O asemenea atmosfera crestina e aproape imposibila acum in inchisorile romanesti

Iata Mărturia unui camarad de-al Părintelui Justin despre Slujba Învierii de la Baia Sprie din 1951. Vizionati va rog incepand cu minutul 10:45

Si continuarea:

Iata si raspunsul marelui duhovnic Sofian Boghiu la intrebarea: Cum ati invatat si cum ati exersat smerenia in iadul inchisorilor comuniste?

– In inchisorile comuniste, unde am stat cativa ani, toti cei care erau in celula cu mine se rugau, se pocaiau, isi depanau pacatele, regretau; erau niste oameni aflati pe calea aceasta, a pocaintei. Erau smeriti, cuviinciosi si duceau o viata crestina. Va spun cinstit ca adeseori m-am simtit mai bine in inchisoare decat afara. De mic sunt in manastire si aici am avut tot ce mi-a trebuit pentru viata trupeasca si sufleteasca.

In inchisoare era cam aceeasi situatie; aveam strictul necesar ca sa putem trece de la o zi la alta. Era acolo o viata cu preocupari duhovnicesti. Se invatau pe de rost texte din Sfanta Scriptura, atunci cand in inchisoare nu era voie sa intre o fituica de hartie sau un varf de creion. Pe talpa bocancului, unsa cu spuma de sapun, se scria cu o grifa (care era furata de afara, o data pe cand fusesem scosi la aer curat). Si asa se scria un text din Evanghelia lui Matei, un text din Evanghelia Sfantului Ioan, din epistola Sfantului Iacob. Si cum se aflau aceste texte? Cioc, cioc, cioc, cu alfabetul Morse, prin perete. Erau puscariasi mai vechi, care apucasera vremurile cand in inchisoare intra si Biblia si acestia au invatat atunci texte din ea; au invatat aceste lucruri sfinte si le transmiteau pe calea auzului, prin alfabetul Morse in perete si asa se puteau invata. Scriau cate un text scurt invatat pe de rost dupa ce il scriau fiecare mai intai pe tabla inimii si a memoriei. Aceste texte sfinte, cu aceste mijloace foarte sarace.

Era o atmosfera crestina in inchisoare. Toate insultele de la anchete erau bobarnace pentru a ne curati de mandrie. Erai smerit de nevoie, dar ni se cere sa fim smeriti de buna voie; daca nu suntem smeriti de buna voie, ne smeresc altii din afara, ne insulta si ne spun fel de fel de cuvinte grele. Asa incat era o atmosfera smerita in inchisoare. Smerita de nevoie, dar si de voie, pentru ca, in necazurile de acolo, aproape fiecare simtea vie in inima sa pacea lui Iisus.

Cititi va rog mai multe la:

Invataturi despre smerenie

Iata si ce povestea Ilie Tudor:

„Grija cea mare în închisoare era pentrul aproapele, astfel încât era o continuă jertfă. Pe noi ne-a salvat caloriferul şi poezia. Când se bătea în calorifer se facea linişte desăvârşită şi se ascultau prin codul morse poezii sau predici. Părintele Dumitru Stăniloae spunea predica în fiecare duminică. Cel mai greu lucru în închisoare era să nu faci nimic. Totuşi era o atmosferă de sfinţenie şi de aceea am scris odată „Mi-e dor de Aiud”. Mi-e dor de Aiud, dar nu de foamea şi frigul de acolo, ci de starea de sfinţenie de acolo, în care eram obligaţi să trăim şi care ne-a salvat”

Cititi va rog mai multe la:

„Mi-e dor de Aiud, de starea de sfinţenie de acolo“

   Comentariu saccsiv:   

De ce asa ceva e aproape imposibil acum in inchisorile romanesti, dupa cum am scris in titlu? Dintr-un cumul de motive, dar doua dintre ele fac in principal diferenta:

• E foarte greu sa ajungi intr-o camera cu inca un ortodox
• Libertatile

Voi detalia insa intr-un viitor articol. E util de stiut mai ales pentru primii dintre prigoniti care vor ajunge pe acolo. Ei vor suferi cel mai mult deoarece vor fi aproape singuri.