SACCSIV – blog ortodox

Peste 4500 de preoti, calugari si mireni au semnat o scrisoare catre Mitropolitul Teofan, referitoare la MARELE SINOD …

Posted in Sinodul din Creta by saccsiv on august 12, 2016

Cei care doresc să rămână ortodocși și
doresc să susțină această scrisoare pot
să trimită în continuare semnături pe
adresa de e-mail a acestui site, pe
formularul de tabel postat.
Datele cu caracter personal nu vor
fi făcute publice. Formularul poate
fi descarcat de aici.

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE ARHIEREII CARE AU SEMNAT ÎN CRETA

Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Sinodul nu este aceasta: să se întrunească simplu ierarhi şi preoţi, chiar dacă ar fi mulţi; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace şi spre păzirea canoanelor… şi niciunuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpânirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice şi să se alăture celor predanisite, şi să urmeze pe Sfinţii Părinţi cei dinaintea noastră… Sfântul Ioan Gură de Aur a spus deschis că duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.” 1

(Sf. Teodor Studitul)

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Cu durere negrăită am ajuns să strigăm împreună cu prorocul Ieremia: „Cine va da apă capului meu şi izvor de lacrimi ochilor mei?” (Ier. 9, 1) Nu plângem căderea unor cetăţi, nu naufragiul unei corăbii, nici robia unor neamuri, ci căderea păstorilor, pierderea sufletelor, călcarea în picioare a credinţei pe care am primit-o nu de la om, nici de la înger, ci de la Însuşi Dumnezeu! Plângem pentru că păstorii au ajuns să dea oile în gurile lupilor! Ne tânguim pentru că părinţii au ajuns să dea la moarte pe copiii lor! Dar nu ştim ce vom plânge mai întâi: pe păstorii care au trădat pe Hristos, sau oile care se sfâşie de lupii cei înţelegători? Pe părinţii care au renegat şi necinstit pe toţi Sfinţii cei din veac care au luptat, au pătimit şi au murit pentru dreapta credinţă, sau pe copiii care se pierd în întunericul necunoştinţei şi în adâncul ereziilor hulitoare de Dumnezeu? Nu vom înceta a plânge, iar dacă va vrea cineva să ne mângâie cu o mângâiere amăgitoare îi vom răspunde cu cuvintele prorocului: „Lăsaţi-mă! Cu amar voi plânge! Nu stăruiţi în a mă mângâia!” (Is. 22, 4)

Nimeni nu ne poate învinui de mândrie sau îngâmfare pentru că dăm glas durerii noastre! Nimeni nu ne poate aduce vreo acuză de neascultare sau rătăcire, când cei puşi de strajă şi-au lepădat lucrarea lor! Şi nimeni nu ne poate acuza de vreo ranchiună sau ură împotriva cuiva anume, căci pentru dragostea lui Hristos şi a chipului Său grăim. Nu urmăm minţilor noastre, ci predaniei Sfinţilor Părinţi! Nu urmăm celor care zic răului bine şi binelui rău şi amestecă Adevărul cu minciuna, ci dorim ca Adevărul să strălucească mai luminat decât soarele în toată lumea!

Aţi participat la adunarea din Creta şi, în ciuda mai multor asigurări în faţa credincioşilor de a păstra curată Ortodoxia, adică de a reprezenta în mod real pe credincioşii eparhiei, faptele au dovedit altceva. Nu ne este străină lupta pe care aţi dus-o în cadrul sesiunilor de sfârşit şi nu este un lucru pe care îl trecem cu vederea, dar cu frică de Dumnezeu spunem: nu este de ajuns! Nădejdea pe care ne-aţi dat-o a fost întunecată de semnătura pe care aţi pus-o pe documentele adunării din Creta. Nu putem să ne mângâiem datorită unor amendamente aduse de delegaţia română, când aceeaşi delegaţie a semnat fără excepţie documentele prin care se surpă Biserica lui Hristos! Nu putem să vă recunoaştem ca biruitori în câteva amendamente, când capitularea din urmă aţi pecetluit-o cu o semnătură! Oare aţi uitat jurămintele înfricoşătoare pe care le-aţi făcut la hirotonirea întru arhiereu în faţa întregii Biserici văzute şi nevăzute! Şi în virtutea aceasta aţi primit arhieria, angajându-vă să păstraţi curată Dreapta Credinţă. Iar celui care luptă pentru credinţă nu i se îngăduie nici un compromis, ci fie iese biruitor şi ia plata mărturisitorului, fie moare în luptă, dar se încununează ca mucenic în Împărăţia cerurilor. Nu vom da seama în faţa unui tribunal omenesc, ci în faţa înfricoşătorului Scaun de judecată al lui Hristos!

Înaltpreasfinţia Voastră,

Vă adresăm aceste rânduri, în urma participării ÎPS Voastre, alături de restul delegaţiei B.O.R., la aşa-numitul „Sinod pan-ortodox” desfăşurat la Academia Ortodoxă din Creta, în perioada 16 – 27 iunie 2016, eveniment care s-a remarcat prin abaterile grave de la dreapta credinţă şi recunoaşterea oficială a ecumenismului drept dogmă.

Din capul locului, regulamentul de organizare a fost unul antitradiţional şi antisinodal, punând bazele unei noi eclisiologii a primatului. Acest regulament a prevăzut ca documentele sinodului să fie votate doar de 14 capi ai Bisericilor, impunându-se o nouă formă de conducere străină Ortodoxiei, constituită după modelul papal.

În cadrul sinodului, delegaţia B.O.R. a semnat toate documentele propuse, inclusiv pe cele cuprinzând prevederi neortodoxe, în privinţa cărora mai mulţi teologi şi ierarhi au tras un semnal de alarmă. Amintim aici doar controversatul document intitulat „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”, document potrivit căruia ar exista mai multe „Biserici Creştine” din care ar face parte şi Biserica Ortodoxă.

Delegaţia română şi-a asumat, totodată, şi multiplele referiri la „Biserici” şi „Confesiuni”, care contravin învăţăturii Bisericii Ortodoxe, mărturisită prin Crez ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos.

Recunoaşterea pe linie oficială a ecumenismului s-a reflectat şi în eliminarea din discuţiile preliminare a termenilor de „schismatic” şi „eretic”, înlocuirea termenului „eretic” cu „neortodox”, precum şi acceptarea monofiziţilor, catolicilor şi protestanţilor drept „biserici istorice”.

Sf. Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului, în Epistola I către papa Nicolae, amintea că „există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească şi Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiţilor. Noi, drept-credincioşii creştini, acestea gândim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzeşti toate, fără nicio excepţie, şi, mai presus de toate, cele ale credinţei. Pentru că dacă ai devia cât de puţin, păcătuieşti păcat de moarte veşnică… Şi acestea care au fost hotărâte la Sinoadele ecumenice şi de obşte trebuie ca toţi să le păzească. Şi toţi câţi păzesc cele pe care fie unul dintre Părinţi le-a scris în chip particular, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecată. Dar pentru cei care nu le primesc este înfricoşătoare neglijenţa.” 2

Au fost acceptate şi afirmaţiile greşite, precum „unitatea pierdută a creştinilor” sau „pentru restaurarea unităţii creştine”, care ar sugera faptul că Biserica ar fi pierdut la un moment dat unitatea, fiind acum nevoită să o regăsească. În aceeaşi notă, a fost acceptată şi referirea la înţelegerea „tradiţiei Bisericii primare”, care dă impresia că ar exista o diferenţă ontologică între Biserica primară a celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi continuarea Sa autentică până în prezent.

În legătură cu acest aspect, Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos – unul dintre ierarhii care au apărat dreapta credinţă, refuzând să semneze documentele eretice propuse la sinodul din Creta – afirma: „Este o mare confuzie astăzi despre ceea ce este Biserica şi care sunt adevăraţii ei membri. Se confundă identitatea Bisericii cu alte tradiţii umaniste şi se gândeşte că Biserica este fragmentată şi despărţită, dar mai mult se ignoră singura cale de mântuire a Bisericii… Papistaşii nu au preoţie, nici taine… Vaticanul nu este biserică, ci un sistem politico-economic situat în afara Bisericii, iar papa cu toţi «clericii» Vaticanului nu sunt urmaşi ai Apostolilor, nu au predania şi succesiunea apostolică… Papistaşii sunt francolatini, iar pe deasupra şi eretici. Papismul se află în afara Bisericii…, şi pentru că în afara Bisericii nu există Taine, pentru aceasta clericii papistaşilor şi însuşi papa, pentru noi, ortodocşii, nu au preoţie, adică au fost tăiaţi de la succesiunea apostolică. Dacă se va pierde Credinţa Ortodoxă, atunci nu va mai exista nici Biserică, nici Dumnezeiasca Euharistie… Părinţii Bisericii din veacul al VIII-lea observaseră că papismul, sub influenţa francilor, a schimbat teologia ortodoxă şi astfel nu mai făcea parte din Biserica Ortodoxă care păzea în întregime adevărul revelat. De aceea, papa nu mai era pomenit în Diptice.”3

Un motiv serios de îngrijorare îl reprezintă şi recunoaşterea „Consiliului Mondial al Bisericilor” ca temei doctrinar, deşi sunt binecunoscute atât originile şi scopul său ascuns, dar şi afirmaţiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocşi şi neortodocşi, care contrazic protejarea teologică a căsătoriei, ca Taină a Bisericii Ortodoxe.

Mai trebuie spus că toate aceste compromisuri şi cedări de credinţă s-au făcut sub presiuni, aşa cum au declarat chiar unii dintre participanţii la sinod, precum Mitropolitul Hierotheos Vlachos: „În cele din urmă însă, această reacție a jucat un rol psihologic în configurarea celeilalte propuneri. Asupra mea personal, cel puțin, s-a exercitat o presiune serioasă și o abordare injurioasă din partea unor ierarhi, datorită poziției mele, și am fost informat că s-au exercitat presiuni și asupra altor arhierei ai Bisericii Greciei. Și pentru că întotdeauna acționez cu calm, sobrietate și în mod liber, nu puteam să accept asemenea practici injurioase”.4 La aceasta se adaugă şi ameninţarea că vor fi pedepsite toate grupurile de credincioşi creştini care nu vor accepta aceste hotărâri

Se poate concluziona, aşadar, că sinodul din Creta a fost unul neortodox, în concordanţă cu planul mondial de unire a tuturor religiilor şi globalizare a lumii pentru pregătirea venirii unui conducător unic mondial. De altfel, ultimele declaraţii elogioase ale papei Francisc despre deschiderea către „restabilirea unităţii” şi „un bine comun al Bisericii”, dar şi despre intenţiile instaurării unei „Organizaţii a Naţiunilor Unite a religiilor”5, organizaţie care să fie condusă chiar de papă, şi care să exercite autoritatea „indiscutabilă” de a declara „ce vrea şi ce nu vrea Dumnezeu”, în scopul de a combate extremismul religios, anticipează impunerea de la nivel înalt a globalizării religiei, pregătind, practic, terenul înfiinţării unei autorităţi politice mondiale asupra spiritualităţii lumii.

Din motivele enumerate mai sus, considerăm că Sinodul şi-a tăgăduit nu numai numele – neputând fi considerat nici „sinod”, nici „sfânt” şi nici „mare”, ci mai degrabă un abuz şi o inovaţie sinodală – ci a înşelat şi aşteptările pliromei Bisericii (gr. pliroma = comunitatea credincioșilor formată din clerici, monahi și mireni în Biserica Ortodoxă). Întâistătătorul (patriarhul) unei Biserici Locale nu reprezintă toată Biserica, tot astfel cum nici sinodul din Creta nu poate reprezenta şi decide în numele întregii Biserici Ortodoxe în probleme de dogmă şi Dreaptă Credinţă. Ecumenismul este o creaţie veche de 100 de ani, o linie nouă în sânul Bisericii. Fiind o inovaţie, ecumenismul nu este recunoscut şi asumat de întreaga pliromă a Bisericii. În plus, contravine întregii Tradiţii Ortodoxe, fiind atacat şi considerat erezie de mulţi şi mari sfinţi ai secolului al XX-lea, ca Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Filaret al Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Paisie Aghioritul etc.

Cum se poate justifica discrepanța dintre învățătura creștină în duhul Sfinților Părinți și întreaga nouă viziune care a dominat pregătirile, dezbaterile și hotărârile sinodului?

Mai e nevoie să descriu măsura smintelii şi a defăimării, sau mai curând a încuviinţării [ereziei] pe care au pricinuit-o prin scrisoarea semnată cu mâna lor? Căci dacă tăcerea este o parte a consimţirii, cu cât mai înfricoşătoare încă este această întărire scrisă, înaintea întregii Biserici, a încuviinţării şi a conglăsuirii lor?”6

Aţi semnat! Dar pentru că noi nu ne considerăm angajaţi de această semnătură, ne simţim datori să ne delimităm de poziţia adoptată de ierarhie şi mărturisim deschis credinţa pe care am primit-o în Duhul Sfânt de la Apostoli prin Sfinţii Părinţi, aceeaşi credinţă mărturisită de veacuri de către Biserica lui Hristos. De aceea, suntem nevoiţi să arătăm motivele pentru care nu acceptăm această adunare şi ceea ce s-a hotărât în cadrul ei, pe temeiul cuvântului Scripturii şi al de Dumnezeu insuflaţilor Părinţi: „ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul.” (Mat. 18, 16) Aceste motive sunt expuse pe larg în documentele pe care le-am anexat acestei scrisori, iar pe scurt, ele sunt următoarele în legătură cu acest sinod:

  1. A fost anulată sinodalitatea ortodoxă prin excluderea episcopilor de la participarea la sinod și de la votarea în cadrul său.

  2. Nu a realizat unitatea organică cu celelalte sinoade prin faptul că nu s-au recunoscut dintru început toate Sinoadele precedente şi nu s-a întărit credinţa ortodoxă statornicită la acestea.

  3. A anulat hotărâri dogmatice şi canonice ale Sinoadelor Ecumenice.

  4. A recurs la manipulări şi presiuni fără precedent în ce priveşte ordinea de zi şi practicile sale.

  5. Nu urmează Tradiţia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii celei Una.

  6. A legiferat oficial şi sinodal panerezia ecumenismului.

  7. Recunoaşte sinodal participarea Bisericii Ortodoxe în aşa-numitul „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi întăreşte scopul acestuia de realizare a „unităţii creștine.”

  8. Acordă statut bisericesc ereziilor, acceptându-se că papismul, monofiziţii precum şi ceilalţi eretici din „CMB” sunt „Biserici”, iar nu erezii.

  9. Promovează teologia postpatristică prin concepte și idei străine Ortodoxiei.

  10. A trecut cu vederea şi a ignorat rolul clerului inferior şi al mirenilor și nu a exprimat experienţa în Duhul Sfânt a trupului eclezial.

  11. Nu a existat o informare suficientă a pliromei ortodoxe, ci, dimpotrivă, o disimulare a celor hotărâte pe durata procedurilor presinodale.

  12. A introdus practici străine Ortodoxiei: căsătoria mixtă, adunările episcopale, rugăciuni pentru mediu.

În temeiul celor expuse mai sus, respingem categoric sinodul din Creta organizat şi desfăşurat neortodox, ce a adoptat hotărâri neortodoxe, şi vă solicităm un răspuns public, care să mărturisească clar şi fără echivoc învăţătura dintotdeauna a Bisericii lui Hristos, răspuns care să cuprindă:

1. Dezicerea de sinodul din Creta şi retragerea semnăturii de pe toate documentele lui, cât şi respingerea lui în sinodul local al BOR.

2. Condamnarea fără echivoc a ecumenismului, în cuvânt vorbit şi scris,

cu specificarea explicită a tuturor implicaţiilor lui:

– teoria ramurilor (branch theory), prin care atât Biserica Ortodoxă, cât și celelalte confesiuni autonumite „creştine” ar fi „biserici” nedepline;

– teoria „unităţii pierdute” a Bisericii;

– existenţa harului mântuitor şi sfinţitor în afara graniţelor Bisericii celei Una: adică teoria baptismală, teoria succesiunii apostolice ce presupune existenţa preoţiei valide în afara Bisericii celei Una, teoria undelor de har în aşa-zisele „taine” săvârşite în afara Bisericii celei Una;

– oprirea imediată a tuturor practicilor eterodoxe şi anticanonice, care decurg din acestea.

3. Militarea în vederea ieşirii neîntârziate din „Consiliul Mondial al Bisericilor” („CMB”) şi din toate organismele ecumeniste.

În cazul în care veţi mărturisi acestea toate, care sunt în baza învăţăturii Sfintelor Sinoade şi a Sfinţilor Părinţi, veţi bucura nu numai pliroma Bisericii, ci şi Cerul întreg, cu Sfinţii Îngeri şi cu toţi Sfinţii cei din veac adormiţi, veţi demonstra cu adevărat că sunteți Părintele nostru, al celor pe care îi păstoriţi, veţi dobândi în cer plata mărturisirii, veţi fi cinstit de toţi dreptslăvitorii creştini, clerici, monahi şi mireni de pretutindeni, şi veţi avea ajutorul şi sprijinul nostru în toate. Lucrurile încă nu sunt imposibil de îndreptat. Tot omul este supus greșelii, dar se regăsesc în istoria Bisericii nenumărate exemple ale celor care s-au întors, din care amintim cel al Sf. Macedonie şi al Sf. Iuvenalie, cât și a ierarhilor care s-au pocăit în urma sinodului unionist de la Ferrara-Florența.

Dar în cazul în care răspunsul IPS Voastre nu va fi în acord cu învăţătura Bisericii şi nu vom primi un răspuns clar, fără echivoc, în conformitate cu cele de mai sus, sau nu ne veţi învrednici deloc de un răspuns, cu adâncă durere în suflet, dar cu nădejde nestrămutată că Dumnezeu nu va lăsa de izbelişte turma sa cea cuvântătoare, vă aducem în atenţie că, numeroşi clerici alături de comunităţile lor monahale sau parohiale ridică problema nepomenirii ierarhilor care acceptă sinodul din Creta. Unii dintre ei vor deja să apeleze la această îngrădire faţă de cei care au semnat, fiind îndreptăţiţi de tradiţia canonică şi patristică a Bisericii (canonului 15 al sinodului I-II de la Constantinopol din anul 861, practica individuală sau obştească a Sfinţilor Părinţi). Această atitudine a constituit întotdeauna îngrădirea de erezie și schismă, și nu o părăsire a Bisericii sobornicești, față de care fiii ei rămân statornici și ascultători.

De altfel, pomenirea episcopilor în biserici nu este necondiţionată, ci depinde de credinţa dogmatică a acestora, pentru că la Dumnezeiasca Liturghie sunt pomeniţi – în mod sincer, iar nu mincinos – ca unii ce „drept învaţă cuvântul adevărului” lui Hristos.7

Menţionăm că, prin declaraţia „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe”, din cadrul documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine8 şi prin semnarea acestui document, se intră într-o părtăşie şi o însuşire a doctrinei, moralei şi cultului acestor entităţi religioase, fapt ce creează comuniunea cu erezia, având grave consecinţe pe linie canonică şi dogmatică, la nivel ortodox.

Întrucât noi refuzăm o astfel de părtăşie, în care se regăsesc inclusiv practicile aberante ale anglicanilor legate de hirotonia femeilor9, de pildă, nu vedem o altă cale decât retractarea publică din partea Înaltpreasfinţiei Voastre atât a participării la sinodul din Creta, cât şi a semnării documentelor sinodului.

În consecinţă, Vă aducem la cunoştinţă că, dacă în termen de 10 zile de la primirea acestei scrisori nu primim din partea ÎPS Voastre răspunsul la problemele menționate mai sus, ne rezervăm dreptul de a recurge la întreruperea pomenirii la Sfintele Slujbe. Pliroma Bisericii reacționează deja față de sinodul din Creta prin neparticiparea la slujbele oficiate în bisericile ale căror slujitori persistă în comuniunea cu ierarhii semnatari ai documentelor sinodului. Spunem aceasta deoarece deja se simt efectele acestui sinod iar în unele mânăstiri și comunități parohiale tăcerea ierarhilor semnatari a creat îngrijorare, confuzie și conflicte.

«O, Timotei, zice, păzeşte ceea ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de nelegiuitele înnoiri de cuvinte». […] Cine altul este Timotei în vremea noastră, decât – în general – întreaga Biserică, sau – în special – întregul corp al întâistătătorilor ei, care trebuie să cunoască ei înşişi în întregime ştiinţa curată a cinstirii Lui Dumnezeu şi să o răspândească şi altora? […] Ce înseamnă: «ceea ce ţi s-a încredinţat»? Adică ceea ce ţi s-a dat în seamă, nu ceea ce ai descoperit tu; ceea ce ai primit, nu ceea ce ai născocit tu; nu o chestiune de inteligenţă, ci de doctrină; nu de opinie proprie, ci de tradiţie generală; ceva transmis ţie, nu dat la iveală de tine; pentru care nu trebuie să fii autor, ci numai păzitor; nu fondator, ci partizan; nu un lucru pe care îl conduci, ci pe care îl urmezi. Talantul (Matei 25, 15) dreptei credinţe păstrează-l neştirbit şi fără cusur.10

Notă:

Documentul cuprinde 7 pagini și include următoarele anexe, concepute și redactate de semnatarii scrisorii:

Anexa 1 : Despre modul neortodox şi anticanonic de organizare şi desfăşurare a sinodului.

Anexa 2 : Despre teologia ecumenistă implementată oficial în Biserică reflectată în documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine” (traducere critică după cele 4 variante oficiale publicate).

Anexa 3 : Probleme ridicate de celelalte documente.

Anexa 4 : Abateri de la ecleziologia ortodoxă care au precedat sinodul din Creta.

Anexa 5 : Atitudini faţă de ecumenism şi faţă de sinod ale Sfinţilor şi Marilor Duhovnici contemporani.

Anexa 6 : Reacţii pre şi postsinodale ale unor ierarhi şi teologi.

Anexa 7: Întreruperea pomenirii bisericeşti – măsură canonică şi patristică de împotrivire faţă hotărârile sinodului din Creta.

Anexa 8: Lista susținătorilor acestei scrisori (cuprinde peste 4000 de semnături, în copie conformă cu originalul, rămânând deschisă).

SEMNATARI:

Ieroschim. Simeon Zaharia

Protos. Antim Gâdioi

Protos. Ieronim Cozma

Ierom. Ioan Chițu

Pr. Mihail Popescu

Pr. Ioan Ungureanu

Teolog Mihai-Silviu Chirilă

Jurnalist Irina Nastasiu

1 Sf. Teodor Studitul, Epistola 11, apud Pr. Vasile Sorescu, Biserica Ortodoxă, stâlp şi temelie a Adevărului, Ed. Credinţa strămoşească, 2002, p.112.

2Sf. Fotie cel Mare, Epistola I către papa Nicolae, apud Pr. Vasile Sorescu, Biserica Ortodoxă, Stâlp și temelie a Adevărului, Ed. „Credința strămoșească”, 2002, p.113.

3 IPS Ierotheos Vlachos, Cugetul Bisericii Ortodoxe, I, apud Ibidem, pp. 131-132

6 Sf. Teodor Studitul, Epistola 2, PG 99, 1121 A, apud Arhimandrit Vasilios Papadakis, Străjerii Ortodoxiei, Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei, Ed. Egumeniţa, 2015, p. 523.

10 Sf. Vincentiu de Lerini, Commonitorium, XXII, în vol. Preot dr. Mircea Florin Cricovean, Vincenţiu din Lerini – Commonitorium – Studiu analitic şi traducere, Ed. EMIA, Deva, 2006, p. 157.

Download (DOC, 79KB)

Inainte de a posta documentele, o nota:      

   Publicăm această scrisoare pe care am înaintat-o IPS Teofan și o arătăm și frățiilor voastre spre întărirea în credința ortodoxă și spre arătarea adevăratei fețe a așa-zisului sinod din Creta.    

   Scrisoarea este concepută în modul cel mai serios și cu simț de răspundere în fața lui Dumnezeu de comitetul semnatar pe baza învățăturii Bisericii exprimată prin Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, Sfintele Sinoade și Sfinții Părinți, fără influențe exterioare, fără duh de răzvrătire și fără intenții de schismă.      

   Toate semnăturile adunate până la ora actuală – în număr de aproximativ 4500 de preoți, călugări și mireni – au fost trimise la Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Dintre acestea am postat doar un număr mic.    

   Cei care doresc să rămână ortodocși și doresc să susțină această scrisoare pot să trimită în continuare semnături pe adresa de e-mail a acestui site, pe formularul de tabel postat. Datele cu caracter personal nu vor fi făcute publice. Formularul poate fi descarcat de aici.

   Preferabil ar fi ca tabelele să fie complete. Textul de față poate fi preluat doar în forma publicată (fără adăugarea unor titluri, intertitluri, interpretări răuvoitoare, punere în context nefavorabil, ilustrarea cu imagini nepotrivite).

Pentru a mari documentul dati click in colt (dreapta sus) pe “pop-out”!

//docs.google.com/viewer?url=http%3A%2F%2Faparam-ortodoxia.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2016%2F08%2FANEXA-1-CORECTATA.doc&hl=en_US&embedded=true

Download (DOC, 130KB)

//docs.google.com/viewer?url=http%3A%2F%2Faparam-ortodoxia.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2016%2F08%2FANEXA-2-CORECTATA.doc&hl=en_US&embedded=true

Download (DOC, 338KB)

//docs.google.com/viewer?url=http%3A%2F%2Faparam-ortodoxia.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2016%2F08%2FANEXA-3-CORECTATA.doc&hl=en_US&embedded=true

Download (DOC, 139KB)

//docs.google.com/viewer?url=http%3A%2F%2Faparam-ortodoxia.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2016%2F08%2FANEXA-4-CORECTATA.doc&hl=en_US&embedded=true

Download (DOC, 124KB)

//docs.google.com/viewer?url=http%3A%2F%2Faparam-ortodoxia.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2016%2F08%2FANEXA-5-RECORECTATA.doc&hl=en_US&embedded=true

Download (DOC, 128KB)

//docs.google.com/viewer?url=http%3A%2F%2Faparam-ortodoxia.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2016%2F08%2FANEXA-6-CORECTATA.doc&hl=en_US&embedded=true

Download (DOC, 99KB)

//docs.google.com/viewer?url=http%3A%2F%2Faparam-ortodoxia.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2016%2F08%2FANEXA-7-CORECTATA.doc&hl=en_US&embedded=true

Download (DOC, 103KB)

//docs.google.com/viewer?url=http%3A%2F%2Faparam-ortodoxia.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2016%2F08%2Fsemnaturi.ppt&hl=en_US&embedded=true

DOWNLOAD

sursa: http://aparam-ortodoxia.ro/2016/08/11/reactia-pliromei-fata-de-sinodul-din-creta-2016/

35 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. isa said, on august 12, 2016 at 10:23 am

    Din nou depre cipuri … http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Sci-tech/Natura+si+Mediu/Implantul+care+furnizeaza+un+al+saselea+simt
    E de „bine”, tinerii frumosi si liberi vor dobandi atfel al saselea simt.

    Apreciat de 1 persoană

  2. tibi said, on august 12, 2016 at 11:46 am

    scrisoarea a fost trimisa la toti semnatarii(25), sau doar lui teofan?
    http://basilica.ro/membrii-delegatiei-patriarhiei-romane-care-vor-participa-la-sfantul-si-marele-sinod/

    Apreciază

    • el said, on august 12, 2016 at 10:34 pm

      tibi

      din titlu se deduce ca a fost scrisa si trimisa lui savu ( FOST teofan, FOST episcop, FOST crestin ortodox)

      desigur insa ca ea poate fi adaptata schimband numele destinatarului si trimisa TUTUROR acelor 25 de ERETCI semnatari pe acele EREZIEIE de la Creta si altora de un cuget cu ei.

      Apreciază

  3. Adrian said, on august 12, 2016 at 12:13 pm

    Fiindcă a fost pomenit Sfantul Teodor Studitul şi încă fiind în Postul Adormirii Maicii Domnului, am găsit ceva ce mi s-a aşezat la suflet ….

    1)
    Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului cuprinse in „Noul Theotokarion Canoanele Aghiorite Ale Maicii Domnului” – culegere a Sfântului Nicodim Aghioritul ______ tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului TEOFAN Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei !!!

    Canonul Preasfîntei Născătoare de Dumnezeu.
    Facere a Sfântului Teodor Studitul

    A cărui metodă este aceasta: La troparul întâi al fiecărei cântări, se roagă păcătosul către Maica Domnului. La cel de-al doilea tropar, Maica Domnului către Hristos, iar în cel de-al treilea, Hristos răspunde Maicii Domnului, iar în ultimul Maica Domnului iarăşi răspunde păcătosului.

    Al cărei acrostih este:
    «Stăpână, pleacă-te la rugăciunea lui Teodor»

    Cântarea 1, Glasul 1

    Irmosul:
    «Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Cel ce a făcut minuni fără de seamă, cu braţ înalt, şi a mântuit pe Israel că S-a preaslăvit».

    Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi (se zice după fiecare tropar)

    Păcătosul către Maica Domnului:

    Vas care ai cuprins firea cea necuprinsă, pe Hristos roagă-L să mă izbăvească pe mine de focul cel întunecat. Curată Fecioară, şi să mă arate părtaş împărăţiei Sale.

    Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi (se zice după fiecare tropar)

    Maica Domnului către Hristos:

    Primeşte rugăciunea mea, Fiule şi Cuvântule, şi izbăveşte de osândă e robul tău care strigă către mine din adâncul sufletului şi-l învredniceşte pe el de împărăţia Ta.

    Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

    Hristos către Maica Domnului:

    Tu, Maică, mă cunoşti pe Mine, izvorul milei, căci pe toţi păcătoşii care-Mi greşesc Mie, Stăpânului, în toată clipa, îi miluiesc, dar acesta mai mult decâţ toţi mă amărăşte cu fapte de ruşine.

    Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

    Maica Domnului către păcătos:

    Prin multe căderi şi fapte străine şi de ruşine ai amărât pe Fiul meu, încât acum mila Lui către tine s-a pornit spre mânie şi urgie.

    Cântarea a 3-a

    Irmosul:
    «Fiului, Celui născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci, şi mai pe urmă din Fecioară întrupat, fără sămânţă, lui Hristos-Dumnezeu să-I strigăm: Cel ce ai înălţat fruntea noastră. Sfânt eşti Doamne».

    Întreaga mea viaţă cu adevărat în fapte rele am cheltuit-o, de aceea acum către tine strig: Roagă-L pe Fiul tău, Curată, ca precum pe fiul cel risipitor, să mă cheme iarăşi şi să mă mântuiască pe mine, cel ce zac în nelegiuiri.

    Iartă, Stăpâne a toate, Care în chip de negrăit Te-ai născut din pântecele meu şi miluieşte pe robul Tău, precum odinioară pe fiul cel risipitor, şi arată-l pe el fiu al Tău, Preabunule, şi de-a dreapta Ta şezător în ziua Judecăţii.

    Slavă…

    O, maică, strig şi eu către tine, ascultă-mă şi tu cu luare-aminte: Cel ce a petrecut ca un risipitor, întorcându-se în fierbinţeala pocăinţei, a strigat „am păcătuit”, dar acesta, deşi strigă către tine pocăindu-se, în cele străine se rătăceşte.

    Şi acum…

    Cele ce mi-ai grăit le-am spus Fiului meu, strigând către El ca pe tine să te învrednicească de împărăţie, dar El mi-a răspuns împotrivă: că nu s-a apropiat de Mine cu credinţă fierbinte şi pentru aceasta îl lepăd de la faţa Mea pe acesta.

    Cântarea a 4-a

    Irmosul:
    «Cu Duhul mai înainte văzând întruparea Cuvântului, Proorocule Avacum, ai propovăduit strigând: Când se vor apropia anii, Te vei cunoaşte, când va veni vremea, Te vei arăta. Slavă puterii Tale, Doamne».

    Cugetând, o, Fecioară, la puterea ta, cu frică strig ţie celei uneia bune: Deşi nu am pocăinţă fierbinte, cu rugăciunile tale către Stăpânul, dă-mi mie desăvârşită îndreptare.

    Ascultă, Dumnezeule, prin fire Iubitor de oameni, pe Maica Ta, Stăpâne, strigând către Tine, cu stăruinţă, ca pe robul tău să îl izbăveşti de osândă şi chiar de nu a dobândit desăvârşită credinţă, pe aceasta, ca un Dumnezeu dăruieşte-i-o.

    Slavă…

    O, Maică, acestuia de nenumărate ori i-am dăruit prilejuri de mântuire; dar el nu a lăsat păcatele cu care a ajuns până la moarte şi pentru aceasta nici nu poate fi mântuit, până ce nu se va arunca în foc.

    Şi acum…

    Acum am cunoscut pricina pierzaniei tale, precum spune dumnezeiescul meu Fiu, căci tu cu totul zaci în păcat şi desăvârşit te-ai dat nepăsării. Cine acum te va ridica pe tine care zaci de boală?

    Cântarea a 5-a

    Irmosul:
    «Dumnezeu fiind al păcii, Tată al îndurărilor, pe îngerul sfatului Tău celui mare, dăruindu-ne pace, L-ai trimis nouă; deci, fiind povăţuiţi la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, dis-de-dimineaţa venind, Te slăvim pe Tine, lubitorule de oameni».

    Fecioară, acum însetez a petrece pururea, în cărările pocăinţei, care să mă poarte către viaţa cea fără de sfârşit. Însă, acum degrabă, înfricoşătoarele cete ale vrăjmaşilor demoni mă trag în jos să mă arunce în adâncul păcatului şi în înfricoşatul noroi al pierzaniei.

    Omorând moartea, Mântuitorule, mai întâi pe Adam din legături l-ai slobozit, pentru aceea şi acum pe robul tău, Fiule, te rog, smulge-l dintre cetele demonilor celor batjocoritori, căci aceia nu îl lasă pe acesta vreodată cu desăvârşire a se pocăi.

    Slavă…

    Prealăudată Maică, strig ţie şi Eu: Cu postul şi rugăciunea ar ieşi afară din acela mulţimea atotviclenilor demoni, însă acesta, necurăţindu-şi trupul prin înfrânare, rugăciune şi curăţie, vai, s-a făcut peşteră demonilor.

    Şi acum…

    Cuvintele de mai înainte ale Fiului meu le-ai auzit prea bine şi cunoaşte cele de trebuinţă pentru mântuire; căci nici ucenicii Lui, când nu au putut să alunge demonul, le-a strigat acestora zicând: Cu post şi rugăciune iese neamul acesta de demoni!
    Cântarea a 6-a

    Irmosul:
    «Proorocului lona urmând, strig: Scapă viaţa mea din stricăciune, Bunule, şi mântuieşte-mă, Mântuitorul lumii, pe mine, cel ce strig: Slavă Ţie».

    Sunt plin de cuvinte, dar de fapte bune cu totu-s deşert, căci nu iubesc nici post, nici rugăciune a plini, Mireasa lui Dumnezeu, de aceea acum la tine caut scăpare.

    Vezi, mult milostive Fiule, pe Maica Ta, Te rog: Cel ce aleargă la mine, este lipsit de toată fapta bună şi strigă mie: Nu am altă nădejde afară de tine, Stăpână.

    Slavă…

    Cu fierbinţeală rugându-te, încetează, Maică, a grăi, căci acesta se întinează, gândind că sunt milostiv, neluând seama la mânia mea.

    Şi acum…

    Am rugat pe Fiul şi Dumnezeul Meu pentru tine, ca să agoniseşti miluire. Dar El îmi strigă mie să încetez a mai mijloci pentru mântuirea ta.

    Sedealna, glasul 1
    Mormântul tău, Mântuitorule…
    Rai cuvântător pe pământ te-a răsădit pe tine Hristos, Săditorul Raiului celui dintâi, iar în mijlocul tău a crescut pomul vieţii, pe Care şi roagă-L să mă învrednicească şi pe mine de desfătarea Raiului şi să mă adape cu apele odihnei celei desfătate.

    Cântarea a 7-a

    Irmosul:
    «Tinerii, în dreapta credinţă fiind crescuţi, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au spăimântat; ci în mijlocul văpăii stând, au cântat: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat».

    Toată nădejdea mea spre tine o pun, Stăpână, nu mă lepăda în adâncul pierzaniei pe mine cel slăbit, ci întoarce-te, strigând iarăşi către Fiul Tău: Nu pierde făptura mâinilor Tale.

    Nemăsurat având noianul milei, Stăpâne, primeşte-mă iarăşi, Te rog pe Tine, Care singur eşti uşor de împăcat şi miluieşte făptura mâinilor Tale, Cel ce ai miluit oarecând pe Canaaneeanca.

    Slavă…

    Miluiesc şi mântuiesc pe oricine vine la Mine cu mult dor, căci Eu nu voiesc vreodată a pierde făptura Mea, căci anume pentru a o mântui M-am născut întreg din tine, dar acesta departe este de zidirea Mea.

    Şi acum…

    Înţelepciune a Celui Preaînalt fiind mai înainte, Fiul Meu S-a făcut om desăvârşit din mine, ca să îi mântuiască pe cei ce cu credinţă fierbinte păzesc dumnezeiescul botez, dar tu te-ai arătat nepărtaş acestora.

    Cântarea a 8-a

    Irmosul:
    «Pe Cel de care se înfricoşează şi îngerii… ».

    Îndrăznind, la tine vin iarăşi, Fecioară, văzând pe Fiul Tău mântuind pe desfrânata şi pe tâlharul, căci nici aceştia nici o faptă bună din Lege nu au plinit în viaţa lor, dar au dobândit iertare.

    Din înălţime caută şi vezi şi auzi pe Maica Ta care se roagă Ţie şi izbăveşte de foc pe robul tău acesta ca pe desfrânata mai înainte şi precum ai mântuit pe tâlharul pe cruce.

    Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul

    Tâlharul spânzurat oarecând pe cruce cu credinţă a strigat: „Pomeneşte-mă şi pe mine”, iar desfrânata a vărsat izvor de lacrimi, dar acesta nu este asemenea cu ei.

    Şi acum…

    Pe desfrânata care plângea, Hristos a mântuit-o, precum şi pe tâlharul care a crezut, pe cruce, dacă, aşadar, voieşti să dobândeşti mântuire, aleargă către Domnul cu lacrimi şi credinţă.

    Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântăndu-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii

    Irmosul
    «Pe Cel de Care se înfricoşează şi îngerii şi toate oştirile, ca de Făcătorul şi Domnul, preoţi preaslăviţi-L, tineri lăudaţi-L, popoare binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii».

    Cântarea a 9-a

    Irmosul:
    «Pe norul cel purtător de lumină întru care Stăpânul tuturor, Cel fără de început, S-a pogorât din cer, ca ploaia peste lână, şi S-a întrupat, pentru noi facându-Se om, să o mărim toţi ca pe o Maică curată a Dumnezeului nostru».

    Fiind aflat mai păcătos decât toţi oamenii Ia un Ioc, Fecioară, şi pentru aceasta mă ruşinez a mă apropia de Fiul tău, dar tu roagă-L, fă-L milostiv să mă primească în credinţă fierbinte şi pe mine care mă apropii de EI cu dor.

    Izbăveşte de osândă, Cuvinte, pe robul cel ce se apropie de Tine şi Te rog pe Tine nu pomeni fărădelegile Iui, căci chiar dacă a greşit Ţie, Mântuitorule, către mine caută scăpare şi mă rog: Cel ce plineşti cererile tuturor, pentru mine, primeşte-I şi pe acesta.

    Slavă…

    Maică, cel ce acum aleargă Ia tine, nu este vrednic de milă, nu este, căci nimeni dintre oameni precum acesta nu M-a întărâtat spre mânie, dar pentru preacuvioasele tale rugăciuni nu îl voi face pe el părtaş osândei Ia Judecată, dacă îmi va aduce roade de pocăinţă.

    Şi acum…

    În iadul cel mai de jos fiind, ai fost urcat Ia înălţime prin rugăciuni către dumnezeiescul meu Fiu, dar ia aminte, ca nu cumva să mai cazi în învinuirile cele cumplite de Ia început, ci umblă în căile pocăinţei, ca nu cumva iarăşi să fii aruncat în gheenă.

    Prosomii. Glasul 1

    Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti, Liman păcătoşilor, bucurie lumii, izbăvirea celor înviforaţi, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, strig ţie: Primeşte şi rugăciunea mea şi cererea, Nepătată, pe care du-Ie degrab Fiului Tău, ca să mă mântuiască şi pe mine, risipitorul.

    Pricina a toată bucuria fiind, Preaiubitul meu Fiu, iertare de păcate dăruieşte robului Tău, ca să cunoască toţi că eu, ca o Maică, am mare îndrăznire către Tine, de a mă ruga Ţie, Hristoase al meu, mai presus de toţi sfinţii Tăi.

    Sălaşul bucuriei, Maică, plecându-mă Ia rugăciunea ta, iertare de păcate îi dau robului acestuia şi dezlegare; dar spune-i să înceteze a mai păcătui şi a Mă mai întărâta spre mânie, căci prin fire sunt Iubitor de oameni.

    Iată, ai primit iertare pentru căderile tale, prin rugăciunile şi mijlocirile mele, dar ia aminte restul vieţii să-I petreci în chip plăcut Domnului, ca să ai parte în Rai cu cei aleşi de slava bucuriei şi desfătării care nu are sfârşit.

    2)
    http://www.doxologia.ro/video/cantari/cantare-la-adormirea-maicii-domnului-corul-anghelos

    Doamne ajută !

    Apreciat de 1 persoană

    • el said, on august 12, 2016 at 10:40 pm

      Adrian

      Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu mantuieste-ne pe noi!

      TOTI pacatosii se pot ruga cu acest Canon Maicii Domnului, TOTI : si curvele si lenesii si vamesii si talharii,… TOTI !

      NUMAI ERETICII NU !
      pe ei NU ii asculta nici Maica Domnului, nici Hristos nici Sfintii….caci SUNT IN AFARA Bisericii !

      se indrepteaza si se pot rga asa : ….DOAR DACA se lepada de erezia lor si marturisesc FATIS pe Hristos si Ortodoxia !

      INFRICOSATOR lucru sa te TAI de Hristos si sa te arunci singur in intunericul cel mai dinafara !

      ASTA au facut ereticii ecumenisti si toti ereticii si inselatii !
      Maica Domnului sa te miluiasca !

      Apreciază

      • el said, on august 13, 2016 at 7:42 am

        Yperaghia Theotoke soson imas !

        Apreciază

  4. Ioan said, on august 12, 2016 at 12:33 pm

    In documentele semnate in Creta se afirma faptul ca Biserica Ortodoxa face parte din „Consiliul Mondial al Bisericilor”. A spune ca nu e nici o problema sa faci parte din C.M.B. inseamna ca iti renegi identitatea si unicitatea. Adica nu mai esti Una si Sfanta pentru ca faci parte din Consiliul Bisericilor. E consiliu si e plural. Este ca si cum ai spune fac parte din mafie dar lupt impotriva crimei organizate. O gandire schizofrenica. Intunecarea a mintii, prostie in stare pura.

    Apreciat de 2 persoane

    • Mihail said, on august 12, 2016 at 2:25 pm

      Ioan, cei care ar trebui sa citeasca aceste articole – preotii – o fac doar pentru a le putea combate „mai eficient” in cadrul predicilor si catehezelor din Biserica. Tragedia cea mare este că nici frica, dar nici prostia nu îi împing pe ei în brațele scârnavei eretice, ci convingerea că aceasta este calea. Iuda și în ultimul ceas credea că nu a greșit cu nimic. La fel și preoții de acum. Sânt convinși că au dreptate.

      Apreciază

    • mihai said, on august 12, 2016 at 3:01 pm

      Ioane, sa se duca ei in c.m.b si sa lase biserica in pace, cace chestie tirasc biserica in mizeria numita c.m.b?

      Apreciază

    • valentindortodox said, on august 13, 2016 at 2:42 am

      Rămânerea în Biserică se face cu asumarea jertfei ca şi sfinţii închisorilor şi toţi sfinţii şi Hristos. Fiecare sfânt a iubit pe Hristos mai mult decât pe sine însuşi

      Deci sunt pe o cale greşită cei care spun că renunţă la credinţă pentru a împăca politica mondială şi în sufletul lor cred ei că mai pot crede cu aceeaşi tărie în Dumnezeu. Deja de la început se leapădă gândind aşa.

      Hristos l-a certat pe Petru în momentul în care Petru îl îndemna acestea.

      22. Şi Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta.
      23. Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.
      24. Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

      Apreciază

  5. Ioan said, on august 12, 2016 at 2:22 pm

    Iuda si uratul de Dumnezeu Hariton de la Petru Voda:

    http://manastirea.petru-voda.ro/2016/08/12/despre-documentele-conferintei-din-creta/

    Apreciază

    • el said, on august 12, 2016 at 6:36 pm

      Ioan

      astia sunt MAI RAU ca Iuda, ca Iuda vorbea IMPOTRIVA Lui Hristos FATIS, astia iau in boturile lor marsave MARTURIA CURATA a Sfintilor si MAIMUTARIND Adevarul o falsifica, o dreturneaza si o intorc in nimic pentru folosul eventual al poprului.

      astia FATARNICESC Ortodoxia si „marturisirea” dar ZIDESEC EREZIE ecuumenista si ARUNCA GLOATELE in IAD trimitandu-le la Bisericile ERETICILOR mai departe

      asadar IN AFANIA MAI JOS ca Iuda vor fi osanditi ! la fel cei de un cugent si o viclenie ca ei!

      acelasi lucru E PERFECT VALABIL si pentru RATACITUL Monahul Teodot !

      si Todot si Hariton si TOTI cei de un cugent cu ei ECUMENISMULUI SLUJESC, mai bine ca ecumenisntii insisi caci ei INSEALA un alt segment de popor, cei carora LI SE PARE ca s-au trezit !

      Apreciază

  6. ion hodor, said, on august 12, 2016 at 4:16 pm

    Cum facem si noi sa semnam aceasta scrisoare”?!

    Apreciază

    • Marius said, on august 12, 2016 at 7:21 pm

      Doamne ajuta!Descarcati tabelul de acolo de unde scrie:”Formularul poate fi descarcat de aici”,il imprimati in cate exemplare aveti nevoie,le completati,apoi le scanati si le trimiteti la adresa de email:contact@aparam-ortodoxia.ro. Pastrati originalele si intrebati tot in acelasi e.mail cum veti proceda sa le trimiteti.Important e sa completati tabelele si sa le trimiteti scanate in cel mai scurt timp ca sa apara pe site,sa se stranga cat mai multe semnaturi.Domnul sa ne tina pe toti in Dreapta Credinta!

      Apreciază

    • Marius said, on august 12, 2016 at 7:36 pm

      Doamne ajuta! Descarcati tabelul de acolo de unde scrie: Formularul poate fi descarcat de aici. II imprimati in cate exemplare aveti nevoie, il completati cu semnaturi, il scanati, acoperiti rubrica cu datele de buletin ca sa nu apara pe internet, asa cum au facut cei de pe site, apoi le trimiteti la adresa de e.mail: contact@aparam-ortodoxia.ro. Tot in acelasi e.mail intrebati cum sa procedati sa trimiteti originalele. Important e sa completati tabelele si sa le trimiteti scanate pe e.mail cat mai repede si sa apara pe site, apoi le veti trimite celor de la aparam-ortodoxia originalele asa cum va vor indica.

      Apreciază

      • Mihail said, on august 13, 2016 at 12:07 am

        Fara suparare, mie mi se pare ca se colecteaza date. Cred ca era suficient sa se faca o lista online, cu nume/prenume si oras. Ca la marturisirea de credinta a grecilor.

        Apreciază

      • el said, on august 13, 2016 at 8:18 am

        Mihail

        le stiu deja pe toate !
        Marturisirea se face LA VEDERE ca de aia e MARTURISIRE , si desigur presupune RISCUL PRIGOANEI !

        dar asta NU TOTI care se cred „Marturisitori” pot sa-si asume, cat despre ce ceri tu le e la fel de usor sa afle cine esti,

        desigur ca daca NU VREI sa marturisesti pe Hristos atunci taci sau te prefaci si dai date false( pe Hristos , ca si pe diavol , NU ii vei putea insa pacali cu astea) !

        Apreciat de 1 persoană

  7. ion hodor, said, on august 12, 2016 at 9:58 pm

    Multumesc,Doamne aj!

    Apreciază

    • sorin said, on august 14, 2016 at 12:56 am

      Mihail nu se trece nici un oras. Doar nume, prenume , o serie si semnatura. Atat. Iar daca cineva se intereseaza de noi nu e rau. Pai vrem sa marturisim sau vrem sa stam ascunsi? Sa nne dea Dumnezeu putere sa trecem peste prigoana care urmeaza.

      Apreciază

  8. isihastu said, on august 12, 2016 at 11:12 pm

    Manastirea Frasinei nu este reprezentata de staretul impus Ioanichie – vulpe blanda – care cu cei antiecumenisti e pe fata sustinator, dar pe la spate e tradator, semnatar si partas ereziilor fiului sau duhovnicesc Irineu Popa.

    http://ziaruldevalcea.ro/2016/08/10/pozitia-staretelor-si-staretilor-din-arhiepiscopia-ramnicului-privind-actiunile-monahilor-de-la-manastirea-lacul-frumos/

    Apreciază

  9. alex said, on august 13, 2016 at 12:47 am

    Trebuie sa ne strangem cat mai multi si sa semnam sa anuntam preotii sa nu mai pomeneasca pe cei cazuti si daca vor sa pomeneasca sa le zicem ca nu mai calcam pe acolo si le vom spune si altora. E timpul sa nu mai dam nici macar un pas inapoi in apararea Ortodoxiei, caci lupii au sfasiato cat au putut acum este timpul nostru sa intram in defensiva si sa aparam ce e al nostru, ce este mantuitor pentru orice suflet adica Sfanta Ortodoxie cum a fost lasata din Biblie si de la Sfintii Parinti. Doamne ajuta!

    Apreciază

  10. octoviv said, on august 13, 2016 at 4:13 pm

    Latrina ecumenisto-homeopată activenews.ro informează:
    http://activenews.ro/stiri-social/Comunicat-important-al-Mitropoliei-Moldovei-privind-tulburarile-aduse-de-Sinodul-din-Creta.-IPS-Teofan-considera-ca-%E2%80%9ELipsa-unui-consens-panortodox-plaseaza-documentul-intr-un-proces-de-revizuire-totala-sau-partiala-135776

    Legat de Simeon Zaharia, întru Adevăr zice Cuviosul Părinte Adrian Făgețeanu:
    https://saccsiv.wordpress.com/2016/04/11/parintele-adrian-fageteanu-romanii-nu-se-pot-uni-trei-sau-patru-pentru-o-idee-romaneasca-sau-crestina/

    Ce a însemnat mişcarea Rugul Aprins? Poate fi înviat Rugul Aprins în ziua de azi?
    Adică reactivat? Nici vorbă!
    Măcar ca idee?
    Nici vorbă! Eu am studiat foarte multe. Homer şi toţi istoricii antici care au vorbit despre geţi şi daci, în scrierile lor. Şi toţi istoricii spun cam aşa: dacă geţii sau dacii ar fi fost uniţi, niciun Alexandru Macedon, niciun Cezar, niciun împărat persan nu ar fi putut să-i biruiască. Şi eu cu asta dovedesc că suntem descendenţii lor, că nici românii nu se pot uni trei sau patru pentru credinţă sau pentru autohtonie sau pentru o idee românească sau creştină. Nu-i cea mai bună dovadă că suntem descendenţii lor?

    Apreciază

    • el said, on august 13, 2016 at 9:11 pm

      sorin

      iuda (teofan) savu sa se pocaisca intai PUBLIC in Biserica pe care A INSELAT-O de semnaturile de le actul de recuunoastsre a monofizitilor ca „ortodocsi” dela Chambesy !! ABIA ATUNCI o sa -l cerdem ca are buna intentie si nu PARSIVA VICLENIE !….restul e GARGARA politica sa-si faca „imagine” buna la PROSTI uspr de imbrobodit!

      sa vezi ce or sa juisesze si or sa faca spume la gura de fericrie la asemenea „cominicat” eurolacii de la RIC si gasca de REEDUCATI si reeducatori ai neamului !

      minciuni, taraganari, ORICE PRETEXT si SCORNIRE e bun …..DOAR DOAR sa mai tina inca oleaca poporul care pare ca se rezeste din ORBIREA INDUSA de ei legat de ERETICI ! … ca maine vine anticrist si ii ia GATA PREGATITI ca din oala, fezandati ! si apoi stie anticrist ce face mai departe, ei si-au implinit rolul lor !

      Apreciază

  11. sorin said, on august 14, 2016 at 12:58 am

    Au inceputr sa cada parinti chiar semnatari ai scrisorii sustinand ca Teofan face marurisire prin acest raspuns. Total fals. Teofan este mai viclean decat am crezut. Nu ii credeti pe acestia. Se vede clar ca Teofan nu zice nimic de semnatura care a dato, ba mai mult ii ataca pe semnatarii scrisorii si arunca cu noroi in initiatori.

    Apreciază

  12. ayeaye20 said, on august 14, 2016 at 12:21 pm

    Sf.Fotie , Epistolă către Amfilohie vol III, editată ca Epistola nr.284, Leipzig 1985/ Persoană și Natură Jean-Claude Larchet pag.135 : ” Tu respingi doctrina lui Eutihie și crezi că, făcând aceasta, te poți mândri că ai adevărata credință […] Trebuie să știi că nu este deajuns să te prefaci că ești diferit de Eutihie pentru a nu primi nicio critică, tot așa cum, în morală, cel care nu este complet vicios, nu este pentru aceasta nici perfect în virtute, și nu este considerat viteaz cel care doar nu s-a aliat cu dușmanul, fiind nevoie în plus, pentru a fi numit biruitor, să respingă dușmanii și să-i hărțuiască până la victorie. În același fel, cel care nu acceptă erezia pâna la capăt, nu înseamnă că este ortodox pentru aceasta, trebuind în plus ca acesta să se atașeze de toate celelate lucruri pe care le implică adevărata credință, punându-se în afara oricărei critici și ridicându-se până la perfecțiunea credinței […]. Fugi de Eutihie? Dar dacă îl lauzi pe Dioscor, dacă îl frecventezi pe Sever, dacă nu vezi decât prin ochii lui Iacob (Baradeu), tu nu vrei să-ți dai seama că te găsești prins și legat în aceeași plasă a ereticilor și tras, astfel, spre aceeași prăpastie a pierzaniei?”.

    Apreciază

  13. Maria said, on august 14, 2016 at 12:55 pm

    Un singur Episcop avem care a fost prezent in Creta? Scrisoarea cred ca ar fi bine sa se adreseze catre toti ierarhii si in deosebi catre Patriarh daca noi ceilalt mireni si calugari dormim. Catre Patriarh care s-a opus verbal demonstrand ca intelege adevarul, dar care altceva a facut in scris. Cine ameninta acesti oameni , cine este acest Bartolomeu? Poate unii ierarhi de-ai nostri au nevoie sa stie ca se sprijina pe mireni.
    Dedesubturile se pare ca sunt foarte agragreesive.

    Apreciază

  14. […] Peste 4500 de preoti, calugari si mireni au semnat o scrisoare catre Mitropolitul Teofan, referitoar… […]

    Apreciază

  15. […] Peste 4500 de preoti, calugari si mireni au semnat o scrisoare catre Mitropolitul Teofan, referitoar… […]

    Apreciază

  16. […] Peste 4500 de preoti, calugari si mireni au semnat o scrisoare catre Mitropolitul Teofan, referitoar… […]

    Apreciază

  17. […] Peste 4500 de preoti, calugari si mireni au semnat o scrisoare catre Mitropolitul Teofan, referitoar… […]

    Apreciază

  18. Stanoiu Dumitru said, on decembrie 30, 2016 at 12:28 pm

    Nu sunt de acord cu adunarea din Creta si refuz hotararile ei eretice 😦 !

    Apreciază

  19. […] Deasemenea daca ti-a trecut prin cap sa dezbati idei neortodoxe precum ecumenismul, fa-o informat. Nu uita ca peste 5000 de fete bisericesti si mireni au semnat actul care se opune unirii religiei ortodoxe cu celelalte religii pentru a forma o Biserica universala. Vezi mai multe aici. […]

    Apreciază

  20. Maria said, on septembrie 15, 2017 at 8:31 pm

    Doamne ajuta! Locuiesc in Bucuresti si am încercat sa găsesc un preot nepomenitor, insa n-am reușit. Puteti sa-mi spuneți va rog daca stiti o biserica din capitala unde nu se face pomenirea? Mulțumesc mult!

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.