Saccsiv – Weblog

Nu e bine sa facem publice liste cu preotii anti ecumenisti, anti cip, anti avort, anti homosexualitate, anti vaccin, etc.

Posted in Uncategorized by saccsiv on Aprilie 6, 2016

Iata ce zicea la un moment dat parintele Adrian Fageteanu despre Andrei Scrima:

“Şi a mai făcut ceva. I-a scris într un ziar pe toţi cei de la Rugul Aprins, numele şi prenumele şi strada şi numărul, aşa că securiştii, după ziarul acela, ne- au luat pe toţi şi ne- au arestat. Mă iertaţi, a trebuit să vă spun adevărul. Eu nu spun că a fost cu rea intenţie la el, dar naivitatea înaintea lui Dumnezeu e îngăduită numai copilaşilor. Ceilalţi se cheamă că vând şi pârăsc. Aşa spune aici, în carte: că „vă vor vinde…””

Cititi va rog mai multe la:

Prima parte din cartea „Parintele Adrian Fageteanu – Viata mea. Marturia mea”

Sunt frati sau cetateni cu treaba care mai intreaba din cand in cand la comentarii daca stim astfel de preoti. De ce intreaba cei cu treaba, e simplu. Pentru ca au treaba.

De ce intreaba ceilalti, iar e simplu. Doresc sa le fie duhovnici, doresc cuvant de invatatura.

Nu e bine insa sa le raspundem tot public. Tocmai din cauza celor a caror treaba e sa faca liste.

Evident, pe vremea cand erau printre noi titani precum parintele Adrian Fageteanu si ceilalti mari duhovnici, treaba se simplifica la maxim. Ii trimiteam la ei. N-aveam ce rau sa le facem astfel, erau niste simboluri deja, niste stalpi ai ortodoxiei, niste colosi cu ani grei si multi prin temnitele bolsevice, asa ca ce ar fi putut sa le faca niste pigmei de arhierei pro sistem? Sau serviciile, ce ar mai fi putut sa le faca din cele ce nu li se facusera deja?

Ar mai fi totusi un grup de preoti marturisitori, dintre cei ce au iesit deja curajos in fata de ani de zile, prin conferinte, carti, bloguri. Pe ei ii putem aminti fara nici o problema.

Pe ceilalti insa, din motivele expuse mai sus, nu e bine sa-i facem cunoscuti in public.

Dar totusi, cum ii ajutam pe cei de buna credinta care doresc sa ajunga la astfel de preoti? Si cum stim cine-i de buna credinta?

Anunțuri

40 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. geo said, on Aprilie 6, 2016 at 2:59 pm

    Proiectul de lege a preventiei in sanatate a PNL a fost adoptata tacit de Camera Deputatilor, in forma initiala – care presupune sanctiuni pentru pacienti, intrucat a fost depasit termenul de dezbatere in plen.

    ***
    Proiectul de lege, in forma initiala, prevede ca toti cetatenii romani, precum si rezidentii legali au dreptul de a beneficia de programele, masurile si actiunile de preventie, indiferent de calitatea lor de asigurat. Toti beneficiarii programelor care contribuie activ la mentinerea sanatatii lor pot beneficia de stimulente financiare din partea Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, stimulente ce vor fi transferate intr-un cont personal de economii.

    Persoanele care doresc sa beneficieze de aceste stimulente financiare trebuie sa indeplineasca cumulativ doua conditii: sa prezinte o stare buna de sanatate sau, dupa caz, sa demonstreze ca respecta intocmai recomandarile medicului si sa demonstreze practicarea activa a unui sport, prin participarea la competitii sportive.

    Orice cetatean are dreptul de a refuza participarea la programele de preventie, dar, in acest caz, spune proiectul de lege, poate suporta, partial sau in totalitate, costurile tratamentului.

    http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=15446

    Apreciază

  2. geo said, on Aprilie 6, 2016 at 3:21 pm

    Propunere legislativă pentru abrogarea OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, cu modificările şi completările ulterioare, republicată

    http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=15090

    Apreciat de 1 persoană

  3. Cristian said, on Aprilie 6, 2016 at 3:29 pm

    In mod surprinzator (sau nu?), se pare ca producatorii de ingrasamant (balegar!!) nu-l mananca la masa!! Doar il servesc altora…

    http://www.activenews.ro/stiri-educatie/Crezi-ca-tehnologia-e-indispensabila-pentru-copilul-tau-Steve-Jobs-patronul-Oracle-sau-Barack-Obama-sunt-de-ALTA-parere-131925#frm-comentariu

    Apreciază

  4. alternativenewsromania said, on Aprilie 6, 2016 at 3:43 pm

    Le face actele, le cumpără sicrie şi îi înmormântează creştineşte

    http://alternativenewsromania.blogspot.ro/2016/04/un-preot-din-bacau-ingroapa-pe-banii-lui-mortii-parasiti-la-morga.html

    MOBILIZARE NATIONALA! DISTRIBUITI!

    http://alternativenewsromania.blogspot.ro/2016/04/iesiti-din-case-spune-nu-islamizarii-romaniei.html

    „În război cea mai bună politică este să cucereşti tara intacta; distrugerea ei reprezintă ultima soluţie.” (Sun Tzu)

    http://alternativenewsromania.blogspot.ro/2016/04/ce-simbol-poate-fi-mai-relevant-pentru-viata-decat-lupta.html

    DISTRIBUITI! Poate TREZIM si noi pe cineva….

    comentariul unui sofer ce a surprins tot ce s-a intamplat la fata locului:
    http://alternativenewsromania.blogspot.ro/2016/04/traim-intr-o-tara-mult-prea-corupta-si-indiferenta.html

    Apreciază

  5. el said, on Aprilie 6, 2016 at 4:11 pm

    Intai CUVANT DE INVATATURA de la Mantuitorul Hristos pentru TOTI decerebratii care intreaba „ca proasta in targ” FARA MINIMUL de a fi citit Evaghelia cu inima ( ca ce sa ceri de la minti tembele debile/slabanogite de pacat !) :

    „Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine, spre mărturie lor şi păgânilor. Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi; fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi. Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.

    (Matei 10, 16-22)

    Apreciat de 1 persoană

  6. el said, on Aprilie 6, 2016 at 4:13 pm

    Mai mult rău iese adeseori de pe urma prostiei decât a răutăţii. Nu, slujitorilor diavolului, adică şmecherilor, prea le-ar veni la îndemână să fim proşti.

    „Creştinismul neajutorat şi neputincios este o concepţie eretică deoarece nesocoteşte îndemnul Domnului (Matei 10, 16: „fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii”) şi trece peste textele Sfîntului Pavel (Efeseni 5, 17: „Drept aceea, nu fiţi fără de minte”, II Timotei 4, 5: „tu fii treaz în toate…”, Tit 1, 8: „să fie… treaz la minte” şi mai îndeosebi I Corinteni 14, 20: „Fraţilor nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi oameni mari”).

    Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi. (Numai despre păcatele noastre spune la Pateric „să le tâmpim”.) Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne dă sfatul de-a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinşi de satana? Şi-apoi, tot la I Corinteni 14, 33 stă scris că „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. Iar rânduiala se opune mai presus de orice neândemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neânţelegerii obtuze. Domnul iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea, zice şi Leon Daudet, dar nu la bărboşi. Bărboşii se cade să fie înţelepţi. Să ştim, şi ei şi noi, că mai mult rău iese adeseori de pe urma prostiei decât a răutăţii. Nu, slujitorilor diavolului, adică şmecherilor, prea le-ar veni la îndemână să fim proşti. Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim inteligenţi. (Pentru cine este înzestrat cu darul înţelegerii, prostia — măcar de la un anume punct încolo — e păcat: păcat de slăbiciune şi de lene, de nefolosire a talentului. Iar cînd au auzit glasul Domnului Dumnezeu…s-au ascuns.)

    (Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, pp. 26-27)”

    Apreciat de 2 persoane

  7. el said, on Aprilie 6, 2016 at 4:20 pm

    si un cuvant/predica buna pe tema „Fiti intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii” al unui preot pe care nu-l cunosc :

    „Fiti intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii

    Textele biblice sunt dumnezeiesti in frumusete, in profunzime si in adevarul lor. Acestea sunt dumnezeiesti deoarece sunt rostite de Insusi Dumnezeu, deci sunt Cuvintele Lui. Asa stand lucrurile, interpretarea lor trebuie sa fie si ea – dumnezeiasca si nu omeneasca, in sensul ca intelesurile sunt cele pe care le-a dat Domnul si au fost descoperite si sfintilor in Traditia vie a Bisericii si nu sunt dupa mintea omului.

    Acestia le-au talcuit pentru a fi intelese de oameni, insa luminati fiind de Duhul Sfant. Altminteri, pot fi rastalmacite „spre a noastra pierzare”, daca in procesul acesta al decriptarii textelor sacre nu suntem asistati de lucrarea Duhului Sfant.

    Si acest text unii „exegeti” il interpreteaza cu erori…

    Serpii sunt vietati oarecum blestemate; chiar de la inceput, imediat dupa cadere, sarpele si-a primit osanda si pedeapsa de a se tari pe pamant … „hranindu-se cu tarana in toate zilele vietii sale” (Facere 3,14). Bineinteles ca, el este si o prefigurare a celui rau, a diavolului care „a amagit pe femeie si a mancat” din pom, ea si barbatul ei.

    Iata ca, acum, sarpele este dat de exemplu!? Ce-o fi cu spusa asta a Domnului?

    Citind in continuare textul numit „Protoevangheliul” (Fac. 3, 15), acesta ne arata hotarirea lui Dumnezeu de a descoperi, chiar protoparinTilor, venirea unui Mantuitor, care ” la plinirea vremii” (Galateni 4,4) se va naste din Fecioara Maria si va „zdrobi capul sarpelui”. Sarpele nu este in relatii bune cu porumbelul, dusmanie este intre samanta lui si samanta ei, a femeii, numita „porumbita nevinovata”. Cel care i-a zdrobit capul, adica Cel care i-a nimicit puterea si imparatia a fost Hristos Cel rastignit pe Cruce.

    O prefigurare a acestei izbaviri din robia sarpelui amagitor o avem relatata in Sfanta Scriptura prin „sarpele de arama”, inaltat in pustie pe crucea tau, in forma de T(litera tau, in lb. greaca), atunci cand iudeii se izbaveau de muscatura serpilor veninosi.

    Deci, sarpele este un simbol cu semnificatie negativa, desemneaza o intruchipare a raului, insa putem vedea in el si un simbol al puterii de convingere, a unei forme de intelepciune care poate sa te salveze din situatii critice, a unui mod inteligent de a iesi cu bine din mainile raului, fara a fi rau si viclean ca el, ci dimpotriva de a fi sincer si nevinovat ca porumbelul.

    Invatam supravietuirea in conditiile raului, cunoscand oarecum raul, insa nefolosindu-ne rau de rau, ci bine.

    Expresia „nevinovati ca porumbeii” este foarte clara, usor de inteles. E limpede ca, aceasta pasare are o fire si un comportament care ne trimite cu gandul la ideea de nevinovatie, la puritate, la blandete, porumbeii fiind, in general cu penele albe si curate si cu o fire prietenoasa, domestica si fara rautate. Tot asa cand privim mieii sau oile, vedem lesne ce fire blanda au, cat de lipsite de agresivitate sunt aceste animale .

    Porumbelul este un simbol frumos; el apare si in scripturile Vechiului Testament, in cartea lui Noe, aducand ramura de maslin, semn ca se aratase pamantul dupa potop…

    El este si un simbol al pacii si al izbavirii, dar si al neprihanirii. Sfanta Fecioara este numita in acatistul ei, ” porumbita cuvantatoare”; Mai tarziu, in Noul Testament apare ca imagine a Duhului Sfant, in teofaniile descrise la Botezul Domnului, ca semn al dumnezeirii, al luminii necreate, al vietii ce izvoraste din Facatorul tuturor „vazutelor si nevazutelor” si Creatorul firii „cuvantatoarelor si necuvantatoarelor”, adica Dumnezeu-Tatal.

    Interesant lucru, cum ne trimite Mantuitorul cu gandul la necuvantatoare, la sarpe si la porumbel. Pe semne ca, putem invata ceva si de la ele…A mai facut acest lucru si in vremea lui Iov, cand sunt date de exemplu si alte vietuitoare ale pamantului sau ale marii…de la care oamenii ar putea lua aminte spre folosul lor.

    Ce putem invata de la sarpe; este acesta, cu adevarat intelept?

    In primul rand, sarpele se ascunde. El sta pitit si nu se arata. Se fereste si de arsita soarelui, dar si de dusmanii sai. El sta nemiscat ore intregi, dand impresia ca este mort, insa daca viata ii este pusa in pericol, dispare cu cea mai mare repeziciune sau ataca. In general, are o culoarea a pielii care se confunda cu mediul si nu se manifesta cu stridente ca alte animale. Este aproape nevazut in mediul sau si nu face nici un zgomot, fiind foarte bine adaptat conditiilor in care traieste.

    Peste toate aceste elemente care descriu comportamentul sau de reptila, un lucru important ce tine de supravietuire, este faptul ca-si pazeste foarte bine capul, capul care detine si cea mai redutabila arma a sa – muscatura veninoasa – mortala de cele mai multe ori.

    De fapt, anihilarea unui sarpe se face prin prinderea capului sau sau lovirea capului. Capul este si cel mai vulnerabil punct al sau si cel mai virulent.

    Tot asa si la om. Capul sau mintea omului poate fi intelepciune sau prostie. Intelepciunea mantuieste, nebunia pierde sufletul omului. Insa, intelepciunea nu inseamna viclenie, iar nevinovatia nu inseamna prostie sau naivitate.

    Acest paradox, dimpreuna cu toate celelalte simbolurile ale sarpelui din alte culturi si civilizatii, trezeste curiozitati, impresioneaza si iata constituie tot atatea talcuri, trimiteri si exemplificari biblice!

    Putine vietuitoare acefale sunt cunoscute pe Terra(scoicile, unele larve). Majoritatea au cap, insa cel mai bine putem invata sa ne pazim capul de la sarpe.

    Pentru noi oamenii, capul este de fapt, mintea. Sunt si oameni cu minte putina sau fara minte sau care si-au pierdut mintile, cum se spune, pentru ca n-au pazit-o. De aceea, Parintii Bisericii si vorbesc foarte des de paza mintii, paza gandurilor si trezvia mintii. Aici putem fi vulnerabili sau puternici.

    Sfintii sunt aureolati in jurul capului de nimburi de lumina, ca semn si simbol al puterii cugetatoare a mintii lor, aceasta aureola stralucitoare sugerand lumina Duhului Sfant care le-a luminat fiinta. Sfintii si-au indumnezeit mintea, prin rugaciune neincetata si gand la Dumnezeu, ajungand sa gandeasca ca Dumnezeu, adica dumnezeieste. Insa mintea daca sta pe afara, risipita in ganduri si nu se adaposteste in inima, devine vulnerabila. Invatam, acest lucru si de la sarpe. El cand sta incolatacit si isi ascunde capul in mijlocul spiralei care o formeaza din prelungirea corpului sau.

    Mintea cand coboara in inima, unindu-se cu inima, prin rugaciune si aprofundare a trairii duhovnicesti devine puternica si ferita de imprastiere; ea se aduna inlauntrul inimii si se risipeste in afara mintii. Cand inima este curata si mintea devine curata, daca radacina este buna si roadele sunt bune, intrucat inima este radacina mintii.

    „Invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre”, zice Domnul(Matei 11,29) . Cum oare se intampla acest lucru? …Simplu!

    Omul fiind bland si smerit cu inima, Duhul Sfant aduce pacea, bucuria si linistea, asezandu-se peste sufletul omului si odihnindu-se peste inima lui, asa cum se aseaza porumbelul peste cuibul sau.

    Daca inima e cuib de serpi, omul nu-si poate gasi odihna, iar Duhul Sfant fuge asa cum porumbelul, la cea mai neinsemnata miscare spre rautate a omului, isi ia zborul spre a nu fi prins sau ranit.

    Acest lucru il stim de la Mantuitorul nostru Iisus Hristos, care a zis: „Caci dinauntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfranarile, hotiile, uciderile, adulterul, lacomiile, vicleniile, inselaciunea, nerusinarea, ochiul pizmas, hula, trufia, usuratatea. Toate aceste rele ies dinauntru si spurca pe om.” (Marcu 7,21-23).

    Toate aceste „spurcaciuni” care ies pe gura sunt asemenea veninului de sarpe si ca muscatura lui si care-l „spurca pe om”, facandu-l necurat ca sarpele.

    Mintea este curata daca inima este nevinovata „ca a porumbelului” si fiind curata ea este si inteleapta „ca a sarpelui”, care este cel mai inteligent dintre reptile.

    Deci si mintea are o „simtire” si inima are o „intelegere” . De aceea, ele pot fi doua puteri ale sufletului care comunica armonios, avand aceste afinitati, de a fi una in alta, intrepatrunse. Expresiile „simtirea minti” si ” inima intelegatoare” sau ” cugetele inimii” folosite de Parintii filocalici nu sunt figuri de stil, metafore, ci realitati nevazute ale acestui univers tainic al fiintei umane.

    Invitatia pe care ne-o face Domnul prin acest text: „Fiti intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii” (Matei 10, 16-22), nu este un indemn la viclenie, la perfidie, la simulare si disimulare, atribute viperine ale unei vieti reptiliene, ci dimpotriva este o chemare la nevinovatie, la neprihanire, la intelepciune si discernamant si la o paza a mintii si a vietii ferite de tot ce este necurat.

    In aceasta cheie de interpretare se cuprind intelesurile acestui text si nu cum eronat rastalmacesc unii, justificand optiunile de a recurge la siretenie, la diplomatii fatarnice si la tot felul de tertipuri „inteligente”, dar perfide, in a accede mai sus in cariera, in societate si in viata, in general.

    De la porumbel invatam detasarea fata de cele de jos, apoi zborul si inaltarea spre cele spirituale, ceresti si dumnezeiesti, prin nevinovatie si viata curata, blandete, delicatete si nerautate, iar de la sarpe, invatam cum sa ne ferim de ce-i rau atunci cand suntem in primejdie de moarte, cum sa ne pazim mintea de ceea ce o poate vatama si cum vazand tarana in toate zilele, sa ne mutam privirea si cugetarea de la cele pamantesti la cele de sus si la intelepciune.

    Pr. Alin-Cristian Preotu

    Apreciat de 1 persoană

    • rozalia said, on Aprilie 10, 2016 at 10:56 pm

      @el, totdeauna cu lectiile facute. Multumim, Doamne ajuta!

      Apreciază

  8. Țopăilă said, on Aprilie 6, 2016 at 4:30 pm

    cred ca cei de buna credinta care doresc sa ajunga la astfel de preoti, ar trebui mai intai sa faca „munca de teren“ si sa caute fiecare in regiunea lui, inainte de a cere liste / nume etc. A si daca tot se plang ca nu gasesc astfel de preoti, pot si ei sa faca cate ceva pentru popii lor rataciti. Pot sa le imparta cate o carte despre ecumenism, despre cipuri , pot sa poarte o discutie cu ei, sa-i lumineze.

    Prea multa comoditate si mofturi, dar oare schimbarea nu trebuie sa plece de la noi? de la fiecare in parte?

    Apreciază

  9. el said, on Aprilie 6, 2016 at 4:31 pm

    MARTURISIREA Adevarului inseamna ca fiecare sa marturiseasca el insusi, PERSONAL, NU SA PARASCA pe altii din PROSTIE (sau vicleana rautate) !

    iar MARTURISIREA nu se face asa NECHEMAT/NETRIMIS de Hristosca boul care rage degeaba in papusoi, ci DOAR DACA esti fie trimis de Dumnezeu prin randuieli speciale( vezi UNII Sf Mucenci) fie daca esti silit de nevoie, silindu-te oamenii/imprejurarea.

    sa te comporti cu NEINTELEPCIUNE e PACAT ! cu atat mai amre cu cat IMPLICI viata altora( daca esti TAMPIT in dreptul tau e mai putin grav, o MERITI cumva, dar macar NU pune pe altii in pericol) !

    Apreciat de 1 persoană

  10. Felix Stancu said, on Aprilie 6, 2016 at 4:32 pm

    Cum poți să crezi că jupânul ieromonah Calistrat ale cărui predici se postează des pe următorul site, introducând și diversiuni de genul celor de mai jos, este mai mare decât Părintele Cleopa! Cât de naiv poți să fii?

    http://www.ganduridinierusalim.com/de-ce-sa-stau-eu-sa-ma-tem-de-cardul-de-sanatate-si-de-pasaportul-biometric-cand-diavolul-e-in-mine/

    http://www.ganduridinierusalim.com/acuzatii-dure-aduse-de-parintii-din-athos-celor-obsedati-de-profetiile-sfantului-paisie/

    Apreciază

    • saccsiv said, on Aprilie 6, 2016 at 5:14 pm

      Felix Stancu

      Pe cine intrebi?

      Apreciază

      • Mirela said, on Aprilie 15, 2016 at 8:42 pm

        Probabil că pe Mugur Vasiliu, căci el spusese că pr. Calistrat Chifan e mai mare decât Părintele Cleopa.

        Apreciază

  11. legionarulortodox said, on Aprilie 6, 2016 at 4:33 pm

    Multi dintre preoti stiu treaba cu ecumenismul, cipurile si altele….dar prefera sa stea deoparte, sustinand ca nu au binecuvantare sa vorbeasca despre asa ceva, sau le e frica de ierarhul locului, e logic, isi pierd painea, parohia…sau sunt aruncati printr-un sat uitat de lume unde nu fac nici 50 % din banii care ii faceau in parohia din oras. Multi din preoti daca ii intrebi direct iti vor spune ca nu sunt bune, dar la predica in fata tuturor nu au curaj sa spuna ca „aude” ierarhul, deci cum il cataloghezi: „preot impotriva ecumenismului si a cipurilor, dar cu frica de ierarh”? N-ai cu cine, totul e cam gata, predicile de duminica si sarbatori sunt cam aceleasi, nu se vorbeste nici de somaj, de razboi…..ca sperie lumea….. :):):):) Asta e culmea….!

    Apreciază

  12. ultimul mohican said, on Aprilie 6, 2016 at 4:33 pm

    Nu numai preotii antivaccin, antiecumenisti, anticip, antiavort, antitransplant, etc., sunt luati in evidenta ci si mirenii cu aceleasi orientari incorecte politic.

    Prima lista mare a fost cea rezultata din multimea milionului de semnaturi anticip, multime care a fost reunita cu multimea celor cateva mii de solicitanti de adeverinta in locul cardului de sanatate. Apoi au mai fost multimile calugarilor, preotilor, ziaristilor, blogerilor, etc. ce aveau aceleasi „metehne” si care multimi au fost si ele „reunite”. S-au mai adunat si cei ce posteaza pe bloguri, dar nu numai. Multimea cea mare obtinuta prin reuniune s-a redus semnificativ prin decese, spalari de creiere, renuntari de dragul confortului sau de frica zilei de maine, etc. In unele cazuri in locul operatiei de reuniune s-a folosit cea de intersectie pentru obtinerea „nucleul dur”.

    Pentru cei aflati in multimea reunita si cu atat mai mult in cea intersectata va pot spune ca pentru inceput va puteti lua gandul de la angajare la vreo firma mai maricica, ca sa nu mai vorbim de multinationale. Nu ca ar conta pentru preoti sau calugari, pentru restul poate.conteaza.

    Cei care si-au facut lucrari de diploma in zona IT de prin 1995-2000 incoace stiu ca majoritatea diplomelor trebuiau sa aiba legatura cu: ” gestiunea bazelor de date de la distanta”. Cu evidentiere clara a celor doua componente: gestiune baza de date si operare baza de date de la distanta. Oare de ce ?

    O banca cu care n-ai avut de-a face niciodata in viata ta iti verifica pe net solvabilitatea in doua minute pe baza CNP-ului avand acces la toate tranzactiile, depozitele, garantiile, imprumuturile, etc. facute de tine in ultimii circa 20 de ani.

    Pur si simplu acesti angajatori verifica intr-o baza de data daca nu esti in lista ” indezirabililor”.
    La fel e de usor e de verificat situatia oricarui individ d.p.d.v.:
    – bancar,
    – angajari in „campia muncii”,
    – sanatate, etc.

    Bun venit in „Minunata lume noua”, Aldous Huxley a fost mic copil fata de ce urmeaza.

    Apreciază

  13. el said, on Aprilie 6, 2016 at 4:37 pm

    se asteapta de la neamul asta iesit din CURVE AVORTATOARE si BETIVI LASI si TRADATORI de frate/INFORMATORI sau tortionari sa isi DEPASEASCA conditia de iude …. de nu …MACELUL sta deasupra si va curata ARIA de GUNOAIE umane traitoare degeaba ( si sa nu va amagiti ca ar fi vreo „nedreptate” , Atotstiinta Lui Dumnezeu nu se inseala si STIE EXACT CINE se va mantui si cine, macar de ar trai si pana la Parusie, DEGEABA ar fi pt mantuirea lui, asa ca mai bine sa piara mai devreme ca sa se osandeasca vesnic mai putin) …

    Apreciat de 1 persoană

  14. Ana Maria said, on Aprilie 6, 2016 at 4:45 pm

    Frate Vasile, este foarte bine ca ati adus in discutie acest lucru.Si eu m-am gadit la acest aspect, de aceea n-am pomenit nimic despre vreun astfel de preot marturistitor. Sfatul meu este pentru cei care sunt in cautare de un duhovnic potrivit pentru vremurile astea, sa faca rugaciuni catre Dumnezeu si catre Sfantul Parinte Iustin Parvu. Va spun din experienta ca eu asa mi-am gasit. A fost pe neasteptate, iar pentru mine este ca o minune.Dumnezeu nu ne lasa!

    Apreciază

  15. el said, on Aprilie 6, 2016 at 5:23 pm

    Pr. Adrian Fageteanu: Cum se poate găsi un duhovnic bun?

    „Cum se poate recunoaşte un duhovnic bun?

    Duhovnic bun e numai acela rău! Numai cel riguros, care ţine cont de ce învăţături i‑a dat Duhul Sfânt, în Molitfelnic, în Aghiasmatar şi‑n toate cărţile noastre. Ăla care‑ţi dă împărtăşania prea deasă, să iei împărtăşania cum iei ciorba, în fiecare zi, ăla nu‑i duhovnic.” _____ DREPTARUL/CRITERIUL ? RESPECTAREA INTOCMAI a Invataturilor Ortodoxiei si Randuielor Sf Parinti. Daca duhovnicul le incalca , NU E BUN!

    dar ce crestin are azi habar de asa ceva? S-au interesat macar ce inseamna Ortodoxia( macar un imin Catehism Ortodox) ? NUUUUU ! mua in gura …. e treaba duhovnicului asta, el il vrea MUSAI pe CEL mai bun, ca si cum ar si fi capabil sa se foloseasca de el !
    TOTI vor MUSAI duhovnic bun, ca si cum li s-ar cuveni, dar ei sunt „BUNI”? au MACAR inima curata/FARA viclenie, au OSTENEALA pentru mantuire, sau doar iscodesc confortabil?

    MARTURISIREA Adevaruui se face PERSONAL, fiecare pentru sine, NU sa DENUNTI pe cei VREDNICI care faca asta!
    lasa pe fiecare la momentul CUVENIT( nu asa AIUREA in tramvai, din fudulie si parare de sine), ma ales pe cei ce sunt VREDNICI sa marturiseasca in dreptul lor,
    tu marturiseste pentru tine, PERSONAL si asuma legatura cu Hristos,asta e DATORIA ta NU ce face aproapele si DAREA in VIGEAG cu BICISNICIE a lucrarii aproapelui.

    vremurile care sunt/vin sunt mai RELE decat cele care au fost, CELE MAI RELE… TRADAREA este actuala, va deveni lucru „firesc ” ! de la iuda pana azi… din varii motive…. TRADAREA ( desigur sub „pretexte ” „binecuvantate”) ARUNCA in IAD pe tradator impreuna cu inaintasul lui iuda !

    cel care e SINCER GASESTE negresit, dar NU face parada publica si NU pune in pericol nimic, restul sunt IUDE si TRADATORI marunti, …. JAVRELE diavolului care latra aiurea cu sau fara voia/stiinta lor,

    PROSTIA(nestiinta ARMA DIAVOLULUI) e PACAT de MOARTE !

    Apreciat de 2 persoane

    • ozana said, on Aprilie 8, 2016 at 3:56 pm

      @ el
      Vezi de ce te indragim ? Pentru cuvintele si invatamintele pe care ni le aduci. Doamne ajuta.

      Apreciază

  16. Felix Stancu said, on Aprilie 6, 2016 at 5:27 pm

    Cu regret, pe M. Vasiliu dar și pe cei care cred noi avem ceva cu imaginea Pr. Calistrat sau pur si simplu nu-l simpatizăm!

    Apreciază

    • el said, on Aprilie 6, 2016 at 5:54 pm

      Felix Stancu

      Mugur Vasiliu e inca un om FOARTE lumesc, el zice bine despre cele lumesti pe care poate sa le priceapa, lumea duhovniceasca insa se afla (inca) la o MARE departare de el. ce sa-i faci? asta e „masura” lui … Dumnezeu sa-l ajute si sa-l lumineze in toate ! (eu cred ca e om bun)

      iar acum daca( oare am inteles eu bine, ca bine ar fi/m-as bucura sa sa ma insel) il apara pe INSELATUL Chifan e chiar JALNIC …..
      MARUNTA masura da pacatul nepocait omului cu trufie ascunsa… 😦

      Apreciază

  17. Radu Humor said, on Aprilie 6, 2016 at 5:55 pm

    Apreciază

  18. Iustin said, on Aprilie 6, 2016 at 6:42 pm

    off topic

    cateva intrebari

    Aveti idee ce cauta patriarhul Kirill in Antartica? Exista vreo legatura de simboluri indicii intre Deep Space Agency, Kirill, China pe coperta The Economist the world in 2016

    linkul a fost postat mai sus de AlexandruM

    http://epochtimes-romania.com/news/bizar-china-construieste-o-baza-spatiala-militara-in-patagonia-obama-patriarhul-kirill-viziteaza-zona–245303

    Apreciază

  19. Apa trece, pietrele raman said, on Aprilie 6, 2016 at 7:18 pm

    Sa citim de pe site-ul Patriarhiei documentele pentru sinodul panortodox din iunie cu atentie. Sunt multe capcane acolo.

    Apreciază

  20. STOP RFID said, on Aprilie 6, 2016 at 8:36 pm

    Astazi am discutat cu o doamna care are peste 70 de ani, o casa mare cu camere de luat vederi exterioare. Vorbind despre Apocalipsa a devenit nervoasa si mi-a dat urmatoarele ,,cuvinte de invatatura”…

    -sa nu mai vorbesc de Apocalipsa ca sperii copiii, cu toate ca eu vorbeam numai cu dansa
    -sa primesc cardul de sanatate ca altfel mor
    -ca s-a vorbit si in 2000 de Apocalipsa si nu s-a intamplat nimic
    -ca implanturile cu cip din SUA sunt minciuni.

    Ceea ce e mai grav e faptul ca 90 de procente dintre romani gandesc la fel.

    Apreciază

    • NIMENI said, on Aprilie 7, 2016 at 10:02 pm

      STOP RFID,
      deoarece ei este normali si tu nu esti, si noi nu suntem!

      Apreciază

  21. Felix Stancu said, on Aprilie 6, 2016 at 8:38 pm

    el,
    cred că ai pus punctul pe „i”!

    Am găsit aici la fratele Vasile pe site teoria „broastei fierte”:
    Dacă luati o broască, si o puneti într-un vas cu apă, iar mai apoi puneti vasul pe foc, veti observa un lucru interesant: broasca se adapteaza temperaturii apei și rămâne în interiorul oalei continuand să se adapteze la creșterea temperaturii, dar în cazul în care apa ajunge la punctul de fierbere, broasca ar sări din oală, dar nu ar reuși, deoarece este prea obosita din cauza eforturilor depuse pentru a se adapta la temperatura apei. Unii ar spune că ceea ce a ucis brosca era apa fierbinte … ce a ucis broasca a fost incapacitatea sa de a decide când să sară.

    La fel cineva explica aici pe site cât riscă cel care înoată de pildă în Dunăre și se apropie de un vârtej (anafor) – îl trage în jos și are foarte puține șanse de salvare de la înec.

    „Fleacuri! Lucruri fără importanță! De ce te-ai crampona de ele? De ce n-ai face un gest care-i o simplă formă? Așa i s-a spus Apostolului Luca, la Atena, când i s-a cerut să arunce o fărâmă de tămâie pe altarul idolicesc spre a fi scutit de osândă. Numai că în asemenea situație fărâma aceea de tămâie (…) nu mai este o bucată, o bucățică, o fărâmă de substanță rășinoasă, ci e TOTUL și însăși CONDIȚIA TA UMANĂ și LEGĂTURA TA CU CERUL și însăși PERSOANA respectivului – și dacă azvârli tămâia n-are nicio importanță, însă persoana aceea s-a pulverizat. Refuzând, Apostolul Luca a știut ce face și a înțeles ce poate deveni – în anumite împrejurări – «o fărâmă de tămâie»” Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii, Manuscrisul de la Rohia, Mănăstirea Rohia/Polirom, Iaşi, 2012, p. 458.

    Cei care se înșeală admirându-l pe Pr Calistrat sau urmându-i pe alți preoți cum ar fi Pr Matei Vulcănescu etc nu au un răspuns, un contraargument dacă le expui aceste exemple foarte elocvente de mai sus!

    Apreciază

  22. Felix Stancu said, on Aprilie 6, 2016 at 8:53 pm

    Apa trece, pietrele raman

    cercetează cu atenție se face cumva vorbire și de următoarea scrisoarea a Sfântului Iustin Popovici:

    Sfântul Iustin Popovici despre un viitor sinod panortodox

    Referitor la convocarea aşa-zisului Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe Sfântul Iustin Popovici, duhovnicul mănăstirii Celie-Valievo (Serbia), a trimis următoarea scrisoare Sinodului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Sârbe. În prezent, la cele mai înalte foruri reprezentanţii aşa-numitei Ortodoxii oficiale fac iarăşi declaraţii asupra necesităţii convocării unui nou Sinod panortodox, anunţând şi termenii convocării acestuia, în legătură cu aceasta scrisoarea reprodusă mai jos devine iarăşi actuală.

    La Chambesy, lângă Geneva, recent a avut loc „întâia conferinţă presinodală” (21-28 noiembrie 1976). Luând cunoştinţă de protocoalele şi hotărârile acestei conferinţe, publicate de Secretariatul însărcinat cu pregătirea sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe la Geneva, am resimţit o necesitate evanghelică imperioasă, izvorâtă din conştiinţa mea de mădular al Sfintei Biserici Ortodoxe Soborniceşti, deşi nu sunt decât un umil slujitor al ei. Iată de ce mă adresez cu următoarea petiţie către sfântul Sinod Arhieresc al Biserici Sârbe, pentru a înfăţişa dezolantele mele opinii, amarele mele constatări, cât şi neliniştea privitoare la pregătirea viitorului Sinod. Rog pe Sanctitatea Voastră şi Preasfintiţii Arhierei să mă asculte cu toată râvna evanghelică şi să cerceteze acest strigăt al unei conştiinţe pravoslavnice, care, slavă Domnului, în zilele noastre nu e singurul şi nici răzleţ în lumea ortodoxă, atunci când vine vorba de Sinod.
    1. Din protocoalele şi hotărârile aşa-numitei „Prime conferinţe ortodoxe presinodale” întrunită nu se ştie de ce la Geneva, unde cu greu pot fi adunate câteva sute de credincioşi ortodocşi, se observă că aceasta a pregătit şi a stabilit deja noul catalog tematic al viitorului Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe. Această conferinţă n-a fost una din aşa-numitele Conferinţe pan-ortodoxe, ca cea din Rodos şi cele ce au urmat; n-a fost nici sinodul premergător, despre care s-a tot discutat până în prezent, ci întâia conferinţă presinodală, care a inaugurat faza pregătirii nemijlocite a convocării Sinodului ecumenic. De altfel, conferinţa nu şi-a început lucrările, reieşind din catalogul tematic din Rodos, 1961 şi a prelucrat până în 1971 ci l-a revizuit pe acesta, înaintând noul său catalog tematic pentru Sinod. După cum se vede însă, acest catalog nu a fost definitivat, şi urmează a fi modificat şi completat mai departe.
    Conferinţa, de asemenea, a reexaminat metodologia elaborării catalogului adoptată până acum, cât şi a definitivării tematicii pentru Sinod, prescurtând întregul „process” din cauza celor ce se grăbesc să convoace Sinodul cât mai repede. Deoarece, conform declaraţiei mitropolitului Meliton, preşedintele acestei conferinţe, Patriarhia Constantinopolului şi mulţi alţii se grăbesc să „convoace şi să conducă viitorul Sinod. Pe lângă aceasta, după spusele lui Meliton: Sinodul va fi de «scurtă durată» şi se va ocupa de «un număr limitat de întrebări»; Sinodul trebuie să studieze chestiunile arzătoare ce împiedică un şir de structuri ale Bisericilor locale să funcţioneze ca o singură Biserică Ortodoxă…” („Protocoale…”; p. 55). Toată această febrilă activitate ne obligă să ne punem întrebarea: ce vor să însemne aceste proiecte? De ce atâta grabă şi, în sfârşit, unde-o să ajungem?

    2. Chestiunea pregătirii şi convocării unui nou Sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe nu este de dată recentă, nefiind nici ultima încercare de acest gen în secolul nostru de istorie bisericească. Ea fusese propusă pe când trăia încă nefericitul patriarh al Constantinopolului Meletie (Metaxakis), cunoscutul modernist şi reformator, cel care a provocat schisma în Ortodoxie, la aşa-zisul Congres pan-ortodox de la Constantinopol în 1923. (Pe atunci s-a propus ca Sinodul să se întrunească în oraşul Niş, în 1925; însă, pentru că Niş „nu se află pe teritoriul Patriarhiei Ecumenice”, Sinodul n-a mai avut loc. În genere, după cum se vede, Constantinopolul şi-a însuşit monopolul a tot ceea ce poartă numele de „pan-ortodox”: „congrese”, „conferinţe”, „presinoade” şi „soboare”). Mai târziu, în 1930, la mănăstirea Vatopedu s-a reunit aşa-zisa „Comisie pregătitoare a Bisericilor Ortodoxe”. Aceasta a statornicit „catalogul tematic al viitorului presinod orthodox”, care ar duce în viitor la întrunirea Sinodului ecumenic.
    După cel de-al II-lea război mondial a venit rândul patriarhului Athenagoras al Constantinopolului cu ale sale consfătuiri ortodoxe de la Rodos (din nou exclusiv pe teritoriul Patriarhiei Constantinopolului).
    Prima dintre ele, în 1961, a reînnoit pregătirea „Sinodului pan-ortodox” prin întrunirea premergătoare a „Presinodului” şi confirmarea „catalogului tematic” pregătit anterior de Patriarhul Constantinopolului: opt mari capitole, peste 40 de teme principale şi încă de două ori pe-atâtea paragrafe şi subparagrafe. Acest catalog a fost pregătit în prealabil de comisia teologilor de la Constantinopol şi aprobat de Sinodul de la Constantinopol, după cum reiese din protocolul 1 al întrunirii de la Rodos, publicat de Patriarhia Ecumenică în limba greacă, în 1967.
    După cea de-a 2-a şi a 3-a Conferinţă de la Rodos (1963 şi 1964), în 1966 a avut loc Conferinţa de la Belgrad. Iniţial intitulată „a 4-a conferinţă pan-ortodoxă” (despre aceasta ne relatează prof. Karmiris în vol. 2 de „însemnări simbolice şi dogmatice”), apoi redusă de către Patriarhia Constantinopolului la treapta de Comisie inter-ortodoxă, în timp ce următoarea conferinţă reunită pe „teritoriul Constantinopolului” (la Centrul ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy-Geneva), în 1968, a fost proclamată ca „cea de-a 4-a Conferinţă pan-ortodoxă”, nerăbdătorii săi organizatori s-au grăbit , pare-se, să scurteze calea până la Sinod, fiindcă din voluminosul catalog de la Rodos (deşi tot opera lor) ei au extras doar primele şase teme”, stabilind o nouă procedură de lucru. Concomitent a fost creată o nouă instituţie: Comisia de pregătire inter-ortodoxă, aceasta fiind necesară pentru a coordona munca asupra temelor. După aceea, a fost fabricat un Secretariat pentru pregătirea Sinodului, în frunte cu un episcop de la Constantinopol, având reşedinţa în sus-numitul centru de la Geneva, pe când cererile de primire ale altor membri ortodocşi în Secretariat au fost respinse. La dorinţa Constantinopolului, Comisia pregătitoare şi Secretariatul au ţinut o şedinţă în acelaşi centru de la Geneva, în iunie 1971 în timpul şedinţei au fost revăzute şi aprobate referatele propuse după cele şase teme alese, ulterior tipărite în mai multe limbi străine. Aceste referate, ca şi lucrările anterioare pregătite în vederea Sinodului, au fost supuse unor critici acerbe ale teologilor ortodocşi.
    Critica teologilor ortodocşi, printre care se află şi „Propunerea…” mea, sprijinită de numeroşi teologi ortodocşi şi publicată în diverse periodice din străinătate, după cât se pare a dus la amânarea hotărârii Comisiei pregătitoare de la Geneva de a organiza la Geneva în 1972 întâia conferinţă presinodală în scopul revizuirii catalogului de la Rodos.
    În sfârşit, întâia conferinţă presinodală s-a ţinut în noiembrie 1976, desigur pe acelaşi „teritoriu” constantinopolitan, la sus-pomenitul centru de la Chambesy, de lângă Geneva. După cum se vede din protocoalele şi hotărârile date publicităţii, studiate de mine, această conferinţă a revăzut catalogul de la Rodos, astfel că delegaţiile participante prin intermediul comisiilor lor au selecţionat doar 10 teme pentru Sinod (între care doar trei teme din cele şase de la început!), în timp ce aproximativ 30 de teme ce nu fuseseră votate în unanimitate, au fost puse la dispoziţia „unor Biserici pentru a fi studiate suplimentar”, ca, de pildă, „problematica Bisericii Ortodoxe” (străină, de fapt Ortodoxiei).
    În viitor aceste teme ar putea să devină „obiectul încercării ortodoxe” şi, după toate probabilităţile, ar urma să fie incluse în catalog. Cum am mai spus, această conferinţă a modificat atât „procesul” cât şi „metodologia” pregătirii temelor şi a Sinodului, care, repet, conform afirmaţiilor organizatorilor, ar trebui să aibă loc şi să se încheie „cât mai repede”. Din cele menţionate reiese clar că această Primă conferinţă presinodală în esenţă n-a adus nimic nou şi n-a produs de fapt nimic, doar că a mai condus nişte suflete şi conştiinţe pravoslavnice în noile labirinturi ale unor ambiţii, din pricina cărora s-a şi propus pregătirea Sinodului Ecumenic încă din 1923.
    3. Întreaga discuţie actuală în jurul tematicii viitorului Sinod, nehotărârea şi modificările în procesul de pregătire, caracterizarea şi catalogarea artificială, alte şi alte retuşuri şi „redactări”, unei adevărate conştiinţe ortodoxe îi demonstrează cu prisosinţă un singur lucru: că în momentul de faţă nu există nici o temă serioasă şi urgentă pentru a chema un Sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe. Chiar dacă şi există o temă ce merită să fie obiectul întrunirii şi promovării Sinodului ecumenic, tema aceasta rămâne necunoscută actualilor iniţiatori, organizatori şi redactori ale tuturor sus-pomenitelor conferinţe cu ale lor foste şi actuale cataloage. Dacă n-ar fi fost anume aşa, atunci cum se explică faptul că din perioada Adunării de la Constantinopol, în 1923, trecând prin cea de la Rodos, în 1961, şi până la Conferinţa de la Geneva, în 1976, s-a tot modificat tematica şi problematica viitorului Sinod: s-a schimbat numărul, ordinea, conţinutul nu însă şi criteriile „catalogului thematic”, care ar fi trebuit să devină obiectul muncii unui atât de măreţ şi unic proiect bisericesc, cum a fost dintotdeauna şi cum ar trebui să fie orice sfânt Sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe? În realitate, toate acestea semnalează şi evidenţiază nu numai cea mai banală discontinuitate, ci şi o vădită incapabilitate şi neînţelegere a Ortodoxiei din partea celor ce în prezent (în această situaţie şi în acest mod) se sforţează să le impună Bisericilor Ortodoxe „Sinodul” lor, o necunoştinţă şi incapacitate de a simţi şi a conştientiza tot ce-a însemnat şi ce înseamnă un adevărat Sinod ecumenic pentru Biserica Ortodoxă şi pentru plenitudinea credincioşi lor ei întru Hristos. Deoarece, dacă ei ar fi simţit şi ar fi conştientizat acest lucru, în cazul acesta ei ar fi aflat, în primul rând, că în istoria şi viaţa Bisericii Ortodoxe niciodată, niciun Sinod, cu atât mai mult o iniţiativă, un început atât de purtător de duh şi plin de har, cum este un Sinod ecumenic, nu s-a reunit forţat, cu teme inventate anume pentru lucrările şi întrunirile sale; că nicicând nu s-au ţinut atâtea şedinţe, consfătuiri, congrese, presinoade şi alte adunări prefabricate, chemate voit, total necunoscute şi străine tradiţiei soborniceşti pravoslavnice, împrumutate în fapt de la organizaţiile occidentale străine de Biserica lui Hristos.
    Realitatea istorică este cât se poate de evidentă: sfintele Sinoade ale Sfinţilor Părinţi convocate de Dumnezeu au avut totdeauna în faţa lor una, sau, cel mult, două-trei întrebări, impuse lor obligatoriu de către marile erezii şi schisme ce sfâşiau Biserica şi ameninţau în mod serios lucrarea de mântuire a sufletelor omeneşti şi salvarea dreptslăvitorului popor al lui Dumnezeu. Iată de ce Sinoadele ecumenice au avut întotdeauna un caracter hristologic, soteriologic, ecleziologic, tema lor centrală – unica temă şi cea mai de seamă bunăvestire fiind totdeauna Dumnezeu-Omul Iisus Hristos şi mântuirea noastră în El – îndumnezeirea noastră în El. Da, da, da: El-Unul-Născut şi De-o-fiinţă Fiu al lui Dumnezeu întrupat. El – deplin în trupul Bisericii, El – Capul veşnic al trupului Bisericii de dragul mântuirii şi îndumnezeirii omului. El – deplin în Biserică prin harul Sfântului Duh şi prin dreapta credinţă în El, credinţa ortodoxă.
    Aceasta este adevărata tematică ortodoxă, apostolică şi patristică, nemuritoarea tematică a Bisericii Dumnezeului-Om în toate vremurile trecute, prezente şi viitoare. Aceasta e singura temă care poate fi obiectul presupusului viitor Sinod ecumenic ortodox al Bisericii, şi nu acel „catalog thematic” scolastic şi protestant, care nu are nici o legătură esenţială cu practica duhovnicească şi cu viaţa duhovnicească a multisecularei Ortodoxii apostoliceşti şi nu reprezintă decât un şir de teoreme umanitare seci. Veşnica sobornicitate a Bisericii Ortodoxe şi a tuturor Sinoadelor sale ecumenice constă în atotcuprinzătoarea Persoană a Dumnezeului-Om, Domnul Hristos. Cu această centrală, atotcuprinzătoare, sobornicească şi pravoslavnică temă şi realitate, cu această unică taină şi realitate divino-umană, pe care se zideşte şi se sprijină Biserica Ortodoxă a lui Hristos, şi ale sale Sinoade ecumenice, şi întreaga sa realitate istorică, se cuvine şi astăzi a ieşi înaintea cerului şi a pământului şi nicidecum cu temele umaniste, scolastice şi protestante, cu care se prezintă delegaţii şi delegaţiile bisericeşti moscovite sau constantinopolitane, comportându-se în acest moment istoric, aprig şi critic, ca nişte „căpetenii şi reprezentanţi” ai Bisericii Ortodoxe în întreaga lume.
    4. În protocoalele ultimei „Conferinţe presinodale” de la Geneva, cât şi în alte cazuri asemănătoare din trecut, se observă limpede că, „delegaţiile bisericeşti” moscovite şi constantinopolitane nu se deosebesc aproape cu nimic una de alta în privinţa problematicii şi temelor propuse ca obiect al lucrărilor viitorului Sinod. Ei au aceleaşi teme, aproape acelaşi limbaj, acelaşi duh, ambiţii asemănătoare. Şi nu-i de mirare, căci în definitiv pe cine „reprezintă” ei în momentul actual, care Biserică şi care popor al lui Dumnezeu? Ierarhia constantinopolitană aproape la fiecare întrunire pan-ortodoxă se compune în primul rând din mitropoliţi şi episcopi titulari: din păstori fără turmă şi fără o responsabilitate pastorală concretă înaintea lui Dumnezeu şi a turmei lor active. Pe cine reprezintă ea şi pe cine va reprezenta la viitorul Sinod? Printre reprezentanţii oficiali ai Patriarhiei de la Constantinopol nu găseşti nici un ierarh din insulele greceşti, unde vieţuieşte statornic turma ortodoxă, nu găseşti ierarhi greci eparhiali din Europa şi America, nemaivorbind de ceilalţi episcopi ortodocşi: ruşi, americani, japonezi, africani, care se află în fruntea unor numeroase turme ortodoxe, nici de renumiţii teologi ortodocşi. Pe de altă parte, oare delegaţia Patriarhiei moscovite este cu adevărat reprezentanta sfintei şi măreţei Biserici Ruse martire şi a milioanelor sale de mărturisitori şi mucenici ştiuţi numai de Domnul?
    Judecând după ceea ce declară şi ce protejează aceste „delegaţii” după ce traversează frontierele Uniunii Sovietice, ele nu par nicidecum a fi purtătoarele şi manifestarea adevăratului duh şi crez al Bisericii Pravoslavnice Ruse şi al fidelei sale turme pravoslavnice, întrucât de cele mai multe ori aceste „delegaţii” pun cele ale cezarului mai presus de cele ale lui Dumnezeu.
    Există însă cuvântul Scripturi: şi porunca: „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5, 29).
    Dar, este ea oare corectă şi ortodoxă această reprezentanţă a Bisericilor Ortodoxe de la diverse adunări panortodoxe de la Rodos şi Geneva?
    Iniţiatorii constantinopolitani ai acestui principiu de reprezentare al Bisericilor Ortodoxe la Soboare şi cei ce acceptă acest principiu al „reprezentanţei” – principiu care, conform teoriei lor, se potriveşte „sistemului Bisericilor locale autonome şi autocefale” – uită că un astfel de principiu contrazice în fapt Tradiţia sobornicească a Ortodoxiei. Din păcate, acelaşi principiu al „reprezentanţei” a fost curând adoptat şi de către toţi ceilalţi ortodocşi: uneori tacit, alteori ridicând obiecţiuni, uitând însă că Biserica Ortodoxă după natura sa şi după componenţa sa dogmatică este episcopală şi episcopocentrică. Căci episcopul şi adunarea credincioşilor din jurul său reprezintă exprimarea şi manifestarea Bisericii ca Trup al lui Hristos, îndeosebi la celebrarea Sfintei Liturghii; Biserica este Apostolească şi Sobornicească numai prin episcopi în calitate de capi ai unor structuri bisericeşti reale – episcopiile.
    În timp ce alte forme ale organizării bisericeşti, constituite istoriceşte mai târziu şi mai schimbătoare: mitropolia, arhiepiscopia, patriarhia, pentarhia, autocefalia, autonomia şi altele, câte au fost şi câte vor mai fi ele, nu sunt în drept şi nu au pondere şi vot hotărâtor în sistemul sobornicesc al Bisericii ortodoxe. Mai mult decât atât, ele pot constitui chiar o piedică pentru exercitarea corectă a sobornicităţii, dacă maschează prin sine şi ştirbesc caracterul episcopal şi structura Bisericii şi a Bisericilor. În aceasta constă, fără îndoială, diferenţa centrală între ecleziologia catolică (papistă) şi cea ortodoxă.
    Dacă aşa stau lucrurile, atunci cum poate fi reprezentată conform principiului „delegaţional”, adică prin acelaşi număr de „delegate” Biserica Română sau Cehă? Cu atât mai mult Biserica Rusă şi cea a Constantinopolului? Sau ce fel de turmă reprezintă primul episcop, şi ce fel al doilea? În ultimul timp Patriarhia Constantinopolului a produs o mulţime de episcopi şi mitropoliţi, în principal, titulari şi fictivi. Aceasta, pesemne, în vederea pregătirii viitorului „Sinod Ecumenic”, ca, prin grămada titularilor să-şi asigure majoritatea voturilor, pentru ambiţiile neo-papiste ale Patriarhiei Constantinopolului. Pe de altă parte, Bisericile misionare, cu râvnă apostolică, precum Mitropolia Americană, Biserica Rusă din diaspora, Biserica Niponă şi altele nu reuşesc să aibă nici un reprezentant!
    Unde-i aici sobornicitatea Ortodoxiei şi cum va mai fi acesta un Sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe a lui Hristos? Deja la Conferinţa de la Geneva, mitropolitul Ignatie al Laodiceii, reprezentantul Patriahiei Antiohiei, constată cu durere: „Simt o mare nelinişte, căci se aduce un prejudiciu practicii soborniceşti, care formează baza Bisericii Ortodoxe”.
    5. Totuşi Constantinopolul şi alţii nu mai au răbdare şi de aceea caută să convoace un astfel de Sobor, în principal, la dorinţa şi insistenţa lor. Prima conferinţă presinodală de la Geneva a hotărât că „Sinodul trebuie convocat cât mai repede”, că acest Sinod va fi „de scurtă durată” şi „va lua în dezbatere un număr limitat de teme”. Şi se menţionează cele zece teme selectate. Primele patru teme: diaspora, chestiunea autocefaliei bisericeşti şi condiţiile proclamării ei, autonomia şi proclamarea ei, şi dipticele, adică regulamentul Bisericilor Ortodoxe.
    De dragul unităţii evanghelice se cuvine să notăm comportamentul despotic şi nesobornicesc al celui ce a prezidat această Conferinţă presinodală, mitropolitul Meliton. Acest lucru se observă de pe fiecare filă a protocoalelor publicate ale Conferinţei. Printre altele, se mai spune acolo că „acest sfânt şi Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe nu trebuie considerat ca unicul excluzând convocarea ulterioară a altor sfinte şi mari Sinoade”.
    Luând în consideraţie toate acestea, o conştiinţă evanghelicească simţitoare nu poate să nu-şi pună arzătoarea întrebare: şi ce vor să obţină în definitiv prin acest Sinod prematur şi prezentat atât de surprinzător?
    Preasfinţiţi arhierei, eu unul nu mă pot debarasa de impresia şi de convingerea că, toate aceste mişcări vădesc tainica dorinţă a sus-numitelor figuri din Patriarhia Constantinopolului: şi anume ca prima Patriarhie cu titlul onorific primus inter pares în Ortodoxie să-şi poată impune concepţiile sale şi comportamentul său tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale, şi îndeobşte lumii ortodoxe şi diasporei ortodoxe, sancţionând o astfel de intenţie neo-papistă printr-un „Sinod ecumenic” unitar. Iată de ce primele patru teme din cele zece selecţionate pentru Sinod descoperă anume tendinţa Constantinopolului de a-şi supune întreaga diasporă ortodoxă – deci întreaga lume! – şi de a-şi rezerva dreptul exclusiv al acordării autocefaliilor şi autonomiilor în general tuturor Bisericilor Ortodoxe din lume, atât celor din prezent, cât şi celor din viitor, şi concomitent regulamentul şi rangul lor după bunul său plac (în aceasta şi constă chestiunea dipticelor, care nu înseamnă doar „rânduiala pomenirii la liturghie”, ci rânduiala Bisericilor la Sinoade ş.a.m.d.).
    Mă înclin şi eu în faţa meritelor seculare ale acestei Patriarhii, adică ale marii Biserici a lui Hristos din Constantinopol, cât şi în faţa actualei sale cruci, nu mică şi nu uşoară, şi care după natura lucrurilor înfăţişează crucea întregii Biserici, după cuvintele Apostolului: „Când suferă un mădular, suferă tot trupul”. Prin urmare, recunosc rânduiala canonică şi primul loc de onoare între Bisericile Ortodoxe locale, egale în drepturi şi egale în cinstire. N-ar fi însă după Evanghelie, dacă i s-ar permite Constantinopolului, din cauza dificultăţilor în care s-a pomenit în prezent, să aducă Ortodoxia pe marginea prăpastiei, şi să legifereze canonic şi dogmatic anumite forme istorice care, la un moment dat, în loc să într-aripeze Biserica, s-ar preface în cătuşe pentru ea şi pentru prezenţa ei primenitoare în lume. Să fim sinceri: comportamentul reprezentanţilor Patriarhiei Constantinopolitane în decursul ultimelor decade manifestă aceeaşi nelinişte nesănătoasă şi stare de spirit bolnăvicioasă, care în sec. XV a condus Biserica spre trădarea şi infamia de la Florenţa. Comportamentul din perioada robiei otomane a constituit un exemplu pentru toate timpurile. (Atât robia florentină cât şi robia turcă au reprezentat un pericol pentru Ortodoxie).
    Astăzi situaţia este şi mai periculoasă: în acele vremuri Constantinopolul era un organism viu cu milioane de adepţi, care au depăşit repede criza impusă din afară şi ispita de a-şi jertfi credinţa şi împărăţia lui Dumnezeu pentru împărăţia pământească. Astăzi însă Constantinopolul are în dotare mitropoliţi fără popor, episcopi care nu au pe cine să conducă (adică, fără episcopii), şi care, ca atare, ar dori să ţină în mâinile lor destinele întregii Biserici! Destinul Bisericii nu se mai află şi nu se mai poate afla în mâinile împăratului sau patriarhului bizantin, şi nici în mâinile altcuiva din mai-marii lumii acesteia, nici chiar în mâinile unor pentarhii sau autocefalii în înţelesul limitat al cuvântului. Puterea lui Dumnezeu a lucrat în aşa fel, ca Biserica să se ramifice într-o mulţime de Biserici locale ale lui Dumnezeu cu milioane de păstoriţi. Mulţi dintre credincioşii acestei turme chiar în zilele noastre au pecetluit cu sânge continuitatea lor apostolică şi fidelitatea lor faţă de Miel (Hristos). La orizont se prefigurează apariţia unor noi Biserici locale, ca de pildă: cea Niponă, Africană, Americană, pe care nici o „super-biserică” de tip papistaş nu va putea să le priveze de libertate în Domnul (vezi Canon 8 Sinod III ecumenic), pentru că aceasta ar fi o încălcare a însăşi esenţei Bisericii. Fără toate aceste Biserici pare de neînchipuit rezolvarea oricărei chestiuni bisericeşti de interes universal, cu atât mai mult a unor chestiuni privitoare la ele însele, adică chestiunile diasporei. Lupta de veacuri împotriva absolutismului roman a fost lupta pentru libertate a Bisericilor locale, ca Biserici a toată lumea, soborniceşti, întregi şi depline în prezent, oare vom merge iarăşi pe calea Romei căzute, ori ale unei „a doua Rome” ori ale unei „a treia” asemeni acesteia? Nu cumva Constantinopolul, care în persoana sfinţilor şi marilor săi ierarhi, a clerului şi poporului său, s-a împotrivit cu atâta curaj absolutismului papal şi roman, se pregăteşte acum să lase deoparte tradiţiile soborniceşti ale Ortodoxiei şi să le înlocuiască cu surogatele neo-papiste…
    6. Preafericiţi părinţi, noi, toţi ortodocşii, vedem şi simţim cât de importantă apare în prezent problema diasporei ortodoxe pentru Biserica Ortodoxă îndeobşte şi pentru toate Bisericile Ortodoxe în parte. Dar poate fi ea oare rezolvată în acel mod cum doreşte Constantinopolul sau Moscova, fără audierea şi participarea poporului binecredincios, a ierarhiei, a păstorilor şi teologilor acelei diaspore, care sporeşte cu fiece zi? Chestiunea diasporei, fără îndoială, reprezintă o excepţională chestiune bisericească. O altă problemă care după părerea mea, ar putea fi dezbătută acum la un adevărat Sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe, este problema „ecumenismului”, aceasta fiind de fapt o chestiune ecleziologică, adică privitoare la Biserică ca organism divino-uman unic şi unitar, pus la îndoială de actualul sincretism ecumenic. Aceasta este legată şi de problema omului, căruia nihilismul ideologiilor moderne îi sapă groapa, nelăsându-i nici o speranţă în înviere. Amândouă aceste probleme pot fi rezolvate corect şi pravoslavnic numai reieşind din tematica divino-umană a Sinoadelor ecumenice din vechime.
    Prin urmare, cu toate că problema diasporei se impune cu atâta pregnanţă şi acuitate pentru Ortodoxia contemporană, există oare în ziua de astăzi condiţii care să-i asigure o rezolvare patristică, ortodoxă, justă la Sinod?
    Prezenţa tuturor Bisericilor la Sinodul Ecumenic este ea realmente liberă? Reprezentanţii multora dintre ele, şi îndeosebi a Bisericilor aflate sub regimuri ateiste şi totalitare, au ele oare posibilitatea să-şi exprime şi să-şi apere cu adevărat obiectivele ortodoxe? O Biserică care se leapădă de mucenicii săi poate oare să mai fie mărturisitoarea fidelă a Crucii de pe Golgota şi purtătoarea Duhului şi conştiinţei soborniceşti a Bisericii lui Hristos? Înainte de a se reuni Sinodul, s-ar cuveni să ne întrebăm: conştiinţa milioanelor de noi-mucenici înălbită prin sângele Mielului va reuşi oare să se facă auzită la acest Sinod?
    Practica istorică ne arată că, de fiecare dată când Biserica era pe cruce, fiecare membru al ei era chemat să apere Adevărul, nu să discute teme inventate ori să caute rezoluţii false la întrebări reale, „pescuind în ape tulburi” pentru realizarea unor ambiţii. Să cugetăm şi asupra următorului fapt: în timpul prigoanelor contra Bisericii nu se reuneau Sinoade ecumenice, ceea ce nu înseamnă că Biserica lui Dumnezeu în astfel de vremuri n-a acţionat şi n-a vieţuit soborniceşte. Dimpotrivă, aceasta era cea mai bogată şi mai rodnică perioadă a sa. După aceea, când s-a reunit Primul Sinod ecumenic, la acesta s-au adunat de asemenea şi episcopii-mucenici cu rănile şi cicatricile dobândite în focul suferinţelor, care au avut toată libertatea să mărturisească liber pe Hristos ca Dumnezeu şi Domn. Oare şi acum va adia duhul acestora, adică episcopilor asemănători ai vremurilor noastre li se va da oare cuvântul la Sinodul ce se pregăteşte, astfel ca Sinodul să gândească în Duhul Sfânt şi să grăiască şi să hotărască după Dumnezeu? Sau iarăşi vor ţine cuvântări cei ce nu sunt liberi de influenţa puterilor lumii şi veacului acestuia? Să luăm, bunăoară, gruparea episcopilor ruşi din străinătate care, necăutând la slăbiciunile lor omeneşti, poartă asupra lor rănile Domnului lor şi rănile Bisericii Ruse fugite „în pustie” de persecuţiile aidoma celor din timpurile lui Diocleţian, şi care dinainte au fost excluşi de la Sinod şi condamnaţi la tăcere de către Moscova şi Constantinopol. Nu e acesta oare un semn sigur că la Sinod conştiinţa mucenicească a Bisericii şi conştiinţa deplinătăţii bisericeşti nu va putea să se exprime şi că accesul îi va fi interzis, cum i-a fost interzis unuia din membrii şi martorii ei la adunarea Consiliului Mondial al Bisericilor de la Nairobi (mă refer la Soljeniţîn).
    Lăsăm îndeobşte la o parte întrebarea, cât de normal şi moral este ca, în timp ce Domnul nostru Iisus Hristos şi credinţa în El se răstignesc mai îngrozitor decât în oricare alte vremuri, urmaşii Săi discută cine să fie primul dintre ei; că în timp ce satana pândeşte nu numai trupul, ci şi sufletul omului şi al lumii, când omul este ameninţat de autonimicire, ucenicii lui Hristos sunt preocupaţi de aceleaşi întrebări şi în acelaşi mod, cum o fac actualele ideologii anti-creştine, ideologii ce vând Pâinea Vieţii pe un blid de linte?
    7. Având în vedere cele expuse mai sus şi conştientizând cu durere starea Bisericii Ortodoxe contemporane şi a lumii în genere, care nu pare să se fi schimbat de la ultima mea adresare către sfântul Sinod Arhieresc (în mai 1971), conştiinţa mă sileşte să mă îndrept iară şi cu un apel şi rugăminte de fiu către Sinodul Arhieresc al Bisericii Sârbe muceniceşti: fie ca Biserica noastră Sârbă să se abţină de a lua parte la pregătirea aşa-zisului Sinod ecumenic şi de la participarea propriu-zisă la acest Sinod, întrucât, dacă acest Sinod, Doamne fereşte, va avea loc, de la acesta putem să ne aşteptăm doar la un singur lucru: schisme, erezii şi pieirea multor suflete. Analizând problema din punct de vedere al experienței apostolice și patristice și istorice a Bisericii, un astfel de Sinod, în loc să vindece, va săpa noi plăgi în trupul Bisericii şi va izvodi noi suferinţe şi năpăstuiri.
    Mă încredinţez sfintelor apostoliceştilor rugăciuni ale părinţilor Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Sârbe – nevrednicul arhimandrit Iustin Popovici.

    Apreciază

  23. Felix Stancu said, on Aprilie 6, 2016 at 8:59 pm

    Apa trece, pietrele raman,

    Sau măcar vor ține cont de recomandările teologului laic Panayotis Nellas?

    I. O privire dogmatică
    Dogmatic vorbind un Sinod e o „taină”, adică în acelaşi timp un semn care revelează în lume adevărata natură a Bisericii, iubirea lui Dumnezeu faţă de lume, şi o iniţiere a lumii în taina Bisericii.
    Pe de altă parte, un Sinod al episcopilor Bisericii Catholice Ortodoxe constituie – în persoana episcopilor, a Bisericilor locale – în fiinţa lui un act liturgic. Aşa acum în dumnezeiasca Liturghie se constituie şi revelează în cadrul unei comunităţi concrete Biserica locală, aşa şi în Sinodul în care se întâlnesc şi merg-împreună [syn-odeuoun] toate Bisericile locale se constituie şi revelează Biserica Ecumenică. Variatele popoare, cele mai diverse „neamuri şi limbi” se întâlnesc „în acelaşi” centru euharistic şi pentru acelaşi scop euharistic, slăvind „cu un glas” pe Dumnezeu şi cheamă într-un mod solemn şi oficial la pacea şi „armonia” întregii lumi.
    Astfel, un adevărat Sinod este limpede că reprezintă întotdeauna un eveniment ecumenic, priveşte cu alte cuvinte tot pământul locuit şi viaţa lui, e legat de creaţie şi mântuirea lumii. Are drept scop să reveleze iubirea lui Dumnezeu pentru lume, dar şi adevărata natură a lumii, natura deiformă autentică a omului şi a creaţiilor lui, adevărata natură a ştiinţei, tehnicii, artei etc. şi să le dea o nouă putere dumnezeiască şi o nouă viaţă.
    Prin urmare, în niciun fel un adevărat Sinod nu poate să aibă drept scop reglementarea unor probleme administrative şi practice interne, particulare, ale Bisericii. Priveşte lumea şi istoria, constituie pentru epoca lui o reală Teofanie şi Cincizecime. Aşa cum dumnezeiasca Liturghie constituie sfinţirea şi transfigurarea răstimpului de 24 de ore al unei zile, tot aşa Sinodul constituie, într-o privire mai generală, sfinţirea şi transfigurarea unei epoci.
    Pe această linie înţelegem cum opera centrală a unui Sinod astăzi va fi aceea de a vedea teologic epoca noastră. De a înţelege şi organiza euharistic acele elemente care alcătuiesc viaţa lumii de astăzi.
    Apostolii şi Părinţii au realizat tocmai această operă: au altoit elementele epocii lor (iudaismul, elenismul, dreptul roman, sărbătorile idolatre, morala, datinile etc.) pe Hristos şi le-a făcut elemente ale Bisericii, Chip/Icoană şi Trup ale lui Dumnezeu, şi înălţând astfel epoca lor la demnitatea de Trup şi Chip/Icoană ale lui Dumnezeu, L-au manifestat în mod real, şi nu metaforic (prin gânduri, sentimente sau reguli morale) lumii lor pe Hristos Cel Viu.
    În ultimă analiză opera marilor Sinoade Ecumenice a fost transfigurarea epocii lor, opera titanică de a înălţa posibilităţile de exprimare ale epocii la rangul de dogme, adică de veşmânt creat al Adevărului dumnezeiesc necreat.
    Manifestarea lui Hristos unei epocii este tocmai Revelarea lui Dumnezeu acestei epoci în toate materialele pe care le oferă epoca, exact aşa cum trupul Hristosului istoric care l-a făcut cunoscut lumii pe Cuvântul s-a alcătuit din trupul Mariei care a fost înălţat la rangul de trup al lui Dumnezeu, aşa cum propovăduirea Domnului a avut drept materie a ei realităţile create pe care Iisus le-a întâlnit în drumul Său, sămânţa, aluatul, smochinul, suferinţa, demonii. Înţelegem astfel cum revelarea lui Dumnezeu în creaţie este însăşi creaţia înălţată la rangul de icoană sau chip al lui Dumnezeu şi mântuită. Revelarea lui Dumnezeu omului este natura umană când e îndumnezeită ca natură a Logosului. Şi Revelarea lui Dumnezeu unei epoci este însăşi acea epocă înălţată la rangul de chip al lui Dumnezeu. Când se manifestă deiformitatea elementelor care o alcătuiesc, atunci epoca (nu atât ca timp, cât ca ansamblu al elementelor vieţii, ca civilizaţie) e oferită lui Dumnezeu, e hrănită de El, e eliberată din robia diavolului, e purificată, edificată drept casă a lui Dumnezeu Cel Viu, e făcută biserică şi mântuită. Dacă nu este aşa, atunci Revelaţia reprezintă un trecut şi nu mântuieşte. Întrebarea centrală a unui adevărat Sinod Ecumenic astăzi va trebui să fie deci cum apare Hristos drept centru al vieţii și Adevărul lumii de astăzi. Cu alte cuvinte modul în care Hristos Se va revela şi va lumina ca Domn şi Mântuitor structurile societăţii actuale.
    Se ştie că ştiinţa ca nou mod de relaţionare a omului cu natura, care a apărut în istorie odată cu Galilei şi Newton, a creat un nou univers pentru om. Tehnologia, biologia, psihologia şi toate celelalte ştiinţe umane (sociologia, economia, urbanistica, medicina etc.) reprezintă părţile din care e alcătuit acest nou univers al epocii noastre. În ultimul timp aceste elemente par să fi ajuns la limitele lor, să-şi fi arătat cele mai mari posibilităţi, dar şi slăbiciunile lor interne. Fără un centru şi punct stabil de referinţă, ele ajung adeseori puteri oarbe şi aservesc în loc să-l elibereze pe om. Se discută mult în zilele noastre dacă structurile pe care ajunge în final să le creeze ştiinţa actuală constituie o civilizaţie sau o anticivilizaţie, dacă fundamentele noii epoci sunt umane sau antiumane. Nebunia înarmărilor, sărăcia, dictaturile, drogurile şi atâtea altele alcătuiesc evident un SOS al epocii noastre trimis spre un centru stabil care să aibă posibilitatea să lumineze, să organizeze şi să vitalizeze celulele cele mai importante, dar şi celulele cancerigene şi în ciocnire reciprocă ale epocii noastre. Creştinii nu condamnă din principiu materia şi elementele epocii noastre. Şi în nici un chip nu sunt pesimişti. Dar, iarăşi, nici nu-şi bazează optimismul pe materie. Organizarea autonomă a materiei în jurul ei înseşi este în realitate o anti-civilizaţie şi un anti-umanism. Dar atunci când îşi vor găsi un alt centru de referinţă, o altă ierarhie şi organizare, aceleaşi structuri pot fi înălţate la rang de Biserică. Pentru creştini celalălt centru, temelia o pentru arhitectonică sănătoasă a elementelor epocii, capul care va articula şi va umaniza altfel elementele biologice ale trupului este Hristos.
    Creştinii care trăiesc în New York, de exemplu, folosesc astăzi pentru a trăi aceleaşi materii împreună cu necreştinii. Deosebirea lor constă în aceea că au un alt centru pe care clădesc toate materiile comune şi alte puncte de referinţă, alte scopuri. Creştinii văd astfel diferit lucrurile care îi înconjoară şi le organizează diferit. Creează astfel în New York un alt spaţiu în care oamenii şi lucrurile devin altele, noi, şi acest alt New York este tocmai Biserica New York-ului.
    Concretizând punctele mai generale de mai sus, vom putea spune că un Sinod ortodox astăzi va trebui să aibă un triplu scop central şi, prin urmare, şi temă:
    Întâi, să proclame iarăşi iubirea lui Dumnezeu pentru lume. Să manifeste în cultura şi realităţile actuale taina iubirii Celor Trei Persoane ale Sfintei Treimi ca arhetipul, baza şi ţelul, adică scopul şi integritatea – mântuirea – lumii. Aceasta ar fi în fiinţa sa o revelare şi teofanie reală pentru lumea de azi şi ar putea constitui baza pentru o ecleziologie ortodoxă sănătoasă. Ecleziologia nu este o organizare exterioară a Bisericii şi nu are legătură cu constituţiile. Mult mai adânc decât reglementările nomocanonice necesare, dar şi secundare, e în miezul ei modul nou de existenţă a lumii, relaţia nouă a lui Dumnezeu şi a lumii, deiformitatea şi divino-umanitatea creaţiei.
    Al doilea scop şi temă a Sinodului va fi să ofere taina Hristosului întrupat lumii de astăzi, să vorbească adică despre Dumnezeul care S-a făcut om şi care, iubind oamenii concreţi, caută să-i unească într-un trup, să facă trup al Său şi epoca noastră. Aceasta ar fi baza pentru o explicaţie şi prelungire a hristologiei ortodoxe, sănătoasă şi necesară astăzi. În lumina acestei hristologii şi pe temelia ei se va putea edifica în continuare din materialele pe care le oferă marile ştiinţe umane contemporane şi o antropologie hristologică ortodoxă sănătoasă.
    Al treia scop al Sinodului ar fi determinarea modului în care materiile, elementele şi structurile epocii noastre vor putea fi înălţate la rang de trup al Logosului, vor putea să devină Biserică. Din moment ce s-a arătat centrul vieţii, este logic ca viaţa să fie vrăjită, să se întoarcă, să meargă spre aceasta, este logic ca epoca noastră să se orienteze sănătos spre Dumnezeu, să creadă. Dar această nouă orientare aduce şi o nouă articulare, o nouă evaluare şi viziune a realităţilor, conduce la metanoia. Aşadar, un Sinod Ortodox astăzi, întrucât va manifesta în mod real, adică în realităţile epocii noastre, iubirea lui Dumnezeu pentru lume, precum şi valoarea şi deiformitatea elementelor lumii actuale, va trebui să cheme lumea înainte de orice altceva la credinţă şi metanoia. Acest punct este capital. Fără o schimbare radicală a modului de viaţă al lumii, fără negarea egoismului şi interesului personal, fără exorcizarea diavolului şi o cufundare în viaţa necreată a Treimii, care este adevărata libertate, iubire şi comuniune, nu este cu putinţă o relaţie reală a lui Dumnezeu şi a lumii şi orice efort al lumii de a realiza în viaţa şi în istoria ei idealurile libertăţii, iubirii şi comuniunii e zadarnic.
    Dincolo însă de această chemare la credinţă şi metanoia, un Sinod e dator să descrie starea nouă a lucrurilor pe care o creează în lume Hristos, să dea structura autentică a unei organizări sănătoase a lumii actuale. Acest sens l-au avut pentru Tradiţie „Simbolurile de credinţă”, „Hotărârile” şi „Canoanele” şi la fel vor trebui să aibă şi astăzi Simbolurile sau propunerile şi hotărârile Sinodului. Deoarece, dincolo de un eveniment existenţial constituit din iubirea şi unirea omului cu Dumnezeu, credinţa este şi starea nouă care provine din această unire, „creaţia nouă” şi pe ea o manifestă dogmele şi simbolurile de credinţă.
    Această nouă stare a lumii actuale va fi nouă şi pentru istorie. Nu o cunoaştem încă. Poate o dibuim şi o bănuim.
    Un Sinod Ecumenic va avea drept scop să o manifeste sub insuflarea Duhului. Tocmai de aceea sub aspect dogmatic un Sinod Ecumenic este întotdeauna, atât pentru istoria Bisericii, cât şi pentru epoca ei, un eveniment nou: un eveniment propriu-zis revelator şi mântuitor.
    Dacă tot ce am spus până aici e corect, cu alte cuvinte dacă acceptăm că aşa cumva funcţionează Revelaţia în istorie şi că această înălţare a fiecărei epoci la rang de trup al lui Hristos constituie mântuirea, atunci multe din temele şi problemele care se cuprind în catalogul de la Rodos se dovedesc inconsistente, iar câte mai rămân e limpede că, pentru ca să fie soluţionate, trebuie puse într-o cu totul altă perspectivă.
    Înainte de toate trebuie pusă diferit însăşi tema revelaţiei. Dacă Dumnezeu Cel nevăzut, neapropiat şi neînţeles Se face văzut şi comunicabil, cum scrie sfântul Irineu, datorită Trupului Lui care este Biserica, atunci toată problematica „izvoarelor Revelaţiei”, cum este expusă în catalogul de la Rodos şi în planul pe care l-a pregătit Comisia interortodoxă pregătitoare, este lipsit de legătură cu orice premisă ortodoxă. Dacă Revelaţia este Biserica – Biserica concretă a fiecare epoci, însăşi epoca atunci când este înălţată la rang de Biserică – atunci adevărata chestiune despre Revelaţie astăzi constituie felul cum anume Hristos şi Biserica se vor revela lumii de astăzi drept autenticitatea şi sănătatea ei, adică drept mântuirea lumii, şi cum anume va fi înălţată lume la rang de Biserică. „Revelaţia” nu este o problemă „internă” a „ştiinţei teologiei”, primul capitol al manualelor de dogmatică sau o temă frumoasă pentru „ştiinţa hermeneuticii” – care sunt, de exemplu, în acord cu critica istorică, cărţile protocanonice ale Scripturii şi care sunt cele deuterocanonice şi altele -, ci manifestarea Mântuitorului Hristos astăzi, problema supravieţuirii şi integrităţii lumii concrete a epocii noastre.
    În această altă perspectivă se cuvine să fie situată, pentru a-şi găsi o soluţie sănătoasă, şi cea de-a doua temă, despre care comisia interortodoxă pregătitoare a publicat proiectul ei: problema postului. Îl menţionez ca ultim exemplu concret.
    Postul era pentru tradiţie un mod în care omul să-şi reglementeze sănătos relaţia sa cu hrana. Să se folosească de hrană astfel încât ea să ajute sănătatea lui spirituală şi trupească, să menţină dominarea lui asupra creaţiei şi să găsească posibilitatea de a face concretă şi eficace, prin milostenie, iubirea faţă de semenii lui.
    Problema postului, aşa cum e pusă în catalog şi în planul de pregătire a Sinodului (micşorarea zilelor de post, uşoară diferenţiere în alimentele permise etc.), e cu desăvârşire lipsită de legătură atât cu această problematică a Tradiţiei, cât şi cu nevoile omului actual. Pentru necredincioşi problema aceasta este de neînţeles, iar pentru credincioşi nesemnificativă. Credincioşii care vor să postească găsesc şi modul în care să o facă. Prin post am impresia că Sinodul va trebui să abordeze iarăşi marea problemă a hranei.
    Trei sunt dimensiunile fundamentale ale acestei mari probleme de azi. Prima e dieta sau regimul. Cel puţin jumătate din oamenii timpului nostru practică, din motive de sănătate sau estetică, o dietă severă şi dureroasă. Vine apoi foamea. Jumătate din oamenii de pe planeta noastră suferă de foame. Milioane de copii postesc sever rezultatul fiind subdezvoltarea trupului şi creierului lor şi acumularea în ei a răzbunării ameninţătoare. A treia e problema impasului în care se găseşte economia ţărilor dezvoltate. Mari economişti au demonstrat că circuitul producţie-consum a ajuns în impas şi, dacă economia nu stabileşte, dincolo de profit şi producţie, alte scopuri (de exemplu, arta, educaţia), catastrofa ei, şi odată cu ea catastrofa umanităţii, este inevitabilă.
    Aceste trei probleme nu numai preocupă omul de azi, ci constituie pentru el o chestiune de viaţă sau moarte, literalmente o chestiune de mântuire/salvare. Despre aceste teme se cuvine să vorbească un Sinod Ecumenic. Omul de azi nu aşteaptă desigur să găsească în textele Sinodului rezumatul unor puncte de vedere ale unor mari medici sau economişti reputaţi, nici sfaturi morale facile. Oferind umanităţii un nou centru de organizare a vieţii şi un nou scop, un Sinod ortodox va trebui să insufle, cum am văzut, economiei un nou mod de viaţă, în care problema sănătăţii şi frumuseţii, a sărăciei, a abundenţei, a comerţului şi tehnicii îşi vor găsi direcţia şi soluţia lor naturală. Aceste probleme constituie marile necesităţi ale epocii noastre. Şi la acestea aşteaptă lumea de azi să audă un cuvânt de mântuire, salvare de la un Sinod Ecumenic.
    Rezumând câte am spus până acum, trebuie să subliniem că un Sinod Ortodox este prin natura lui catholic şi ecumenic. În nici un fel nu constituie o chestiune „internă” a Bisericii. Biserica nu este un organism internaţional, încât să aibă drept scop să reglementeze problemele ei interne printr-o „Adunare Generală”. Biserica e manifestarea, revelarea iubirii lui Dumnezeu pentru lume. Iar Sinodul e concretizarea faptului că Hristos se interesează şi lucrează „până acum” pentru lume. Numai într-o atare perspectivă va putea Sinodul să ajute lumea.
    Dar numai în această perspectivă există speranţa ca un Sinod să poată soluţiona şi câteva din marile probleme cu care se confruntă astăzi şi în sânul ei Biserica.

    II. O abordare pastorală şi canonică
    Trei mari diferenţieri care au avut loc în lume în cele douăsprezece secole scurse de la ultimul Sinod Ecumenic până în zilele noastre constituie aceste probleme interne ale Bisericii şi ele pot fi repartizate în trei mari grupe.
    Diferenţierea în organizarea spaţiului terestru, care a avut drept rezultat slăbirea până la dispariţie a unor mari centre creştine vechi şi întemeierea altor noi, a creat problema „Bisericilor naţionale”, a diasporei, a multiplelor „jurisdicţii” în acelaşi loc, dar şi problema schimbării naturii episcopiei şi parohiei ş.a.
    Aceste probleme încercăm să le soluţionăm astăzi pornind ca de obicei de la însăşi problematica lor, dar astfel s-a creat un cerc vicios care duce, cum e firesc, la un impas. Problema diasporei, de exemplu, datorată în fiinţa ei nu atât unei noi reglementări a spaţiului, cât reducerii Bisericilor locale la rangul de Biserici naţionale, încercăm să o soluţionam pe baza naţionalităţilor înseşi. Dar ca realităţi mărginite şi create cum sunt, naţionalităţile divid şi numai iubirea şi Duhul lui Dumnezeu pot uni. Dumnezeu iubeşte noile ţări care s-au creat şi vrea să le înalţe şi pe ele la rang de Biserici. Credincioşii care trăiesc în ele nu sunt înaintea lui Dumnezeu nici „iudei” nici „elini, nici robi”, nici liberi. Sunt toţi „una în Hristos”. „Căci toţi sunteţi fiii lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus; căci câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat, scrie sfântul Pavel. Noua viziune a pământului locuit astăzi, iubirea dezinteresată în Hristos pentru planeta noastră, care era viziunea apostolică, e singura care poate să soluţioneze noua articulare administrativă a Bisericii noastre. Numai dacă Sinodul va lucra – în timpul funcţionării, dar şi al pregătirii lui – în noua lumină a credinţei va putea să soluţionează problema.
    Dar pentru ca să ne înălţăm la această viziune nouă dezinteresată şi duhovnicească a lumii noastre, credincioşii trebuie – noi primii în lume şi primii între noi episcopii responsabili – să credem şi să ne facem metanoia, să vrem păşind în Sinod să slujim exclusiv Un singur Domn şi un singur scop, „de care este trebuinţă”, să devenim organe numai ale Duhului. Multe probleme ale Bisericii noastre constituie de fapt mai mult decât „teme teologice”, teme ale credinţei.
    O a doua mare diferenţiere a avut loc în modul și în organizarea vieţii oamenilor. Trecerea de la o societate agricolă la una industrială, suprapopularea, crearea de mari centre urbane, ateismul organizat, diferenţieri în hrănire, în locul femeii, în educaţie, şi atâtea alte cunoscute schimbări importante ca să le menţionăm în detaliu, au creat probleme acute pentru trăirea corectă a cultului ortodox şi a ethosului ortodox astăzi. Aceste probleme îi împart pe ortodocşi până astăzi, astfel că în Ortodoxie avem în practică schisme, adică ierarhi diferiţi în acelaşi loc: mitropoliţi stilişti în Grecia, vechi ritualişti în Rusia, Biserica rusă de dincolo de graniţe, care tinde spre o organizare mondială ş.a. Şi această rezistenţă devine încontinuu tot mai amplă odată cu critica iresponsabilă a formei actuale a cultului şi canoanelor de către unii şi ataşamentul deopotrivă de iresponsabil şi facil faţă de cel mai mic detaliu al Tradiţiei la alţii.
    Aceste probleme sunt vitale şi esenţiale pentru Biserică. De aceea nu pot fi soluţionate nici cu acorduri exterioare – jumătăţi de soluţii -, nici cu impunerea punctului de vedere al celui mai puternic. E nevoie de o privire plină de Duh Sfânt şi o înnoire de profunzime, adică de o trăire nouă a aceleiaşi credinţe în noile condiţii. E nevoie de studiu şi trăire, cu alte cuvinte de o pregătire îndelungată şi persistentă.
    Dar cea mai mare diferenţiere a avut loc în însăşi lumea creştină şi ea este diferenţierea dogmatică. Într-ade-văr, în decursul veacurilor scurse de la ultimul Sinod Ecumenic segmente mari ale Bisericii creştine au făcut schimbări mai mici sau mai mari chiar în dogme şi, cum era firesc, s-au rupt din Biserica Una, Sfântă şi Apostolică a Sinoadelor Ecumenice şi trăiesc de atunci separate. Această dureroasă problemă internă a Bisericii este necesar să fie abordată şi ea de Sinod în mod creator, plin de Duhul Sfânt şi în duhul sfinţilor Părinţi. Tocmai fiindcă este manifestarea autentică a adevărului, un Sinod ortodox are posibilitatea, cred, să evalueze, să laude şi să asume ceea ce e de asumat din noile elemente, să ierte şi să permită prin iconomie ceea ce este de permis şi să anatemizeze ceea ce este eretic pentru Biserică şi distructiv pentru om, adică diabolic.
    Pentru început ortodocşii pot, cred, să recunoască faptul că credincioşii marilor segmente de creştini care au făcut schimbări în dogme, au făcut aceste schimbări pentru că s-au străduit să soluţioneze, fără să reuşească, anumite probleme mari ale timpului şi locului lor. Ortodocşii mai trebuie să recunoască faptul că din diverse motive ei înşişi n-au nevoie să se confrunte cu aceste probleme. Astăzi însă este nevoie, de exemplu, de crearea unei organizări a Bisericii într-un climat mondial. Abordarea corectă a acestor probleme de către Sinod va manifesta adevărul, iar adevărul va face în mod incontestabil evidente şi greşelile.
    Un sinod adevărat nu poate, cred, în nici un mod, să se ocupe dinainte cu unirea, dar nici cu anatemizarea. Problema actuală a Sinodului va trebui să fie revelaţia.
    În acest punct însă avem şi în spaţiul pur ortodox un impuls hotărâtor al exprimării dogmatice a credinţei apostolice. Mă refer la învăţătura dogmatică a sfântului Grigorie Palama despre distincţia în Dumnezeu între fiinţă şi energie întărită şi sinodal în 1351. Dogma aceasta însă, cum a fost înţeleasă şi difuzată în viaţa Bisericii de însuşi Palama şi de Părinţii şi teologii din jurul lui, iar după el, de exemplu, Nicolae Cabasila, Nicodim Aghioritul, Serafim din Sarov, Filaret al Moscovei ş.a., constituie baza pentru o abordare corectă a multora dintre problemele care divizează lumea creştină, dar şi a multora din problemele epocii noastre. Un viitor Sinod Ecumenic va fi indicat să vadă întreaga problematică în lumina acestei învăţături, după ce a acceptat-o întâi ca dogmă. Va fi nevoie desigur nu pur şi simplu de o definire schematică şi scolastică a adevărului ca termen, ci în principal de o situare a problematicii şi discuţiilor în acest adevăr, de o manifestare şi valorificare a imenselor potenţialităţi transfiguratoare pe care le cuprinde această de Dumnezeu inspirată dogmă. Şi acest lucru nu poate să se facă numai în timpul funcţionării Sinodului, ci mai ales în timpul pregătirii lui. Ajungem astfel din nou la cel de-al treilea punct deosebit de important al studiului nostru.

    III. Pregătirea

    Cred că trebuie să vorbim mai degrabă de o pregătire, şi nu de o zădărnicire a Sinodului. Desigur, problemele pe care le-am menţionat mai sus sunt atât de mari şi complexe, încât ar fi naiv şi iresponsabil să purceadă cineva la convocarea unui Sinod fără ca ele să fi fost studiate anterior şi, cel puţin în parte, aplanate.
    Cum se va face însă un Sinod, când există în Ortodoxie ierarhi care nu se recunosc unii pe alţii? Avem astfel afurisenii şi schisme. Cum se va face un Sinod când episcopii unor mari Biserici locale nu pot vorbi liber sau slujesc alte interese? Care va fi, pe de altă parte, participarea poporului la Sinod? Ce pregătire s-a făcut pentru ca să se găsească un răspuns la marile întrebări ale lumii de astăzi? Sau ce lucrări prealabile s-au făcut pentru soluţionarea problemei diasporei? Într-un Sinod venirea Duhului Sfânt nu are loc magic. Părinţii noştri ne-au lăsat moştenire exemplul unei obositoare şi epuizante lucrări prealabile teologice şi duhovniceşti pentru găsirea unor soluţii, pe care Sinodul pur şi simplu le-a îndreptat, lărgit şi însuşit.
    Dacă însă convocarea grăbită a unui Sinod este un act criminal, o condamnare a oricărei lucrări pregătitoare sinodale şi pretenţia ca Sinodul să fie contramandat, va constitui o soluţie facilă. Ortodoxia este prin natura ei sinodală. Când vedem Sinodul drept o taină şi credem în lucrarea tainică a Sfântului Duh, avem impresia că nu putem decât să lucrăm şi să sperăm.
    Trebuie să recunoaştem însă că singurul element adevărat pe care-l avem astăzi referitor la Sinod este dispoziţia faţă de Sinod, toate celelalte: catalogul de la Rodos, schemele publicate, modul general de pregătire a Sinodului, au lipsuri importante. Acest înţeles îl au, cred, şi marile contestaţii care s-au auzit cu privire la Sinod în ultimul timp, îndeosebi punctul de vedere al părintelui Iustin Popovici. Aceste puncte de vedere trebuie să fie luate serios în vedere şi întreaga pregătire pentru Sinod trebuie pusă pe baze noi.
    Pe de altă parte, trebuia să conştientizăm faptul că elementul cel mai important şi extraordinar de preţios care ni se oferă în toată această discuţie despre Sinod este faptul că Ortodoxia se ridică astăzi la o stare sinodală. Când ia extinderea cuvenită, adică atunci când preocupă nu numai cercuri oficiale, ci pe toţi episcopii, teologii, şcolile teologice, predica, poporul, pregătirea pentru Sinod este dintr-un anumit punct de vedere deja Sinod. În această stare pre-sinodală teme importante, cum sunt diaspora, ierarhiile duble, tema prechalcedonienilor etc., pot şi trebuie să fie impulsionate până aproape de soluţionarea lor. Sinodul nu va veni pe neaşteptate. Trebuie să-i premeargă întâlniri ale patriarhilor şi episcopilor, consultări la toate nivelurile între Bisericile Ortodoxe şi mai ales o conştiinţă de sine, şi o lucrare teologică ostenitoare. Acesta este modul în care vom putea păşi realist spre Sinod.
    În această atmosferă şi stare sinodală în care se cuvine să trăiască Ortodoxia în anii care vin, un loc special cred că trebuie să-l aibă studiul şi cercetarea teologică. Toate Bisericile locale şi şcolile teologice trebuie să se angajeze la o muncă teologică ostenitoare şi epuizantă care, în primele stadii, va avea negreşit şi un caracter strict ştiinţific. Fireşte istoria Bisericii ne arată că Sinoadele Ecumenice n-au fost niciodată rezultatul unor cercetări teologice sau comisii pregătitoare. Au fost convocate ca să soluţioneze probleme concrete vitale ale Bisericii. Dar nu problemele lipsesc epocii noastre. Modul însă în care discută astăzi oamenii sunt tocmai cărţile, publicaţiile şi comisiile. Aşadar, Biserica nu poate decât să se folosească între alte mijloace pregătitoare mai duhovniceşti (pe care le-am menţionat deja mai sus) ca de un mijloc secundar, dar absolut necesar, şi de cercetarea ştiinţifică. Particularizând în continuare gândirea mea şi ca o contribuţie la organizarea acestei lucrări teologice ştiinţifice, menţionez cu titlu de indiciu că un SECRETARIAT DE STUDIU TEOLOGIC ŞI DE PREGĂTIRE A SINODULUI, care va putea funcţiona la nivelul Bisericilor locale ca să ajute lucrarea Secretariatului patriarhal special pentru pregătirea Sinodului de la Chambesy, va putea să înceapă lucrarea de pregătire pe trei secţiuni:
    I. Secţiunea arhivă şi bibliotecă. Este absolut necesar să se concentreze şi alcătuiască dosare de lucrări utile care să cuprindă:
    1. Toate elementele teologice (dogmatice, canonice etc.), precum şi toate elementele istorice care privesc Sinoadele Ecumenice trecute.
    2. Toate elementele teologice şi istorice ale tuturor Sinoadelor locale de după cel de-al şaptelea Sinod Ecumenic. Pentru fiecare Sinod va trebui creat un dosar special care să cuprindă locul, timpul, condiţiile istorice, prilejurile con-vocării, hotărârile dogmatice şi canonice, importanţa Sinodului pentru epocă, consecinţele soteriologice etc., precum şi întreaga bibliografie respectivă. Astfel va fi pregătită şi va exista la dispoziţia viitorului Sinod Panortodox arhiva utilă necesară, fără de care nici o lucrare nu va putea fi eficientă.
    3. Fazele organizării şi pregătirii Sinodului în detaliu.
    4. Toată corespondenţa şi bibliografia interortodoxă despre Sinod şi toată bibliografia eterodoxă privitoare la el.
    II. Secţiunea de studiu teologic. Această secţiune:
    1. Va studia sensul şi natura unui Sinod Ecumenic astăzi.
    2. Va studia modul în care funcţionează Revelaţia în istorie, relaţia între Revelaţie şi mântuire.
    3. Va determina şi va clarifica necesitatea şi scopul unui Sinod Ecumenic astăzi.
    4. Va stabili principalele teme ale Sinodului. Numai după pregătirea preliminară de mai sus se va putea stabili cu succes pentru Sinod o ordine de zi reprezentativă pentru adevăratele probleme ale Ortodoxiei.
    5. Va cerceta posibilităţile de convocare ale unui Sinod astăzi. Va studia teologic dificultăţile interne şi istorice, câteva din ele fiind menţionate în paragraful doi al prezentului studiu, şi va stabili o cale pentru depăşirea lor. Numai după ce această calea va fi parcursă convocarea Sinodului va fi posibilă şi neprimejdioasă.
    6. Va studia în profunzime temele de bază care vor fi discutate în Sinod.
    7. Va studia şi va valorifica elementele care vor fi concentrate în arhivă şi bibliotecă. Va stabili astfel care hotărâri ale Sinoadelor locale trebuie să fie ratificate de viitorul Sfânt şi Mare sinod şi va face propunerile respective.
    8. Va organiza întruniri ale teologilor la nivel local, dar şi conferinţe teologice mai mari pe o bază interortodoxă. Va organiza de asemenea conferinţe ale ziariştilor, tinerilor şi altor grupări de laici, pentru ca să se studieze anticipat teme concrete ale Sinodului. Aceste Conferinţe vor fi diferite de cele organizate la Chambesy. Acelea au un caracter organizatoric oficial, aici vor fi întruniri neoficiale de studiu.
    III. Secţiunea de pregătire a pleromei Bisericii Secţiunea aceasta se va angaja:
    1. Să informeze cu expuneri clare şi rezumative pe episcopi şi clerici cu privire la temele şi problemele esenţiale ale Sinodului şi să-i ţină la curent cu mersul pregătirii lui.
    2. Să-i înzestreze pe episcopi cu materialul teologic corespunzător şi necesar pentru pregătirea şi participarea lor personală la Sinod.
    3. Să ofere episcopilor materialul corespunzător pentru trezirea interesului pleromei Biserici.
    4. Se va îngriji de asemenea de informarea publicului prin intermediul presei, radioului şi televiziunii etc.
    5. Editarea de cărţi de popularizare, dar şi de studii teologice serioase cu privire la Sinod.
    Un astfel de Secretariat de studiu teologic şi de pregătire a Sinodului ar fi util să se creeze în toate Bisericile Ortodoxe locale. Biserica Greciei îl poate ataşa de Centrul Interortodox de la Atena, de Apostoliki Diakonia, de o mănăstire, sau să caute să-l creeze la una din facultăţile de teologie. Important însă este să se înţeleagă necesitatea nemijlocită şi absolută a unui studiu teologic serios şi a lucrării de pregătire a Sinodului. Fără această lucrare pregătitoare Sinodul sau nu se va realiza, sau va eşua. În timp ce lucrarea de pregătire serioasă va crea în Ortodoxie o atmosferă şi o stare sinodală. Iar Dumnezeu văzând că Biserica Lui trăieşte sinodal îi va dărui negreşit şi darul Marelui Sinod.

    Concluzii
    Un adevărat Sinod ortodox nu poate să constituie o chestiune „internă” a Bisericii, şi să se ocupe cu teme particulare. El trebuie să reveleze lumii actuale taina lui Dumnezeu şi taina relaţiei sănătoase între Dumnezeu şi lumea, adică Biserica. Trebuie să facă concretă şi lucrătoare pentru zilele noastre taina Cincizecimii.
    Catalogul de la Rodos nu trebuie pur şi simplu revizuit, ci trebuie abandonat. Este necesar să se cerceteze celelalte puncte de plecare ale tradiţiei ortodoxe catholice adevărate. La fel de necesar să fie cât mai repede abandonată ca lipsită de legătură atât cu Tradiţia Ortodoxă, cât şi cu nevoile soteriologice ale lumii actuale, problematica Schemei despre Revelaţie pe care a publicat-o comisia pregătitoare. Câte din restul temelor e necesar să rămână trebuie să fie studiate din nou în lumina noii teologii autentic tradiţionale despre Revelaţie, câteva elemente ale acestuia fiind subliniate mai sus. În condiţiile care domină astăzi nu se poate vorbi de convocarea, ci despre pregătirea Sinodului. Dar această pregătire e un act sinodal. Reprezintă literalmente o parte a tainei Sinodului şi are posibilitatea, dacă se face cum trebuie, să ajute Ortodoxia să trăiască anii care vin într-o stare sinodală. Trăind astfel. Ortodoxia va putea, atunci când va veni timpul, să primească şi să manifeste în Sinod Ecumenic. Prin urmare, tema prin excelenţă este modul sinodal de pregătire a Sinodului.

    Apreciază

  24. Riko said, on Aprilie 6, 2016 at 9:44 pm

    Ba nu!, Daca preotii tac atunci o sa ajunga in iad! Trebuie sa marturiseasca si sa spuna ce au de spus. Inca nu e cu decapitatul. Daca ei sunt cu Dumnezeu, cine ce o sa le faca? O sa-i intimideze? Treaba celor care mai sunt e sa ii intareasca pe cei slabi, nu sa slabeasca si ei. Daca erau simpli mireni atunci puteau sa stea linistiti la casutele lor ca nu ii tragea nimeni la raspundere.
    Nu e treaba nimanui sa i faca publici, e treaba lor sa se faca auziti.

    Apreciază

    • mircea.v said, on Aprilie 7, 2016 at 9:03 am

      De tacere eu m-am lamurit asa, mai ca „ingineru”, facand experimentul cu apa si orez. Pe scurt, 3 pahare cu apa si un pic de orez, in camere diferite, nu langa aparate electrice, la unul i se spune Tatal Nostru de 2-3 ori pe zi, pe unul il injuri, si la unul nu ii spui nimic, si se oberva timp de 6-7 zile evolutia – limpezime apa, miros, fermentare, spuma. Diferentele apar dupa primele 8-10 ore.
      Una din concluzii, si f interesanta, ori ca injuri ori ca nu spui nimic, tot aia e.

      A nu vorbi = a fi de acord. Vezi prapastia si nu avertizezi turma, pai nu pica turma in prapastie? Si chiar daca te opresti tu, si nu ai vorbit, tot vei raspunde pt toata turma. Destul de simplu, ca sa zic asa…

      Apreciază

    • el said, on Aprilie 7, 2016 at 1:54 pm

      Riko

      „Nu e treaba nimanui sa i faca publici, e treaba lor sa se faca auziti.”_____ aici vorbesti despre 2 lucruri diferite.

      Treaba preotilor (lerului in general) e dinatodeauna aceeasi: sa LUMINEZE poporul, sa-l fereasca de cursee diavolesti , sa il invete ORTODOXIA NEFALSIFICATA, sa il fereasca de APOSTAZIE, sa-l paostoreasca catre mantuire in orice vremuri, iar in vremurile lui anticrist sa-l fereasca si de anticrist. DA asta e DATORIA lor. Si unii o fac cu intelepciune ca doar trebuie sa „fiti intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii”.

      Si treaba noastra e sa-i ascultam/urmam pe cei vrednici care urmeaza si ei INTOCMAI Sf Parinti si pe Hristos….

      treaba noastra, a crestinilor cu acrivie si trezvie NU este sa ii param/ARATAM publicului ANTICRISTIC /NAUC/SMINTIT pe acesti VREDNICI caci nu se arunca maragaritare PORCILOR ca sa nu le CALCE in PICIOARE si apoi intorcandu-se pe TINE sa te SFASIE !

      KAPISCI?

      Apreciază

  25. victor s said, on Aprilie 7, 2016 at 7:18 am

    Dar poti face o” LISTA A RUSINII ” cu preotii activisti pro CIP si proecumenism.

    Apreciază

  26. AKRITAS said, on Aprilie 7, 2016 at 9:19 am

    „….Din 12 clienți după ora 21, 10 erau arabi care se antrenează în poligon, la mine în țara, cu arma letala!

    Vorbind cu instructorul, am aflat ca în ULTIMELE DOUA LUNI, 80% din clienți sunt arabi. Evident ca știu și „organele” noastre abilitate.Trebuie sa precizez ca e destul de plin la ei și greu poți sa-ti faci programare zi pe zi.

    Nu știu dacă realizați ce va povestesc eu aici dar lucrurile nu stau chiar roz. Acum doua săptămâni am fost în Serbia via Ungaria și am văzut celebrul gard al lui Orban la graniță. Văzând arabii încolonați la linii de tragere mi-am dat seama ca acel gard, acel soldat înarmat pana-n dinți care păzește frontiera nu e deloc exagerare!Sunt singurii care au înțeles ca se întâmplă și fac ceva.

    Am un mesaj pentru ziariștii manipulatori ,pentru cei cu „pacea mondiala” și pentru prietenii mei:

    În timp ce multi din băieții noștri se penseaza, isi descopera /aranjează barbile și frezele în așteptarea ciclului menstrual, în timp ce multi plâng de necazul refugiaților și ziariștii se întrec în păreri care mai de care pro și contra emigrație,i n timp ce primarul orașului meu CHEAMA ! CERE! …EMIGRANTI PENTRU ARAD…..arabii stau incolonati, barbati și femei, în poligon de tir cu arma letala și se antrenează cum sa va facă gauri în pantalonii strech și bufanti!!!

    Prin urmare, de săptămâna viitoare, angajații mei vor avea sesiuni lunare de team building la poligon. Eu personal ma las de fumat și de vreme ce un glonț costa 1 leu pot sa trag lunar cel puțin 500.M-a prins, mi-am descoperit o nou pasiune și clar ma apuc de tir sportiv.De ce? Pentru ca e legal și e pe banii mei mai fraților!De aia!

    Un polițist roman trage pe luna maxim 10 cartușe ca nu avem bani,un arab,la mine în tara,trage 50 la doua zile. In timp ce polițistul care trebuie sa ma apere și sa se apere trage din an în paști cu o arma de 400 de lei, „studentul străin ” se antrenează cu una de 900 , EURO. Deci nu avem sa dam un leu pentru un glonț tras de polițist dar avem 200 , pentru un metru de bordura rutiera???!!!!
    Ma întreb, „studentii” aia chiar si-au descoperit pasiunile toți deodată și nu mai pot dormi noaptea dacă nu trag cu arma?!Poate îmi răspundeți voi…..”

    http://vremuritulburi.com/2016/04/06/arabii-iau-cu-asalt-poligoanele-din-romania-unde-se-antreneaza-cu-arme-letale/

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: