IOAN GYURI PASCU a ajuns in IAD?
La inmormantarea lui Ioan Gyuri Pascu, preotul ortodox Ioan Jurca spunea cum ca:
„Dragii mei, ma tot intreb de ce Dumnezeu si-a adunat la Sine, in ultimul timp, mari actori. Mai ieri a plecat spre ceruri un alt mare si indragit actor, Papaiani. Mari poeti, mari talente si chiar umoristi, ca in cazul de fata, si inca unul tanar, cu multa putere de munca si creatie.
Pentru mine asta este singura explicatie: ca Dumnezeu a dorit sa-si faca acolo sus, in Ceruri, o trupa de teatru de elita, un alt Odeon, un alt Teatru National, un alt grup Divertis. Azi se intalneste cu Dumnezeu si il va invita sa ia loc pe scena vesniciei.”
Cititi va rog mai multe la:
In mod cert Dumnezeu nu face acolo sus in Ceruri grupuri Divertis. Ca Raiul nu e cu din astea.
Se prea poate ca umoristul sa fi ajuns prin Rai:
Dar o fi ramas acolo?
Ioan Gyuri Pascu s-a casatorit cu Daniela Maria Marin in 1993. In 2010 au divortat dar au ramas apropiati. A murit in vila ce-o lasase acesteia si fiicei sale:
http://www.evz.ro/divortul-dintre-gyuri-pascu-si-sotia-sa.html
Iata postarea Multumesc, Maestre Dang! de pe blogul lui gyuri din 31 ianuarie 2014:
Pe 30 ianuarie este ziua Maestrului meu. Au trecut deja 7 ani de când a parasit corpul fizic şi nu e zi să nu găsesc o clipă pentru a-i mulţumi. El m-a ajutat sa înţeleg puterea Luminii din glasul meu,să-mi înnobilez talentul prin munca întru înţelepţirea trupului şi iluminarea sufletului,să înţeleg calitatea de instrument smerit al Iubirii Divine. Cum? Prin ce mari metode? N-o să vă expun tehnici de meditaţie sau lucruri senzaţionale, ci lucruri mărunte şi simple.
In fiece zi ma gândesc dacă am reuşit să adaug 5 minute intervalului de timp în care nu judec pe cineva sau ceva.
Verific dacă mânia mea care dura trei ore sau treizeci de minute s-a redus la 3 min sau la 30 de sec.La magazin,în faţa casierei am grijă ca zâmbetul meu şi o vorbă să aduca lumină în inima ei.
Adesea îmi amintesc că ceea ce e solid şi material e mai puţin indispensabil vieţii: poţi trăi mult fără adăpost, zeci de zile fara hrană,zile fără apă,dar fără aer?!
La orice concert pe care îl susţin sunt conştient că vocea mea e tălmaciul smerit al Luminii.
Sunt hotărât să rostesc adevăr şi să trăiesc în Adevăr.
Pentru că am promis în inima mea Maestrului meu să împărtăşesc tuturor acelora care,prin destin,apar în calea mea, toate darurile pe care le-am primit de la el.
Dar recunosc că a fost o perioadă în care am neglijat totul,căci,nevăzând rezultate imediate,am simţit zădărnicie ,că tot ce fac n-are rost.Probabil că trufia aştepta medaliile care nu mai veneau.Am pierdut cam tot ceea ce un om „modern” poate pierde, pentru a mă putea trezi din somnul care naşte monştri.
Acum sper că m-am trezit ca să-ti pot,în sfârşit mulţumi,Maestre Dang,pentru toate darurile şi pentru a-mi împlini menirea atât cât mai e nevoie de mine!
Fie ca Timpul Florilor,când fiecare om de pe Pământ va avea zâmbetul pe chip să devină cât mai degrabă aievea!
Iata si postarea Maestrul Dang dupa 7 ani de pe blogul daniela maria marin din 12 august 2014:
Astăzi se împlinesc şapte ani de când Spiritul Maestrului Dang s-a eliberat de corpul fizic pământean.
Şapte ani, într-un an şapte, la şapte luni după ce a început anul şapte.
În urmă cu şapte ani nu ne venea a crede că ne-a “părăsit”. Nu puteam crede că atât de mare i-a fost întristarea că lumea nu vrea să se schimbe încât s-a hotărât să plece. Ne-a trebuit mult timp să ne obişnuim cu ideea şi mulţi dintre studenţii lui am căutat să ne adunăm la un loc în continuare, ca şi cum astfel am fi suplinit absenţa lui. Cu toate că ştiam foarte bine că nimic n-a murit, n-a dispărut, nu am pierdut ceea ce ne fusese dăruit deja.
Sunt mulţi oameni pe Pământ care s-au întâlnit cu Maestrul Dang, care au avut această întâlnire înscrisă în destinul lor, aşa cum repeta aproape la fiecare seminar Maestrul Dang. Fiecare suflet, pe orice palier de vibraţie s-ar fi aflat, oricât de mult sau de puţin a conştientizat valoarea acestei întâlniri, s-a conectat şi reconectat de fapt cu autenticul spirit. Această întâlnire i-a deschis un nou capitol în viaţa pământeană şi o uşă pe calea realizării Sinelui. Fie că a putut a înţelege acest lucru, fie că nu, omul care a trecut prin această întâlnire s-a schimbat faţă de cum era, a avut o şansă în plus, indiferent care i-a fost în continuare calea şi destinul. Sunt mulţi care, nu doar că nu au avut şansa să înţeleagă, să recunoască sau să conştientizeze, dar l-au mai şi negat, au aruncat cu pietre, au ignorat din ignoranţă darul. Aşa cum se întâmplă mereu în istoria omenirii, curajoşii oameni care acceptă să-şi dedice viaţa pentru binele omului, pentru trezirea omenirii sunt rareori recunoscuţi şi iubiţi. Natura mentală a omului obişnuită să gândească între polii câştigului şi ai pierderii, întunecă şi obturează conştiinţa, sufletul, înţelepciunea autentică.
Obişnuia Maestrul Dang să pomenească foarte des despre Iisus şi despre Fecioara Maria, nu doar pentru că majoritatea studenţilor săi provenea din lumea creştină, paradoxal am putea spune, ţinând cont că omul Luong Minh Dang se născuse în Vietnam, într-o familie budistă. Pentru o minte trezită însă, nu mai este loc de religie, dogmă sau separaţie între oameni, între suflete. Nu existau asemenea bariere în mintea Maestrului Dang şi nici din iubire, compasiune şi iluminare, principiile, ţelurile sau sensul existenţei sale ca maestru pe Pământ nu a făcut o religie. Atâta vreme cât ne putem recunoaşte sensul, este firesc să mergem pe calea împlinirii sale. Şi, aşa cum spuneam, sensul existenţei sale ca maestru a fost trezirea omului, iluminarea omenirii. O singură cale este cea mai scurtă, şi-aceea este calea Iubirii, a Compasiunii, a renunţării la ego-ul plin de iluziile contextului din care s-a format. Dar acestea erau “principiile” pe care le-au înfăţişat şi marii avatari precum Buddha, şi Iisus, şi mulţi alţi maeştri autentici de-a lungul istoriei cunoscute a omenirii. Poate de-aceea unul dintre studenţii Maestrului Dang a pictat acest tablou. Aşa l-a perceput pe Maestrul Dang, aşa a fost pentru el sau pentru ea. Nu ştiu cine este autorul acestui tablou, dar l-am fotografiat când am fost în Australia în august 2008, la prima aniversare a eliberării Spiritului Dang din trupul vietnamezului Luong Minh Dang.
E-adevărat, din cuvintele Maestrului, traduse din vietnameză în multe alte limbi, poate că nu era foarte uşor de recunoscut înţelepciunea, cu-atât mai mult cu cât cuvintele sale erau simple, atât de simple încât oamenii şi intelectul lor tind să ignore, să nege, să treacă pe lângă. Pentru că ceea ce este prea simplu ne pare prostesc. Intelectul are nevoie să se împăuneze în forme alambicate şi expresii complicate, are nevoie să pară complex, măreţ şi greu accesibil. De-aici şi drama continuă, alergarea după floricele şi arabescuri, luminiţe şi nuanţe deosebite, extra-ordinare. Adevărul este întotdeauna simplu şi, exprimat în cele mai puţine cuvinte, este chiar perla înţelepciunii.
Dar dacă din cuvintele rostite şi traduse nu era simplu de recunoscut adevărul, atunci din energia lui, din energia pe care o atrăgea şi o punea la dispoziţia tuturor studenţilor săi, indiferent unde se aflau aceştia, în aceeaşi sală în care se afla şi corpul maestrului sau în alte săli răspândite pe toate continentele, în această energie cu siguranţă se putea trăi direct Adevărul. Ieşit din tiparele clasice ale învăţăturilor despre aura maestrului, câmpul de informaţii şi frecvenţe pe care îl accesează un suflet într-un trup, Maestrul Dang spunea mereu că acea aură pe care unii dintre studenţi i-o puteau vedea, nu era aura sa personală, a persoanei, a omului Dang, ci era dovada Prezenţei lui Dumnezeu. Repeta mereu că omul este limitat şi fără de această energie a lui Dumnezeu nu poate realiza nimic, dar şi entităţile spirituale sunt limitate în lucrarea lor de barierele liberului arbitru şi ale constituţiei omului. “Numai un om poate ajuta un alt om!” repeta la fiecare curs, fără să explice neapărat că “Dumnezeu lucrează prin oameni pentru oameni.” Acei oameni care se dedică lui Dumnezeu, care devin prin proprie voinţă instrumente ale Adevărului-Iubirii-Păcii-Frumuseţii-Armoniei, care renunţă la dorinţele şi ambiţiile ego-ului, se înalţă în câmpul iubirii necondiţionate din care, ulterior se pot înălţa până la cel mai înalt Cer. Aceşti oameni sunt îmbunătăţiţi şi chiar trupul lor se poate schimba şi chiar trebuie să se schimbe , să se înţelepţească pentru a putea susţine şi cuprinde cele mai înalte frecvenţe ale Iubirii, ale Adevărului, ale Vieţii.
Amestecând umorul şi din când în când chiar uşoara ironie, cu seriozitatea, fermitatea, disciplina, angajamentul şi dedicaţia, Omul Dang îşi dorea să nu uităm că este om, la fel ca noi toţi şi ne repeta acest lucru deseori. Poate că îşi dorea să-l iubim pe el, omul nu doar starea de Maestru, căci glumea deseori spunând că deşi el ştie că noi îl privim ca pe un pricăjit de vietnamez, mic şi urât, el se uită din când în când în oglindă şi îşi spune că e frumos, încearcă să se convingă pe el însuşi de acest lucru. Omenescul acestor afirmaţii a surprins pe mulţi dintre cei care aveau anumite aşteptări cauzate de însuşirea anumitor informaţii DESPRE CUM AR TREBUI să fie un maestru. Bănuiesc că la fel o fi fost şi cu Iisus, cu-atât mai mult cu cât a refuzat să predice “înţelepţilor” vremii, intelectualilor şi mult îmbuibaţilor de dogme şi păreri restrictive-esoterice ale timpurilor sale. Si cum Maestrul Dang pomenea adeseori despre învăţăturile lui Iisus, şi ne spunea că dacă le-am fi înţeles şi mai ales dacă le-am fi aplicat, nu am mai fi avut de ce să fim în acea sală, că, poate, cine ştie, ar fi fost invers, noi, creştini, am fi fost pe podiumul şi pe scaunul maestrului, iar el, un amărât de vietnamez ar fi venit să ne asculte, să înveţe de la noi, mulţi dintre studenţii săi se minunau de ce nu pomenea la fel de mult şi de Buddha şi, mai ales, se întrebau fără odihnă a cui încarnare era Maestrul Dang. Ei bine, râdea mereu, se amuza de asemenea curiozităţi omeneşti şi ne reamintea că numai omul îl poate ajuta pe om. Şi că, de vreme ce suntem cu toţii oameni, ceea ce putem face unii pentru alţii este să traversăm iluzia şi să ajungem la Adevăr. În acel loc nu vom mai avea asemenea întrebări, aşa că, el nu avea de gând să ne spună nimic, tocmai pentru ca noi să ajungem acolo unde să nu mai fie nevoie să-l întrebăm pe el. De altfel, repeta şi acest lucru: “Eu nu am nevoie de discipoli. Eu nu vreau ca voi să fiţi discipolii mei. Pe mine nu mă ajută asta, şi nici pe voi. Eu vreau ca voi să fiţi ca mine, să fie miliioane de Maeştrii Dang pe Pământ pentru ca omenirea să treacă în următoarea etapă cu cât mai puţine pierderi.” Etapa aceasta, Epoca de Aur a omenirii, când arme şi lacăte nu-şi vor mai avea rostul, când oamenii vor vedea adevărul şi nimic nu se va putea ascunde, când telepatia va funcţiona natural şi nu va mai fi nevoie de dicţionare şi traducători, iar bucuria şi armonia în toată lumea, între toate regnurile, între toate domeniile de frecvenţe vor lumina viaţa, ar trebui să fie aproape. O parte din Menirea Maestrului Dang a fost şi este această deschidere şi pregătire pentru Secolul XXI, pentru Noul Om şi Noul Pământ, tot aşa cum şi Alice Bailey spunea că acest secol va fi un secol al maeştrilor, al oamenilor treziţi din iluzie, al oamenilor care au accesat adevărul şi iubirea în chiar fiinţa lor, care au devenit adevăr şi iubire, care au activat frecvenţele maestrului interior.
Omenirea a tins mereu către distrugerea, ascunderea, negarea sau măcar denaturarea adevărului în funcţie de nivelul colectiv al conştiinţei, în funcţie de comoditatea şi confortul oferit de scutirea de responsabilitate. La fel s-a întâmplat şi cu Iisus pe care, atâta vreme cât a fost în trup fizic, nici măcar cei care l-au urmat de colo-colo nu l-au înţeles şi nu l-au putut recunoaşte. De-abia după ce n-a mai fost limitat de corp, Sfântul Spirit a binecuvântat şi a înlăturat vălurile de pe ochii tuturor discipolilor săi, ori cel puţin a câtorva dintre ei. A deschis porţile energetice atât în corpurile fizice ale apostolilor, cât şi în corpul planetar. Activarea sau deschiderea 100% a chakrelor principale în corpul uman, marele dar pe care omenirea l-a primit prin Maestrul Dang şi cel puţin printr-o parte a studenţilor care au primit la rândul lor această capacitate direct de la Maestrul Dang, se poate numi şi “scoaterea celor şapte draci” din corpul Mariei Magdalena, prima şi singura care a văzut corpul Mântuitorului în lumina duhului său.
In mica sală din Melbourne de unde transmitea în toată lumea învăţăturile şi energia sa, Maestrul Dang avea pusă pe perete, in stânga sa, o tapiserie. În 2008, această tapiserie a fost aşezată altfel şi sub ea câteva fotografii speciale făcute în timpul seminariilor.
In ianuarie 2007, cu şapte luni înainte de părăsirea corpului, Maestrul Dang şi-a sărbătorit ziua de naştere cu mult timp în avans, la sfârşitul unui seminar special, cu un regim special faţă de celelalte. Atunci a fost invitat Gyuri Pascu să cânte. De obicei cânta numai Maestrul Dang la finalul seminariilor, pentru că îi plăcea tare mult să cânte. Atât la seminarul din noiembrie 2006, cât şi în ianuarie 2007, a cântat şi Gyuri. Această fotografie a fost făcută de un student din Italia. Bila albă de energie “obturează” capul Maestrului care, probabil, asculta cu mare atenţie vocea lui Gyuri.
Ceea ce scriu este ceea ce am trăit. Experienţa este personală, prin natura ei subiectivă, aşa cum sunt toate experienţele oamenilor. Acolo unde, însă, se întâlnesc mai multe, e rost de adevăr. Aşa cum ştim, credinţa ne vindecă sau ne limitează, Adevărul ne eliberează!
Mulţumesc Maestrului Dang şi omului Luong Minh Dang pentru ceea ce a fost şi este pentru mine!
Cu iubire şi recunoştinţă,
Daniela Marin
Comentariu saccsiv:
Asadar, maestrul lui Ioan Gyuri Pascu este acest Dang, despre care fosta sa sotie scria ca:
“Menirea Maestrului Dang a fost şi este această deschidere şi pregătire pentru Secolul XXI, pentru Noul Om şi Noul Pământ, tot aşa cum şi Alice Bailey spunea că acest secol va fi un secol al maeştrilor.”
Deci treaba e cu Alice Bailey (1880–1949), initiatoarea amplei miscari new age, continuatoarea Theosophical Society ale carei baze au fost puse de catre Madame Blavatsky:
Radio LUCIFER Publishing Company …
Iar cand spunem new age, spunem NOUA ORDINE MONDIALA si ANTIHRIST.
Iata si o hula in textul Danielei Maria Marin:
“La fel s-a întâmplat şi cu Iisus pe care, atâta vreme cât a fost în trup fizic, nici măcar cei care l-au urmat de colo-colo nu l-au înţeles şi nu l-au putut recunoaşte. De-abia după ce n-a mai fost limitat de corp, Sfântul Spirit a binecuvântat şi a înlăturat vălurile de pe ochii tuturor discipolilor săi, ori cel puţin a câtorva dintre ei.”
Adica, dupa invatatura lor, Iisus Hristos n-a inviat …
Conform http://www.tolo.ro/2016/10/05/gyuri-pascu-frecventa-un-cult-ostil-medicinei-moderne/
Daniela Marin, fosta soție a lui Gyuri Pascu, este liderul din România al acestei mișcări.
Ea a primit darul vindecării de la maestrul Dang.
Gyuri a urmat-o.
Mișcarea din București a pornit sub numele de ”Școala de energie” și a devenit, acum, ”Academia Spirituală”.
Mai mulți actori tineri și oameni de televiziune sînt parte a cultului.
Studiati va rog si:
https://danielamariamarin.wordpress.com/tag/academia-spirituala/
Titlul poate vi se pare dur, dar fratilor, prea nu jucam cu Mantuirea, prea curvim cu tot soiul de idoli, prea ne tot adapam din baltoacele a tot soiul de maestri si zicem ca e bine, ca ajungem in Rai sau ne reincarnam. Prea traim cu totul inconstienti intr-o naclaiala puturoasa pe care o numim iubire. Sa ne trezim, caci iadul e teribil …
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Un eretic-pagan si saltimbang… Acestia nu vad Fata lui Hristos-Imparatul Raiului, caci nu vad nici curtea Raiului!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multi zic ca ortodocsii (crestinii) autentici sunt excesivi de aplicatori ai acriviei si ai sobrietatii Dreptatii lui Dumnezeu si ai dogmelor Sale. Acestia se inseala. In aceste vremuri mizere, de apostazie, de labartare si libertinaj dogmatic, in care Credinta Dumnezeiasca este relativizata pana la dizolvarea ei, noi, crestinii autentici, marturisim Credinta asa cum este ea, nedorind dizolvarea intregului ei sau a unei parti din ea.
Si, da, actorul Gyuri Pascu a fost pradat iadului, a fost trimis in osanda pentru ca a murit eretic-reformat, pagan si actor-saltimbang, caci ce poate promova un actor decat patimile omenesti, necredinta, minciuna rolurilor sale si umanismul! Care e problema? Nici Curtea Raiului nu a vazut-o, si nicidecum Fata lui Hristos nu a avut voie sa o vada vreo clipa. De Fata lui Hristos au parte botezatii, crestinii, adica ortodocsii, care, chiar daca nu vor fi mantuiti dupa moartea biologica, au primire calduroasa in Rai pentru ca sunt botezati, pentru ca au pecetea Botezului, pecetea Mirungerii si Sangele lui Hristos in suflet si-n trupul lasat in mormant. Asa ca, sa lasam cretinismele umaniste si iubirismele dracesti si sa spunem lucrurilor pe nume!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Tu bagi toți actorii în aceeași oală ?! Ce înseamnă pt tine ortodocși autentici, adică care e autentic și care nu este ?!
ApreciazăApreciază
Actorii sunt umanisti. Ce-ai vrea sa fie? Ce promoveaza ei afara de antropocentrism si hominism? Crestin autentic, adica ortodox autentic este cel ce tine Dreapta Credinta Dumnezeiasca, Rasariteana, o promoveaza si o apara, avand duhovnic neeretic-neecumenist, laudand pe Hristos in orice imprejurare! Ce lauda actorii? Pe om! Ce mai lauda ei i filme, teatru, opereta, si ce lauda toti cantaretii acestei lumi? Pe om, banii, mandra, bautura, hedonismul, minciuna, tigara, desfraul, autonomia si toate patimile omenesti? Tu ai vazut filme altfel si ai ascultat muzica altfel decat spun eu aici? Eu nu…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
ce inseamna pt tine andrei?
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Vai de sufletul lui Gyuri ! N-am banuit ca s-a ocupat cu chestii new-age. Multi artisti si intelectuali in general cad in plasa ”maestrilor spiritali”.
ApreciazăApreciază
da a ajuns sigur pentru ca era de alta religie adica oculta …cum sa nu se duca la doctor si sa stai sa vezi cum ai avea o sansa sa mai traiesti si tu sa stai. nu prea e firesc dar na .ei aveau tot felul de reguli . in fine voi sa va pastrati religia ortodoxa . ei faceau inter un fel yoga . puteau sa stea in aer doar daca spuneau niste dracovenii din gura …
ApreciazăApreciază
Idolii acestia de actori si alte personalitati din lumea culturala nu au facut decat sa continue cu brio linia ocultelor stabilita inca de la marile revolutii din istorie (cea franceza, pasoptista sau bolsevica); oculte care proclamau inlocuirea bisericilor cu teatrele si a sfintilor cu actori, muzicieni si alti idoli pampalai, sarmanii crezand ca slujesc unui „bine” inchipuit. Si noi poate am cazut in aceste capcane ale „civilizatiei multi-lateral dezvoltate” si i-am admirat, cantand in struna masoneriei. Acum nu simt decat o mare mascarada cand dau de acesti actori, lideri spirituali ai oamenilor bombordati de fel de fel de lucruri agitate, pentru a-L uita cu desavarsire pe Adevaratul Dumnezeu si a uita sa I se inchine doar Lui, in Duh si in Adevar.
Rau am ajuns cu totii. Eu cand citesc o viata a unui Sfant Parinte sau Mucenic simt o bucurie cu mult mai mare si mai curata decat aceste substitute comerciale, cu duh anti-hristic, greu de detectat pentru ortodocsii comozi si caldicei, iubitori de „iubire” si de duhul acestei lumi…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Off-topic: Rugaciune comuna in Parlamentul Romaniei, au participat: baptisti, Greco-catolici, Asociatia „Ortodoxa” Oastea Domnului, rabinul Rafael Shaffer
Mic Dejun cu Rugăciune în Parlamentul Romaniei 2016 – Schimbarea prin rugăciune a societății
A XI -a editie a Micului Dejun cu Rugaciune, organizat de Grupul Ecumenic de Rugaciune, a avut loc in luna septembrie la Parlamentul Romaniei. Peste 100 de persoane, atat politicieni cat si oameni din sfera religioasa a Romaniei, s-au adunat pentru a constientiza aceasta natiune de importanta rugaciunii in schimbarea societatii
.
Temele majore abordate au fost: Schimbarea prin rugaciune a unei societati si Diaspora romaneasca – intre identitate si integrare. Spre deosebire de alti ani, accentul s-a pus pe modelul corean de transformare a societatii prin rugaciune.
http://www.stiricrestine.ro/2016/10/04/mic-dejun-cu-rugaciune-in-parlamentul-romaniei-2016-schimbarea-prin-rugaciune-a-societatii/
ApreciazăApreciază
..si fiindca tot veni vorba de „ciudatenii” ce spuneti de asta:
http://www.realitatea.net/momentul-soc-in-care-sufletul-unei-femei-parase-te-corpul-dupa-un-accident-fatal_1989010.html
ApreciazăApreciază
http://www.activenews.ro/stiri-politic/Iulian-Capsali-isi-anunta-sustinerea-pentru-Alianta-Noastra-a-lui-Marian-Munteanu-Avem-nevoie-sa-fie-prezenti-in-Parlament-cei-care-sustin-demnitatea-si-identitatea-spirituala-a-acestui-neam-137062
Uite frate Vasile cum isi da arama pe fata intrusul Capsali
ApreciazăApreciază
cat de buni am fi, daca nu traim 100% in dreapta credinta, in iad ajungem. Nici macar 99,9 % nu accepta Hristos sa fim cu el ci 100%
ApreciazăApreciază
Alt off topic:
http://www.b1.ro/stiri/externe/de-necrezut-in-norvegia-minorii-pot-face-operatii-pentru-schimbare-de-sex-164241.html
ps:ceva este putred in regatul Norvegiei..
ApreciazăApreciază
Asta nu-i buna:
https://vremuritulburi.com/2016/10/04/oare-suntem-chiar-atat-de-aproape-de-un-razboi-nuclear-40-milioane-de-rusi-participa-la-un-exercitiu-in-caz-de-dezastru-nuclear/
ApreciazăApreciază
..saracu Gyuri.Am inteles ca nevasta l-a bagat in secta.Mda, asa o fi petit-o saracu Gyuri?
ApreciazăApreciază
Ce căuta în toată povestea asta preotul ortodox? De ce s-a făcut părtaș la așa ceva? Ca să dea bine? În fața cui? Sau a primit ordin? Discursul lui a fost de noaptea minții. Era Ioan Gyuri Pascu născut într-o familie ortodoxă? Și chiar dacă ar fi fost, în ultimii ani o luase pe cu totul alte drumuri. Păgâne!
ApreciazăApreciază
Se pare ca de botezat, a fost botezat ortodox, dupa tatal sau (mama sa era catolica) – https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Gyuri_Pascu.
Ce a facut dupa aia cu secte si alte chestii, nu stiu.
ApreciazăApreciază
Reblogged this on Ortodoxia -singura Biserica adevarata.
ApreciazăApreciază
Din ratacirile lu papa si pseudo ortodocsilor care ii ling picioarele.
http://ro.radiovaticana.va/news/2016/10/05/audien%C8%9Ba_general%C4%83_papa_francisc/1262888
Georgia și Azerbaidjan, a spus mai departe papa Francisc, ”au rădăcini istorice, culturale și religioase foarte vechi”, dar în același timp trec printr-o fază nouă. Ambele ”celebrează anul acesta 25 de ani de independență, după ce au fost pentru o bună parte a secolului XX sub regimul sovietic”.
Papa Francisc: ”Biserica catolică este chemată să fie prezentă, să fie aproape, mai ales prin semnul carității și al promovării umane. Și ea caută să o facă în comuniune cu celelalte Biserici și comunități creștine și în dialog cu celelalte comunități religioase, în certitudinea că Dumnezeu este Tatăl tuturor iar noi suntem frați și surori”.
În Georgia, ”această misiune trece, firește, prin colaborarea cu frații ortodocși”. După ce a menționat rugăciunea de la Tbilisi în mijlocul comunității siro-caldeene ”pentru pace în Siria, Irak și întregul Orient Mijlociu”, Pontiful a vorbit despre Sf. Liturghie cu credincioșii catolici din Georgia, celebrată în comemorarea liturgică a Sfintei Tereza a Pruncului Isus, patroana misiunilor. ”Ea ne amintește”, a subliniat papa Francisc, ”că adevărata misiune nu este niciodată prozelitism, ci atragere la Cristos, pornind de la o puternică uniune cu El în rugăciune, adorație și caritate concretă, care înseamnă slujirea concretă a lui Isus prezent în cel mai mic dintre frați”.
Stilul unei prezențe creștine conformă Evangheliei este, dacă e cu putință, ”și mai necesar în Azerbaidjan, unde majoritatea populației este musulmană iar catolicii sunt câteva sute, dar mulțumită Domnului, au bune raporturi cu toți, în special, cultivă legăturile fraterne cu creștinii ortodocși”.
Papa Francisc: ”De aceea, la Baku, capitala Azerbaidjanului, am trăit două momente pe care credința știe să le țină într-un raport just: Euharistia și întâlnirea inter-religioasă. Euharistia cu mica comunitate catolică, în care Duhul Sfânt armonizează diversele limbi și dă puterea mărturiei. Această comuniune în Cristos nu împiedică, dimpotrivă, împinge la căutarea întâlnirii și a dialogului cu toți cei care cred în Dumnezeu pentru a construi împreună o lume mai justă și mai fraternă”.
ApreciazăApreciază
Te rog sa ma ierti daca te-am suparat cu ceva. Imi pare rau. Doamne ajuta !
ApreciazăApreciază
NE FURA PADURILE. BANII NU VOR MAI VALORA NIMIC , DACA RESURSELE TARII VOR DISPAREA.
ApreciazăApreciază
Atunci sa nu mai pierdem vremea si sa ne rugam pentru sufletul lui Gyuri Pascu. Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-l!
ApreciazăApreciază
Poate sunt eu obtuza . Eu nu inteleg atitudinea asta : sa te rogi pentru cineva care de bunavoie a renuntat la haina Botezului si s-a facut …pagan. Stiam demult ca o luase pe campii si am incetat sa-l mai consider om. Apoi , cand era in grupul Divertis a avut de cateva ori un rol de preot . Nu am inteles ce sa caute un rol de preot intr-o comedie . E sacrilegiu . Sluga lui Dumnezeu sa fie motiv de ras ? Pai nu e destul ce fac preotii reali ecumenisti ? Trebuie sa ne batem joc suplimentar ?
Am stat si am meditat la revolta care m-a cuprins impotriva a tot ce a compromis momentul sinodului. Si nu stiu daca am avut dreptate . Cu ani in urma cand am votat Constitutia aceea ( in anii `90) tocmai pentru asta am votat : pt. homosexuali, pt. vaccinuri, pt. pierderea a tot ce presupune bogatiile tarii…. pt. biometrie pt ecumenism …Pentru asta am votat . Noi , astia care plangem acum si strigam ca tocmai pe astea nu le vrem .
Cica avem o scuza : nu stiam ce votam. In acest moment , scuza nu face doi bani pentru ca nu ma consoleaza , nu indreapta nimic . Suntem obligati sa stim , suntem raspunzatori de orice . Numai cand ma gandesc la anumite momente din trecut in care printr-un gest aparent neimportant , am contribuit la dezastrul moral si nu numai , al nostru , al tuturor , simt cum imi explodeaza creierii . Nu mai merg la vot de multi ani. A merge la vot consider ca e echivalent cu complicitate la crima , partasie la ceva contra omului si a neamului pentru ca esti pus sa votezi conditiile puse de altii . Si daca anulezi votul , nu conteaza ,ai participat la reguli.
Bre, suntem partasi la toata situatia actuala : biometrie, sinod privat ecumenist si orice alta forma de tradare .Toti.
Daca , omu` asta e in iad , nu mai are importanta . Important este ce facem noi cu noi .
ApreciazăApreciază
Nu este nimic rău să te rogi pt sufletul cuiva.
ApreciazăApreciază
Nu stiu daca era prevazut in Constitutie ceva legat de lucrurile amintite mai sus. In Constitutia din 2003 era prevazut faptul ca aderarea la NATO si UE se va face prin vot al Parlamentului (deci nu prin referendum popular) si de-aia am votat impotriva.
Nu cred ca e pacat sa ne rugam pentru Ioan Gyuri Pascu, dar asta este strict parerea mea.
Am ajuns la concluzia ca suntem prea mici pentru a salva, prin puterea noastra, a fiecaruia dintre noi luat in parte, tara si lumea.
Este foarte complicat. Incercand sa salvam tara si lumea, s-ar putea sa uitam de oamenii de langa noi, de lucrurile care chiar stau in puterea noastra. Si asta este iarasi parerea mea, poate gresesc, nu stiu: daca are cineva copii, parinti, rude, prieteni, sa lupte mai intai pentru mantuirea sa si a acestora, si abia dupa aceea sa incerce sa salveze tara si lumea. Pentru ca e posibil sa te angajezi intr-o lupta care te depaseste, sa uiti de cel de langa tine, si s-o apuce pe carari gresite. Si sa-ti dai seama prea tarziu.
Salvarea tarii si a lumii sunt niste idealuri nobile, dar daca nu reusim sa salvam ceea ce e mai usor pentru puterile noastre, cum vom putea salva ceea ce ne depaseste? Si daca fiecare dintre noi va reusi sa salveze bucatica de lume din imediata sa apropiere, poate ca in felul asta vom reusi sa salvam si lumea, in intregul ei.
Dar impreuna cu Dumnezeu, ca fara El nu putem face nimic. Sa nu uitam: la Dumnezeu nimic nu e cu neputinta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
@ionut
Da, nu mai tineam minte anul , era ceva legat de aderarea la UE si NATO .
Nu , nu era nimic prevazut insa , asa cum spui tu ” era prevazut faptul ca aderarea la NATO si UE se va face prin vot al Parlamentului ” . Am dat drepturi altora sa hotarasca in numele nostru . Eu imi imput 3 momente din trecut in care nu am reactionat ca o ortodoxa ( fiindca nici nu eram la vremea aceea decat cu numele), iar acesta e unul din ele . In mod indirect am votat pentru ce am spus mai sus. Si cati nu erau ca mine . Majoritatea spalata pe creier. Pr .N.Steinhard spunea ca ortodoxul adevarat nu-si permite sa fie prost . De aici rezulta ca majoritatea eram niste fake-uri de ortodocsi ca prea eram prosti multi dintre noi . Nici acum lucrurile nu stau mai bine . Lumea primeste relaxata ecumenismul , biometria etc…. Numai unii dintre noi s-au trezit , ca si cum face Dumnezeu selectie si preselectie… Imi reprosez ca in acele vremuri nu vedeam dincolo de aparente si ma faceam partasa la toate nemerniciile sistemului .
@andrei
Nu stiu , nu pot sa ma conving sa ma rog pentru sufletul lui Pascu stiind ca de bunavoie a renuntat la ceva ce nu are pret . Nici nu pun vreo patima in al judeca . Cred ca fiecare suportam consecintele propriilor noastre alegeri .Cu dreptate.
I.P.S Justinian Chira spunea ca ” Dumnezeu nu ne pedepseste , doar ne lasa sa ne facem de cap ” .
Mila lui Dumnezeu e aici pe pamant , cand trecem dincolo ne intalnim cu dreptatea Lui. Unde e dreptate nu mai e mila.
ApreciazăApreciază
Nicolae Steinhardt:
Cuvintele acestea dincolo de dragoste, eliberați de dragoste, oricât ar însemna ele, de fapt, numai detașare,
tot îmi dau o penibilă senzație de răceală și mă leagă și mai vârtos de creștinism, care nu-i liberare din iubire, ci deplină cufundare în iubire, liberare în iubire, liberare prin iubire. Încă o dată îmi apar evidentă superioritatea creștinismului și de neînțeles atracția pe care o exercită asupra creștinilor celelalte religii care, deși deținătoare ale unor însemnate adevăruri și manifestări ale unor înalte aspirații ale inimii și cugetului, nu se arată în raport cu revelația creștină decât ca pregătitoare, pre-umbritoare ale celei care pe toate le integrează în suprema formulă a dragostei, ori ca paralele unora din aspectele sale, ori iarăși, ca implicate în esențele religiei complementare tuturor celorlalte. Pentru mine, căutătorii de zen, de yoga, de budism, admiratori ai Coranului ori ai iudaismului, entuziaștii lui Confucius ori ai teosofiei rămân niște mistere. Când ai Evanghelia să alergi după altceva! Când ai faza desăvârșită și forma definitivă să mai vrei ceea ce prevestește ori constituie o nuanțare, o accentuare, o revenire! Odată cu ivirea creștinismului toate celelalte religii nu încetează de a fi bune și nobile, dar trec la rangul de auxiliare ori părți constitutive. Creștinismul le înghite pe toate, așa cum viața, la parusie, va înghiți moartea. Adevărul nu poate fi decât acesta:oamenii nu știu ce este creștinismul. Ei Biblia o iau drept o carte pilduitoare , pe Iisus Hristos drept un pastor moralist, iar creștinismul tot drept o vagă învățătură din care se alcătuiesc programele școlilor de lașitate, de nerozie și de fariseism. Domnul se întreba dacă venind pe pămînt va mai găsi credință. Rămâne de văzut dacă va mai găsi un limbaj comun cu oamenii! Creştinismul iubeşte şi proslăveşte viaţa, iar budismul şi congenerele lui o dispreţuiesc şi urmăresc, fiecare în felul ei, să o desfiinţeze. Creştinismul făgăduieşte omului viaţa veşnică, iar budismul intrarea în neant şi pieirea individualităţii. În creştinism omul mântuit va dobândi la Judecata de Apoi învierea trupului şi viaţa veşnică pentru sufletul său şi pentru trupul său înduhovnicit. În budism e cu totul altfel: eul (aşa-zisul eu) purificat va părăsi valea aceasta a plângerii, căreia îi spune samsara, în mod definitiv şi se va pierde în nedefinitul nirvanei. Există deci o deosebire totală între cele două sisteme, unul fiind al preamăririi vieţii, iar celălalt al preamăririi lepădării de viaţă. Deosebit de dramatică şi de impresionantă mi se pare descrierea în textele lamaiste a «stării intermediare» dintre moarte şi o eventuală întrupare a conştiinţei individuale. În bardo eul rătăceşte puternic solicitat şi ispitit de numeroase şi felurite matrice care i se oferă ca mijloace de reintrare în samsara. Conştiinţele neevoluate se lasă ispitite şi reintră în jalnicul, absurdul, fantasticul ciclu de morţi şi naşteri ale samsarei. Conştiinţele evoluate resping însă solicitările acestea insidioase şi-şi caută refugiul într-o lume de dincolo, care-i adevărata realitate, adică neantul. Creştinismul, poate, este cel căruia i se potriveşte cel mai bine definiţia dată de Unamuno omului: fiinţa care tinde spre şi îşi doreşte în principal, veşnicia. Mistica orientală îi propune omului cu totul altceva: dispariţia veşnică, contopirea într-un tot în care nu mai există conştiinţa de sine şi nu mai pot fi concepute «persoane diferite». Îi mai spuneam lui Sergiu Al-George că budismul mi se pare lipsit de acea iubire care-i fundamentală în învăţătura creştină. Îmi răspundea dându-mi exemplul acelui Dodhisattva care ar putea prin purificare să aibă acces la nirvana şi care totuşi nu o face şi reintră în ciclul samsaric numai pentru a fi de ajutor semenilor săi să intre cât mai degrabă în nirvana. Da, exemplul este emoţionant, însă nu rămâne mai puţin adevărată falia dintre cele două viziuni. În creştinism viaţa este iubită şi înveşnicită, iar în budism este considerată ca un blestem, o suferinţă şi un bucluc de care se cuvine să încercăm a scăpa cât mai iute. Mai există şi proverbul indian bine cunoscut: «Mai bine este să şezi decât să stai culcat, mai bine să mori decât să dormi, dar cel mai bine este să nu te fi născut». Creştinismul gândeşte totalmente diferit. Pentru creştinism viaţa este un dar minunat şi Dumnezeu l-a creat pe om nu atât pentru a fi slăvit de el (căci, fiind desăvârşit, nu are nevoie de preaslăviri), ci pentru a-i da omului putinţa de a se învrednici de incomparabila bucurie a conjugării verbului a fi. Aceasta-i dilema – existenţa sau inexistenţa, a fi sau a nu fi – cum spune Hamlet: «Ce este creştinismul? Este religia lui a fi». Pe Hristos nu-L putem păcăli, cu El nu ne putem juca de-a v-aţi ascunselea şi de-a «uite-popa-nu-e-popa». Nu ne putem lepăda de formă de Hristos. Ne-am găsit pe cine să-L păcălim. Într-un mod oarecum asemănător se pune şi problema relaţiei dintre creştin şi Biserică. Există în Pateric o istorisire de toată frumuseţea şi de adâncă semnificaţie: unui călugăr cu numele, dacă nu mă înşel, de Agaton, i se pun o serie de întrebări: «Eşti tu Agaton beţivul? Eşti tu Agaton mincinosul? Eşti tu Agaton făţarnicul? Eşti tu Agaton mâniosul? Eşti tu Agaton furul? Eşti tu Agaton desfrânatul?» La toate călugărul răspunde fără şovăială:« Da, sunt!» Întrebării «Eşti tu Agaton ereticul?» îi răspunde cu hotărâre negativ. I se adresează atunci o nouă întrebare: de ce, după ce ţi-ai recunoscut atâtea urâte păcate, nu recunoşti şi acela mai teoretic al ereziei, un păcat, în fond, relativ şi din domeniul speculaţiei cogitative. «Nu, spuse Agaton, mi-am recunoscut toate păcatele lumeşti, dar păcatul ruperii de Biserică nu mi-l recunosc, nu sunt eretic. Păcatul acesta, aşa-zis teoretic şi speculativ, nu mi-l asum. De el mă feresc mai mult decât oricare altul. Păcătos da, dar eretic nu!» Îl mărturisim deci pe Hristos, refuzând cu toată hotărârea a ne lepăda sau ruşina de El, oricare ar fi modalitatea în faţa semenilor, pe de-o parte, iar pe de altă parte, rămânând mereu cu tărie neclintită în sânul Bisericii întemeiată de El. Budismul şi misticile orientale concep Învierea ca pe o pedeapsă: revenirea în lume, în samsara, în domeniul poftelor şi suferinţelor. Cartea tibetană a morţilor descrie în mod dramatic starea intermediară a eului după moarte: atunci când e ispitit în bardo de matricile care-l solicită şi i se oferă spre a-l readuce în viaţa samsarică plină numai de suferinţe şi necazuri. Pentru creştinism, Învierea e o făgăduinţă, o nădejde pentru cei buni, desigur. Creştinismul e o religie a vieţii, un imn al vieţii. Ce făgăduieşte creştinismul? Viaţa veşnică a persoanei, cu suflet şi cu trup (înduhovnicit). Pentru budism, învierea, adică veşnica migraţiune a sufletelor dintr-un trup de mizerie în altul, este ceea ce trebuie neapărat evitat, eul neavând altceva de făcut în starea intermediară decât să se ferească neapărat de solicitările matricelor. Budismul? Dar budismul e o soluţie uşoară. Te retragi şi gata. E o renunţare, o repliere. Creştinismul e mult mai greu şi mai complex – e teandrie. Fără a înceta să fii om, trebuie să fii şi Dumnezeu, în acelaşi timp. Nu cere Capul Bisericii creştine şi el răstignirea trupului? Însă nu pentru obţinerea unei stări de împietrire, ci ca mijloc de total devotament. Cu totul proprie Noului Legământ este, desigur, şi taina Crucii, care înseamnă jertfă, suferinţă şi asumare a vinovăţiei. Hristos Se jertfeşte pentru noi şi – şi nevinovat, neprihănit fiind – ia asupră-Şi păcatele lumii. Şi de ce, de bună voie, Se dă Domnul crucii şi suferinţei? Tocmai pentru că suferinţa este caracteristica definitorie – cu adevărat definitorie – a omului, trăsătura cu totul specifică a condiţiei umane. Creştinismul, spunea Simone Weil – care s-a apropiat atât de mult de Hristos fără a face pasul final – , nu ne dă un mijloc miraculos de a scăpa de suferinţă, dar ne dă mijlocul de a folosi în mod miraculos suferinţa. (De a o preface, adică, în mijloc de cunoaştere – cum spune Dostoievski – , de mântuire şi de iubire). Suferinţa, Hristos a ţinut să o cunoască în forma ei totală şi cumplită – şi însoţită de batjocură şi deznădejde, condimentele necesare oricărei suferinţe reale – tocmai pentru a da întrupării Sale un caracter autentic, de bună credinţă, serios şi nesuperficial. Pe ea a socotit-o a fi ce ne este irecuzabil propriu şi prin ea, aşadar, a înţeles că e datoria Sa a trece. Confucius? E o foarte savantă şi înţeleaptă politeţă (în sens etimologic). Yoga? Mi se pare în fond o gimnastică:psiho-somatică desigur, dar strict funcţională, ca oricare calistenie. Zenul e o contemplaţie: care-i sensul, oscilant? Chemarea stoicismului rămâne vie pentru mulţi oameni superiori chiar şi acum. Stoicismul e nobil, cine ar putea să-l conteste? Dar e acru. Stoicul e demn, surâsul lui, totuşi, e crispat, amarnic şi plin de resentiment; de tăcută – stăpânită, fără îndoială – îmbufnare. Creştinismul nu-i nici acru, nici temător în faţa vieţii. Nu propune o fugă, ci altceva – transfigurarea. Ceea ce e temerar şi măreţ. Dar să nu creadă cineva că prin creştinism ne este vătămat egoismul: la drept vorbind, a fi bun e cea mai egoistă dintre soluţii, investiţia care asigură dobânda cea mai ridicată. Budismul, zenul, taoismul, yoga diferă profund de religiile monoteiste care admit existenţa unei Fiinţe supreme, unei Persoane. Aceasta le şi chezăşuieşte superioritatea, Creştinismul, mai ales, care nu numai că recunoaşte un Dumnezeu-Persoană, dar şi crede că Dumnezeu S-a întrupat pentru a cunoaşte nemijlocit nevoile şi năzuinţele omului şi întreaga condiţie umană – nu din auzite, referate, reportaje, ci direct – e mai presus de orice religie de tip martin buberian «eu-Tu». Nimeni nu a înţeles mai bine şi mai adânc acest adevăr decât Părintele Dumitru Stăniloae. Budismul, taoismul, zenul, etc., ne lasă faţă către faţă cu un vid, cu nişte norme, cu o legitate cosmică implacabilă şi glacială… Religia nu e o filozofie, o gândire, ci, etimologic vorbind, o legătură. Creştinismul ne dă putinţa unui dialog cu o Persoană, care ştie din experienţă proprie (ca om) despre ce este vorba. Personalismul lui Hristos: pe care-L ştiu a fi o Persoană, Căruia aşadar mă pot adresa direct, cu care pot dialoga. (Gide – altă pramatie talentată: «Ce! Îl chemi pe Hristos la telefon?» Răspund: «Îl chem, nu la telefon: din inimă şi cuget, dar pe Buddha ori pe Lao Zi ori pe Zeiţa Kundalini, cum şi de unde îi chemi?») Vă rog să-l citiţi pe Părintele Dumitru Stăniloae: în toată vasta-i operă are imensul merit de a fi evidenţiat caracterul personalist al creştinismului, de a fi stăruit asupră-i. Hristos e Persoană. De aceea în Evanghelii s-a putut scrie: «I s-a dat a fi judecător pentru că e Fiul Omului», pentru că a fost Om, pentru că ştie despre ce e vorba, pentru că poate judeca în deplină cunoştinţă de cauză despre cele pământeşti, pentru că e viu în cer, purtându-Şi stigmatele, nu e pierdut în nirvana; Fiul Omului le ştie, Il sait de quoiil en retourna, e informat, e avizat, nu-L putem îmbrobodi şi prosti, dar ne putem bizui pe îngăduinţa, dragostea, bunătatea, dreptatea Lui milostivnică şi înţelegătoare. Ne putem încredinţa Lui cu dragoste şi nădejde ca unei Persoane! Budismul e gheţărie, algebră, sistem…ca şi yoga şi taoismul. Eu l-am cercetat atent: nu numai la Eliade (interpretat foarte serios şi pătrunzător), ci şi în volumele scrise de Evans-Wentz şi lama Kazi Dawa Samdup (în engleză, traduse din tibetană). Am înţeles că dacă-i aşa cum ne spune Cartea tibetană a morţilor, atunci înseamnă că pământul acesta e iadul veşnic în care mereu revenim din bardo spre a ne întrupa de istov. Lăsaţi-mă să cred în Hristos, să mă rog Lui ca unei Persoane, să-L iubesc, să nădăjduiesc în El, Cel care mă face liber (Ioan 8, 31-32; 36), în Persoana Lui – vorba lui C. Noica – Persoana Lui cuminecabilă şi comunicabilă. Ştiu de la foştii mei co-religionari şi de la prietenii mei occidentali (şi din aproape toată literatura occidentală contemporană) că sunt dispuşi să recunoască morala creştină, dar că, pentru nimic în lume, nu se pot învoi cu Persoana divină a lui Iisus. Iar Părintele Stăniloae asta spune şi dovedeşte: că esenţa «binevoitoare» a creştinismului constă în personalitatea divino-umană a lui Hristos! Întreaga problemă ţine de formulare şi de comunicare. Biruitor şi raţional rezolvată de creştinism. (Rog a lua aminte că eu nu cunosc budismul din ziare şi reviste, ci – pe cât se poate unuia care nu cunoaşte sanscrita şi tibetana – din izvoare serioase, ajutându-mi mult răposaţii mei prieteni: Sergiu Al. George şi pr. Mihai Avramescu.) Creştinismul, să luăm bine aminte, nu e o simplă şcoală a cinstei, curăţiei şi dreptăţii, ori o nobilă şi raţională explicaţie a vieţii (teologia ne dezvăluie mai bine tainele decât zoologia: Emil Cioran); ori un înalt cod de purtări (confucianismul, şintoismul), ori o terapeutică evazionistă (stoicismul, yoga, zenul), ori un set de întrebări (taoismul), ori un act de supunere în faţa Unicului (iudaismul, islamismul). E mai mult şi mai deosebit: e învăţătura lui Hristos, adică a dragostei şi a salvatoarei putinţe de a ierta. Nici o religie nu concepe îndreptarea păcatelor altfel decât pe drumul logic al compensării (iar în brahmanism şi budism teoria, prin samsara, e împinsă până la consecinţele cele mai absolute); numai în religia în care Dumnezeu nu primeşte jertfe, ci Se jertfeşte El, s-a putut ivi speranţa ştergerii totale şi instantanee a păcatelor, prin cel mai cutremurător şi mai anti-contabilicesc, deci şi cel mai scandalos, act. (În această metanoia, revoltătoare pentru ordine, raţiune şi dreptate, îşi găseşte probabil explicaţia şi ciudata repulsie pe care, singură printre celelalte confesiuni, o provoacă multora creştinismul. Creştinismul, aşadar, a descoperit antigravitaţia. Creştinismul este un mesaj existenţial, care face din existenţă ceva ce pare mai paradoxal şi mai greu decât a fost vreodată înainte şi va mai putea fi vreodată în afara creştinismului.). Dumnezeu, precizează I. Hausherr, nu este infinit, ci adevărat. Dumnezeu nu este Infinitul, ci Adevărul. El a creat infinitul, dar este Persoană. (După cum şi pe om tot ca persoană l-a creat, prin suflu, prin cea mai directă şi personală relaţie. O idee sau o forţă având de rezolvat aceeaşi problemă ar fi găsit alt mijloc, dar e sigur că nu pe cel indicat la Facere 2:7 – «a suflat în faţa lui suflare de viaţă».) Lui C.G.Yung, în Ceylon, un preot îi spune: «Nu, lui Buddha nu te poţi ruga. Nu-l poţi implora. Buddha nu mai e. E în Nirvana». Asta-i marea deosebire. Hristos, care S-a rugat mereu, aşteaptă mereu ruga noastră. E cu ochii şi cu urechile la noi, mereu la uşă. Hristos, ca şi Tatăl, lucrează mereu (Ioan 5, 17), iar la fiecare liturghie Se jertfeşte. El nu e în nirvana la odihnă, la repaus, la deconectare. E pe «şantier» şi pune umărul. La puşcăriaşi mult savurata zicală indiană – decât să umbli e mai bine să stai în picioare, decât să stai în picioare e mai bine să şezi, decât să şezi e mai bine să stai culcat, decât să stai culcat e mai bine să dormi, decât să dormi e mai bine să mori, decât să mori e mai bine să nu te fi născut – reprezintă însăşi valoarea de contrast a creştinismului. Care este dragoste de viaţă, făgăduinţă de a trăi veşnic. Unamuno: jindul nemuririi eului, iată ce-i creştinismul.
În India, în toate religiile, ţelul e dispariţia, desfiinţarea, dezgustul. Creştinismul, dimpotrivă, este alb, este goethean («La început voi pune fapta» este o afirmaţie creştină în care autorul a sărit peste cuvântul Ioaneic «La început a fost Cuvântul şi toate prin El s-au făcut»), este exaltare: fericirea de a fi. După chipul şi asemănarea celui care a grăit: «Eu sunt Cel ce sunt». Buddha ne îmboldeşte cu neantul. Hristos ne oferă totul. Desigur că budismul, zenul, antropo – şi teosofia etc. sunt mai uşoare decât creştinismul. În creştinism Domnul e mereu prezent, dar nu impietează nici o clipă asupra absolutei noastre libertăţi. Stă la uşă şi bate. Nu intră nechemat. Iar înainte de a da, întreabă: «crezi tu că pot?» Nu întreabă dacă solicitantul e vrednic de a primi, ci dacă e liber de a crede. Şi de răspuns răspunde tot pe măsura libertăţii: «fie ţie după credinţa ta». Creştinismul e cel mai aproape de legea fundamentală a universului: lege care poate fi denumită a contradicţiei (coincidentia oppositorum), a paradoxului, a dialecticii, a bipolarităţii simultane. Cred, Doamne, ajută necredinţei mele. Îmi închipui cât de trist trebuie să fie pentru Dumnezeu să vadă imensul plictis al Indiei, ori nepăsarea teoretizată şi inteligentă a Franţei. Dar iarăşi nu încape îndoială că inferioritatea asiatismului în raport cu doctrina creştină provine din două cauze: ignorarea Satanei şi neputinţa de a percepe simţul tragic al existenţei. Bhagavad-Gita înfăţişează năzuinţele omului superior: a fi eliberat de ură, dorinţă, frică, dragoste şi milă. Cuvintele acestea definesc limpede poziţia axiologică a hinduismului şi totodată limitele sale în teoria valorilor. Eliberat de milă şi de dragoste! Ce uriaşă deosebire şi nu e greu a spune în defavoarea cui. Dr-ul Al.G. susţine că eliberarea de milă şi dragoste, Bhagavad Gita, nu poate fi interpretată ca o scădere în raport cu doctrina creştină, ci ca depăşire absolută a bipolarităţii. Mă rog, o fi, dar îl înfrunt cu propria lui teorie despre originalitatea creştinismului. O dată cu descoperirea manuscriselor de la Marea Moartă despre secta esenienilor, Universitatea din Ierusalim, rabinatul internaţional şi cărturarii evrei de pretutindeni au făcut foarte mare caz de asemănările dintre esenieni şi creştini. Tâlcul amploarei ce s-a dat textelor eseniene este uşor de dibuit, se urmărea a se dovedi că şcoala lui Iisus Hristos nu este decât o ramură oarecare a iudaismului. Doctrină interesantă, creştinismul, onorabilă, dar – vedeţi – e numai şi numai o comunitate rabinică printre altele, o variantă. Iar de vreme ce-i aşa – şi textele dovedesc profunda asemănare (în fond identitate) a creştinismului cu mediul înconjurător şi cu anterioritatea – la ce bun atâta agitaţie în jurul unei religii pretinse nouă, pe al cărei cap nu-i nici o nevoie să-l considerăm divin pentru a o explica? Ia citiţi sulurile: e aproape acelaşi lucru. Işu e «regele dreptăţii», adică şeful unei sinagogi puriste şi niţel dizidente. Aşa să fie? Nu. Doctrina esenienilor seamănă cu a lui Hristos, seamănă, dar nu răsare. Sunt şi trăsături comune şi diferenţe majore. Sunt asemănări care merg până la un punct şi acolo încetează. Şi fătul în embriogeneză repetă filogeneza, dar nu se opreşte la stadiul de peşte. Şi pruncul omenesc face gesturi ca ale puiului de maimuţă, dar pe la zece luni tânărul primat e stereotip, în vreme ce vlăstarul uman o apucă pe căile nesigure ale adaptării imperfecte, căile lui Edgar Daqué. Apa, dacă e pusă la fiert, începe a elibera aburi pe la 60°, dar nu fierbe decât la 100° şi apa fiartă e cu totul altceva decât apa caldă sau apa care e aproape fiartă ori pe punctul de a fierbe. Fierberea e un fenomen nou, de neînlocuit, de neasemuit, e surpriză, e motiv de mirare. Faţă de doctrina eseniană, creştinismul e ca apa care fierbe faţă de apa din care ies aburi. Tot aşa, după ce-i reamintesc propria metaforă, îi pot răspunde lui Al.G.: or fi, ba şi sunt, în textele vedice şi budiste şi în ale celorlalte religii, pasaje despre milă şi dragoste şi precepte similare cu cele evanghelice. Dar sunt întâmplătoare, izolate, nu sunt coordonate care susţin construcţia şi nu ele rezumă doctrina. Dragostea nu este nici în hinduism, nici în Legea Veche, axa, temeiul, esenţa, principiul, criteriul, totul – aşa cum e în Evanghelie. Nu e apa care fierbe. Şi în sistemele aritmetice cu baza 12 apare cifra 10; spre deosebire de sistemul zecimal, are altă valoare. Savanţii apologeţi ai textelor eseniene îmi par puşi în postura unor evoluţionişti, încremeniţi în ajunul unei mutaţii. În creştinism, dragostea nu e un oarecare precept, unul, e singurul lucru care va rămâne când se vor fi dus toate, după cum spune Sfântul Apostol Pavel. Creştinismul e mai ales acestea trei: duh, foc, dragoste, tustrele elemente vădit «dinamice» şi subtile. De aceea, fraţi creştini, nu-i de ajuns creştinului să meargă duminica şi în zile de sărbătoare la biserică, să aprindă una ori câteva lumânări, să se închine la icoane şi, eventual, să bată una ori câteva metanii. Bune sunt acestea toate, şi frumoase. Dar cred că nu-s destul. Creştinismul înseamnă trăire creştină liberă, zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă. Domnul nu a venit pe pământ spre a întemeia o nouă religie, ci pentru a ne da un nou mod de viaţă, a ne chema la înduhovnicire şi îndumnezeire. Hristos S-a pogorât din cer şi S-a făcut om, ca noi să ne putem înălţa deasupra condiţiei noastre animalice şi trupeşti, să ne putem îndumnezei. Hristos ne cheamă chiar deasupra deasuprelor Vechiului Legământ, întru împlinirea vocaţiei noastre spirituale şi cosmice. Povestea cu Sfântul Casian Romanul şi cu Sfântul Nicolae s-ar potrivi de minune pentru a exprima deosebirea dintre creştinism şi budism. Sfântul Nicolae care-şi suflecă şi-şi murdăreşte hlamida lăsându-L pe Dumnezeu să aştepte, pentru a-l ajuta pe un ţăran să-şi scoată căruţa din glod, în vreme ce Sfântul Casian îşi păstrează hlamida imaculată şi se grăbeşte spre a se înfăţişa cu vrednicie lui Dumnezeu (care-i va da cu delicateţe peste nas şi-l va lauda pe întârziatul şi înnoroitul Nicolae), simbolizează însuşi creştinismul: religia care ia parte la tragedia omului şi la necazurile lumii, nu numai la tragedii, ci şi la belele, scârbe”
Părintele Sofronie Saharov:
O tânără ce se preocupa de buddhism a intrat în legătură cu nişte protestanţi Şi a început să citească Sfânta Scriptură şi să se roage. De îndată, gurul care o supraveghea nu a mai putut să comunice cu ea, nici să-i citească gândurile. Cu atât mai mult se întâmplă aceasta când cineva devine ortodox. Atunci va avea mai mare putere.
Cineva a trecut succesiv prin islam, hinduism, buddhism şi magie neagră. În toate religiile se ocupase în paralel şi cu magia. A devenit ortodox şi a vrut să practice în continuare şi magia, dar a văzut că nu mai poate. Aşa a înţeles că magia este la temeliei tuturor religiilor, şi că religiile sunt moarte, precum morţi sunt şi capii lor, în vreme ce Hristos este Dumnezeul Cel viu. Trebuie să se citească mulţi ani exorcisme pentru cei ce au trecut prin magie. Aşa făcea Biserica primară.
În creştinism avem descoperirea lui Dumnezeu, iar noi ne luptăm să adeverim această descoperire. Aceasta au făcut-o sfinţii de-a lungul veacurilor. Altminteri, creştinismul devine o idee, o valoare abstractă; noi însă ne sprijinim pe viaţa şi pe învăţătura sfinţilor.
Devii creştin pentru că «Dumnezeu este Iubire», iar nu pentru că aceasta ar facilita o carieră pământească. În viaţa creştină noi nu suntem fericiţi pentru alt motiv decât din cauza lui Hristos, prin conştiinţa că El este Adevărul. Spune cineva că tâlcuirile felurite pe care le dau oamenii sunt un dar al libertăţii. Dar nu-i aşa. Ori există un singur adevăr, ori nu există nici un adevăr.
După două războaie mondiale – şi războaiele sunt păcatul prin excelenţă – lumea contemporană a pierdut Harul Sfântului Duh. Ori, nu se poate înţelege dumnezeirea lui Hristos fără Duhul Sfânt. A crede că acest Om, care este om adevărat, este Creatorul cosmosului, ne depăşeşte. A crede că Dumnezeu Însuşi S-a întrupat, că ne-a chemat să fim cu El pentru veşnicie, iată ce le lipseşte multora dintre oamenii timpului nostru, mai ales intelectualilor.
Creştin ortodox este acela care are dreaptă slăvire, adică dreaptă credinţă, şi totodată dreaptă doxologie şi dreaptă rugăciune – adică unind credinţa cu rugăciunea şi cu slujirea liturgică. Fiecare pas al vieţii noastre este de nedespărţit de dogmele fundamentale ale credinţei noastre. Orice abatere a cunoştinţei noastre intelectuale de la dreapta înţelegere a Revelaţiei se va răsfrânge inevitabil asupra manifestărilor duhului nostru în viaţa de toate zilele. Cu alte cuvinte: o viaţă cu adevărat dreaptă este condiţionată de adevăratele concepţii despre Dumnezeu, despre Sfânta Treime. În viaţa duhovnicească nimic nu este banal, mic, nesemnificativ. E de ajuns să schimbăm un element din conștiința noastră dogmatică pentru a vedea imediat cum se modifică starea noastră duhovnicească și evoluția lăuntrică. Dimpotrivă, cea mai mică abatere de la Adevăr din viața noastră lăuntrică, va schimonisi viziunea noastră dogmatică. Toată diferenţa dintre Ortodoxie şi celelalte mărturisiri de credinţă se află în învăţătura despre Iisus Hristos ca Ipostas, ca Dumnezeu-om, fără de Care nu există mântuire. O fiinţă impersonală, care nu este ipostas-persoană şi care nu s-a întrupat, nu poate să-l mântuiască pe om. Departe de Iisus Hristos nu există mântuire, nu există deplina şi desăvârşita mântuire. În acest punct se distinge înşelarea de Adevăr-Ortodoxie. Toate diferenţele eterodocşilor faţă de noi pornesc de la faptul că nu cunosc ipostasul la Dumnezeu şi la om. Celelalte religii şi sisteme filosofice concep şi construiesc noţiunea de Dumnezeu îndeobşte pornind de la om. În Biserica Ortodoxă însă, omul este cel perceput prin prezenţa lui Dumnezeu, de vreme ce omul este după chipul şi după asemănarea lui Dumnezeu. Prin urmare, dreapta cunoaştere a lui Dumnezeu este premisa cunoaşterii omului şi a soluţionării problemelor lui. Ca ortodocşi, credem şi-L slăvim pe Dumnezeu Cel în Treime, iubindu-L pe Dumnezeul Treimic. Aceasta este diferenţa dintre noi şi celelalte religii, care au un Dumnezeu uni-ipostatic. Insist asupra Dumnezeirii lui Hristos, asupra unirii firii dumnezeieşti cu cea omenească în Hristos, în Ipostasul Său. Dumnezeul-Om Hristos este puntea dintre Nezidit şi zidit. Fără El este cu neputinţă dobândirea cunoaşterii lui Dumnezeu. Aceasta va trebui spus neîncetat în predici. Acest element este de bază. Occidentalii sunt de aceeaşi părere cu mahomedanii în privinţa esenţei lui Dumnezeu – o consideră impersonală. Budhiştii şi mahomedanii cred într-o Fiinţă suprapersonală. Astfel este anulată mântuirea.
Erezia romano-catolică a închis porţile Raiului dinspre Apus. Noi intrăm în Rai dinspre Răsărit. Apusenii au pierdut Ortodoxia, cea care arată calea mântuirii. Astfel, unii dintre ei se sprijină pe raţiune, separat de inimă (raţionalism), iar alţii se sprijină pe sentiment, separat de raţiune (sentimentalism). Numai prin Duhul Sfânt se uneşte mintea cu inima, iar omul se face după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Protestanţii îndeobşte sunt naivi. Între protestanţi, evangheliştii sunt cei mai buni. Sunt naivi, căci spun că ei cred în Hristos ca Dumnezeu deoarece o spune Sfânta Scriptură, dar nu au adâncimea pe care o au ortodocşii, nu au cunoaşterea adâncă, personală [ipostatică], a lui Hristos, şi nu ştiu cum să lupte cu gândurile lor. Se poate ca în Biserica Ortodoxă să existe şi traduceri cu greşeli ale Noului Testament, dar acestea nu creează probleme, căci există viaţa, Dumnezeiasca Euharistie. Dimpotrivă, la protestanţi, care consideră Sfânta Scriptură ca izvor al credinţei, o greşeală de traducere le schimbă întreaga mentalitate.
Eterodocşii trăiesc în necunoaştere; Dumnezeu îi va judeca corespunzător. Dar pentru noi, ortodocşii, mântuirea este îndumnezeirea, adică unirea noastră cu Hristos prin sfintele Sale porunci şi Taine.
Cred că mântuirea lumii se face prin Biserica Ortodoxă. Biserica Ortodoxă este mereu asemenea lui Hristos Celui Răstignit. Şi noi suntem răstigniţi, nu răstignitori.
Numai cel care-L cunoaşte pe Dumnezeul ipostatic (pe Dumnezeul-om), acesta îl cunoaşte pe Adevăratul Dumnezeu. În afara lui Hristos stăpâneşte impersonalul. Socotesc drept un foarte mare păcat în viaţa mea că m-am lăsat târât spre yoga şi meditaţie transcendentală. În vremea aceea cochetam cu religiile orientale şi-L negam în fapt pe Hristos. Toţi cei care au trecut prin budhism trebuie să se pocăiască până la capăt, altfel această experienţă orientală va lăsa ceva în sufletul lor.
Cei ce se fac ortodocşi din raţionament filosofic sau din simţ estetic, în clipele de mare concentrare în sine ajung, pe calea acestui raţionament, la o teorie mistică şi, văzându-şi lumina propriei minţi, se îndrăgostesc de ea. Această lumină nu este nici diavolească, nici Dumnezeiască. Însă când este primită ca fiind Dumnezeiască, atunci ea se demonizează, precum zice şi Iacov, fratele Domnului: «Nu este înţelepciunea aceasta de sus pogorându-se, ci este pământească, sufletească, drăcească» (Iacov 3:15). Când cunoaşterea psihică, pământească, este privită ca fiind Dumnezeiască, ea devine demonică.
Şi orientalii (budhiștii, yoghiștii) care se ocupă cu meditaţia văd o oarece lumină – dar este o vedere care îi desparte de toată zidirea, dându-le trufie. Această lumină nu este Dumnezeiască, ci diabolică zidită. Dimpotrivă, în Ortodoxie, vederea Luminii Dumnezeieşti împărtăşeşte omului viaţă şi dragoste pentru întreaga zidire.
Buddhismul şi asceza ortodoxă sunt diferite. În buddhism oamenii încearcă să se desprindă de toate şi să ajungă în nirvana; ei ridică un raţionament abstract la rang de teorie mistică şi văd lumina cea zidită a intelectului lor, aşa cum s-a petrecut şi la Plotin, la neoplatonicieni. Părinţii cunoşteau acest lucru – care poate fi numit «întunericul dezgolirii de toate» – dar au trecut dincolo de el, şi au ajuns la vederea Luminii nezidite. Ei au trăit faptul că Lumina vine din Persoană, iar nu dintr-o idee, simţind legătura personală [ipostatică] cu Dumnezeu şi totodată sporind într-o mare dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de lumea întreagă – până la mucenicie şi „ura de sine”.
Există şi Lumină Dumnezeiască, şi lumină drăcească. Uneori, cineva îşi poate vedea lumina firească a propriului intelect. Filosofi ca Plotin şi alţii din Apus, cei orientali ori buddhiştii au putut să vadă lumina firească a intelectului, fiind uneori sub înrâurirea diavolului. Este o mare diferenţă între aceste lumini. Lumina de la diavoli are o altă energie-lucrare – când diavolul i-a arătat propria sa lumină Stareţului Siluan, atunci Siluan şi-a văzut şi măruntaiele. Lumina firească, a intelectului, este o strălucire a învăţăturilor filosofice. Omul simte că aceste străluciri vin şi pleacă. Lumina lui Dumnezeu este întreagă, în timp ce lumina diavolului este sfâşiată.
Însă Dumnezeiasca Lumină oferă o altă cunoaştere – ea este Lumina dragostei, lumina lui Hristos, descoperirea Dumnezeului Treimic.
Când am cunoscut Adevărul, pe Hristos ca Dumnezeu adevărat, m-am întristat mult pentru vremea pe care am pierdut-o cu budhismul. Mult m-am înşelat. Acum înţeleg mai mult decât oricând că, în afara lui Hristos, toate lucrurile sunt o înşelare, o nerozie. Unii spun că buddhismul nu are legătură cu demonismul. Însă cei care spun asta cunosc buddhismul doar din cărţi, vorbesc teoretic. În practică este altceva. Unii spun că prin meditaţie dobândesc o liniştire. Aceasta se arată aparent ca un lucru bun, însă oamenii care o practică sunt subjugaţi de trufie, şi sfârşesc în războiul trupesc. Chiar dacă scapă de buddhism, tot au război al trupului. Aceasta vădeşte satanismul acestei metode. Karatele pot părea bune la început, ca gimnastică, pentru că exersează trupul, dar în cele din urmă abat mintea omului de la nevoinţa şi theologia ortodoxă. Această activitate este strâns legată de doctrina căreia îi aparţine.
Dacă citeşte cineva diverse cărţi – de psihologie, buddhiste – nu mai are cum să dobândească simţirea curată a Ortodoxiei. Buddhismul are unele adevăruri, dar un adevăr omenesc, care ajunge până la «nimic» – adică prin concentrarea-meditaţie îl conduce pe om către nefiinţa din care a fost zidit. Este o sinucidere existenţială. Însă Hristos ne călăuzeşte către îndumnezeire, către comuniunea cu Dumnezeul Treimic.
Când cineva a trecut prin buddhism, trebuie să se pocăiască şi să plângă mult, altminteri va rămâne înlăuntrul său o rămăşiţă din viaţa sa de până atunci, o oarecare trufie. Păcatele trupeşti (curvia) se uită şi se vindecă uşor prin pocăinţă. Păcatele sufleteşti şi duhovniceşti (mândria, ereziile, căutările prin buddhism) nu se vindecă cu uşurinţă. La fel se întâmplă şi în privinţa culturii: un monah care încă se mai preocupă de cultură arată că nu-şi trăieşte pocăinţa. De-ar fi avut pocăinţă, toate cele cu care se ocupase mai demult, inclusiv cultura, ar fi rămas în urmă, căci înaintea lui ar fi fost mereu Harul lui Dumnezeu.
Dogma Sfintei Treimi are legătură cu viaţa noastră, de vreme ce omul este după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Care este legătura noastră cu Dumnezeu? Persoana-ipostas. Tatăl trăieşte în Fiul şi în Duhul Sfânt. Fiul trăieşte în Tatăl şi în Duhul Sfânt. Duhul Sfânt trăieşte în Tatăl şi în Fiul. Această unitate nu anulează calităţile ipostatice specifice ale Persoanelor.
Dogmele sunt de trebuinţă în viaţa duhovnicească; în lipsa lor, viaţa duhovnicească se alterează. Prin urmare, nu suntem fanatici când insistăm asupra dogmelor, asupra hotărârilor Părinţilor de la Sinoadele Ecumenice. După cum, atunci când întâlnim un om pe care vrem să-l ocolim, schimbăm drumul, iar atunci când întâlnim un om pe care-l iubim, alergăm către el, asemenea se întâmplă şi cu dogmele: avem o ţintă şi alergăm către împlinirea ei. Dacă pierdem ţinta, nu mai avem puterea de-a alerga. Trăirea dogmei se vădeşte în înţelegerea asupra persoanei din punct de vedere ascetic şi theologic.
Problema unirii Bisericilor nu poate veni decât de la o identitate a trăirii în Dumnezeu. Precum în Sfânta Treime fiecare Ipostas este purtător absolutei plinătăţi a Fiinţei Dumnezeieşti, tot aşa şi în fiinţarea noastră omenească fiecare ipostas trebuie să devină, în înfăptuirea sa finală, purtător întregii plinătăţi a Fiinţei Dumnezeiesc-omeneşti, ceea ce reprezintă condiţia absolut neocolită pentru o unime după chipul Sfintei Treimi. Căci dacă identitatea nu este deplină, atunci nici unitatea nu poate fi deplină.
Nu doresc să se facă, cel puţin acum, «unirea Bisericilor» – căci romano-catolicii nu se vor schimba, iar ortodocşii se vor strica. Romano-catolicii în liturghia lor, dau însemnătate cuvintelor lui Hristos: «Luaţi, mâncaţi…» şi socotesc că în acea clipă are loc sfinţirea Darurilor. Dar şi Hristos, ca om (firea omenească), Se ruga Părintelui Său. Pentru aceasta, rugăciunea Anaforalei este adresată Tatălui – spre a-L trimite pe Duhul Sfânt şi a preface pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele lui Hristos. Când ne sprijinim numai pe cuvintele lui Hristos şi nu ne rugăm şi Tatălui să-L trimită pe Duhul Sfânt, atunci săvârşim păcatul lui Adam, care este îndumnezeirea de sine. Apostolii spuneau că Dumnezeu e Cel ce L-a sculat pe Iisus din morţi. Nu despărţeau energia-lucrarea Fiului de a Tatălui şi de a Duhului Sfânt, de vreme ce energia-lucrarea Dumnezeului Treimic este comună.
În Catolicism, în timp ce – aparent – sunt primite hotărârile Sinodului al IV-lea Ecumenic, în realitate există o altă concepţie. Cel mai probabil n-au priceput nici Primul Sinod Ecumenic, şi de aceea au căzut în erezia lui «Filioque».
Un preot catolic mi-a spus: «Pentru voi, ortodocşii, dogmele sunt cale către Dumnezeu, în timp ce pentru noi sunt piedici, de aceea trebuie să le lepădăm».
Erezia lui «Filioque» are mare înrâurire asupra firii occidentalilor; din pricina asta e foarte greu ca ei să devină ortodocşi.
În ceea ce mă privește, problema are o atât de mare însemnătate încât nu mă pot vedea în poziția de a fi de acord cu «Filioque» , chiar dacă toți episcopii lumii s-ar aduna într-un oarecare Sobor Ecumenic spre a întări această dogmă romano-catolică.
În afara acelei dogme (Filioque), adică în viziunea pravoslavnică a Dumnezeirii și, prin urmare, și a omului (antropologia) , dogma infailibilității Papei Romei este de negândit. Acea dogmă în sine într-atât îndepărtează Creștinisimul de adevăratul său caracter și sens, încât pur și simplu nu recunoaște nici pe Hristos, nici omul în Romano-Catolicism. Nu este întâmplător că și expresia exterioară a fețelor lor într-atâta se deosebește de expresia unui ortodox. Golgotha lui Hristos, care a născut milioane de mucenici și nevoitori ce s-au asemănat lui Hristos, în planul istoriei văzute s-a preschimbat în… Vatican! Da, Vatican, care a devenit simbolul creștinismului în ochii omenirii de-a lungul atâtor veacuri.
Acesta este motivul pentru care nu se poate face aşa-numita «unire a Bisericilor». Prin discuţii se poate ajunge la o oarecare cunoaştere reciprocă, ce poate ajuta politic, fără ca asta să afecteze Ortodoxia – însă «unirea Bisericilor» este dificilă, chiar imposibilă. Nu trebuie să gândim: «Ce fac papistaşii, să nu fac şi eu». Aceasta este o greşeală – criteriul nostru nu sunt papistaşii, ci voia lui Dumnezeu.
Toţi cei care vorbesc de „unirea Bisericilor” nu cunosc nici mentalitatea eterodocşilor, nici înălţimea Ortodoxiei.
Există o mare diferenţă între Răsărit şi Apus; un occidental care se botează ortodox va avea nevoie de mulţi ani în Biserica Ortodoxă, călăuzit de un duhovnic încercat, pentru a dobândi un cuget şi un ethos curat ortodoxe. Până atunci nici nu poate şi nici nu trebuie să facă pe învăţătorul faţă de oamenii care s-au născut şi au trăit ca ortodocşi. Există o mare diferenţă între Tradiţia ortodoxă şi cea romano-catolică. Psihologia este adaptată tradiţiei apusene – de aceea, între psihologie şi Tradiţia ortodoxă există o prăpastie.
ApreciazăApreciază
1) Dat fiind ca unul din parinti era etnic maghiar, se pune problema daca Ioan Gyuri Pascu a fost botezat ortodox !
2) A aparut la TV Trinitas cel putin odata: discursul si viziunea asupra vietii, a JERFEI, A SUPORTARII RAULUI era curat ortodox. Chiar m-am mirat, deoarece credeam ca ambii parinti sunt maghiari si el este catolic.
3) Discutam cu un credincios traitor, la una din marile manastiri. Si mi-a spus:
astazi satana are recolta foarte mare printre ortodocsi deoarece acestia, DIN NESTIINTA II CAD IN MREJE.
PRIGOANA PE FATA DEOCAMDATA NU EXISTA.
Dupa ce nu vor mai putea trasi la iad credinciosii din cauza ignorantii, asupra celor ramasi satana va dezlantui prigoana pe fata: ATUNCI VA FI VREMEA CERNERII.
Ioan Gyuri Pascu pare sa nu fi cunoscut in profunzime implicatiile dogmaticii si a canoanelor.
Din ultimele stiri de azi de dimineata, a murit refuzand tratamentul doctorilor, fiind convins ca ‘prin concentrare’ isi va rezolva problemele de sanatate.
Legat de new-age, parintele Staniloae avertiza ca omul nu are in el puteri care sa se activeze pe cale naturale si sa ajunga la peroformantele ‘maestrilor orientali’. Ori conform ultimelor interviuri ale sotiei, Gyuri a crezut exat pe dos, pierzandu-si viata tocmai pt ca a resuzat tratamentul medical.
ApreciazăApreciază
Se confirma ca era reformat:
„Eu am fost anunțat de către niște trimiși ai familiei că înmormântarea va fi vineri, la ora 12,00. Este un cimitir în proprietatea Bisericii Evanghelice, în care sunt înmormântați toți ce nu sunt ortodocși, deci evanghelici, reformați… Ioan Gyuri Pascu era reformat. Înmormântarea o să o facă bănuiesc, colegul meu, ungur, reformat. Trupul va fi adus mâine la Agnita”, a precizat, pentru AGERPRES, Reinhart Boltres, preot la parohia Evanghelică din Agnita.
http://www.agerpres.ro/social/2016/09/27/update-ioan-gyuri-pascu-va-fi-inmormantat-vineri-la-agnita-orasul-natal-al-artistului-13-13-16
ApreciazăApreciază
Foarte bine punctat la finalul postarii!! Cam asa este… Adormim spiritual si apoi incepem sa scoatem cuvinte care nu stim ce inseamna sau expresii sau formulari negandite si neintelese. De exemplu, hai ca vrea Dumnezeu sa-si faca „Divertis” in cer!! …Asta cam e o formulare care se mai spune pe la inmormantari… ca si cum cariera omului de aici s-ar continua dincolo (probabil o idee preluata din religiile pagane, ca multe alte erezii la fel preluate). E foarte trist ca multi oameni nu cauta pe Dumnezeu, nu citesc Biblia, dar se arunca sa vorbeasca, sa spuna vorbe placute la auz, sa gadile urechile… si arunca erezii.
Candva am lucrat si eu la o tipografie de prin Bucuresti si am avut de-a face cu MASONI! Stiam clar despre ei ca sunt masoni, am observat ca intre ei isi spun „frati”. Dar ce am observat la ei este ca toti se afisau ca mari „NEPRIHANITI”!! Era unu’ care picta tot felul de triunghiuri si ochi (Ossiris) dar tot el picta si icoane prin nu stiu ce biserici! (aici este si o atentionare, ca exista deci icoane FALSE, care pe langa elementele obisnuite or avea si cate un triunghi sau cate un ochi… sau cine stie ce „detaliu”, ascuns cat mai discret pe undeva; iar cand oamenii se inchina, pictorii jubileaza ca au facut pe oameni sa se inchine la triunghi, la ochi, la satana!!) Si toti se afisau ca niste oameni sfinti, curati, nobili, corecti etc. Evident, una e cum se afisau si alta este cine sunt ei de fapt!! Cand se aduna unde s-or aduna, nevazuti de nimeni, cate lucruri or face (ritualuri, sacrificii umane etc.)!!…
Cam la genul asta de „neprihaniti” ma gandeam cand citeam de maestru ZBANG (Dang, pardon!), cu „iluminarea” lui. Era evident un inselator!!
Dumnezeu ii ingaduie pe acesti inselatori (pe toti, nu doar pe Dang-Zbang) tocmai CA SA SE RATACEASCA si SA CADA DE LA MANTUIRE, ORICINE NU IL CAUTA PE DUMNEZEU CU TOATA INIMA!! Foarte simplu: cine cauta SINCER pe Dumnezeu va vedea erezia si va fugi de astfel de „maestri” si „iluministi” si de nebuniile lor! Dar cei care cauta orice altceva (bunastare, evolutie spirituala – adica auto-dumnezeire mai clar spus), se vor duce pe calea pierzarii!…
Mai trebuie sa spun despre Gyuri Pascu. Noi ca oameni nu stim ce s-o fi intamplat! Evident, daca era maestru pe la nu stiu ce secta, nu avea cum sa ajunga in cer!! Categoric! Dar noi nu stim daca nu cumva, POATE, in ultima clipa, cu ultima lui respiratie, POATE si-o fi cerut iertare de la Dumnezeu, POATE s-o fi pocait… Exista o sansa, poate de 1% sau 2% sa se fi intamplat si asa!
ApreciazăApreciază
Completare: Am mai observat pe site-uri gen ActiveNews cum se incerca promovarea unei imagini de „bun crestin” a lui Gyuri Pascu, intr-un mod asemanator cu promovarea celor de la Colectiv (si aia tot „buni crestini” desi se dusesera de halloween prin club; nu erau tocmai pe genunchi in rugaciune cam cum ar fi crestinii). Asta completeaza putin imaginea masonilor care se pretind „neprihaniti” (despre care scriam mai devreme, mai sus). Deci o tendinta des intalnita, o tendinta pagana, de a „sfinti” orice mort! (adica si pe cei rai)
Ramane valabil ce am spus: nu stim daca nu cumva Gyuri Pascu s-o fi pocait SINCER chiar in ultima lui clipa de viata! Sunt sanse foarte slabe sa se fi intamplat asta… dar… nu stim! (sincer si eu m-as mira foarte tare sa se fi intamplat)
ApreciazăApreciază
E dureros faptul ca oricine poate sa picteze icoane in biserica si oricine poate sa cante in corul bisericesc.
Mergem spre disolutie cu pasi marunti, putin cate putin. Putin cate putin cauta sa se infiltreze necuratia in Biserica.
In mod normal, oricare pictor sau cantaret ar trebui sa aiba un duhovnic, si macar pictorul sa participe la o rugaciune in comun inainte de a se apuca sa picteze. Nu mai zic de firmele care participa la construirea de biserici. Daca stai sa le iei pe toate la bani marunti, nimic nu e cum ar trebui sa fie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Este traditional crestin sa se spuna ceva despre decedat la inmormantari? Decat „Dumnezeu sa-l ierte” de care avem cu totii nevoie. Eu dintr-o emisiune de pe Trinitas Tv, referitor la inmormantarea lui Mircea Eliade, cunoscut intre-patrunzator de religii, am aflat ca mentiuni despre viata omului la inmormantare, cerute si de Eliade, sunt din budism.
Dumnezeu sa-l ierte pe Gyuri Pascu!
ApreciazăApreciază
Nu pot sa judec, doar sa constat:
– a fost bagat in secta de nevasta;
– a suferit un infarct dupa divort;
– a murit inglodat in datorii.
Nu va vine in minte ispitirea lui Adam?
Pe tolo.ro scrie „o sectă periculoasă în special prin practicile periculoase din domeniul îngrijirii sănătății și prin fraudarea financiară a membrilor.” si „Gyuri a fost un om de o bunătate dusă până la credulitate”.
Sper ca intamplarea asta tragica sa fie invatare de minte si pentru altii, fiindca „desteptul invata din pataniile altuia…”.
Din toata povestea asta cu sectele care te duc la „iluminare” singurul element concret este fluxul financiar dinspre adept catre secta si catre guru. Restul sunt iluzii.
ApreciazăApreciază
Completare:
„Fosta soție “era privită ca o adevărată preoteasă a cultului, iar Gyuri era principalul finanţator”
„Mărturiile acestuia sunt în continuare şi mai cutremurătoare: ”Îmi pare rău să spun asta, dar așa arătau lucrurile: ca o dependență. Daniela era privită ca o adevărată preoteasă a cultului. De pildă, ea locuia în vila lor din Pantelimon, iar Gyuri se mutase într-un apartament de pe Uranus. Gyuri plătea 500 de euro chirie. Iar Daniela, care făcea cursuri cu diverși adepți, folosea apartamentul lui Gyuri, motivându-i că nu vrea să-și coboare energia casei ei pe timpul cursurilor cu cei neinițiați. (…) De fapt, Gyuri era principalul finanțator al cultului lui Dang în România. El trăia într-un provizorat inimaginabil pentru o vedetă de talia sa. Cu chirie, cu mâncare pe sponci, iar banii din concerte aveau o principală destinație: activitățile Danielei și cultul. Gyuri avea prietenii platonice cu femei care îi făceau curat, îi găteau și îl ajutau” .
Mișcarea din București a pornit sub numele de ”Școala de energie” și a devenit, acum, ”Academia Spirituală”.
Mai mulți actori tineri și oameni de televiziune sînt parte a cultului. Mișcarea din București a pornit sub numele de ”Școala de energie” și a devenit, acum, ”Academia Spirituală”.” (evz.ro)
„[…] divorțul de fosta lui soție, Daniela, în 2010, i-a afectat bugetul lui Ioan Gyuri Pascu. Judecătorii decideau că artistul trebuia să plătească lunar o pensie alimentară de 3.000 de lei. Toate aceste detalii financiare l-au făcut pe artist să acumuleze datorii foarte mari.” (evz.ro)
ApreciazăApreciază
Off-topic:
http://www.agerpres.ro/economie/2016/10/04/ministerul-mediului-suspenda-procedurile-de-emitere-a-ordinului-privind-derogarile-la-vanatoarea-de-urs-lup-si-pisica-salbatica-22-05-19
ApreciazăApreciază
Hmm ciudat articol… sper sa mearga si imaginea sa se vada.
http://basilica.ro/grup-de-suport-pentru-familii-monoparentale-la-bacau/
Începând cu luna octombrie 2016, Fundația Episcop Melchisedec – Filiala Bacău, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Lazaret din Bacău va organiza un grup de suport pentru familii monoparentale, intitulat Maica Domnului – chipul desăvârșit al mamei creștine, după cum ne-a precizat Pr. Ciuche Eugen-Ciprian, Consilier Sector Social-Filantropic al Eparhiei Romanului şi Bacăului.
Ideea unui grup de suport pentru părinți are la bază solicitarea primită din partea unor familii care participă activ la viața Parohiei Lazaret sau care au beneficiat de-a lungul timpului de serviciile oferite de fundația menționată copiilor acestora, respectiv, școli de vară, programe catehetice, programe social-educaționale, simpozioane omagiale, etc.
În cadrul grupului de suport vor fi abordate teme care privesc probleme întâlnite de părinți în educarea propriilor copii, având în vedere neajunsurile absenței unuia dintre părinți (deces, plecat în străinătate, divorț), atât din punct de vedere civic-social, dar și moral-religios.
Pe parcursul întâlnirilor vor participa o serie de invitați (doctori, psihologi, duhovnici, juriști, etc.) care vor răspunde nevoilor identificate la nivelul grupului.
Activitatea se va desfășura bilunar, joia de la ora 17:30, în cadrul Așezământului Social-Filantropic Lazaret din municipiul Bacău și va fi coordonată de psiholog Ramona Dârlea și asistent social Pișcu Carla-Livia.
Pentru înscrieri și detalii, la sediul Fundației Episcop Melchisedec – Filiala Bacău, str. Digu Bîrnat, nr. 19 (vis-à-vis de Selgros, în curtea Parohiei Ortodoxe Lazaret), email: filantropika@yahoo.com sau tel. 0758976809.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Este dovedit ca „psihologia” nu numai ca nu este stiinta (bazandu-se pe un set de dogme ale psihopatului a.g. jung si confratelui sau obsedat sexual, s. freud) dar deschide si calea catre paganizare, in special spre hinduismul care l-a fascinat pe „fondator” si ale carui principii le-a convertit pentru occidentali.
Oamenii necredinciosi merg la cabinetele de psihologie fiindca nu mai cred in Dumnezeu ci in „spiritul universal”, asculta „vocea interioara”…
Oamenii necredinciosi merg la cabinetele de neo-samani fiindca nu mai cred i Dumnezeu ci in”puteri ascunse”.
Astia cu „dezvoltarea personala” nu se ocupa de formarea si dezvoltarea abilitatilor, aptitudinilor … nu este dezvoltare profesionala…. este vorba de schimbarea PERSOANEI, adica de mutilare a constiintei, deformare sufleteasca; pentru ei – ca si pentru neo-samani i.e. naturisti (naturopati, homeopati, xx-eneristi, tai-chi, fengshui, xx-puncturisti, chakristi, s.a.) – persoana pusa in om de Dumnezeu nu este buna si trebuie schimbata, mai ales daca nu ai „karma” buna. In spatele reclamei, ei ii spun „trezire”, „iluminare”
Unul dintre „principii” este ca nimic nu se desfasoara in realitatea fizica ci doar in mintea…. ratacitului, pacientului, discipolului … amaratului aflat in suferinta.
Printre tehnici sint folosite sugestia hipnotica, auto-hipnoza, formule mantrice cosmetizate ne-religios, programarea mentala (pompos numita neuro-lingvistica), meditatiile, „stimularea de „viziuni”, flagelarea mentala, concentrarea pe aspecte „pozitive”, „dinamica mentala”, …. activarea si „ascultarea vocii interioare” si altele care duc „pacientul” in turma unei secte daca nu cumva se sinucide inainte.
Acestea sint folosite si de Scientologie, Amway, Erhard Seminar Training…
(Am mentionat – in traducere – extrase de pe site-ul sectei si am urmarit „cuvintele cheie” pentru clarificare si informare.)
Scientologia „ajuta” cu „Lecţii de curăţare a sufletului” – Dianetica.
–––––
Cate ceva despre „dezvoltarea personala”:
„https://bisericasecreta.wordpress.com/2010/01/09/landmark-4-000-de-romani-au-platit-ca-sa-planga-in-grup/#more-2364
Titlul articolului: „Landmark: 4.000 de romani au platit ca sa planga in grup.”
9 ianuarie 2010
In anul 2000, in Romania patrundea un sistem de cursuri de dezvoltare personala ce promiteau o solutie pentru orice tip de problema….
… Ele promit „o noua viziune asupra existentei si asupra destinului”, in masura sa-i faca pe oameni mai impacati cu sine, mai practici si mai „de succes”.
… Cunoscatorii fac un titlu de glorie din faptul ca Landmark este de inspiratie „socratica”, avand la baza o suita de conversatii ce pun initiatii in dialog unii cu altii.
Urmeaza faza a doua, „impartasirea”– coordonata de un instructor de curs – participantul sta in fata multimii si isi marturiseste problemele, chiar si pe cele mai intime. …
… „Spalati-mi creierul, daca asta ma ajuta”
Vedeta de televiziune Dana Razboiu a urmat si ea pachetul Landmark pentru ca isi dorea neaparat un curs de leadership. Auzise de acest sistem de la o prietena si, dupa ce a studiat parerile pro si contra pe forumurile de pe internet, a decis sa se implice.
Asta, chiar daca initial au coplesit-o unele marturii in care metoda Landmark era descrisa drept o adevarata operatiune de spalare pe creier.
… intalnirea cu Landmark a coincis cu o „drama incredibila”: ruinarea unei casnicii de 19 ani.
„Secta propovaduieste libertatea prin renuntarea la alegerile gresite pe care le-ar fi facut participantul in trecut, in cazul ei inclusiv sotul”, explica Gruia.
Pentru a intelege ce se intampla, barbatul a contactat mai multe colege de „secta” ale sotiei sale.
De la ele a aflat informatii de culise pe care le considera pretioase: „Una dintre ele, o tipa singura, la 35 de ani, cu o afacere in faliment, absolventa a trei module, mi-a explicat timp de aproape doua ore cat de mizerabil este ceea ce se intampla acolo si cat de eroic a rezistat demolatorilor de constiinta. Acolo, amaratii isi propun un proiect, oricat de nerealist, dar Landmark le «garanteaza» atingerea obiectivelor”.
Barbatul sustine ca nu a fost de acord de la bun inceput ca sotia sa sa aleaga o astfel de cale spre implinire.
Asta, intrucat i-a mirosit din start ca miza respectivelor cursuri tinde spre depersonalizarea individului.
Apoi, discutiile cu unii dintre initiati i-ar fi confirmat intuitia.
„Mi s-a mai spus si despre exercitiile ce impun sa se stea in randuri de cate 25 de oameni, fata in spate, apoi fata in fata, si sa se priveasca fix in ochi cateva minute. Este dezgustator!
Landmark ofera asa-numita posibilitate ca omul sa se transforme, sa renunte la individualitate constientizand viata de inrolare, inclusiv in sens fizic, adica aducand tot mai multi cotizanti si potentiali voluntari in slujba lor”, sustine Gruia. Barbatul arata ca un rol important al celor care parcurg toate stadiile cursurilor este acela de a racola ei insisi alte persoane disponibile sa intre in lumea Landmark.”
–––––––––––––––––
http://www.publika.md/investigatie-scientologia-practicata-si-in-moldova–stiinta-a-mintii-sau-o-secta-religioasa-_800731.html
„Scientologia nu poate fi numită ştiinţă, deoarece este absurdă şi în contradicţie cu orice, şi cu psihanaliza, şi cu fizica şi cu biologia, şi cu psihiatria, şi cu lingvistica, cu orice. Are criteriile unei secte deoarece foloseşte metode de subliminare a influenţei asupra conştiinţei, metode bazate pe hipnoză”, a declarat expertul în teologie Viorel Ciubotaru.
… „Nu are nicio legătură cu audierea şi consilierea. Este vorba despre o invitare ca omul să-şi destăinuiască anumite ascunzişuri ale sufletului, care ulterior sunt folosite ca şantaj împotriva lui”, a mai punctat expertul în teologie Viorel Ciubotaru.
(acolo unde se facea propaganda) …. sunt mai mult decât un simplu magazin.
… „Acest local se numeşte centru de dezvoltare a personalităţii.
Iar în scurt timp vor ţine şi ore de scientologie. Puteţi veni la cursuri…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Se vede si pe afis cum s-au „dezvoltat personal” si Iisus si Maica Sa…
De la icoana ortodoxa din stanga, deja se sugereaza ca altfel „trebuie vazuti” – in dreapta, schita este de tip protestant, adica ne-crestin, cosmetizata „estetic” sa induca emotie trupeasca.
Sint „vazuti” cu ochiul, nu cu inima, cum obisnuiesc sa manipuleze „consilirii psihologici”.
SA SPUNA PREOTII IN BISERICA: – ACEASTA FEMEIE (ori ACEST BARBAT) ISI GRESTE COPILUL/COPIII SINGURA (SINGUR) SI ARE NEVOIE DE AJUTOR.
CINE DORESTE SA AJUTE, POATE ACUM SA VORBEASCA CU EA (EL).
NU II LASATI SA SE PIARDA SUFLETESTE PRIN INSELARE SI PENTRU FOLOASE MATERIALE OTRAVITE!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Desi am citit tot articolul, mai mult observ cum odata cu ecumenismul asta afurisit incep sa apara si profetii mincinosi care merg mana in mana cu CMB (unificarea bisericilor si ce hule or mai face).
ApreciazăApreciază
Citind aceasta postare am avut curiozitatea sa caut pe internet originea cuvantului AVATAR (folosit de cei despre care se vorbeste in postare; de exemplu in contextul: Domnul Isus cica era „avatar”). Destul de interesant ce am gasit: AVATAR = incarnarea unui zeu hindus, adica mai clar AVATAR = DEMON, DRAC!! Si imediat m-am gandit ca poate nu intamplator s-a ales folosirea acestui termen in cazul Yahoo Messenger, Skype, e-mail, nu mai spunem de facebook sau altele similare! Adica, indirect, facandu-ne cate un „avatar”, ne jucam de-a „zeii hindusi”, adica de-a demonii (fara sa realizam ce facem, asa cum lucreaza de obicei masoneria)!
Iata si definitia gasita pe net:
http://www.merriam-webster.com/dictionary/avatar
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bine punctat!
… Nu doar „zeu” ci si … „incarnare”!
… nu doar „ne jucam” ci astfel ii chemam, ii invocam – adica facem vocea lor auzita… posibil doar primind mental ideile lor si/sau mai rau, lasandu-i sa intre in corp si sa posede pe cel care e mai „devotat” … fara sa stie cui, desigur…
Adaug si eu:
– icon = icoana, iconita pentru simbol personal
– simbolul „$” folosit de programatori „la greu”… sa-l viseze si noaptea!
– „guru” – pentru IT, politica, finante…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Avatar stiam ca e suferinta/datoria kharmica ( de pedeapsa) a unui om in timpul vietii. Dar poate au scos si alta definitie. Sa stiti, ma indoirsc ca hinduismul asta e o tteaba asa veche cum se zice. Diferenta informatiilor ma face sa cred ca, asa cum ne este prezentat, e o treaba foarte recenta, mai noua ca si Crestinismul ( ca asta ne doare).
ApreciazăApreciat de 1 persoană