“Avantajele” vietii cu cip si fara cash

Intr-un orizont de timp foarte apropiat, cardul bancar si buletinul biometric vor fi in acelasi document cu cip. In paralel vor dispare banii cash.

Unii spun: si ce daca?

Le argumentezi de ce nu e bine si ii rogi sa vizioneze, de exemplu, acest avertisment:

DOCUMENTARE CELEBRE: Interviul luat de Alex Jones lui Aaron Russo, subtitrare in limba romana si o analiza a sa

Iti raspund ca e teoria conspiratiei si ca asa ceva nu se va intampla.

Si totusi deja a inceput sa se intample …

Cateva articole din mass-media:

Un precedent periculos: confiscarea banilor din bănci ar fi posibilă, după o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Adevarul:

Laurenţiu Rebega, care este vicepreședinte al Grupului Europa Națiunilor și Libertății din Parlamentul European, spune că astfel Uniunea Europeană salvează băncile falite prin „subminarea statelor și jefuirea cetățenilor“.

„Unele bănci mari se urcă deasupra statelor“

Europarlamentarul explică pe larg, într-un comunicat de presă, cum se desfășoară acest proces:
„Să presupunem că o bancă oarecare, ca urmare a unor operațiuni neperformante, de regulă a unor escrocherii, e în pericol de faliment. În capitalismul clasic, de până la Marea Criză, într-o asemenea situație, falimentul însemna, pe scurt, că bancherii pierdeau tot ce aveau, iar deponenții fie își pierdeau și ei depunerile, fie își recuperau, eventual, o mică parte din acestea, în urma lichidării activelor băncii. În modelul european postbelic, pentru a se evita intrarea într-o spirală de criză, statul intervine împrumutând banca. Bancherii nu pierd, dar sunt puși sub control și trebuie să ramburseze împrumutul de stat într-o perioadă de timp. În fine, depozitele sunt garantate, cel puțin în zona deponenților mici și mijlocii. Deși imperfect, un asemenea model asigură echilibrul economic, stabilitatea financiar-bancară și pacea socială“.

În prezent, mai arată europarlamentarul, „recenta decizie a CJUE ne aduce, aparent, în zona capitalismului clasic. De ce «aparent»? Pentru că, spun adepții neoliberalismului, în zilele noastre, băncile – mai precis anumite bănci – au devenit «prea mari» ca să mai dea faliment. Sunt bănci internaționale, cu operațiuni în toată lumea, iar un faliment ar antrena o reacție în lanț cu consecințe inimaginabile. Aceste bănci trebuie, deci, să fie salvate cu orice preț“.

Dar, potrivit vicepreședintelui Grupului Europa Națiunilor și Libertății, „prețul este triplu. Pe de-o parte, pierd toți depunătorii, întrucât în gaura neagră a falimentului sunt aruncați prima dată banii din depozite. În al doilea rând, prin împrumutul acordat de stat, se aruncă în gaura neagră și banii contribuabililor. În al treilea rând, bancherii nu doar că nu pierd nimic, nu doar că nu sunt sancționați, dar nu mai sunt nici măcar controlați. După cum se vede, în acest model, unele bănci mari se urcă deasupra statelor și implicit deasupra cetățenilor“.

Ce consecinţe poate avea decizia CJUE

Atacul lui Rebega la adresa băncilor atinge aici accente specifice partidelor naționaliste, știut fiind că grupul în care acesta este vicepreședinte întrunește marile partide naționaliste din Europa: „Recenta decizie a CJUE acordă acestor bănci mari, focare de escrocherii, exact un statut de entități intangibile. Consecințele deciziei CJUE sunt extrem de grave. Mai întâi, această decizie este un atac direct la proprietate, așadar la un principiu fundamental al statului de drept. Pe cale de consecință, este afectată siguranța financiară a tuturor cetățenilor Europei și, implicit, și a românilor. În al doilea rând, măsura va distruge, lent, clasa mijlocie, prin sărăcirea acelor depunători care furnizează grosul depozitelor mici și mijlocii“, notează Laurenţiu Rebega.

„Să subliniem că, după Al Doilea Război Mondial, tocmai întărirea clasei mijlocii i-a adus Occidentului dinamism economic, echilibru social și o prosperitate fără precedent. În al treilea rând, decizia CJUE este încă un cui bătut în sicriul statului național, care, lipsit de suveranitate, devine vasalul instituțiilor europene supranaționale și al intereselor marii oligarhii bancare internaționale“, avewrtizeazăp europarlamentarul.

Iată așadar că recenta decizie a CJUE capătă inclusiv conotații politice importante, după cum reiese din finalul mesajului lui Rebega: „Viitorul arată sumbru! Ca să nu ajungem în acest viitor, trebuie să luăm atitudine. Trebuie ca vocea și acțiunile noastre să fie ferme și categorice! Nu băncile trebuie apărate, ci cetățenii! Nu oligarhia trebuie protejată, ci clasa mijlocie! Nu Comisia Europeană trebuie să decidă, ci statul național!“.

Ceea ce devine clar din poziția publică a europarlamentarului Laurențiu Rebega este că decizia CJUE dă apă la moară celor care critică şi băncile, dar și actuala formulă de funcționare a Uniunii Europene.

Piperea: „Decizia e cinică“

Iată ce a postat pe o reţea de socializare, în legătură cu decizia CJUE, avocatul Gheorghe Piperea:
„Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că directiva privind salvarea de la faliment a băncilor prin confiscarea depozitelor clienților este OK. În principal, motivația este că e preferabil să confiști acești bani de la clienți decât să îi primești cadou de la stat, adică de la contribuabili, mai ales că treaba asta din urmă ar însemna un nasol ajutor de stat.
Decizia e cinică, pentru că băncile au fost ajutate și până acum de state, și nimeni nu și-a pus problemă că ar fi vorba de ajutoare de stat ilegale. Că să nu mai vorbim de eficienţă. Au fost bănci, cum e Dexia, care au fost salvate de stat chiar de două ori, au dat ultra-managerilor lor bonusuri de «succes» de zeci de milioane de euro, după care au intrat din nou în dificultate, iar acum așteaptă salvarea cu bănuții deponenților.
Decizia este și ipocrită, pentru că nu răspunde la întrebări esențiale:
– Trebuie salvate aceste entități malefice care distrug lumi și destine pentru a o lua de la cap, iresponsabil, indiferent de riscurile asumate pe seamă statului și a deponenților?
– De ce trebuie că rezoluția să se deruleze în spațiu privat, discret, între bancheri, fără control judiciar, fără transparență, fără acordul măcar implicit al deponenților, și cu dispreț față de contracte și față de principiul neretroactivității legii?
– Cum rămâne cu dreptul de proprietate?
– Cum rămâne cu proiectele publice, sociale, pe care statul «democratic» nu le mai poate finanța, pentru că are ca prioritate salvarea băncilor?
Părerea mea e că aceste chestiuni sunt de competența CEDO. Acolo s-ar putea decide dacă salvarea acestor sepii malefice și a bunăstării overlorzilor sistemului este prioritară față de dreptul de proprietate asupra banilor din depozite și față de sarcinile esențiale ale statului.
Oricum, pentru lideri europeni ca Matteo Renzi, decizia CJUE pică foarte prost. El va trebui să decidă dacă dă de la buget 40 de miliarde de euro pentru a salva cele trei-patru bănci falite sau dacă va permite că acești bani să fie luați de la deponenți. Că de închis aceste bănci nu se pune problema. Iar decizia italienilor va fi clonată peste tot, inclusiv în România. Ce, credeți că nu mai sunt bănci falite?“

Ce spune legislaţia de azi

Legea 312/2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii arată câte se poate de clar că băncile nu pot să apeleze la economiile deponenţilor pentru a fi salvate. Pentru mai multă acurateţe, redăm, în continuare, Articolul 349 din această lege:

Art. 349. – Instituţiile de credit şi entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) şi d) includ în prevederile contractuale o clauză în virtutea căreia creditorul sau partea la acordul ce guvernează o datorie acceptă ca aceasta să poată face obiectul exercitării competenţelor de reducere a valorii şi de conversie şi este de acord să se supună oricărei măsuri de reducere a valorii principalului sau a sumei de plată datorate, de conversie sau de anulare, ce poate fi impusă de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, în exercitarea competenţelor sale, cu condiţia ca o astfel de datorie: 
   a) să nu fie exclusă în temeiul art. 286; 
   b) să nu fie un depozit prevăzut la art. 234 din Legea nr. 85/2014; 
   c) să fie reglementată de legislaţia unui stat terţ; şi 
   d) să fie emisă sau contractată după data de la care se aplică prevederile referitoare la recapitalizarea internă.

Iată şi un articol – dintr-o altă lege – care arată că banii deponenţilor au prioritate la rambursare, în cazul unui faliment al instituţiei de credit:

În cazul falimentului unei instituţii de credit, creanţele se plătesc în lei, în următoarea ordine:
– 1. taxele, timbrele şi orice alte cheltuieli aferente procedurii falimentului, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea instituţiei de credit debitoare, precum şi plata onorariilor persoanelor angajate în condiţiile legii, inclusiv ale lichidatorului judiciar;
– 2. creanţele rezultate din depozitele eligibile în sensul prevederilor cuprinse în legislaţia privind schemele de garantare a depozitelor, inclusiv creanţele schemelor de garantare a depozitelor rezultate din subrogarea în drepturile deponenţilor garantaţi şi/sau din finanţarea, potrivit legii, a măsurilor de rezoluţie a instituţiei de credit debitoare, precum şi creanţele izvorâte din raporturi de muncă pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii;
– 3. creanţele reprezentând acea parte a depozitelor eligibile ale persoanelor fizice, ale microîntreprinderilor şi ale întreprinderilor mici şi mijlocii care depăşeşte plafonul de acoperire prevăzut în legislaţia privind schemele de garantare a depozitelor şi depozitele persoanelor fizice, ale microîntreprinderilor şi ale întreprinderilor mici şi mijlocii, care ar fi depozite eligibile dacă nu ar fi fost făcute prin intermediul sucursalelor situate în afara Uniunii ale unor instituţii stabilite în Uniune;
– 4. creanţele rezultând din activitatea debitorului după deschiderea procedurii;
– 5. creanţele bugetare, creanţele schemelor de garantare a depozitelor, altele decât cele prevăzute la pct. 2, precum şi creanţele Băncii Naţionale a României decurgând din credite acordate de aceasta instituţiei de credit;
– 6. creanţele decurgând din operaţiuni de trezorerie, din operaţiuni interbancare, din operaţiuni cu clientelă, operaţiuni cu titluri, alte operaţiuni bancare, precum şi din cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, din chirii, precum şi alte creanţe chirografare;
– 7. creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit;
– 8. creanţele decurgând din instrumente de datorie şi din împrumuturi, având la bază convenţii care prevăd o clauză de subordonare potrivit căreia, în caz de lichidare sau faliment al instituţiei de credit, astfel de creanţe urmează să fie plătite după creanţele tuturor creditorilor chirografari nesubordonaţi şi, după caz, ale altor creditori chirografari subordonaţi; în cadrul acestei categorii de creanţe, plata acestora se va efectua cu respectarea ordinii de preferinţă stabilite prin clauza de subordonare aferentă fiecărei creanţe;
– 9. creanţele acţionarilor instituţiei de credit în faliment, respectiv creanţele membrilor cooperatori ai cooperativelor de credit afiliate casei centrale a cooperativelor de credit în faliment, derivând din dreptul rezidual al calităţii lor, potrivit prevederilor legale şi statutare.

Guvernul dă aprobare de MONITORIZARE a deţinătorilor de CARDURI, EVZ:

Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România (APADOR-CH) condamnă modul abuziv prin care Guvernul adoptă reglementări de ordin fiscal prin care afectează ori restrânge drepturi şi libertăţi fundamentale.
APADOR-CH scrie că ultimul abuz de acest fel este un proiect de hotărâre de Guvern care permite ANAF autoabilitarea de a încălca viaţa privată a persoanelor, monitorizând fără autorizare judecătorească orice operaţiune financiară efectuată de fiecare deţinător de card.

Asta ar însemna ca ANAF şi Ministerul de Finanţe să aibă o autoritate mai mare decât a procurorilor, aceste structuri fiscale dorind să aibă o putere de decizie mai mare decât a Constituţiei şi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Articolul 116, al 6 din Constituţie interzice vehement restrângerea şi afectarea drepturiloe şi libertăţilor fundamentale prin ordonanţă  de urgenţă (OUG), deoarece numai legea poate impune asta.

În mod clar, orice informaţie cu privire la operaţiuni efectuate de către deţinătorul de card sunt date cu caracter personal, potrivit art. 3lit. A din Legea nr. 677/2001 şi sunt parte din viaţa privată a persoanei.

Citiţi aici întregul articol publicat pe apador.org

Intruziune majora in viata privata: Fiscul vrea sa primeasca fara mandat judecatoresc toate datele celor care cumpara cu cardul, Hotnews:

Fiscul vrea sa primeasca, fara un mandat judecatoresc, ‘toate detaliile disponibile cu privire la identitatea detinatorului cardului’, ori de cate ori se efectueaza plati electronice cu cardul bancar prin intermediul POS-urilor, se arata intr-un proiect de act normativ pus in dezbatere publica de Ministerul de Finante. In plus, Fiscul vrea sa primeasca date precum: ID-ul comerciantului, numarul si valoarea bonului fiscal, precum si data, ora si minutul emiterii bonului fiscal.
„In cazul platilor electronice, efectuate cu cardul bancar prin intermediul POS-ului, entitatea care gestioneaza certificarea/autorizarea tranzactiei, va comunica Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, simultan cu transmiterea tranzactiei catre institutia acceptanta si urmatoarele date:
a) ID terminal;
b) ID comerciant;
c) numarul bonului fiscal;
d) valoarea bonului fiscal;
e) data, ora si minutul emiterii bonului fiscal;
f) institutia acceptanta;
g) numarul cardului utilizat pentru efectuarea platii;
h) cod autorizare plata;
i) toate detaliile disponibile cu privire la identitatea detinatorului cardului”.
Aceasta prevedere apare intr-una din Anexele unui proiect de Hotarare pentru modificarea si completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 479/2003, document scos in dezbatere publica pe site-ul Ministerului de Finante in data de 12 iulie 2016.
HotNews.ro a solicitat Ministerului de Finante si ANAF explicatii in legatura cu aceste prevederi care ar reprezenta o intruziune majora in viata privata, in conditiile in care astfel de date personale, desi sunt retinute de banci, nu pot fi utilizate discretionar de autoritati, ci numai prin mandat judecatoresc.
Un exemplu il reprezinta procurorii care daca vor sa aiba acces si sa utilizeze astfel de date o pot face numai dupa obtinerea unui mandat in acest sens de la un judecator.
In acelasi timp, dincolo de posibilitatea de a folosi aceste date, o problema tine si de retinerea/stocarea lor. Are ANAF suficiente masuri de securitate cibernetica pentru a se apara in fata unui atac cibernetic menit sa fure aceste date? Vom reveni cu detalii imediat ce le vom primi.