Saccsiv – Weblog

Cum vorbesc GRECO – CATOLICII despre Sinodul de la FERRARA – FLORENTA (1438-1439) si Sfantul MARCU EUGENICUL al Efesului

Posted in Uncategorized by saccsiv on August 22, 2016

Sf.-Marcu-al-Efesului

Foto: http://www.aparatorul.md/sfantul-marcu-evghenicul-mitropolitul-efesului-facatorul-de-minuni/

Iata ce putem citi la http://www.bru.ro/istorie/cat-si-ort-capitolul-7/

Împăratul bizantin Manuil II (1391-1425) îi spune, pe patul de moarte, fiului şi moştenitorului său la tron, Ioan VIII Paleologul, în prezenţa generalului Phrantzes, care ne-a şi păstrat aceste cuvinte: „Fiul meu, noi, cunoscând bine sentimentele necredincioşilor (musulmani n.n.), ştim că ceea ce-i tulbură mai mult este spaima că vom ajunge vreodată la unire cu creştinii din Apus. Dacă această unire s-ar realiza, necredincioşii s-ar aştepta la toate relele pe care li le-ar face apusenii lucrând în favoarea noastră. De aceea, fii totodeauna cu gândul la un sinod de unire, pregăteşte-l mai ales când vrei să-i sperii pe necredincioşi, dar nu întreprinde nimic pentru a-L face să izbutească (sinodul) căci, aşa cum îi cunosc, ai noştri sunt incapabili de a ajunge la unire, la bună înţelegere, la pace şi armonie cu occidentalii. Mai mult, ei ar vrea ca aceia să adopte toate obiceiurile noastre vechi, ceea ce este cu neputinţă şi eu mă tem că între ei şi noi va urma o despărţire şi mai gravă”.107) Aceste cuvinte ale împăratului muribund s-au dovedit a fi cu adevărat profetice. Pe lângă toate încercările de unire, iniţiate atât din Răsărit cât şi din Apus, lipsa de sinceritate a celor mai mulţi dintre participanţii orientali, cu deosebire a grecilor, a fost totdeauna notorie şi, în loc de a ameliora şi atenua discrepanţa creată între cele două mari ramuri ale Bisericii creştine prin marea schismă de la 1054, a adâncit-o şi mai mult. Pentru orientali, unirea nu a fost o preocupare a Bisericii (ne referim cu deosebire la cei din Imperiul bizantin, la greci). Dacă au participat şi ei la diferitele întâlniri dintre Apus şi Răsărit şi la discuţiile pentru unire, au făcut-o mai mult din servilism faţă de cezar, autocratul fiind conducătorul de fapt al Bisericii orientale. Nu excludem, însă, excepţiile, fiindcă şi între greci s-au găsit oameni de bună credinţă care, o dată convinşi, au devenit apărători ai unificării, cu riscul propriei lor vieţi.

Înainte de sinodul de la Ferrara-Florenţa, până azi cel din urmă care a consfinţit unitatea celor două Biserici, unitate care a durat însă atât de puţin, istoria consemnează mai multe încercări de unificare, iniţiate fie din Apus, prin papalitate, fie din Răsărit, unde împăraţii vedeau în faţa unităţii bisericeşti singura posibilitate de salvare a imperiului ce pierdea teren, de la o zi la alta, în faţa ameninţării musulmane.

În 1078, la mai puţin de un sfert de veac de la schismă, papa Grigore al VII-lea a încercat să refacă legăturile păcii cu Bizanţul. Dar, străduinţele sale, ca şi ale împăratului bizantin Mihai VII Ducas Parapinakes (1071-1078), au fost spulberate, în urma detronării acestuia de către Nechifor Botaniates.108)

La 1098, Papa Urban al II-lea (1088-1099) a convocat un sinod unionist la Bari, dar tratativele n-au dus la nici un rezultat.109)

Pe vremea Papei Alexandru al III-lea (1159-1181), împăratul bizantin, Manuel Comnen (1143-1181), a propus unirea Bisericilor, cu condiţia ca papa să-l recunoască pe el de unic împărat al Apusului şi Răsăritului, cu înlăturareaa împăratului romano-german, creaţia papei Leon al III-lea (795-816), la anul 800, cu încoronarea lui Carol cel Mare. Pretenţia împăratului neputând fi acceptată de Roma, unirea a eşuat.

Vrednică de semnalat este trecerea la catolicism a împăratului româno-bulgar, Ioniţă Caloian (1197-1207), cu întregul său imperiu. Însă, cruciada a IV-a, condusă de Balduin de Flandra, precum şi asasinarea lui Ioniţă în 1207, au cauzat, nu după multă vreme, revenirea bulgaro-valahilor în sfera de influenţă a Bisericii răsăritene, când – la 1234 – Bizanţul a confirmat împăratului Asan al II-lea (1218-1241) aceeaşi autonomie bisericească, cu primat, ce o obţinuse şi Ioniţă de la papa Inocenţiu al III-lea.110)

Pe vremea papei Inocenţiu al IV-lea (1243-1254), după lungi şi laborioase tratative, era să se realizeze unirea în condiţiuni mulţumitoare pentru ambele părţi, dar moartea papei şi a împăratului Ioan Vatatzes (1222-1255), întâmplate aproape la aceeaşi dată, a făcut să se spulbere un frumos ideal.111)

Mult mai mult s-a aşteptat de la sinodul al XIV-lea ecumenic, ţinut la Lyon la 1274, pe vremea Papei Grigore al X-lea (1271-1276), la care, printre alţii, au participat doi titani ai Bisericii, Sf. Toma de Aquino şi Sf. Bonaventura. După dezbateri, orientalii, în frunte cu împăratul Mihai VIII Paleologul (1261-1282), au semnat unirea cu acceptarea dogmelorFilioquePurgatoriul şi primatul papal. De data aceasta cauza unionistă a fost susţinută, cu riscul propriei sale vieţi, de către patriarhul Ioan Beccos. Dar s-a năruit curând, mai ales din cauza surorii împăratului, călugăriţa Eudochia şi a călugărilor, care-i urau pe latini de moarte. Nu avem cunoştinţă ca la acest sinod să fi participat vreo delegaţie a Bisericii româneşti.

O altă încercare de a restabili unitatea Bisericii este cea a călugărului grec Varlaam de Seminara, originar din Calabria bizantină, călugăr la Constantinopol şi mare oponent al lui Grigore Palama şi al palamismului, devenit episcop de Cerace, în Calabria (1342-1348). Acesta, la 1339, a pledat cu multă căldură în faţa papei Benedict al XII-lea (1334-1342) şi a cardinalilor, la Avignon, marea cauză a unirii, cerând ajutor împotriva turcilor şi sinod ecumenic pentru a o discuta, dar Curia papală i-a respins cererea, nevoind a supune unei discuţii dogme considerate definitive.112)

Sinodul de la Constanţa – Konstantz (1414-1418) – azi în Elveţia, la frontiera cu Germania – e convocat de papa Ioan al XXIII-lea cu întreitul scop de a trata causa fidei – ereziile lui Wicliff şi Huss – causa unionis – eliminarea schismei occidentale şi a celei orientale – şi causa reformationis – reformele interne ale Bisericii. La acest sinod a fost trimisă, după întâlnirea de la Snyatin din 1415 dintre regele Poloniei Vladislau Jagello şi domnitorul Alexandru cel Bun al Moldovei, o solie formată din delegaţii a 18 oraşe româneşti, moldovene şi muntene, în frunte cu Grigore Ţamblac, mitropolitul Kievului. Delegat mirean a fost Chirilă.113) Dar, sinodul, ocupându-se mai mult de lichidarea schismei apusene, depunând ca nelegitim pe însuşi papa Ioan al XXIII-lea care l-a convocat, n-a ajuns la rezultatele scontate.

Până la reînceperea discuţiilor reluate, în zilele noastre, între Răsărit şi Apus, cel mai important sinod unionist, cu participarea masivă şi competentă a reprezentanţilor ambelor ramuri ale Bisericii creştine, catolică şi ortodoxă, rămâne cel de la Ferrara-Florenţa din anii 1438-1439.

Împăratul Manuel al II-lea şi ierarhia bizantină duseseră mai dinainte tratative cu Papa Martin al V-lea (1417-1431), în vederea reconcilierii celor două Biserici. Tratativele au fost continuate atât cu următorul papă, Eugen al IV-lea (1431-1447), cât şi cu sinodul din Basel, convocat de papa Martin al V-lea, pentru a realiza unirea cu Răsăritul, dar neterminat din cauza decesului papei. Unii dintre principii apuseni voiau ca unirea să se înfăptuiască prin sinodul de la Basel, fără concursul noului papă, Eugen al IV-lea, căruia-i erau ostili, ba chiar au ales un antipapă, pe Amedeo, duce de Savoia sub numele de Felix al V-lea. Dar, bizantinii, în frunte cu împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul, bine informaţi asupra stărilor din Apus, într-un sinod pregătitor ţinut în 1437 la Constantinopol, au hotărît să angajeze tratativele cu Papa Eugen al IV-lea, nu cu sinodul de la Basel. Papa s-a obligat să suporte toate cheltuielile de dus şi întors ale orientalilor şi întreţinerea întregii lor delegaţii pe timpul tratativelor, indiferent dacă acestea vor duce sau nu la unirea Bisericilor. Între delegaţii Bisericii răsăritene, în afară de împărat şi patriarhul Iosif II al Constantinopolului, au mai fost reprezentanţii celorlalte patriarhii orientale şi anume: patriarhul Alexandriei a fost reprezentat de Antonie, mitropolitul Heracleei şi de protosincelul constantinopolitan Grigore Mammas; patriarhul Antiohiei – de mitropoliţii Marcu Evghenikos al Efesului şi Izidor al Kievului, iar patriarhul Ierusalimului – de Dionisie de Sardes. Au mai fost şi mulţi mitropoliţi şi episcopi, printre care şi Damian, mitropolitul Moldovei, însoţit de vicarul său, protopopul Constantin. Din delegaţia Moldovei mai făceau parte boierul Neagoe şi alţi cinci însoţitori. Împreună cu restul demnitarilor bisericeşti şi mulţi călugări, Orientul a prezentat o delegaţie de 700 persoane.

Sinodul a început la Ferrara. Primele tratative s-au referit la probleme de protocol privitoare la aşezarea tronului imperial în biserică şi a celor două delegaţii, la care împăratul ţinea atât de mult. Deschiderea festivă a avut loc în catedrala „Sfântul Gheorghe” la 8 aprilie 1438. Patriarhul Iosif, fiind bolnav, n-a participat la deschidere, dar a trimis o gramatăredactată în greacă şi latină, prin care aproba participarea ierarhilor săi la sinodul pe care-l recunoaşte ecumenic. După gramată s-a citit în două limbi bula papei de convocare şi deschidere a sinodului. Lucrările au demarat greu, numai după ce împăratul a îngăduit delegaţiei orientale să abordeze, mai întâi neoficial, privat, discuţiile asupra Purgatoriului şi primatului sau rolului papei în guvernarea Bisericii. Discuţiile iniţiale s-au purtat într-o comisie compusă din câte zece greci şi zece latini. Dintre greci, cei mai importanţi au fost Marcu Evghenikos, mitropolitul Efesului, neînduplecat inamic al unirii, Visarion, mitropolitul Niceei, devenit după tratative fervent adept al unirii şi Silvestru Syropulos, arhidiacon şi mare ecleziarh, care ne-a lăsat în Memoriile sale un istoric al tratativelor. Purtătorii de cuvânt ai delegaţiei orientale au fost şi ei stabiliţi de împărat, numai din Marcu al Efesului şi Visarion al Niceei. Dintre latini menţionăm pe cardinalul Giuliano Cesarini şi Capranica, Andrei Chrysoberges, arhiepiscop latin de Rodos, dominican, Ioan Torquemada, dominican şi el, şi Ambrosio Traversari, superiorul general al Camaldulenzilor. Din discuţiile purtate s-a putut constata de la început că, cu puţine excepţii, reprezentanţii Bisericii bizantine, departe de a fi fost stăpâniţi de spiritul înţelegerii şi de dorul împăcării frăţeşti, au venit la sinod roşi de ranchiune şi prejudecăţi atavice, mai mult la cererea bazileului. Ei s-au născut, au crescut, au trăit şi au venit dintr-o lume în care atmosfera era foarte încărcată împotriva latinilor, „unde clerul în subordine atâţa mulţimile împotriva Romei celei vechi, ţinându-le în febră continuă şi favorizând această atmosferă de demenţă colectivă, care a contribuit şi ea la descompunerea generală”.114) Influenţat de o asemenea atmosferă a dialogat cu Apusul mitropolitul Efesului. Discuţiile de la Ferrara despre Purgatoriu, purtate o lună şi jumătate, n-au dus la nici un rezultat.

În vara anului 1438 s-a produs printre delegaţii orientali o agitaţie şi o nemulţumire, înfricoşându-se cu deosebire de ciuma ce bântuia la Ferrara şi care a făcut ravagii mai ales în delegaţia rusă, sosită la 15 august 1438 în frunte cu Izidor, mitropolitul Kievului (circa 100 de persoane). Datorită acestui flagel, precum şi faptului că cei mai mulţi dintre principii şi suveranii sinodului de la Basel, aşteptaţi de împărat pentru a trata şi cu ei problema ajutoarelor împotriva turcilor, s-au întors către sinodul de la Ferrara şi papa Eugeniu al IV-lea, grecii au cerut împăratului să aprobe începutul oficial al discuţiilor teologice, pentru a depăşi caracterul privat de până atunci. S-a convenit să se ţină trei şedinţe publice pe săptămână, în sala mare a palatului ducal, unde îşi avea papa reşedinţa. Pentru orientali, purtătorii de cuvânt au rămas în continuare aceiaşi: Marcu Evghenikos al Efesului şi Visarion al Niceei. Delegaţia Romei a fost condusă de cardinalul Cesarini. A urmat la discuţie Filioque, atât ca dogmă, purcederea Sfântului Spirit şi de la Fiul, cât şi adaosulFilioque, la simbolul credinţei. După patrusprezece şedinţe ţinute la Ferrara asupra adausului Filioque, unii dintre delegaţii greci au rămas impresionaţi de argumentarea latinilor şi clătinaţi în convingerea lor tradiţională. Între aceştia, cei dintâi au fost: Visarion al Niceei, Izidor al Kievului şi chiar Gheorghe Scholarios, viitor patriarh (sub turci); acesta, însă, şi-a schimbat mai târziu convingerea, din mândrie şi interes, supărat că n-a fost şi el promovat cardinal cum fuseseră cei dintâi doi. Marcu din Efes a rămas exponentul permanent al opozanţilor. La 10 ianuarie 1439, în şedinţa publică ţinută în catedrala „Sfântu Gheorghe” din Ferrara, s-a citit decretul papei pentru transferarea sinodului la Florenţa. Aici au continuat discuţiile. Asupra purcederii Sfântului Duh s-au purtat – ca de altfel în toate problemele – discuţii foarte aprinse pro şi contra. În şedinţa a şasea, după un lung dialog între Marcu din Efes şi Ioan de Montenero, superiorul provincial al dominicanilor din Lombardia, unul dintre delegaţii latini, acesta a încheiat cu următoarea declaraţie: „D-voastră, grecii, se pare că aveţi frică să primiţi învăţătura noastră, fiindcă credeţi că noi atribuim două cauze Sfântului Duh. Să nu vă fie teamă de aceasta. Biserica romană n-a greşit niciodată (în credinţă) şi nu greşeşte nici acum. Duhul Sfânt n-are decât o singură cauză. Tatăl este începutul Fiului şi al Duhului Sfânt, dar Fiul, având aceeaşi natură cu Tatăl, din cauza acestei naturi comune contribuie şi el la purcederea Duhului Sfânt, dar formează împreună cu Tatăl un singur principiu, o singură cauză a purcederii lui. Duhul Sfânt, deci, nu are două cauze ci numai una”.115) Această declaraţie care a produs o mare uşurare între greci a fost reluată, susţinută şi dezvoltată în şedinţa următoare, de către acelaşi reprezentant apusean, cu argumente din Sfânta Scriptură şi din Sfinţii Părinţi răsăriteni şi apuseni, dând o replică argumentelor lui Marcu din Efes, care, din păcate, nu a mai participat la această şedinţă, nici el şi nici Anton al Heracleei, alt adversar înverşunat al latinilor şi al unităţii Bisericii, fiind opriţi de împărat pentru a nu se mai lungi discuţiile. În schimb, asupra argumentelor expuse şi a discuţiilor purtate, ne-au rămas aprecierile celor doi reprezentanţi de seamă ai grecilor, Visarion al Niceei şi Gheorghe Scholarios. Visarion conchide: „Latinii au produs nu numai texte ale Părinţilor apuseni, ci o sumedenie din Părinţii noştri răsăriteni, la care noi nu aveam nimic de răspuns decât că sunt alterate, falsificate de ei. Ei au produs pe Epifanie al nostru, care în mai multe rânduri a spus că Spiritul iese de la Tatăl şi de la Fiul. Textele sunt false, am răspuns. Ei ne-au citat textele lui Vasile către Eunomie, noi am răspuns: interpolate. Ei au adus mărturii pe Părinţii apuseni, noi, ca răspuns, aveam numai: falsificări. După mai multe zile de reflexii şi consfătuiri, noi nu găseam ce să le răspundem… cărţi sau Părinţi care să fie în contrazicere cu ce spuneau ei (latinii) nu puteam produce, nu ne rămânea decât să tăcem”.116) Iată şi un fragment din cuvântul lui Gheorghe Scholarios, ţinut grecilor la Florenţa, despre nevoia de a salva Constantinopolul:„Latinii au combătut minunat pentru credinţa lor. Ei au adus mărturia celor şase Părinţi comuni ai Bisericii, dintre cei mai învăţaţi şi mai sfinţi, cărora nimeni în lume nu li s-ar putea opune… Aceştia, în esenţă, spun acelaşi lucru, dacă li se consideră cuvintele cu spirit de adevăr şi de înţelepciune… Tot ce spuneau ei(latinii) era drept şi ca izvorît din Scriptură şi din Sfinţii Părinţi. Din partea noastră nu li s-a obiectat nimic la ce ei să nu fi răspuns cu înţelepciune, mărinimie şi adevăr; nici un sfânt nu li se opune în mod evident… Cine ar putea spune că latinii vreau să distrugă credinţa şi să corupă teologia Sfintei Treimi propusă de Sfinţii Părinţi? Ar fi ridicol a susţine aşa ceva”.117) Marcu din Efes, însă, a rămas neclintit: „Cuvintele Părinţilor latini şi ale marilor învăţători occidentali, care spun că Fiul e cauza Spiritului Sfânt, nu le voi recunoaşte niciodată, căci ele n-au fost traduse în limba noastră, nici n-au fost aprobate de sinoadele ecumenice; eu nu le admit şi presupun că ele sunt falsificate şi interpolate”118) (sublinierile ne aparţin).

Discursurile lui Visarion al Niceei şi Gheorghe Scholarios, susţinuţi de Dorotei al Mitylenei, Izidor al Kievului şi alţii, au răzbit rezistenţa multor delegaţi orientali, determinându-i să adere la părerea latinilor, cea a Sfinţilor Părinţi latini şi greci, veneraţi de întreaga Biserică. Numai inimile lui Marcu din Efes şi Anton al Heracleei au rămas de piatră.

Discuţiile privitoare la celelalte puncte de dezbinare s-au purtat, la fel, pe muchie de cuţit. Astfel, au fost reluate discuţiile privitoare la Purgatoriuadausul Filioque la simbolul credinţei, la materia Euharistiei şi la epicleză. Până la sfârşit, grecii au recunoscut existenţa Purgatoriului ca loc intermediar, unde sufletele se curăţesc înainte de a fi primite în Rai, fără să precizeze dacă acolo suferă chinuri prin foc. Cu privire la adausul la simbolul credinţei a lui Filioque, deşi au admis dogma de purcedere a Duhului Sfânt şi de la Fiul, nu vor admite niciodată ca acest adaus să fie introdus în simbol. Recunosc, însă, că Biserica romană a avut motive speciale pentru adausul Filioque, cauzate de unele erezii ivite în Apus. Ca materie a Euharistiei s-au declarat că atât pâinea dospită, cât şi azima sunt materii valide, dar au cerut şi s-au hotărît să-şi urmeze fiecare tradiţia de până acum. La epicleză n-au voit sub nici o formă să cedeze, dar latinii au dovedit că, până la Sfântul Vasile cel Mare, liturghiile apostolice şi ale Sfinţilor Părinţi s-au făcut fără epicleză. Dar, în sfârşit, s-a hotărît şi latinii s-au mulţumit cu o declaraţie solemnă, care să o facă grecii înainte de semnarea decretului final de unire şi să confirme astfel că, pentru prefacerea pâinii şi a vinului, sunt suficiente cuvintele Domnului: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu…” şi „Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu…”

După dezbateri furtunoase privitoare la primatul papal, în concluzie orientalii – grecii – au recunoscut în papa peSupremul Pontif, Vicar al lui Hristos, păstorul şi învăţătorul întregii turme a lui Hristos, care conduce şi guvernează Biserica lui Dumnezeu, însă fără a prejudicia privilegiile şi drepturile patriarhilor orientali a căror serie s-a stabilit astfel: al Constantinopolei al doilea, după papa, apoi al Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului. Din păcate, patriarhul Iosif al Constantinopolei, bolnav pe tot timpul tratativelor, la 10 iunie 1439 a încetat din viaţă, cu o lună înainte de închiderea sinodului, în comuniune cu Biserica Romei, unul dintre sincerii susţinători ai unirii. A fost înhumat în biserica „Santa Maria Novella” din Florenţa.

Sinodul a luat sfârşit fără învingători şi fără învinşi. DECRETUL DE UNIRE din 6 iulie 1439 a consemnat acest atât de important act, care rămâne mărturie istorică şi dovada de netăgăduit că au existat oameni de bine în ambele Biserici, care s-au străduit să traducă în viaţă dorinţa Mântuitorului de a se realiza „o turmă şi un păstor”.

Textul decretului a fost scris pe un pergament, în două coloane, la stânga în limba latină şi la dreapta în limba greacă. Sub textul latin a semnat papa, cardinalii şi întreaga delegaţie apuseană, în total 115 semnături ale latinilor. Sub textul grecesc a semnat împăratul: „Eu în Hristos Domnul, credinciosul împărat şi singurul domnitor al romanilor, Paleologul am subscris”, urmat de reprezentanţii celor patru patriarhate orientale, Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim, arhiepiscopi, episcopi şi prelaţi inferiori. În locul al 13-lea după împărat a semnat, în limba greacă,„Smeritul mitropolit al Moldovlahiei şi reprezentant al celui de Sebaste, DAMIAN, mulţumit am subscris”. În locul al 12-lea, între neepiscopi, a semnat, tot în limba greacă, „Protopopul CONSTANTIN şi vicar al celui de Moldovlahia, am subscris”.

Pe tot timpul cât delegaţia orientală ducea tratative cu Apusul, acasă nu înceta propaganda şi instigaţia antiunionistă, susţinută, îndeosebi, de călugării greci, care antrenau întreaga masă de credincioşi împotriva unirii. Fratele mitropolitului Marcu din Efes, Ioan, plecat de la Florenţa înainte cu şase luni de încheierea lucrărilor sinodului, a răspândit la Constantinopol tot felul de ştiri alarmante. La întoarcerea spre casă, delegaţia orientală s-a oprit pe drum la Corfu, Methone şi Euboea, unde ierarhii greci au celebrat împreună cu latinii, fapt care a produs un mare scandal şi indignare între grecii localnici. Marcu din Efes şi Anton al Heracleei n-au stat nici ei cu mâinile în sân. Au boicotat pe noul patriarh Mitrofan II, ales la 2 mai 1440, în locul lui Iosif II, decedat la Florenţa. Enciclicei unioniste a noului patriarh îi răspunde Marcu din Efes printr-o contra-enciclică de mare influenţă asupra credincioşilor de rând şi a mulţimii de călugări, inculţi, habotnici şi infestaţi până la saturaţie de ură antilatină. Nici Gheorghe Scholarios şi nici cel de-al doilea patriarh unionist, Grigore Mammas, cu toate argumentele folosite, n-au reuşit să combată propaganda antiunionistă a lui Marcu din Efes, care considera şi pleda despre sine ca despre o victimă şi martir al adevărului. Încep să se lepede de unire şi unii dintre cei care au semnat-o la Florenţa, iar patriarhii Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului, într-un sinod ţinut la Ierusalim la 1 aprilie 1443, condamnă şi ei unirea. Dar, cea mai crâncenă lovitură – deşi indirectă împotriva unirii – a fost înfrângerea creştinilor în 1444, la Varna, în faţa otomanilor, armatele creştine fiind conduse de românii Ioan Huniade şi Vlad Dracul, iar la 1448, a doua înfrângere a lui Ioan Huniade i-a produs împăratului Ioan VIII Paleologul o aşa mare supărare şi disperare că s-a stins din viaţă. A fost aşezat în mormânt fără slujbă religioasă, în gropniţa imperială a mănăstirii Pantocrator din Constantinopol. În 1445 s-a lepădat de unire şi Gheorghe Scholarios, călugărit sub numele Ghenadie, supărat pe papa că nu l-a făcut şi pe el cardinal. El va fi întâiul patriarh constantinopolitan sub turci, dar cu preţul unei ruşinoase trădări. Izidor, mitropolitul Kievului, plecat din Florenţa, după sinod, spre patrie, ca legat apostolic pentru Lituania, Rusia şi Polonia, mergând la Moscova cu un mesaj al papei pentru ducele Vasile, a fost arestat şi abia a scăpat prin evadare şi s-a refugiat la Roma, unde papa l-a răsplatit cu pălăria de cardinal. „Aşa s-a năruit o operă clădită cu multă trudă, sacrificiu şi iubire de Biserică din cauza secularei uri şi antipatii a grecilor contra latinilor…”119)

În Moldova se crease de mult timp o situaţie favorabilă răspândirii catolicismului. Înmulţirea credincioşilor catolici şi adeziunea unor personalităţi de seamă la catolicism, ca Laţcu Vodă, ca şi preţuirea Bisericii Romei din partea altor voievozi, ca Muşatinii şi Alexandru cel Bun, au creat condiţii favorabile apariţiei şi menţinerii timp îndelungat a episcopiilor catolice de la Milcovia, Siret şi Baia. O atmosferă pro-catolică o probează, în continuare, în Moldova,scrisorile papei Eugen al IV-lea, adresate în 1436 mitropolitului Grigore, apoi participarea delegaţiei la sinodul unionist de la Ferrara-Florenţa, precum şi păstrarea oficială, în Moldova, a unirii după sinod.

Cele două scrisori adresate de papa lui Grigore, „mitropolitul Moldovlahiei”, sunt datate din 10 şi 11 martie 1436. Din ele este greu a fixa cu precizie data convertirii lui Grigore la Catolicism, căci întâia din scrisorile citate zice numai „în vremurile din urmă”retroactis temporibus, iar în a doua, „nu de mult”, novissime; papa acordă mitropolitului puterile cele mai întinse pentru a uni cu Biserica romană pe „valahi, bulgari şi moldovlahi”Valachos, Bulgaros et Moldovlachos care se găsesc în Ungaria şi la hotarele regatului. În acelaşi timp îi dă un salv-conduct spre a se putea duce liber în mai multe părţi ale lumii pentru a răspândi credinţa catolică… Grigore dispare din istorie în 1436 sau 1437 şi lasă urmaşului său, Damian, menirea să facă pregătirile mai apropiate pentru participarea la soborul de la Ferrara-Florenţa”.120) Despre mitropolitul Damian trebuie să reţinem că, la Florenţa, a semnat decretul de unire al sinodului, adăugând după nume: „mulţumit am semnat”. Am revenit asupra acestui post scriptum la semnătura mitropolitului Damian, fiindcă unii afirmă că ar fi semnat silit, fie de papa, fie de împărat, afirmaţie inexactă împotriva căreia pledează activitatea mitropolitului Moldovei de după sinod. Întors acasă a rămas în comuniune cu Roma până la sfârşitul vieţii. Semnătura lui Damian de pe hotărîrile sinodului din Constantinopol din 1450, care a respins unirea, semnătură ce ar fi fost depusă prin delegat – prin mijlocirea lui Macarie, episcopul Nicomediei – nu poate fi socotită ca probă concludentă, atâta timp cât actele numitului sinod sunt declarate de mulţi istorici false, impostură ulterioară în sprijinul anulării unirii.121) Foarte probabil că Damian murise înainte de 1450, prin 1446-1447. Este sigur că el a fost urmat în scaunul mitropolitan de la Suceava de către un alt mitropolit unionist, pe nume Ioachim. Dar, cum Ioachim este transferat de împăratul Ioan VIII Paleologul, la 15 noiembrie 1447, de la Agatopole (azi Athopol în Bulgaria) la mitropolia Moldovei, putem conchide că la acea dată Damian era mort şi, deci, semnătura lui pe actele sinodului separatist din 1450 de la Constantinopol, prin pretinsa delegaţie, e lipsită de orice valoare.

Din păcate, pe timpul arhipăstoririi mitropolitului Ioachim, în urma fricţiunilor politice pentru ocuparea tronului Moldovei, problema religioasă fiind strâns legată de cea politică, biruind de data aceasta şi aici fracţiunea separatistă, Ioachim a trebuit să părăsească Moldova, căutând adăpost în Polonia, după cum reiese din cele două scrisori date din Cracovia şi datate doar „Sandomir 16 aprilie” fără a se menţiona anul, atribuite numitului cardinal Zbigniev Olesnicki, episcop de Cracovia (-1455) şi adresate una papei şi alta Consistoriului cardinalilor din care rezultă că „kir Ioachim, episcop de Suceava în Moldova, fiind gonit din scaunul său împreună cu cei care, urmând învăţăturilor sale, mărturisesc aceeaşi normă a credinţei adevărate… el a încercat cu bărbăţie să aducă popoarele încredinţate orânduirii sale pe cărările ortodoxiei catolice, asigurându-le că pentru dânsele e nevoie de mântuire, de a rămâne credincioase unirii încheiate în soborul ecumenic de la Florenţa între Bisericile latină şi greacă şi că trebuie să recunoască de tribunal unic pe cel al succesorului lui Petru, care este în acelaşi timp şi vicarul lui Isus Hristos”.122) În confirmarea pastoraţiei mitropolitului Ioachim la Suceava vorbesc şi scrierile rămase de la el: Enciclica scrisă în limba greacă, adresată „creştinilor unde s-ar afla, ierarhi, ieromonahi, egumeni, călugări, preoţi şi tot blagoslovitul norod al Domnului”, semnată de mitropolitul Moldovlahiei Ioachim„prin care îndemna pe toţi să primească şi să ajute cu dragoste creştinească pe cei fugiţi din Constantinopol, în urma căderii acestuia sub turci (29 mai 1453)” şi un „canon la preacinstita adormire a Maicii Domnului cu însemnarea că este facerea smeritului mitropolit al Moldovlahiei Ioachim”.123)

Atât timp cât unioniştii s-au menţinut la Constantinopol, s-au menţinut şi în Moldova. Nu mult după depunerea şi alungarea patriarhului Grigore Mammas, urmând şi căderea Constantinopolului sub turci, a fost silit şi mitropolitul Ioachim să plece. A fost urmat de Teoctist, bulgar de neam, fost diacon al fanaticului Marcu din Efes, recomandat de Ohrida, îndoctrinat până în măduva oaselor de fobia antilatină. A venit în Moldova cu preoţi slavoni şi cu hotărîrea de a îngropa ultimele elemente de cultură romană, grafia latină, care a răzbit în unele locuri în lupta cu cirilicele introduse de slavo-bulgari în Biserică şi în cultura românească. Despre el spune Dimitrie Cantemir că, realizând timpul definitiv al slavonismului „prin acest zel prea mare şi fără timp, el s-a făcut primul urzitor al barbariei în care geme astăzi Moldova”.124) Cu toate acestea, până azi, adeziunea Bisericii româneşti din Moldova la hotărîrile sinodului unionist de la Florenţa, confirmată prin semnăturile mitropolitului Damian şi a vicarului său, protopopul Constantin, nu a fost revocată de vreun sinod local al Bisericii moldovene. Încercările unor istorici de a crea un asemenea sinod nu pot fi luate în considerare.

   Comentariu saccsiv:

Am postat acest material pentru a se observa cum ei binelui ii spun rau iar raului ii spun bine, dar mai ales pentru a se observa ura lor impotriva separatistilor si mai ales impotriva Sfantului Marcu Eugenicul al Efesului.

 

30 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Vasile said, on August 22, 2016 at 8:35 pm

    Greco-catolicii sunt mai inversunati impotriva ortodoxiei decat romano-catolicii. Romano-catolicii (din Occident) asa s-au nascut, este traditia lor de 1000 de ani, pe cand greco-catolicii s-au rupt de Biserica ortodoxa, au tradat-o de fapt, si acum s-au intors impotriva ei cand pana la 1700 erau si ei ortodocsi. In general, a fi roman = a fi ortodox.
    As fi curios cati greco-catolici sunt in Romania ? o cifra ceva.
    Este drept ca au suferit mult in inchisorile comuniste. Dar asta nu e o scuza pentru dusmania pe care o au fata de Ortodoxie.
    Mai remarcati in paralel si aerele de superioritate pe care le au ardelenii fata de regateni („mitici”) si dispretul pentru tot ce inseamna Balcani (deci inclusiv fata de Imperiul Bizantin).

    Apreciat de 2 persoane

    • isa said, on August 23, 2016 at 10:07 am

      Te rog sa nu te superi, dar nu cred ca e bine sa generalizezi. Am fost anul trecut in zona Ardealului, la Tebea și in Apuseni pe Valea Ariesului si românii de acolo sunt ortodocși. Si îți pot spune cu mâna pe inimă că de mult nu am mai întâlnit așa oameni. Să nu te cunoască, dar să te cheme la ei acasă la prânz … Sa lase de cu seara banii la poarta pentru cand trece dimineata masina de paine … Sa stea cu poarta descuiata … Duminica, se îmbracă toți frumos și se duc, ordonați, la biserică. Sa-mi fie cu iertare, dar nu am văzut acest lucru în sudul țării. De fapt, cred ca în partea de sud a țării, destrăbălarea este la cote maxime – începând cu stațiunea-bordel Mamaia și terminînd cu capitala desfrâului (inclusiv moral) București.
      Putini mai sunt greco-catolici, as zice ca mai mult prin zona Clujului si in nord-vest, pentru ca multi au trecut la ortodoxie prin anii ’40-’50.
      pentru date statistice, vezi aici: http://www.zf.ro/eveniment/recensamant-date-definitive-86-5-ortodocsi-4-6-romano-catolici-3-2-reformati-0-2-atei-11083429
      si aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Rom%C3%A2n%C4%83_Unit%C4%83_cu_Roma,_Greco-Catolic%C4%83.
      Din articolul ZF rezulta un total de 150895 greco-catolici. Insa pagina de wikipedia, fara precizarea numarului total al greco-catolicilor, lasa impresia ca ar fi un fenomen de amploare. In realitate, nu este. Dar este foarte vocal.

      Apreciază

    • Ioan said, on August 23, 2016 at 11:09 am

      Am ajuns sa prezentam minciunile popilor uniti?

      Silvestru Augustin Prunduş Clemente Plaianu sunt eretici. Iar ceea ce au afirmat ei aici:

      „În 1445 s-a lepădat de unire şi Gheorghe Scholarios, călugărit sub numele Ghenadie, supărat pe papa că nu l-a făcut şi pe el cardinal.”

      E o mare minciuna!

      Care e sursa acestei informatii? Izvoarele papistase.

      Sfantul Gheorghe Scholarul a plecat de la acel „sinod” mai devreme si nu a semnat niciodata actul de unire (horos) de la Ferrara-Florenta.

      Nu e bine sa citim carti eretice. Si porunca a saptea a Bisericii spune aceasta.

      Apreciază

      • saccsiv said, on August 23, 2016 at 11:30 am

        Ioan

        Tu cu cine te certi?

        Apreciază

      • Ioan said, on August 23, 2016 at 12:17 pm

        Unii frati mai slabi pot ajunge sa creada ce e scris in acea carte.

        Sfintii Parinti se scarbeau sa citeasca carti eretice si cu mare greutate le citeau pentru a le combate spre folosul norodului ortodox.

        Nu e bine sa incalcam porunca a saptea a Bisericii. Cel care crede ca poate sta drept sa ia aminte sa nu cada.

        Fiecare carte e scrisa intr-un anume duh. Iar daca citim cartile eretice exista posibilitatea sa intram in legatura cu acele duhuri necurate.

        Nu ar trebui sa ne intereseze ce spun ereticii despre Sfintii nostri. Ei spun soaptele demonilor.

        Demonii trebuie ascultati?

        Sfantul Ignatie Briancianinov spune:

        „Iarăși îti aduc, fiu credincios al Bisericii de Răsărit, cuvânt de sfat nemincinos și bun. Acest cuvânt nu e al meu: este cuvântul Sfinților Părinți. De la ei vin toate sfaturile mele.

        Păzește-ți mintea și inima de învățătura mincinoasă.

        Nu vorbi despre creștinism cu oameni molipsiți de învățături mincinoase; nu citi cărți despre creștinism scrise de dascăli mincinoși.

        Adevărul se află în tovărășia Duhului Sfânt: El este Duhul Adevărului. Minciuna o însoțește și o ajută duhul diavolului, care este minciună și părintele minciunii.

        Cel ce citește cărțile dascălilor mincinoși intră negreșit în părtășie cu duhul viclean și întunecat al minciunii.

        Lucrul acesta să nu ți se pară ciudat și de necrezut: așa spun răspicat luminătorii Bisericii, Sfinții Părinți.

        […]

        Nu-ți este îngăduit să citești alte cărti despre religie decât cele scrise de către Sfinții Părinți ai Bisericii Sobornicești a Răsăritului. Acest lucru îl cere Biserica de Răsărit de la fii săi.

        Iar dacă gândești altfel și socoți porunca Bisericii mai puțin întemeiată decât socotința ta și a celorlalți de un cuget cu tine, atunci nu mai ești fiu al Bisericii, ci judecător al ei.

        Mă numești mărginit, neluminat îndeajuns, rigorist? Lasă-mă în mărginirea și în celelalte neajunsuri ale mele: voiesc mai bine a rămâne, cu toate aceste neajunsuri, fiu al Bisericii de Răsărit, decât ca, având toate părutele calități, să mă fac mai deștept decât ea și, ca atare, să-mi îngădui a nu-i da ascultare și a mă despărți de ea. Adevăraților fii ai Bisericii de Răsărit le va face plăcere glasul meu. Aceștia știu că cel care voiește a primi înțelepciunea cerească trebuie să lepede înțelepciunea sa pământească, oricât de mare ar fi ea, să o lase deoparte, să o taie, s-o recunoască drept nebunie, așa cum este ea de fapt. (I Cor. III, 19).

        Înțelepciunea pământească este vrăjmașie împotriva lui Dumnezeu: ea legii lui Dumnezeu nu se supune și nici nu poate. (Rom. VIII, 7).

        Dintru început aceasta este firea ei; așa va și rămâne până ce va lua sfârșit, când pământul si lucrurile de pe dânsul, iar dimpreună cu ele și înțelepciunea pământească, vor arde (II Pt. III, 10).

        Sfânta Biserică îngăduie citirea cărților eretice numai acelor mădulare ale sale care au mintea și simțirile inimii vindecate și luminate de Sfântul Duh, care pot deosebi întotdeauna între adevăratul bine și răul ce se preface a fi bine și se ascunde sub chipul adevărului.

        Marii bine plăcuți ai lui Dumnezeu, care au cunoscut neputința cea de obște a tuturor oamenilor, s-au înfricoșat de otrava eresului și a minciunii. Ca atare, ei au fugit cu toată râvna de împreună vorbirile cu oamenii molipsiți de învățăturile cele mincinoase și de citirea cărților eretice.”

        https://ru.scribd.com/doc/303940852/Sfantul-Ignatie-Briancianinov-Despre-pazirea-de-cartile-care-cuprind-invataturi-mincinoase

        Apreciază

      • saccsiv said, on August 23, 2016 at 1:47 pm

        Ioan

        N-au cum sa creada ce scriu catolicii.
        Titlul e foarte clar.
        Ba ne intereseaza foarte mult ce spun ereticii despre Sfintii nostri, in aceste vremuri ecumeniste. Ca vine hiena ecumenista cu masca evlavioasa pe chip si ii spune serpeste incepatorului la ureche: “Si neoprotestantii sunt biserica. Cu b mic dar tot biserica”. Dar daca incepatorul stie deja ca neoprotestantii hulesc pe Maica Domnului, nu primeste. Sau ii spune incepatorului ca catolicii sunt fratii nostri, al doilea plaman, bla bla bla. Dar daca incepatorul stie ce zic ei despre Sfantul Marcu, iar nu cade in capcana.
        Sfantul Ignatie Briancianinov are dreptate, dar nu e cazul aici.

        Apreciază

  2. dante said, on August 22, 2016 at 9:28 pm

    De fapt greco-catolicii nici ei nu stiu ce sint, ortodocsi sau catolici, oameni fara radacini si in afara Adevarlui. Sint de fapt o strutocamila bagata pe gitul romanilor de catre generalul Bucov cu tunurile, atit si nimic mai mult. Acuma ca ei se complac in aceste erezii nu e greu de inteles si cum se spune „interesul poarta fesul” este valabil si pentru niste oameni ai Bisericii, care de frica pamintesca au tradat pe Hristos. Este interesant cum acesti oameni „evlaviosi” nu amintesc in comentariul lor nici pe Mihai Viteazul nici pe Stefan cel Mare, ori pe Brincoveanu, dar probabil ca au fost neinsemnati in marturisirea dreptei credinte si de aceea au fost omisi.
    Un alt fapt interesant este acela ca, intotdeauna initiativa de unificare a apartinut latinilor, acestia dorind furibund sa ni se faca noua ortodocsilor binele cu forta.
    Incepind cu apostatul Athenagora ortodoxia a mai primit o palma din partea celui care ar fi trebuit s-o apere, asa e cind pui lupi sa pazeasca turma, insa pastorul ortodoxiei este si va ramine in veci Hristos cel biruitor si nu vremelnicul loctiitor papa.
    Si ca o concluzie pentru acesti infumurati papistasi: Lumina Sfinta vine la ortodocsi, iara aghesma noastra nu se strica, fata de cea a catolicilor….

    Doamne ajuta!!

    Apreciat de 1 persoană

  3. documenteortodoxe said, on August 22, 2016 at 10:07 pm

    Doua lucruri mi se par nu numai suspecte dar gresite total, cred ca falsificate..
    1.. La epicleză n-au voit sub nici o formă să cedeze, dar latinii au dovedit că, până la Sfântul Vasile cel Mare, liturghiile apostolice şi ale Sfinţilor Părinţi s-au făcut fără epicleză.
    „Dar, în sfârşit, s-a hotărît şi latinii s-au mulţumit cu o declaraţie solemnă, care să o facă grecii înainte de semnarea decretului final de unire şi să confirme astfel că, pentru prefacerea pâinii şi a vinului, sunt suficiente cuvintele Domnului: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu…” şi „Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu…”

    FALS TOTAL
    1. In Anaforaua greaca a Ev.Marcu, reprezentanta a tipului Alexandrin, EXISTA EPICLEZA, de fapt doua parti de epicleza, la fel si in „Anaforaua Sf.Iacov, fratele Domnului”, care reprezinta tipul antiohian avem EPICLEZA.
    „si ridicandu-se spune catre sine insusi: trimite, Stapane, Insusi Preasfantul Tau Duh PESTE NOI SI PESTE ACESTE SFINTE DARURI CE STAU INAINTE, ca prin sfanta, buna si slavita Lui venire sa vina si sfinteasca prin aceasta Sfantul Trup al lui Hristos(poporul zice Amin), iar paharul acesta scumpul Sange al lui Hristos, ca sa fie pt. toti cei ce se vor impartasi din ele spre iertarea pacatelor si spre viata vesnica….”
    Sf.Vasile cel Mare doar statueaza ceea ce a primit din anaforalele vechi. Liturghiile primare apostolice aveau EPICLEZA, de fapt, una rostita ad hoc de episcop, care mai tarziu s-a pastrat in cultul Bisericii ca o formula generala, DAR AVEAU EPICLEZA.
    Ca ex, pana si la coptii de azi gasim epicleza in vechile lor liturghii.
    LATINII SUNT MINICINOSI IN PRIVINTA ACEASTA!

    2.”Pe vremea papei Inocenţiu al IV-lea (1243-1254), după lungi şi laborioase tratative, era să se realizeze unirea în condiţiuni mulţumitoare pentru ambele părţi, dar moartea papei şi a împăratului Ioan Vatatzes (1222-1255), întâmplate aproape la aceeaşi dată, a făcut să se spulbere un frumos ideal.111)

    Apoi, Ioan al II-a Dukkas, Vatatzes nu este acel imparat bizantin care pt. credinta lui curat ortodoxa, Dumnezeu il pastreaza pana la razboiul cel mare, unde profetiile spun ca va fi imparatul C-nopolului recucerit?
    L-au compromis si pe acesta?
    MINCIUNA SFRUNTATA!
    VEDETI CUM LATINII SUNT MINCINOSI?
    PE BUNA DREPTATE II ACUZA SF.MARCU AL EFESULUI CA FALSIFICA ACTE SI SI ISTORIE.
    Fereste-ne Doamne de vicleniile apusenilor eretici!

    Apreciat de 1 persoană

  4. nikodim said, on August 22, 2016 at 10:13 pm

    Otrava sufleteasca scuipata de viperele iezuite din serparia scolii ardelene, dezbinatoare de neam si dezradacinatoare de constiinta de neam… Oare cati iezuiti al’de mitropolitul-iuda Damian semnatar „cu multumire” al tradarii de la 1439, se prasesc si se ingrasa in scaune episcopale si prin seminarii ortodoxe, punand la cale si sustinand cu aceeasi „smerenie” sinoade reformaroare a-la Creta si dezbinand Biserica?

    Apreciat de 1 persoană

  5. Andrei Creacico said, on August 22, 2016 at 10:26 pm

    Pedeapsă capitală: noi afurisiri în Patriarhia Moscovei pentru poziţii anti-ecumeniste:
    http://lumea-ortodoxa.ro/noi-afurisiri-patriarhia-moscovei-pentru-pozitii-anti-ecumeniste/

    Apreciat de 1 persoană

    • el said, on August 23, 2016 at 5:44 am

      Andrei

      Kirill si dicatatorii lui TURBEAZA de ura impotriva Adevarului si li se pare ca sunt i Biserica Lui Hristos stapani pe tarla sa taie si sa sapnzure cum le place lor.
      Blestemul si afurisania NEDREPTE se intorc inapoi la cel care le-a trimis !

      ERETICII NU MAI AU HAR si „afurseniile” ca si „binecuvantarile” lor sunt NULE, INVALIDE !

      Apreciază

  6. bogdan said, on August 22, 2016 at 11:21 pm

    cum se manipuleaza lumea sa nu mai cumpere un numit tip de sare si neiodata (ca sa cumpere lumea sarea iodata ca iodul e „foarte bun” pentru organism)

    Apreciază

  7. Nimbus said, on August 23, 2016 at 1:05 am

    Apreciază

    • isa said, on August 23, 2016 at 2:55 pm

      E sfasietor clipul, mai ales ca ultimul tren aminteste de deportarile fortate in Baragan si Dobrogea. Si mi se pare nedrept ca este folosita imaginea unor copii, in scop propagandistic. Si pretul pentru acea sculptura il consider exagerat. Cred ca ar trebui lucrat la salvarea sufletelor oamenilor, nu la salvarea unei bucati de piatra.

      Apreciază

    • Ionut said, on August 25, 2016 at 10:28 am

      Sunt cateva lucruri, legate de aceasta problema, care mi se par ca sfideaza logica.

      Citim in (capital.ro) http://www.capital.ro/cine-sunt-romanii-aflati-la-un-pas-sa-ia-11-milioane-de-euro-pentru-cumintenia-pamantului.html

      „Cine sunt moştenitorii lui Romaşcu

      „Cuminţenia Pământului” este deţinută de Paula Ionescu (fiica lui Romaşcu), şi nepoata de sora a acesteia, Alina Şerbănescu, care la rândul sau are doi copii, scria în 2014 cultural.bzi.ro.

      Inginerul Gheorghe Romaşcu avea să moară în anii ’70, într-o sărăcie lucie, după ce toată viaţa făcuse drumuri şi cai ferate de pe urmă cărora adunase câteva proprietăţi şi nenumărate opere de artă. Pe lângă casa din Banu Manta, inginerul-arhitect îşi construise alte două case, în sudul Basarabiei, unde lucrase la reconstrucţia ecartamentului distrus în timpul Primului Război Mondial. Şi pe acestea le-a pierdut odată cu cedarea teritoriilor de către România.”

      Inteleg ca inginerul Romascu a pierdut foarte mult in timpul regimului comunist, dar, totusi, mostenitorii lui nu sunt si ei romani? De ce pretind de la statul roman 11 mil. de euro?
      Nu am auzit pe cineva care sa faca niste comparatii, cum se fac comparatiile referitoare la Catedrala (cate scoli, spitale, km de autostrada s-ar putea construi). Conform estimarilor unora, cu 40 de ” Cumintenii” s-ar putea construi Catedrala.
      In alta ordine de idei, patriHotii astia ai nostri n-au fost in stare nici macar sa ceara sabia lui Stefan cel Mare in schimbul moscheii.

      Apreciază

  8. florin said, on August 23, 2016 at 9:35 am

    The End si sf.Marcu al Efesului a ajuns in calendarul ortodox. Unde or fi restul?

    Apreciază

  9. Ionut said, on August 23, 2016 at 9:42 am

    Cu parere de rau o spun, dar cred ca sustinatorii greco-catolicismului nu inteleg bine realitatea.
    In primul rand, greco-catolicismul in spatiul romanesc a aparut in urma unei masinatiuni pur politice a Habsburgilor (e un lucru de aceeasi factura ca si islamizarea albanezilor si, partial, a sarbilor si croatilor din Bosnia). In al doilea rand, unirea cu Roma nu a fost de fapt o reunificare (de pe pozitii egale), o inversare partiala a Marii Schisme, ci practic o supunere cu de-a sila, cu pastrarea unor elemente secundare ortodoxe, ca sa nu se agite „prostimea”. In al treilea rand, nici macar din punct de vedere social Habsburgii nu si-au tinut promisiunile (a se vedea calvarul lui Inochentie Micu Klein).

    Apreciat de 2 persoane

  10. ilioara said, on August 23, 2016 at 11:41 am

    ha ha sf Marcu al Efesului fanatic….Au uitat sa spuna cum i-au mutat de la Ferrara la Florenta cand au mirosit ca se facusera niste miscari sa poata fugi pe mare…..si cum i-au incarcerat, infometat si ….”convins” sa semneze…… astia sa vorbeasca de mizeria lor..de papi lor CRIMINALI inecstuosi si desfranati care si-au pictat in capele amantele cu copiii lor in brate in locul ICOANEI CU PRUNCUL si cum ii mancau viermii de vii inainte sa apuce sa moara si cum putea in tot vaticanul cand murea cate un papa ca nu se putea respira ..papi pe care ei ii considera sfinti si se roaga la ei…. despre asta trebuie sa „teologhiseasca” ei, sa ne explice cate crime au facut ….
    Fratilor catolicii au fost sarpele din sanul nostru care au muscat de cate ori au avut ocazia si nu vor avea liniste si pace pana la sfarsit dar mai rai ca ei vor fi ecumenistii astia……inca n-am vazut nimic….
    Sfinte Marcu al Efesului roaga pe Domnul pentru noi!!!!

    Apreciază

    • marinela said, on August 23, 2016 at 11:02 pm

      Cit i-o mai rabda Dumnezeu pe aceste lepadaturi eretice sa mai blasfemieze Biserica al carei cap e Iisus Hristos,cea una sfinta ,soborniceasca si apostoleasca ,nu doua ,nu mai multe biserici, cum sustin ei, ecumenistii .Deja,prigoana a inceput si-n bisericile noastre,un exemplu il am in familia mea in Ro.L-a scos parohul bisericii de la noi din sat pe fratele meu din altar(ca el ajuta si-n altar ,bate toaca ,suna clopotul)pe motiv c-a semnat scrisoarea cu cele 4500 semnaturi impotriva sinodului tilharesc,ca vrea el si cu altii sa-l dea jos pe Teofan.Fratele meu i-a spus ca a semnat impotriva ecumenismului si pt dezicerea lui Teofan de semnatura de la Creta,dar el nu si nu,sa iasa din biserica si sa nu mai vina la el la spovedit ,decit cu dispensa de la mitropolit,ca de ce nu l-a intrebat pe el,ca duhovnic, daca sa semneze sau nu.Bineinteles ca fratele meu a alergat la un duhovnic vrednic,antiecumenist unde s-a spovedit si l-a luat ca fiu duhovnicesc,deci nici o paguba ,dimpotriva un cistig imens,ca altfel ii venea greu sa se desprinda de parohie.Asa ca atentie mare la acesti lupi in piei de oaie,ca sint pusi pe „fapte mari”zelosii.Doamne ajuta si mintuire!

      Apreciază

      • el said, on August 24, 2016 at 5:11 pm

        marinela

        SLAVA DOMNULUI ca s-a salvat fratele tau OMDREPT de la comuniunea cu ERETICII si de la impreuna slujire cu ei ( fie si ca ajutor) !!!
        Sa MULTUMIM Lui Dumnezeu !
        Dumnezeu NU o sa ne lase pe toti cei ce ne-am pus sufletul pentru Hristos si pentru SFANTA Ortodoxie !

        Apreciază

  11. ilioara said, on August 23, 2016 at 2:01 pm

    au uitat sa zica si de ce le-a trebuit atata timp sa ajunga la un acord la care de fapt…nu au ajuns si mai ales cum i-au OBLIGAT si UMILIT sa sarute papucul papei..drept urmare multi s-au si lepadat dupa…..De remarcat este rezistenta SFANTULUI Marcu al Efesului in acele conditii……si iarasi zic de remarcat este toata disperarea asta a lor ne supuna sub papucul; papei….de-a lungul timpului si cata lupta a fost..cati papi au murit tocmai cand sa rezolve….sau au fost inlocuiti si CUM a lucrat Dumnezeu in Biserica LUI si cat au luptat Sfintii cat post, rugaciune …in toate sinoadele care au fost si asta numai ca sa ne numim noi acum ortodocsi ……..si astia calca in picioare toata aceasta Lucrare…..

    Apreciază

  12. […] Cum vorbesc GRECO – CATOLICII despre Sinodul de la FERRARA – FLORENTA (1438-1439) si Sfantul MAR… […]

    Apreciază

  13. […] Cum vorbesc GRECO – CATOLICII despre Sinodul de la FERRARA – FLORENTA (1438-1439) si Sfantul MAR… […]

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: