Video: MITROPOLITUL TEOFAN raspunde MIRENILOR pe tema MARELUI SINOD
Manastirea Varatec, 8 august 2016:
Asadar, zice Mitropolitul Teofan:
“IPS Longhin se inseala amarnic”
Era bine sa fie lasat sa ne si zica de ce considera ca se inseala amarnic.
Ne linisteste apoi, cum ca Sfintia Sa sau Patriarhul Daniel sau ceilalti Ierarhi romani nu se vor Impartasi cu sectele. Iata-l deci trasand acelasi fals hotar, dincolo de care, de abia atunci vom avem voie sa-i intrebam de vorba: impartasirea din acelasi potir cu ereticii.
Doar ca ce sa vezi? Pentru papusarii ecumenismului aceasta impartasire din acelasi potir nici nu trebuie neaparat sa aiba loc. Poata chiar sa vina si ANTIHRSITUL si ea sa nu se petreaca. Caci ecumenismul pare un ghiveci, un amestec de religii, doar la o privire rapida. La o analiza mai aprofundata se poate usor observa ca e de fapt un soi de uniune in care fiecare e cu a lui dar drumurile fiecaruia duc la acelasi Dumnezeu. Doctrina asta e arhisuficienta pentru a-l accepta toti pe ANTIHRIST. Nu e necesar ca islamistul sa intre in sinagoga si nici Ortodoxul sa mearga la potirul catolicului. Ba din contra, daca il obligi pe islamist sa se roage in sinagoga s-ar putea sa intampini o acerba rezistenta. Iar papusarii n-au nevoie de o astfel de rezistenta. La ce le-ar folosi, atata timp cat printr-o unitate in diversitate isi ating cu mult mai bine scopul?
Asa ca a astepta momentul impartasirii din acelasi potir e din aceeasi categorie cu asteptarea Sfintilor Ilie si Enoh:
Recunoaste ca a semnat si el Acordul dintre ierarhi BOR si ereticii monofiziti dar ne linisteste din nou cum ca nu ar exista nici o consecinta a acestui act …
I se spune ca Manastirile anti Marele Sinod sunt prigonite iar el raspunde “Sa nu fie impotriva Ierarhilor”.
La final a fost rugat sa-si retraga semnatura iar raspunsul il auziti si voi.
Pai am vazut filmarea si chiar nu surprinde cu nimic, ba mai mult ai considera inselati pe ierarhi care au fost impotriva acestui sinod
ApreciazăApreciază
Eu cred ca nu e bine ca un preot ortodox sa slujeasca intr-o cladire(ca nu este biserica) catolica!
Ce parere aveti?
ApreciazăApreciază
De acord. Mai bine faci Liturghie in camp deschis.
ApreciazăApreciază
daca SFINTELE CANOANE spun :’sa nu te rogi cu ereticii”, atunci:saptamana de rugaciune ecumenica,…..etc nu este rugaciune impreuna cu ereticii?
ApreciazăApreciază
https://augustindeflorina.wordpress.com/un-ierarh-roman-care-s-a-abtinut/
ApreciazăApreciat de 1 persoană
cred ca ne imbatam cu apa rece
cum te poti abtine de la a semna ceva atita timp cat nici nu ai participat la ‘sinod’?
ca pe lista cu nominalizati la „adunarea din Creta” el nu apare:
http://basilica.ro/membrii-delegatiei-patriarhiei-romane-care-vor-participa-la-sfantul-si-marele-sinod/
si atunci? daca nu a dat pe acolo de zice ca s-a abtinut?
ApreciazăApreciază
cca70
si daca nu apare si nu a participat la fel de CORECT poate sa spuna ca NU A SEMNAT !
de unde stii tu de ce NU a fost pe lista participantilor? SIGUR APOSTATII doresc sa MANJEASCA pe TOTI episcopii(/oamenii) cu EREZIA lor, crezi ca nu s-ar fi bucurat de prezenta lui la sinodul marsaviei?
de unde stii tu ca EL INSUSI NU A VRUT sa fie pe lista tradarii si astfel sa NU participe la acea MASCARADA de sinod ?
lasati-l in pace pe acest episcop !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
@el
Sa nu ma intelegi gresit…
Ma bucur ca nu a fost acolo,… cu atit mai bine…cu cat au lipsit mai multi cu atit mai bine
Dar in cazul asta trebuia spus ca A REFUZAT SA PARTICIPE…nu ca s-a abtinut
Cand te abtii de la ceva ( de la vot sau de la semnatura.) se presupune ca esti prezent la locul faptei, si fiindca nu esti de acord cu ce vezi si auzi , atunci refuzi si nu semnezi
Pentru ca s-a formulat gresit …am dedus ca ar fi fost acolo si a refuzat sa semneze,…
dar cand am vazut ca nu era pe lista cu „vedete”…am presupus ca stirea e mincinoasa..
Conteaza mult cum formulezi ceva…
ApreciazăApreciază
Dumnezeu sa cearnă grâul cel bun de neghina si sa ne ajute sa trecem cu bine peste aceasta grea încercare, ca sa ne întărim mai mult in credință pt timpurile ce vor urma!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un om foarte fals este mitropolitul,dupa vorba,dupa privire.Vai de noi!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Fiecare vede asa cum este…Te mai poti ruga in starea asta?
ApreciazăApreciază
oameni buni, sunt siderat; CE BANDIT! il ascultam pe individ si nu-mi venea sa cred. Daca astia sunt cei ce ne reprezinta si ne pastoresc, atunci nu e bine, acum mi ße confirma ca o mare mizerie este in desfasurare, iar toti doctorii si preasfintii, fericitii si nu mai stiu cum se numesc ar trebui sa nu uite stravechea zicere romaneasca: necuratu NU FACE MANASTIRI ! …boaite tradatoare ce sunt unii…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Vedeti aici,la comentarii,cum apara ecumenismul preotul Piciorus:
http://www.teologiepentruazi.ro/2016/08/09/sinod-talharesc/
ApreciazăApreciază
Piciorusul asta de trepadus nici n-are rost sa ne mai impiedicam de el;bate si el din clanta ca sa faca frumos in fata sefilor sai directi si apostati gata.In ce priveste acest mieros Teofan mi-l aduce aminte pe confratele lui intru apostazie,Joanta,care avea aceeasi atitudine la inceputul discutiei cu noi,mieroasa si impaciuitoare, dupa care s-a intunecat la fata ,scotind flacari pe nas de nervi ,ca aveai impresia ca te va lua la bataie, daca nu taci ,sa-l lasi pe el sa vocifereze ereziile lui si n-au fost putine.Asta am observat eu de-o bucata de vreme la toti ecumenistii astia,ce poarta o falsa blindete si iubareala pe chip,dar la prima confruntare fatisa cu ei,se schimonosesc de ura si nu-ti permit sa-ti duci ideea pina la capat,ca te-a taxat de razvratit si pace buna.Mi-e o sila si-o lehamite de ei ca nu mai pot.
ApreciazăApreciază
Slabi ( nu fizic ) cei care l-au interpelat pe mitropolitul Teofan,acesta a putut in mod alunecos sa evite intrebarile deranjante prost puse..Aceasta interpelare a fost spontana sau aranjata ?
Este mai tirziu decit credem spunea cuviosul Serafim Rose si aceasta se aplica si credintei noastre,duhul LGBT-ului din lumea profana inspira si duhul ecumenismului. Aceeasi iubire intoarsa cu fundul in sus,care provine din patimile omului,profan sau ” credincios ” si care nu are nimic de a face cu Iisus Hristos Dumnezeu.
Ecumenistii……LGBT-eii credintelor.
Ierahii acestia ecumenisti se uita si vorbesc cu noi,dar mintea,sufletul si trupurile li se misca spre apus.Bine ca nu vorbesc inca ca aceia ( lumea inchegata a lui antihrist ) de democratie si drepturile omului in timp ce teroristii lor distrug si salbaticesc omenirea.Pacat de ei,poate se vor pocai,macar unii dintre dinsii,Doamne ajuta!
Cred cu tarie ca in prima faza trebuie sa ne indepartam de ei pe cit putem si sa-i gasim pe cei mai sanatosi la minte si mai curati sufleteste la care sa mergem,cit se mai poate si aceasta.
ApreciazăApreciază
Lup rapitor in haine arhieresti ! Incearca sa-i prosteasca in fata pe bietii oameni.
ApreciazăApreciază
Saccsiv si ceilalti frati, ce ziceti de ce scrie aici? Cum stim ca e adevarat?
https://augustindeflorina.wordpress.com/un-ierarh-roman-care-s-a-abtinut/
ApreciazăApreciază
un om
te duci si-l intrebi singur !
ApreciazăApreciază
frate saccsiv vezi te rog asta,http://aparam-ortodoxia.ro/2016/08/11/reactia-pliromei-fata-de-sinodul-din-creta-2016/
ApreciazăApreciază
Diplomația = Limbajul internațional al satanei
Putea să dea mărturia cea bună în 5 secunde, dar a preferat eschivarea.
Sfânta Evanghelie după Matei (cap. 5 – vers 37)
Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.
ApreciazăApreciază
Pe site ul de stiri Russia Today, se promoveaza in foarte frumoase vorbea poligamia in europa …
Legalizing polygamy: Ludicrous, dangerous or perfectly fine?
https://www.rt.com/op-edge/355580-muslim-values-polygamy-italy/
ApreciazăApreciază
Nu imi place modul de adresare. Trebuiau sa-l lase sa vorbeasca. Sa scuipe tot. Eu l-as fi intrebat cate biserici a intemeiat Hristos si de ce nu apar acestea mentionate in Crez? Daca exista o singura biserica adevarata, cea Ortodoxa, de ce s-a semnat ca exista mai multe biserici (nu confesiuni, culte, grupari sau asociatii crestine ci biserici crestine !!!). Si l-as fi lasat sa vorbeasca. Chit ca nu mi-ar fi convenit raspunsul. Sa se vada clar pozitia fata de existenta mai multor „biserici” crestine. Grupul de persoane inflamate, care nu lasa cel intrebat sa raspunda ci vorbeste peste, da impresia de fanatism religios. Ori noi, cei care nu suntem de acord cu adunarea din Creta, nu ne impotrivim din fanatism, ci pentru ca este distorsionat Adevarul. Sa dea Dumnezeu sa avem in continuare opozitie pe fata! E prea multa tacere si asta ma sperie. Mai stie cineva ce se petrece in Sfantul Munte? Asteptam o pozitie a Sfintei Chinotite. Ce se mai intampla cu armata ce a fost trimisa acolo? Sunt amenintati parintii sa taca? A fost cineva bruscat? Au fost amenintati ca vor fi dati afara din manastiri? De ce nu se mai aude nimic?
ApreciazăApreciază
Din păcate, de câte ori a fost abordat și a fost lăsat să vorbească, a vorbit de cu totul altceva….în stilul caracteristic. Cred că e bine că măcar au apucat să îi zică câte ceva…
Doamne ajută!
ApreciazăApreciază
E usor a baga vina ,ca au zis s-au n-au zis, aia sau ailalta acesti mireni;pt mine e de premiat gestul lor si daca s-ar molipsi si altii sa faca la fel,ma gindesc ca de la atita hartuiala ar ceda sau s-ar retrage,insa usor nu i-ar mai fi,iar cei care considerati ca n-au vorbit bine acei oameni,faceti voi interpelari mai punctuale pe subiect,tineti-le calea acestor misei in sutana si actionati ca atare,ca asa e usor de dat cu lamenteaua.Ma iertati de ton dojenitor ,dar am simtit nevoia sa iau apararea acelor curajosi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
http://aparam-ortodoxia.ro/2016/08/11/reactia-pliromei-fata-de-sinodul-din-creta-2016/
ApreciazăApreciază
OFF-TOPIC
Ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, a anuntat, joi seara, ca in septembrie va fi promovata in Parlament LEGEA VACCINARII, aflata deocamdata in lucru la Ministerul Sanatatii.
http://www.ziare.com/vlad-voiculescu/ministrul-sanatatii/ministrul-sanatatii-in-septembrie-vom-promova-legea-vaccinarii-sanatatea-nu-se-privatizeaza-1432368
ApreciazăApreciază
Ce s-a intamplat cu dezbaterea?
ApreciazăApreciază
Drumurile sant diferite, abordarile la fel, nici nu are sens sa te mai straduiesti sa-i pricepi. Pt ei nu e pr ca ai cnp, nu e pr ca te amprenteaza, ca ai card de sanatate, ca esti ecumenist.
„nani, nani, puiul mamii” pana cand
„Şi nu au odihnă nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei.” (+ direct iadul).
La asta duce ecumenism si insemnare. E suficienta una din ele pt a „castiga” iadul. Adica trebuie sa te feresti si de una si de cealalta.
ApreciazăApreciază
[…] Sursa […]
ApreciazăApreciază
Se pare ca sunt uni ce au baut apa dupa popa piciorus. Intrand pe blogul theologie patristica am vazut cativa mascarici pintre care si ioan C cel ce mai comenta si aici pe blog si incepura sa dea din ei tot felul de baliverne dar cel putin ce scotea din el acest ioan c efectiv te cruceai, ca vezi Doamne ca a citit el la niste ,,sf parinti” ca nu va fi nicio pecete si ca aceasta va fi nustiu cum bla, bla, bla, probabil ca acei ,,sf parinti” la care facea el referire or fi trecut pe la stefan ghiorghiu iata ca pun si linkul ca sa vedeti cam ce le bese mintea la cate uni https://theologiepatristica.wordpress.com/2016/08/02/cateva-probleme-referitoare-la-intreruperea-pomenirii-si-ingradirea-de-erezie/
ApreciazăApreciază
mihai
Ioan C este un ERETIC un STRICAT de dracii ereziei protestante , la el Botezul ortodox ii va fi doar SPRE OSANDA!
si MULTI sunt ca asta ….
ApreciazăApreciază
ne lovesc din toate directiile:
Vlad Voiculescu: In septembrie vom promova Legea vaccinarii
http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-21220232-vlad-voiculescu-sistemul-sanatate-sau-spitalele-nu-privatizeaza-septembrie-vom-promova-legea-vaccinarii.htm
ApreciazăApreciază
Scrisoarea cu cele 4500 semnaturi trimisa IPS Teofan .
http://aparam-ortodoxia.ro/2016/08/11/reactia-pliromei-fata-de-sinodul-din-creta-2016/
Exista un formular pentru descarcat in adresa de link . Se scaneaza dupa ce se completeaza cu semnaturi si se retrimite .
ApreciazăApreciază
Vrednici sunt acești bărbați de a se nu-mi creștini cu adevărat! Îmi plec capul rusinata in fata lor, pt ca nu am îndrăzneala lor! Numele lor este scris in cartea vieții! Când ma gândesc ca ma consideram credincioasa si eu de fapt sunt cu totul neinsemnata in fata acestor oameni ai Lui Dumnezeu!
ApreciazăApreciază
Observati tehnica vicleanului, pune pana pe umerii celor doi, dupa care face o incantatie, ca rugaciune nu poate fi, cei doi se mai domolesc, incepe sa le tremure vocile…Dupa care o da cotita si pleaca…
ApreciazăApreciază
poate ca o da cotita ca degeaba incearca sal trezeasca la realitate caci el ot ine tot pe a lui, mai degraba imblanzesti o fiare salbatica decat pe daniel si co
ApreciazăApreciat de 1 persoană
@Gabriel: Ai observat perfect. Treaba cu miinile pe umerii celor doi e clara. E un gest de a domina, controla si manipula pe cineva. E uns cu toate alifiile asta..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Gabriel
DIAVOL !
are LEGIUNI CUMPLITE il el, savu ( ca teofan NU MERITA sa mai fie numit) e UN TRADATOR MORT si un diavol care NU SE VA POCAI NICIODATA !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
din „pleiada” ereticilor va prezentam astazi 2 exemplare vestite pentru vesnicie :
daniel ciobotea si teofan savu !
ApreciazăApreciază
Ca de sus le vorbea marele arhiereu cata lipsa de smerenie , in loc sa treaca la spalat picioare mandria lai orbeste . Acestia nu sint decat niste marionete ale ocultei mondiale din cauza imfumurarii lor si a mandriei se cred conducatorii supremi ,numai ca sint ai diavolului pacat pacat pacat ANATEMA LOR ARHIEREILOR
ApreciazăApreciază
Deci m-a luat cu fiori cand l-am auzit cum poate acest Teofan sa vorbeasca! Mi-e scarba! Mai ca ar fi zis „ho, cu tata, ho, cu tata, prostii mei!” Ne considera niste vite proaste, de asta nu ii e frica sa vorbeasca asa, sa ocoleasca subiectul! Pe asta si pe ceilalti ca ei, ii consider DRACI IN PIEI DE OAIE, NU LUPI! ESTE EXACT CA SI SECTANTII SI TOTI CEI RATACITI, PE CARE UNA II INTREBI SI LE DEMONSTREZI SI EI ALTA ITI SPUN.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
[…] Video: MITROPOLITUL TEOFAN raspunde MIRENILOR pe tema MARELUI SINOD […]
ApreciazăApreciază
Cinste acelor credincioși care au avut curajul să-i pună niște întrebări foarte la obiect ierarhului celei mai importante mitropolii din țară, deși s-au exprimat cam cu stângăcie. Au fost ușuiți, intimidați și li s-a răspuns în doi peri ca unor copii proști. De fapt ierarhul nu a dat niciun răspuns concret, nu a explicat nimic. A spus că va avea grijă ca atât cât trăiește să nu aibă consecințe ceea ce a semnat. Ce ”consolare”! De parcă ar fi fost singurul care a semnat … Dar după ce nu va mai fi el, documentele rămân valabile și pentru urmași. Aceia ce vor face? Dacă ceea ce a semnat – spune el – nu are consecințe, atunci de ce a mai fost nevoie să semneze? Are vreo logică?
Sunt unii în blogosfera ”înțeleaptă” ortodoxă care spun nici mai mult nici mai puțin că importanța acestui sinod a fost supraestimată. Chiar dacă nu au participat toate patriarhiile și chiar dacă unii ierarhi sârbi sau greci nu au semnat, aceste hotărâri aruncă biserica ortodoxă în cea mai dificilă perioadă a existenței sale pentru că niciodată, din câte știu eu, nu s-au mai încălcat un numar atât de mare de canoane și dogme stabilite pentru totdeauna la cele șapte Sinoade Ecumenice. Fiecare Sinod Ecumenic a stabilit dogmele și canoanele care se cereau la data respectivă, dar a și întărit și confirmat cele stabilite de sinoadele anterioare, deci fie și numai prin incălcarea unei singure dogme sau canon se încalcă întreaga învățătură a Sfinților Părinți pe care au transmis-o cu multe eforturi, sacrificii și chiar cu prețul vieții până în zilele noastre. Și tocmai păstorii care ar fi trebuit să cunoască cel mai bine aceste învățături de credință sunt cei care le încalcă cu consecințe incalculabile și care afectează milioane de credincioși. Numai dacă ne gândim la încălcarea adevărurilor exprimate în Simbolul de Credință, toate ereziile fiind considerate biserici, și a permiterii căsătoriilor mixte (ortodocși cu eretici), este arhisuficient pentru distrugerea temeliei pe care s-a clădit învățătura de credință ortodoxă.
După cum se știe și pe vreme Sfântului Marcu al Efesului s-a încercat la Ferrara și Florența unirea cu ereticii:
http://www.doxologia.ro/viata-sfant/sfantul-ierarh-marcu-mitropolitul-efesului
Numai că atunci s-au găsit foarte mulți ierarhi, preoți și credincioși care s-au împotrivit acestor erezii:
”Însuflețiți, credincioșii s-au ferit de episcopii care semnaseră, ba chiar i-au ocărât. Preoții și ierarhii rămași în Constantinopol se arătau potrivnici liturghisirii împreună cu unioniștii. În acest răstimp, patriarhii Bisericii au înștiințat norodul că nu sunt cu nimic legați de cele semnate de trimișii lor. Vrednicia Sfântului Marcu a fost asemuită cu a Sfântului Atanasie cel Mare și a Sfântului Ioan Teologul. Ierarhii și cărturarii Bisericii dimpreună cu întreg norodul, slăveau pe sfânt ca fiind purtător al harului de mucenic și mărturisitor.”
Acesta este motivul pentru care atunci nici nu s-a pus problema vreunei schizme, pentru că biserica s-a apărat din interior, ca un organism sănătos, s-a întărit și a luptat împotriva ereticilor învingânu-i. Se mai poate întâmpla același lucru astăzi ca și pe vremea Sf. Marcu? Bine ar fi, dar nu mai avem cu cine. Credința este puțină, curajul la fel, și bărbați adevărați care să apere dreapta credință au rămas foarte puțini. Profitînd de ignoranța poporului în ceea ce privește învățăturile de credință, profitând de lipsa de unire și de credința căldicică, vor avea de data asta câștig de cauză. Să nu fie!
Mulți își pun nădejdea în monahii de la Muntele Athos. Având în vedere că ierarhul Sf. Munte este Patriarhul Bartolomeu I, cel mai ecumenist dintre ecumeniști, nu cred că Athosul v-a avea vreo reacție. Bine ar fi să mă înșel. Dar cum a fost posibil să fie lăsat acest patriarh să facă nestingherit tot ce a făcut timp de 25 de ani, fără să existe nici o reacție a Sf. Munte??? De ce l-au lăsat să facă tot ce a făcut? Nu exista nici o posibilitate de a fi oprit?
Nu știu ce au de ”apărat ” ierarhii care au semnat în Creta, pentru că ei au depus votul sărăciei de bună voie. Și al ascultării. De cine ascultă ei?
Ce au de pierdut dacă apără adevărul de credință. Un scaun? O funcție? Viața?
ApreciazăApreciază
tactica expusă de ereticul savu este tactica lui iuda. să trădeze pe Hristos prin sărut.
ApreciazăApreciază
[…] Video: MITROPOLITUL TEOFAN raspunde MIRENILOR pe tema MARELUI SINOD […]
ApreciazăApreciază
Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Matei, 16,18 Să ne rugam mult pentru a trai in biserica lasată de Cristos pentru mantuirea lumii. Pace si bine!
ApreciazăApreciază
Nu a raspuns clar si concis, mai degraba a incercat sa scape de intrebarile incomode sub pretecstul ca trebuie sa mearga la slujba, avem nevoie de aparatori ai ortododoxiei, care sa apere adevarul, nu de ‘sefi’care le e frica sa nu isi piarda scaunul! Nu scriu acestea sa judec, ci sa trag un semnal de alarma!!!
ApreciazăApreciază
[…] Video: MITROPOLITUL TEOFAN raspunde MIRENILOR pe tema MARELUI SINOD […]
ApreciazăApreciază