SACCSIV – blog ortodox

Herbert Dingle despre TEORIA RELATIVITATII: “Au acceptat-o dogmatic. Au învățat-o de la cei care au învățat-o de la cei care nu au reușit să o înțeleagă de la început”

Posted in Uncategorized by saccsiv on aprilie 13, 2016

“Crede si nu cerceta” nu e o vorba a crestinilor. E o vorba a anti crestinilor ce zic despre crestini ca ar zice asa.

In schimb, fara a-i zice pe nume, faptic acest “crede si nu cerceta” este impus dictatorial de “stiinta” aflata in slujba celor ce traseaza liniile directoare pe care omenirea musai trebuie sa le urmeze.

Il intalnim aplicat din ce in ce mai des si mai sufocant. Cateva exemple:

  • Vaccinurile Big Pharma salveaza omenirea. Ca specialist daca zici altfel, iti vei pierde serviciul. Ca parinte, iti vei pierde copilul si vei face puscarie.
  • E normal sa fi homosexual, sa te casatoresti si sa adopti copii. Nu-i un pacat, nu-i o boala, nu-i o perversiune. Cine zice altfel, la puscarie.
  • Avortul nu-i o crima. Inca mai poti zice altfel. Pana cand?
  • Nationalismul este nociv omenirii.   

Pe strada asta s-a mers si in cazul teoriei relativitatii. Iata mai jos ce zice un baiat cu multe studii:

Pentru a relua firul istoriei, un factor important este faptul că, din 1904 până în timpul primului război mondial, așa-zisa teorie a relativității – care a fost doar o chestiune teoretică, de interes pentru relativ puțini fizicieni – a fost atribuită de către toți lui Lorentz. Cercetările lui Einstein și ale lui Minkowski au fost mai puțin luate în considerare iar cei în cunoștință de cauză le-au considerat forme mai obscure ale teoriei lui Lorentz, teorie inteligibilă și general acceptată, deși, desigur, în lipsă de demonstrații experimentale.
Tolman, în schimb, mulți ani după aceea mi-a spus că atunci când a citit pentru prima dată teza lui Minkowsky, prima lui reacție a fost: ”Acestea toate sunt aiureli”, și a lăsat-o deoparte fără a-i acorda atenție suplimentară. Cu excesul său de modestie a relatat acest lucru ca pe un exemplu al lipsei sale de înțelegere, dar eu sunt înclinat să-i dau interpretarea opusă, în măsura în care relația cu fizica, disciplină distinctă de matematică, este implicată. Dar Einstein, cu un alt mod de a înțelege și explica lucrurile, după conturarea teoriei sale speciale, a avut ca principală preocupare generalizarea postulatului relativității pentru a explica mișcarea accelerată, propunând astfel o teorie a gravitației. Este ușor de înțeles că nu a recunoscut aspectul fizic al propriei sale teorii speciale în teza lui Minkowsky, dar a recunoscut în schimb posibilitățile matematicii lui Minkowsky atunci când sunt combinate cu noul calcul al tensorului introdus de Ricci și Levi – Civita, pentru că și-a dorit să generalizeze și pas cu pas, el a abordat complet teoria generală pe care o publicase în 1916, în care s-a lansat ideea că o teorie a gravitației ar satisface postulatul relativității (referindu-se la toate tipurile de mișcare, ca pur relative, astfel încât în cazul în care două corpuri sunt în mișcare relativă unul față de celălalt, mișcarea poate fi împărțită între ele în mod egal și corect, indiferent de ordinea aleasă).
Pag 123

Să revenim, totuși, la poziția din 1919, când observațiile asupra eclipsei păreau să ofere o confirmare a teoriei generale. Acest lucru a provocat o senzație fără precedent, nu numai în lumea fizicii, dar în lume, în general, pentru că mecanica lui Newton – de mai bine de 200 de ani privită ca o fundaţie de nezdruncinat a ştiinţei fizicii – a fost infirmată. Acum – pentru prima dată până în prezent, aşa cum cei mai mulți dintre fizicieni se temeau – ”teoria relativității” a ajuns în prim-planul fizicii, și, din moment ce a fost adusă acolo prin lucrarea lui Einstein, considerată de el o generalizare a teoriei lui din 1905, numele teoriei s-a schimbat, ca prin magie, de la „teoria relativității a lui Lorentz” (cunoscută doar de o mână de specialiști) la „teoria specială a relativității a lui Einstein” (cunoscută sub acest nume de toată lumea, deși puțin diferită). Dar, circumstanțele în care a fost introdusă „erau de natură aproape în mod inevitabil să o investească cu un aer de mister impenetrabil” destul de străin caracterului ei real. Teoria lui Einstein, prin modul în care a fost introdusă, a fost, fără îndoială, extrem de dificil de înțeles pentru cei care au întâlnit-o pentru prima dată. Incomprehensibilitate teoriei era dublă: a folosit o ramură a matematicii – calculul tensorului care, deși acum este predat prin intermediul matematicii elevilor într-o etapă destul de timpurie a formării lor, a fost la acel moment, practic, necunoscut și extrem de dificil de stăpânit de către fizicienii formaţi a căror capacitate de înţelegere a ideilor noi era de o intensitate mai mică decât în tinerețea lor; în al doilea rând, limbajul în care a fost exprimată, atât din punct de vedere verbal cât şi simbolic, a fost preluat de la Minkowski, și, prin urmare, fizicienii s-au văzut dintr-o dată față în față cu metafizica timpului (eternitatea) și a spațiului contopite într-o unitate obscură mai densă decât chiar a filosofilor tradiționali. Totuși, acesta a fost mijlocul prin care teoria specială a fost adusă mai întâi în atenția organului general de fizicieni.

Ca și cum acest lucru nu ar fi fost de ajuns, a existat o complicație suplimentară rezultată din numele teoriei. Teoria „relativității” a fost atribuită lui Lorentz, Einstein și Minkowski, aceştia toţi contribuind la același set de idei. Adevărul este că teoria lui Lorentz ar fi fost imposibilă fără un eter și a lui Einstein imposibilă cu unul, deoarece Lorentz şi Einstein nu au asociat timpul cu nimic altceva decât cu momentele și duratele, în timp ce Minkowski nu s-a gândit niciodată la acesta ca fiind în legătură cu nimic altceva decât cu „eternitatea”, ideea de bază a lui Minkowski fiind „spațiu-eternitate”, idee ce nu a fost luată în considerare în tezele originale ale lui Lorentz sau Einstein – toate aceste diferențe fiind complet ascunse prin alianța lor profană sub un singur cuvânt „relativitate”. Fraze de genul „dilatarea timpului”, care nu însemnau nimic pentru nimeni, au fost utilizate în mod liber pentru a descrie „teoria relativității a lui Einstein” iar „timpul” și „spațiul”, au fost declarate interschimbabile („spațiul unui om este timpul unui alt om”, cum spunea Jeans), astfel încât chiar și cei care s-au chinuit să verifice scrierile lui Einstein din 1905 nu au găsit cu ce să asocieze astfel de noțiuni, și s-au convins că ceea ce în mod normal, ar fi înțeles fără nici o dificultate trebuie să conțină o anumită esență misterioasă pe care au fost incapabili să o explice. Rezultatul net a fost că au renunțat la încercarea de a înțelege problema și au aderat la acceptarea necritică a „teoriei relativității speciale a lui Einstein”, cu resemnare. Această stare a persistat de atunci, odată cu creșterea inconștienței „matematicienilor”, eliberaţi acum de sarcina de a-și justifica afirmațiile, cu toate aceste extravagante, ducând la creșterea inerției mentale din partea „experimentatorilor”, până când s-a ajuns la stadiul actual în care o chestiune atât de simplă ca cea pe care am pus-o în discuție a rămas fără răspuns timp de 13 ani și nimeni nu este câtuși de puțin deranjat de acest lucru.

Știu din proprie experiență că starea de spirit pe care am descris-o este cea care a existat într-adevăr în rândul fizicienilor în 1919 și în anii imediat următori, iar acest fapt poate fi verificat cu prisosință și în înregistrările existente.
Pag 124

Nu suntem prea departe de a spune [scrie Whitehead], că anunțul că fizicienii ar trebui, în viitor, să studieze teoria tensorilor, a creat o veritabilă panică printre ei, atunci când predicțiile lui Einstein au fost confirmate pentru prima dată. 13

În ceea ce privește estimarea modifcărilor făcute de autorul teoriei, este suficient să menționăm două cărți de E. Cunningham, un matematician de la Cambridge interesat de relativitate încă de la începuturi. În prima dintre ele, Principiul relativității (1914), sunt descrise tezele lui Lorentz, Einstein și Minkowsky, dar partea leului se duce la Lorentz, care are numărul cel mai mare de intrări în index (13), precum și cele mai multe referințe către el, în întreaga carte. În indexul celei de a doua, Relativitatea și teoria electronilor (ediția a doua, 1921), în care prin ”relativitate” se înțelegea încă doar teoria specială, întru cât teoria generală nu are nici o legătură cu teoria electronilor, numele lui Lorentz nu apare deloc. Indiscutabil, indexările nu reflectă în totalitate cantitatea de atenție acordată în carte lucrărilor diferiților autori, dar oferă în schimb o privire corectă asupra transferului de credit care a avut loc. În cea de-a doua carte citim că ”argumentele lui Lorentz anticipează principiul relativității” iar referința la ”ceea ce a ajuns să fie cunoscut în 1905 ca principiul relativității” dă cititorului impresia că această denumire a fost apoi aplicată teoriei lui Einstein plecând de la ceea ce Lorentz a arătat mai întâi într-un alt mod, întrucât , așa cum am văzut, mulți ani după 1905 ”teoria relativității” a fost privită ca aparținând doar lui Lorentz.

Dar mai importantă decât confuzia în ceea ce privește dreptul de autor sau numele teoriei este confuzia din jurul sensului.
Pag 125

Whitehead a înțeles-o cu siguranță și a admirat-o, fără să o accepte însă. Fowler, deși a fost proeminent în critica probelor experimentale pentru schimbarea spectrului prezis de teoria generală, a recunoscut că nu a avut nici cea mai mică idee despre ce era vorba în această teorie, pe când cei mai puțin înzestrați și mai puțini sinceri au arătat prin observații că au fost total în necunoștință de cauză, nerealizând că teoriile lui Lorentz și Einstein sunt în mod esențial diferite. Totuși, acest lucru nu ar fi fost scăpat din atenție, dacă fizicienii nu ar fi fost atât dezorientați pentru a vedea clar ceea ce se afla în fața ochilor lor .
Pag 126

În afară de câțiva cum ar fi Rutherford, care a ignorat totul și a mers mai departe cu experimentele sale, ceilalți au luat-o ca pe singura teorie valabilă în condițiile stabilite.
După cum era de așteptat, ei nu au putut înțelege existența confuziilor de care vorbeam, dar au putut să folosească ecuațiile de transformare Lorentz și să le aplice ca o ”corecție a relativității” (expresie binevenită) la cerințele teoriei Maxwell – Lorentz. Pentru a justifica acest lucru studenților lor, i-au învățat frazele corespunzătoare din „experți” și au trecut peste întrebări fizice incomode sărind în mod liber între Einstein și Lorentz (doar erau amândoi adepți ai ”relativității”), în funcție de necesitățile momentului. Ecuațiile au putut fi rezolvate, astfel încât „experimentatorii” s-au convins că teoria, oricare ar fi fost ea, trebuie să fie corectă.
Mințile superioare au recunoscut că nu au înțeles-o, iar majoritatea nu se putea ridica la această înălțime. Nimic nu produce o iluzie mai puternică, sugerând că cineva înțelege ceva ce altcineva nu poate înțelege, decât repetarea constantă a cuvintelor folosite pentru a exprima acel lucru; în acest fel mințile mai slabe s-au înșelat presupunând că termeni ca „dilatarea timpului” ar avea un înțeles de la sine înțeles, și privindu-i cu dispreț pe cei destul de ”proști” ca să-și imagineze că au nevoie de explicații. Orice persoană care are grijă să examineze literatura de specialitate din 1920 până în prezent, chiar dacă nu a avut o experiență cu caracter personal în ceea ce privește dezvoltarea fenomenului, poate vedea o creștere treptată a acceptării dogmatice a
teoriei și disprețul față de criticii săi, până la forma extremă expusă astăzi de către cei care au învățat-o de la cei care au învățat-o de la cei care nu au reușit să o înțeleagă de la început. Ei nu merită să fie citați; afirmațiile pertinente pe care le-am citat în prima parte din liderii maturi în domeniu sunt suficiente dovezi ale stării actuale.

Sper că această scurtă recapitulare a circumstanțelor în care teoria a intrat forțat în atenția necesară a fizicienilor va face mult mai credibil faptul că această teorie a persistat mult prea mult timp cu o astfel de inconsistență elementară în centrul său. Nu este de înțeles, nu poate fi trecut cu vederea, nu poate fi de înțeles deoarece idei incompatibile, cărora li s-a dat același nume, au fost tratate ca fiind identice.

   Comentariu saccsiv:

   Ce ati citi mai sus face parte din cartea Science at the Crossroads scrisa de Herbert Dingle:

http://www.amazon.de/Science-at-Crossroads-Herbert-Dingle/dp/0856160601

In tinerete, omul a fost pro, scriind si doua carti in acest sens:

http://www.ebay.de/itm/Special-Theory-of-Relativity-Herbert-Dingle-Methuens-Monographs-1952-HC-Book-/222075354904?hash=item33b4b8ff18:g:21sAAOSwMpZUqrKF

http://www.ebay.de/itm/NEW-Relativity-for-All-by-Herbert-Dingle-Paperback-Book-English-Free-Shipping-/391144537880?hash=item5b1207ff18:g:VDAAAOSwjwlXA6U6

Ba chiar a petrecut cea mai mare a anului 1932 la Institutul de Tehnologie din California ca bursier al Fundației Rockefeller:

https://en.wikipedia.org/wiki/Herbert_Dingle

Dar iata ca la batranete …

Cititi va rog si:

GEOCENTRISMUL ii incurca in TEORIA RELATIVITATII. De ce au renuntat la teoria existentei ETERULUI?

 

40 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Paul222 said, on aprilie 13, 2016 at 12:07 pm

    Ce perversi sunt:
    Dezlantuirea nationalismului de grota in prime-time. Marile pericole ale nominalizarii lui Marian Munteanu

    „Romania s-a trezit peste noapte pe harta tarilor cu miscari nationaliste ajunse in mainstream. Dacopatii, fundamentalistii crestini, adversarii UE si NATO, admiratorii legionarilor au acum un reprezentant la virful politicii. Pe Marian Munteanu, livrat de un PNL in degringolada si manevrat de forte obscure. ”

    http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-20933210-dezlantuirea-nationalismului-grota-prime-time-marele-pericole-ale-nominalizarii-lui-marian-munteanu.htm

    Apreciază

  2. Ion said, on aprilie 13, 2016 at 2:03 pm

    Fizicianul Ioan-Ioviţ Popescu, fost rector al Univ. Bucureşti, a elaborat în anii ’80 o teorie despre eter şi eteroni. Era prieten cu familia Ceauşescu, a existat din partea regimului tentativa de a-l propulsa pe profesor către premiul Nobel pentru fizică.

    Dă clic pentru a accesa Iovitz%20-%20Etherons.CLP.pdf

    Apreciază

  3. petrupetru said, on aprilie 13, 2016 at 2:17 pm

    Foarte bun articolul! Multumim!!!
    Si intru adevar, Hristos spune „Crede si vei fi mantuit” si „Cercetati Scripturile”, nu acest indemn ateist ‘crede si nu cerceta’ pe care toti nerozii secolelor moderne il inghit nemestecat…

    Apreciat de 1 persoană

  4. Theodor L. said, on aprilie 13, 2016 at 2:36 pm

    Saccsiv,

    Cred ca era mai bine sa popularizezi pe blogul tau faptul ca gravitatia universala si „legea” ei descoperita de catre Newton (aia cu formula F=km1m2/ r2) sunt minciuni. Scoate, frate, buruiana din radacina, nu te preocupa doar sa-i smulgi frunzele. Ca daca pica Newton, pica automat si Einstein cu „teoria” relativitatii.

    Apreciat de 3 persoane

    • Ioana said, on aprilie 13, 2016 at 11:38 pm

      Sa ne apucam sa rasfoim la comentariile de la articolele trecute ale lui saccsiv despre fizica, mi se pare ca erau niste piste pe acolo…

      Apreciază

    • el said, on aprilie 14, 2016 at 11:12 am

      Theodor L.

      ce spune Sf Efrem Sirul direct/indirect pe tema asta?
      multumesc.

      Apreciază

      • Theodor L. said, on aprilie 14, 2016 at 3:47 pm

        „el”

        E foarte simplu. Nu numai Sfantul Efrem spune ca gravitatia universala e o facatura, ci toti Sfintii Parinti care afirma ca Pamantul se afla nemiscat in centrul universului. Daca e asa si Soarele se roteste in jurul Pamantului, precum bine vezi cu ochiul liber pe care Domnul ti l-a dat, rezulta implicit ca nu are loc nicio interactie gravitationala intre un Pamant minuscul (cum cred heliocentristii, dar nu este asa) si un Soare cu mult, mult mai mare decat Pamantul(tot asa cred heliocentistii, dar nici aici nu cred ca au dreptate) si care se invarte in jurul Pamantului. Asadar daca esti geocentrist, si stiu ca esti, automat ai trimis gravitatia universala la seminte.
        Cat despre ce spune Sfantul Efrem pe tema asta (evident in mod indirect, caci el a trait in timpul Sinodului de la Niceea – acum poate ca intelegi de ce ma intereseaza asa mult, cu ajutorul lui am incercat sa refac intr-o carte a mea atmosfera reala a Sinodului, adica sa aflu cam cum gandea un Sfant Parinte participant la sinod) afla ca este singurul dintre Sfintii Parinti care ne-a lasat o talcuire la Facere pe baza careia se poate elabora un model cosmogonic geocentric scripturistic amanuntit. E destul de lung, ocupa cam 85 de pagini A4 ( are si figuri) in lucrarea mea asa ca nu stiu daca-l pot posta pe blog. Daca Saccsiv imi spune ca incape, il iau cu copy-paste si-l postez pe blog. Daca nu incape, ti-l pot trimite daca-mi dai o adresa de mail (nu trebuie sa fie neaparat a ta, poate sa fie si a cuiva care sa-ti trimita) unde voi da replay cu atas nu numai capitolul intitulat Cosmologia Sfantului Efrem Sirul, ci si talcuirea sa la Facere tradusa in limba engleza, o capodopera patristica.

        Apreciază

      • saccsiv said, on aprilie 14, 2016 at 5:29 pm

        Theodor L.

        Documente lungi imi poti trimite pe e-mail, apoi eu le postez ca articol.

        Apreciază

      • el said, on aprilie 14, 2016 at 10:35 pm

        Theodor L.

        MULTUMESC de lamuriri.
        Daca vrei si se poate, pune te rog materialul acela undeva pe net sa poata fi descarcat de oricine( asta in caz ca NU vrei sa il tii secret pana la aparatia cartii tale ca sa nu plagieze moca si niste impostori munca ta,ceea ce n-ar fi just). Si cand e gata carte si vei dori poate si Saccsiv sa promoveze munca ta care cred ca este interesanta pentru orice crestin.
        Cand e gata cartea spune-mi te rog cum se cheama si de unde pot s-o gasesc si ma voi ingriji sa mi-o procur. Trebuie sa-ti spun ca oricum in momentul de fata, asa cu merg treburile cu mine, nu am liber multa vreme sa ma aplec temeinic sa studiez ceva de anvergura in afara celor pe care deja le-am inceput, desi ft mult m-ar interesa , ca fizic e imposibil, am atatea balarii pretentioase si absolut neduhovnicesti pe cap (am uitat sa-ti spun ca eu sunt unSCLAV iar nu un om care e liber sa studieze cum si ce ar dori el ca tine, sa multumesti lui Dumnezeu pentru asta, ca multi au niste munci ostenitoare minutioase si fara mare legatura cu lumea duhovniceasca) care ma sug permanent de puteri si de care nu stiu cand si cat de repede voi scapa desi mi-a propus mai demult asta.
        Am intrebat de curios ca sincer ma intereseaza tema si macar cat sa-mi fac o idee, insa sub forma unui abrégée cumva, ceea ce tu ai putea face in masura in care s-ar preta.
        Doamne ajuta.

        Apreciază

  5. alternativenewsromania said, on aprilie 13, 2016 at 4:41 pm

    Vicepreședintele Comunității Turce din Suedia la o manifestație publică ce a avut loc săptămâna trecută în Stockholm:
    http://alternativenewsromania.blogspot.ro/2016/04/turcii-se-trezesc-cainii-de-armeni-sa-ia-aminte.html

    Eu chiar am ras…
    http://alternativenewsromania.blogspot.ro/2016/04/raspunsul-ce-demonstreaza-cat-de-penibila-e-melodia-celor-de-la-taxi-despre-smintenie.html

    Chiar am ajuns ultimii oameni sa faca orice ce vrea cu noi? Va rog frumos haideti sa ne unim si sa ii sustinem pe adevaratii romani care mai vor binele acestei tari jefuite si rupta din toate partile.
    http://alternativenewsromania.blogspot.ro/2016/04/ne-intoarcem-in-timp-crucea-fost-interzisa-plus-dosar-penal.html

    Închis în anul 2011 de către guvernul condus de Emil Boc, Spitalul Orășenesc Negrești va fi cedat spre administrare cu titlu gratuit, Bisericii Ortodoxe Române, au anunțat autoritățile locale.
    http://alternativenewsromania.blogspot.ro/2016/04/demontam-manipularea-contra-bisericii-biserica-ortodoxa-deschide-spitalul-negresti.html

    Pana la urma vremurile rele nu sunt neaparat rele
    Rea sau buna este purtarea omului, atitudinea omului
    http://alternativenewsromania.blogspot.ro/2016/04/pr-mihai-andrei-aldea-daca-omul-traieste-cu-un-rost-orice-vreme-este-buna.html

    Apreciază

  6. abc said, on aprilie 13, 2016 at 9:14 pm

    Unele aspecte ale teoriei relativitatii au fost dovedite experimental de mai multe ori.

    Alte aspecte sunt pure speculatii.

    Iar alte aspecte sunt in conflict clar cu fizica cuantica. De exemplu, cautati „conflicts relativity quantum” pe net si veti gasi cateva articole care va explica de ce.

    Parerea mea este ca, in mare parte, relativitatea si fizica cuantica depasesc cu mult capacitatea stiintei de a le investiga, si din acest motiv aceste doua teorii sunt un amestec de adevaruri partiale si speculatii imposibil de dovedit sau infirmat in vreun fel sau altul.

    Daca aveti timp, cititi si asta: https://en.wikipedia.org/wiki/Vacuum_catastrophe. Nu poate fi vorba de o simpla eroare de calcul, cel putin una din cele doua ramuri ale stiintei (sau ambele) a (au) luat-o cu totul si cu totul pe aratura.

    In alta ordine de idei, asa cum Sf. Vasile cel Mare spune in Hexaimeron (Omilia 9) ca forma Pamantului nu are relevanta duhovniceasca, asa cred si eu ca nici relativitatea sau viteza luminii nu are vreo importanta religioasa. Toata cercetarea asta stiintifica mie mi se pare o imensa pierdere de timp. La ce ne va folosi sa cunoastem relativitatea (sau ne-relativitatea) vitezei luminii, daca Doamne fereste ne pierdem sufletele?

    Apreciat de 1 persoană

    • Ioana said, on aprilie 14, 2016 at 12:08 am

      dar e bine sa atragem atentia asupra smintelilor nihiliste produse de teoriile mincinoase. Evident ca ne e greu sa stim multe lucruru cu exactitate, dar crestini ortodocsi fiind, stim de la Sfintii Parinti ca soarele se roteste in jurul pamantului si nu invers; smintelile e bine sa le constatam, sa nu lasam masoneria sa faca ce vrea ea din mintile noastre. Evident ca nu vom sti cum sunt alcatuite toate si care sunt toate tainele zidirii lui Dumnezeu si nu putem sta sa buchisim inutil, pierzandu-ne sufletele, dar nici sa stam cu bratele lasate si sa acceptam minciuni mai mari sau mai mici ca cea a omului tras din maimuta….

      Apreciază

    • el said, on aprilie 14, 2016 at 11:38 am

      abc

      „In alta ordine de idei, asa cum Sf. Vasile cel Mare spune in Hexaimeron (Omilia 9) ca forma Pamantului nu are relevanta duhovniceasca, asa cred si eu ca nici relativitatea sau viteza luminii nu are vreo importanta religioasa. Toata cercetarea asta stiintifica mie mi se pare o imensa pierdere de timp. La ce ne va folosi sa cunoastem relativitatea (sau ne-relativitatea) vitezei luminii, daca Doamne fereste ne pierdem sufletele?”___ ai reptate.
      Daca ajunge omul sa se curateasca i se lumineza mintea de la harul lui Hristos si vede/pricepe singur legile naturii si contempla lumea cu exactitate. Multi Sf Parinti au vazut /inteles taine ale creatiei si n-au socotit necesar sa le scrie pentru omenirea cazuta.

      si eu am fost de cand ma stiu un copil curios si doritor de invatatura de mic, si pentru ca ma osteneam si iscodeam toate in toata vremea, bunica care m-a crescut m-a trimis sa aflu din Sf Scriptura CUM si DE UNDE primesc oamenii puterea de a intelege fara greseala si intelepciunea neratacita si stiinta minunata pusa de Dumnezeu in toate lucrarile Sale din lumea vazuta. Si mi-a spus ca Intelepciunea nu ramane in vasele mintii murdare si ca sa tin minte ca acest duh de intelecpiune are nevoie de CURATIE :”temeinic, netulburat, atotputernic, atotveghetor şi răzbătând prin toate duhurile isteţe, curate şi oricât de subţiri.
      24. Pentru că înţelepciunea este mai sprintenă decât orice mişcare, ea pătrunde şi îşi face loc pretutindeni prin curăţia ei.”.
      De atunci de foarte mic, am inteles ca mintea omului care vrea intelepciunea TREBUIE INTAI sa pasterze CURATIA, sa se curateasca de orice balast nefolositor si de viclesug si Domnul o va umple de harul intelepciunii care :”răspândindu-se, prin veacuri, în sufletele sfinte, ea întocmeşte din ele prieteni ai lui Dumnezeu şi prooroci.
      28. Cu adevărat Dumnezeu nimic nu iubeşte, fără numai pe cel ce petrece întru înţelepciune.”.!!!
      asta pentru cei care cauta Intelecpiunea cu sudoarea/osteneala lor.
      Pentru celalti raspunsuri relativ la diferite cunostinte ale legilor puse de DUmnezeu in lume se afla/PARTIAL in
      Scrierile Sf Parinti careTREBUIE deci cercetate cu amanuntime si cu inima curata.

      dar ca sa stie oamenii doritori de Intelepeciune DE UNDE si CUM invata ei FARA GRESEALA cele ascunse ale Creatiei iata Rapsunsul celui mai intelept om :

      „7. Pentru aceea m-am rugat şi mi s-a dat înţelepciune, am chemat, şi duhul cuminţeniei a coborât în mine.
      8. Am ţinut la ea mai mult decât la sceptre şi decât la tronuri şi am socotit bogăţiile deşarte faţă de ea.
      9. N-am pus alături cu ea nici pietrele cele mai scumpe, fiindcă tot aurul din lume pe lângă ea nu e decât nisip, iar argintul, înaintea ei, mi se pare noroi.
      10. Am preţuit înţelepciunea mai mult decât sănătatea şi frumuseţea; am pus-o chiar înaintea luminii, fiindcă strălucirea ei nu se stinge niciodată.
      11. Împreună cu ea mi-au venit toate bunătăţile, căci în mâinile ei sunt bogăţii nenumărate.
      12. Şi m-am bucurat de toate acestea, căci înţelepciunea le aduce cu sine. Totuşi eu nu ştiam că ea este născătoarea lor.
      13. Am învăţat-o fără viclenie, o împărtăşesc fără părere de rău şi nu ascund comorile ei.
      14. Ea este pentru oameni comoară nesfârşită; cei care se folosesc de ea se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile agonisite de învăţătură.
      15. Iar mie să-mi dăruiască Dumnezeu să grăiesc precum gândesc şi să cuget în chip vrednic despre darurile Sale, căci El este povăţuitorul înţelepciunii şi îndreptătorul înţelepţilor.
      16. Că în mâna Lui suntem şi noi şi cuvintele noastre şi toată înţelepciunea şi ştiinţa lucrurilor.
      17. El mi-a dat cunoştinţa cea adevărată despre cele ce sunt, ca să ştiu întocmirea lumii şi lucrarea stihiilor.
      18. Începutul şi sfârşitul şi mijlocul vremurilor, întoarcerile anotimpurilor şi prefacerile văzduhului,
      19. Cursurile anilor şi rânduiala stelelor,
      20. Firea dobitoacelor şi apucăturile fiarelor, puterea duhurilor şi gândurile oamenilor, feluritele neamuri ale plantelor şi însuşirile rădăcinilor.
      21. Toate cele ascunse şi cele arătate le-am cunoscut, fiindcă înţelepciunea, lucrătoarea tuturor, mi-a dat învăţătură.
      22. Într-adevăr, în ea se află un duh de înţelegere, sfânt, fără pereche, cu multe laturi, nepământesc, ager, pătrunzător, neîntinat, preaînţelept, fără de patimă, iubitor de bine, ascuţit, neoprit, binefăcător,
      23. Iubitor de oameni, neclintit, temeinic, netulburat, atotputernic, atotveghetor şi răzbătând prin toate duhurile isteţe, curate şi oricât de subţiri.
      24. Pentru că înţelepciunea este mai sprintenă decât orice mişcare, ea pătrunde şi îşi face loc pretutindeni prin curăţia ei.
      25. Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, ea este curata revărsare a slavei Celui Atotputernic, astfel că nimic nu poate s-o mânjească.
      26. Ea este strălucirea luminii celei veşnice şi oglinda fără pată a lucrării lui Dumnezeu şi chipul bunătăţii Sale.
      27. Fiindcă este una, toate le poate, şi rămânând una cu sine însăşi, ea toate le înnoieşte, şi răspândindu-se, prin veacuri, în sufletele sfinte, ea întocmeşte din ele prieteni ai lui Dumnezeu şi prooroci.
      28. Cu adevărat Dumnezeu nimic nu iubeşte, fără numai pe cel ce petrece întru înţelepciune.
      29. Ea este mai frumoasă decât soarele şi decât toată orânduirea stelelor; dacă o pui alături cu lumina, înţelepciunea o întrece.
      30. Fiindcă după lumină urmează noaptea, pe când înţelepciunea rămâne nebiruită în faţa răutăţii.”(Intelepciunea lui Solomon cap 7)

      Apreciază

      • Theodor L. said, on aprilie 14, 2016 at 3:58 pm

        „el”

        Scriptura ne arata ca lumina nu are vreo viteza, ci strabate spatiul instantaneu. In seara zilei a 7-a, Adam a vazut Luna si stelele create in dimineata zilei a 4-a. Soarele deja il vazuse atunci cand a fost creat in dimineata zilei a 6-a. Atat Soarele cat si Luna cat si stelele au fost create pentru Adam ca sa fie pentru luminarea pamantului si spre semne si spre zile si spre vremuri si spre ani. Prin urmare, trimitem la seminte si anii-lumina de la stele la noi. Lumina stelelor pe care o vedem cu ochii este chiar a lor din acel moment.

        Apreciază

  7. bogdan said, on aprilie 14, 2016 at 9:33 am

    Apreciază

  8. feanor said, on aprilie 14, 2016 at 8:38 pm

    Timpuri de restriste pentru un biet suflet , caci a pierdut mila Domnului, cazand in tot felul de sminteli si ispite de tot felul. Credeam ca sunt puternic si ca il iubesc pe Hristos mai mult ca pe orice, dar am mintit, L-am tradat inca o data. Insurat si avand o casnicie fericita, am cazut intr-un joc cu M., o colega de o frumusete rapitoare ; ne priveam si spuneam ca-i frumoasa, dar jocul acesta deveni un ceva real si doream mai mult de la ea, decat o simpla prietenie, dar sub vraja vocei ei si privirii , ma pierdeam tot si uitam cine sunt si de unirea prin taina bisericeasca si juramantul fata de Dumnezeu, si ca un inger cazut nu realizeam ce fac: N-am vrut sa fac asta, Doamne, n-am vrut, si cu lacrimi in ochi ma rog ca sa ma ierte si sa ma vindce ca un doctor bun de rana aceasta grea la suflet ce nu imi mai da pace…Imi doresc sa mor decat sa mai traiesc asa, eu care iubeam viata atat de mult, acuma nu mai stiu ce sa fac? Maica Domnului m-a mai ajutat candva si am biruit, dar acuma nu mai stiu daca o va mai face? Sunt parasit de Sfintii ingeri si Sfintii pe care i-am iubit atat de mult, incat si cand respiram ii simteam aproape , si ajutorul lor, dar acum singur, batjocorit si umilit de vrajmasii care au reusit sa ma opreasca de la mantuirea ce pare fireasca, mai ales acum in lumea asta fara de Dumnezeu, si in gandurile mele vedeam de pe acuma intalnirea cu Sfintii, dar vai, cum am cazut acuma si fara ajutor nu mai pot trai…Neinteles de nimeni caci pe nimeni nu ar interesa viata mea am ales aceasta metoda de a scrie, caci fara de nadejde sunt acum si nici indrazneala nu mai am catre nici un Sfant, cazut si cu privirea la pamant nu ma mai pot ridica , asta simt. Mereu imi spun ca ce ar mai conta pentru Domnul inca un suflet pierdut fata de fortele raului? Un biet suflet neputincios , care regreta tot ce a facut rau pana acuma in viata sa, si odata raul facut, realizeaza ca a gresit si din om rau devine bun si cu larimi in ochi il spune Domnului” n-am vrut sa fac atat rau Tie Doamne, iarta-ma, caci numai rau am facut inaintea Ta si nimic bun,,Rede-ma Doamne viteii si nu mortii, cum sunt acuma, caci pe desfranata ai iertat-o, pe talhar de asemenea, de ce pe mine Domane nu mai ai iertare?
    Ploaia se aude ca un tropot si pierdut din vedere strainul se duse fara ca nimeni sa-l fi stiut cu adevarat cine e…Mereu batjocorit de cei din jur, care nu aveau rabdare sa il asculte ce avea de spus, si doar dialogand cu Domnul isi gasea acel reazem al vietii sale, pana ce aparu M., si il lovi atat de tare incat nu mai gasea niciun fel de putere si curaj sa mai lupte inca o data…Vorbind deunazi cu prietena ei cea mai buna si povestindu-i totul prin tot ceea ce trecea , si plangand el, parca nu mai rezista acel of, ce il apasa ingrozitor, si gasi doar in prietena ei cea mai buna un bun aparator al suferintei lui de nedescris. Cu o privire de compatimire ea pleca si vizibil impresionata de ceea ce a auzit si intr-o dicutie intre colegii de serviciu unii radeau de el , pentru ca o iubea pe M., dar R., interveni revoltata:” Lasati-l in pace, chiar nu aveti mila de loc, nici nu stiti cat poate suferi , oare v-ati pus in pielea lui? Si eu am prieten dar nu mi-a vorbit niciodata asa de frumos si sincer despre lucruri atat de frumoase, si din pacate prietena mea cea mai buna nu va intelege nimic din toata aceasta noblete a lui. El si-ar da viata pentru tine, stii tu asta? Daca ar fi avut cele mai scumpe comori , tot pe tine te – ar fi considerat cea mai pretioasa. Atunci cand imi vorbea de tine M., simteam cum de abia mai vorbeste de atata emotie si durere …M., asculta mustrarea prietenei sale si nu mai spunea nimic …Singur sta el si deodata aparu ea, M., si cu un zambet il intampina , pentru prima oara de cand inima se aprinse pentru ea si neasteptat acuma ea ii vorbea, ramand uimit, deoarece se simtea nedreptatit pana acuma, caci numai altora le vorbea in timp ce pe el il ignora…Si ea spuse astfel;” De ce stai aici singur si ganditor, oare compania mea nu iti este pe plac? R., mi-a spus ca te simti singur si neinteles si atunci am venit sa te ascult, desi pana acuma nu am facut lucrul asta…Nu trebuie sa te simti singur caci nimic nu -i batut in cuie si nu stim ce va fi in viitor. Chipul ei nespus de frumos ii adanci durerea de pe chipul lui si o privea cu atata duiosie incat uita ca mai traieste in lumea asta cumplit de vrajmasa inimii lui. Ar fi dorit ca timpul sa ramana in loc si in bratele ei sa ramana pentru totdeauna si asa cum marea intalneste tarmul si ciocnirea stelelor pe cerul intunecat asa si intalnirea dintre ei crea un ceva iesit din comun si ca intr-o piesa de Shakespeare tragica isi dorea sa moara nu inainte de a -i spune ca :” Am vazut lucruri atat de frumoase caci tu nici nu mai crede daca ti le-as povesti , dar toate aceste clipe vor fi pierdute asa cum sunt lacrimile in ploaie…

    Apreciază

    • el said, on aprilie 14, 2016 at 10:13 pm

      feanor

      roaga-te la Sf Maria Egipteanca si NU MAI POVESTI IN PUBLIC pacatele tale, sa stii ca lui Hristos II DISPLACE lipsa de discretie., si Maicii Domnului. POCAINTA se face in TAINA !

      Ai pentru cazuri ca acesta ( PUTE pamantul de multimea lor nenumarata, nu te crede „mai ales”, ca nu esti tu singurul pacatos si nici primul nici ultimul) lasata de Milostivul Dumnezeu care nu vrea moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie VIU , Sf Taina a SPOVEDANIEI. Mergi deci DEGRABA si te curata acolo IN TAINA si Hristos te va ierta si te va vindeca, daca vrei sa te ostenesti si tu putin.

      NICIODATA insa NU mai povesti altora in afara de duhovnic/preot adica, de Hristos tainele tale RELE sau BUNE ! Sufletul e pentru Dumnezeu si Dumnezeu pentru suflet.
      Dumnezeu sa te ierte si sa te ajute.

      Apreciază

    • Aurora said, on aprilie 14, 2016 at 11:50 pm

      Nu deznadajdui ! Orice pacat Dumnezeu il iarta daca vede cainta omului. Ai rabdare sa ti se inchida rana si spune des „Doamne miluieste”. Dar trebuie sa te ierti si tu. Spune la spovedanie ce ai patit si nadajduieste in Domnul ! Incet-incet, durerea se va estompa pana va disparea, dar trebuie sa vrei si tu sa iesi din aceasta prapastie. Orice cadere implica si o ridicare. Ai incredere in mila lui Dumnezeu !

      Apreciază

    • el said, on aprilie 15, 2016 at 6:57 am

      feanor

      tu ai duhovnic? la Biserica mergi regulat? dupa cele ce povestesti aici NU PARI vindecat nici acum de caderea ta si asta nu seamana a pocainta ce povesteti tu . omul cand se pocaietse FUGE de pacat si de cel cu care a cazut in pacat, tu te balacesti in aceeasi baltoaca si astepti „mangaieri”(„intelegere”) de la femei. ai grija sa nu cazi si cu aialalta muiere nu numai cu prima, ca asta „te paste”.
      sa stii ca „dragostea” de Dumnezeu si Sfinti nu e sentimentalism usuratic si nici aiureala subiectiva, trece totdeauna pe la Biserica si se masoara dupa masura implinirii Poruncilor si a POCAINTEI.

      anticrist sa la usa si tu te ocupi de futilitati, casti gura la femei apoi te vaiti ca ai cazut in pacat ca si cum ar fi de mirare.

      iarta-ma ca m-am amestecat in treburi straine.
      Dumnezeu sa ma ierte si sa te ierte.

      Apreciază

      • feanor said, on aprilie 15, 2016 at 7:29 pm

        Frate, el, stii cat de mult te apreciez ca pe un adevarat frate si parca simt ca incurajarile tale imi vor fi de folos. Nu am mai citit de mult blogul si mi-a lipsit. De cateva luni nu am mai fost la duhovnic si iata caderea spirituala, mai ales acuma cand Antihristul trebuie sa isi faca aparitia, iar eu sunt neputincios. Am sa iti acult sfatul si nu am sa mai spun in public trairile mele, caci acum imi e rusine de ce am facut, dar cu ultima picatura de curaj si ostenit cum sunt ma voi ridica si voi da ultima batalie a mea, caci negresit nu mai pot trai intr-o lume necrestina si rea, cumplit de rea, cu cipuri si intr-o cumplita dictatura ce nu a mai vazut pamantul pana acum, caci totul iadul se va dezlantui cumplit cu cele mai ingrozitoare arme pe care numai din rautate si invidie fata de om le-a creat diavolul pentru a distruge omenirea…Regretul meu este ca nu trebuia sa vina toata aceasta cumplita boala peste oameni, dar daca ei ar fi fost buni crestini si sub binecuvantarea Domnului am fi petrecut clipe de o nemaipomenita frumuste a lucrurilor ce nu pot fi descrise de mine…Sufar si lupt pentru a primi acea veste buna pe care numai Domnul mi-o poate da si anume: mantuirea si fericirea vesnica , pe care acuma in lume primesc numai amaraciune. Iti promit tie, frate drag el, ca am sa te ascult si sa ma pregatesc pentru mucenicie , alaturi de tine si de toti cei vechi ce scriu aici pe blog Saccsiv , caci va fi ultima dar ultima chemare a tuturor celor ce nu au vorbit doar cu buzele ca Il iubesc pe Iisus Hristos, Mantuitorul nostru , care si El la randul Sau s-a jertfit pentru noi oamenii pe Cruce…
        Iarta-ma inca o data pentru toate aceste rataciri ale mele.

        Al tau frate si prieten, daca ma vei considera asa cum eu te consider ca tu esti…Stii ca ai o convingere in a scrie, cu siguranta ca asta vine de la credinta ta puternica , si Domnul se bucura cand vede un tanar rabdand toate cele rele si mai mult luptand si biruind vrajmasii , atat din lume cat si cei nevazuti…Roaga-te pentru mine frate el, caci asta ar insemna mult pentru mine, pacatosul ….

        Apreciază

      • el said, on aprilie 15, 2016 at 10:29 pm

        feanor

        sunt si eu un om pacatos ca toti pacatosii nimic deosebit, dar ca sa ne pocaim in toata vremea pentru nenumaratele noastre pacate si greseli toti suntem DATORI si pocainta se face in taina, nu te folosese nici pe tine nici pe altii sa le spui asa ceva, asta am vrut sa spun. rupe cu pacatul cu srictete ca daca nu te misti repede te paralizeaza si mai greu te indreptezi.
        Dumnezeu sa-ti ajute si sa ne mantuiasca cum stie El.
        Si daca mi ceri, desigur ca o sa te pomenesc si eu, dar a stii ca pomenirile tuturor Sfintilor NU POT SA AJUTE daca omul nu se roaga si nu se osteneste si el pentru mantuirea lui.
        Sa te mantuiesti !

        Fugi de pacat !

        Apreciază

  9. gheorghi said, on aprilie 14, 2016 at 11:58 pm

    Aici Peter Lindemann arata lipsa „vitezei” luminii prin lipsa luminii materiale insasi, care produce efect materializat (luminarea) instantaneu:

    Aici Eric Dollard arata:
    – despre Soare ca este intunecat pe „cealalta parte”, este ca o lentila care pare a converti ceva, nu se stie de unde, ca nu are temperatura imensa, „stabilita stiintific”
    – despre lumina – ca nu se misca, nu are viteza
    – iar despre distante „ani-lumina” ca nu pot exista

    ––––––––––––––––
    Nota:
    In 1987, Michael Knox, Peter Lindemann, Tom Brown si Eric Dollard au infiintat „Borderland Labs” (SUA)…

    Peter Lindmann (08-21-2012):
    „Aici [jos] in atmosfera, aceste „raze de lumina” obisnuite (care sint complet invizibile in spatiul extraterestru) sint direct observabile. Am aratat ca o raza laser nu este vizibila chiar cand trece direct in fata ochilor (privirii), chiar daca o poti „vedea” acolo unde este intrerupta. …. poti „vedea” ceea ce este „iluminat” de lumina obisnuita, dar nu poti vede lumina insasi.
    Spatiul dintre obiecte pare complet gol, chiar si cand „lumina” vine spre ochii nostri din orice directie pentru ca noi sa putem vedea obiectele din jur. Este adevarat ca aici unde avem atmosfera, noi putem vedea „sursele de lumina” cand privim direct spre [oricare dintre] ele.”
    ….
    „… in 400 de pagini in cartea publicata de NASA despre Soare… [care are] peste 5000 de fotografii ale Soarelui in ea [nu are] nici macar o singura fotografie luata Soarelui, din afara spatiului terestru, in spectrul vizibil
    Toate fotografiile [luate] Pamantului, de pe Luna, nu arata stele. („show no stars”)
    …. „Asa ca, desi nu stiu cu siguranta (n.n. din experienta proprie), pot spune cu certitudine, ca este o completa „lipsa de dovezi” a oricarei stea, inclusiv a noastra, [care] sa fie vizibila si sa poata fi fotografiata pe film, in spectrul vizibil a luminii intre 400 si 700 nm cand imaginea este luata din spatiu.”

    Declaratie sustinuta si de astronauti (americani, caci rusii sint cosmonauti!):

    „Astronautii de pe Apollo nu au putut vedea stele”

    Apreciază

    • emanuel1979 said, on aprilie 16, 2016 at 12:17 pm

      Am mai multe de spus : mai intai cum sa nu fie gravitatie ? Obiectele nu pot sta pe pamant fara gravitatie. Toti am pluti in spatiu cosmic.
      Apoi, faptul ca in spatiul cosmic nu putem vedea soarele si stelele, pare a fi posibil, insa asta nu demonstreaza ca lumina nu are viteza sau materialitate. Sunt multe lucruri materiale care au viteza limitata dar nu se pot vedea cu ochiul. Voi puteti vedea vantul ? Nu, doar il simtiti atunci când ajunge pe piele. Dar vantul are viteza limitata. Faptul ca nu il vad, nu inseamna ca nu e material sau ca are viteza infinita.
      In plus daca, in spatiul cosmic, m-as uita intr-o oglinda, as putea vedea in acea oglinda stelele. Poate NASA asa obtine orice imagine a stelelor din spatiu. Si nu poate, caci orice observator cosmic care face poze, are un dispozitiv care reflecta lumina. Dar daca ma gândesc, ochiul insusi este o oglinda, deci cred ca stelele sunt vizibile si din spatiul cosmic, cu ochiul liber, datorita faptului ca lumina lor se reflecta in retina. Simplu. Ceea ce s-a spus mai sus imi pare doar presupuneri nestiintifice ale celor care vor sa reduca stiinta la misticism, ca prin asta sa ramana ei insisi singurii care pot da vreo explicatie fenomenelor naturii.

      Apreciază

      • emanuel1979 said, on aprilie 16, 2016 at 12:26 pm

        Simplu, daca ochiul nu ar reflecta lumina, noi am fi orbi total, nu am vedea absolut nimic in jurul nostru. Dar ochiul reflecta lumina si in spatiul cosmic, nu doar in atmosfera, deci motivul pentru care vedem soarele si stelele este existent si in spatiu in aceeasi masura ca si in atmosfera. Ce conteaza ca in atmosfera mai exista si particulele de gaz care reflecta lumina, noi nu avem nevoie de aceasta pentru a vedea soarele, caci ochiul insusi indeplineste aceasta functie, reflecta lumina. Noi oricum nu vedem soarele insusi, ci reflectia lui in retina.

        Apreciază

      • emanuel1979 said, on aprilie 16, 2016 at 12:28 pm

        Suntele le puteti vedea ? Nu. Dar le auziti, si sunt materiale, si au si viteza masurabila.

        Apreciază

      • tataia said, on aprilie 24, 2016 at 1:05 pm

        Hm..depinde. Daca pamintul se roteste este necesara gravitatia. Daca insa nu se roteste aceasta nu mai este necesara. Gindeste-te ca tot universul este umplut de un mediu numit eter care apasa toate lucrurile catre centrul pamintului. Este posibil? Desigur. Daca ar exista gravitatie de ce aceasta se manifesta doar intre pamint si alte corpuri si nu intre oricare doua corpuri? Tu stii prin ce experiment a fost determinata gravitatia? Este vorba de experimentul cu balanta Cavendish…un experiment extrem de empiric de altfel…dar care este unica dovada pe care se bazeaza intreaga noastra fizica privind forta de gravitatie. Eu am fost bun la fizica…nu imi spune mie de experimente stiintifice pentru ca stiu cit de empirice pot fi acestea.

        Forta de atractie gravitationala este proportionala cu masele corpurilor intre care aceasta se exercita si invers proportionala cu patratul distantei dintre ele. Evident in ecuatie trebuie introdusa si o constanta (din condei) pentru ca altfel nu iese socoteala la unitatile de masura. Masele sa masoara in kilograme, iar distantele in metri. Forta se masoara in Newtoni. Deci Fg = k * (m1*m2)/r^2. Deci constanta k trebuie exprimata in N* m^2/kg^2. Aceasta constanta a fost determinata experimental folosind balanta Cavendish. Suna logic nu? NU prea. Uite aici un clip amuzant despre acest experiment. Clipul este un pamflet . Cei care intelegeti limba in care se vorbeste nu sariti in sus cum ca traducerea nu are nici o legatura cu discutia reala. Este si normal din moment ce este vorba de un pamflet:

        Da….eliminind si forta de gravitatie „stiinta” se reduce la misticism. Si asta este realitatea pina la urma. Ne-au convins sa ii credem pe ei fara nici o dovada concreta, solida. Cei care atrag atentia asupra acestui fapt nu sustin ca ei detin adevarul 100%. Nu sustin ca doar ei pot da explicatii pentru fenomenele naturale. Noi, crestini fiind din contra sustinem ca omul nu este in stare sa patrunda toate misterele creatiei. Unele lucruri trebuiesc acceptate pur si simplu ca atare. Dar daca noi nu stim sa dam explicatii, nu inseamna ca sintem prosti si nu inseamna ca ei sint destepti. Nici ei nu sint in stare sa dea explicatii, dar totusi o fac.

        Si nu ma lua nici cu chestia ca stiinta ti-a adus in casa cuptorul cu microunde, masina de spalat si calculatorul la care tastezi acum. Exista o diferenta intre tehnologie si „stiinta”. Plus ca functionarea gadgeturilor enumerate mai sus nu se bazeaza pe gravitatie ci pe alte fenomene naturale cum ar fi electricitatea, electromagnetismul, microundele, etc…

        Apreciază

  10. Theodor L. said, on aprilie 15, 2016 at 11:50 am

    Saccsiv

    eu stiu ca ai mai postat adresa de e-mail la care iti putem trimite documente, dar uite ca din greseala mea nu am notat-o atunci si acum mi-e greu s-o caut rasfoind multitudinea de subiecte de pe blogul tau. Eu chiar doresc sa-ti trimit niste documente mai lungi si de aceea as vrea sa nu te superi daca te rog sa o mai postezi odata aici.

    Apreciază

  11. […] Deci Soarele si stelele nu ar fi ce ni se spune ca sunt. Si asta ar demola intregul edificiu al stiintei oficiale, intreaga lor masinatiune inceputa acum cateva sute de ani cu negarea geocentrismului, continuata mai apoi cu evolutionismul si de curand cu mistica teorie a relativitatii. […]

    Apreciază

  12. […] Renumitul cercetator Herbert Dingle spunea despre TEORIA RELATIVITATII: “Au acceptat-o dogmatic. Au învățat-o de la … […]

    Apreciază

  13. […] Renumitul cercetator Herbert Dingle spunea despre TEORIA RELATIVITATII: “Au acceptat-o dogmatic. Au învățat-o de la … […]

    Apreciază

  14. […] cu heliocentrismul a tot fost dezvoltat pana ce s-a ajuns la teoria relativitatii (despre care Herbert Dingle spunea ca “au acceptat-o dogmatic. Au învățat-o de la cei care au învățat-o de la cei care […]

    Apreciază

  15. […] Herbert Dingle despre TEORIA RELATIVITATII: “Au acceptat-o dogmatic. Au învățat-o de la cei car… […]

    Apreciază

  16. […] Herbert Dingle despre TEORIA RELATIVITATII: “Au acceptat-o dogmatic. Au învățat-o de la cei car… […]

    Apreciază

  17. […] Herbert Dingle despre TEORIA RELATIVITATII: “Au acceptat-o dogmatic. Au învățat-o de la cei car… […]

    Apreciază

  18. […] Herbert Dingle spunea despre TEORIA RELATIVITATII: “Au acceptat-o dogmatic. Au învățat-o de la … […]

    Apreciază

  19. […] cititorii mai noi, mai jos un text ce l-am post in urma cu 7 ani, fragmente din cartea Science at the Crossroads scrisa de Herbert […]

    Apreciază

  20. […] Herbert Dingle despre TEORIA RELATIVITATII: “Au acceptat-o dogmatic. Au învățat-o de la cei car… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.