Saccsiv – Weblog

INTREBAREA MILENIULUI: Din ce moment nu vom mai merge la biserica?

Posted in Uncategorized by saccsiv on Mai 16, 2016

Iata un fragment din comentariul sorei Mirela postat la ROMANIA. Sondaj: BISERICA – sub 50 % incredere. Mai multa incredere au bucurestenii in DNA si SRI …:

Pe de altă parte, părerea mea este că vremurile sunt foarte tulburi şi în schimbare. De exemplu, până acum ar fi fost bine să trimiţi pe cineva să participe la slujbele Bisericii, dar ce va fi dacă la sinodul tâlhăresc credinţa apostolică şi sobornicească va fi trădată şi se va accepta „împărtăşirea” cu catolicii?

   Comentariu saccsiv:

  Adica vom mai mergem la biserica? Evident, nu ma refer la cele cateva ce vor mai tine steagul sus, ci la multimea celor “normale”.

Stim de ani de zile ca aici se va ajunge. Iata de exemplu ce ne spunea Sfantul Lavrentie de Cernigov:

Vine timpul, şi nu e departe, când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile atât ale bisericilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Când vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele că va veni vremea împărăţiei lui antihrist şi el va fi pus împărat

Luaţi aminte la toate cele ce vă spun căci totul se pregăteşte cu foarte mare viclenie. Toate bisericile şi mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii, ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele. Antihrist va fi încununat ca împărat în marea biserică din Ierusalim cu participarea clerului şi a Patriarhului. Intrarea şi ieşirea din Ierusalim va fi liberă pentru orice om, dar atunci să vă străduiţi să nu vă duceţi, căci totul va fi spre a vă linguşi pe voi, ca să vă atragă în ispită.

PROFETIA Sfantului LAVRENTIE DE CERNIGOV despre ANTIHRIST

Dar de cand incepem? Din momentul in care antihrist va fi incununat? Nu e prea tarziu?

   Parinti din Sfantul Munte Athos au avertizat:

ROG RASPANDITI: Parinti din Sfantul Munte Athos despre „Sfantul” MARELE SINOD din 06.06.2016. Avertizeaza ca nu-l vor mai pomeni pe Patriarhul Constantinopolului

Noi ce vom face?

Bine ar fi ca Patriarhul Daniel, daca tot se duce, macar sa nu semneze nimic.

 

Anunțuri
Tagged with:

22 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. ORTODOXIE said, on Mai 16, 2016 at 9:51 pm

    Reblogged this on CREDINŢĂ DREAPTĂ ORTODOXĂ!.

    Apreciază

  2. RomeoB said, on Mai 16, 2016 at 10:05 pm

    O spune foarte clar parintele Iustin Parvu: CAND VOR PRIMI IMPARTASANIA SI CATOLICII SI SECTELE DE IN BISERICILE ORTODOXE. Mi se pare ca in nr 25 sau 26 din Atitudini.

    PS: La Timisoara, Nicole Corneanu a primit „tainele” catolcie intr-un asezamant de cult greco-catolic.

    Apreciază

  3. mircea.v said, on Mai 16, 2016 at 10:06 pm

    Da daca zice preotul „te du sa te amprenteze mamona, ca nu e pr; uite chiar eu m-am dus sa ma amprenteze…”, mai mergi la acea biserica?

    La intrebarea din tiltu raspunde Parintele Adrian Fageteanu:

    „- Este o tendinta de apropiere, in special catre catolici… Ce o sa facem daca episcopii o sa mearga cu catolicii? Caci se pare ca acesta ar fi planul… Lumea ce sa faca, daca nu va aparea un episcop ?
    – Cred ca nimeni nu poate sa va raspunda, ca n-are nimeni puterea proorocilor, nu?… Deja, in gura mare, episcopii spun la studentii de la Teologie: Duceti-va la Roma!
    … Francezii (in al doilea razboi mondial, n.mea), cand au vazut ca nici Linia Maginot si nici alte pregatiri militare nu i-au ajutat sa ii opreasca pe germani, care patrundeau peste tot, au spus:„Sauve qui peut!” Scapa cine poate! Cred ca si acuma salvarea va fi cam la fel; nu zic individuala, dar religia se va putea face (doar) in familie. Tatal, mama sau cei putini… Deci nu va mai fi religie de masa, de mari proportii.
    – Ca la inceputul veacului, ca in vremurile catacombelor, intr-un fel…
    – Da, da…
    – Dar atunci, în vremurile de pe urmă, atacul împotriva creştinilor va fi extern, adica de la autorităţile politice, sau va fi intern, din cadrul Bisericii?
    – Intern. Aici e viclenia cea mare…
    – Din cadrul bisericii…
    – Ei singuri vor spune: cutare (biserica/manastire) desfiintata, cutare desfiintata, gata! Mergeti la catolici, mergeti la cutare… Aici e viclenia cea mai mare: ca nimeni nu il va putea acuza pe Antihrist pentru ca ei insisi au lovit. Viclenia e mult mai mare decat a imparatilor carora li se spunea: „Persecutati pe crestini ca sunt impotriva ta, imparate“. Dar cel putin, acela lua masura. Diavolul spune, insa, acum: „voi intre voi sa va distrugeti“. Vor da premii mari, mari la cei care vor pârî; si vor pârî si copiii pe parinti… S-a intamplat si pe vremea lui Ceausescu.”

    Asa ca, atacul e intern si va fi intern. Pana acum atacul a fost „te du sa te amprenteze”, „ia card de sanatate”. Pai daca problemele sant cu „si”, e suficienta una ca sa se darame sandramaua. E amagire ca stai ca mi-a zis ca nu e pr amprentarea, cipurile, dar nu e ecumenist, deci e ok.

    Apreciază

  4. templier's blog said, on Mai 16, 2016 at 10:38 pm

    Un video de urmarit
    https://templierblog.wordpress.com/2016/05/16/6780/

    Apreciază

    • el said, on Mai 17, 2016 at 12:35 pm

      ayeaye20

      NU NE RUGAM sa reuseasca planurile APOSTATILOR !
      ANATEMA !

      Apreciază

      • ayeaye20 said, on Mai 17, 2016 at 6:31 pm

        Nici eu nu ma rog cu ei doar ca e un mesaj ce poarta masca lui antihrist simuland Adevarul, Bartolomeu e eretic s-a rugat in comun cu 3 papi paul ioan ratzynatzy si cu fracesco musulmanesco, impartaseste masoni, prigoneste Sf Munte, apoi si Sf Justin Popovici i-a zis ce liturghie face el fara mireni? Aia nu e valabila, deci e eretic , anathema !, anathema!, anathema! lu Bartolomeu prigonitorul Bisericii si sfasietorul (prin erezia satanista masonica a ecumenismului )a camasii Stapanulu Iisus Dumnezeu si Om desavarsit

        Apreciază

      • pcmouse said, on Mai 22, 2016 at 10:28 am

        anathema !, anathema!, anathema!

        Apreciază

  5. ortodoxend said, on Mai 16, 2016 at 10:51 pm

    Sfantul Lavrentie spune clar „cand nu se va mai face jertfa fara sange”. Si sa discutam concret. Crestinii ar trebui sa simta harul de la liturghie si de la maslu. Chiar si o inchinare la icoana sau la moaste ar trebui sa faca simtita prezenta harului. Altfel crestinul are ceva (boala sufleteasca) ce il tine din simtire. Ei… deci, ca si crestini ar trebui sa stim cand nu se mai simte nici un har in Biserica. Faptul ca pleci tulburat de la liturghie si nu mai usurat ar trebui sa dea de veste fiecaruia ca harul lui Dumnezeu nu mai este acolo. Sfantul Lavrentie mai spune ca se va ajunge in ass fel incat nu va mai fi apa de baut pe pamant, pentru care motiv se va face razboi mare, in urma caruia va veni antihrist la conducere. Reiau ideea, ca secarea izvoarelor are la baza schimbarile climatice de azi. Aceste schimbari climatice vor aduce pamantul in cateva zeci de ani in asa hal incat nu se va mai putea locui. Nici apa de baut nu va mai fi. Peste tot va fi promovata cauza lipsei de apa: incalzirea climei. Daca nu s-ar promova acest motiv, omul isi va da seama si se va pocai, dar toate dezastrele naturii vor fi invelite in cauze stiintifice si vandute ca atare. E adevarat ca se distruge clima, dar pe langa aceste cauze stiintifice avem cauzele adevarate: pacatelel lumii, dar astea bineinteles nu sunt promovate. Sfantul Lavrentie spune clar, mai intai clima se va distruge, oamenii se vor bate pe putinele resurse ramase, vor muri multi apoi se vor opri si se va instaura antihristul. Cipul va fi solutie la multe probleme, mai ales ca specia e amenintata de extinctie in acele momente. Va fi guvern mondial ca sa gestioneze criza naturala planetara si gestionarea resurselor ramase, religie unica pentru a uni toti oamenii sub acelasi cod moral ca sa poata munci impreuna fara probleme la reconstructia planetara. Totul va fi politic si logic. Apoi, natura fiind deja in ultimul stadiu de viata, nu va mai da roade deloc. Dar pana atunci, clima mai are de suferit multe schimbari, care azi au inceput deja sa apara.

    Apreciat de 1 persoană

    • dasvik said, on Mai 17, 2016 at 10:34 am

      Hai sa-ti spun eu o „rezolvare” mai rapida la asta cu apa: razbelul nuclear. Nu asteapta ei zeci de ani sa sece izvoarele cand pot cu 50 de bombe sa iradieze toata planeta… Cred ca tot Sf. Lavrentie spunea ca va fi un razboi asa de crunt si cu asa niste arme ca si pietrele se vor topi. Mie asta exact a bomba nucleara imi suna.

      Apreciază

    • ortodoxend said, on Mai 17, 2016 at 12:35 pm

      Va fi o mare calamitate atuncea pe pământ, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial.

      Asta spunea sfantul. Acum, acea calamitate poate fi ori naturala ori nucleara facuta de om.

      Apreciază

  6. Riko said, on Mai 17, 2016 at 12:06 am

    Il avem pe monahul Teodot, ne mai ajuta si el cu: cand va veni momentul. In rest sa profite lumea de timpul care a mai ramas. Sa facem cat mai des Sfintele taine ale Spovedaniei si Impartasaniei, iar daca nu ne da preotul sau duhovnicul la care mergem canon, sa cerem. Imi propusesem inainte de pasti ca o data la o luna si jumatate sau doua sa ma spovedesc. (eu ma spovedeam mai rar)
    Poate ca de acum in perioada asta incep sa se aleaga oamenii care vor primi har si vor intelege ce se intampla.

    Apreciază

  7. Apa trece, pietrele raman said, on Mai 17, 2016 at 11:21 am

    Patriarhul Ecumenic îndeamnă plenitudinea Bisericii la rugăciune pentru Sfântul şi Marele Sinod

    ,,Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, a adresat tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe un mesaj referitor la Sfântul şi Marele Sinod, care se va întruni în perioada 16-27 iunie 2016, în insula Creta. Sanctitatea Sa îndeamnă cu fervoare ca toţi credincioşii, clerici şi laici, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, să se roage pentru importantul eveniment al Ortodoxiei. Redăm mai jos textul mesajului Patriarhului Ecumenic:

    Cu harul lui Dumnezeu, Cel care a instituit şi a inspirat Biserica de-a lungul veacurilor, Cel care a călăuzit şi luminat pe Părinţii Bisericii prin Sinoadele Locale şi Ecumenice, vom convoca Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe în Creta, în luna iunie.

    Toţi Întâistătătorii celor 14 Biserici Ortodoxe Autocefale, împreună cu delegaţiile de ierarhi şi consilieri, se vor întruni pentru a demonstra şi declara unitatea Trupului lui Hristos, precum şi pentru a pronunţa şi proclama un mesaj de speranţă şi iubire către o lume care tânjeşte după bucuria şi viaţa Evangheliei lui Hristos.

    Cel mai important scop al acestui Sinod panortodox este acela de a mărturisi că Biserica Ortodoxă este Biserica cea Una, Sfântă, Universală (sobornicească) şi Apostolică unită prin Sfintele Taine, Sfintele Canoane şi Sinoadele Ecumenice.

    Recunoaştem faptul că lumea aşteaptă o voce vibrantă asupra mai multor provocări presante, dar am considerat că este necesar să abordăm şi unele aspecte pastorale ale Bisericii noastre.

    Faptul că Ortodoxia îşi va exprima sinodalitatea la nivel global după atâtea secole constituie un pas decisiv.

    Rugăm cu fervoare ca plenitudea Bisericii, clerici şi laici, bărbaţi şi femei, bătrâni şi tineri, să se roage pentru acest eveniment unic şi istoric. În special, vă rugăm să Îi cereţi lui Dumnezeu să întărească şi să insufle pe conducătorii Bisericii să-şi manifeste unitatea într-o lume afectată de conflicte şi diviziune.

    Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze Sfântul şi Marele Sinod, iar harul Său bogat să fie cu voi cu toţi!”
    Sursa:
    http://basilica.ro/patriarhul-ecumenic-indeamna-plenitudinea-bisericii-la-rugaciune-pentru-sfantul-si-marele-sinod-video/
    Culmea sinceritatii in citatul de mai sus:
    ,,Recunoaştem faptul că lumea aşteaptă o voce vibrantă asupra mai multor provocări presante…”. Care lume? Lumea ortodoxa, nu cred ca asteapta pe nimeni. E posibil sa auzim in biserica si rugaciuni pentru sinod…

    Apreciază

    • el said, on Mai 17, 2016 at 12:33 pm

      SA NU LE AJUTE DUMNEZEU !

      ” lumea aşteaptă o voce vibrantă”_____ei asteapta pe anticrist ca s-au saturat de Hristos si vor sa traga si niznaii din Biserica dupa ei in APOSTAZIA si LEPADAREA lor !

      Apreciază

    • pcmouse said, on Mai 22, 2016 at 10:27 am

      voce vibranta..bai nu se poate..astia il cer pe antihrist

      Apreciază

  8. ayeaye20 said, on Mai 17, 2016 at 11:37 am

    Sf.Justin Parvu interviu :
    – Şi dacă va fi prigoană cum să rezistăm, părinte?

    – Păi rezistăm, uite aşa. Ai văzut cum mai sunt nişte trăistari din ăştia aşa pe ici pe acolo? Să fii fericită dacă ai să ajungi aşa, şi să te mântuieşti. Sau o să-ţi laşi serviciul de director şi de mare, mă rog, ştiu eu ce, şi să iei un colţ de ogor acolo, să lucrezi aşa la milimetru, să scoţi de acolo şi sfecla şi porumbul şi fasolea şi să trăieşti într-un bordeiaş, unde să faci acolo rânduiala ta, mergi duminică la o biserică, s-ar putea să mergi la cine ştie al câtelea sat, ca să găseşti o biserică sau un preot care mai face o liturghie curată. Şi o să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi. „Mă, tu eşti nebun, nu vezi că tot satul merge aşa, şi tu acum ce ai, îi fi tu mai sfânt decât celălalt?” Şi atuncea ai tăi din casă, că aşa spune Mântuitorul, când vor fi vremurile acestea când vă vor da în judecăţi, vă vor da celor mari, vă vor judeca: copii, părinţi, tată, mamă, fii, fiică. Şi lucrurile acestea trebuie şi ele să se împlinească, trebuie să le împlinească cineva. Creştinismul nostru a mers aşa, cam într-o permanentă persecuţie, aşa a fost.

    Apreciat de 1 persoană

  9. Andrei Creacico said, on Mai 17, 2016 at 12:56 pm

    Chintesenţa atitudinii ecumeniştilor faţă de ortodocşi în interviul acordat de consilierul lui Ilarion Alfeev
    http://lumea-ortodoxa.ro/chintesenta-atitudinii-ecumenistilor-fata-de-ortodocsi-interviul-acordat-de-consilierul-lui-ilarion-alfeev/

    Apreciază

    • el said, on Mai 17, 2016 at 7:20 pm

      „– Recent un preot a criticat dur activitatea Departamentului pentru Relaţii Bisericeşti Externe ale Patriarhiei Moscovei, acuzând această instituţie de erezie. Care este reacţia celor din interiorul Departamentului?

      – Iarăşi: acest preot are mandat de la episcopul său pentru asemenea comentarii? Dacă nu, atunci părintele trebuie să cugete asupra canonicităţii acţiunilor sale şi, respectiv, asupra ortodoxiei sale.”_____ MODUL de functionare al „ascultarii ” de anticrist !

      asculti de „oficiali” ? esti canonic ! NU asculti de ei ci de Hristos pe care-L batjocoesc ei : esti „necanonic” si „neortodox” …in viziunea lor ! au inceput deja sa-si dea pe fata marsavia si DICATURA !
      In Biserica Ortodoxa NU ASCULTAM de Ierarhie ci de Hristos SI de Ierarhie DACA aceasta ASCULTA si ea INTOCMAI de Hristos !

      Daca NU : ANATEMA lor ! NU PRIMIM , nu recunoastem faptele lor de APOSTAZIE si EREZIE !
      Si DISPRETUIM „sanctiunile” lor de APOSTATI si ERETICI !

      Apreciază

  10. Theodor L. said, on Mai 17, 2016 at 3:58 pm

    Daca la sinod vor impune in BOR sarbatorirea Sfintelor Pastil dupa calendarul gregorian, atunci exista suficiente motive dogmatice sa nu mai mergem la biserica. Printre acestea, unul dintre cele mai puternice motive l-ar constitui sarbatorirea Sfintelor Pasti inainte de Pastele evreiesc.
    Spre exemplu, in acest an romano-catolicii au sarbatorit Pastele lor in 27 martie, cu aproape o luna inainte de evrei care au sarbatorit Pastele lor incepand din seara zilei de vineri 22 aprilie. Noi am sarbatorit pe 1 mai (18 aprilie in calendar iulian).
    Sfintii Parinti de la Niceea au considerat un asemenea sacrilegiu sarbatorirea Sfintelor Pasti inainte sau odata cu Pastele evreiesc incat au facut rabat si de la corectitudinea astronomica, amanand cu o saptamana in regula pascaliei sarbatorirea Sfintelor Pasti in cazul in care ar fi cazut la aceeasi data cu Pastele evreiesc.
    Asadar, incalcarea regulii pascale stabilite in Sinodul de la NIceea si sarbatorirea Sfintelor Pasti inainte de evrei sau odata cu ei, asa cum am exemplificat pentru 2016, reprezinta un motiv suficient pentru a nu mai merge la biserica.
    In perioada 1900-2099 la fiecare crug lunar de 19 ani au existat si vor exista 3 ani in care romano-catolicii serbeaza Pastele lor inainte de Pastele evreiesc. Totodata, pana acum, in anii 1903, 1923, 1927, 1954 şi 1981 ei au sarbatorit Pastele in aceeasi zi cu evreii. Si in BOR cand am mers aiurea si am sarbatorit de 2 ori Pastele necanonic, in 1926 si 1929 dupa o „pascalie” romaneasca si ne-am rupt de comuniunea cu Bisericile autocefale care tineau sarbatoarea corect, am reusit „performanta” de a praznui si noi inainte de evrei. Ce a urmat pentru poporul roman pentru acest sacrilegiu, vedem azi in viata de zi cu zi. Stilistii ne acuza ca deja am cazut din har ca Biserica folosind calendarul indreptat in loc de cel corect iulian si acele „inovatii” in cei doi ani de ruptura, dar nu este adevarat, suntem inca in perioada de gratie a Domnului. Dar nici aceasta perioada de gratie pentru folosirea calendarului indreptat nu poate sa mai dureze mult…

    Apreciază

  11. gheorghi said, on Mai 18, 2016 at 8:18 am

    La Biserica la care Parintele incepe sa „citeze” din cartea aparuta …:
    „Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe” a apărut la Editura BASILICA a Patriarhiei Române…
    … Volumul se adresează ierarhilor, preoţilor şi diaconilor, profesorilor de teologie, studenţilor şi elevilor din şcolile teologice, dar şi credincioşilor mireni.
    http://corortodox.blogspot.ca/2016/05/patriarhia-romana-publica-un-volum.html
    ––––––––––
    Daca nu renunta cand ii cerem asta (fara contrazicere, reprosare publica si nerespectuos – canonic, atrage sanctionarea), daca nu il schimba episcopul (sesizat si cerut de noi! ca poate ca nu stie!?!), …
    Nu mai avem de ce sa mai frecventam ACEA Biserica din care este alungat Sfandul Duh de fapt…
    ––––––
    Desi nu sint admirator al Parintelui Aldea – sint devieri si spirituale dar si interpretari istorice fanteziste in spusel sale, analiza sa fata de ce spune Moscova despre Sinod este coerenta, detaliata si o consider trist de adevarata in continut cat si in concluzionare.
    http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ca/2016/05/raspuns-la-raspunsul-patriarhiei-ruse.html#more

    Raspuns la raspunsul Patriarhiei Ruse oferit de parintele Mihai Andrei Aldea.
    luni, 16 mai 2016
    „Dictatura din Biserica Rusa isi arata coltii.”

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: