EVZ: S-a aliat Erdogan cu ISIS împotriva kurzilor? MISTERUL retragerii fără luptă a JIHADIŞTILOR din faţa trupelor Turciei
Iata ce putem citi la S-a aliat Erdogan cu ISIS împotriva kurzilor? MISTERUL retragerii fără luptă a JIHADIŞTILOR din faţa trupelor Turciei de pe EVZ:
„Ultimul complot Erdogan – ISIS contra kurzilor” este titlul unui editorial publicat pe blogul lui Saladdin Ahmed şi preluat de Jerusalem Post. Deşi trădează evidente simpatii faţă de kurzi, am decis să publicăm ample fragmente din textul profesorului în filosofie politică, deţinător al unui doctorat la Ottawa, pentru că face o serie de dezvăluiri şi de conexiuni spectaculoase cu privire la scena politică din Orientul Mijlociu.
Pe 24 august, islamiști sprijiniți de turci au pătruns în Jarablus fără să întâmpine nici o rezistență din partea ISIS. Pretextul Turciei era alungarea ISIS din Jarablus, însă toate indiciile arătau că invazia militară era de fapt îndreptată împotriva kurzilor sirieni.
Toate conspirațiile lui Erdogan împotriva kurzilor din Siria și sud-estul Turciei încep cu un atac terorist, presupus a aparține ISIS, care însă, din motive misterioase, tace din gură și nici nu își asumă responsabilitatea, nici nu o neagă.
De câte ori are loc un atac terorist asupra civililor kurzi din Turcia, poți paria că un plan al Ankarei tocmai a început să se deruleze.
Iată care este scenariul, de data aceasta: pe 20 august, o nuntă kurdă dintr-un oraș turc de frontieră a fost atacată, iar oficialii turci ne-au informat că atacatorul era un membru ISIS. ISIS nu a reacționat, nici într-un fel, nici în altul, la această afirmație, la fel ca și în cazul atacurilor teroriste din trecut din Turcia, pentru care ISIS a fost acuzată.
Cu toate acestea, ultranaționaliști purtând steaguri turcești și strigând „Allah u Akbar” i-au atacat pe kurzii care participau la funeraliile în cadrul cărora își îngropau zecile de victime, multe dintre ele, copii.
Evenimentele au continuat, urmând același model ca și în cazul altor atacuri teroriste asupra kurzilor, pentru care Ankara a învinovățit ISIS.
În ciuda tot mai numeroaselor dovezi privind sprijinul pentru și colaborarea cu ISIS, Erdogan ar vrea să credem că ultima intervenție militară turcă din Siria a fost lansată cu scopul expres de a izgoni ISIS din Jarablus.
Este evident că pregătirile pentru invazie nu au fost făcute în câteva zile. În afara celor zece tancuri turcești și a forțelor speciale, care au participat la invazie, în operaţiune au fost implicați alți 5000 de turkmeni și islamiști arabi.
Adevărata problemă este că, în ciuda a ceea ce i s-a spus lui Joe Biden, invazia nu are nimic de-a face cu alungarea ISIS din Jarablus. Mai degrabă, scopul Ankarei a fost să-i protejeze pe islamiști, inclusiv ISIS, de Unitățile de Apărare Populară (YPG) și de Unitățile de Femei pentru Apărare (YPJ) ale kurzilor.
De la eliberarea Manbij, YPG, YPJ și aliații lor din Forțele Democrate Siriene au înaintat rapid către Jarablus, acesta fiind motivul exact pentru care turcii au decis să se pună în mișcare.
Turcia a avut mai bine de doi ani la dispoziție pentru a „alunga” ISIS. Atunci de ce abia acum Erdogan a ales să reacționeze la „amenințarea” ISIS? În plus, nu este straniu că ISIS s-a retras din Jarablus fără luptă, permițându-le (altor) islamiști sprijiniți de turci că obțină controlul orașului, la numai câteva ore de la începutul operațiunii? ISIS nu s-a retras niciodată din nici o localitate ocupată, fără a opune o rezistență înverșunată.
Continuarea pe premium.evz.ro
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
http://www.cunoastelumea.ro/stupoare-apel-din-israel-nu-distrugeti-isis-ar-fi-o-greseala-strategica-de-cred-unii-evrei-ca-isis-le-este-de-folos/
ApreciazăApreciază
Rugăciunea a doua către Domnul nostru Iisus Hristos, a Sfântului Anastasie Sinaitul
Îndurate şi mult milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Cel ce ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu, miluieşte-mă pe mine mai înainte de sfârşit. Căci ştiu ce judecată înfricoşătoare şi straşnică mă aşteaptă pe mine, înaintea a toată zidirea, când se vor arăta toate lucrurile mele cele necurate şi spurcate. Şi cu adevărat nu sunt vrednic de iertare, căci acestea covârşesc cu mulţimea nisipul mării. Pentru aceasta, o, Stăpâne, nici îndrăznesc a face cerere de iertarea lor, căci am greşit Ţie mai mult decât toţi oamenii. Mai mult decât desfrânatul am trăit în desfrânare. Mai îndatorat m-am făcut Ţie decât cel cu zece mii de talanţi. Mai mult decât vameşul am nedreptăţit. Mai mult decât tâlharul m-am omorât pe mine însumi. Mai mult decât desfrânata am desfrânat eu, iubitorul de desfrânare. Mai mult decât ninivitenii am greşit, fără de căinţă. Mai mult decât Manase am făcut fărădelege, care au covârşit capul meu şi s-au îngreunat peste mine ca o sarcină grea. Şi m-am chinuit şi m-am gârbovit până în sfârşit, că am mâhnit Duhul Tău cel Sfânt, că n-am ascultat poruncile Tale, că am risipit bogăţia Ta, că am pângărit darul Tău, că am cheltuit în fărădelegi arvuna pe care mi-ai dat-o, că am spurcat sufletul meu cinstit cu chipul Tău, că vremea pe care mi-ai dat-o spre pocăinţă am petrecut-o împreună cu vrăjmaşii Tăi, că n-am păzit nici o poruncă a Ta, că am întinat cu totul haina pe care mi-ai dat-o, că am stins făclia dreptei socoteli, că netrebnică am făcut prin păcate faţa mea pe care ai strălucit-o; că ochii mei pe care i-ai luminat i-am orbit de voie, că am spurcat buzele mele, pe care le-ai sfinţit de multe ori cu dumnezeieştile Tale Taine, prin cuvinte de ruşine.
Ştiu cu adevărat că voi sta înaintea scaunului Tău celui înfricoşător ca un osândit, eu, spurcatul, şi că toate cele lucrate de mine se vor vădi şi nimic nu se va ascunde înaintea Ta. Pentru aceasta mă rog Ţie, Preaîndurate şi Milostive Doamne, iubitorule de oameni, ca nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine şi nici cu urgia Ta să mă cerţi. Nu zic ca să nu mă cerţi, căci cu neputinţă este aceasta din lucrurile mele, dar nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine. Şi voi dobândi milă de la Tine, dacă nu cu mânia Ta, nici cu urgia Ta mă vei certa pe mine, nici vei arăta lucrurile mele înaintea îngerilor şi a oamenilor, spre ruşinea şi ocara mea. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine; dacă mânia vreunui împărat muritor nu o poate suferi nimeni, cum voi suferi eu, ticălosul, mânia Ta, a Dumnezeului meu? Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu urgia Ta să mă cerţi. Ştiu pe tâlharul care a cerut şi îndată a dobândit iertare de la Tine; ştiu pe desfrânata care din tot sufletul s-a apropiat de Tine şi a fost iertată; ştiu pe vameşul care a suspinat din adânc şi s-a îndreptat. Iar eu, prea ticălosul, covârşind pe toţi cu păcatele, nu voiesc să le urmez lor cu pocăinţa, pentru că nu am lacrimi îndestulate, nici mărturisire curată şi adevărată. Nu am suspin din adâncul inimii, nu am suflet curat, nu am dragoste de Dumnezeu, nu am sărăcie duhovnicească, nu am rugăciune neîncetată, nu am înfrânare a trupului, nu am curăţia gândurilor, nu am voinţă plăcută lui Dumnezeu. Deci, cu ce faţă sau cu ce îndrăzneală voi cere eu iertare? Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine.
De multe ori, Stăpâne, am făgăduit să mă pocăiesc. De multe ori, fiind în biserică şi umilindu-mă, cad la Tine, dar ieşind afară îndată mă poticnesc în păcate. De câte ori m-ai miluit, iar eu te-am mâniat. De câte ori îndelung ai răbdat, dar eu nu m-am întors. De câte ori m-ai ridicat iar eu iarăşi, alunecând, am căzut. De câte ori m-ai ascultat, iar eu nu te-am ascultat. De câte ori m-ai dorit, iar eu nicidecum nu ţi-am slujit Ţie. De câte ori m-ai cinstit, iar eu nu ţi-am mulţumit. De câte ori, ca un Părinte preabun pe mine, cel ce păcătuiam, m-ai rugat şi m-ai sărutat ca pe un fiu şi, deschizându- Ţi braţele, ai strigat: Scoală-te, nu te teme, stai, vino iarăşi; nu te înfrunt, nu Mă scârbesc, nu te alung, nu îngădui să fie împietrită zidirea Mea, fiul Meu, chipul Meu, omul pe care l-am făcut cu mâinile Mele şi întru el m-am îmbrăcat şi pentru el mi-am vărsat sângele. Nu mă întorc de la oaia cea cuvântătoare şi pierdută, ce vine către Mine. Nu pot ca să nu-i dau iarăşi cinstea cea dintâi. Nu pot ca să nu o număr cu cele nouăzeci şi nouă de oi, că pentru aceasta şi numai pentru aceasta m-am pogorât pe pământ, am aprins făclia, trupul Meu, am măturat casa şi am chemat pe prieteni, puterile cereşti, ca să ne veselim pentru aflarea ei. Deci, pe toate acestea, ca un preabun şi de oameni iubitor mi le-ai dăruit mie, Stăpâne, iar eu, ticălosul, defăimându-le, m-am dus în ţara pierzării cea străină şi depărtată. Ci Tu, preabunule, mă întorc şi iarăşi, să nu Te iuţeşti asupra mea, a ticălosului şi nici cu mânia Ta să mă mustri preamilostive, ci mai rabdă-mă şi nu te grăbi a mă tăia ca pe smochinul cel neroditor, nici nu porunci ca să mă secere mai devreme din viaţa aceasta, ci povăţuieşte-mă la pocăinţă.
,,Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt”; sunt neputincios cu sufletul, cu gândul, cu socoteala şi cu voinţa, căci a lipsit tăria mea, am pierdut vremea şi mi-am risipit în deşertăciuni toate zilele vieţii mele şi iată a sosit sfârşitul. Ci deschide, deschide mie, Doamne, celui ce bat cu nevrednicie şi nu-mi închide uşa milostivirii Tale. Că de o vei închide Tu, cine mi-o deschide? De nu mă vei milui Tu, cine îmi va ajuta ? Nimeni altul afară de Tine, Cel îndurat şi milostiv din fire. „Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt.” Căci m-a slăbit vrăjmaşul şi m-a făcut neputincios şi zdrobit. Iar cel neputincios şi zdrobit nu poate să se scoale singur, nici să se vindece singur. Cel zdrobit nu poate să-şi ajute luişi. Deci „miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt”.
„Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele.” S-a tulburat şi s-a zdrobit şi sufletul meu. Iar cel zdrobit cu oasele nu poate să se scoale şi să caute doctorul; nu poate să alerge, ca să scape de vrăjmaşul. Tu dar, Stăpâne, caută-mă, Cel ce ai venit să cauţi oaia cea pierdută. Tu cercetează-mă pe mine, cel ce am căzut între tâlhari, că nu m-a lăsat mort, ci cu totul mort. Iar cel neputincios zace jos, aruncat ca un stârv ticălos şi nu face altceva, ci numai cheamă doctorul, strigă pe vindecătorul şi aşteaptă, căutând împrejur cu ochii, de va veni să-l cerceteze Cel ce vindecă pe cei zdrobiţi cu inima, îndreptează pe cei căzuţi şi mântuieşte pe cei deznădăjduiţi.
„Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi sufletul meu s-a tulburat foarte.” Tulburare trupească şi sufletească m-a cuprins pe mine, Stăpâne, că şi în patimi sufleteşti am căzut, făcându-mă şi cu trupul, şi cu sufletul batjocură diavolilor. „Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele”, care alcătuiesc omul cel lăuntric, credinţa, nădejdea, înţelepciunea, dreptatea, înfrânarea, dreapta cinstire, blândeţe, smerita cugetare şi milostivirea. „Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi sufletul meu s-a tulburat foarte.” Văd că a sosit ceasul sfârşitului meu, şi sufletul meu s-a tulburat foarte. Văd calea cea lungă şi grea ce duce către cele de dincolo, şi pe mine nepregătit pentru a merge, şi sufletul meu s-a tulburat foarte. Văd pe împrumutătorul că-mi cere să-i plătesc şi nu am de unde, şi sufletul meu s-a tulburat foarte. Văd pe cei ce scriu că-mi arată zapisul şi pe chinuitori că scrâşnesc asupra mea, şi sufletul meu s-a tulburat foarte. Văd mulţi pârâşi, iar părtinitori nici unul, şi sufletul meu s-a tulburat foarte. Cu totul m-am umplut de tulburare şi de întunecare şi mă înfricoşez, mă cutremur şi mă înfior şi mi se rup cele dinlăuntrul meu şi nu ştiu ce să fac. Cu ce faţă voi vedea pe Judecătorul meu? Nu mă dumiresc, mă necăjesc, mă întunec, mă tulbur şi de aceea sufletul meu s-a tulburat foarte.
„Miluieşte-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi sufletul s-a tulburat foarte.” Vicleanul nu încetează a mă supăra, vrăjmaşii mei nu contenesc a mă lupta, războiul trupului meu mă aprinde totdeauna, iar gândurile cele viclene nicidecum nu se astâmpără. Şi tu, Doamne, până când? De ce nu te milostiveşti ? De ce nu izbândeşti ? De ce nu te grăbeşti? De ce nu mă cauţi? De ce mă treci cu vederea, căci trecerea Ta cu vederea mi se face mie pricină de cădere, Preabunule Stăpâne.
Pentru aceasta „întoarce-Te, Doamne, izbăveşte sufletul meu şi mă mântuieşte pentru mila Ta”. Miluieşte-mă, ca un îndurat, îndură-Te, ca un milostiv şi mă mântuieşte ca un iubitor de oameni, dar pentru mila Ta, iar nu pentru lucrurile mele, că sunt rele; nu pentru ostenelile mele, că sunt neputincios; nu pentru gândurile sau cuvintele mele, că sunt spurcate şi necurate. Ci pentru mila Ta cea nemărginită mântuieşte-mă, Doamne, mult milostive. Iar de voieşti să te judeci cu mine, Stăpâne, eu mai întâi aduc asupra mea hotărârea; eu mărturisesc asupra mea, că sunt vrednic de moarte. Deci, mântuieşte-mă pentru mila Ta, căci numai la iubirea Ta de oameni scap, Stăpâne, şi nu am nimic vrednic să-ţi aduc. Milostenie cer, să nu-mi ceri preţul ei. Adu-Ţi aminte de cuvintele Tale, căci Tu, Doamne, ai zis „că gândul omului se pleacă spre cele rele din tinereţile lui” şi „omul deşertăciunii s-a asemănat”; şi că „zilele lui ca umbra trec”; şi că „nimeni nu este curat de întinăciune”; şi cum că „întru fărădelege m-am zămislit şi întru păcate m-a născut maica mea”. Iar de vei ţine seama de păcatele noastre, Doamne, cine va putea suferi? Pentru aceasta, mântuieşte-mă pe mine, nevrednicul robul Tău pentru mila Ta, iar nu pentru lucrurile mele. Că de vei milui pe cel drept, nu este nici un lucru minunat, ci pe mine mântuieşte-mă, pentru mila Ta; spre mine fă minunată mila Ta, Doamne; mie arată-mi milostivirea Ta, Stăpâne; spre mine, păcătosul, măreşte iubirea Ta de oameni şi arată spre mine Doamne, milele Tale cele din început, Cel ce mântuieşti pe cei drepţi şi miluieşti pe cei păcătoşi. Să nu biruiască răutatea mea bunătatea Ta, Doamne, nici să intri la judecată cu robul Tău.
Că de vei voi să te judeci cu mine, se va astupa gura mea neavând ce să grăiască, nici ce să răspundă. De aceea să nu intri la judecată cu robul Tău, nici să mă pedepseşti cu îngrozirea Ta, ci întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi şterge toate fărădelegile mele şi mă mântuieşte, Doamne, pentru mila ta. Să-mi urmeze mila Ta, Doamne, în toate zilele vieţii mele pe mine, cel ce rău m-am abătut de la Tine şi către păcat am alergat. Deci, numai aceasta cer: mântuieşte-mă pentru mila Ta. Mântuieşte-mă mai înainte de a ajunge la judecata cea de acolo sau mai vârtos adevărul să zic, la muncile cele de acolo, unde nu este mărturisire, nici pocăinţă. Că „în iad cine se va mărturisi Ţie?”. Pentru aceasta, mântuieşte-mă pentru nemăsurată mila Ta „că nu este în moarte cel ce te pomeneşte pe Tine”, nici în iad cel ce se mărturiseşte. Că acolo nu este pocăinţă, nici iertare pentru cei ce aici nu s-au mărturist, nici nu s-au pocăit. De aceea, mântuieşte-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, care mă mărturisesc Ţie şi mă pocăiesc. Şi nu pentru lucrurile mele, ci pentru mila Ta cea nemăsurată, căci Tu Doamne ai zis: „Căutaţi şi veţi afla”, „Bateţi şi vi se va deschide” şi „Oricâte veţi cere, crezând, veţi lua”. Pentru aceasta, Stăpâne, Iubitorule de oameni, mântuieşte-mă pentru mila Ta, ca şi întru mine să se slăvească numele Tău cel sfânt şi preaslăvit, Doamne Dumnezeul meu, Cel ce pentru mine te-ai făcut ca mine. Ca şi eu numărându-mă împreună cu toţi sfinţii, să Te slăvesc pe Tine Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu cel preabun şi de oameni iubitor, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
ApreciazăApreciază
Acum 10-20 de zile se tot vorbea despre impacarea turcilor cu rusii, ba mai mult: erdogan se duse la rusi. Azi era programata vizita lui Putin in Turcia. Surprinzator sau deloc, aceasta vizita afost amanata. Mai mult! Turcii au trimis acum vreo 2 sapt soli la Damasc.
De ce?
Doamne!
ApreciazăApreciază
Turcia va fi distrusa de Rusia, mai este un pic, cateva luni sau poate ani.
ApreciazăApreciază