TRADARE: Reprezentatii ortodocsi RECUNOSC PRIMATUL PAPAL in documentul Comisiei mixte catolico – ortodoxe de la Chieti
Dupa cum stiti:
Intre timp s-au intrunit si au stabilit ceva de o mare gravitate.
Iata ce putem citi la Primat și sinodalitate: un important document al Comisiei catolico-ortodoxe de pe Radio Vatican:
RV 23 sep 2016. Comisia mixtă internațională pentru dialogul teologic dintre Biserica catolică și Biserica ortodoxă în ansamblul ei a aprobat un important document intitulat ”Sinodaliate și Primat în primul mileniu. Spre o înțelegere comună în slujirea adusă unității Bisericii”. Sesiunea plenară a Comisiei s-a desfășurat la Chieti, în Italia, de la 16 la 21 septembrie a.c. Lucrările au fost co-prezidate de cardinalul Kurt Koch, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, și de arhiepiscopul ortodox Job Getcha, reprezentant al Patriarhatului ecumenic de Constantinopol.
Într-un interviu pentru Radio Vatican, subsecretarul Consiliului Pontifical amintit, mons. Andrea Palmieri, a afirmat că ”documentul reprezintă rezultatul unui drum lung, început cu documentul de la Ravenna din 2007. Atunci s-a afirmat necesitatea unui primat în Biserică la nivel local, regional și universal. Rămânea de specificat în ce fel acest primat ar trebui să fie pus în practică. Prin acest document, care a avut nevoie de multă lucrare, pentru că atinge una din problemele cruciale din contenciosul dintre catolici și ortodocși, avem o explicație a felului în care, în primul mileniu, se articulau primatul și sinodalitatea. Modelul primului mileniu devine o indicație pentru a ajunge la rezolvarea problemelor existente încă între catolici și ortodocși”.
”Din lectura primului mileniu”, participanții la lucrările Comisiei mixte au recunoscut că ”nu există nici o îndoială cu privire la faptul Scaunului Apostolic al Romei îi era recunoscut primul loc în ordinea Bisericilor. Acest primat, în orice caz, era exercitat întotdeauna în contextul sinodalității. Trebuie clarificat, de acum, în următorii pași ai Comisiei, ce înseamnă în mod precis acest primat și cum poate fi exercitat astăzi pentru a fi cu adevărat o slujire de comuniune între Biserici. (…) Dialogul are acum o bază comună de la care se poate continua studierea acelor structuri care în Biserică pot asigura comuniunea între toate Bisericile din Răsărit și din Apus. Documentul fixează o referință comună în experiența primului mileniu și în interpretarea la care au convenit catolicii și ortodocșii. Acest document deschide un drum”, a recunoscut mons. Palmieri, ”dar nu rezolvă în mod clar toate dificultățile. Ne permite, însă, să fim optimiști pentru viitor”.
La lucrările plenarei, desfășurate într-un climat cordial și dialog deschis, au participat din România PS Florentin Crihălmeanu, episcopul eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, membru în Comisia mixtă pentru dialogul teologic, și arhiepiscopul ortodox Iosif, mitropolit al Europei Occidentale și Meridionale, reprezentant al Bisericii ortodoxe române.
(rv – A. Dancă)
Comentariu saccsiv:
Sublinierile imi apartin.
Pe Basilica n-am citit nimic despre treaba cu primatul. De ce? Doar scurte articole in care se anunta ca s-au intrunit ei ca sa fie bine.
Zice Andrea Palmieri:
“documentul reprezintă rezultatul unui drum lung, început cu documentul de la Ravenna din 2007”
Asadar, cititi va rog:
Sa ne amintim ce s-a mai discutat despre primatul asta de-a lungul vremii:
Sinodul VIII Ecumenic s-a întrunit în 879-880 d.Hr. la Constantinopol pe vremea domniei împăratului Vasilie Macedon, pe când Patriarh al Constantinopolului era Fotie cel Mare. Au fost de față 383 de episcopi din întreaga Biserică.
Așa cum menționează Înaltpreasfințitul Mitropolit de Nafpaktos, kir Ierótheos, Sinodul al VIII-lea a anulat Sinodul din 869-870 și a confirmat Sinodul VII Ecumenic. De asemenea, au fost emise trei sfinte canoane importante care privesc chestiuni ecleziale fundamentale. Sinodul acesta a anulat anatemele care s-au impus lui Fotie de către Sinodul din 869-870, a condamnat Filioque, a combătut anumite neorânduieli ecleziologice și, în esență, a negat primatul Papei asupra tuturor bisericilor. Sinodul acesta este foarte important din punct de vedere ortodox și are o foarte mare însemnătate. Dincolo de subiectul dogmatic al lui Filioque a stabilit autocefalia fiecărei biserici și neamestecul Papei în celelalte jurisdicții bisericești, așa că în principal a respins primatul Papei.
Cititi va rog mai multe in articolul 223) Cele 9 Sinoade Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe Universale și minunile care s-au întâmplat – Stâlpii și fortificațiile ortodoxiei – de pe blogul Graiul Ortodox.
Iata si ce scrie la Ne vorbeşte Sfântul Ioan de Kronstadt, Ultimul Jurnal mai-noiembrie 1908, Ed. Egumeniţa, p. 53:
„Papii romani timp de o mie de ani şi ceva au lucrat în folosul mândriei lor şi al minciunii, nu al lui Hristos, nu al Bisericii Lui, născocind o mulţime de învăţături false – despre primatul papal în biserică, despre infailibilitatea papală, despre azime la Liturghie, despre împărtăşirea numai cu Trupul, nu şi cu sângele lui Hristos, despre purgatoriu şi altele; au îngrămădit atâtea dogme noi, nemaiauzite, încât este cu neputinţă ca cineva să se mântuiască, dar ei cred că este cu putinţă – pentru cel ce mărturiseşte credinţa catolică şi minciuna catolică o socoteşte adevăr.”
Chiar si Mitropolitul Teofan a marturisit de curand ca:
Învățăturile și practicile greșite ale eterodocșilor (ex.: o singură fire în Hristos, Filioque, primatul papal, hirotonia femeilor și altele) sunt erezii și le consider ca atare.
Cititi va rog mai multe la:
ANALIZA raspunsului MITROPOLITULUI TEOFAN la SCRISOAREA CELOR 4500
Sunt curios ce va mai avea de zis acum Mitropolitul Teofan, dupa ce Comisia mixtă internațională pentru dialogul teologic dintre Biserica catolică și Biserica ortodoxă în ansamblul ei a aprobat documentul ”Sinodaliate și Primat în primul mileniu. Spre o înțelegere comună în slujirea adusă unității Bisericii”.
Si site-urile catolice recunosc ca le-a fost greu in trecut cu impunerea acestui primat. Iata ce putem citi la http://www.bru.ro/istorie/cat-si-ort-capitolul-7/:
Mult mai mult s-a aşteptat de la sinodul al XIV-lea ecumenic, ţinut la Lyon la 1274, pe vremea Papei Grigore al X-lea (1271-1276), la care, printre alţii, au participat doi titani ai Bisericii, Sf. Toma de Aquino şi Sf. Bonaventura. După dezbateri, orientalii, în frunte cu împăratul Mihai VIII Paleologul (1261-1282), au semnat unirea cu acceptarea dogmelor Filioque, Purgatoriul şi primatul papal. De data aceasta cauza unionistă a fost susţinută, cu riscul propriei sale vieţi, de către patriarhul Ioan Beccos. Dar s-a năruit curând, mai ales din cauza surorii împăratului, călugăriţa Eudochia şi a călugărilor, care-i urau pe latini de moarte. Nu avem cunoştinţă ca la acest sinod să fi participat vreo delegaţie a Bisericii româneşti.
[…]
Sinodul a început la Ferrara. Primele tratative s-au referit la probleme de protocol privitoare la aşezarea tronului imperial în biserică şi a celor două delegaţii, la care împăratul ţinea atât de mult. Deschiderea festivă a avut loc în catedrala „Sfântul Gheorghe” la 8 aprilie 1438. Patriarhul Iosif, fiind bolnav, n-a participat la deschidere, dar a trimis o gramată redactată în greacă şi latină, prin care aproba participarea ierarhilor săi la sinodul pe care-l recunoaşte ecumenic. După gramată s-a citit în două limbi bula papei de convocare şi deschidere a sinodului. Lucrările au demarat greu, numai după ce împăratul a îngăduit delegaţiei orientale să abordeze, mai întâi neoficial, privat, discuţiile asupra Purgatoriului şi primatului sau rolului papei în guvernarea Bisericii. Discuţiile iniţiale s-au purtat într-o comisie compusă din câte zece greci şi zece latini. Dintre greci, cei mai importanţi au fost Marcu Evghenikos, mitropolitul Efesului, neînduplecat inamic al unirii
[…]
După dezbateri furtunoase privitoare la primatul papal, în concluzie orientalii – grecii – au recunoscut în papa pe Supremul Pontif, Vicar al lui Hristos, păstorul şi învăţătorul întregii turme a lui Hristos, care conduce şi guvernează Biserica lui Dumnezeu, însă fără a prejudicia privilegiile şi drepturile patriarhilor orientali a căror serie s-a stabilit astfel: al Constantinopolei al doilea, după papa, apoi al Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului. Din păcate, patriarhul Iosif al Constantinopolei, bolnav pe tot timpul tratativelor, la 10 iunie 1439 a încetat din viaţă, cu o lună înainte de închiderea sinodului, în comuniune cu Biserica Romei, unul dintre sincerii susţinători ai unirii. A fost înhumat în biserica „Santa Maria Novella” din Florenţa.
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog mai multe la:
Reamintesc, vrednica sora acelui imparat:
VORBA MARE: „Mai bine sa piara imperiul fratelui meu, decat puritatea credintei ortodoxe.”
Revenind in actualitate, dupa Ravenna, s-au tras in lumea ortodoxa semnale de alarma. De exemplu, in 2009, profesorul de dogmatică de la Facultatea de Teologie a Universităţii Aristotelice din Tesalonic, domnul Dimitrios Tselenghidis, în scrisoarea sa către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei cerea de la ierarhi să se ocupe cu textul de la Ravenna şi să ia o poziţie în chestiunea primatului papal înainte de întrunirea critică a Comisiei Mixte de Dialog între ortodocşi şi romano-catolici în luna octombrie a acelui an, în Cipru.
Iata cateva fragmente din scrisoare:
Dezbaterea teologică programată despre primatul episcopului Romei „într-o mai mare profunzime”, în luna octombrie ce se apropie, în Cipru, este din punct de vedere metodologic grăbită şi în esenţă prematură. Şi lucrul acesta deoarece, conform deontologiei teologice patristice, va trebui să anticipeze numaidecât dezbaterea teologică despre diferenţa de bază dintre noi şi romano-catolici în ceea ce priveşte dogma, şi în mod deosebit, în ceea ce priveşte Filioque, infailibilitatea şi harul creat, pe care în mod greşit continuă să le susţină. Aceste erezii dogmatice contribuie definitoriu la conturarea identităţii romano-catolicismului şi golesc din punct de vedere teologic eclesiologia şi misteriologia lui, adică desfiinţează în mod esenţial caracterul prin excelenţă al Bisericii de „comuniune (societate) a îndumnezeirii” omului.
[…]
Dacă totuşi va avea loc doar teoretic o dezbatere despre primatul episcopului Romei, să mi se permită şi aici să amintesc adevărul istoric indiscutabil că: niciodată Biserica în primul mileniu nu a recunoscut episcopului Romei vreun primat de autoritate şi jurisdicţie pe plan universal. Autoritatea supremă în Biserica din întreaga lume (Οικουμένη) a fost exercitată întotdeauna numai şi numai de către Sinoadele Ecumenice.
[…]
În consecinţă, prin înţelegerea primatului jurisdicţional al papei cu caracter eclezial se anulează nu pur-şi-simplu şi nu doar sistemul sinodal de conducere al Bisericii, ci în mod esenţial însăşi prezenţa Sfântului Duh în ea.
Cititi va rog mai multe la:
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Azi 25 septembrie se praznuieste Icoana Maicii Domnului de la Boian, Sf Dositeea de la Kitano si Sf Serghie de Radonej
(http://www.ortodoxia.md/2010/11/icoana-maicii-domnului-qplangtoareq-de-la-boian/
http://dositeea.blogspot.ro/2011/09/sf-dositeia-icoane.html?m=1
http://acvila30.ro/25-septembrie-sfantul-serghie-de-radonej-vas-ales-al-sfintei-treimi/
ApreciazăApreciază
https://sfintisiicoane.wordpress.com/2013/09/25/sfanta-cuvioasa-eufrosina-de-suzdal-rusia-25-septembrie/
ApreciazăApreciază
treaba buna. de acum ma duc la superfericitul Daniel, cumpar niste indulgente si … am scapat de iad. in cel mai rau caz ajung in purgatoriu, ca de … indulgenta pt. rai costa bre, nu e pt. orice fraier.
ApreciazăApreciază
ioan
daca-i canti cu patos ca clerul lui SLUGRANIC : „pe stapanul si arhiereul….” se induleca si ti-o lasa mai ieftin ( indulgenta), ca e sensibil la osanale danutz … 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bine ai revenit frate „el”, ti s-a simtit lipsa. Doamne ajuta!
Cat despre preafericitii nostri….era clara directia spre care cu repeziciune de indreapta, fideli agendei „memorandumului”. Scapa cine poate…
ApreciazăApreciază
Alexa
multumesc frumos!
si avantajul lipsei mele : a fost o pauza de …limbaj „suburban” pentru urechile mai sensibile 🙂
Bine v-am gasit pe toti.
ApreciazăApreciază
Reîntoarcerea grecilor la Constantinopol
[n.n. de la Sinodul unionist de la Ferrara-Florența]
La 1 Februarie, 1440, corǎbiile ce îi aduceau pe greci au intrat în Cornul de Aur [n.n. golful ce împarte orașul Constantinopol (Istanbulul de astǎzi) în douǎ].
[…]
De îndatǎ ce cǎlǎtorii au ajuns pe țǎrm, locuitorii Constantinopolului i-au copleșit pe Episcopi cu întrebǎri, zicând: „Cum s-a încheiat Sinodul? Am izbândit?”
Episcopul Antonie al Iraclei și cu ceilalti au rǎspuns cu adâncǎ întristare: „Ne-am vândut credința, am schimbat buna cinstire cu necinstirea, am trǎdat credința cea curatǎ; am schimbat Ortodoxia cu heterodoxia, și trǎdând jertfa cea curatǎ de mai înainte, ne-am fǎcut azimiți.” Oamenii au întrebat: „Dar pentru ce ați semnat?” Cu multǎ pǎrere de rǎu ei au rǎspuns: „Ne-am temut de franci… ne-au silit.” Însǎ oamenii au stǎruit: „Oare latinii v-au bǎtut, ori în temnițǎ v-au aruncat?” Ei au rǎspuns: „Nicidecum; tǎia-ni-s-ar mâinile ce au iscǎlit nelegiuita hotarâre! Smulge-ni-s-ar limbile ce au rostit învoirea cu latinii.”
din cartea Stâlpii Ortodoxiei, pp. 237-238
Mitropolitul Teofan, despre care admin amintește cǎ a mǎrturisit de curând cǎ învățăturile și practicile greșite ale eterodocșilor (ex.: o singură fire în Hristos, Filioque, primatul papal, hirotonia femeilor și altele) sunt erezii și le consider ca atare, și ceilalți aflați în aceeași situație, înainte de a-și cǎlca în picioare întru totul glasul conștiintei, sǎ ia aminte la cuvintele lui Dumnezeu Care îi avertizeazǎ:
„Din cuvintele tale te voi judeca, slugǎ vicleanǎ” (vezi Luca 19, 22) și „din cuvintele tale vei fi osândit”. (vezi Matei 12, 37)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
H
ar fi bine sa fie macar asa cum zici tu!
dar NU E!
APOSTATII astia de azi NU mai cred in nimic, nici macar in Invierea Domnului, ci spun MINCIUNI pe banda ca sa „linisteasca” gloata…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fratilor, nu mai folositi cuvantul „eterodox”, caci acesta inseamna: o alta sau o diferita slavire/credinta.
Astfel se sugereaza ca si aceasta „alta” credinta ar putea fi buna, chiar diferita fiind.
Cel mai corect este sa folosim termeni ca schismatici, eretici, apostati.
Singura credinta buna si adevarata este cea ortodoxa (dreapta slavire).
Parerea mea este ca termenul „eterodox” este folosit in comunicate si mass media:
1. din ignoranta, nestiindu-se etimologia sa si/sau ca suna „intelectual”
2. pentru a induce in eroare pe intelectualii cu cunostinte religioase limitate (ortodox-eterodox, ce mare diferenta??).
Doamne-ajuta!
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Cum-necum, ortodoxia a fost vanduta pentru un blid de linte! Dacă nu se pot smeri, îi va satura Dumnezeu de întâietate! Pe toți.
Crucea lui Baphomet apare din ce în ce mai des în lăcașurile ortodoxe. Oamenii nu știu și cred ca pe o astfel de cruce a fost răstignit Mântuitorul… Incet, incet, ne trezim ca ne închinăm altcuiva, nu lui Dumnezeu. Aceasta este o alta drama.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Iată ce vor ierarhii ortodocși să facă prin recunoașterea primatului papal. Trădare este un cuvânt care nu poate acoperi șirul nesfârșit de erezii:
CONCILIUL I VATICAN
Teoria romano-catolică despre stăpânirea episcopului Romei pricinuieşte groază. De problema stăpânirii papei se leagă indisolubil o alta, cea a infailibilităţii papei. La anul 1870 biserica romano-catolică a recunoscut infailibilitatea episcopului Romei drept dogmă. Iată textul:
„Papa (Romei) este om dumnezeiesc şi dumnezeu omenesc. De aceea nimeni nu-l poate judeca sau condamna. Papa a dobândit dumnezeiasca stăpânire, care este nelimitată (absolută). Pentru papa sunt posibile pe pământ exact cele care sunt posibile în Cer pentru Dumnezeu. Tot ceea ce a făcut papa este ca şi cum ar fi făcut Dumnezeu. Poruncile lui trebuie să le împlinim ca pe poruncile lui Dumnezeu. În lume, papa este acelaşi lucru cum este şi Dumnezeu sau cum este sufletul în trup. Stăpânirea papei este mai înaltă decât orice altă stăpânire creată, pentru că această stăpânire a lui, într-un anumit fel, se prelungeşte în cele cereşti, în cele pământeşti şi încele de dedesubt, ca să-şi găsească justificare întru el cuvintele Scripturii: „Toate le-a supus sub picioarele Lui” (vezi I Cor.15, 27 şi Efes.1, 22). Toate au fost supuse stăpânirii şi voinţei papei şi nimeni şi nimic nu i se poate împotrivi. Dacă a atras cu sine în iad milioane de oameni, nimeni dintre ei nu va avea dreptul să-l întrebe: «Sfinte Părinte, de ce faci aceasta?». Papa este infailibil precum este şi Dumnezeu şi are puterea să facă orice face Dumnezeu.
Voinţa lui Dumnezeu şi, prin urmare, şi a papei care este vicarul (locţiitorul) lui Dumnezeu, are stăpânire peste tot. Papa poartă două săbii la brâu, arătând prin aceasta că stăpâneşte peste cele duhovniceşti şi peste cele lumeşti, peste patriarhi şi peste episcopi, peste împăraţi şi regi. Toţi oamenii din lume sunt supuşii lui. Acela este totul, este mai presus de orice şi le are înlăuntrul său pe toate. Orice laudă sau dezaprobă acela, toţi trebuie să laude sau să dezaprobe.
Papa poate schimba firea lucrurilor, poate face orice din nimic. El are puterea de a face din minciună adevăr, are putere să facă orice îi este plăcut chiar împotriva adevărului, în afara adevărului şi în ciuda adevărului. Poate formula obiecţii împotriva apostolilor şi a poruncilor pe care ei le-au dat. El are dreptul şi puterea să îndrepte în NoulTestament orice consideră necesar; poate schimba chiar şi Tainele care au fost rânduite şi instituite de Iisus Hristos. El are o astfel de putere în cer, încât poate proclama sfinţi pe oricine vrea dintre cei morţi, chiar şi împotriva tuturor convingerilor din exterior şi înciuda părerilor cardinalilor şi episcopilor care ar cugeta să se împotrivească la aceasta. Papa are stăpânire asupra purgatoriului şi a iadului. El este Stăpânul lumii. Cu nelimitata sa putere el le săvârşeşte pe toate potrivit voinţei sale, şi are puterea să săvârşească mai multe decât cunoaştem noi sau acela. A se îndoi cineva de puterea sa constituie o ierosilie. Puterea şi stăpânirea sa sunt mai presus şi mai mari decât puterea şi stăpânirea tuturor Sfinţilor şi ale Îngerilor. Nimeni nu are dreptul, chiar şi cu gândul, să protesteze împotriva hotărârii sau judecăţii sale. Stăpânirea papei nu are măsură, nici limite. Cel care neagă supremaţia papei păcătuieşte împotriva Duhului Sfânt, împarte pe Hristos şi este eretic. Numai papei i s-a dat puterea să ia orice vrea de la cineva şi să dea altuia. Papa are puterea să ia şi să împartă împărăţii, regate, principate şi orice fel de stăpânire. El primeşte puterea direct de la Dumnezeu, iar împăraţii şi regii de la papa. Papa este vicarul lui Dumnezeu şi cel care neagă acest lucru este un amăgitor. Papa este locţiitorul lui Dumnezeu şi stăpâneşte asupra îngerilor buni şi răi. Orice lucru care se săvârşeşte cu puterea papei este săvârşit de Dumnezeu. Cel care nu ascultă şi nu se supune papei nu ascultă şi nu se supune lui Dumnezeu. Orice face papa este plăcut lui Dumnezeu. Pe papă nu-l poate judeca nimeni, deoarece s-a spus că: «Cel duhovnicesc le judecă pe toate şi nu este judecat de nimeni». Puterea şi stăpânirea sa se prelungesc asupra celor duhovniceşti, celor pământeşti şi celor de dedesubt.
Papa este asemenea lui Hristos, căci în trupul său trăieşte Duhul Sfânt. Papa este domnul tuturor şi cauza oricărei cauze. Papa este mirele şi capul BisericiiUniversale. Papa nu se poate înşela şi nu poate face vreo greşeală, el este atotputernic, căci înlăuntrul său există toată plinătatea puterii şi stăpânirii. Papa este mai presus decât Apostolul Pavel pentru că, potrivit cu chemarea sa, stă la acelaşi nivel cu Apostolul Petru. Din această pricină poate să nu fie de acord cu Epistolele Apostolului Pavel şi să dea porunci potrivnice aceluia. A-l învinui sau de a nu fi de acord cu papa este asemenea cu a păcătui împotriva DuhuluiSfânt; aşadar este un păcat care nu se iartă nici în veacul de acum, nici în cel viitor. Tiara papei simbolizează întreita sa stăpânire: în cer asupra îngerilor, pe pământ asupra oamenilor şi în iad asupra diavolilor. Dumnezeu a dat în stăpânirea papei toate legile şi astfel el este mai presus de lege.Dacă papa pronunţă o hotărâre împotriva judecăţii lui Dumnezeu, atunci judecata lui Dumnezeu va trebui îndreptată şi schimbată. Papa este lumina adevărului şi reflexia lui. Papa este totul peste toate şi pe toate le poate…”
Aceasta este hotărârea ad litteram a Conciliului I Vatican, hotărâre care a fost luată în timpul papei Pius IX, în anul 1870; nu în anii îndepărtaţi ai Evului Mediu, ci în secolul trecut, acum mai bine de o sută de ani.
Sursa: https://www.scribd.com/doc/28047635/Conciliul-I-vatican-hotarari-eretice
ApreciazăApreciat de 2 persoane
„daca papa pronunta o hotarare impotriva lui Dumnezeu, atunci judecata lui Dumnezeu va trebui indreptata si schimbata”…………………………………..
ApreciazăApreciază
„el are putere sA faca din minciuna adevar. are putere sa faca orice ii este placut chiar impotriva adevarului, in afara adevarului si in ciuda adevarului……el are dreptul si puterea sa indrepte in Noul Testament orice considera necesar, poate schimba chiar si Tainele care au fost instituite si randuite de Iisus Hristos………”
…….se intelege ca el este mai „mare” decat IISUS HRISTOS……………………dar eu inteleg ca e mai nebun si mai tampit decat Nero……
ApreciazăApreciat de 1 persoană
deci de acum are si bor domn infailibil, adica dumnezeu papa(lapte)…puteti merge linistiti (cei care va mantuiti prin iconomie), oricum listele au fost facute……..
…deci nu ma pot abtine, cica are putere asupra ingerilor…la noi cel mai mare sfant e mai mic decat ingerii, numai Dumnezeu are putere asupra lor…….mai tre sa fii normal la cap sa fii mandru ca esti catolic??????????
…da mai a venit timpul sa ne invete papalapte cruciatul cum e cu…..dragostea………
ApreciazăApreciază
Nu are putere asupra nimanui, nici macar a diavolului, pentru ca papa este sluga diavolului asa ca si-a luat teapa si din privinta asta.
ApreciazăApreciază
O sa fiu un pic mai mult sarcastic cu o parte din textul adunaturii eretici vatican I
Cred ca, cateva cuvinte schimbate o sa faca documentul mai credibil
„„Papa (Romei) este om diavolesc şi diavol omenesc. De aceea nimeni nu-l poate judeca sau condamna. Papa a dobândit diavoleasca stăpânire, care este nelimitată (in capetele lor seci nelimitata) .”
Asa mergem mai departe caci nu o sa indrept toate cuvintele scrise de o adunatura scapata de pe la ospiciu,
„Papa poate schimba firea lucrurilor , poate face orice din nimic (mai sunt si alti vrajitori care fac din c… bici, dar asta nu uimeste pe nimeni). El are puterea de a face din minciună adevăr (pentru prostii care casca gura la el), are putere să facă orice îi este plăcut chiar împotriva adevărului( la cat de popo homo e pot doar sa zic ca aici au dreptate, face ce ii place), în afara adevărului şi în ciuda adevărului.”
„El are dreptul şi puterea să îndrepte în NoulTestament orice consideră necesar; poate schimba chiar şi Tainele care au fost rânduite şi instituite de Iisus Hristos. (acelas vis cu satana, se potrivesc astia doi de minune)”
„Nesimtirea si mandria papei nu are măsură, nici limite.”
„Cel care neagă supremaţia papei supara pe stapanul sau( al papei) satana, si va fi asemenea mucenicilor in Imparatia Lui Hristos. – parca asa ne apropiem de realitate”
„Papa are puterea să ia şi să împartă împărăţii, regate, principate şi orice fel de stăpânire. El primeşte puterea direct de la diavol, iar împăraţii şi regii de la papa. Papa este sluga diavolului şi cel care neagă acest lucru este un amăgitor. – asa acum parca e mai bine”
„Papa este locţiitorul diavolului şi stăpâneşte asupra îngerilor răi, pana cand moare dupa care il mananca fundul iadului si ingreii rai o sa il calce in picioare pentru ca a trebuit sa ii slujeasca pe pamant pentru a amagii mai multi oameni. Orice lucru care se săvârşeşte cu puterea papei este săvârşit de diavol, de la el avind puterea.”
„Cel care nu ascultă şi nu se supune papei nu ascultă şi nu se supune lui satanei. Orice face papa NU este plăcut lui Dumnezeu”
„Papa este asemenea draciilor, căci în trupul său trăieşte necuratul.”
„Papa este domnul draciilor şi cauza oricărui rau. Papa este mirele lui antihrist (nr.ed fiind amandoi si homolai) şi capul bisericiiuniversale(nr ed. bisericauniversala cu b si u mic pentru ca e adunatura de nebuni a lu antihrist).
„A-l învinui sau de a nu fi de acord cu papa este asemenea cu a marturisii Credinta Adevarata; aşadar este o virtute care iartă din pacate in veacul de acum, si ne mantuieste în cel viitor.”
„diavolul a dat în stăpânirea papei toate legile lumesti şi astfel el este mai presus de legea lumii.Dacă papa pronunţă o hotărâre împotriva judecăţii lui Dumnezeu, atunci judecata lui Dumnezeu va cadea asupra lui si a celor ce il cred zeu pe papa. Papa este intunericul iadului şi reflexia lui. Papa este totul peste toate şi pe toate le poate…( nr. ed. se referea ca le poate pe toate pe pamant si este peste toate pe pamant pentru ca a primit de la diavol putere peste regate si bogatii)”
Asa acu cred ca macar partea asta din text este adevarata cu adaugirile de rigoare 🙂
Sacciv daca vrei o publici, stiu ca este o satira sau cum s-o numi nu prea le-am avut asa de mult cu romana, sper doar sa nu incalcam legile big brother ca ne luam de capul vazut al satanei pe pamant.
ApreciazăApreciază
E f clar ca cei ce sant preocupati de primat, ca e papal, ca primatul patriarhilor – sinod creta, nu il au pe Sfantul Duh.
Pe cand Sfantul Duh nu se pogorase, la 2 dintre cei 12 ucenici ai Domnului Iisus Hristos li se nazarise ca sant ei mai cu mot, si cam vroiau ei sa fie primii. Si au primit raspunsul f dur din partea Mantuitorului:
24. Şi auzind cei zece s-au mâniat pe cei doi fraţi.
25. Dar Iisus, chemându-i la Sine, a zis: Ştiţi că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc.
26. Nu tot aşa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru.
27. Şi care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă,
28. După cum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.
Apoi, dupa pogorarea Sfantul Duh, nici vorba de primat intre cei ce il primisera. Si, apoi mandira lucarand si indepartand Sfantul Duh, consecinta fireasca pt apuseni a fost repunerea pe tapet a problemei primatului. „Primatul” este o lucrare pur lumeasca.
Cred ca si acest fapt reprezinta o dovada destul de clara ca nu Duhul Sfant lucreaza prin cei ce sant preocupati de primat.
ApreciazăApreciază
FRUMOS ar fi fost acum sa fie bisericile lor goale, poporul sa fie in rugaciune, preocupat de tot ce se intampla, sa tremure constient fiind unde s-a ajuns si din ce cauza….L-ar fi lasat Dumnezeu pe acest popor??????????
Nu cred, din piatra seaca ar fi scos preoti pentru un asa popor…..
Astia au zis acum ca „preotii” de la conferinte s-au luptat ca niste eroi pentru ca s-a trecut pana acum peste notiunea de iubire, de dragoste iar cei care sunt impotriva sunt in „derapaje grave”….
Mi se pare mie sau astia au studiat teologia pana acum ca sa-L invete pe DUMNEZEU ce inseamana dragostea?
Am zis si o voi zice cat voi putea: poporul este singurul care mai poate face ceva (daca nu se va mai putea face pt bor, ceea ce nu prea cred) vor face pt ei insisi si pt cei care ii vor lua drept exemplu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poate tocmai de-asta patriarhul ortodox a fost numit… desi era mason! Adica pare destul de evident: se urmareste ecumenismul, religia mondiala, aceeasi promvoata tocmai de papa catolic!
Religia mondiala inseamna ca in general bisericile/cultele VOR FI DE ACORD cu ecumenismul si chiar cu inchinarea la anticrist, care urmeaza sa fie prezentat drepd „mesia” (cu „m” mic totusi…). Putini vor fi cei care nu vor fi de acord cu asta…
ApreciazăApreciază
In textul de mai sus scrie:
”Din lectura primului mileniu”, participanții la lucrările Comisiei mixte au recunoscut că ”nu există nici o îndoială cu privire la faptul Scaunului Apostolic al Romei îi era recunoscut primul loc în ordinea Bisericilor. Nimic nou sub soare. Au constatat și ei ceea ce știam și noi de multă vreme. Ceea ce ei nu afirmă (țin în ascuns) în acest document este faptul că atunci erau ortodocși, iar după încheierea celui de-al doilea mileniu nu mai erau ortodocși, chiar dacă le era recunoscut primul loc în ordinea Bisericilor. Ei acum ”nu sunt doar schismatici, ci și eretici„ spune Sfântul Marcu Evghenicul, iar Sf. Nicodim Aghioritul zice că ”sunt vechi și nebotezați„ Cel mai simplu ar fi ca Papa să se lepede public de erezia catolică și papistă și nu ar mai fi nevoie de atâtea comisii mixte presinodale, să ne convingă pe noi, ca ei papistașii în primul mileniu au avut primul loc în ordinea Bisericilor. Numai că ei nu vor să se pociască de nelegiuirile lor, vor uniația direct prin preluarea primului loc în ordinea Bisericilor Ortodoxe, deci tot ca și Papă să reintre. Nu va fi acest lucru!
ApreciazăApreciază
Daca Dvs. v-ati hotarat sa faceti o analiza pe text, atunci e cazul sa scoatem in evidenta si o alta fraza șocanta:
„se poate continua studierea acelor structuri care în Biserică pot asigura comuniunea între toate Bisericile din Răsărit și din Apus.”
Oricum, pesemne ca limbajul tactic, de precauție, pe care l-au folosit in Creta si la Chieti, ca de altfel si in majoritatea textelor pe care le semneaza ecumenistii, prin rasucirea cu dibacie a sensurilor fiecarui cuvant si expresie, isi indeplineste pe deplin misiunea de temperare si aliniere in limitele “normalului” a reactiilor necontrolate, caci tocmai a te lasa antrenat in ziua de astazi in discutii de analiza doar asupra unor texte calculate, extrase din contextul istoriei de zeci de ani de manifestare a ereziei ecumeniste si prin multe alte fapte − exact spre ceea ce incearca sa atraga si conferintele pe tema sinodului cretan − slujeste numai masinii de propaganda a patriarhiei ce incearca ca ea sa fie cea care impune ritmul si regulile jocului. Si cel putin un ierarh grec, ce se arǎta ca isi doreste sa fie de partea Adevarului si pe care multi il considerau un mare aparator al Ortodoxiei, se pare ca a înhatat cu totul aceasta momeala.
Nu trebuie subestimata viclenia ereticilor si capacitatile lor prin care doresc sa isi impuna punctele de vedere (si aceasta pentru ca sunt sub inraurirea celui viclean), cu atat mai mult cu cat Hristos ne-a povatuit: „Fiți dar întelepți ca șerpii”.
Despre papistasii prezenti la inceperea discutiilor de la Ferrara sunt scrise in aceeasi carte, Stalpii Ortodoxiei, urmatoarele:
„Printre principalii vorbitori latini se numarau Cardinalul Giuliano Cesarini, un iscusit diplomat […]Arhiepiscopul Andrei al Rhodosului (un grec trecut la romano-catolicism) […]Delegatii latini la sinod formau o echipa redutabila […]era alcatuita din vorbitori nespus de incercati in controverse, care lucrau laolalta ca o echipa redutabila.”
Doar ca astazi ereticii sunt dimpreuna papistasii si asa-zisii ortodocsi, ce au ca scop prin semnarea acestor texte, intocmite dupa modelul instructajelor de protectie a muncii, sa isi asigure spatele si sa nu fie prinsi in cuvant de credinciosi, astfel incat sa nu cumva sa isi pericliteze misiunea lor finala, din ele strabatand doar cateva crampeie de razvratire impotriva invataturii sanatoase, dupa nemincinosul cuvant: „nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut.”
Inca nu si-au scos artileria grea, cum ar fi de pilda compozitorul Ilarion Alfeyev, plus ca se asteapta inregimentarea mai clara la cauza lor (fredonand pe argumentatie pseudo-patristica ramanerea pe mai departe in organizatiile lor bisericesti) a respectivului ierarh grec, dupa modelul tradatorului Andrei al Rhodosului, mentionat mai sus, acestia fiind amandoi capabili sa intocmeasca adevarate tratate de ecumenism „ortodox”. Inclin sa cred ca va deveni din ce in ce mai subtila argumentatia lor, trecandu-se de la “mârlǎniile” lui Bartolomeu, la lucruri mai serioase, care pe langa acelea vor parea „dreapta slavire” curata, iar cand „se vor scula […] si prooroci mincinoşi şi vor face semne şi minuni, ca să inșele, de va fi cu putinta şi pe cei aleşi.” − dupa cum au fost cele patimite de Ioanichie Moroi si Gheron Iosif − mi-e frica de ceea ce se va intampla.
Dar toate acestea sunt ingaduite de Domnul tocmai pentru lamurirea adevaratilor Sai ucenici !
ApreciazăApreciază
Nu vom lăsa acest lucru să se întâmple!
ApreciazăApreciază
Graiul Ortodox
„Nu vom lăsa acest lucru să se întâmple!”
Pai daca publicati articole cu cantecele de adormit crestini…
ApreciazăApreciază
In Danemarca se construieste prima „biserica” fara credinta anume din lume. Acolo poate face oricine orice fel de ritual. Poate fi religios sau nu (ritual de trecere prin etapele vietii spre exemplu).
Ragnarok in toata regula la vikingi.
Tot la ei aflam ca exista si imam(ita) femeie
Si cate altele!
Ragnarok este o serbare pagana nordica, dupa „moartea zeilor”, cand omenirea ar lua-o chipurile de la capat dar fara … zei sau similar. Ragnarok ziceau unii pe net ca ar fi fost prin februarie 2014 parca.
Articol complet:
http://www.ortodoxia.md/2016/09/danemarca-ridicarea-primei-biserici-fara-credinta-din-lume/
ApreciazăApreciază
Cuviosul părintele nostru Serghie de Radonej a fost unul din înnoitorii monahismului în Rusia secolului al XIV-lea, întemeietor al mănăstirii Sfânta Treime din nordul Moscovei. Prăznuirea sa se face pe 25 septembrie, ziua adormirii sale, și pe 5 iulie, ziua aflării sfintelor sale moaște.
Sf. Serghie din Radonej
Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Serghie s-a născut în cetatea Rostovului, din părinți binecredincioși, pe nume Chiril și Maria. Deci, l-a ales pe el Dumnezeu pentru slujba Sa încă din pîntecele mamei sale, căci, intrând oarecând mama lui după obiceiul său în Biserică, la Sfânta Liturghie, și având în pântece pe acest prunc, când au vrut să înceapă a citi Sf. Evanghelie pruncul a glăsuit, încât au auzit toți cei ce erau aproape de maica sa. De-asemenea, în vremea cântării heruvicului, a doua oară a strigat pruncul. Și când preotul a glăsuit „Sfintele sfinților”, a treia oară s-a auzit, glasul pruncului din pântecele mamei. Din aceasta au, înțeles toți că o să se arate mare luminător lumii și slujitor Sfintei Treimi. Căci, precum Sfântul Ioan Botezătorul a săltat cu bucurie în pântece înaintea Maicii Domnului, așa și acesta a săltat înaintea Domnului în sfânta biserică. Deci s-a cuprins de frică și de spaimă mama lui de minunea aceea, și toți cei ce auziseră se mirau foarte. Iar după acestea s-au împlinit zilele nașterii și a născut fiu și i-a pus numele Vartolomeu. Și, de când s-a născut, nu sugea Miercurea și Vinerea niciodată și nici altceva nu gusta. Iar aceasta era începătura a înfrânării și a postirii lui celei mari, pe care mai pe urmă a arătat-o în vârsta cea desăvârșită. Iar fiind de șapte ani a fost dat la învățătura cărții, dar nu învăța lesne, căci era zăbavnic la minte. Și cu multă silință îl învăța pe el dascălul, însă cu greu sporea ceva. Aceasta era însă după rânduiala lui Dumnezeu, ca de la Duhul Sfânt, iar nu de la oameni, să se dea copilului înțelegerea cărții.
Într-o zi umblând singur printr-o dumbrava – căci iubea din tinerețe liniștea și de multe ori se preumbla singur prin locuri liniștite – a găsit un călugăr, sau mai curând un înger în chip călugăresc, trimis de Dumnezeu, stând acolo și făcând rugăciuni. Iar el, apropiindu-se, a așteptat sfârșitul rugăciunii, și apoi i-a făcut închinăciune. Iar călugărul l-a întrebat: „Ce-ți trebuie, fiule?” A răspuns copilul, zicând: „M-au dat, părinte, să învăț carte și nu pot să înțeleg nimic; din cele ce-mi spune dascălul meu, de care lucru tare mă necăjesc și nu știu ce să fac. Mă rog sfinției tale, roagă-te Lui Dumnezeu pentru mine ca să mă înțelepțească cu sfintele tale rugăciuni”. Iar călugărul, făcând rugăciune, l-a binecuvântat, zicându-i: „Iată, de acum, fiule, îți dăruiește Dumnezeu să înțelegi cele ce-ți trebuie, încât să poți și pe alții să-i ajuți!”
Din vremea aceea fericitul copil, precum pământul adăpat din destul de ploaie se face roditor, luând binecuvântare de la sfântul acela călugăr – mai bine zis de la înger – s-a făcut lesnicios spre învățătura a toată înțelepciunea cărții fără de osteneală. Pentru că, Dumnezeu i-a deschis lui mintea să înțeleagă scripturile”.
Și creștea copilul cu anii, cu înțelegerea și cu faptele bune, căci iubea postul și înfrânarea, fugea de jucăriile cele obișnuite copilărești; iar la citirea dumnezeieștilor cărți șezând, învăța acea înțelepciune, a cărei începătură este frica Domnului. Și așa, din treapta în treapta mergând, creștea spre bărbăția cea desăvârșită.
După aceasta, părinții lui s-au mutat din cetatea Rostovului la locul ce se chema Radonej, nu pentru că era acel loc mai mare sau mai vestit, ci pentru că Dumnezeu așa a binevoit, ca la acel loc să proslăvească pe plăcutul său, despre care ne este nouă acum cuvântul. Drept aceea, mutându-se acolo părinții fericitului, nu după multă vreme s-au mutat și din viața aceasta la locurile cele luminoase și răcoroase, lăsându-și toată averea moștenitorului lor, Vartolomeu. Iar el se gândea întru sine la moartea părinților săi, zicând: „Și eu sunt muritor, și cu adevărat voi muri și eu ca și părinții mei”. Deci binecunoscătorul copil, socotind viața aceasta scurtă, a împărțit averea ce rămăsese după părinți, nelăsându-și lui nimic spre hrana cea de nevoie, căci nădăjduia spre Dumnezeu Cel ce dă hrană celor flămânzi.
Apoi s-a dus în pustie și, făcându-și o chiliuță, petrecea acolo nevoindu-se și rugându-se Lui Dumnezeu neincetat. Iar după o vreme a venit la dânsul un sfințit călugăr, anume Mitrofan, de către care fericitul Vartolomeu s-a tuns în călugărească rânduială, având de la nașterea sa douazeci și trei de ani, și l-a chemat din călugărie cu numele de Serghie. Deci a petrecut acel sfânt călugăr cu Serghie puține zile și după aceasta i-a zis lui: „Eu, fiule, mă duc în calea mea, iar pe tine te dau în mâinile Lui Dumnezeu”. Și a proorocit, zicând: “Va face Dumnezeu la locul acesta o mănăstire mare și preamărită”. Și făcând rugăciune s-a dus.
Iar Sfântul Serghie a rămas la locul acela și se ostenea, zdrobindu-și trupul sau cu privegherea, cu postul și cu multe feluri de osteneli, în vreme de iarnă, crăpând pământul de ger, el răbda într-o haina, ca unul fără de trup arătându-se. Iar diavolii, nesuferind nevoințele lui, se sârguiau să-l alunge de la locul acela, închipuindu-se uneori în fiare, alteori în șerpi, înfricoșând pe sfântul și repezindu-se la dânsul cu sălbăticie. Iar el, cu rugăciunea, precum cu o armă, îi alunga pe ei și înfierbântările lor le rupea ca păianjenul, prin vitejia sufletului. Odată, într-o noapte, a năpădit aievea o tabără drăcească asupra lui, ca o oaste oarecare și cu mânie mare striga: „Ieși din locul acesta, ieși, să mori ca un rău!”
Și acestea zicându-le, o văpaie mare ieșea din gurile lor. Iar el, cu rugăciunea înarmându-se, îndată a alungat tabăra drăcească și fără de temere a rămas, cântând și lăudând pe Dumnezeu. Acestea făcându-se așa, a început a străbate pretutindeni slava despre dânsul și se adunau la el mulți din cetățile și ținuturile dimprejur pentru folos sufletesc. Alții voiau să locuiască împreună cu dânsul și să fie povățuiți de el la calea mântuirii; iar el cu dragoste-i primea pe cei ce veneau. Și a zidit mai întâi o biserică mica, din porunca lui Teognost, care atunci era arhiereu, s-a sfințit în numele Preasfintei Treimi, apoi și mănăstire cinstită a ridicat, care este și astăzi cu darul lui Hristos.
Deci, rugat fiind de frați, a luat preoția, prin hirotonire de către episcopul Atanasie, și păștea binecuvântătoarea turmă cea încredințată lui, povățuind-o la pășunea cea duhovnicească, iar pe lupii cei rau gânditori îi alunga cu rugăciunea.
Dar după puțină vreme iar se sculară diavolii, nesuferind a fi alungați de sfântul. Și, închipuindu-se în șerpi, au intrat în chilia lui, încât era chilia plină de șerpi. Iar sfântul, degrabă s-a întors la rugăciune și îndată diavolii cu nălucirile lor s-au stins ca fumul. Din acea vreme i s-a dat de la Dumnezeu putere asupra duhurilor celor necurate, încât nici nu îndrăzneau a se mai apropia de dânsul. Iar ducându-se vestea despre dânsul pretutindeni și mulți din părțile dimprejur adunându-se, a venit un arhimandrit de la Smolensc, anume Simon, care s-a dat pe sine în supunere sfântului și multă avere aducând a dat-o în mâinile lui, ca să zidească o biserică mai mare.
Și ajutând Dumnezeu, Cuv. Serghie degrab a ridicat, cu acea avere, o biserica mai mare și mănăstirea a lărgit-o și viețuia îngerește, ca în cer, cu ceata fraților săi, ziua și noaptea lăudând pe Dumnezeu. Deci s-a întâmplat oarecând în mănăstirea lui a fi lipsă de hrană și erau frații în mâhnire mare, petrecând flămânzi fără de hrană trei zile. Iar rânduiala cuviosului era ca să nu iasă călugării din mănăstire să ceara la mireni pâine, ci să-și pună nădejdea spre Dumnezeu Cel ce hrănește toată suflarea, și de la Acela cu credință sa-și ceară cele trebuincioase.
În timpul acela nu era viața de obște în mănăstirea cuviosului. Deci frații fiind strâmtorați de foamete, au început a cârti împotriva sfântului, zicând: “Până când ne oprești pe noi a merge la lume și a cere cele de trebuință? Vom mai răbda încă această noapte, iar dimineața vom ieși din locul acesta, ca să nu murim de foame”. Iar sfântul îi mângâia pe ei, spunându-le din viețile sfinților părinți, cum au răbdat multe necazuri, foame și sete și lipsă de îmbrăcăminte pentru Domnul și le grăia lor cuvintele lui Hristos: „Căutați la păsările cerului, că nici nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe, și Tatăl Ceresc le hrănește pe ele. Și dacă hrănește păsările, oare pe noi nu poate să ne hrănească? Iată acum este vremea răbdării, iar noi ne-am arătat nerăbdători, nevrând a suferi puțină vreme ispita ce ni s-a întâmplat, pe care de am fi primit-o cu mulțumire, mare folos ni s-ar fi socotit nouă, căci fără de lămurire aurul nu se săvârșește!” Și a proorocit, zicând: „Acum puțină vreme ni s-a întâmplat lipsa, iar dimineață va fi îndestulare de toate bunătățile.”
Și s-a împlinit proorocirea sfântului, căci a doua zi s-au adus în mănăstire mulțime de pâini proaspete și pește mult și alte feluri de bucate de curând gătite, de la un om neștiut, care le zicea: „Un iubitor de Hristos a trimis acestea lui Avva Serghie și fraților celor ce locuiesc cu dânsul?” Deci rugau frații pe aceia ce le aduseseră, ca să mănânce cu dânșii bucate, iar ei n-au vrut, spunând ca li s-a poruncit ca degrabă să se întoarcă și, grăbindu-se, au ieșit din mănăstire. Apoi frații văzând mulțimea de bucate, au înțeles că o cercetare cerească este, și făcură ospăț, mulțumind lui Dumnezeu.
Deci au fost acele bucate pentru multe zile fraților, și le-a zis cuviosul: „Vedeți, fraților, și vă minunați ce fel de răsplătire dă Dumnezeu răbdării, pentru că nu va uita pe săracii Săi pană în sfârșit. Niciodată nu va trece cu vederea locul acesta sfânt și pe robii Săi cei ce locuiesc într-însul și îi slujesc Lui ziua și noaptea.”
Încă se cade a pomeni și aceasta: “La începutul venirii sale în pustie, Cuviosul părinte Serghie s-a sălășluit la un loc fără de apă și aceasta spre adăugarea ostenelii; ca, de departe aducând apa, să-și ostenească trupul său mai mult. Iar când, cu voia lui Dumnezeu, s-au înmulțit frații și mănăstirea s-a așezat, era nevoie mare pentru apă, căci se aducea de departe cu multă osteneala. Și pentru acea pricină cârteau unii împotriva sfântului, zicând: “Pentru ce cu rea chibzuire ai întemeiat mănăstirea pe acest loc și s-au fâcut atâtea zidiri, nefiind apă aproape?” Iar sfântul le răspundea: “Eu, fraților, singur am vrut să mă liniștesc în locul acesta, dar de vreme ce bine a vrut Dumnezeu ca atâtea clădiri să fie ridicate, apoi puternic este ca să dea și apă nelipsită, numai să nu slăbiți de la datorie, ci rugați-vă cu credință. Pentru că dacă poporului celui neplecat i-a izvorât apa din piatră în pustie, cu atât mai mult nu vă va trece cu vederea pe voi, cei ce slujiți Lui!” Iar odată, luând în taină pe un frate cu sine, s-a pogorât în valea de sub mănăstire și în valea aceea nu era apă curgătoare mai înainte, precum spuneau oamenii bătrâni. Deci sfântul, aflând într-o groapă puțină apă strânsă din ploaie, și-a plecat genunchii și s-a rugat lui Dumnezeu cu dinadinsul. Și îndată s-a arătat un izvor mare, care și până astăzi este văzut de toți; și se scoate dintr-însul apă pentru toată trebuința mănăstirească, și multe tămăduiri se fac cu apa aceea la cei ce o iau cu credința. Și făcea Cuviosul Serghie și alte feluri de minuni. Pentru că atâta putere făcătoare de minuni luase de la Dumnezeu, încât a înviat și un mort. Un om credincios din hotarele locașului lui, având un fiu, singurul născut, cuprins de boală, l-a dus la cuviosul spre a-l tămădui. Dar copilul, slăbind de boală, a murit. Și se tânguia tatăl lui după el nemângâiat. Deci, văzând Cuv. Serghie tânguirea omului aceluia, i se făcu mila de el și, făcând rugăciune, a înviat copilul și l-a dat viu tatălui lui. Și s-a întors omul bucuros cu fiul viu și sănătos la casa sa. Încă veneau la dânsul și cei cuprinși de duhuri necurate și, înainte de a ajunge ei la sfântul, fugeau dintr-înșii necuratele duhuri. Și cei leproși se curățeau și orbii vedeau și, în scurt a zice, toți cei cuprinși de felurite neputințe și care mergeau la sfântul, cu credință, primeau nu numai sănătate trupului, ci și folos sufletului, și se întorceau cu îndoita tămăduire la casele lor. Pentru aceea era cinstit și slăvit de toți Cuviosul Serghie și mulți, dorind a vedea cinstita lui față și a se îndulci de vorba lui cea dulce, se adunau la dânsul din nenumărate cetăți și ținuturi. Iar mulți din călugări, lăsându-și mănăstirile lor, veneau la dânsul, dorind să viețuiască și să fie povățuiți de el. Domnii, boierii și oamenii de rând alergau cu sârguință la acest fericit părinte, căci toți îl aveau în mare cinste, ca pe unul din părinții cei de demult, au ca pe unul din prooroci.
Un țăran oarecare, lucrător de pământ, din locuri îndepărtate, auzind de Sfântul Serghie a vrut să-l vadă. Mergând în mănăstirea cuviosului, întreba de dânsul. Se întâmplase însă că atunci cuviosul era în grădină și săpă, pământul. Spunându-i-se aceasta acelui om, el a mers acolo, și văzând pe sfântul în haină proastă, ruptă și mult cârpită, săpând pământul, i se părea că cei ce i-au spus au glumit, pentru că nădăjduia să-l vadă pe sfânt în mare slavă. Întorcându-se în mănăstire, iar a întrebat, zicând: „Unde este Sfântul Serghie? Arătați-mi, căci am venit de departe ca să-l văd!” Iar ei i-au zis:
„Cu adevărat acela este pe care l-ai văzut.” După aceea, ieșind sfântul din grădina, l-a văzut țăranul și, îngrețoșându-se de el, și-a întors fata și nu voia nici să caute la fericitul. Și se defăima în sinea lui, zicând: „O, câtă osteneală am suferit în deșert! Eu am venit să văd un prooroc mare, de care auzeam, și nădăjduiam să-l văd în mare cinste și iată acum văd un sărac și necinstit stareț.”
Deci sfântul, înțelegându-i gândurile lui, era foarte mulțumit, căci, precum mândrul de laudă și de cinste se bucura, așa se bucura cel smerit cu gândul de necinstire și de defăimare. Și luând pe țăranul acela la sine, i-a pus masa și l-a ospătat cu dragoste. După aceasta i-a zis: „Să nu te mâhnești, omule, că pe acela pe care dorești să-l vezi, degrab îl vei vedea.”
Iar când sfântul grăia acestea, iată un vestitor a venit, spunându-i de venirea unui domn mare în mănăstire. Și sculându-se, sfântul a ieșit în întâmpinarea acelui domn, care venea cu mulțime de slugi. Și văzând acel domn pe sfântul sârguindu-se, a alergat la dânsul și, apucând înainte cu închinăciune până la pământ, a luat binecuvântare de la cuviosul, iar el, binecuvântându-l, l-a dus în mănăstire cu cinstea ce i se cădea. Și mergând amândoi împreună, starețul și domnul vorbeau, iar ceilalți toți mergeau înainte. Iar țăranul acela a fost împins undeva departe de slugile ce mergeau înainte, și pe starețul de care se îngrețoșa uitându-se la dânsul de departe, dorea să-l vadă, dar nu putea. Deci a întrebat în taină pe unul din cei ce mergeau înainte zicându-i: „Cine este, stăpâne, starețul cel ce șade cu voievodul?” Și i-a spus lui acela că este Sfântul Serghie. Apoi a început țăranul a se necăji și a se ocărî pe sine, zicând: „O, Doamne, căt m-ai orbit și n-am crezut celor ce-mi arătau pe sfântul părinte și nu i-am dat lui vrednica cinste? Cu dreptate este numele nostru țăran și prost. Cum mă voi arăta feței sfântului, cuprins fiind de rușine?”
După ce a plecat voievodul din mănăstire, țăranul a alergat la cuviosul și, rușinându-se a privi la fața lui, i-a căzut la picioare, cerându-i iertare, căci din neștiință a greșit. Sfântul l-a mângâiat cu dragoste, zicându-i: “Să nu te mâhnești, fiule! Pentru că tu singur ai socotit adevărul despre mine, zicându-mi ca sunt nimic, iar toți ceilalți s-au amăgit, parându-le ca sunt mare”. De aici s-a arătat aievea în câtă smerenie era Cuviosul părinte Serghie, căci pe lucrătorul de pământ, ce se îngrețoșa de el, l-a iubit mai mult decât cinstea ce i se făcea de voievod.
Oarecând, într-o seară târziu, stând fericitul după obiceiul său la citirea rugăciunilor și rugându-se cu dinadinsul lui Dumnezeu pentru ucenicii săi, a auzit un glas, zicându-i: „Serghie!”
Iar el, mirându-se de neobișnuita chemare noaptea târziu, a făcut rugăciune și a deschis fereastra chiliei, vrând să vadă cine l-a chemat. Și iata a văzut o lumina mare din cer strălucind, încat s-a luminat noaptea aceea mai mult decât o zi luminoasă, apoi a venit la dânsul a doua oară glasul, zicând: Serghie, te rogi pentru fiii tăi și rugăciunea ta este primită. Căută și vezi numărul călugărilor celor adunați în numele Sfintei Treimi la păstoria ta”. Și căutând, sfântul a văzut mulțime multă de pasări preafrumoase, nu numai în mănăstire, ci și împrejurul mănăstirii, șezând și cântând cântări îngerești cu nespusă dulceață. Și iar se auzea glasul, zicându-i: “În ce chip ai văzut pasările acestea, așa se va înmulți turma ucenicilor tăi, și după tine nu se va împuțina, și așa cu minune și în multe feluri vor fi împodobiți cu bunătățile lor, cei ce vor urma pașilor tăi”. Iar sfântul, văzând, se mira de acea minunată vedenie. Și vrând să aibă părtaș și martor la vedenia aceea, a chemat pe Simeon cel mai sus pomenit, căci era aproape, iar Simeon, mirându-se de neobișnuita chemare a starețului, a alergat degrab la dânsul, dar nu s-a învrednicit să vadă toată vedenia ci numai o parte a văzut din lumina aceea cerească. Însă sfântul i-a spus lui toate cele ce a văzut și s-au bucurat amândoi împreună, proslăvind pe Dumnezeu.
După aceasta, într-una din zile, au venit grecii de la Constantinopol, trimiși la sfântul de Preasfințitul Patriarh Filotei, și i-au adus lui de la patriarh binecuvântare și daruri: “o cruce, un paraman, o schimă și o scrisoare care avea în sine scris așa: “Cu mila lui Dumnezeu arhiepiscop al Constantinopolului și a toată lumea patriarh, Domnul Filotei, celui întru Sfântul Duh fiu și împreună slujitor al smereniei noastre, Serghie, dar și pace și a noastră binecuvântare să fie cu voi! Am auzit de viața voastră cea după Dumnezeu foarte îmbunătățită și am lăudat și am preamărit pe Dumnezeu. Însă o rânduială încă vă mai trebuie, căci n-ați câștigat încă viața cea de obște. Căci știi, cuvioase, că și singur Sf. Prooroc și împărat David, cel ce pe toate le-a cercetat cu înțelegere, nimic alt n-a putut să laude, fără numai a locui frații împreună. Iar după acela și noi sfat bun vă dăm, ca să alcătuiți viața de obște, și mila lui Dumnezeu și binecuvântarea noastră să fie cu voi”. Aceasta scrisoare a patriarhului luând-o cuviosul, a mers la Preasfințitul Alexie, fericitul mitropolit a toată Rusia și, arătându-i scrisoarea, îl întrebă, zicându-i: “Tu, preasfințite stăpâne, cum poruncești?” Iar mitropolitul a răspuns starețului, zicând: “De vreme ce te-ai învrednicit de atâtea bunătăți, cuvioase, preamărind Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe El, încât și în țările cele depărtate a ajuns auzul numelui și al vieții tale, iar marele patriarh a toată lumea te sfătuiește spre folos, apoi și noi la aceeași te sfătuim și lăudăm o așa rânduială”. Deci din vremea aceea Cuviosul Serghie a așezat viața de obște în locașul său, poruncind să se păzească statornic rânduielile vieții de obște: “nimic să nu câștige cineva pentru sine, nici să numească ceva al sau, ci toate de obște să le aibă, după poruncile sfinților părinți. Iar după așezarea vieții de obște a vrut să fugă de mărirea omenească și să slujească lui Dumnezeu în loc neștiut, sălășluindu-se în liniște, la singurătate.
Deci, găsind o vreme cu înlesnire, a ieșit în taină din mănăstirea sa, neștiind nimeni, și a plecat în pustie. Iar mergând ca la patruzeci de stadii, a aflat un loc bineplăcut lui, aproape de râul ce se numește Carjaci, și, acolo sălășluindu-se, viețuia. Apoi frații, văzându-se părăsiți de părintele lor, erau în mare necaz și tulburare, ca oile fără de păstor, și cu dinadinsul îl căutau pretutindeni. După câtăva vreme, au aflat frații locul și, mergând, rugau pe sfântul cu lacrimi să se întoarcă în mănăstire. Dar el nu voia, iubind mai mult liniștea și singurătatea. Din această pricină, mulți din ucenicii lui, lăsând lavra, s-au așezat cu dânsul în pustia aceea și după o vreme oarecare au ridicat mănăstire și biserică în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Iar frații din lavra cea mare, neputând a viețui fără de părintele lor și neizbutind a-l îndupleca ca să se întoarcă la dânșii, au mers la Preasfințitul Mitropolit Alexie, rugându-l să trimită el la cuviosul, poruncindu-i să se întoarca la locul lui cel dintâi. Deci fericitul Alexie a trimis doi arhimandriți, rugându-l să asculte și să mângâie pe frații săi prin întoarcerea sa la dânșii, ca nu cumva fiind fără de dânsul să se supere și, risipindu-se, locul sfânt să se pustiască. Apoi Cuv. Serghie, trebuind să asculte de arhiereu, s-a intors în lavra la petrecerea sa cea dintâi, unde s-au mângâiat frații foarte mult de venirea lui.
Episcopul Permului, Sfântul Ștefan, având mare dragoste către cuviosul, mergea oarecând pe cale, de la episcopia să catre cetatea Moscovei, care este de la mănăstirea lui Serghie ca la cinci stadii. Grăbindu-se spre cetate, s-a gândit să nu meargă atunci la mănăstirea sfântului, ci să vadă pe cuviosul când se va întoarce către casă. Și când era el în dreptul mănăstirii, s-a sculat din căruța sa și, citind „Cuvine-se cu adevărat să te fericim” și făcând obișnuita rugăciune, s-a închinat fiind cu fața spre mănăstirea Cuviosului Serghie, zicând așa: „Pace ție, duhovnicescule frate!”
Și s-a întâmplat ca atunci fericitul Serghie mânca la masă. Și înțelegând cu duhul închinăciunea episcopului, s-a sculat numaidecât de la masă și, stând puțin și rugăciune făcând, s-a închinat asemenea episcopului celui ce se afla, care viețuind încă în trup, se învrednicea cu cei fără de trupuri, căci, slujind el Sf. Liturghie, îngerul Domnului slujea cu el, precum mărturiseau ucenicii lui, Isachie tăcutul și Macarie, bărbați vrednici de credință și desăvârșiți în fapte bune, care într-adevăr au văzut pe îngerul lui Dumnezeu slujind cu Cuv. Serghie în altar și s-au spăimântat văzând podoaba lui negrăită: După acestea, fericitul mitropolit Alexie, slăbind de bătrânețe și văzând că se apropie de sfârșit, a chemat la sine pe Cuviosul Serghie și, luând crucea sa cea arhierească, pe care o purta la piept, împodobită cu aur și cu pietre scumpe, o dădu cuviosului. Iar el, închinându-se cu smerenie, i-a zis: “Iartă-mă, stăpâne, căci din tinerețe n-am fost purtător de aur, iar la bătrânețe mai mult decât atunci vreau ca să petrec în sărăcie”. Iar arhiereul i-a zis: “Știu, iubite, că acestea le-ai isprăvit, dar să faci ascultare și să primești de la noi binecuvântarea ce ți se dă”. Și așa a pus cu mâinile sale crucea pe pieptul sfântului, ca o logodire, apoi a început a grăi: “Sa știi, fericite, pentru ce te-am chemat și ce vreau să rânduiesc pentru tine. Iată eu am ținut Mitropolia Rusiei, Dumnezeu încredințându-mi-o cât a vrut El. Iar acum mă văd apropiat de sfârșit, numai nu știu ziua sfârșitului meu, și doresc, în viață fiind să găsesc un bărbat ce ar putea să pască turma lui Hristos după mine. Și nu aflu altul așa după cum doresc eu, decât numai pe tine. Încă știi cu încredințare ca și marii stăpânitori, domni și toți oamenii laici și duhovnicești, până la cel de pe urmă, pe tine te vor iubi, și nu pe altul, ci numai pe tine te vor cere la scaunul acela, ca cel ce ești vrednic. Deci acum, preacuvioase, primește rânduiala episcopiei. Iar după ieșirea mea din trup vei lua scaunul meu”.
Auzind aceste cuvinte, cuviosul s-a mâhnit foarte, căci se socotea pe sine a fi nevrednic de o rânduiala ca aceea. Și a răspuns către arhiereu: “Iartă-mă, stăpâne sfinte, dar pui pe mine sarcina mai presus de puterea mea, și aceasta nu se poate întâmpla niciodată. Cine sunt eu, păcătosul și mai smeritul decât toți oamenii, ca să îndrăznesc a mă atinge de o rânduială ca aceasta?” Apoi fericitul Alexie a zis multe cuvinte către Sfântul din dumnezeieștile Scripturi, ca să-l înduplece pe el la voia sa. Dar iubitorul de smerenie nu s-a plecat nicidecum. La urmă i-a răspuns: „Stăpâne sfinte, de nu vei vrea să alungi smerenia mea din hotarele acestea și de la auzul tău, apoi să nu mai adaugi a grăi despre aceasta către mine, nici pe altcineva să-l lași să mă supere cu acest fel de cuvinte, de vreme ce nimeni nu va putea să afle întru mine vrere la aceasta”. Iar arhiereul, văzând pe sfântul neplecat, a încetat a-i grăi lui despre urmarea la scaunul episcopal, temându-se ca nu cumva, supărându-se cuviosul, să se duca în cele mai depărtate părți și pustietăți și să lipsească Moscova de un luminător ca acesta. Și mângâindu-l cu cuvinte duhovnicești, i-a dat voie să plece cu pace la mănăstire. Iar nu după multă vreme, cel între sfinți Alexie mitropolitul s-a dus din viața, și fericitul Serghie era silit prin rugăminte de domnii cei mari stăpânitori și de mulțimea pravoslavnicilor să primească scaunul Mitropoliei Rusiei, dar sfântul a rămas neînduplecat și tare ca un diamant.
Atunci a fost suit pe scaun un arhimandrit, anume Mihail, care a îndrăznit mai înainte de sfințire a se îmbrăca în veșminte arhierești și a-și pune camilafca alba. Încă începuse și asupra Sfântului Serghie și a locașului lui a se înarma. I se părea că Serghie îi taie îndrăzneala, căutându-și pentru sine Mitropolia. Iar fericitul, auzind ca Mihail se lauda împotriva lui, a zis către ucenicii săi: “Mihail, lăudându-se împotriva locașului acestuia, împotriva smereniei noastre, nu va câstiga ceea ce dorește și, de vreme ce este biruit de mândrie, nici cetatea împărățească nu va vedea”. Și s-a împlinit proorocia sfântului, căci, calatorind Mihail în corabie spre Constantinopol pentru hirotonie, a căzut în boala trupească și s-a sfârșit. Iar pe scaun a fost ridicat Ciprian.
În acei ani, prin voința lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre a fost năvălirea necuratului Mamae, împăratul tătăresc, asupra pământului Rusiei. De acest lucru marele domn Dimitrie întristându-se, Sfântul Serghie l-a înarmat cu rugăciunea și i-a proorocit biruința, zicând: “Să ieși împotriva barbarilor, lepădându-ți toata îndoiala, și, Dumnezeu ajutându-ți, vei birui pe vrajmașii tăi și te vei întoarce sănătos la scaunul tău”. Deci marele domn, nădăjduind spre ajutorul lui Dumnezeu și rugăciunile sfântului, a mers, făcând război cu tătarii, și i-a biruit pe ei, astfel că abia cu puțini tovarăși a scăpat Mamae. Iar cuviosul, fiind înaintevăzator, vedea cele de departe ca pe cele de aproape și când era război între creștini și între tătari, stând cu frații la rugăciune în mănăstirea sa spunea ca în acea vreme marele, domn Dimitrie a biruit pe tătari. Mai spunea apoi și care anume din ostașii creștini au fost uciși în război și aducea jertfe lui Dumnezeu pentru dânșii, pentru că toate i se descopereau lui de la Domnul. Iar cneazul, întorcându-se izbânditor de la război, a mers în mănăstire la cuviosul, mulțumind mult sfântului că i-a ajutat cu rugăciunile sale către Dumnezeu.
Stând oarecând fericitul părinte noaptea la obișnuita sa pravilă înaintea icoanei Preacuratei Maici a lui Dumnezeu și adeseori privind la icoană, zicea: “Preacurată, Maica Hristosului meu, apărătoare și tare ajutătoare a neamului omenesc, fii mijlocitoare nouă nevrednicilor, pururea rugându-te Fiului tău și Dumnezeului nostru, ca să caute spre locul acesta sfânt, care este întemeiat spre lauda și cinstea sfântului Lui nume, în veci. Pe tine, Maica dulcelui meu Hristos, ca pe ceea ce ai câștigat multă îndrăzneală către Dânsul, înainte-rugătoare te punem noi, robii tăi, căci tu ești tuturor nădejde de mântuire și adăpostire”. Așa se ruga, și canonul cel de mulțumire, adică Acatistul Preacuratei, cântându-l, a șezut puțin să se odihnească. Iar ucenicului sau, Mihail, i-a zis: “Fiule, trezește-te și priveghează, de vreme ce cercetare minunată și înfricoșătoare o să ne fie noua în ceasul acesta”.
Acestea grăindu-le, îndată se auzi un glas, zicând: “Iată, vine Preacurata!” Iar sfântul, auzindu-l, a ieșit degrab din chilie în tindă, și iată o lumină mare, mai mult decât Soarele strălucind, a luminat pe sfântul, și îndată a văzut pe Preacurata cu doi apostoli, cu Petru și Ioan, strălucind într-o negrăită lumină. Când a văzut-o, sfântul a căzut cu fața la pământ, neputând suferi raza aceea strălucitoare. Iar Preacurata s-a atins de sfântul cu mâinile sale, zicându-i: “Nu te spăimânta, alesul Meu! Iată am venit să te cercetez, căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi și pentru locașul tău să nu te mai mâhnești, că de acum înainte vei fi îndestulat cu de toate, nu numai până ce vei fi în viața aceasta, ci și după ducerea ta către Domnul, nedepărtată voi fi de locașul tău, cele trebuitoare dându-i nelipsit, păzindu-l și acoperindu-l”.
Acestea zicând, s-a făcut nevăzută. Iar sfântul, ca într-o uimire a minții, era cuprins de frică și de cutremur mare și, venindu-și în sine după puțin, a aflat pe ucenicul său zăcând de frica, ca mort, si l-a ridicat. Iar el a început a se arunca la picioarele starețului, zicând: “Spune-mi, părinte, pentru Domnul, ce era aceasta minunată vedenie de vreme ce duhul meu numai puțin de nu s-a despărțit de trupeasca-mi legătura, pentru vedenia cea strălucită?” Iar sfântul se bucura cu sufletul și fața lui strălucea de acea negrăită bucurie, neputând să grăiască altceva nimic, fără numai atât: “Așteaptă, fiule, fiindcă duhul meu tremură în mine de acea minunată vedenie”. Și se afla tăcând și mirându-se. Apoi, după puțin timp, a zis ucenicului sau: “Fiule, cheamă la mine pe Isaac și pe Simon”. Și venind ei, le-a spus toate pe rând, cum a văzut pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu cu apostolii și ce i-a zis lui. Acestea auzindu-le ei, se umplură de bucurie și de veselie și toți împreuna au cântat Paraclisul Maicii lui Dumnezeu. Iar sfântul a petrecut toată noaptea aceea fără somn, socotind cu mintea pentru milostiva cercetare a Stăpânei celei Preacurate.
Slujind oarecând cuviosul dumnezeiasca Liturghie, ucenicul lui, Simeon, de care am pomenit înainte, fiind desăvârșit cu viața, era atunci eclesiarh. Acela a văzut foc umblând pe jertfelnic, înconjurând altarul și pe Serghie când slujea. Și stătea sfântul în foc de la cap până la picioare. Iar sosind vremea împărtășirii, s-a luat focul acela dumnezeiesc și, învăluindu-se ca o pânză curată, a intrat în sfântul potir, și cu acela s-a împărtășit vrednicul slujitor, Sfântul Serghie.
Viețuind cuviosul ani îndestulați în mare înfrânare și osteneli și făcând multe minuni, a ajuns la adânci bătrâneți. Acum îi erau anii lui de la naștere șaptezeci și opt. El și-a văzut mutarea să către Dumnezeu cu șapte luni mai înainte și a chemat frații, încredințând egumena ucenicului sau cu numele Nicon, care deși era tânăr de ani, mintea lui înflorea cu căruntețele și în toată viața urma învățătorului și povățuitorului său Serghie. Punându-l pe Nicon egumen, Serghie a început singur a se liniști, iar în luna lui septembrie, căzând în boala trupească și cunoscându-și cea de pe urmă ducere a sa către Dumnezeu, a chemat și a învățat pe frați îndestul, dându-le binecuvântare și iertare; iar în ceasul din urmă s-a împărtășit singur cu Preacuratele Taine, dându-și astfel sfântul sau suflet în mâinile lui Dumnezeu. Fata lui era luminoasa, nu ca a mortului, ci ca a unui om care doarme, ceea ce era un semn încredințat de luminarea lui cea sufletească și de răsplata dumnezeiască. Iar cinstitul lui trup a fost pus în locașul în care s-a nevoit. După trei ani de zile însă s-au aflat moaștele lui cele sfinte întregi și nestricate. Nici de hainele lui nu se atinsese stricăciunea, ci ieșea mireasmă bună negrăită și multă tămăduire se dădea bolnavilor. Chiar și până acum curg de la cinstita lui racla, ca dintr-un izvor, tămăduiri tuturor celor ce aleargă cu credință. Căci, precum în viața sa, așa și după mutare, el face nenumărate minuni pentru mărirea lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine cinstea și mulțumita în veci. Amin.
https://ro.orthodoxwiki.org/Serghie_de_Radonej
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ioana
AMIN!
Sa ne miluiasca Sf Sergie de Radonej, slujitorul SFANT al Sfintei Treimi !
sarbatoarea lui e pe 8 octombrie ( pe nou) ! ( 25+13= 38, – 30(zile ale lui sptembrie) = 8 octombrie )
E MARE facator de minuni ! Rugati-va Sfantului cu Acatistul sau, veti avea MARE folos, e MULT milostiv !
ApreciazăApreciază
Iar pe 17 noiembrie este pomenirea Sfantului cuvios Nikon de la Radonej, ucenicul Sfantului Serghie http://hristos-imparatul-slavei.blogspot.ro/2011/11/17-noiembriepomenirea-sfantului-cuvios.html
ApreciazăApreciază
@saccsiv
Azi la 8 seara a fost emisiune la Realitatea TV la care a instrat Ion M. Ionita de la Adevarul si a spus ca Biserica Ortodoxa e infiltrata de „oamenii Moscovei” care sunt impotriva Sinodului recent din Creta.
Ceea ce mi s-a parut ciudat pentru cineva din postura lui( redactor sef la cel mai citit ziar din Romania) a fost argumentul pe care l-a adus, cica daca preotii care sunt impotriva sinodului au aceiasi parere cu Biserica Rusa, clar exista o legatura intre ei si Kremlin.
ApreciazăApreciază
da , legătura aia există dar trebuie specificat unde anume, și legătura aia e în mintea lu ăsta.
ApreciazăApreciază
Eu nu cred ca Ion M Ionita e prost… cred ca intentionat a vrut sa faca legatura intre ortodoccsii care se opun sinodului din Creta si Kremlin.
ApreciazăApreciază
Acest Sfant a izbavit Rusia de invazia tatarilor. Cu rugaciunile Sfantului Serghie de Radonej, Rusia a ramas ortodoxa.
ApreciazăApreciază
Textul nu afirmă clar primatul papal, în sensul în care papistașii o afirmă. Patriarhul Romei a fost, o vreme, primul dintre egali, cum ajuns după patriarhul de Constantinopol. Dar, la fel ca la documentele din Creta, se merge pe ambiguități ce pot fi interpretate fie Orthodox, fie ecuminist și/sau papistaș.
ApreciazăApreciază
dar tu ai citit scrierile sf. parinti vizavi de papa, in special al parintelui elipidie din rhodos?, citez : si majoritatea episcopilor ortodocsi i se vor inchina, asa ca hai sa nu mai ascundem gunoiul sub pres, acestia sunt vaditi
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si eu ma bucur sincer de revenirea fratelui „el”printre noi! 🙂
Citisem aseara la Cuv.Sofronie din invataturile sale si spune clar si simplu ca un crestin persista in pacat atunci cand este lipsit de Harul Duhului Sfant ,mai exact ,atunci cand nu are frica de Dumnezeu.Si ma gandesc oare pt.acest mare pacat al tradarii cum va fi Judecata cea Mare,mai cu seama ca ai atatea suflete pierdute si ratacite pe constiinta(daca o mai unii dintre ei).Iar ca sa dobandesti Harul Duhului Sfant,apune Parintele e nevoie de multa asceza si respectarea cu strictete a Sfintelor Porunci.Dar oare cine nu stie asta? Poate e nevoie doar de aducere aminte.
ApreciazăApreciază
mirean
fratilor multumesc de dragostea voastra pe care nu o merit. ma hotarasem sa nu mai scriu, eram mai linsitit asa, si asa imi vine din ce in ce mai greu, pentru ca oamenii ( majoritatea) de fapt au inteles cum stau lucrurile dar NU VOR sa accepte ca a fi al Lui Hristos inseamna RUPERE de ORICE ratacire/erezie/nselare/compromis, iar oamenilor pe place compromisul mare sau mic, si in loc sa discreana esentialul se impiedica de maruntsuri, pretexe, forme,etc.
sincer va spun, nu mai avem timp de vorbe, e vremea FAPTELOR, al lui „scapa cine poate” : ori cu Hristos, ori cu diavolul, e pe viata si pe moarte, desi unii se amagesc cu apa de roze si iluzii confortabile si baga capul sub nisip ca sa ” nu se tulbure”. biserica oficiala a cazut in erezie si popii /teologarii lor iscodesc „justficari” ca sa NU se indrepteze si sa traga GLOATA dupa ei, vremurile au ajuns la crugul lor/ „s-au copt”, vor incepe evenimente grele in succesiune ametitoare incat trebuie sa ne decidem daca suntem ai lui Hristos sa-L urmam si sa nu ne uitam nici in stanga nici in dreapta , nu mai e vree de „teologhisiri”/reasezari in situatie/etc. de aia spun ca oamenii chiar s-au CERNUT, desi PARE ca ar mai fi timp, nu mai este !
cine ACUM a facut un compromis mic E TERMINAT, NU VA PUTEA sa se mai impotriveasca raului cumplit care vine, de unde se impune ACRIVIA, TREZVIA si STAREA NEABATUTA in BINE, INTOLERANTA la ORICE abatere de la Adevar.
Doamne ajuta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
e adevărat, nu e bine să ne mințim să zicem că pot fi acceptate justificările unor eretici fie ei și ierarhi cu scopul nobil de a păstra pacea.
e o minciună, o tactică de adormire folosită de ei pentru a propaga liniștiți iadul, distrugerea sufletească prin erezie peste erezie.
ApreciazăApreciază
de fapt asta nu le convine lor.
că în loc să tăcem să acceptăm erezia le stricăm lor „pacea mincinoasă” și le tulburăm planul de adormire în erezie și de răpire a sufletelor de la Adevărata Pace a Duhului Sfânt.
Desigur fără extreme trebuie mărturisit că ortodoxia e calea cea dreaptă, dar trebuie mărturisit, mărturisim un Botez întru Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică
ApreciazăApreciază
Spun ca nu e bine sa dezbinam unitatea bisericii,si ei IUDELE si dupa acest sinod talharesc ,nu au de gand sa se pocaiasca,ci vand in continuare pe HRISTOS,cu adevarat IUDE SPURCATE!!
ApreciazăApreciază
care unitate să nu dezbinăm , între ei și noi ?
oricum nu există unitate. ei sunt eretici noi suntem ortodocși.
ApreciazăApreciază
Voi posta mai jos o scrisoare de la un părinte ieromonah .
,, Celor care mai aveți urechi de auzit va voi spune o pilda . Iată lucrătorii cei mai noi ai viei lenevindu-se au intrat la umbra buruienilor ce s-au înălțat în vie . Umbra lor le-a întunecat mintea și acum aceștia consideră că buruienile sunt bune . că a le tăia este un act de cruzime , o barbarie . Ei în cugetul lor omenesc , spun că și buruienile sunt verzi ca și via , că și ele au sevă ca și via , ca aparțin aceluiași regn vegetal că au același creator , deci trebuiesc lăsate și îngrijite împreună . În acest caz ce trebuie să facă mlădițele viei ? Nu se cuvine oare să-i lovească peste obraz spre trezire ? Nu se cuvine oare ca strugurii cei copți să-și verse mustul în ochii lor spre spălare ? Așa poate vor vedea nedreptatea și trădarea pe care o fac viei .Iată lucrătorii stau la umbra buruienilor papisto-masonice și le place așa .Stăpânul viei iarăși este scos afară , iarăși renegat , iarăși batjocorit .
Până când Doamne vei mai răbda ? ……… 4; Încinge-te cu sabia ta peste coapsa ta , Puternice , 5; Cu frumusețea ta și cu strălucirea ta . Încordează-și arcul , propășește și împărățește . 6; Pentru adevăr , blândețe și dreptate, și te va povățui minunat dreapta ta . Psalmul 44; 4.5.6. ,, Pr . Gherman .
ApreciazăApreciază
Daca nu ma-nsel, treaba cu primatul a fost una din cauzele Marii Schisme.
In alta ordine de idei, daca tot ai chef sa schimbi, daca esti cuprins asa de tare de un duh al schimbarii, si daca iti doresti asa de mult unitatea (intru Hristos, presupun), nu e mai bine sa schimbi lucrurile gresite decat pe cele bune? Decat sa schimbi definitia familiei si definitia pacatului, nu schimbi tu mai bine ceea ce ai adaugat si modificat de capul tau, de-a lungul timpului, astfel incat sa revii la Adevar? Daca tot vrei sa schimbi ceva…
Fiindca exista si un duh bun al schimbarii, atunci cand iti dai seama ca te-ai invechit in rele si vrei sa te innoiesti, adica sa te primenesti, asemenea fiului risipitor care si-a venit in sine.
ApreciazăApreciază
[…] https://saccsiv.wordpress.com/2016/09/25/tradare-reprezentatii-ortodocsi-recunosc-primatul-papal-in-… […]
ApreciazăApreciază
[…] TRADARE: Reprezentatii ortodocsi RECUNOSC PRIMATUL PAPAL in documentul Comisiei mixte catolico – o… […]
ApreciazăApreciază
[…] TRADARE: Reprezentatii ortodocsi RECUNOSC PRIMATUL PAPAL in documentul Comisiei mixte catolico – o… […]
ApreciazăApreciază