Saccsiv – Weblog

BULGARII ii considera pe ROMANI ca fiind ERETICI? Se pare ca nu dau nici anafura romanilor ortodocsi aflați in concediu în tara vecina, pentru ca ierarhii romani au semnat tradarea Ortodoxiei in Creta

Posted in Uncategorized by saccsiv on Septembrie 27, 2016

   Iata ce putem citi la Scrisoarea Nr. 20 – Nu recunosc Adunarea din Creta (Bulgarii nu dau nici anafură românilor ortodocși aflați în concediu în țara vecină, pentru că ierarhii români au semnat trădarea Ortodoxiei în Creta) de pe Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”:

Mărturie despre o ”neîntâmplare” petrecută în urmă cu trei săptămâni într-o biserică ortodoxă din Bulgaria

Anul acesta, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, am întâmpinat-o într-o biserică din Nesebar, pe litoralul sudic al Bulgariei. Aşteptam cu bucurie să participăm la Sf. Liturghie, cu atât mai mult cu cât slujba urma să fie oficiată de un părinte care nu avea „nici o problemă” legată de pseudo-sinodul din Creta din vara acestui an, având în vedere că Biserica bulgară nu a participat la acest nefericit eveniment. Eram un grup format din trei români.
La sfârşitul Sf. Liturghii credincioşii s-au aşezat la rând pentru a săruta Sf. Cruce şi a primi anafura din mâna părintelui. Ne-am aşezat şi noi la rând. Când am ajuns în faţa părintelui, mi-a dat să sărut crucea şi m-a întrebat de unde sunt. Comunicarea avea loc în limba engleză. I-am răspuns că sunt din România. Am fost întrebat dacă îl am ca patriarh pe P.F. Daniel, şi am răspuns că da.

Așteptam ca părintele să-mi pună în mână anafura, cum văzusem că au primit cei de dinaintea mea. În urma răspunsului pe care l-am dat, părintele a refuzat să-mi dea anafură şi mi-a spus să merg în biserică, în aşa fel încât să poată veni să sărute crucea şi să primească anafură şi ceilalţi credincioşi care stăteau la rând.

M-am dat puţin la o parte, cât să poată trece ceilalţi credincioşi, dar nu am plecat de lângă părintele. Am intuit faptul că refuză să-mi dea anafură datorită faptului că B.O.R. a participat la Adunarea din Creta. I-am spus că nu sunt de acord cu cele hotărâte în Creta, ştiind faptul că Biserica Ortodoxă Bulgară nu participase la „sinaxa lărgită a întîistătătorilor din Creta”.

Părintele îmi cerea cu insistenţă să plec, refuzând în continuare să-mi dea anafură. Refuzam să plec, încercând să-i explic faptul că sunt de acord cu gestul pe care-l făcea (acela de a nu-mi da anafură, considerând că nu sunt vrednic să o primesc, datorită semnării documentelor apostate din Creta de către delegaţia B.O.R.), dar că eu personal nu fac parte din categoria celor care acceptă ereziile semnate în Creta.
Văzând că nu plec, părintele a început să se scuze, spunându-mi că nu știe foarte bine limba engleză. Nici eu nu sunt un bun cunoscător al acestei limbi. În felul acesta, îmi sugera, în mod politicos, că ar fi mai bine să plec. Mi-au venit în minte numele celor doi drept-mărturisitori din Biserica Greciei, care prin dialogul purtat cu înaltul cler al Bisericii Ortodoxe Bulgare, au determinat neparticiparea Bisericii Ortodoxe Bulgare la pseudo-sinodul din Creta: Pr. Prof. Theodoros Zisis și Prof. Dimitrios Tselenghidis. Am pomenit, de asemenea, numele ÎPS Hieroteos Vlachos. Deși am folosit numele acestor mărturisitori ai dreptei credințe, părintele rămânea ferm pe poziția sa.

Am plecat de lângă părintele cu gândul de a reveni după ce se vor fi închinat toți credincioșii. M-am dus la soția mea și la nașa acesteia (ele fiind celelalte două persoane din grupul nostru), care stăteau la rând și le-am relatat cele petrecute. Au fost surprinse de cele întâmplate, mă văzuseră că am stat mai mult de vorbă cu părintele, neînțelegând ce se petrece. Când au ajuns, la rândul lor, în fața părintelui, au avut parte de același ”tratament”.
După ce a sărutat Sf. Cruce și ultimul credincios aflat la rând, m-am dus cu soția mea la părintele. M-a întrebat cine este episcopul meu. Neavând să-i dau nici un nume al vreunui episcop din B.O.R. cu care să pot argumenta poziția mea de dezavuare a documentelor apostate semnate în Creta, i-am spus numele ÎPS Longhin, precizând că este din Moldova și că sunt de acord cu poziția publică manifestată de acest episcop mărturisitor al credinței noastre.

Părintele mi-a spus că ÎPS Longhin este din Ucraina. Eu am confirmat acest lucru. Părintele a pronunțat numele ÎPS Serafim de Pireu și a spus că acesta este un ”mare bărbat”. I-am spus cu bucurie părintelui că și noi avem aceeași părere despre ÎPS Serafim, sperând că dacă ”vorbim aceeași limbă”, dăm aceeași mărturie, se vor risipi suspiciunile cu privire la părtășia noastră cu cei ce au semnat hotărârile din Creta. Nu a fost așa. Ne-a spus că refuză să ne dea anafură pentru că acest lucru i-a fost spus de către mitropolitul său.
Ne-a întrebat când urmează să plecăm spre casă și i-am spus că duminică. Ne-a invitat la Sf. Liturghie și ne-a promis că îl va suna pe mitropolitul lui, urmând să ne spună mai multe despre situația creată, după Liturghia de duminică.

Am înțeles că suntem ”puși la colț” pentru o mărturie pe care noi nu am dat-o și nu o dăm, dar au dat-o ierarhii noștri prin semnăturile din Creta.

Am plecat cu bucurie în suflet. Da, cu bucurie, pentru că ”tratamentul” ce ne-a fost administrat venea să confirme atitudinea drept-mărturisitoare a preoților, monahilor, monahiilor și mirenilor de la noi, care cu dragoste deDumnezeu și cu curaj au afirmat în mod public că nu se fac părtași ereziilor semnate de ierarhii noștri în Creta.

Duminică dimineața (11.09.2016) ne aflam din nou în aceeași biserică. Urma să participăm la Sfânta Liturghie și apoi să plecăm spre țară. Încă de la utrenie, când a ieșit să cădească, părintele ne-a văzut în biserică și ne-a dat de înțeles că ne-a văzut.

Înainte de a împărtăși credincioșii, părintele a ținut un scurtcuvânt de cateheză. Avea un ton foarte categoric. Afirmațiile sale erau confirmate de credincioși. A spus că doar ortodocșii se pot împărtăși și că nu se cuvine să primească anafură: catolicii, protestanții, ecumeniștii, ereticii și rascolnicii (membrii unei secte din Rusia).

Deși a vorbit în limba bulgară, noi, cei trei români care fusesem și la Liturghia din 8.09.2016 (de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului), am înțeles cele spuse de părinte în același fel (am vorbit după plecarea din biserică, și fiecare dintre noi a confirmat celorlalți doi acest lucru). Am înțeles, de asemenea, că acesta este cuvântul transmis părintelui de către mitropolitul său, în urma telefonului pe care ne promisese că îl va da mitropolitului.

Acum lucrurile erau cât se poate de clare! Ne așteptam ca la sfârșitul Liturghiei să ni se dea din nou să sărutăm crucea și să fim din nou ”puși la colț”, adică să nu ni se dea anafură. Părintele nu a împărtășit o fetiță de vreo 5-6- ani, după ce în prealabil avusese un dialog cu mama fetiței, iar pe o femeie îmbrăcată necuviincios a trimis-o să-și pună o ”fustă” (un material textil în jurul mijlocului, pentru că era în pantaloni scurți) și batic pe cap, după care a împărtășit-o.

Considerând că am primit răspunsul așteptat, am hotărât să merg să sărut crucea după ultimul credincios din biserică, intenționând să-i spun părintelui că pentru mine Biserica este doar Una, cea Ortodoxă, că restul sunt erezii și că mă încred în faptul că Domnul nostru Iisus Hristos-Dumnezeu vede în inimile noastre. În timp ce așteptam să treacă spre a săruta Sf. Cruce ceilalți credincioși, am observat că părintele a refuzat să-i dea anafură unui tânăr în vârstă de aproximativ 20 de ani. Am sesizat surprinderea tânărului și am mers în biserică să ”văd” dacă nu cumva este tot român ca și noi. Când am ajuns în apropierea tânărului, acesta vorbea în limba română cu mama lui, care participase și ea la Liturghie, spunându-i mirat că părintele a refuzat să-i dea anafură. Le-am spus motivul pentru care nu a primit anafură, motiv pe care părintele îl spusese în fața întregii biserici înainte de momentul împărtășirii. Între timp a venit lângă noi și tatăl tânărului, care a relatat și el soției și fiului că părintele a refuzat să-i dea anafură. I-am întrebat de unde sunt, și mi-au spus că sunt de la București. Le-am spus că atitudinea părintelui este urmare faptului că face ascultare de mitropolitul său și că avem parte de acest ”tratament” ca urmare a participării delegației B.O.R. la parodia de sinod din Creta. Nu știau nimic despre subiect. Mi-au spus că în biserica în care ei merg nu s-a vorbit nimic despre ”evenimentul împricinat”.

M-am așezat din nou la rând, pentru a merge și a săruta Sf. Cruce și a da mărturie cu privire la Credința cea Drept-Măritoare pe care o împărtășesc. Dar ce să vedeți? În timp ce eu stăteam la rând, nașa soției mele a ajuns în fața părintelui. Acesta a luat anafura în mână, i-a pus-o în mâna nașei soției mele și privind-o în ochi i-a spus ceva. Nașa soției mele răspundea plină de bucurie. Am rămas plin de uimire. Cu 15 minute mai înainte spusese cine nu este vrednic de a primi anafură, cu trei minute mai înainte nu dăduse anafură tânărului din București și tatălui său, și acum îi dădea anafură nașei soției mele.

La scurt timp am ajuns și eu în fața părintelui, împreună cu soția mea.A luat anafură în mână, ne-a privit în ochi, a pronunțat cu entuziasm numele părintelui Theodoros Zisis, al profesorului Dimitrie Tselenghidis și al mitropolitului Serafim de Pireu și după aceea ne-a pus anafura în mână. Am repetat și noi cu bucurie numele celor trei mărturisitori ai Bisericii. I-am mulțumit și am plecat din biserică.

Am apreciat faptul că după ce noi dăduserăm joi (8.09.2016) mărturia noastră, el și-a ținut cuvântul dat, și-a sunat mitropolitul, iar duminică ne-a tratat potrivit cu mărturia pe care noi o dădeam. Pentru noi a fost o mare bucurie să vedem că am fost ascultați, că nu ne-a tratat ca pe trei turiști rătăciți ajunși accidental în biserica în care slujea, că și-a ”deranjat” mitropolitul pentru trei ”eretici ecumeniști din România”, și că în final ne-a primit și binecuvântat ca pe trei drept-credincioși veniți în Biserica cea Una, la rugăciune.

Se pare că pentru Biserica Ortodoxă a Bulgariei contează mai mult a plăcea lui Hristos-Dumnezeu decât a plăcea oamenilor. Litoralul bulgăresc este ”deasupra” litoralului românesc. O leva valorează doi lei și douăzeci de bani. Biserica Ortodoxă Bulgară s-a retras din Consiliul Mondial al Bisericilor din anul 1998 iar B.O.R. se află încă în acest for al ereticilor. Mitropolitul bulgar Gavriil a afirmat: ”Ar fi urmat să mergem la un Sinod la care totul era dinainte stabilit!”, iar mitropoliții noștri s-au întors ”victorioși” de la acest pseudo-sinod și nu înțeleg de ce nu mai sunt pomeniți de către unii ”preoți răzvrătiți”.

Biserica Ortodoxă Bulgară nu a trimis reprezentanți la Comisia Mixtă Catolico-Ortodoxă de la Chieti (Italia, 15-22 septembrie 2016). Sinodul Bisericii Ortodoxe Bulgare a afirmat la 21 aprilie 2016: ”În afară de Sfânta Biserică Ortodoxă nu există alte Biserici, ci doar eretici, iar a numi orice altceva ”biserică” nu este, din punct de vedere spiritual, dogmatic și canonic, decât o mare greșeală… Sfânta Biserică Ortodoxă, care e Una și Unica, n-a pierdut niciodată unitatea în credință și părtășia Duhului Sfânt și va dura până la sfârșitul veacurilor. Domnul a spus că ”porțile iadului nu o vor birui.”

În Bulgaria există tot atâția monahi și monahii câte monahii există la noi numai la mănăstirea Văratec.

Am ținut să vă împărtășesc această ne-întâmplare cu nădejdea că poate este sau va fi de folos cuiva.

Bunul Dumnezeu să ne lumineze întunericul!

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește neamul românesc și ajută-l să rămână întreg în dreapta credință!

Cu dragoste și recunoștință față de toți cei care cu bună-credință se opun hotărârilor neortodoxe adoptate în Creta,

Avocat Nicolae Stoian

Comentariu saccsiv:

   Plec de la premisa c-o fi real ce scrie mai sus.

Eu asa inteleg parerea acelui Mitropolit bulgar (care?):

Daca esti roman impotriva Marelui Sinod, nu esti de acord cu ecumenistii Ierarhi BOR si esti de acord cu parintii anti ecumenisti din lumea ortodoxa, atunci esti ok pentru Biserica Ortodoxa Bulgara. In caz contrar sau chiar daca doar dormi pe tine habar neavand de subiect, atunci vecinii de la sud de Dunare te considera eretic.

 

Anunțuri

79 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Moldova said, on Septembrie 27, 2016 at 3:25 pm

    Apreciază

    • Mihail said, on Septembrie 27, 2016 at 6:42 pm

      Si nu de acum. La ei este ceva „normal”. Aceiasi interpreti/interprete. Biserica rusa – sala de concerte. Comentatorii/spectatorii lor – buni ecumenisti – oi ratacite.

      Biserica romana? – curand va fi la fel.

      Apreciază

    • preotmugurel said, on Septembrie 28, 2016 at 6:26 pm

      Nu cred povestea! E „trasa de par”

      Apreciază

      • el said, on Septembrie 28, 2016 at 11:20 pm

        … dar pe raspandacii patriarhiei ii crezi cand se strofoaca ei din rasputeri sa demonstreze prostilor NEDEMONSTRABILUL : ca gasca de LEPADATI si INDRACTORI care au participat la APOSAZIA din Creta …ar fi „luptat pentru HORRORtodoxie !” !

        no comment!

        dar asa e azi in beserica APSTATILoR : fiecare cu „credinta” lui, toate ” e valabile ( papa dixit! 🙂

        Apreciază

  2. Moldova said, on Septembrie 27, 2016 at 3:27 pm

    credeati ca doar Paula Seling poate?Uitati-va ce se intimpla in Patriarhia rusa?!!!!!

    Apreciat de 1 persoană

  3. marinela said, on Septembrie 27, 2016 at 3:56 pm

    Sper si eu sa fie adevarata povestea ,ca m-a uns pe suflet istorisirea ei de catre acest avocat .N-am crezut sa fie atit de acrivici acesti slujitori bulgari,dar m-am inselat in opinia mea si ma bucur,asta insemnind ca mai avem unde merge la o liturghie curata din cind in cind,chiar daca tre´sa calatorim cam mult.Aici in Germania sint extrem de putine biserici bulgaresti si alea la sute de km distanta,dar macar o data pe luna s-ar putea face sacrificiul asta.Tine-i Doamne pina la capat asa pe bulgari ,dar intoarce-i si pe ai nostri ereziarhi la Credinta cea Adevarata,ca sa propovaduiasca Cuvintul Adevarului!

    Apreciat de 1 persoană

    • Ioan said, on Septembrie 27, 2016 at 5:13 pm

      Iar monahul Teodot a ajuns sa il vorbeasca de rau pe IPS Longhin Jar si pe Pr. Antim.

      Apreciază

      • Ionut said, on Septembrie 27, 2016 at 9:50 pm

        „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.” (Matei 5,9)

        Putem observa cum sunt incaierati (culmea!) tocmai oamenii care se ridica impotriva „sinodului”.
        Monahului Teodot i-a fost aruncata informatia conform careia PS Longhin ar sustine ca BOR nu ar mai avea Sf. Taine, iar monahul il contrazice vehement.
        Oare e bine cum se desfasoara lucrurile?

        Apreciază

      • el said, on Septembrie 27, 2016 at 9:50 pm

        Ioan

        in curand pe calea pe care a apucat-o Teodot o sa ajunga sa-L vorbeasca de rau si pe Hristos !

        Apreciază

    • mihai said, on Septembrie 27, 2016 at 7:47 pm

      sa te auda Dumnezeu

      Apreciază

      • Loredana said, on Septembrie 28, 2016 at 7:14 pm

        Pai monahul Teodot nu se contrazice de amorul artei pune in discutie PROBLEMA PRINCIPALA a caderilor din Creta. Orice credincios caruia ii pasa s-a intrebat daca mai are taine Biserica Romana. Eu nu stiu daca sa ma impartasesc! Ar trebui sa multumim cerului pentru Monahul Teodot nu sa spunem rautacisme despre el! Pana la urma din discutii iese adevarul , iar acum vorbim de singurul Adevar care conteaza pana la urma….

        Apreciază

      • el said, on Septembrie 28, 2016 at 11:23 pm

        Loredana

        sa multumesti „cerului” ca te-a „lamurit” teodot … care latra impotriva ecumenismului… dar SE IMPARTASESTE si are COMUNIUNE DEPLINA cu ERETCII ECUMENISTI pe care PARE ca ii combate !

        halal „lamurire”… dar se pare la mintile confuze e „marturisitor” tot unul CONFUZ si RATACIT !

        no comment , minti din BEZNA !

        Apreciază

  4. ion hodor, said, on Septembrie 27, 2016 at 4:12 pm

    Doamne ce am ajuns,un popor a nimanui,fara conducatori lumesti,si ce e mai grav fara cei duhovnicesti!Maicuta Domnului,ai mila de noicei ce nu am semnat NIMIC,SI DE CEI CE AU SEMNAT TREZESTE-I

    Apreciat de 2 persoane

  5. maxim marcu said, on Septembrie 27, 2016 at 4:40 pm

    Daca s-a petrecut asa, e de laudat parintele bulgar. Doar dupa ce a vazut ca au habar de credinta lor ortodoxa, si sunt impotriva ecumenismului, le-a dat anafora. Cata acrivie! La noi, f putin. Doamne ajuta-ne!

    Apreciat de 1 persoană

  6. Pr Ciprian Staicu said, on Septembrie 27, 2016 at 4:56 pm

    Mărturia domnului avocat Nicolae am auzit-o personal de la el alaltăieri, duminică 25 septembrie 2016, când a participat la Sfânta Liturghie la biserica Bunavestire din Sf. Gheorghe, unde slujesc, din mila lui Dumnezeu. Domnul Nicolae este un om de mare cinste. Să îi dea Dumnezeu întotdeauna gândul cel bun !
    Pr. Ciprian Staicu

    Apreciat de 1 persoană

    • cosminmatiu said, on Septembrie 27, 2016 at 5:57 pm

      Parinte Ciprian, sa ramaneti ferm pe pozitie orice ar fi. Restul lumii care interpreteaza ortodoxia, mantuirea si pacatele dupa mintea lor au peste 15000 de preoti si mii de biserici unde pot merge, noi restul (antiecumenisti, anticip) sa avem macar cateva.

      Apreciat de 1 persoană

  7. Timiana said, on Septembrie 27, 2016 at 5:33 pm

    Asadar, e clar. Suntem eretici si daca participam la slujbele savarsite de preotii care nu s-au deziz de sinodul din Creta si care continua sa pomeneasca ereziarhul.
    Doamne, da-ne de stire unde sa mergem, in tor banatul nu am auzit de un astfel de loc.

    Apreciat de 1 persoană

    • Constanta said, on Septembrie 27, 2016 at 7:39 pm

      Timiana,

      Nu stiu de unde sunteti, poate de la Timisoara. Mie mi-a atras atentia un preot din Arad, Parintele Gheorghe Gogan, face parte ce-i drept din Oastea Domnului (dar si PS Longhin face parte din Oastea Domnului), care intr-un video vorbea ca se va ajunge la o ortodoxie a catacombelor. Imi pare rau ca nu mai stiu precis link-ul dar daca nu as locui departe de dansul, eu i-as pune intrebarea cum vede el lucrurile acum, dupa Creta.

      Apreciază

      • Timiana said, on Septembrie 28, 2016 at 12:02 pm

        Multumesc, de sfat, voi incerca sa-l gasesc pe acest parinte sa vedem ce spune. Va voi da de stire.

        Apreciază

      • Constanta said, on Septembrie 28, 2016 at 3:53 pm

        Doamne, ajuta !

        De pe la minutul 20′ :

        Cred ca slujeste la catedra la din Arad.

        Apreciază

      • CAV said, on Septembrie 29, 2016 at 10:45 am

        Parintele Gogan slujeste la Catedrala Noua din Arad, la Podgoria, si il gasiti marti, miercuri si duminica, si din trei in trei sambete.

        Apreciază

    • maxim said, on Septembrie 27, 2016 at 9:07 pm

      1- Un preot sau episcop nu mai este preot sau episcop din clipa in care face slujbe mixte (slujbe cu neortodocsi, cununii mixte, etc).

      2 – Un preot sau episcop nu mai este preot sau episcop din clipa in care a predicat si laudat erezia ecumenismului in public

      3 – Un preot sau episcop nu mai este preot sau episcop din clipa in care pomeneste la slujbe episcopi eretici sau patriarhi eretici.

      ICONOMIA A INCETAT SA MAI EXISTE DIN MOMENTUL CRETA-2016, NU CA SLUJITORII SUNT DESHIROTONITI DIN ACEST MOMENT, CI CA SLUJBELE LOR SUNT LOVITE DE NULITATE!

      Apreciază

  8. Berzu said, on Septembrie 27, 2016 at 6:02 pm

    Da. Este adevarata marturia! Dar atentie! dupa ce a vazut marturia, nu le-a cerut sa primeasca botezul, nu le-a facut mirungere din nou, ci i-a primit. Aceasta inseamna bineinteles ca NU exista SCHISMA intre biserica ortodoxa romana si cea bulgara, fapt evident ca Duminica trecuta am fost la Sofia si Patriarhul Bulgar a pomenit numele patriarhului Daniel, iar azi m-am uitat la Liturghia de la Bucuresti la TV si Patriarhul Daniel a pomenit numele patriarhului bulgar atunci cand se pomenesc patriarhii. Deci Mitropolitul de Varna, de care tine aceasta parohie Mesembria(Nessebar pe turca), nu e in schisma, ci a ajuns la o solutie alternativa nepomenitorilor. Si anume sa nu primeasca in slujire pe adepti ai interpretarii extrem ecumeniste a textelor sinodale din Creta(care totusi spun ca „biserica”-termen istoric catolica si altele s-au rupt(diverged) de la Adevar, si deci nu mai pot mantui. Spunea cineva pe Basilica ca daca nu le numea biserici, catolicii ar fi spus ca decretul sinodal priveste pe martorii lui iehova sau altii ce nu se considera biserica, ci grupari si comunitati crestine, si nu pe ei. Ca ei draga, ar fi „biserica”. Deci acum stim ca ne referim la ei, prin termenul de „biserica”. Si am spus la Sinod ca catolicii s-au „rupt”(diverged) de la adevar. Fapt pentru care papa ne-a incadrat la categoria de anglicani, adica necrestini in conceptia sa, si a dat voie ca in Anglia ca „preotii” catolici sa boteze ortodocsi, ca raspuns la marturia din Creta. Deci mitropolitul de Varna vede un aspect al sinodului, cu CMB-ul si altele, ignora un alt aspect, pe care papa nu l-a ignorat(si care e un aspect ortodox din moment ce satana, papa, a atacat, caci nu se poate imparatia surpa din ea insasi, cum a spus Hristos cand evreii ii spuneau ca are demon, si scoate dracii cu dracii). Si mitropolitul de Varna nu cere mirungere, sau altele, ci pur si simplu vrea sa vada daca credinciosul este ortodox. Nu exista posibilitate ca mitropolitul de Varna sa considere ca semnatarii din Creta sunt eretici. Ci doar vrea sa vada ca nu interpreteaza ecumenist. Ca si credinciosii sai. Problema cu marturia de mai sus, cunoscuta ca notorie in Brasov, caci dnul avocat cu pricina e cam excentric si a mers pe rand la preotii tuturor parohiilor, inclusiv la al parohiei sale canonice, si a spus relatarea cu scopul prozelitist de a induce nepomenirea in clerul brasovean, este ca falsifica cert un lucru. Mitropolitul de Varna si preotul din Mesembria nu a spus ca nu impartaseste pe dansul din cauza ca e supus lui Daniel, ci ca e din Romania, si vrea sa vada daca e ortodox. Nu a intrebat daca e supus sau nu patriarhului Daniel, caci mitropolitul de Sofia pomeneste pe Daniel, si cel de Varna pomeneste pe cel de Sofia. Deci ar fi absurd. Domnul avocat apartine unui grup din Brasov zelotist, care incearca sa faca tulburare in bisericile din Brasov, Covasna, si Harghita ori Buzau si Vrancea, si ca urmare a acestui lucru, mintea sa, pe fondul neintelegerii limbii bulgare, a ajuns sa viseze ca s-au pomenit numele unora ca Daniel, etc… Probabil ca intrebarea va fi fost: sunteti ortodocsi, supusi lui Daniel, sau stilisti ori sectari(caci in bulgaria exista imaginea ca poporul roman e acum penticostal sau adventist). Cu toate acestea, domnul avocat este o persoana onesta in mare, dar cu mintea infierbantata de o ravna ce poate duce la schismatism.

    Apreciază

    • saccsiv said, on Septembrie 27, 2016 at 6:48 pm

      Berzu

      Tu esti Starcu auriu.
      Intrebam acum o saptamana daca nu cumva esti cu misiune pe aici:

      https://saccsiv.wordpress.com/2016/09/20/anunt-basilica-conferinte-radu-preda-despre-sfantul-si-marele-sinod-din-creta-la-roman-21-septembrie-si-bacau-22-septembrie-cu-binecuvantarea-ips-ioachim-bacau/comment-page-1/#comment-325466

      Acum mi-e clar ca esti cu misiune.

      Apreciază

      • safimvigilenti said, on Septembrie 27, 2016 at 7:37 pm

        cu siguranta este Berzu e Starcu auriu, e obsedat de barza, in lb Bg barza se spune starchel, ceea ce nu e departe de Starcu

        Apreciat de 1 persoană

      • el said, on Septembrie 27, 2016 at 8:33 pm

        Starcu, Berzu si alte zburataciuni e laudacul lui melchisesdec de la putna, o fi pesemne ( nu m-as mira) si amic cu VEDETA labarici limbarul fost sef de ascor bucuresti (pepiniera de REEDUCARE) tudor popescu acum NEmonahul „teofan” la fel de ERETIC ca ERETICUL mitropolit al Moldovei….

        si-au scos raspandacii la inaintare ERECTICII ecumenisti, Starci/Berji si alte barzauni bazaitoare din MLASTINA inselarii !

        Berzu barzaune

        asa-i mai , romanii ERETICI ECUMENISTI si POMENITORI de ERETICI sunt Kosher…. la DIAVOL !

        Apreciat de 1 persoană

      • Anonim said, on Septembrie 27, 2016 at 11:00 pm

        Iata si marturia Pr. Teodot:Bulgari habotnici. Asta e ispita in care cad asa-zisii „marturisitori” care nu au nici un fel de discernamant duhovnicesc, discernamant legat de prezenta dragostei duhovnicesti. Ce legatura aveau bietii romani cu apostazia de la Creta ? Bulgaria este cu mult mai sus la ateism decat Romania. Romania este pe penultimul loc. Bulgaria este printre primele. Niciodata nu ne-au iubit nici bulgarii, nici ungurii, nici rusii. Barbari increstinati la ordin , cu forta.Sfintii lor n-ar fi facut asemenea scene. Dar acum e vremea tulburarilor si a exagerarilor. Nu au nici o legatutra cu realitatea, nici acel preot bulgar, nici acel mitropolit. Daca Patriarhul lor Neofit, il pomeneste pe Bartolomeu, pe Ieronim, pe Daniel, care au semnat la Creta, inseamna ca mitropolitul acestui preot este in regula ?Ce vina au credinciosii pentru apostazia arhiereilor ? Aceasta este ura vecinilor bulgari , care niciodata nu ne-au iubit si chiar asteapta momentul de atac. Dar ce, Patriarhul lor nu-l pomeneste pe Bartolomeu , pe Daniel, pe Ieronim ? Asta e ura „frateasca ortodoxa”, minte ingusta si habotnicie. Sunt si in Rusia destui „stareti” care ii resping pe romani, pentru ca sunt pe nou. Numai un Parinte Ieronim de la Sanaxar, am auzit ca, fiind intrebat de catre niste credincioase romance, ” Oare noi romanii ne mai mantuim daca suntem pe nou ? „, le-a raspuns : ” Noi cand ne-am crestinat, pe la anul 900, voi romanii deja aveati multi Sfinti.”….Daca o luam logic si canonic,are dreptate..Aceasta numai daca acel Mitropolit nu l-ar mai pomeni pe patriarhul lui..Daca nu este asa, inseamna ca este fariseism si rautate..Adica, tu il pomenesti pe patriarhul ce pomeneste patriarhul Romaniei,dar ii respingi pe bietii credinciosi?..Iar acum judecati voi, este drept aceasta inaintea lui Dumnezeu?

        Apreciază

    • ban said, on Septembrie 27, 2016 at 7:12 pm

      Berzu, logica ta are o greseala: normal ca preotul i-a vazut ca saruta icoanele si fac crucea ortodox, deci sunt ortodocsi. Deci nu acesta e motivul pt. care nu le dadea anafura, ci ecumenismul

      Apreciat de 1 persoană

  9. Jovan Mitkic said, on Septembrie 27, 2016 at 6:06 pm

    Ca informatie secundara, Mesembria a fost supusa lui Mircea cel Batran, cladirile de acolo apartin epocii sale de stapanire, fiind construite de boieri munteni si guvernatorii sai acolo, printre care fratele sau Staico, si populatia slava de azi e venita din Macedonia, ca in 70 la suta din Bulgaria, dupa eliberare sau ca iobagi pe mosiile beilor turci(cum a venit si in alte zone). Asa ca exista un nationalism antiromanesc macedo-bulgar acolo, iar atitudinea fata de romani este totusi la limita schismei. Dar nu e aprobata de patriarhul din Sofia. Si nici de Mitropolitul de Varna. Acel preot clar are probabil probleme psihice.

    Apreciază

    • saccsiv said, on Septembrie 27, 2016 at 6:52 pm

      Jovan Mitkic

      Tu esti tot Starcu auriu, dar intr-o alta prezentare, ca sa poti spune despre acel preot ca este nebun …

      Apreciat de 1 persoană

      • Jovan Mitkic said, on Septembrie 27, 2016 at 7:17 pm

        Suntem trei frati din Banat. Ultimul e numele real al meu, si mail-ul meu. Scriem de pe aceleasi mail-uri. Nu suntem infiltrati. Apreciem antiecumenismul, dar consideram ca e bine sa nu se faca schisma. Caci nici cei ce n-au semnat nu fac schisma cu cei ce au semnat. Apreciem acest blog. Socant ca au interpretat ca violenta acel comentariu cu conferinta. Aveti dusmani mari. Sa luptati cu ei. Asta arata ca viitorul acestui blog va fi in martiriu. Caci daca se cauta interpretari de aceasta natura, va fi jale. Ne cerem iertare!

        Apreciază

      • Jovan Mitkic said, on Septembrie 27, 2016 at 7:20 pm

        I-am intrebat pe fratele ce a scris comentariul in pricina. Nu a intervenit. Multumim ca atacurile gratuite si calomnioase scrise de dusmanii blogului Saccsiv nu au fost publicate de dumneavoastra, ca provocau mare suferinta si intristare, ca in tara noastra exista asemenea dusmani ai marturiei ortodoxe! E bine ca ati scos aceasta postare, daca dadea nastere multor reactii cu scopul de a compromite toata marturisirea. Fratele e pe masina, dar va scrie si el. L-am telefonat. Oricum multumiri ca nu ati publicat calomniile, si amenintarile dusmanilor. Pacat ca le-ati dus crucea singur! Iertare! Ati suferit pentru el, tinand durerea acelor calomnii si amenintari izvorate din rastalmacire! Aceasta e lucru martiric! Succes!

        Apreciază

      • pcmouse said, on Septembrie 27, 2016 at 7:59 pm

        🙂

        Apreciază

      • el said, on Septembrie 27, 2016 at 8:37 pm

        bai Bon Jovi

        canta-ti partitura la roker -ii tai ERETICI ECUKAKAMENISTI reeducati de popi „sanatatosi” la cap ca… necula
        pe voi VA SUFOCA Ortodoxia si Marturisirea Adevarului LEPEDATURI INDRACITE ce sunteti ! probleme psihice aveti voi ratacitilor!

        Apreciază

      • el said, on Septembrie 27, 2016 at 9:53 pm

        saccsiv

        astia sunt aia de care zicea Sf Antonie cel Mare:

        “Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”. (Sf. Antonie cel Mare)

        Apreciază

  10. octoviv said, on Septembrie 27, 2016 at 6:20 pm

    Nu sunt de acord cu părerile pro ecumeniste și pro homeopatie nici ale site-ului activenews.ro, nici ale lui Iulian Capsali, nu am vreo taină cu dânsul și nu vreau să-i fac publicitate, doar că la adresa de mai jos se vorbește despre un altfel de parc de „distracții” pentru copii:

    http://activenews.ro/stiri-social/Parc-de-distractii-pentru-copii-strajuit-de-statuia-diavolului-in-triplu-exemplar.-Iulian-Capsali-Simtiti-va-bine-diavolul-e-cu-copiii-in-parc-136801

    inaugurat la data de 25 iunie 2016: http://presalibera.net/cel-mai-mare-si-mai-modern-parc-de-distractii-din-bucuresti-se-inaugureaza-astazi_1862864.html

    Doamne Dumnezeule și Mântuitorul nostru Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria și ale tuturor Sfinților Tăi din Biserica Biruitoare miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.

    Apreciază

  11. Serban said, on Septembrie 27, 2016 at 6:41 pm

    Va rog, sa ma lamuriti cu urmatorul aspect. Dupa cum stiti, au fost in Romania patriarhul Antiohiei si un reprezentant al Bisericii din Georgia zilele acestea (cu ocazia începerii sărbătoririi a 300 de ani de la moartea Sfântului Antim Ivireanul). Oare care sunt relatiile dintre cei ce au participat si cei ce nu au participat la acest sinod? Dar daca Biserica Ortodoxa a Bulgariei a luat o astfel de decizie fata de poporul roman, inseamna ca s-a intrerupt comuniunea cu Biserica Ortodoxa Romana? Va multumesc.

    Apreciază

  12. alex said, on Septembrie 27, 2016 at 6:47 pm

    offtopic
    http://stirileprotv.ro/stiri/international/s-a-nascut-primul-copil-din-lume-care-are-adn-ul-a-trei-persoane.html
    Primul copil din lume care a primit ADN-ul a trei persoane prin fertilizare in vitro s-a nascut in Mexic, informeaza BBC

    Copilul are ADN-urile mamei si tatalui sau, plus un cod genetic de la un donator. Medicii americani s-au asigurat ca baiatul nu va primi o conditie genetica pe care mama sa o poarta in gene.
    Expertii spun ca acest moment deschide o noua era in medicina si ar putea ajuta alte familii cu boli genetice rare.

    Apreciază

    • gheorghi said, on Septembrie 28, 2016 at 1:45 am

      Propaganda transhumanista.
      Nu se poate demonstra viabiliataea si nici verifica…. nu este nevoie sa creditam drept adevarate afirmatiile lor.
      Joaca de-a „prasila” este mare spurcaciune.
      Familiile au singura „boala genetica” si nu este deloc rara, aceasta este NECREDINTA membrilor care o formeaza.
      Probleme genetice are oricare individ fiindca sintem „cazuti” si in continua degenerare.
      „Fortarea” firii spre a-si face omul voia sa arata aroganta si rebeliunea fata de Dumnezu.
      Fecundarea fara masturbare si fara „umblat” prin maruntaiele femeii nu se face ca nu e tehnica „teleportata”.
      Iar asta o fi stiinta dar nu e de la Dumnezeu, plina de pacate si de gandire necuviincioasa.
      ––––-
      Stiam ca Rasela (Rahela) rugandu-se sa aiba copii, abia la batranete – dupa ce Iacob avea 10 copii cu alte femei… i s-a ingaduit sa nasca primul baiat, ea considerand ca i-a fost ridicata ocara…. cerand apoi sa-i mai fie daruit unul!
      … dar a murit la nastere, lasand copilul fara mama si fara a se bucura in viata de om de acesta…
      Poate ca nu e cine stie ce legatura … dar nemultumirea pentru ce nu poti face se cuvine sa fie transformata in multumire pentru ce poti, ce esti… nicidecum in perseverenta in implinirea propriei voie, planuri sau „socoteli” lumesti.

      Apreciat de 1 persoană

  13. Ioan said, on Septembrie 27, 2016 at 7:00 pm

    „monahulteodot
    27 SEPTEMBRIE 2016 LA 17:06
    Am raspuns mai sus : habotnicie si ura „frateasca” a bulgarilor. Bulagarii sunt pe primele locuri la ateism din Europa. Romanii pe penultimul loc. Nu au nici o vina credinciosii romani ortodocsi pentru apostazia arhiereilor.

    monahulteodot
    27 SEPTEMBRIE 2016 LA 17:18
    Bulgari habotnici. Asta e ispita in care cad asa-zisii „marturisitori” care nu au nici un fel de discernamant duhovnicesc, discernamant legat de prezenta dragostei duhovnicesti. Ce legatura aveau bietii romani cu apostazia de la Creta ? Bulgaria este cu mult mai sus la ateism decat Romania. Romania este pe penultimul loc. Bulgaria este printre primele. Niciodata nu ne-au iubit nici bulgarii, nici ungurii, nici rusii. Barbari increstinati la ordin , cu forta.

    monahulteodot
    27 SEPTEMBRIE 2016 LA 17:24
    Neam de barbari increstinati la ordin , cu forta. Asa mor. Sfintii lor n-ar fi facut asemenea scene. Dar acum e vremea tulburarilor si a exagerarilor. Nu au nici o legatutra cu realitatea, nici acel preot bulgar, nici acel mitropolit. Daca Patriarhul lor Neofit, il pomeneste pe Bartolomeu, pe Ieronim, pe Daniel, care au semnat la Creta, inseamna ca mitropolitul acestui preot este in regula?”

    https://monahulteodot.wordpress.com/2016/09/19/dupa-ce-a-semnat-erezii-la-creta-patriarhul-daniel-indeamna-la-pace-si-unitate-in-bor/comment-page-2/#comment-4059

    Apreciază

  14. Ioan said, on Septembrie 27, 2016 at 7:17 pm

    monahulteodot
    26 SEPTEMBRIE 2016 LA 18:28
    PS Longhin afirma ca „in Romania mancati doar paine si vin”, adica nu va mai impartasiti cu Sf.Taine, dupa Creta. Pana aici a ajuns cu marturisirea lui. Da, sunt de acord cu marturisirea lui din prima parte, pana se atinge de Tainele Bisericii. Din acest moment devine hulitor, ca si cei de la Slatioara. In privinta acelei isterice, pana se mai calmeaza, sa ma scutesca de rugaciunile ei la Sf.Mina, care fac sa se cutremure toata Tara. Nu dau doi bani pe ele. Vrea sa se ia dupa P.Antim si sa zica ca nu mai sunt Taine in BOR, si ca nu mai vrea sa mearga la Biserica, o priveste. In fata fanatismului si prostiei este mare pacat sa te smeresti.

    Apreciază

  15. Ionesc said, on Septembrie 27, 2016 at 8:15 pm

    Materiale ecumeniste pentru „Saptamana de Rugaciune pentru Unitatea Crestina” din 2017
    http://www.oikoumene.org/en/resources/documents/commissions/faith-and-order/xi-week-of-prayer-for-christian-unity/2017/2017

    Apreciază

  16. Mary said, on Septembrie 27, 2016 at 9:01 pm

    Eu tot nu pricep cum Romania, asa ca neam, noi adica, nu ca doar ortodocsi majoritar, cel putin la referendum, nu suntem in relatii mai normale, mai cordiale, cu proprii vecini. Stiti bulgarii, a caror televiziune parintii nostri prin Sud o priveau cu mare drag, sunt aici, langa noi, si ce bune sunt muraturile lor.
    Dar noi… vrem sa fim precum nordicii, anglo-saxonii, chinezii, japonezii etc. Dar dupa lune, nu altceva. Nici macar cu latinii nu zicem ca ne asociem, ca cica e jegosi ca si noi. Vise.
    Am o carte nu stiu cine o stie, era ruseasca ” betisorul nazdravan”. Acolo ultima e povestea lui gascan, care a vrut cioc de pelican, pene de paun, gat de lebada etc. Aia suntem noi. Vrem sa ne comportam de parca nu suntem cine suntem, nu suntem cine suntem, suntem rupti din supra-rai.
    Domnul ne mustra bland, si de va fi ating inima noastra, ne mustra profund. Latini de vom fi sau traci. FYI

    Apreciază

  17. Ionesc said, on Septembrie 27, 2016 at 9:08 pm

    Proiectul noii legi Big Brother din Romania, finalizat pana la sfarsitul anului si dezbatut de noul Parlament
    http://www.ziare.com/klaus-johannis/presedinte/proiectul-noii-legi-big-brother-finalizat-pana-la-sfarsitul-anului-si-dezbatut-de-noul-parlament-1437873

    Apreciază

  18. maxim said, on Septembrie 27, 2016 at 9:09 pm

    Foarte corect ce a facut preotul bulgar!

    Apreciat de 1 persoană

  19. Apa trece, pietrele rămân. said, on Septembrie 27, 2016 at 9:26 pm

    Mă bucura aceasta atitudine a preotului bulgar. Poate ca în acest fel îi ajuta și pe romani sa conștientizeze gravitatea situației create pe plan duhovnicesc și sa mai ia atitudine.

    Apreciază

  20. trovant said, on Septembrie 27, 2016 at 9:26 pm

    Ce conteaza daca bulgarii te considera eretic, rusii papistas, grecii tigan, papistasii schismatic, BOR extremist, musulmanii idolatru, evreii animal goym, budistii & hindusii & shintoistii un animal mai dezvoltat, etc ?
    Cum esti in Fata Domnului este important, nu-i asa ?
    Doamne ajuta !

    Apreciază

  21. Vasile said, on Septembrie 27, 2016 at 9:47 pm

    Staretul Dionisie Ignat, de la Colciu, care a fost unul dintre marii parinti atoniti care s-au pozitionat impotriva ecumenismului, spune totusi ca li se poate da catolicilor anafura si agheasma (vezi cartea Staretul Dionisie, 2014, volumul I, pagina 123). Deci pozitia preotului bulgar mi se pare mult exagerata.

    Apreciază

    • Aurora said, on Septembrie 28, 2016 at 11:42 am

      Pai aici a gresit Par. Dionisie. Cum sa dai anafura si agheasma la caini ?

      Apreciază

    • Mihail said, on Septembrie 28, 2016 at 12:59 pm

      Cum iti suna asta?: „Nu da cele sfinte la porci?”

      Apreciază

    • pcmouse said, on Septembrie 28, 2016 at 2:08 pm

      nu e exagerata!

      Apreciază

    • Pąʍvo said, on Septembrie 29, 2016 at 2:26 am

      L-am cunoscut bine pe parintele Dionisie. Nu ar fi facut asta niciodata.
      Cartea aceasta a aparut sub observatia arhim. Efrem, staretul Man. Vatopedu care era mereu frustrat ca nu reuseste sa-l convinga pe batran sa-l pomeneasca pe Bartolomeu, patriarhul ecumenic.
      Nu mai fiti asa creduli la ce scriu unii prin carti, despre parinti duhovnicesti. Acum tot nebunul e filosof, tot prostul e scriitor cu ”flori” si unii ascultatori adapteaza cuvantul auzit la propriul interes.

      ”S-a dus odată un frate către avva Theodor şi a făcut trei zile, rugându-l ca să audă vreun cuvânt. Iar el nu i-a răspuns lui. Şi a ieşit scârbit. Zis-a către el ucenicul lui: avvo cum de nu i-ai zis vreun cuvânt; căci s-a dus scârbit? Şi i-a zis bătrânul: cu adevărat nu i-am grăit lui, căci este neguţător şi în cuvinte străine voieşte să se slăvească.” (Patericul Egiptean)

      Apreciază

  22. Iustin said, on Septembrie 27, 2016 at 10:29 pm

    off topic

    Apreciază

  23. alex said, on Septembrie 27, 2016 at 10:57 pm

    http://ro.radiovaticana.va/news/2016/09/27/papa_francisc_%C3%AEn_georgia_%C8%99i_azerbaidjan_programul_c%C4%83l%C4%83toriei/1260913
    Se lupta din greu papa (profetul mincinos) asta sa uneasca religile, bineinteles cel mai greu este cu ortodoxia.

    RV 27 sep 2016. ”O călătorie de pace de valoare ecumenică și inter-religioasă”: directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Greg Burke, a definit cu aceste cuvinte, la un briefing cu jurnaliștii, călătoria apostolică pe care papa Francisc o efectuează în Georgia și Azerbaidjan începând de vineri, 30 septembrie, până duminică, 2 octombrie a.c. Directorul Greg Burke a prezentat presei luni, 26 septembrie, programul călătoriei apostolice a Sfântului Părinte în cele două țări din Caucaz. Pontiful va prezenta discursurile sale în italiană și, potrivit obiceiului, va ține o conferință de presă la bordul avionului în timpul călătoriei de întoarcere de la Baku spre Roma, pe 2 octombrie.

    Cea de-a 16-a călătorie internațională a papei Francisc va avea o puternică valență de pace, a remarcat Greg Burke la briefingul cu jurnaliștii acreditați la Sala de Presă. Etapa din Georgia poartă o amprentă ecumenică deosebită, pe când cea din Azerbaidjan, o dimensiune inter-religioasă în regiunea Caucazului.
    Greg Burke: ”Este în mod clar o călătorie de pace. Papa duce un mesaj de împăcare pentru întreaga regiune. Este pentru prima dată când o delegație, acolo, în Georgia, va participa la Sfânta Liturghie celebrată de Sfântul Părinte. Chiar și patriarhul va fi la aeroport când va ajunge Papa Francisc”.
    Dacă în Georgia atenția se îndreaptă spre întâlnirile dintre papa Francisc și comunitatea ortodoxă locală, în Azerbaidjan va fi dominantă dimensiunea inter-religioasă. Momentul culminant al vizitei la Baku, capitala azeră, îl reprezintă pentru mulți observatori vizita Pontifului Roman la moschee și întâlnirea cu șeicul musulmanilor din Caucaz.
    În timpul acestei călătorii papa Francisc va pronunța 10 discursuri. Pontiful a dorit ca agenda călătoriei să includă și gesturi de apropiere față de populațiile siriene și irakiene, afectate în acești an de război. În acest sens, Sfântul Părinte se va ruga pentru sirieni și irakieni în cadrul vizitei la biserica catolică de rit caldeean ”Sf. Simon Bar Sabbae”.
    În țările din regiunea Caucazului există o prezență numeroasă de creștini armeni. În această privință, Redacția centrală Radio Vatican l-a contactat pe mons. Raphael Minassian, ordinarius pentru armenii catolici din Europa de Est:
    R. Minassian: ”Prezența noastră în Georgia datează din secolele IV-V. Îi voi spune Sanctității Sale că primul nostru martir pentru credința creștină, Sfântul Vartan, venea din Georgia. Tiflis, cum se numea atunci actualul Tbilisi, era orașul cultural al armenilor. În zilele noastre, armenii catolici din Georgia, în special din sate, sunt cu precădere cei înaintați în vârstă. Nu sunt mulți tineri, din moment ce două treimi din tineri au plecat în afară să lucreze”.
    În privința dialogului cu Biserica ortodoxă din Georgia, mons. Minassian a remarcat că în acești ani ”nu se celebrează multe căsătorii mixte” și că ”există și un anumit naționalism. Dar, în cele din urmă, ceea ce reprezintă o bucurie pentru ambele confesiuni este faptul că credința lor creștină este puternică. Sunt două confesiuni separate dar, fiecare în felul său, trăiește pentru Cristos”. Dacă dialogul este mai greu pe planul strict religios, se dovedește a fi mai ușoară colaborarea pe plan social și caritativ. Biserica ortodoxă ”nu are o asociație Caritas”, a spus mons. Minassian, ”dar mulți ortodocși lucrează în asociația noastră Caritas. Activitatea noastră se îndreaptă în mod special spre cei în vârstă, orfani, tineri, familii care trăiesc în sărăcie absolută și spre cei bolnavi. Încercăm să oferim asistență tuturor, lansând noi proiecte și oferind tinerilor șansa de a lucra pentru a-și garanta viața în prezent și în viitor”. Pe de altă parte, în cadrul călătoriei efectuată în luna iunie a.c în Armenia, papa Francisc a vorbit foarte deschis și a făcut un apel în sensul cultivării unei memorii pozitive, semănând speranță chiar și pe terenul unor teme spinoase. Ce se poate prevedea pentru călătoria iminentă în Azerbaidjan? Răspunde mons. Raphael Minassian:
    R. Minassian: ”Eu văd în persoana papei Francisc omul care a luat crucea lui Cristos pe umerii săi. El, reprezentantul lui Cristos pe pământ, are de parcurs toate aceste drumuri pentru a explica în mod convingător semnificația adevărului, a libertății și a păcii”.
    Călătoria apostolică în Georgia (30 septembrie – 2 octombrie 2016) are un logo specific în care sunt reluate simbolurile importante ale țării. În centrul logo-ului se află tipica cruce georgiană albă, cu brațele înclinate în jos, încadrată pe de o parte de culoarea roșie, aluzie la drapelul țării, și de cealaltă, de culoarea galbenă, referință la steagul Sfântului Scaun. Motto-ul călătoriei este o invocație de pace în regiunea Caucazului, luată din cuvintele lui Cristos cel înviat: ”Pax vobis” – ”Pace vouă!” (In 20,19; 21,26). Papa Francisc va sosi în Georgia vineri, 30 septembrie, la ora locală 15.00, pe aeroportul internațional din Tbilisi. După vizita de curtoazie la președintele țării, are loc întâlnirea cu autoritățile, reprezentanții societății civile și membrii Corpului Diplomatic la Palatul Prezidențial. Succesiv, la 16.40, la Palatul Patriarhal al Bisericii ortodoxe georgiene, întâlnirea cu Beatitudinea Sa Ilia al II-lea, catholicos și patriarh al întregii Georgii, în cadrul căreia Pontiful va pronunța cel de-al doilea discurs al călătoriei. La ora 18.00, întâlnirea cu comunitatea siro-caldee în biserica catolică de rit caldeean, unde Sfântul Părinte va conduce un moment de rugăciune. Sâmbătă, 1 octombrie, la ora 10.00, papa Francisc prezidează Sfânta Liturghie și va ține predica celebrării euharistice pe stadionul M. Meskhi. La 15.45, întâlnirea Papei cu preoții, persoanele consacrate, seminariștii și operatorii pastorali în biserica ”Adormirea Maicii Domnului”, cu discursul Sfântului Părinte. La ora 17.00, întâlnirea cu persoanele care primesc asistență din partea asociațiilor de caritate la Centrul de asistență a misionarilor camilieni, unde este prevăzut un cuvânt de salut din partea papei. Agenda călătoriei apostolice în Georgia se încheie, practic, sâmbătă, la 18.15, cu vizita la catedrala patriarhală Svetitskhoveli, la Mtskheta, unde este prevăzut un scurt discurs al Sfântului Părinte și al patriarhului ortodox georgian. Duminică, 2 octombrie, papa Francisc pleacă din Georgia la ora locală 8.00 cu direcția Baku, în Azerbaidjan, a doua și ultima etapă a călătoriei sale în țările din regiunea Caucazului.
    La rândul ei, călătoria apostolică în Azerbaidjan (2 octombrie 2016) are un logo caracteristic pentru ”Țara focului”. Emblema consfințește întâlnirea a trei limbi de foc, purtând culorile drapelului azer, cu simbolul Crucii, în galben, după steagul Sfântului Scaun. În centru, un soare care răspândește raze de milostivire, în Anul Sfânt al Milostivirii proclamat de papa Francisc. Motto-ul călătoriei, ”Suntem toți frați”, se inspiră din cuvintele lui Isus din Evanghelia după Matei (23,8). Papa Francisc ajunge în Azerbaidjan duminică, 2 octombrie, la ora locală 9.30, pe aeroportul internațional ”Heydar Aliyev” din Baku. După ceremonia de primire, Pontiful celebrează Sfânta Liturghie în biserica ”Neprihănita Zămislire” de la Centrul salezienilor din Baku, unde va ține omilia celebrării euharistice și va recita rugăciunea ”Angelus”. Papa stă la prânz împreună cu misionarii salezieni și cu membrii suitei papale. La 15.30 are loc ceremonia oficială de bun venit în Piața Palatului Prezidențial din Ganjlik, urmată de vizita protocolară la președintele Republicii. Succesiv, Papa aduce un omagiu la Monumentul celor căzuți pentru independență și are o întâlnire cu autoritățile țării, în cadrul căreia va ține primul discurs oficial în Azerbaidjan. La ora 17.45 papa Francisc are o întâlnire privată cu șeicul musulmanilor din Caucaz în moscheea ”Heydar Aliyev”, urmată de întâlnirea inter-religioasă cu șeicul musulmanilor și cu reprezentanții celorlalte religii, cu un nou discurs din partea Sfântului Părinte. În fine, la ora locală 19.00, ceremonia de plecare, pe aeroportul din Baku, și întoarcerea la Roma, unde sosirea este prevăzută la ora 22.00.
    (rv – A. Dancă)

    Apreciază

  24. Raluca said, on Septembrie 27, 2016 at 11:22 pm

    Să vă povestesc ceva. Cu ani în urmă obișnuiam să mă duc din când în când la Patriarhie ca să mă închin moaștelor Sf. Dimitrie din Basarabi. Ceea ce vă povestesc s-a întâmplat spre sfârșitul lunii august 2007. M-am nimerit într-un moment în care în biserică se facea parastas pentru Patriarhul Teoctist, care murise la sfârșitul lunii iulie. După ce m-am închinat la moaștele Sf. Dimitrie, am ieșit din biserică, și am rămas să stau afară ca să ascult slujba de parastas. Erau montate megafoane, și slujba se auzea foarte bine. Era o zi frumosă cu soare și cer senin. În jurul bisericii mai erau și alți oameni. La un moment dat, atunci când se cânta ”veșnica pomenire”, deasupra turlelor bisericii, în văzduh (cel puțin de acolo părea că vin), au început să se audă foarte tare niște hohote de râs sinistre, batjocoritoare, trufașe. Se auzeau foarte tare, și aproape acopereau slujba care se făcea în biserică. M-am uitat la oamenii din jur așteptând reacțiile lor de nedumerire, de îngrijorare pentru că cineva îndrăznise să tulbure slujba în felul ăsta. Nimeni n-a schițat niciun gest, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. M-am mirat foarte tare, pentru că hohotele de râs erau foarte puternice. N-am întrebat pe nimeni nimic. După ceva timp s-a așternut din nou tăcerea. Hohotele de râs încetaseră și slujba de pomenire se terminase. Am plecat foarte nedumerită și speriată acasă. Când i-am povestit duhovnicului meu de atunci ce se întâmplase, răspunsul lui a fost să nu mă mai gândesc la asta. Ani de zile nu m-am mai gândit, dar acum mi-a venit în minte acestă întâmplare. Pe 12 septembrie 2007 a fost ales Daniel patriarhul BOR. Trageți voi ce concluzie vreți de aici.

    Apreciat de 1 persoană

    • Aurora said, on Septembrie 28, 2016 at 11:46 am

      Exceptionala intamplare ! Dumnezeu ti-a descoperit cele ascunse multimii…

      Apreciază

  25. mircea.v said, on Septembrie 28, 2016 at 12:38 am

    Parintele Justin

    „La noi este o boala in popor, ascultarea asta prosteasca. Sa nu cumva sa tulburam. Dar ce sa tulburam cand situatia deja e tulbure? Astazi a nu tulbura inseamna de fapt a nu limpezi. Pune intr-un pahar de apa tulbure o picatura de var si ai sa vezi cum tulburarea se lasa la fund si poti bea paharul cu apa curata. Ei, bine, acesta este crestinismul.
    Crestinismul este picatura de var care limpezeste apa tulbure din pahar. Conducatorii unui neam, ai unei Biserici sunt oamenii care pot alunga tulburarea apei si restabili potabilitatea ei. Dar daca nu avem conducatori care sa intervina in limpezirea tulburarilor apelor ce ne cuprind, nu vom avea parte de paharul acesta limpede. Singura limpezire care ni se da nu este decat picatura de sange a martirilor nostri. Ce este sangele martirilor? Samanta crestinismului. Si eroii nostri, martirii Bisericii si neamului nostru care zac necanonizati, din puscariile Aiudului, Gherlei, Pitestiului – acestia trebuie sa fie modelul si ajutorul nostru.”

    Apreciat de 1 persoană

  26. RomeoB said, on Septembrie 28, 2016 at 7:48 am

    Intreruperea comuniunii intre BO Romana si cea bulgara are loc atunci cand patriarhul bulgarilor nu-l mai pomeneste pe PF Daniel la Sf Liturghie…

    ASTA E INFORMATIOA ESENTILALA ! Asta trebuie aflat. Presupun ca la ei litughia duminicala se transmite la radio sau la tv. Poate urmareste cineva si ne spune…

    Apreciază

    • Apa trece, pietrele raman said, on Septembrie 28, 2016 at 10:12 am

      Dupa parerea mea, gestul preotului bulgar de a refuza Sfanta Anafura crestinilor romani are valoare educativa in primul rand. Nu cred ca s-a ajuns pana acolo, incat patriarhul bulgar sa nu-l mai pomeneasca pe cel roman. Desi n-ar fi rau sa fie asa. Chiar daca gestul lui pare exagerat, acesta are in vedere, probabil, transmiterea unei atittudini mai transante fata de erezie in randul crestinilor romani. Iata, romanii care s-au luptat pentru Anafura respectiva o vor pretui mai mult si vor tine mai mult la curatia acesteia.

      Apreciat de 1 persoană

  27. Marius Gogonea said, on Septembrie 28, 2016 at 9:54 am

    Exodul european pe care, asemeni evreilor altadata, il traieste poporul roman este consecinta pacatelor si indolenta cu care tratam actul de credinta in aceste vremuri in care totusi ne bucuram de libertatea de a marturisii Adevarul Ortodox. Ierarhii nostrii si preotimea, in toti acesti ani, multumiti de banul ce a curs mereu de la primarii spre parohii, au tacut, timp in care poporul necajit a fost jefuit, imprastiat, ravasit. pina dincolo de marginile Europei. Dupa atitia ani de lasitate si tacere, timp in care Europa papistasa s-a homosexualizat, primavara araba declansata de americani a lasat in urma numai razboi si haos, ierarhii nostrii sunt dornici de unitate si merg la rugaciuni pentru pace alaturi de eretici si pagani. Au iesit dupa atatia ani in care au tacut cu buna stiinta si vor acum sa-i zminteasca cu totul pe romanii plecati prin Europa, aruncandu-i in mrejele papistase si protestante.

    Apreciază

  28. Aurora said, on Septembrie 28, 2016 at 11:50 am

    Preotul bulgar este un model. Nu se poate amesteca lumina cu intunericul.

    Apreciază

  29. ilioara said, on Septembrie 28, 2016 at 1:34 pm

    deci daca ii mentioneaza pe pr Zisis si Serafim pe Pireu care POMENESC si nici nu au de gand sa intrerupa pentru ca dupa ei nu s-a depasit linia ereziei in sinod….(nu stiu ce contrasinod vor face acolo cu convingerile lor)……inseamna ca preotul bulgar este in ceata rau de tot..plus ca si ei ii pomenesc pe cei care au semnat acolo……Sa deie Domnul sa ma-nsel eu dar cred ca toata chestia asta se -nvarte fix in jurul acestor doi pr greci care pomenesc…SE PREGATESTE TERENUL….LINISTIREA……ca o sa vina si sinodul din grecia care sigur va face prapad……Deci daca i-au numit pe eretici biserici (si nu ma refer la caramizi aici), inseamna nu numai ca le-au recunoscut batezul si tainele dar au scos Mincinoasa invatatura Bisericii, Lucrarea DUHULUI SFANT…..tot…
    Ce sa facem ma si noi avem toata tara care pomeneste, cu cateva mici exceptii, deci vad cu duhul toti si prin manastiri si prin lume….si la asa inaltimi duhivnicesti pe care le are poporul si lumea ortodoxa in general va dati seama ce mireni…ce credinciosi…ce credinta…..stati linistiti ca la atatia drepti si la atata rugaciune vin vremuri bune……stati linistiti…”avemus papa”.
    …om trai si-om vedea al cui avocat este………..

    Apreciază

    • octoviv said, on Septembrie 28, 2016 at 4:02 pm

      ilioara

      stati linistiti ca la atatia drepti si la atata rugaciune vin vremuri bune

      Mai degrabă la atâta rugășiune, cu ș de la șarpe, nu rugăciune.

      Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și Bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania 2010
      p. 148:

      DUMNEZEU NU NE DĂ PUTEREA SA PÂNĂ CE NU NE CURĂȚIM DE RĂU |
      Părintele Tadei / Domnul are mari greutăți cu noi în a ne curăți de rău. El dorește să ne dea putere dumnezeiască, dar această putere dumnezeiască pe care Domnul ne-ar da-o în plinătate, din pricină că încă nu suntem curățiți de rău, s’ar preschimba în noi, așa cum sântem acum, în magie neagră – așa cum a fost și cu îngerii căzuți.

      p. 183:

      Sufletul se simte singur pentru că puterea harului a scăzut, din pricina întoarcerii lui către lumea aceasta și către sine. Și nu se poate în amândouă părțile! Dacă nu se smerește, sufletul nu poate să aibă harul deplin, pentru că ar întrebuința rău puterea dumnezeiască a harului și s’ar preschimba în magie neagră – la fel cum puterea harului îngerilor care au căzut s’a preschimbat în rău.

      Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria și ale tuturor Sfinților Tăi din Biserica Biruitoare, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.

      Apreciază

  30. mircea.v said, on Septembrie 28, 2016 at 2:17 pm

    Ce se intelege din ceea ce spune monahul Teodot:

    Tainele sant valide pt mantuirea poporului dreptcredincios.
    Pt ca inca exista Taine Valide se poate merge la bisericile unde sant pomeniti ereticii, unde se tace ref la sinod…

    A tacea = a fi de acord.
    Inca o data, Sf Apostol Pavel: (lasam ce mai spun si alti multi sfinti)
    „17. Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei.
    18. Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, şi prin cuvinte bune si prin cuvantare de bine inseala inimile celor prosti”
    Romani 16
    Biblia 1914

    Cu taine valide sau nevalide Apostolul spune clar. Departati-va de ei. Nu fiti prosti.
    Este o porunca ce acopera tot spectrul posibil. Nu este mentionata nici o exceptie.

    De cine sa ascultam? (intrebare retorica)

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: