SACCSIV – blog ortodox

Enciclica nu inseamna documentul semnat

Posted in Uncategorized by saccsiv on iunie 29, 2016

Iata ce putem citi la Cine aprobă acest Sinod din Creta (numit ilegitim panortodox) aprobă implicit ecumenismul! de pe Atitudini:

Stim de la Sf. Iustin Popovici ca ecumenismul este panerezie. Totusi la acest Sinod s-a legitimat ecumenismul, ca fiind o continuitatea a traditiei apostolice si patristice. Ecumenismul este insă un fals, combătut de foarte multi sfinti parinti. Atât in documentul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cât si in așazisa Enciclică a Sinodului, scrie negru pe alb că ecumenismul este o datorie a Bisericii. Cităm din Enciclică, pct 3: „Biserica noastră gândindu-se la datoria de a mărturisi Adevărul și credința apostolică, acordă o mare importanță dialogului, în particular cu creștinii eterodocși. În acest mod, restul lumii creștine cunoaște mai exact autenticitatea Tradiției Ortodoxe, valoarea învățăturii patristice, experiența liturgică și credința ortodocșilor. Dialogurile întreprinse de Biserica Ortodoxă nu semnifică în nimic un compromis în materie de credință„.

De asemeni la acest Sinod s-a afirmat ca Tradiția înseamnă fundamentalism. Citat, tot din encilică: „Explozia fundamentalismului care se observă în diferite tradiții religioase reprezintă expresia unei religiozități morbide. Un dialog interreligios sobru [cu trezvie] contribuie într-un mod semnificativ să favorizeze încrederea reciprocă, pacea și reconcilierea„ (pct. 4). (preluat de peRomân ortodox în Franța)

Despre documentul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, nesemnat de 8 Mitropoliti, nici nu mai are sens sa discutăm. El a fost analizat in articolele anterioare de pe acest site. Amintim doar o fraza din acest document si e destul: Astfel, participarea ortodoxă la Mișcarea pentru restabilirea unității cu alți creștini în Biserica Una, Sfânta, Soborniceasca și Apostoleasca, nu este deloc împotriva naturii și istoriei Bisericii Ortodoxe, ci constituie expresia constantă a credinței și tradiției apostolice în condiții istorice noi. (preluat de pesinodul talharesc).

De asemeni Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe, precum și participarea sa în Mișcarea ecumenică , se bazează pe conștiință însăși a Ortodoxiei și pe spiritul său ecumenic, în scopul de a căuta, pe bazaadevărului credinței  și a tradiției Bisericii primare [„vechi” cf. tr. Basilica] a celor șapte Sinoade Ecumenice.

Notă: Ce este subliniat a fost modificat. Și chiar dacă textul a suferit într-adevăr îmbunătățiri, nu este suficient, in document persistând incă abateri de la dogma ortodoxă, inclusiv acordarea termenului de biserică si altor confesiuni crestine. Și a nu se confunda textul enciclic ca mesaj final cu documentele semnate sinodal. Adică trebuie avute în vedere ambele, si documentele semnate (în primul rând) si enciclica, ce pare mai mult un mesaj bine periat pentru presă și ochii lumii).

(Redactia Revistei Atitudini)

Comentariu saccsiv:

   Pe internet bantuie o forma in limba engleza a enciclicei, precedata de o scurta explicatie a ei in limba romana. Daca ne luam dupa explicatie, iti vine sa zici ca hotararile Marelui Sinod s-au inspirat din cele mai traditionaliste bloguri ortodoxe anti sistem.

Eu insa astept traducerea in limba romana a documentelor semnate.

 

Cartea Messiah din Illuminati Card Game …

Posted in Uncategorized by saccsiv on iunie 29, 2016

Nicolae Steindardt despre omul european de maine. Adica tocmai despre europeanul de azi. Daca ne uitam in jur, ce vedem?

Posted in Uncategorized by saccsiv on iunie 29, 2016

modern-slave

Foto: https://thebigpicturereport.com/2013/01/05/21st-century-slavery/modern-slave/

Sunt foarte sceptic referitor la omul de mâine, după cât de laş, de netot, de naiv, de uşor de îmbrobodit, de nătărău ni se arată astăzi. Europa de azi, Occidentul, oferă un spectacol de nerozie şi îndobitocire cum rareori a mai fost din secolul IV încoace. Şi ăştia să realizeze amplitudinea fiinţei? Aida-de!

Vor realiza amplitudinea sclaviei, către care au făcut deja paşi mari!

(Din cartea „Monahul de la Rohia răspunde la 365 întrebări incomode adresate de Zaharia Sângeorzan”, Ed. Revistei Literatorul)

http://www.familiaortodoxa.ro/2011/03/29/parintele-nicolae-steinhardt-%E2%80%93-marturisitorul-lui-hristos/

Cititi va rog si:

Parintele Nicolae Steinhardt: Cu STATUL MAMONA nici o legatura, oricat de mica – nici asupra punctelor comune. Lui Mamona numai blestemele din moliftele Sfantului Vasile cel Mare

 

Tagged with: ,

Cine va revendica atacul terorist din aeroportul Ataturk din Istanbul, Turcia, soldat cu 36 de morti si 147 de raniti?

Posted in Uncategorized by saccsiv on iunie 29, 2016

Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Posted in Uncategorized by saccsiv on iunie 29, 2016

FOTO: Sarmizegetusa – la coada la draci …

Posted in Uncategorized by saccsiv on iunie 29, 2016
%d blogeri au apreciat: