea, sau mai tine zis acordarea celor necesare. Caci, când el adauga: „Sa nu legi gura toului care treiera”, si: „vrednic este lucratorul de plata sa”, aceasta învedereaza.

Prin urmare, si când zice mai sus: Pe vaduve cinsteste-le (5, 3), el vorbeste despre îngrijirea de ele cu cele necesare. „Ca pe cele ce sunt cu adevarat vaduve” sa le cinsteasca, adica pe cele ce sunt în saracie, fiindca, cu cât una este mai saraca, cu atât mai mult este vaduva. Pune aici si cele ale Legii, si cele ale lui Hristos, ca unele ce conglasuiesc.
Legea spune: „Sa nu legi gura boului care treiera.” Vezi cum el voieste ca dascalul sa munceasca? Si nu este alta oboseala si munca, ca cele ale lui. Dar cum de pune oare si ceea ce Hristos a spus: „Vrednic, zice, este lucratorul de plata sa”? Noi însa sa nu ne uitam numai la plata, ci si la aceea cum a poruncit. „Vrednic este lucratorul de plata sa”, adica vrednic este lucratorul de hrana, de întretinerea sa. Asa ca daca cineva se dezmiarda sau sta în liniste, nu este vrednic. Daca cineva nu este ca boul ce treiera, daca nu duce jugul prin spini si pâna la a fi strâns de gât cu el, si daca se opreste mai înainte de a termina lucrul, nu este vrednic. Prin urmare, trebuie sa se acorde ajutoare cu îmbelsugare dascalilor pentru întretinerea lor, ca nu cumva sa sufere, sau sa se moleseasca; ca nu cumva, ocupându-se cu cele mici, din aceasta cauza ucenicii sa fie lipsiti de cele mari; ca astfel, lucrând cele duhovnicesti, sa nu se ocupe deloc cu cele pamântesti. Astfel erau levitii; ei nu se interesau deloc de cele ale vietii, precum nici mirenii nu se interesau de cele ce priveau pe leviti, si prin lege se poruncea si cele privitoare la veniturile lor: zeciuielile (dijmele), cele venite din scule de aur, veniturile provenite din pârga, rugaciuni si celelalte de acest fel. Acelora desigur ca le-a legiuit Moise în asa fel, ca unii ce cautau numai cele prezente; eu însa nimic mai mult nu zic ca ar trebui sa aiba proestosii, decât hrana si îmbracaminte, ca nu cumva sa-si petreaca timpul cu acestea.
Dar oare ce vrea sa zica prin „îndoita cinste”? îndoita cinste catre cele vaduve,  sau catre diaconi  (slujbasi Bisericii),  sau, simplu, îndoita cinste înseamna multa cinste. Dar noi sa nu ne uitam numai la aceea ca-i învredniceste de multa cinste, ci si la faptul ca a adaugat: „cei ce îsi tin bine dregatoria”.
Si ce anume înseamna cei ce îsi tin tine dregatoria, sa ascultam pe Hristos care zice: „Pastorul cel bun, sufletul sau îsi pune pentru oi”. (Ioan 10, 11) Asadar, aceasta înseamna a tine bine dregatoria, adica a nu cruta nimic pentru îngrijirea parinteasca a pastoritilor. „Si mai ales, zice, cei care se ostenesc cu cuvântul si cu învatatura.” Unde sunt acum cei ce spun ca nu este nevoie nici de cuvânt si nici de învatatura, daca apostolul chiar si pe Timotei îl îndeamna la aceasta, zicând: Cugeta la acestea, tine-te de acestea, si iarasi: Ia aminte la tine însuti si la învatatura; staruie în aceasta, caci, facând aceasta, si pe tine te vei mântui si pe cei care te asculta? (4, 15-16).
Deci tocmai pe unii ca acestia voieste apostolul sa-i cinstim mai mult decât pe toti ceilalti, pentru care si motivul îl pune, zicând ca mult sufera ei. Când un altul nici nu privegheaza, nici nu se îngrijeste, ci sta împreuna cu ceilalti în liniste si nepasare, iar acela se zbuciuma îngrijindu-se, meditând, si mai cu seama daca este neîntrecut în cuvintele si stiintele celor de afara, apoi cum nu ar trebui sa se bucure de cinste din partea tuturor si mai mult decât altii, când el se lasa sub atâtea osteneli? Acesta este raspunzator înaintea a mii de limbi.
Unul, de pilda, 1-a hulit, altul 1-a laudat, un altul 1-a luat în râs, un altul i-a defaimat tinerea de minte si compunerea cuvântului; pentru toate acestea îi trebuie multa putere spre a le rabda pe toate.
Mare este cu adevarat, si mai cu seama mult contrituie spre edificarea Bisericii, de a fi preotii didactici, sau învatatori ai credinciosilor; iar daca aceasta nu este, multe din cele ale Bisericii se pierd, sau se rastoarna pe dos. De aceea, împreuna cu cele spuse – de a fi primitor si blând si de a fi fara de ponos – numara si aceasta, zicând ca trebuie a fi „învatator”. Fiindca, de ce se numeste el dascal? Pentru ca sa învete pe altii filosofia vietii.
De aceea Pavel a zis: „Si mai ales cei ce se ostenesc în cuvânt si întru învatatura”, fiindca este nevoie si de învatatura prin cuvânt. Si de care cuvânt vorbeste apostolul? Nu vorbeste de acel cuvânt pompos, si nici de acela care are în sine iscusinta sau eleganta celor din afara, ci de cuvântul care are într-însul multa putere, de acela care este plin de întelepciune.
In asemenea caz, el nu are nevoie de constructia frazelor, ci a cugetarilor, cum s-ar zice; nu a unei conditii din afara, straine, ci a unei dispozitii sufletesti.

[…]

Iata si comentariul cititorului H postat la De ce au tacut preotii si monahii anti ecumenisti?:

@ Muritor
In ceea ce priveste persoana mea, admin a observat si punctat bine patimile de care sunt stapanit.

Iar ca sa nu credem cumva ca milostivul Dumnezeu nu S-a ingrijit sau nu Se ingrijeste si de cele cu adevarat trebuincioase spre vietuirea in aceasta lume, gasim cateva lamuriri in cele de mai jos, si acestea pe langa preainteleapta Sa randuiala a tuturor celor de pe pamant pe care o savarseste intr-un chip nepatruns noua, dupa cuvantul: “ Eu lucrez un lucru, în zilele voastre, un lucru pe care nu-l veţi crede, dacă vă va spune cineva” (Fapte 13, 41).

“Zeciuiala fiilor lui Israel, pe care aceştia o aduc dar Domnului, am dat-o leviţilor moştenire.
Vorbeşte leviţilor şi le zi: Când veţi lua de la fiii lui Israel zeciuiala, pe care v-am dat-o ca moştenire, să înălţaţi din ea dar Domnului a zecea parte, ca zeciuială.” (vezi Numerii 18, 24, 26)

“Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii.” (Matei 5, 17)

“Vrednic este lucrătorul de plata sa.” (cf. Luca 10, 7)

“Cine slujeşte vreodată, în oaste, cu solda lui? Cine sădeşte vie şi nu mănâncă din roada ei? Sau cine paşte o turmă şi nu mănâncă din laptele turmei?
Căci în Legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului care treieră”. Oare de boi se îngrijeşte Dumnezeu?
Sau în adevăr pentru noi zice? Căci pentru noi s-a scris: „Cel ce ară trebuie să are cu nădejde, şi cel ce treieră, cu nădejdea că va avea parte de roade”.
Dacă noi am semănat la voi cele duhovniceşti, este, oare, mare lucru dacă noi vom secera cele pământeşti ale voastre?
Au nu ştiţi că cei ce săvârşesc cele sfinte mănâncă de la templu şi cei ce slujesc altarului au parte de la altar?
Tot aşa a poruncit şi Domnul celor ce propovăduiesc Evanghelia, ca să trăiască din Evanghelie.” (I Cor 9; 7, 9-11, 13, 14)

in cele ce urmeaza sunt reproduse cateva pasaje din Constitutiile Sfintilor Apostoli:

«Cei ce se ocupa de Biserica trebuie sa fie hraniti de Biserica: preoti, leviti, intai-statatori, liturgi ai lui Dumnezeu, cum sta scris in cartea Numerelor […] “Iata, Eu am dat in seama voastra pârga Mea din toate cele-nchinate Mie de la fiii lui Israel: tie ti le-am dat pe acestea […]” (Nm 18, 8)»
Canonul Ortodoxiei Vol I, Editura Deisis/Stavropoleos, Sibiu, 2008, pp.626-627

«Trebuie sa stiti ca daca Domnul v-a izbavit din lanturile adaugate pe deasupra ale sclaviei [n.n. mortii si pacatului] si v-a scos la racoare, nemailasandu-va sa jertfiti animale necuvantatoare pentru pacate si curatire, pentru indepartarea relelor, pentru bai si ablațiuni [n.n. aici cu sens de spalari] continue, El nu v-a eliberat insa de daniile pe care le datorati preotilor, nici de binefacerile fata de cei lipsiti. Caci zice Domnul in Evanghelie: “De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în Impărăţia cerurilor.” (Matei 5, 20) Dreptatea voastra sa se inmulteasca astfel in aceea ca aveti mai multa grija de preoti, orfani si vaduve, cum sta scris: “A risipit, a dat saracilor; dreptatea lui ramane in veacul veacului” (Psalm 111, 9) Si iarasi: “Prin fapte de milostenie si de credinta sunt curatite pacatele” (Psalm 15, 27)»
Ibidem, pp.632-633.

Sau macar aceasta porunca sa ne îndemne la întrajutorarea adevaratilor slujitori ai lui Dumnezeu: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi; astfel incat:
«împartașește cele ale vietii celor lipsiti. […] Nu te arǎta preotilor cu mâna goalǎ (Iș 23, 15) si adu incontinuu Domnului cele ale tale de bunavoie; […] Trudeste-te, lucreaza, osteneste-te, adu Domnului cele ale tale de bunavoie, caci se spune: “Cinsteste-L pe Domnul din ostenelile tale cele drepte” (Pilde 3, 9) Aruncand in visteria templului (Matei 27, 6) ce poti, da celor straini un banut, sau doi sau cinci;»
Ibidem, p.633.