In puscarie am invatat sa nu ma leg de lucruri
Sau altfel spus, sa nu mai fiu cimentat in material.
Acolo foarte repede inveti ca a avea un obiect e o chestie cu totul iluzorie. Oricand poti fi scos afara din camera, debracat la curul gol si deposedat de orice lucru considerat de sistemul penitenciar ca fiind interzis: de la cutite si linguri cu forme “suspecte” pana la tuburi de pasta de dinti si paturi civile. Iar lista asta cu obiecte interzise nu-i general valabila de zeci de ani, in orice moment, in orice penitenciar. Ce azi ai voie sa ai, maine se poate sa devina interzis sau ce in puscaria X este permis devine motiv de pedeapsa in puscaria Y. Plus ca oricand poti ajunge la carcera din te miri ce, adica o puscarie in puscarie unde conceptul de proprietate dispare total.
Nu e drept dar consider ca e o lectie buna. Extrem de folositoare.
Vedeti voi fratilor, din acest punct de vedere puscaria e o antecamera a ceea ce va fi intregul Pamant nu peste multa vreme. Doar ca majoritatea oamenilor inca nu-si dau seama. Ei se tin cu dintii si unghiile de material iar pentru a nu pierde acest material accepta din partea SISTEMULUI absolut orice. Dar tocmai aceasta subdobitocire intru material, ce-i determina pe multi nu doar sa accepte ci si sa devina soldati aparatori neplatiti ai SISTEMULUI, va duce intreaga omenire in punctul in care vor pierde tocmai acest material atat de drag lor.
Uitati-va in jurul vostru: multi accepta orice document cu cip si orice lege restrictiva ca nu cumva sa ramana fara casa, masina, mobila, electronice, pelerinaje si excursii. Dar tocmai acceptul lor de frica ii va aduce mai repede la momentul in care chiar le vor pierde, atunci cand NOUA ORDINE MONDIALA se va instaura. Caci NOM asta va insemna, un comunism global, o mare puscarie in care vor fi tratati precum sunt tratati actualmente detinutii in sistemul penitenciar.
Pe cei mai noi pe aici care inca n-au inteles cum vine treaba asta ii rog sa citeasca:
Oricum, de peste 2 000 de ani crestinismul ne tot invata sa nu ne legam de material. Cu atat mai mult sa n-o facem acum:
DESPRE GRIJILE VIETII (Matei VI, 22-33). Parintele Paisie Aghioritul: SIMPLIFICATI-VA VIATA
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Ideea e corecta, in sensul ca nu trebuie sa ne legam prea mult de cele materiale si trecatoare.
Dar daca tot a venit vorba de penitenciar, mi-am amintit de cazul Becali si de sicanele la care a fost supus de conducerea penitenciarului, din cauza faptul ca era mai slobod la gura, lucru care mi se pare o mizerie.
Observ ca sefii acestor penitenciare se comporta ca si cum ar fi pe mosia lor, si detinutii ar fi un fel de sclavi ai lor. Probabil ca au luat si ei exemplu de la procurorii DNA, care cer arestarea cuiva fiindca asa vor muschii lor, si sunt in stare sa-l bage din nou in arest doar pentru ca face declaratii publice.
Nu stiu cum sa caracterizez acest comportament si care e rostul lui. Sa dreseze si sa terorizeze opinia publca, poate…
Exista o tendinta toxica a sistemului judiciar, despre care chiar „mutul” Johannis a spus ca nu trebuie sa devina o super-putere in stat, dupa care i-au inchis gura, ca vorbise prea mult.
Una peste alta, am constatat ca acest sistem e destul de ingaduitor cu infractorii violenti (vezi de acum celebrul caz Palesica si altele asemenea) si foarte dur cu „denuntatii” corupti. Oricum, ceva este extrem de putred in toata povestea asta.
ApreciazăApreciază
Daca oamenii normali, in cadrul unui experiment (deci, „in joaca”) se comporta asa, ce sa ne miram de cei care chiar au puterea in mana?
https://saccsiv.wordpress.com/2010/06/19/experimentul-stanford-%E2%80%9Cefectul-lucifer-cum-devin-rai-oamenii-buni%E2%80%9D-detentia-gardieni-si-prizonieri/
ApreciazăApreciază
Ia-le iphonu’ sau smartphonu’ si cere-le in schimb sufletul, vor face schimbul imediat !!!
ApreciazăApreciază
Sau contul de facebook exact la fel!! Ar da si sufletul pentru el, ba chiar si sufletele celor apropiati DACA ar putea (dar slava Domnului ca nu au cum)!
Candva era o gluma… la care CANDVA puteam sa rad (dar azi nu mai pot!):
„- Banii sau viata?
– Viata… ca banii mai imi trebuie…”
ApreciazăApreciază
Si inca un lucru: chestia cu dezbracatul la pielea goala mi se pare un atentat la demnitatea persoanei, iar pe VITELE care au formulat asemenea regulamente imi vine sa le dau cu capul de perete.
Si tot niste VITE sunt si aia care spun ca e normal sa bagi 5-10-20 de oameni in aceeasi incapere. In mod normal ar trebui sa fie omul si camera, pentru ca si daca sunt doi, unul s-ar putea sa fie mai nebun si sa-i faca rau celuilalt.
Daca vor sa aiba puscarii, sa le construiasca si sa le administreze cum se cuvine. Daca nu, sa se lase de meseria asta… „domnii” de la ANP si cei de deasupra lor…
Dobitocii… Ii lasa pe unii sa-si faca de cap prin puscarii si sa-i terorizeze pe altii. Puscaria, academie de infractori. Intra unul pentru un furt minor si iese „specialist” si „doctor” in codul penal. Nici n-ar trebui sa-i zica „penitenciar”, ca si cum ar avea vreo legatura cu penitenta.
Dupa cum vedem, exista si recidivisti in prostie si nesimtire. Numai ca prostia unora ii doare pe altii, nu pe „detinatori”.
Norocul lor cu necuratul… Ca daca n-ar fi necuratul sa-l ispiteasca pe om sa faca rele, si-ar pierde painea de la gura…Ar trebui sa invete si ei o meserie adevarata… Si-au gasit „misto” meserie… de gardieni si de sefi de gardieni…
ApreciazăApreciază
Cred ca esti tanar (sau tanara). „Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită”. Daca ii vei spune: „dobitocule, atentezi la demnitatea mea?” sau „cum indraznesti sa-mi incalci drepturile?” – el te va inghiti fara sa te bage in seama. Cine a fost in puscarie stie ce spun. Trebuie, deci sa fim treji si sa priveghem rugandu-ne cu pocainta. Acum cat mai avem Biserica. Iarta-ma. Nu te-am contrazis.
ApreciazăApreciază
Pentru ca „intreg timpul petrecut in credinta nu va va putea ajuta, daca nu veti fi desavarsiti in vremurile de pe urma” – (Didahii)
ApreciazăApreciază
Trebuie sa ne reamintim ca suntem si vom fi DACI LIBERI. DOAMNE AJUTA.
ApreciazăApreciază
Sunt cativa care ajuta sistemul si sunt rasplatiti prin lucruri materiale, apoi se trezesc prinsi acolo, ca trebuie sa respecte impunerile si sa ajute la demonizarea lumii ca sa isi poata pastra aceasta stare de bine dpdv material precum si stima in societate (sau rangul).
Din nefericire, ceilalti, majoritatea, sunt prinsi in lucruri materiale tocmai datorita faptului ca trebuie sa munceasca mult pentru a le avea. Totul este scump iar casele au devenit foarte scumpe. Ca sa-si permita o casa si poate un autoturism de familie, oamenii sunt nevoiti sa munceasca foarte mult si sa faca multe jertfe lumesti. Tocmai datorita acestui fapt, ca de-abia te ajungi cu veniturile ca sa platesti si sa intretii cele necesare, tocmai asta e mecanismul prin care bogatii ii tin pe saraci sa fie cimentati in material. Oamenii se zbat apoi cum sa castige mai mult, cum sa se descurce mai bine, dar tot sistemul este bine gandit impotriva realizarii materiale, ca sa tina oamenii intr-o dorinta continua de a iesi la suprafata.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E bine sa nu fim legati de nimic in lumea asta. Nici chiar de viata noastra. Doar de Mantuitorul nostru Iisus Hristos sa fim lipiti cu tot sufletul. De fapt, El este Viata.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cuvant mare si adevarat ai scris. Dar cine e in stare sa-l duca la indeplinire daca nu-l ajuta Dumnezeu?
„Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu”. (Luca 14,26)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nimeni nu poate fara ajutorul Lui. Asa este. Dar cel ce cu tot sufletul se lipeste de Hristos cunoaste cuvintele Lui: „Fara Mine nu puteti face nimic!” Si daca stie asta, ce-i mai ramane de facut? Sa planga inaintea Crucii Lui pazind TOATE cate ne-a spus El. Amin.
ApreciazăApreciază
off topic:
O noua serie de filme care din pacate tinde sa prinda in randul tinerilor din ce observ pe facebook.
http://channel.nationalgeographic.com/the-story-of-god-with-morgan-freeman/videos/story-of-god-trailer/
ApreciazăApreciază
Joel Osteen predica „evanghelia prosperitatii”, adica tocmai asa-zisul „succes” care reiese din lipirea inimii de posesiunile materiale!! Lucrarea lui Joel Osteen este diametral opusa (inversa) invataturii din aceasta postare (invatatura dealtfel corecta)!!
ApreciazăApreciază
Mic Dictionar ecumenist – Ortodox sau new age-ist – Ortodox sau (Doamne iarta-ma) satanist – Ortodox (neterminat)
=== cateva cuvinte si expresii des formulate si enuntate in documemnte si hotarari in ziua de azi, cu inteles ambiguu, pentru a insela lumea ===
acord, intelegere = zapis semnat impotriva sufletului tau;
Administratia Situatiei Extraordinare (FEMA) = puscaria, lagarul viitor de exterminare a „nesupusilor”;
aliniere (la un curent, lege s.a anti-ortodoxe) = slugarnicie, sclavie de buna voie, renuntarea la drepturile tale;
card electronic de identitate = denuntator electronic personal;
confesiuni sau confesiuni crestine = erezii;
dictatura = 1. termen denaturat special cu care, in special, se loveste in monarhism ca sistem de conducere pamanteasca a popoarelor lasat de Dumnezeu; 2. termenul se mai foloseste uneori corect, dar pentru a crea confuzie mai mare;
drepturile omului = 1. razvratire mascata impotriva Creatorului; 2. termen cu care se linguseste iubirea de sine a omului;
emancipare sexuala = curvie;
expropriere = furt, hotie;
fanatism = 1. patriotism; 2. marturisire;
fanatism religios = marturisire a credintei;
moda, lume moderna = lepadarea Traditiei Ortodoxe a Bisericii;
relatie (de prietenie) cu alte confesiuni = 1. comuniune cu ereticii; 2. dispretuire a Sfintilor Parinti si calcare in picioare a Sfintelor Canoane;
spatiu special amenajat = loc sau arena de tortura si exterminare fara spectatori si martori; (patimirile ultimilor mucenici nu le vor cunoaste nimeni, vor fi in „locuri special amenajate”, ferite de ochii lumii);
uniformizare = babilonism, anarhie;
ApreciazăApreciat de 2 persoane
off topic
Azi mi-am facut pasaport temporar ( adica din ala fara CIP , fara amprente ca la puscarie , clasic,…. asa cum erau din totdeauna)
Dupa ce m-am dus sa-l ridic , surpriza..! …..pe coperta exterioara era lipit un abtibild cu cod de bare si cu cifre care erau de fapt seria documentului meu…
Seria documentului e trecuta doar in cifre si in interiorul pasaportului, pe fiecare fila, deci nu era necesara sa o mai lipeasc pe coperta, si sa o transforme in cod de bare.
Intrebare catre voi( care va pricepeti) : daca dezlipesc abtibildul ala cu cod de bare de pe coperta din spate, se poate anula documentul?
Ca eu nu am de gand sa il las acolo.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
cca70
Ierare, vreau sa verific ceva. Mi-ai trimis un e-mail pe 22 aprilie?
Multumesc.
ApreciazăApreciază
am trimis un email zilele trecute, cred ca seara in data de 22 aprilie..dar daca nu ai raspuns….:) am lasat-o balta…
ApreciazăApreciază
cca70
Te mai intrebasem la comentarii si pe 24. Am zis intai sa verific caci aveai o alta adresa de e-mail.
ApreciazăApreciază
da, am mai multe adrese de email..eu ti-am scris in seara aceea
ApreciazăApreciază
Oare de ce, in Romania, o tara teoretic crestina, de Paste, care este cea mai importanta sarbatoare crestina, IN LOC SA AVEM O CRUCE CU MANTUITORUL PE EA afisata peste tot, avem… oua, iepurasi? (apropo: in Vechiul Testament iepurele era considerat animal necurat; azi este simbolul playboy, nu intamplator…) Toti suntem cu gandul la fericire, burta plina, ospete si betii… De Mantuitor nici nu vrem sa auzim!! Asa o arata o tara crestina oare?!
Azi, la Universitate:
Incep sa-l admir pe Becali, ca el nu a afisat in curte oua si iepurasi (dragalasi si cu coditele ridicate) ci O CRUCE CU MANTUITORUL PE EA!!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
La partea cu becali nu sunt de acord…
Nu de alta dar sa nu se inteleaga ca sa fii ortodox crestin inseamna becali. Se incearca asemanarea aceasta de prost gust pentru ca individul asta penal se afisa nu de mult la tv de atatea ori cu teatralitatea sa penibila luand si numele Domnului in desert din prostia lui fara de margini.
Numai fanfaronada si fatarnicia e de omul asta care nici macar nu e roman e din neam albanez.
Cu faptele bune nu te afisezi la tv sa te dai mare le tii pentru tine daca esti sincer si onest in fata Domnului.
ApreciazăApreciază
Ion Popescu, xenofobu’…..sau despre drama românului ocupat si asuprit atita amar de ani de STRAINI…dupa atita lucru „binefacut” de „valori” occidentale…..Ion Popescu românul,ortodox, linistit, la locul lui, muncitor, cu familie cu copii….nu numai ca e….inundat, e batjocorit de STRAINII de neamul lui care au ocupat ca lupii la oi prin viclenie si minciuna institutiile statului, dar este chiar gonit din casa lui, din satul lui, din orasul lui, din tara lui….in timp ce este bine spalat pe creier cu….. „vrem o tara ca afara” ….cu „vrem spitale nu catedrale”….iar tara lui, satul lui, orasul lui, PAMÂNTUL LUI STRAMOSESC, este ocupat ca un lucru bine facut de STRAINI…..
iar sarmanul Ion Popescu, ortodox, linistit, la locul lui, care vrea sa-si APERE SARACIA SI NEVOILE SI NEAMUL….care vrea ca resursele economia industria agricultura….sa fie ale lui….care nu vrea moscheie pagana in tara lui asa cum au lasat SA FIE inaintasii patrioti si iubitori de neam…..nu are voie sa protesteze pentru ca sa nu fie xenofob, rasist, fundamentalist, nationalist, antisemit…..
Ion Popescu, xenofobu’
De ActiveNews /
Joi, 28 aprilie 2016, 12:17
Facebook Twitter
Să zicem că la etajul 3 al unui bloc din România, trăia Ion Popescu. Dl Popescu, în timpul liber, ținea o grădină din care reușea să mai adune ceva roșii, cartofi, ba chiar avea și un rând de vie din care putea să facă o cantitate rezonabilă de vin. Bineînțeles, ce îi prisosea vindea la piață, pe-o tarabă.
Într-o zi, când ajunge acasă, dl. Popescu găsește apartamentul inundat. Vecinul de sus o fi avut vreo defecțiune, ori a uitat robinetul deschis, nu se știe. Fuge Dl. Popescu la vecinu’ de la 4 și sună la ușă. Dl Vecin, pe care abia acum îl vede, răspunde ciudat „Nu e vina mia…!” Ba chiar se răstește puțin la dl. Popescu. „Du-te de-aicia, că chem poliția!” Observă dl. Popescu că vecinu’ vorbește cam stâlcit, dar de după ușă apare soția, dna. Vecină, care într-o română perfectă, strigă cât o ține gura: „Nu e de la noi! Du-te de-aici, nu ți-e rușine?”
„Stați, Doamnă, nu strigați așa!”, încearcă dl. Popescu să-și facă loc cu vorba printre decibelii doamnei vecine. Dar ea o ține una și bună. E vina lu’ Popescu că îi curge apă din tavan. Cum era și normal, răbdarea lui avu o limită și îi scăpă un porumbel pe gură: „Doamnă, dar chiar nu ne putem înțelege? Nu vă e rușine?” Atâta a trebuit, că doamna vecină, sub privirea admirativă a soțului, a pornit o rafală de injurii, toate terminate apoteotic cu concluzia: „Cum vă permiteți să ne jigniți?”
Un vecin care venea de la lucru, după ce trecuse puțin pe la birt, păși pe hol și, printre dinți și aburi de alcool, spuse: „Las-o, vere, că-i nebună! Nu vezi ce italian ghebos și-a găsit? Ce om normal s-ar uita la ea?” și omu’ nostru pleacă în bezna holului, fără să-l identifice nimeni. Doamna vecină este în apogeul carierei de… vecină. O cheamă din casă și pe… un fel de… cum să-i spunem? Secretară, rudă… ceva, Vecina 2, și îi povestește totul. Vecina 2 urlă și ea că apartamentul cu probleme la rețeaua de canalizare a fost discriminat iar ocupanții sunt victime ale xenofobismului domnului Popescu care, deși nu a spus nimic, „de 10 minute urlă continuu că e blocul lui… și altele”. Vecina 2 are prieteni la presă și cheamă ziare, TV-uri, jurnaliști etc. Cum acustica blocurilor comuniste e perfectă pentru diseminarea scandalurilor dintre vecini, vocile celor două vecine și sunetele neaccentuate ale domnului vecin, bat cu putere, să dărâme ușile celorlalți locatari.
La parter, apar televiziuni, ziare care vor să comunice lumii adevărul adevărat și de netăgăduit. Domnul Popescu, obosit de-atâta larmă, pleacă la el în apartament, încercând să-și vadă de necazul și inundația lui.
Nu trece multă vreme și domnul Popescu vede la TV că un Ion Popescu care stă chiar la el în bloc e un xenofob fără seamăn care vrea ca străinii de pe scară să plece în alte cartiere. „Măi, să fie! N-am știut că mai e un Popescu la noi în bloc.”, își zice Popescu în minte. Pe ecranul TV-ului, o redactoristă plină de talent arată publicului (care, desigur, gândește numai cu mintea lui) ușa acuzatului. „Măi, să fie, seamănă cu ușa mea.”, observă Popescu. „Chiar despre mine este vorba”, se trezește el la realitate. „Stai, domnule, mă duc să le explic.” Deschide el ușa, dar, ce să vezi, nici un lobby-ist… pardon, nici un jurnalist. Ion Popescu se retrage resemnat în apartament.
Trec câteva zile, inundația se usucă, defecțiunea se remediază. De la sine?! Se pare că tavanul era de vină. Un fenomen (încă necunoscut) de lichefiere a particulelor care sudează atomii de carbon din cimentul ce susține traversele de rezistență ale clădirii. Desigur, fenomenul a fost declanșat de către domnul Popescu, încă nu se știe cum. Presa investighează. Specialiștii sunt plecați.
Treaba e că domnul Popescu a rămas cu o chestiune nerezolvată: nu l-a despăgubit nimeni pentru pagubă. Și apoi, mai e ceva: el își vindea zarzavaturile și vinul la o tarabă în piață. Și acum le vinde, doar că și alți vecini mai vând chestii asemănătoare. Și pe ei îi cheamă Ionescu, Minulescu, Copănescu și alții. Dar acum, pe eroul nostru toți îl strigă Popescu-xenofobu’. Mai cumpără lumea de la el, dar mai puțin. Și, ca să-și asigure totuși un trai și să nu rămână cu marfa nevândută, Popescu-xenofobu’ a trebuit să lase prețurile foarte jos, că na, acuma el e oaia neagră din bloc.
Sfârșit!
Epilog:
Domnișoara Cojocaru A-nina și domnule K. John, cine o să plătească paguba domnului Popescu? Văruiala și banii pierduți pentru că a fost nevoit să scadă prețurile la taraba lui? Hai, că vă răspund eu până apucați să vă gândiți sau vine Vecina 2 cu un răspuns de la prietenii lobby– of, tot greșesc, jurnaliști. Deci: paguba o plătește Ion Popescu, zis xenefobu’.
Vă mulțumim! Asociația de locatari vă este profund recunoscătoare.
O poveste de: Pop Ionescu
http://m.activenews.ro/stiri-social/Ion-Popescu-xenofobu-132722
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Reblogged this on energein7's Blog.
ApreciazăApreciază
http://www.gsp.ro/international/campionate/foto-la-noi-a-fost-isterie-la-ei-a-devenit-realitate-un-club-de-fotbal-permite-accesul-fanilor-doar-cu-bilete-cu-cip-sub-piele-e-ca-o-injectie-cu-un-ac-gros-476589.html
ApreciazăApreciază
Reblogged this on CREDINŢĂ DREAPTĂ ORTODOXĂ!.
ApreciazăApreciază
TREI SOLUŢII
Testament politic Pentru a ieşi dintr-un univers concentraţionar – şi nu e neapărat nevoie să fie un lagăr, o temniţă ori o altă formă de încarcerare; teoria se aplică oricărui tip de produs al totalitarismului – există soluţia (mistică) a credinţei. Despre aceasta nu va fi vorba în cele ce urmează, ea fiind consecinţa harului prin esenţă selectiv. Cele trei soluţii la care ne referim sunt strict lumeşti, au caracter practic şi se înfăţişează ca accesibile orişicui.
Soluţia întîi: a lui Soljeniţîn în Primul cerc, Alexandru Isaievici o menţionează pe scurt, revenind asupră-i în volumul I al Arhipelagului Gulag. Ea constă, pentru oricine păşeşte peste pragul Securităţii sau altui organ analog de anchetă, în a-şi spune cu hotărîre: în clipa aceasta chiar mor. Îi este permis a-şi vorbi consolîndu-se: păcat de tinereţele ori vai de bătrîneţele mele, de nevasta mea, de copiii mei, de mine, de talentul ori de bunurile ori puterea mea, de iubita mea, de vinurile pe care n-am să le mai beau, de cărţile pe care n-am să le mai citesc, de plimbările pe care n-am să le mai fac, de muzica pe care n-am să o mai ascult etc. etc. etc. Dar ceva e sigur şi ireparabil: de-acum încolo sunt un om mort. Dacă aşa gîndeşte, neşovăitor, insul e salvat. Nu i se mai poate face nimic. Nu mai are cu ce fi ameninţat, şantajat, amăgit, îmbrobodit. De vreme ce se consideră mort nimic nu-l mai sperie, îmbrobodi, atrage, atîţa. Nu mai poate fi amorsat. Nu mai are – fiindcă nu mai speră, fiindcă a ieşit din lume – după ce jindui, ce păstra sau redobîndi, pe ce îşi vinde sufletul, liniştea, onoarea. Nu mai există moneta în care să-i poată fi achitat preţul trădării. Se cere însă, fireşte, ca hotărîreă să fie fermă, definitivă. Te declari decedat, primeşti a te învoi morţii, desfiinţezi orice speranţă. Te poţi regreta, ca doamna d’Houdetot, poţi regreta, însă această sinucidere morală şi prin anticipaţie nu dă greş. Riscul unei cedări, al consimţirii la denunţ, al unei recunoaşteri fanteziste a pierit cu desăvirşire.
Soluţia a doua: a lui Alexandru Zinoviev
Este cea găsită de unul din personajele cărţii Înălţimile găunoase. Personajul e un om tînăr, prezentat sub porecla alegorică Zurbagiul. Soluţia stă în totala neadaplare în sistem. Zurbagiul nu are domiciliu stabil, nu are acte în regulă, nu e în cîmpul muncii; e un vagabond, e un parazit, e un coate goale şi o haimana. Trăieşte de azi pe mîine, din ce i se dă, din ce pică, din te miri ce. E îmbrăcat în zdrenţe. Munceşte pe apucate, uneori, cînd şi dacă i se iveşte prilejul. Îşi petrece mai toată vremea în puşcării ori lagăre de muncă, doarme pe unde apucă. Hoinăreşte. Pentru nimic în lume nu intră în sistem, nici măcar în cea mai neînsemnată, mai păcătoasă, mai neangajantă slujbă. Nici măcar păzitor la porci nu se bagă, neurmînd pilda eroului unei nuvele a lui Arthur Schnitzler: acela, obsedat de frica de răspundere, sfîrşeşte porcar. NU, Zurbagiul s-a proiectat (în stil existenţialist) odată pentru totdeauna cîine de pripas, capră rîioasă, călugăr budist cerşetor, smintit, nebun pentru (întru) libertate. Un asemenea om, aflat în marginea societăţii, e şi el imun: nici asupra lui nu au de unde exercita presiuni, nu au ce-i lua, nu au ce-i oferi. Îl pot oricînd închide, hărţui, dispreţui, batjocori: dar le scapă. Odată pentru totdeauna a consimţit a-şi trăi viaţa conform exemplului şi modelului unui perpetuu azil de noapte. Din sărăcie, neîncredere, neseriozitate şi-a tăcut un crez; se aseamănă unui animal sălbatec, unei fiare jigărite, unui tîlhar la drumul mare. E Ferrante Palia al lui Stendhal. E Zacharias Lichter al lui Matei Călinescu. E un iurodivîi laic, un drumeţ neplictisit (iar Wotan coborînd pe-acest pămînt ce nume poată? Der Wanderer), un jidov rătăcitor. Şi-i slobod la gură, vorbeşte de istov, dă glas celor mai primejdioase anecdote, nu ştie ce-i respectul, toate le ia de sus, spune ce-i trece prin minte, rosteşte adevăruri pe care ceilalţi nu-şi pot îngădui să le şoptească. E copilul din povestea regelui gol, a lui Andersen. E bufonul regelui Lear. E lupul din fabula – şi ea îndrăzneaţă a lui La Fontaine: habar nu are de zgardă. E liber, liber, liber.
Soluţia a treia: a lui Winston Churchill şi Vladimir Bukovski
Ea se rezumă: în prezenţa tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, năpastelor, primejdiilor nu numai că nu te dai bătut, ci dimpotrivă scoţi din ele pofta nebună de a trăi şi de a lupta. în martie 1939, Churchill îi spune Marthei Bibescu: „Va fi război. Praf şi pulbere se va alege din imperiul britanic. Moartea ne pîndeşte pe toţi. Iar eu simt că întineresc cu douăzeci de ani”.
Cu cît îţi merge mai rău, cu cît sunt greutăţile mai imense, cu cît eşti mai lovit, mai împresurat ori mai supus atacurilor, cu cît nu mai întrevezi vreo nădejde probabilistică şi raţională, cu cît cenuşiul, întunerecul şi vîscosul se intensifică, se puhăvesc şi se încolăcesc mai inextricabil, cu cît pericolul te sfruntează mai direct, cu atît eşti mai dornic de luptă şi cunoşti un simţămînt (crescînd) de inexplicabilă şi covîrşitoare euforie. Eşti asaltat din toate părţile, cu forţe infinit mai tari ca ale tale: lupţi. Te înfrîng: le sfidezi. Eşti pierdut: ataci. (Aşa vorbea Churchill în 1940). Rîzi, îţi ascuţi dinţii şi cuţitul, întinereşti. Te furnică fericirea, nespusa fericire de a lovi şi tu, fie chiar infinit mai puţin. Nu numai că nu deznădăjduieşti, că nu te declari învins şi răpus, dar şi guşti din plin bucuria rezistenţei, a împotrivirii şi încerci o senzaţie de năvalnică, dementă voioşie. Soluţia aceasta, fireşte, presupune o tărie de caracter excepţională, o
concepţie militară a vieţii, o formidabilă îndîrjire morală a trupului, o voinţă de oţel înnobilat şi o sănătate spirituală adamantină. E probabil că presupune şi un duh sportiv: să-ţi placă bătălia în sine – încăierarea – mai mult decît succesul.
E şi ea salutară şi absolută, deoarece e bazată pe un paradox: pe măsură ce ei te lovesc şi-ţi fac mai mult rău şi-ţi impun suferinţe din ce în ce mai nedrepte şi te încolţesc în locuri mai fără de ieşire, tu te veseleşti mai tare. Tu te întăreşti, tu întinereşti! Cu soluţia Churchill se identifică şi soluţia Vladimir Bukovski. Bukovski povesteşte că atunci cînd a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut închide un ochi toată noaptea. Firesc lucru, îşi va spune cititorul cărţii sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc; nesiguranţa, frica, emoţia. Dar Bukovski urmează: n-am mai putut dormi de nerăbdare. Abia aşteptam să se facă ziuă, să fiu în faţa lor, să le spun tot ce cred eu despre ei şi să intru în ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam închipui.
Iată de ce n-a dormit: nu de teamă, de îngrijorare, de emoţie. Ci de nerăbdarea de a le striga adevărul de la obraz şi de a intra in ei ca un tanc! Cuvinte mai extraordinare nu cred să se fi pronunţat ori scris vreodată în lume. Şi mă întreb – nu pretind că e aşa cum spun eu, nu, cîtuşi de puţin, mă întreb doar, nu pot să nu mă întreb – dacă nu cumva universul acesta, cu toate roiurile lui de galaxii cuprinzînd fiecare mii ori milioane de galaxii fiecare cu miliarde de sori şi cel puţin cîteva miliarde de planete în jurul acestor sori, dacă nu cumva toate spaţiile, distanţele şi sferele acestea măsurate în ani-lumină, parseci şi catralioane de mii de mile, toată viermuirea aceasta de materie, aştri, comete, sateliţi, pulsari, quasari, găuri negre, pulberi cosmice, meteori, mai ştiu eu ce, toate erele, toţi eonii, toate timpurile şi toate continuumurile spaţio-temporale şi toate astrofizicile newtoniene ori relativiste au luat fiinţă şi există numai pentru ca să fi putut fi exprimate aceste cuvinte ale lui Bukovski.
Concluzie
Tustrele soluţii sunt certe şi fără greş. Altele pentru a ieşi dintr-o situaţie-limită, dintr-un univers concentraţionar, din mrejele unui proces kafkian, dintr-un joc de tip domino, labirint sau cameră de anchetă, din teamă şi panică, din orice cursă de şoareci, din orice coşmar fenomenal nu ştiu să existe. Numai acestea trei. Însă oricare din ele e bună, suficientă şi izbăvitoare. Luaţi aminte: Soljeniţîn, Zinoviev, Churchill, Bukovski. Moartea consimţită, asumată, anticipată, provocată; nepăsarea şi obrăznicia; vitejia însoţită de o veselie turbată. Liberi sunteţi să alegeţi. Dar se cuvine să vă daţi seama că – lumeşte, omeneşte vorbind – altă cale de a înfrunta cercul de fier – care-i în bună parte şi de cretă (vezi Starea de asediu a lui Camus: temeiul dictaturii e o fantasmă: frica) – e foarte îndoielnic să găsiţi. Veţi protesta, poate, considerind că soluţiile subînţeleg o formă de viaţă echivalentă cu moartea, ori mai rea ca moartea ori implicînd riscul morţii fizice în orice clipă. Asta aşa este. Vă miraţi? Pentru că nu l-aţi citit pe Igor Safarevici, pentru că încă nu aţi aflat că totalitarismul nu e atît închegarea unei teorii economice, biologice ori sociale cît mai ales manifestarea unei atracţii pentru moarte. Iar secretul celor ce nu se pot încadra în hăul totalitar e simplu: ei iubesc viaţa, nu moartea. Moartea, însă, cine, Singur, a învins-o? Cel ce cu moartea o a călcat?
N. Steinhardt
Jurnalul fericirii
ApreciazăApreciază
Raluca,
Patintele Steinhatdt are o experinta relativ modesta in lupta cu tortura. Ce a suferit parintele e poezie in comparatatier cu ce s-a intamplat la Pitesti (TORTRA CONTINUA TIMP DE 3 ANI CARE URMAREA DOAR LEPADAREA DE HRISTOS ). In mare parte, sfaturile parintelui sunt depasite pt prigoanele ce vor veni.
Depasite dar totusi utile.
Sfintii martiri de la Pitesti ne sugereaza masura incercarilor viitoare.
Sunt convins ca va fi si ceva in plus, pt ca satana prin definitie este stangist-PROGRESIST !
PS: Citeste colectia revistei Atirudini ! Macsar de acxum incolo ! Numere vechi se mai gasesc pe la Sophia. Cate ceva si pe internet.
ApreciazăApreciază
Stiinta confirma minunea de la Sfantul Mormant
https://hristofor.wordpress.com/2011/01/09/savant-lumina-sfinta-nu-este-facuta-de-oameni/
Serghii Mirov, un participant in cercetarea organizata in aceasta vara de
catre grupul de lucru pe teme privind semnele miraculoase al Comisiei Teologice
Sinodale, asigura ca ancheta a fost realizata de meteorologii rusi si
israelieni.
Potrivit acestuia, dupa insumarea rezultatelor, expertii au concluzionat ca
ceata nu poate fi generata in aerul uscat si la o astfel de temperatura.
Mirov a mai subliniat ca „norul de binecuvantare care coboara” apare numai in
zona manastirii ortodoxe. El a mai relatat ca, pe timpul slujbei (fenomenul
miraculos se intampla la sarbatoarea ortodoxa a Schimbarii la Fata), o sfera
luminoasa puternic-vizibila de ceata ii inconjoara pe credinciosi, dupa care
norul apare deasupra crucii Bisericii Schimbarii la Fata, crescand in dimensiuni
si coboara peste credinciosi, acoperindu-i si inconjurandu-i in umezeala
binecuvantata datatoare de viata.
La randul sau, Pavel Florenski, academician al Academiei Ruse de stiinte
Naturale si sef al grupului de lucru privind semnele miraculoase, a declarat ca
echipa sa a examinat aspectul Focului Sfant (Lumina Sfanta) din Biserica
Sfantului Mormant a Ierusalimului, in ajunul Pastelui, cu ajutorul unor extrem
de moderne si exacte echipamente.
„Concluzia este simpla: aspectul de foc este produs de fenomenele
piezoelectrice puternice din biserica si teritoriile adiacente, similare cu cele
care au loc in timpul furtunilor, dar fara sa existe vreo furtuna… Prin
urmare, acest lucru inseamna ca evenimentul poate fi considerat unul miraculos”,
asigura acesta.
SAVANT: Lumina Sfinta nu este facuta de oameni
Andrei Volkov, 52 de ani. Doctor in stiinte fizico-matematice, coordonatorul
laboratorului sistemelor ionice din Rusia al Institutului de energie atomica in
numele lui Curciatov.
A hotarit sa desfasoare un experiment stiintific in biserica Mormintul Domnului
in Ierusalim. Volkov a presupus ca flacara Luminii Sfinte este o descarcare de
plasma (plasma – substanta gazoasa puternic ionizata, ale carei proprietati
fizice sint determinate de existenta ionilor si a electronilor in stare libera).
In acest sens, savantul a venit cu ideea unui experiment simplu, dar curajos –
sa masoare radiatia electromagnetica in biserica Sfintului Mormint chiar in
momentul pogoririi Luminii Sfinte.
Savantul a reglat dispozitivele: daca in timpul pogoririi Luminii Sfinte se va
inregistra un salt al cimpurilor electromagnetice atunci calculatorul il va
fixa. Daca flacara este doar un truc care se “joaca” pentru credinciosi (o
astfel de explicatie a fenomenului bintuie pina acum nu doar printre atei, ci si
printre unii teologi cu renume) – atunci nici un fel de salt nu se va produce.
“Timp de 6,5 ore de observare a fonului electromagnetic in biserica,
dispozitivul a fixat marirea intensitivatii radiatiei de 2 ori exact in momentul
pogoririi Luminii Sfinte. Acum este deja clar ca Lumina Sfinta nu este facuta de
oameni. Aceasta nu este o amageala, o mistificare: “urmele” sale materiale pot
fi masurate” – a spus savantul.
ApreciazăApreciază
MINUNEA DE LA ICOANA MANTUITORULUI
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsoct/10-11-minune_icoana_domnului.html
În cetatea Viritului locuia un creştin într-o casă, aproape de şcoala evreiască, şi avea o icoană pe care era zugrăvit chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Iar după o vreme a vîndut casa aceea şi a cumpărat altă casă, luîndu-şi toate lucrurile afară numai de icoana Domnului, care a rămas acolo. Şi aceasta s-a făcut după rînduiala lui Dumnezeu. În acea casă unde era icoana Domnului s-a sălăşluit un evreu şi, aducîndu-şi lucrurile sale, locuia acolo, dar n-a văzut că icoana Domnului era în casă.
După cîtăva vreme a chemat la ospăţ pe alt evreu, prieten al său, şi, ospătînd amîndoi, evreul cel venit în vizită a privit spre peretele casei şi a văzut icoana Domnului, apoi a zis celui ce-l chemase: „Cum tu, fiind evreu, ţii în casă această icoană?”. Iar evreul care locuia acolo a început a se jura şi a se blestema, zicînd că pînă acum n-a văzut icoana acolo. Plecînd acel evreu, a clevetit la preoţii lor, spunînd că prietenul său are în casă icoana lui Iisus Nazarineanul. Şi toţi s-au umplut de mînie, dar au tăcut atunci pentru că se făcuse seară.
A doua zi s-a adunat mult popor şi împreună cu arhierei şi bătrîni au mers la casa unde era icoana Domnului. Şi intrînd înăuntru au găsit icoana pe care au scos-o afară şi au pus-o în mijlocul lor, zicînd: „Precum părinţii noştri au batjocorit pe Iisus, aşa şi noi să facem cu această icoană”. Şi au început a scuipa icoana şi a lovi chipul lui Iisus Hristos de o parte şi de alta. După aceea au zis: „Am auzit că părinţii noştri pe lemn L-au răstignit pe Iisus, deci să facem şi noi la fel cu această icoană”. Şi luînd piroane, le-au bătut în chipul Lui, în mîinile şi picioarele Lui şi punînd în trestie un burete de oţet l-au lipit de gura Domnului. După aceasta au adus o suliţă şi au poruncit unuia ca să împungă coasta Domnului.
Cum a lovit acela cu suliţa în icoană, îndată a început a curge sînge şi apă. Şi frică mare i-a cuprins pe toţi evreii care au văzut acea preamărită minune şi au umplut un vas din sîngele şi apa care au curs. Apoi au făcut sfat, zicînd: „Să aducem şchiopi, orbi şi îndrăciţi şi să-i stropim cu sîngele acesta şi de se vor vindeca toţi, vom crede şi noi în Cel răstignit, pentru că ne-a cuprins frica de minunea aceasta”. Au adus mai întîi un olog din naştere şi, cum l-au stropit cu sîngele cel curs din icoana lui Iisus Hristos, îndată a sărit ologul acela şi s-a făcut cu totul sănătos. După aceasta au adus nişte orbi pe care, stropindu-i cu sîngele lui Hristos, aceştia îndată au văzut. Apoi au adus o mulţime de îndrăciţi care s-au vindecat tot prin stropirea cu acel sînge. Despre aceasta s-a dus vestea în toată cetatea şi toţi au alergat să vadă minunea, aducînd pe bolnavii lor; pe cei slăbănogi şi uscaţi, pe cei care se tîrau şi toţi luau tămăduire de bolile lor. Atunci tot poporul evreiesc care era acolo a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos şi, căzînd înaintea icoanei Domnului, au strigat cu lacrimi, zicînd: „Mărire Ţie, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, că faci minuni ca acestea. Mărire Ţie, Hristoase Dumnezeule, că deşi părinţii noştri Te-au răstignit, noi credem în Tine şi primeşte-ne pe noi care credem în Tine, Stăpîne”.
Toţi evreii din cetatea aceea, bărbaţi, femei şi copii, venind la episcop, l-au rugat cu tot dinadinsul să-i lumineze cu Sfîntul Botez. Şi i-au arătat episcopului icoana Domnului precum şi sîngele şi apa care au curs din ea, spunînd toate batjocurile care au fost făcute acelei sfinte icoane. Iar episcopul, văzîndu-i că s-au pocăit cu adevărat, i-a primit cu bucurie şi, învăţîndu-i sfînta credinţă, i-a botezat pe toţi, cu femei şi copii, iar şcoala lor a făcut-o Biserică Domnului nostru Iisus Hristos. Atunci a fost mare bucurie în cetatea aceea, nu numai pentru neputincioşii care au fost tămăduiţi, ci şi pentru necredincioşii evrei care s-au botezat, căci au primit sfînta credinţă pentru minunea care s-a făcut de icoana Domnului. Pentru aceasta, toţi, cu credinţă şi cu dragoste, să facă închinăciune sfintelor icoane, întru cinstirea şi mărirea chipului Ipostasului lui Dumnezeu, care s-a aflat în chipul omenesc al Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Dumnezeu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, I se cuvine de la toţi închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.
ApreciazăApreciază
Episcopul din iad
Fragment din cartea numită „Limonariu (Livada duhovnicească)” sau „Patericul sinaitic”, scris în sec. 7, capitolul 44:
Cînd ne-am dus în Tebaida, ne-a povestit un călugăr următoarele fapte:
Un stareț îmbunătățit trăia în afara orașului Asinoe și stătuse în chilia sa cam 70 de ani. Avea 10 ucenici; unul din ei însă nu se îngrijea deloc de mîntuirea sufletului lui. Starețul adeseori îl sfătuia și îndemna zicîndu-i:
– Îngrijește-te, frate, de sufletul tău! Ai să mori și ai să te duci în iad!
Fratele însă nu asculta niciodată de părintele său și nu primea sfaturile lui. S-a întîmplat ca să moară fratele după cîtăva vreme. Starețul s-a întristat mult pentru el, căci știa că a plecat din lumea aceasta fără să se îngrijească deloc de mîntuirea sufletului lui și că fusese foarte leneș. Și a început starețul să se roage și să spună:
– Doamne Iisuse Hristoase, adevarătul nostru Dumnezeu, descoperă în ce stare e sufletul acestui frate!
Și, într-adevăr, vede în vedenie un rîu de foc, iar în el mulțime mare de oameni; în mijlocul lor vede pe fratele cufundat în rîu de foc pînă la gît. Atunci îi spune starețul:
– Din pricina acestei osînde te îndemnam, fiule, să te îngrijești de mîntuirea sufletului tău.
Fratele a răspuns și a zis starețului:
– Mulțumesc lui Dumnezeu, părinte, că cel puțin capul mi-e liber de chinuri, deoarece prin rugăciunile tale stau cu picioarele pe creștetul unui episcop.
ApreciazăApreciază
>Plus ca oricand poti ajunge la carcera din te miri ce, adica o puscarie in puscarie unde conceptul de
>proprietate dispare total.
Esti foarte pesimist.
Exista trei feluri de putere in lume:
1) puterea fizica – de exemplu a muschilor
2) puterea intelectului – ce vine din gandire; toate tehnologia de azi este rodul ei; este cu mult mai mare decat cea fizica
3) puterea care ti-o da Dumnezeu din rugaciune.
NIMENI NU TU-O POATE LUA ! DACA NU TE LEPEZI DE HRISTOS !
PS: Citeste si recitestew Marturisiri din mlastina disperarii – Dumitru Bordeianu.
Trebuie sa existe si in format pdf, dar sa nu fie vreun fals. parca pe situl de carti apologeticum se gasea.
ApreciazăApreciază
RomeoB
Ce zic eu si ce zici tu …
ApreciazăApreciază
Bunurile materiale le poti pirtde oricand !
Pe Hristps si rigaciunea nu exista putere lumeasca sau diavoleasca care sa ti le poata lua.
ApreciazăApreciază
http://www.one.ro/showbiz/cum-a-devenit-robert-powell-actorul-din-iisus-din-nazareth-din-ateu-convins-un-bun-crestin-15276763
ApreciazăApreciază
Asta se mai poate rezuma si astfel :
Any society that would give up a little liberty to gain a little security will deserve neither and lose both.
ApreciazăApreciază