Saccsiv – Weblog

Sfantul Ioan Scararul. SCARA

Posted in Uncategorized by saccsiv on Martie 30, 2016

Trei gropi ne deschid diavolii: întâi, ne opresc de la facerile de bine, apoi, dacă nu reuşesc, caută să ne determine să facem binele fără Dumnezeu, iar, dacă nici aşa nu pot, ne laudă pentru binele făcut pentru a ne mândri.

scara

Cititi va rog si:

30 martie – Sfantul Ioan Scararul. SCARA: cuprinsul lucrarii

 

Anunțuri

27 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Nicoleta said, on Martie 30, 2016 at 12:24 pm

    Admin, am vești. Nu îmi place să preiau știri din alte linkuri, dar chiar ar fi o veste bună.

    http://lonews.ro/sfantul-si-marele-sinod-panortodox/22306-exclusiv-sfantul-si-marele-sinod-risca-sa-nu-se-mai-tina-patriarhul-ecumenic-il-cheama-de-urgenta-pe-patriarhul-ioan-x.html

    Răspunsul ue (ce rapizi sunt !!) dat Patriarhiei Georgiei pentru neparticipare și refuzul acceptării sinistrului sinod luciferic.

    http://lonews.ro/manifestari-pro-campanie/22304-patriarhul-georgiei-acuzat-de-comisia-europeana-raspunsul-patriarhiei.html

    Se duc lupte crâncene. Să ne rugăm pentru toți luptătorii întru Adevăr.

    Apreciat de 1 persoană

    • valentindortodox said, on Martie 30, 2016 at 12:39 pm

      Sa dea Dumnezeu să nu reușeascä nimic cei răi! => legat de satanismul luciferic al UE care obligă pe toți să accepte acele hotărâri antihristice ale memorandumului printr-un Sinod eretic cu nume fățarnic de Pan Ortodox

      Apreciază

    • el said, on Martie 30, 2016 at 1:23 pm

      Nicoleta

      bartolomeu se cearta cu antiohianul pe ciolan , ATAT ! s-a mai certat bartolomeu pe ciolanul diasporei si cu kirill, dar cum kirill are dintii lungi de racaie parchetul …a ramas „in coada de peste”…
      nimic serios.

      cat de pidosnicii eurolaci or sa-si ia una intre coarne, ca n-au ce face Georgiei…. care nici in (m)ue nu este nici cu bogata sa ii constranga cu menghina banului bancilor lui anticrist… in fine mai auzi si un episcop ortodox care spune fara frica lucrurilor pe nume,
      ca in Ro NICIUNUL n-ar deschide pliscul asa CLAR , stau toti UZI in pampersi si se impleticesc in cuvinte mieros-viclene de „toleranta” si „iubirism” sinodalii roamansi….

      Apreciază

      • valentindortodox said, on Martie 30, 2016 at 3:47 pm

        http://basilica.ro/hotararile-secretariatului-panortodox-al-sfantului-si-marelui-sinod/

        „Proiectul va fi inițiat acum și se va continua într-o proximă ședință a Secretariatului. De asemenea, toate Bisericile Ortodoxe Autocefale sunt așteptate să facă recomandările de ierarhi și consilieri cu competențe adecvate pentru fiecare dintre aceste comitete constituite”

        Deja acest sinod nu mai e ortodox. Pentru că nu combate erezia şi s-a anunţat pentru nişte hotărâri discutate deja la geneva ian 2016 şi se bazează pe cele mai vechi Ballamand şi Chambesy prin anii ’90-2000, ecumenism cu monofizism, papism, protestantism

        Iar unii ierarhi ca Mitrop. Serafim de Pireu, mitropolitul de Florina, Episcopul de la ucrainieni Longhin Mihail Jar, acel patriarh Georgian – chiar în plenul lucrărilor s-a pronunţat acu recent în ianuarie împotriva lucrărilor iar ceilalţi, nefiind invitaţi au vorbit individual dar şi la simpozionul din grecia de acum mai bine de o săptămână. Toţi teologii şi clericii, membrii şi alţi vorbitori ortodocşi de la acel simpozion au condamnat Sinodul Pan-Ortodox, chiar numind-ul eretic, inclusiv Pr. Aldea Andrei-Mihail şi încă f. puţini preoţi de la noi

        Părintele Cleopa ar fi avut de spus un cuvânt simplu şi care îi încuia pe toţi, dar în acelaşi timp lămuritor pt. problema acestui sinod.

        El a zis simplu odată moldoveneşte în graiul dulce de la noi din Moldova – noi suntem puţâni, da’ suntem Biserică întreagă, noi n-avem nevoie de nimic de la protestanţi, dar nici de la catolici. Biserica noastră are toate dogmele drepte, a mers pas cu pas pe tradiţia apostolică şi sobornică de 2000 de ani. Biserica noastră e sfântă.

        Asta e Biserica Ortodoxă pe care aceşti eretici îmbrăcaţi în piei de oaie o atacă prin hotărâri demne de anatema, fiind erezie acest ecumenism.

        Apreciază

      • valentindortodox said, on Martie 30, 2016 at 3:57 pm

        cred că nu mai trebuie pomeniţi ierarihii pentru că cei 12 preoţi din moldova care nu mai pomenesc pe mitropolitul din rep moldova şi pe patriarhul de la moscova au ales calea cea dreaptă.

        la noi e aceeaşi situaţie, mai trebuie să şi acţioneze cu curaj pt. că nu vor fi valabile caterisirile. NU SUNT IERARHI AI LUI HRISTOS PENTRU CĂ ACEL PURTĂTOR DE CUVÂNT VASILE BĂNESCU DEJA S-A PRONUNŢAT CU MULT ÎNAINTE CĂ SINDOUL DOREŞTE UNIREA CU ERETICII ÎNCEPÂND CU DATA PAŞTELUI, DECLARÂND CĂ SCOPUL URMĂRIT ESTE ACESTA AL UNIRII CU ERETICII PAPISTAŞI – EL NUMINDU-I BISERICA SORA ŞI FIIND EFORTURI ÎN ACEST SENS DE PESTE 90 DE ANI DE LA ACEL SINOD NEACCEPTAT ŞI TÂLHĂRESC DIN 1923 – 24 CÂND S-AU LUAT HOTĂRÂRI APOSTATE. NU A FOST ECUMENIC ŞI ASTA SE VEDE ŞI ÎN ZIUA DE AZI CĂ NU A FOST ACCEPTAT DE TOATE BISERICILE LOCALE, BA CHIAR A GENERAT DEZBINARE ÎNTRE DIVERŞI SCHISMATICI ŞI S-AU RUPT DE BISERICĂ UNII.

        ĂSTA E EFECTUL CELUI DE ATUNCI….

        DAR CEL DE ACUM ?!

        AU DAT O HOTĂRÂRE PRIN CARE STABILESC CĂ NU ARE NIMENI ÎN AFARĂ DE EI PUTERE DE A STABILI CE E EREZIE ŞI CE E NU PENTRU CĂ NU E NIMENI ÎN AFARĂ DE SINOD ÎNDREPTĂŢIT SĂ HOTĂRASCĂ CE E ERETIC
        ŞI PRIN ASTA SUNT ÎN AFARĂ. SUNT ÎN AFARA BISERICII PRIN ACEASTĂ HOTĂRÂRE PENTRU CĂ AU EXISTAT SFINŢI CARE NICI CLERICI FIIND AU ANATEMATIZAT ERETICI, AU AFURISIT SINOADE APOSTATE ŞI AU FOST VALIDE HOTÂRÂRILE SFINŢILOR !

        DECI ACEŞTI IERARHI SUNT ERETICI.NU SUNT EI BISERICA CI LUPTĂ ÎMPOTRIVA EI.
        ANATEMA ERETICILOR ECUMENIŞTI!

        Apreciază

      • Nicoleta said, on Martie 31, 2016 at 12:18 pm

        Ba da, au deschis pliscul și la noi, dar cu propagandă eretică deja agresivă. Chiar duminică am fost invitați din fața altarului – fără nici o rușine – „să petrecem paștele cu frații noștri catolici”. Apoi, ca să avem și bomboană pe colivă, preotul ne-a comunicat că „abia așteaptă sfântul și marele sinod” ca să putem sărbători împreună cu frații noștri toate sărbătorile, să ne împărtășim, etc…

        Apreciază

      • el said, on Martie 31, 2016 at 3:26 pm

        Nicoleta

        pai tu de ce te mai duci la popa ala? e APOSTAT , nu ai ce mai cauta la el. gaseste-ti un preot fara abateri de le Ortodoxie si tine-te de el cu DISCRETIE.

        Apreciază

  2. mircea.v said, on Martie 30, 2016 at 12:29 pm

    off

    In varianta pdf a coranului scrie la un moment dat:

    8 Surat Al – Anfal
    Pg 245
    12. [Aduceti-va aminte] cand Domnul tau le-a revelat ingerilor: „Eu sunt cu voi! Intariti-i, asadar, pe cei ce cred! Eu voi arunca spaima in inimile celor care nu cred! Loviti-i, deci, peste gaturi si loviti-i peste toate varfurile degetelor!

    In Coranul – editura ETA, Cluj, se spune:

    „Eu sant cu voi, intariti deci pe cei ce cred, arunca-voi frica in inimile necredinciosilor, deci taiati-le gaturile si taiti-le toate varfurile degetelor”

    Ca sa fie clara lucrarea.

    Mai sant si alte locuri unde se vorbeste de omoratul crestinilor si a celor ce nu vor sa treaca la islamism, este articol pe saccsiv.

    Am cartea asta, iar la inceput scrie:
    „prezenta editie actualizeaza una din cele mai bune traduceri din limba araba a Coranului, cea facuta de dr. Silvestru Octavian Isopescul si aparuta la Cernauti, 1912, in editura autorului”

    Asa ca, „una din cele mai bune traduceri” – „taiati-le gaturile”…

    Vrem moschee, vrem musulmani in europa! 🙂

    Apreciază

    • Mary said, on Martie 30, 2016 at 1:59 pm

      Dar acolo spune ca le-a zis ingerilor nu oamenilor.
      Zic astia din IS ca ei sunt ingeri? Pai… zboara? Sunt rea, stiu.
      Ca la noi in Biblie cand se vorbeste oamenilor se vorbeste oamenilor, foarte clar.
      Dar dupa cum bine a zis Cuviosul Maxim Grecul, surprinzand momentul – daca acest Mohamed zice ca intelege el crestinismul si Biblia, de ce nu a pastrat toata Biblia si daca mai avea ceva de adaugat adauga in cartea lui, dar daca ar fi inteles in lumea lor musulmana s-ar publica si Biblia si Quar’an-ul, dar minciuna este pe fata.
      Din pacate chiar si azi, daca avem un bun prieten musulman nu putem, daca zice ca intelege Biblia, crede in Iisus Hristos, respecta pe Sf. Moise, decat sa-l intrebam – bun, daca Quar’an-ul este doar o carte teologica a unui mare profet intelegator la toate acestea de ce nu se studiaza si Biblia odata cu Quar’an-ul de atatia ani de cand exista musulmanismul adica, nu maine in religia viitorului, de ce nu s-a facut pana acum.
      Pentru ca… pentru ca… nu suntem in acelasi spirit, evident. Nu ne inchinam in aceeasi directie chiar daca punctele cardinale sunt aceleasi pentru toti.
      Asta ar fi pentru musulmanii inteligenti, care sustin ca ei pot urma lui Hristos prin Quar’an, cei cu care se poate discuta.

      Ca sa nu mai zic ca in aceasta sura este clar informatie de la un inger care sustine ca a primit misiunea sa pedepseasca pe oameni… ghici cine…

      Apreciază

  3. el said, on Martie 30, 2016 at 2:19 pm

    http://www.aparatorul.md/sfantul-ierarh-spiridon-izgonitor-si-pedepsitor-al-ereticilor-papistasi-hulitorii-sfintei-treimi/

    Sf Spiridon sa ii trazneasca intre coarne si pe apostatii vladici ecumenisti VANDUTI !

    Apreciază

    • el said, on Martie 30, 2016 at 6:05 pm

      fragment din cartea Judecata cerului a Sf Athanasie din Paros, :

      Sfântul Ierarh Spiridon – izgonitor şi pedepsitor al ereticilor papistaşi, hulitorii Sfintei Treimi

      SFARSITUL randuit de la Dumnezeu de Sf Spiridon unora dintre HULTORII papistasi :

      ” comandantul a fost găsit mort sub două grinzi, care l-au sugrumat, ca şi cum ar fi fost menite să săvârşească acest lucru. Iar teologul a fost găsit în afara zidurilor cetăţii, în groapa în care se scurg şi se usucă toate murdăriile toaletelor din oraş, având în mână ruşinea trupului lui, primind un preludiu vrednic al plăţii pentru sfatul lui cel bun şi pentru conduita lui excelentă. Au murit atunci şi mulţi bărbaţi şi femei, din slujba comandantului şi din afara ei, cam 900 de suflete. În acelaşi timp s-au mai întâmplat încă două minuni înfricoşătoare.” !!!_____ sa ia AMINTE APOSTATII ecuKAKAmenisti si VLADICII lor „telogii” IADULUI sa nu sfarseasca si ei in GROAPA DE KAKAT a Istoriei omenirii tinandu-si RUSINEA TRUPULUI ( putza cu care gandesc ) in mainile lor de TRADTORI !!!

      sf-marcu-evghenicul-la-sinodul-de-la-ferrara-florenta-233×300

      După eliberarea oraşului Kerkira de sub asediul turcilor, prin ocrotirea făcătorului de minuni Spiridon, pentru că eliberarea s-a petrecut în 11 august 1716, conducătorul ales de atunci Andrei Pizani, capitan-general al Korfului a vrut să aducă o răsplată de mulţumire Sfântului Spiridon pentru marea binefacere a libertăţii menţionate mai sus, s-a sfătuit cu teologul lui, pe nume Francisc Frangipani, ce anume să facă pentru a fi plăcut şi bine primit de către Sfânt. Acela i-a răspuns că est un lucru foarte bun şi divin să construiască în biserica Sfântului Spiridon un altar (o masă) de marmură foarte scumpă, pentru a se face acolo înăuntru separat şi o liturghie latină şi Excelenţa Ta să asculţi liturghia în limba ta, când cu anumite ocazii te vei duce acolo.

      Comandantului i-a plăcut sfatul teologului şi de îndată a poruncit să se pregătească materialul de construcţie. Însă înainte de a pregăti materialul i s-a părut cuviincios să îi cheme pe preoţi şi pe cei care aveau în grijă sfintele moaşte ale Sfântului Spiridon pentru a primi de la ei încuviinţarea pentru aceasta.

      Ei, de îndată ce au auzit un lucru atât de neaşteptat, i-au răspuns într-un singur cuget că aceasta nu este nimic altceva decât o inovaţie foarte dăunătoare şi de aceea nu au vrut în nici un fel să încuviinţeze planul lui. Comandantul le-a răspuns mânios că, fiind stăpânitorul suprem şi neţinând seama de ei, vrea să i se împlinească voia şi porunceşte să fie adunat fără întârziere materialul lângă biserica Sfântului. Au fost adunate, aşadar, acolo: var, ghips, marmură şi placă de marmură specială, construită anume pentru Sfânta Masă.

      În acea noapte comandantul vede în vis un om îmbrăcat ca un monah, care îi spune: De ce mă deranjezi şi de ce îi tulburi pe nedrept pe fiii mei ? Să ştii că ceea ce ai stabilit să faci nu îţi este de folos. Făcându-se, aşadar, ziuă, l-a chemat pe teologul lui, adică pe cel care îi dăduse un astfel de sfat, în camera lui şi i-a relatat cu exactitate visul din timpul nopţii. Acela i-a răspuns că noi creştinii nu suntem datori, în nici un fel, să credem visele, nici să le acceptăm întru totul a lucruri adevărate. Desigur că trebuie să te gândeşti, stăpâne, că acesta (visul) este o ispită clară a diavolului, pe care o trimite inamicul celor buni ca să se distreze şi să împiedice o lucrare atât de evlavioasă. Convins de cuvintele teologului lui, comandantul s-a liniştit.

      În noaptea următoare comandantul îl vede din nou în vis pe acelaşi monah că îl ameninţă în mod vehement, zicându-i: să fii convins că dacă vei tulbura biserica mea, îţi va părea rău şi nu îţi va fi de nici un folos. Fiind înfricoşat şi înspăimântat comandantul de această hotărâre clară, nu a mai aşteptat să se facă ziuă, ci atunci imediat l-a chemat pe teologul lui, i-a relatat vedenia cu exactitate, i-a arătat teama din inima lui şi i-a spus că este stăpânit de o aşa de mare frică încât nu îndrăzneşte să săvârşească această lucrare.

      Atunci teologul, după cele înfăţişate de comandant, i-a spus cu glas hotărât: Stăpâne să ştii că dacă vei renunţa a săvârşi o lucrare sfântă pe care ai hotărât să o faci, nu vei apărea înaintea lumii gândind cum se cuvine, căci crezi în vise petrecute din conlucrarea diavolului. Căpătând deci curaj comandantul prin aceste cuvinte şi făcându-se zi (era 11 noiembrie 1718) s-a dus la biserica Sfântului închinându-se cu bucurie, însoţit fiind el de toţi slujitorii lui şi de vestitul Inzenieru, ca să măsoare locul în lungime, lăţime şi înălţime pentru construirea altarului lui. Atunci, cel mai bătrân dintre preoţi, Marinos Vulagaris Sakelarios (Μαρίνος Βούλγαρης Σακελλάριος) (fiind prezent şi protopopul care era atunci în funcţie, Spiridon Vulagareos) a stat înaintea comandantului şi cu voce smerită l-au rugat toţi să nu facă o astfel de inovaţie, căci poate nu fi fi plăcută Sfântului.

      Însă acesta, auzind şi mâniindu-se, i-a ameninţat cu multă mânie că dacă nu ascultă de voia lui şi nu se liniştesc, îi va trimite în lanţuri la Veneţia, ca să îi arunce în închisoare şi să nu mai vadă deloc soarele. Eu, a zis, nu am de gând să fac o inovaţie, ci să fac un altar, lucru care e sfânt şi plăcut lui Dumnezeu. Deznădăjduiţi şi înfricoşaţi foarte de ameninţări, preoţii şi cei ce aveau grijă de sfintele moaşte şi ceilalţi ortodocşi, care nu erau puţini, s-au încredinţat puterii divine. şi deschizând ei sfânta raclă a Marelui Părinte, au făcut slujbă, vărsând lacrimi fierbinţi ca să împiedice planul cel rău al comandantului.

      Pe la miezul nopţii, când începea a 12-a zi a lunii noiembrie, în care urmau să intre meşterii să lucreze, iată au început tunete şi fulgere succesive. Atunci paznicul cazarmei Monezion a văzut un monah cu o făclie aprinsă în mână apropiindu-se de el. Paznicul, conform regulamentului, l-a întrebat o dată şi încă o dată cine eşti tu ? şi unde te duci ? şi pentru că nu a primit nici un răspuns, a tras piedica armei sau a puştii ca să îl omoare. Atunci monahul îndată a răspuns: Eu sunt Spiridon. şi de îndată ce a spus aceasta, l-a apucat de mână şi l-a mutat în afara aşa-numitei Spianada a oraşului Kerkira, aproape de biserica Răstignitului. Acolo s-a trezit drept, în picioare, precum era cu puşca lui.

      şi de îndată după aceasta a luat foc depozitul cazarmei Monezion şi această explozie a distrus toate clădirile care erau înlăuntrul Castelului şi palatul comandantului şi toate cele din el. Iar comandantul a fost găsit mort sub două grinzi, care l-au sugrumat, ca şi cum ar fi fost menite să săvârşească acest lucru. Iar teologul a fost găsit în afara zidurilor cetăţii, în groapa în care se scurg şi se usucă toate murdăriile toaletelor din oraş, având în mână ruşinea trupului lui, primind un preludiu vrednic al plăţii pentru sfatul lui cel bun şi pentru conduita lui excelentă. Au murit atunci şi mulţi bărbaţi şi femei, din slujba comandantului şi din afara ei, cam 900 de suflete. În acelaşi timp s-au mai întâmplat încă două minuni înfricoşătoare.

      Mai întâi: comandantul atârnase ca dar o candelă mare de argint în faţa (raclei) sfintelor moaşte, iar această candelă în aceeaşi noapte a căzut jos pe podea şi i s-a distrus suportul, cu toate că era atârnată de un lanţ foarte puternic, nici una din multele candele care erau atârnate acolo, nepăţind însă nimic. Se vede şi astăzi urma incidentului petrecut cu candela, adică cu suportul ei. După ce a fost găsită astfel, ea a fost agăţată din nou mai târziu şi rămâne martor tăcut al întâmplării.

      În al doilea rând: în acel ceas şi în clipa aceea (după cum au confirmat mai târziu cei care au cercetat aceasta) o săgeată de foc, adică un trăznet a lovit tabloul comandantului din Veneţia şi l-a ars cu totul, fără să păţească ceva rau vreun alt lucru din casă. Acest eveniment fraţii lui care erau acolo şi rudele lui şi ceilalţi latini laici şi clerici imediat l-au interpretat ca fiind de rău augur pentru comandantul însuşi. Iar cel numit preveduros, adică episcopul latin şi alţi oameni bogaţi şi simplii cetăţeni, câţi locuiau în oraşul Kerkira (unde e şi palatul episcopului latin şi palatele multor altora), toţi aceştia, zic, au dat poruncă să fie ridicate din biserica Sfântului materialele adunate acolo, precum s-a menţionat înainte. şi celelalte materiale pe care le pregătiseră, printre care şi placa pentru Sfânta Masă, aducându-le le-au depozitat cu cinstire în locul numit Dom, cu alte cuvinte în biserica propriei lor Mitropolii, în aşa-numitul Altar mare. Acolo se poate vedea că e aşezată jos, pe o parte, până azi.

      Căci soldatul, adică paznicul garnizoanei Monezion, făcându-se ziuă, a strigat entuziasmat cu glas puternic şi a vestit că Sfântul Spiridon a făcut aceste lucruri mari şi înfricoşătoare şi cu uimire povestea întreaga întâmplare; latinii nesuportând ruşinea, după trei zile l-au trimis în Italia.

      Atât pentru ortodocşii care locuiesc în insula Korfu, cât şi în Insulele Korifon, adică în Kefalonia, Zakinth, Sfânta Mavra şi celelalte şi chiar şi pentru toţi locuitorii Epirului (ai Greciei continentale), care se învecinează cu această insulă (Korfu) nu avem nici o îndoială că toţi cunosc această minune şi convinşi întru totul că acea distrugere a cetăţii nu s-a petrecut din întâmplare, ci din pedeapsa Cerului. Toţi cred cu tărie aceasta şi o vestesc cu gura lor ortodocşilor străini care trec pe acolo şi conducându-i în Dom pentru istorisire, cu bucurie le arată pe ascuns cu degetul placa aşezată acolo în altar.

      Aşadar, întreaga noastră luptă este nu numai să facem publică minunea tuturor fraţilor noştri creştini, ci şi să dovedim că într-adevăr este minune şi cea mai mare dintre minuni, nu pentru ortodocşii înşişi, care cu recunoştinţă şi cu suflet smerit vor să o accepte şi vor să preaslăvească pe Domnul ci pentru acei insolenţi care uşor se obrăznicesc şi se împotrivesc adevărului şi lucrărilor Sfântului Duh. Aşadar, este nevoie mai întâi să descriem, pe cât este posibil, teoretic, ce fel de minune este aceasta. Apoi, pentru o mai mare claritate a celor spuse, vrem să se publice şi planul acestor locuri, aşa cum se mai păstrează în amintirea noastră de când, datorită iubirii de învăţătură, când am trecut pe acolo, le-am văzut.

      Oraşul insulei Kerkira localnicii îl numesc ţară; cu acest nume apare în principal oraşul cel mai important, deosebind-o de Varusia şi de Castelia, care se află în exteriorul ţării, de jur împrejurul ei. ţara, precum îi spun ei, în vechime nu avea ziduri. Cea de azi este înconjurată de ziduri foarte puternice, precum o confirmă şi geograful Meletie. Se află în partea nordică, vis-a-vis de Epirul. În ea locuieşte majoritatea poporului, romei şi latini. Ceilalţi locuiesc în afara Varusiei, unde sunt două sate: Garitsa spre est şi Manduki spre vest. În ţară (χώρα) este şi biserica Sfântului (Spiridon) şi Mitropolia apusenilor. Acolo este Spianada, de care aminteşte relatarea (minunii). Acolo se află şi biserica Răstignitului menţionată mai înainte, construită acolo unde încep casele, venind dinspre Spianada pe drumul principal al oraşului. Spianada se întinde în lungime pe o distanţă mare, de la est la vest. şi lăţimea ei este mare, întinzându-se de la casele ţării până la zidul de cetate dinspre nord. Este atât nedenivelată şi de plată, încât aproape că reproduce o suprafaţa matematică. Aşadar, întreaga ţară este, aşa cum spuneam, înconjurată cu zid foarte puternic. Acesta este udat în partea de nord de mare, căci se află între insulă şi Epirul de vis-a-vis. În locul acesta al ţării, adică în nord se află aproape de ţară un ostrov, din care se înalţă la o înălţime considerabilă două vârfuri şi se spune că de la aceste două vârfuri şi-a luat numele şi ţara şi insula întreagă – Vârfuri (Κορυφαί sau Κορυφοί). Acest ostrov nu este pustiu: este chiar un Castel foarte puternic şi cu mulţi locuitori. Castelul, în ceea ce priveşte vrăjmaşii pedeştri, are de jur-împrejur drept cel mai puternic zid de cetate, marea de o adâncime considerabilă. Cu privire la vrăjmaşii de pe mare, ostrovul este înconjurat de un zid foarte puternic şi foarte înalt. Castelul e numit de toţi Citadela, adică oraşul sau, ca să zicem mai corect, acropole, care în vreme de pericol este de necucerit. De aceea acolo înăuntru, la subsolul celor două piscuri este depozitul întregii garnizoane Monezion şi de acolo se transmite în întreaga Kastelia şi în turnuri.

      Poarta acestui depozit întotdeauna e păzită, zi şi noapte conform obiceiului european de un soldat anume, adică de un ostaş. Înăuntru este şi cartierul general, adică palatele comandantului şi ale multor altor ofiţeri. Aşadar, se află zidul ţării de zidul acropolei la o aruncătură de piatră. Între ele se află marea, care le şi desparte. În acropole oamenii intră şi ies pe un pod de lemn, pe care jos (n.n. – când e coborât) îl susţin nişte coloane construite, late cât este şi podul. Până la un anumit moment din noapte există permisiunea să intre şi să iasă oamenii, dintr-o parte în alta şi înapoi, după trebuinţa lor. Sosind ora stabilită, să închid porţile acropolei şi ale ţării. Se închid, conform regulamentului şi obişnuinţei europene, astfel încât mai târziu să fie imposibil să intre sau să iasă cineva. Având în vedere acestea, adică după ce am descris locurile şi precum se văd ele în plan, cine ar putea să găsească un piroman atât de curajos şi astfel să îndrăznească se numească întâmplătoare o astfel de lucrare înfricoşătoare, pe care o înconjoară atâtea alte minuni, care o prezintă pretutindeni ca pe o acţiune înfricoşătoare a cerului ?

      Cu toate acestea, să acceptăm pentru moment că din întâmplare şi nu din mânie divină a trăznit în Monezion. Soldatul cum a ajuns în Spianada ? Cum de şi-a părăsit postul şi nu şi-a făcut datoria, fapt de care depinde pedeapsa cu moartea, cine ar lipsi măcar pentru o clipă sau cu un pretext de la datoria lui ? Dar şi cum a fost posibil, de altfel, să se întâmple într-un moment, cu alte cuvinte la miezul nopţii, când porţile celor două castre erau închise de tot şi cu cea mai mare siguranţă ? Mă gândesc ce ar putea răspunde cel acuzat ? Că pământul cutremurându-se, l-a aruncat acolo, precum se întâmplă adesea cu găurile din stânci vulcanice, atunci când sunt aruncate departe pietre mari. Chiar şi aşa, dar cum a rămas şi viu ? E aproape imposibil, în primul rând, de la acea zdruncinare foarte puternică a pământului să poată să rămână viu; în al doilea rând, să fie aruncat pe o astfel de distanţă, care poate să fie mai mare de o milă şi să-şi poarte şi arma pe umăr, cum voia să se întâmple fără minune un astfel de lucru vrăjmaşului ?

      De ce doar candela comandantului a căzut pe pardoseală, cu toate că ea era agăţată de un lanţ puternic, precum este şi se vede şi azi ? Cred că vrei pe ortodocşi prin aceasta să îi calomniezi, cum că ei au făcut această uneltire, aflând de catastrofa întâmplată comandantului. Însă o astfel de calomnie amară nu este valabilă pentru toţi. Pentru că, mai întâi au văzut căzută candela în timpul utreniei şi, făcându-se ziuă, au aflat de moartea comandantului. şi apoi ce ar fi câştigat dacă ar fi aruncat jos candela, eu nu pot să înţeleg. În fine, ce altceva îţi rămâne să mai calomniezi? Îndrăzneşti să spui oare că şi incendierea tabloului comandantului din Veneţia s-a petrecut din întâmplare ? Însă cu adevărat o atâta obrăznicie şi ingratitudine respingătoare faţă de minuni atât de evidente cu nimic nu se deosebeşte de a spune că toate acestea sunt minciuni, chiar inexistente. Dar nu sunt minciuni. Explozia şi toate celelalte au avut loc cu siguranţă şi acest lucru e mărturisit de vocea comună a locuitorilor din Kerkira care le-au şi văzut şi au trăit acele momente de groază. şi, după aceştia, aceste evenimente sunt confirmate de mărturia comună a insulelor în jur şi ale vecinilor din Epir.

      Aşadar, fiind clar că a avut loc explozia şi toate celelalte, neapărat trebuie să mărturisim că toate acestea au constituit lucrări ale puterii dumnezeieşti. Pentru că sunt aşa de multe, adică în primul rând explozia depozitului, în al doilea rând mutarea soldatului, în al treilea rând căderea candelei, în al patrulea rând incendierea tabloului din Veneţia, în acelaşi moment, în al cincilea rând modul în care a fost găsit omorât comandantul, adică de cele două grinzi, care erau aşezate în aşa fel încât să îi sugrume mortal gâtul din care ieşiseră acele ameninţări egoiste; în al şaselea rând acea azvârlire de necinste a teologului în afara oraşului în mocirlă de acolo unde dormea liniştit şi acoperit, în siguranţă în palatele domneşti. Zic toate acestea şi probabil şi multe altele că cine vrea să se prezinte atât de ilogic şi să susţină că au contribuit şi s-au petrecut astfel din întâmplare sau de la sine? Imposibil, e imposibil şi absurd ca toate acestea să se petreacă în una şi aceeaşi noapte. şi pentru că, aşa cum s-a arătat mai înainte, s-au întâmplat în mod de netăgăduit, dar din întâmplare este imposibil să se fi întâmplat, neapărat orice gură potrivnică trebuie să mărturisească faptul că toate au fost lucrări ale Atotputernicei drepte a Celui Preaînalt, căci toate s-au petrecut în acelaşi timp, în locuri diferite, spre unul şi acelaşi scop, adică să nu aibă loc acea lucrare foarte rea, aşa cum nici nu a avut loc (n.n. – în cele din urmă).

      Dacă cumva comandantul ar fi fost găsit pur şi simplu mort sau din cauza zguduirii acropolei sau fără cutremur, nu puteam oare imediat să avem o bănuială mare că poate a avut parte de o asemenea moarte din pedeapsă divină, căci nici cererile preoţilor nu le-a acceptat, ci i-a înfricoşat că îi va trimite în temniţe şi nu vor mai vedea soarele, nici hotărârile Sfântului nu le-a crezut, ci a preferat sfatul răului lui sfătuitor şi pentru aceasta Spiridon marele făcător de minuni i-a luat viaţa, ca să nu pună în practică dorinţa lui cea rea ?

      Da, cu siguranţă, pe bună dreptate, pentru toate acestea o bănuială mare şi puternică a mâniei lui Dumnezeu ne-a dat numai moartea lui. Însă acum când avem atâtea semne mari, care fiecare în parte este o mare minune, unde mai rămâne vreo îndoială că explozia şi prin urmare moartea comandantului a constituit într-adevăr o lucrare a mâniei divine ? Căci cum să nu fie minune să cadă candela fără nici un motiv şi numai cea a comandantului, nu alta ? Cum să nu fie minune a se uni două lemne lipsite de suflet în scopul de a sufoca pe General ? Cum nu e minune să fie găsit teologul în afara palatelor, în afara zidului în acea mocirlă foarte urât mirositoare? Cum să nu fie minune a lovi trăsnetul în aceeaşi clipă şi a arde tabloul lui, adică al comandantului, în Veneţia ? Da, cu siguranţă, toate acestea sunt minuni şi toate fac indiscutabilă dumnezeirea primei minuni, adică a exploziei. Însă ceea ce îmi umple sufletul de bucurie şi care mă face să strig împreună cu Zorobabel cel de Dumnezeu înţelepţit şi să spun: Binecuvântat e Dumnezeul adevărului; adevărul rămâne şi există în veci şi trăieşte şi durează în vecii vecilor, aceasta în care am întreaga mea încredere şi deja trâmbiţez cântecul de biruinţă împotriva vrăjmaşilor adevărului e mutarea soldatului.

      A ştiut cu siguranţă Sfântul Părinte că e posibil să se audă împotriva acestei minuni dumnezeieşti voci blasfemiatoare, de aceea înainte de toate celelalte el l-a mutat în afara Spianadei viu pe paznic ca să-l aibă apoi predicator foarte curajos şi cu glas foarte puternic al celor pe care le-a auzit, le-a văzut şi pe care el le-a păţit. Deci, spune tu, bunule ostaş, cine a dat foc depozitului ? Id San Spiridion ha fatto questo feribile Caso. (Sfântul Spiridon a făcut acest lucru înfricoşător). Astfel, făcându-se ziuă, el a strigat cu înflăcărare, spunând că eu l-am văzut cum venea spre mine cu o făclie aprinsă în mână etc, precum le-am spus în capitolul relatării minunii.

      Alături de predica soldatului a mărturisit şi un conducător veneţian, care locuia în ţară. şi a mărturisit, spunând că în acel ceas s-a întâmplat să fie afară pe terasa lui şi a văzut trei flăcări de foc, care au ieşit din clopotniţa bisericii Sfântului Spiridon şi a lovit exact în castel şi imediat a luat foc depozitul de muniţie şi a urmat acel mare cutremur. Acesta e adevărul care învinge toate şi care astupă cu desăvârşire orice gură. şi el e mărturisit chiar şi de tăcerea şi reţinerea celorlalţi latini. Pentru că dacă nu erau convinşi de vestirea soldatului şi nu îi stăpânea o frică aşa de mare, ci o considerau doar o simplă întâmplare, de ce au luat din biserica Sfântului materialul adunat acolo şi nu au continuat spre a termina o astfel de lucrare, pe care ei o considerau şi o numeau preasfântă şi dumnezeiască ? Desigur, de aceasta trebuia să se îngrijească episcopul latin, ca şi cap al Bisericii lui, ca să primească din partea tuturor laudă neasemuită. Însă, nu numai că nu au mai îndrăznit să facă aşa ceva însă le-au şi luat de acolo cu cea mai mare grabă. şi într-adevăr adevărul biruie peste toate. Aşa de bine au înţeles că a fost mânia Sfântului Spiridon încât nemaiputând suporta să o vestească cu toată îndrăzneala acel soldat latin, în cea mai mare grabă l-au scos de pe insulă şi l-au trimis în Italia.

      Au înţeles-o şi au confirmat-o bine chiar şi rudele comandantului Andrei Pizani. Am cunoscut între locuitorii din Korfu un om amabil, bun şi creştin, pe nume Nikoleton, de loc din Rodostamos, deja în vârstă; acesta îmi spunea că plecând odată la Veneţia a mers şi în casa acelui comandant Andrei Pizani, care a murit în mod violent. A găsit o soră de-a lui, a vorbit cu ea şi în discuţie a venit vorba şi de numele Sfântului Spiridon. Si am văzut, zicea el, un lucru ciudat. În loc să văd evlavie, respect, frică a acesteia faţă de sfânt, am văzut că s-a tulburat, s-a supărat şi s-a transformat într-o femeie mândră, plină de mânie şi de aversiune, pentru uciderea fratelui ei Andrei, faţă de persoana Sfântului. Astfel că nu numai prin minuni de netăgăduit, ci şi din partea vrăjmaşilor de neîmpăcat ai credinţei noastre ortodoxe, care au suferit o asemenea ruşine incomparabilă şi de nevindecat, prin toţi în orice caz s-a dovedit şi a dovedit foarte cert că distrugerea acropolei a constituit lucrarea minunatului şi minunatului Spiridon.

      Apreciat de 1 persoană

  4. valentindortodox said, on Martie 30, 2016 at 4:07 pm

    PATRIARHUL GEORGIEI CATALOGAT DE UE CA UN FEL DE PARIA PENTRU CĂ A SPUS RĂSPICAT HOMOSEXUALITATEA E PĂCAT ŞI A PROPOVĂDUIT PE HRISTOS CHEMÂND LA POCĂINŢĂ PE CEI AFLAŢI ÎN ACEST PĂCAT.
    http://lonews.ro/manifestari-pro-campanie/22304-patriarhul-georgiei-acuzat-de-comisia-europeana-raspunsul-patriarhiei.html

    Apreciat de 1 persoană

    • el said, on Martie 30, 2016 at 5:33 pm

      valentin

      KAKAPIPI de eurolaci frustrati ! who cares?

      nu se „sfarama” Patriarhul Ilia de ratatii astia care urla si schelelaalie neputinciosi ca hienele furioase, neputinciose si flamade in pustiu pe langa LEUL FALNIC care mananca pe saturate !

      Apreciază

    • el said, on Martie 30, 2016 at 7:35 pm

      Ortodoxos Typos:
      Întreruperea POMENIRII Patriarhului
      Moscovei spune Gheron Sava Lavriotul

      Scrisoare deschisă. Stareții athoniți vin întru susținerea preoților și mănăstirilor din Moldova care au întrerupt pomenirea Patriarhului BORu și a Arhiereului locului

      Scrisoarea

      Gheron Sava,
      Sfânta Mănăstire Marea Lavră
      Membrul Gherondiei Sfintei Mănăstiri a Marii Lavre
      Sfântul Munte Athos

      Părinților și Mănăstirilor care au întrerupt pomenirea Patriarhului Chiril și a Episcopilor Bisericii Ortodoxe a Moldovei

      Preacuvioși și preacucernici Părinți și frați în Hristos Domnul,

      Am aflat prin intermediul internetului despre faptul că în respectabila Biserică Ortodoxă Rusă, mai exact în Soborul Arhieresc care s-a întrunit pe data de 2-3 februarie 2016 s-a votat în unanimitate faptul că, în forma lor actuală, documentele-proiect pentru Sfântul și Marele Sinod nu încalcă curăția credinței ortodoxe și nu contravin predaniei canonice a Bisericii.

      Cu toată smerenia și dragostea și râvna pentru credința noastră comună ortodoxă, suntem contrariați de acest răspuns al Soborului Bisericii Rusiei, pentru că documentele-proiect ale întrunirii a V-a Presinodale de la Chambesy a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe au foarte multe nereguli de ordin dogmatic și canonic. Au apărut deja critici serioase la adresa textelor ale unor personalități ale ortodoxiei, cum ar fi Mitropolitul Athanasie de Limasol, Mitropolitul Heroteos Vlahos, Mitropolitul Serafim de Pireu, Mitropolitul Simeon de Nea Smirni, părintele Theodoros Zisis și domnul profesor Dimitrie Tselenghidis, precum și reacții ale altor teologi, profesori, monahi și pustnici aghioriți. Pe lângă multele voci care s-au ridicat împotriva conținutului actelor presinodale, există și decizia Sfântului Sinod al Bisericii Georgiei, care respinge articolul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, dar și alte articole din cadrul proiectelor de documente.

      Monahii Sfântului Munte sunt foarte îngrijorați de acest text și mulți vor întrerupe pomenirea și comuniunea cu Patriarhia de Constantinopol în cazul în care acest text se va adopta la „Sfântul și Marele Sinod”. După cum se cunoaste, Sfântul Munte a întrerupt pomenirea Patriarhului Athenagoras, cel care a făcut așa-numita „ridicare a anatemelor” de pe auto-intitulata Biserică Romano-Catolică. Monahii Sfântului Munte, fie că sunt de la chilii, fie din mănăstiri sau schituri sunt îngrijorați și de însăși ideea unui „Sfânt și Mare Sinod Panortodox”, în primul rând pentru că această denumire (de „Sfânt și Mare Sinod Panortodox”) este improprie Bisericii Ortodoxe, care are doar Sinoade Ecumenice și Sinoade Locale. Acest „Sfânt și Mare Sinod” se pune pe sine deasupra Evangheliei și a Sfinților Părinți, a Sinoadelor Ecumenice și Locale și a Sinodiconului Ortodoxiei. În Sinodiconul Ortodoxiei sunt cuprinse toate anatemele asupra ereticilor din toate timpurile și are valoare ecumenică pentru Biserica lui Hristos.

      Un Sinod care nu recunoaște Sinodul de pe timpul Sfântului Fotie cel Mare și de pe timpul Sfântului Grigorie Palama- numit Sinodul Isihast- ca fiind ecumenice, și nu urmează și nu recunoaște Enciclicele Patriarhilor Răsăriteni împotriva papistașilor și a protestanților de până în secolul XIX, nu poate să aibă pretenția că este „judecătorul suprem și ultim în materie de credință”, așa cum se vrea acest „Sfânt și Mare Sinod”. Cunoaștem în istoria Bisericii că au fost multe Sinoade tâlhărești care aveau pretenția că sunt „judecătorul suprem și ultim în materie de credință”.

      Cu alte cuvinte se vrea introducerea în Biserică a unui nou sistem, postpatristic, de origine papistă, în care papa e înlocuit cu un așa-zis „Sinod Panortodox” care dictează, ex catedra, în Biserică, fără a fi consultată pleroma Bisericii. Cine nu este de acord cu ei sunt automat considerați vrednici de condamnare, afurisire, caterisire și excludere din „Biserică”, „Biserica” însemnând acel grup restrâns de episcopi și patriarhi care împreună au rolul de papă infailibil. Adică în loc de sobornicitate, vor un sinod magic, care prin simplul fapt ca e numit „Sinod Mare și Sfânt” se consideră automat a fi infailibil ca și papa de la Roma. Orice Sinod Local sau Ecumenic este Ortodox și se receptează de către pleroma Bisericii în măsura în care este continuator al Sinoadelor Ecumenice și Locale.

      Un alt articol din proiectele de documente se referă la prezența Bisericii Ortodoxe în Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Prezența Bisericii Ortodoxe ca membru în așa-numitul Consiliu Mondial al Bisericilor este total inadmisibilă pentru ortodocși, pentru că acolo Biserica Ortodoxa e văzută ca „o Biserică din multitudinea de Biserici” de către grupările protestante din CMB, iar în practică e considerată mai prejos decât cultele protestante, pentru că nu a ajuns să înțeleagă și să accepte căsătoriile homosexualilor și hirotonia femeilor.

      Un alt document se referă la căsătoriile mixte între ortodocși și eterodocși. Aceste „căsătorii” sunt cu totul neacceptabile de către Biserică, canoanele Sinoadelor Ecumenice fiind clare, pentru că nu se pot uni cele de neunit. Cei doi, bărbat și femeie, trebuie să fie creștin-ortodocși, baza căsătoriei fiind credința comună în Adevăr, care este predată și generațiilor următoare.

      Din punct de vedere ecleziologic, textul derutează și transpare din el învățătura în oglindă a Conciliului II Vatican legată de Biserică și anume că toate celelalte confesiuni creștine se găsesc într-o anumită legătură (invizibilă) cu Biserica cea Una (Biserica Ortodoxă), fiind cumva „Biserici incomplete”, dar pe care”Duhul Sfânt le plinește pe cele cu lipsă”. Adică, după cum susțin ei, și confesiunile creștine fac parte într-un anume fel din Biserică. Au folosit ca argument decizia iconomică a unor Sinoade de primire a unor eretici în Biserică fie prin Mirungere, fie prin Mărturisire, transformând în chip nepermis această iconomie în Dogmă și acrivie, și trăgând concluzia (postpatristică) că și acea grupare eretică din care proveneau aceia ar fi „Biserică”. Dar Biserica a utilizat atunci iconomia, în nici un caz aceasta nu e acrivia Bisericii. Biserica nu are nici o legătură cu ereziile, ereziile sunt mlădițele tăiate din Vie, care se usucă și se aruncă în foc prin tăierea lor de către Biserică prin anateme. Această învățătură este erezie ecleziologică și ar trebui anatemizată de către un Sinod Ecumenic.

      Aceste proiecte de documente de la V Chambesy nu schimbă data Sfintelor Paști, nu schimbă calendarul bisericesc, nu schimbă posturile ortodoxe, nu schimbă rânduiala Sfintelor Slujbe, nu schimbă învățătura despre monahism și feciorie, dar schimbă ceva mult mai subtil decât toate acestea, și anume schimbă însăși învățătura despre ceea ce însemnă Biserica, alterând Dogma ecleziologică. Nu poate fi nimic mai grav decât acest lucru.

      Iubiți părinți și frați în Hristos Domnul,

      Măsura pe care ați luat-o și anume întreruperea pomenirii Preafericitului Patriarh Chiril și a Arhiereilor Bisericii Ortodoxe a Moldovei este una lăudabilă, împlinind întru totul porunca Evangheliei prin Sfântul Apostol Pavel care spune: „Chiar dacă noi, sau un înger din Cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o , să fie anatema!” (Galateni 1, 8)

      Prin această măsură canonică nu faceți altceva decât să aplicați Canonul 15 de la Sinodul I-II Constantinopol, pe care și Sfântul Munte în istorie l-a aplicat pentru a se îngrădi de erezii și eretici.

      Întreruperea pomenirii se face, așa cum vedem din practica Sfinților Părinți, ca măsură de protest, până la un timp, până când patriarhii, episcopii, sinoadele, hotărăsc să respingă acea erezie care macină Biserica dar rămânând în deplină comuniune cu toți mărturisitorii ortodocși.

      Vă îndemnăm să fiți duhovnicești și să aveți durere în suflet pentru această mare depărtare de Duhul Evangheliei care domnește astăzi în lume și, din păcate, care a cuprins și arhierei și patriarhi și monahi și pustnici. Prin întreruperea pomenirii ați pus degetul pe rană, ca atenția Sfințiților Arhierei să se îndrepte către voi și să se discute Sinodal respingerea acelor texte și anatemizarea tuturor învățăturilor ecumeniste cuprinse în text în mod viclean și tendențios, abia vizibile pentru ochiul neîncercat în cele ale teologiei. Prin oprirea pomenirii nu însemnă că ați ieșit în afara Bisericii, și nici de sub ascultarea Ei, din contra, acum vă aflați în ascultare deplină față de Biserica cea Una, Biserica Ortodoxă, urmând învățăturii Sfinților Părinți, care au întrerupt pomenirea sinoadelor, patriarhilor, mitropoliților, arhiepiscopilor, episcopilor care au învățat învățături străine Bisericii. De aceea Sfânta Liturghie și toate celelalte Sfinte slujbe trebuie să se desfășoare în mod obișnuit, pentru că Harul preoției nu se depărtează în chip magic de la cei care mărturisesc ortodox, iar nici o caterisire nu poate fi valabilă, atâta timp cât rămâneți în Adevăr.

      Îi rugăm pe Arhiereii Bisericii Ortodoxe Ruse să se dezică de acele texte neortodoxe și să mărturisească pe Hristos scriind public poziția lor, așa cum Mitropoliții Greci și Ciprioți au făcut-o.

      Cu durere în suflet ne rugăm cu lacrimi și suspine lui Hristos Dumnezeul nostru, pentru care am venit în această Pustie a Sfântului Munte, pentru ca să biruiască iarăși Ortodoxia și eresurile să fie nimicite sub picioarele ortodocșilor.

      Cu frățească dragoste în Hristos Domnul,

      Gheron Sava Lavriotul,

      Membru al Gherondiei Sfintei Mănăstiri, Marea Lavră, Sfântul Munte

      Gheron Gavriil,

      Am semnat traducerea exactă, după originalul grecesc, în limba română.

      Telefon mobil: +306947011111 fix: +302377-023754
      fax: +302377-023762

      Sfânta Chilie Aghiou Hristodulu, Sfânta Mănăstire Kutlumusiu, Sfântul Munte

      Scrisoarea aceasta a fost trimisă astăzi tuturor Sfintelor Mănăstiri, Schituri și Chilii ale Sfântului Munte, urmând a fi semnată de mulțimea monahilor.

      După ce va fi semnată de toți părinții mărturisitori athoniți, textul va fi publicat în toată presa ortodoxă de limba greacă

      Ortodoxos Typos, 25 martie 2016, nr. 2110, pp.1-7

      Traducre: (G.O.)

      Graiul Ortodox

      Interviu privind argumentarea
      întreruperii pomenirii la Sfânta Liturghie și la toate celelalte slujbe ale Bisericii a episcopului locului Înaltpreasfințitului Vladimir,

      Mitropolit al Chișinăului și întregii Moldove și a Preafericitului Chiril patriarh al Moscovei și al întregii Rusii

      https://graiulortodox.wordpress.com/2016/03/28/interviu-privind-argumentarea-intreruperii-pomenirii-la-sfanta-liturghie-si-la-toate-celelalte-slujbe-ale-bisericii-a-episcopului-locului-inaltpreasfintitului-vladimir-mitropolit-al-chisinaului-si-i/

      Apreciază

    • Ioana said, on Martie 31, 2016 at 5:03 pm

      el,

      Multumesc!

      31. Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă.
      32. Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El.
      33. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt.
      34. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.
      35. A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui.
      36. Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu!
      37. Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi au mers după Iisus.
      38. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti?
      39. El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea.
      40. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru.
      41. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos).
      42. Şi l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se tâlcuieşte: Petru).
      43. A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi.
      44. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru.
      45. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret.
      46. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi.
      47. Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug.
      48. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin.
      49. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel.
      50. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea.
      51. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului. – Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 1

      Apreciază

      • saccsiv said, on Aprilie 1, 2016 at 11:28 am

        Ioana

        Doamne ajuta!

        Poti te rog traduce?

        To resume the historical account, however, the important fact to grasp is
        that,
        from 1904 to the time of the first world war, the relativity theory
        so-called — which was a matter of interest only to a comparatively few,
        highly theoretical, physicists — was
        ascribed by all of them to Lorentz. The work of Einstein and Minkowski was
        little
        known, and those who were aware of it regarded it as simply more obscure
        forms of the generally intelligible and acceptable, though admittedly in
        need of experimental demonstration, theory of Lorentz. Tolman, indeed,
        many years later told me that when he first read Minkowski’s paper his
        immediate reaction was, ‘This is all hooey’, and he tossed it aside
        without further attention. With his excess of modesty he related this as
        an example of his lack of insight, but I am inclined to give it the
        opposite interpretation so far as its relation to physics, as distinct
        from mathematics, is concerned. But Einstein, whose preoccupation after
        the completion of his special theory was with a generalisation of the
        relativity postulate to cover accelerated motion and so provide a theory
        of
        gravitation, possessed insight of a different kind. Quite understandably,
        he did not
        recognise the physical aspect of his own special theory in Minkowski’s
        work, but he did recognise the possibilities of Minkowski’s mathematics,
        when combined with the new tensor calculus of Ricci and Levi-Civita, for
        his desired generalisation, and step by step he approached the complete
        general theory which he published in 1916, in which a theory of
        gravitation was advanced that satisfied the relativity postulate (i.e. it
        regarded all
        motion, of whatever kind, as purely relative, so that if two bodies were
        in any kind of relative motion, the motion could be divided between them
        equally legitimately in whatever way one chose).

        Pag 123

        Let us, however, return to the position in 1919, when the eclipse
        observations
        seemed to provide a confirmation of the general theory. This caused an
        unprecedented sensation, not only in the world of physics but in the world
        generally, for it seemed that what had for more than 200 years been
        regarded as the unshakable foundation of all physical science — Newton’s
        mechanics — had been disproved. Now — for the first time so far as most
        physicists were concerned -‘the theory of relativity’ stood in the
        forefront of physics, and, since it had been brought there through work of
        Einstein’s which was regarded by him as, a generalisation of his theory of
        1905, the name of the theory changed, as though by magic, from ‘the
        relativity theory of Lorentz’ (known to a mere handful of specialists) to
        ‘Einstein’s special relativity theory’ (known by name, though little else,
        to everyone). But the circumstances in which it was introduced ‘ were such
        as almost inevitably to invest it with an air of impenetrable mystery
        quite foreign to its real character. Einstein’s general theory, which was
        the medium of its introduction, was undoubtedly extremely difficult to
        comprehend to those who met it for the first time. It had a double
        incomprehensibility: it employed a branch of mathematics — the tensor
        calculus which, though now taught to mathematics students at a fairly
        early stage of their training, was at that time practically unknown and
        extremely difficult of mastery by established physicists whose capability
        of entertaining quite novel ideas was of necessity less than it had been
        in their youth; and secondly, the language, both verbal and symbolic, in
        which it was expressed, was that introduced by Minkowski, and physicists
        therefore found themselves suddenly faced with the metaphysics of time
        (eternity) and space fused into a unity more densely obscure than even
        that of the traditional philosophers. Yet this was the medium through
        which the essentially simple special theory was first brought to the
        attention of the general body of physicists.

        As if this were not enough, there was the additional complication
        resulting from
        the name of the theory. The ‘relativity’ theory was ascribed to Lorentz,
        Einstein and Minkowski as though these all contributed to the same set of
        ideas. The facts that Lorentz’s theory was impossible without an ether and
        Einstein’s impossible with one, that Lorentz and Einstein never thought of
        time as relating to anything but instants and durations while Minkowski
        never thought of it as relating to anything but ‘eternity’, that the basic
        idea of Minkowski was ‘space-eternity’, which meant nothing whatever in
        the original papers of either Lorentz or Einstein — all these differences
        were completely obscured by their unholy alliance under the one word
        ‘relativity’. Phrases like ‘timedilation’, which meant nothing to anybody,
        were freely used to describe ‘Einstein’s special relativity theory’, and
        ‘time’ and ‘space’ were declared to be interchangeable (‘one man’s
        space is another man’s time’, as Jeans put it), so that even those who
        took the trouble to look up Einstein’s 1905 paper and found there nothing
        to which they could possibly attach such notions, became convinced that
        what normally they would have understood without any difficulty at all
        must contain some mysterious essence which they were incapable of
        apprehending, The net result was that they gave up the attempt to
        understand the matter and submitted to the uncritical acceptance of
        ‘Einstein’s special relativity theory’ with resignation. That state has
        persisted ever since, with increasing irresponsibility of the
        ‘mathematicians’, freed now from the task of having to justify their
        pronouncements, however extravagant, and increasing mental inertia on the
        part of the
        ‘experimenters’, until the present state is reached in which so simple a
        question as that which I have put has remained unanswered for 13 years and
        no one is in the least disturbed about it.

        That the state of mind which I have described is that which actually existed
        among physicists in 1919 and the years immediately following I know from
        my own experience, but it can be amply verified from the records.

        Pag 124

        It is not going too far to say, [wrote Whitehead] that the announcement
        that physicists would have in future to study the theory of tensors created a
        veritable panic among them when the verification of Einstein’s predictions
        was
        first announced.13

        As for the changed estimate of the authorship of the theory, it will be
        sufficient to
        mention two books by E. Cunningham, a Cambridge mathematician who had been
        interested in relativity from the early days. In the first, The Principle
        of Relativity (1914), the work of Lorentz, Einstein and Minkowski is
        described, but the lion’s share goes to Lorentz, who has the largest
        number of entries (13) in the index, and references to him appear
        throughout the book. In the index of the second, Relativity and the
        Electron Theory (2nd edition, 1921), in which ‘Relativity’ still means
        only the special theory, since the general theory had no relation to the
        electron theory, the name of Lorentz does not appear at all. Admittedly
        the indexes do not truly reflect the amount of attention given in the
        books to the work of the various writers, but they do give a correct idea
        of the transfer
        of credit that had occurred. In the second book we read that ‘Lorentz’s
        argument
        anticipates the principle of relativity’, and the reference to ‘what came
        to be known in 1905 as the principle of relativity’ gives the reader the
        impression that that name was then applied to Einstein’s theory towards
        which Lorentz was feeling his way, whereas, as we have seen, ‘the
        relativity theory’ was for many years after 1905 regarded generally as due
        to Lorentz alone.

        But what is more important than the confusion regarding the authorship or
        name
        of the theory is that which surrounded its meaning.

        Pag 125

        Whitehead certainly understood it, and admired without accepting it.
        Fowler, though he was prominent in criticising the experimental evidence
        for the spectrum shift predicted by the general theory, acknowledged that
        he had not the least idea of what the theory was all about, and those less
        gifted and less candid showed by their comments that they were quite
        unaware that the theories of Lorentz and Einstein were essentially
        different. Yet this could hardly have
        escaped attention if physicists had not been too bewildered to see what
        was plainly before their eyes.

        Pag 126

        Apart from a few like Rutherford, who ignored the whole thing and went
        on with his experiments, they took the only course available in the
        circumstances.
        Naturally they could not make sense of the confusions which I have
        described, but they could use the equations of the Lorentz transformation
        and apply them as a ‘relativity correction’ (blessed phrase) to the
        requirements of the Maxwell-Lorentz theory. To justify this to their
        students they learned the appropriate phrases from the ‘experts’ and
        escaped awkward physical questions by jumping freely between Einstein and
        Lorentz (they were both ‘relativity’, of course) according to the needs of
        the moment. The equations worked, so the ‘experimenters’ became convinced
        that the theory, whatever it was, must be right.
        The superior minds acknowledged that they did not understand it, but the
        majority could not rise to that height. Nothing is more powerful in
        producing the illusion that one understands something that one does not,
        than constant repetition of the words used to express it, and the lesser
        minds deceived themselves by supposing that terms like ‘dilation of time’
        had a self-evident meaning, and regarded with contempt those stupid enough
        to imagine that they required explanation. Anyone who cares to examine the
        literature from
        1920 to the present day, even if he has not had personal experience of the
        development, can see the gradual growth of dogmatic acceptance of the
        theory and contempt for its critics, right up to the extreme form
        exhibited today by those who learnt it from those who learnt it from those
        who failed to understand it at the beginning. They are not worth quoting;
        the candid admissions I have cited in Part One from the mature leaders in
        the subject are sufficient evidence of the present state.

        I hope this brief recapitulation of the circumstances in which the theory
        suddenly
        forced itself on the necessary attention of physicists will make it more
        credible that it should have persisted so long with such an elementary
        inconsistency at its heart. It could
        not be understood; it could not be escaped. It could not be understood
        because
        incompatible ideas, having been given the same name, were regarded as
        identical;

        Apreciază

      • saccsiv said, on Aprilie 4, 2016 at 6:15 pm

        Ioana

        Iertare, ai citit rugamintea mea cu traducerea?

        Apreciat de 1 persoană

      • Ioana said, on Aprilie 4, 2016 at 9:37 pm

        Saccsiv, acum am vazut!
        Doamne ajuta!

        Apreciază

      • Ioana said, on Aprilie 8, 2016 at 11:00 am

        Pentru a relua firul istoriei, un factor important este faptul că, din 1904 până în timpul primului război mondial, așa-zisa teorie a relativității – care a fost doar o chestiune teoretică, de interes pentru relativ puțini fizicieni – a fost atribuită de către toți lui Lorentz. Cercetările lui Einstein și ale lui Minkowski au fost mai puțin luate în considerare iar cei în cunoștință de cauză le-au considerat forme mai obscure ale teoriei lui Lorentz, teorie inteligibilă și general acceptată, deși, desigur, în lipsă de demonstrații experimentale.
        Tolman, în schimb, mulți ani după aceea mi-a spus că atunci când a citit pentru prima dată teza lui Minkowsky, prima lui reacție a fost: ”Acestea toate sunt aiureli”, și a lăsat-o deoparte fără a-i acorda atenție suplimentară. Cu excesul său de modestie a relatat acest lucru ca pe un exemplu al lipsei sale de înțelegere, dar eu sunt înclinat să-i dau interpretarea opusă, în măsura în care relația cu fizica, disciplină distinctă de matematică, este implicată. Dar Einstein, cu un alt mod de a înțelege și explica lucrurile, după conturarea teoriei sale speciale, a avut ca principală preocupare generalizarea postulatului relativității pentru a explica mișcarea accelerată, propunând astfel o teorie a gravitației. Este ușor de înțeles că nu a recunoscut aspectul fizic al propriei sale teorii speciale în teza lui Minkowsky, dar a recunoscut în schimb posibilitățile matematicii lui Minkowsky atunci când sunt combinate cu noul calcul al tensorului introdus de Ricci și Levi – Civita, pentru că și-a dorit să generalizeze
        și pas cu pas, el a abordat complet teoria generală pe care o publicase în 1916, în care s-a lansat ideea că o teorie a gravitației ar satisface postulatul relativității (referindu-se la toate tipurile de mișcare, ca pur relative, astfel încât în cazul în care două corpuri sunt în mișcare relativă unul față de celălalt, mișcarea poate fi împărțită între ele în mod egal și corect, indiferent de ordinea aleasă).
        Pag 123

        Să revenim, totuși, la poziția din 1919, când observațiile asupra eclipsei păreau să ofere o confirmare a teoriei generale. Acest lucru a provocat o senzație fără precedent, nu numai în lumea fizicii, dar în lume, în general, pentru că mecanica lui Newton – de mai bine de 200 de ani privită ca o fundaţie de nezdruncinat a ştiinţei fizicii – a fost infirmată. Acum – pentru prima dată până în prezent, aşa cum cei mai mulți dintre fizicieni se temeau – ”teoria relativității” a ajuns în prim-planul fizicii, și, din moment ce a fost adusă acolo prin lucrarea lui Einstein, considerată de el o generalizare a teoriei lui din 1905, numele teoriei s-a schimbat, ca prin magie, de la „teoria relativității a lui Lorentz” (cunoscută doar de o mână de specialiști) la „teoria specială a relativității a lui Einstein” (cunoscută sub acest nume de toată lumea, deși puțin diferită). Dar, circumstanțele în care a fost introdusă „erau de natură aproape în mod inevitabil să o investească cu un aer de mister impenetrabil” destul de străin caracterului ei real. Teoria lui Einstein, prin modul în care a fost introdusă, a fost, fără îndoială, extrem de dificil de înțeles pentru cei care au întâlnit-o pentru prima dată. Incomprehensibilitate teoriei era dublă: a folosit o ramură a matematicii – calculul tensorului care, deși acum este predat prin intermediul matematicii elevilor într-o etapă destul de timpurie a formării lor, a fost la acel moment, practic, necunoscut și extrem de dificil de stăpânit de către fizicienii formaţi a căror capacitate de înţelegere a ideilor noi era de o intensitate mai mică decât în tinerețea lor; în al doilea rând, limbajul în care a fost exprimată, atât din puct de vedere verbal cât şi simbolic, a fost preluat de la Minkowski, și, prin urmare, fizicienii s-au văzut dintr-o dată față în față cu metafizica timpului (eternitatea) și a spațiului contopite într-o unitate obscură. mai densă decât chiar a filosofilor tradiționali. Totuși, acesta a fost mijlocul prin care teoria specială a fost adusă mai întâi în atenția organului general de fizicieni.

        Ca și cum acest lucru nu ar fi fost de ajuns, a existat o complicație suplimentară rezultată din numele teoriei. Teoria „relativității” a fost atribuită lui Lorentz, Einstein și Minkowski, aceştia toţi contribuind la același set de idei. Adevărul este că teoria lui Lorentz ar fi fost imposibilă fără un eter și a lui Einstein imposibilă cu unul, deoarece Lorentz şi Einstein nu au asociat timpul cu nimic altceva decât cu momentele și duratele, în timp ce Minkowski nu s-a gândit niciodată la acesta ca fiind în legătură cu nimic altceva decât cu „eternitatea”, ideea de bază a lui Minkowski fiind „spațiu-eternitate”, idee ce nu a fost luată în considerare în tezele originale ale lui Lorentz sau Einstein – toate aceste diferențe fiind complet ascunse prin alianța lor profană sub un singur cuvânt „relativitate”. Fraze de genul „dilatarea timpului”, care nu însemnau nimic pentru nimeni, au fost utilizate în mod liber pentru a descrie „teoria relativității a lui Einstein” iar „timpul” și „spațiul”, au fost declarate interschimbabile („spațiul unui om este timpul unui alt om”, cum spunea Jeans), astfel încât chiar și cei care s-au chinuit să verifice scrierile lui Einstein din 1905 nu au găsit cu ce să asocieze astfel de noțiuni, și s-au convins că ceea ce în mod normal, ar fi înțeles fără nici o dificultate trebuie să conțină o anumită esență misterioasă pe care au fost incapabili să o explice. Rezultatul net a fost că au renunțat la încercarea de a înțelege problema și au aderat la acceptarea necritică a „teoriei relativității speciale a lui Einstein”, cu resemnare. Această stare a persistat de atunci, odată cu creșterea inconștienței „matematicienilor”, eliberaţi acum de sarcina de a-și justifica afirmațiile, cu toate acestea extravagante, ducând la creșterea inerției mentale din partea „experimentatorilor”, până când s-a ajuns la stadiul actual în care o chestiune atât de simplă ca cea pe care am pus-o în discuție a rămas fără răspuns timp de 13 ani și nimeni nu este câtuși de puțin deranjat de acest lucru.

        Știu din proprie experiență că starea de spirit pe care am descris-o este cea care a existat într-adevăr în rândul fizicienilor în 1919 și în anii imediat următori, iar acest fapt poate fi verificat cu prisosință și în înregistrările existente.
        Pag 124

        Nu suntem prea departe de a spune [scrie Whitehead], că anunțul că fizicienii ar trebui, în viitor, să studieze teoria tensorilor, a creat o veritabilă panică printre ei, atunci când predicțiile lui Einstein au fost confirmate pentru prima dată. 13

        În ceea ce privește estimarea modifcărilor făcute de autorul teoriei, este suficient să menționăm două cărți de E. Cunningham, un matematician de la Cambridge interesat de relativitate încă de la începuturi. În prima dintre ele, Principiul relativității (1914), sunt descrise tezele lui Lorentz, Einstein și Minkowsky, dar partea leului se duce la Lorentz, care are numărul cel mai mare de intrări în index (13), precum și cele mai multe referințe către el, în întreaga carte. În indexul celei de a doua, Relativitatea și teoria electronilor (ediția a doua, 1921), în care prin ”relativitate” se înțelegea încă doar teoria specială, întru cât teoria generală nu are nici o legătură cu teoria electronilor, numele lui Lorentz nu apare deloc. Indiscutabil, indexările nu reflectă în totalitate cantitatea de atenție acordată în carte lucrărilor diferiților autori, dar oferă în schimb o privire corectă asupra transferului de credit care a avut loc. În cea de-a doua carte citim că ”argumentele lui Lorentz anticipează principiul relativității” iar referința la ”ceea ce a ajuns să fie cunoscut în 1905 ca principiul relativității” dă cititorului impresia că această denumire a fost apoi aplicată teoriei lui Einstein plecând de la ceea ce Lorentz a arătat mai întâi într-un alt mod,
        întrucât , așa cum am văzut, mulți ani după 1905 ”teoria relativității” a fost privită ca aparținând doar lui Lorentz.

        Dar mai importantă decât confuzia în ceea ce privește dreptul de autor sau numele teoriei este confuzia din jurul sensului.
        Pag 125

        Whitehead a înțeles-o cu siguranță și a admirat-o, fără să o accepte însă. Fowler, deși a fost proeminent în critica probelor experimentale pentru schimbarea spectrului prezis de teoria generală, a recunoscut că nu a avut nici cea mai mică idee despre ce era vorba în această teorie, pe când cei mai puțin înzestrați și mai puțini sinceri au arătat prin observațiile că au fost total în necunoștință de cauză, nerealizând că teoriile lui Lorentz și Einstein sunt în mod esențial diferite. Totuși, acest lucru nu ar fi fost scăpat din atenție, dacă fizicienii nu ar fi fost atât dezorientați pentru a vedea clar ceea ce se afla în fața ochilor lor .
        Pag 126

        În afară de câțiva cum ar fi Rutherford, care a ignorat totul și a mers mai departe cu experimentele sale, ceilalți au luat-o ca pe singura teorie valabilă în condițiile stabilite.
        După cum era de așteptat, ei nu au putut înțelege existența confuziilor de care vorbeam, dar au putut să folosească ecuațiile de transformare Lorentz și să le aplice ca o ”corecție a relativității” (expresie binevenită) la cerințele teoriei Maxwell – Lorentz. Pentru a justifica acest lucru studenților lor, i-au învățat frazele corespunzătoare din „experți” și au trecut peste întrebări fizice incomode sărind în mod liber între Einstein și Lorentz (doar erau amândoi adepți ai ”relativității”), în funcție de necesitățile momentului. Ecuațiile au putut fi rezolvate, astfel încât „experimentatori” s-au convins că teoria, oricare ar fi fost ea, trebuie să fie corectă.
        Mințile superioare au recunoscut că nu au înțeles-o, iar majoritatea nu se putea ridica la această înălțime. Nimic nu produce o iluzie mai puternică, sugerând că cineva înțelege ceva ce altcineva nu poate înțelege,
        decât repetarea constantă a cuvintelor folosite pentru a exprima acel lucru; în acest fel mințile mai slabe s-au înșelat presupunând că termeni ca „dilatarea timpului” ar avea un înțeles de la sine înțeles, și privindu-i cu dispreț pe cei destul de ”proști” ca să-și imagineze că au nevoie de explicații. Orice persoană care are grijă să examineze literatura de specialitate din 1920 până în prezent, chiar dacă nu a avut o experiență cu caracter personal în ceea ce privește dezvoltarea fenomenului, poate vedea o creștere treptată a acceptării dogmatice a
        teoriei și disprețul față de criticii săi, până la forma extremă expusă astăzi de către cei care au învățat-o de la cei care au învățat-o de la cei care nu au reușit să o înțeleagă de la început. Ei nu merită să fie citați; afirmațiile pertinente pe care le-am citat în prima parte din liderii maturi în domeniu sunt suficiente dovezi ale stării actuale.

        Sper că această scurtă recapitulare a circumstanțelor în care teoria a intrat forțat în atenția necesară a fizicienilor va face mult mai credibil faptul că această teorie a persistat mult prea mult timp cu o astfel de inconsistență elementară în centrul său. Nu este de înțeles, nu poate fi trecut cu vederea, nu poate fi de înțeles deoarece idei incompatibile, cărora li s-a dat același nume, au fost tratate ca fiind identice.

        Doamne ajută.
        Am tradus. Interesant material. Mulțumim.

        Apreciază

      • saccsiv said, on Aprilie 8, 2016 at 11:22 am

        Ioana

        Multumesc mult.

        Apreciază

  5. isihastu said, on Martie 31, 2016 at 10:52 am

    Nu mai fac asta ghebosii demult… Au ucenici devotati cu cravata la gat aserviti sistemului antichristic.
    Acum e legal sa fii egoist si sa-ti faci singur cat de mult rau, e legal sa faci acte de caritate in numele a tot felul de organizatii ateiste si e legal sa te umfli in pene ca un curcan pe la reflectoare si sa fii laudat pe la TV de lesbiana Gherghe sau barfa de Maruta.

    Apreciază

  6. Adrian said, on Martie 31, 2016 at 6:58 pm

    Oameni buni, după cum se știe prăznuirea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, în toată ORTODOXIA, adică în toată Biserica cea Una, Sfântă, Apostolească și Sobornicească, se face după calendarul ”iulian” (v. http://www.hexaimeron.ro/Calendar/Hotarire.html ) și după cum s-a consfințit la Sinodul Ecumenic (nu ecumenist !!!) din anul 325 de la Niceea, și anume:
    Învierea Domnului, Paştele, se va serba astfel (îndeplinindu-se simultan condițiile):
    1. Într-o zi de duminică;
    2. După echinocţiul de primăvară (desigur din emisfera nordică!);
    3. În perioada de lună plină pascală;
    4. După paştele evreiesc
    (v. http://www.hexaimeron.ro/Calendar/CalendarBisericesc.html )

    +++

    Biserica Ortodoxă Română a adoptat calendarul pe stil nou, ”iulian îndreptat”, adică cel ”gregorian”, în ședința Sinodului din 31 octombrie 1923, când s-a stabilit că ziua de 1 octombrie a anului 1924 va deveni 14 octombrie 1924 – deci diferență de 13 zile (v. https://ro.wikipedia.org/wiki/Calculul_datei_de_Pa%C8%99te )

    +++

    Anul 2016:
    – Paștele ereticilor (papistași+protestanți) = 27.03.2016 (v. http://www.catholica.ro/calendar-romano-catolic-2016/3/ )
    – Paștele evreiesc = 23.04. – 30.04.2016 (v. https://www.hebcal.com/holidays/2016 )
    – Învierea Mântuitorului în Biserica Ortodoxă = 01.05.2016 (v. http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna5 )

    +++

    Vă rog să mă lamuriți și pe mine cum vine asta:
    – de ce nu se menține diferența de 13 zile, între cele două date de serbare a praznicului _01.05.2016-27.03.2016_(sau cel mult 14 zile), ci, în acest an 2016, este de 34 zile !!! , între cele două ”biserici surori” ?;
    – cum de serbează ereticii Învierea Domnului înaintea paștelui evreilor, ei, ereticii, fiind ”frații noștri creștini” ?

    +++
    Sper să nu fac prea multă tulburare cu nedumeririle mele, cu toții fiind în Postul Învierii Mântuitorului !
    Iertați de îndrăzneală și vă mulțumesc de răbdare și îngăduință.

    Doamne ajută !

    Apreciază

    • el said, on Aprilie 1, 2016 at 12:05 pm

      Adrian

      vine de la diferenta intre datele Echinoctiului pe vechi si nou si data la care cade Luna Plina de dupa. Iata cum:
      Diferența dintre echinocțiile de primăvară

      În Bisericile Ortodoxe echinocțiul de primăvară este fixat pe 21 martie în calendarul iulian (care este ziua de 3 aprilie în calendarul gregorian), în timp ce Biserica Catolică și cele Protestante iau în considerare echinocțiul real de primăvară. Din această cauză data Paștilor în Biserica Ortodoxă nu poate fi mai devreme de 4 aprilie, iar în Bisericile Catolică și Protestante mai devreme de 22 martie (vezi tabelul).

      Această diferență duce, în plus, la o anumită periodicitate în diferența dintre zilele Paștilor. Specific, după 2 sau 4 ani în care diferența este 0-1 săptămâni, urmează un singur an în care diferența este de 4 sau 5 săptămâni (de exemplu în 2013, 2016, 2021 etc.). Aceasta se datorează faptului că, în acești ani, luna plină care cade după 3 aprilie este diferită de luna plină care cade după 21 martie. Dacă Bisericile ar folosi același ciclu lunar, diferența dintre echinocții ar duce la o diferență în ziua Paștilor de 0 sau de 4 săptămâni.
      Diferența dintre luni

      Diferența adițională de o săptămână provine din faptul că bisericile folosesc cicluri lunare diferite. „Luna Bisericilor Ortodoxe” este cu 4-5 zile după „luna Bisericilor Catolice și Protestante”, ceea ce rezultă într-o diferență adițională de o săptămână în aproximativ 2/3 din ani.

      Calculul datei Pastelui

      Pastele este cea mai mare sarbatoare a crestinismului, prin aceasta celebrându-se Învierea lui Isus.
      Stim ca Isus a murit în ziua de vineri 3 aprilie anul 33 la ora 15 si a înviat duminica 5 aprilie anul 33 ora 4 dimineata, însa Pastele nu este sarbatorit de toti credinciosii în aceeasi zi.
      Sarbatoarea Pastelui, deci a Învierii lui Isus se tine la o data anuala mobila, fiind definita de miscarea Soarelui si a Lunii.
      În anul 325 la Niceea, pe malul Marii Mediterane, în fosta provincie Bitinia, sub împaratul Constantin Cel Mare, s-a tinut primul Sinod ecumenic, unde s-a hotarât „Pastele este sarbatorit în duminica ce urmeaza celei de-a 14 zi a Lunii ce atinge aceasta etate la 21 martie sau imediat dupa”.
      Prin „etate a Lunii” se întelege numarul de zile scurs de la Luna Noua, zi ce capata numarul 1.
      Deoarece perioada de revolutie sinodica a Lunii (intervalul de timp dintre doua faze identice consecutive) este de 29,5305… zile, Luna Plina este aproximativ a 15-a zi dupa Luna Noua.
      În acest an 2007, echinoctiul de primavara a avut loc pe 21 Martie, prima Luna Plina fiind pe 2 Aprilie, prima Duminica fiind 8 Aprilie, când s-a sarbatorit Pastele.
      Deci regula este urmatoarea : „Prima Duminica, dupa prima Luna Plina, dupa echinoctiul de primavara” este Pastele. Daca Luna Plina este chiar Duminica, în acea zi se sarbatoreste Pastele”.
      Deci Conciliul de la Niceea a hotarât ca data echinoctiului de primavara este 21 martie, dupa care se stabileste data Sfintelor Pasti.
      Pâna în anul 1582 biserica apuseana si cea rasariteana (catolica si ortodoxa) au calculat data Pastelui dupa aceasta regula si timp de 1200 de ani, toti crestinii au sarbatorit în aceeasi zi Învierea Domnului.
      Calculul datei Pastelui este însa legat de echinoctiul de primavara care are loc la data de 21 Martie. Datorita diferentei dintre anul iulian (365,25 zile solare mijlocii) si anul tropic (365,2421… zile solare mijlocii), acesta fiind intervalul de timp între doua treceri consecutive ale Soarelui la un punct fix (punctul vernal), o data cu trecerea timpului, echinoctiul de primavara ramânea mereu mai în urma, ceea ce însemna ca Pastele sa cada tot mai devreme, de aici necesitatea reformei calendarului (trecerea de la stilul vechi la stilul nou).
      La 4 octombrie 1582, Papa Grigore al XIII-lea a înfaptuit reforma calendarului, astfel ca aceasta data este urmata de 15 octombrie 1582, decalaj care se acumulase pâna la aceea data si reprezenta diferenta dintre timpul masurat de calendarul iulian si cel dat de miscarea reala a Soarelui.__ATANEMA CALENDAR NOU !
      Bisericile ortodoxe n-au acceptat corectarea calendarului realizata în apus si au continuat sa foloseasca calendarul numit stil vechi, astfel ca în zilele noastre întârzierea calendarului este de 13 zile, iar echinoctiul de primavara cade pe 8 Martie.
      Si astazi biserica rusa, cea sârba si Patriarhia Ierusalimului folosesc stilul vechi.
      Biserica ortodoxa calculeaza data Pastelui dupa formule raportate la calendarul iulian (vechea Pascalie) modificând data obtinuta cu diferenta dintre cele doua calendare.
      Diferenta „d” se numeste întârzierea iuliana si se calculeaza dupa formula d = c – 2 – [c/4], unde [] este partea întreaga a unui numar real, c – numarul sutelor ce reprezinta anul.
      Daca anul este 2007, atunci c = 20 si d = 20 – 2 – [20/4] = 20 – 2 – 5 =13 zile.
      Matematicianul C.F.Gauss a dat o regula scurta pentru calculul datei Pastelui pentru biserica ortodoxa, biserica catolica ramânând la regula data de Conciliul de la Niceea, aplicata stilului nou. Regula este : 4 aprilie + D zile + E zile.
      Cum îl aflam pe D :
      1. Se împarte anul la 19.
      2. Restul împartirii se înmulteste tot cu 19.
      3. La acest produs se adauga un numar fix 15.
      4. Suma obtinuta se împarte la 30, iar restul împartirii este D.
      Cum îl aflam pe E :
      1. se împarte anul cu 4, iar restul se înmulteste cu 2.
      2. Se împarte anul cu 7, iar restul împartirii se înmulteste cu 4.
      3. Se aduna resturile celor doua împartiri marite prin înmultirile mentionate.
      4. La aceasta suma se adauga de 6 ori valoarea lui D si la sfârsit se adauga un numar fix 6.
      5. Suma toata se împarte cu 7, iar restul va fi tocmai E.

      Exemplu : 2007
      2007 : 19 = 105 rest 12, 12.19 = 228, 228 + 15 = 243, 243:30 = 8 rest 3. Deci D = 3.
      2007:4 = 501 rest 3, 3.2=6, 2007:7 = 286 rest 5, 5.4 = 20, 6+20=26, 26+6.3=44, 44+6=50, 50:7=7 rest 1. Deci E = 1.
      4 aprilie + 3 zile + 1 zi = 8 aprilie – Data Pastelui în anul 2007
      Data Pastelui pentru urmatorii patru ani :
      Catolic (biserica apuseana) ortodox (biserica orientala)
      2008 23 martie 27 aprilie
      2009 12 aprilie 19 aprilie
      2010 4 aprilie 4 aprilie
      2011 24 aprilie 24 aprilie

      e un exemplu cu anul 2007 si regula de calcul a datei Pastelui.

      Doamne ajuta !

      Apreciază

      • el said, on Aprilie 1, 2016 at 1:45 pm

        Adrian

        biserica catolica /apuseana e o HULA sa scrii, asa ca voiam sa zic SINAGOGA DRACEASCA a ERETICILOR apuseni.

        Apreciat de 1 persoană

  7. ORTODOXIE said, on Aprilie 1, 2016 at 5:26 pm

    Reblogged this on CREDINŢĂ DREAPTĂ ORTODOXĂ!.

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: